Devoalarea “Brigadierului Securității”, Lucian Boia, și a rețelei de informatori și kominterniști a GDS provoacă un nou atac la adresa libertății presei și de exprimare din partea moștenitorilor ilegaliștilor bolșevici. GDS a anunțat ieri, 1 februarie 2019, că mă dă în judecată – împreună cu ziarul – pentru articolele din Evenimentul Zilei. Iată de ce:
„Ilegalități nesfârșite” pentru GDS
După publicarea de către EvZ a materialului despre înființarea Grupului pentru Dialog Social de către un agent KGB – Silviu Brucan – și unul al Ungariei comuniste – Alin Teodorescu, de mână cu Pleșu și Liiceanu, s-au ridicat mai multe aspecte legale, pe care am dorit să le sintetizăm, conform unei opinii avizate. Una dintre cele mai avizate. Este vorba de Valerian Stan, fondator al CADA în 1990, fost șef al Departamentului de Control al Guvernului CDR, poziție din care a inițiat primele acțiuni de anticorupție la nivel înalt, care vizau devalizarea statului de către demnitari ai acestuia, fost director de programe și vicepreședinte al Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului în România-Comitetul Helsinki (APADOR-CH), fost președinte al Alianței Civice, colaborator al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului în România la elaborarea unor proiecte legislative şi pentru redactarea de sesizări penale specifice ș.a.m.d., în prezent membru al Consiliului director al Fundaţiei Centrul de Resurse Juridice (CRJ). Astfel am aflat și faptul că ilegalitățile prin care s-a făcut „transferul de proprietate” al Editurii Politice a PCR „au fost practic nesfârșite – lucruri de neimaginat în ordinea de drept de atunci” sau de acum.
Filiera Brucan-Pleșu-Liiceanu
Reamintim pe scurt faptele, dovedite prin documente apărute în exclusivitate în EvZ: La data de 8 ianuarie 1990, Silviu Brucan, fondator al Grupului pentru Dialog Social, în calitate de reprezentant al Consiliului Frontului Salvării Naționale le aprobă colegilor săi de Grup, Gabriel Liiceanu și Alin Teodorescu, ocuparea sediului impozant din Calea Victoriei 120, care aparținuse UTC (pentru Nicu Ceaușescu) și care fusese trecut în acte în administrarea Minsterului Culturii, respectiv a Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”. La data respectivă organizația nu era constituită legal. Cei doi au preluat patrimoniul de lux al UTC transferat Ministerului Culturii fără acoperirea legii. Înregistrarea ca persoană juridică a GDS a avut loc după 22 ianuarie 1990.
Tot înainte de înființarea legală a GDS, Ministerul Culturii, prin Andrei Pleșu, la rândul lui membru fondator al GDS, aprobă înființarea asociației și acordă și o subvenție financiară neprecizată, în bani peșin, din fondurile Ministerului Culturii, pentru funcționarea organizației sale și a colegilor săi de Grup. Apoi, la 20 februarie 1990, Andrei Pleșu, în calitate de Ministru al Culturii, emite Ordinul nr 82, prin care anunță retroactiv, că de la data de 1 februarie 1990 „se înființează editura Humanitas” și „cu aceeași dată se numește drept director al editurii Humanitas domnul Gabriel Liiceanu”, tovarășul și colegul său de GDS. Prima librărie Humanitas apare pe domeniul GDS de pe Calea Victoriei 120: „Librăria din fundul curții” (documentele mai jos).
Conform memoriilor artistului Eugen Mihăescu, membru de Onoare al Academiei Române și fost ambasador al României la UNESCO, totodată cel care l-a găzduit pe Silviu Brucan la New York, în turneul acestuia din 1988, GDS a fost fondat de fapt în casa lipită de cea a lui Pleşu, de pe strada Paris, lângă Guvern, unde stătea cumnatul lui Pleșu, arhitectul Ascanio Damian, la rândul său membru fondator al GDS, și unde își făcuseră cartier general Iliescu și Brucan în zilele „revoluției”.
Abuz în serviciu contra intereselor publice, trafic de influență și alte fapte penale
Iată opinia avizată a expertului consultat de EvZ în această speță, Valerian Stan: „La vremea săvârșirii lor, toate aceste fapte constituiau infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracțiuni ce se pedepseau cu închisoare până la 5 ani. Mă refer la ce-au făcut Brucan și Pleșu. În cazul celor care au intervenit pe lângă ei, avem de-a face cu infracțiunea de trafic de influență, care se pedepsea cu închisoare până la 10 ani. În același timp, prin modalitatea concretă în care au fost săvârșite, ele mai îmbrăcau și forma altor infracțiuni prevăzute și pedepsite la acea vreme de legea penală”. În ceea ce privește sediul GDS, având în vedere că acesta a fost însușit fraudulos “responsabili de toate cheltuielile statului din cei 29 de ani sunt cei care l-au atribuit illegal, respectiv Ministerul Culturii în solidar cu Andrei Pleșu”, ne spune specialistul în anti-corupție.
Pleșu a secretizat Ordinului de atribuire a Editurii PCR lui Liiceanu
„Pentru fundamentarea unei cereri cu care m-am adresat CEDO, cerere pe care Curtea a comunicat-o în urmă cu șase ani Guvernului, am documentat atribuirea Editurii Politice de către ministrul Pleșu d-lui Liiceanu, editură care a devenit Editura Humanitas. Și care a adus apoi, din 1990 și până azi, frumoase beneficii și d-lui Pleșu și atâtor membri ai GDS.”, afirmă Valerian Stan, pentru a ne furniza apoi și o informație care ar trebui să dușeze puțin, cu apă rece, apologeții celor doi intelectuali de rasă și de casă ai tuturor regimurilor: „Ilegalitățile prin care s-a făcut acest «transfer de proprietate» au fost practic nesfârșite – lucruri de neimaginat în ordinea de drept de atunci. Ordinul d-lui Pleșu nu doar că n-a fost publicat niciodată în Monitorul Oficial, dar, cum aveam să descopăr cu ocazia de care spun, potrivit «dispoziţiilor interne» ale Ministerului era stabilit inclusiv că «acest document nu se fotocopiază şi nu se scoate în afara instituţiei»”. Dacă îl studiem puțin, înțelegem și de ce.
Ordinul în cauză, Nr. 82, prezintă nişte ciudăţenii: el este semnat şi ştampilat pe 19 februarie 1990 dar înregistrat pe 20 februarie şi se referă la viitor la o acţiune care deja s-a desfăşurat, de la 1 februarie, în baza unei Hotărâri din… 5 februarie. Dar, totuși, de ce trebuia ținut secret? Poate doar pentru a triumfa minciuna. Pentru că nu mai departe de acum doi, Mircea Vasilescu, fost redactor șef al revistei lui Andrei Pleșu „Dilema Veche”, mințea printre dinți într-o luare de poziție (drepți) pentru patronul său, afirmând că, cităm, „Dl Liiceanu a fost de fapt numit director la fosta Editură Politică: administrativ și birocratic, ăsta-i adevărul, pe bază de documente. Denumirea «Humanitas» (și nu doar denumirea) a apărut după.” Dar, după cum stă scris în Ordinul care trebuia să rămână secret, adevărul „pe bază de documente” stă tocmai invers: începând cu data de 1 februarie se înființează Editura Humanitas și cu aceeași dată se numește în funcția de director Liiceanu, cu un salariu de 5610 lei și o indemnizație de conducere de 300 lei, ocazie cu care editura nou înființată preia patrimoniul Editurii Politice a PCR.
Pomanagii tuturor regimurilor
Mircea Vasilescu este normal să mintă. Din 1993, Ion Iliescu i-a oferit lui Andrei Pleșu plata integrală a revistei „Dilema”, cu salarii, angajaţi intelectuali (sau intelectuali angajaţi?), şoferi, maşini, sediu, birouri, secretare, căldură, electricitate, apă caldă, hârtie igienică, tipar, portar. Era vremea când Iliescu limita apariţia ziarului „România liberă” prin stoparea difuzării hârtiei de tipar de la unicul distribuitor, Fabrica Letea. La „Dilema” nu existau însă… dileme existenţiale. Salariul gros, inclusiv al lui Mircea Vasilescu, revărsat din buzunarele contribuabililor în conturile intelectualilor, curgea valuri. Chermeza ideologică decontată de Fundaţia Culturala Română a mers ca unsă peste un deceniu, şi sub Constantinescu şi apoi, din nou, sub Iliescu. Ar putea oare un contabil bun să facă un total, pentru o firmă cu zeci de angajaţi și o publicație cu cheltuielile aferente, timp de 11 ani? Oare se putea face un spital pentru copiii bolnavi de cancer din banii aceștia?
Materialele integrale și documentele probatoare, mai jos:
Asa am fost extras din Piata Universitatii pe 14 iunie 1990. Posibil sa fiu chiar eu si colegii din Arhitectura in aceasta masina
La rugămintea Asociaţiei Victimelor Mineriadelor din România (AVMR) întrerup serialul cu extrase largi din Rechizitoriul Mineriadei. O lucrare a Asociaţiei, aflată în faza de redactare finală, va cuprinde o sinteză a acestui Rechizitoriu epocal. Voi reveni aşadar cu prezentarea cărţii de marturii şi documente, unele cu totul inedite, a Asociaţiei. Până atunci, redau din cele circa 20 de intrări cu numele meu din materialul redactat de procurorii militari un fragment care mi-a adus aminte de cum am trecut prin marea de mineri cu o Dacie a MAI sau SRI (foto). Voi reveni totuşi cu unele capitole din Rechizitoriu care mi se par mai interesante şi sunt mai puţin cunoscute publicului.
“(…) Din declaraţia persoanei vătămate Roncea Victor – Alexandru rezultă că în ziua de 13.06.1990 în jurul orei 10:30 în timp ce acesta se afla în incinta Institutului de Arhitectură “Ion Mincu” Bucureşti a văzut că “muncitorii” I.M.G.B. au spart geamurile Institutului şi au bătut mai multe persoane. A văzut că au fost aruncate sticle incendiare şi că o dubă de culoare albastră a fost răsturnată şi incendiată şi că au existat atacuri între manifestanţii din Piaţa Universităţii şi poliţişti. Ulterior, deplasându-se către Universitate s-a întâlnit cu numiţii Ţarălungă Sebastian, Tina M. Leto, Felix Goldstein, Cristi Ciubotaru, Pascal Ilie Virgil, Titi Calistru, Mihai Popescu Stoeneşti şi alţii.
În zona Poliţiei Capitalei s-a întâlnit şi cu Andrei Rochian – ofiţer de marină în Marina Comercială. A văzut cum clădirea dinspre Ministerul de Interne şi din spatele I.G.P.-ului ardea. În timp ce se afla la intrarea din stânga a Ministrului de Interne a auzit un foc de armă din interior care a ucis o persoană ce se afla la o distanţă de 10 m de el. Acesta declară că glonţul a intrat în ochiul persoanei şi a ieşit prin ceafă. S-a întâlnit cu numitul Eugen Popescu care filma pe o stradă paralelă cu râul Dâmboviţa. La Universitate s-a întâlnit cu numiţii Marian Munteanu, Mihai Gheorghiu, Eugen Popescu, Alexandru Baboş, Bogdan Petrescu, fratele său şi alţi prieteni. Acesta declară că a mai văzut o persoană împuşcată în cap în faţa blocului Romarta şi o alta împuşcată în picior.
În data de 14.06.1990, în jurul orei 05:00 în timp ce se afla în ultima cameră a turnului Institutului de Arhitectură Ion Mincu împreună cu Alexandru Baboş, Bogdan Petrescu, Roncea George, Sebastian Ţarălungă, Adrian Tudor, Sârbu Ştefan, Sârbu Alexia Adela, Bereczky Nagy Dorottya, Anghel Silvana, Mihai Frunzetti, Adrian Alexandru şi o studentă din anul I la Arhitectură au fost agresaţi fizic cu răngi metalice şi bâte de către mineri. Ulterior, el împreună cu Adrian Tudor şi două studente din anul I au fost transportaţi de un miner şi un şofer cu o maşină la sediul Guvernului. Aici i-au fost confiscate mai multe bunuri personale, aparatul foto etc.
Împreună cu alte 43 de persoane a fost transportat la U.M. 0575 Măgurele. (…)”
Aşa cum v-am promis, după ce am vizionat un clip al lui Johnny Cash în care apar imagini de la Mineriadă şi pentru că am constatat că nimeni nu a făcut-o până acum, am început să public în serial Istoria post-decembristă a României văzută de Procurorii militari: RECHIZITORIUL de 1979 de pagini al Dosarului Mineriadei sau Geneza României de azi. Episoadele anterioare pot fi găsite după eticheta Rechizitoriul Mineriadei.
Continuarea Capitolului II. DATE PRIVIND CONTEXTUL GENERAL AL CAUZEI
La 25 decembrie 1989 a avut loc, la Târgovişte, procesul soţilor Nicolae şi Elena Ceauşescu urmat, în aceeaşi zi, de execuţia acestora. La procesul şi execuţia soţilor Ceauşescu au participat, ca delegaţi, din partea C.F.S.N., Gelu Voican Voiculescu, general Victor Atanase Stănculescu și Virgil Măgureanu.
De asemenea, au mai fost prezenţi maiorul Mugurel Cristian Florescu şi locotenentul-major Trifan Matenciuc. În data de 28 decembrie 1989, prin Decretul-Lege nr.20/1989, în vigoare de la 29 decembrie 1989, a fost eliberat din funcţia de şef al Marelui Stat Major din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi adjunct al ministrului apărării naţionale, generalul-maior Ştefan Guşă.
În aceeaşi zi, prin Decretul C.F.S.N. nr.17, publicat în Monitorul Oficial în 29 decembrie 1989, a fost rechemat în activitate generalul-colonel Vasile Ionel şi numit, prin Decretul C.F.S.N. nr.20/1989, semnat de Ion Iliescu, în funcţia de șef al Marelui Stat Major al Armatei Române, funcţie pe care a îndeplinit-o până la 30 aprilie 1991. În această calitate, Vasile Ionel a cumulat și funcțiile de prim-adjunct al ministrului apărării (28 decembrie 1989 – iunie 1990) și secretar de stat al M.Ap.N. (iunie 1990 – mai 1991).
Inculpatul Ion Iliescu l-a numit, apoi, pe g-ral.col. Vasile Ionel, consilier prezindenţial şef al Administraţiei Prezidenţiale, la 01.05.1991, funcţie pe care a deţinut-o până la 01.09.1994 când, tot Ion Iliescu, l-a numit consilier prezidenţial pentru apărare şi siguranţă naţională în cadrul Administraţiei Prezidenţiale, funcţie în virtutea căreia a fost şi membru al C.S.A.T., până la 21.11.1996. La data de 21.10.1994, Vasile Ionel a fost avansat la gradul de general de armată, iar după trecerea sa în retragere, a fost numit, la 27.02.2004, administrator al Uzinei de Armament M.F.A. Mizil. A decedat în anul 2015.
Generalul-colonel Vasile Ionel care, în perioada 1949 – 1954, a urmat cursurile Academiei Militare de Artilerie şi Rachete din U.R.S.S., a fost trecut în rezervă de Nicolae Ceuşescu, în cadrul procesului de îndepărtare din armată a generalilor care îşi efectuaseră studiile în Uniunea Sovietică.
În ziua de 31 decembrie 1989 a fost arestat generalul-colonel Iulian Vlad, în biroul său de la Ministerul Apărării Naţionale, prezent la arestare fiind şi Gelu Voican Voiculescu. Generalul Iulian Vlad era şeful Direcţiei Securităţii Statului care, încă din 27 decembrie 1989, prin Decretul nr.4/1989 al C.F.S.N., trecuse în subordinea Ministerului Apărării Naţionale. Prin acelaşi Decret nr.4/1989, au mai trecut în subordinea Ministerului Apărării Naţionale, Comandamentul Trupelor de Securitate împreună cu organele şi unităţile din subordinea acestora.
Consiliul Frontului Salvării Naţionale, ca organ al puterii de stat, trebuia să fie unul neutru politic. Subsumat acestui scop, prin Decretul- Lege nr. 8/31 decembrie 1989, publicat în Monitorul Oficial nr.9 din 31 decembrie 1989, a fost reglementată înregistrarea și funcționarea partidelor politice, trecându-se de la sistemul partidului unic la sistemul pluripartid. În art. 1 se preciza că: „În România este liberă constituirea partidelor politice, cu execepţia partidelor fasciste sau care propagă concepţii contrare ordinii de stat şi de drept, în România.
Nici o altă îngrădire, pe motiv de rasă, naţionalitate, religie, grad de cultură, sex sau convingeri politice nu poate împiedica constituirea şi funcţionarea partidelor politice”.
Tot la 31 decembrie 1989, s-a constituit Grupul pentru Dialog Social (G.D.S.), „ca un grup de sine stătător, care acţionează legal, începând de astăzi, 31 decembrie 1989. El aspiră să reprezinte conştiinţa lucidă a acestei societăţi care a fost umilită şi destructurată. Vrem să contribuim la ieşirea din dezastru şi la regenerare. Grupul pentru Dialog Social este un grup independent, strict informal, care nu se subordonează niciunei grupări politice şi care refuză orice colaborare cu cei care au susţinut vechiul regim. Declarăm explicit: Nu vrem să fim un centru de putere ci un centru de influenţă.Pe cont propriu fiecare membru al grupului are dreptul la propriile sale opţiuni şi orientări politice, care nu afectează însă, în niciun fel, statutul şi orientarea Grupului. Grupul pentru Dialog Social este o instanţă de reflexie critică asupra problemelor fundamentale care frământă societatea civilă română, asupra inserării ei in contextul european: civilizaţie – cultură – politică – societate civilă – ecologie. Este un club de dezbateri între intelectuali de diferite profesii, care îşi propun să prospecteze căile de evoluţie şi organizare ale acestei societăţi, o evoluţie bazată pe valorile umane şi pe drepturile omului. Grupul pentru Dialog Socialîşi propune să fie un laborator în care economişti, sociologi, politologi, istorici, filozofi, urbanişti, scriitori, teologi, etc. să găsească (să caute) împreună strategiile şi soluţiile de care societatea română va avea nevoie în viitorul imediat”, se arăta, printre altele, în declaraţia de constituire a acestei organizaţii neguvernamentale.
Începând din 2 ianuarie 1990, ministrul apărării Nicolae Militaru, împreună cu Gelu Voican Voiculescu, prim-viceprim-ministru, au coordonat preluarea de către M.Ap.N. a structurilor fostei securității. La conducerea fostelor Direcţii Judeţene de Securitate au fost desemnaţi ofiţeri din cadrul M.Ap.N. Ofiţerii din cadrul Securităţii Municipiului Bucureşti au fost trecuţi în rezervă, considerându-se că aceştia au făcut poliţie politică în favoarea regimului Ceauşescu însă, după puţină vreme, aşa cum vom arăta în continuare, unii dintre ei au fost încorporaţi într-o nouă structură informativă, U.M. 0215, sub ordinele lui Gelu Voican Voiculescu în cadrul Ministerului de Interne.
Aşa cum v-am promis, după ce am vizionat un clip al lui Johnny Cash în care apar imagini de la Mineriadă şi pentru că am constatat că nimeni nu a făcut-o până acum, am început să public în serial Istoria post-decembristă a României văzută de Procurorii militari: RECHIZITORIUL de 1979 de pagini al Dosarului Mineriadei sau Geneza României de azi. Episoadele anterioare pot fi găsite după eticheta Rechizitoriul Mineriadei.
II. DATE PRIVIND CONTEXTUL GENERAL AL CAUZEI
În cele ce urmează vor fi punctate momentele istorice, pe care le considerăm importante pentru a putea contextualiza starea de fapt, care formează obiectul acestui dosar.
Odată cu dizolvarea fostelor structuri de conducere ale statului român, puterea a fost preluată de nou înființatul Consiliul Frontului Salvării Naționale (C.F.S.N.), formațiune înființată la 22 decembrie 1989. Înființarea acestuia a fost anunțată, în aceeaşi zi, în jurul orelor 23.30, la posturile naționale de radio şi televiziune de către inc. Ion Iliescu, la acea dată director al Editurii Tehnice, devenit ulterior preşedinte de facto al ţării. Acesta a fost cel care a dat citire Comunicatului către ţară al Consiliului Frontului Salvării Naționale. Prin acest comunicat Consiliul Frontului Salvării Naționale şi-a definit şi asumat rolul de „organism al puterii de stat din România”.
Comunicatul a avut conţinutul pe care îl prezentăm în cele ce urmează:
„Cetăţeni şi cetăţene,
Trăim un moment istoric. Clanul Ceauşescu, care a dus ţara la dezastru, a fost eliminat de la putere. Cu toţii ştim şi recunoaştem că victoria de care se bucură întreaga ţară este rodul spiritului de sacrificiu al maselor populare de toate naţionalităţile şi, în primul rând, al admirabilului nostru tineret, care ne-a restituit, cu preţul sângelui, sentimentul demnităţii naţionale.
Un merit deosebit îl au cei care, ani de zile, şi-au pus în pericol şi viaţa, protestând împotriva tiraniei. Se deschide o pagină nouă în viaţa politică si economică a României.
În acest moment de răscruce am hotărât sa ne constituim în Frontul Salvării Naţionale, care se sprijină pe armata română şi care grupează toate forţele sănătoase ale ţării, fără deosebire de naţionalitate, toate organizaţiile si grupările care s-au ridicat, cu curaj, în apărarea libertăţii si demnităţii, în anii tiraniei totalitare.
Scopul Frontului Salvării Naţionale este instaurarea democraţiei, libertăţii si demnităţii poporului român. Din acest moment se dizolvă toate structurile de putere ale clanului Ceauşescu. Guvernul se demite, Consiliul de Stat si instituţiile sale îşi încetează activitatea, întreaga putere în stat este preluată de Consiliul Frontului Salvării Naţionale. Lui i se vor subordona Consiliul Militar Superior, care coordonează întreaga activitate a armatei şi a unităţilor Ministerului de Interne. Toate ministerele şi organele centrale, în actuala lor structură, îşi vor continua activitatea normală, subordonându-se Frontului Salvării Naţionale, pentru a asigura desfăşurarea normală a întregii vieţi economice si sociale.
În teritoriu se vor constitui consilii judeţene, municipale,orăşeneşti şi comunale ale Frontului Salvării Naţionale ca organe ale puterii locale.
Miliţia este chemată ca, împreună cu comitetele cetăţeneşti, să asigure ordinea publică.
Aceste organe vor lua toate măsurile necesare pentru asigurarea aprovizionării populaţiei cu alimente, cu energie electrică, cu căldură şi apă, pentru asigurarea transportului, a asistenţei medicale şi a întregii reţele comerciale.
Ca program, frontul propune următoarele:
1. Abandonarea rolului conducător al unui singur partid şi statornicirea unui sistem democratic pluralist de guvernământ. 2. Organizarea de alegeri libere, în cursul lunii aprilie. 3. Separarea puterilor legislativă, executivă şi judecătorească în stat şi alegerea tuturor conducătorilor politici pentru unul sau, cel mult, două mandate. Nimeni nu mai poate pretinde puterea pe viaţă.Consiliul Frontului Salvării Naţionale propune ca ţara să se numească, în viitor, România.Un comitet de redactare a noii Constituţii va începe să funcţioneze imediat. 4. Restructurarea întregii economii naţionale pe baza criteriilor rentabilităţii si eficienţei. Eliminarea metodelor administrativ-birocratice de conducere economică centralizată si promovarea liberei iniţiative şi a competenţei în conducerea tuturor sectoarelor economice. 5. Restructurarea agriculturii şi sprijinirea micii producţii ţărăneşti. Oprirea distrugerii satelor. 6. Reorganizarea învăţământului românesc potrivit cerinţelor contemporane. Reaşezarea structurilor învăţământului pe baze democrate si umaniste. Eliminarea dogmelor ideologice care au provocat atâtea daune poporului român şi promovarea adevăratelor valori ale umanităţii. Eliminarea minciunii şi a imposturii şi statuarea unor criterii de competenţă şi justiţie în toate domeniile de activitate.Aşezarea pe baze noi a dezvoltării culturii naţionale. Trecerea presei, radioului, televiziunii din mâinile unei familii despotice în mâinile poporului. 7. Respectarea drepturilor si libertăţilor minorităţilor naţionale şi asigurarea deplinei lor egalităţi în drepturi cu românii. 8. Organizarea întregului comerţ al ţării, pornind de la cerinţele satisfacerii, cu prioritate, a tuturor nevoilor cotidiene ale populaţiei României. În acest scop, vom pune capăt exportului de produse agroalimentare, vom reduce exportul de produse petroliere, acordând prioritate satisfacerii nevoilor de căldură şi lumină ale oamenilor. 9. Întreaga politică externă a ţării să servească promovării bunei vecinatăţi, prieteniei şi păcii în lume, integrându-se în procesul de construire a unei Europe unite, casa comună a tuturor popoarelor continentului (Proiectul Gorbaciov – nota şi subl. mea). Vom respecta angajamentele internaţionale ale României şi, în primul rând, cele privitoare la Tratatul de la Varşovia (subl.mea). 10. Promovarea unei politici interne şi externe subordonate nevoilor şi intereselor dezvoltării fiinţei umane, respectului deplin al drepturilor şi libertăţilor omului, inclusiv al dreptului de deplasare liberă. Constituindu-ne în acest front, suntem ferm hotărâţi sa facem tot ce depinde de noi pentru a reinstaura societatea civilă în România (subl. mea), garantând triumful democraţiei, libertăţii si demnităţii tuturor locuitorilor ţării.
În mod provizoriu, în componenţa consiliului intră următorii: Doina Cornea, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, László Tőkés, Dumitru Mazilu, Dan Deșliu, general Ștefan Gușă, general Victor Atanasie Stănculescu, Aurel Dragoș Munteanu, Corneliu Mănescu, Alexandru Bârlădeanu, Silviu Brucan, Petre Roman, Ion Caramitru, Sergiu Nicolaescu, Mihai Montanu, Mihai Ispas, Gelu Voican Voiculescu, Dan Marțian, Mihail Lupoi, Gheorghe Voinea (general), căpitan de rangul I. Emil Dumitrescu, Vasile Neacșa, Cristina Ciontu, Marian Baciu, Bogdan Teodoriu, Eugenia Iorga, Paul Negrițiu, Gheorghe Manole, Vladimir Ionescu, Neculae Radu, Adrian Sârbu, Constantin Cîrjan, Géza Domokos, Magdalena Ionescu, Marian Mierlă, Constantin Ivanovici, Ovidiu Vlad, Valeriu Bucurescu, Ion Iliescu”.
Comunicatul către ţară al Consiliului Frontului Salvării Naționale a fost publicat în Monitorul Oficial Partea I nr.1 din 22 decembrie 1989.
După ce a citit Comunicatul către ţară al Consiliului Frontului Salvării Naționale, Ion Iliescu a mai precizat, referitor la acest organ al puterii de stat:
„Deocamdată, este o structură provizorie, gândită într-un mod foarte operativ. Lista rămâne deschisă. Nu aceasta va fi componenţa completă a consiliului. Am menţionat doar câteva nume de oameni care sunt legate de transformările pe care le cunoaşte ţara, oameni care au demonstrat spirit de sacrificiu în anii tiraniei, tineri care în aceste zile au fost pe baricade, care şi-au pus viaţa în pericol, reprezentanţi ai muncitorilor, ai studenţilor, ai intelectualităţii, ai armatei, acele forţe care au fost active, prezente în procesul de instaurare a noului regim al puterii. Lista rămâne deci deschisă. Pentru a putea completa componenţa consiliului aşteptăm propuneri din partea tuturor categoriilor şi forţelor sociale care au luptat şi au învins. Acest comunicat este o primă formă de platforma-program a noului organism al puterii de stat din România”.
Persoanele din componenţa Consiliului Frontului Salvării Naționale, aşa cum a fost anunţată în seara zilei de 22 decembrie 1989, pot fi împărţite în trei categorii.
Prima categorie şi cea mai numeroasă era formată din persoane al căror trecut a fost legat, în mod strâns, de U.R.S.S. şi pot fi enumeraţi aici Ion Iliescu, Nicolae Militaru, Silviu Brucan, Alexandru Bârlădeanu, Károly Király, capitanul de rangul I Emil „Cico” Dumitrescu. Acestora li s-au ataşat, în ziua de 22 decembrie 1989, Sergiu Nicolaescu, Gelu Voican Voiculescu, Mihail Montanu, Petre Roman, Cazemir Ionescu, Dan Marţian, Constantin “Bebe” Ivanovici.
A doua categorie o reprezintă intelectualii, cunoscuţi pentru poziţia lor anticomunistă manifestată încă din timpul dictaturii comuniste şi care, în acea perioadă, reuşiseră să intre în contact cu cancelariile europene şi enumerăm aici pe Doina Cornea, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Ion Caramitru, Dan Desliu, Aurel Dragoş Munteanu, Domokos Géza, Dumitru Mazilu.
A treia categorie era formată din revoluţionari, care se făcuseră remarcaţi în zilele anterioare datei de 22 decembrie 1989.
Consiliul Frontului Salvării Naționale s-a întrunit oficial la 27 decembrie 1989, dată la care au fost anunțate organizarea și modul de funcționare a acestui organism. Membrilor iniţiali li s-au adăugat alţii, astfel că numărul lor a ajuns la 141, după ce a fost completat cu reprezentanți ai tuturor județelor din România.
La aceeaşi dată a fost constituit Biroul Executiv al Consiliului Frontului Salvării Naţionale format din: preşedinte – Ion Iliescu, prim-vicepreşedinte – Dumitru Mazilu, vicepreşedinţi – Cazemir Ionescu şi Károly Király, secretar – Dan Marţian, membrii: Bogdan Teodoriu, Vasile Neacşa, Silviu Brucan, Gheorghe Manole, Ion Caramitru şi Neculae Radu.
Pe lângă Biroul Executiv funcționa și un „colectiv pentru relațiile cu publicul și mijloacele informației de masă”, precum şi comisii de specialitate. Dintre acestea amintim Comisia constituţională, juridică si pentru drepturile omului coordonată de – Dumitru Mazilu, care a redactat proiectul Decretului nr. 92/1990 privind alegeria Parlamentului şi a Preşedintelui României (Monitorul oficial nr. 35 din 18.03.1990).
Prin Decretul nr.1din 26 decembrie 1989 al C.F.S.N, semnat de Ion Iliescu, în vigoare de la 27 decembrie 1989, Petre Roman a fost numit prim – ministru al Guvernului provizoriu.
Prin Decretul C.F.S.N. nr. 2 din 26 decembrie 1989, generalul colonel în rezervă Nicolae Militaru, a fost rechemat în cadrele active ale armatei.
Prin Decretul nr.3 din aceeaşi dată, Nicolae Militaru a fost numit în funcţia de ministru al Apărării.
Prin Decretul-Lege nr.5 al C.F.S.N. din 28 decembrie 1989, în vigoare din 29 decembrie 1989, au fost numiţi, în funcţia de viceprim-ministru al guvernului, Mihai Drăgănescu şi Gelu Voican Voiculescu.
Prin Decretul-Lege nr.22 al C.F.S.N. din 28 decembrie 1989, în vigoare din 29 decembrie 1989, generalul locotenent Mihai Chiţac a fost numit în funcţia de ministru de interne.
Prin Decretul nr.24 din 28 decembrie 1989 al C.F.S.N., Mihai Chiţac a fost înaintat în gradul de general – colonel, iar prin Decretul nr.242 din 14 iunie 1990 al C.P.U.N. a fost eliberat din funcţia de ministru de interne.
Prin Decretul Lege nr.10 din 31 decembrie 1989 al C.F.S.N., publicat în Monitorul Oficial nr.9 din 31 decembrie 1989, s-a constituit Guvernul României, ca organ suprem al administraţiei de stat, care avea obligaţia de a îndeplinii obiectivele cuprinse în programul C.F.S.N. asigurând executarea măsurilor stabilite prin decretele adoptate de acesta. În art. 3 se specifică că C.F.S.N. aproba componenţa Guvernului României la propunerea prim-ministrului.
Din componenţa Guvernului Provizoriu Petre Roman au făcut parte, printre alţii: Prim viceprim-ministru – Gelu Voican VOICULESCU, Ministrul de Interne – Mihai CHIŢAC,Ministrul Justiţiei- Teofil POP,Ministrul Apărării Naţionale- Nicolae MILITARU, Ministrul Economiei Naţionale – Atanase-Victor STĂNCULESCU,Ministrul Petrolului – Victor MUREA,Ministrul Minelor – Nicolae DICU, Ministrul Poştelor şi Telecomunicaţiilor – Stelian PINTILIE, Ministrul Transporturilor – Corneliu BURADA.
Aceste persoane vor fi regăsite cu diferite acte de participare în evenimentele din 13-15 iunie 1990.
UPDATE: Victorie uriaşă a societăţii civile – Emil Boc a retras de pe ordinea zi Proiectul de schimbare a numelui străzii „Radu Gyr”!
de Ion Spânu
Şedinţa Consiliului Municipal Cluj a început azi cu o surpriză de proporţii: primarul Emil Boc a solicitat retragerea de pe ordinea de zi a punctului 31 privind schimbarea denumirii „străzii Radu Gyr”! Cezarina Condurache, de la Fundaţia George Manu, care a fost prezentă în sală alături de mai mulţi clujeni, ne-a comunicat ce s-a întîmplat: „Dl. Emil Boc a spus că retragerea se face ca urmare a numeroaselor solicitări venite din partea societăţii civile (peste 6000 de solicitări!), venite pe căi legale şi formulate pe ton democratic. Dumnealui a spus că nu poate ignora vocea societăţii civile. Va solicita analizarea situaţiei de către instituţii abilitate şi, în urma acestei analize, se va decide DACĂ se va mai reintroduce vreodată pe agenda Consiliului Local schimbarea denumirii „străzii Radu Gyr”.
Este un succes de etapă al societăţii civile, care a reuşit să oprească nedreptatea pusă la cale de Institutul „Elie Wiesel” şi Ministerul de Interne, condus de Carmen Dan, care a trimis mai multor prefecturi ordinul de a schimba denumirile unor străzi sau şcoli, precum şi de a demola unele statui ale martirilor poporului român, cum este cea din curtea mănăstirii Putna, care-l reprezintă pe mitropolitul Visarion Puiu, condamnat la moarte în contumacie de Tribunalul Poporului!
Reamintim că Institutul „Elie Wiesel” a solicitat ministrului Carmen Dan să ia aceste măsuri în baza OUG 31/2002, indicînd următoarele obiective de schimbare a denumirilor sau chiar de demolare:
În acelaşi set de documente de importanţă deosebită pentru Istoria reală a României, desecretizat în urmă cu o lună de CIA (Detalii AICI), se înscrie şi o informare sinistră, privind arderea cărţilor româneşti în pieţe publice, la ordinele comisarilor culturali bolşevici.
Clasificat SECRET şi distribuit pe 30 ianuarie 1953, Raportul Informativ CIA relevă grotescul bolşevismului antiromânesc. Autorul sintezei informative pare în relatarea sa la fel de oripilat ca noi, descriind cum operele marilor nume ale literaturii române – 762 de titluri! – , de la Rebreanu la Goga, şi orice volum care menţionează provinciile istorice româneşti Basarabia şi Bucovina, sunt arse cu sutele de mii în întreaga ţară, pentru a fi înlocuite cu milioane de volume de propagandă ruseşti (mai precis 3.701.300). “Orice carte care are de-a face cu Basarabia şi Bucovina a fost arsă imediat, chiar dacă nu era decât pură literatură. Întregul fond de la Casa Şcoalelor, cărţi despre cultura populară naţională si lucrări religioase au fost de asemenea arse”, notează CIA.
Totodată, se menţionează, cu un grad înalt de alertă, faptul că un comitet tovărăşesc condus de Mihai Roller “purifică” Arhivele Naţionale, distrugând documente istorice inestimabile care dovedesc originea latină a poporului român. Este vorba de “un tezaur national al poporului român”, avertizează CIA. “Aceste comori includ hărţi, documente, fotografii, fişe lexicografice unice ale limbii române”, care constituie “o sursă inestimabilă de informaţii geografice şi lingvistice” şi care “dovedesc originea latină a limbii române”. “Acestea au fost arse pentru că nu mulţumeau Comitetul Slavic (Comisia de Slavistică) care le-a cercetat – Emil Petrovici (o unealtă a sovieticilor în Academie), Sever Pop şi însuşi Barbu Lăzăreanu”, se arată în nota CIA care tratează şi transformarea Academiei Românie în Academia RPR, după modelul sovietic, pe baze ideologice.
Punctul 8 de la Washington, final, al relatării, subliniază:
“Conducătorii acestor acţiuni sunt:
a) Petre Constantinescu-Iaşi, descris ca “eroul literaturii naţionale române”.
b) Mihail Roller, un evreu, care a acordat o atenţie deosebită documentelor istorice româneşti din arhivele statului. A condus un comitet special pentru a căuta dovezi istorice privind legăturile dintre România şi URSS.
c) Barbu Lăzăreanu, un evreu, bibliotecar al Academiei. Fiul lui este acum consilier al Ambasadei RPR din Paris, după ce a fost chemat din funcţia de ataşat de presă la Washington.
d) Emil Petrovici, de asemenea un membru pro-sovietic al Academiei.”
Petre Constantinescu-Iaşi a fost un comunist “ilegalist”, fondator al PCdR şi al Asociaţiei “Amicii URSS”, ministru al propagandei în Guvernul Groza şi ministru al cultelor (!) în guvernele conduse de către Gheorghe Gheorghiu-Dej și Chivu Stoica, etc. Viitor “Erou al Muncii Socialiste” şi al RSR, el a mai fost vicepreşedinte al Adunării Deputaţilor (1946-1948), vicepreşedinte al Prezidiului M.A.N. (din 1948), vicepreşedinte al Academiei R.P.R. (din 1948), director al Institutului Româno-Sovietic (1957-1963), etc, etc…
Conform Wikipedia, Barbu Lăzăreanu, fondator şi prim rector al “Academiei” de politruci “Ştefan Gheorghiu”, s-a născut Baruch Lazarovici (ediţia în limba română) sau Avram Lazarovici (ediţia în limba engleză, care mai adaugă şi ale nume: Alex. Bucur, Arald, Barbou Lazareano, Bélé, Mathieu H. Rareșiu, Trubaduru). Conform unei fişe de cadre, fiul lui, Alexandru Lăzăreanu, a ajuns locţiitor al ministrului Afacerilor Externe. Cel puţin patru străzi din România îi poarta numele politrucului care a ars cărţile româneşti din bibliotecile ţării: în Bucureşti, Botoşani, Suceava şi Craiova.
Emil Petrovici, “unealta sovietică”, originar din Iugoslavia şi specialist în slavistică, profesor și șef de catedră la Institutul Jdanov, considera în studiile sale, conform unei Note a Securităţii (Opriș, Ioan, Istoricii și Securitatea, vol. II, Editura Enciclopedică, București, 2006), că “la români nu poate fi vorba de o romanitate de rasă, ci de una lingvistică și culturală”. O stradă din Cluj Napoca îi poartă numele.
La 9 iunie 1948, cu concursul personajelor de mai sus au fost excluşi din Academie, printre alţii, Simion Mehedinţi, Alexandru Lapedatu (secretarul general al vechii Academii), Ioan Lupaş, Ion Nistor, Silviu Dragomir, Dimitrie Gusti (preşedintele Academiei în momentul epurării), Pantelimon Halippa, Onisifor Ghibu, Zenovie Pâclişanu, Constantin Rădulescu-Motru (fost preşedinte al Academiei), Lucian Blaga ş.a. (Petre Popescu Gogan, „Demolarea” Academiei Române, Memoria, nr. 28, p. 8-53 via Liviu Pleşa, studiul citat).
În “Holocaustul culturii române -Enciclopedia valorilor reprimate“, profesorul Mihai Ungheanu, descrie pe larg fenomenul epurarilor şi trecerea la index a sute de titluri şi autori, înlocuiţi cu agenţi şi comisari ideologici, prinşi în insectarul lucrării cu “operele” lor, cum ar fi: Silviu Brucan: Amănuntele unei capturi senzaţionale (1947); Paul Cornea: Tendinţe în opera de artă (1947); Leonte Răutu: Împotriva Cosmopolitismului (1948); Mihail Roller: Să învăţăm limba lui Lenin şi Stalin (1948); Zigu Ornea: Caracterul reacţionar şi diversionist al semănătorismului (1961); Radu Florian: O controversă filozofică.
Ah, era să uit de Tismăneanu. Oricât am căutat pe site-ul CIA vreo referire la cunoscutul profesor Tismăneanu sau la opera sa atât de vastă nu am găsit decât o singură notă, “sanitizată”. În informarea desecretizată se arată că în septembrie 1958 a apărut primul număr al revistei comuniste “Probleme ale Păcii şi Socialismului”, “un instrument sovietic important pentru controlul şi coordonarea mişcării internationalist-comuniste”, conform aprecierii analiştilor CIA.
Între principalii şase editorialişti ai revistei – pe care îi puteţi descoperi în documentul de mai jos – se află şi Leonte Tismăneanu. Conform CIA, cei şase “magnifici” imprimă ca direcţii temele clasice: că Statele Unite sunt “Inamicul Nr 1 al păcii” mondiale, că “numai comunismul va salva omenirea” şi “va învinge în întreaga lume”, bla, bla, bla…
Fotografie de grup cu Poporul Român – Credincioşi la Sf. Parascheva
După cum am prevăzut zilele trecute, nu au întârziat să apară profitorii morţilor de la Colectiv. Există o specie de necrofagi şi paraziţi notorii ai poporului român. În decembrie 1989 şi iunie 1990 aceştia purtau numele de FSN. În oglindă, tătukul lor, Silviu Brucan, le-a construit şi primul ONG din România, GDS, condus de preşedintele Fundaţiei Soros, un informator notoriu, la dublu, deconspirat şi ca agent al serviciilor maghiare, ulterior pupindorsal de-al lui Adrian Năstase. E, şi de-atunci, ca nişte adevărate ploşniţe, tot sug energia oricărei manifestări pentru a-şi continua misiunea: de parteneriat în oglindă răsturnată cu Puterea. Fac orice pentru a gripa, a sabota o mişcare reală românească. Nu mai intru în amănunte, e pierdere de timp. Din acest moment, orice prezenţă pe străzi şi în Piaţa Universităţii se va înscrie la categoria “idioţilor utili”, dacă Piaţa nu va reusi să scape de trepăduşii lui Soros, miliţienii lt-coloneiilor Mircea Toma şi Alina Mungiu Pipidi.
– Pentru ortodocşi: 1. suma învăţăturilor date de Dumnezeu oamenilor (prin Mântuitorul Iisus Hristos şi prin proroci şi sfinţi) şi 2. Trupul lui Dumnezeu, format de credincioşii care se botează întru El şi se împărtăşesc de El; (Biblia, păstrată exact aşa cum a fost predată şi interpretată identic la fel de către toţi ortodocşii din toate timpurile şi toate locurile).
– Pentru catolici: suma învăţăturilor date de papa de la Roma comunităţii care îl urmează, considerând că el este locţiitorul lui Dumnezeu (Biblia, reinterpretată conform persoanei care conduce comunitatea catolică la momentul prezent)
– Pentru protestanţi şi neoprotestanţi: suma învăţăturilor înţelese din Biblie de fiecare, sau de unii membri al comunităţii (Biblia reinterpretată de fiecare în parte, aşa cum poate şi cum doreşte).
– Pentru ignoranţi: un loc pitoresc unde se aprind lumânări când moare cineva sau pe unde treci când vrei un pic de linişte.
– Pentru atei: o instituţie-partid care pune în pericol conceptele ateismului materialist.
Marile trusturi de presă din România folosesc toate sensurile de mai sus, cu excepţia celui ortodox. Nu ne botezăm în numele BOR, ci în numele lui Iisus Hristos.
Organizarea Bisericii:
– Pentru ortodocşi: ierarhia este poruncită de Dumnezeu încă de la Prorocul Moisi, şi întărită prin porunca Mîntuitorului Iisus Hristos, şi anume: clerici (episcop, preot, diacon, cântăreţ, citeţ) şi mireni (cei botezaţi), fiecare având atribuţii clare, neschimbabile. Biserica nu este o instituţie democratică. Poruncile lui Dumnezeu nu se supun la vot: ele doar se aplică. Dogmele şi ierarhia sunt hristocentrice.
– Pentru catolici: întrucât autoritatea lui Hristos e înlocuită de autoritatea episcopului Romei, dogmele şi ierarhia sunt papocentrice.
– Pentru protestanţi: întrucât consideră că Sfintele Taine sunt doar simboluri, la fel şi preoţia este simbolică. Revelaţia fiind relativizată, nu e o structură teocratică, ci democratică.
– Pentru ignoranţi: clasa preoţilor proprietari şi asupritori, şi poporul sărac şi muls de clasa conducătoare…
– Pentru atei: preoţii care „prostesc poporul” cu Biblia, şi poporul care „trebuie eliberat” de Biblie şi de preoţi, ca să poată sluji ateilor.
Credincioşii, sărăciţi, minţiţi, umiliţi şi exilaţi pot trăi şi fără 0,16% din PIB, chiar dacă ei finanţează 90% din PIB.
“Da, domnilor, avem, în sfârşit, o listă amplă şi completă, până la această dată cel puţin, cu acele „lichele”, la care, după cunoscutu-i obicei, face încă o dată apel dl. Liicheanu…
În Covasna şi Harghita, contrar cadrului legislativ european, minoritatea numerică locală dominată, cea românească, este condamnată la deznaţionalizare sau la emigrare…
Documentarul „1956”, realizat de Alin Gelmărean şi Emese Vig de la TVR Cluj, este o ilustrare a butadei care spune că deosebirea dintre Dumnezeu şi istorici este că, spre deosebire…
„Omul sub fascinaţia căruia mi-am petrecut tinereţea a fost Gabriel Liiceanu. Prima oară când l-am întâlnit (pe culoarul Facultăţii de Drept, în 1990), am fost atât de emoţionat, încât, întinzându-i o carte pentru autograf, am simţit cum mâinile îmi tremurau la propriu. Pentru generaţia celor care au făcut filozofie imediat după ’89, Gabriel Liiceanu a fost simbolul iniţierii în arcanele speculaţiei”. – Efectele televizorului asupra minţii “legionaroidului” (apud Aluigică) Sorin Lavric
Domnul Volodea Tismăneanu dă în clocot de-a dreptul pe bloguşorul lui. Cum n-a “ţinut” Craciunul, a bombardat netul, ca o prostituata bătrână ce e – vorba lui PAH – cu mesaje isterice despre legionari verzi versus prezumtiv dungaţi alb-negru, un costum cu care ar trebui să înveţe să se obişnuiască, căci mâna doamnei Kovesi e ceva mai lungă decât a Securităţii (doar a fost baschetbalistă). Bietul troll şi-a scos până şi piticii de grădină, cu sarmaua-n gură, să colinde cu steaua roşie-n mână la poarta nouă de la Cotroceni, pe tema inventatului antisemitism al românilor. Evident, alegerea lui Iohannis, care a spulberat la nivel internaţional mitul românului xenofob – pentru care s-au “halit” atâtea milioane de dolari de la Soros şi Guvernul SUA – trebuie cumva maculată de la bun început cu eterna calomniere a României, de “ţară fascistă”, “mâncătoare de evrei”. Aşa de bine i-a “mâncat” că până şi Shimon Peres a recunoscut că românii au salvat cei mai mulţi evrei din lume în perioada nazismului şi horthismului – 400.000. Sursa: Palatul Cotroceni. Dar voi reveni pe această poveste, declanşată, chipurile, de decorarea preşedintelui AFDPR Octav Bjoza, şi aranjată din culise de Andrei Muraru şi Vladimir Tismăneanu. Acum vreau doar sa sancţioneaz o nouă şarjă de minciuni – de rescriere şi mistificare a istoriei – marca Tismăneanu. Episodul: Apel către Liichele.
Vă propun să citim acest stupefiant text despre “tismanizarea” în stil bolşevic a istoriei reale:
“Document electrizant ca mesaj si formidabil ca scriitura, “Apelul catre lichele”, lansat de Gabriel Liiceanu pe 30 decembrie 1989, la cateva zile dupa executia cuplului Ceausescu, a fost un manifest pentru claritate morala, un protest impotriva tentativelor, de-acum vizibile, de regrupare a nomenclaturii sub flamura FSN-ului dominat de Ion Iliescu, Silviu Brucan, Petre Roman, Martian Dan, Gelu Voican-Voiculescu si Virgil Magureanu. Devenea limpede ca tovarasii vechi si noi nu erau dispusi sa accepte pluralismul, voiau de fapt un fel perestroika romaneasca. Voiau sa ramana la putere. Vorba lui Iliescu: “N-am facut placinta ca s-o manance altii”. Adica, de pilda victimele regimului, fostii detinuti politici, partidele democratice renascute, intelectualii critici, disidentii, participantii la protestele anticomuniste din Valea Jiului si de la Brasov.
Lichelele s-au recunoscut in articolul dinamitard al filosofului, au reactionat ca lovite in moalele capului. Gabriel Liiceanu sfida palavrageala iliesciana despre reconciliere si afirma dreptul victimelor de a le cere calailor, mari si mici, sa faca un pas inapoi. In Romania nu avusese loc o revolutie de catifea, precum in Cehoslovacia, dictatura lui Ceausescu lasese in urma teroare, foamete, masacre.
Din acel moment, din clipa aparitiei “Apelului” in revista “22”, putem spune ca a inceput razboiul fatis al noilor potentati impotriva intelectualilor critici. Este un razboi care nu s-a incheiat. Unul din primele capitole a fost legat de aprobarea de catre Petre Roman a aparitiei fetidei publicatii “Romania Mare”. A facut-o pentru ca Eugen Barbu si Corneliu Vadim Tudor i-au promis ca-i vor amuti pe inelectualii rebeli.” (Foto: “intelectual rebel” din Guvernul FSN al lui Iliescu şi Roman în mână cu primul număr al revistei GDS, “22”, lansată cu o serie de elucubraţii-fluviu semnate de “licheaua bună” Silviu Brucan)
Cred că e suficient. Aţi recunoscut, desigur, autorul: trolul tasmanian aka Paduchele Tismăneanu.
Istoria reală: “În temeiul Decretului Consiliului Frontului Salvării Naţionale” – conducători, aceiaşi numiţi mai sus de tov. Tismăneanu: Ion Iliescu, Silviu Brucan, Petre Roman, Martian Dan, Gelu Voican-Voiculescu si Virgil Magureanu – etc, etc, etc, Andrei Pleşu, nicidecum o lichea a FSN-ului aceloraşi domni, emite Ordinul 82 din 20 februarie 1990 (!) prin care transferă întreg patrimoniul celei mai bogate edituri din ţară – Editura Politică a PCR – editurii Humanitas, unde este îndirectorat nelicheau Gabriel Liiceanu. Deci, ce sfida Liiceanu? Şi mai ales, cui i-o sfida? (Document mai jos)
Încă din ianuarie ’90, Grupul pentru Dialog Social unde activează Pleşu, Patapievici, Liiceanu, Tismăneanu, eiudem (sic) farinae, primeşte de la Silviu Brucan, în regim gratuit, somptuosul sediu din Calea Victoriei, unde se află şi azi, proaspăt renovat atunci de Nicu Ceauşescu. (Foto 1, cu toţi trolli luând notiţe de la agentul KGB Silviu Brucan, cu care, de altfel, avea să se lanseze pe piaţă organul GDS “22” Foto 2, revistă finanţată ulterior şi de George Soros, Foto 3, prezent şi el, tot la GDS, împreună cu aceeaşi “lichea bună”. Silviu Brucan)
“Unul din primele capitole” ale “războiului care nu s-a încheiat” începe tot printr-o conspiraţie murdară – de tipul celei îndreptate azi împotriva Preşedinţiei şi a României – când Petre Roman (evreu, se pare) dispune şi… nelicheau Andrei Pleşu (rom, se zice) aprobă finanţarea revistei cu tentă antisemită “România Mare”, a lui Corneliu Vadim Tudor, cel care a avut drept misiune nu “a(s)muţirea intelectualilor rebeli” (“aşa rebeli” ca la curtea lui Iliescu şi Brucan…), ci compromiterea oricărui ideal naţional exprimat politic şi cultural în România post-decembristă. Anihilarea unirii cu Basarabia, puse automat doar pe seama “extremiştilor”, şi trivializarea chestiunii dure a românilor din Transilvania şi a pretenţiilor extremiste ale Ungariei (Apropo: De câte ori a fost ”patriotul” Corneliu Vadim Tudor în Covasna și Harghita? Dar la Chişinău sau Cernăuţi? ZERO ori, vă spune ceva?).
Schema e simplă: dacă nu avem antisemiţi, îi fabricăm (în paranteză fie spus, şi la Mănăstirea Petru Vodă a bunului Părinte Justin s-a aciuat un “patriot” “ortodox” care o dădea în sus şi în jos cu “jidanii” care fac şi dreg, folosindu-se de intrări încă nedevoalate public, din milă creştinească, nu altceva. A făcut, şi el, un filmuleţ, şi aşa a ajuns anchetat bătrânul duhovnic nonagenar de Parchet şi MCA-ul infractorului Katz. Trei vizionări avea când a devenit, instantaneu, vedetă video pe Hotnews, cu buhuhu-ul de rigoare. Vă sună cunoscut: filmuleţ, youtube, legionari? Acelaşi MO ca şi la domnul Bjoza. Cam slabişti aceşti ca Katz…)
Aşadar, revista “România Mare” a lui Vadim Tudor a fost finanţată direct de Andrei Pleşu şi Petre Roman, motiv care a dus la demisia singurului disident anticomunist din Guvernul Roman, Dan Petrescu, pe atunci secretar de stat la Ministerul Culturii. Trecutul, chiar dacă se rescrie, nu se prescrie, tovarăşi! Cam asta e cu liichelele cu memoria inversă…
PS: Să nu uităm liicheau tasmaniană:
Dragă Dorin:
(…) Acum o rugăminte legată de universitate: Am fost nominalizat de către departamentul meu (…) pentru prestigiosul DISTINGUISHED INTERNATIONAL SERVICE AWARD. Ți-aș fi profund recunoscător dacă ai putea trimite o scurtă scrisoare de susținere (…) pentru a mi se acorda acest premiu al universității.(…)
Scrisoarea ar trebui să facă referință la angajamentul meu continuu în favoarea valorilor și instituțiilor democratice în Romania. Evident trebuie amintit rolul meu ca președinte și coordonator al Comisiei Prezidențiale. Poate menționezi, în câteva cuvinte AGORA, dar și Democracy-at-Large.
Deadline-ul este (…), însă ar fi dezirabil ca scrisoarea să fie trimisă prin e-mail cât mai curand.(…)
Motto: “Aşchia nu sare departe de trunchi” – Proverb Românesc
1592/1954
PROTOCOL No. 37
al şedinţei Secretariatului CC al PMR din 8 decembrie 1954
Participă la şedinţă tovarăşii: Gh. Apostol, N. Ceauşescu şi M. Dalea. Au fost invitaţi tovarăşii L. Răutu şi V. Posteucă.
Şedinţa începe la ora 12.
Ordinea de zi:
– VI. […]
VII. Probleme curente.
[…]
VII. Secretariatul CC al PMR a mai hotărât următoarele:
1 – 3) […]
4) Aprobă în principiu reducerea termenului de depunere a minimului de candidat de la 2 ani la 1 an pentru un grup de 27 tovarăşi care sunt lectori şi profesori la şcolile superioare de partid, urmând ca să se anexeze cererile scrise ale tovarăşilor respectivi.
5) Aprobă în principiu ca un număr de 5 tovarăşi să prezinte dizertaţia fără a da examen de minim de candidat, urmând a se supune nominal spre aprobare Biroului Politic
6) Aprobă în principiu ca un număr de 5 tovarăşi să prezinte teza de doctorat fără a îndeplini cerinţele titlului de candidat în ştiinţe, urmând a se supune nominal spre aprobare Biroului Politic al C.C. al P.M.R. (Se anexează. Anexa 9)
7 – 11) […]
12) Aprobă propunerea Secţiei Gospodărie de Partid ca foştii deţinuţi şi internaţi politici (comunişti – nota mea) să fie scutiţi de plata mobilierului ce l-au primit din partea partidului sau a statului. De asemenea se aprobă ca Secţia Gospodăriei de Partid a CC să valorifice mobilierul şi alte obiecte vechi ce nu pot fi folosite la mobilarea sediilor şi centrelor de odihnă sau a caselor de oaspeţi, şi să le repartizeze pe acestea la propunerile comitetului organizaţiei sindicale, lucrătorilor de partid cu plata în rate, prin întreprinderea de construcţii şi reparaţii care va putea să facă reparaţiile necesare.
13 – 17) […]
Şedinţa s-a terminat la ora 16.30.
Gheorghe Apostol
EM 2 ex.
11.XII.1954.
Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond CC al PCR – Cancelarie, dosar 127/1954, f. 2 – 9.
30 noiembrie 1954.
Referatul întocmit de Leonte Răutu, şeful Secţiei de Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.M.R., prin care s-a propus prezentarea unor teze de doctorat de către cinci profesori de la şcolile superioare de partid, fără îndeplinirea tuturor condiţiilor legale, precum şi modificarea termenelor de susţinere a unor examene de către persoane din nomenclatura P.M.R. înscrise la doctorat.
Secţia de Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.M.R.
IEŞIRE nr. 1886 / 4 XII [1954] [Consemnare manu:] anexa 9-10
[Consemnări manu:] Aprobat. ss. M. Dalea 4 XII [19]54
De acord.
[indescifrabil]
Ianoş Fazekaş
Referat
Ţinând seama de nevoia urgentă de a avea cadre propagandistice cu titluri ştiinţifice, propunem Secretariatului C.C. al P.M.R. să aprobe următoarele măsuri:
a) Se aprobă reducerea termenului de depunere a examenului de minim de candidat de la 2 ani la 1 an pentru următorii tovarăşi:
Sugar Elisabeta – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”
Radian Mircea – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”
Dolgu Gheorghe – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”
Vesa Ion – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”
Folticica Paraschiva – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”
Mironescu Ileana – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”
Erdely Ştefan – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”
Huscaru Nicolae – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”
Simandan Ladislau – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”
Cazacu Honorica – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”
Ianculescu Alexandru – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”
Kovaci Nicolae – lector la Şcoala „Ştefan Gheorghiu”
Silea Vasile – lector la Şcoala „Ştefan Gheorghiu”
Balaure Florian – lector la Şcoala „Ştefan Gheorghiu”
Redlinger Ladislau – lector la Şcoala „Ştefan Gheorghiu”
Roşu Ion – lector la Şcoala „Ştefan Gheorghiu”
Godeanu Eugen – lector la Şcoala „Ştefan Gheorghiu”
Iorgu Teodor – lector la Şcoala „Ştefan Gheorghiu”
Paloş Gheorghe – lector la Şcoala „Ştefan Gheorghiu”
Falcon Berman – lector la Şcoala „Ştefan Gheorghiu”
Pruneanu Petre – lector la Şcoala „Ştefan Gheorghiu”
Iacob Adam – directorul Inst[itutului de] Rel[aţii] Internaţion[ale]
Petrescu Tiberiu – profesor [la] Inst[itutul de] Rel[aţii] Internaţionale
Suhaia Sara – Editura de Stat pentru Lit[eratură] Politică
Cernea Radu – secretar regional
Badrus Gheorghe – activist în Sec[ţia de] Prop[agandă şi] Agit[aţie a] C.C. [al] P.M.R.
b) Se aprobă următorilor tovarăşi să prezinte dizertaţia fără examen minim de candidat:
Tismăneanu Leonte
Paul Niculescu-Mizil
Cotovschi Grigore
Borgeanu Constantin
c) Să se aprobe următorilor tovarăşi să prezinte teza de doctorat fără a îndeplini cerinţele titlului de candidat în ştiinţe:
Barbu Zaharescu
Ştefan Voicu
Mihai Frunză
Silviu Brucan
Rachmuth Ion
d) Se aprobă tuturor aspiranţilor înscrişi la aspirantură de partid fără frecvenţă, o zi liberă pe săptămână pentru studiu.
[Consemnare manu:] 2 1/2 zile (mierc[uri şi] vineri)
30 XI 1954 ss. Leonte Răutu
N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar 127/1954, f. 156-157.
Note:
Documentul a fost ştampilat şi înregistrat la Secţia de Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.M.R. Pentru a reda acest amănunt, am utilizat caracterele italice.
Sublinierile din document şi ultima consemnare manu aparţin, probabil, lui Leonte Răutu. Pentru a reda aceste amănunte, am utilizat caracterele italice.
25 ianuarie 1955, Bucureşti.
Stenograma şedinţei Biroului Politic al C.C. al P.M.R. din 22 ianuarie 1955, în care s-a discutat, printre altele, despre propunerea Ministerului Afacerilor Externe de a se acorda vize de plecare în Israel persoanelor care solicitau reîntregirea familiei, precum şi despre situaţia unor membri ai nomenclaturii P.M.R., care doreau să obţină derogări de la Legea învăţământului pentru a li se acorda titlul de doctor în ştiinţe.
Direcţia Treburilor C.C. al P.M.R. ARHIVA BIROULUI POLITIC
No. 113 / 1955 Nr. 8 / 1955
Stenograma
şedinţei Biroului Politic al CC al PMR din 22 ianuarie 1955
Şedinţa a început la ora 10.
Au fost de faţă tovarăşii: Gh. Gheorghiu-Dej, Gh. Apostol, M. Constantinescu, Chivu Stoica, E. Bodnăraş, C. Pîrvulescu, P. Borilă, N. Ceauşescu, D. Coliu şi Al. Drăghici.
Trebuie dat profil institutului de fizică. Problemei acesteia trebuie să-i dăm importanţă. Institutul să funcţioneze nu în condiţiile de până acum. Desigur, să aibe (sic!) legătură cu Academia, dar să lucreze sub directa supraveghere a guvernului. Să avem aici un grup mic care să se acope (sic!) de problema energiei atomice, iar noi să fim în curent mereu cu ce se face acolo. Vor fi multe lucruri care se cer a fi secrete, sunt probleme de relaţii internaţionale.
Tov. Bodnăraş: O parte a oamenilor din institut vor fi încadraţi în special pentru această problemă. Institutul are multe alte probleme; la Consiliul de Miniştri să fie atrasă numai o parte. Ei vor trebui să aibe instalaţii experimentale pe teritorii unde nu intră nimeni.
Tov. Gheorghiu-Dej: Propun să se organizeze la Consiliul de Miniştri această problemă. (De acord).
Tov. Apostol: Propun ca de această problemă să se ocupe personal tov. Gheorghiu-Dej. (Toţi tovarăşii sunt de acord).
[…]
*
Tov. Apostol: Este o propunere a Ministerului Afacerilor Externe în legătură cu emigrările în Izrael [sic!].
Tov. Gheorghiu-Dej: Noi am reuşit să aducem aici o parte din evrei pe baza ideii de unificare a familiilor, însă guvernanţii Izraelului [sic!] opresc venirea lor, pun piedici. Se ridică chestiunea că unificarea familiilor să fie văzută de ambele părţi. Cine vrea să vină, să vină, cine vrea să se ducă, să se ducă. Nu mai ştiu în ce an, dar prin ţara noastră au trecut venind din URSS câţiva cetăţeni sovietici de origină [sic] evrei, bătrâni, care au cerut să se ducă să moară în Izrael [sic!]. Li s-a dat voie să plece, au primit paşaport sovietic şi rămân cetăţeni sovietici. Aşa au primit şi ruşii, foşti cetăţeni ai vechii Rusii ţariste. Avem aici şi din aceştia. Ei nu sunt lăsaţi apatrizi. Cine vrea, îşi menţine cetăţenia sovietică. În cazul nostru, cetăţenia R.P.R. S-a ridicat chestiunea că ar fi logic să se acorde vize de ieşire din R.P.R. şi de intrare. Dar este destul să deschizi robinetul …
Tov. Drăghici: Izraelul [sic!] va organiza presiuni.
Tov. Bodnăraş: Se vorbeşte de cei a căror plecare e justificată, au acolo tată, mamă, copii, ca să întregească familiile. Nu în sens mai larg de nepoţi, mătuşi etc.
Tov. Drăghici: Eu mi-am spus părerea. Se fac presiuni şi pe linia Congresului mondial evreiesc şi ONU. Aici este vorba de jocul spionajului american care vrea să-şi bage oamenii.
Tov. Pîrvulescu: Dar noi nu ne putem izola de restul lumii.
Tov. Drăghici: Dar nimeni nu le dă drumul.
Tov. Gheorghiu-Dej: Tovarăşii de la M.A.E. ne-au cerut să le dăm răspuns.
Tov. Pîrvulescu: Dacă vrea cineva să rămână, rămâne. Dar cu sila nu se poate ţine dacă vrea să plece. E pusă bine problema în sensul de a se întregi familiile. Desigur trebuie văzut de la caz la caz.
Tov. Drăghici: Şi cine precizează în [fie]care caz?
Tov. Bodnăraş: Organele. Principial nu putem spune nu.
Tov. Gheorghiu-Dej: Vă rog să vă spuneţi părerea.
Tov. Drăghici: Eu mi-am spus părerea. Înseamnă să aruncăm un pietroi într-o baltă agitată. Toată banda sionistă o să înceapă să împingă oamenii spre plecare şi să vedeţi vozi [corect: cozi] pe Calea Victoriei care o să ne preseze să le dăm drumul. Aici cred că nu este chestiune de reciprocitate, ci de plecare.
Tov. Gheorghiu-Dej: Pot să vină de acolo aici pentru întregirea familiei care este în RPR şi pentru întregirea familiei acolo dacă sunt rude aici şi vor să plece acolo. Ei o să speculeze chestiunea şi din punct de vedere umanitar.
Sioniştii, când am dat drumul evreilor, desfăşurau o activitate pentru plecarea în Izrael [sic!]. Am fost puşi în faţa situaţie că o parte plecând acolo au mai rămas aici o parte din membrii familiei lor aici. Apoi treptat am mai redus, să [corect: s-a] spus să nu plece tinerii, că am cheltuit cu ei. Dar dacă pleacă ce să le faci? Dacă rămân tot o să lucreze în silă. Dar noi i-am oprit, am dat drumul la bătrâni. Apoi s-a pus chestiunea să facem propagandă. Aceasta a dat şi rezultate. Însă unii au căutat şi alte căi şi au obţinut paşapoarte cu bani având la Interne omul lor.[1]
Ceea ce se propune acum nu este să plece poporul evreiesc în masă, ci este vorba de a cădea în principiu de acord cu privire la plecarea celor care au familii acolo şi venirea acelora care au aici familii. Şi aceasta să fie reciproc, pe bază de reciprocitate şi nu în masă, ci treptat.
Tov. Bodnăraş: Eu sunt de acord.
Tov. Chivu: Şi eu sunt de acord, de la caz la caz.
Tov. M. Constantinescu: De la caz la caz şi la cerere individuală.
Tov. Drăghici: Eu îmi menţin părerea.
Tov. Bodnăraş: Principial în această problemă nu putem lua o hotărâre şi să spunem că nu suntem de acord.
Tov. Gheorghiu-Dej: Întrucât suntem la acest punct, unde am stabilit că dăm drumul de la caz la caz, în ţara noastră sunt diverşi cetăţeni străini, elveţieni, austrieci, francezi. Să ia Biroul Politic şi în această privinţă o hotărâre în sensul de a nu reţine pe aceştia în ţara noastră dacă vor să plece, pentru că ei au legături cu legaţiile lor şi ne încurcă mai mult socotelile.
Tov. Bodnăraş: Dacă ei nu vor să rămână, noi nu putem să-i împiedicăm să plece.
Tov. Drăghici: Sunt şi cetăţeni maghiari, cehi ş.a.
Tov. Gheorghiu-Dej: Să existe o hotărâre de principiu că pot să se ducă.
Tov. M. Constantinescu: Sigur, n-avem nevoie de oameni care nu sunt legaţi de noi.
Tov. Gheorghiu-Dej: Tov. Pârvulescu este în comisia de vize, să se ştie acolo cum să procedeze.
Ca informare a Biroului Politic, conform cu cele stabilite anterior, s-a dat drumul la 2 sau 3 francezi, elveţieni, Housse, Piccolot etc. Încercăm şi prin aceasta a îmbunătăţi puţin atmosfera. Recomandarea a fost să nu le dăm drumul deodată la toţi, ci pe rând.
Putem deci să considerăm că Biroul Politic principial este de acord să luăm măsuri practice în privinţa aceasta.
*
Tov. Apostol: Mai este o propunere de la Secţia de Propagandă şi Agitaţie şi pe care o susţine Secretariatul, ca 4 tovarăşi: [Leonte] Tismăneanu[2], [Paul] Niculescu-Mizil[3], [Grigore] Kotovschi[4] şi [Constantin] Borgeanu să poată să-şi ia titlul de candidat dând dizertaţia fără a fi trimişi la examen. Ei sunt profesori în ştiinţe economice.
Tov. Bodnăraş: Unde să dea examene?
Tov. Apostol: Examen de stat. E vorba să nu meargă la examenul minim de candidat pentru că ei sunt profesori şi să prezinte numai dizertaţia.
Tov. Pîrvulescu: De ce să facem această excepţie?
Tov. Apostol: Tovarăşii nu au putut s-o ia de la capăt. Aceştia dau lecţii studenţilor.
Tov. Gheorghiu-Dej: La mine a mai venit propunerea aceasta. Eu nu pot să privesc formal obţinerea unei diplome.
Tov. Bodnăraş: Şi Biroul Politic să ridice un regim stabilit pentru toată ţara?
Tov. Apostol: Şi mai sunt 5 tovarăşi care se propune ca fără să dea teze de doctorat să devină doctori în ştiinţe: [Mihai] Frunză, [Ştefan] Voicu[5] etc. [Barbu Zaharescu[6], Silviu Brucan[7] şi Ion Rachmuth[8]].
Tov. Bodnăraş: Părerea mea este să se respecte legile şi toţi să dea examenele.
Tov. M. Constantinescu: Nu este chestiunea să nu prezinte dizertaţia, ci să nu li se ceară minimum de candidat. Ei sunt profesori universitari şi minim de candidat se cere unui student.
Tov. Borilă: Dizertaţia o scrie acasă, dar la examen se prezintă în faţa unei comisii.
Tov. Bodnăraş: Aici e vorba de două categorii: unii care vor să devină candidaţi în ştiinţe fără examen, alţii să devină doctori fără dizertaţie. Eu nu sunt de acord.
Tov. Gheorghiu-Dej: Eu mi-am exprimat temerea că se crează un precedent. Tovarăşii merită, au capacitatea, s-au ridicat, dar de ce să urmeze altă lege decât ceilalţi? Şi apoi se crează un precedent după care vor veni şi alţii. Şi astfel se crează o situaţie pentru aceştia că au intrat pe altă uşă decât ceilalţi. Şi eu zic să dea examen.
Mai este încă un fenomen. Într-un şir de institute sunt trimişi oameni, elemente mic burgheze, care au profitat de poziţia lor şi s-au făcut profesori. Este o pleiadă de profesori, conferenţiari, asistenţi, tot ce vrei. Au obţinut aceasta. Acum vor să devină doctori în ştiinţe.
Tov. Bodnăraş: Dacă vom aproba această propunere, vom coborî autoritatea titlului de doctor şi candidat în ştiinţe.
Tov. Gheorghiu-Dej: Eu am stat de vorbă cu Răutu, că de ce vrea să le facem un rău oamenilor şi ce o să se spună despre aceasta.
Tov. Drăghici: Este şi o lipsă de seriozitate cu care se privesc titlurile.
Tov. Gheorghiu-Dej: Unul din argumente a fost că oamenii aceştia sunt într-o poziţie delicată fiind în contact cu profesori, docenţi, cu oameni cu titluri şi ei deşi predau în calitate de profesori, nu au aceste titluri.
Tov. Bodnăraş: Ajunge că am promovat în cadrele Academiei oameni care n-ar fi trebuit, nişte incapabili.
Tov. Gheorghiu-Dej: Şi [Mihail] Roller este academician. A făcut o muncă migăloasă, a strâns documente. Foarte bine. Partidul trebuie să-l felicite pentru aceasta. Tot aşa trebuie să-l critice că atunci când a scos [lucrarea] Istoria României s-a semnat el „Acad. Roller”. Cum de nu-l duce capul să se gândească mai departe, e doar membru de partid, tovarăş bun, că ce atmosferă crează prin aceasta partidului?
Tov. Bodnăraş: Eu cred că şi această problemă trebuie s-o vedem.
Tov. Gheorghiu-Dej: Da. Mie mi s-a mai ridicat problema şi de alţii, printre care şi de Marinescu Voinea[9], ministrul Sănătăţii, om foarte serios, care-şi continuă activitatea ştiinţifică şi practică, un om foarte aşezat, echilibrat. El mi-a spus cu jenă despre lucrurile acestea, că la Ministerul Sănătăţii şi poate şi la alte ministere sunt profesori făcuţi peste noapte. Mie mi-ar crăpa obrazul să mă prezint în poziţia de profesor şi să nu cunosc problemele. De ex[emplu]. Dunăreanu, student neisprăvit acum vrea să devină om de ştiinţă. Este normal să avem asemenea profesori?
Tov. M. Constantinescu: A fost şi politica Ministerului Învăţământului care a promovat o serie de oameni, a căutat să umple golurile care le-a avut.
Tov. Bodnăraş: Ministerul a legalizat situaţia.
Tov. Chivu: Ar trebui să se facă examene.
Tov. M. Constantinescu: Trebuie făcută o triere şi cine nu corespunde, să fie scos.
Tov. Gheorghiu-Dej: Cu procedurile acelea ne-am ridicat în cap şi intelectualitatea care comentează. Unii au ajuns profesori cu 3 – 4 clase primare, nu cunosc nimic din medicină, sunt nişte profani. Şi aceasta face o atmosferă foarte proastă între intelectualitatea noastră. E adevărat, ea s-a format cu educaţie burgheză, totuşi nu putem să ignorăm părerea ei.
Tov. Bodnăraş: Titlul de profesor universitar, de academician, este un titlu înalt. Omul trebuie să aibe facultatea absolvită, să ia titlul de doctor în ştiinţe, să aibe lucrări ştiinţifice, să fie promovat de un colegiu. Dar noi am făcut profesori fără toate acestea, începând cu [Lucreţiu] Pătrăşcanu.
Tov. Gheorghiu-Dej: Da, el a deschis seria. Pot să fie lectori, să ţină lecţii.
Tov. Bodnăraş: Chiar lector este un titlu ştiinţific care trebuie dobândit.
Cred că n-ar fi rău să facem o verificare a acestei situaţii, s-o cunoaştem.
Tov. Gheorghiu-Dej: Cred că chestiunea aceasta ar trebui luată de Secretariat. Eu am rugat să se facă o listă cu persoanele care au obţinut titluri fără cunoştinţe.
Tov. Apostol: O să facem.
Tov. Bodnăraş: Profesorii, academicienii, doctorii în ştiinţe, candidaţii în ştiinţe, va trebui să-i vedem.
*
[…]
Şedinţa a luat sfârşit la ora 14.
A.N.I.C., fond CC al PCR – Cancelarie, dosar 6/1955, f. 5; 19 – 25; 30.
[1] Gheorghe Gheorghiu-Dej se referea, probabil, la Teohari Georgescu, fostul ministru al Afacerilor Interne, înlăturat din funcţie în anul 1952.
[2] Leonte Tismăneanu (Leonid Tismineţki, Leonida Tisminetzski sau Leon Tisminiţchi) (n. 1913, Soroca – d. 1981, Otopeni): membru al Partidului Comunist din România din anul 1933; exmatriculat din facultate în anul 1935 din cauza activismului său comunist şi condamnat la închisoare împreună cu Grigore Preoteasa; s-a înrolat în Brigăzile Internaţionale de voluntari care luptau alături de trupele regimului republican de la Madrid; grav rănit în anul 1937, i s-a amputat braţul drept (după unele surse, a căzut din tren şi i s-a retezat mâna – nota mea, VR); după încheierea războiului civil din Spania, s-a refugiat în URSS împreună cu soţia sa, Hermina Marcusohn, şi în anul 1941 a devenit redactor la postul de radio „Moscova”; după revenirea în ţară în martie 1948, a fost numit redactor-şef al Editurii de Stat pentru Literatură Politică şi şef de catedră de marxism; din anul 1949, membru în cadrul redacţiei revistei internaţionale Pentru pacea trainică, pentru democraţie populară, care avea sediul la Praga; acuzat de „atitudine fracţionistă” în anul 1958, îşi pierde funcţia pe care o avea la Editura de Stat pentru Literatură Politică şi a fost exclus din Partidul Muncitoresc Român în anul 1960; în februarie 1964 a fost reprimit în P.M.R. şi i s-a recunoscut vechimea în partid pentru perioada 1933 – 1960. Cf. Copilăria comunismului românesc în arhiva Cominternului, ediţie de documente coordonată de Alina Tudor-Pavelescu, Arhivele Naţionale ale României, Bucureşti, 2001, p. 432 – 433; 436; Vladimir Tismăneanu, Ghilotina de scrum, Editura POLIROM, Iaşi, 2002; Partidul Comunist din România în anii celui de-al doilea război mondial (1939 – 1944), ediţie de documente coordonată de Alina Tudor-Pavelescu, Arhivele Naţionale ale României, Bucureşti, 2003, p. 223 – 224; Vladimir Tismăneanu, Stalinism pentru eternitate: o istorie a comunismului românesc, trad. Cristina Petrescu, Dragoş Petrescu, Editura POLIROM, Iaşi, 2005, p. 39; Petre Opriş, Leonte Tismăneanu (1913 – 1981), în „Arhivele Totalitarismului”, anul XIII, nr. 1-2 (46-47)/2005, p. 252 – 256.
[3] Paul Niculescu-Mizil (n. 25 noiembrie 1923, Bucureşti): director de studii la Şcoala superioară de partid „Ştefan Gheorghiu” (1949); director adjunct al Şcolii superioare de partid „Ştefan Gheorghiu” (1952); rector al Şcolii superioare de partid „Ştefan Gheorghiu” (1953); director adjunct al Institutului de Istorie a PMR (1955); membru al C.C. al P.M.R. (P.C.R.) (28 decembrie 1955 – 22 decembrie 1989); şeful Secţiei de Propagandă şi Agitaţie a C.C. a P.M.R. (P.C.R.) (1956 – 1968); deputat în Marea Adunare Naţională, reprezentând pe rând judeţele Galaţi, Timiş, Arad, Bacău, Satu – Mare (3 februarie 1957 – 22 decembrie 1989); secretar al C.C. al P.M.R. (P.C.R.) (22 martie 1965 – 1972); membru al Comitetul Politic Executiv al C.C. al P.C.R. (24 iulie 1965 – 22 decembrie 1989); membru al Prezidiului Permanent al C.C. al P.C.R. (12 august 1969 – 28 noiembrie 1974); viceprim – ministru al guvernului (20 aprilie 1972 – 26 martie 1981); ministru al Educaţiei şi Învăţământului (11 octombrie 1972 – 16 iunie 1976); preşedinte al Consiliului de coordonare a producţiei de bunuri de larg consum (16 iunie 1976); ministru al Finanţelor (7 martie 1978 – 26 martie 1981); reprezentant permanent al României la CAER (12 iunie 1979); preşedinte al CENTROCOOP (1981 – 1989). Gheorghe Crişan, Piramida puterii. Oameni politici şi de stat din România (23 august 1944 – 22 decembrie 1989), Editura PRO HISTORIA, Bucureşti, 2001, p. 207 – 208.
[4] Grigore Cotovschi (Grigore Kotovschi): „militant [comunist] evreu din Basarabia, a luptat în Brigăzile Internaţionale [înfiinţate în Spania, în timpul războiului civil (1936 – 1939)], şi-a petrecut anii războiului în URSS, apoi s-a întors în România, unde a lucrat în aparatul de propagandă [al Partidului Muncitoresc Român], până la excluderea sa din partid, în 1958”. Vladimir Tismăneanu, Fantoma lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Editura Univers, Bucureşti, 1995, p. 69.
[5] Aurel Rottenberg (Ştefan Voicu) (n. 1906 – m. 1992): evreu din rândurile comuniştilor internaţi în lagărul de la Târgu – Jiu; la 8 septembrie 1942 a fost deportat în Transnistria, în lagărul de la Vapniarka, districtul Jugastru; redactor-şef adjunct al ziarului „Scânteia” (1948); preşedintele sindicatului ziariştilor profesionişti (1 iunie 1948); membru supleant al C.C. al P.M.R. (28 decembrie 1955 – 25 iunie 1960); membru al C.C. al P.C.R. (25 iunie 1960 – 23 noiembrie 1984); deputat în Marea Adunare Naţională, reprezentând pe rând judeţele Argeş, Vâlcea, Galaţi, Suceava (5 martie 1961 – 17 martie 1985); redactor-şef al revistei „Lupta de clasă” (1962); redactor-şef al revistei „Era Socialistă” (1974). Dennis Deletant, Teroarea comunistă în România. Gheorghiu-Dej şi statul poliţienesc, 1948 – 1965, Editura POLIROM, Iaşi, 2001, p. 29 – 30; Gheorghe Crişan, op. cit., p. 309.
[6] Barbu Zaharescu (Bercu Zukerman) (n. 17 martie 1906, Bârlad, judeţul Vaslui – d. 14 noiembrie 2000, Bucureşti): membru al P.C.R. (1923); economist român, profesor la Universitatea din Bucureşti; este autorul primului curs de economie politică marxistă apărut în limba română; rector al Institutului „Maxim Gorki” din Bucureşti (1952); ministru plenipotenţiar în Argentina (17 martie 1955 – 3 februarie 1956); membru supleant al C.C. al P.M.R. (28 decembrie 1955 – 24 iulie 1965); ambasador în Turcia (7 martie 1956 – 22 ianuarie 1959); ambasador în R. P. Chineză (22 ianuarie 1959 – 29 iulie 1961); ambasador în R. D. Vietnam (22 ianuarie 1959 – 29 iulie 1961); membru al C.C. al P.C.R. (24 iulie 1965 – 24 noiembrie 1974); membru al Comisiei Centrale de Revizie (28 noiembrie 1974 – 23 noiembrie 1984); membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România; opere principale: „URSS după 15 ani” (1932, în colaborare); „Karl Marx despre procesul de circulaţie al capitalului” (1955); „Karl Marx despre procesul de ansamblu al economiei capitaliste” (1965). Dicţionar enciclopedic român, vol. IV, Editura Politică, Bucureşti, 1966, p. 928 – 929; Gheorghe Crişan, op. cit., p. 313; Membrii C.C. al P.C.R. (1945 – 1989). Dicţionar, coordonator: Florica Dobre, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2004, p. 631.
[7] Silviu Brucan (n. 18 ianuarie 1916, Bucureşti): secretar general de redacţie şi redactor-şef adjunct al ziarului „Scînteia” (1944 – 1956); deputat al Marii Adunări Naţionale, reprezentând judeţul Prahova (de la 30 noiembrie 1952); ministru plenipotenţiar în SUA (7 martie 1956 – 10 iulie 1959); reprezentant permanent la ONU (la sediul de la New York) (10 iulie 1959 – 18 septembrie 1961); vicepreşedinte al Radioteleviziunii române (eliberat din funcţie la 6 ianuarie 1966). Gheorghe Crişan, op. cit., p. 49.
[8] Ion Rachmuth (n. 1911 – d. ?): economist român, profesor universitar, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România; a tradus în limba română lucrarea lui Karl Marx, „Capitalul” (volumul I în anul 1947 şi volumul II în anul 1951); a publicat studii îndeosebi cu privire la producţia de mărfuri, legea valorii şi fixarea preţurilor în socialism; opere principale: „Legea valorii şi temeiurile aplicării ei în economia socialistă” (1949); „Deosebirea esenţială dintre rolul economic al statului socialist şi rolul economic al statului capitalist” (1960); „Aspecte ale crizei economiei politice burgheze contemporane” (1965). Dicţionar enciclopedic român, op.cit., p. 13.
[9] Cf. Petre Opriş, Ministrul comunist al Sănătăţii, dr. Voinea Marinescu – altruism şi decenţă profesională, în „Cetatea Bihariei. Revistă de cultură şi istorie militară”, seria a II-a, nr. 1 (3)/2005, p. 117 – 119.
February 2nd, 2019 
VR 
Sursa: Roncea.Ro
Posted in 
Tags: 
