O foarte frumoasă expoziţie de pasteluri, care cuprinde şi câteva lucrări cu Părintele Justin Pârvu reproduse după fotografiile Cristinei Nichituş Roncea din albumul “Părintele Justin Mărturisitorul” (dar nu numai), poate fi vizionată la Centrul Militar Naţional – Casa Armatei.
Realizată de artistul Adrian Stoenică, expoziţia este deschisă până pe 29 ianuarie 2015. Lucrările sensibile ale pictorul înduhovnicit sunt însoţite de fotografiile cutezătoare ale fiului său, Ioan Stoenică, un călător temerar pe potecile munţilor României. Recomandăm cu căldură să vizitaţi expoziţia celor doi artişti, publicând şi propriile lor prezentări aici:
Avem bucuria să vă invităm la expoziția de pictură și fotografie a familiei Stoenică, în centrul capitalei, la Cercul Militar Național (Casa Armatei), Bd Regina Elisabeta nr 1.
Pictorul Adrian Stoenică expune peste 100 de lucrări în pastel uscat pe carton (peisaje, natura statică, flori, portrete etc) iar fiul lui, Ioan Stoenică expune peste 70 de fotografii cu peisaje realizate în munții României.
Expoziția este „vie”, plină de culoare și oferă un posibil moment de relaxare în centrul gri și aglomerat al orașului București.
Intrarea este LIBERĂ. Expoziția este deschisă până joi, 29 ianuarie 2015 (inclusiv), în fiecare zi, între orele 11-19.
Anul 2014 a fost anul in care am mers „Pe poteci, spre inima ta!” – mai mult cu ajutorul emisiunii mele de la TVS Brasov, decat cu ajutorul jurnalelor sau albumelor foto, precum in anii trecuti. Dar a venit timpul ca fotografiile facute in ultima vreme sa iasa la lumina, intr-un mare fel!
Va invit la expozitia de la Cercul Militar National din Bucuresti, in perioada 12 – 29 ianuarie. Tatal meu, pictorul Adrian Stoenică, expune poate cele mai bune lucrări ale lui de până acum! (Cercul Militar este pe bd Regina Elisabeta, cum mergi spre vest, de la Universitate spre Cismigiu, pe dreapta, imediat dupa ce treci de Calea Victoriei).
Iar eu… vă aștept cu o selecție de imagini care să vă descopere… România, dincolo de șosele!
Ieri, când am luat printurile de la atelier, am fost încântat să văd cât de frumoase au ieșit și cât de bine arată imaginile în acest format – mai ales că sunt mari! Această expoziție nu va fi doar o bună ocazie de a călători prin munții țării noastre, precum Cernei, Ciucaș, Bucegi, Retezat, Vrancei, Cozia sau Trascău și mulți alții. Va fi în același timp, o călătorie așa cum îmi doresc mereu sa ofer celor ce mă urmăresc: o călătorie prin care să te apropii mai mult de frumosul din jur, dar și de frumosul din noi și din tine.
“In mss. 2263, f. 44r, [Eminescu] vorbeşte de două societăţi „a tuturor românilor, veniţi în ţarã”: Carpaţii şi Balcanii. Prima, ştim că s-a înfiinţat la 24 ianuarie (zi nu întâmplător aleasă) 1882. Dar Eminescu voia una şi mai cuprinzătoare, de tip francmasonic, cu numele lui Matei Basarab, ultimul nume de domnitor pronunţat de el înainte de moarte, cu care s-a şi identificat:
„O organizare între Români asemenea societăţii francmasonilor şi Iezuiţilor – ca a bisericii catolice. Pretutindenea oameni omenoşi, care să ţie registru de tot sufletul românesc. Cel slab trebuie încurajat şi lăudat pentru ca să devie bun; trebuie trezită deşteptăciunea lui, decorat la nevoie; trezite mii de speranţe în el, în caz de enormă nevoie ajutat chiar. Să se simtă că Soc. Matei Basarab reprezintă o putere enormă” .” Ţinta, explică profesorul Theodor Codreanu în lucrarea “Eminescu – drama sacrificarii”: unirea tuturor românilor în hotarele “Daciei Mari” şi „Emanciparea economică şi intelectuală a întregului popor românesc”.
“Eminescu a fost un membru marcant al Societăţii Carpaţii, a cărei ţintă a fost unirea Transilvaniei cu România. De aceea, va fi şi brutal desfiinţată în ziua de 28 iunie 1883, când a fost sechestrat şi poetul în “cămeşoiul de forţă” şi dus la sanatoriul lui Şuţu.”
“La rândul lor, agenții serviciilor de informații austro-ungare, care au urmărit cu rigoare ideile lui Eminescu şi erau la curent cu „visele” sale, numeau statul preconizat de el „Dacisches Kaiserreich”. Numele lui Eminescu devenise cunoscut în cercurile politice austro-ungare, iar avertismentele au început să-i sperie pe politicienii români.”
În urmă cu exact 135 de ani, pe 24 ianuarie 1882, Mihai Eminescu fonda, împreună cu alţi militanţi pentru “Dacia Mare”, Societatea “CARPAŢII”, o organizaţie naţionalistă cu caracter semi-secret.
Nae Ionescu nu vorbea ca un profesor, nu ţinea o lecţie, nici o conferinţă. Începuse o convorbire şi ni se adresa direct, fiecăruia în parte, parcă ar fi povestit ceva, ar fi prezentat o serie de fapte, propunîndu-ne o interpretare şi aşteptînd apoi comentariile noastre. Aveai impresia că lecţia întreagă e doar o parte dintr-un dialog, că fiecare din noi era invitat să ia parte la discuţie, să-şi mărturisească părerile la sfîrşitul orei. Simţeai că ce spune Nae Ionescu nu se găsea în nici o carte. Era ceva nou, proaspăt gîndit şi organizat acolo, în faţa ta, pe catedră. Era o gîndire personală şi, dacă te interesa acest fel de gîndire, ştiai că nu o puteai întîlni altundeva, că trebuie să vii aici s-o primeşti de la un izvor. Omul de pe catedră ţi se adresa direct, îţi deschidea probleme şi te învăţa să le rezolvi, te silea să gîndeşti.
Era un bărbat brun, palid, cu tîmplele descoperite, cu sprîncenele negre, stufoase, arcuite mefistofelic şi ochii mari de un albastru sumbru, oţelit, neobişnuit de sclipitori; cînd îşi repezea privirile pe neaşteptate dintr-un perete în altul, parcă ar fi fulgerat în amfiteatru. Era slab, destul de înalt, îmbrăcat sobru, dar cu o neglijenţă elegantă; şi avea cele mai frumoase şi mai expresive mîini pe care le-am văzut vreodată, cu degetele lungi, subţiri, nervoase. Cînd vorbea, mîinile îi modelau gîndirea, subliniau nuanţe, anticipau dificultăţile, semnele de întrebare. A fost primit, cum se obişnuia pe atunci, cu aplauze; dar le-a contenit, ridicînd brusc braţul: „Dacă aveţi dreptul de a aplauda, ne-a spus, ar trebui să-l aveţi şi pe acela de a huidui cînd nu v-o place o lecţie. Dar legea vă interzice huiduiala în sălile Universităţii. Aşa că vă rog să nu aplaudaţi…”
De cîţiva ani, de cînd citisem Educaţia voinţei, eram convins că omul poate face orice, cu condiţia să vrea şi să ştie cum să-şi controleze voinţa. Îmi spuneam că o asemenea stăpînire de sine deschide drumul către libertatea absolută. Lupta contra somnului, ca şi lupta contra comportamentelor normale, însemna, pentru mine, o încercare eroică de a depăşi condiţia umană.
De timpuriu s-a născut în mine neîncrederea faţă de diletanţi, teama de a nu mă lăsa păcălit de un amator, dorinţa tot mai aprigă de a merge la izvoare, de a consulta exclusiv lucrările specialiştilor, de a epuiza bibliografia.
Neputinţa absolută, într-un anumit fel mă împăca, îmi dădea o linişte stranie. Pentru că nu se mai putea face nimic, aveam un sentiment de netă disponibilitate. Voinţa, inteligenţa, toate facultăţile sufleteşti erau pentru prima oară libere, nu se mai încordau în vederea unui scop imediat de atins.
(Ce mă stingherea la P.P. Negulescu era) complexul lui de superioritate, pe care-l trăda zîmbetul palid sardonic, neglijenţa cu care vorbea de metafizică, de marile teme filozofice, dînd a înţelege că toate acestea nu sînt decît „speculaţii fără contact cu realitatea”. Niciodată, ascultîndu-l, n-am avut sentimentul că învăţătura lui răspundea unei necesităţi interioare. Nu ghiceam în erudiţia lui setea de cunoaştere a lui Faust, ci numai munca persistentă şi metodică a cuiva care ţinea cu orice preţ să se informeze, pentru că aşa îl obliga meseria.
Anumite minţi văd elementele de unitate în natură sau în cultură, văd ceea ce e esenţial, fundamental, şi asta le îngăduie să descopere structurile… „Ăsta e răspunsul, m-a întrerupt Nae Ionescu. E vorba de o structură. Operaţia logică efectuată în mintea lui Newton asta a făcut: a surprins structura fenomenului gravităţii universale.”
Eram fascinat de mistică şi, ca mulţi din generaţia mea, urmăream revalorizarea filozofiei medievale care triumfa în Franţa cu Gilson şi Maritain şi pe care Nae Ionescu o discuta în cursurile lui, dar fără s-o accepte în întregime, căci, deşi ne obliga să-l citim pe Sf. Toma, simpatiile lui se îndreptau către teologia bizantină, îndeosebi spre Origen, pe care îl considera cel mai profund geniu filozofic al Răsăritului (asta, douăzeci de ani înainte de „reconsiderarea” lui Origen de către teologii occidentali).
Mitul progresului infinit, credinţa în rolul decisiv al ştiinţei şi industriei, care trebuiau să instaureze pacea universală şi justiţia socială, primatul raţionalismului şi prestigiul agnosticismului – toate acestea se spulberaseră pe fronturile de luptă. „Iraţionalismul”, care făcuse posibil şi nutrise războiul, se făcea acum simţit şi în viaţa spirituală şi culturală occidentală; reabilitarea experienţei religioase, numărul impresionant de convertiri, interesul pentru pseudo-spiritualităţi şi gnoze orientale (teozofia, neobudismul, Tagore etc.), succesul suprarealismului, voga psihanalizei etc. Criza în care intrase lumea occidentală îmi dovedea că ideologia generaţiei războiului nu mai era valabilă. Noi, generaţia tînără trebuia să ne găsim rosturile noastre. Dar, spre deosebire de înaintaşii noştri, care se născuseră şi trăiseră cu idealul reîntregirii neamului, noi nu mai aveam un ideal de-a gata făcut Ia îndemînă. Eram liberi, disponibili pentru tot felul de „experienţe”. În credinţa mea de-atunci, „experienţele” acestea nu erau menite să încurajeze diletantismul sau anarhia spirituală – ele ni se impuneau printr-o fatalitate istorică. Eram prima generaţie româneasca necondiţionată în prealabil de „ obiectiv istoric de realizat. Ca să nu sombrăm în provincialism cultural sau în sterilitate spirituală, trebuia să cunoaştem ce se întîmplă, pretutindeni în lume, în zilele noastre.
Am început deci să discut ce mi se întîmplase mie, „experienţele” mele, cărţile, teoriile, gnozele, care mă tulburaseră şi-mi dăduseră de gîndit. Am scris despre diletantismul lui Gourmont, despre teozofie, antropozofie, despre gnozele neo-orientale, apoi despre restaurarea metafizicii, despre feluritele experienţe mistice, despre ofensiva catolicismului, despre istorism şi am încheiat Itinerariul spiritual cu un foileton despre ortodoxie. Era destul de superficial, pentru că ştiam prea puţin şi înţelegeam încă şi mai puţin. Dar avea meritul că nu era dogmatic, nici programatic. Spuneam doar că pentru o parte din „generaţia tînără” ortodoxia ar putea constitui o concepţie totală a lumii şi a existenţei şi că fenomenul acesta, dacă se va realiza, va fi un fenomen nou în istoria culturii româneşti moderne.
Pe 21 ianuarie 2008 publicam pe blogul roncea.wordpress.com articolul lui Timothy Garton Ash “Orwell’s List“. Mă gândeam că poate unii vor pricepe câte ceva… Ash este cel care a scos la lumină, din “cenuşa” arhivelor Foreign Office, după 54 de ani de stat la secret, faimoasa – pentru unii, desigur – “Listă a lui Orwell”. Patriotul britanic Eric Arthur Blair nu a fost numai un autor de geniu ci, după cum s-a dovedit, şi un agent al istoriei, fără îndoială, dar şi al Majestăţii Sale, în primul rând, servindu-şi, înainte de toate, patria. Orwell colabora cu un organism ultrasecret, un fel de corespondent al viitoarei Unităţi “Anti-KGB” din România socialistă (UM 0110 a DSS): Departamentul Cercetări – Informaţii (IRD), creat de Foreign Office în 1948 pentru a contracara propaganda şi infiltrările sovietice în rândul elitelor britanice. Cel de-al doilea şef al IRD, structură desfiinţată oficial în 1977, a fost ulterior şi şef al MI6. Fac o paranteză şi adaug că primul nume al unităţii 110 a fost “Grupa XX” – scris exact aşa, cu cifre romane, după modelul britanic al “Comitetului XX” – ceea ce în engleză înseamnă şi “double-cross”, obiectul activităţii ofiţerilor de contrainformaţii pe sectorul răsăritean şi nu numai, respectiv agenţii dubli, trădătorii. Cine ştie ce surprize ne mai rezervă istoria secretă a serviciilor secrete…
Lista lui Orwell, scrisă în 1949, cu mai puţin de un an înainte de moartea sa prematură, la 47 de ani, conţinea numele celor suspectaţi de Orwell de a fi propagandişti comunişti mascaţi şi agenţi conspiraţi sau de influenţă ai sovieticilor din rândul intelectualilor cu paşaport britanic (scriitori, jurnalişti, filosofi, istorici, politologi, actori, politicieni, ofiţeri de informaţii acoperiţi, ef) care, cu toţii, se prefăceau că-şi slujesc sau preamăresc ţara, cu gura. Pe listă, nume mai mult sau mai puţin sonore pentru zilele noastre, cum ar fi Charlie Chaplin, jurnalistul Richard Gott, sovietologul Isaac Deutscher, filosoful John Macmurray sau cârtiţa NKVD Peter Smollett, al cărui nume real era Hans Peter Smolka. 38. Nu 22, ca la noi.
Peste ani, cum ar fi acum, FBI avea să dea publicităţii date desecretizate din Dosarul actorului şi regizorului Charlie Chaplin. Foste note secrete din 1953 atestă relaţiile strânse ale lui Chaplin cu organizaţii sovietice care activau sub diverse paravane – un fel de ONG-uri de azi – cât şi apartenenţa sa la structuri comuniste (câteva fişe, mai jos). Ştiaţi, de exemplu, că scenariul filmului “Timpuri Noi” a trecut întâi pe la Moscova, unde a fost “editat” de o Comisie specială de cenzură a URSS, pentru a nu contraveni propagandei sovietice în lume? Sau că în 1947 Chaplin i-a scris comunistului Pablo Picasso (viitor dublu laureat al Premiului Lenin) să organizeze o demonstraţie în faţa ambasadei americane de la Paris ca protest faţă de deportarea muzicianului evreu austro-ungar Hanns Eisler, dovedit drept agent KGB şi expulzat din SUA, autorul Marşului Cominternistului şi al imnului RDG? Un fel de Socor…
Richard Gott era în 1994 editor principal al influentului cotidian britanic “The Guardian”. Un tip cunoscut, al cărui cuvânt răspicat era ascultat pe la toate televiziunile. Un fel de CTP, să zicem… Însă 1994 a fost anul când Gott a fost silit să-şi dea demisia după ce s-a dovedit că s-a aflat ani buni (răi?) pe statul de plată al KGB. Probabil de când îl pusese Orwell pe lista lui. Adică de cel puţin 45 de ani… Pentru cunoscători mai adaug că tipul făcuse şcoala la Oxford University. În prezent Gott este cercetător onorific al Institutul pentru Studiul Americilor de la London University.
Isaac Deutscher a fost un evreu galiţian troţkist cu o viaţă asemănătoare cu cea a lui Tismăneanu. După ce a slujit Partidul Comunist în Polonia a devenit sovietolog de renume mondial în Marea Britanie.
John Macmurray era un tip foarte evlavios, cult, doct, cu barbă. Unii spun că era şi un gurmand cu mult umor. Spre sfârşitul vieţii s-a aşezat într-o sectă ce poate fi comparată cu cea a catarilor. A fost foarte apreciat de Tony Blair, premierul britanic. Pe vremea lui Orwell se străduia prin lucrările sale să lumineze poporul britanic despre apropierea dintre creştinism şi comunism, cu trimitere, pozitivă, la Rusia sovietică. Filosoful John Macmurray, care a inventat şi conceputul de “comunism-creştin” (un fel de “naţional-comunism”), nu a fost dovedit niciodată ca agent KGB.
Cel mai interesant este Peter Smollet aka Hans Peter Smolka, coleg de presă cu George Orwell, dar care, în plus, în anii războiului condusese în Ministerul britanic de Informaţii chiar Secţia responsabilă cu monitorizarea şi sabotarea operaţiunilor URSS în spaţiul Marii Britanii. Născut în Viena, viaţa acestuia seamănă cu cea a tatălui lui Horia Roman Patapievici, care a devenit membru al Partidului Comunist din Austria pe când era traducător la Comandamentul trupelor Armatei Roşii din capitala austriacă sub numele de Denys Patapiewicz, ulterior Denis Patapicovici transformat într-un final în Dionis Patapievici, şi care avea să devină tovarăşul responsabil de relaţiile cu ţările CAER şi şef al Serviciului Circulaţiei Monetare din Direcţia Planificării Economice a Băncii de Stat a RPR. Conform lui Timothy Garton Ash, Smollet/Smolka este cel care a blocat prima tipărire a lucrării lui George Orwell “Ferma animalelor”, motivând că este prea anti-sovietică şi “nu e bine să ne stricăm relaţiile cu marea putere rusească” (oare de câte ori n-am auzit şi noi asta prin România?). După ani s-a dovedit, normal, că Smollet/Smolka – care primise de la Regină chiar Ordinul Imperiului Britanic – fusese agent al NKVD încă din 1933, de la plecarea din Viena, devenind membru “de frunte” al reţelei KGB coordonate de cunoscutul trădător britanic şi agent sovietic Kim Philby. Kim, un fel de Pacepa mai prost. Pentru că în loc să “defecteze” în SUA, la căldurică, s-a dus să moară prin blocurile comuniste şi friguroase din Moscova. Smolka avea nume de cod ABO. Cum ar fi, aproape opusul lui Z.
Întrebare: N-ar fi fost bine ca Regatul Unit al Marii Britanii să-i radă pe toţi cei de pe Lista lui Orwell atunci când jurnalistul a livrat-o Unităţii Anti-KGB?
Presedintele Colegiului Medicilor din Romania, Vasile Astarastoae: un card este “un instrument periculos pentru democratie”
“Intr-o tara cu o democratie formala cum e Romania, in care lumea a uitat traditia democratica, in care frica si conflictul este modul de trai, un card este un instrument periculos pentru societate si pentru democratie, pentru ca el nu e protejat si politicienii nostri, decidentii nostri nu au experienta democratiei. Poate fi utilizat impotriva cetateanului.” – Ziare.com: Astarastoae: Istoricul medical al pacientilor nu trebuie sa apara pe card, e periculos
“Consider ca nu exista sistem pe care hackerii sa nu-l poata sparge intr-un timp foarte scurt. Nu vreau sa bag panica in randul populatiei, dar daca acest card va fi introdus, cei care sustin acest demers trebuie sa isi asume pe deplin responsabilitatea pentru efectele ce pot aparea.” – Ziare.com: Presedintele Colegiului Medicilor nu are incredere in cardurile de sanatate
“Cardul de sanatate nu aduce absolut nimic nou dimpotriva incurca mai mult lucrurile. (…) Cardul de sanate nu poate sa aduca decat o birocratizare si mai grava, o lipsa de protectie legata de informatiile strict personale care ar trebui sa fie protejate”. Ziare.com: Vasile Astarastoae: Cardul de sanatate va aduce mai multa birocratie
Părintele Justin Pârvu: “Îl trimiteți prin poştă de unde a venit. Trebuie să fie un act de mărturisire al nostru”
“Cu cardul de sănătate cum e bine să procedăm, că se trezeşte omul cu el la poştă şi trebuie să semneze pentru el?
Părintele Justin: Nu îl primim deloc. Nu semnați pentru el, ci îl trimiteți prin poştă de unde a venit. Trebuie să fie un act de mărturisire al nostru şi este şi pentru ei o ocazie să vadă că poporul se opune în masă.”
Sfântul Paisie Aghitoritul: “Se vor spune o grămadă de neghiobii” pentru actele cu cip. “Toate acestea sunt inselari.”
In spatele duhului lumesc al “libertatii” de astazi, al lipsei de respect in Biserica lui Hristos fata de cei mai mari, parinti si dascali, care au frica de Dumnezeu, se ascunde sclavia duhovniceasca, stresul si anarhia, care conduce lumea la impas, la catastrofa sufleteasca si trupeasca.
Iar in spatele sistemului perfect de asigurare computerizata, ce se face prin “cartela” electronica, se ascunde dictatura mondiala, sclavia lui antihrist. “…ca sa-si puna semn pe mana lor cea dreapta sau pe frunte, incat nimeni sa nu poata cumpara sau vinde, decat numai cel ce are semnul, adica numele fiarei, sau numarul numelui fiarei. Aici este intelepciunea. Cine are pricepere sa socoteasca numele fiarei, caci este numar de om. Si numarul lui este sase sute saizeci si sase” (Apocalipsa 13, 16-18).
Sfantul Andrei al Cezareii scrie urmatoarele:
“Despre numele cel murdar al lui antihrist si despre talcuirea numarului precum si despre altele ce s-au scris despre acela, vremea le va descoperi si experienta celor intelepti…, dar nu a binevoit harul dumnezeiesc sa se scrie in dumnezeiasca carte numele lui cel pierzator. Insa cercetand cu ratiunea, cu adevarat multe (nume) se pot afla…”. (Sfantul Andrei al Gezareii, Talcuire la Apocalipsa, cap.58, pp. 541-342, editie greaca)
Dar lucru ciudat este ca multi oameni duhovnicesti, pe langa faptul ca fac talcuirile lor proprii, se mai si tem cu o frica lumeasca de “punerea la dosar”, in timp ce ar fi trebuit sa se nelinisteasca duhovniceste, sa-i ajute pe crestini cu nelinistea cea buna si sa le intareasca credinta, si astfel sa simta mangaierea dumnezeiasca.
Ma mir cum toate aceste evenimente nu le creaza probleme de constiinta! De ce nu-si pun macar un semn de intrebare la talcuirile mintii lor? Si daca il ajuta pe antihrist la pecetluirea lor, de ce mai trag si alte suflete la pierzare? Caci la aceasta se refera: “…ca sa insele, daca este cu putinta, si pe cei alesi” (Mc. 13, 22).
Se vor insela cei care le vor talcui pe acestea cu mintea lor. In timp ce semnele sunt foarte clare. “Fiara” de la Bruxelles a sorbit in computer cu 666 aproape toate statele. Cartela, buletinul electronic, “inainte mergatoare ale pecetluirii”, ce arata? Din pacate la radio ascultam numai timpul probabil.
Ce ne va spune Hristos? “Fatarnicilor, fata cerului stiti s-o judecati, dar semnele vremurilor nu puteti” (Mt. 16, 3).
Asadar, dupa cartela si dupa buletinul electronic, adica “indosarierea” persoanelor, ce se face pentru a inainta cu viclenie la pecetluire, vor spune mereu la televizor ca oarecare a furat cartela cutaruia si i-a luat banii din banca. Pe de alta parte vor face reclama “sistemului perfect”, adica pecetluirii pe mana sau pe frunte cu raze laser, a numarului 666, numele antihristului, care nu se va distinge cu ochiul liber.
Din pacate, iarasi “anumiti cunoscatori” ii vor “infasa” pe fii lor duhovnicesti ca pe niste prunci, chipurile ca sa nu-i mahneasca. “Aceasta nu are importanta”. “Nu-i nimic, este destul sa credeti launtric”. Si, desi vedem ca Apostolul Petru, care s-a lepadat numai la exterior de Hristos, i s-a socotit aceasta cu adevarat lepadare, acestia se leapada de Sfanta pecete a lui Hristos, ce le-a fost data la Sfantul Botez, care este “Pecetea darului Sfantului Duh”, prin primirea pecetii lui antihrist si mai spun apoi ca il au pe Hristos inlauntrul lor.
Din pacate, o astfel de logica aveau si unii “gnostici” pe vremea sfintilor mucenici, care incercau sa intoarca pe mucenici de la marturisirea lor, asa cum spune Sfantul Vasile cel Mare in “Cuvantul” sau la mucenicul Gordie:
“…multi incercau sa-l convinga pe mucenic sa se lepede numai cu gura si sa-si pastreze credinta in suflet prin aceiasi dispozitie launtrica, pentru ca Dumnezeu nu cauta la cele pe care le rosteste limba, ci la intentia omului. Insa mucenicul Gordie a ramas neinduplecat si a raspuns: “Nu sufera limba cea zidita de Hristos sa rosteasca ceva impotriva Ziditorului… Nu va inselati, Dumnezeu nu se lasa batjocorit caci din cele ce ies din gura sa, fiecare va fi judecat; din cuvintele tale te va indreptati si din cuvintele tale te va osandi”.
De asemenea, sub stapanirea lui Deciu, s-a poruncit crestinilor sa marturiseasca religia inchinatorilor la idoli si crestinii care au marturisit si au jertfit idolilor, au primit un certiflcat scapand astfel de mucenicie. Dar nu numai acestia s-au lepadat de Hristos, ci si cei care au dat bani inchinatorilor la idoli si au luat certificatul fara sa se lepede de Hristos, asa numitii “libellus”. Dar si pe acestia Biserica noastra i-a considerat lepadati, cazuti.
Sa ne amintim si de minunea savarsita de Sfantul Teodor, care se praznuieste in fiecare an in sambata din prima saptamana a Postului Mare: “Iulian Paravatul stiind ca poporul lui Hristos, mai cu seama in saptamana intai a Postului Mare, cauta sa se curateasca si sa se apropie mai mult de Dumnezeu, a voit sa-i spurce. De aceea a poruncit sa puna in piata in acele zile mancaruri spurcate cu sangele jertfelor idolesti. Dar Sfantul mucenic Teodor s-a aratat in vis lui Evdoxie, arhiepiscopul de atunci al Constantinopolului, si descoperindu-i fapta imparatului, i-a poruncit sa-i adune pe credinciosi dis-de-dimineata ca sa-i impiedice sa foloseasca acele mancaruri spurcate. Iar lipsa hranei necesare sa o inlocuiasca vremelnic prin coliva… In felul acesta scopul Paravatului a fost zadarnicit si poporul cel credincios a fost pazit nespurcat…”.
Departarea de cele jertfite idolilor a fost randuita printr-un canon al Sfintilor Apostoli: “Si apostolii si preotii s-au adunat… (si au hotarat) sa se fereasca de cele jertfite idolilor si de desfrau si de (animale) sugrumate si de sange” (Fp. Apostolilor 15, 6, 20).
Dar cu toate cele pe care le-am aratat, auzi, din pacate, o gramada de neghiobii ale mintii unor “gnostici” de astazi. Unul spune: “Eu voi primi buletinul cu 666, si voi pune si o cruce alaturi”. Altul spune: “Eu voi primi pecetea cu 666 pe frunte si voi face si o cruce pe cap…”. Iar altii spun o gramada de alte neghiobii, crezand ca se vor sfinti in felul acesta. Dar toate acestea sunt inselari.
Numai cele care primesc sfintire, numai acelea se sfintesc. De pilda, apa primeste sfintire si se face agheasma. Insa urina nu primeste sfintire. Piatra se poate face paine prin minune, dar necuratia nu primeste sfintire.
Prin urmare, diavolul, antihristul, atunci cand este pe buletin, pe mana sau pe fruntea noastra prin simbolul lui, nu se sfinteste chiar si o cruce de ai face.
Avem puterea Cinstitei Cruci, a simbolului sfant, si harul dumnezeiesc al lui Hristos numai atunci cand ne indestulam cu Sfanta pecetluire a Botezului, prin care ne lepadam de satana, ne unim cu Hristos si primim sfanta pecetluire: “Pecetea darului Duhului Sfant”.
Dosarul baronului Adrian Duicu, în care este implicat şi fostul ziarist Andrei Bădin, în calitate de şpăgar şi şantajist, se întoarce la DNA pentru completări ale stenogramelor, transmit azi agenţiile de presă.
Tot azi, Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie le-au cerut magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti, la ultimul termen al procesului în care Dan Adamescu este judecat pentru corupţie, să îi condamne pe judecătorii Elena Rovenţa, Sorin Viziru, Mircea Moldovan şi Ion Stanciu, dar şi pe oamenii de afaceri Dan Adamescu şi Iosif Armaş, la închisoare peste media prevăzută de lege, publică Adevărul. Mogulul Dan Adamescu este urmărit penal pentru mituirea a doi dintre cei patru judecători arestaţi pentru corupţie.
Dan Adamescu este şi proprietarul ziarului “România liberă”, în paginile căruia angajata sa, Alina Mungiu Pippidi, militează anticorupţie pe banii coruptului său patron. Mai mulţi cititori au propus ziarului să-şi schimbe denumirea în “România curat-murdară”.
Andrei Bădin, realizator al unei emisiuni la postul de televiziune B1, este acuzat că, în luna august 2013, ar fi pretins şi primit de la Duicu 5.000 de lei, pentru a nu continua o campanie de presă care îl viza pe ministrul de atunci al Mediului, Rovana Plumb.
“După primirea acestei sume de bani, emisiunile realizate de către Bădin Andrei-Dan nu au mai abordat subiectul referitor la presupusele nelegalităţi săvârşite de persoana respectivă”, au mai scris procurorii în rechizitoriu.
B1 TV a anunţat, în 24 iulie 2014, că în urma informaţiilor apărute în presă privind o posibilă punere sub învinuire penală a jurnalistului Andrei Bădin, a decis să suspende atât apariţia acestuia în emisiunile televiziunii, cât şi implicarea sa în deciziile editoriale, informează Mediafax.
Andrei Bădin, “portavocea” agentului KGB Ion Mihai Pacepa şi a aghiotantului său Vladimir Tismăneanu, făcea parte dintre “vocile dreptei” EvZ şi în prezent, deşi oficial a fost dat afară, mai semnează uneori cu pseudonimul Dan Andronic.
Într-o analiză publicată la finele anului trecut, agenţia Mediafax consideră acest dosar de trafic de influenţă şi spaga ordinară printre marile dosare de corupţie ale anului 2014.
Monahul Filotheu Bălan, fost secretar personal al Părintelui Justin Pârvu şi lider al Ligii Studenţilor în anii ’90, după 18 ani de cercetări a ajuns la o concluzie extraordinară privind prima scriere monahală din lume. Este vorba de Aşezămintele Sfîntului Antonie cel Mare, transcrise de ucenicul său, Avva Ştefan din Thivaida.
Confuzia continuă să planeze asupra multor evenimente şi detalii ale Revoluţiei Române din decembrie 1989. Atât de mult încât fiecare nouă revelaţie din arhive pare să complice la fel de mult pe cât şi clarifică. Persistenţa acestei ceţi aparent perpetue este generată nu numai de eforturile constante de confuzie, dar şi din cauza, poate chiar mai mult, a unor erori în agendele de investigare şi absenţa unor contexte adecvate.
Acţiunea liberă “Eminescu recită prin vocea noastră”, iniţiată de cunoscutul activist Mihai Tociu şi organizată în Piaţa Universităţii de asociaţiile Toleranţă Zero, MOV şi Civic Media, a ajuns la a treia ediţie.
Este, oare, Eminescu? Dacă da, am putea vorbi de o a cincea fotografie care să se adauge la cele patru certe, ce reflectă trecerea prin viaţă a Românului Absolut.
“O conflagratiune generala ameninta pacea Europei, ne ameninta pe noi, batand la portile noastre; sub cenusa Tratatului la Berlin focul arde mai rau decat oricand si, fata de aceasta stare de lucruri, noi stam cu finantele ruinate, fara administratie, c-un guvern discreditat inlauntru si-n afara, razimat pe voturile functionarilor si rudelor lor”
Ilie Torsan, profesor de matematică, 40 de ani în serviciile secrete româneşti, domeniul criptologiei. A ieşit la pensie cu gradul de general de brigadă. De atunci şi-a consacrat timpul unor studii excepţionale, descoperind numeroase texte criptate în literatura română. Aplecându-se în mod deosebit asupra lui Eminescu, generalul Torsan a reuşit să facă o serie de descoperiri aproape uimitoare, pentru profani, dintre care unele au fost folosite de către eminescologi şi cercetători reputaţi, ca profesorii Theodor Codreanu şi Nae Georgescu precum şi George Ene, Dan Toma Dulciu şi Ion Rogojanu. A scris peste 20 de cărţi pe aceste teme, dintre care oferim azi, aici, două, de referinţă: Mihai Eminescu – Investigaţie Criptologică şi Mihai Eminescu Documente… si Enigmele lor (disponibile mai jos, de la Scribd, via Dan Toma Dulciu). Cunoscutul bibliofil care a descoperit şi primul film documentar despre Eminescu,Ion C. Rogojanu, afirmă că formula pe care a găsit-o profesorul Ilie Torsan pentru a “sparge” textele cu cifru ale unor mari poeţi români, îndeosebi ale lui Eminescu, poate fi denumită „Teorema Torsan cu privire la aplicaţiile şirurilor Fibonacci în domeniul Poeziei”. Ilie Torsan consideră că a identificat în scrierile lui Eminescu folosirea de către acesta a şirurilor lui Leonardo Pisano Fibonacci (1175 – 1240), considerat cel mai mare matematician pe care l-a dat Occidentul creştin până în secolul al 18-lea, după cum îl prezintă profesorul de criptologie. Mai mult: Eminescu nu numai scria dar şi vorbea criptat, după cum se relevă din spusele sale dramatice, înregistrate de fiica lui Titu Maiorescu pe peronul Gării de Nord, la momentul în care Eminescu este expediat de Titu Maiorescu la sanatoriul Ober-Döbling (demonstraţia mai jos).
Despre toate acestea şi multe altele puteţi afla chiar de la generalul Ilie Torsan, care a acordat un video-interviu portalului Ziaristi Online, în exclusivitate.
Matematicianul şi profesorul de criptologie cu grad de general de brigadă Ilie Torsan, relevă într-o demonstraţie ştiinţifică exemplară codul folosit de Eminescu pentru a arată că ştie cine sunt cei care îl “sacrifică”.
La două zile după semnarea Tratatului secret dintre Regatul Român şi Imperiul Austro-Ungar (octombrie 18/30 1883), Eminescu este trimis la sanatoriul Ober-Döbling, la Viena, arată discipolul lui Constantin Noica, profesorul Constantin Barbu, în articolul “Eminescu – Istorisirea celei mai cumplite crime din Istoria Romaniei (Revista Tribuna, Nr 249, 16-31 ianuarie 2013 PDF). “În Gara de Nord, pe peronul gării îl conduc Titu Maiorescu şi fiica sa, Livia Maiorescu Dymsza. Dintr-un fragment de scrisoare, păstrat miraculos – disponibil la sursa citată -, aflăm ce s-a întâmplat pe peronul Gării de Nord”: “Când ne apropiarăm de cupeu, păzitorul deschise fereastra. Eminescu întinse îndată mâinile afară, se puse la fereastră şi, făcându-şi un “ochian” din degetul cel gros şi din arătătorul ambelor mâini ce-l ţinea la ochi şi râzând foarte înveselit, spuse lui papa: “Dr. Robert Mayer, marele moment, o conspiraţie şi colo marea domnişoară”; apoi scuipă de câteva ori, începu să râdă şi se aşeză. Păzitorul ridică geamul şi E. continuă să vorbească, scuipă apoi de două ori în geam. În momentul plecării îl nelinişti flueratul şi sunatul şi începu să strige Argus, nu se ridică însă de pe canapea.”
Ei bine, specialistul serviciilor secrete româneşti Ilie Torsan decriptează fraza pe baza unui cod folosit şi în cazul interogatoriului lui Eminescu, cu un rezultat care îţi dă fiori: “Maiorescu, Marele Mason… “. Iar numele zeului cu 1000 de ochi devine “Ateul!” şi, în acelaşi timp, “O ştiu!”. Iata cheia spartă:
Au trecut, iată, şase ani de la Apelul Părintelui Justin contra actelor cu cip, iar profetismul cuvintelor sale este dovedit azi cu prisosinţă de acţiunile anticonstituţionale şi anticreştine ale autorităţilor din România. Peste numai două zile este organizată de Ministerul Sănătăţii o dezbatere despre cardul de sănătate ce ar fi trebuit să aibă, pentru a ni se respecta drepturile constituţionale, înainte de a se emite orice astfel de document. Nu după, când oficialii CNAS şi MS îşi dau seama de eşecul campaniei lor, cardul cu cip fiind respins până acum în masă de creştin-ortodocşi şi refuzat întemeiat de medicii de familie, susţinuţi de Colegiul Medicilor cu argumente imbatabile. Cine plăteşte pentru această afacere imensă? Tot noi. Dar mai bine să plătim aşa decât cu sufletul.
Este de aşteptat ca la această dezbatere organizată vineri la sediul Institutului Naţional de Sănătate Publică să se prezinte şi reprezentanţii Bisericii naţionale – care au solicitat, prin Sfântul Sinod, o alternativă la aceste carduri – cât şi cei ai Colegiului Medicilor.
Au trecut, iată, şase ani. Mulţi am fost, puţini am rămas. M-am uitat azi pe site-urile ortodoxe, panortodoxe, sub-ortodoxe. Nimeni nu şi-a adus aminte, până la această oră, de acest Apel, pentru care, până la urmă, Părintele Justin şi-a dat viaţa, la propriu, ca un mucenic. 14 ianuarie 2009 este de fapt ziua când Apelul nu ar fi trebuit să fie făcut public. Privind înapoi în timp, ne dăm seama acum că a fost publicat înainte de vreme, înainte de a se strânge semnăturile tuturor marilor duhovnici ai ortodoxiei române, alături de cea a Părintelui Justin. Aşa, Părintele s-a trezit singur, după cum, repet, a şi murit, apoi, ca un mucenic, lăsând însă cu limbă de moarte să continuăm lupta sa. Vulnerabilizat prin răspândirea Apelului fără greutatea susţinerii simultane a camarazilor săi de temniţă şi credinţă, marii duhovnici care azi ne păzesc, cu toţii, din ceruri, cât şi a stareţilor marilor Mănăstiri, Parintele a trebuit să înfrunte singur o întreagă avalanşă de diversiuni, infiltrări şi atacuri menite să-l compromită şi să-l şubrezească, până la “neutralizare”, respectiv eliminare. Sigur, Părintele ştie şi vede toate iudele de pe pământ, care încă încercă şi azi să-i saboteze lucrarea. Cu rugăciunile Părintelui Justin deasupra noastră şi cuvintele sale în suflet, noi mergem înainte: “Este vremea muceniciei! Luptați până la capăt! Nu vă temeți!”
Mănăstirea Petru Vodă face astăzi, la şase ani de la avertismentul grav al Părintelui Justin către ţară, un apel către noul preşedinte al României, Klaus Iohannis, pentru a duce până la capat datoria Preşedinţiei României – neonorată de predecesorul său – şi a răspunde celor 1.000.000 de români care au solicitat, prin semnătura lor, un Referendum naţional privind actele electronice. Astfel, Mănăstirea retrimite către Cotroceni Mesajul Părintelui Justin către Preşedintele României.
In Memoriam bunul nostru Părinte şi spre trezirea conştiinţelor noastre, republic aici
Apelul Părintelui Justin împotriva actelor cu cip
Iubiți fii ortodocşi ai acestui neam,
Cu multă durere şi îngrijorare vin să vă adresez aceste cuvinte, pentru care mă simt dator în fața lui Dumnezeu şi conştiința şi inima nu mă lasă să trec nepăsător pe lângă acest val primejdios care s-a ridicat să înghită toată suflarea omenească, chiar şi pe cei aleşi, de este cu putință. Nu în calitatea mea de biet monah, ascuns într-un vârf de munte, era să vă aduc la cunoştință aceste pericole ce se ivesc asupra Bisericii lui Hristos, în primul rând, ci a arhipăstorilor, mai marii acestei Biserici. Dar dacă ei trec aceste lucruri sub tăcere, având preocupări mai de seamă decât are acest popor, eu nu pot să trec cu vederea glasul vostru, al celor care ați rămas credincioşi cuvântului Evangheliei lui Hristos, ați aşteptat şi mi-ați cerut cuvântul în privința acestor realități dureroase în care ne aflăm.
De aceea, fiii mei, vin şi vă spun că a sosit ceasul să-L preaslăvim pe Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, singurul Dumnezeu adevărat. Nu credeam că voi trăi să văd şi eu începutul acestor vremuri de durere, apocaliptice „dar iată că mânia lui Dumnezeu a venit mai degrabă asupra noastră, pentru toate păcatele şi fărădelegile pe care le-am săvârşit. Şi văd cum bieții oameni nu sunt pregătiți să facă față acestor capcane ale vrăjmaşului,a cărui nouă lucrare acum este să pecetluiască sufletele voastre cu semnul Fiarei „666. Toți am citit Apocalipsa şi înfricoşătoarea profeție „scrisă cu 2000 de ani în urmă: „Şi ea(fiara) îi sileşte pe toți, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogați şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei”(Apoc. 13:16-17).
Vremea în care ne aflăm acum este premergătoare acestei profeții. Prin lege, prin ordonanță de guvern, românii sunt obligați să se încadreze într-un plan de urmărire şi supraveghere la nivel național şi mondial, proiect care le răpeşte de fapt oamenilor libertatea. Românilor li se cere să-şi pună pe paşapoartele, permisele auto şi orice alt act personal cipul biometric ce conține amprenta digitală, imaginea facială, şi toate datele personale. Poate pentru mulți dintre dumneavoastră acest cip pare un lucru nesemnificativ, dar în spatele acestui sistem de însemnare a oamenilor, de codare şi stocare a datelor de identificare se ascunde o întreagă dictatură, un întreg plan demonic, prin care de bună voie îți vinzi sufletul diavolului.
Însemnarea oamenilor, ca pe vite, este primul pas al unor alte măsuri luate pentru controlul absolut al ființei umane. Dragii mei, după cum proorocesc Sfinții Părinți, primirea acestui semn este lepădarea noastră de credință. Să nu credeți că putem sluji şi lui Dumnezeu şi lui mamona. Nu, dragii mei, nu primiți acest însemn diavolesc care vă răpeşte ceea ce vă aparține prin moştenire de la Dumnezeu, dreptul la identitate, dreptul la unicitate şi originalitate, al fiecărei ființe umane! Trebuie să vă apărați acest drept de la Dumnezeu, chiar de ar fi să plătiți cu prețul vieții voastre. În zadar câştigați cele ale lumii, dacă vă pierdeți sufletele voastre şi ale copiilor voştri, pentru că Sfinții Apostoli ne spun clar „se cuvine să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni”.
De aceea vă spun: este vremea muceniciei! După părerea mea ne aflăm în vremurile în care singura cale de mântuire este mucenicia. De-abia acuma este momentul să mărturisim cu propria noastră viață, până acum ar fi fost o risipă de energie. Din păcate noi nu avem un tineret ortodox la fel de riguros ca cel al grecilor, al nostru este mai evlavios, ce-i drept, dar şi mai lipsit de vlagă şi de reacție. Se ştie foarte bine cât de curajos au reacționat grecii dar şi sârbii, când au protestat împotriva acestor cipuri şi a sistemului însemnării şi controlului total al identității.
Tinerii lor au fost formați de mici în duhul acesta patristic, atât în familiile cât şi în şcolile lor „ei au noțiuni de Vechiul Testament, de Noul Testament; din tată-n fiu s-a predat această tradiție patristică. De pe timpul comunismului încoace noi am dovedit că rămânem constanți slugi altora, uitând de curajul şi demnitatea românilor de altădată. Toate popoarele vecine au încercat să scape de comunism, să-şi impună cumva neatârnarea „şi au reuşit într-o măsură oarecare. Dar România, care a fost cel mai crunt lovită de fiara comunistă, al cărei popor a îndurat cele mai cumplite crime şi decimări în lagăre şi deportări, a ajuns astăzi putregai.
La noi în biserică situația este destul de anevoioasă deoarece credincioşii nu sunt destul de informați cu privire la aceste provocări ale lumii de azi. La noi, bietul român, dacă îl măguleşti un pic, nu mai ține cont de nici o normă evanghelică. El este vinovat numai prin neştiință deoarece dacă el n-are câtuşi de puține cunoştințe de la biserică, de la şcoală, din familie, din societate „ignoranța e cuceritoare. Pentru că el are un text în capul lui: „supuneți-vă mai marilor voştri”; la el trebuie să meargă textul. Păi, pe noi nu ne acuzau în puşcărie, folosindu-se cu viclenie de textul scripturistic, aşa cum fac şi sectarii? -Voi ați fost încăpățânați măi, voi ați fost răzvrătiți, n-ați ascultat de cuvântul Evangheliei „păi, ce creştini mai sunteți voi? Voi vă pierdeți viața zadarnic”. Aşa încercau să ne reeduce comuniştii roşii de atunci, si tot astfel fac acum cu poporul nostru comuniştii de azi îmbrăcați cu haine albe.
Se vrea şi se încearcă o desființare a sacrului prin relativizarea valorilor fundamentale, a adevărului de credință prin ecumenicitate, se vrea înregimentarea şi uniformizarea pe model ateist a copiilor noştri.
Arhimandritul Justin Pârvu
Mănăstirea Petru Vodă, 14 Ianuarie 2009 Cuvioşii Mucenici ucişi în Sinai şi Raith
January 25th, 2015 
VR 
O foarte frumoasă expoziţie de pasteluri, care cuprinde şi câteva lucrări cu Părintele Justin Pârvu reproduse după fotografiile Cristinei Nichituş Roncea din albumul “Părintele Justin Mărturisitorul” (dar nu numai), poate fi vizionată la Centrul Militar Naţional – Casa Armatei. 
