Sunt unii oameni care nu pot pleca acasă nici azi, dupa 26 de ani de la evenimentele din decembrie 1989. Printre ei se numără şi tinerii din Grupul Artiştilor Anti-Terorişti, care ţin să ne aducă aminte de una dintre cele mai oribile crime de la “revoluţie”: asasinarea luptătorilor USLA din Grupul Trosca, (foşti) eroi-martiri asasinaţi sub ochii lui Iliescu, la ordinul agentului GRU Militaru şi de-martirizaţi prin semnătura lui Băsescu. La care se adaugă uciderea bestială a colonelului Dumitru Coman, la Odorheiu Secuiesc, şi a maiorului Aurel Agache, la Târgu Secuiesc. Să nu uităm! Să nu-i uităm! Dumnezeu să-i ierte!
În timpul evenimentelor din decembrie 1989, două seminţii, străine de România, şi, să recunoaştem, neprietene românilor, au produs cele mai bestiale crime ale revoluţiei: ungurii din Harghita-Covasna – prin uciderea şi mutilarea sălbatică a ofiţerilor Securitate şi miliţie din Odorheiu Secuiesc şi Târgu Secuiesc, respectiv locotenent-colonelul Dumitru Coman, linşat de maghiari dezlănţuiţi, şi maiorul Aurel Agache, ambii bătuţi până la moarte şi după -, şi ruşii, care au ordonat prin agenţii lor uciderea militarilor din Grupul Trosca, ale căror cadavre au fost lăsate în plină stradă şi profanate drăcesc. Ucideri ritualice. În ambele cazuri, vinovaţii, deşi cunoscuţi, au rămas nepedepsiţi. Cu sprijinul celui mai înalt for al ţării: Preşedinţia României. Prin doi dintre reprezentaţii ei: Ion Iliescu şi Emil Constantinescu. În ambele cazuri, victimele au fost ucise, a doua oară, batjocorindu-li-se memoria, de la cel mai înalt for al ţării: Preşedinţia României. Prin grija celui de-al treilea locatar: Traian Băsescu.
Trecerea printr-un timp dat a unui personaj, în speţă mandatul unui preşedinte, trebuie să rămână în istorie printr-un ceva, prin ceea ce-l defineşte. Un lucru emblematic. Aşa-zisa condamnare a comunismului, pe baza unui “raport” mistificator al istoriei României, nu poate fi decât un fals în acte publice. În rest, a rămas ceva concret în urma lui Băsescu, dincolo de informaţiile venite pe final de ultim mandat privind şpăgile de milioane de euro solicitate şi primite de cei care se foloseau în traficul de influenţă în primul rând de asocierea cu persoana sa? Sau de o altă informaţie, la fel de revelatorie, şi anume că în perioada premierului Emil Boc problema Tezaurului României de la Moscova a fost scoasă din programul de guvernare? Asemenea Tezaurului, praful şi pulberea s-a ales de România în ultimii zece ani. Nu este cazul să deschid aici o analiză pe care mi-am refuzat-o, din motive de post. Vreau să mă refer doar la esenţa problemei. A Cazului Băsescu.
Prisma: Cazul Tokes vs Cazul Coman-Trosca, ultimul fiind, după cum se ştie, depozitarul dovezilor că generalul Nicolae Militaru – cel căruia Ion Iliescu şi Silviu Brucan i-au încredinţat conducerea Armatei în 1989 – a fost agent KGB/GRU. La cererea senatorului Raymond Luca, născut în URSS, solicitare neîntemeiata legal dar în care se acuză că cei doi, Coman şi Trosca, alături de alţi ofiţeri USLA, ar fi făcut “poliţie politică”, preşedintele Traian Băsescu semnează la sfârşitul lui februarie 2011 decretele de “demartirizare” a acestor eroi.
La zidul adevărului, din punctul meu de vedere, Băsescu rămâne în istoria turnesolului, în primul rând, prin aceste două gesturi definitorii şi emblematice, care îi marchează cu fierul roşu toată cariera: neridicarea Ordinului National “Steaua României”, acordat chiar de către el antiromânului visceral cocoţat în cele mai înalte funcţii europene cu aportul PDL, agentul Securităţii comuniste a Ungariei Laszlo Tokes – în ciuda tuturor instanţelor morale şi legale care cereau şi permitea acest lucru -, şi batjocorirea luptătorilor din Grupul Trosca, executaţi a doua oară de la uciderea ritualică şi profanarea lor sălbatică, prin ridicarea titlurilor de eroi-martiri, – în ciuda faptului că întreaga acţiune de contestare a lor a fost nelegală, injustă şi imorala, taxată apoi chiar de Avocatul Poporului drept nulă de drept.
Justiţia i-a dovedit lui Traian Băsescu caracterul ilegal al propriei semnături date în 2011 pe decretul de anulare a titlurilor de eroi-martiri pentru Dumitru Coman şi membrii Grupului Trosca. La momentul semnării retragerii titlurilor, sentinţa de “poliţie politică” invocată pentru atacarea eroilor-martiri nu era definitivă, fiind ulterior contestată în Instanţă şi, mai mult, chiar dovedită drept nulă de Avocatul Poporului, deorece actul CNSAS a fost publicat în Monitorul Oficial după ce instituţia fusese declarată ca funcţionând în baza unei legi neconstituţionale. Şi totuşi, cinci eroi-martiri au rămas “demartirizaţi”, soţiile eroilor şi cei 11 copii rămaşi orfani de tată fiind obligaţi să returneze pensia de urmaş cumulată, din 2004 până în 2011.
În 2011 i-am demonstrat preşedintelui că a greşit şi că are posibilitatea şi datoria să repare această “eroare”. În aceeaşi scrisoare către Preşedinţie afirmam că mai bine ar ridica împreună cu SRI-ul un monument in cinstea acestor eroi, la locul crimei. La doar câteva zile, la neagra comemorare, un grup de artişti “teroristi” a ridicat un monument temporar, extrem de sugestiv: pe un cauciuc inscripţionat cu numele TROSCA, un cap strigând către noi, cu ochii larg deschişi, amintind decapitarea şi profanarea şoferului autovehiculului blindat al USLA, ucis prin călcare cu tancul (foto sus – Video aici). Anul următor, în 2012, SRI-ul a ridicat un monument la locul masacrului însă fără a reuşi, până azi, să scape de un panou publicitar cu reclamă la cârnaţi ieftini, proţăpit la mai puţin de 10 metri de monument (foto).
Anterior, SRI reacţionase la gestul preşedintelui Băsescu prin publicarea unui anunţ sobru, comemorativ, în revista serviciului, Intelligence (Nr. 19, martie – mai 2011). Pe două pagine negre, cu imaginea unei lumânări aprinse, alături de portretele luptătorilor antiterorişti căzuţi la datorie se afla textul sec: Eroii nu au nevoie de “Diplome”. Dar familiile lor?
Aşa că, dacă este să judecăm mandatele lui Traian Băsescu dincolo de fumigene şi lăcrămioare, iată, scripta manent – asta rămâne: o semnătură pentru un ungur extremist, apărător înfocat al criminalilor maghiari din decembrie 1989 şi o semnătură împotriva unor eroi-martiri români ucişi de ruşi, ritualic, în acelaşi decembrie negru. Judecaţi singuri.
Şi, în plus, să nu uităm de deservirea clanului de mafioţi culturnici antiromâni în frunte cu Tismăneanu – cu “raportul” său falsificator al istoriei românilor – şi compania lui de zgomote, Liicheanu, Pleşu, Patapievici…
În această noapte, de 23 spre 24 decembrie, se împlinesc 25 de ani de la asasinarea Grupului Trosca, ofiţerii USLA Gheorghe Trosca (colonel, şef de Stat Major în cadrul USLA), Eugen Trandafir Cotuna (locotenent-colonel, şeful serviciului de protecţie apropiată), Andrei Ştefan (sublocotenent), Ion Muicaru (sublocotenent, şofer ABI ucis prin calcare cu şenila tancului. Capul acestuia a fost asezat pe roata unui ABI), Emil Oprea (sublocotenent), Florin-Constantin Suprăţeanu (sublocotenent), Teodor Neagoe (sublocotenent), Ion Costache (sublocotenent).
Dumnezeu să-i ierte!
Fotograful Laurenţiu Gâlmeanu, cel care a surprins şi o serie întreagă de imagini extraordinare din Piaţa Universităţii, în 21 decembrie 1989, a publicat în această noapte de 23 spre 24 decembrie 2014, în premieră, In Memoriam Grupul Trosca, o filmare tulburătoare de la locul carnagiului, realizată în ajunul Craciunului, în urmă cu 25 de ani. Dacă aveţi nervii tari, o puteţi viziona în baza blogului său cu Imagini de la Revoluţia din 1989.
Cunoscut drept ideolog al organizaţiei anarhiste şi anticreştine de extremă stânga “Miliţia spirituală”, Andrei Muraru, vehiculat în presa centrală şi de stat ca consilier al preşedintelui ales Klaus Iohannis, se află în proces cu secretarul CNSAS, prof. univ. dr. Corneliu Turianu, în timp ce fratele său geamăn, Alexandru Muraru, este cercetat de Parchet într-o cauză conexă acestui proces, pentru furt de documente din Arhiva Ministerului Justiţiei.
Fostul adjunct al Securității din Timișoara a precizat, în această seară, că regretă faptul că a ars planul de atac al Operei, care a rămas la el. „L-am ars la mine în birou, regret că l-am ars, nu ne mai țineau doi ani în pușcărie, dacă îl aveam”
Biserica Ortodoxă Română a decis susţinerea demersurilor Colegiului Medicilor pe lângă autorităţi pentru identificarea unei alternative în cazul pacienţilor care refuză cardul naţional de sănătate pe motiv de conştiinţă sau religioase, informează Patriarhia Română.
Nu uitaţi:Parintele Justin Pârvu:
“– Cu cardul de sănătate cum e bine să procedăm, că se trezeşte omul cu el la poştă şi trebuie să semneze pentru el?
– Nu îl primim deloc. Nu semnați pentru el, ci îl trimiteți prin poştă de unde a venit. Trebuie să fie un act de mărturisire al nostru şi este şi pentru ei o ocazie să vadă că poporul se opune în masă.”
După cum se stabilise în scenariul KGB-ist, încă din vara lui 1989, „schimbările din România vor fi sângeroase”, „Ceauşescu va termina rău” şi „Securitatea trebuie să dispară”. Chiar generalul Victor Atanasie Stănculescu, cel care avea să joace un rol important în lovitura de stat, a recunoscut într-un interviu că se aştepta ca „Securitatea să fie tocată”. Prin urmare, instituţia Securităţii regimului comunist din România a avut parte, în decembrie 1989, de un sfârşit sângeros, terorii revoluţionare antisecuriste declanşate în decembrie 1989 căzându-i victime numeroase cadre din aparatul de Securitate central şi teritorial. Şi nu oricum. Au fost batjocoriţi, umiliţi, bătuţi, lipsiţi în mod abuziv de libertate, au suportat torturi inimaginabile, li s-a refuzat asistenţa medicală celor aflaţi în suferinţă ori le-au fost profanate cadavrele celor asasinaţi mişeleşte. În acel decembrie însângerat al anului 1989 Securitatea a devenit „vinovatul de serviciu”, punându-i-se în cârcă toate relele – reale sau imaginare – legate de vechiul regim sau produse sub cel nou. Pe bună dreptate generalul Iulian Vlad, fostul şef al DSS spunea la o lansare de carte la Baia Mare, în 2009, că „Despre evenimentele anului 1989 şi altele pregătitoare s-au scris relativ multe şi, din varii morive, nu întotdeauna cu real interes şi bună credinţă de a servi punerii faptelor în lumina adevărului”[1].
Aşa cum rezultă din majoritatea studiilor ştiinţifice bazate pe documente şi mărturii, dar mai ales pe o judecată echidistantă, Securitatea nu a participat decât în prea mică măsură la represiunea asupra demonstraţiilor anticeauşiste din decembrie 1989. Aceasta a fost în exclusivitate problema Armatei, Miliţiei şi Procuraturii Militare. Iar Armata Română a reacţionat dur, dar perfect legal, în 17 decembrie 1989 la Timişoara pentru că unii „demonstranţi” în realitate agenţi străini foarte bine instruiţi, care îşi cunoşteau perfect misiunea, infiltraţi printre demonstranţi au atacat tehnica militară şi au provocat militarii. Şi pentru ca ironia istoriei să fie şi mai pregnantă, instituţia Securităţii a trebuit să suporte una dintre cele mai mari calomnii lansate şi susţinută de exponenţii noii puteri, şi anume aceea de „securişti-terorişti”. Şi faptul că după mai bine de două decenii de la acele evenimente, o dată cu devoalarea publică a unei astfel de propagande cu parfum de Kremlin, nici o oficialitate a statului român nu s-a grăbit, nu neapărat să-şi ceară scuze, dar măcar să recunoască minciuna şi dezinformarea la care a fost supus poporul român, denotă că încă mai avem o frică endemică de fostul mare vecin şi stăpân de la Răsărit, în ciuda faptului că ne place să ne lăudăm că suntem integraţi în NATO şi UE, ori că aparţinem de drept şi de fapt spaţiului lumii civilizate. Dar să rememorăm faptele aşa cum s-au petrecut.
Şovinismul extremiştilor iese din tenebrele istoriei
Imediat după fuga Ceauşeştilor, în 22 decembrie 1989, într-o serie de comune din judeţele Harghita şi Covasna s-au produs fapte abominabile împotriva unor cadre de Miliţie şi Securitate. După cum am menţionat la locul potrivit în această lucrare, miliţienii din mediul rural aveau competenţe şi pe linie de securitate, motiv pentru care au căzut victime propagandei antisecuriste. Cel care poartă o mare răspundere asupra faptului că a declanşat o astfel de campanie a fost Ion Iliescu. Într-o serie de localităţi din judeţele Harghita şi Covasna, în după-amiaza zilei de 22 decembrie populaţia minoritară maghiară incitată la violenţă de extremişti a atacat posturile de miliţie şi s-au pretat la crime monstruoase.
În comuna Dealu, din judeţul Harghita, formată din şapte sate şi locuită de 4000 de suflete a căzut victimă plutonierul major Liviu Teofil Chenchişan, în vărstă de 33 de ani, care ocupa funcţia de şef de post de miliţie. El, împreună cu familia sa (soţia şi doi copii minori) erau singurii români din comună. Postul de miliţie şi casa familiei plutonierului major au fost incendiate. Subofiţerul a fost scos din locuinţă şi bătut până la inconştienţă. Apoi au turnat ţuică pe el şi i-au dat foc. Soţia şi copii au fost salvaţi de o familie de maghiari. Criminalii: Nagy Istvan, Ambrus Pavel, Vass-Kiss Elod şi Nagy Imre au fost condamnaţi de Curtea Supremă la pedepse între 13 şi 18 ani închisoare. Dar în 1994 au fost puşi în libertate printr-un decret de graţiere semnat de, cine altul, Ion Iliescu, pe motiv că în timpul procesului îşi recunoscuseră faptele.
În dimineaţa de 22 decembrie 1989, ofiţerii şi subofiţerii de securitate din Odorheiul Secuiesc şi-au depus armele în fişete, conform ordinului primit de la generalul Iulian Vlad, şeful DSS. Fiind o stare excepţională, cadrele nu puteau părăsi sediul, fiind consemnate la locul de muncă. Pentru apărarea sediului, care adăpostea la parter şi Miliţia a fost adus un pluton din trupele de securitate de la Gheorghieni. După ce s-a anunţat moartea generalului Vasile Milea au început să se adune protestatari în preajma sediului Miliţiei şi Securităţii. Protestatarii au devenit violenţi, atacând depozitul de la parter al Miliţiei unde se aflau aparate video confiscate. Unii dintre protestatari chiar au reuşit să-şi recupereze obiectele confiscate legal de către organele de Miliţie. În jurul orei 16 plutonul de securitate a primit ordin de retragere în cazarma de la Gheorghieni, pe motiv că spiritele se calmaseră. În jurul orei 18:00, deci după o oră şi jumătate de la apariţia lui Ion Iliescu la postul Televiziunii române, când a rostit acele fraze mincinoase prin care incita populaţia la acţiuni contra Securităţii, în faţa clădirii Ministerului de Interne din Odorheiul Secuiesc au început să se strângă alţi manifestanţi. De data aceasta erau dominaţi de indivizi cu o ţinută atletică şi aflaţi sub influenta băuturilor alcoolice. Au atacat sediul Miliţiei şi Securităţii, au incendiat parterul şi au trecut la violenţe contra cadrelor de securitate. Locotenent-colonelul Dumitru Coman, şeful Securităţii din Odorheiul Secuiesc, perceput de localnici ca un om cumsecade, a fost totuşi scos în stradă, omorât în bătaie şi apoi aruncat în curtea spitalului. Criminaliştii care au făcut cercetările au constatat că trupul neînsufleţit nu mai avea nici un os întreg. Făptuitorii, de origine etnică maghiară, foşti informatori şi agenţi ai Securităţii maghiare AVO[2], au fost salvaţi de la pedeapsa meritată în urma demersurilor făcute de fruntaşii UDMR la forurile europene.
În 1997, rămăşiţele pământeşti ale martirului erou lt.col Dumitru Coman au fost deshumate din cimitirul din Odorheiul Secuiesc şi îngropate în cimitirul din satul său natal Rădaia, judeţul Cluj. A avut parte şi de un ceremonial militar la care au participat numeroşi militari şi civili. Iată şi un fragment sugestiv din ceea ce a reţinut ziaristul clujean Ionuţ Tene: „Au venit şi au dorit să-şi aducă omagiul la înmormântarea militară peste o sută de ofiţeri SRI şi ai fostei Securităţi comuniste, care au lucrat la protejarea identităţii româneşti din Ardeal. Ţin minte că era un frig de crăpau pietrele şi nu mare mi-a fost mirarea, când au dus coşciugul la groapă să văd numeroşi ofiţeri SRI ştergându-şi lacrimile de la ochii şi au aruncat un bulgăre de ţărână pe coşciugul de lemn. Un cunoscut colonel din SRI Cluj s-a îndreptat spre mine emoţionat şi mi-a zis: – Ionuţ, oameni ca şi el (col. Coman) au ţinut ţara unită şi Transilvania să nu se rupă de România!”[3]. Din nefericire decretul prezidenţial din 2010 îi retrage locotenent colonelului Dumitru Coman după 21 de ani titlul de erou martir al Revoluţiei Române, în urma sesizării CNSAS şi a avizării Parlamentului României, pe motiv că ofiţerul făcuse aşa-zisă „poliţie politică”, adică o infracţiune nedefinită în legislaţia românescă. În aceeaşi situaţie s-au găsit şi alţi doi eroi-martiri: colonelul Gheorghe Trosca şi locotenent colonelul Eugen Cotună. Toţi trei nedoriţi de memoria perversă a politrucilor de ocazie cu parfum de Kremlin, vor rămâne veşnic în amintirea poporului român alături de alţi bravi eroi martiri ai neamului.
Tot la Odorheiul Secuiesc, bande de extremişti şovini, împinşi de la spate de agenţi AVO, l-au spânzurat pe locotenentul de securitate Mircea Buie pe motiv că este „român securist”. Ulterior i-a fost spartă şi devastată locuinţa. A avut noroc că a cedat creanga acelui castan de care era atârnată frânghia. A intervenit şi un grup, format tot din etnici maghiari care s-au dovedit raţionali, „buni cetăţeni români şi oameni de omenie”, după cum i-a numit chiar generalul Iulian Vlad[4]. I-au scos ştreangul de la gât şi ulterior l-au dus la spital. Aşa a scăpat cu viaţă, reuşind ulterior să povestească cu mult realism şi obiectivitate momentele dramatice prin care a trecut[5].
Se pune întrebarea: ce au avut extremiştii cu colonelul Dumitru Coman şi cu locotenentul Mircea Buie? Evident că nu originea etnică constituia motivul principal ci ceea ce ştiau cei doi ofiţeri de securitate despre activităţile desfăşurate contra intereselor româneşti de către neorevizioniştii maghiari. Elocvent în acest sens este următorul fragment din declaraţia făcută de locotenentul Mircea Buie: „În 1989 aveam semnale clare de intensificare a contactelor revizioniştilor maghiari cu anumiţi oameni din zonă. Astfel, Sándor Csoóri – preşedintele Federaţiei Mondiale a Ungurilor şi, apoi, lider al Frontului Democrat Maghiar – ţinea legătura cu profesorul Katona Ádám şi cu actorul Bartha Mihály Levente (ulterior, acesta a emigrat în Ungaria şi s-a înscris în partidul condus de Csoóri). Rolul lor era să atragă intelectualii de vârf din Odorheiu Secuiesc şi Miercurea Ciuc, sub pretextul luptei împotriva asimilării şi afirmării secuilor (ultima temă a şi revenit la modă). La o cabană din zonă aveau loc întâlniri la care mai veneau scriitorul Sütő András (plecat şi el în Ungaria, după evenimentele de la Târgu Mureş) şi fratele lui László Tőkés. În ce-l priveşte pe Sütő András, acesta şi-a îndesit vizitele la Consulatul Maghiar din Cluj, iar după desfiinţarea acestuia, la Ambasada Ungariei de la Bucureşti, în acelaşi timp fiind contactat şi de alţi diplomaţi străini acreditaţi la Budapesta. Mai ales diplomaţi maghiari, britanici şi francezi şi-au intensificat prezenţa în Harghita şi Covasna. Că lucrurile au fost pregătite cu atenţie, o demonstrează şi faptul că, în 23 decembrie, a şi apărut pe piaţă un ziar în limba maghiară. De altfel, din primăvara anului 1989, în zonă au apărut şi ruşii, câte 2-3 într-un autoturism Lada. A crescut şi numărul celor care fugeau în Ungaria („evazionişti” – cum le spuneam), majoritatea mergând să se pregătească în tabăra de la Bicske”[6].
Tot din izvoare istorice memorialistice aflăm despre adjunctul şefului de post de Miliţie din comuna Zetea, plutonier Dănilă Gabi, că a fost maltratat şi omorât, iar în Cristurul Secuiesc, plutomierul major Ferencz Emeric a fost omorât de ţiganii pe care-i cercetase pentru diferite infracţiuni. Posibil ca în acest ultim caz să fie vorba despre o răzbunare ca urmare a unei anchete dure din partea Miliţiei. A avut de suferit şi preotul ortodox din localitate, un anume Călugărul pe motiv „că-i protejază pe ofiţerii de securitate”[7].
Un bilanţ sumar al ororilor comise de bandele de extremişti şovini maghiari, incitaţi de discursul iraţional a lui Ion Iliescu, ajutaţi de alcool şi de „turiştii-neturişti”, în realitate agenţi AVO ai Securităţii maghiare, ar arăta cam aşa: în judeţele Harghita şi Covasna au fost distruse 43 de sedii ale Securităţii şi Miliţiei (35 în judeţul Harghita şi 8 în judeţul Covasna), şi incendiate cele din Odorheiul Secuiesc, Gheorghieni, Cristuru Secuiesc, Miercurea-Ciuc, Brădeşti, Ciumani, Zetea şi Secuieni”[8]. Şapte persoane, dintre care şase din Ministerul de Interne, cadre active şi de rezervă au fost omorâte bestial, iar cadavrele lor profanate. În afara acestora, 104 ofiţeri şi subofiţeri de miliţie şi securitate din judeţele Harghita şi Covasna au fost maltrataţi de şovini unguri, suportând vătămări corporale şi fracturi multiple. Îngrijirea lor a însumat peste 500 de zile de spitalizare, mulţi dintre aceştia râmânând cu urme pentru toată viaţa. Din sediile posturilor de miliţie şi securitate au fost sustrase 468 arme şi 17 832 cartuşe, din care ulterior s-au recuperat 396 arme şi 2832 cartuşe, rămânând dispărute 72 arme şi 15 000 cartuşe[9]. Făptuitorii, cărora li se potriveşte de minune versul eminescian – „e ruşine omenirii să vă spună vouă oameni” – au fugit ulterior din România, ca nişte laşi notorii, pierzându-şi astfel urmele prin Ungaria, Suedia sau alte ţări care s-au pricopsit cu asemena creaturi josnice.
Două aspecte sunt fundamentale din aceste evenimente începute în 22 decembrie 1989 şi continuate mai bine de câteva luni în judeţele Harghita, Covasna, la care se adaugă în martie 1990 Târgu-Mureş. În primul rând, cadrele de miliţie şi securitate nu au folosit armamentul din dotare. Cercetările ulterioare demonstrând că nu a existat nici măcar un singur caz de utilizare a armelor de foc contra populaţiei. Pe de lată parte se poate spune că acţiunile anticeauşiste au fost doar ocazia pentru ca şovinii unguri să transforme totul în acţiuni antiromâneşti. E bine să se ştie acest lucru, pentru că un popor tolerant cum este poporul român a dovedit de nenumărate ori în istorie că ştie să ierte, dar fără îndoială nu va putea uita. (…)
[2] Ionuţ Tene, O greşeală prezidenţială de neiertat: Ridicarea titlului de erou-martir locotenent-colonelului Dumitru Coman, ofiţerul masacrat de agebţii AVO la odorheiul Secuiesc, în „Napoca News”, 2 martie 2011.
[5] Aurel I.Rogojan, 1989 dintr-o iarnă în alta… România în resorturile secrete ale istoriei, Ediţia a II-a, revizuită, Editura Proema, Baia Mare, 2009, p. 199.
Camil Tulcan, creatorul RasterPoint, a publicat dupa 24 de ani un film realizat de tatal sau, Doru Tulcan, la Timisoara, in ziua de 19 decembrie 1989, pe o pelicula de 8 mm. Il prezentam aici, cu multumiri:
În mentalul colectiv maghiar, evenimentele din decembrie 1989, în mod special circumstanţele cu semnificaţie neechivocă de la Timişoara, au fost percepute şi ca o mişcare naţională proprie, dovada fiind, pe de o parte, explozia exceselor xenofobe împotriva românilor, iar, pe de altă parte, escaladarea separatismului etnic, în formele şi modalităţile care au amorsat conflictul interetnic din 19-20 martie la Târgu Mureş.
Fostului consilier pe problemele de culte si cultura ale Presedintelui Traian Basescu, fost Ministru de Externe al Romaniei in Guvernul Boc, fost ambasador al României la Paris si Vatican si fost inspector MAE in jacuzzi-ul ambasadoarei Vulpe din Australia, teologului de serviciu Teodor Baconschi – nasul ambasadorului Lizarduca de la Chisinau – , in visele lui umede “catindat” in cuplu prezidential cu MRU, pe 18 decembrie 1989, cand la Timisoara se murea, ii ardea de felicitat coloneii de Securitate ai RSR.
Cu cateva luni in urma a fost finalizat un nou film documentar avandu-l in centru pe Parintele Arsenie Boca, Sfantul Ardealului. Aceeasi echipa ca si pentru filmul “Parintele Arsenie Boca – Omul lui Dumnezeu” (2011, 80 minute), respectiv Nicolae Margineanu (regizor si producator), Ion Costin Manoliu (text/comentariu) si Maria Ploae (voce), a realizat in acest an, 2013, filmul “Parintele Arsenie Boca în duh și adevar” (83 minute), care va rula si in cadrul festivalului de film documentar care incepe maine la Sibiu, Astrafilm Festival.
Politica ta despre fonfleurile lui Gyuri Frunda din presa ungara legate de carpa secuiasca si Victor Ponta si fiul colonelului post-mortem Aurel Agaghe despre “minciunile și tâmpeniile debitate de Frunda Gyorgy cu privire la decizia ÎCCJ în procedura de revizuire inițiată de fiul ucigașului Paizs Octavian”.
De unde se vede ca Csobi Asztalos Ferenc si-a dat demisia din UDMR dar nu si pe cea din functia de extremist maghiar antiroman platit de “statul roman”
Primejdia majoră — conștientizată de către parlamentarul Mădălin Voicu, care, cum arătam, în virtutea ascendenței paterne din excelentul violonist Ion Voicu, se declară a fi țigan, respingând a se recunoaște în termenul rom sau în varianta rrom — este ștergerea, în ritm destul de rapid, a identității reale, ba chiar a înseși istoriei poporului nomad, de origine indiană, ajuns în Europa la finele secolului al XIV-lea, după opinia celor mai numeroși istorici, alții opinând că migrația s-ar fi făcut în valuri succesive, între secolul al IX-lea și al XIV-lea.
Servilismul a căpătat noi forme odată cu cizma sovietică, servilismul faţă de “Lumina care vine de la Răsărit”. S-a format repede la Moscova o nouă clasă de manevră, care a pus stăpânire pe ţară. Şi de atunci a apărut servilismul de culoare roşie. Servilismul faţă de şefi, faţă de secretarul de partid.
Am intrat în politică şi în Parlament cu cinci ani în urmă, după şase ani de procuratură, un an de administraţie publică şi şaptesprezece ani de presă. Ca procuror, am avut ocazia să-i cunosc îndeaproape pe reprezentanţii nomenclaturii comuniste locale sau centrale în anchetele pe care le-am iniţiat la Satu Mare după Revoluţie sau la care am participat în calitate de membru al Comisiei guvernamentale de anchetă a evenimentelor din decembrie 1989 de la Sibiu, al cărei cap de afiş a fost fiul dictatorului Nicolae Ceauşescu, Nicu.
Acest articol este o continuare firească a celor două precedente (Cine e agresorul (I) și Cine e agresorul (II) Constanța și litoralul), de asemenea o continuitate a articolului Minciuna 22 iunie 1941, prin care demonstrez că sovieticii nu s-au mulțumit cu Basarabia și nordul Bucovinei ocupate la 26 iunie 1940, ba chiar doreau mai mult, mult mai mult. Și numai de la noi, ci de la întreaga Europă, ba chiar întreg globul pământesc era țelul lor, în spiritul revoluției comuniste.
Acțiunea lui C. Saftoiu e un gest reflex venit din deprinderea de a da note informative pe ascuns. S-a folosit de mașina de vot politic din CA doar atunci când n-a avut alternative. Pentru el TVR e o tarla, iar el e vătaful suprem impus de partid, deci face ce vrea.
Dionisie Aurel Agache, fiul colonelului post-mortem Aurel Agache, ucis bestial in Targu Secuiesc de hoarde de maghiari deszlantuiti impotriva romanilor, in decembrie 1989, ne informeaza ca unul din ucigasii tatalui sau a fost gasit, din nou, vinovat de crima, dupa ce o instanta a mult aclamatei “Justitii a statului de drept”, respectiv Curtea de Apel Bucuresti, il gasisese… nevinovat.
“Romania, alternative la corsetul UE” este titlul noii mele carti si totodata primul meu manifest politic. A venit momentul sa ne intrebam si noi daca acest nou reich de tip sovietic nu este cauza problemelor economice si politice ale tarii si garantul dezbinarii teritoriale de maine.
Prof. univ. dr. ing. Marian Rizea, ofiter de informatii cu gradul de colonel (r), a oferit portalului Ziaristi Online, sub forma unei lucrari intitulata “Schimbarea”, Raportul Comisiei Senatoriale privind evenimentele din decembrie 1989, comisie condusa in prima faza de Sergiu Nicolaescu si apoi de Valentin Gabrielescu. Cartea de mai jos, pe care o publicam integral, pe capitole, a fost oprita de la publicare. Motivele le veti afla chiar de la editorul ei, aici. Veti descoperi in documentele Comisie fapte zguduitoare si amanunte tinute secret despre “misterele revolutiei”. Pana acum. Portalul independent Ziaristi Online face cuvenita indreptare istorica, prezentand adevarul asa cum a fost el cautat si consemnat:
“Romania sa o lase mai moale cu statul national. Minciuna are picioare scurte. Daca reusesc sa sustin acea regiune in care maghiarii sunt majoritari, pentru ca aceasta regiune exista de mai multe secole, aceste regiuni au dobandit autonomia sub Mariei Tereza, iar numitorul comun al Uniunii Europene si cel al Imparatiei Mariei Tereza sunt regiunile, iar viitorul se bazeaza tocmai pe aceste regiuni” – Gyorgy Frunda, consilier “onorific” al premierului Viktor Ponta
Pe cine a aparat “onorificul” lui Ponta in cariera sa de avocat si senator UDMR:
Cazul criminalului de razboi Wass Albert
Din documentele pastrate in arhiva Muzeului Memorial al Holocaustului din Washington rezulta ca contele Albert Wass si tatal sau, Andrei, i-ar fi instigat in septembrie 1940 pe militarii unguri sa ucida patru persoane din satul Scutard, doi tarani romani si doua tinere evreice (24 si 18 ani), cadavrele fiind aruncate intr-o groapa comuna. Wass Albert s-a sinucis in februarie 1998. In 1998, urna funerara cu cenusa lui Wass a fost adusa in Romania si ingropata in parcul castelului Brancovenesc din judetul Mures, in dispretul romanilor si evreilor ucisi de el.
Cultul lui Wass Albert se manifesta public in Romania prin busturile sale amplasate in curtea scolii din Lunca Muresului, judetul Mures si in curtea bisericii romano-catolice din Reghin cat si in centrul orasului Odorheiu Secuiesc, alaturi de cel al lui Nyiro Jozsef, unde au fost instalate in ciuda faptului ca legislatia romaneasca nu permite cultul public al celor condamnati ca criminali de razboi. Ex-senatorul UDMR Gyorgy Frunda, actualul consilier al premireului Victor Ponta, este cel care a inaintat procurorului general al Romaniei in anul 2002 o cerere privind anularea sentintei prin care Wass Albert a fost condamnat in anul 1946 pentru crime de razboi comise in 1940, cand Ardealul a fost ocupat de trupele horthyste. Procesul a fost rejudecat si sentinta s-a mentinut: Albert Wass ramane criminal de razboi. Nu si pentru consilierul lui Victor Ponta, care ii publica cartile impreuna cu Marko Bela, la editura “Mentor” a fostului presedinte al UDMR.
Gyorgy Frunda a militat si pentru ca busturile lui Wass Albert sa fie mentinute pe soclu. Nu acelasi lucru s-a intamplat cu statuile maresalului Ion Antonescu, demolate peste noapte.
Cazul ucigasilor colonelului post-mortem Aurel Agache
Dionisie Aurel Agache, fiul colonelului post mortem Aurel Agache despre avocatul Gyorgy Frunda
Puţină lume nu a auzit de ex-senatorul UDMR GYÖRGY FRUNDA. Acest eminent om politic din România laureat al multor distincţii şi medalii printre care amintesc: “Senatorul Anului 1995” şi “Om Politic al Anului 1996” (acordat de revista VIP), având totodată şi o mulţime de funcţii politice atât în România cât şi la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei de la Strasbourg.
Implicarea senatorului UDMR György Frunda în cazul Agache a relevat adevărata faţă a acestuia, aceea de mincinos şi de diversionist, de lipsit de bun-simţ şi diletant. Până ce am avut ocazia să-l văd în direct la lucru, eram şi eu convins ca toată lumea de faptul că este un om onest şi cinstit, un profesionist în meseria sa şi mai ales un justiţiar pentru care adevărul şi dreptatea sunt pe locul întâi. Mi-am dorit dintotdeauna ca el să fie cel care îi reprezintă pe cei 5 criminali în proces deoarece am crezut că astfel se va pune capăt propagandei mincinoase şi deşănţate căreia i-a căzut victimă tatăl meu din partea politrucilor locali ai UDMR-ului.
Activitatea avocatului-senator Frunda în perioada 2003-2007 îl plaseasă într-o stare de incompatibilitate ce va trebui analizată de Agenția Națională de Integritate. Iar dacă ANI și instanța de contencios administrativ vor constata starea de incompatibilitate a senatorului UDMR, acesta să răspundă pentru ilegalitatea comisă și să fie decăzut din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică.
Prestaţia acestui politician UDMR poate fi calificată ca fiind în contradicţie cu mentalităţile europene şi care s-a manifestat prin:
Cazul mutilatorului lui Mihai Cofar, Cseresznyés Pál
Cseresznyés Pál, “eroul” maghiar de la Targu Mures: “Picioarele calului lui Horthy fac spume în sânge de român”
Aparat personal de Gyorgy Frunda si gratiat la fel de personal de Emil Constantinescu, “martirul” Cseresznyés Pál (surprins in foto de mai sus), mutilatorul romanului Mihai Cofar (foto jos) pe data 19 martie 1990 ramane la fel de sovin ca si atunci. Fiul colonelului post mortem Aurel Agache, ucis si mutilat salbatic de aceiasi “conlocuitori” in decembrie 1989, prezinta pe blogul sau fata lui Cseresznyés Pál de azi, aceeasi ca si cea de ieri:
“Dacă îl întreabă un ungur, spune că dacă s-ar repeta evenimentele la fel ar face şi ar lupta pentru cauza naţiunii maghiare. Dacă îl întreabă un român spune că cere iertare tuturor findcă a fost indus în eroare de conducătorii de atunci ai maghiarimii şi românimii. În funcţie de partenerul de dialog, spune că la puşcărie a fost bătut şi de unguri şi de români. Cert este că o parte a maghiarimii l-a transformat într-un erou, i-a creat o carte chipurile autobiografică, cei din „Miscarea Tinerilor din cele 64 de Comitate” (HVIM) conduşi de extremistul Toroczkai László l-au ales preşedinte de onoare. În momente în care trebuia atinsă coarda naţionalistă a cauzei toţi politicienii maghiari s-au afişat cu el.
În realitate el este un mare nimeni, un individ care a fost şi este folosit ca un material de manevră facil, un om care într-un moment al existenţei sale a ales să se comporte ca un animal şi acuma culege roadele anilor de puşcărie petrecuţi în închisorile din România ca victimă a sistemului juridic românesc.
Dar acest “martir” este şi un mare artist care delectează pe orice are urechi să audă şi cu vocea sa “baritonală” declamând cu mult patos cu vocea gâtlejită de aburii alcoolului consumat într-o cantitate mult prea mare, versuri şovin extremiste în care este preamărit legendarul Horthy Miklós.
Cel puţin refrenul unei strofe este sugestiv:
A két szeme játszadozik örömébe’
Mert a lova lába habot ver az oláh vérbee.
„Horthy Miklos s-a urcat pe calul alb ca neaua și a înconjurat Sighetul maghiar.
În ochii săi sclipea bucuria Căci picioarele calului său fac spume în sânge de român.”
December 23rd, 2015 
VR 
Posted in 
Tags: 
