Constantin PAPANACE
Nota: Am publicat în acest „Buletin informativ” gândurile profesorului Nae lonescu privitoare la multe probleme care se pun Mişcării legionare. Moartea lui prematură, survenită în condiţii nelămurite, a secat acest izvor de adâncă gândire legionară. Dar, totodată, această soarta le-a sfinţit şi le-a dat toată tăria pentru istoria legionară de acum şi de mai târziu. Mişcarea legionară nu va uita niciodată semnificaţia jertfei profesorului Nae lonescu.
Reproduceam cuvintele comemorative rostite cu ocazia morţii lui şi la o grea cotitură pentru Mişcarea legionară:
Ne-am strâns laolaltă, să ne reculegem câteva clipe pentru sufletul profesorului Nae lonescu.
Profesorul Nae lonescu a căzut în lupta pe reduta mioarei legionare. Pierderea lui este imensă pentru întregul Neam românesc. Cu el s-a dus o lume de gânduri cum rar se sălăşluieşte într-un cap omenesc atât de incredibil organizat. Buzele lui au zăvorât pentru totdeauna un verb încărcat de vrajă… Pleoapele lui s-au lăsat grele peste acele priviri pătrunzătoare care au scrutat adânc pământul şi cerul românesc. S-a stins un mare focar de atracţie şi educaţie socratică al culturii româneşti. Iar din jertfa lui a ţâşnit o imensă flacără care luminează calea destinului acestui neam în zilele tenebroase ce le străbatem, când în lume urzeli pornesc din toate ungherele.
E plină de adânc înţeles jertfa profesorului Nae Ionescu!
El n-a fost din generaţia Căpitanului. Era mai vârstnic. N-a trecut prin şcoala Frăţiilor de Cruce. Nu si-a făcut educaţia în cuib. N-a deţinut vreun grad legionar. Nu se legase prin jurăminte sfinte şi nu purtase săcuşorul. S-a apropiat circumspect de Mişcare. Drumul lui n-a fost un drum obişnuit. N-a venit în Legiune din elan tineresc, fiindcă era în plină maturitate atunci când a apărut Legiunea. Nu l-a furat vreun val efemer al popularitaţii, fiindcă, prin statura lui, era ticălos de lucid. Nu l-a mânat oportunismul politic, pe care totdeauna l-‘a detestat, şi nici vreun gând de a-şi „face situaţii”. Atare, de atâtea ori, a refuzat să le primească, în special după restauraţie.
După experienţa cu ţărânismul românesc, care a eşuat atât de lamentabil, profesorul Nae lonescu a încerot o mare deziluzie. Dar acest lucru nu i-a descurajat. Dimpotrivă, a continuat să adâncească mai umil explorările lui făcute ani de a rândul pe tărâmul material şi spiritual al obiditului Neam românesc. Atunci a vazut el cum toate izvoarele de viaţa ale acestui Neam – pornite din adâncurile pământului şi istorici româneşti formeaza azi marele fluviu al spiritualităţii şi energiei legionare, care curge când maiestos, când învolburat în matca adâncită printr-o viaţă de trudă şi jertfă a Căpitanului. Cu aceasta, profesorul Nae lonescu şi-a găsit sensul existenţei sale pe care atâta amar de vreme l-a căutat prin toate părţile mintea lui cuprinzătoare.
De acum încolo, unicul lui gând va fi să propovăduiască adevărul, cu deplina mulţumire că a cunoscut şi a înţeles pe Căpitan.
De matca acestui torent de nouă viaţă românească nu s-a îndepărtat nici o clipă. L-a urmat pretutindeni, prin beciurile poliţiei, în lagăre, în închisori, prin infirmerii murdare şi cu cât a suferit mai mult, cu atât s-a îndrăgit mai mult de el.
Când însă a văzut că la cotitura zilelor de astăzi se sapă diabolic această matcă şi se încearcă deturnarea curentului de nouă viaţă spre mocirla pestilenţială a lumii vechi, plină de bube fizice şi morale, pe care el le-a identificat atât de bine, s-a opus cu toată rezistenţa fiinţei sale. La temelia acestei rezistenţe a căzut corpul său, ca simbol de jertfă pentru a se putea dura digul salvator.
In faţa jertfei lui se apleacă smeriţi legionarii să-şi ia noi puteri de luptă. Ce vor fi înţeles din această impresionantă jertfă unii bieţi intelectuali pretenţioşi şi înfumuraţi, care cu greu pot gângavi un silogism de-al maestrului, puţin interesează.
Adevărata intelectualitate românească vede prin jertfa celui mai de rasă intelectual român, definitiva ei încadrare în spiritualitatea legionară.
Prin moartea lui Nae lonescu, Mişcarea Legionară face un mare pas spre învierea Neamului românesc care, peste toate uneltirile şi mişeliile întunericului, va învinge.
BEKLIN-AMALIENHOF
24 mai 1940
Sursa: Foaie Nationala