Cu durere şi mare dezamăgire constatăm că aţi promulgat modificările la OUG 31/2002. Mesajul nostru – izvorât din adâncul unor suflete sincere care au cunoscut faţa îngrozitoare a regimului comunist în calitate de fii ai unora dintre cei ce s-au jertfit pentru libertatea ţării, pentru valorile credinţei creştine şi identităţii naţionale – a rămas ca un strigăt fără ecou.
Nu ştim ce interese sau calcule politice sunt în joc şi continuăm să credem că nu aţi fost pe deplin informat de nedreptatea pe care această lege o consfinţeşte. Am sperat însă până în ultimul moment că spiritul dumneavoastră democratic şi european nu se va regăsi într-o propunere de lege bazată pe falsuri istorice şi absurdităţi juridice. Chiar fără să vă pronunţaţi pe fondul problemei, ne aşteptam să o retrimiteţi la Parlament pentru a obţine mai multe clarificări asupra aplicării legii, fără de care prezenta lege va deveni sursa unor nesfârşite abuzuri.
În fine, am mai sperat că dumneavoastră, care susţineţi înfiinţarea unui Muzeu al ororilor comuniste, care v-aţi început mandatul cu gestul simbolic de recunoaştere a suferinţelor luptătorilor anticomunişti (decorarea dlui. Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici), veţi fi mai sensibil la glasul celor care au fost prigoniţi de regimul comunist. Situaţia părinţilor noştri este atât de similiară celei a etnicilor germani care au cunoscut deportări în masă şi alte abuzuri fiind acuzaţi de nazism fără discernământ şi fără nicio şansă de apărare. Părinţii noştri au suferit alături de sute de mii de români pentru că s-au opus, de cele mai multe ori doar cu arma cuvântului, unui regim oficial recunoscut azi ca “ilegitim şi criminal”.
Domnule Preşedinte, sunteţi Preşedintele tuturor românilor, deci şi al nostru, al „fiilor de bandiţi”. Nădăjduim că, deşi aţi promulgat această lege, nu veţi rămâne indiferent dacă aplicarea ei se va face în mod abuziv.
Va rugăm să primiţi expresia consideraţiei noastre.
În numele urmaşilor foştilor deţinuţi politici legionari,
Cu multă tristeţe,
Preot Marius Vişovan
Mănăstirea Petru Vodă: Scrisoare deschisă către Preşedintele României în legătură cu OUG 31/2002 şi PL-x 193/2014
Legionarii nu au fost fascisti. Ei si-au iubit tara f.f.mult. Deviza lor era- Dumnezeu, tara si regele. Pacat ca sunt judecati legionarii(care nu au facut rau romanilor) iar comunistii ne conduc si ne ucid in fiecare zi de peste 70 de ani. Oare cand vor judeca romanii cu proria lor minte si nu ce li se dicteaza din afara. Istoria trebuie restudiata si rescrisa.
Aceasta lege isi are locul in viitorul Muzeu al ororilor comuniste!