Victor Roncea Blog

Faptul că Sorin Ovidiu Vîntu este un vector important al intereselor ruseşti, după cum îl definea fostul său bine informat colaborator, Dan Andronic, nu este o noutate pentru nimeni. Faptul că liderii de stat ai Republicii Moldova au ţinut să se asocieze public cu „brandul“ lui Vîntu spune multe, fără multe cuvinte.

I-am putut vedea în direct la Realitatea TV, vidanja falimentară a lui Vîntu de la Bucureşti, pe actualii lideri politici ai Moldovei, de la preşedinte la prim-ministru etc. cum s-au perindat cu microfonul „televiziunii soră“ – Publika TV – în mână pentru a transfera autoritate „noului proiect media“ al devalizatorului FNI, tunul financiar care a lăsat peste 300 000 de români fără aproape 350 de milioane de dolari. Bani investiţi cică, acum, în proiecte media. Am asistat la o nouă mizerabilă lansare în scenă a miorlăielilor unui Tatulici şi Hurezeanu, patrihoţi de ocazie pe meleaguri pe care nu le-au vizitat niciodată până la primirea ordinului de misiune, în plicul cu valută, de la barosanu’ Vîntu. Pe lângă cei doi amploaiaţi ai lui Vîntu, au fecundat mesajul noii televiziuni, pe post de miresici date la montă, liderii politici ai aşa-zisului stat moldovenesc, ajunşi la putere în cârca tinerilor aduşi în stradă „spontan“, în data de 7 aprilie a anului trecut.

Rolul unui Brateş, la noi, cel care chema populaţia în jurul TVR în decembrie 1989, pentru a asigura un necesar de victime şi de sânge, l-a avut la moldoveni o domnişoară cam de aceeaşi extracţie, devenită instant un fel de Jenica d’Arc a revoltei populare, fată aleasă din popor, cum ar veni. Numai că fătuca „aparţine“ unui alt popor, popor ales. Până să devină brusc o vedetă la Chişinău, era o starletă a unei publicaţii de pripas a unui Berezovski, mogul de limbă rusă.

Revolta juvenilă de stradă de la Chişinău, din aprilie 2009, a constituit scânteia care a produs, momentan, „schimbarea“. Regimul vetust comunist, osificat şi cu un „bad PR“, s-a retras, nu fără a produce victimele „necesare“, jertfa de sânge, iar noii veniţi, cu costume evropeneşti, bântuie acum pe la înalte porţi, cerând, desigur, bani. Bani pe care lumea nu mai era dispusă să-i verse unui Voronin, înveşmântat cu rubaşcă rusească neagră de jeg la guler, din motive tot de „bad PR“. Altfel spus, suferinţa copiilor basarabeni devine marfă vandabilă pe piaţă, aducând dividende politice şi nu numai contrabandiştilor aburcaţi pe scaunele puterii frecate şi lustruite de un deceniu de comuniştii rusofoni. Se dă acum un nou lustru scaunelor şi cooperativa de produs parale merge mai departe, cu noua gardă.

Gargara publică de la Chişinău, pe tema pedepsirii vinovaţilor, a celor care au produs moartea unor tineri şi arestările şi maltratarea altor câteva sute o cunoaştem bine, noi cei de la Bucureşti, cei care am participat la Piaţa Universităţii. Tot un „basarabean“, născut în Tighina, dintr-o mamă „franţuzoaică“, Emil Constantinescu, s-a jurat pe mă-sa că va trage la răspundere pe Ion Iliescu şi gaşca sa, cei care au provocat Represiunea şi măcelul din iunie 1990. Emil s-a aburcat de altfel pe scaunul prezidenţial, cu textele Pieţei Universităţii pe buzele-i descărnate. Pretinzând chiar cu neruşinare, el şi Zoe Petre, altă „franţuzoiacă“, că chiar el ar fi deschis Balconul luminat al Pieţei Universităţii. Minciună ordinară. L-a deschis femeia de serviciu a Facultăţii de Geologie, în seara de 23 spre 24 aprilie, după ce studenţii Ligii Studenţilor din Universitate au ameninţat că sparg uşa.

O minciună repetată are şanse să devină „adevăr“, iar „basarabeanul“ Constantinescu şi-a întemeiat mandatul pe astfel de minciuni. Îl vedem în ultimii ani numai de braţ cu Ion Iliescu, la conferinţe internaţionale, la paranghelii comunistoide, în campanii electorale, un fel de pretutindenar atârnat ca o căpuşă cu ţăcălie de cârpa kaghebistă Ion Ilici Iliescu.

Basarabenii ajunşi acum la putere la Chişinău, ca şi basarabeanul Emil Constantinescu la vremea sa, pretind acum că sunt aduşi la putere călare de spuma protestelor anticomuniste, proteste care au copiat aidoma până şi cântecele noastre, ale vechilor golani ai Pieţei Universităţii. Surfingul acestora s-a produs însă pe o spumă roşie de sânge. Vărsând lacrimi de crocodil peste colivele celor morţi, acum, la moment aniversar, la lansarea televiziunii lui Vîntu, acordă decoraţii cu o mână, în timp ce cu cealalată îşi încasează pe la spate tainul, de la cei de o teapă cu SOV. Asta în timp ce-şi arogă postura de eroi ai democraţiei, construindu-şi deja o mitologie all-inclusive, şi-şi clădesc statui de procurori morali ai fostei guvernări comuniste de limbă rusă. Vocea publika a limbii ruse a rămas în top, doar că şi-a schimbat vectorul politic. Acum e liberal şi „demokratik“ şi a căpătat şi o nouă portavoce, de import rromanesc, cică: Pulika TV.
Bleah pizdeţ, cum ar spune basarabenii…

George Roncea

Sursa: Jos Comunismul