Deputatul Liana Dumitrescu a încetat din viaţă, joi dimineaţă, la Spitalul de Urgenţă “Elias” din Bucureşti, potrivit unor surse oficiale, citate de Mediafax. Parlamentarul, în vârstă de doar 38 de ani, a făcut stop cardiac, iar medicii nu au mai reuşit să o salveze. Potrivit reprezentanţilor Spitalului Elias, citaţi de sursa precizată, Liana Dumitrescu a intrat în stop cardiac la ora 8:45. Medicii au încercat să o resusciteze timp de 46 de minute, însă, în ciuda eforturilor depuse, inima pacientei nu a mai repornit. Decesul a fost declarat în jurul orei 9:30, transmite Ziare.ro.
Senatorul Iulian Urban, care s-a ocupat si de cazul tragic al colegului nostru de presa, Toni Tecuceanu, era revoltat inca de ieri: “A cata oara pacienti care ajung in spitalele romanesti mor cu zile, pentru ca odata intrati in stare de inconstienta nu isi mai pot exprima vointa, iar rudele nu au acces la dosarul sau decizia medicala… Sute de cazuri asa cum a fost si situatia carcotasului Toni Tecuceanu, pare acum sa se repete insa vizand de aceasta data un parlamentar roman, o colega draga, Liana Dumitrescu, de numai 38 de ani”.
Familia Lianei Dumitrescu susţine că aceasta ar fi putut fi tratată în străinătate, însă medicii de la Elias i-ar fi refuzat acest drept.
“Profesorul doctor Alexandru Ovidiu Băjenaru a refuzat-o pe deputata Oana Manolescu şi ne-a refuzat pe noi, familia deputatului Liana Dumitrescu, să ne dea documentele medicale ale pacientei, sub pretextul că nu cunoaştem medicină. O parte din documentele medicale ale pacientei ne-au fost în sfârşit date după 48 de ore, timp suficient pentru a le falsifica. Au refuzat cu îndârjire să o transporte în alte spitale specializate din România sau străinătate atunci când s-ar fi putut face acest lucru, luându-i cu bună ştiinţă şansa de a trăi”, povesteşte mama deputatei, într-o scrisoare citata de Ziaristi Online.
Liana Dumitrescu, deputat din partea minorităţii macedonene, a suferit pe 18 ianuarie un atac cerebral, cu două zile înainte de a împlini vârsta de 38 de ani. Parlamentarul a ajuns la spital în stare gravă, iar a doua zi a fost operată. Potrivit colegilor, Liana Dumitrescu ar fi căzut pur şi simplu din picioare după ce căteva ore înainte s-a plâns de dureri de cap. În timpul operaţiei la care a fost supusă, medicii au încercat să îndepărteze cheagul de sânge care s-a format în urma atacului vascular. Aceştia au rămas însă extrem de rezervaţi în privinţa şanselor de supravieţuire.
“Boală cerebrală rară”
Managerul Spitalului Elias, profesorul Doina Dimulescu, declara în urmă cu două zile că deputatul a avut o boală cerebrală rară, cu evoluţie fulminantă sub tratament, ceea ce a făcut imposibil transferul în altă clinică. La rândul său, profesorul Ovidiu Băjenaru, şeful Clinicii de neurologie de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, care a fost solicitat să facă parte din echipa care o consulta pe Liana Dumitrescu, susţinea că, în cariera lui de aproape patru decenii, a întâlnit doar patru-cinci cazuri din această boală care să aibă o astfel de evoluţie.
Pe perioada spitalizării, medicii au cerut puncte de vedere asupra cazului de la specialişti din Austria, Franţa şi din alte ţări, unde au trimis dosarul pacientei pentru a fi analizat. Răspunsul primit a fost că ceea ce s-a făcut în România este ceea ce s-ar fi făcut în orice clinică din străinătate.
Liana Dumitrescu, în Camera Deputaţilor din 1997
Liana Dumitrescu s-a născut pe 20 ianuarie 1973 în Craiova. De profesie jurist, ea a fost aleasă deputat de Neamţ, în 2008, din partea Asociaţiei Macedonenilor din România. Liana Dumitrescu a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti în 1996. Activitatea sa în Camera Deputaţilor a început în anul 1997, ca expert, şi a continuat până în 2004, timp în care a fost consilier şi şef de birou în Cameră.
În anul 2000, Dumitrescu s-a înscris în Asociaţia Macedonenilor din România. Trei ani mai târziu, ea a fost aleasă vicepreşedinte al acestei Asociaţii. Între 2001 şi 2004, Liana Dumitrescu a fost director la Editura şi la Publicaţia Macedoneanul. Deputatul era, de asemenea, membru în Fundaţiile Armonia şi Civitas, mai aminteste Ziare.ro.
Sunt prezentari contradictorii. Ba se scrie pe internet ca ea a cazut de pe picioare in fata propriilor colegi, ba ca s-a dus la spital pe propriile picioare. Se spune ca a avut cheaguri in creier dar mama ei spune ca ea s-a dus la spital pentru o durere in ceafa. Ori una, ori alta…etc. Sunt lucruri total diferite care se bat cap in cap.
Inteleg ca se studiaza drept posibila cauza si un “tratament” cu pastile de slabit!!!
S-a mai spus ceva si de anticonceptionale pe care le-at fi luat si care la persoane cu probleme de coagulare fac f. mult rau.
daca regretata nu devenea victima pseudoalbanezei oana manolescu care a pacalit-o sa depuna candidatura unei minoritati inexistente in tara noastra, poate azi era printre noi
Oana Manolescu este capomafia Parlamentului Roman, un caz inedit in istoria minciunii. Aceasta pseudoprietena a regretatei Liana Dumitrescu a pacalit timp de patru mandate nemeritate parlamentare (1996-2012)nu doar oamenii simplii care au votat-o, ci deputati, minsitri si presedinti, parca e albaneza, parca reprezinta minoritatea albaneza, neavand nici-o picatura de sange albanez in creierul ei bolnav de grandomanie, claustrofobie si hotomanie. Rusine parlamentara: cinci mii de euro pe luna pentru un pseudodeputat, exclus si contestat de comunitatea albaneza din Romania. Vai de capul taranului nostru bolnav, sarac si flamand, banul caruia se duce pe Apa Sambetei in numele unei reviste de perete (Prietenul albanezului) fara nici-un albanez in sanul redactiei, si a unor carti de doi lei si un patranjel. Hoata parlamentului nostru zilele acestea este facuta praf chiar si de revista Catavencu.