CRONOLOGIA Evenimentelor din Decembrie 1989 de Alex Mihai Stoenescu. Lansare la Targul de Carte

Cronologia evenimentelor din decembrie 1989
de Alex Mihai Stoenescu

la Târgul de Carte Gaudeamus

Bucureşti, 28 noiembrie 2009, orele 12.00, la Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus – Editura RAO vă invită sâmbătă, 28 noiembrie 2009, orele 12.00, la standul său de la Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus, să-l întâlniţi pe Alex Mihai Stoenescu, pentru lansarea noii sale cărţi Cronologia evenimentelor din decembrie 1989.
Cartea apare la aproape 20 de ani de la evenimentele din decembrie 1989 şi se constituie într-un instrument necesar descifrării acestora. Cronologia evenimentelor din decembrie 1989 se înscrie în seria de volume dedicate de Alex Mihai Stoenescu studiului istoriei recente a României.
„Cantitatea prea mare de legendă, de diversiune voită sau involuntară, diluarea metodică sau întâmplătoare a surselor, probelor şi mărturiilor, confruntarea politică la zi între participanţii şi moştenitorii Revoluţiei, dispariţia unor acte oficiale, toate reprezintă tot atâtea provocări pentru cel care doreşte să ajungă la o reconstituire cât mai fidelă a faptelor.
Pe de altă parte, există şi o anumită urgenţă temporală în privinţa acurateţei informaţiei, a prospeţimii mărturiilor şi chiar a prezenţei martorilor, fie în calitate de autori ai mărturiilor credibile, fie ca surse de verificare a informaţiei documentare. Istoriografia română are nevoie de o deschidere în privinţa perioadei denumită convenţional Istoria recentă, inclusiv pentru a lăsa o primă schiţă a epocii. O cronologie restrânsă şi un set de documente fundamentale pentru înţelegerea evenimentelor din decembrie 1989 reprezintă un instrument simplu şi uşor accesibil pentru a ajunge la imaginea istorică a acestora.”

Alex Mihai Stoenescu

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova