Scris de George Roncea
Arestarea lui Nicolae Popa la Jakarta, în Indonezia, şi pierdereaalegerilor de către prietenul său Mircea Geoană nu sunt singurele veştiproaste pentru Sorin Ovidiu Vîntu la acest sfårşit de an. Potrivitinformaţiilor noastre, unul din oamenii de casă ai lui Vîntu, SorinFreciu, a fost reţinut de procurorii DIICOT la plecarea de peaeroportul Otopeni în data de 7.12.2009. Conform aceloraşi surse,Freciu a fost dus la Parchet şi reţinut pentru 24 de ore. Pus în faţatranscrierilor convorbirilor telefonice în care Vîntu îi spunea cum săfacă transferuri bancare pentru Nicolae Popa în Indonezia,acesta a acceptat să colaboreze cu anchetatorii în vederea inculpăriilui Vîntu, susţin sursele noastre. Acesta este şi motivul pentru careFreciu nu a mai fost prezentat judecătorilor Tribunalului Bucureşti cupropunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile. Sorin Freciu,specialistul care ne predă afacereza la televiziunile lui Vîntu,vorbeşte mai nou diicoteza cu anchetatorii care vor să ştie cum l-asusţinut financiar mogulul pe „minunatul“ său prieten Nicolae Popa înIndonezia. De la Freciu procurorii pot afla lucruri interesante despreprăbuşirea FNI, despre falimentul BID şi BRS şi despre toate afacerilelui SOV, deoarece specialistul în afacereză a stat de-a dreaptamogulului la toate tunurile financiare trase de acesta.
Conturi sechestrate, promisiuni neonorate
Dincolode poveştile pe care le-ar putea depăna Freciu în faţa anchetatorilorîn legătură cu afacerile lui SOV, viitorul nu sună bine pentru mogulnici în ceea ce priveşte banii. Surse oficiale ne-au confirmat că înprezent conturile lui Vîntu din Cipru sunt puse sub sechestru, lucruextrem de neplăcut pentru marele mogul obişnuit să-i cumpere pe toţi lapreţul corect.
De asemenea, imperiul mediatic al lui SOV seclatină puternic din temelii, acesta declarând public că nu va maiinvesti un leu în ziarele şi revistele Trustului Realitatea Caţavencu,ce vor fi obligate de la 1 ianuarie fie să tragă obloanele, fie să-şigăsească alţi sponsori.
Conform informaţiilor noastre, Vîntu nu aachitat nici pånă acum contravaloarea acţiunilor de la Caţavencu SA şiPoligraf SRL (editorul „Cotidianul“) şi, avånd în vedere totalulpierderilor la cele două firme, nu mai e nicio şansă să le achite, maiales că deja a anunţat că nu mai susţine trustul. Potrivit dateloroficiale de la Ministerul de Finanţe, Caţavencu SA a avut în perioada2006-2008 pierderi cumulate de 12.530.000 euro, iar Poligraf SRL(editorul „Cotidianul“, „B24Fun“) pierderi cumulate, în aceeaşiperioadă, de 3.700.000 euro. În total 16.230.000 euro, bani pe caremogulul a acceptat să-i piardă în speranţa unor câştiguri viitoarecare, din păcate pentru el, n-au mai venit. Realitatea Media a preluatgrupul Caţavencu în mai 2006, creând o afacere de peste 30 milioane deeuro cum anunţau, la vremea aceea, protagoniştii afacerii caresusţineau că „sinergiile de business şi viteza de dezvoltare vorpermite probabil cea mai spectaculoasă creştere în următorii doi-treiani“. Deh, s-au înşelat, pentru că afacerea s-a transformat, după cumarată cifrele, într-un mare eşec.
Sorin Ovidiu Freciu (SOF) – „un tip valoros“
SorinOvidiu Freciu (SOF) este unul dintre „minunaţii prieteni“ ai mogululuiSorin Ovidiu Vîntu (SOV), strâns legat de afacerile necurate aleacestuia. A dat cu subsemnatul la Parchet în mai multe rânduri pevremea când procurorii se făceau că elucidează tunul FNI şi alte ţepeconexe – BRS, BID etc.
Sorin Ovidiu Freciu administrează firma TheMoney Channel Consulting SRL, înfiinţată în iunie 2008, cu un capitalsocial de 25.000 RON, firmă la care deţine şi 20% din acţiuni, restulde 80 de procente aflåndu-se sub controlul SC Realitatea Media SA.
Afăcut-o pe vedeta-prezentator, se prezintă ba jurnalist, ba consultantpe bussines, dă interviuri, sfaturi, este recomandat de Vîntu, larândul său, în interviurile pe care le acordă, drept „un profesionistdesăvârşit, un tip valoros“. Tipu e valoros, nu-i vorbă, fiind unuldintre cei mai de seamă interpuşi din categoria „minunaţilor prieteni“de genul Nicolae Popa, tipul care va executa 15 ani de puşcărie înlocul lui Vîntu.
Freciu face parte dintre fidelii lui Vîntu dinepoca de aur a marilor tunuri, vremea de glorie a Gelsor. Sorin OvidiuFreciu se află în vitrina cu trofee a lui Vîntu alături de un VladSoare, şi el fost preşedinte al grupului Gelsor pånă la prăbuşirea FNI,Ioan „Niki“ Andrei, primul preşedinte al SOV Invest, Gheorghe Raţiu,fost colonel de Securitate, cel care l-a ajutat pe SOV să creezereţeaua Gelsor şi, nu în ultimul rând, alături de Teodor Nicolaescu,fostul preşedinte al Băncii Romåne de Scont.
Freciu a lucrat înperioada 1996 – noiembrie 2001 la SC Gelsor SA, după care, la sfårşitulaceluiaşi an, a preluat funcţia de preşedinte al SC Group Gelsor SA.Conform declaraţiilor înregistrate de procurori, din această funcţie deşef, Frenciu a coordonat activităţile agenţilor din teritoriu alesocietăţii. De asemenea, în aceste declaraţii, Sorin Ovidiu Freciu amai adăugat că în iunie 2000 a fost împuternicit şi rugat de SorinOvidiu Vîntu să retragă dintr-un cont al Băncii Romåne de Scont (BRS),sucursala din municipiul Bucureşti, o sumă uriaşă de bani.
BancaRomånă de Scont (BRS), fosta Bancă ASTRA din Braşov preluată de GelsorSA în 1998, era rezervă de cash a lui SOV. Printre acţionarii băncii seaflau un Gheorghe Fulga – şeful SIE, Alexandru Ionaş – şeful SECIRomånia, Constantin Teculescu – preşedintele CEC, Mihai Fercala -preşedintele SIF Transilvania. Ciordeala din BRS-ul lui SOV se executăprin plimbarea creditelor fictive prin firme „bidon“ de la o companiela alta. Schema suveicii era simplă: preşedintele BRS, TeodorNicolaescu, şi SOV umblau ilegal în conturile clienţilor introducândsume mari de bani, iar după ce creditau conturile, tot ei scoteaubanii, creditele acordate de BRS ducându-se în firme fictive. Găurilenegre din BRS erau mutate dintr-un loc în altul.
Caruselulînvârtirii banilor prin aghiotanţii lui Vîntu, pe reţeta contabilăimaginată de Vîntu, a oferit Gelsorului unde a lucrat „profesionistulFreciu“ ocazia de a reuşi deturnarea de la FNI a mai bine de o sută demilioane de dolari.
Freciu mai este acţionar în continuare îndiferite firme paravan create de Vîntu, după spargerea Gelsor, alăturide personaje de încredere ale mogulului, celebrii cetăţeni moldoveniiOctavian Turcan şi Ghenadie Nipomici, acţionari în Imobiliar Network2002 SA, fosta Gelsor Network SA, societate membră a grupului Gelsorprin care s-au deturnat de la FNI cele peste 100 de milioane de dolari.
Freciu s-a mai aflat şi între acţionarii minoritari ai DeltaAsigurări SA, o altă combinaţie marca SOV-Luca în care AsociaţiaSalariaţilor din SNP Petrom SA deţinea un procent de 48,99% dinacţiuni, înfiinţată în octombrie 2003. Societatea vinde poliţe de viaţăşi de sănătate şi funcţionează într-un sediu aflat în proprietateaImobiliar Network 2002 SRL, fost sediu central al Băncii Romåne deScont. Acţionarul majoritar al Delta Asigurări era off-shorul britanicTabor Project Limited, în spatele căruia a fost plasat moldoveanulOctavian Turcan, folosit de Sorin Vîntu şi în CA de la Banca Romånă deScont, dar şi la cealaltă firmă a lui SOV, Imobiliar Network.
Aşadar,„tipul valoros“ Sorin Freciu, pare a fi o măslină de preţ în salata cumoldoveni prin care şi-a mascat Vîntu combinaţiile financiare, nu ştimsigur dacă la fel de valoros ca minunatul prieten Nicolae Popa, celcare îşi va sacrifica generos următorii 15 ani din viaţă pentru bunulsău prieten Sorin Ovidiu Vîntu.
Curentul – marţi, 15 decembrie 2009
Vorbiti afacereza? Dar diicoteza?
Un mic remember:
,,Sclavii banilor sînt trişti’’. O spune Sorin Freciu, realizatorul emisiunilor „Brokerul Zilei“, „Ringul“, „Testul de Afacereză“ la The Money Channel şi „Realitatea bursieră“, la Realitatea TV.
Interviu Cotidianul: Ce valoare are banul pentru dumneavoastră?
Sorin Freciu: Are exact valoarea cifrei înscrise acolo pe monedă, pe bancnotă sau pe extras de cont. Banii reprezintă o valoare de care sîntem din ce în ce mai dependenţi. Banii reprezintă una dintre cele mai sofisticate şi mai ingenioase invenţii ale societăţii umane. Banul este însă şi o chestiune de încredere. Este simbolul avuţiei, al puterii economice. Însă banii nu trebuie fetişizaţi pentru că nevoile umane nu se satisfac în mod direct cu banii, ci cu bunurile şi serviciile procurate cu ajutorul lor. Sclavii banilor sînt trişti.
Prezentaţi ,,Afacereza’’. Cît de tare ştiţi afaceri? V-a mers vreuna ca pe roate?
Îmi place să cred că mă descurc atunci cînd e vorba despre afaceri.
Îl sfătuiţi pe Vîntu sau vă sfătuieşte el pe dumneavoastră?
Vîntu este dincolo de orice un prieten. În afaceri, am fost şi sîntem parteneri. Dumneavoastră vă sfătuiţi prietenii şi partenerii sau vă sfătuiesc ei?
🙂 🙂 🙂
Document incendiar Varujan Vosganian:
https://www.scribd.com/doc/24135591/Varujan-Vosganian-Observatii-la-Ghidul-de-Mesaje-Pentru-Reteaua-Electorala-PNL