În acelaşi set de documente de importanţă deosebită pentru Istoria reală a României, desecretizat în urmă cu o lună de CIA (Detalii AICI), se înscrie şi o informare sinistră, privind arderea cărţilor româneşti în pieţe publice, la ordinele comisarilor culturali bolşevici.
Clasificat SECRET şi distribuit pe 30 ianuarie 1953, Raportul Informativ CIA relevă grotescul bolşevismului antiromânesc. Autorul sintezei informative pare în relatarea sa la fel de oripilat ca noi, descriind cum operele marilor nume ale literaturii române – 762 de titluri! – , de la Rebreanu la Goga, şi orice volum care menţionează provinciile istorice româneşti Basarabia şi Bucovina, sunt arse cu sutele de mii în întreaga ţară, pentru a fi înlocuite cu milioane de volume de propagandă ruseşti (mai precis 3.701.300). “Orice carte care are de-a face cu Basarabia şi Bucovina a fost arsă imediat, chiar dacă nu era decât pură literatură. Întregul fond de la Casa Şcoalelor, cărţi despre cultura populară naţională si lucrări religioase au fost de asemenea arse”, notează CIA.
Totodată, se menţionează, cu un grad înalt de alertă, faptul că un comitet tovărăşesc condus de Mihai Roller “purifică” Arhivele Naţionale, distrugând documente istorice inestimabile care dovedesc originea latină a poporului român. Este vorba de “un tezaur national al poporului român”, avertizează CIA. “Aceste comori includ hărţi, documente, fotografii, fişe lexicografice unice ale limbii române”, care constituie “o sursă inestimabilă de informaţii geografice şi lingvistice” şi care “dovedesc originea latină a limbii române”. “Acestea au fost arse pentru că nu mulţumeau Comitetul Slavic (Comisia de Slavistică) care le-a cercetat – Emil Petrovici (o unealtă a sovieticilor în Academie), Sever Pop şi însuşi Barbu Lăzăreanu”, se arată în nota CIA care tratează şi transformarea Academiei Românie în Academia RPR, după modelul sovietic, pe baze ideologice.
Punctul 8 de la Washington, final, al relatării, subliniază:
“Conducătorii acestor acţiuni sunt:
a) Petre Constantinescu-Iaşi, descris ca “eroul literaturii naţionale române”.
b) Mihail Roller, un evreu, care a acordat o atenţie deosebită documentelor istorice româneşti din arhivele statului. A condus un comitet special pentru a căuta dovezi istorice privind legăturile dintre România şi URSS.
c) Barbu Lăzăreanu, un evreu, bibliotecar al Academiei. Fiul lui este acum consilier al Ambasadei RPR din Paris, după ce a fost chemat din funcţia de ataşat de presă la Washington.
d) Emil Petrovici, de asemenea un membru pro-sovietic al Academiei.”
Petre Constantinescu-Iaşi a fost un comunist “ilegalist”, fondator al PCdR şi al Asociaţiei “Amicii URSS”, ministru al propagandei în Guvernul Groza şi ministru al cultelor (!) în guvernele conduse de către Gheorghe Gheorghiu-Dej și Chivu Stoica, etc. Viitor “Erou al Muncii Socialiste” şi al RSR, el a mai fost vicepreşedinte al Adunării Deputaţilor (1946-1948), vicepreşedinte al Prezidiului M.A.N. (din 1948), vicepreşedinte al Academiei R.P.R. (din 1948), director al Institutului Româno-Sovietic (1957-1963), etc, etc…
Conform Wikipedia, Barbu Lăzăreanu, fondator şi prim rector al “Academiei” de politruci “Ştefan Gheorghiu”, s-a născut Baruch Lazarovici (ediţia în limba română) sau Avram Lazarovici (ediţia în limba engleză, care mai adaugă şi ale nume: Alex. Bucur, Arald, Barbou Lazareano, Bélé, Mathieu H. Rareșiu, Trubaduru). Conform unei fişe de cadre, fiul lui, Alexandru Lăzăreanu, a ajuns locţiitor al ministrului Afacerilor Externe. Cel puţin patru străzi din România îi poarta numele politrucului care a ars cărţile româneşti din bibliotecile ţării: în Bucureşti, Botoşani, Suceava şi Craiova.
Emil Petrovici, “unealta sovietică”, originar din Iugoslavia şi specialist în slavistică, profesor și șef de catedră la Institutul Jdanov, considera în studiile sale, conform unei Note a Securităţii (Opriș, Ioan, Istoricii și Securitatea, vol. II, Editura Enciclopedică, București, 2006), că “la români nu poate fi vorba de o romanitate de rasă, ci de una lingvistică și culturală”. O stradă din Cluj Napoca îi poartă numele.
La 9 iunie 1948, cu concursul personajelor de mai sus au fost excluşi din Academie, printre alţii, Simion Mehedinţi, Alexandru Lapedatu (secretarul general al vechii Academii), Ioan Lupaş, Ion Nistor, Silviu Dragomir, Dimitrie Gusti (preşedintele Academiei în momentul epurării), Pantelimon Halippa, Onisifor Ghibu, Zenovie Pâclişanu, Constantin Rădulescu-Motru (fost preşedinte al Academiei), Lucian Blaga ş.a. (Petre Popescu Gogan, „Demolarea” Academiei Române, Memoria, nr. 28, p. 8-53 via Liviu Pleşa, studiul citat).
În “Holocaustul culturii române -Enciclopedia valorilor reprimate“, profesorul Mihai Ungheanu, descrie pe larg fenomenul epurarilor şi trecerea la index a sute de titluri şi autori, înlocuiţi cu agenţi şi comisari ideologici, prinşi în insectarul lucrării cu “operele” lor, cum ar fi: Silviu Brucan: Amănuntele unei capturi senzaţionale (1947); Paul Cornea: Tendinţe în opera de artă (1947); Leonte Răutu: Împotriva Cosmopolitismului (1948); Mihail Roller: Să învăţăm limba lui Lenin şi Stalin (1948); Zigu Ornea: Caracterul reacţionar şi diversionist al semănătorismului (1961); Radu Florian: O controversă filozofică.
Ah, era să uit de Tismăneanu. Oricât am căutat pe site-ul CIA vreo referire la cunoscutul profesor Tismăneanu sau la opera sa atât de vastă nu am găsit decât o singură notă, “sanitizată”. În informarea desecretizată se arată că în septembrie 1958 a apărut primul număr al revistei comuniste “Probleme ale Păcii şi Socialismului”, “un instrument sovietic important pentru controlul şi coordonarea mişcării internationalist-comuniste”, conform aprecierii analiştilor CIA.
Între principalii şase editorialişti ai revistei – pe care îi puteţi descoperi în documentul de mai jos – se află şi Leonte Tismăneanu. Conform CIA, cei şase “magnifici” imprimă ca direcţii temele clasice: că Statele Unite sunt “Inamicul Nr 1 al păcii” mondiale, că “numai comunismul va salva omenirea” şi “va învinge în întreaga lume”, bla, bla, bla…
O domnişoară de 45 de kg – dupa cum s-a autodescris – a fost obligată de instanţă să plătească o amendă de 2000 de lei după ce anul trecut s-a remarcat ca portavocistă între “tinerii mânioşi” de sorginte marxistă care au “ocupat” Clujul pentru a “salva” Roşia Montana. Scandal mare pe site-ul matronat de Alina Mungiu Pippidi, sub titulatura “România curată – cu ochii pe voi” (plagiat după revista Mişcarea a Mişcării Pentru România). La cererea publicului, “România Curată (prin Societatea Academică din România, titular de cont) a decis deschiderea unui CONT DE SOLIDARITATE” pentru întrajutorarea tinerei şi a altora ca ea, aflăm de pe site-ul numit. Înţelegem că suma a fost atât de mare încât, iată, se creează un (nou) cont al SAR.
Dar domnişoara de 45 de kg şi şefa sa, de ceva mai multe kg, uită să menţioneze în articolul flamboiand care a încins pe net “idioţii folositori” că tânăra în cauză este chiar angajata societăţii care militează pentru ea, ca “coordonator al Coalitiei pentru Universitati Curate” şi “asistent de proiect in cadrul proiectului Mobilizarea universitatilor pentru combaterea discriminarii”. Să înţelegem că marea doamna Mungiu o plăteşte pe domnişoara mică ca o furnică cu un salariu sub cel minim pe economie? Sperăm că nu! Dar, totuşi, nici una dintre vocalele vedete ale SAR, ca domnul Guran, care beneficiază de sponsorizare de la OMV-GAZPROM, sau deontologul Tolontan, cu cei 508.018 euro pe care-i primeşte, pe an, de la puşcăriaşul Dan Voiculescu, n-ar fi putut oare s-o ajute pe biata lor colegă de muncă cu câteva sute de euro amărâte? Sau măcar ruble convertibile… Dar marea doamna Mungiu, care încasează şi ea, ca angajată anticoruptă a puşcăriaşului miliardar Dan Adamescu, un salariu bunicel, n-ar fi putut s-o ajute pe micuţa sa amploaiată?
Mă aşteptam ca măcar patronatul SAR, reprezentat de membri fondatori ca Pleşu, Liiceanu şi Patapievici (lista aici) să intervină cu câteva grăunţe din buzunarul lor de intelectuali ai tuturor regimurilor pentru clona Nataliţei Morari de la Chişinău. La fel cum mă aşteptam ca o societatea care militează atât de febril pentru transparenţă instituţională, curăţenie şi anticorupţie să afişeze pe site-ul ei Rapoartele anuale şi sponsorii cu totalul sumelor intrate în conturile SAR an de an. Egalitate, dar nu pentru căţei? Aşa se pare. Pentru că toate aceste date lipsesc de pe site-ul dâmboviţean al Societăţii Academice din România (asta ne aduce aminte de PCdR). Ceea ce nu se poate la Centrul “anticorupţie” pe care doamna Mungiu şi l-a “tras” pe lângă şcoala din Germania unde activează, şi de pe site-ul căruia aflăm – în dreptul rubricii “Donatori şi Clienţi” (!), respectiv parteneri – că sponsorul principal al proiectului este “Institutul Societăţii Deschise” Soros. Desigur, ce dă Soros în Germania ramâne în Germania. Dar ce dă Soros în România, unde se duce, de nici măcar o amendă amărâtă nu se poate plăti din fondurile lui şi este nevoie să se cerşească pe internet pentru a se acoperi suma de 2000 de lei?
E drept, domnişoara lucra la Coaliţia pentru curăţenie. Probabil unii dintre Dvs n-aţi observat că Coaliţia s-a transformat peste noapte în Alianţa pentru curăţenie. Pentru o împrospătare de fonduri. Dacă micuţa portavocistă ar fi lucrat la Alianţă şi nu la Coaliţie ar fi putut probabil să pună deoparte măcar un leu din “fondurile norvegiene” primite de SAR pentru proiectul finanţat în cadrul Fondului ONG prin Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European 2009-2014 în valoare totală de 236.875 euro din care 84,8% reprezintă finanțare nerambursabilă, pe perioada 1 aprilie 2014 – 31 martie 2016, respectiv “Romania curata“, site unde, subliniez, ni se scrie că toată lumea lucrează pe bază de “voluntariat”. Şi-atunci pe ce se duc cei 236.875 euro (118.437,5 euro pe an)? Pe sfaturile Alinuţei?
Acum depinde şi când s-a angajat mititica de 45 de kg. Pentru că dacă ar fi fost ONG-istă de mică-mică, ar fi putut păstra măcar câţiva leişori din finanţările încasate de Alina Mungiu Pippidi de la fondul ONG-ist controlat de Soros, respectiv CEE Trust, de unde matroana SAR a primit: Martie 2007 ‐ Februarie 2008 (1 an) 40,300 USD (pentru “Coaliţia pentru un Parlament curat“); Aprilie 2008 ‐ Mai 2009 (1 an) 95,500 USD (pentru “Coaliţia pentru Universităţi curate“); Iunie 2009 ‐ Iulie 2010 (1 an) 93,500 USD (tot pentru “Universităţi curate“); Septembrie 2010 ‐ Aprilie 2012 (1 an si 7 luni) 120,000 USD (pentru “România curată“). Un Total oarecare de 349,300 USD.
Bani grămadă, care reprezintă circa 10% din totalul mai general al sumelor livrate de Soros miliţienilor “spirituali ” şi brigăzilor “ecologiste” ale “societăţii civile” din România în ultimii ani, Total care se ridică la 3,136,026 USD (Tabelul mai jos). Am văzut rezultatele acestor sponsorizări Soros în toate acţiunile SAR, ale “tinerilor mânioşi” de la Cluj sau din Piaţa Universităţii de la Bucureşti, ca şi din toţi porii doamnei Mungiu. Remarcăm însă că din bilanţul de mai sus lipsesc ultimii doi ani. Gaură in memoria CEE Trust, gaură pe site-ul SAR. Dar, sperăm, nu şi în buget!
Oricum, aşa, ochiometric, nu putem să nu observăm că macar adunând sumele astea două tot o punem de vreo jumătate de milion de euro. Pentru democraţie, nu pentru căţei. De căţeluşe ce să mai vorbim?…
PS: Evaluată la kg, colegii micuţei activiste SAR-iste n-ar fi trebuit să dea din buzunarul lor de “voluntari” decât 44, 44 lei/kg. Pai un somon e mai scump!
Nota bene: Suma de 236.875 euro este primită de SAR prin “EEA Grants – Norway Grants“, un conglomerat ciudat care reuneşte fonduri din Norvegia, liliputanul Liechtenstein si Islanda. Islanda, dacă vă aduceţi aminte, este prima ţară din Europa şi probabil din lume care a intrat în faliment. Islanda a fost apoi cumpărată rapid de Rusia, care i-a împrumutat 4 miliarde de euro din Trezoreria Federatiei Ruse. Acum are bani de “filantropie” pentru “Holocaustul Roma” din România? Aşa numitele “fonduri norvegiene“, de care beneficiază mărinimos şi Alina Mungiu Pippidi având printre scopurile enunţate în proiect să adune 2.000.000 de vizitatori pe site-ul România Curată în 2 ani (eu am de unul singur peste 12.000.000 în cinci ani de blog), au intrat recent şi în dezbaterea publică a specialiştilor americani. O investigaţie complexă realizată de New York Times a conchis într-un material de analiză publicat pe 6 septembrie a.c. că aceste fonduri sunt destinate “cumpărării influenţei de către puteri străine“. Practic, conform experţilor americani citaţi, destinatarul lor, în cazul de faţă Alina Mungiu Pippidi, devine agent de influenţă al unei puteri străine.
Bonus: Iată şi sumele încasate în ultimii ani de “societatea civilă”, în special cea “ecologistă”, de la Reţeaua Soros, considerată de specialişti drept o mască a serviciilor speciale ruseşti. În tabelul de mai jos avem în vedere doar finanţările adunate din surse deschise:
Nu exista personaj in Romania caruia sa i se potriveasca mai bine renumele funest de “omul cu o mie de fete” (in imagine doar doua dintre ele). Traian Basescu este omul care, in mia sa de fete, si-a pierdut chiar si propria sa fata. Cine e el? Mai stie, oare? Azi e “nationalist”, maine federalist, azi, ca primar, sustine ca doar 80% din romani sunt normali, maine, ca “presedinte al tuturor romanilor” ii sustine iar pe homosexuali. Traian Basescu respira prin toate fetele sale. Ca orice marinar de ape tulburi, Traian Basescu are si stomacul tare: Traian Basescu e si Elena Udrea si Monica Macovei, in acelasi timp, Traian Basescu e si ciupercatul Lazaroiu si patibularul Patapievici, sub acelasi chip, Traian Basescu poarta si fata securistului care l-a incadrat si a agentului care l-a recrutat, Traian Basescu e si “Nasul” si “Profesorul”. Nu, nu “profesorul” Tismaneanu; fantomele nu au fete. In armata celor 1000 de maimute fidele carora le poarta fetele, “in suflet” si pe chip, se afla, cum altfel?, si fata lui Tokes Laszlo.
Asadar, Consiliul de Onoare al Ordinului National “Steaua Romaniei” – numit intial “Ordinul Unirii”! – a votat, ca in democratie, “nu-asa?”, vorba lui Brucan: Laszlo Tokes nu merita Steaua oferita cu larghete de pretinsul presedinte al Romaniei, Traian Basescu, ca o insulta la adresa poporului roman. Dar Traian Basescu, inca presedinte, se mai gandeste. Domnia sa asteapta Raportul Consiliului, care, musai, trebuie sa fie “argumentat”. Ca altfel… Caci, va dati seama, nu vrea sa greseasca, cumva, si sa-l nedreptateasca pe bietul Laszlo Tokes, amicul sau de kosovizare a Transilvaniei. Asa e el: corect. Plus ca intotdeauna i-au placut rapoartele. Dar si raporturile… La taraba Tv pe care i-a dat-o fostul agent DIE Paunescu lautarului Turcescu, Basescu a invocat instanta suprema: “Legea”. Nu vrea sa o incalce.
„Vă aduceţi aminte când am vrut să-i retrag Ordinul „Steaua României” lui Vadim Tudor? S-a emis hotărârea membrilor Ordinului, s-a făcut o argumentaţie pentru asta, un raport. După care Vadim Tudor a atacat în instanţă acel document cu argumentele pentru ridicarea decoraţiei şi Administraţia Prezidenţială a pierdut. Eu emisesem decretul în baza acelui raport al Consiliului. În instanţă a fost anulată aplicarea decretului. Nu o să repet asta fără să fiu foarte atent. A fost singurul decret anulat în Instanţă în 9 ani de mandat“, spune, “doct”, presedintele tuturor ungurenilor.
Ca de obicei, Traian Basescu, ca si celalalte fete ale sale, minte. Prin omisiune, tipul sau de minciuna preferat. De ce: “Curtea de Apel Bucureşti i-a dat câştig de cauză liderului PRM, pe motiv că o decoraţie sau distincţie nu poate fi anulată decât de cel care a conferit-o, în acest caz, fostul preşedinte Ion Iliescu. (…) Precedentul cu Vadim nu s-ar putea repeta şi în cazul europarlamentarului Laszlo Tokes pentru că acesta a fost decorat de preşedintele Traian Băsescu, iar retragerea distincţiei s-ar face de preşedintele în exerciţiu, care este tot Traian Băsescu.”, explica, simplu, Adevarul.
Problema e cea despre care v-am spus, a omului cu o mie de fete. Si-a bagat Traian Basescu cateva fete si in Parlamentul European? Si-a bagat… Sa ne amintim cum a ajuns Laszlo Tokes – un agent si informator ordinar al doua securitati comuniste, cea a RPU si cea a RSR – europarlamentar, pentru ca apoi sa atace Romania cu toate tunurile din pozitia de vicepresedinte al Parlamentului European: cu voturi din… Insula Mare a Brailei. Orice observator atent al fenomenului informational infractional cu atingere la securitatea statului stie ca Laszlo Tokes a intrat in Parlamantul European cu sprijinul unor structuri informative paralele, cu interese antiromanesti. La fel cum a fost infiintat si Partidul Civic Maghiar, cu liste false, de romanasi care semnasera pentru butelie. In fata dovezilor publice, a unei plangeri penale si a marturiilor celor carora li s-au furat datele personale, Parchetul a inchis ochii, permitand inscrierea, ilegala, a formatiunii maghiare antiromanesti. De ce? Pentru ca asa a vrut “Sefu'”…
“Sefu'”, astazi, se gandeste… Cum ar putea el sa-si retraga siesi Steaua? Doar e “Ordin National”, adica un fel de… ordin de serviciu, nu?… O stea conferita abuziv si care oricum nu-i apartine, fiind a Romaniei, nu a Ungariei si nici a Rusiei, muma tuturor. O stea pe care el, “condamnatorul”comunismului, a dat-o cu manuta lui unui informator si agent comunist, extremist separatist si, pe deasupra, si prelat reformat infidel (Joo Edith: ”Ai fost un pericol veşnic de a mă infecta cu vreo boală venerică”). Un adevarat exemplu de “onoare” pentru Romania. O “onoare”… venerica.
“Legea”, spune domnul presedinte Basescu, “cel mai echilibrat politician din România”, conform aprodului sau, Tokes. “Legea” il obliga sa astepte. De abia a intrat in al 10-lea an de mandat. Ce atata graba?
Dar aceeasi Lege, a Romaniei, nu l-a impiedicat pe Traian Basescu sa dezonoreze eroi post-mortem, ucisi salbatic la ordinele unui KGB-ist in decembrie 1989. In corespondenta pe care am purtat-o cu Administratia Prezidentiala pe aceasta tema – a Cazului Grupului Trosca – presedintele Romaniei a invocat faptul ca nu avea cum sa nu respecte “Legea”. Legea il obliga sa-i “demartirizeze” pe cei “dovediti” colaboratori ai Securitatii ca politie politica, chiar daca si-au dat viata pentru tara. Cand i-am demonstrat ca aceeasi Lege il obliga ca mai intai sa existe o hotarare judecatoreasca definitiva privind acuzatia de colaborare a eroilor-martiri cu Securitate ca politie politica – si nu ca structura de aparare nationala si monitorizare a spionilor sovietici sau maghiari, ca Laszlo Tokes -, aceasta fiind contestata in Instanta la data emiterii decretului prezidential, aceeasi voce oficiala a uneia dintre fetele lui Traian Basescu a amutit.
Dl Traian Basescu este atent mereu sa invoce “Legea”. Niciodata nu spune insa cum se pozitioneaza fata de Lege. In fata sau pe la spatele ei? Deasupra sau sub ea? Sus sau jos?
Atunci, in Cazul Trosca, “Legea” ii era facuta lui Traian Basescu de un “nascut in URSS”, Raymond Luca, care indeplinea, practic, prin manuta tremuranda prezidentiala, razbunarea post-mortem a agentului KGB/GRU Nicolae Militaru: demartirizarea celor care l-au deconspirat ca tradator. Astazi, “Legea” ii este facuta lui Traian Basescu de unul care se crede nascut in “Ungaria Mare”, Ungaria din aburii mintilor lui Horthy si Orban, tovarasul de slugarnicie fata de Rusia al lui Traian Basescu.
Am zis fata de Rusia? Chiar azi, de ziua “maicii Rusia”? Pai da. Cat de ridicol e ca omul cu o mie de fete sa fie deconspirat de o singura voce: “Vocea Rusiei”?!
PS: Aflu de la Politica ta ca consilierul prezidential Sebastian Lazaroiu – piticul atomic al Negrei ca Taciunele pe care toti “dealerii” cluburilor de fite din oras sunt invidosi ca nu stiu de unde consuma marfa de asa calitate si de ultima generatie -, pe langa faptul ca a incasat ca prestator la Realitatea agentilor filo-rusi Vintu si Gusa vreo 2000 de “coco”, este si amploaiat cu zeci de mii de euro pe an la… tov. Bondrea, unul dintre beneficiarii, cu totul intamplator, ai apartamentelor polivalentei Udrea. Cica ca cadru didactic la Fabrica de diplome “Spiru Haret” Lazariciul lui Basescu incaseaza 120.000 de lei pe an, ceea ce il pune si in Topul celor mai bine platiti profesori din tara, pe langa cel nedetronat, de cel mai “high” oficial consumator si generator de fumigene de pe Facebook. La Universitatea Bucuresti, un profesor cu vechime de peste 40 de ani (!?) primeste la incadrare 3765 lei. Lazarici Pogonici ia in mana de la casieria lui tov. Bondrea 10.000 de lei pe luna (26.953 euro pe an). Pe langa astia, de la postul fantoma al Fabricii “Spiru Haret” ii mai intra la tescherea, basca, inca vreo 138.000 lei (31.076 euro).
Adica: consilierul “terminatorului” comunismului este platit de unul dintre cei mai cei activisti ai PCR, fost – printre multe altele (ii poate sopti Lazariciului prezidential chiar si dl Cioflanga de la “22”) – redactor la ziarul “Secera şi ciocanul” si cadru la Secţia de Propagandă şi Agitaţie a CC al PCR? Ce realizare mai mare poate exista in viata uneia dintre fetele palide ale presedintelui?
Acum ati inteles de ce tine la steaua lui Tokes? Ati vazut secera si ciocan fara stea?
Nota mea: Imi propun sa nu mai scriu editoriale politice. Mi-e prea mare sila. Sa incercam sa vedem si lucrurile bune si frumoase din aceasta tara, minunatii care se vor ridica, intotdeauna, deasupra zoaielor si liftelor politice. Multumesc cititorilor, pentru intelegere.
Romania a ramas vaduva. Toti barbatii din tara aceasta par sa fi murit. Si nici macar pe front… Biata Romanie e in strada acum. Cumintenia pamantului a ajuns in genunchi pe caldaram. Isi mai vinde din putinul pe care-l are ca sa cumpere de un covrig pentru copii si nepotei. Pentru cei nenascuti nu va mai avea ce sa agoniseasca. Romania va fi prea batrana si garbovita de griji. Usturoiul se va usca. Cine sa-l mai culeaga? Copiii au plecat, sclavi pe plantatiile occidentului. Nepotii? Vor fi sclavii noii clase de tradatori orientali ai Romaniei. Romanie, Romanie, unde ti-s romanii?
În cursul anilor 1940-1944, cât timp a fost Preşedinte al Consiliului de Miniştri şi Conducător al Statului Român, Ion Antonescu a fost adeseori considerat – în mediile de stânga ori de dreapta, de „sus” sau de „jos”, civile ori militare, interne sau externe – tiran ori dictator. Situaţia s-a … deteriorat mai apoi, când, cum se ştie ori se spune, după război mulţi viteji se arată, la „procesul” din mai 1946 ori în presa de după 23 august 1944, în abordările memorialistice ori, mai grav, în rândul istoricilor, Mareşalul avea să fie inclus fără reticenţe în categoria dictatorilor fascişti, alături de Hitler sau Mussolini.
Analiza documentată şi nuanţată a caracterului regimului social-politic din România anilor 1940-1944, pe care Mareşalul l-a „patronat”, nu i-a preocupat pe politicieni şi nici pe mulţi istorici.
Profesorul Constantin Barbu prezinta, in exclusivitate pentru Ziaristi Online, noi contributii ale demersului sau pentru infatisarea adevarului total privind moartea lui Eminescu, demers sustinut de Asociatia Civic Media, conform nazuintelor enuntate la 160 de ani de la nastere si 120 de ani de la uciderea ganditorului national Mihai Eminescu (vedeti Mihai-Eminescu.Ro). Constantin Barbu, discipol si continuator al proiectelor national-culturale definite de Constantin Noica, urmeaza sa publice 12 volume care concretizeaza, cu dovezi de netagaduit, “Istorisirea celei mai cumplite crime din istoria Romaniei”, plan editorial pe care il punem azi la dispozitie cititorilor portalului Ziaristi Online. Anuntam pe aceasta cale si proxima publicare online, impreuna cu Civic Media, a documentelor “Dosarului de Interdictie Mihail Eminescu”, a actelor medicale si a autopsiei urmate dupa uciderea celui mai mare gazetar roman, inscrisuri cuprinse in facsimil in lucrarea filosofului Constantin Barbu “Memorialul Mihai Eminescu”. Ascultati totodata si expunerea facuta de profesorul Constantin Barbu despre “Memorialul Mihai Eminescu” la aniversarea a 163 de ani de la nasterea lui Eminescu, in cadrul unei manifestari de exceptie organizata de Universitatea Crestina “Dimitrie Cantemir” si Asociatiunea Astra – Despartamantul Bucuresti.
Am aşteptat cu mult interes dezbaterea intitulată „Cum trebuie condamnat comunismul”, organizată de ICR-ul nou, condus de fostul ministru de Externe Andrei Marga. Când colo dezbaterea a strălucit prin lipsă. Invitaţii speciali Victor Ponta şi Crin Antonescu nu au apărut. Iar discursurile au fost în mare parte formale şi cu un iz de răfuială politică. Doar adevăratele victime ale comunismului au impresionat publicul prezent.
Am aflat zilele acestea că domnul Traian Băsescu este supărat pe domnul Mihai Răzvan Ungureanu, fostul său ministru de Externe, demis din funcţie, fostul său şef demisionar al SIE, fostul său prim- ministru, demis de Parlament după o evoluţie precoce de 72 de zile, şi, de-acum, şi fostul său prezidenţiabil. Spre deosebire de Tudor Postelnicu, care şi-a recunoscut erorile în public într-un mod original, Traian Băsescu alege să-şi exprime nemulţumirile de alcov prezidenţial prin prepuşii săi, ultimii care i-au mai rămas. După o aruncare cu buzduganul “feisbucistă” cam nereuşită a domnului Sebastian Lăzăroiu – consilier la case mari: “Spiru Haret”, Realitatea TV şi Cotroceni (conform declaraţiei sale de avere) – aflăm ce-l doare pe domnul Traian Băsescu chiar de la doamna Elena Udrea şi tot prin mijloace electronice: o “intervenţie” TV. Chiar dacă este deja intens ventilat, merită reprodus citatul, pentru o eventuală istorie a presei: “Dacă te dezici de un om care te-a numit în funcţii, în toate funcţiile în care ai fost şi care te-a desemnat aşa dintr-o dată, din senin, pe tine ca fiind cel care trebuie să salvezi PDL, să fii cel care îl conduce de acum încolo, şi candidat la preşedinţie şi viitorul şi tot şi, la un moment dat, când ţi se pare că planurile nu mai sunt aceleaşi, îl dezici pe cel care a făcut toate lucrurile astea pentru tine, atunci Lăzăroiu a avut dreptate că asta arată lipsă de caracter”.
Un blogger subtil, Traian Mitrică, observă pe portalul său, “Politica ta“, că în această frază sunt câteva cuvinte care nasc întrebări, destul de adânci, respectiv: “Te-a desemnat aşa dintr-o dată, din senin, pe tine”. Chiar aşa, cum a ajuns Mihai Răzvan Ungureanu, acum deja fostă stea a MAE, SIE, PFC, PDL şi ARD, “în toate funcţiile în care a fost”? “Din senin”?
(…)
Mărirea lui Ungureanu şi a “civililor” strâns uniţi în jurul său a fost pecetea care i-a adus decăderea lui Băsescu, până la stadiul de formolizare în care se află azi. Din păcate, nici ultima asistentă de gardă din serviciul mobil de urgenţă şi reanimare prezidenţială nu cred că mai poate face ceva, în ciuda aptitudinilor sale evidente. Soarta lui Băsescu este pecetluită. Tudor Postelnicu a fost mai cinstit.
În urmă cu o lună am părăsit redacţia Curentul, după o colaborare ce a durat per total vreo câţiva ani. N-aş fi vrut să mă refer public la acest episod însă ventilarea unor versiuni incomplete asupra despărţirii de o publicaţie de suflet şi solicitările unor cititori mă obliga să fac o precizare, prin care să închid sper acest subiect. Sunt dator cu o explicaţie şi colegilor care m-au contactat până în prezent pentru a lămuri motivele automazilirii mele de la ziarul Curentul. Am aflat că deja au apărut pe diverse surse variante mai mult sau mai puţin exacte, în orice caz incomplete.
În data de 23 august a încetat relaţia mea de colaborare cu ziarul Curentul, la iniţiativa mea, după ce am fost informat de către conducerea ziarului că îmi este interzis să mai scriu materiale care să includă referiri la subiectul Rusia, respectiv acţiunile ruşilor îndreptate împotriva României şi a şefului statului român şi malversaţiunile acestora în Basarabia. Delictul de opinie invocat m-a lăsat mască.
Anterior mi s-a mai atras atenţia asupra acestei teme într-o convorbire telefonică dar am crezut că este o glumă. Faţă de marea majoritate a resurselor media, la Curentul a existat în permanenţă o poziţionare sănătoasă aş zice, pe tema rusoilor şi activităţilor malefice ale acestora. În toţi anii în care am lucrat la Curentul am avut parte de o deplină libertate abordând toate subiectele posibile. Am scris întotdeauna de plăcere, nu doar pentru bani, cum se mai întâmplă în presă, unde se mai practică încă din păcate mercenariatul şi trecutul dintr-o tabără în alta. Am scris despre clasa politica venală şi coruptă, despre curvele din politică şi târfele din show-biz, despre pidosnicii din clasa politică şi din “societatea civilă”, despre reţelele masoneriei şi reţelele kaghebiste, despre acţiunile antiromâneşti ale UDMR, despre sindicatele vândute, despre pseudo jurnaliştii infiltraţi de securişti în presă, despre agenţii unor vechi structuri ruseşti, conspiraţi şi aşezaţi în poziţii de frunte ale statului român, şi urmaşii lor. Cum ar fi şi Vladimir Tismăneanu.
Din motive pe care nu le cunosc, ceva s-a schimbat într-un punct esenţial în poziţia conducerii ziarului Curentul şi astfel această plăcută colaborare s-a încheiat în data de 23 august, adăugându-se şi un episod bizar, respectiv cenzurarea, forfecarea unui material în care apărea numele lui Tismăneanu. Însă nu acesta penibilă operaţiune de intervenţie în text a reprezentat pentru mine, aşa cum s-a interpretat, motivul plecării de la Curentul.
Tismăneanu şi activitatea sa mizeră prezintă un interes, însă secundar, în raport cu tema acţiunilor la scară mare a Rusiei împotriva României. Şi el, ca şi întreaga sa familie, a făcut parte, desigur, la un anumit nivel, din dispozitivul acestor acţiuni îndreptate împotriva românilor de foarte multă vreme, coordonate direct de la Moscova. Nu am a adăuga nimic în plus despre Tismăneanu faţă de o situaţie care-l descrie pe deplin. Paul Goma este cel care a relatat, via Dorin Tudoran, o scenă antologică, (în Jurnalul unui jurnal (1997), Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1998) care a avut loc în casa lui Virgil Măgureanu, unde Tismăneanu, beat criţă, i-a reproşat “şarpelui cu ochelari” că nu i-a dat “postul de ambasador la Washington”, în ciuda promisiunilor făcute. Promisiuni făcute, aş adăuga, de însuşi Ion Iliescu, mamelucului Tismăneanu, participant la orgiile propagandistice iliesciene, în schimbul jalnicei tămâieri a acestuia, la care s-a pretat actualul Zoe Petre al Cotroceniului reluctantului Traian Băsescu. Aportul din trecut al lui Tismăneanu, în dicţionarul coordonat de Virgil Măgureanu în perioada Ştefan Gheorghiu se pare că nu avut suficientă forţă pentru ca Tismăneanu să atingă cu bucile sale fleoşcăite scaunul de ambasador la Washington. Probabil, dacă în faţa lui Băsescu Liviu Turcu ar fi avut mai mult credit, poate poziţia actuală a lui Tismăneanu, propulsat de Adriana Săftoiu, o fătucă din aceeaşi stirpe cu clanul Tisminenski, în creierii prezidenţiali, ar fi fost alta. Ghinion, pufuletele, actualmente aflată în creierii lui Patriciu, a avut câştig de cauză.
Faptul că cineva s-a străduit să foarfece inabil un material scris de mine în care apărea (şi) numele ambidextrului Tismăneanu plasează într-un context semnificativ linia pe care se aşează în momentul de faţă ziarul Curentul. Linia s-ar numi pe scurt ciulama doctrinară. Într-un ziar persecutat de Timofte i se acordă privilegii unui Tismăneanu, comilitonul lui Măgureanu. No comment, cum zicea SRI-ul la orice pe vremea lui Măgureanu. Fără îndoială, şi fără legătură cu tema Tismăneanu, este, de asemenea, decizia suverană a patronatului Curentul să acorde spaţiu editorial unor subiecte majore cum ar fi caracatiţa Camorrei zootehniştilor de la fermelor de vaci de lapte din Vaslui, ignorând subiecte minore, secundare, cum ar fi Basarabia şi activităţile agenturii ruseşti ori atacurile Kremlinului la adresa României şi a şefului statului român. De la Pamfil Şeicaru, fondator al Curentului, până astăzi, e clar că s-a mai schimbat câte ceva în presa românească.
În presa autohtonă, de vreo câţiva ani, tema “afacerilor” ruseşti a devenit una sensibilă. Este evident că agitaţia structurilor moscovite infiltrate în România, scoase la lumină din bunkere de apariţia americanilor pe meleagurile noastre, a crescut şi creşte odată cu apropierea termenului aşezării militare de facto, pe teritoriul nostru, a forţelor NATO. Orice observator cât de cât atent observă cum se distribuie pe “frontul mediatic”, şi politic totodată, în apologia intereselor Rusiei, tot felul de “resurse”, producători de vocalize indignate la adresa lui Băsescu, pornind de la “problema” Rusiei – de la un Andrei Pleşu la un Ciutacu, de la un Ponta la un Crin Antonescu. Despre Iliescu, febleţea lui Andrei Pleşu încă dinainte de ’89, nici n-are rost să pomenim; a intrat în fibrilaţie de la o vreme încoace. Să sperăm că poate îi va crăpa inima când vor fi aduse rachetele americane la Deveselu.
Fostul pluri-ministru şi consilier de la Cotroceni, actualmente salahor la Pravda lui Patriciu, rezumă într-o singură frază “problema” cu Băsescu versus Rusia: “Se poate numi un bun politician cineva care a reuşit, în câţiva ani, să-şi pună în cap toată suflarea naţională? În conflict cu „poporul”, cu opozanţii politici, dar şi cu o parte a partidului din care provine, cu Rusia, cu Europa…” Este evident că lui Andrei Pleşu i se rupe şi de “suflarea naţională” şi de “popor” – pus de altfel chiar de dânsul între ghilimele, iar cât despre “opozanţii politici” ai lui Băsescu, chiar el i-a veştejit într-o manieră memorabilă, fără apel. Pleşu a plasat problema cu Rusia, pe locul întâi, înaintea Evropei, de care de asemenea i se rupe major, nu întâmplător. În interpretarea lui Pleşu, Băsescu nu este cool, nu este “politician bun” deoarece se afla în conflict cu Rusia – “şi-a pus în cap” ruşii.
Ieşirea publică a lui Traian Băsescu – cu privire la Mareşalul Antonescu şi Basarabia – a developat, în această vară, un comportament patologic frapant al unei largi categorii de politicieni şi de jurnalişti deveniţi portavoci ale Ambasadei Rusiei, într-o manieră jenantă. Ce fel de modele de îndoctrinare au creat asemenea câini de pază ai „corectitudinii” faţă de Rusia? Poziţionări ce păreau năzbâtii bizare ori expresia unui curat meşteşug de tâmpenie determinat de arşiţa soarelui de vară s-au dovedit a fi asumări prosovietice ignare, cu atât mai penibile dacă avem în vedere că URSS nu mai e. Teoretic.
Ideocraţia filo-rusă se lăţeşte tumoral şi capătă aspecte caricaturale şi absurde. Restricţia la teme ce pot deranja Rusia, devoalează un proces de dezarticulare a memoriei poporului român care trebuie restrânsă drastic, conform ideocraţilor menţionaţi, cu eliminarea a tot ce se referă la naţional şi la conştiinţa naţională, decretată ca răul suprem. Asistăm la un efort sistematic de a compromite, de a distruge bornele care definesc, consfinţesc existenţa fiinţei româneşti. O mare parte dintre jurnalişti se fac vinovaţi de culpa traiului (cu batista umedă de slobozi la gură) în duplicitate şi prin duplicitate.
În presă are loc o epurare sistematică, pentru a se face loc unor noi slujitori gata să îndeplinească ad litteram directivele primite, sunt puse la index nume de persoane şi teme – un specific amintind de epoca revolută a comunismului bolsevic. Strădania obliterării unor anumite teme şi subiecte capătă accente brutale iar miza actualului sistem mediatic este de fapt interzicerea accesului la informaţie, la adevăr, la lucrurile cu adevărat importante, limitarea interacţiunii cu faptele din spatele evenimentelor. O uriaşă desfăşurare dezinformativă este pusă în practică de un Aparat al intoxicării în masă unde îndeplinesc un rol comisarial agenţi sub acoperire care au ca sarcină excluderea anumitor teme din circuitul public.
Mirajul Libertăţii, din decembrie 1989, miraj plătit cu sacrificiul a 1104 vieţi, aproape toate foarte tinere, slujeşte, acum, în primul rând, unei minorităţi, unor grupuri restrânse, care au falimentat România sistematic şi au demantelat sute şi sute de uzine şi capacităţi de producţie, trecute în mâinile altora. Romanii se pare că s-au resemnat sub jugul ocupaţiei străine şi în loc să lupte au ales cedarea, fuga, boicotul, dispărând aproape orice resurse reactive faţă de atacurile concentrice ale inamicilor de tot felul dintre care unii au reuşit chiar să redeseneze în interiorul graniţelor naţionale o frontieră internă, ca în perioada stalinistă.
Suntem în faţa sfârşitului naţionalismului românesc iar clasa politica românească, născută în catacombele ideologice ale unor structuri tenebroase, a devenit un instrument al unor grupări cu orientare clară antiromânească, mustind de puroi resentimentar. Suntem pe un fundal de retardare a mentalităţilor profunde de autoapărare faţă de agresiunile concentrice desfăşurate împotriva noastră.
Noile dezvăluiri ale telegramelor Ambasadei SUA de la Bucureşti scot pe tapet dimensiunea cu adevărat serioasă a mefienţei şefului statului faţă de acţiunile Rusiei. Fără îndoială din poziţia sa de şef de stat a avut şi are la îndemâna mult mai multe date cu privire la ameninţarea reprezentată de Rusia. Ceea ce nu rezultă din telegramele wikileaks dar aş putea completa eu, după 20 de ani de presă, este faptul că acum, în 2011, intervalul de două decenii “profeţit” de Silviu Brucan românilor pentru a se deştepta din starea de “stupid people” s-a prelungit. Prin concursul acţiunii malefice a unor organizaţii conspirate sub “acoperirea” mass-media. Astăzi una dintre principalele vulnerabilităţi a României a devenit manevrarea opiniei publice de către instituţii media arondate, prin patronat, unor interese străine şi ostile României.
De când mă ştiu, ca jurnalist, am avut probleme datorită abordării temei acţiunilor malefice ale Rusiei şi Ucrainei împotriva noastră. Referirea la acţiunile desfăşurate de Andrei Pleşu, în perioada când ocupa scaunul de ministru de externe, în beneficiul Ucrainei şi în deserviciul comunităţii româneşti, a generat o avalanşă de atacuri la adresa mea, formându-se chiar şi o listă cu peste 300 de oengişti de stat şi de partid de la GDS, în frunte cu Patapievici şi Liiceanu care cereau pedepsirea mea. Andrei Pleşu personal a solicitat organelor statului, invocând legi ale securităţii naţionale (!) să mă lovească la temelie pentru că i-am ciobit prestigiul de ministru.
Chestiunea ruso-ucraineană a reprezentat motiv de plecare şi de la alte publicaţii. O revistă a fost chiar topită şi retipărită, desigur fără materialul meu, care includea menţionarea, în premieră în România, a activităţilor nesănătoase desfăşurate de Ucraina la gurile Dunării – aşa numita “afacere Bâstroe”.
Gaşca Pleşu – Tismăneanu a reuşit până una alta să obţină poziţii proeminente, inclusiv prin aportul unui Traian Băsescu, cel îngrijorat la maximum, acum trei ani, conform ultimelor transcrieri wikileaks, de potenţialul agresiv rusesc la frontiera României. Problema reală este că, inclusiv prin aportul lui Traian Băsescu, inamicii României şi-au găsit culcuş cald în instituţiile statului român. Frontiera internă a fost penetrată multiplu, mai ceva ca o blondă delabrată aterizată în politică adusă de mână de o libarcă, un jeg beneficiar de vilă, via Boris Golovin. Boris de la GRU, cu paşaport de R. Moldova, acea parte a Basarabiei despre care nu mai este loc de scris decât pe internetul care suportă orice, până una alta.
…………………………
Menţiune: am postat această precizare pe un blog, creat de un cititor, care a adunat câteva dintre materialele de presă scrise de mine la Curentul.
În perioada următoare voi realiza un portal informativ unde se vor putea întâlni vechi golani, dintre cei care umpleau Piaţa Universităţii, momentul în care a debutat de fapt expresia liberă în România după 1989. Pentru cei care strigau atunci “Iliescu KGB du-te în URSS!” costul Libertăţii a însemnat capete sparte şi oase rupte.
KGB-ul s-a renuvelat iar agenţii săi s-au coafat, s-au machiat bine şi s-au conspirat care pe unde şi-a găsit culcuş – în presă, în structurile statului, în politică.
România nu va fi liberă cu adevărat până nu va scăpa de aceste “conserve” şi de acţiunea malefică a agenţilor moscoviţi, şi nu numai, desfăşurată pe toate palierele posibile împotriva poporului român. Probabil că în timpul vieţii noastre nu vom apuca să vedem o România liberă.
Putem însă încerca un ultim efort, măcar pentru copiii noştri.
Mizeriile serviciilor secrete: Provocatorii şi cafeaua cu paladium
de Aurel I. Rogojan
De agenţi provocatori am auzit, întâia oară, la nesfârşitele lecţii de pregătire politico-ideologică, unde ni se povestea despre “agenţii provocatori ai siguranţei folosiţi împotriva luptătorilor comunişti şi antifascişti din ilegalitate”, pentru a li se înscena procese politice. Procese politice şi condamnări care ulterior aveau să-i legitimeze drept iluştri conducători ai clasei muncitoare şi rentieri la beneficiile regimului de “dictatură a proletariatului”, reconvertit în “democraţie socialistă”.
Am auzit, a doua oară, despre provocare şi provocatori, la un curs de drept procesual penal “socialist” despre clasificarea mijloacelor de probaţiune. Interzicerea provocării, pentru a determina săvârşirea unei infracţiuni şi a dovedi astfel făptuitorul, constituia un argument forte al superiorităţii legalităţii socialiste faţă de “retrogradul drept burghez”, redus simplist şi propagandistic la “un instrument de menţinere a puterii claselor exploatatoare”. Nicolae Ceauşescu prin discursurile sale de condamnare a abuzurilor şi ilegalităţilor predecesorului său şi apropiaţilor acestuia deveniţi incomozi poate fi considerat un reper al reformării justiţiei române de la sfârşitul anilor ’60 ai secolului trecut.
Am auzit, a treia oară, în zilele noastre, despre provocare şi provocatori ca instrument de luptă împotriva terorismului, corupţiei şi a crimei organizate.
Într-o carieră de 36 de ani în serviciul securităţii naţionale, între care vreo 20 am fost şi formator al multor promoţii de ofiţeri de informaţii, am combătut cu convingere, bazându-mă pe argumente juridice şi etice, instituţia agenţilor provocatori, metodele de şantaj şi ameninţare, presiunile de orice fel pentru obţinerea de informaţii şi smulgerea de mărturii.
Îmi este imposibil să-mi amintesc când am avut în faţă un provocator, ceea ce poate să însemne că ori au fost prea mulţi, ori prea mărunţi, pentru a merita efortul de memorie.
Dar nu am să-l uit niciodată pe “Marele Provocator”, pe care nu destinul, ci ordinul de misiune primit din partea unuia dintre serviciile secrete de pe această planeta mi l-a trimis în faţă joi, 1 septembrie 2011. Nu am să-l uit, fiindcă este primul care a venit la mine “ca la un duhovnic”, să se spovedească şi să-mi ceară sfatul într-o chestiune de viaţă şi de moarte. Nu a lui. Nu a mea. A concetăţeanului Tokes Laszlo.
Serialul portalului Ziaristi Online despre spionii Ungariei in Romania – Secretele Serviciilor Secrete – lansat cu dezvaluirile facute in exclusivitate de fosti sefi ai Unitatii speciale “Anti-KGB”, continua. Nu am pornit de la Domokos Geza si Ion Iliescu, fondatorii UDMR, desi poate ar trebui sa facem si acest istoric al tradarii Romaniei pe mainile Ungariei si Rusiei “ex”-sovietice. Dupa prezentarea pionului Alin Teodorescu, fost “sef al Cancelariei” primului ministru Adrian Nastase, documentat drept tradator si agent de influenta in favoarea Ungariei, am ajuns la Guvernarea Tariceanu si, incet-incet, ne apropiem si de Guvernul Boc. Pana acum, atat ultimul sef al Unitatii Speciale “anti-KGB” cat si generalul (r) Aurel Rogojan au reconfirmat datele noastre, cel din urma in cea mai recenta lucrare a sa “Fereastra serviciilor secrete. Romania in jocul strategiilor globale”, publicata de Editura Compania, Bucuresti, 2011 si prezentata si de Ziaristi Online in mai multe materiale. In episodul trecut am devoalat asocierea “si” in afaceri – vorba presedintelui Traian Basescu – a lui Calin Popescu Tariceanu – primul premier din istoria Romaniei casatorit la Budapesta -, cu Rudas Erno, fost consul al Ungariei inainte de 1989, expulzat pentru spionaj, si ulterior ambasador la Bucuresti, considerat de profesionistii serviciilor secrete romanesti seful rezidentei de spionaj maghiar in “bazinul carpatic”, cum ii place agentului Laszlo Tokes sa spuna. Ca si prima parte din ancheta “Toti spionii maghiari ai premierilor romani”, episodul de mai jos este, de asemenea, o ancheta “la cheie” marca reporterul special de investigatii Dan Badea si a fost publicata in 2007 de “Interesul public”. Itele si schema Retelei Rudas Erno – publicata aici – ii implica si pe multimiliardarii Romaniei Verestoy Attila si Dan Costache “Dinu” Patriciu, in prezent inca liberi. Intre timp, asemenea arhivei ziarului “Ziua”, si “Interesul public” a disparut de pe fata internetului. Nu ne mira, tinand cont de ce subiecte au fost tratate in ambele ziare. Articolele au supravietuit insa atacului orwellien asupra presei romane prin blogul anchetatorului public Dan Badea – Adevaruri necesare prin investigatii la cheie -, caruia ii multumim si pe aceasta cale. Continuam asadar prezentarea scandalului de spionaj Erno-Tariceanu in editiile noastre viitoare cand vom publica si cum au fost amenintati de oamenii premierului ziaristii care anchetau afacerea – de la Civic Media, “Interesul public”, “Curentul” si (fostul) B1TV . De asemenea, in editia de azi scoatem la lumina o fotografie rara cu acest personaj altfel atat de infiltrat in spatiul public romanesc. In imaginea de la Ziaristi Online, surprinsa in 1995 la sediul UDMR, apar pe aceeasi canapea Laszlo Kovacs – in prezent comisar european din partea Ungariei, Rudas Erno – spion ungur -, Marko Bela, Francisc Barany, Laszlo Borbely si Gyula Vida, “fruntasi” UDMR. Ii dam cuvantul, din nou, lui Dan Badea, care afirma despre Rudas Erno ca “Din punct de vedere al originii socio-politice, spionul Rudas Ernö, partenerul de afaceri al premierului Tăriceanu, este ceea ce sunt Volodea Tismăneanu, Petre Roman, Bogdan Olteanu, Horia Radu Patapievici, Bujor Sion şi alţi fii sau nepoţi de comunişti pur-sânge”.
A lucrat timp de aproape patru decenii în serviciile speciale româneşti. A cunoscut două regimuri politice, fiindu-i apreciată expertiza pe domenii de interes deosebit de sensibile. A susţinut cursuri de pregătire o perioadă îndelungată în instituţii ce pregătesc specialişti în probleme de informaţii şi contraspionaj. Este autor a numeroase studii şi comunicări, precum şi a mai multor volume foarte apreciate, cea mai recenta fiind “Fereastra serviciilor secrete. Romania in jocul strategiilor globale”, publicata de Editura Compania, Bucuresti, 2011 si prezentata si de Ziaristi Online in mai multe materiale. Un om care nu ezită să arate cu degetul: “Chiar dacă generaţia lui Brucan a dispărut, ea a lăsat în urmă un sistem instituţional perfect adaptat noilor condiţii, în care sunt clonate replici fidele. Exact ca în anii `50, există indexuri negre de persoane a căror imagine trebuie promovată şi a altora care trebuie denigraţi şi interzişi în spaţiul comunicării publice. Dreptul la exprimarea opiniei nu are şi corolarul dreptului de acces la mijlocul de a fi ascultat. Văd zilnic pe ecrane consultanţi, experţi, analişti despre care ştiu că sunt “rezervişti” ai unor structuri speciale străine. Unii au deja loc permanent în “grilă”. Toţi au devenit specialişti în problemele româneşti şi contribuie la bulversarea reperelor axiologice ale omului de rând”. Într-un incitant interviu realizat de Nicolae Balint, Aurel Rogojan, general de brigadă S.R.I. (în rezervă), pune punctul pe „i”, în probleme de interes internațional și național. Intertitlurile apartin redactiei.
(…)
KGB-istul Pacepa, aparat de Tismaneanu si Sorin Rosca Stanescu
Reporter: Vom trece acum într-un alt registru de întrebări. Mi s-au părut deosebit de interesante – chiar incitante aş spune – afirmaţiile dv. dintr-un cotidian central, potrivit cărora Vladimir Tismăneanu, fiu al unei cunoscute notabilităţi comuniste postbelice – şi care acum ne dă lecţii de anticomunism – ar fi plecat în S.U.A., în 1981, graţie sprijinului acordat de K.G.B. Dincolo de întrebările fireşti pe care şi le-ar pune orice serviciu de intelligence pe seama unei atari afirmaţii şi dincolo de reacţia domnului Tismăneanu – dacă a existat – stau şi mă întreb şi vă întreb şi pe dv., cum a fost posibil ca americanii să nu depisteze acest aspect care a fi trebuit să ridice, cu deplin temei, anumite semne de întrebare? Se pare însă că, altfel se va pune problema în viitorul apropiat, după recentele afirmaţii ale domnului Larry L. Watts, specialist pe probleme româneşti al CIA, vis-a-vis de Pacepa, despre care dânsul afirmă că se ştia la Washington că este spion sovietic. Acelaşi Pacepa, arătat cu degetul de dv. şi de regretatul Mihai Pelin, dar care a fost apărat atât de acerb de Sorin Roşca Stănescu şi…chiar de Vladimir Tismăneanu şi arătat drept „erou anticomunist”. Halal eroi cei ca Pacepa…Cred că viitorul ne rezervă încă multe surprinze în ceea ce priveşte – folosind un limbaj familiar dv. – agenţii de influenţă existenţi şi operaţionali în România. Mai spuneaţi dv. într-un cotidian central – şi iarăşi ne puneţi pe gânduri pe cei care mai îndrăznim să gândim cu propriile creiere şi nu după „reţete prestabilite” – faptul că, şi aici vă citez: „în perspectiva întâlnirii de la Malta, un grup de 40 de intelectuali români stabiliţi în străinătate, din care peste 30 de etnie evreiască, au cerut celor doi lideri mondiali, precum şi preşedintelui Franţei, o intervenţie sovietică în România (în 1989 – n.a.).” Întrebarea pe care doresc să v-o pun, aceşti intelectuali – câţi or mai fi trăind dintre ei – mai joacă vreun rol major azi (politic, cultural, financiar, etc.), în străinătate sau aici? Nu cumva, după un „bun”, vechi şi cunoscut obicei, au devenit acum fervenţi pro-americani?
De la Orwell si Brucan la Romania de azi
Aurel Rogojan: Chiar dacă generaţia lui Brucan a dispărut, ea a lăsat în urmă un sistem instituţional perfect adaptat noilor condiţii, în care sunt clonate replici fidele. Cineva mi-a cerut să fac publică lista respectivă. Ea a circulat la începutul anilor `90. Nu cei 40 sunt problema, ci forţa de susţinere a războiului psihologic împotriva identităţii naţionale româneşti. În ceea ce priveste agenţii de influenţă, ca să citez “un clasic în viaţă” :”Nici nu mai ştim câţi suntem!” Exact ca în anii `50, există indexuri negre de persoane a căror imagine trebuie promovată şi a altora care trebuie denigrate şi interzise în spaţiul comunicării publice. Dreptul la exprimarea opiniei nu are şi corolarul dreptului de acces la mijlocul de a fi ascultat. Văd zilnic pe ecrane consultanţi, experţi, analişti despre care ştiu că sunt “rezervişti” ai unor structuri speciale străine. Unii au deja loc permanent în “grilă”. Toţi au devenit specialişti în problemele româneşti şi contribuie la bulversarea reperelor axiologice ale omului de rând. Dacă nu vom avea un minister al informaţiilor publice, dacă posturile publice de radio şi televiziune nu vor deveni cu adevărat naţionale, în condiţiile în care sporeşte şi analfabetismul, în condiţiile în care s-a diminuat unitatea familiei şi rolul educativ al acestei, iar biserica ni s-a “dedulcit” la afaceri, vom rămâne fără valorile morale tradiţionale şi identitiare. Lipsa controlului societăţii asupra informaţiei cu valenţe formaţional – educative este o crimă. Contradictorialitatea dezbaterilor televizate dintre personaje cu comportament şi limbaj huliganic oferă foarte proaste exemple educative şi promovează modelele negative. (Exemple: “Dacă vrei să ajungi preşedinte, chiuleşte de la şcoala şi trişează la examene !” sau “Dacă vrei să-ţi impui punctul de vedere, foloseşte violenţa de limbaj, urlă la interlocutor şi nu mai lăsa pe alţii să vorbească.”) Asemenea “modele” de comportament receptate în primii ani de viaţa se întipăresc în subconştient şi devin stereotipuri. Să nu ne amăgim, acesta este numai unul dintre aspectele războiului psihologic împotriva românilor. Vă confirm, cu vârf şi îndesat, că cei care fac cea mai mare paradă de prooccidentalism sunt foştii propagandişti roşii. Ei nu ştiu să facă altceva, decat agitaţie şi propagandă. De la tribunele Uniunii Studenţilor Comunişti au trecut la microfoanele Europei Libere, iar de acolo în studiourile televiziunilor, în redacţii, în agenţii de consultanţă politică – unele sunt secţii organizatorice si ideologice pentru clone politice – şi alte intreprinderi unde absenţa normelor de muncă le este compensată prin venituri.
Spionajul ungar în România: Tokes, un agent grabit