Posts Tagged ‘eugen simion’

Eugen Simion de la “Lupta de Clasă”, perfidul asasin de modă nouă al lui Eminescu. Constantin Barbu îl pune la punct: “Inchizitorul ramolit”

Eugen Simion in Lupta de Clasa despre ideologia marxist-leninista 1 - Ziaristi OnlinePublicarea de către Eugen Simion a unei lucrări pretins de specialitate despre cauzele morţii lui Eminescu a scandalizat lumea eminescologilor. Un colocviu desfăşurat pe 15 iunie 2014 la sediul Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă (FNSA) a academicianului Eugen Simion a fost transcris într-un volum lansat la Biblioteca Academiei Române pe 15 ianuarie 2015. Zi declarată a Culturii Naţionale a României, din care lipseşte însă chiar numele sărbătoritului zilei, Mihai Eminescu. Propunerea, ca şi omisiunea notabilă, i-a aparţinut aceluiaşi Eugen Simion. Eminescologul Nae Georgescu, autorul lucrării “Boala şi moartea lui Eminescu“, observa ciudăţenia în cauză chiar la prima punere în practică a Legii (“Eminescu şi cultura naţională“, Ziaristi Online, 11.01.2011). Anul acesta, la 165 de ani de la naşterea lui Eminescu, Eugen Simion s-a întrecut pe sine. De ziua lui Eminescu i-a spus de ce n-a murit. N-a murit de sifilis, ceea ce orice cercetător onest ştia de mult timp. Dl. Simion, a aflat, iată, în 2015, ceea ce medicul neuropatolog Ovidiu Vuia a certificat în 1997! Acum ştie şi el. Şi o spune ca şi cum el ar fi descoperit-o (“Medici: Eminescu a fost diagnosticat şi tratat greşit pentru sifilis, a murit intoxicat cu mercur“, Mediafax, 15.01.2015). Ce mai contează că chiar noi am publicat documentul olograf al Autopsiei lui Sutzu, care spunea acelaşi lucru cu 125 de ani în urmă? Acum a aflat Simion, acum o spune şi el. Dar preşedintele propriei fundaţii mai ştie şi că Eminescu n-a murit nici de lovitura pe care a primit-o în moalele capului. Ci musai de intoxicaţie cu mercur. Nu are nici un fel de dubiu. Dl. Simion ştie, cu aceeaşi certitudine ce nu poate deriva decât, poate, din numele ales pentru fundaţia lui, şi când şi-a încheiat Eminescu “opera majoră”. După cum şi scrie, în “Argumentul” care însoţeşte textele a 13 autori prinşi în coperţile unei lucrări îndoielnice: „El şi-a încheiat opera majoră la 33 de ani şi a dispărut, tragic, la 39 de ani, nu omorât de un nebun care i-a dat cu o piatră în cap şi nici răpus de lues.” Numai că din cuprinsul volumaşului său, intitulat „Maladia lui Eminescu şi maladiile imaginare ale eminescologilor” şi încropit într-o manieră de OUG marca Ponta, nu reiese de nicăieri cum de a dobândit dl. Simion asemenea certitudini detectivistice demne de Colombo. În schimb reiese o evidenţă. Şi anume că dl. Simion, asemenea întru totul dlui Pleşu & Manolescu & Coop, este deranjat că în ultimii ani, în urma unei campanii de presă declanşată de Asociaţia Civic Media pe 15 ianuarie 2007, tot mai mulţi români au început să afle care este adevărul despre viaţă şi moartea lui Eminescu, gazetarul naţionalist şi luptătorul pentru unirea tuturor românilor în graniţele “Daciei Mari”. Aşa că s-a gândit să pună un capac “academic” tuturor dezvaluirilor şi cercetărilor specialiştilor, care au ajuns, în sfârşit, şi la publicul larg.  Cercetători dintre care, unii, sunt veritabili eminescologi. Eminescologi care, încă din titlul plin de imaginaţie, sunt trimişi de dl. Simion într-o zonă a… imaginarului (fictiv, imaginat, ireal, închipuit, născocit, nereal, plăsmuit, scornit, fantezist). La fel i s-o fi spus şi lui Eminescu, prim-redactorului ziarului Timpul, în fatidica zi de 28 iunie 1883, când a fost arestat şi internat politic: ca suferă de “imaginaţii”. Pentru că, “nu-aşa?”, conform afirmaţiilor academicianului Eugen Simion, de la lansarea broşurii sale, aşa cum au fost citate de Mediafax, “opera lui Eminescu a fost creată până la 33 de ani, după care au urmat cei şase în care a fost bolnav”. Aţi înţeles esenţa: eminentul jurnalist – probabil primul jurnalist român deţinut politic şi internat abuziv într-o clinică psihiatrică – s-a îmbolnăvit, brusc, exact după ce a scris ultimul său editorial din Timpul: “Pentru libertatea presei“. O spune (şi) Simion, colegul lui Brucan şi Tismăneanu de la… “Lupta de clasă”. Pardon… Academia Română. Ne oprim aici. Noi suntem doar jurnalişti. Simpli jurnalişti. Dar eminescologii, suntem convinşi, îşi vor spune cuvântul cu privire la tentativa de reasasinare civilă a lui Eminescu de către Eugen Simion. O primă reacţie, pe care o reproducem, în serial, dintr-un volum proaspăt apărut, vine de la profesorul Constantin Barbu, discipol al lui Constantin Noica şi autorul lucrării “EMINESCU. Istorisirea celei mai cumplite crime din istoria României“. O reacţie dură, dar perfect justificată de imbecilităţile textului “academic” al Fundaţiei ce trăieşte numai din furtul de harismă al Academiei Române. De data asta, cineva trebuie să-i spună “Până aici!”. Profesorul Constantin Barbu o face oferind cititorilor, pe lângă o analiză la sânge a “studiului” scos de FNSR, şi despuierea de uniforma de academician a impostorului Eugen Simion. În finalul expunerii lui Constantin Barbu veţi vedea un academician gol, doar cu un tatuaj mic pe posteriorul său: o inimioară cu o seceră şi-un ciocan sub cuvintele adânc înscrise, cu roşu, pe pielea albă a academicianului:  “Ia liubliu tebia ARLUS”…

Constantin Barbu despre Eugen Simion inchizitorul ramolit vs Eminescu

Constantin Barbu

Eugen Simion,

inchizitorul ramolit

Interviu realizat de Costin Crețu

– De ce crezi că a tipărit Eugen Simion această carte în care vrea să pornească un război împotriva tuturor eminescologilor, el nefiind eminescolog?

Academicianul Eugen Simion, inchi­zitorul ramolit al eminescologiei, a tipărit cartea Maladia lui Eminescu și maladiile imaginare ale eminescologilor cu dorința și voința de a falsifica iluzoriu și cu orice preț un adevăr cumplit: uciderea lui Mihai Eminescu.

Calculul lui Simion a fost acesta:

Integral la Ziaristi Online

Eugen Simion in Lupta de Clasa despre ideologia marxist-leninista 2 - Ziaristi Online

EXCLUSIV. Eminescu şi masonii. Generalul Ilie Torsan, specialist în criptologie, a “spart” Codul lui Eminescu. VIDEO – Interviu Ziaristi Online

Gen. Ilie Torsan specialist in criptologie - despre Mihai Eminescu -foto Victor Roncea Ziaristi OnlineIlie Torsan, profesor de matematică, 40 de ani în serviciile secrete româneşti, domeniul criptologiei. A ieşit la pensie cu gradul de general de brigadă. De atunci şi-a consacrat timpul unor studii excepţionale, descoperind numeroase texte criptate în literatura română. Aplecându-se în mod deosebit asupra lui Eminescu, generalul Torsan a reuşit să facă o serie de descoperiri aproape uimitoare, pentru profani, dintre care unele au fost folosite de către eminescologi şi cercetători reputaţi, ca profesorii Theodor Codreanu şi Nae Georgescu precum şi George Ene, Dan Toma Dulciu şi Ion Rogojanu. A scris peste 20 de cărţi pe aceste teme, dintre care oferim azi, aici, două, de referinţă: Mihai Eminescu – Investigaţie Criptologică şi Mihai Eminescu Documente… si Enigmele lor (disponibile mai jos, de la Scribd, via Dan Toma Dulciu). Cunoscutul bibliofil care a descoperit şi primul film documentar despre Eminescu, Ion C. Rogojanu, afirmă că formula pe care a găsit-o profesorul Ilie Torsan pentru a “sparge” textele cu cifru ale unor mari poeţi români, îndeosebi ale lui Eminescu, poate fi denumită „Teorema Torsan cu privire la aplicaţiile şirurilor Fibonacci în domeniul Poeziei”. Ilie Torsan consideră că a identificat în scrierile lui Eminescu folosirea de către acesta a şirurilor lui Leonardo Pisano Fibonacci (1175 – 1240), considerat cel mai mare matematician pe care l-a dat Occidentul creştin până în secolul al 18-lea, după cum îl prezintă profesorul de criptologie. Mai mult: Eminescu nu numai scria dar şi vorbea criptat, după cum se relevă din spusele sale dramatice, înregistrate de fiica lui Titu Maiorescu pe peronul Gării de Nord, la momentul în care Eminescu este expediat de Titu Maiorescu la sanatoriul Ober-Döbling (demonstraţia mai jos).

Despre toate acestea şi multe altele puteţi afla chiar de la generalul Ilie Torsan, care a acordat un video-interviu portalului Ziaristi Online, în exclusivitate.

Documentare extrasă din articolul “Juramantul lui Ion Creanga nu este masonic“:

Matematicianul şi profesorul de criptologie cu grad de general de brigadă Ilie Torsan, relevă într-o demonstraţie ştiinţifică exemplară codul folosit de Eminescu pentru a arată că ştie cine sunt cei care îl “sacrifică”.

Eminescu Arh-AnghelLa două zile după semnarea Tratatului secret dintre Regatul Român şi Imperiul Austro-Ungar (octombrie 18/30 1883), Eminescu este trimis la sanatoriul Ober-Döbling, la Viena, arată discipolul lui Constantin Noica, profesorul Constantin Barbu, în articolul “Eminescu – Istorisirea celei mai cumplite crime din Istoria Romaniei (Revista Tribuna, Nr 249, 16-31 ianuarie 2013 PDF). “În Gara de Nord, pe peronul gării îl conduc Titu Maiorescu şi fiica sa, Livia Maiorescu Dymsza. Dintr-un fragment de scrisoare, păstrat miraculos – disponibil la sursa citată -, aflăm ce s-a întâmplat pe peronul Gării de Nord”: “Când ne apropiarăm de cupeu, păzitorul deschise fereastra. Eminescu întinse îndată mâinile afară, se puse la fereastră şi, făcându-şi un “ochian” din degetul cel gros şi din arătătorul ambelor mâini ce-l ţinea la ochi şi râzând foarte înveselit, spuse lui papa: “Dr. Robert Mayer, marele moment, o conspiraţie şi colo marea domnişoară”; apoi scuipă de câteva ori, începu să râdă şi se aşeză. Păzitorul ridică geamul şi E. continuă să vorbească, scuipă apoi de două ori în geam. În momentul plecării îl nelinişti flueratul şi sunatul şi începu să strige Argus, nu se ridică însă de pe canapea.

Ei bine, specialistul serviciilor secrete româneşti Ilie Torsan decriptează fraza pe baza unui cod folosit şi în cazul interogatoriului lui Eminescu, cu un rezultat care îţi dă fiori: “Maiorescu, Marele Mason… “. Iar numele zeului cu 1000 de ochi devine “Ateul!” şi, în acelaşi timp, “O ştiu!”. Iata cheia spartă:

Ilie Torsan descifrare cheie Eminescu Maiorescu mason 1883 via Roncea RoCitiţi şi: A fost Eminescu asasinat de masoni? Din misterele si secretele vietii si mortii Romanului Absolut si razboiul de ieri si azi contra si pentru Eminescu. VIDEO/ FOTO/ DOCUMENTE INEDITE

Două lucrări ale Profesorului Ilie Torsan despre Eminescu via Roncea.Ro:

ILIE TORSAN Investigatie Criptologica by Dan Toma Dulciu

Ilie Torsan Mihai Eminescu Documente….si Enigmele lor. by Dan Toma Dulciu

A fost Eminescu asasinat de masoni? Din misterele si secretele vietii si mortii Romanului Absolut si razboiul de ieri si azi contra si pentru Eminescu. VIDEO/ FOTO/ DOCUMENTE INEDITE

Simbolistica masonica de la mormantul lui Eminescu si din volumul de Poesii publicat de MaiorescuLa 124 de ani de la asasinarea lui Eminescu, secretele vietii si mortii Romanului Absolut – dupa cum l-a definit Petre Tutea – raman inca necunoscute in totalitate. An cu an, firele incep, insa, sa se dezlege. Cercetatori aplecati cu acribie asupra metodelor oculte ale eliminarii lui Eminescu, ca Ovidiu Vuia si Calin Cernaianu, si eminescologi reputati, ca profesorii Nae Georgescu si Theodor Codreanu, Constantin Barbu si Gheorghe Ene, au adus la lumina in ultimii ani – odata cu o “instigare” jurnalistica realizata de Asociatia Civic Media, prin verbul ziaristului George Roncea –, noi si noi detalii despre moartea civila si fizica a lui Eminescu (sintetizate la 120 de ani de la moartea marelui ganditor si luptator pe portalul Mihai-Eminescu.Ro). Altele sunt, inca, asteptate. Si vor aparea, in curand. Daca despre moartea fizica – asasinatul din strada Plantelor – nici astazi nu se cunosc cu temeinicie toate detaliile (o versiune aici), investigatiile fiind in continua desfasurare, despre momentul in care “i s-a pus cruce” jurnalistului nationalist militant pentru “Dacia Mare”, ca membru al Societatii “Carpatii”, au aparut in acesti ani dezvaluiri revelatorii. Moartea civila a lui Mihai Eminescu, executata la varsta lui de 33 de ani, a avut loc cu exact 130 de ani in urma, la 28 iunie, cand gazetarul conservator de o forta nationala cu reverberatii la nivelul politicii europene, a fost arestat si incarcerat abuziv, deschizandu-i-se Dosar de Interdictie si devenind primul ziarist roman detinut politic, internat fortat intr-un sistem psihiatric, dupa o metoda care avea sa devina o practica in timpul regimului satanist comunist.

Dosar-Interdictie-Mihai-Eminescu_Ro-via-Ziaristi-Online-si-Roncea-Ro

A fost ziaristul absolut Mihai Eminescu asasinat de masoni?, este o intrebare care se pune din ce in ce mai des in ultima perioada. Raspunsul este, inca, de aflat. Ce este cert si la vedere: la mormantul lui Eminescu apar incastrate doua torte (simbol al Luminii in simbolistica masonica) dar intoarse, ceea ce poate insemna ca poetul si gazetarul a fost trimis la intuneric pe veci, dar aduce aminte si de practici ale magiei negre (foto sus). Aceleasi torte apar, dar cu “Lumina” in sus, si impreuna cu alte zeci de insemne masonice, si in volumul “Poesii – de Mihail Eminescu”, asa numita “Editie Princeps” realizata de Titu Maiorescu, in mare parte fara acordul lui Mihai Eminescu, volum de la a carui aparitie se implinesc anul acesta 130 de ani. Este volumul prin care Eminescu a fost transformat, la sase luni de la internarea lui, dintr-un ziarist feroce la al carui auz al numelui se strambau mai marii europeni, dictandu-se de la Viena prin subordonatii Imperiului “sa fie potolit”, intr-un poet al damelor si dragostelilor, al somnoroaselor pasarele care canta prin saloanele mondene alaturi de ingerasii amorosi de pe coperta elaborata a acestei prime editii. Este volumul pe care Eminescu il smulge prin spargerea unei vitrine dintr-o librarie pentru a-l calca in picioare, in plina zi, fapta pusa imediat de detractorii sai de servicii, ai tuturor timpurilor, pe seama “bolii” sale. Este volumul in care Maiorescu ii cenzureaza lui Eminescu “Criticilor mei” (detalii si Audio aici), eliminand exact versurile care faceau referire la rolul nefast al criticului in viata poetului si gazetarului. Mai precis doua strofe, dintre care amintesc una: “Si c’o singur-creatoare/ Trasatura de condei/ Unor sa le dai viata/ Altor viata sa li iei”.

Eminentul eminescolog si iscusit decriptolog si decriptograf Dan Toma Dulciu ne informeaza in remarcabila sa lucrare – Misterele Editiei Princeps (1883) – ca prima referire la aparitia volumului “Princeps” – intesat de simbolistica masonica – a avut  loc in decembrie 1883, pe 22 decembrie (o zi emblematica pentru Romania de azi, cand, la 100 de ani de la moartea lui Eminescu avea sa se consemneze sfarsitul regimului comunist): “Ziarul ”Românul” de Joi, la rubrica ”Știri ale Zilei” indică data de 22 decembrie, 1883, ca zi a apariției acestui volum: ”A apărut în editura librăriei Socec din București, Poesiile lui Mihail Eminescu, într-un splendid volum de 300 pag., care face cea mai mare onoare artei tipografice” (in realitate 315 (!) pagini – 303, corpul poetic, plus 3, cuprinsul, plus Cuvantul inainte al lui Maiorescu). Interesant de observat ca ziarul “Romanul” este publicatia cu care gazetarul Eminescu polemiza cel mai aprig in paginile “Timpului”. Ediția Princeps conține numai 19 coli tipografice, despre cea de-a 20-a afirmându-se că s-ar fi pierdut la tipografie, ne aminteste Dan Toma Dulciu in lucrarea citata. Cu ochiul sau ager, Dan Toma Dulciu analizeaza cu rigurozitate fiecare element grafic al volumului si face niste descoperiri extraordinare, foarte putin mediatizate, desi au trecut cinci ani de la aparitia lucrarii sale. Unele se refera clar la eliminarea poetului prin incarcerare si moarte civila. Redam doua aici:

Poetul Mihai Eminescu incarcerat - detaliu de pe coperta editiei Princeps a Poesiilor editate de Maiorescu

Lui Eminescu i s-a pus cruce - detaliu de pe coperta editiei Princeps a Poesiilor editate de Maiorescu

Insa o alta decriptografiere a lui Dan Toma Dulciu, care ar fi meritat sa fie cunoscuta azi inclusiv de elevi, prin intermediul manualelor scolare, se refera la descoperirea indubitabila a numelui Veronicai Micle, respectiv V. MICLE, strecurat prin si printre ramuri in grafica acestei editii Princeps (foto-explicatie mai jos). Cu ce semnificatie? Nu se stie. Cu acordul poetului? Ma indoiesc. In schimb cred ca o posibila interpretare legata de prezenta celor doua cruci din numele lui Mihai Eminescu – scris parca din taieturi de sabie -, dintre care o cruce este apropiata de numele Veronicai Micle, este faptul ca amandorora “li s-a pus cruce”. Este cunoscut faptul ca Veronica moare, de asemenea in conditii neelucidate complet, in acelasi an cu Eminescu (august 3) fiind urmata de Ion Creanga (31 decembrie), prietenul bun si confidentul lui Eminescu, despre care se spune ca in ultimii sase ani ai vietii a fost “bolnav de epilepsie”, adica exact in aceeasi perioada in care Eminescu a fost “bolnav de nervi” si scos, ca si Creanga, din viata cetatii si a natiei: 1883 – 1889. Iata descoperirea eminescologului Dan Toma Dulciu:

POESII-de-Mihai-Eminescu-cu-numele-Veronicai-Micle-ascuns-in-grafica-copertei-editiei-princeps-de-Titu-Maiorescu-Ziaristi-Online-Civic-Media

Despre descoperirile lui Dan Toma Dulciu aminteste astazi profesorul Nae Georgescu, in prezentarea lucrarii sale monumentale “Poesii de Mihail Eminescu; ediţie critică, studiu introductiv, comentarii filologice şi reconstituirea ediţiei princeps”o carte a cartilor lui Eminescu, aparuta la 130 de ani de la editia lui Maiorescu si publicata de Editura Academiei Romane, dupa ce a fost “trantita” de AFCN. O lucrare-samizdat am putea spune, avand in vedere ca, in ciuda valorii sale epocale, cartea nu se gaseste in librarii iar un atoateacademician si-a dorit chiar sa fie trimisa la topit pentru ca a fost publicata “fara aprobarea” sa. La auzul unei asemenea enormitati, directorul general al Editurii Academiei, D.R. Popescu, si-a propus chiar sa adune toate volumele editiei si sa le dea foc in curtea Academiei Romane, dupa cum aflam dintr-un interviu acordat de Nae Georgescu, in exclusivitate, Revistei Tribuna din Cluj, si din care prezentam un “promo” aici (video mai jos).

“Ziua de 28 iunie 1883 este o zi foarte importantă pentru istoria şi politica României nu doar datorită arestării lui Eminescu. Exact în această zi, Austro-Ungaria a rupt relaţiile diplomatice cu statul român timp de 48 de ore, iar von Bismark i-a trimis o telegramă lui Carol I prin care Germania ameninţa cu războiul. În cursul verii Imperiul Austro-ungar a executat manevre militare în Ardeal pentru intimidarea Regatului României iar presa maghiară perorase pe tema necesităţii anexării Valahiei. Împăratul Wilhelm I al Germaniei a transmis de asemenea o scrisoare de ameninţări, în care soma România să intre în alianţă militară iar Rusia cerea, de asemenea, satisfacţii.

Diploma Societatea Carpatii - Mihai Eminescu - Civic Media - Ziaristi Online - Roncea Ro

Guvernul a desfiinţat “Societatea Carpaţii” – – infiintata simbolic la 24 ianuarie (Unirea Principatelor) 1882 – chiar la cererea reprezentantului Austro-Ungariei în Bucureşti, baronul Von Mayr, cel care se ocupa cu spionarea lui Eminescu. Totodată cu arestarea şi internarea la balamuc a lui Eminescu au fost organizate razii şi percheziţii ale sediului “Societăţii Carpaţii”, au fost devastate sediile unor societăţi naţionale, au fost expulzate persoane aflate pe lista neagră a Vienei şi au fost intentate procese ardelenilor”, se aminteste in documentarul publicat de subsemnatul, George Roncea si Nae Georgescu pentru Mihai-Eminescu.Ro, portal unde sunt prezentate de catre jurnalistul si istoricul George Damian si notele informatorului si spionului Securitatii Austro-ungare baronul von Mayr catre “Contele Kalnoky; Biroul de Informatii” despre Eminescu si “o consfatuire secreta a Societatii Carpatii”. Pe acelasi site In Memoriam Mihai Eminescu gasiti integral si lucrarile Eminescu – drama sacrificarii – de  Theodor Codreanu  si Boala si moartea lui Eminescu – de Nicolae Georgescu cat si VIDEO: Primul film documentar despre Eminescu, realizat in 1914: “Eminescu, Veronica, Creanga”.

Conferinta Mihai Eminescu - Civic Media Sociologie - Prof Constantin Barbu - Foto Cristina Nichitus Roncea

Dar poate cel mai perseverent si temeinic cercetator al ultimei zile din viata civila a gazetarului si omului politic Eminescu (numarul 3 in Partidul Conservator si practic purtatorul de cuvant si generatorul de directii al formatiunii) cat si a ultimelor clipe ale ganditorului si luptatorului Eminescu este filosoful Constantin Barbu, discipolul si continuatorul lui Constantin Noica in privinta proiectului pentru redarea lumii a “omului deplin al culturii românesti”, Romanul Absolut Mihai Eminescu. Constantin Barbu este autorul Caietelor si Memorialului Eminescu si editor al Integralei Manuscriselor Cantemir, din care o editie de lux a fost donata recent Academiei Romane (interviu Mediafax). Publicarea in numarul omagial al Revistei Tribuna (PDF aici), din ianuarie anul acesta, a articolului profesorului Constantin Barbu, ilustrat cu documente elocvente, Adevarul despre EMINESCU. Istorisirea celei mai cumplite crime din istoria României, a generat o veritabila isterie in tabara “intelectualilor rosii”, a partidei antiromanesti, pe care filosoful Mircea Arman, directorul Tribunei, a prezentat-o asa cum e: in pielea goala. Intr-un protest al detractorilor lui Eminescu inaintat “forurilor mondiale” se afirma ca este revoltator faptul ca Mircea Arman a indraznit sa publice “un material aberant despre moartea lui Eminescu“. Asadar, aceasta ii arde cel mai tare si azi pe ortacii lui A. Plesu si pe epigonii lui Maiorescu de sub pulpana unui oarecare Manolescu, marunt plagiator si succesor dovedit, dupa cum arata si Mircea Arman, al agentilor kominternisti Gogu Radulescu si Zigu Ornea, personaj grotesc prin dezvoltarea cultului personulitatii sale, despre care marele critic George Calinescu a afirmat, ad litteram: Manolescu este “un ipochimen care nu pricepe codul cultural romanesc”. Un amanunt deloc neimportant: Ioan Slavici, camaradul lui Eminescu din cadrul “Societatii Carpatii” infiinteaza Revista Tribuna in 1884, la Cluj, pentru a continua actiunea de propaganda decisa in cadrul organizatiei desfiintate in Regat, pentru implinerea idealului Unirii.

Semnificativ, in ziua internarii sale abuzive Eminescu lasase spre tipar ultimul sau articol aparut vreodata in “Timpul” si in presa timpului: “Pentru libertatea presei” (documentul in facsimil este disponibil aici: Controversele arestarii lui Eminescu in ultima sa zi de la ziarul Timpul: 28 iunie 1883. Nae Georgescu: Cele trei arestari ale lui Eminescu. DOCUMENTE via Constantin Barbu). Articolul magistrului nostru, Mihai Eminescu, este valabil si azi, cuvant cu cuvant, litera cu litera, virgula cu virgula, punct cu punct. Este datoria noastra sa-i continuam lupta, pentru libertatea neamului romanesc.

Victor Roncea

15 iunie 2013

Cititi si Profesor Theodor Codreanu: Eminescu şi CARTEA (pornind de la ediţia N. Georgescu). Diferenţa dintre CARTEA lui Dante şi a lui Eminescu şi „cărţile” moderniştilor şi postmoderniştilor

Uniunea Ziaristilor Profesionisti din Romania acorda Premiile “Eminescu, ziaristul” pe 28 iunie la Muzeul National al Literaturii

Singuratatea Academicianului Dimitrie Vatamaniuc. Un interviu tulburator despre viata si moartea lui Eminescu si soarta operei sale sub comunisti si postmodernisti

Eminescu - Revista Familia 1889 - via Civic Media Ro si Ziaristi Online

Cititi si: Ce n-au reusit Plesu si Manolescu la Bucuresti au indeplinit ucrainenii: Eminescu decapitat la Hliboca, Raionul Adâncata – Cernauti, din Bucovina ocupata »

VIDEO: Profesorul Nae Georgescu despre editiile Poesiilor lui Eminescu. PROMO INTERVIU TRIBUNA

Recuperari culturale: Poetul Dumitru Stancu despre Tutea, Nichita, Eminescu si Teatrul de Poezie – VIDEO. DOCUMENT – O Prefata inedita a lui Edgar Papu la cartea lui Dumitru Stancu, “Stampe germane”, interzisa de regimul comunist

Dumitru Stancu - Teatrul de Poezie Mihai Eminescu - Nichita Stanescu - Arhiva Ziaristi Online

Poetul Dumitru Stancu la Muzeul Bucurestilor – Palatul Sutu, in timpurile Teatrului de Poezie al carui presedinte de onoare era Nichita Stanescu


Dumitru Stancu despre Petre Tutea si Nichita Stanescu de bindiribli

Sursa, alte imagini video si detalii la: Bindiribli

Simpozionul si Teatrul de Poezie Mihai Eminescu - Edgar Papu, Dumitru Murarasu, Alexandru Oprea, Ioan Alexandru, Dumitru Stancu, Nichita - Ziaristi Online

Documentul olograf si evocarea Edgar Papu aici: Poetul Dumitru Stancu despre Edgar Papu si Teatrul de Poezie. Evocare cu un document olograf inedit – o prefata interzisa la o carte interzisa: “Stampe germane” »

VIDEO: Sora lui Nichita Stanescu despre moartea poetului: “Pe semne ca asa se hotarase la Comana, la Gogu Radulescu”. Interviu cu EDGAR PAPU: “M-a preocupat cu statornicie descoperirea contributiei pe care spiritul romanesc a dat-o omenirii”. DUMITRU STANCU despre Nichita si Petre Tutea


Moartea si viata lui NICHITA, evocate de sora sa, Mariana de VictoRoncea
Nichita-Stanescu-si-Mariana-vs-Gogu-Radulescu-Ziaristi-Online
Mariana Stanescu, sora lui Nichita: “Pe semne ca asa se hotarase la Comana, la Gogu Radulescu. Ori cu el si dirijat de ei, ori deloc!”

VIDEO/FOTO ALBUM (c) la Ziaristi Online


Dl. Dumitru Stancu despre Petre Tutea si Nichita de bindiribli
VIDEO: Bindiribili.ro

Cititi si:

EDGAR PAPU – LA CEASUL DREPTĂȚII. 20 de ani de la moartea marelui carturar roman, “parinte al protocronismului romanesc”. Documente inedite relative la procesul, condamnarea si hartuirea sa de catre agentii kominternului si ai neokominternului. FOTO/VIDEO/DOC

Ziaristi Online:

Interviu cu EDGAR PAPU: “M-a preocupat cu statornicie descoperirea contributiei pe care spiritul romanesc a dat-o omenirii”

Edgar Papu la batranete - Ziaristi Online

Protocronismul este o prioritate in raport cu ideea de sincronism. Adica, noi nu gafaim in urma altora, ci putem cateodata lua startul inaintea lor. S-a spus ca aceasta conceptie protocronica este falsa fiindca noi am intrat in cadrul culturii moderne, dupa alte popoare, deci nu putem da lucruri noi inaintea acelora, din moment ce am venit dupa ele. Aceasta este o judecata…

ÎNAPOI LA DANTE! Un eseu de Theodor Codreanu despre “Estetica lui Dante” de Edgar Papu. IN MEMORIAM

Prof Theodor Codreanu Nae Georgescu Grigore Lese Ilie Badescu Conferinta Eminescu

În captivitatea istoriei. Această parafrază din titlu la celebrul îndemn al neo-kantienilor de întoarcere la Kant (Zurück zu Kant!), îl are, de astă dată, drept călăuză, în ce-l priveşte pe Dante, pe Edgar Papu.

Petre Anghel: Cadre sociale şi duhul creaţiei. In Memoriam Edgar Papu

Edgar Papu via ZF

În analiza importanţei artei, Edgar Papu întreprinde o interesantă paralelă între Faust şi meşterul Manole. El porneşte de la premisa că după cum simbolul aspiraţiei către cunoaştere îşi află cea mai înaltă expresie în persoana lui Faust, tot astfel năzuinţa opusă îşi găseşte cel mai desăvârşit purtător în făptura mistică a Meşterului Manole.

EDGAR PAPU – LA CEASUL DREPTĂȚII. 20 de ani de la moartea marelui carturar roman, “parinte al protocronismului romanesc”. Documente inedite relative la procesul, condamnarea si hartuirea sa de catre agentii kominternului si ai neokominternului. FOTO/VIDEO/DOC

Edgar Papu la Ceasul Dreptatii - Ziaristi OnlineVlad Ion Papu fiul lui Edgar Papu alaturi de bunicul sau via Ziaristi OnlineAstazi, 30 martie 2013, se implinesc 20 de ani de la moartea marelui carturar roman de valoare universala Edgar Papu (1909 – 1993). Coincidenta istorica face ca tot intr-o zi de 30 septembrie, insa in urma cu 24 de ani, sa mearga spre Ceruri un alt mare carturar al culturii romane, pe deasupra si nevolnic monah, Parintele Nicolae Steinhardt. Nicolae a ales calea Rohiei. Edgar Papu a fost crestinat la catolicism de rit oriental de insusi Monseniorul Vladimir Ghica – declarat chiar zilele trecute “martir pentru credință” de către noul Papa Francisc – si s-a casatorit cu Angela, fiica de preot ortodox (foto dreapta). Ce-i mai leaga pe cei doi: amandoi s-au nascut evrei, amandoi s-au crestinat pe pamant romanesc, amandoi au facut inchisoare politica, fiind eliberati cu decretul din 1964, de dupa desovietizarea structurilor de forta, amandoi au iubit poporul roman si amandoi au suferit pentru Romania. Amandoi au lasat o mostenire inestimabila acestui neam, in care s-au izbavit.

In absenta oricaror manifestari culturale omagiale pe masura staturii impresionante a eseistului si criticului literar Edgar Papu, portalul Ziaristi Online propune cititorilor sai o serie de articole comemorative care sa atinga personalitatea acestui geniu al Romaniei, a carui memorie este terfelita si azi, de aceeasi si aceeasi dusmani ai poporului roman.

Considerat “parintele protocronismului romanesc” modern, dupa Hasdeu (“Etymologicum magnum Romaniae”) si Densusianu (“Dacia preistorica”), Edgar Papu a fost supus unui adevarat linjas pe termen lung, de cele mai multe ori cei care il executau fiind total lipsiti de orice cunostinta asupra operei si valorilor exprimate de marele ganditor. Ce este asadar protocronismul (gr. protos – primul și chronos – timp)? Sintetizat, este “un curent de idei care urmărește să pună în valoare anticipările creatoare pe plan universal în domeniul culturii și civilizației, pe care orice popor le poate revendica”. Sau: “o constatare de bun simţ, o realitate culturală prezentă în oricare formă de comparatism care admite realitatea evoluţiei paradigmelor culturale de-a lungul istoriei” (Theodor Codreanu). Conform acestui curent, continuitatea romaneasca si crestineasca pe acest pamant a contribuit definitoriu si primordial la dezvoltarea civilizatiei europene.

Parintele Staniloae avea sa explice despre prefacerile europene dupa nasterea, crucificarea si invierea Mantuitorului nostru Iisus Hristos: “Din Filipi, Apostolul Pavel şi însoţitorii lui au dus creştinismul şi în alte oraşe macedonene, între care şi în Tesalonic şi Bereea (Fapte, cap. 17) care până azi purtând numele de Veria este locuit aproape în întregime de macedoneni. Aceşti macedoneni erau traci, care purtau şi numele de besi. Besii se întindeau şi dincolo de Bosfor, în Bitia, sub numele de Biţi. Troia era unul din oraşele lor. Ei erau în fond un neam romanic, ca dovadă stă faptul că Enea, nepotul lui Priam, plecând din Troia după ce a fost cucerită de traci, se duce în Italia, unde întemeiază Roma. Dar o dovadă despre romanitatea acestor traci sau besi este şi faptul că numai ei rămân după plecarea armatelor romane din Dacia, şi apoi din sudul Dunării, vorbitori ai limbii romane, câtă vreme în Grecia, Egipt, Asia Mică, această limbă s-a pierdut.” (“De ce suntem ortodocsi”, Revista „TEOLOGIE ŞI VIAŢĂ” Nr. 4-8, 1991, via Roncea Ro).

“Inaintea gloriei care a fost Grecia si Roma, inainte chiar de primele orase ale Mesopotaniei sau a templelor de-a lungul Nilului, au trait in valea de jos a Dunarii si la poalele Balcanilor oameni care au fost primii in arta, tehnologie si comert la mare distanta”. Paradoxal, pentru detractorii teoriei protocronismului, acest citat nu-i apartine lui Edgar Papu si nu a fost publicat pe vreun site “extremist”, “tracoman”, “dacoman” sau “national-comunist” ci este reprodus din New York Times ( NYT – 30 noiembrie 2009) si este scris de John Noble Wilford, care afirma, prezentand expozitia internationala “The Lost World of Old Europe: the Danube Valley, 5000-3500 B.C. – see also Origins: A History of Beginnings.” ca “civilizaţia europeană a început la poalele Carpaţilor” (Enciclopedia Romaniei online).

Gogu Radulescu CC PCR amuzandu-l pe Nicolae Ceausescu FOTO Ziaristi OnlineTeoria incriminata de dusmanii de ieri si azi ai Romaniei a fost creionata de Edgar Papu pentru prima oara in eseul „Protocronismul românesc” (Revista “Secolul XX”, 1974) si explicata mai pe larg in lucrarea “Din clasicii noştri” (Editura Eminescu, Bucuresti, 1977). Dezvoltata ca un curent cultural, teoria lui Edgar Papu avea sa fie anihilata de la cel mai inalt nivel al Partidului, printr-un personaj funest, care s-a dovedit ulterior a fi un veritabil agent sovietic, disparut misterios din Romania dupa 1989, dupa inscenarea propriei inmormantari: Gheorghe (Gogu) Radulescu, vicepreședinte al Consiliului de Stat al României Socialiste, membru al Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist din Romania (foto dreapta, amuzandu-l pe N. Ceausescu).

Denigratorii lui Edgar Papu au sustinut si reafirmat incontinuu ca protocronismul reprezinta platforma de edificare a “national-comunismului” lui Ceausescu. Dar faptele demonstreaza cu totul si cu totul altceva: profesorul Theodor Codreanu arata: “În nr. 2/1986 al revistei România literară, Gogu Rădulescu publica, erijându-se în cunoscător, articolul “Profesorii mei de limba română”, în care nu numai că nu adopta protocronismul ca ideologie partinică, dar îi aducea grave acuze, între care şi aceea că a readus „prezenţa ideilor de extremă dreaptă în publicistica noastră” (“Edgar Papu si minoratul culturii romanesti”). De altfel, “national-comunistul” Edgar Papu avea sa fie aparat din exil de insusi Mircea Eliade, cel care impartasea aceleasi idei cu nedreptatitul de la Bucuresti: „Nu copiam Europa, nici nu o respingeam – ci ne măsuram cu ea”. “Era Eliade ideolog al politicii culturale a P. C. R., iar Gogu Rădulescu şi Suzana Gâdea anticomunişti?”, se intreaba profesorul Theodor Codreanu.

In urma articolului nomenclaturistului comunist, de infierare a protocronismului, Edgar Papu a fost interzis a doua oara, dupa perioada de detentie ispasita sub acuzatia de “uneltire contra ordinii sociale”. Suzana Gadea,  președinte al Consiliului Culturii și Educației Socialiste, interzice aparitia Dreptului la replica al profesorului Edgar Papu la atacul venit din varful piramidei agentilor sovietici. Incepe cea de a treia perioada de marginalizare din viata profesorului, dupa ce o “Comisie Simionescu”, insarcinata cu epurarile in mediul universitar, trasa in 1948 ordinul “sa fie lasat fara statut social”  – pentru ca “este un element idealist, mistic, nesigur” -,  urmat apoi de incarcerarea sa din 1961. O moarte civila din care, totusi, “neolegionarul” Edgar Papu – “o minune de neam davidic în neamul românesc”, dupa cum il defineste profesorul Ilie Badescu – a inviat si ramane viu, in memoria fiintei culturale si a constiintei nationale. De amintit, intr-o paranteza: Gogu Radulescu este vazut pana in ultimele clipe ale regimului comunist, de-a dreapta lui Ceausescu, in aparitia sa televizata din sediul CC al PCR in care acesta se exprima pe tema evenimentelor de la Timisoara (20 decembrie 1989). In aceeasi seara, Gogu Radulescu avea sa urmareasca o piesa a uneia dintre amantele sale, Valeria Seciu, la Teatrul Mic. Din masina neagra cu numar mic a demnitarului comunist aveau sa coboare, impreuna cu acesta, criticii Zigu Ornea si… Nicolae Manolescu. (Vedeti si Cazul Gogu Rădulescu şi Loja de la Comana sub lupa Securităţii. Reteaua din Retea: de la Komintern la Neokomintern si Un document original halucinant. Semnaturile intelectualilor patriei pentru eliberarea lui Gogu Radulescu, membru CPEx al CC al PCR. EXCLUSIV).

Peste ani, acelasi Nicolae Manolescu avea sa contribuie la asa-numitul “Raport Tismaneanu” in care protocronismul era din nou “infierat”, cu aceeasi “manie proletara” ca si in articolul membrului CPEx al CC al PCR, Gogu Radulescu (foto dr.). De notat, ca, exact in acelasi timp in care “apologetul national-comunismului” Edgar Papu isi spunea rugaciunile salvatoare in celulele inchisorilor comuniste in care fusese aruncat, criticul “anti-comunist” Nicolae Manolescu scria: “Literatura realist-socialistă este, prin natura ei, o literatură a valorilor etice, surprinzând mutaţiile profunde, determinate în conştiinţă de ideea socialismului… Înzestraţi cu conştiinţa ştiinţifică a realităţii, scriitorii noştri reflectă cu perspicacitate desăvârşirea făuririi construcţiei noi, socialiste, reflectă chipul omului nou, constructor al societăţii viitorului. Acesta este în primul rând muncitorul comunist. E o mare cucerire a literaturii noastre contemporane zugrăvirea acestui erou al revoluţiei.” (Nicolae Manolescu, ,,Înnoire”, “Contemporanul”, nr. 34/24 aug. 1962.). Si inca: “Partidul i-a ajutat pe scriitori să înţeleagă ce rol le revine în viaţa socială, în lupta pentru construirea şi desăvârşirea socialismului, aportul pe care îl pot aduce la făurirea şi dezvoltarea conştiinţei socialiste şi la distrugerea vechii mentalităţi.” (Nicolae Manolescu, “Contemporanul”, nr. 34, 1964). Delirul continua si in 1965: “Un amplu răsunet au găsit în conştiinţa scriitorilor şi creatorilor de artă cuvintele rostite de tovarăşul Nicolae Ceauşescu de la tribuna celui de al IX-lea Congres al PCR” (Sursa: Cotidianul.ro).

Ca un element de turnesol, se cuvine sa amintim ca, in timp ce Manolescu gireaza si astazi adevarate atacuri la adresa lui Eminescu si a fiintei nationale, ultima carte a profesorului Edgar Papu, la care a lucrat, aproape orb, pana in cea din urma clipa a vietii sale, aparuta postum  la Editura Princeps (Iaşi, 2005), îngrijită de fiul sau, Vlad-Ion Papu, si cu o prefaţă de Zoe Dumitrescu-Buşulenga – Maica Benedicta, a fost Eminescu într-o nouă viziune (Vedeti aici cronica profesorului Theodor Codreanu). Eminescu, “omul deplin al culturii românesti” dupa cum il considera colegul sau de crez si generatie Constantin Noica, si despre care Edgar Papu afirma: “Pe plan national, Eminescu se dovedeste un exponent nedezmintit al pamântului nostru.” (www.mihaieminescu.ro).

“Pe Edgar Papu mi l-am închipuit mereu ca pe o copie fidelǎ a icoanei marelui sfânt al Rusiei, Cuviosul Serafim de Sarov. Învǎluiţi amândoi într-o desǎvârşitǎ blajinǎtate a firii omenesti şi dominaţi de o mare evlavie faţǎ de preceptele unei vieţi creştine exemplare, Edgar Papu şi Cuviosul Serafim de Sarov au trecut, fiecare la vremea lui, pragul unic al eternitǎţii pǎtrunşi de acelaşi sentiment al dezmǎrginitei umilenii”, il evoca pe marele disparut esista Magdalena Albu intr-un articol cu titlul Edgar Papu – fluviul unei conștiințe exemplare. ”În ghearele anchetatorilor şi temnicerilor au încăput şi figuri cu totul can­dide, din specia celor care nu pot omorî o muscă, dar care intrau în programul de decimare, de exterminare a inteligenţei creatoare româneşti”, scria profesorul Mihai Ungheanu despre arestarile lui Constantin Noica, Vasile Voiculescu si Edgar Papu, in lucrarea sa fundamentala, “Holocaustul culturii române“.

“În zilele noastre planeta apare încă dominată de Ananké, cumplita zeiţă a nevoii. Să nu fi ajuns, oare, omul la putinţa de a se elibera din lanţurile ei? Trecută de „păcatele tinereţii”, săvîrşite în trecutul nevîrstnic al secolului XX, omenirea se cere să descopere cel mai preţios dar al vieţii în propria ei conştiinţă. Deoarece adîncul acestei conştiinţe omeneşti cuprinde. în stare matură, comori mai bogate decît tot aurul lumii, valorile lăuntrice sînt chemate să comande şi asupra „situaţiei date”, şi asupra „nevoii”, pe care sfîrşitul de veac le impune, în pragul unui nou mileniu. România este pe cale de-a răspunde unei asemenea cerinţe. Ea dă exemplul unei ţări mici, dar al unui spirit mare, care a învins „imposibilul”. Este încununarea unei calităţi de totdeauna a poporului nostru”, sintetiza Edgar Papu valentele protocronismului in articolul sau “Prolog catre viitor“.

Mentionam ca articolul de mai jos a fost cenzurat, peste ani, de acelasi “anti-comunist” Nicolae Manolescu, la o aparitie in Romania literara. Asadar, in premiera, versiunea integrala despre EDGAR PAPU – LA CEASUL DREPTĂȚII, prezentata de fiul sau, Vlad-Ion Papu, la ceas comemorativ. Marturia memorialistica impresionanta a eseistului Vlad-Ion Papu, care isi propune sa puna in circulatie internationala ideile parintelui sau, si caruia ii multumim in mod deosebit, este urmata de un interviu video din anii ’90, prezentat de Fundatia culturala “Edgar Papu”.

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace pe marele carturar Edgar Papu!

Pentru conformitate,

Victor Roncea / Ziaristi Online

Cititi:

EDGAR PAPU – LA CEASUL DREPTĂȚII

Documente inedite relative la procesul și condamnarea sa

IN MEMORIAM:

Profesorul Ilie Badescu: Edgar Papu, de neam davidic… IN MEMORIAM

Edgar Papu via Ziaristi Online

Profesorul Ilie Badescu: “Să facem azi, la 20 din anii de veșnicie ai blândului cărturar „să nu se lepede clipa cea repede ce ni s-a dat”, cum spune poetul, prin darul acestui om nepereche : Edgar Papu, om de legendă și de baladă, minune de neam davidic în neamul românesc.”

Cine a fost Edgar Papu. IN MEMORIAM: FIŞĂ BIO-BIBLIOGRAFICĂ

Arhiva Informativa Edgar Papu - Securitate - CNSAS via Ziaristi Online

După ce refuză oferta de a se înscrie în partidul comunist, găsind că ateismul promovat de către acesta este incompatibil cu sentimentele sale religioase, mai ales că în urma convertirii – sub influenţa Monseniorului Vladimir Ghyka (la al cărui proces de beatificare îşi va aduce şi el mărturia şi în amintirea căruia îl va boteza Vlad pe singurul său fiu) – la catolicismul de rit oriental, este epurat din învăţământ şi nevoit să devină colaborator extern la Institutul de Lingvistică, unde a contribuit la redactarea primului volum al Dicţionarului general al limbii române (1951–1953).

Cristina Țopescu: Băsescu este bântuit de demoni. Breban, Theodorescu sau Simion, noul ambasador al Romaniei la UNESCO. Manifestul de la Cluj care i-a scos din minti pe Manolescu, Plesu, Liiceanu si Patapievici. Săptămâna spionilor

Desen de Eugen Mihaescu - Protest fata de Traian Basescu, ICR si GDS

desen de Eugen Mihaescu

Ziaristi Online:

Cristina Țopescu: Băsescu este bântuit de demoni

Desen-de-Eugen-Mihaescu-Protest-fata-de-Traian-Basescu-ICR-si-GDS-736x1024

„Eu am făcut o greşeală la ultimul referendum. Şi greşeala a fost că până la urmă, deşi pierdeam, că nu m-am bătut. A doua oară nu mai repet această greşeală. Dacă mă mai suspendă o dată, de data asta mă bat cu ei să iasă electoratul la vot”, a spus preşedintele în interviul dat lui Robert Turcescu.

Aurel Rogojan: Săptămâna spionilor – la Bucureşti şi Moscova

FSB Meeting with Vladimir Putin - Kremlin Ru - Ziaristi Online Ro

La Bucureşti, pe 11 februarie, Traian D. Băsescu s-a întâlnit cu “Colegiul şi activul de comandă al SIE“. La Moscova, pe 14 februarie, Vladimir V. Putin s-a întâlnit cu “activul de comandă şi Colegiul extins al FSB“. Înainte vreme se spunea, şi la Bucureşti, ca şi la Moscova, “activul de partid şi de comandă”.

Constantin Barbu: Cine a fost şi ce a mai rămas din ipochimenul plagiator Nicolae Manolescu? Plagiatele mici ale ambasadorului Romaniei la UNESCO

Ipochimenul Manolescu apud Calinescu si patibularul Patapievici apud Basescu

Manolescu nici n-a îndrăznit în Istoria critică să comenteze Luceafărul, în capitolul dedicat lui Eminescu. Nici nu putea să comenteze Luceafărul, poem abisal interzis ipochimenilor. Cultura lui Manolescu e cultură de institutor. Nivelul maxim pe care l-a atins hermeneutica lui este binecunoscut: “Demiurgul îi oferă lui Hyperion marea cu sarea”.

Noua Tribuna de la Cluj cu Mircea Arman Redactor Sef - Ian 2013 - Ziaristi Online

Valorile trebuie recunoscute şi promovate, impostura şi autosuficienţa păguboasă căreia i se mai zice “prostie cu ştaif” trebuie arătată şi dezavuată. Nu există deţinători ai adevărului absolut şi nici promotori de valori certe, această confuzie uriaşă o pot face doar cei mînaţi de setea de putere şi arghirofilie. În cultura noastră acest mod de a privi lucrurile aparţine unor epigoni ai lui Constantin Noica. Le spun că se înşeală.

Noi propuneri la UNESCO in locul lui Nicolae Manolescu: academicienii Eugen Simion, Razvan Theodorescu sau Nicolae Breban. Surse MAE: Manolescu a cheltuit pe chiria de la Paris 396.000 euro

Academicienii Eugen Simion si Razvan Theodorescu - Ambasador UNESCO Paris

Criticul Nicolae Manolescu, care este si foarte activ pe numeroase alte functii, urmeaza sa fie retras de la post in scurt timp, dupa 5 ani si jumatate de mandat, afirma sursele MAE citate. Conform acestora, cei care se detaseaza pentru ocuparea prestigioasei pozitii de la Paris sunt cunoscutii academicieni Eugen Simion si Razvan Theodorescu dar si Nicolae Breban, care spera insa sa preia destinele Uniunii Scriitorilor din Romania, dupa ce s-a demonstrat ca Nicolae Manolescu a falsificat statutul USR pentru a ocupa functia de presedinte intr-un al treilea mandat. Cei trei au avantajul ca sunt si academicieni, spre deosebire de Nicolae Manolescu.

Constantin Barbu il desfiinteaza pe Manolescu, plagiatorul pensionabil de la UNESCO: “ITALIA L-A DAT PE DANTE, NOI PE PRODĂNESCU…” Etc., Manolescu, Cărtărescu…

Nicolae Manolescu nu va ajunge membru titular al Academiei Române din cauza lui Poulidor

În toamna asta, Nicolae Manolescu şi Eugen Simion şi-au scris câte două scrisori în care se certau pe Academia Română. Citind atent cele patru epistole, am căpătat certitudinea că este nevoie de o Nouă Academie Română.

NICOLAE MANOLESCU CREDE CĂ LITERATURA ROMÂNĂ S-A ÎNFIINŢAT CA SĂ FIE EL DE TREI ORI AMBASADOR UNESCO (şi să nu scoată o vorbă despre aniversarea Cantemir), ca să fie el de trei ori preşedinte al Uniunii Scriitorilor (ca antrenor de poeţi la Ateneul Român), ca să fie el veşnic şi ferice director al revistei România Literară (urmat de directorul general Chifu), ca să fie el “demolatorul” lui Eminescu, în revista plagiatorului Andrei Pleşu (cel cu “etc.” din Corbin), ca să fie el susţinătorul minorului Cărtărescu, el însuşi plagiator şi detractor suficient al lui Eminescu.

MANOLESCU ESTE, ÎNTRE ALTELE, CEL MAI MARE FALSIFICATOR DE IERARHII din toată istoria literaturii române (unele falsificări s-ar putea să provină din nepriceperea la literatura grea).

DE CE NU INTRĂ MANOLESCU ÎN ACADEMIE TITULAR DIN CAUZA LUI POULIDOR? În Istoria lui critică, Manolescu scrie la sfârşitul paragrafului despre Eugen Simion: “Eugen Simion e un fel de Raymond Poulidor (ciclistul francez al anilor 60) al criticii noastre de după război. Lipsa aceasta relativă de curaj se observă şi în tratarea oarecum nediferenţiată a scriitorilor. Dincolo de M. Preda şi de încă unul sau doi senatori de drept ai istoriei literaturii contemporane, toţi ceilalţi sosesc, în reprezentarea lui E. Simion, în pluton compact (în virtutea inerţiei, recurg tot la o metaforă din ciclism). Aceasta se explică prin faptul că E. Simion n-are suficientă vigoare nici în entuziasm, nici în dispreţ. Polemica a practicat-o rarissim şi nerelevant. Aşa cum n-a propus un autor, nici n-a demolat vreunul. Cronicile lui conţin judecăţi cuminţi. Aerul lor este călduţ. Te poţi aştepta din partea lui mai curând la o banalitate decât la ceva şocant. Lipsa preferinţelor e vădită: criticul scrie la fel despre oricine. E un avantaj aici: egalitatea de umoare. Dar şi un dezavantaj: slabul accent emoţional. Un critic care nu-şi dă niciodată în petic, probabil din cauza unui self control perfect, e tot aşa de puţin simpatic ca o femeie splendidă, dar frigidă.”

AŞADAR MANOLESCU ÎL IRONIZEAZĂ PE SIMION DIN TOATE POZIŢIILE. Ba este Poulidor, ba n-are vigoare, ba conduce plutoane, ba e banal, ba nu-şi dă în petic, ba e frigid. Numai că Manolescu va avea surpriza ca Eugen Simion să demoleze, în fine, un scriitor român. Pariez că atât timp cât va trăi Eugen Simion în Academia Română, Nicolae Manolescu va rămâne membru corespondent. Iar Manolescu va deveni, încet încet din ce în ce mai mult membru şi din ce în ce mai puţin corespondent.

DE CE VA DEVENI MANOLESCU MAI MULT MEMBRU? Răspunsul nu poate fi decât simplu. În toată Istoria lui, se dovedeşte a fi un teoretician impotent (chiar absent), un necititor absolut de filosofie (nu dă absolut nici un citat direct din cei doisprezece mari filosofi ai lumii), un frigid în materie de poezie. În materie de Eminescu este necalificat. Din Blaga, Ion Barbu sau Doinas nu poate înţelege nimic. Este incult. Singurul poetastru cu care are comerţ este minorul său preferat, Cărtărescu.

DE CE NU VA DEVENI MANOLESCU MEMBRU PLIN? Fiindcă a plagiat. Nu numai din insuficientul Mihai Zamfir, aşa cum i s-a demonstrat în Jurnalul literar (Manolescu a  plagiat în cartea sa Despre poezie din broşura lui Mihai Zamfir despre literatura portugheză). Ca să dau un singur exemplu, chiar din teza de doctorat a lui Manolescu, numită Contradicţia lui Maiorescu, nivelul mental al omului se exprimă prin următoarea frază demnă de orice Gâgă literar: “Demiurgul îi oferă lui Hyperion marea cu sarea” (citez din memorie). Atât poate să înţeleagă Manolescu din Luceafărul lui Eminescu.

PERSONAL, NU POT SĂ ÎNTELEG DE CE S-A APUCAT NICOLAE MANOLESCU DE CRITICĂ LITERARĂ. Are chiar tupeul să creadă că el stabileşte a patra ierarhie canonică în literatura română, după Maiorescu, Lovinescu şi Călinescu. N-a înţeles nimic nici măcar din versurile ţiganiadei:

“Era de viaţă dătătoare

Cruci acolo şi-evanghelii sfinte,

Moaşte, metanii cu sărindare,

Pósturi cu rugăciuni fierbinte,

Miruri, paraclise, liturghii,

Canoane, aghiasme şi tămâi.”

NEFERICITUL CRITIC AL CENACLULUI DE LUNI NU ÎŞI DĂ SEAMA CĂ NU MAI SUNTEM ÎN DICTATURA CU UN SINGUR CANON. Literatură înseamnă libertate şi este nevoie nu numai de mai multe canoane. Ci chiar de nici un canon. Demonstraţia stupidă a lui Manolescu ar fi că în deceniul opt ar fi dominat el şi Cenaclul de luni şi nu, cum este cumplit de adevărat, Noica şi Şcoala de la Păltiniş. Aşa se scânceşte să afirme şi nefericitul Cărtărescu în improvizaţia cacofonică Postmodernismul românesc, un doctorat trecut cu stalinistul Paul Cornea. Vă dati seama ce putea să iasă când stalinistul Paul Cornea trecea de la Ana Pauker la Nietzsche şi Heidegger. Ce pretenii să am eu la Paul Cornea, când Poulidorul generaţiei ’80, Cărtărescu ca să nu-l numesc, zicea despre Heidegger că umbla cu basca prin cârciumi, exersându-şi hermeneutica. Analfabetul n-avea de unde să ştie că, simbolic, postmodernismul (în cazul că există) ar începe după ce Nietzsche ar fi vestit că: “Dumnezeu a murit.” (interpretat fundamental de Heidegger).

VAI, CUM ÎMI AMINTESC DE O VORBĂ A LUI EMINESCU: “ITALIA L-A DAT PE DANTE, NOI PE PRODĂNESCU…” Etc., Manolescu, Cărtărescu…

Constantin Barbu

va urma

Sursa: Expresul de Sud

Ziaristi Online: “22”-ul lui Noica rasturnat si Grupul pentru Dialog Social mosit de Plesu cu Ascanio Damian, Iliescu si Brucan in strada Paris nr 14 in decembrie 1989 si sponsorizat de Soros in ianuarie 1990. PAMFLETUL NEGRU (III)

Ziaristi Online: Publicam cea de a treia parte a exceptionalului interviu realizat de Costin Cretu cu filosoful Constantin Barbu, unul dintre geniile Romaniei care nu ajung sa fie cunoscute la televizor, la programul de teleshopping al editurii Humanitas cu care este agresat contribuabilul TVR in fiecare duminca. Constantin Barbu este unul dintre elevii lui Noica ramas fidel maestrului si planurilor sale, de la Proiectul Eminescu, realizat in mare parte prin publicarea de catre Academie a manuscriselor jurnalistului, poetului si ganditorului national, la Proiectul Cantemir, pe care filosoful craiovean il duce acum la bun sfarsit. Dupa primele doua parti, PAMFLETUL NEGRU (I). Filosoful Constantin Barbu despre Noica si Proiectul National Mihai Eminescu si PAMFLETUL NEGRU (II). Filosoful Constantin Barbu despre genii dar si despre Plesu si Liiceanu. Fotografii literare despre origini tiganesti, plagiate si Securitate, Constantin Barbu vorbeste in ultima parte a interviului publicat de Ziaristi Online despre Platon, Aristotel, Kierkegaard, Kant, Hegel, Heidegger dar si despre Paltinis, Noica, Cioran si una dintre marile realizari si recuperari ale culturii romane: Integrala Manuscriselor Cantemir.

Printre fanetele filosofiei europene, filosoful isi gaseste timp sa se ocupe si de buruienile ei, cum ar fi Eugen Simion sau capusele lui Noica, “initiatii” sectei “Catarilor de la Paltinis”, dupa cum ii numea Parintele Steinhardt, reorganizati dupa 1989 in “arhitectii” Grupului pentru Dialog Social si Colegiului Noua Europa (numit la origini “Colegiul Invizibil”) cu bratele lor inarmate, succesoarea Editurii Politice a PCR, Editura Humanitas, completata de Editura Polirom a vechiului Komintern resapat.

Constantin Barbu povesteste cum, dupa doua zile si doua nopti de examinare, Noica l-a “promovat” oferindu-i o bursa la Heidelberg (blocata insa de Securitate, dupa cum puteti afla din episoadele anterioare) si marturisindu-i cum in urma dialogului i s-a nascut ideea “Celor 22”.

Este binecunoscut eseul “antrenorului” Noica, “Cei douăzeci şi doi sau despre cultura de performanţă”, prin care fostul filosof legionar care a pactizat cu comunistii sperand in perpetuarea filonului national propunea o selectie a elitelor natiunii, pentru a scapa tara de “lautarism” . Dar ce te faci cand dintre semintele lui Noica a ramas – cel putin in ecranul tv -, in loc de grau, doar neghina, si din neghina au crescut, adapati de securitatea securitatilor doar doi lautari: Plesu si Liiceanu?! Misterul relatiei lui Noica cu cei doi filosofi fara opera pare sa fie lamurit cunoscand metalitatea si planurile conspirative ale “antrenorului”, relevate de camarazii sai din inchisoare. Profesorul Raul Volcinschi povestea adeseori apropiatilor cum Noica ii propusese inaintea eliberarii sa i se alature in planul de “penetrare” a Partidului Comunist si aparatului de securitate. Ceea ce nu putea controla nici macar Securitate e faptul ca “antrenorul” Noica pregatea, de fapt, 22 contra 22.

Pe scurt, pentru a nu lungi povestea, cei doi fii de nomenclaturisti, Liiceanu si Plesu, unul cu tatal in Ministerul de Finante al RSR, altul cu mama in cel de Externe, sub Ana Pauker (ati observat ca niciodata nu vorbesc de parintii lor?!) erau folositi de Noica drept simple “curele de transmisii” ale dorintelor lui spre Partid si Securitate. Sa nu uitam ca “Jurnalul de la Paltinis” a fost publicat – in zeci de mii de exemplare – cu avizul Securitatii, aceeasi care ii plasase pe cei doi pe orbita burselor lui Noica la Bonn si Heidelberg (pe Plesu chiar de doua ori). Revenind la planul informativ post-decembrist, numele reviste “22” a GDS isi are izvoarele exact in aceasta preluare si confiscare a ideii lui Noica, a “Celor 22”, de fapt o intoarcere pe dos a ei demna de experimentul Pitesti, de data aceasta cu perspectiva extinderii reeducarii la nivel national (sa observam ca acum GDS a ocupat cu brio centrul manipularii maselor, TVR).

De altfel, e bine de stiut ca grupul in cauza a fost mosit de Silviu Brucan impreuna cu Andrei Plesu si Ion Iliescu acasa la Ascanio Damian, cumnatul si vecinul lui Plesu din strada Paris, o veriga a retelei pe deplin conspirate a  Kominternului in Romania. Operatiunea s-a petrecut chiar in zilele lui decembrie 1989, pe cand grupul de “revolutionari” se retragea “la baza”, intre excursiile de pe itinerariul Televiziune – Guvern – CC – MApN. Obsesia confiscarii “22”-ului lui Noica avea sa urmareasca in continuare grupul de lautari ai tuturor serviciilor, Plesu publicand, impreuna cu Elena Stefoi si… Petre Roman, in 2002, cartea “22 de luni dupa 22 decembrie 1989. Transformari, inertii, dezordini”. Normal, daca nu la Humanitas, la Polirom. Intentia initiala a celulei de baza a “ilegalistilor” GDS a fost ca grupul sa aiba doar 22 de membri. Dar, ce sa-i faci?, se pare ca aici Noica a gresit: sunt mai mult de 22 de “genii” malefice in Romania… si toti tovarasii intelectuali sunt, aproape fara exceptie, fii si nepoti de agenti kominternisti.

In ianuarie 1990, la chemarea lui Brucan, in Bucuresti aterizeaza George Soros, care, impreuna cu o agenta, acum cu acoperire diplomatica a unui serviciu strain, merge direct la sediul “22” pus la dispozitia GDS de FSN in fostul local UTC al lui Nicu Ceausescu din Calea Victoriei 120, unde incepe sa traseze directive “celor 22”, care iau notite ca niste sefi de detasament pioneresc, de la activistul UTC Stelian Tanase pana la informatorul DSS Alecu Paleologu. Sef al GDS si, concomitent, al Fundatiei Soros este instalat Alin Teodorescu, viitorul sef al Cancelariei Guvernului Nastase, pe atunci doar informator al Securitatii si agent al serviciului secret al Republicii Populare Ungare, conform ofiterilor UM 0110 “anti-KGB”. De atunci, tentaculele centrului ideologic GDS si ale Retelei Soros se intind ca un blestem asupra Romaniei prin toate Guvernarile ei, de la Iliescu-Roman la Basescu-Boc, regim care va sucomba exact pe mana Partidului Civililor din Romania (PCdR). Pana la acel moment, sa urmarim ce ne mai dezvaluie Constantin Barbu:

Continuarea la Ziaristi Online

EUGEN SIMION a trebuit sa vorbeasca direct cu Vantu pentru a-i apara pe Eminescu si Noica de hienele "culturale" ale lui Plesu de la Cotidianul

Eugen Simion: Visul lui Noica este trimis la DNA
16 Iul 2009 – Cotidianul

„Doresc să răspund, în virtutea legilor în vigoare, învinuirilor pe care Cotidianul mi le aduce prin articolul Eugen Simion merge cu Eminescu la DNA“, precizează academicianul.

Eugen Simion consideră că „CD-urile care însoţesc ediţia de facsimile sunt doar nişte «martori»“Din acest articol aflu că am fost denunţat la „Direcţia Naţională Anticorupţiei“ pentru vina de a fi cheltuit „o grămadă de bani“ (peste două milioane de dolari) pentru un proiect, dacă nu totalmente inutil, cel puţin – aşa cum precizează ziarul d.voastră pe pagina întâi – „cu utilitate limitată“. Este vorba de publicarea în facsimil a celor 14.000 de pagini rămase de la Eminescu şi donate de Maiorescu la începutul secolului al XX-lea Bibliotecii Academiei Române. Academia Română a publicat, într-adevăr, în facsimil aceste pagini deteriorate de timp, în ideea de a le conserva şi de a le pune la dispoziţia cercetătorilor într-o copie performantă, reluând un proiect iniţiat cu 30-40 de ani în urmă de C-tin Noica.

Tipărirea, precedată de o operaţie dificilă de scanare şi „restaurare“ a manuscriselor, a început în 2004 şi s-a încheiat cu o lună în urmă (15 iunie 2009).

Rolul meu în acest proiect de interes naţional pentru cultura română a fost acela de coordonator… Reuşind să-l ducem până la capăt (prin contribuţie esenţială a graficianului Mircia Dumitrescu, profesor la Institutul de Arte Plastice, şi a dnei Gabriela Dumitrescu, cercetătoare la Biblioteca Academiei Române), n-am aşteptat, se înţelege, răsplata jertfei patriotice, nu m-am aşteptat, trebuie să recunosc, nici să fiu injuriat, defăimat şi, în cele din urmă, denunţat la DNA, pentru că, tipărind caietele eminesciene, aş fi adus daune mari bugetului naţional. Nu ştiu în ce măsură pot îndrepta această injustiţie ce mi se aduce, dar doresc să fac următoarele precizări:

Ziarul d.voastră, dând crezare denunţului penal scris de un oarecare om de afaceri din Timişoara, comunică publicului românesc că am cheltuit „peste două milioane de dolari“ cu facsimilarea acestor manuscrise. Fals. Interesându-mă la serviciile de contabilitate ale Academiei Române şi la Monitorul Oficial (care a tipărit aceste facsimile), am aflat că toate cele 14.000 de pagini, strânse în 35 de volume (tiraj 750 de exemplare pentru fiecare volum), au costat 608.208 euro la cursul de azi, ceea ce înseamnă aproximativ 935.000 dolari. Între cele „peste două milioane de dolari“ pe care le citează autorul articolului din zvon public şi suma reală cheltuită şi înregistrată ca atare de Monitorul Oficial este o diferenţă pe care vă rog să o determinaţi d.voastră.

Denunţul penal al omului de afaceri din Timişoara, membru al Partidului Naţional Liberal (cum aflu din Cotidianul), precizează că „numitul Eugen Simion a coordonat, condus şi administrat“ acest proiect. Autoarea articolului din Cotidianul reia această informaţie şi îi dă o conotaţie evident negativă pentru mine. Răspuns: am iniţiat şi am coordonat ştiinţific, recunosc, acest proiect, dar de administrat l-au administrat serviciile financiare competente ale Academiei Române, ale Editurii Academiei Române (pentru volumele II-VI), contabilitatea Bibliotecii Academiei Române. Şi, în urma controalelor făcute de Curtea de Conturi, s-a dovedit că „administrarea“ a fost corectă.

Pentru cei care cred că m-am îmbogăţit în urma acestui proiect, cum lasă să se înţeleagă denunţătorul meu, vreau să precizez, dezamăgindu-i, că „numitul Eugen Simion“, coordonatorul ediţiei de facsimile, n-a încasat nici un leu. Credeam că acest fapt se înţelege de la sine. Observ că nu. Cotidianul nu ezită să reproducă propoziţiile aberante ale omului de afaceri de la Timişoara despre „hoţi neprinşi (care rămân) negustori cinstiţi“.

Tot din ziarul d.voastră aflu că un colaborator al „Dilemei Vechi“, dnul C-tin Vică, crede că CD-urile care însoţesc cele 35 de volume de – facsimil ale manuscriselor lui Eminescu – „moarte din start“ pentru că, zice el, sunt nefuncţionale şi ilizibile – au costat 2,41 milioane dolari. În consecinţă, consideră că ediţia electronică a Academiei Române constituie „o glumă proastă pe bani publici“. Îmi dau seama că dl Constantin Vică face o confuzie cruntă. CD-urile care însoţesc ediţia de facsimile nu constituie o ediţie electronică, sunt doar nişte „martori“ pentru cei care vor să confrunte paginile „restaurate“ din facsimile, cu manuscrisele lui Eminescu, aşa cum arată ele după aproape 150 de ani… Costul unui CD este de aproximativ 3 euro şi toate costurile intră în suma anunţată… Comparaţia cu ediţia electronică a manuscriselor lui Nietzsche este fără rost. Vorbim de lucruri diferite…

Rămâne în discuţie utilitatea sau inutilitatea acestui proiect. Ioana Bot, citată ca specialist eminescolog şi martor de omul de afaceri din Timişoara în denunţul penal, este de părere (în „Dilema Veche“) că valoarea facsimilelor este egală cu aceea a fotografiilor făcute la nunţi, botezuri şi înmormântări. Este punctul ei de vedere şi sper ca istoria să-l înregistreze ca atare. Am discutat în altă parte această opinie, după mine, surprinzătoare (ca să nu zic aberantă) pentru un om de cultură, dar nu este locul să aduc, aici, argumente noi pentru a o respinge… Mă mulţumesc să citez doar câteva propoziţii din Constantin Noica privitoare la această problemă: „De peste o jumătate de veac s-a pus problema unei statui Eminescu pe gustul tuturor. Nu s-a putut face. S-a pus problema, la Universitate, a unei catedre Eminescu.

Nu s-a putut face. S-a pus problema unui anuar Eminescu sau a unei reviste, care să publice ineditele poetului şi comentarii asupră-i. Nu s-a putut face. (…) Este în schimb ceva care se poate face, care trebuie făcut şi care interesează mai mult decât o statuie, o catedră, un anuar, ceva care echivalează cu operele complete: este editarea întocmai, facsimilarea Caietelor lui Eminescu“. Există, într-adevăr, în mijlocul nostru o comoară de care abia ne atingem, de teamă să n-o prăpădim: sunt cele 44 de caiete ale lui Eminescu. Şi tot el: „Aici este un laborator, dacă vreţi, este subsolul geniului lui, dacă vreţi, este haosul germinativ“. De aceeaşi părere era şi G. Călinescu înainte ca filosoful Constantin Noica să se lupte timp de aproximativ 10 ani pentru realizarea acestui proiect. Iată ce spune marele critic: „Nu e nimic de făcut cu caietele astea decât să fie redate întocmai“.

Mai trebuie să spun că cele 35 de volume se distribuie gratuit, printr-o decizie a conducerii Academiei Române, marilor biblioteci publice (judeţene, academice, universitare). Multe au venit să le ridice, altele aşteaptă să le trimită Academia Română. Academia nu poate face acest lucru pentru că expedierea volumelor costă enorm. Aşa că aşteaptă în continuare pe cei interesaţi să vadă şi să cerceteze aceste manuscrise într-o haină nouă. Manuscrisele propriu-zise nu mai pot fi consultate de nimeni. Gradul lor de vulnerabilitate este mare… Este şi raţiunea pentru care Constantin Noica a început în anii ’60-’70 bătălia pentru facsimilarea acestor caiete. N-a reuşit, cum se ştie. Am crezut că putem duce noi acest proiect la capăt şi, când aveam sentimentul că am reuşit, constat că am săvârşit, cum s-a văzut, o gravă, impardonabilă culpă… Visul lui Noica este trimis, dar, la DNA, de o filoloagă de la Cluj şi de un tânăr om de afaceri din Timişoara, justiţiar şi liberal, îngrijorat că risipim banii statului cu aceste „inutile“ hârtii…

N-aş fi răspuns, domnule director, la toate aceste false informaţii, inadvertenţe, insinuări de tot felul, dacă ziarul pe care-l conduceţi nu le-ar fi preluat, amplificat şi comentat tendenţios, fără să verifice exactitatea lor, aducându-mi astfel grave prejudicii morale şi intelectuale. Dacă aş fi om bogat, aş lua „gluma proastă“ în serios şi v-aş da în judecată, cerându-vă ca daune materiale şi morale suma de 2,41 milioane de dolari pe care domnul Vică, doamna Bot, împreună cu redactoarea dumneavoastră Matzal, consideră că am cheltuit-o degeaba din bugetul statului, dar cum nu sunt, aştept de la dumneavoastră scuze publice pentru injustiţia pe care mi-o faceţi difuzând fără să verificaţi astfel de vorbe defăimătoare. Nu mai pun la socoteală faptul că, preluând ideea „inutilităţii“ facsimilelor eminesciene, vă asumaţi, vreţi, nu vreţi, o idee, îngăduiţi-mi să vă spun, aculturală, ca să nu-i zic astfel.

Eugen SIMION
Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova