Prezent in Romania intr-o vizita oficiala de doua zile, seful NATO, Anders Fogh Rasmussen, a tinut azi un discurs la Universitatea Bucuresti, axat pe trei puncte. Pornind de la razboaiele conventionale aflate in derulare chiar acum, secretarul general al Aliantei Nord Atlantice a dezvoltat subiectele: securitatea energetica, scutul anti-racheta si provocarile razboiului cibernetic. Referindu-se la acesta din urma si amintind de atacul prin care Estonia a fost lasata pe intuneric de “hackeri” rusi, Rasmussen a declarat ca sediul NATO este atacat cibernetic de circa 100 de ori pe zi. Anders Fogh Rasmussen si-a plasat discursul pe Facebook, cu link la site-ul NATO, alaturi de alte fotografii din Romania, in care apare mult mai relaxat decat in cele oficiale, “scortoase”, oferite in mod obisnuit de NATO sau Cotroceni. Dintre acestea am ales-o pe cea de mai sus, realizata inainte de inceperea cinei de lucru cu presedintele Traian Basescu.
Tot azi, seful CSI si al Federatiei Ruse, Dimitry Medvedev, la fel de relaxat, la “dacha” sa din regiunea Gorki de langa Moscova, a acordat un interviu corespondentului Izvestia, reprodus integral de Russia Today, CNN-ul rusesc (vezi VIDEO mai jos). Descheiat la gat, Medvedev s-a intretinut cu ziaristul rus o jumatate de ora rememorand istoria celui de-al doilea razboi mondial si abordand teme grele de politica interna si internationala, in preambulul sarbatoririi “Zilei Victoriei”, pe 9 mai. La intrebarea legata de relatiile Noii Rusii cu Statele Unite, Medvedev a sustinut ca fosta URSS si SUA “sunt victimele unor stereotipuri”, sechele ramase din era Razboiului Rece. In acelasi timp, el a deplans “reabilitarea fascismului in unele state UE”, fara a da insa exemple dar referindu-se in special la Tarile Baltice, in care rezistenta anti-sovietica a miscarilor nationale, elogiata azi oficial in cele trei tari, a fost inabusita de Armata Rosie (la noi principala organizatie anti-comunista, Miscarea Legionara, fusese deja “rezolvata” prin incarcerarile in lagare, inclusiv naziste, si crimele regimurilor dictatoriale ale lui Carol al II-lea si Antonescu). Medvedev merge pana intr-acolo incat acuza Tarile Baltice de un comportament “mai fascist” chiar decat Germania. Mai departe, tupeul lui Medvedev urca in crescendo, afirmand populist, pentru mujicul rus, ca daca URSS nu “elibera” Europa, astazi aceasta ar fi fost un “imens lagar de concentrarea”. De la Hollywood, la Hitler si Stalin, Medvedev ajunge la “lectiile de azi ale razboiului” si ideea planului rusesc de a crea un Sistem de Securitate European diferit de NATO. Georgia este invocata ca exemplu negativ in acest joc geostrategic. Inteligenta ruseasca este de nedezmintit: apropiindu-se de finalul interviului, Medvedev trece de la armele nucleare la urmatoarea intrebare pregatita din avans, privind un “posibil conflict ca cel de-al doilea razboi mondial”. Cu o lejeritate si rapiditate care tradeaza totusi aranjamentul regizoral (min 22.58), Medvedev raspunde imediat ca “din pacate, acest lucru este posibil”, bla, bla, bla, “accidente se intampla, trebuie sa fim pregatiti si puternici”. Este amuzant cum ziaristul Izvestia nici macar nu clipeste la auzul unor afirmatii atat de grave si trece, apoi, la urmatoarea intrebare. Alo, Mihalkov, Nikita Sergheevici, se vede ca nu-l consiliezi pe Dmitry Anatolievici la fel ca pe Vladimir Vladimirovici! 🙂 Urmariti singuri mai jos: