Biserica Ortodoxa ii praznuieste pe 21 mai pe Sfintii Imparati Constantin si mama sa, Elena. Constantin cel Mare s-a nascut in orasul Naissus (Nis, Serbia) in jurul anului 274. A devenit suveran al intregului Imperiu Roman dupa invingerea lui Maxentiu si a lui Liciniu. Potrivit marturiilor lui Eusebiu si Lactantiu, in ajunul luptei cu Maxentiu, Constantin a vazut pe cer ziua, in amiaza mare, o cruce luminoasa deasupra soarelui cu inscriptia: “in hoc signo vinces” (prin acest semn vei birui).
Noaptea, in timpul somnului, i se descopera Hristos, cerandu-i sa puna semnul sfintei cruci pe steagurile soldatilor. Dand ascultare poruncii primite in vis, iese biruitor in lupta cu Maxentiu. Pe Arcul de Triumf al lui Constantin, care se pastreaza la Roma, se afla inscriptia: “instinctu divinitatis” = “prin inspiratie divina”, ce descopera cum a fost castigata victoria asupra lui Maxentiu.
Cea mai insemnata realizare a imparatului Constantin a fost Edictul de la Milano (313), prin care crestinismul ajunge sa fie recunoscut de stat. Insa, el va deveni religie de stat in timpul lui Teodosie cel Mare (379-395).
Dupa edictul din 313, imparatul scuteste Biserica de impozite, ii acorda dreptul de a primi donatii si le da episcopilor dreptul sa judece pe cei ce nu doreau sa fie judecati dupa legile statului. Va inlatura din legile penale pedepsele contrare spiritului crestinismului, precum: rastignirea, zdrobirea picioarelor, stigmatizarea (arderea cu fierul rosu).
Imparatul Constantin a convocat primul Sinod ecumenic la Niceea (325), unde dupa lungi dezbateri, invatatura lui Arie a fost condamnata si s-a adoptat formula ca Fiul lui Dumnezeu este de o fiinta cu Tatal si deci, din veci cu El. La sinod au fost alcatuite si primele 7 articole ale Simbolului de credinta (Crezul), a fost fixata data Pastilor (prima duminica dupa luna plina, dupa echinoctiul de primavara) si s-au dat 20 de canoane referitoare la disciplina bisericeasca.
Sfantul Constantin cel Mare a fost botezat pe patul de moarte de catre episcopul Eusebiu de Nicomidia. A murit la scurt timp (337) in Nicomidia si a fost inmormantat in biserica Sfintii Apostoli din Constantinopol, ctitorita de el.
Imparateasa Elena
Flavia Iulia Helena s-a nascut in provincia Bitinia. In anul 293, generalul roman Constantiu Chlorus, la indemnul imparatului Diocletian, divorteaza de imparateasa Elena. Aceasta nu se recasatoreste, ci traieste departe de atentia publica, dar aproape de fiul sau. A reusit sa descopere pe dealul Golgotei crucea pe care a fost rastignit Hristos. Potrivit traditiei, in urma sapaturilor s-au gasit trei cruci. Pentru a se identifica crucea pe care a fost rastignit Hristos, au atins cele trei cruci de un mort. Acesta a inviat in momentul in care a fost atins de Crucea Domnului. La 14 septembrie 326, episcopul Macarie I al Ierusalimului a luat crucea si a inaltat-o in fata multimii. Ziua de 14 septembrie a devenit sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci in calendarul crestin.
Imparateasa Elena a zidit Biserica Sfantului Mormant, Biserica din Bethleem, pe cea din Nazaret si multe alte sfinte locasuri.
Semnificatia numelor Constantin si Elena
Numele Constantin este de origine latina si vine de la constans, constantis (“constant”, “ferm”).
Elena – Stravechiul nume Helene este explicat de unii prin gr. helane (“torta”, “faclie”, dar si “foc sacru”, la sarbatorile numite Heleneia, dedicate zeitei Artemis), iar de altii prin gr. hele (“lumina arzatoare a soarelui”).
La multi ani tuturor celor care poarta aceste nume!
De la Gerulieni sau de la mine din ogradă un material care ar trebui dezvoltat, o nouă dovadă cu chestia aia mai veche: Dă-mi nişte bani ca să nu fac emisiune cu tine!
Ce legătură este între spaniolii de la IDEL, Ministerul Agriculturii şi OLAF?
Teoretic
* S-ar putea să ne spună Antena 3, dacă vina nu va fi atribuită generos, din partea casei, lui Traian Băsescu
Auzim mereu că România nu este în stare să acceseze fonduri europene, pierde bani şi cotizează la UE mai mult decât încasează.
Se găsesc o mie de motive.
Nu vrem bani europeni fiindcă nu-i putem fura sau deturna cu uşurinţă.
Ba-i vrem, dar n-avem sumele de co-finanţare.
Avem bani pentru contribuţia proprie, dar proiectele sunt proaste, suntem nătărăi.
Proiectele sunt bune, dar se resping fiindcă nu vrem să dăm şpagă. Sau am da, dar nu ştim cui.
Avem şi bani de co-finanţare, dăm şpagă, proiectele ne sunt aprobate, dar ne împotmolim pe parcurs din diverse motive, ne batem singuri cuie în talpă sau ne bat alţii.
Timpul se scurge, banii se pierd, deşi europenii au conceput nişte instituţii care să ne ajute la absorbţie. În ecuaţie sunt ministere, agenţii de plăţi, firme de consultanţă agreate şi o serie întreagă de programe naţionale de dezvoltare în diverse domenii. Chiar ne ajută? Sau mai mult ne încurcă?
Un studiu de caz ne poate lămuri, cât de cât, hăţişul birocratic prin care se ajunge la banii europeni.
E destul de dificil, dar am să încerc să povestesc, pe scurt, ceea ce alţii au avut răbdarea să-mi explice şi mie.
Un program important pentru România este „Înfiinţarea şi gestionarea reţelei naţionale de dezvoltare rurală”, cu rolul de a pune să lucreze împreună toate organismele naţionale şi locale cu atribuţii în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).
De acest program este direct răspunzător Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Autoritatea de Management, iar partea de plăţi este asigurată de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP, fosta SAPARD).
Consultanţa pentru derularea programului se atribuie prin licitaţie, care licitaţie a fost anunţată în decembrie 2008, la câteva zile după ce Ministerul a fost preluat de pesedistul Ilie Sârbu.
Autoritatea de Management a făcut caietul de sarcini, licitaţia a fost câştigată de firma spaniolă IDEL, au apărut contestaţiile, procesele s-au judecat „româneşte”, vreme de doi ani, IDEL a rămas câştigătoare şi, potrivit legii, în decembrie 2010, ministrul Valeriu Tabără a semnat contractul cu spaniolii.
Documentul este co-semnat de Autoritatea de Management din ministerul lui Tabără, care trebuie să supravegheze şi supervizeze implementarea programului, şi de APDRP, cu atribuţii în materie de plăţi.
Practic, pentru consultanţa acordată în acest program, spaniolii de la IDEL au de încasat, în total 27 milioane de euro, la care se adaugă TVA.
Orice contract de acest fel este considerat un contract-cadru, el fiind urmat de semnarea unor acorduri subsecvente.
Din decembrie 2010 şi până în prezent, IDEL nu a semnat nici măcar primul acord subsecvent, dar a început să facă presiuni pentru schimbarea procedurii de plată prevăzută în contract.
Pentru a securiza banii europeni, anexa contractului prevede expres că fiecare plată în parte trebuie să fie precedată de un raport de audit, care să garanteze că acele cheltuieli ce urmează a fi plătite sunt reale şi corecte.
Spaniolii cer ca aceste rapoarte de audit să dispară, ca plăţile să nu fie făcute pe activităţi, ci pe tarife lunare. Aşadar, ei cer încasarea unor sume egale, indiferent de cuantumul lucrărilor şi cheltuielilor din luna respectivă şi propun ca plata să se facă pe baza unui raport de activitate, nu al unui audit, şi a facturii emise. Practic, cer să fie crezuţi pe cuvânt, nu controlaţi şi avizaţi de un auditor.
Surprinzător este că firma IDEL mai are în derulare şi alte contracte cu Autoritatea de Management, la care plata se face cu audit prealabil al cheltuielilor şi pentru care nu a solicitat schimbarea procedurii.
La acest contract, spaniolii invocă o adresă a ministerului în care sunt înştiinţaţi că procedura de plată se va modifica, fără precizarea orizontului de timp şi a modalităţii alese.
IDEL a trimis şi adrese oficiale prin care cere schimbarea procedurii de plată, ceea ce este o premieră naţională în comportamentul unor beneficiari de fonduri europene.
Nu în ultimul rând, contractul a fost verificat de o comisie de auditori de la Comisia Europeană, care s-a declarat extrem de nemulţumită de procedura de achiziţie, implicit de caietul de sarcini şi de licitaţie, motiv pentru care a sesizat OLAF, care verifică sesizarea auditorilor.
Presiunea spaniolilor de la IDEL este, în acest context, mai mult decât ciudată, fiindcă Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală nu le poate îndeplini cererea, în total dezacord cu prevederile contractului la care ambele părţi sunt semnatare. La urma urmei, sunt bani europeni, iar dacă aceştia sunt cheltuiţi în afara cadrului juridic convenit, cineva va plăti, material sau, chiar, penal.
Toate acestea fiind zise, cum rămâne cu reţeaua naţională de dezvoltare rurală, care aşteaptă să fie desenată şi pusă în funcţie din 2008, adica de doi ani şi jumătate?
Sunt de vină doar funcţionarii români?
N-are nici o vină justiţia, care judecă ani de zile la o contestaţie?
Nu sunt vinovaţi beneficiarii direcţi ai banilor europeni, care forţează, prin interpretări proprii, schimbarea contractului aflat în derulare, in alţi termeni decât cei licitaţi?
Nu e de vină OLAF, care nu se pronunţă rapid, dar nici nu stopează derularea contractului.
Există informaţii că şi presa e pe cale de a intra în joc, de partea spaniolilor de la IDEL.
Mai exact, postul de televiziune Antena 3. E interesant de urmărit dacă acest lucru se va întâmpla. Şi dacă da, cu ce argumente?
Dar toate acestea par un fleac când e vorba de 27 de milioane de euro… Multe alte contracte, însumând zeci sau sute de milioane de euro stagnează la execuţie. Că motivele sunt aceleaşi sau altele, asemănătoare, mai contează? Nu. Rezultatul e acelaşi. Programele încremenesc, banii se lasă aşteptaţi, timpul trece, criza ne roade, iar România este ţinta unei ploi de critici, din ţară şi în afara ei.
Concluziile le puteţi trage şi singuri.
Dacă vă doare deja capul, puteţi apela la soluţia „Băsescu este de vină…”
Din 2005, este singurul proiect care nu se împotmoleşte în România. Dar nici nu dă rezultatele scontate.
I like very much your page. I see that Romania is the best friend of Obama,in Europe,with president Basescu,the best allied of USA in NATO.
Hope that Romania will be in the same side of NATO,and so God wants,against terrorism,and against Russian diabolic influence in estern part of Europe.