Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

Cuţitul intră uşor în ceafa moale şi parfumată a lui Ştefan Bănică Jr. Individul mai apucă să-l privească o dată, cu acel aer de băiat dus la curve din perioada interbelică, înainte de a se prăbuşi sec pe parchet. „La dracu’, ăsta nici mort nu renunţă la rolul de prezentator!” scrâşni, cu dispreţ, printre dinţi. Îşi îndreptă apoi atenţia spre dulap, de unde se auzea respiraţia întretăiată a Andreei Marin Bănică. „Sărumânaaa!!!” urlă, smulgând uşa cu totul. Începu să râdă sălbatic când o văzu pe vedetă cu fardul şiroindu-i pe faţă, aproape goală. „Păcat că nu sunt şi violator, păpuşă. De fapt, norocul tău, mori neîntinată.” Îi puse pistolul Carpaţi în frunte şi trase. Capul ei îi amintea de un episod din South Park, în care Britney Spears îşi zburase juma din căpăţână, într-o încercare de sinucidere nereuşită…doar că, spre deosebire de aia, asta chiar murise. Good job.

Fetiţa îl privea oarecum mirată, în pătuţul ei roz, cu papuceii şi costumaşul marca Mihai Albu. Sau Cătălin Botezatu, naiba ştie. Oricum, le făcuse felul la amândoi. Ideea îi venise de mult, înainte să se anunţe sfârşitul lumii, însă nu avusese curajul s-o pună în aplicare. După anunţ, însă, în haosul ce se instalase, putuse uşor să facă rost de un pistol şi o puşcă automată, de la o unitate militară aflată lângă Timişoara. Prima victimă fusese Marian Iancu, patronul echipei de fotbal, căruia îi luase şi maşina, pentru a ajunge la Bucureşti. Lista era foarte lungă, însă aproape nimeni nu se sinchisea de ceea ce făcea – mai întâi din cauza panicii generale, apoi deoarece tuturor li se părea un act de o absurditate infinită: oricum aveau să moară cu toţii! Se gândise şi el la asta şi, cumva, le dădea dreptate. Însă în rutina omorurilor găsise un sens şi o posibilitate de a uita ce avea să vină. Tocmai pentru că oricum ar fi murit, ce conta că mureau mai repede?…

De când începuse, în adolescenţă, să înţeleagă felul în care această societate funcţiona, simţise o scârbă imensă pentru politicieni, vedete, fotbalişti, baştani, baroni, judecători şi toţi cei care furau pe rupte şi o duceau în puf.

Nu era nimic nou în asta, o lume întreagă ura aceste personaje. Diferită era doar determinarea lui de a-i extermina. Însă îi lipsea curajul; nu avea nici talente de lider, ca să pornească o mişcare radicală, un grup de asasini, ceva…Era doar un băiat sărac şi laş de la marginea Timişoarei. Mediul muncitoresc, plin de alcool şi disperare, îi alimentase ura şi planurile, însă tot nu-i dăduse coaie pentru a trece la acţiune. Se ducea la concertele celor de Implant Pentru Refuz, unde plângea de fiecare dată, din cauză că versurile i se păreau atât de adevărate încât îi era ciudă că nu le scrisese el, unde urla şi îi venea să ia un par şi să îi pocnească pe toţi, pentru că nu făceau ceva – să îl elibereze de dorinţa ucigaşă, să îi omoare ei pentru el. De altfel, nu de puţine ori sfârşea dat afară pentru că lovea spectatorii cu picioarele şi pumnii, fără să se mai uite, în accese de furie necontrolate…

Sfârşitul lumii îi oferise ocazia perfectă de a-şi pune planul în aplicare. În Bucureşti, odată ajuns, se gândi să continue cu oamenii de fotbal. Îl găsi pe Mitică Dragomir în mijlocul unui chef monstruos, cu gagici goale pe mese, beat mort, cu vinul şiroindu-i pe cămaşă, cu maneliştii la picioare, cu bancnote plutind prin toată casa. Automatul îi rezolvă destul de repede pe toţi, deşi a trebuit să-l fugărească pe Mutu până în grădină, unde îi crăpă capul cu o bâtă – automatul se golise şi pistolul se blocase, nu se ştie de ce. Cu această ocazie, muriră şi Mircea Sandu cu fiica sa, Lăcătuş şi vreo cinci fotbalişti cărora nu le mai ţinea minte numele, ca şi Florin Salam şi Adi de la Vâlcea – ăştia, ultimii, chiar îl distraseră, cum încercaseră să-i ofere bani şi lanţuri groase de aur. Evident, nu le folosise la nimic.

Palatul lui Becali părea o fortăreaţă. Două Hummer-uri la poartă, gorile înarmate peste tot. Se gândi să amâne execuţia, însă îşi aminti de aparatul de fotografiat din geantă. „Da, clar, n-o să refuze Gigi un interviu despre sfârşitul lumii!…” Lăsă armele în maşină şi ascunse cuţitul în husa aparatului, sub el. Gorilele se uitară neîncrezătoare, însă şeful se arătă încântat. Totuşi, fu dificil – în biroul aurit rămase şi unul cu o moacă de rugbist crescut la casa de copii. Îl prosti cu o fotografie „să vadă lumea cine îl protejează pe cel mai credincios român, care sigur va merge în Rai”. Îi puse unul lângă altul, rânjiţi amândoi, scoase aparatul, cuţitul de sub el şi lovi pe maimuţoi direct în gât. Becali vru să urle, dar i-o luă înainte cu o statuetă din bronz a sfântului Gheorghe, aflată pe birou. Trase o ţigară, liniştit, privindu-i pe bodyguarzii din curte cum se zgâiau admirativ la Maybach-ul patronului. „Paştele mă-tii, cu Maybach-ul tău cu tot…” mârâi printre dinţi, în timp ce-l aranja pe cioban în fotoliul lui cu mânere aurite. „Ia să vedem cum ajungi tu la Doamne-Doamne şi te joci de-a războinicu luminii pe acolo, naţia ta de dobitoc!” Îl ucise cu acelaşi cuţit, în inimă. Fotografie cadavrul, apoi ieşi calm pe uşă, spunându-le retardaţilor că şeful a dat ordin să nu fie deranjat.

După aceea, fu din ce în ce mai uşor. Iliescu făcea baie şi nici nu auzi când o ştrangulă pe nevastă-sa, în hol. Se zbătu îndelung sub apă, privindu-l chinuit, cerşind viaţa. Nu ştia dacă îl omorâse pe Vanghelie, trăsese în el din goana maşinii; pe Simona Sensual, însă, o călcă, decis, pe o trecere de pietoni din Drumul Taberei. Băsescu şi familia nu erau de găsit. Vadim Tudor ţinea un discurs în parcul Cişmigiu şi trebui să gonească destul de rapid la maşină după ce îl împuşcă. Pensionarii dracului, încă îi mai ţineau bine picioarele pe unii dintre ei!…Andreea şi Keo şi-o trăgeau într-o fericire când intră peste ei. Fu de ajuns un singur glonţ, care îi străbătu lui gâtul şi ei inima. La ieşirea din bloc dădu peste unul din tipii de la Akcent – nu mai ştia cum îl cheamă, dar îl lăsă mort pe scări. Mai căzură nişte manelişti obscuri, Adrian Năstase, Emil Boc, o tipă de la Spicy, Andreea Bănică, Dan Voiculescu – moşu făcu atac de cord la vederea automatului – Cozmin Guşă, Andrei Gheorghe, doi prezentatori de la Realitatea, Mircea Baniciu, Dan Diaconescu, trei poliţişti care fumau iarbă într-o maşină, Virgil Ianţu, Busu („cum o să fie în weekend? o să plouă cu gloanţeeeee!!!!”), câţiva creatori de modă, Monica Columbeanu, George Copos, un paznic de la TVR, Mărioara Murărescu, Andreea Raicu şi Tudor Chirilă, Mircea Geoană. De fapt, au fost mult mai mulţi, însă unii dintre ei nici nu se aflau pe listă, îi omorâse doar pentru că întâmplarea îi scosese în cale.

A obosit teribil. E ultima zi, mâine dimineaţă trebuie să cadă meteoritul.

Continuarea la Mihnea Blidariu – Playlist – Proza Fantastica

• Share
• Tweet
• Pin
• Email