Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

Trăiesc de 30 de ani în Occident, observator al vieţii politice, colaborator la o sumă de publicaţii, nu dintre cele mai neînsemnate, şi atent, prin forţa lucrurilor, la relaţiile presei cu puterea. Am asistat, de-a lungul acestor 30 de ani, la destule atacuri pe care ziariştii le-au dezlănţuit – de multe ori cu bună dreptate, dar nu totdeauna – fie împotriva unor instituţii, fie împotriva unor personalităţi ale vieţii publice şi, nu o dată, am văzut cariere năruindu-se sub forţa acestor dezlănţuiri, oameni compromişi pentru totdeauna.
Memoria mea n-a înregistrat însă niciodată vreun atac al puterii împotriva presei, vreun proces intentat de un demnitar unei redacţii, vreo polemică între o instituţie publică şi un ziar sau un grup de ziare. Azi, pentru prima oară în 30 de ani, mi-a fost dat să citesc un comunicat emis de o instituţie cu rang de secretariat de stat care atacă presa, o insultă, o denigrează. Notez, fireşte, absurdul situaţiei şi lipsa de logică a instituţiei în cauză: acest comunicat anti-presă este destinat difuzării în presă! Lucrurile se întîmplă – nici nu s-ar fi putut altfel – în România, iar textul respectiv a fost redactat de Institutul Cultural Român.
De doi ani încoace, preşedintele şi vice-preşedintele acestui Institut, dnii Patapievici şi Mihăieş, în totală contradicţie cu statutul lor de demnitari, poartă o luptă acerbă cu Parlamentul, cu guvernul, cu unul dintre partidele de guvernămînt şi cu majoritatea partidelor din opoziţie. Într-o altă ţară, un singur articol de acest fel ar fi fost de ajuns pentru ca ei să-şi piardă imediat funcţiile. Nu însă şi în România. Dl Mihăieş lansează injoncţiuni electorale combinate cu ameninţări la adresa unui partid, dar nimeni nu încearcă să-i explice că aceste ardori, fie ele şi schimbătoare, ar trebui să-l coste postul de vice-preşedinte al ICR dacă România ar fi o ţară normală. Dl secretar de stat Patapievici tinde să se specializeze în intentarea de procese împotriva ziarelor şi televiziunilor care îndrăznesc să-l critice (pornind, probabil, de la principiul leninist “cine nu e cu noi e împotriva noastră”) şi nimeni nu îndrăzneşte să-i spună că o asemenea frenezie judiciară e incompatibilă cu funcţia pe care o ocupă. Mă întreb, de altfel, de ce nu porneşte dl Patapievici cîteva procese şi împotriva ziarelor germane care l-au criticat poate chiar mai dur decît cele româneşti. Autorul Patapievici depune o plîngere la CNA pentru că pasajele violente împotriva poporului român din cartea sa “Politice” au fost citate de Antena 3, fără a se ţine seama de foarte tardiva notă de subsol care semnalează că aceste pasaje “nu-l mai reprezintă”, iar CNA acceptă şi îşi asumă această formidabilă gogomănie.
Pe scurt, Institutul Cultural Român, prin vocile şi penele şefilor săi, poate critica pe toată lumea, poate contesta instituţiile statului, îşi poate asuma rolul de jandarm politic şi moral (?) al întregii ţări, depăşindu-şi astfel şi chiar încălcîndu-şi atribuţiile, dar nimeni nu are dreptul să cîrtească împotriva acestei groteşti şi totalitare hipertrofieri. Oricine crede altceva decît crede conducerea ICR este “resentimentar”, oricine îndrăzneşte să critice funcţionarea acestei instituţii este “neo-comunist” şi “primitiv”. În strania ordine instituţională a României de azi, ţîfnosul Institut Cultural Român – în fond, un biet secretariat de stat -, deţinător al adevărului absolut şi paznic al pietrei filozofale, e mai presus de orice şi de oricine, gata oricînd să sară la bătaie împotriva masei crescînde de “resentimentari”.
Mărturisesc că, oricît de mult m-aş strădui, nu izbutesc să găsesc vreun echivalent al acestei ciudate instituţii auto-instalate într-o autonomie care îi conferă drepturi ce depăşesc legea – nici în Occident şi nici măcar în România. Chiar dacă e negativă, această performanţă merită să fie salutată.
Radu PORTOCALĂ

• Share
• Tweet
• Pin
• Email