Posts Tagged ‘IICCMER’

MARTIRII BUCOVINEI. Onorarea românilor masacraţi la Fântâna Albă şi Lunca şi a basarabenilor şi bucovinenilor deportaţi de NKVD

Petre-Hutan-Supravietuitor-al-Masacrului-de-la-Fantana-Alba-Foto-Cristina-Nichitus-Roncea-Basarabia-Bucovina.Info_Foto: Cristina Nichituş Roncea

La 1 aprilie este comemorată Ziua Națională în memoria românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă și alte zone, ale deportărilor și ale Foametei organizate de regimul totalitar sovietic în nordul Bucovinei și întreaga Basarabie, instituită prin Legea 68/2011, informează Agerpres, uitând însă să amintească şi cine s-a împotrivit acestei Legi.

Remember: 70 de ani de la Masacrul de la Fantana Alba din ziua de Pasti 1 Aprilie 1941. O cinstire nationala blocata de Tismaneanu si Boc. VIDEO

Un alt episod de tristă amintire îl constituie masacrele comise asupra unor grupuri de români care au încercat să treacă granița în România. Ofițeri NKVD au lansat, în primăvara anului 1941, zvonuri conform cărora grănicerii sovietici permit populației din aceste teritorii să treacă granița în România.

În noaptea de 6 spre 7 februarie 1941, un grup compact de 400 de români din nordul Bucovinei, din satele Coteni, Buda, Boian, Ostrița Herței, Horecea Mănăstirii, Horecea Urbană, Plaiul Cosminului, Ceahor, Corovia, Mahala au încercat să treacă granița pe râul Prut înghețat. Când s-au apropiat de graniță majoritatea au fost uciși de mitralierele grănicerilor sovietici și aruncați în gropi comune în albia râului Prut. Doar 57 au reușit să scape și să treacă granița în România. Masacrul românilor din Lunca Prutului a rămas în memoria colectivă drept prima crimă atroce săvârșită de autoritățile sovietice la adresa populației din teritoriile românești.

La 1 aprilie 1941, un grup de 3.000 de persoane din mai multe sate de pe Valea Siretului (satele Bănila Moldovenească, Dăvideni, Trestiana, Iordănești, Pătrăuții de Sus, Pătrăuții de Jos, Cupca, Corcești, Suceveni) au format o coloană pașnică îndreptându-se spre granița cu România, purtând un steag alb cu însemne religioase, icoane, prapuri și cruci din cetină. Când s-au apropiat la mai puțin de 3 kilometri de punctul de graniță Fântâna Albă, în locul numit Poiana Varnița, grănicerii sovietici au deschis focul, trăgând în plin, ucigând bătrâni, copii, femei, pe care i-au aruncat, apoi, în gropi comune, unii fiind îngropați de vii. Echipaje de cavalerie sovietice au ieșit din pădure și au plecat în urmărirea supraviețuitorilor, pe unii i-au omorât cu sabia, iar pe alții i-au târât până la cele cinci gropi comune săpate, la liziera pădurii. Autoritățile de la Moscova au trecut sub tăcere genocidul, apreciindu-l ca fiind un incident minor, în care ”un grup de 20 de persoane a încercat să treacă fraudulos granița”, aminteşte Agerpres.

Remember: O victorie a normalitatii si romanismului: in ciuda opozitiei Institutului lui Tismaneanu, Masacrul de la Fantana Alba – Katyn-ul romanesc – va fi cinstit cum se cuvine. Zi Nationala a memoriei romanilor – victime ale regimului sovietic in Nordul Bucovinei, Tinutul Herta si intreaga Basarabie

Basarabia-Bucovina.Info prezintă o documentare complexă privind acest masacru:

Despre Masacrul de la Fantana Alba, cu supravietuitorul Petre Hutan, in varsta de 90 de ani, si despre Basarabia-Bucovina.Info si Marea Unire 100, la emisiunea Istorica de la Radio Romania. AUDIO/FOTO/VIDEO

VIDEO: O marturie inedita a unui supravietuitor al Masacrului de la Fantana Alba. Comemorare pe locul crimei si la Sfanta Manastire Putna. FOTO

Katyn-ul romanilor, Masacrul de la Fantana Alba. VIDEO si fotografii de la locul macelului rusesc

Masacrul de la Fantana Alba. Foto/Marturii

Asociaţia Civic Media şi Ministerul Apărării Naţionale au onorat anul trecut un martor supravieţuitor al acestor evenimente tragice: dl. Vasile Ilica, veteran de război, interzis în Ucraina în urmă cu exact trei ani. Nici MAE, nici Preşedinţia României – de ieri şi de azi – nu au putut, respectiv nu au vrut/reuşit, să-i anuleze interdicţia “periculosului” nonagenar, în ciuda faptului că ajutăm necondiţionat vecina noastra etern duşmănoasă.

Bucovineanul Vasile Ilica, distins la 90 de ani de Ministerul Apărării Naţionale cu Emblema de Onoare a Armatei României, în aur. Mulţumiri şi felicitări MApN!

Să o luăm cu începutul: Ce scria falsul profesor Tismăneanu când Octav Bjoza urma să fie arestat de ocupanţii bolşevici. LUPTA DE CLASĂ – DOCUMENTE şi STENOGRAME ale PMR şi PCR


Tismaneanu's Blues by ZiaristiOnlineTV
Tismaneanu Lupta de Clasa Partidul Comunist Brucan_0001

Motto: “Aşchia nu sare departe de trunchi” – Proverb Românesc

1592/1954

 

PROTOCOL No. 37

al şedinţei Secretariatului CC al PMR din 8 decembrie 1954

 

Participă la şedinţă tovarăşii: Gh. Apostol, N. Ceauşescu şi M. Dalea. Au fost invitaţi tovarăşii L. Răutu şi V. Posteucă.

Şedinţa începe la ora 12.

 

Ordinea de zi:

  1. – VI. […]

VII. Probleme curente.

 

[…]

VII. Secretariatul CC al PMR a mai hotărât următoarele:

1 – 3) […]

4) Aprobă în principiu reducerea termenului de depunere a minimului de candidat de la 2 ani la 1 an pentru un grup de 27 tovarăşi care sunt lectori şi profesori la şcolile superioare de partid, urmând ca să se anexeze cererile scrise ale tovarăşilor respectivi.

5) Aprobă în principiu ca un număr de 5 tovarăşi să prezinte dizertaţia fără a da examen de minim de candidat, urmând a se supune nominal spre aprobare Biroului Politic

6) Aprobă în principiu ca un număr de 5 tovarăşi să prezinte teza de doctorat fără a îndeplini cerinţele titlului de candidat în ştiinţe, urmând a se supune nominal spre aprobare Biroului Politic al C.C. al P.M.R. (Se anexează. Anexa 9)

7 – 11) […]

12) Aprobă propunerea Secţiei Gospodărie de Partid ca foştii deţinuţi şi internaţi politici (comunişti – nota mea) să fie scutiţi de plata mobilierului ce l-au primit din partea partidului sau a statului. De asemenea se aprobă ca Secţia Gospodăriei de Partid a CC să valorifice mobilierul şi alte obiecte vechi ce nu pot fi folosite la mobilarea sediilor şi centrelor de odihnă sau a caselor de oaspeţi, şi să le repartizeze pe acestea la propunerile comitetului organizaţiei sindicale, lucrătorilor de partid cu plata în rate, prin întreprinderea de construcţii şi reparaţii care va putea să facă reparaţiile necesare.

13 – 17) […]

Şedinţa s-a terminat la ora 16.30.

 

  1. Gheorghe Apostol

EM 2 ex.

11.XII.1954.

 

Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond CC al PCR – Cancelarie, dosar 127/1954, f. 2 – 9.

30 noiembrie 1954.

 

Referatul întocmit de Leonte Răutu, şeful Secţiei de Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.M.R., prin care s-a propus prezentarea unor teze de doctorat de către cinci profesori de la şcolile superioare de partid, fără îndeplinirea tuturor condiţiilor legale, precum şi modificarea termenelor de susţinere a unor examene de către persoane din nomenclatura P.M.R. înscrise la doctorat.

 

Secţia de Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.M.R.

IEŞIRE nr. 1886 / 4 XII [1954]                          [Consemnare manu:] anexa 9-10

 

[Consemnări manu:] Aprobat. ss. M. Dalea 4 XII [19]54

De acord.

  1. [indescifrabil]
  2. Ianoş Fazekaş

Referat

 

Ţinând seama de nevoia urgentă de a avea cadre propagandistice cu titluri ştiinţifice, propunem Secretariatului C.C. al P.M.R. să aprobe următoarele măsuri:

  1. a) Se aprobă reducerea termenului de depunere a examenului de minim de candidat de la 2 ani la 1 an pentru următorii tovarăşi:
  2. Sugar Elisabeta – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”
  3. Radian Mircea – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”
  4. Dolgu Gheorghe – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”
  5. Vesa Ion – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”
  6. Folticica Paraschiva – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”
  7. Mironescu Ileana – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”
  8. Erdely Ştefan – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”
  9. Huscaru Nicolae – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”
  10. Simandan Ladislau – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”
  11. Cazacu Honorica – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”
  12. Ianculescu Alexandru – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”
  13. Kovaci Nicolae – lector la Şcoala „Ştefan Gheorghiu”
  14. Silea Vasile – lector la Şcoala „Ştefan Gheorghiu”
  15. Balaure Florian – lector la Şcoala „Ştefan Gheorghiu”
  16. Redlinger Ladislau – lector la Şcoala „Ştefan Gheorghiu”
  17. Roşu Ion – lector la Şcoala „Ştefan Gheorghiu”
  18. Godeanu Eugen – lector la Şcoala „Ştefan Gheorghiu”
  19. Iorgu Teodor – lector la Şcoala „Ştefan Gheorghiu”
  20. Paloş Gheorghe – lector la Şcoala „Ştefan Gheorghiu”
  21. Falcon Berman – lector la Şcoala „Ştefan Gheorghiu”
  22. Pruneanu Petre – lector la Şcoala „Ştefan Gheorghiu”
  23. Iacob Adam – directorul Inst[itutului de] Rel[aţii] Internaţion[ale]
  24. Petrescu Tiberiu – profesor [la] Inst[itutul de] Rel[aţii] Internaţionale
  25. Suhaia Sara – Editura de Stat pentru Lit[eratură] Politică
  26. Cernea Radu – secretar regional
  27. Badrus Gheorghe – activist în Sec[ţia de] Prop[agandă şi] Agit[aţie a] C.C. [al] P.M.R.
  28. Lucaci Petre – activist în Sec[ţia de] Prop[agandă şi] Agit[aţie a] C.C. [al] P.M.R.

 

  1. b) Se aprobă următorilor tovarăşi să prezinte dizertaţia fără examen minim de candidat:
  2. Tismăneanu Leonte
  3. Paul Niculescu-Mizil
  4. Cotovschi Grigore
  5. Borgeanu Constantin

 

  1. c) Să se aprobe următorilor tovarăşi să prezinte teza de doctorat fără a îndeplini cerinţele titlului de candidat în ştiinţe:
  2. Barbu Zaharescu
  3. Ştefan Voicu
  4. Mihai Frunză
  5. Silviu Brucan
  6. Rachmuth Ion

 

  1. d) Se aprobă tuturor aspiranţilor înscrişi la aspirantură de partid fără frecvenţă, o zi liberă pe săptămână pentru studiu.

 

[Consemnare manu:] 2 1/2 zile (mierc[uri şi] vineri)

 

30 XI 1954                                                           ss. Leonte Răutu

 

  • N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar 127/1954, f. 156-157.

 

Note:

  1. Documentul a fost ştampilat şi înregistrat la Secţia de Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.M.R. Pentru a reda acest amănunt, am utilizat caracterele italice.
  2. Sublinierile din document şi ultima consemnare manu aparţin, probabil, lui Leonte Răutu. Pentru a reda aceste amănunte, am utilizat caracterele italice.

 

25 ianuarie 1955, Bucureşti.

 

Stenograma şedinţei Biroului Politic al C.C. al P.M.R. din 22 ianuarie 1955, în care s-a discutat, printre altele, despre propunerea Ministerului Afacerilor Externe de a se acorda vize de plecare în Israel persoanelor care solicitau reîntregirea familiei, precum şi despre situaţia unor membri ai nomenclaturii P.M.R., care doreau să obţină derogări de la Legea învăţământului pentru a li se acorda titlul de doctor în ştiinţe.

 

Direcţia Treburilor C.C. al P.M.R.                       ARHIVA BIROULUI POLITIC

No. 113 / 1955                                                               Nr. 8 / 1955

Stenograma

 

şedinţei Biroului Politic al CC al PMR din 22 ianuarie 1955

 

Şedinţa a început la ora 10.

Au fost de faţă tovarăşii: Gh. Gheorghiu-Dej, Gh. Apostol, M. Constantinescu, Chivu Stoica, E. Bodnăraş, C. Pîrvulescu, P. Borilă, N. Ceauşescu, D. Coliu şi Al. Drăghici.

Tov. Gheorghiu-Dej:

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Trebuie dat profil institutului de fizică. Problemei acesteia trebuie să-i dăm importanţă. Institutul să funcţioneze nu în condiţiile de până acum. Desigur, să aibe (sic!) legătură cu Academia, dar să lucreze sub directa supraveghere a guvernului. Să avem aici un grup mic care să se acope (sic!) de problema energiei atomice, iar noi să fim în curent mereu cu ce se face acolo. Vor fi multe lucruri care se cer a fi secrete, sunt probleme de relaţii internaţionale.

Tov. Bodnăraş: O parte a oamenilor din institut vor fi încadraţi în special pentru această problemă. Institutul are multe alte probleme; la Consiliul de Miniştri să fie atrasă numai o parte. Ei vor trebui să aibe instalaţii experimentale pe teritorii unde nu intră nimeni.

Tov. Gheorghiu-Dej: Propun să se organizeze la Consiliul de Miniştri această problemă. (De acord).

Tov. Apostol: Propun ca de această problemă să se ocupe personal tov. Gheorghiu-Dej. (Toţi tovarăşii sunt de acord).

[…]

*

Tov. Apostol: Este o propunere a Ministerului Afacerilor Externe în legătură cu emigrările în Izrael [sic!].

Tov. Gheorghiu-Dej: Noi am reuşit să aducem aici o parte din evrei pe baza ideii de unificare a familiilor, însă guvernanţii Izraelului [sic!] opresc venirea lor, pun piedici. Se ridică chestiunea că unificarea familiilor să fie văzută de ambele părţi. Cine vrea să vină, să vină, cine vrea să se ducă, să se ducă. Nu mai ştiu în ce an, dar prin ţara noastră au trecut venind din URSS câţiva cetăţeni sovietici de origină [sic] evrei, bătrâni, care au cerut să se ducă să moară în Izrael [sic!]. Li s-a dat voie să plece, au primit paşaport sovietic şi rămân cetăţeni sovietici. Aşa au primit şi ruşii, foşti cetăţeni ai vechii Rusii ţariste. Avem aici şi din aceştia. Ei nu sunt lăsaţi apatrizi. Cine vrea, îşi menţine cetăţenia sovietică. În cazul nostru, cetăţenia R.P.R. S-a ridicat chestiunea că ar fi logic să se acorde vize de ieşire din R.P.R. şi de intrare. Dar este destul să deschizi robinetul …

Tov. Drăghici: Izraelul [sic!] va organiza presiuni.

Tov. Bodnăraş: Se vorbeşte de cei a căror plecare e justificată, au acolo tată, mamă, copii, ca să întregească familiile. Nu în sens mai larg de nepoţi, mătuşi etc.

Tov. Drăghici: Eu mi-am spus părerea. Se fac presiuni şi pe linia Congresului mondial evreiesc şi ONU. Aici este vorba de jocul spionajului american care vrea să-şi bage oamenii.

Tov. Pîrvulescu: Dar noi nu ne putem izola de restul lumii.

Tov. Drăghici: Dar nimeni nu le dă drumul.

Tov. Gheorghiu-Dej: Tovarăşii de la M.A.E. ne-au cerut să le dăm răspuns.

Tov. Pîrvulescu: Dacă vrea cineva să rămână, rămâne. Dar cu sila nu se poate ţine dacă vrea să plece. E pusă bine problema în sensul de a se întregi familiile. Desigur trebuie văzut de la caz la caz.

Tov. Drăghici: Şi cine precizează în [fie]care caz?

Tov. Bodnăraş: Organele. Principial nu putem spune nu.

Tov. Gheorghiu-Dej: Vă rog să vă spuneţi părerea.

Tov. Drăghici: Eu mi-am spus părerea. Înseamnă să aruncăm un pietroi într-o baltă agitată. Toată banda sionistă o să înceapă să împingă oamenii spre plecare şi să vedeţi vozi [corect: cozi] pe Calea Victoriei care o să ne preseze să le dăm drumul. Aici cred că nu este chestiune de reciprocitate, ci de plecare.

Tov. Gheorghiu-Dej: Pot să vină de acolo aici pentru întregirea familiei care este în RPR şi pentru întregirea familiei acolo dacă sunt rude aici şi vor să plece acolo. Ei o să speculeze chestiunea şi din punct de vedere umanitar.

Sioniştii, când am dat drumul evreilor, desfăşurau o activitate pentru plecarea în Izrael [sic!]. Am fost puşi în faţa situaţie că o parte plecând acolo au mai rămas aici o parte din membrii familiei lor aici. Apoi treptat am mai redus, să [corect: s-a] spus să nu plece tinerii, că am cheltuit cu ei. Dar dacă pleacă ce să le faci? Dacă rămân tot o să lucreze în silă. Dar noi i-am oprit, am dat drumul la bătrâni. Apoi s-a pus chestiunea să facem propagandă. Aceasta a dat şi rezultate. Însă unii au căutat şi alte căi şi au obţinut paşapoarte cu bani având la Interne omul lor.[1]

Ceea ce se propune acum nu este să plece poporul evreiesc în masă, ci este vorba de a cădea în principiu de acord cu privire la plecarea celor care au familii acolo şi venirea acelora care au aici familii. Şi aceasta să fie reciproc, pe bază de reciprocitate şi nu în masă, ci treptat.

Tov. Bodnăraş: Eu sunt de acord.

Tov. Chivu: Şi eu sunt de acord, de la caz la caz.

Tov. M. Constantinescu: De la caz la caz şi la cerere individuală.

Tov. Drăghici: Eu îmi menţin părerea.

Tov. Bodnăraş: Principial în această problemă nu putem lua o hotărâre şi să spunem că nu suntem de acord.

Tov. Gheorghiu-Dej: Întrucât suntem la acest punct, unde am stabilit că dăm drumul de la caz la caz, în ţara noastră sunt diverşi cetăţeni străini, elveţieni, austrieci, francezi. Să ia Biroul Politic şi în această privinţă o hotărâre în sensul de a nu reţine pe aceştia în ţara noastră dacă vor să plece, pentru că ei au legături cu legaţiile lor şi ne încurcă mai mult socotelile.

Tov. Bodnăraş: Dacă ei nu vor să rămână, noi nu putem să-i împiedicăm să plece.

Tov. Drăghici: Sunt şi cetăţeni maghiari, cehi ş.a.

Tov. Gheorghiu-Dej: Să existe o hotărâre de principiu că pot să se ducă.

Tov. M. Constantinescu: Sigur, n-avem nevoie de oameni care nu sunt legaţi de noi.

Tov. Gheorghiu-Dej: Tov. Pârvulescu este în comisia de vize, să se ştie acolo cum să procedeze.

Ca informare a Biroului Politic, conform cu cele stabilite anterior, s-a dat drumul la 2 sau 3 francezi, elveţieni, Housse, Piccolot etc. Încercăm şi prin aceasta a îmbunătăţi puţin atmosfera. Recomandarea a fost să nu le dăm drumul deodată la toţi, ci pe rând.

Putem deci să considerăm că Biroul Politic principial este de acord să luăm măsuri practice în privinţa aceasta.

 

*

Tov. Apostol: Mai este o propunere de la Secţia de Propagandă şi Agitaţie şi pe care o susţine Secretariatul, ca 4 tovarăşi: [Leonte] Tismăneanu[2], [Paul] Niculescu-Mizil[3], [Grigore] Kotovschi[4] şi [Constantin] Borgeanu să poată să-şi ia titlul de candidat dând dizertaţia fără a fi trimişi la examen. Ei sunt profesori în ştiinţe economice.

Tov. Bodnăraş: Unde să dea examene?

Tov. Apostol: Examen de stat. E vorba să nu meargă la examenul minim de candidat pentru că ei sunt profesori şi să prezinte numai dizertaţia.

Tov. Pîrvulescu: De ce să facem această excepţie?

Tov. Apostol: Tovarăşii nu au putut s-o ia de la capăt. Aceştia dau lecţii studenţilor.

Tov. Gheorghiu-Dej: La mine a mai venit propunerea aceasta. Eu nu pot să privesc formal obţinerea unei diplome.

Tov. Bodnăraş: Şi Biroul Politic să ridice un regim stabilit pentru toată ţara?

Tov. Apostol: Şi mai sunt 5 tovarăşi care se propune ca fără să dea teze de doctorat să devină doctori în ştiinţe: [Mihai] Frunză, [Ştefan] Voicu[5] etc. [Barbu Zaharescu[6], Silviu Brucan[7] şi Ion Rachmuth[8]].

Tov. Bodnăraş: Părerea mea este să se respecte legile şi toţi să dea examenele.

Tov. M. Constantinescu: Nu este chestiunea să nu prezinte dizertaţia, ci să nu li se ceară minimum de candidat. Ei sunt profesori universitari şi minim de candidat se cere unui student.

Tov. Borilă: Dizertaţia o scrie acasă, dar la examen se prezintă în faţa unei comisii.

Tov. Bodnăraş: Aici e vorba de două categorii: unii care vor să devină candidaţi în ştiinţe fără examen, alţii să devină doctori fără dizertaţie. Eu nu sunt de acord.

Tov. Gheorghiu-Dej: Eu mi-am exprimat temerea că se crează un precedent. Tovarăşii merită, au capacitatea, s-au ridicat, dar de ce să urmeze altă lege decât ceilalţi? Şi apoi se crează un precedent după care vor veni şi alţii. Şi astfel se crează o situaţie pentru aceştia că au intrat pe altă uşă decât ceilalţi. Şi eu zic să dea examen.

Mai este încă un fenomen. Într-un şir de institute sunt trimişi oameni, elemente mic burgheze, care au profitat de poziţia lor şi s-au făcut profesori. Este o pleiadă de profesori, conferenţiari, asistenţi, tot ce vrei. Au obţinut aceasta. Acum vor să devină doctori în ştiinţe.

Tov. Bodnăraş: Dacă vom aproba această propunere, vom coborî autoritatea titlului de doctor şi candidat în ştiinţe.

Tov. Gheorghiu-Dej: Eu am stat de vorbă cu Răutu, că de ce vrea să le facem un rău oamenilor şi ce o să se spună despre aceasta.

Tov. Drăghici: Este şi o lipsă de seriozitate cu care se privesc titlurile.

Tov. Gheorghiu-Dej: Unul din argumente a fost că oamenii aceştia sunt într-o poziţie delicată fiind în contact cu profesori, docenţi, cu oameni cu titluri şi ei deşi predau în calitate de profesori, nu au aceste titluri.

Tov. Bodnăraş: Ajunge că am promovat în cadrele Academiei oameni care n-ar fi trebuit, nişte incapabili.

Tov. Gheorghiu-Dej: Şi [Mihail] Roller este academician. A făcut o muncă migăloasă, a strâns documente. Foarte bine. Partidul trebuie să-l felicite pentru aceasta. Tot aşa trebuie să-l critice că atunci când a scos [lucrarea] Istoria României s-a semnat el „Acad. Roller”. Cum de nu-l duce capul să se gândească mai departe, e doar membru de partid, tovarăş bun, că ce atmosferă crează prin aceasta partidului?

Tov. Bodnăraş: Eu cred că şi această problemă trebuie s-o vedem.

Tov. Gheorghiu-Dej: Da. Mie mi s-a mai ridicat problema şi de alţii, printre care şi de Marinescu Voinea[9], ministrul Sănătăţii, om foarte serios, care-şi continuă activitatea ştiinţifică şi practică, un om foarte aşezat, echilibrat. El mi-a spus cu jenă despre lucrurile acestea, că la Ministerul Sănătăţii şi poate şi la alte ministere sunt profesori făcuţi peste noapte. Mie mi-ar crăpa obrazul să mă prezint în poziţia de profesor şi să nu cunosc problemele. De ex[emplu]. Dunăreanu, student neisprăvit acum vrea să devină om de ştiinţă. Este normal să avem asemenea profesori?

Tov. M. Constantinescu: A fost şi politica Ministerului Învăţământului care a promovat o serie de oameni, a căutat să umple golurile care le-a avut.

Tov. Bodnăraş: Ministerul a legalizat situaţia.

Tov. Chivu: Ar trebui să se facă examene.

Tov. M. Constantinescu: Trebuie făcută o triere şi cine nu corespunde, să fie scos.

Tov. Gheorghiu-Dej: Cu procedurile acelea ne-am ridicat în cap şi intelectualitatea care comentează. Unii au ajuns profesori cu 3 – 4 clase primare, nu cunosc nimic din medicină, sunt nişte profani. Şi aceasta face o atmosferă foarte proastă între intelectualitatea noastră. E adevărat, ea s-a format cu educaţie burgheză, totuşi nu putem să ignorăm părerea ei.

Tov. Bodnăraş: Titlul de profesor universitar, de academician, este un titlu înalt. Omul trebuie să aibe facultatea absolvită, să ia titlul de doctor în ştiinţe, să aibe lucrări ştiinţifice, să fie promovat de un colegiu. Dar noi am făcut profesori fără toate acestea, începând cu [Lucreţiu] Pătrăşcanu.

Tov. Gheorghiu-Dej: Da, el a deschis seria. Pot să fie lectori, să ţină lecţii.

Tov. Bodnăraş: Chiar lector este un titlu ştiinţific care trebuie dobândit.

Cred că n-ar fi rău să facem o verificare a acestei situaţii, s-o cunoaştem.

Tov. Gheorghiu-Dej: Cred că chestiunea aceasta ar trebui luată de Secretariat. Eu am rugat să se facă o listă cu persoanele care au obţinut titluri fără cunoştinţe.

Tov. Apostol: O să facem.

Tov. Bodnăraş: Profesorii, academicienii, doctorii în ştiinţe, candidaţii în ştiinţe, va trebui să-i vedem.

*

[…]

Şedinţa a luat sfârşit la ora 14.

 

A.N.I.C., fond CC al PCR – Cancelarie, dosar 6/1955, f. 5; 19 – 25; 30.

[1]               Gheorghe Gheorghiu-Dej se referea, probabil, la Teohari Georgescu, fostul ministru al Afacerilor Interne, înlăturat din funcţie în anul 1952.

[2]               Leonte Tismăneanu (Leonid Tismineţki, Leonida Tisminetzski sau Leon Tisminiţchi) (n. 1913, Soroca – d. 1981, Otopeni): membru al Partidului Comunist din România din anul 1933; exmatriculat din facultate în anul 1935 din cauza activismului său comunist şi condamnat la închisoare împreună cu Grigore Preoteasa; s-a înrolat în Brigăzile Internaţionale de voluntari care luptau alături de trupele regimului republican de la Madrid; grav rănit în anul 1937, i s-a amputat braţul drept (după unele surse, a căzut din tren şi i s-a retezat mâna – nota mea, VR); după încheierea războiului civil din Spania, s-a refugiat în URSS împreună cu soţia sa, Hermina Marcusohn, şi în anul 1941 a devenit redactor la postul de radio „Moscova”; după revenirea în ţară în martie 1948, a fost numit redactor-şef al Editurii de Stat pentru Literatură Politică şi şef de catedră de marxism; din anul 1949, membru în cadrul redacţiei revistei internaţionale Pentru pacea trainică, pentru democraţie populară, care avea sediul la Praga; acuzat de „atitudine fracţionistă” în anul 1958, îşi pierde funcţia pe care o avea la Editura de Stat pentru Literatură Politică şi a fost exclus din Partidul Muncitoresc Român în anul 1960; în februarie 1964 a fost reprimit în P.M.R. şi i s-a recunoscut vechimea în partid pentru perioada 1933 – 1960. Cf. Copilăria comunismului românesc în arhiva Cominternului, ediţie de documente coordonată de Alina Tudor-Pavelescu, Arhivele Naţionale ale României, Bucureşti, 2001, p. 432 – 433; 436; Vladimir Tismăneanu, Ghilotina de scrum, Editura POLIROM, Iaşi, 2002; Partidul Comunist din România în anii celui de-al doilea război mondial (1939 – 1944), ediţie de documente coordonată de Alina Tudor-Pavelescu, Arhivele Naţionale ale României, Bucureşti, 2003, p. 223 – 224; Vladimir Tismăneanu, Stalinism pentru eternitate: o istorie a comunismului românesc, trad. Cristina Petrescu, Dragoş Petrescu, Editura POLIROM, Iaşi, 2005, p. 39; Petre Opriş, Leonte Tismăneanu (1913 – 1981), în „Arhivele Totalitarismului”, anul XIII, nr. 1-2 (46-47)/2005, p. 252 – 256.

[3]               Paul Niculescu-Mizil (n. 25 noiembrie 1923, Bucureşti): director de studii la Şcoala superioară de partid „Ştefan Gheorghiu” (1949); director adjunct al Şcolii superioare de partid „Ştefan Gheorghiu” (1952); rector al Şcolii superioare de partid „Ştefan Gheorghiu” (1953); director adjunct al Institutului de Istorie a PMR (1955); membru al C.C. al P.M.R. (P.C.R.) (28 decembrie 1955 – 22 decembrie 1989); şeful Secţiei de Propagandă şi Agitaţie a C.C. a P.M.R. (P.C.R.) (1956 – 1968); deputat în Marea Adunare Naţională, reprezentând pe rând judeţele Galaţi, Timiş, Arad, Bacău, Satu – Mare (3 februarie 1957 – 22 decembrie 1989); secretar al C.C. al P.M.R. (P.C.R.) (22 martie 1965 – 1972); membru al Comitetul Politic Executiv al C.C. al P.C.R. (24 iulie 1965 – 22 decembrie 1989); membru al Prezidiului Permanent al C.C. al P.C.R. (12 august 1969 – 28 noiembrie 1974); viceprim – ministru al guvernului (20 aprilie 1972 – 26 martie 1981); ministru al Educaţiei şi Învăţământului (11 octombrie 1972 – 16 iunie 1976); preşedinte al Consiliului de coordonare a producţiei de bunuri de larg consum (16 iunie 1976); ministru al Finanţelor (7 martie 1978 – 26 martie 1981); reprezentant permanent al României la CAER (12 iunie 1979); preşedinte al CENTROCOOP (1981 – 1989). Gheorghe Crişan, Piramida puterii. Oameni politici şi de stat din România (23 august 1944 – 22 decembrie 1989), Editura PRO HISTORIA, Bucureşti, 2001, p. 207 – 208.

[4]               Grigore Cotovschi (Grigore Kotovschi): „militant [comunist] evreu din Basarabia, a luptat în Brigăzile Internaţionale [înfiinţate în Spania, în timpul războiului civil (1936 – 1939)], şi-a petrecut anii războiului în URSS, apoi s-a întors în România, unde a lucrat în aparatul de propagandă [al Partidului Muncitoresc Român], până la excluderea sa din partid, în 1958”. Vladimir Tismăneanu, Fantoma lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Editura Univers, Bucureşti, 1995, p. 69.

[5]               Aurel Rottenberg (Ştefan Voicu) (n. 1906 – m. 1992): evreu din rândurile comuniştilor internaţi în lagărul de la Târgu – Jiu; la 8 septembrie 1942 a fost deportat în Transnistria, în lagărul de la Vapniarka, districtul Jugastru; redactor-şef adjunct al ziarului „Scânteia” (1948); preşedintele sindicatului ziariştilor profesionişti (1 iunie 1948); membru supleant al C.C. al P.M.R. (28 decembrie 1955 – 25 iunie 1960); membru al C.C. al P.C.R. (25 iunie 1960 – 23 noiembrie 1984); deputat în Marea Adunare Naţională, reprezentând pe rând judeţele Argeş, Vâlcea, Galaţi, Suceava (5 martie 1961 – 17 martie 1985); redactor-şef al revistei „Lupta de clasă” (1962); redactor-şef al revistei „Era Socialistă” (1974). Dennis Deletant, Teroarea comunistă în România. Gheorghiu-Dej şi statul poliţienesc, 1948 – 1965, Editura POLIROM, Iaşi, 2001, p. 29 – 30; Gheorghe Crişan, op. cit., p. 309.

[6]               Barbu Zaharescu (Bercu Zukerman) (n. 17 martie 1906, Bârlad, judeţul Vaslui – d. 14 noiembrie 2000, Bucureşti): membru al P.C.R. (1923); economist român, profesor la Universitatea din Bucureşti; este autorul primului curs de economie politică marxistă apărut în limba română; rector al Institutului „Maxim Gorki” din Bucureşti (1952); ministru plenipotenţiar în Argentina (17 martie 1955 – 3 februarie 1956); membru supleant al C.C. al P.M.R. (28 decembrie 1955 – 24 iulie 1965); ambasador în Turcia (7 martie 1956 – 22 ianuarie 1959); ambasador în R. P. Chineză (22 ianuarie 1959 – 29 iulie 1961); ambasador în R. D. Vietnam (22 ianuarie 1959 – 29 iulie 1961); membru al C.C. al P.C.R. (24 iulie 1965 – 24 noiembrie 1974); membru al Comisiei Centrale de Revizie (28 noiembrie 1974 – 23 noiembrie 1984); membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România; opere principale: „URSS după 15 ani” (1932, în colaborare); „Karl Marx despre procesul de circulaţie al capitalului” (1955); „Karl Marx despre procesul de ansamblu al economiei capitaliste” (1965). Dicţionar enciclopedic român, vol. IV, Editura Politică, Bucureşti, 1966, p. 928 – 929; Gheorghe Crişan, op. cit., p. 313; Membrii C.C. al P.C.R. (1945 – 1989). Dicţionar, coordonator: Florica Dobre, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2004, p. 631.

[7]               Silviu Brucan (n. 18 ianuarie 1916, Bucureşti): secretar general de redacţie şi redactor-şef adjunct al ziarului „Scînteia” (1944 – 1956); deputat al Marii Adunări Naţionale, reprezentând judeţul Prahova (de la 30 noiembrie 1952); ministru plenipotenţiar în SUA (7 martie 1956 – 10 iulie 1959); reprezentant permanent la ONU (la sediul de la New York) (10 iulie 1959 – 18 septembrie 1961); vicepreşedinte al Radioteleviziunii române (eliberat din funcţie la 6 ianuarie 1966). Gheorghe Crişan, op. cit., p. 49.

[8]               Ion Rachmuth (n. 1911 – d. ?): economist român, profesor universitar, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România; a tradus în limba română lucrarea lui Karl Marx, „Capitalul” (volumul I în anul 1947 şi volumul II în anul 1951); a publicat studii îndeosebi cu privire la producţia de mărfuri, legea valorii şi fixarea preţurilor în socialism; opere principale: „Legea valorii şi temeiurile aplicării ei în economia socialistă” (1949); „Deosebirea esenţială dintre rolul economic al statului socialist şi rolul economic al statului capitalist” (1960); „Aspecte ale crizei economiei politice burgheze contemporane” (1965). Dicţionar enciclopedic român, op.cit., p. 13.

[9]               Cf. Petre Opriş, Ministrul comunist al Sănătăţii, dr. Voinea Marinescu – altruism şi decenţă profesională, în „Cetatea Bihariei. Revistă de cultură şi istorie militară”, seria a II-a, nr. 1 (3)/2005, p. 117 – 119.

DOCUMENTARE ANIC: Petre Opriş

LUPTA DE CLASĂ: Arhiva IICCMER

Tismaneanu Lupta de Clasa Partidul Comunist Brucan_0002

(more…)

Klaus Iohannis se înconjoară de “miliţieni spirituali” protejaţi de mafioţii Relu Fenechiu şi Tudor Chiuariu şi acuzaţi de furt şi uz de documente din Ministerul Justiţiei: fraţii Muraru. Crimele maghiarilor în decembrie 1989. Raportul Harghita-Covasna. Patriarhia cere alternativă la Cardul de Sănătate

Fratii Andrei si Alexandru Muraru - Relu Fenechiu - Tudor Chiuariu - mafie - coruptie - Klaus IohannisZiaristi Online

EXCLUSIV: Consilierul lui Klaus Iohannis, Andrei Muraru, ideolog al “Miliţiei spirituale”, în proces cu secretarul CNSAS Corneliu Turianu, are fratele, Alexandru Muraru, cercetat pentru furt de acte din Ministerul Justiţiei

Fratii Andrei si Alexandru Muraru - Relu Fenechiu - Tudor Chiuariu - mafie - coruptie - Klaus IohannisCunoscut drept ideolog al organizaţiei anarhiste şi anticreştine de extremă stânga “Miliţia spirituală”, Andrei Muraru, vehiculat în presa centrală şi de stat ca consilier al preşedintelui ales Klaus Iohannis, se află în proces cu secretarul CNSAS, prof. univ. dr. Corneliu Turianu, în timp ce fratele său geamăn, Alexandru Muraru, este cercetat de Parchet într-o cauză conexă acestui proces, pentru furt de documente din Arhiva Ministerului Justiţiei.

Raportul Harghita – Covasna: Crimele maghiarilor. Revoluţia din decembrie şi evenimentele legate de aceasta în judeţele Harghita şi Covasna

Ucigasii-colonelului-Agache Aurel de la Targu Secuiesc Decembrie 1989 - Ziaristi Online„Români împuţiţi, plecaţi din Miercurea Ciuc”, „Afară cu românii de aici”

 

 

Celebrul Radu Tinu dezvăluie: informatorii Securităţii strigau “Jos Ceauşescu!”. Tokes printre ei. Armata urma să atace Opera din Timişoara cu elicoptere. VIDEO Exclusiv PressAlert

Col Radu Tinu - Securitate TimisoaraFostul adjunct al Securității din Timișoara a precizat, în această seară, că regretă faptul că a ars planul de atac al Operei, care a rămas la el. „L-am ars la mine în birou, regret că l-am ars, nu ne mai țineau doi ani în pușcărie, dacă îl aveam”

 

Românii mai au o şansă: Biserica Ortodoxă Română SUSŢINE găsirea unei alternative la CARDUL de sănătate

Cardul de sanatate cu cip anti-RomaniaBiserica Ortodoxă Română a decis susţinerea demersurilor Colegiului Medicilor pe lângă autorităţi pentru identificarea unei alternative în cazul pacienţilor care refuză cardul naţional de sănătate pe motiv de conştiinţă sau religioase, informează Patriarhia Română.

Nu uitaţi: Parintele Justin Pârvu:

“– Cu cardul de sănătate cum e bine să procedăm, că se trezeşte omul cu el la poştă şi trebuie să semneze pentru el?

Nu îl primim deloc. Nu semnați pentru el, ci îl trimiteți prin poştă de unde a venit. Trebuie să fie un act de mărturisire al nostru şi este şi pentru ei o ocazie să vadă că poporul se opune în masă.

 

LIICHELELE. Mircea Platon: Liiceanu, gaunos epistemologic si falacios moral. Profesorul Theodor Codreanu demanteleaza definitiv Reteaua Pacepa, Tismaneanu si Cooperativa KGB din Romania. Generalul Aurel Rogojan: In Memoriam Ana Vlad

Intelectuanalii lui Basescu - Cristian Preda, Andi Lazescu, Traian Ungureanu, Mihnea Berindei Patapievici si Liiceanu

Horia Roman Patapievici - ICR - Can a fart be art by Traian BasescuMuierile intelectuanale ale lui Basescu, mari amatoare dar si reale profesioniste ale sportului olimpic Curling, au dat in benga: isteria patapievicelor din liigheanul de la Cotroceni a izbucnit dupa ce Ponta le-a trantit in fata ca sunt fasciste. Ca orice putoare bolsevica provenita din Hotelul Lux, matroana Patapievici, obisnuita sa puna stampile pentru a compromite cariere, cand s-a vazut ea insasi insemnata cu fierul fascist inrosit aplicat pe curuletul ‘telectual (foto), a sarit ca arsa. Si o sa tot sara. Si nu numai ea (apropo si de amanta lui Plesu…).

Ziaristi Online:

Mircea Platon: Liiceanu, gaunos epistemologic si falacios moral. Tismaneanu, Plesu, Liiceanu si Patapievici, personaje ridicole care trag cu dintii de sinecuri si medalii

Basescu si Liiceanu decorat 2014

De cate ori voia cineva sa “medalieze” romanii, veneau telectualii si incepeau sa injure cum ca suntem “prosti”, “fascisti” asa si pe dincolo. Nu am vazut in viata mea personaje mai ridicole decat acesti telectuali care se bat cu dintii pentru fiecare sinecura si medalie.

Liichelele. Un editorial de Grid Modorcea

Tismaneanu-CADI-Liiceanu-Stoica-Patapievici si Plesu sub masa

Oare ce interese are un presedinte sa-si ceara scuze publice, in numele statului roman, unor non valori, oricum, oameni fara opera? Cine este Tania Radu? Dan Croitoru? Cine a auzit de ei pana acum? Nici Basescu nu a auzit.

“Moşiile strămoşeşti vor fi călcate cu japca şi luate de străini după bunul lor plac” – Profeţiile pustnicilor de acum 350 de ani transmise prin Mitropolitul Varlaam al Moldovei

sf-varlaam-al-moldovei

Vor ieşi un soi de oameni care, tot în numele lui Dumnezeu, vor face biserici fără cruce, vor nesocoti Sfânta Jertfă şi, în cele din urmă, o vor amesteca în slujire cu păgânii.

Laszlo Tokes continua sa salveze Rosia Montana. Militantii pentru “autonomia” si “independenta Transilvaniei” sustin ca lupta “pentru interesul Romaniei si al intregului bazin carpatic”

Laszlo Tokes

Europarlamentarul Tokes Laszlo a declarat, duminică, la Roșia Montană, că dacă va obține un nou mandat în Legislativul european va continua să se manifeste împotriva proiectului de exploatare a minereurilor auro-argentifere

Larry Watts la Radio Trinitas. AUDIO/VIDEO

Prof-Larry-Watts-si-Ilie-Badescu-la-Casa-Academiei-Lansare-Aliati-Incompatibilisi-prezentare-Basarabia-Bucovina.Info-25.03.2014-via-Sociologia-Azi

Difuzată în fiecare sâmbătă, de la 15.30, emisiunea File de Istorie îşi propune să aducă în actualitate momente importante din trecut, în principal din istoria Bisericii. Astfel, puteţi asculta documentare interesante, vă puteţi întâlni cu mari personalităţi care au jucat un rol însemnat în istoria lumii, cu ierarhi sau părinţi ai Bisericii care au influenţat decisiv istoria creştinismului.

Reteta de a primi o decoratie de la Basescu: Injura-ti tara cat mai mult. Bingo de la Patapievici: “Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur”

Zemanta Related Posts Thumbnail

Bogdan Diaconu: Așadar, în logica domnului Pleșu, înjurătura de țară și de neam este binevenită ca tratament, ca urmare mă mir că nu ne-am vindecat deja de toate bolile având în vedere cantitatea de mizerie care s-a scris și s-a spus despre acest neam din 1990 încoace.

Profesorul Theodor Codreanu demanteleaza definitiv Reteaua Pacepa, Tismaneanu si Cooperativa KGB din Romania. Pacepa, “mesager al Antihristului comunist”

Fantoma-comunismului-Tismaneanu-Pacepa-KGB

Sub umbrela unor asemenea spirite tutelare s-⁠a şi produs actul de „condamnare a comunismului”, însuşit de naivul (ca să nu spun ignorantul), dar orgoliosul preşedinte Traian Băsescu, act concretizat prin faimosul Raport Tismăneanu, capodoperă de mistificare istorică sub a cărui groasă abureală trăiesc politicienii noştri, promotori incorigibili şi de neoprit ai nimicirii României.

In Memoriam Ana Vlad

Prof. Ana Vlad sotia Gen. col. Iulian Vlad

În decursul întregii cariere didactice a împărtășit cu generozitate elevilor săi tezaurul cunoștințelor ce le poseda, contribuind și la formarea lor ca oameni și cetățeni.

Pacepa, Tismaneanu, Patapievici, intr-o viziune eshatologica: Emisarii Antihristului. O analiza exceptionala a Profesorului Theodor Codreanu

Fantoma-comunismului-Tismaneanu-Pacepa-KGBIntr-o analiza exceptionala, publicata de revista Contemporanul in numerele din martie si aprilie 2014, profesorul Theodor Codreanu reuseste sa explice pentru cercetatorii si istoricii posteritatii sistemul, instrumentele si mecanismele de reocupare a Romaniei dupa decembrie 1989 si, in special, dupa decembrie 2004, cand Reteaua post-sovietica reprezentata de personaje ca Pacepa, Tismaneanu, Liiceanu si Patapievici a reusit sa reacapareze institutiile puterii din Romania, de la cele cu care se poate mutila cultural, iremediabil, o natiune, pana la cele de forta, prin capcanarea comandantului suprem, presedintele tarii, Traian Basescu. Folosindu-se de analizele si dezvaluirile din lumea serviciilor secrete ale unor specialisti in informatii, ca generalul (r) SRI Aurel Rogojan si expertul american Larry Watts, profesorul Theodor Codreanu merge mai departe, reusind sa ajunga la chintesenta problematicii, dintr-o perspectiva eshatologica. Cine sunt, in fond, aceste personaje, si ce vor ele de la noi? Ce vor, stim: distrugerea acestei natii prin toate mijloacele. Dar cine sunt, ne sintetizeaza profesorul Codreanu, printr-o viziune ce va ramane, fara indoiala, pana la ceasul Judecatii acestor agenti ai “maşinăriei ideologice antiromâneşti” si dupa: sunt trimisii Raului Absolut, emisarii Antihristului comunist. Cameleoni ai tuturor uniformelor, profitori ai tuturor regimurilor, artizani si fideli ai doctrinei andropoviste, i.e. kaghebiste, de “rebranduire” a comunismului in “neoconservatorism”; niste “bolsevici anticomunisti”, cum ii denumea Nicolae Breban.

“Sub umbrela unor asemenea spirite tutelare s-⁠a şi produs actul de „condamnare a comunismului”, însuşit de naivul (ca să nu spun ignorantul), dar orgoliosul preşedinte Traian Băsescu, act concretizat prin faimosul Raport Tismăneanu, capodoperă de mistificare istorică sub a cărui groasă abureală trăiesc politicienii noştri, promotori incorigibili şi de neoprit ai nimicirii României.”, scrie profesorul Codreanu.

In cunostinta de cauza de MO-ul prezidential – transpus in fapte de Traian Basescu chiar zilele aceasta prin decorarea cu substrat politic electoral a brigadierilor ICR care s-au “pisat” (apud Horia Roman Patapievici), in scris si in realitatea, pe Romania, numai pentru a-i asmuti in haita asupra rivalilor sai intr-un concert infernal al plagiatorilor, curvelor si impostorilor -, profesorul Codreanu ne descrie cu acuratete cum arata lumea in matele sistemului antiromanesc:

“Pacepa spune că şi Tismăneanu a fost în tinereţe comunist, numai că s-ar fi despărţit definitiv de el, devenind „cel mai bun expert în comunismul românesc şi unul dintre erudiţii de vârf pe subiectul Europei de Est”. Gura păcătosului adevăr grăieşte: Tismăneanu, fără îndoială, este un expert în comunismul cu faţă „neoconservatoare”, marea lui performanţă fiind că l-a implementat şi în România postdecembristă sub aceeaşi faţă „anticomunistă”, cucerindu-l definitiv pe un preşedinte precum Traian Băsescu, cel care se crede om politic de „dreapta”, luându-şi ca ideologi de sprijin pe experţii din GDS. Dacă un Ion Iliescu se arătase vulnerabil, nereuşind să parcurgă decât trei trepte din testamentul lui Iuri Andropov, ca şi Mihail Gorbaciov, Traian Băsescu a urcat şi pe versantul al patrulea, impulsionat de ideologia GDS, desigur, „neoconservatoare”, deşi eticheta nu mai are nimic de a face cu conservatismul lui Titu Maiorescu, al lui Nicu Filipescu sau al lui Mihai Eminescu, cel din urmă fiind supus de „neoconservatorii” actuali unei prigoniri furibunde, numit fiind, prăpăstios, „cadavrul din debara”. Aşa se explică trecerea spectaculoasă a lui Traian Băsescu din sânul „criptocomunismului” iliescian în cel gedesist, salt similar cu al elevului kaghebist al lui Iuri Andropov, Vladimir Putin, din gorbaciovism direct în „democraţia liberală”, reînviind, în realitate, spiritul imperial ţaristo-stalinist. Ceea ce recunoaşte şi Pacepa: „În 2000, unii dintre foştii mei colegi din KGB au preluat Kremlinul şi au transformat Rusia în prima dictatură a serviciilor secrete din istorie. În timpul Uniunii Sovietice, KGB era un stat în stat. Acum KGB este statul.” Să acceptăm: preşedintelui român nu i-a reuşit ceea ce i-a reuşit kaghebistului Putin. Traian Băsescu n-a putut decât să-şi răsplătească susţinătorii, să inventeze imaginea unui „preşedinte jucător” sau să admită că sarcina condamnării comunismului clasic i se cuvine lui Vladimir Tismăneanu, nicicum lui Paul Goma, iar pentru asta l-a mai învrednicit, se zice, la propunerea lui Patapievici, şi cu Ordinul Naţional „Pentru Merit”, în grad de Mare Cavaler. Fireşte, cazul răsplătirii „hiclenilor” nu este singular, altul de notorietate fiind acordarea, lui László Tökés, a înaltului titlu Ordinul Naţional „Steaua României” pentru merite, inventate, în Revoluţia din Decembrie 1989. Într-adevăr, politicienii români consolidează irezistibil tradiţia adulării şi răsplătirii trădătorilor, de orice neam ar fi.  E momentul să disociem între felul cum statul român postdecembrist a gratulat hicleniile „disidenţilor” şi „defectorilor” de tip Tismăneanu-Pacepa prin raportare la modul cum au fost trataţi rezistenţii adevăraţi ai regimului comunist…”

Impresionanta analiza a profesorului Theodor Codreanu, este disponibila, integral, la Ziaristi Online:

Profesorul Theodor Codreanu demanteleaza definitiv Reteaua Pacepa, Tismaneanu si Cooperativa KGB din Romania. Pacepa, “mesager al Antihristului comunist” 

PS: Acum poate vor reusi mai multi sa inteleaga importanta unei informatii acurate, venite de la specialisti, pentru a reusi sa intocmesti o analiza de exceptie care, dincolo de a prezenta efectele, patrunde in maruntaiele problemei pana la cauze, pentru a putea gasi solutia insanatosirii organismului, grav afectat dupa atatia virusi si alti agenti patogeni infiltrati pana la oase (microbi, paraziti, prioni). Tovarasii “ortodoxisti”, in tandem cu acolitii personajelor de mai sus – emisarii Antihristului -, stiau ce stiau cand ma atacau coordonat si ordonat :), dupa ce dezvaluiam astfel de increngaturi maligne, unii ca “securist si agent american”, ba chiar si “proto-mossadist”, ca orice oltean, altii ca “legionar si national-comunist” (?!). Ia sa vedem, pentru profesorul Codreanu ce vor inventa puricii si paduchii ortodoxiei calare pe libarcile si guzganii ‘telectuali ai Romaniei?

Ion Varlam despre ultimii trei PNL-isti care se tin cu dintii de scaune in Guvernul tradator PSD-UDMR: impostorii anticomunismului Andrei Muraru, Marius Oprea si Stejarel Olaru de la IICCMER si DRP zis DPRRP. VIDEO

Andrei Muraru - Marius Oprea - Stejarel Olaru si Cristian Troaca David - impostorii de la IICCMER si DRPIon Varlam de Victor Roncea - Ziaristi OnlineIon Varlam (foto dreapta), unul dintre fostii detinuti politic ai Romaniei din lotul celor mai tineri arestati si incarcerati de bolsevici, la numai 14 ani!, este revoltat de falsificarile pe banda care se petrec la ICCMER si CNSAS, dupa cum considera dansul, oferindu-ne si titlul unui interviu in exclusivitate, pe care il difuzam in serial, incepand de astazi: “Porcirea eroilor si eroizarea porcilor”. Nu scapa nimeni! De la “idiotul Badin” la “Zamfirica” aka Zamfirescu si “muratura” Muraru cu “boul etern” Oprea, pana la “suferinda” “tirista” a CC al PCR, Ana Blandiana.
Dupa ce, in introducere, am aflat cum Principesa Ileana – Maica Alexandra, devenise sofer pentru soferul ei, tanarul Ion Varlam, azi incepem sa intram in miez.
Dl. Ion Varlam este revoltat pentru ca, in acest moment, sub acoperire guvernamentala, institutionala, are loc o “rastalmacire a istoriei rezistentei anticomuniste, nu numai a celei din tara cat si a celei din exil”. Fostul detinut politic Ion Varlam atrage atentia cum personaje de teapa lui Andrei Muraru si Marius Oprea de la IICCMER sau a lui Stejarel Olaru, in prezent infiltrat la fostul Departament al Romanilor de Pretutindeni (DRP, acum rebotezat bombastic de MAE (redam doar initialele – DPRRP), duc o politica de tip bolsevic, de falsificare a istoriei reala, ca “instrumente ale cuiva”, din postura “idiotilor utili” ai lui Lenin.
Cat de idioti sunt, nu stim, dar dl. Ion Varlam ne releva si faptul ca Stejarel Olaru, pe langa faptul ca este “o creatura a lui Marius Oprea si categoric un bolsevic”, mai este si… rrom, ceea ce ne face sa ne intrebam ce politica “nationala” a dus PNL instaland doi rromi, dintre care unul urmarit de DNA si anchetat penal – numitul Cristian Troaca zis David – la conducerea destinelor ro(man)ilor de pretutindeni? Daca de Troaca-David ne-a scapat DNA, desi se crampona bine de fotoliul din biroul de la MAE unde nici nu prea calcase, in mod ciudat, cestilalti trei “PNL”-isti, desi partidul in cauza s-a evaporat de la guvernare, se tin inca cu dintii de scaune. PSD nu are nimic de zis? Sau unde-i ordin nu-i tocmeala? Insa cine si de unde vin ordinele, este si intrebarea dlui Ion Varlam.
PS: In episodul urmator veti afla al cui agent este unul dintre cei mai vocal-instrumentali acoperiti din televiziune din ziua de azi, din cea mai sigura sursa posibila: propria lui mama. Dupa care, intram in subiect: Falsificatorii de la IICCMER si CNSAS!
(Va urma)

Presedintele IICCMER, Dinu Zamfirescu: Pacepa nu a fost invitat in Romania de mine si categoric nici de Primul Ministru Victor Ponta. Exista toate datele pentru inculparea tortionarului Pacepa pentru crime impotriva umanitatii. VIDEO EXCLUSIV

Prezent astazi la Academia Romana, la sesiunea speciala din Aula Mare dedicata aniversarii a 20 de ani de la fondarea primului institut de cercetare a totalitarismului în România, INST, profesorul Dinu Zamfirescu, eminent membru al exilului anticomunist romanesc, presedinte al IICCMER si membru al Colegiului CNSAS, dupa ce a fost distins cu medalia aniversara a INST, ne-a acordat un scurt interviu pe marginea “Cazului Pacepa”. Profesorul Dinu Zamfirescu afirma ca exista deja toate datele necesare pentru inculparea tortionarului Pacepa pentru crime impotriva umanitatii si, totodata, ca fostul general securist si nomenclaturist comunist declarat agent al politiei politice de catre CNSAS,  nu a fost invitat in Romania nici de dansul, ca presedinte al IICMER si, categoric, nici de Primul Ministru Victor Ponta.

Cititi si: Presedintele IICCMER, Dinu Zamfirescu: Pacepa este vinovat de crime impotriva umanitatii. A Romanian prosecutor reveals: “Pacepa’s crimes will be brought before the International Criminal Court of Justice for crimes against humanity”

Pacepa-Zamfirescu-Crime-impotriva-umanitatii-Tribunalul-Penal-International

Cat incaseaza de la Soros manipulatorii protestatarilor cu “Salvati Rosia Montana”. Sume, nume, dovezi. Editorialistul Vocea Rusiei: Afacerea Rosia Montana, un razboi intre miliardari evrei din America, Israel si Ungaria

Mihai Tociu in Piata Universitatii - 1.09.2013 - Democracy is a LieMilitanta anticrestina pentru o “Romanie murdara“, Tatiana Alina Mungiu Pipidi, contestatoare vehementa a proiectului Rosia Montana, a primit numai dintr-un singur fond de “premiere” administrat si de fundatia miliardarului George Soros, suma de 345.000 USD (dovezi aici, aici, aici si aici).  Terra Millenium III, un alt ONG pasionat de salvarea Rosiei Montane, a primit 280.000 USD (aici, aici si aici). Mircea Toma si ai lui au primit doar vreo 120.000 USD din acest fond (aici, aici si aici).  Cristian Pirvulescu cu Pro Democratia si APADOR CH, organizatii si anticrestine si “ecologiste”, au primit mai multe sute de mii de dolari pentru diverse proiecte fanteziste (aici, aici, aici, aici, aici, aici si aici). Centrul pentru Jurnalism “Independent”, ONG care militeaza pentru eliminarea religiei din scoli si pentru o “Romanie curata”, a primit si ea, prin manutele Ioanei Avadani, cateva sute de mii de dolari (aici, aici si aici). Un alt ONG de mucava, CeRe, dar prezent prin doi postaci in Piata Universitatii, pentru “salvarea Rosiei Montane”, a primit pentru “participare publica” vreo 125.000 USD. Macar au fost corecti: au cerut bani pentru “participare publica”, participa la demonstratii (aici si aici)! Militia Spirituala, organizatie extremista de stanga, declarat anticrestina, agitatoare in Piata Universitatii si infiltrata in organul guvernamental “post-anticomunist” IICCMER al lui Marius Oprea si Vladimir Tismaneanu, a primit, si ea, 105.000 USD de la “Soros Fund” (aici si aici). Mai exista si o lista de burse, cu dedicatie pentru minoritari “secui” si “romi”, mai putin consistenta. Adunarile le puteti face singuri aici, la CEETrust.org – Grant-uri Romania. Evident, aceasta este numai una dintre surse. Cei numiti mai sus au zeci de alte surse similare de finantare, dintre care majoritatea firelor duc tot la miliardarul George Soros. Cand o afacere ca Rosia Montana promite un castig de peste 10 miliarde de euro, ce mai conteaza cateva milioane aruncate in ograda de oratanii “civile”? Mai ales cand acestea contribuie si la distrugerea unei natiuni, din temelii.

Dar cine este George Soros si pentru cine lucreaza el, de fapt? Ne putem intreba cum un fost colaborator al SS-ului si Gestapo-ului in Ungaria horthysta – evreu pe deasupra -, cel mai probabil preluat apoi de NKVD dupa modelul Dionis Patapievici, a ajuns miliardar in “lumea capitalului”? Desigur. Tot asa cum nu putem sa nu observam ca toate operatiunile lui in zona “societatii civile” au servit si s-au cuplat pe interesele Rusiei, continuatoarea directiilor geopolitice ale URSS dar si ale lui Petru cel Mare, cat si, evident, a metodelor distructive “ex-sovietice”, pentru intarirea propriului imperiu. In acest spatiu, si nu numai.

Mihai Tociu (foto sus), cunoscut militant civic de dreapta, a scris o analiza pe aceasta tema: De ce Soroș le-a dat ”ecologiștilor” Roșia Montană.

Valentin Mandrasescu, pseudonimul ales de redactia Vocea Rusiei pentru Romania, s-a simtit lezat de unele referiri la “mama Rusia” si s-a burzuluit pe Facebook:

Integral la Ziaristi Online

Vedeti si: Parintele Justin Parvu despre cazul Rosia Montana

UPDATE: VIDEO Preoţii au ieşit la protestul la adresa proiectului Roşia Montană, la Sibiu, cântând ”Tu Ardeal, tu Ardeal” şi ”Treceţi batalioane române Carpaţii”

Ce cred maramuresenii “unul dintre cei mai iubiti duhovnici romani, parintele Justin Parvu”: “Noi suntem cei onorati!”. Cum a fost spulberat tortionarul Pacepa in “Cei dintai vor fi cei din urma”. Larry Watts demonteaza mecanismul de minciuni KGB-iste plasat de cuplul Pacepa-Tismaneanu sub scaunul unui fost sef CIA

Mitropolia Moldovei si Bucovinei _ Parintele Justin Parvu - Cetatean de Onoare Baia SprieZiaristi Online:

Ce cred maramuresenii despre conferirea Cetateniei de Onoare la Baia Sprie Parintelui Justin Parvu: “Noi suntem cei onorati!”

Mitropolia Moldovei si Bucovinei _ Parintele Justin Parvu - Cetatean de Onoare Baia Sprie

Unul dintre cei mai iubiti duhovnici romani, parintele Justin Parvu, a primit post-mortem titlul de cetatean de onoare al orasului Baia Sprie. Primarul orasului Baia Sprie, Dorin Pasca, a declarat ca a fost o onoare sa acorde acest titlu pentru marele duhovnic. “Din punctul nostru de vedere am fost onorati sa-i dam titlul parintelui, mai ales ca el a fost singurul dintre detinuti care a revenit in Baia Sprie si a facut o troita acolo, la Mina.

Larry Watts demonteaza minciunile celulei rosii Pacepa – Tismaneanu: Cursele care i-au fost întinse unui fost director al CIA – R. James Woolsey. Pacepa cel Mare şi Puternic (II)

Ion-Mihai-Pacepa-alaturi-de-tatal-lui-Mircea-Geoana-doi-agenti-sovietici-KGB-GRU-Ziaristi-Online

În mod evident, Pacepa şi susţinătorii lui sunt îngrijoraţi că noi nu îi acordăm nicio atenţie omului din spatele cortinei, care ar putea să-l demaşte drept un vrajitor fals a cărui informaţie nu este nici pe departe cea mai bună sau cea mai puternică aşa cum ar vrea ca noi să credem.

Larry L. Watts about “Pacepa, The Great and Powerful II”: Or, How to Trap a Former CIA Director – R. James Woolsey

R. James Woolsey for Jonathan Pollard - Ami Magazine

Comintern agent Willi Münzenburg is credited with inventing the Soviet front organization and the “clubs of innocents” (or “useful idiots”) through which he manipulated unsuspecting Western opinion. In similar fashion Pacepa and company persist on running with the lie that Communist Romania during 1963-1989 was a Soviet Trojan horse and its independence a sham. That lie falls before overwhelming archival evidence to the contrary.

Presedintele IICCMER, Dinu Zamfirescu: Pacepa este vinovat de crime impotriva umanitatii. A Romanian prosecutor reveals: “Pacepa’s crimes will be brought before the International Criminal Court of Justice for crimes against humanity”

Pacepa-Zamfirescu-Crime-impotriva-umanitatii-Tribunalul-Penal-International

In concluzie, retineti: Pacepa = crime impotriva umanitatii. De ce vrea sa scape tortionarul: procesul de la Tribunalul Penal International, condamnarea, arestarea si un sfarsit demn de Rudolf Hess. Un Rudolf Hess al Marelui URSS.

Larry Watts combate rolul cel mic al cuplului informativ Pacepa-Tismaneanu: “Diseminarea de informaţii false concepute pentru a induce în eroare factorii de decizie şi/sau opinia publică cu scopul luării de măsuri dăunătoare pentru interesele lor”

COMUNISM - CRIME

Pentru acei cititorii care nu sunt familiarizaţi cu conceptul, dezinformarea este diseminarea de informaţii false concepute pentru a induce în eroare factorii de decizie şi / sau opinia publică cu scopul luării de măsuri – inclusiv non-acţiune – dăunătoare pentru interesele lor.

Larry Watts lamureste minciuna lui Pacepa cu fostul sef CIA James Woolsey iar Dinu Zamfirescu dezvaluie de ce fuge tortionarul nomenclaturist-securist: Tribunalul Penal International pentru crime impotriva umanitatii

Pacepa-Zamfirescu-Crime-impotriva-umanitatii-Tribunalul-Penal-InternationalO operatiune fara precedent de PR mascat in pseudo-jurnalism si para-activism de tipul “Militiilor Spirituale” are loc in ultima perioada in favoarea agentului sovietic parasutat in tabara americana in 1978, recte tortionarul securist Ion Mihai Pacepa. Vechi legaturi ale agenturii neo-kominterniste din Romania, si nu numai, s-au reactivat la ordin si toarna tone de deseuri media in capul cititorului neavizat. Pana si un comentator oarecare de pe site-ul ziarului “Adevarul“, agresat de aceasta campanie mediatica de toamna, demna de heirupismul cincinalelor comuniste, remarca neaos, pe buna dreptate: “Da’ ce se intimpla ‘fratelo’ de se vorbeste in ultima vreme tot mai mult de Pacepa, mai ceva ca de Base sau regele Cioaba?”.

Intr-adevar: ce se intampla, care este miza? Este cazul sa o deslusim. Din cate se observa, miza are doua incarcaturi, pe care celula Pacepa incearca sa le indese intr-un singur foc:

1) Discreditarea totala a profesorului american Larry Watts, istoric si expert in informatii, care a demonstrat stiintific apartenenta lui Ion Mihai Pacepa la KGB si, prin lucrarile sale documentate, trimite asa-zisul “Raport Tismaneanu” la cosul de gunoi al istoriei;

si

2) Incercarea disperata de a evita prin presiuni publice si oculte inculparea sa oficiala la Tribunalul International de la Haga pentru crime impotriva umanitatii.

Da, ati citit bine si veti afla mai multe despre aceasta tema, foarte curand. Este vorba de o actiune la care lucreaza de mai mult timp o echipa de avocati si experti in drepturile omului, impreuna cu victimele generalului DIE Ion Mihai Pacepa, si care a transpirat public dupa ce pupilul cuplului ascuns Vladimir Tismaneanu-Marius Oprea de la IICCMER, “militianul spiritual” Andrei Muraru, a transmis o invitatie in Romania, cu aceeasi nota de PR agresiv, numitului Ion Mihai Pacepa, “at large”. Ocazie cu care seful sau direct – e drept, doar de onoare, in cazul in care aceasta exista – presedintele IICCMER Dinu Zamfirescu s-a revoltat public fata de acest act sfidator la adresa victimelor comunismului. Evident, avem de a face cu o culme a ridicolului: un tortionar al regimului comunist, declarat oficial de CNSAS drept “agent al politiei politice comuniste”, este invitat sa tina prelegeri despre experienta sa ca general de Securitate de catre un Institut insarcinat, chipurile, cu “investigarea crimelor comunismului”.

Este interesant de observat si cum dl. Muraru si-a schimbat in numai cateva luni propria imagine despre Pacepa. Daca acum il invita sa lupte cu “istoricii revizionisti” pentru a lumina natiunea, la dezbaterea publica organizata in luna aprilie a acestui an chiar de Institutul pe care sustine ca il conduce, IICCMER, in cadrul Serilor Bucureşti Strict Secret, afirma despre Pacepa, conform presei, urmatoarele: “Şi Andrei Muraru, directorul IICCMER, a arătat că nu se poate pune bază pe afirmaţiile lui Pacepa, acesta falsificându-şi şi ”dosarul de cadre şi autobiografia pentru a ieşi bine”. În opinia sa, Pacepa era frustrat că nu a fost numit şef al spionajului românesc şi era implicat în nişte fapte de corupţie astfel încât ”ar fi picat oricum dacă nu fugea””.

La aceeasi dezbatere, istoricul Liviu Tofan, directorul Institutului Roman de Istorie Recenta conchidea: ”Generalul Pacepa este un personaj dubios care a contribuit la propria discreditare prin poveştile sale fantasmagorice”.

Cum dl. Tismaneanu, citat de prietenii sai ungureni de la “Forta Civica“, sustine “ca discutia publica despre tortionarii aflati in libertate este binevenita”, atunci haideti sa discutam public, invocand presa de pe ambele maluri ale Atlanticului. “Circ moral“, titreaza Cuvantul Libertatii telenovela stiristica despre invitarea fostului general securist si agent sovietic in Romania, amintind ca directorul Serviciului Roman de Informatii (SRI), George Cristian Maior, a considerat “opera” lui Pacepa, “Orizonturi rosii”, contine „mult neadevăr, minciună şi propagandă”.

Adevarul” subliniaza ca “Dinu Zamfirescu, preşedintele actual al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), nu ştia nimic de invitaţia mentionată şi se dezice de un asemenea demers, potrivit unor surse citate de „Cotidianul”. Mai mult, Zamfirescu a afirmat că va “publica în curând documente din arhivele CNSAS ce-l dovedesc pe Pacepa posibil criminal împotriva umanităţii.””

“Dinu Zamfirescu, director adjunct al Institutului (in realitate presedinte – Nota Red. Z.O.), a precizat că Pacepa ar putea lămuri aspecte legate de acţiuni desfăşurate împotriva unor redactori ai postului de radio Europa liberă potrivit unui plan elaborat şi aprobat de general pe când conducea spionajul regimului Ceauşescu, până la fuga lui în Occident, în iulie 1978, potrivit jurnalul.ro”, citat de DC News.

“Preşedintele onorific al Institutului (IICCMER), Dinu Zamfirescu, surprins de această invitaţie, a afirmat că Pacepa ar trebui să lămurească participarea lui ca general de Securitate la acţiuni îndreptate împotriva unor români care se aflau în străinătate. Istoricul a declarat Antenei 3 că Pacepa a avizat planuri detaliate de represiune asupra unor salariaţi de la Europa Liberă. El s-a referit la Emil Georgescu, redactor al postului, agresat fizic şi la directorul secţiei române de la Europa Liberă. “Aşa ceva poate fi considerat ca o crimă împotriva umanităţii”, a conchis Zamfirescu, într-o intervenţie la Antena 3″, citata de Jurnalul National.

“Preşedintele onorific al Institutului, Dinu Zamfirescu, crede însă că Pacepa ar trebui să răspundă, în primul rând, pentru activitatea sa în slujba fostului regim opresiv. Astfel, Zamfirescu a declarat pentru România TV: “Eu sunt destul de mirat că s-a făcut această invitaţie, dar asta nu înseamnă că domnul Pacepa nu ar trebui întrebat asupra unor activităţi pe care le-a avut în special asupra salariaţilor de la Europa Liberă, încercări de compromitere şi chiar agresare fizică. Aşa ceva poate fi considerată ca o crimă împotriva umanităţii”, transmite RTV.

“Generalul Mihai Pacepa a avut două funcţii în anii ’70: şef adjunct al Departamentului de Informaţii Externe (spionaj) şi consilier personal al lui Ceauşescu. Poziţiile ocupate i-au permis să pună la punct planuri de măsuri orientate împotriva opozanţilor regimului. Unul dintre acestea a fost legat de intenţia de lichidare a jurnalistului postului de radio Europa Liberă, Emil Georgescu. „În acest plan de măsuri se cerea «intensificarea măsurilor de compromitere şi izolare (…) cu sarcina (…) de a întări versiunea potrivit căreia acesta este vechi informator al organelor de securitate române”, ne-a declarat preşedintele Consiliului Ştiinţific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Dinu Zamfirescu”, scrie Ziarul Ring, care intra in amanunte binevenite:

“Preşedintele IICCMER, Andrei Muraru, nu l-a înştiinţat pe preşedintele consiliului ştiinţific, Dinu Zamfirescu, cu privire la invitaţia făcută generalului Pacepa. „Domnul Muraru este preşedinte executiv şi sigur că poate iniţia diverse acţiuni. Nu mă deranjează neapărat că nu m-a înştiinţat, dar este o chestie de elementară politeţe, zic eu. Sigur că dacă ar fi venit Pacepa, cred că aş fi intervenit într-un mod mai direct. În orice caz, dacă mi se va cere, voi sprijini institutul, mai ales că am avut posibilitatea să văd atât dosarul lui Pacepa, cât şi dosarele acestor oameni pe care regimul comunist căuta să-i anihileze”, a încheiat dl Zamfirescu. Jurnalistul Emil Georgescu, bătut şi înjunghiat de 28 de ori Cuprinsul teribilului document suna ca o execuţie rece, programată în cele mai mici amănunte. „La punctul 6 se prevedea ca «prin intermediul informatorului Barba Geza (…) va fi organizată molestarea repetată şi aplicarea unor măsuri de corecţie fizică lui Emil Georgescu, în scopul intimidării şi determinării acestuia de a părăsi teritoriul RF Germania»”, a continuat dl Zamfirescu. Ce a urmat se cunoaşte: jurnalistul a fost bătut de mai multe ori şi înjunghiat (a avut 28 de plăgi de cuţit!), dar a scăpat, ca prin minune, de fiecare dată”. Pentru ziarul citat Dinu Zamfirescu mai afirma: „Trădarea faţă de Ceauşescu este foarte bună, dar asta nu înseamnă că Pacepa a ajuns general pentru că era un îngeraş.” si „Pacepa nu a fost făcut întâmplător general, ci datorită unor «merite» faţă de regimul Ceauşescu.”Pana si HotNews, desi incerca sa evite subiectul, din prea mult servilism fata de “cauza”, insereaza in stirea sa si un extras video de la B1Tv, in care Dinu Zamfirescu, presedinte de onoare al IICCMER si membru al Colegiului Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS) face aceeasi afirmatie transanta: ca detine dovezi clare privind faptul ca Ion Mihai Pacepa se face vinovat de crime impotriva umanitatii. (vedeti video mai jos)

Si iata cum operatiunea de dezinformare grosolana si inflentarea a opiniei publice si factorilor de decizie pusa la cale de gruparea de piaristi pacepisti se intoarce singura impotriva clientului si sefului lor, tortionarul Pacepa, agent al politiei politice comuniste si posibil viitor condamnat ineternational pentru crime impotriva umanitatii.

Pentru ca, de peste Ocean, dintr-o publicatie extrem de respectabila in lumea americana, este vorba de National Catholic Register, unde se analizeaza intr-o cronica de carte recenta aparitie editoriala de propaganda si dezinformare a lui Pacepa, din care real este doar titlul – “Disinformation”, ni se reitereaza, intr-un comentariu sec si la obiect, afirmatia noastra si a dlui Zamfirescu privind crimele contra umanitatii de care se face vinovat tortionarul comunist:

“As a Romanian prosecutor, and presently lawyer active also in the the human rights field, I am aware that Pacepa’s crimes will be brought before the International Criminal Court of Justice for crimes against humanity committed for 27 years while he was at the helm of the Romanian Securitate. A young group of honest scholars and human rights advocates are at this time assembling the documentation which will be publicly released this fall in the presence of a number of Pacepa’s victims.”

Interesant, nu? E vorba de un fost procuror care vorbeste si ne informeaza ca, in aceasta toamna, cazul tortionarului Pacepa va fi adus in fata Curtii Penal Internationale pentru crime impotriva umanitatii comise timpr de 27 de ani cat a fost stab al Securitatii. Cu un procuror, dar de la DNA, in mod cert ar trebui sa faca cunostinta in curand si dl. Tismaneanu, pentru fraudele comise impreuna cu dl Patapievici la ICR.

La acelasi articol din “National Catholic Register” – intitulat ‘Disinformation’ and a Dubious Source – aflam inca un comentariu interesant, venit din partea lui Edward G. Stafford, absolvent al National Defense Intelligence College si fost atasat militar la Ambasada SUA din Bucuresti, in prezent pe o functie similara la Ambasada SUA din Ankara:

“I read your piece on NCRegister.com with interest, in particular your references to Larry Watts, Ph.D., whose contributions to cementing Romania’s place in NATO and the Trans-Atlantic community have been under-appreciated. Through his solid scholarship and sound advice, Larry contributed mightily in shaping the post-Communist Romanian leadership’s appreciation for the importance of respect for human rights, positive ethnic relations, and democratic Civilian-Military relations. I know first-hand that his efforts to inculcate democratic values and develop democratic institutions in Romania were invaluable. Given the reliability of Romania as an ally of the U.S. and the West, it is clear that his efforts have borne good fruit. “A fructibus eorum cognoscetis.””

Mergand apoi la un material de propaganda pe tema “invitarii oficiale de catre Guvernul roman” (?!) a fostului securist si nomenclaturist comunist, articol aparut in publicatia americana ca ii face aproape zilnic lui Pacepa apologia infractiunii – este vorba de WMD – aflam un comentariu care pune capac minciunilor in lant distribuite de echipa de zgomote a fostului ideolog si nomenclaturist comunist Vladimir Tismaneanu:

Larry L. Watts:

Mr. Moore,

First, Mr. Woolsey specifically contradicted the claim that when he was CIA director Mr. Pacepa admitted to being a KGB agent in Mr. Woolsey’s office. Mr. Pacepa misattributes that allegation to me although I have never written, said, nor insinuated any such thing. Mr. Woolsey trusted Pacepa on this point rather than verifying for himself and now regrets his challenge to my veracity. For my references to Mr. Pacepa and their evidentiary foundations I invite your readers to consult www.larrylwatts.com, www.larrylwatts.blogspot.com or my book With Friends Like These: The Soviet Bloc’s Clandestine War Against Romania (2010).

Second, in Mr. Pacepa’s own words to a 2004 panel that included Mr. Woolsey and Vladimir Bukovsky, “I was a KGB agent for 27 years, I left it 25 years ago” (at https://archive.frontpagemag.com – Symposium: KGB Ressurection). Throughout his writings, including his most recent volume, Mr. Pacepa insists that he received his orders from the highest echelons of the KGB – the definition of a KGB agent.

Third, Mr. Pacepa attempts to besmirch my character by claiming that “Watts had settled in Romania during Ceauşescu’s reign and had worked for Ceauşescu’s brother, General Ilie Ceauşescu.” (Disinformation: 340) I did none of those things. I conducted research in Romania on U.S. Fulbright, IREX, and National Resource grants (and did several stints at Radio Free Europe) on-and-off during 1981-1984. From 1985 on I was conducting research at the Woodrow Wilson Center in Washington, D.C., doing contract work for the U.S. Government, completing doctoral work at UCLA while working as a RAND consultant, and teaching at the University of Washington in Seattle.

Finally, I am not a Romanian-American. I have never requested, nor been granted, Romanian asylum or citizenship. My residence in Romania during the 1990s was driven by my work on inter-ethnic mediation, security sector reform, and that country’s integration into NATO. My residence in Romania continues to be on the basis of temporary visas.

Respectfully,
Larry L. Watts

In concluzie, retineti: Pacepa = crime impotriva umanitatii. De ce vrea sa scape tortionarul: procesul de la Tribunalul Penal International, condamnarea, arestarea si un sfarsit demn de Rudolf Hess. Un Rudolf Hess al “Marelui URSS”.

Victor Roncea / Ziaristi Online


Presedintele IICCMER: Pacepa poate fi inculpat pentru crime impotriva umanitatii de ZiaristiOnlineTV

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova