Cu toate greutăţile pe care le-am întâlnit, cu toate bănuielile care s-au ridicat, mai ales la începutul domniei mele, în contra mea, expunându-mă la atacurile cele mai violente, am păşit fără frică şi fără şovăire înainte, pe calea dreaptă, având nemărginită încredere în Dumnezeu şi în bunul simţ al credinciosului meu popor.
Înconjurat şi sprijinit de fruntaşii ţării, pentru care am avut întotdeauna o adâncă recunoştinţă şi o vie afecţiune, am reuşit să ridic, la gurile Dunării şi pe Marea Neagră, un stat înzestrat cu o bună armată şi cu toate mijloacele, spre a putea menţine frumoasa sa poziţie şi realiza odată înaltele sale aspiraţiuni.
Succesorul meu la tron primeşte, ia dar o moştenire, de care el va fi mândru şi pe care o va cârmui, am toată speranţa, în spiritul meu, călăuzit fiind prin deviza: “Totul pentru ţară, nimic pentru mine”…
Proclamat domnitor al României în ziua de 10 mai 1866, Carol I a rămas cu acest titlu până în 14 martie 1881, când a fost proclamat rege, devenind astfel primul rege al României.
În timpul domniei sale, ţara a obţinut independenţa deplină faţă de Imperiul Otoman, declarată în ziua de 9 Mai 1877.
În timpul luptelor desfăşurate pe teritoriul Bulgariei de azi, armata română l-a avut pe Carol ca lider efectiv, domnitorul fiind prezent personal pe câmpul de luptă.
Tot în timpul domniei lui Carol I, în 1913, în urma celui de-al doilea război balcanic, terminat prin Tratatul de la Bucureşti, din 1913, România a obţinut partea de sud a Dobrogei, Cadrilaterul, de la Bulgaria.
S-a stins din viaţă la 10 octombrie 1914, la Sinaia, la vârsta de 75 de ani. A fost regretat nu doar de clasa politică, ci şi de poporul pe care l-a condus şi slujit cu devotament timp de 48 de ani în condiţii istorice vitrege. A fost înmormântat la Mânăstirea Curtea de Argeş.
Carol I a fost cel mai mare demolator de biserici şi mănăstiri din ţară. Biserica Sf. Neagoe Basarab de la Curtea de Argeş, Mitropolia din Tîrgovişte, Sf. Nicolae Domnesc din Iaşi şi Sf. Trei Ierarhi din Iaşi au fost reconstruite, prin mijlocirea sa directă, cu… dinamita, fiind reclădite într-o formă mult depărtată de original. Catedrala mitropoliei din Iaşi trebuia să arate a biserică ortodoxă, dar, prin mijlocirea lui Carol, a ajuns un mare hangar, cea mai anti-acustică incintă eclesiastică din România. Toate aceste 5 lăcaşuri au fost dinamitate la propriu de Lecomte de Nouy, arhitectul francez adus de rege şi pus să facă nenorocirile acestea.
În Bucureşti, prin voinţa “regală” a nefericitului Carol, au dispărut nu mai puţin de 7 mănăstiri: Sf. Sava de la Universitate, Sf. Ioan cel Mare de la CEC, Sărindarul (Sf. 40 de Mucenici) unde e Centrul Militar, Metocul Episcopiei Râmnicului, cu hramul Sf. 40 de Mucenici, peste care s-a clădit Ateneul, o alta peste care s-a ridicat sediul BCR de azi, şi încă două care îmi scapă acum. Mănăstiri, nu biserici! Pur şi simplu au dispărut!
I-au murit toţi copiii. Nepotul de frate, Carol al II-lea, primul din familia lor care a fost botezat ortodox, s-a cufurit în cristelniţa Sf. Botez.
Dumnezeu sa-l ierte!