În acelaşi set de documente de importanţă deosebită pentru Istoria reală a României, desecretizat în urmă cu o lună de CIA (Detalii AICI), se înscrie şi o informare sinistră, privind arderea cărţilor româneşti în pieţe publice, la ordinele comisarilor culturali bolşevici.
Clasificat SECRET şi distribuit pe 30 ianuarie 1953, Raportul Informativ CIA relevă grotescul bolşevismului antiromânesc. Autorul sintezei informative pare în relatarea sa la fel de oripilat ca noi, descriind cum operele marilor nume ale literaturii române – 762 de titluri! – , de la Rebreanu la Goga, şi orice volum care menţionează provinciile istorice româneşti Basarabia şi Bucovina, sunt arse cu sutele de mii în întreaga ţară, pentru a fi înlocuite cu milioane de volume de propagandă ruseşti (mai precis 3.701.300). “Orice carte care are de-a face cu Basarabia şi Bucovina a fost arsă imediat, chiar dacă nu era decât pură literatură. Întregul fond de la Casa Şcoalelor, cărţi despre cultura populară naţională si lucrări religioase au fost de asemenea arse”, notează CIA.
Totodată, se menţionează, cu un grad înalt de alertă, faptul că un comitet tovărăşesc condus de Mihai Roller “purifică” Arhivele Naţionale, distrugând documente istorice inestimabile care dovedesc originea latină a poporului român. Este vorba de “un tezaur national al poporului român”, avertizează CIA. “Aceste comori includ hărţi, documente, fotografii, fişe lexicografice unice ale limbii române”, care constituie “o sursă inestimabilă de informaţii geografice şi lingvistice” şi care “dovedesc originea latină a limbii române”. “Acestea au fost arse pentru că nu mulţumeau Comitetul Slavic (Comisia de Slavistică) care le-a cercetat – Emil Petrovici (o unealtă a sovieticilor în Academie), Sever Pop şi însuşi Barbu Lăzăreanu”, se arată în nota CIA care tratează şi transformarea Academiei Românie în Academia RPR, după modelul sovietic, pe baze ideologice.
Punctul 8 de la Washington, final, al relatării, subliniază:
“Conducătorii acestor acţiuni sunt:
a) Petre Constantinescu-Iaşi, descris ca “eroul literaturii naţionale române”.
b) Mihail Roller, un evreu, care a acordat o atenţie deosebită documentelor istorice româneşti din arhivele statului. A condus un comitet special pentru a căuta dovezi istorice privind legăturile dintre România şi URSS.
c) Barbu Lăzăreanu, un evreu, bibliotecar al Academiei. Fiul lui este acum consilier al Ambasadei RPR din Paris, după ce a fost chemat din funcţia de ataşat de presă la Washington.
d) Emil Petrovici, de asemenea un membru pro-sovietic al Academiei.”
Petre Constantinescu-Iaşi a fost un comunist “ilegalist”, fondator al PCdR şi al Asociaţiei “Amicii URSS”, ministru al propagandei în Guvernul Groza şi ministru al cultelor (!) în guvernele conduse de către Gheorghe Gheorghiu-Dej și Chivu Stoica, etc. Viitor “Erou al Muncii Socialiste” şi al RSR, el a mai fost vicepreşedinte al Adunării Deputaţilor (1946-1948), vicepreşedinte al Prezidiului M.A.N. (din 1948), vicepreşedinte al Academiei R.P.R. (din 1948), director al Institutului Româno-Sovietic (1957-1963), etc, etc…
Conform Wikipedia, Barbu Lăzăreanu, fondator şi prim rector al “Academiei” de politruci “Ştefan Gheorghiu”, s-a născut Baruch Lazarovici (ediţia în limba română) sau Avram Lazarovici (ediţia în limba engleză, care mai adaugă şi ale nume: Alex. Bucur, Arald, Barbou Lazareano, Bélé, Mathieu H. Rareșiu, Trubaduru). Conform unei fişe de cadre, fiul lui, Alexandru Lăzăreanu, a ajuns locţiitor al ministrului Afacerilor Externe. Cel puţin patru străzi din România îi poarta numele politrucului care a ars cărţile româneşti din bibliotecile ţării: în Bucureşti, Botoşani, Suceava şi Craiova.
Emil Petrovici, “unealta sovietică”, originar din Iugoslavia şi specialist în slavistică, profesor și șef de catedră la Institutul Jdanov, considera în studiile sale, conform unei Note a Securităţii (Opriș, Ioan, Istoricii și Securitatea, vol. II, Editura Enciclopedică, București, 2006), că “la români nu poate fi vorba de o romanitate de rasă, ci de una lingvistică și culturală”. O stradă din Cluj Napoca îi poartă numele.
La 9 iunie 1948, cu concursul personajelor de mai sus au fost excluşi din Academie, printre alţii, Simion Mehedinţi, Alexandru Lapedatu (secretarul general al vechii Academii), Ioan Lupaş, Ion Nistor, Silviu Dragomir, Dimitrie Gusti (preşedintele Academiei în momentul epurării), Pantelimon Halippa, Onisifor Ghibu, Zenovie Pâclişanu, Constantin Rădulescu-Motru (fost preşedinte al Academiei), Lucian Blaga ş.a. (Petre Popescu Gogan, „Demolarea” Academiei Române, Memoria, nr. 28, p. 8-53 via Liviu Pleşa, studiul citat).
În “Holocaustul culturii române -Enciclopedia valorilor reprimate“, profesorul Mihai Ungheanu, descrie pe larg fenomenul epurarilor şi trecerea la index a sute de titluri şi autori, înlocuiţi cu agenţi şi comisari ideologici, prinşi în insectarul lucrării cu “operele” lor, cum ar fi: Silviu Brucan: Amănuntele unei capturi senzaţionale (1947); Paul Cornea: Tendinţe în opera de artă (1947); Leonte Răutu: Împotriva Cosmopolitismului (1948); Mihail Roller: Să învăţăm limba lui Lenin şi Stalin (1948); Zigu Ornea: Caracterul reacţionar şi diversionist al semănătorismului (1961); Radu Florian: O controversă filozofică.
Ah, era să uit de Tismăneanu. Oricât am căutat pe site-ul CIA vreo referire la cunoscutul profesor Tismăneanu sau la opera sa atât de vastă nu am găsit decât o singură notă, “sanitizată”. În informarea desecretizată se arată că în septembrie 1958 a apărut primul număr al revistei comuniste “Probleme ale Păcii şi Socialismului”, “un instrument sovietic important pentru controlul şi coordonarea mişcării internationalist-comuniste”, conform aprecierii analiştilor CIA.
Între principalii şase editorialişti ai revistei – pe care îi puteţi descoperi în documentul de mai jos – se află şi Leonte Tismăneanu. Conform CIA, cei şase “magnifici” imprimă ca direcţii temele clasice: că Statele Unite sunt “Inamicul Nr 1 al păcii” mondiale, că “numai comunismul va salva omenirea” şi “va învinge în întreaga lume”, bla, bla, bla…
Motto: “Aşchia nu sare departe de trunchi” – Proverb Românesc
1592/1954
PROTOCOL No. 37
al şedinţei Secretariatului CC al PMR din 8 decembrie 1954
Participă la şedinţă tovarăşii: Gh. Apostol, N. Ceauşescu şi M. Dalea. Au fost invitaţi tovarăşii L. Răutu şi V. Posteucă.
Şedinţa începe la ora 12.
Ordinea de zi:
– VI. […]
VII. Probleme curente.
[…]
VII. Secretariatul CC al PMR a mai hotărât următoarele:
1 – 3) […]
4) Aprobă în principiu reducerea termenului de depunere a minimului de candidat de la 2 ani la 1 an pentru un grup de 27 tovarăşi care sunt lectori şi profesori la şcolile superioare de partid, urmând ca să se anexeze cererile scrise ale tovarăşilor respectivi.
5) Aprobă în principiu ca un număr de 5 tovarăşi să prezinte dizertaţia fără a da examen de minim de candidat, urmând a se supune nominal spre aprobare Biroului Politic
6) Aprobă în principiu ca un număr de 5 tovarăşi să prezinte teza de doctorat fără a îndeplini cerinţele titlului de candidat în ştiinţe, urmând a se supune nominal spre aprobare Biroului Politic al C.C. al P.M.R. (Se anexează. Anexa 9)
7 – 11) […]
12) Aprobă propunerea Secţiei Gospodărie de Partid ca foştii deţinuţi şi internaţi politici (comunişti – nota mea) să fie scutiţi de plata mobilierului ce l-au primit din partea partidului sau a statului. De asemenea se aprobă ca Secţia Gospodăriei de Partid a CC să valorifice mobilierul şi alte obiecte vechi ce nu pot fi folosite la mobilarea sediilor şi centrelor de odihnă sau a caselor de oaspeţi, şi să le repartizeze pe acestea la propunerile comitetului organizaţiei sindicale, lucrătorilor de partid cu plata în rate, prin întreprinderea de construcţii şi reparaţii care va putea să facă reparaţiile necesare.
13 – 17) […]
Şedinţa s-a terminat la ora 16.30.
Gheorghe Apostol
EM 2 ex.
11.XII.1954.
Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond CC al PCR – Cancelarie, dosar 127/1954, f. 2 – 9.
30 noiembrie 1954.
Referatul întocmit de Leonte Răutu, şeful Secţiei de Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.M.R., prin care s-a propus prezentarea unor teze de doctorat de către cinci profesori de la şcolile superioare de partid, fără îndeplinirea tuturor condiţiilor legale, precum şi modificarea termenelor de susţinere a unor examene de către persoane din nomenclatura P.M.R. înscrise la doctorat.
Secţia de Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.M.R.
IEŞIRE nr. 1886 / 4 XII [1954] [Consemnare manu:] anexa 9-10
[Consemnări manu:] Aprobat. ss. M. Dalea 4 XII [19]54
De acord.
[indescifrabil]
Ianoş Fazekaş
Referat
Ţinând seama de nevoia urgentă de a avea cadre propagandistice cu titluri ştiinţifice, propunem Secretariatului C.C. al P.M.R. să aprobe următoarele măsuri:
a) Se aprobă reducerea termenului de depunere a examenului de minim de candidat de la 2 ani la 1 an pentru următorii tovarăşi:
Sugar Elisabeta – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”
Radian Mircea – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”
Dolgu Gheorghe – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”
Vesa Ion – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”
Folticica Paraschiva – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”
Mironescu Ileana – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”
Erdely Ştefan – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”
Huscaru Nicolae – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”
Simandan Ladislau – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”
Cazacu Honorica – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”
Ianculescu Alexandru – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”
Kovaci Nicolae – lector la Şcoala „Ştefan Gheorghiu”
Silea Vasile – lector la Şcoala „Ştefan Gheorghiu”
Balaure Florian – lector la Şcoala „Ştefan Gheorghiu”
Redlinger Ladislau – lector la Şcoala „Ştefan Gheorghiu”
Roşu Ion – lector la Şcoala „Ştefan Gheorghiu”
Godeanu Eugen – lector la Şcoala „Ştefan Gheorghiu”
Iorgu Teodor – lector la Şcoala „Ştefan Gheorghiu”
Paloş Gheorghe – lector la Şcoala „Ştefan Gheorghiu”
Falcon Berman – lector la Şcoala „Ştefan Gheorghiu”
Pruneanu Petre – lector la Şcoala „Ştefan Gheorghiu”
Iacob Adam – directorul Inst[itutului de] Rel[aţii] Internaţion[ale]
Petrescu Tiberiu – profesor [la] Inst[itutul de] Rel[aţii] Internaţionale
Suhaia Sara – Editura de Stat pentru Lit[eratură] Politică
Cernea Radu – secretar regional
Badrus Gheorghe – activist în Sec[ţia de] Prop[agandă şi] Agit[aţie a] C.C. [al] P.M.R.
b) Se aprobă următorilor tovarăşi să prezinte dizertaţia fără examen minim de candidat:
Tismăneanu Leonte
Paul Niculescu-Mizil
Cotovschi Grigore
Borgeanu Constantin
c) Să se aprobe următorilor tovarăşi să prezinte teza de doctorat fără a îndeplini cerinţele titlului de candidat în ştiinţe:
Barbu Zaharescu
Ştefan Voicu
Mihai Frunză
Silviu Brucan
Rachmuth Ion
d) Se aprobă tuturor aspiranţilor înscrişi la aspirantură de partid fără frecvenţă, o zi liberă pe săptămână pentru studiu.
[Consemnare manu:] 2 1/2 zile (mierc[uri şi] vineri)
30 XI 1954 ss. Leonte Răutu
N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar 127/1954, f. 156-157.
Note:
Documentul a fost ştampilat şi înregistrat la Secţia de Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.M.R. Pentru a reda acest amănunt, am utilizat caracterele italice.
Sublinierile din document şi ultima consemnare manu aparţin, probabil, lui Leonte Răutu. Pentru a reda aceste amănunte, am utilizat caracterele italice.
25 ianuarie 1955, Bucureşti.
Stenograma şedinţei Biroului Politic al C.C. al P.M.R. din 22 ianuarie 1955, în care s-a discutat, printre altele, despre propunerea Ministerului Afacerilor Externe de a se acorda vize de plecare în Israel persoanelor care solicitau reîntregirea familiei, precum şi despre situaţia unor membri ai nomenclaturii P.M.R., care doreau să obţină derogări de la Legea învăţământului pentru a li se acorda titlul de doctor în ştiinţe.
Direcţia Treburilor C.C. al P.M.R. ARHIVA BIROULUI POLITIC
No. 113 / 1955 Nr. 8 / 1955
Stenograma
şedinţei Biroului Politic al CC al PMR din 22 ianuarie 1955
Şedinţa a început la ora 10.
Au fost de faţă tovarăşii: Gh. Gheorghiu-Dej, Gh. Apostol, M. Constantinescu, Chivu Stoica, E. Bodnăraş, C. Pîrvulescu, P. Borilă, N. Ceauşescu, D. Coliu şi Al. Drăghici.
Trebuie dat profil institutului de fizică. Problemei acesteia trebuie să-i dăm importanţă. Institutul să funcţioneze nu în condiţiile de până acum. Desigur, să aibe (sic!) legătură cu Academia, dar să lucreze sub directa supraveghere a guvernului. Să avem aici un grup mic care să se acope (sic!) de problema energiei atomice, iar noi să fim în curent mereu cu ce se face acolo. Vor fi multe lucruri care se cer a fi secrete, sunt probleme de relaţii internaţionale.
Tov. Bodnăraş: O parte a oamenilor din institut vor fi încadraţi în special pentru această problemă. Institutul are multe alte probleme; la Consiliul de Miniştri să fie atrasă numai o parte. Ei vor trebui să aibe instalaţii experimentale pe teritorii unde nu intră nimeni.
Tov. Gheorghiu-Dej: Propun să se organizeze la Consiliul de Miniştri această problemă. (De acord).
Tov. Apostol: Propun ca de această problemă să se ocupe personal tov. Gheorghiu-Dej. (Toţi tovarăşii sunt de acord).
[…]
*
Tov. Apostol: Este o propunere a Ministerului Afacerilor Externe în legătură cu emigrările în Izrael [sic!].
Tov. Gheorghiu-Dej: Noi am reuşit să aducem aici o parte din evrei pe baza ideii de unificare a familiilor, însă guvernanţii Izraelului [sic!] opresc venirea lor, pun piedici. Se ridică chestiunea că unificarea familiilor să fie văzută de ambele părţi. Cine vrea să vină, să vină, cine vrea să se ducă, să se ducă. Nu mai ştiu în ce an, dar prin ţara noastră au trecut venind din URSS câţiva cetăţeni sovietici de origină [sic] evrei, bătrâni, care au cerut să se ducă să moară în Izrael [sic!]. Li s-a dat voie să plece, au primit paşaport sovietic şi rămân cetăţeni sovietici. Aşa au primit şi ruşii, foşti cetăţeni ai vechii Rusii ţariste. Avem aici şi din aceştia. Ei nu sunt lăsaţi apatrizi. Cine vrea, îşi menţine cetăţenia sovietică. În cazul nostru, cetăţenia R.P.R. S-a ridicat chestiunea că ar fi logic să se acorde vize de ieşire din R.P.R. şi de intrare. Dar este destul să deschizi robinetul …
Tov. Drăghici: Izraelul [sic!] va organiza presiuni.
Tov. Bodnăraş: Se vorbeşte de cei a căror plecare e justificată, au acolo tată, mamă, copii, ca să întregească familiile. Nu în sens mai larg de nepoţi, mătuşi etc.
Tov. Drăghici: Eu mi-am spus părerea. Se fac presiuni şi pe linia Congresului mondial evreiesc şi ONU. Aici este vorba de jocul spionajului american care vrea să-şi bage oamenii.
Tov. Pîrvulescu: Dar noi nu ne putem izola de restul lumii.
Tov. Drăghici: Dar nimeni nu le dă drumul.
Tov. Gheorghiu-Dej: Tovarăşii de la M.A.E. ne-au cerut să le dăm răspuns.
Tov. Pîrvulescu: Dacă vrea cineva să rămână, rămâne. Dar cu sila nu se poate ţine dacă vrea să plece. E pusă bine problema în sensul de a se întregi familiile. Desigur trebuie văzut de la caz la caz.
Tov. Drăghici: Şi cine precizează în [fie]care caz?
Tov. Bodnăraş: Organele. Principial nu putem spune nu.
Tov. Gheorghiu-Dej: Vă rog să vă spuneţi părerea.
Tov. Drăghici: Eu mi-am spus părerea. Înseamnă să aruncăm un pietroi într-o baltă agitată. Toată banda sionistă o să înceapă să împingă oamenii spre plecare şi să vedeţi vozi [corect: cozi] pe Calea Victoriei care o să ne preseze să le dăm drumul. Aici cred că nu este chestiune de reciprocitate, ci de plecare.
Tov. Gheorghiu-Dej: Pot să vină de acolo aici pentru întregirea familiei care este în RPR şi pentru întregirea familiei acolo dacă sunt rude aici şi vor să plece acolo. Ei o să speculeze chestiunea şi din punct de vedere umanitar.
Sioniştii, când am dat drumul evreilor, desfăşurau o activitate pentru plecarea în Izrael [sic!]. Am fost puşi în faţa situaţie că o parte plecând acolo au mai rămas aici o parte din membrii familiei lor aici. Apoi treptat am mai redus, să [corect: s-a] spus să nu plece tinerii, că am cheltuit cu ei. Dar dacă pleacă ce să le faci? Dacă rămân tot o să lucreze în silă. Dar noi i-am oprit, am dat drumul la bătrâni. Apoi s-a pus chestiunea să facem propagandă. Aceasta a dat şi rezultate. Însă unii au căutat şi alte căi şi au obţinut paşapoarte cu bani având la Interne omul lor.[1]
Ceea ce se propune acum nu este să plece poporul evreiesc în masă, ci este vorba de a cădea în principiu de acord cu privire la plecarea celor care au familii acolo şi venirea acelora care au aici familii. Şi aceasta să fie reciproc, pe bază de reciprocitate şi nu în masă, ci treptat.
Tov. Bodnăraş: Eu sunt de acord.
Tov. Chivu: Şi eu sunt de acord, de la caz la caz.
Tov. M. Constantinescu: De la caz la caz şi la cerere individuală.
Tov. Drăghici: Eu îmi menţin părerea.
Tov. Bodnăraş: Principial în această problemă nu putem lua o hotărâre şi să spunem că nu suntem de acord.
Tov. Gheorghiu-Dej: Întrucât suntem la acest punct, unde am stabilit că dăm drumul de la caz la caz, în ţara noastră sunt diverşi cetăţeni străini, elveţieni, austrieci, francezi. Să ia Biroul Politic şi în această privinţă o hotărâre în sensul de a nu reţine pe aceştia în ţara noastră dacă vor să plece, pentru că ei au legături cu legaţiile lor şi ne încurcă mai mult socotelile.
Tov. Bodnăraş: Dacă ei nu vor să rămână, noi nu putem să-i împiedicăm să plece.
Tov. Drăghici: Sunt şi cetăţeni maghiari, cehi ş.a.
Tov. Gheorghiu-Dej: Să existe o hotărâre de principiu că pot să se ducă.
Tov. M. Constantinescu: Sigur, n-avem nevoie de oameni care nu sunt legaţi de noi.
Tov. Gheorghiu-Dej: Tov. Pârvulescu este în comisia de vize, să se ştie acolo cum să procedeze.
Ca informare a Biroului Politic, conform cu cele stabilite anterior, s-a dat drumul la 2 sau 3 francezi, elveţieni, Housse, Piccolot etc. Încercăm şi prin aceasta a îmbunătăţi puţin atmosfera. Recomandarea a fost să nu le dăm drumul deodată la toţi, ci pe rând.
Putem deci să considerăm că Biroul Politic principial este de acord să luăm măsuri practice în privinţa aceasta.
*
Tov. Apostol: Mai este o propunere de la Secţia de Propagandă şi Agitaţie şi pe care o susţine Secretariatul, ca 4 tovarăşi: [Leonte] Tismăneanu[2], [Paul] Niculescu-Mizil[3], [Grigore] Kotovschi[4] şi [Constantin] Borgeanu să poată să-şi ia titlul de candidat dând dizertaţia fără a fi trimişi la examen. Ei sunt profesori în ştiinţe economice.
Tov. Bodnăraş: Unde să dea examene?
Tov. Apostol: Examen de stat. E vorba să nu meargă la examenul minim de candidat pentru că ei sunt profesori şi să prezinte numai dizertaţia.
Tov. Pîrvulescu: De ce să facem această excepţie?
Tov. Apostol: Tovarăşii nu au putut s-o ia de la capăt. Aceştia dau lecţii studenţilor.
Tov. Gheorghiu-Dej: La mine a mai venit propunerea aceasta. Eu nu pot să privesc formal obţinerea unei diplome.
Tov. Bodnăraş: Şi Biroul Politic să ridice un regim stabilit pentru toată ţara?
Tov. Apostol: Şi mai sunt 5 tovarăşi care se propune ca fără să dea teze de doctorat să devină doctori în ştiinţe: [Mihai] Frunză, [Ştefan] Voicu[5] etc. [Barbu Zaharescu[6], Silviu Brucan[7] şi Ion Rachmuth[8]].
Tov. Bodnăraş: Părerea mea este să se respecte legile şi toţi să dea examenele.
Tov. M. Constantinescu: Nu este chestiunea să nu prezinte dizertaţia, ci să nu li se ceară minimum de candidat. Ei sunt profesori universitari şi minim de candidat se cere unui student.
Tov. Borilă: Dizertaţia o scrie acasă, dar la examen se prezintă în faţa unei comisii.
Tov. Bodnăraş: Aici e vorba de două categorii: unii care vor să devină candidaţi în ştiinţe fără examen, alţii să devină doctori fără dizertaţie. Eu nu sunt de acord.
Tov. Gheorghiu-Dej: Eu mi-am exprimat temerea că se crează un precedent. Tovarăşii merită, au capacitatea, s-au ridicat, dar de ce să urmeze altă lege decât ceilalţi? Şi apoi se crează un precedent după care vor veni şi alţii. Şi astfel se crează o situaţie pentru aceştia că au intrat pe altă uşă decât ceilalţi. Şi eu zic să dea examen.
Mai este încă un fenomen. Într-un şir de institute sunt trimişi oameni, elemente mic burgheze, care au profitat de poziţia lor şi s-au făcut profesori. Este o pleiadă de profesori, conferenţiari, asistenţi, tot ce vrei. Au obţinut aceasta. Acum vor să devină doctori în ştiinţe.
Tov. Bodnăraş: Dacă vom aproba această propunere, vom coborî autoritatea titlului de doctor şi candidat în ştiinţe.
Tov. Gheorghiu-Dej: Eu am stat de vorbă cu Răutu, că de ce vrea să le facem un rău oamenilor şi ce o să se spună despre aceasta.
Tov. Drăghici: Este şi o lipsă de seriozitate cu care se privesc titlurile.
Tov. Gheorghiu-Dej: Unul din argumente a fost că oamenii aceştia sunt într-o poziţie delicată fiind în contact cu profesori, docenţi, cu oameni cu titluri şi ei deşi predau în calitate de profesori, nu au aceste titluri.
Tov. Bodnăraş: Ajunge că am promovat în cadrele Academiei oameni care n-ar fi trebuit, nişte incapabili.
Tov. Gheorghiu-Dej: Şi [Mihail] Roller este academician. A făcut o muncă migăloasă, a strâns documente. Foarte bine. Partidul trebuie să-l felicite pentru aceasta. Tot aşa trebuie să-l critice că atunci când a scos [lucrarea] Istoria României s-a semnat el „Acad. Roller”. Cum de nu-l duce capul să se gândească mai departe, e doar membru de partid, tovarăş bun, că ce atmosferă crează prin aceasta partidului?
Tov. Bodnăraş: Eu cred că şi această problemă trebuie s-o vedem.
Tov. Gheorghiu-Dej: Da. Mie mi s-a mai ridicat problema şi de alţii, printre care şi de Marinescu Voinea[9], ministrul Sănătăţii, om foarte serios, care-şi continuă activitatea ştiinţifică şi practică, un om foarte aşezat, echilibrat. El mi-a spus cu jenă despre lucrurile acestea, că la Ministerul Sănătăţii şi poate şi la alte ministere sunt profesori făcuţi peste noapte. Mie mi-ar crăpa obrazul să mă prezint în poziţia de profesor şi să nu cunosc problemele. De ex[emplu]. Dunăreanu, student neisprăvit acum vrea să devină om de ştiinţă. Este normal să avem asemenea profesori?
Tov. M. Constantinescu: A fost şi politica Ministerului Învăţământului care a promovat o serie de oameni, a căutat să umple golurile care le-a avut.
Tov. Bodnăraş: Ministerul a legalizat situaţia.
Tov. Chivu: Ar trebui să se facă examene.
Tov. M. Constantinescu: Trebuie făcută o triere şi cine nu corespunde, să fie scos.
Tov. Gheorghiu-Dej: Cu procedurile acelea ne-am ridicat în cap şi intelectualitatea care comentează. Unii au ajuns profesori cu 3 – 4 clase primare, nu cunosc nimic din medicină, sunt nişte profani. Şi aceasta face o atmosferă foarte proastă între intelectualitatea noastră. E adevărat, ea s-a format cu educaţie burgheză, totuşi nu putem să ignorăm părerea ei.
Tov. Bodnăraş: Titlul de profesor universitar, de academician, este un titlu înalt. Omul trebuie să aibe facultatea absolvită, să ia titlul de doctor în ştiinţe, să aibe lucrări ştiinţifice, să fie promovat de un colegiu. Dar noi am făcut profesori fără toate acestea, începând cu [Lucreţiu] Pătrăşcanu.
Tov. Gheorghiu-Dej: Da, el a deschis seria. Pot să fie lectori, să ţină lecţii.
Tov. Bodnăraş: Chiar lector este un titlu ştiinţific care trebuie dobândit.
Cred că n-ar fi rău să facem o verificare a acestei situaţii, s-o cunoaştem.
Tov. Gheorghiu-Dej: Cred că chestiunea aceasta ar trebui luată de Secretariat. Eu am rugat să se facă o listă cu persoanele care au obţinut titluri fără cunoştinţe.
Tov. Apostol: O să facem.
Tov. Bodnăraş: Profesorii, academicienii, doctorii în ştiinţe, candidaţii în ştiinţe, va trebui să-i vedem.
*
[…]
Şedinţa a luat sfârşit la ora 14.
A.N.I.C., fond CC al PCR – Cancelarie, dosar 6/1955, f. 5; 19 – 25; 30.
[1] Gheorghe Gheorghiu-Dej se referea, probabil, la Teohari Georgescu, fostul ministru al Afacerilor Interne, înlăturat din funcţie în anul 1952.
[2] Leonte Tismăneanu (Leonid Tismineţki, Leonida Tisminetzski sau Leon Tisminiţchi) (n. 1913, Soroca – d. 1981, Otopeni): membru al Partidului Comunist din România din anul 1933; exmatriculat din facultate în anul 1935 din cauza activismului său comunist şi condamnat la închisoare împreună cu Grigore Preoteasa; s-a înrolat în Brigăzile Internaţionale de voluntari care luptau alături de trupele regimului republican de la Madrid; grav rănit în anul 1937, i s-a amputat braţul drept (după unele surse, a căzut din tren şi i s-a retezat mâna – nota mea, VR); după încheierea războiului civil din Spania, s-a refugiat în URSS împreună cu soţia sa, Hermina Marcusohn, şi în anul 1941 a devenit redactor la postul de radio „Moscova”; după revenirea în ţară în martie 1948, a fost numit redactor-şef al Editurii de Stat pentru Literatură Politică şi şef de catedră de marxism; din anul 1949, membru în cadrul redacţiei revistei internaţionale Pentru pacea trainică, pentru democraţie populară, care avea sediul la Praga; acuzat de „atitudine fracţionistă” în anul 1958, îşi pierde funcţia pe care o avea la Editura de Stat pentru Literatură Politică şi a fost exclus din Partidul Muncitoresc Român în anul 1960; în februarie 1964 a fost reprimit în P.M.R. şi i s-a recunoscut vechimea în partid pentru perioada 1933 – 1960. Cf. Copilăria comunismului românesc în arhiva Cominternului, ediţie de documente coordonată de Alina Tudor-Pavelescu, Arhivele Naţionale ale României, Bucureşti, 2001, p. 432 – 433; 436; Vladimir Tismăneanu, Ghilotina de scrum, Editura POLIROM, Iaşi, 2002; Partidul Comunist din România în anii celui de-al doilea război mondial (1939 – 1944), ediţie de documente coordonată de Alina Tudor-Pavelescu, Arhivele Naţionale ale României, Bucureşti, 2003, p. 223 – 224; Vladimir Tismăneanu, Stalinism pentru eternitate: o istorie a comunismului românesc, trad. Cristina Petrescu, Dragoş Petrescu, Editura POLIROM, Iaşi, 2005, p. 39; Petre Opriş, Leonte Tismăneanu (1913 – 1981), în „Arhivele Totalitarismului”, anul XIII, nr. 1-2 (46-47)/2005, p. 252 – 256.
[3] Paul Niculescu-Mizil (n. 25 noiembrie 1923, Bucureşti): director de studii la Şcoala superioară de partid „Ştefan Gheorghiu” (1949); director adjunct al Şcolii superioare de partid „Ştefan Gheorghiu” (1952); rector al Şcolii superioare de partid „Ştefan Gheorghiu” (1953); director adjunct al Institutului de Istorie a PMR (1955); membru al C.C. al P.M.R. (P.C.R.) (28 decembrie 1955 – 22 decembrie 1989); şeful Secţiei de Propagandă şi Agitaţie a C.C. a P.M.R. (P.C.R.) (1956 – 1968); deputat în Marea Adunare Naţională, reprezentând pe rând judeţele Galaţi, Timiş, Arad, Bacău, Satu – Mare (3 februarie 1957 – 22 decembrie 1989); secretar al C.C. al P.M.R. (P.C.R.) (22 martie 1965 – 1972); membru al Comitetul Politic Executiv al C.C. al P.C.R. (24 iulie 1965 – 22 decembrie 1989); membru al Prezidiului Permanent al C.C. al P.C.R. (12 august 1969 – 28 noiembrie 1974); viceprim – ministru al guvernului (20 aprilie 1972 – 26 martie 1981); ministru al Educaţiei şi Învăţământului (11 octombrie 1972 – 16 iunie 1976); preşedinte al Consiliului de coordonare a producţiei de bunuri de larg consum (16 iunie 1976); ministru al Finanţelor (7 martie 1978 – 26 martie 1981); reprezentant permanent al României la CAER (12 iunie 1979); preşedinte al CENTROCOOP (1981 – 1989). Gheorghe Crişan, Piramida puterii. Oameni politici şi de stat din România (23 august 1944 – 22 decembrie 1989), Editura PRO HISTORIA, Bucureşti, 2001, p. 207 – 208.
[4] Grigore Cotovschi (Grigore Kotovschi): „militant [comunist] evreu din Basarabia, a luptat în Brigăzile Internaţionale [înfiinţate în Spania, în timpul războiului civil (1936 – 1939)], şi-a petrecut anii războiului în URSS, apoi s-a întors în România, unde a lucrat în aparatul de propagandă [al Partidului Muncitoresc Român], până la excluderea sa din partid, în 1958”. Vladimir Tismăneanu, Fantoma lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Editura Univers, Bucureşti, 1995, p. 69.
[5] Aurel Rottenberg (Ştefan Voicu) (n. 1906 – m. 1992): evreu din rândurile comuniştilor internaţi în lagărul de la Târgu – Jiu; la 8 septembrie 1942 a fost deportat în Transnistria, în lagărul de la Vapniarka, districtul Jugastru; redactor-şef adjunct al ziarului „Scânteia” (1948); preşedintele sindicatului ziariştilor profesionişti (1 iunie 1948); membru supleant al C.C. al P.M.R. (28 decembrie 1955 – 25 iunie 1960); membru al C.C. al P.C.R. (25 iunie 1960 – 23 noiembrie 1984); deputat în Marea Adunare Naţională, reprezentând pe rând judeţele Argeş, Vâlcea, Galaţi, Suceava (5 martie 1961 – 17 martie 1985); redactor-şef al revistei „Lupta de clasă” (1962); redactor-şef al revistei „Era Socialistă” (1974). Dennis Deletant, Teroarea comunistă în România. Gheorghiu-Dej şi statul poliţienesc, 1948 – 1965, Editura POLIROM, Iaşi, 2001, p. 29 – 30; Gheorghe Crişan, op. cit., p. 309.
[6] Barbu Zaharescu (Bercu Zukerman) (n. 17 martie 1906, Bârlad, judeţul Vaslui – d. 14 noiembrie 2000, Bucureşti): membru al P.C.R. (1923); economist român, profesor la Universitatea din Bucureşti; este autorul primului curs de economie politică marxistă apărut în limba română; rector al Institutului „Maxim Gorki” din Bucureşti (1952); ministru plenipotenţiar în Argentina (17 martie 1955 – 3 februarie 1956); membru supleant al C.C. al P.M.R. (28 decembrie 1955 – 24 iulie 1965); ambasador în Turcia (7 martie 1956 – 22 ianuarie 1959); ambasador în R. P. Chineză (22 ianuarie 1959 – 29 iulie 1961); ambasador în R. D. Vietnam (22 ianuarie 1959 – 29 iulie 1961); membru al C.C. al P.C.R. (24 iulie 1965 – 24 noiembrie 1974); membru al Comisiei Centrale de Revizie (28 noiembrie 1974 – 23 noiembrie 1984); membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România; opere principale: „URSS după 15 ani” (1932, în colaborare); „Karl Marx despre procesul de circulaţie al capitalului” (1955); „Karl Marx despre procesul de ansamblu al economiei capitaliste” (1965). Dicţionar enciclopedic român, vol. IV, Editura Politică, Bucureşti, 1966, p. 928 – 929; Gheorghe Crişan, op. cit., p. 313; Membrii C.C. al P.C.R. (1945 – 1989). Dicţionar, coordonator: Florica Dobre, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2004, p. 631.
[7] Silviu Brucan (n. 18 ianuarie 1916, Bucureşti): secretar general de redacţie şi redactor-şef adjunct al ziarului „Scînteia” (1944 – 1956); deputat al Marii Adunări Naţionale, reprezentând judeţul Prahova (de la 30 noiembrie 1952); ministru plenipotenţiar în SUA (7 martie 1956 – 10 iulie 1959); reprezentant permanent la ONU (la sediul de la New York) (10 iulie 1959 – 18 septembrie 1961); vicepreşedinte al Radioteleviziunii române (eliberat din funcţie la 6 ianuarie 1966). Gheorghe Crişan, op. cit., p. 49.
[8] Ion Rachmuth (n. 1911 – d. ?): economist român, profesor universitar, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România; a tradus în limba română lucrarea lui Karl Marx, „Capitalul” (volumul I în anul 1947 şi volumul II în anul 1951); a publicat studii îndeosebi cu privire la producţia de mărfuri, legea valorii şi fixarea preţurilor în socialism; opere principale: „Legea valorii şi temeiurile aplicării ei în economia socialistă” (1949); „Deosebirea esenţială dintre rolul economic al statului socialist şi rolul economic al statului capitalist” (1960); „Aspecte ale crizei economiei politice burgheze contemporane” (1965). Dicţionar enciclopedic român, op.cit., p. 13.
[9] Cf. Petre Opriş, Ministrul comunist al Sănătăţii, dr. Voinea Marinescu – altruism şi decenţă profesională, în „Cetatea Bihariei. Revistă de cultură şi istorie militară”, seria a II-a, nr. 1 (3)/2005, p. 117 – 119.
Protocronismul este o prioritate in raport cu ideea de sincronism. Adica, noi nu gafaim in urma altora, ci putem cateodata lua startul inaintea lor. S-a spus ca aceasta conceptie protocronica este falsa fiindca noi am intrat in cadrul culturii moderne, dupa alte popoare, deci nu putem da lucruri noi inaintea acelora, din moment ce am venit dupa ele. Aceasta este o judecata…
În captivitatea istoriei. Această parafrază din titlu la celebrul îndemn al neo-kantienilor de întoarcere la Kant (Zurück zu Kant!), îl are, de astă dată, drept călăuză, în ce-l priveşte pe Dante, pe Edgar Papu.
În analiza importanţei artei, Edgar Papu întreprinde o interesantă paralelă între Faust şi meşterul Manole. El porneşte de la premisa că după cum simbolul aspiraţiei către cunoaştere îşi află cea mai înaltă expresie în persoana lui Faust, tot astfel năzuinţa opusă îşi găseşte cel mai desăvârşit purtător în făptura mistică a Meşterului Manole.
Astazi, 30 martie 2013, se implinesc 20 de ani de la moartea marelui carturar roman de valoare universala Edgar Papu (1909 – 1993). Coincidenta istorica face ca tot intr-o zi de 30 septembrie, insa in urma cu 24 de ani, sa mearga spre Ceruri un alt mare carturar al culturii romane, pe deasupra si nevolnic monah, Parintele Nicolae Steinhardt. Nicolae a ales calea Rohiei. Edgar Papu a fost crestinat la catolicism de rit oriental de insusi Monseniorul Vladimir Ghica – declarat chiar zilele trecute “martir pentru credință” de către noul Papa Francisc – si s-a casatorit cu Angela, fiica de preot ortodox (foto dreapta). Ce-i mai leaga pe cei doi: amandoi s-au nascut evrei, amandoi s-au crestinat pe pamant romanesc, amandoi au facut inchisoare politica, fiind eliberati cu decretul din 1964, de dupa desovietizarea structurilor de forta, amandoi au iubit poporul roman si amandoi au suferit pentru Romania. Amandoi au lasat o mostenire inestimabila acestui neam, in care s-au izbavit.
In absenta oricaror manifestari culturale omagiale pe masura staturii impresionante a eseistului si criticului literar Edgar Papu, portalul Ziaristi Online propune cititorilor sai o serie de articole comemorative care sa atinga personalitatea acestui geniu al Romaniei, a carui memorie este terfelita si azi, de aceeasi si aceeasi dusmani ai poporului roman.
Considerat “parintele protocronismului romanesc” modern, dupa Hasdeu (“Etymologicum magnum Romaniae”) si Densusianu (“Dacia preistorica”), Edgar Papu a fost supus unui adevarat linjas pe termen lung, de cele mai multe ori cei care il executau fiind total lipsiti de orice cunostinta asupra operei si valorilor exprimate de marele ganditor. Ce este asadar protocronismul (gr. protos – primul și chronos – timp)? Sintetizat, este “un curent de idei care urmărește să pună în valoare anticipările creatoare pe plan universal în domeniul culturii și civilizației, pe care orice popor le poate revendica”. Sau: “o constatare de bun simţ, o realitate culturală prezentă în oricare formă de comparatism care admite realitatea evoluţiei paradigmelor culturale de-a lungul istoriei” (Theodor Codreanu). Conform acestui curent, continuitatea romaneasca si crestineasca pe acest pamant a contribuit definitoriu si primordial la dezvoltarea civilizatiei europene.
Parintele Staniloae avea sa explice despre prefacerile europene dupa nasterea, crucificarea si invierea Mantuitorului nostru Iisus Hristos: “Din Filipi, Apostolul Pavel şi însoţitorii lui au dus creştinismul şi în alte oraşe macedonene, între care şi în Tesalonic şi Bereea (Fapte, cap. 17) care până azi purtând numele de Veria este locuit aproape în întregime de macedoneni. Aceşti macedoneni erau traci, care purtau şi numele de besi. Besii se întindeau şi dincolo de Bosfor, în Bitia, sub numele de Biţi. Troia era unul din oraşele lor. Ei erau în fond un neam romanic, ca dovadă stă faptul că Enea, nepotul lui Priam, plecând din Troia după ce a fost cucerită de traci, se duce în Italia, unde întemeiază Roma. Dar o dovadă despre romanitatea acestor traci sau besi este şi faptul că numai ei rămân după plecarea armatelor romane din Dacia, şi apoi din sudul Dunării, vorbitori ai limbii romane, câtă vreme în Grecia, Egipt, Asia Mică, această limbă s-a pierdut.” (“De ce suntem ortodocsi”, Revista „TEOLOGIE ŞI VIAŢĂ” Nr. 4-8, 1991, via Roncea Ro).
“Inaintea gloriei care a fost Grecia si Roma, inainte chiar de primele orase ale Mesopotaniei sau a templelor de-a lungul Nilului, au trait in valea de jos a Dunarii si la poalele Balcanilor oameni care au fost primii in arta, tehnologie si comert la mare distanta”. Paradoxal, pentru detractorii teoriei protocronismului, acest citat nu-i apartine lui Edgar Papu si nu a fost publicat pe vreun site “extremist”, “tracoman”, “dacoman” sau “national-comunist” ci este reprodus din New York Times ( NYT – 30 noiembrie 2009) si este scris de John Noble Wilford, care afirma, prezentand expozitia internationala “The Lost World of Old Europe: the Danube Valley, 5000-3500 B.C. – see also Origins: A History of Beginnings.” ca “civilizaţia europeană a început la poalele Carpaţilor” (Enciclopedia Romaniei online).
Teoria incriminata de dusmanii de ieri si azi ai Romaniei a fost creionata de Edgar Papu pentru prima oara in eseul „Protocronismul românesc” (Revista “Secolul XX”, 1974) si explicata mai pe larg in lucrarea “Din clasicii noştri” (Editura Eminescu, Bucuresti, 1977). Dezvoltata ca un curent cultural, teoria lui Edgar Papu avea sa fie anihilata de la cel mai inalt nivel al Partidului, printr-un personaj funest, care s-a dovedit ulterior a fi un veritabil agent sovietic, disparut misterios din Romania dupa 1989, dupa inscenarea propriei inmormantari: Gheorghe (Gogu) Radulescu, vicepreședinte al Consiliului de Stat al României Socialiste, membru al Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist din Romania (foto dreapta, amuzandu-l pe N. Ceausescu).
Denigratorii lui Edgar Papu au sustinut si reafirmat incontinuu ca protocronismul reprezinta platforma de edificare a “national-comunismului” lui Ceausescu. Dar faptele demonstreaza cu totul si cu totul altceva: profesorul Theodor Codreanu arata: “În nr. 2/1986 al revistei România literară, Gogu Rădulescu publica, erijându-se în cunoscător, articolul “Profesorii mei de limba română”, în care nu numai că nu adopta protocronismul ca ideologie partinică, dar îi aducea grave acuze, între care şi aceea că a readus „prezenţa ideilor de extremă dreaptă în publicistica noastră” (“Edgar Papu si minoratul culturii romanesti”). De altfel, “national-comunistul” Edgar Papu avea sa fie aparat din exil de insusi Mircea Eliade, cel care impartasea aceleasi idei cu nedreptatitul de la Bucuresti: „Nu copiam Europa, nici nu o respingeam – ci ne măsuram cu ea”. “Era Eliade ideolog al politicii culturale a P. C. R., iar Gogu Rădulescu şi Suzana Gâdea anticomunişti?”, se intreaba profesorul Theodor Codreanu.
In urma articolului nomenclaturistului comunist, de infierare a protocronismului, Edgar Papu a fost interzis a doua oara, dupa perioada de detentie ispasita sub acuzatia de “uneltire contra ordinii sociale”. Suzana Gadea, președinte al Consiliului Culturii și Educației Socialiste, interzice aparitia Dreptului la replica al profesorului Edgar Papu la atacul venit din varful piramidei agentilor sovietici. Incepe cea de a treia perioada de marginalizare din viata profesorului, dupa ce o “Comisie Simionescu”, insarcinata cu epurarile in mediul universitar, trasa in 1948 ordinul “sa fie lasat fara statut social” – pentru ca “este un element idealist, mistic, nesigur” -, urmat apoi de incarcerarea sa din 1961. O moarte civila din care, totusi, “neolegionarul” Edgar Papu – “o minune de neam davidic în neamul românesc”, dupa cum il defineste profesorul Ilie Badescu – a inviat si ramane viu, in memoria fiintei culturale si a constiintei nationale. De amintit, intr-o paranteza: Gogu Radulescu este vazut pana in ultimele clipe ale regimului comunist, de-a dreapta lui Ceausescu, in aparitia sa televizata din sediul CC al PCR in care acesta se exprima pe tema evenimentelor de la Timisoara (20 decembrie 1989). In aceeasi seara, Gogu Radulescu avea sa urmareasca o piesa a uneia dintre amantele sale, Valeria Seciu, la Teatrul Mic. Din masina neagra cu numar mic a demnitarului comunist aveau sa coboare, impreuna cu acesta, criticii Zigu Ornea si… Nicolae Manolescu. (Vedeti siCazul Gogu Rădulescu şi Loja de la Comana sub lupa Securităţii. Reteaua din Retea: de la Komintern la Neokomintern si Un document original halucinant. Semnaturile intelectualilor patriei pentru eliberarea lui Gogu Radulescu, membru CPEx al CC al PCR. EXCLUSIV).
Peste ani, acelasi Nicolae Manolescu avea sa contribuie la asa-numitul “Raport Tismaneanu” in care protocronismul era din nou “infierat”, cu aceeasi “manie proletara” ca si in articolul membrului CPEx al CC al PCR, Gogu Radulescu (foto dr.). De notat, ca, exact in acelasi timp in care “apologetul national-comunismului” Edgar Papu isi spunea rugaciunile salvatoare in celulele inchisorilor comuniste in care fusese aruncat, criticul “anti-comunist” Nicolae Manolescu scria: “Literatura realist-socialistă este, prin natura ei, o literatură a valorilor etice, surprinzând mutaţiile profunde, determinate în conştiinţă de ideea socialismului… Înzestraţi cu conştiinţa ştiinţifică a realităţii, scriitorii noştri reflectă cu perspicacitate desăvârşirea făuririi construcţiei noi, socialiste, reflectă chipul omului nou, constructor al societăţii viitorului. Acesta este în primul rând muncitorul comunist. E o mare cucerire a literaturii noastre contemporane zugrăvirea acestui erou al revoluţiei.” (Nicolae Manolescu, ,,Înnoire”, “Contemporanul”, nr. 34/24 aug. 1962.). Si inca: “Partidul i-a ajutat pe scriitori să înţeleagă ce rol le revine în viaţa socială, în lupta pentru construirea şi desăvârşirea socialismului, aportul pe care îl pot aduce la făurirea şi dezvoltarea conştiinţei socialiste şi la distrugerea vechii mentalităţi.” (Nicolae Manolescu, “Contemporanul”, nr. 34, 1964). Delirul continua si in 1965: “Un amplu răsunet au găsit în conştiinţa scriitorilor şi creatorilor de artă cuvintele rostite de tovarăşul Nicolae Ceauşescu de la tribuna celui de al IX-lea Congres al PCR” (Sursa: Cotidianul.ro).
Ca un element de turnesol, se cuvine sa amintim ca, in timp ce Manolescu gireaza si astazi adevarate atacuri la adresa lui Eminescu si a fiintei nationale, ultima carte a profesorului Edgar Papu, la care a lucrat, aproape orb, pana in cea din urma clipa a vietii sale, aparuta postum la Editura Princeps (Iaşi, 2005), îngrijită de fiul sau, Vlad-Ion Papu, si cu o prefaţă de Zoe Dumitrescu-Buşulenga – Maica Benedicta, a fost Eminescu într-o nouă viziune (Vedeti aicicronica profesorului Theodor Codreanu). Eminescu, “omul deplin al culturii românesti” dupa cum il considera colegul sau de crez si generatie Constantin Noica, si despre care Edgar Papu afirma: “Pe plan national, Eminescu se dovedeste un exponent nedezmintit al pamântului nostru.” (www.mihaieminescu.ro).
“Pe Edgar Papu mi l-am închipuit mereu ca pe o copie fidelǎ a icoanei marelui sfânt al Rusiei, Cuviosul Serafim de Sarov. Învǎluiţi amândoi într-o desǎvârşitǎ blajinǎtate a firii omenesti şi dominaţi de o mare evlavie faţǎ de preceptele unei vieţi creştine exemplare, Edgar Papu şi Cuviosul Serafim de Sarov au trecut, fiecare la vremea lui, pragul unic al eternitǎţii pǎtrunşi de acelaşi sentiment al dezmǎrginitei umilenii”, il evoca pe marele disparut esista Magdalena Albu intr-un articol cu titlul Edgar Papu – fluviul unei conștiințe exemplare. ”În ghearele anchetatorilor şi temnicerilor au încăput şi figuri cu totul candide, din specia celor care nu pot omorî o muscă, dar care intrau în programul de decimare, de exterminare a inteligenţei creatoare româneşti”, scria profesorul Mihai Ungheanu despre arestarile lui Constantin Noica, Vasile Voiculescu si Edgar Papu, in lucrarea sa fundamentala, “Holocaustul culturii române“.
“În zilele noastre planeta apare încă dominată de Ananké, cumplita zeiţă a nevoii. Să nu fi ajuns, oare, omul la putinţa de a se elibera din lanţurile ei? Trecută de „păcatele tinereţii”, săvîrşite în trecutul nevîrstnic al secolului XX, omenirea se cere să descopere cel mai preţios dar al vieţii în propria ei conştiinţă. Deoarece adîncul acestei conştiinţe omeneşti cuprinde. în stare matură, comori mai bogate decît tot aurul lumii, valorile lăuntrice sînt chemate să comande şi asupra „situaţiei date”, şi asupra „nevoii”, pe care sfîrşitul de veac le impune, în pragul unui nou mileniu. România este pe cale de-a răspunde unei asemenea cerinţe. Ea dă exemplul unei ţări mici, dar al unui spirit mare, care a învins „imposibilul”. Este încununarea unei calităţi de totdeauna a poporului nostru”, sintetiza Edgar Papu valentele protocronismului in articolul sau “Prolog catre viitor“.
Mentionam ca articolul de mai jos a fost cenzurat, peste ani, de acelasi “anti-comunist” Nicolae Manolescu, la o aparitie in Romania literara. Asadar, in premiera, versiunea integrala despre EDGAR PAPU – LA CEASUL DREPTĂȚII, prezentata de fiul sau, Vlad-Ion Papu, la ceas comemorativ. Marturia memorialistica impresionanta a eseistului Vlad-Ion Papu, care isi propune sa puna in circulatie internationala ideile parintelui sau, si caruia ii multumim in mod deosebit, este urmata de un interviu video din anii ’90, prezentat de Fundatia culturala “Edgar Papu”.
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace pe marele carturar Edgar Papu!
Profesorul Ilie Badescu: “Să facem azi, la 20 din anii de veșnicie ai blândului cărturar „să nu se lepede clipa cea repede ce ni s-a dat”, cum spune poetul, prin darul acestui om nepereche : Edgar Papu, om de legendă și de baladă, minune de neam davidic în neamul românesc.”
După ce refuză oferta de a se înscrie în partidul comunist, găsind că ateismul promovat de către acesta este incompatibil cu sentimentele sale religioase, mai ales că în urma convertirii – sub influenţa Monseniorului Vladimir Ghyka (la al cărui proces de beatificare îşi va aduce şi el mărturia şi în amintirea căruia îl va boteza Vlad pe singurul său fiu) – la catolicismul de rit oriental, este epurat din învăţământ şi nevoit să devină colaborator extern la Institutul de Lingvistică, unde a contribuit la redactarea primului volum al Dicţionarului general al limbii române (1951–1953).
Prof. univ. dr. ing. Marian Rizea, ofiter de informatii cu gradul de colonel (r), a oferit portalului Ziaristi Online, sub forma unei lucrari intitulata “Schimbarea”, Raportul Comisiei Senatoriale privind evenimentele din decembrie 1989, comisie condusa in prima faza de Sergiu Nicolaescu si apoi de Valentin Gabrielescu. Cartea de mai jos, pe care o publicam integral, pe capitole, a fost oprita de la publicare. Motivele le veti afla chiar de la editorul ei, aici. Veti descoperi in documentele Comisie fapte zguduitoare si amanunte tinute secret despre “misterele revolutiei”. Pana acum. Portalul independent Ziaristi Online face cuvenita indreptare istorica, prezentand adevarul asa cum a fost el cautat si consemnat:
Un fost conjurat atras de Virgil Magureanu in conspiratia anti-Ceausescu tesuta in zona Academiei PCR “Stefan Gheorghiu” inca din 1981 isi reia un tir de acuze la adresa primul sef al SRI adaugand o noua informatie-bomba la mai vechile invinuri. Si anume ca “executia lui Ceausescu a fost decisa de Magureanu cu Iliescu in 1985″. Adica dupa venirea lui Grobaciov la Putere in URSS. Virgil Magureanu, primul sef al Serviciului Roman de Informatii, sustine insa ca in 1989 a ajuns la procesul lui Ceausescu de la Targoviste intamplator, doar ca martor, trimis de Iliescu, Voican si Brucan. Nici cel care arunca bomba nu este un oarecare. Pentru a-si confirma apartenenta la conspiratie ne prezinta, in exclusivitate pentru Ziaristi Online, o dedicatie pe care i-a facut-o profesorul Virgil Magureanu pe cartea sa, “Puterea Politica si Sistemul Social” (foto mai jos), pe 23 decembrie 1985, zi in care Magureanu i s-ar fi confesat ca ei doi trebuie sa-l elimine pe dictator. Peste exact patru ani, in 23 decembrie 1989, Ceausescu avea sa fie deja arestat urmand sa fie executat la 48 de ore distanta, dupa 0 mascarada de proces derulata ritualic chiar in ziua Craciunului (vedeti Actul de deces mai jos).
(…)
Oricum, nu este absolut deloc clar ce l-a facut pe experimentatul si mai varstnicul activist comunist, membrul CC al PCR Ion Iliescu, sa-si riste cariera si viata, in plina dictatura, si sa se lase “racolat”, conform propriilor marturisiri, de care un biet asistent universitar de 40 de ani, protejat oficial la vremea aceea doar de “un evreu, care – ca si altii ca el -, dupa ce a facut o intreaga cariera marxist-leninista si stalinista, fiind partas la crimele impotriva unei natiuni, devine promotorul umanitatii”.
Ca intr-un adevarat serial despre cele 1001 de nopti nesfarsite ale Romaniei, astazi se strecoara in spatiul public, din grota de pe Calea Victoriei 120 a celor 40 de hoti, una dintre povestile in care Sheherezada este si Ali Baba iar padisahul nostru putin mai mult pervers este de fapt chiar Printul “nevazut” al Hotilor, maria sa Harun al-Plescoi, nume de cod “Tulceanul”. O poveste adevarata, relatata de Sorin Iliesiu, in care veti afla cum Andrei Plesu l-a avertizat pe Ali Baba sa “invete sa pastreze tacerea” in Grupul pentru Dialog Social, o Centrala locala a Neo-Kominternului, mosita de Silviu Brucan si Ion Iliescu chiar in casa filosofului de Plescoi din strada Paris 14 si stropita ulterior cu milionul de dolari al lui George Soros, la sediul infamilor din Calea Victoriei.
Daca recent s-a aflat ca patronul spirtual al teologului Baconschi-Jacuzzi nu il iubeste numai pe Marcello-Siegfried-Liiceanu ci merge pe urmele discipolului sau la capitolul Despre amante, din Scrisoarea Deschisa a lui Sorin Iliesiu veti mai afla cum renumitul filosof a refuzat sa dea detalii despre biografia sa secreta si colaborarea cu Securitatea chiar si colegilor sai din GDS, despre cum se impart functiile in diverse Guverne, intre “colegii Marius Oprea, Vladimir Tismaneanu si Ioan Stanomir” basca “colegul Horia Roman Patapievici”, despre cum a girat Andrei Plesu guvernele lui Ion Iliescu si Petre Roman fara sa regrete niciodata crimele comise de catre acestia in 1989 si 1990, despre cum a sustinut ca isi da demisia si din Guvernul FSN si din GDS si, ulterior, a uitat, despre cum s-a infruptat califul Harun al-Plescoi din fonduri guvernamentale fara sa dea socoteala nimanui si a sfidat Legea CNSAS care interzicea ca din Colegiu sa faca parte membri ai PCR (cum era cazul lui, inca de la 19 anisori), despre cum a fost atacat Sorin Iliesiu de “colegul” sau de “Grup” Andrei Oisteanu, nepotul lui Leonte Rautu, despre cum Radu Filipescu vrea sa-l depaseasca pe Ceausescu in longevitate in Consiliul de Conducerea al unui organism para-guvernamental, cum e CC al GDS, despre cum e deranjat Plesu ca Iliesiu apare la postul lui Voiculescu in timp ce el latra fara jena ca un chow-chow cu limba neagra in lesa lui Patriciu, si, nu in ultimul rand, despre cum Traian Basescu “a devenit Scheletul nostru din dulap”, recte din dulapul lui Patapievici de la ICR. O poveste care va continua, cu siguranta, cu vreo tragedie oedipiana masculinizata total prin haremul celor 40 de hoti ai Romaniei, si care, dupa parerea noastra, nu este recomandabil sa fie citita seara pentru ca poate provoca prea multe cosmaruri. Sa speram insa ca nu se va transforma in Povestea Comerciantului si a Papagalului, in care bietul Iliesiu va avea soarta celui din urma…
Scrisoare deschisă
– Sorin Ilieşiu către colegii din Grupul pentru Dialog Social (GDS) –
Serialul portalului Ziaristi Online despre spionii Ungariei in Romania – Secretele Serviciilor Secrete – lansat cu dezvaluirile facute in exclusivitate de fosti sefi ai Unitatii speciale “Anti-KGB”, continua. Nu am pornit de la Domokos Geza si Ion Iliescu, fondatorii UDMR, desi poate ar trebui sa facem si acest istoric al tradarii Romaniei pe mainile Ungariei si Rusiei “ex”-sovietice. Dupa prezentarea pionului Alin Teodorescu, fost “sef al Cancelariei” primului ministru Adrian Nastase, documentat drept tradator si agent de influenta in favoarea Ungariei, am ajuns la Guvernarea Tariceanu si, incet-incet, ne apropiem si de Guvernul Boc. Pana acum, atat ultimul sef al Unitatii Speciale “anti-KGB” cat si generalul (r) Aurel Rogojan au reconfirmat datele noastre, cel din urma in cea mai recenta lucrare a sa “Fereastra serviciilor secrete. Romania in jocul strategiilor globale”, publicata de Editura Compania, Bucuresti, 2011 si prezentata si de Ziaristi Online in mai multe materiale. In episodul trecut am devoalat asocierea “si” in afaceri – vorba presedintelui Traian Basescu – a lui Calin Popescu Tariceanu – primul premier din istoria Romaniei casatorit la Budapesta -, cu Rudas Erno, fost consul al Ungariei inainte de 1989, expulzat pentru spionaj, si ulterior ambasador la Bucuresti, considerat de profesionistii serviciilor secrete romanesti seful rezidentei de spionaj maghiar in “bazinul carpatic”, cum ii place agentului Laszlo Tokes sa spuna. Ca si prima parte din ancheta “Toti spionii maghiari ai premierilor romani”, episodul de mai jos este, de asemenea, o ancheta “la cheie” marca reporterul special de investigatii Dan Badea si a fost publicata in 2007 de “Interesul public”. Itele si schema Retelei Rudas Erno – publicata aici – ii implica si pe multimiliardarii Romaniei Verestoy Attila si Dan Costache “Dinu” Patriciu, in prezent inca liberi. Intre timp, asemenea arhivei ziarului “Ziua”, si “Interesul public” a disparut de pe fata internetului. Nu ne mira, tinand cont de ce subiecte au fost tratate in ambele ziare. Articolele au supravietuit insa atacului orwellien asupra presei romane prin blogul anchetatorului public Dan Badea – Adevaruri necesare prin investigatii la cheie -, caruia ii multumim si pe aceasta cale. Continuam asadar prezentarea scandalului de spionaj Erno-Tariceanu in editiile noastre viitoare cand vom publica si cum au fost amenintati de oamenii premierului ziaristii care anchetau afacerea – de la Civic Media, “Interesul public”, “Curentul” si (fostul) B1TV . De asemenea, in editia de azi scoatem la lumina o fotografie rara cu acest personaj altfel atat de infiltrat in spatiul public romanesc. In imaginea de la Ziaristi Online, surprinsa in 1995 la sediul UDMR, apar pe aceeasi canapea Laszlo Kovacs – in prezent comisar european din partea Ungariei, Rudas Erno – spion ungur -, Marko Bela, Francisc Barany, Laszlo Borbely si Gyula Vida, “fruntasi” UDMR. Ii dam cuvantul, din nou, lui Dan Badea, care afirma despre Rudas Erno ca “Din punct de vedere al originii socio-politice, spionul Rudas Ernö, partenerul de afaceri al premierului Tăriceanu, este ceea ce sunt Volodea Tismăneanu, Petre Roman, Bogdan Olteanu, Horia Radu Patapievici, Bujor Sion şi alţi fii sau nepoţi de comunişti pur-sânge”.
A lucrat timp de aproape patru decenii în serviciile speciale româneşti. A cunoscut două regimuri politice, fiindu-i apreciată expertiza pe domenii de interes deosebit de sensibile. A susţinut cursuri de pregătire o perioadă îndelungată în instituţii ce pregătesc specialişti în probleme de informaţii şi contraspionaj. Este autor a numeroase studii şi comunicări, precum şi a mai multor volume foarte apreciate, cea mai recenta fiind “Fereastra serviciilor secrete. Romania in jocul strategiilor globale”, publicata de Editura Compania, Bucuresti, 2011 si prezentata si de Ziaristi Online in mai multe materiale. Un om care nu ezită să arate cu degetul: “Chiar dacă generaţia lui Brucan a dispărut, ea a lăsat în urmă un sistem instituţional perfect adaptat noilor condiţii, în care sunt clonate replici fidele. Exact ca în anii `50, există indexuri negre de persoane a căror imagine trebuie promovată şi a altora care trebuie denigraţi şi interzişi în spaţiul comunicării publice. Dreptul la exprimarea opiniei nu are şi corolarul dreptului de acces la mijlocul de a fi ascultat. Văd zilnic pe ecrane consultanţi, experţi, analişti despre care ştiu că sunt “rezervişti” ai unor structuri speciale străine. Unii au deja loc permanent în “grilă”. Toţi au devenit specialişti în problemele româneşti şi contribuie la bulversarea reperelor axiologice ale omului de rând”. Într-un incitant interviu realizat de Nicolae Balint, Aurel Rogojan, general de brigadă S.R.I. (în rezervă), pune punctul pe „i”, în probleme de interes internațional și național. Intertitlurile apartin redactiei.
(…)
KGB-istul Pacepa, aparat de Tismaneanu si Sorin Rosca Stanescu
Reporter: Vom trece acum într-un alt registru de întrebări. Mi s-au părut deosebit de interesante – chiar incitante aş spune – afirmaţiile dv. dintr-un cotidian central, potrivit cărora Vladimir Tismăneanu, fiu al unei cunoscute notabilităţi comuniste postbelice – şi care acum ne dă lecţii de anticomunism – ar fi plecat în S.U.A., în 1981, graţie sprijinului acordat de K.G.B. Dincolo de întrebările fireşti pe care şi le-ar pune orice serviciu de intelligence pe seama unei atari afirmaţii şi dincolo de reacţia domnului Tismăneanu – dacă a existat – stau şi mă întreb şi vă întreb şi pe dv., cum a fost posibil ca americanii să nu depisteze acest aspect care a fi trebuit să ridice, cu deplin temei, anumite semne de întrebare? Se pare însă că, altfel se va pune problema în viitorul apropiat, după recentele afirmaţii ale domnului Larry L. Watts, specialist pe probleme româneşti al CIA, vis-a-vis de Pacepa, despre care dânsul afirmă că se ştia la Washington că este spion sovietic. Acelaşi Pacepa, arătat cu degetul de dv. şi de regretatul Mihai Pelin, dar care a fost apărat atât de acerb de Sorin Roşca Stănescu şi…chiar de Vladimir Tismăneanu şi arătat drept „erou anticomunist”. Halal eroi cei ca Pacepa…Cred că viitorul ne rezervă încă multe surprinze în ceea ce priveşte – folosind un limbaj familiar dv. – agenţii de influenţă existenţi şi operaţionali în România. Mai spuneaţi dv. într-un cotidian central – şi iarăşi ne puneţi pe gânduri pe cei care mai îndrăznim să gândim cu propriile creiere şi nu după „reţete prestabilite” – faptul că, şi aici vă citez: „în perspectiva întâlnirii de la Malta, un grup de 40 de intelectuali români stabiliţi în străinătate, din care peste 30 de etnie evreiască, au cerut celor doi lideri mondiali, precum şi preşedintelui Franţei, o intervenţie sovietică în România (în 1989 – n.a.).” Întrebarea pe care doresc să v-o pun, aceşti intelectuali – câţi or mai fi trăind dintre ei – mai joacă vreun rol major azi (politic, cultural, financiar, etc.), în străinătate sau aici? Nu cumva, după un „bun”, vechi şi cunoscut obicei, au devenit acum fervenţi pro-americani?
De la Orwell si Brucan la Romania de azi
Aurel Rogojan: Chiar dacă generaţia lui Brucan a dispărut, ea a lăsat în urmă un sistem instituţional perfect adaptat noilor condiţii, în care sunt clonate replici fidele. Cineva mi-a cerut să fac publică lista respectivă. Ea a circulat la începutul anilor `90. Nu cei 40 sunt problema, ci forţa de susţinere a războiului psihologic împotriva identităţii naţionale româneşti. În ceea ce priveste agenţii de influenţă, ca să citez “un clasic în viaţă” :”Nici nu mai ştim câţi suntem!” Exact ca în anii `50, există indexuri negre de persoane a căror imagine trebuie promovată şi a altora care trebuie denigrate şi interzise în spaţiul comunicării publice. Dreptul la exprimarea opiniei nu are şi corolarul dreptului de acces la mijlocul de a fi ascultat. Văd zilnic pe ecrane consultanţi, experţi, analişti despre care ştiu că sunt “rezervişti” ai unor structuri speciale străine. Unii au deja loc permanent în “grilă”. Toţi au devenit specialişti în problemele româneşti şi contribuie la bulversarea reperelor axiologice ale omului de rând. Dacă nu vom avea un minister al informaţiilor publice, dacă posturile publice de radio şi televiziune nu vor deveni cu adevărat naţionale, în condiţiile în care sporeşte şi analfabetismul, în condiţiile în care s-a diminuat unitatea familiei şi rolul educativ al acestei, iar biserica ni s-a “dedulcit” la afaceri, vom rămâne fără valorile morale tradiţionale şi identitiare. Lipsa controlului societăţii asupra informaţiei cu valenţe formaţional – educative este o crimă. Contradictorialitatea dezbaterilor televizate dintre personaje cu comportament şi limbaj huliganic oferă foarte proaste exemple educative şi promovează modelele negative. (Exemple: “Dacă vrei să ajungi preşedinte, chiuleşte de la şcoala şi trişează la examene !” sau “Dacă vrei să-ţi impui punctul de vedere, foloseşte violenţa de limbaj, urlă la interlocutor şi nu mai lăsa pe alţii să vorbească.”) Asemenea “modele” de comportament receptate în primii ani de viaţa se întipăresc în subconştient şi devin stereotipuri. Să nu ne amăgim, acesta este numai unul dintre aspectele războiului psihologic împotriva românilor. Vă confirm, cu vârf şi îndesat, că cei care fac cea mai mare paradă de prooccidentalism sunt foştii propagandişti roşii. Ei nu ştiu să facă altceva, decat agitaţie şi propagandă. De la tribunele Uniunii Studenţilor Comunişti au trecut la microfoanele Europei Libere, iar de acolo în studiourile televiziunilor, în redacţii, în agenţii de consultanţă politică – unele sunt secţii organizatorice si ideologice pentru clone politice – şi alte intreprinderi unde absenţa normelor de muncă le este compensată prin venituri.
Spionajul ungar în România: Tokes, un agent grabit
February 24th, 2017 
VR 
În acelaşi set de documente de importanţă deosebită pentru Istoria reală a României, desecretizat în urmă cu o lună de CIA (Detalii AICI), se înscrie şi o informare sinistră, privind arderea cărţilor româneşti în pieţe publice, la ordinele comisarilor culturali bolşevici.
Posted in 
Tags: 
