Cu durere şi mare dezamăgire constatăm că aţi promulgat modificările la OUG 31/2002. Mesajul nostru – izvorât din adâncul unor suflete sincere care au cunoscut faţa îngrozitoare a regimului comunist în calitate de fii ai unora dintre cei ce s-au jertfit pentru libertatea ţării, pentru valorile credinţei creştine şi identităţii naţionale – a rămas ca un strigăt fără ecou.
Nu ştim ce interese sau calcule politice sunt în joc şi continuăm să credem că nu aţi fost pe deplin informat de nedreptatea pe care această lege o consfinţeşte. Am sperat însă până în ultimul moment că spiritul dumneavoastră democratic şi european nu se va regăsi într-o propunere de lege bazată pe falsuri istorice şi absurdităţi juridice. Chiar fără să vă pronunţaţi pe fondul problemei, ne aşteptam să o retrimiteţi la Parlament pentru a obţine mai multe clarificări asupra aplicării legii, fără de care prezenta lege va deveni sursa unor nesfârşite abuzuri.
În fine, am mai sperat că dumneavoastră, care susţineţi înfiinţarea unui Muzeu al ororilor comuniste, care v-aţi început mandatul cu gestul simbolic de recunoaştere a suferinţelor luptătorilor anticomunişti (decorarea dlui. Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici), veţi fi mai sensibil la glasul celor care au fost prigoniţi de regimul comunist. Situaţia părinţilor noştri este atât de similiară celei a etnicilor germani care au cunoscut deportări în masă şi alte abuzuri fiind acuzaţi de nazism fără discernământ şi fără nicio şansă de apărare. Părinţii noştri au suferit alături de sute de mii de români pentru că s-au opus, de cele mai multe ori doar cu arma cuvântului, unui regim oficial recunoscut azi ca “ilegitim şi criminal”.
Domnule Preşedinte, sunteţi Preşedintele tuturor românilor, deci şi al nostru, al „fiilor de bandiţi”. Nădăjduim că, deşi aţi promulgat această lege, nu veţi rămâne indiferent dacă aplicarea ei se va face în mod abuziv.
Va rugăm să primiţi expresia consideraţiei noastre.
În numele urmaşilor foştilor deţinuţi politici legionari,
Pe fundal, o fotografie cu fratii Ciuceanu in timpul rezistentei armate anticomuniste din munti
Profesorul Radu Ciuceanu, directorul Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române (INST) şi fost deţinut politic cu 15 ani închisoare grea, inclusiv la Piteşti, a împlinit, ieri, 16 aprilie, 87 de ani, fiind sărbători de colegi, cercetători, istorici, jurnalişti, scriitori si academicieni. La Mulţi Ani!
Radu Ciuceanu a fost arestat împreună cu părintele-martir Gherasim Iscu, stareţul Mănăstirii Tismana (foto sus, de la o reconstituire a Securităţii, via CNSAS) şi alţi tineri, în cadrul “Lotului Carlaonţ”, denumit astfel după numele generalului Ioan (Iancu) Carlaonţ, conducător al Mişcării Naţionale de Rezistenţă din Oltenia, după cum arată istoricul Silviu Moldovan de la CNSAS într-un studiu publicat de Mărturisitorii.ro. Conform unui raport al Securităţii din 3 martie 1964, prezentat în lucrarea autobiografică “Jurnalul unui om liniştit. Nume de cod: ARTISTUL“, “numitul Radu Ciuceanu, împreuna cu generalul Carlaonţ, dr. Cărăuşu, Sergiu Mandinescu [poet-martir, mort la 38 de ani, după 12 ani de temniţă – n.m.] şi alţii au pus bazele unei organizaţii subversive cu caracter terorist, au achiziţionat armament, muniţie şi explozibil, cu scopul de a înlătura regimul şi de a lupta împotriva Uniunii Sovietice, prin acţiuni de sabotare şi insurecţie”. În plus, tânărul absolvent al liceului “Carol I” din Craiova, “a recrutat mai multe elemente şi a elaborat un plan de acţiune al organizaţiei şi a căutat a lua legatura cu anglo-americanii, prin spionii Andreevici Victor şi Puscariu Ciprian”. La 22 septembrie 1948, când a fost arestat, Radu Ciuceanu avea 20 de ani. El a fost cercetat de “consilieri” NKVD, cu o brutalitate fără seamăn, şi în cele din urmă condamnat la 15 ani temniţă grea. A cunoscut şi a trăit toate grozăviile din penitenciarele Craiova, Piteşti, Jilava, Văcăreşti, Târgşor, Dej şi Gherla. La 18 septembrie 1963, după expirarea pedepsei, a fost eliberat. Era bolnav şi abia se ţinea pe picioare. Dumnezeu l-a ţinut în viaţă şi i-a răsplătit apoi suferinţa – ca şi altor foşti deţinuţi politici, mucenici ai închisorilor bolşevice – cu ani frumoşi şi luminoşi de bătrâneţe. Mulţi Ani trăiască!
Despre viaţa, suferinţa si biruinţa luptătorului anticomunist citiţi:
“Credinta in Dumnezeu a fost arma mea cea mai puternica.”– Vasile Motrescu, Jurnal din timpul rezistentei armate din munti
“Este un caz unic în istoria rezistentei anticomuniste din România. Un taran bucovinean sarac, Vasile Motrescu, constrâns de comunisti sa ia calea codrului, a pus mâna pe arma spre a-si apara libertatea si viata. În acelasi timp, în anii 1952-1954, el noteaza zilnic ceea ce face si simte. Este singurul partizan anticomunist român de la care a ramas un “Jurnal“, în care a consemnat toate preocuparile, suferintele si gândurile care îl framântau, toate evenimentele si sperantele care i-au marcat viata de om liber în salbaticia muntilor, ziua si noaptea, vara si iarna”, se afirma in prezentarea lucrarii “Jurnalul unui partizan: Vasile Motrescu si rezistenta armata din Bucovina, 1944-1958“, de Adrian Brisca (INST). Vasile Motrescu mai scrie si noua excelente scrisori, pline de patriotism si curaj, pe care partizanul le-a trimis autoritatilor comuniste, precum si sase poezii, compuse în aceleasi conditii vitrege. Vasile Motrescu, care s-a aflat si alaturi de Gavril Vatamaniuc, are la un moment dat si un joc cu Securitatea, dar doar pentru a salva in cele din urma gruparea lui Ion Gavrila Ogoranu, celebrul luptator din munti, care afirma, in documentarul video din finalul materialului, ca autorul randurilor de mai jos, in ciuda aparentelor de simplu taran, era un literat si un foarte bun cunoscator al istoriei nationale. Nascut la 11 octombrie 1920 în comuna Vicovu de jos, județul Suceava, Vasile Motrescu, dupa ce este capturat prin tradare, este executat la Botosani, pe 29 iulie 1958, la orele 21,30. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
Un grup de deputati condus de Profesorul Academician Dinu C. Giurescu a depus luni, 3 decembrie 2013, o initiativa legislativa asteptata de 23 de ani: Legea de instituire a Zilei Nationale a Martirilor Romani Anticomunisti, data comemorarii la nivel national a eroilor rezistentei din munti si a mucenilor din inchisorile comuniste – cativa dintre ei fiind enumerati in Expunerea de Motive – fiind propusa de Buna Vestire, 25 Martie. Felicitari si multumiri tuturor semnatarilor! Cinste lor! Batranii detinuti politic si urmasii lor au primit un cadou binemeritat de Sfantul Nicolae. Sa speram ca proiectul va fi votat cat de curand, pana la finalul acestui an. Doamne, ajuta!
În expunerea de motive se arată că în temnițele sistemului comunist au fost încarcerați peste 500.000 de deţinuţi pentru care nicio persoană nu a fost trasă la răspundere, semnaleaza ActiveNews.
Este necesar să cunoaştem atrocităţile la care au fost supuşi martirii anticomunişti.Elisabeta Rizea(foto), Petre Țuţea,Valeriu Gafencusau Mircea Vulcănescu reprezintă adevărate simboluri ale acestor martiri. Condamnarea comunismului este astăzi o obligaţie morală a statului român. Considerăm că prin instituirea unei Zile Naţionale a Martirilor români anticomunişti şi prin înfiinţarea unui monument naţional al luptei împotriva comunismului se va sedimenta un sentiment de profund respect faţă de martirii aflaţi în închisorile din perioada comunistă’, se arată în expunerea de motive.
Unul din inițiatori, deputatul Dinu C.Giurescu, a declarat într-o conferință de presă că suferința celor din temnițele comuniste nu a fost niciodată compensată sau alinată.
Când s-au îndreptat lucrurile, a revenit democraţia pluralistă, domnii care făceau legile au zis, da, le dăm o compensaţie celor care au petrecut trei, patru, zece, doisprezece ani în închisoare un fel de pensie cam amărâtă, dar nu s-au gândit niciodată la suferinţa lor. Suferinţa a fost factorul comun. Ea a cuprins întreaga ţară şi asta nu a fost niciodată, nu compensată, dar măcar alinată – Academician Dinu Giurescu, citat de ActiveNews.
Shimon Peres: “Nu vom uita niciodată că, în perioada cea mai întunecată a Europei, în perioada nazistă, românii au salvat vieţile multor evrei de aici, 400 000 de evrei, care au venit în Israel şi au contribuit şi contribuie la construirea Israelului”.
Niculae Asciu desena cu o linie fina ca a unui electrogardiograf. Era un personaj delicat; chiar si caricaturile sale erau lipsite de cinism, nu loveau cu barosul, ci intepau subtil cu penita.
Conform celor prezenti, in timpul conferintei, Batranul Nicolae Purcarea i-a zis lui Dan Puric sa scoata mana din buzunar in timp ce vorbeste, spunandu-i ca acest gest este caracteristic numai oamenilor foarte siguri pe ei. “Dumneavoastra sunteti sigur de ceva, dle Puric?”, l-a intrebat dl. Purcarea pe Puric.
Atacurile informaţionale devin principala ameninţare la adresa securităţii unei ţări. Este şi motivul pentru care, în mod excepţional, Florian Coldea, prim-adjunctul directorului SRI, a acceptat să vorbească, pentru Q Magazine, despre Strategia de Securitate Cibernetică a României.
Trist. Trist, trist, trist era Parintele Justin Parvu la aniversarea a 94 de ani de sfanta tinerete si batranete, de lupta si jertfa, pe 10 februarie, anul acesta, la Manastirea sa, Petru Voda, din Muntii Neamtului. Din cei 94 de ani, 16 i-a trait in temnitele bolsevice, anchetat la Suceava si Aiud, apoi trimis la munci brute, silnice, in intuneric, la minele de plumb de la Baia Sprie, la Gherla, din nou in inchisoarea exterminatoare de la Aiud, apoi Jilava si colonia Culmea din Dobrogea, iar final in lagarul de la Periprava, la stuf, unde a stat doi ani impreuna cu Parintele Ilie Lacatusu facatorul de minuni. Dupa ce a mers ca preot militar pana la Odessa, sustinandu-i, binecuvantandu-i sau dandu-le ultima impartasanie ostastilor romani de pe incercatul Front de Rasarit, la inceputul prigoanei directe si organizate impotriva crestinismului, declansata de ocupantul sovietic in 1948, este arestat si condamnat la 12 ani de inchisoare. La expirarea termenului, pentru ca nu a vrut sa abjure de la idealurile sale nationale si sa-l renege pe Bunul Dumnezeu, a mai primit inca patru ani de temnita grea.
“A fost greu la inceput, pana cand ne-am aflat noi rostul pentru care suntem in puscarie”, spune Parintele evocand inchisorile-manastiri si celulele-chilii, intr-un documentar laudabil despre Sfintii Inchisorilor, realizat de echipa emisiunii In Premiera. Acest subiect grav, al Sfintilor Inchisorilor, era si cauza tristetii Parintelui, dupa cum am inteles eu. La sfarsitul unei zile aniversare, in care fusese felicitat de mii de pelerini, dar si de Mitropolitul Teodosie, cu care a si slujit cu o seara inainte, si, apoi, de inaltii emisari ai Mitropolitului Teofan, Parintele s-a intors la problema care il framanta: canonizarea sfintilor marturisitori, mucenici ai lui Hristos si martiri ai temnitelor comuniste, carora si-a si inchinat toate ctitoriile sale monastice, de la Petru Voda la Aiud si, de anul trecut, la Canal.
“As putea zice acum linistit, odata cu batrânul Simeon: „Acum slobozeste pe robul Tau Stapâne, dupa cuvântul Tau în pace”, dar mai am o neliniste: sa îi vad pe acesti martiri canonizati. Sfintele lor moaste izvorasc pretutindeni mireasma si vindecari, osemintele lor au ajuns la închinare pâna si în Tara Sfânta, la Sfântul Munte Athos si în multe locuri ale pamântului, de unde ma suna parinti si maici ca sfintii izvorasc mir si mireasma nemaiîntâlnita. Vreau sa vad ziua când nu ne vom mai teme ca avem în bisericile noastre la închinare moastele acestor sfinti mucenici, ca au ajuns sa fie slaviti peste hotare mai degraba decât în tara lor”, marturiseste Parintele, intr-un interviu publicat in revista maicilor-ziariste, Atitudini, dupa sfintirea lucrarilor la Manastirea de la Poarta Alba
Dupa plecarea credinciosilor pe la chilii, ramasi singuri cu Parintele, de a carui prezenta sfintitoare ne bucuram ca niste copii inca de la primele ore ale diminetii, am pornit discutia de la cazul Valeriu Gafencu evocand anii de razboi si apoi cei de temnita ai Parintelui, cu toata istoria tulburatoare a Romaniei din ultimii 70 de ani. Timpul a trecut prea repede. O ora, apoi alta ora. Se facuse aproape miezul noptii si, la capatul aniversarii zilei sale de nastere, Parintele inca nu mancase nimic. Desi Parintele ar fi vrut sa continuie, am fost nevoiti sa ne intrerupem repede, cu doar 10 minute inainte de ora 12, pentru ca urma o zi de post si masa era deja pregatita. Iar apoi venea slujba de noapte. A doua zi, dupa o noapte in care am fost zgaltait la propriu de vreo doi aghiuti – ispitele nu dispar la manastire, dimpotriva! – , ne-am intors la chilia binecuvantata. Parintele ne-a spus multe. Incarcatura duhovniceasca, coborarea impreuna cu Parintele in negurile minelor de plumb si subteranele in care poate ajunge omul, chinuit animalic, dar si iesirea lui la lumina cea adevarata, ca si marturiile directe asupra unor momente teribile din istoria tarii, te covarsesc, adeseori. Dar te si inalta. Ascultati-l pe Parinte, in aceasta prima parte a filmarii, si veti intelege.
Numai evocarea modului in care strangeau de pe jos bucatele de ziar de pe la pachetelele de mancare ale minerilor, pe care le lipeau apoi ca sa afle, si ei, ce se mai intampla afara, si-ti da fiori in suflet. “Eram in mina acolo, la subteran – spune Parintele. Eram foarte ahtiati dupa o noutate. Va dati seama: daca 12 ani n-am vazut creion, nu am avut o coala de hartie, de ziar. Si unde vedeam, peste tot, strangeam bucatele de ziar ca sa le lipim”. Hartia, creionul, informatia, gandul scris; Cuvantul – iata dusmanul de moarte al comunistilor, atunci ca si acum.
Pe langa acestea, Parintele face si afirmatii care, fara indoiala, vor deranja la fel cum s-a intamplat in urma cu doi ani, cand maicutele i-au facut drept cadou, de ziua sa si in chilia sa, in spatiul sau privat, practic pe un pat de spital, un cantecel din tineretea sa, pe versurile marelui poet martir Radu Gyr. Ce scandal s-a declansat atunci… Si cine a fost atunci acuzatorul public principal: un evasionist de milioane de euro al Guvernarii Nastase, care ca sa se protejeze de DIICOT si-a “tras” un ONG de “monitorizare a antisemitismului”. Ridicol si sinistru, in acelasi timp.
Ce spune Parintele azi, din propria sa experienta de voluntar pe Frontul de Est: ca “in Romania nu a existat holocaust”. “Ca a declarat un presedinte, care n-are habar de evenimentele care s-au petrecut si spune ca a existat holocaust… Nu-i adevarat. N-a existat. Nici un document nu arata. Asta este inventia lor, pentru umilirea romanilor. De aceea adevarul a devenit minciuna si mincina adevar. Pentru ca noi am fost totdeauna prea buni cu strainii acestia. Si ei au abuzat de bunatatea noastra si ne-au redus la tacere…”
Intr-adevar, daca studiem componenta Comisiei comunistului Iliescu care a elaborat un Raport pe aceasta tema, vom vedea cu nu se regaseste nici un academician printre autorii studiului realizat la comanda politica. Din acest punct de vedere, Raportul pare a fi la fel de stiintific ca si cel al lui Tismaneanu, redactat sub post-comunistul Basescu, dupa acelasi model. Apoi, cand reprezentanti de seama ai comunitatii evreiesti si insusi presedintele Israelului afirma chiar la Cotroceni ca Romania a salvat 400.000 de evrei, e cam greu, totusi, sa declami existenta unui holocaust in Romania. Mai mult, daca ar fi “sa se numere scheletele”, dupa cum s-a exprimat un fost detinut politic din Miscarea Nationala de Rezistenta, balanta nefasta a crimei s-ar inclina inspre martiriul poporului roman, deposedat de sute si sute de mii de suflete, pe cuprinsul tarii sau in Gulagurile sovietice, intreaga elita, decapitata, a Romaniei, formata din intelectuali, oameni politici si ofiteri ai Armatei Romane pana la tarani, preoti, calugari si… legionari!
Caci aceasta pare sa fie problema cea mai arzatoare a zilei, evidentiata si prin atacul la Sfantul Inchisorilor, Valeriu Gafencu: faptul ca majoritatea martirilor inchisorilor bolsevice, ca si a luptatorilor din rezistenta armata anticomunista, au fost legionari. Maica Ecaterina Fermo, ea insasi de etnie evreiasca, isi permite sa-i reproseze lui Alexandru Florian, evreu si urmas al unui comisar ideologic comunist, azi director al institutului guvernamental “Elie Wiesel“, ca, prin atacarea memoriei lui Valeriu Gafencu, face un deserviciu urias chiar evreilor, cinstiti, din aceasta lume. Practic, Alexandru Florian tine sa faca demonstratia periculoasa ca aceasta este modalitatea de multumire a evreilor pentru ca un tanar nationalist roman a salvat viata unui alt evreu, respectiv a lui Richard Wurmbrand. Intr-un mod pervers, Alexandru Florian da de inteles, prin actiunile sale, ca ar fi fost de preferat ca Valeriu Gafencu sa nu-l salveze pe Richard Wurmbrand, si sa-l lase sa moara asasinat de odiosii temniceri bolsevici, ceea ce in termeni legali se numeste apologia crimei.
“Aceste invinuiri si injurii la adresa lui Valeriu Gafencu – denumit de monahul evreu Nicolae Steinhardt “Sfantul Inchisorilor” -, nu-i fac lui Alexandru Florian cinste nici macar numelui lui de evreu”, afirma Maica Ecaterina Fermo in interviul video de mai jos. Ceea ce isi doreste Maica Ecaterina este ceea ce am sustinut si eu, in urma cu doi ani, cand a fost atacat salbatic Parintele Justin prin instrumente similare lui Alexandru Florin: O dezbatere publica asupra Miscarii Legionare. Motiv pentru care republic intregul text mai jos.
Care este, asadar, adevarul asupra Miscarii Legionare? Cel debitat de sovietici si comunisti timp de 50 de ani si continuat de “post-comunisti” alti peste 20 de ani? Cum ar putea fi o istorie prezentata de un regim “ilegal, ilegitim si criminal”, o istorie falsificata in urma teoriilor rolleriste din anii ’50, valabila si azi? Nu vi se pare ciudat? Este Alexandru Florian (ce nume frumos!) continuatorul misiunii tovarasului tatalui sau, Mihai Roller? Daca da, asa cum spune si Monahul Filotheu, secretarul Parintelui Justin, intr-o alta filmare prezentata mai jos, atunci vorbim de fapt de un atac al ateilor si anticrestinilor impotriva Bisericii si a oamenilor ei, mascat sub acoperirea unui institut guvernamental, impanat cu elemente evreiesti. Explorand aceasta teza, ne putem intreba, cu temei, daca nu este vorba, oare, de un razboi religios sau poate de un razboi etnic? Si atunci, mai afirma Monahul Filotheu, de ce plateste un Guvern al unui stat format eminamente din crestini un institut in care se desfasoara operatiuni discriminatorii la adresa contribuabililor romani crestini si a sfintilor lor?
In mod cert, dupa cum spune Monahul Filotheu despre cazul Valeriu Gafencu, “Sfintii nu pot fi prigoniti de la Guvern! Sunt sfintii nostri si dati-ne voie si cinstim asa cum se intampla in toata lumea, unde numerosi sfinti sunt cetateni de onoare ai oraselor in care au trait sau se afla sfintele lor moaste. Nu putem acuza de extremism un om al lui Dumnezeu. Este ca si cum L-am acuza de extremism pe Dumnezeu!”
PS: Inainte de a da curs filmarilor sunt obligat sa fac si o precizare personala: pe 18 ianuarie 2012, colegul meu de internet, Gabriel Teodor Gioacas, a publicat pe blogul Apologeticum o postare cu Parintele Justin intitulata Parintele Justin se dezice de “ziaristul” Victor Roncea. Ascultandu-l pe Parinte e clar ca, in primul moment, face o confuzie intre mine si fratele meu, George, afirmand ca pozele care apar cu el pot sa fie vechi de cativa ani, de cand nu l-a mai vazut iar el a plecat “in acea universitate a lumii, intelegeti voi”. Cel care a mai ramas “asa, sa baraie”, sunt eu, care tocmai petrecusem noaptea de anul nou 2012 si slujba de Sfantul Vasile chiar alaturi de Parintele. Ulterior, Apologeticum a revenit cu o intrebare si solicitare de dezicere mai explicita a Parintelui de mine. Erau vremuri de zavera. Dar cand n-au fost? Trebuie sa-i multumesc sincer interlocutorului Parintelui, pentru ca, intr-adevar, a reusit sa ma trezeasca. Pe vremea aceea inca mai credeam ca as putea sa-l ajut pe presedintele Romaniei, Traian Basescu, sa revina pe calea cea dreapta. Am gresit. Era peste puterile mele si, dupa cum se vede, nici slujbele in care este pomenit zilnic nu par sa-l ajute prea tare. Mi-am spus, oricum, punctul de vedere, destul de clar, la momentul Referendumului. Iar de atunci, de la “dezicere”, am fost in continuare la Parintele, fara a face caz. Cum altfel am fi putut lua binecuvantre pentru ce am facut si avem de gand sa facem de-acum incolo? Si cum as fi putut sa nu mai merg? Este coltul nostru de Rai! Atata Iubire, de la maicutele muncitoare cu doua-trei facultati si vrednici monahi studiosi pana la atotcuprinzatorul si atoatetamaduitorul Parintele nostru, nicaieri nu vom mai gasi, vreodata. E drept, si aghiutii se arunca peste ei, zilnic, dupa cum am simtit si pe propria-mi piele. Pentru cei care s-au bucurat, trebuie sa le spun ca toiagul Parintelui mi-a fost mangaiere si cuvantul sau numai alinare. Dumnezeu sa ni-l tina spre binecuvantarea tuturor romanilor si binefacatoarea canonizare a sfintilor inchisorilor!
1. Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi. 2. La loc de păşune, acolo m-a sălăşluit; la apa odihnei m-a hrănit. 3. Sufletul meu l-a întors, povăţuitu-m-a pe căile dreptăţii, pentru numele Lui. 4. Că de voi şi umbla în mijlocul morţii, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine eşti…
Scandalul creat din prostia si ura unor exemplare afaceristice ale retelei kominterniste din Romania, care se folosesc de paravanul “semitismului” (ce ne vom face cu mafiotii rusi cand vor incepe si ei sa strige ca sunt discriminati de “legionarii” din SRI, SIE si DNA?) creaza un binevenit prilej pentru o dezbatere nationala necesara si amanata aberant timp de peste 20 de ani: patriotismul curat al membrilor Miscarii Legionare si bolsevismul celor care aplica culpabilizarea in masa.
Pentru acesti extremisti antiromani care se pretind reprezentanti ai poporului evreu, Parintele Justin Parvu, un mare duhovnic al Ortodoxiei Romane, se face vinovat ca la a 92-a aniversarea a nasterii sale, in chilia sa de la spitalul Manastirii Petru Voda, asculta un cantec din timpul tineretii, altfel petrecuta pe frontul anti-sovietic, si pentru care deja a ispasit, “vinovat”, 16 ani de temnita grea, la ordinele “justitiei staliniste”. Sa-i mai faca odata? Tare mi-e teama pentru “monitorizatorii” nostri ca Dumnezeu va prefera in acest caz ca Parintele sa iasa bine-sanatos la 108 ani, din noua inchisoare, “democratica”, moment pe care ei s-ar putea insa, foarte probabil, sa nu-l mai prinda. Atunci poate ar trebui sa-l impuscam pe Parinte si pe toti legionarii ramasi in viata, daca bolsevicii au ratat asta, dupa cum cere si un sustinator infocat al “monitorizatorilor” lui Katz si al catelusilor de presa ai lui Tismaneanu (procedura legala de depistare a lui este in curs):
N-am inteles niciodata de ce comunistii nu i-au omorat de nenorocitii astia de legionari??? Vazandu-l pe batranul borfas Justin Pârvu am inteles ca probabil comunistii si-au dat seama ca sunt niste retardati mintali. Gunoiul asta spunea cu ceva timp in urma ca etichetele si bonurile de casa contin semnele diavolului!!! Cand auzi tampeniile astea nu poti decat sa razi.
Valeriu Gafencu, basarabeanul a carui mare parte din familie s-a jertfit pe altarul tarii, cu tatal, artizan al Unirii, mort in gulagul sovietic, s-a savarsit din viata sa de pe acest pamant in urma cu 61 de ani, pe 18 februarie 1952, in inchisoarea de la Targu Ocna, dupa ce isi daruise streptomicina pentru salvarea unui alt detinut, evreu, pastorul Richard Wurmbrand. Dupa 61 de ani de la acest gest suprem, un Institut ce poarta numele unui impostor al lagarelor naziste, Elie Wiesel, care s-a reusit sa fie infiltrat sub cupola si acoperirea Guvernului Romaniei, isi permite sa conteste omagierea lui Valeriu Gafencu de catre primaria si cetatenii din Targu Ocna, prin conferirea cetateniei de onoare celui supranumit de un alt evreu, Parintele Nicoale Steinhardt, drept “Sfantul Inchisorilor”. Gestul, catalogat de Doamna Aspazia Otel Petrescu, fost detinut politic cu 14 ani de temnita grea, drept un “act de ura”, a nascut o reactie fireasca a societatii civile crestine, zeci de organizatii si mii de persoane portestand printr-o petitie publica sau prin scrisori transmise direct autoritatilor locale din Targu Ocna. Detinutii politici cu peste 15 ani de inchisoare, Parintele Justin Parvu si profesorul Radu Ciuceanu, sau istoricul Gheorghe Buzatu, s-au raliat acestei initiative. Nu este cazul sa mai intram in amanunte. Spre sfarsitul acestei luni, Consiliul Local din Targu Ocna urmeaza sa decida – in sedinta publica – ce se va intampla cu aceasta cerere aberanta. E bine ca cei care vor sa apere memoria martirului inchisorilor sa fie aproape si sa-l sustina pe Sfantul Inchisorilor inclusiv la fata locului, la momentul respectiv. Doamna Aspazia Otel Petrescu, a carei declaratie o puteti citi sau asculta aici, la fel ca si Parintele Justin Parvu, afirma ca orice s-ar intampla pentru noi Valeriu Gafencu ramane un sfant. Rugati-va pentru el asa cum si el se roaga pentru noi.
“Ma uluieste aceasta pornire impotriva cetateniei de onoare a lui Valeriu Gafencu!”, ne spune doamna Aspazia Otel Petrescu, fost detinut politic timp de 14 ani si autoarea impresionantelor volume memorialistice “Strigat-am catre tine, Doamne!” , “Cu Hristos in celula” sau “A fost odata”. “Masura aceasta se indreapta in primul rand impotriva cetatenilor din Targu Ocna. Pe Valeriu Gafencu nu-l afecteaza cu nimic lucrul acesta; el va ramane in istorie ceea ce a fost: unul din cei care a protestat cu pretul vietii sale impotriva unui regim tiranic si care a adus foarta multa nefericire in lumea intreaga. Gasesc asadar ca masura aceasta este absurda si este un fapt al urii, si se stie ca tot ce izvoraste din ura este ilogic. Poate sa-i ia cetatenia de onoare, ca nu el a cerut-o. Asta nu inseamna ca el nu ramane un om de onoare. E o masura lipsita de logica impotriva oamenilor din partea locului, a societatii civile, a celor care au considerat ca Valeriu Gafencu ii reprezinta”, prin sarcrificiul lui, ne spune venerabila traitoare intru Hristos. “Este o este doar inca o nedreptate in plus pe umerii lui de martir. Valeriu Gafencu si-a dat medicamentul care putea sa-l salveze pe el unui cetatean strain de religia si etnia lui. Dar era un om care era in suferinta si el a hotarat ca sa-l ajute. Prin gestul acesta a dovedit odata pentru totdeauna ca este un om al Cetatii lui Dumnezeu, al cetatii universale. Cine poate sa-i conteste acest gest, care este un gest valabil in eternitate? Deci el merita sa fie cetatean de onoare al Universului. Si acest Institut (“Elie Wiesel”) vine sa se ridice impotriva unui gest similar local!?”, arata Doamna Aspazia Otel Petrescu, afirmand ca o astfel de “masura aberanta, ilogica si inumana”, a celor care solicita retragerea cetateniei de onoare a orasului Targu Ocna pentru “Sfantul Inchisorilor”, pe motiv ca a facit parte din Fratiiile de Cruce si a fost condamnat de regimul lui Ion Antonescu (!), este “un act de ura”, dictatorial, “care contesta vointa societatii civile si a cetatenilor din Targu Ocna” si “tinuta inalta a lui Valeriu Gafencu in eternitate”.
Despre Doamna Aspazia, care a implinit recent 89 de ani:
Aspazia Oţel Petrescu: „A fost odată”
„A fost odată”, aşa îşi intitulează recenta lucrare Aspazia Oţel Petrescu (născută în 1923) – fostă deţinută politic timp de 14 ani – prietena şi colega mea de liceu.
July 23rd, 2015 
VR 
Stimate Domnule Preşedinte,
Posted in 
Tags: 
