Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

Radu Filipescu, seful GDS, mi-a postat un comentariu la articolul lui George Damian preluat si de Ziaristi Online: Minciunile nepotului lui Petru Groza, seful GDS Radu Filipescu. Il public si ii las pe altii sa-i raspunda. Mie mi-ar fi fost de ajuns sa-mi spuna daca a contat in actul sau de “disidenta” – si, deci, de creare a ceea ce este acum, conform planului –  faptul ca este nepot de-al lui Petru Groza (numele purtat si de bursa cu care a plecat “disidenta” Monica Lovinescu la Paris, trimisa de comunisti – ce coincidenta!) sau ca Presedintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste Romania, NICOLAE CEA– USESCU, il decorase pe tatal sau, Zorel Filipescu, cu Ordinul si medalia “Meritul Sanitar” “pentru contributia deosebita adusa la infaptuirea politicii Partidului si statului in domeniul ocrotirii sanatatii populatiei din tara noastra”, acelasi Ordin pe care l-a primit, peste ani, si fiul sau, dr. Filipescu Zorel Fabiu Doru, fratele sefului GDS, in ultimul Decret semnat ca presedinte de… ION ILIESCU. Nu ca n-ar fi meritat. Doar ca e… simpatica situatia: o “disidenta” intinsa pe trei generatii, de la Groza la Ceausescu si Iliescu! 🙂

Dovada minciunii sefului GDS este, insa, zdrobitoare, mai ales ca e manufacturata “cu manuta lui”. Daca in Romania libera de zilele trecute afirma ca a realizat  10.000 de manifeste si le-a plasat “intr-o singura noapte in mai multe cartiere” din Capitala (ceea ce, conform calculelor lui Ionut Iosub – vezi mai jos – ar fi facut ca noaptea sa se intinda pe 21 de ore), pe propriul site (foto sus) – Papagalul / Parrot – afirma ca ar fi fost 20.000 de manifeste (!). In mesajul de mai jos incearca sa dreaga busuiocul:

Raspuns domnului George Damian,
1) In perioada 1983-1989 am fost arestat de 3 ori. Secventa pe care v-o amintiti povestita la Muzeul Taranului Roman, in care am fost luat de ureche si lovit cu capul de masa a avut loc la prima arestare, in seara zilei de 7 mai 1983, si nu in anul 1987 cum relatati dumneavoastra.
2) Din condamnarea de 10 ani, pentru Propaganda impotriva Orinduiri Socialiste, am stat in inchisoare doar 3 ani. In aceasta perioada de 3 ani nu au mai fost actiuni violente impotriva mea. Dar nu stiu daca acest fapt va influenta indoielile pe care le aveti în legătură “ cu dizidenţa din România în perioada lui Ceauşescu…”
3) A doua arestare a urmat in 1987, cand, desi am fost eliberat dupa zece zile, am fost foarte crunt si violent anchetat pentru incercarea legala si in acea vreme de a organiza un Referendum. Aceasta violenta a devenit oarecum obisnuinta dupa reprimarea manifestatilor de la Brasov din noiembrie 1987, si indica directia in care se va manifesta regimul Ceausescu in continuare.
4) Fraza pe care v-o aduceti aminte de la Muzeul Taranului Roman, cu privire numarul mic de manifeste raspindite, se refera doar la ziua in care am fost arestat: 7 mai 1983. In perioada aprilie-mai 1983 am imprimat un grup de aproximativ 10.000 de manifeste . Din acestea am raspindit cea mai mare parte in mai multe zile, pana cand am fost arestat. In interviul dat in Romania Libera este vorba de un prim grup de 10.000 de manifeste raspindite aproape toate, din seara de 20 ianuarie pana la 5 dimineata 21 ianuarie 1983, impreuna cu un prieten. Numele lui este Negru Radu Eugen, este nascut la 10 August 1955, este inginer. Am fost colegi de scoala la liceul Mihail Sadoveanu. Este stabilit in Statele Unite. Daca doriti sa va documentati va pot transmite adresa lui de email.
Numai bine.
Radu Filipescu

Ionut Iosub: Mie-mi dă cu virgulă

“În ianuarie 1983, Radu Filipescu şi un prieten au încercat să organizeze, în mod democratic, un miting împotriva regimului Nicolae Ceauşescu. Într-o singură noapte, au distribuit, în mai multe cartiere din Bucureşti, 10.000 de manifeste realizate cu un aparat de imprimat pe bandă de plastic.” – Romania libera

10.000 de manifeste împărţit la o medie de 40 de apartamente pe scara de bloc dau 250 de scări de bloc.

250 de scări de bloc înmulţit cu o medie de 5 minute de distribuit fluturaşii format A5 (îi ştiu pentru că i-am ţinut şi eu în mână), fac 1.250 de minute. Am pus 5 minute pentru fiecare scară de bloc deoarece cam atâta durează ajunsul la locaţie, asigurarea că nu îi surprinde nimeni, băgat în viteză fluturaşi în cutiile de scrisori la 4 mâini sau eventual 2, cât unul ţine de şase, mutatul la altă scară şi luat tot procesul de la început. Ţinând însă cont că era ianuarie, frig, distanţe de parcurs pe jos, miliţienii după ei etc, cred că le lua în medie mai mult de 5 minute de fiecare scară de bloc.

1.250 de minute împărţit la 60 de minute cât are o oră fac aproape 21 de ore. Adică fix cât ţine o noapte la Radu Filipescu, dizident telenovelist de profesie.

Apropo: cine din România avea în 1983 aparat de embosat Dymo împreună cu consumabilele aferente (marfă de contrabandă necesară la producerea manifestelor), aparate ce au apărut pe piaţa românească deabia spre sfârşitul anilor ’90? În nici un caz unul care o ducea rău.

Integral la Worker în ţara lu’ Dorel

George Cusnarencu: Porunca a XIII-a: Un orb să nu spună despre alţii că sunt orbi

Zâmbesc ori de câte ori câte un scriitor, care se intitulează disident, vorbeşte despre comunism şi securiştii ceauşişti care l-au căutat la buletin. În primul rând, pentru că mai mereu este vorba despre experienţe strict personale ridicate forţat la rang de dramă naţională; întâmplări anonime, obscure, pline de complicităţi, devenite acte eroice după un război care nu a existat (Adevăraţii dizidenţi au plătit pentru adevărata dizidenţă şi au rămas în tăcerea unui caracter exemplar). Apoi pentru că nu este limpede pentru mine, şi nu e limpede pentru nimeni, în ce a constat dizidenţa lor. În fine, pentru că mi se pare penibil să vorbeşti despre comunişti şi securişti  ai unui fost regim, într-o ţară care a trecut la un alt regim politic, numit acum democratic (nu sunt de acord cu acest cuvânt, deşi o să-l mai folosesc, mereu din spirit didactic). Pentru că ăsta este un soi de oportunism jalnic, demn de dispreţ, cel puţin din partea mea. E adevărat că vârful ridicolului  n-a fost atins de un scriitor, ci chiar de actualul preşedinte atunci când a citit un Raport despre condamnarea comunismului în plin Parlamentul României. Culmea ridicolului, pentru că Raportul a fost scris de fiul unui politruc bolşevic (făcând parte din echipa criminală plasată de Moscova la Bucureşti pentru a distruge elita intelectuală românească imediat după 1947), fiul însuşi fiind un propagandist al regimului Ceauşescu, plantat acum la curtea preşedintelui Băsescu. Şi, culmea, autorul Raportului de pomină, aprobat de Traian Băsescu în 2006, nu pomeneşte nimic despre crimele echipei bolşevicului Leonid Tismineţki (românizat Tismăneanu în 1949), în schimb îl înfierează pe Adrian Păunescu drept un colaborator al regimului lui Ceauşescu!

Integral la Cusnarencu a zis

• Share
• Tweet
• Pin
• Email