Artistul Eugen Mihăescu, membru de Onoare al Academiei Române, împlineşte azi 80 de ani. Un rebel extravagant al epocilor de aur, argint şi tinichea ale României, Eugen Mihăescu este veşnic tânăr, veşnic cu o frunză verde şi pentru noi, indiferent de anotimpul de afară, precum coperta desenată de el pentru The New Yorker. La fel îl vede de altfel şi scriitorul D.R. Popescu, celebrul academician, care îi dedică un text aniversar, apărut recent în Cotidianul, şi din care redau mai jos un fragment. Mi se pare extraordinar că aşa cum îl descrie D.R. Popescu l-am văzut şi eu pe Eugen Mihăescu (şi alţi câţiva “nebuni” pentru adevăr), într-o postare de acum vreo 10 zile, cu trei coperţi realizate de artist pentru The New Yorker, şi pe care le puteţi vedea Aici.
Graficianul-luptător Eugen Mihăescu are o serie de contribuţii remarcabile la luminarea acestei lumi din ce în ce în ce mai întunecate, pe care le puteţi citi la Ziaristi Online.
Îi doresc din toată inima La Mulţi Ani şi să ne încânte şi pe mai departe cu geniul peniţei sale!
“Don Quijote viază în orice artist adevărat – şi nu se lasă pustiit de ce întâlneşte în cale, pe cărare, în drumul său spre împlinirea binelui şi frumuseţii în lume – adică pentru toţi oamenii, în primul rând, nu doar pentru sine, cum a procedat, ca să spun aşa, Făt-Frumos, distinsul nostru fiu de rege, cel care s-a bătut cu toţi zgripţuroii, zgripţuroaicele şi zgripţuraşii de pe pământ şi din aer doar pentru propria sa veşnicie tânără, lipsită de bătrâneţe!
Păstrând proporţiile, fireşte, în arealul metaforei, putem spune că şi Eugen Mihăescu, de la tinereţea de ieri până la tinereţea de azi, nu doar a visat mori de vânt, ci s-a mai şi întâlnit cu ele – şi, fără să pretindă că poartă crucea lumii în spinare, ci doar crucea sa de artist! – s-a luptat ca să rămână el însuşi, fără să înghită săbii de mucava, prin bâlciuri politice. Şi, ce să vezi, azi, în întrecerea cu anii, Eugen Mihăescu întinereşte mereu!” – D.R. Popescu
Ilie Torsan, profesor de matematică, 40 de ani în serviciile secrete româneşti, domeniul criptologiei. A ieşit la pensie cu gradul de general de brigadă. De atunci şi-a consacrat timpul unor studii excepţionale, descoperind numeroase texte criptate în literatura română. Aplecându-se în mod deosebit asupra lui Eminescu, generalul Torsan a reuşit să facă o serie de descoperiri aproape uimitoare, pentru profani, dintre care unele au fost folosite de către eminescologi şi cercetători reputaţi, ca profesorii Theodor Codreanu şi Nae Georgescu precum şi George Ene, Dan Toma Dulciu şi Ion Rogojanu. A scris peste 20 de cărţi pe aceste teme, dintre care oferim azi, aici, două, de referinţă: Mihai Eminescu – Investigaţie Criptologică şi Mihai Eminescu Documente… si Enigmele lor (disponibile mai jos, de la Scribd, via Dan Toma Dulciu). Cunoscutul bibliofil care a descoperit şi primul film documentar despre Eminescu,Ion C. Rogojanu, afirmă că formula pe care a găsit-o profesorul Ilie Torsan pentru a “sparge” textele cu cifru ale unor mari poeţi români, îndeosebi ale lui Eminescu, poate fi denumită „Teorema Torsan cu privire la aplicaţiile şirurilor Fibonacci în domeniul Poeziei”. Ilie Torsan consideră că a identificat în scrierile lui Eminescu folosirea de către acesta a şirurilor lui Leonardo Pisano Fibonacci (1175 – 1240), considerat cel mai mare matematician pe care l-a dat Occidentul creştin până în secolul al 18-lea, după cum îl prezintă profesorul de criptologie. Mai mult: Eminescu nu numai scria dar şi vorbea criptat, după cum se relevă din spusele sale dramatice, înregistrate de fiica lui Titu Maiorescu pe peronul Gării de Nord, la momentul în care Eminescu este expediat de Titu Maiorescu la sanatoriul Ober-Döbling (demonstraţia mai jos).
Despre toate acestea şi multe altele puteţi afla chiar de la generalul Ilie Torsan, care a acordat un video-interviu portalului Ziaristi Online, în exclusivitate.
Matematicianul şi profesorul de criptologie cu grad de general de brigadă Ilie Torsan, relevă într-o demonstraţie ştiinţifică exemplară codul folosit de Eminescu pentru a arată că ştie cine sunt cei care îl “sacrifică”.
La două zile după semnarea Tratatului secret dintre Regatul Român şi Imperiul Austro-Ungar (octombrie 18/30 1883), Eminescu este trimis la sanatoriul Ober-Döbling, la Viena, arată discipolul lui Constantin Noica, profesorul Constantin Barbu, în articolul “Eminescu – Istorisirea celei mai cumplite crime din Istoria Romaniei (Revista Tribuna, Nr 249, 16-31 ianuarie 2013 PDF). “În Gara de Nord, pe peronul gării îl conduc Titu Maiorescu şi fiica sa, Livia Maiorescu Dymsza. Dintr-un fragment de scrisoare, păstrat miraculos – disponibil la sursa citată -, aflăm ce s-a întâmplat pe peronul Gării de Nord”: “Când ne apropiarăm de cupeu, păzitorul deschise fereastra. Eminescu întinse îndată mâinile afară, se puse la fereastră şi, făcându-şi un “ochian” din degetul cel gros şi din arătătorul ambelor mâini ce-l ţinea la ochi şi râzând foarte înveselit, spuse lui papa: “Dr. Robert Mayer, marele moment, o conspiraţie şi colo marea domnişoară”; apoi scuipă de câteva ori, începu să râdă şi se aşeză. Păzitorul ridică geamul şi E. continuă să vorbească, scuipă apoi de două ori în geam. În momentul plecării îl nelinişti flueratul şi sunatul şi începu să strige Argus, nu se ridică însă de pe canapea.”
Ei bine, specialistul serviciilor secrete româneşti Ilie Torsan decriptează fraza pe baza unui cod folosit şi în cazul interogatoriului lui Eminescu, cu un rezultat care îţi dă fiori: “Maiorescu, Marele Mason… “. Iar numele zeului cu 1000 de ochi devine “Ateul!” şi, în acelaşi timp, “O ştiu!”. Iata cheia spartă:
La 124 de ani de la asasinarea lui Eminescu, secretele vietii si mortii Romanului Absolut – dupa cum l-a definit Petre Tutea – raman inca necunoscute in totalitate. An cu an, firele incep, insa, sa se dezlege. Cercetatori aplecati cu acribie asupra metodelor oculte ale eliminarii lui Eminescu, ca Ovidiu Vuia si Calin Cernaianu, si eminescologi reputati, ca profesorii Nae Georgescu si Theodor Codreanu, Constantin Barbu si Gheorghe Ene, au adus la lumina in ultimii ani – odata cu o “instigare” jurnalistica realizata de Asociatia Civic Media, prin verbul ziaristului George Roncea –, noi si noi detalii despre moartea civila si fizica a lui Eminescu (sintetizate la 120 de ani de la moartea marelui ganditor si luptator pe portalul Mihai-Eminescu.Ro). Altele sunt, inca, asteptate. Si vor aparea, in curand. Daca despre moartea fizica – asasinatul din strada Plantelor – nici astazi nu se cunosc cu temeinicie toate detaliile (o versiune aici), investigatiile fiind in continua desfasurare, despre momentul in care “i s-a pus cruce” jurnalistului nationalist militant pentru “Dacia Mare”, ca membru al Societatii “Carpatii”, au aparut in acesti ani dezvaluiri revelatorii. Moartea civila a lui Mihai Eminescu, executata la varsta lui de 33 de ani, a avut loc cu exact 130 de ani in urma, la 28 iunie, cand gazetarul conservator de o forta nationala cu reverberatii la nivelul politicii europene, a fost arestat si incarcerat abuziv, deschizandu-i-se Dosar de Interdictie si devenind primul ziarist roman detinut politic, internat fortat intr-un sistem psihiatric, dupa o metoda care avea sa devina o practica in timpul regimului satanist comunist.
A fost ziaristul absolut Mihai Eminescu asasinat de masoni?, este o intrebare care se pune din ce in ce mai des in ultima perioada. Raspunsul este, inca, de aflat. Ce este cert si la vedere: la mormantul lui Eminescu apar incastrate doua torte (simbol al Luminii in simbolistica masonica) dar intoarse, ceea ce poate insemna ca poetul si gazetarul a fost trimis la intuneric pe veci, dar aduce aminte si de practici ale magiei negre (foto sus). Aceleasi torte apar, dar cu “Lumina” in sus, si impreuna cu alte zeci de insemne masonice, si in volumul “Poesii – de Mihail Eminescu”, asa numita “Editie Princeps” realizata de Titu Maiorescu, in mare parte fara acordul lui Mihai Eminescu, volum de la a carui aparitie se implinesc anul acesta 130 de ani. Este volumul prin care Eminescu a fost transformat, la sase luni de la internarea lui, dintr-un ziarist feroce la al carui auz al numelui se strambau mai marii europeni, dictandu-se de la Viena prin subordonatii Imperiului “sa fie potolit”, intr-un poet al damelor si dragostelilor, al somnoroaselor pasarele care canta prin saloanele mondene alaturi de ingerasii amorosi de pe coperta elaborata a acestei prime editii. Este volumul pe care Eminescu il smulge prin spargerea unei vitrine dintr-o librarie pentru a-l calca in picioare, in plina zi, fapta pusa imediat de detractorii sai de servicii, ai tuturor timpurilor, pe seama “bolii” sale. Este volumul in care Maiorescu ii cenzureaza lui Eminescu “Criticilor mei” (detalii si Audio aici), eliminand exact versurile care faceau referire la rolul nefast al criticului in viata poetului si gazetarului. Mai precis doua strofe, dintre care amintesc una: “Si c’o singur-creatoare/ Trasatura de condei/ Unor sa le dai viata/ Altor viata sa li iei”.
Eminentul eminescolog si iscusit decriptolog si decriptograf Dan Toma Dulciu ne informeaza in remarcabila sa lucrare – “Misterele Editiei Princeps (1883)“ – ca prima referire la aparitia volumului “Princeps” – intesat de simbolistica masonica – a avut loc in decembrie 1883, pe 22 decembrie (o zi emblematica pentru Romania de azi, cand, la 100 de ani de la moartea lui Eminescu avea sa se consemneze sfarsitul regimului comunist): “Ziarul ”Românul” de Joi, la rubrica ”Știri ale Zilei” indică data de 22 decembrie, 1883, ca zi a apariției acestui volum: ”A apărut în editura librăriei Socec din București, Poesiile lui Mihail Eminescu, într-un splendid volum de 300 pag., care face cea mai mare onoare artei tipografice” (in realitate 315 (!) pagini – 303, corpul poetic, plus 3, cuprinsul, plus Cuvantul inainte al lui Maiorescu). Interesant de observat ca ziarul “Romanul” este publicatia cu care gazetarul Eminescu polemiza cel mai aprig in paginile “Timpului”. Ediția Princeps conține numai 19 coli tipografice, despre cea de-a 20-a afirmându-se că s-ar fi pierdut la tipografie, ne aminteste Dan Toma Dulciu in lucrarea citata. Cu ochiul sau ager, Dan Toma Dulciu analizeaza cu rigurozitate fiecare element grafic al volumului si face niste descoperiri extraordinare, foarte putin mediatizate, desi au trecut cinci ani de la aparitia lucrarii sale. Unele se refera clar la eliminarea poetului prin incarcerare si moarte civila. Redam doua aici:
Insa o alta decriptografiere a lui Dan Toma Dulciu, care ar fi meritat sa fie cunoscuta azi inclusiv de elevi, prin intermediul manualelor scolare, se refera la descoperirea indubitabila a numelui Veronicai Micle, respectiv V. MICLE, strecurat prin si printre ramuri in grafica acestei editii Princeps (foto-explicatie mai jos). Cu ce semnificatie? Nu se stie. Cu acordul poetului? Ma indoiesc. In schimb cred ca o posibila interpretare legata de prezenta celor doua cruci din numele lui Mihai Eminescu – scris parca din taieturi de sabie -, dintre care o cruce este apropiata de numele Veronicai Micle, este faptul ca amandorora “li s-a pus cruce”. Este cunoscut faptul ca Veronica moare, de asemenea in conditii neelucidate complet, in acelasi an cu Eminescu (august 3) fiind urmata de Ion Creanga (31 decembrie), prietenul bun si confidentul lui Eminescu, despre care se spune ca in ultimii sase ani ai vietii a fost “bolnav de epilepsie”, adica exact in aceeasi perioada in care Eminescu a fost “bolnav de nervi” si scos, ca si Creanga, din viata cetatii si a natiei: 1883 – 1889. Iata descoperirea eminescologului Dan Toma Dulciu:
Despre descoperirile lui Dan Toma Dulciu aminteste astazi profesorul Nae Georgescu, in prezentarea lucrarii sale monumentale“Poesii de Mihail Eminescu; ediţie critică, studiu introductiv, comentarii filologice şi reconstituirea ediţiei princeps” – o carte a cartilor lui Eminescu, aparuta la 130 de ani de la editia lui Maiorescu si publicata de Editura Academiei Romane, dupa ce a fost “trantita” de AFCN. O lucrare-samizdat am putea spune, avand in vedere ca, in ciuda valorii sale epocale, cartea nu se gaseste in librarii iar un atoateacademician si-a dorit chiar sa fie trimisa la topit pentru ca a fost publicata “fara aprobarea” sa. La auzul unei asemenea enormitati, directorul general al Editurii Academiei, D.R. Popescu, si-a propus chiar sa adune toate volumele editiei si sa le dea foc in curtea Academiei Romane, dupa cum aflam dintr-un interviu acordat de Nae Georgescu, in exclusivitate, Revistei Tribuna din Cluj, si din care prezentam un “promo” aici (video mai jos).
“Ziua de 28 iunie 1883 este o zi foarte importantă pentru istoria şi politica României nu doar datorită arestării lui Eminescu. Exact în această zi, Austro-Ungaria a rupt relaţiile diplomatice cu statul român timp de 48 de ore, iar von Bismark i-a trimis o telegramă lui Carol I prin care Germania ameninţa cu războiul. În cursul verii Imperiul Austro-ungar a executat manevre militare în Ardeal pentru intimidarea Regatului României iar presa maghiară perorase pe tema necesităţii anexării Valahiei. Împăratul Wilhelm I al Germaniei a transmis de asemenea o scrisoare de ameninţări, în care soma România să intre în alianţă militară iar Rusia cerea, de asemenea, satisfacţii.
Dar poate cel mai perseverent si temeinic cercetator al ultimei zile din viata civila a gazetarului si omului politic Eminescu (numarul 3 in Partidul Conservator si practic purtatorul de cuvant si generatorul de directii al formatiunii) cat si a ultimelor clipe ale ganditorului si luptatorului Eminescu este filosoful Constantin Barbu, discipolul si continuatorul lui Constantin Noica in privinta proiectului pentru redarea lumii a “omului deplin al culturii românesti”, Romanul Absolut Mihai Eminescu. Constantin Barbu este autorul Caietelor si Memorialului Eminescu si editor al Integralei Manuscriselor Cantemir, din care o editie de lux a fost donata recent Academiei Romane (interviu Mediafax). Publicarea in numarul omagial al Revistei Tribuna (PDF aici), din ianuarie anul acesta, a articolului profesorului Constantin Barbu, ilustrat cu documente elocvente, Adevarul despre EMINESCU. Istorisirea celei mai cumplite crime din istoria României, a generat o veritabila isterie in tabara “intelectualilor rosii”, a partidei antiromanesti, pe care filosoful Mircea Arman, directorul Tribunei, a prezentat-o asa cum e: in pielea goala. Intr-un protest al detractorilor lui Eminescu inaintat “forurilor mondiale” se afirma ca este revoltator faptul ca Mircea Arman a indraznit sa publice “un material aberant despre moartea lui Eminescu“. Asadar, aceasta ii arde cel mai tare si azi pe ortacii lui A. Plesu si pe epigonii lui Maiorescu de sub pulpana unui oarecare Manolescu, marunt plagiator si succesor dovedit, dupa cum arata si Mircea Arman, al agentilor kominternisti Gogu Radulescu si Zigu Ornea, personaj grotesc prin dezvoltarea cultului personulitatii sale, despre care marele critic George Calinescu a afirmat, ad litteram: Manolescu este “un ipochimen care nu pricepe codul cultural romanesc”. Un amanunt deloc neimportant: Ioan Slavici, camaradul lui Eminescu din cadrul “Societatii Carpatii” infiinteaza Revista Tribuna in 1884, la Cluj, pentru a continua actiunea de propaganda decisa in cadrul organizatiei desfiintate in Regat, pentru implinerea idealului Unirii.
“Contestatarii lui Larry Watts apără istoria şi memoria KGB-ului”
“Cei care contestă ansamblul acestei lucrări de foarte mare importanţă nu pot fi consideraţi nici istorici, nici cu preocupări ştiinţifice, în genere, ci, pur şi simplu, pioni din vasta agentură a serviciilor speciale sovietice rătăciţi printre realităţile zilelor noastre.” Interviu cu Gen. brg. (r) SRI Aurel I. Rogojan Domnule general, cum comentaţi obstinantul efort al […]
Agentul post-KGB Cornel Ivanciuc, conspirat in turnator, reconspirat, deconspirat, expirat
Cornel Ivanciuc, alias “Balea Alexandru”, nume de cod “Sasha”, fostul sef al Departamentului de Investigatii de la „Academia Catavencu”, sustinea ca si-ar fi facut publica inca din 1995 colaborarea sa cu Securitatea, in revista de mic tiraj “22″ a Grupului pentru Dialog Social (GDS). Dupa Campania “Voci Curate” a Asociatiei Civic Media, in decembrie 2006 […]
Istoricul Ion Varta a descoperit un nou document KGB: Executii in masa in teritoriile romanesti de la Est de Prut
Institutul “Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni continuă publicarea seriei de cercetări efectuate de istoricul Ion Varta în arhivele recent desecretizate ale Republicii Moldova. Astfel istoricul aduce în atenţia celor interesaţi o listă a unui grup de persoane executate de către sovietici, descoperită într-un dosar incomplet în arhiva fostului KGB al RSSM. Este vorba despre o listă […]
Dupa câteva saptamâni, din modest sef de sectie dar redactor sef de facto, Bacanu a ajuns directorul titrat al ziarului, iar mai târziu avea sa se treaca pe frontispiciul ziarului si ca „fondator”. Fondator la un ziar care exista de prin 1943-1944 si pe care-l facusera de fapt comunistii Lucretiu Patrascanu, Grigore Preoteasa si altii!
“Cui ne lăsaţi pe noi, moldovenii? De ce suntem rupţi din coasta Moldovei şi trăim pe celălalt mal al Nistrului? Fraţii noştri! Nu ne lăsaţi, nu ne lepădaţi şi nu ne uitaţi! Şi dacă ne veţi uita, noi malul Nistrului îl vom săpa şi vom îndrepta apa pe dincolo de pământul nostru!” – Toma Jalbă, reprezentant al românilor transnistreni la Congresul ostaşilor moldoveni din octombrie 1917
Introducere in sfanta simplitate a logicii: Larry Watts, in cartea sa, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni”, cu trimitere la mii de documente clasate, dezvaluie identitatea mai multor agenti sovietici din Romania, activi atat inainte cat si dupa 1989. Drept urmare, din intreaga Romanie, istoricul american Larry Watts este atacat doar de Vladimir Tismaneanu – pe un portal infiintat cu sprijinul material al Retelei Soros – si de revista “22″, organul de presa al GDS, organizatie infiintata – cu sprijinul financiar al aceluiasi George Soros – de catre Andrei Plesu si Ion Iliescu impreuna cu Silviu Brucan, acasa la Ascanio Damian (*), cumnatul si vecinul lui Plesu din strada Paris, locatie unde s-au refugiat “revolutionarii” numiti in zilele loviturii de stat din decembrie 1989. Larry Watts, pe langa faptul ca este doctor in istorie, este si un expert in securitate, care in perioada anilor ’90 a avut mandat oficial din partea Statelor Unite ale Americii pentru a contribui la reformare principalelor servicii de informatii ale Romaniei. Un studiu al lui Larry Watts pe acesta tema este cuprins in revista CIA Studies in Intelligence: VOL. 48, NO. 1, 2004 Unclassified Edition: Conflicting Paradigms, Dissimilar ContextsIntelligence Reform in Europe’s Emerging Democracies by Larry L. Watts. Sa recapitulam: un specialist american in intelligence publica prima parte a unei carti-monument in care deconspira agenti sovietici pe banda si demanteleaza mecanismele KGB si GRU anti-Romania de dinainte de caderea lui Ceausescu, pregatind terenul stiintific pentru perioada 1989 si cea post-sovietica. Singurii care il ataca din intreaga Romanie sunt Tismaneanu si scribii GDS. Mai e nevoie de vreo explicatie?
“Intelligence is about creating and adjusting stories; questions not asked or stories not imagined by policy are not likely to be developed by intelligence. Perfect accuracy should not be expected from intelligence when oftentimes policymaker focus is not in the right place and the right questions are not asked.”
Portalul Ziaristi Online a primit din partea lui Dionisie Aurel Agache, fiul colonelului post-mortem Aurel Agache, ucis bestial de extremisti unguri in decembrie 1989, o sinteza asupra activitatilor imorale ale pseudo-pastorului bisericii reformate maghiare Laszlo Tokes, cunoscut si drept “erou al revolutiei”, informator al Securitatii, agent al serviciilor secrete unguresti, schingiuitor de sotie, amant celebru si vice-presedinte orgiastic al Parlamentului European. Multumim autorului, ne plecam in fata jertfei tatalui sau, din urma cu 22 de ani si ne rugam lui Dumnezeu sa-i dea putere sa-si duca pana la capat lupta in Justitie pentru dreptate si adevar, la Budapesta si Bucuresti, chiar si singur, asa cum e, fara absolut nici un sprijin din partea “statului roman”. Dumnezeu sa-i odihneasca in pace tatal, martir roman in “Tinutul Secuiesc”!
Umbra malefică a lui Tőkés László și frecția la picior de lemn a ”mustrării scrise” primite de acest pastor imoral
Maiorul Aurel Agache a fost bătut în continuare, deşi era prăbuşit la pământ şi nici măcar nu mai mişca. După ce au constatat că nu mai este în viaţă, agresorii nu s-au mulţumit cu ce „realizaseră” deja, ci i-au profanat trupul în cele mai sălbatice feluri. Într-un ochi i-a fost înfiptă o monedă, în celălalt emblema de la caschetă, iar în gură i-a fost pus un şobolan mort.
Colonelul Gavril Ardeleanu, şeful Inspectoratului de Miliţie Covasna în 1989, susţine că trupul profanat al maiorului Agache a rămas ore în şir întins pe asfalt, ca un trofeu pe care atacatorii ţineau să-l arate tuturor: „Un număr mare de persoane s-a postat în apropierea cadavrului, nepermiţând ridicarea acestuia. În jurul orelor 18.00 a fost organizat un marş în centrul oraşului, iar în timpul trecerii pe lângă cadavru multe persoane l-au scuipat şi lovit cu picioarele. După terminare marşului, când circulaţia pietonală s-a rărit, două persoane au luat cadavrul şi l-au dus la morga spitalului orăşenesc”.
În aceeaşi seară de 22 decembrie 1989, mai multe persoane necunoscute au pătruns în casa maiorului Agache, pe care au devastat-o, iar în final au vrut să o incendieze, dar au fost opriţi de vecinii ale căror case erau puse în pericol. Familia ofiţerului a reuşit să fugă la timp. Aurel Agache era căsătorit cu o femeie de etnie maghiară şi aveau împreună cinci copii.
Incompetenţa Justiţiei şi tupeul lui Ion Iliescu
Cu toate că a fost cel mai sălbatic dintre cele şase cazuri de linşaj înregistrate în zilele Revoluţiei în Harghita şi Covasna, în dosarul Agache s-au făcut cele mai puţine zile de închisoare. Cele cinci persoane identificate ca principali agresori ai ofiţerului Agache au fost trimise în judecată abia în 1997. A trebuit să mai treacă încă patru ani pentru o sentinţă definitivă şi aproape inutilă.
Justiţia din România nu doar că s-a chinuit 11 ani să condamne autorii unei crime odioase, dar n-a făcut prea mari eforturi nici pentru a-i împiedica să plece din ţară. Daniella Filip Orban, condamnată în 2001 la 7 ani de închisoare, n-a ispăşit nici măcar o zi, întrucât fugise, încă din 1992, în Ungaria, unde trăieşte şi astăzi ca profesoară la un liceu din Budapesta. Octavian Paizs, condamnat la 4 ani de închisoare, n-a ispăşit nicio zi întrucât a fugit în Ungaria, unde a şi murit în 2009. Konrad Janos a fost achitat de instanţa de fond şi apoi condamnat definitiv în 2001. El fugise în Ungaria imediat după Revoluţie şi n-a făcut nicio zi de puşcărie.
Anton Reiner şi Dezideriu Hejja sunt singurii care au stat în spatele gratiilor pentru uciderea maiorului Agache. Primul a primit 3 ani de închisoare, din care a executat doar jumătate, fiind eliberat condiţionat după un an şi şase luni. Apogeul nesimţirii cu care statul român a tratat familia Agache este atins în situaţia lui Hejja, condamnat la 4 ani de închisoare. Acesta a ieşit însă din puşcărie după mai puţin de un an, datorită lui Ion Iliescu, care, prin decretul semnat la 13 martie 2002 în calitate de preşedinte al României, l-a graţiat pe singurul criminal de la Târgu Secuiesc care mai era în închisoare.
Criminalii, apăraţi de Gyorgy Frunda
Dionise Agache, fiul maiorului ucis la Târgu Secuiesc, s-a luptat în ultimii 21 de ani cu toate absurdităţile statului român, scrie Adevarul intr-un articol comemorativ , din care citez aici pe larg. A făcut numeroase memorii către Palatul Cotroceni pentru a împiedica decretul de graţiere şi, neobţinând niciun rezultat, într-un final i-a returnat preşedintelui Iliescu diploma şi medalia de erou-martir primite post-mortem de maiorul Agache Aurel. „Ce a făcut Ion Iliescu este un abuz incalificabil. A fost presat de politicieni din UDMR, care s-au implicat trup şi suflet în acest caz. De altfel, cei cinci criminali au fost apăraţi în instanţă de senatorul Gyorgy Frunda, unul dintre liderii UDMR. El şi alţi lideri maghiari au dus o adevărată campanie de denigrare a tatălui meu, transformându-l într-un demon care omora oameni, viola femei şi care, în accepţiunea lor, şi-a meritat soarta. S-au folosit de drama noastră în scopuri politice”, afirmă Dionise Agache.
Acesta este la fel de scârbit şi de felul în care justiţia română a tratat cazul uciderii tatălui său. „Procesul a durat nepermis de mult. Am apelat la CEDO, care a obligat statul român să ne plătească 25.000 de euro daune morale. În 2007 am forţat statul român să emită mandate europene de arestare pentru cei doi condamnaţi care trăiesc în Ungaria, iar statul maghiar a solicitat o copie certificată după întregul dosar. Românii noştri n-au fost capabili într-un an şi jumătate să facă o copie după un dosar. Nu au făcut nimic pentru a-i supune pedepsei pe cei doi condamnaţi aflaţi în Ungaria”, mai spune Agache, care si azi cauta dreptatea, singur, la Budapesta, fara absolut nici un ajutor din partea Ministerului de resort (MAI), al veteranilor din “structuri”, a “statului roman”.
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace pe colonelul post-mortem Aurel Agache, martir roman in “Tinutul Secuiesc”!
DIRECŢIA SANITARĂ JUD. COVASNA
LABORATORUL DE MEDICINĂ LEGALĂ
SF.GHEORGHE Str. Stadionului nr. l.
Nr. 265/E din 28 decembrie 1989
RAPORT DE CONSTATARE MEDICO-LEGALĂ
(AUTOPSIE)
Subsemnatul, dr. Creţu Adrian, medic legist la Laboratorul de Medicină Legală al judeţului Covasna, având în vedere adresa nr. 185/P/27 decembrie 1989 a Procuraturii Judeţene Covasna, am autopsiat azi 28.12.1989 cadavrul numitului AGACHE AUREL de 43 ani, domiciliat în oraşul Tg. Secuiesc, str. Păcii nr. 22, născut la data de 14 august 1946, decedat la data de 22 decembrie 1989 ora 12, şi am constatat următoarele :
CAUZELE MORŢII:
a) Cauza directă: ŞOC TRAUMATIC ŞI HEMORAGIC.
b) Cauza intermediară: HEMOPERITONEU.
c) Cauza iniţială: TRAUMATISM CRANIO-CEREBRAL ŞI ABDOMINAL
I. ISTORIC. Din datele de anchetă reiese că numitul a fost bătut şi traumatizat în oraşul Tg. Secuiesc, pe stradă, până a decedat pe loc.
II. CONSTATĂRI LA AUTOPSIE.
A. EXAMEN EXTERN.
Dupa recentul scandal sexual public al “eroului revolutiei” Laszlo Tokes, publicat de noi sub titlul EXCLUSIV. Amanta lui Laszlo Tokes, pastor si vicepresedinte al PE: Prohaszka Rad Boroka, o sexy-asistenta mai tanara cu doar 22 de anisori. FOTO/VIDEO/DOC si anuntul adjunctului lui, Demeter Szilar, ca Laszlo Tokes da in judecata Libertatea si Ziaristi Online la Budapesta, Bucuresti si Bruxelles pentru “calomnie”, iata ca insesi instantele disciplinare ale cultului din care face parte ne dau dreptate in ce priveste relatiile de curvasareala ale pastorului reformat. Intr-un document transmis Ziaristi Online in exclusivitate de catre surse din Protopopiatul Reformat de Bihor se arata ca numitul Laszlo Tokes a fost judecat si sanctionat spre caterisire de catre Comisia Disciplinara a cultului reformat, pentru ca “a incalcat juramantul fagaduintei nuptiale” si “fata de sotie si copii nu a avut un comportament cum era de asteptat din partea unui om si preot”. Concret, Comisia Disciplinara “il gaseste vinovat pe invinuitul Tokes Laszlo, preotul Parohiei Reformate Oradea-Olosig” in baza “art. 30 din Regulamentul disciplinar, Lit. a., prin care “se considera abatere disciplinara incalcarea cu intentie sau din neglijenta a obligatiilor stabilite de canoanele, regulamentele si legamintele bisericesti” – coroborat cu Lit. e. “orice fapta sau omisiune care aduce atingere credintei altora, sau bunelor moravuri, ori lezeaza demnitatea functiei bisericesti a celui investit”. Conform informatiilor noastre, mustrarea scrisa, insotita si de o amenda, este primul pas spre decizia de caterisire a fostului episcop, in prezent pastor si vicepresedinte al Parlamentului European. Prezentam mai jos, in exclusivitate, in format text, foto si PDF, documentul recent al Comisiei Disciplinare a Protopopiatul Reformat de Bihor, care ne confirma in totalitate asertiunile noastre privind amantlacurile extremistului maghiar Laszlo Tokes.
Traducere din limba maghiara
COMISIA DISCIPLINARA A PROTOPOPIATULUI REFORMAT DIN BIHOR
Stampila patrata a Oficiului Protopopesc Reformat Oradea
Intrat: 10. 10.2011
Nr. de inregistrare 230.