Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

Fusereala

“Pe masura ce devenea mai megaloman si mai autoritar, Ceausescu era cu atat mai putin inclinat sa accepte orice forma de conducere colectiva. Dupa cum s-a mentionat, in anii 1970, el a eliminat complet factiunea politica ce il ajutase sa ajunga in pozitia de lider absolut al partidului. Elena Ceausescu si secretarul Comitetului Central, Emil Bobu, decideau in legatura cu toate numirile importante de personal. Fiul cel mic al cuplului, Nicu, a devenit membru supleant al Comitetului Executiv al PCR si prim-secretar al organizatiei de partid a judetului Sibiu. Desi era binecunoscut pentru stilul sau de viata scandalos, Nicu era aparent pregatit sa-i succeada tatalui sau.” Asa incepe, de-a dreptul scolareste, concluzia Raportului Tismaneanu, parvenit ieri redactiei ZIUA dintr-o sursa din interiorul Comisiei prezidentiale pentru analiza dictaturii comuniste.

“Scrisoarea celor sase” mai importanta decat 15 noiembrie 1987

Dupa ce aproape ignora total rezistenta armata indelungata din munti – singura din spatiul ex-comunist – si expediaza miscarea anticomunista de la Brasov, din 1987, intr-o singura fraza, raportul analizeaza insa perestrokia gorbaciovista in alte douazeci. Silviu Brucan este, de exemplu, laudat pentru ca “si-a asumat riscul de a-l critica public pe Ceausescu”, in martie 1989 (cand oricum sfarsitul lui Ceausescu fusese decis deja, la Moscova, nota red.), in “Scrisoarea celor sase”, tratata ca un eveniment de cotitura in caderea regimului comunist. Circa zece fraze. Printre care: “Memoriul a reprezentat un punct de cotitura. Pentru prima data in istoria PCR, activisti importanti ai partidului indraznisera sa puna sub semnul intrebarii presupusa infailibilitate a secretarului general si se constituisera practic intr-o factiune politica a unui partid leninist in care fractionismul fusese considerat intotdeauna un pacat mortal”.

Gafa monumentala: “revolutia” lui Laszlo Tokes si spionii URSS lipsa

Regimul stalinist-nationalist al lui Nicolae Ceausescu, dupa cum se spune in Raport, a fost daramat prin “revolutiei romana” ale carei “momente esentiale” sunt “bine documentate”. “Revolutia a inceput la Timisoara in 15 decembrie, scanteia pornind de la un mic grup de credinciosi adunat in jurul casei reverendului Laszlo Tokes, un preot calvinist rebel care urma sa fie mutat fortat de la postul pe care il ocupa in Timisoara din cauza luptei sale pentru drepturi religioase. Initial, multimea era compusa din membri ai comunitatii maghiare care isi manifestau sprijinul pentru liderul lor spiritual. Ulterior, demonstratiei de solidaritate cu Tokes i s-au alaturat si alti cetateni ai Timisoarei, transformand-o intr-o demonstratie impotriva regimului comunist”. Aceasta presupunere “bine documentata”, care ii apartine profesorului Tismaneanu, este insa contrazisa vehement de istoricul Alex Mihai Stoenescu, autorul “Istoriei loviturilor de stat din Romania”. Aceasta asertiune este total falsa, afirma istoricul militar. “Revolutia a inceput la Iasi (in 14 decembrie” – nota. red.), iar curajul lui Tokes este o inventie, atitudinea sa – dincolo de legaturile cu spionajul maghiar – fiind exact contrara imaginii proiectate in universitatile americane de Vladimir Tismaneanu; minoritatea maghiara n-a avut nici un rol, violentele de la Timisoara fiind provocate si intretinute profesionist de cetateni romani, in majoritatea lor etnici romani, pregatiti pe teritoriul Ungariei si introdusi in tara cu scop diversionist”, scrie Alex Mihai Stoenescu in volumul “Revolutia din decembrie 1989, o tragedie romaneasca”. In Raportul Tismaneanu urmeaza apoi o intreaga compunere romantata despre “revolutia” romana, din care lipseste insa total, din pacate, rolul serviciilor secrete straine, in special a celor din spatiul comunist rasaritean, a caror implicare directa a fost pana acum dovedita de catre experti militari si de informatii.

Comisia nu stie numarul ranitilor revolutiei

Si ajungem la morti. Copia intrata in posesia ZIUA demonstreaza, iarasi din pacate, neprofesionalismul acut al autorilor Raportului, care s-au folosit pana acum de numele si autoritatea presedintelui Romaniei, Traian Basescu: “Romania a fost singura tara din Europa de Est care, in procesul revolutionar din toamna anului 1989, a inregistrat morti si raniti. Anume: 1104 morti; 162 pana la 22 decembrie 1989 si 942 intre 22 si 27 decembrie. Peste 3300(?) de raniti; 485(?) pana la 22 decembrie 1989 si 2815(?) raniti intre 22 si 27 decembrie. Trebuie sa ne informam oficial de la dl. gen. Dan Voinea”, apare scris in ciorna. Totusi, dramatic pentru dimensiunea supermediatizata si supragonflata a acestei Comisii ca, la 17 ani de la evenimentele din decembrie 1989, sa nu stie nici unul dintre “reputatii” ei membri cati raniti au fost inregistrati in acele zile sangeroase.
Romanta merge mai departe: “Odata ce Nicolae Ceausescu a parasit sediul Comitetului Central, s-a creat un vid de putere care a fost umplut de reprezentanti ai frustratului aparat de partid si ai armatei, precum si de cativa membri ai maselor revolutionare. Avand in vedere ca nu a existat nici o opozitie clandestina semnificativa fata de Ceausescu, acest lucru nu a fost surprinzator. De ce e ignorata conspiratia/opozitia clandestina de sorginte moscovit-gorbaciovista a grupului Iliescu-Militaru-Magureanu ramane un alt mister.
In Concluziile Raportului se arata totusi “necesitatea analizei, repudierii si condamnarii regimului comunist”. “Putem afirma ca regimul comunist din Romania (1945-1989) a fost nelegitim si criminal”, se spune in Raport, subliniindu-se ca, “in contrast cu diversele tendinte revizioniste si cu miturile epocii Ceausescu, Comisia Prezidentiala sustine ca a existat o continuitate intre perioada Dej si perioada Ceausescu”. Apar numele unor politicieni: Ion Iliescu si “barzii oficiali ai ceausismului, poetii de curte Adrian Paunescu si Corneliu Vadim Tudor”. Activistul comunist Leonte Tismaneanu, tatal autorului principal, nu lipseste nici el din raport (dar fara a fi condamnat prea tare – nm). Dar nici Octavian Paler ca si “protocronistii”. Comunismul trebuie condamnat insa si pentru “persecutarea minoritatilor de gandire de la Asociatia Teosofica Romana in anii 1950 si pana la prigonirea miscarii Meditatiei Transcendentale in anii 1980” (prietenii stiu de ce – nm). No comment.

Afacerea “anticomunismului” si erorile Raportului

Nici activitatile de dupa condamnare nu sunt uitate, cum ar fi “Crearea in diverse localitati a unor muzee ale ororilor comunismului” si infiintarea unui Muzeu al Dictaturii Comuniste din Romania Asemeni Muzeului Memorial al Holocaustului din Washington “cu o anumita echipa, desi un proiect similar exista deja in curs” ca si crearea unui centru de documentare destinat informatiei publice si organizarea unei conferinte internationale pentru condamnarea crimelor comunismului, aspecte enuntate deja de o parte a societatii civile. Raportul Tismaneanu nu slujeste interesele statului roman afirma Grupul de reflectie pentru protectia adevarului istoric intr-un document public. Analistii afirma ca acesta “este reprezentativ pentru o conceptie neocominternista, de esenta trotkista, escamotand adevarurile axiale si propagand, in subtext, mai multe teze false cu functie mistificatoare si cu efecte profund daunatoare in raport cu adevarul romanesc integral si cu interesele de maine ale Romaniei”. Raportul ascunde adevaratul caracter al comunismului: de sistem supranational, anticrestin, antiuman, antinational, impus popoarelor prin forta militara a imperiului sovietic si prin forta ideologic-represiva a internationalelor comuniste. Raportul trece sub tacere conflictul ireductibil intre comunism ca sistem satanist, anticiristic si antinational si Biserica crestina oricare ar fi fost aceasta, catolica, greco-catolica, protestanta, neoprotestanta. Raportul nu trateaza corespunzator nici rezistenta armata din munti, nici despre rezistenta taraneasca la colectivizare, nici despre sistemul concentrationar creat de comisarii rosii veniti pe tancurile armatei rosii “eliberatoare”. Raportul nu trateaza elocvent internationala Kominternului, care a produs fortele legitimiste ale “revolutionarilor neocominternisti”. Raportul ignora suferinta Bisericii ortodoxe si a miilor de preoti arestati si batjocoriti si odiosul “fenomen Pitesti”, cu experimentele sale anti-umane. Raportul pare sa fie elaborat din unghiul de privire al gorbaciovismului si gorbaciovistului, asezand astfel sistemul sovietic gorbaciovist intr-o lumina duioasa si glorioasa totodata, de sistem eroic, fiindca a “indraznit” sa lupte contra lui Ceausescu si a sistemului ceausist. O atare tenta aseaza raportul sub semnul unei simpatii intratextuale fata de sovietismul gorbaciovist si deci fata de teza unui socialism umanist, teza care nu este conforma cu adevarurile pentru care au murit tinerii in revolutia din decembrie 1989 si nici eroii rezistentei anticomuniste din muntii Romaniei, din Basarabia si din Bucovina, afirma analistii citati. In concluzie, raportul Tismaneanu pare sa fie o grosolana mistificare a adevarului integral asupra comunismului. Daca presedintele Romaniei isi va insusi un atare raport va trebui sa stie ca prin intermediul acestuia nu sunt slujite nici interesele Romaniei, trecute, prezente si viitoare si nici cel ale statului roman. Raportul Tismaneanu se va transforma, cel mai probabil, intr-un esec penibil, rusinos pentru institutia prezidentiala.

In memoriam ZIUA, 16 Decembrie 2006

• Share
• Tweet
• Pin
• Email