EXCLUSIV. Eminescu şi masonii. Generalul Ilie Torsan, specialist în criptologie, a “spart” Codul lui Eminescu. VIDEO – Interviu Ziaristi Online

Gen. Ilie Torsan specialist in criptologie - despre Mihai Eminescu -foto Victor Roncea Ziaristi OnlineIlie Torsan, profesor de matematică, 40 de ani în serviciile secrete româneşti, domeniul criptologiei. A ieşit la pensie cu gradul de general de brigadă. De atunci şi-a consacrat timpul unor studii excepţionale, descoperind numeroase texte criptate în literatura română. Aplecându-se în mod deosebit asupra lui Eminescu, generalul Torsan a reuşit să facă o serie de descoperiri aproape uimitoare, pentru profani, dintre care unele au fost folosite de către eminescologi şi cercetători reputaţi, ca profesorii Theodor Codreanu şi Nae Georgescu precum şi George Ene, Dan Toma Dulciu şi Ion Rogojanu. A scris peste 20 de cărţi pe aceste teme, dintre care oferim azi, aici, două, de referinţă: Mihai Eminescu – Investigaţie Criptologică şi Mihai Eminescu Documente… si Enigmele lor (disponibile mai jos, de la Scribd, via Dan Toma Dulciu). Cunoscutul bibliofil care a descoperit şi primul film documentar despre Eminescu, Ion C. Rogojanu, afirmă că formula pe care a găsit-o profesorul Ilie Torsan pentru a “sparge” textele cu cifru ale unor mari poeţi români, îndeosebi ale lui Eminescu, poate fi denumită „Teorema Torsan cu privire la aplicaţiile şirurilor Fibonacci în domeniul Poeziei”. Ilie Torsan consideră că a identificat în scrierile lui Eminescu folosirea de către acesta a şirurilor lui Leonardo Pisano Fibonacci (1175 – 1240), considerat cel mai mare matematician pe care l-a dat Occidentul creştin până în secolul al 18-lea, după cum îl prezintă profesorul de criptologie. Mai mult: Eminescu nu numai scria dar şi vorbea criptat, după cum se relevă din spusele sale dramatice, înregistrate de fiica lui Titu Maiorescu pe peronul Gării de Nord, la momentul în care Eminescu este expediat de Titu Maiorescu la sanatoriul Ober-Döbling (demonstraţia mai jos).

Despre toate acestea şi multe altele puteţi afla chiar de la generalul Ilie Torsan, care a acordat un video-interviu portalului Ziaristi Online, în exclusivitate.

Documentare extrasă din articolul “Juramantul lui Ion Creanga nu este masonic“:

Matematicianul şi profesorul de criptologie cu grad de general de brigadă Ilie Torsan, relevă într-o demonstraţie ştiinţifică exemplară codul folosit de Eminescu pentru a arată că ştie cine sunt cei care îl “sacrifică”.

Eminescu Arh-AnghelLa două zile după semnarea Tratatului secret dintre Regatul Român şi Imperiul Austro-Ungar (octombrie 18/30 1883), Eminescu este trimis la sanatoriul Ober-Döbling, la Viena, arată discipolul lui Constantin Noica, profesorul Constantin Barbu, în articolul “Eminescu – Istorisirea celei mai cumplite crime din Istoria Romaniei (Revista Tribuna, Nr 249, 16-31 ianuarie 2013 PDF). “În Gara de Nord, pe peronul gării îl conduc Titu Maiorescu şi fiica sa, Livia Maiorescu Dymsza. Dintr-un fragment de scrisoare, păstrat miraculos – disponibil la sursa citată -, aflăm ce s-a întâmplat pe peronul Gării de Nord”: “Când ne apropiarăm de cupeu, păzitorul deschise fereastra. Eminescu întinse îndată mâinile afară, se puse la fereastră şi, făcându-şi un “ochian” din degetul cel gros şi din arătătorul ambelor mâini ce-l ţinea la ochi şi râzând foarte înveselit, spuse lui papa: “Dr. Robert Mayer, marele moment, o conspiraţie şi colo marea domnişoară”; apoi scuipă de câteva ori, începu să râdă şi se aşeză. Păzitorul ridică geamul şi E. continuă să vorbească, scuipă apoi de două ori în geam. În momentul plecării îl nelinişti flueratul şi sunatul şi începu să strige Argus, nu se ridică însă de pe canapea.

Ei bine, specialistul serviciilor secrete româneşti Ilie Torsan decriptează fraza pe baza unui cod folosit şi în cazul interogatoriului lui Eminescu, cu un rezultat care îţi dă fiori: “Maiorescu, Marele Mason… “. Iar numele zeului cu 1000 de ochi devine “Ateul!” şi, în acelaşi timp, “O ştiu!”. Iata cheia spartă:

Ilie Torsan descifrare cheie Eminescu Maiorescu mason 1883 via Roncea RoCitiţi şi: A fost Eminescu asasinat de masoni? Din misterele si secretele vietii si mortii Romanului Absolut si razboiul de ieri si azi contra si pentru Eminescu. VIDEO/ FOTO/ DOCUMENTE INEDITE

Două lucrări ale Profesorului Ilie Torsan despre Eminescu via Roncea.Ro:

ILIE TORSAN Investigatie Criptologica by Dan Toma Dulciu

Ilie Torsan Mihai Eminescu Documente….si Enigmele lor. by Dan Toma Dulciu

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova