Victor Roncea Blog

Aşadar, domnule Breban, v-aţi hotărât să candidaţi.

Da, îmi declar candidatura la Preşedinţia USR. Dacă o lună de zile n-am fost decis, acum intru în această campanie. O mulţime de prieteni mi-au spus să candidez pentru că sunt nemulţumiţi de Manolescu. Într-adevăr, şi eu sunt nemulţumit, dar nu de Manolescu, noi am fost de altfel buni prieteni, ci de starea actuală a scriitorului român şi a literaturii române. E mai jos ca niciodată, mai jos decât era sub Ceauşescu. Nu este acceptabil ca sute de scriitori din ţară să fie atât de demoralizaţi. Nu numai că trăiesc prost, dar demnitatea lor este la pământ. M-am hotărât să-mi spun cuvântul după douăzeci de ani de tăcere.

„Breban este Breban până la moarte!”

Ce v-a determinat să vă hotărâţi şi care sunt coordonatele programului dvs.?

Mă enervează, mă irită şi mă jigneşte situaţia scriitorului şi a literaturii române actuale. Problema cea mai gravă în care se află scriitorii români este legată de faptul că editurile nu îi plătesc la adevărata lor valoare. În ultimii douăzeci de ani, statul s-a retras din edituri. Au rămas edituri comerciale pe care le interesează numai câştigul. Este necesar ca uniunea să poată face presiuni asupra Ministerului Culturii, asupra guvernului, iar eu, dacă o să ajung preşedinte, o să fac treaba asta. Până la urmă, Breban este Breban până la moarte. De aceea vor unii să candidez, pentru că dacă eu voi da un telefon la o instituţie, va trebui să fiu ascultat. Dacă nu, o să chem ziariştii, lucru pe care Manolescu nu l-a făcut. Vreau să fac şi un birou de presă la USR, în care o dată pe lună să chemăm ziariştii şi să stăm de vorbă, mai ales că mulţi jurnalişti sunt şi scriitori.

Care sunt pârghiile care pot duce la o schimbare în USR?

În clipa în care Ministerul Culturii sau USR ar putea să facă presiuni asupra unor editori să plătească mai bine scriitorii buni, atunci lucrurile se vor schimba. Pe de altă parte, USR nu este o instituţie care poate fi condusă din străinătate, aşa cum a făcut-o Manolescu. Prietenii care mă susţin m-au rugat să specific în discursul meu că am să rămân în ţară cei patru ani ai mandatului dacă voi câştiga. Voi sta în ţară şi am să mă dedic nu atât uniunii, cât cauzei scriitorului şi culturii române.

O cauză a dezbinării: grupul Liiceanu

Care sunt cauzele dezbinării din literatura română de după 1989?

În 1990, când s-a făcut prima şedinţă a consiliului, era un grup cu Simion, cu Fănuş Neagu, şi le-am zis: „Dom’le, hai să ne ocupăm de literatură acum!”. Manolescu şi Blandiana au zis nu, că ei intră în politică. Uite ce-a ieşit! S-a ales praful de lumea literară. Manolescu şi cu Eugen Simion s-au înjurat 15 ani pe motiv că Simion s-a dat cu Iliescu. Şi dacă s-a dat cu Iliescu, ce? Pe urmă, noul tip de oportunism a fost reprezentat de proamericanismul şi prooccidentalismul duse până în pânzele albe. Grupul lui Simion era compus din patru personalităţi: el, Valeriu Cristea, Fănuş Neagu şi Marin Sorescu. Ei au mers, spre deosebire de mine, cu Iliescu. Revista «România literară», tot grupul Liiceanu şi GDS-ul (Grupul pentru Dialog Social – n.r.) i-au atacat imens, chiar se pare că săracul Valeriu Cristea, un excelent critic literar, a şi murit de inimă rea fiind înjurat de vechii săi prieteni de la revistă. Zâzania politică a intrat în lumea literară şi a creat fracţiuni foarte mari.

Aţi pomenit de „grupul Liiceanu”. De ce credeţi că a influenţat în mod negativ atmosfera literară postdecembristă?

Acest grup a pus mâna pe putere în cultură şi în politică, pentru că a stat 10 ani la CNSAS şi a aranjat dosare. Ei nu au influenţat numai cultura, ci şi viaţa politică, umblând la dosare foarte serios. Dinescu a ajuns chiar să condamne Biserica Ortodoxă, adică e clar că este un grup de manipulare foarte puternic. Grav nu e că acest grup este unul de influenţă şi de carieră, ci faptul că dă la o parte mari creatori de după război din România, cum sunt Marin Preda, Nichita Stănescu, Leonid Dimov, Virgil Mazilescu şi încă vreo 10, 15 autori adevăraţi care au susţinut literatura şi cultura române.

Bălăcăreli pe tema premiilor USR

„La noi s-a creat zvonul ăsta, care vine dinspre partea grupului Liiceanu şi a unei fete de la «România literară», Ioana Pârvulescu, că tot ce a apărut în România după război nu are valoare. E o minciună, o calomnie. Au zis că premiile USR, timp de 50 de ani, sunt toate fără valoare. Aşadar, în juriile USR, din care a făcut parte şi şeful domniei sale, Nicolae Manolescu, au fost ori numai imbecili, ori numai ticăloşi. Apar calomnii de genul ăsta care vin de la GDS şi care au creat o falsă luptă în lumea noastră literară. O luptă politică fără rost, care a dus numai la injurii şi bălăcăreli.”

„Manolescu nu numai că nu a arbitrat această dispută, ci s-a lipit de ei. El a trecut de la mine la Liiceanu. Dacă va fi reales, scriitorii vor fi dispreţuiţi de toată lumea. Până şi ultimul băcan va scuipa pe un scriitor.” – Nicolae Breban

Gelu Diaconu / Ziarul Ring / 23.10.2009