Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

Ochiul lui Mamedu

E martie, ultima lună în care bucureşteanul îşi poate plăti locul de parcare, mica feudă din faţa blocului. Am aflat că la ADP Sector 2 sunt nişte cozi interminabile şi că oamenii intră după o listă care se întocmeşte din zori, aşa că purced spre Şoseaua Electronicii, acolo unde se află baraca adepiştilor, pe la 7 dimineaţa.

Haite de câini vagabonzi mă întâmpină de pe ambele laturi ale drumului. Să traversezi zona cu pricina pe jos, în zori sau după căderea întunericului, înseamnă să fii un temerar. Dau să cobor din maşină însă 5 bucăţi maidanezi, cât nişte viţei, apăruţi din curtea adepeului, împroaşcă bale în dreptul portierei în timp ce îşi rânjesc colţii la mine. Mă gândesc să le ţin un discurs, să le spun că sunt om bun, căci iubitorii de animale zic că te muşcă doar dacă eşti om rău, să-i întreb de sănătate şi să-i rog să mă lase să le traversez moşia, dar din fericire sunt întrerupt în timpul creaţiei de o altă maşină la care jivinele se reped lătrând cu furie.

Cobor repede şi pătrund în clădire admirând în acelaşi timp drapelul jerpelit al Uniunii Europene aninat de clădirea cu aspect de baracă de şantier. Într-un ungher, sprijină peretele murdar un paznic care, cu o privire plictisită, îmi arată o coală de hârtie, adică lista magică.

La 7:00 dimineaţa sunt numărul 24, ceea ce înseamnă că cei mai harnici au apărut înainte de ora 6. Cum funcţionărimea adepistă începe programul de abia la 10:00, mă evapor din zonă şi revin pe la 10:15. De abia au intrat primii 4 inşi, iar în hol e hărmălaie mare. Lipsiţi de nostalgia statului la coadă de pe vremea lui Nea Nicu, contribuabilii au chemat o televiziune ca să vadă tot poporul cum trebuie să pierzi o zi întreagă şi să-ţi macini nervii ca să dai bani la administraţia locală. Un şef adepist cu părul alb se scuză în faţa camerei :”…am făcut mai multe locuri de parcare anul ăsta şi de aceea e aglomerat….şi nu merge bine nici softul asta nou….”. Pe oameni nu-i încălzesc însă cu nimic justificările funcţionarului. “Şi anul trecut, şi acum doi ani tot la fel era”, strigă cineva. “În fiecare an am stat la coadă 2-3 ore. Vă bateţi joc de noi !” Omul adepeului înghite în sec, ne dă asigurări că “vom rezolva pentru la anul” şi dispare din obiectivul camerei.

Pe listă sunt trecuţi peste 130 de oameni, iar dincolo de uşa de apartament, dotată cu vizor, pe care scrie cu albastru “Parcări”, se rezolvă sub 10 oameni pe oră. În fine, la 11:48 pătrund în sacra încăpere în care se încasează taxa pentru locul de parcare. Două doamne, sărite de 50 de primăveri, trebuie să rezolve mulţimea de afară. Caută prin nişte dosare, bat stângaci în tastatura calculatorului cu care par a nu fi deloc intr-o relaţie de prietenie şi la 11:54 părăsesc încăperea fluturând dovada că după 5 ore de la primul meu descălecat în Şoseaua Electronicii, ADP Sector 2 a binevoit să-mi ia banii din buzunar. Ca să nu le stresez şi mai tare pe cele două doamne m-am abţinut să întreb de ce la o armată de plătitori lucrează doar două funcţionare sau de ce în secolul 21 nu poţi plăti cu cardul pe la vreo bancă sau prin internet.

În timp ce părăseam clădirea, dintr-un calendar lipit pe un perete îmi zâmbea “cu prietenie”, edilul european al sectorului 2, primarul Neculai Onţanu. Cu care, n-am nici o îndoială, mă voi revedea şi în 2011 în aceeaşi ipostază. Eu de fraier, el de edil şmecher pe care-l doare-n părţile moi ale corpului de contribuabili.

Octavian Pescaru

Foto: https://foto.blog.cotidianul.ro/tag/maidanez/

• Share
• Tweet
• Pin
• Email