După ce a anunţat că va candida din partea Alianţei Noastre România a lui Marian Munteanu pentru Camera Deputaţilor la Bucureşti, Dan Tanasă, tânărul militant pentru drepturilor omului din Harghita si Covasna, a avut parte de mii de încurajări din partea românilor dar şi de o ură sporită din partea ungurilor.
Expresia acestei uri viscerale venite din partea unor “tătari cu cap de câine” – ca să-l cităm pe Eminescu – s-a materializat printr-o acţiune de batjocorire a lui Dan Tanasă, într-o piaţă publică din Ungaria, în aplauzele “Diviziei Secuieşti” şi a oficialităţilor oraşului Nyíregyháza, chiar în data de 1 decembrie, Ziua Națională a României.
Autorul mizeriei: fascistul maghiar Csibi Barna, devenit cunoscut după ce i-a batjocorit într-un mod similar şi pe Avram Iancu şi pe Eminescu, personaj de cavernă acţionat în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă, săvârşită prin orice mijloace; utilizarea în public a simbolurilor fasciste şi rasiste şi deţinerea, în vederea răspândirii sau vânzării, de simboluri fasciste şi rasiste.
Marian Munteanu i-a transmis însă candidatului său să stea liniştit, că scuipatul ungurilor va fi curăţat de votul românilor, pe 11 decembrie.
György Frunda, consilierul special al premierului PSD Victor Ponta, membru fondator al UDMR, deputat, senator şi fost candidat la preşedinţia României, a minţit în repetate rânduri în declaraţiile sale de necolaborare cu Securitate, făcute înainte de a se introduce în calităţile sale oficiale enumerate aici. Potrivit documentelor CNSAS consultate de noi, György Frunda, pe atunci Gheorghe, a fost recrutat de Securitate încă din 1979 şi a purtat numele conspirative de sursă EMIL, FRICIU şi FREND şi cele de urmărit FAUR şi FURNEA.
Noile informaţii au devenit publice după ce CNSAS s-a sesizat din oficiu, iar Asociaţia Civic Media a solicitat oficial cercetarea numitului ţinând cont de funcţia sa de consilier al primului ministru, cât şi de transferul către CNSAS a unor noi documente din Arhiva SRI. Investigatorii CNSAS au cercetat timp aproape de doi ani sutele de file ale dosarelor lui György (Gheorghe) Frunda şi zeci de alte dosare şi persoane din anturajul său, pe care le-a turnat la Securitate sau le-ar fi putut turna în cei zece ani care s-au scurs de la prima sa recrutare şi până la evenimentele din decembrie 1989. De notat că ultima informare din Dosarului lui FRUNDA – alias EMIL, alias FRICIU, alias FREND – datează din 25.09.1989.
Falsul în acte publice comis de consilierul lui Ponta, György Frunda, în mod repetat, timp de 25 de ani, este amplificat de CV-ul său impresionant, din care nu lipsesc funcţii menite să pună ordine în legislaţia României în acord cu cea europeană, cum ar fi cea de secretar al Comisiei pentru Elaborarea Constituţiei sau de membru al delegaţiei române la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei şi raportor al Consiliului Europei privind naţiunile, minorităţile şi religia, unde s-a remarcat atacând constant românii şi statul român şi debitând cele mai mari prostii privind aşa-zisa discriminare a maghiarilor din România, chiar şi când UDMR se afla la Guvernare. Domnul Frunda este cunoscut şi ca apărătorul unor ucigaşi de români şi de evrei, între care se află criminalul de război Wass Albert, pentru care a încercat, în van, reabilitarea, dar şi ca un contestatar feroce al Agenţiei Naţionale de Integritate. Curios, el nu a intrat în atenţia Institutului “Elie Wiesel” şi nici a oengiştilor de profesie, în ciuda activităţii sale pro-antisemite şi anti-anticorupţie. Informatorul Securităţii György Frunda a fost şi vicepreşedinte al Grupului Parlamentar al Partidului Popular European şi mai poartă şi Ordinul de Merit al Republicii Ungare în Grad de Mare Cruce, acordat de preşedintele Ungariei, Ferenc Mádl. Oare ce-or zice acum aceste înalte foruri de faptul că au adus la sânul lor un turnător al Securităţii române?
Hocus-pocus cu Adeverinţa CNSAS
Noua decizie a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, emisă după lungi dezbateri şi controverse, despre care s-a relatat pe blogul Roncea.Ro (în 25 iunie a.c.), deşi poartă data de 21.04.2015 a fost postată pe site-ul CNSAS de abia zilele trecute, după trei luni de la emitere, ea fiind încă în termenul legal de contestare de către cei interesaţi, potrivit Legii. Decizia în sine se consacră ca o premieră în istoria CNSAS, după ce secretarul Colegiului CNSAS, profesorul dr. în drept Corneliu Turianu, a contestat printr-o Opinie separată formularea din finalul Adeverinţei Nr. 422/21.04.2015, în care se susţine că informatorului lui Victor Ponta “nu i se poate atribui calitatea de lucrător/ colaborator al Securităţii, în sensul legii”, afirmând că aceasta trebuie schimbată cu “Dl. FRUNDA Gyorgy a furnizat informaţii Securităţii”.
“Marturisesc insa ca in Fratia de Cruce din Seminar nu se facea politica, nici antisemitism, ci doar educatie, si ca nu am avut de invatat decat lucruri bune: iubire de Dumnezeu, de neam si de patrie, corectitudine, disciplina in munca, cultivarea adevarului, respect pentru avutul public, spirit de sacrificiu.” – IPS Bartolomeu Anania
In apararea Mostenirii Gojdu
IPS Bartolomeu a fost una dintre cele mai vehemente voci in ceea ce priveste scandalul declansat de acordul romano-ungar (de fapt ungaro-roman) prin care era cedata mostenirea Gojdu Ungariei.
In aprilie 2006, Mitropolitul Clujului a facut un apel pentru respingerea, in Senat, a Ordonantei de urgenta privind infiintarea Fundatiei Publice Ungaro-Romana Gojdu, informa Mediafax. Inaltul ierarh ortodox a aratat, intr-o declaratie de presa data publicitatii cu ocazia sarbatorilor pascale, ca respingerea ordonantei in Senat “nu inseamna un vot impotriva Guvernului roman, si nici impotriva celui ungar, ci un vot in favoarea tinerilor merituosi, prezenti si viitori, carora le este destinata comoara marelui lor binefacator”. Prea Sfintitul a amintit senatorilor ca Dumnezeu vede din ceruri actele autoritatilor. “In numele meu si al colegilor ierarhi din Reprezentanta Fundatiei Gojdu fac un calduros apel catre parlamentarii nostri sa-si exercite mandatul cu care au fost investiti de poporul roman, acela de a apara si promova interesele romanesti, cu mentiunea expresa ca, desi instrumentata politic, mostenirea Gojdu nu este o problema politica, ci una eminamente culturala. Daca un senator roman ar avea vreo ezitare, il invit sa cugete la sufletul unui urmas al sau care, bucurandu-se de o bursa Gojdu, va afla ca tatal, bunicul sau strabunicul sau i-a stat impotriva. In prima si ultima instanta, votul senatorului roman este un proces de constiinta familiala”, sustinea IPS Bartolomeu, citat de ziarul ZIUA.
“M-am implicat, in calitate de fondator al Fundatiei Gojdu, reactivata prin sentinta judecatoreasca in 1996. Acordul romano-ungar pentru infiintarea unei Fundatii Publice Gojdu a fost semnat la 20 octombrie 2005, adica la vremea cand mitropolitul Antonie (presedintele statutar al Fundatiei originale) decedase, iar succesorul sau inca nu fusese ales. Acest acord este expresia unui abuz, deoarece nu poti negocia sau angaja un bun care nu-ti apartine. Cred ca s-a contat si pe obisnuita lipsa de reactie a Bisericii. Tocmai aceasta ne-a facut pe noi, ierarhii din Ardeal si Banat, cei ce alcatuim reprezentanta Fundatiei private Gojdu, sa intervenim cu promptitudine si fermitate, solicitand stoparea demersurilor din Parlament si asumandu-ne rolul care ne revine de drept, acela de a intra in posesia mostenirii Gojdu si de a o folosi in spiritul si litera Testamentului. Stim ca nu va fi usor sa parcurgem toate etapele si sa invingem toate obstacolele, dar suntem hotarati sa mergem pana la capat”. (Interviu Rompres, martie 2006 – Sursa: Ziarul ZIUA via Teoctist.info)
Tariceanu si Ungureanu impotriva Bisericii si Academiei Romane
Intr-o luare de pozitie fara precedent, reprezentantii Bisericii au cerut ieri Parlamentului sa voteze impotriva proiectului cuplului Tariceanu-Ungureanu de uzurpare a Fundatiei Gojdu. Acestia insa, au igorat cerinta Bisericii. Fundatia Gojdu, prin principalii ei reintemeietori, ierarhii ortodocsi din Mitropoliile Transilvaniei si Banatului, Bartolomeu Anania, Arhiepiscopul Clujului, mitropolitii Laurentiu al Ardealului, Nicolae al Banatului, Arhiepiscopul Andrei al Albei Iulia, Episcopii Timotei al Aradului, Lucian al Caransebesului, Iian al Oradei, Justinian al Maramuresului, Ioan al Covasnei si Harghitei si Sofroniei al Romanilor din Ungaria au adresat ieri deputatilor urmatoarea intrebare: “Sunteti convinsi ca Acordul Romano-Ungar din 20 octombrie 2005 ii aduce Romaniei vreun folos? Va rugam sa raspundeti prin votul Domniilor Voastre”. Din pacate, parlamentarii n-au tinut cont de apelul facut de inaltii prelati. Desi s-a evitat tertipul Ministerului Afacerilor Externe de a trece proiectul prin aprobare tacita, deputatii au ajuns la un consens dubios, care a dus la intoarcerea Acordului in Comisia Juridica, de unde plecase cu aviz negativ. Din informatiile noastre, unii reprezentanti ai UDMR au mizat pe influentarea substantiala a liberalilor lui Tariceanu si chiar a conservatorilor lui Voiculescu. Desi liderul PD, Emil Boc, se exprimase categoric impotriva Acordului, aratand ca democratii nici macar nu au fost consultati de colegii de Coalitie, alianta UDMR-PNL continua presiunile la adresa deputatatilor PD. Intr-un astfel de moment, in care manarelile Guvernului si ale unor cercuri de interese anti-nationale se constituie intr-un real atentat la adresa demnitatii Romaniei se impune de la sine interventia presedintelui Basescu. Acesta ar trebui sa tina cont de vointa reprezentantilor Bisericii, singurul for tutelar al realei Fundatii Gojdu. Acestia aratau, punctual, prin scrisoarea adresata Parlamentului ca: “ne declaram impotriva acestui Acord si ca vom face toate demersurile legale pentru ca acesta sa nu fie validat de catre parlamentarii celor doua Camere, carora le vom atrage atentia ca sunt alesii nostri si ca principalul atribut al unui om politic este patriotismul”; prin prezentul acord, “Fundatia Gojdu ar urma sa devina un simplu organ consultativ al Fundatiei Publice”; “se eludeaza mentiunea ca, practic, Acordul Ungaro-Roman din octombrie 2005 il anuleaza pe cel din 1937, ratificat de parlamentele ambelor tari si inca valabil, singurul temei juridic prin care Fundatia Gojdu isi poate revendica drepturile. Cu alte cuvinte, Fundatia Gojdu poate sa ramana in fiinta, dar cu mainile legate”. “Nu sunt deloc convins ca actualul Guvern isi doreste o confruntare cu Biserica majoritara”, avertiza IPS Bartolomeu Anania. (Victor Roncea, Ziarul ZIUA – 1 martie 2006)
Parintele Anania: “Mergem pana la Haga si Strasbourg!”
I.P.S. Bartolomeu Anania, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului: “Amendamentul este, cu siguranta, o noutate. Parerea noastra este ca Parlamentul trebuie sa adopte sau sa respinga ordonanta (privind Acordul ungaro-roman, din octombrie 2005, cu privire la infiintarea unei noi Fundatii Gojdu, cu sediul la Budapesta, n.red.) pentru ca aceste amendamente sunt intotdeauna cu cantec. Amendamentul trebuie studiat cu foarte multa grija, caci si documentatia MAE spune ca nu se va aduce atingere Fundatiei Gojdu de la Sibiu. Insa acest pact facut intre Romania si Ungaria desfiinteaza practic Acordul din 1937. Degeaba ramane Fundatia Gojdu (de la Sibiu, n.red.), caci ramane cu mainile legate; ramane pe hartie, de vreme ce nu mai are suport juridic. Parerea mea este, in continuare: totul sau nimic. Avem, totusi, rabdare si vom incerca toate mijloacele posibile, legale, inclusiv pana la Haga si la Strasbourg.”
IPS Bartolomeu Anania: Noua Fundatie nu are nimic in comun cu Testamentul Gojdu
Acordul semnat anul trecut de ministrul de Externe Ungureanu prevede infiintarea unei noi Fundatii Gojdu comune maghiaro-romane, creandu-se astfel o si mai mare confuzie in ceea ce priveste mostenirea Gojdu. IPS Bartolomeu Anania, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului, ne-a raspuns la cateva intrebari referitoare la aceasta chestiune.
Cum apreciati Acordul semnat, in octombrie 2005, de Guvernul Tariceanu, cu privire la Fundatia Gojdu?
De existenta acestui Acord am luat cunostinta recent, mai intai printr-o intrebare a postului TV Antena 3 si apoi din amplele relatari ale ziarului ZIUA. A fost una din cele mai neplacute surprize pe care le-am avut in ultima vreme, dar si o surpriza tot atat de neplacuta pentru membrii Sfantului Sinod. Acestia, in sedinta din luna trecuta, au hotarat ca ierarhii ortodocsi ai mitropoliilor din Ardeal si Banat, in calitatea lor de reprezentanti legitimi ai beneficiarilor mostenirii Gojdu, sa se implice efectiv si eficient in executarea Testamentului marelui mecena. Or, singurii beneficiari ai testamentului sunt tinerii romani ortodocsi din Transilvania si Ungaria, studenti sau elevi merituosi, dar lipsiti de mijloace materiale, carora Fundatia le va acorda burse de studii (si doar in ultimul rand, din ce ramane, preotii ortodocsi din parohii sarace).
Ce parere aveti de infiintarea unei noi Fundatii Gojdu, de data aceasta romano-maghiare?
Fundatia Gojdu exista, eu fac parte din cei care au reactivat-o ca persoana juridica in 1996, si nu vad ratiunea pentru care trebuie sa existe o a doua Fundatie, chiar daca de drept public, cu acelasi nume. Confuzia ar fi inevitabila. Din Actul Constitutiv al acesteia reiese ca telurile ei nu au aproape nimic in comun cu Testamentul Gojdu. In acest caz, ea poate purta numele oricarui om de cultura, cum ar fi, sa zicem, Petöffi sau Madach sau Bela Bartok, evitandu-se astfel ceea ce poate fi considerat drept un act de uzurpare. Nu vreau sa pacatuiesc, dar sunt inclinat sa cred ca a fost folosit hiatusul de la conducerea Mitropoliei de la Sibiu, provocat de prelungita suferinta (deci, absenta) a regretatului Antonie Plamadeala si vacanta acesteia pana la instalarea actualului Mitropolit Laurentiu Streza. Cu acesta din urma m-am consultat telefonic acum cateva ore, i-am vorbit despre interviul pe care mi l-ati solicitat si m-a autorizat sa raspund si in numele sau, precum si in acela al tuturor ierarhilor ardeleni. Ne declaram impotriva Acordului din 20 octombrie 2005 si vom face toate demersurile legale pentru ca acesta sa nu fie validat de catre parlamentarii celor doua Camere, carora le vom atrage atentia ca sunt alesii nostri si ca principalul atribut al unui om politic este patriotismul. Or, practic, recentul Acord ungaro-roman anuleaza Acordul definitiv privind problema Fundatiei Gojdu, incheiat in 1937 intre Romania si Ungaria, ratificat prin Decret Regal in 1938, singurul document juridic pe baza caruia Fundatia Gojdu mai poate revendica mostenirea marelui mecenat.
Cum se raporteaza Fundatia Gojdu de la Sibiu fata de noua Fundatie romano-maghiara?
Mai intai permiteti-mi sa va corectez intrebarea: nu este vorba de o Fundatie romano-maghiara, ci de o Fundatie Ungaro-Romana. In Actul Constitutiv al acesteia, Fundatia cu sediul in Sibiu este pomenita o singura data, in treacat, prin mentiunea ca in Consiliul Director pot fi cooptati un reprezentat cleric si unul laic din Fundatia Gojdu. O scrisoare pe care mi-a adresat-o astazi Mihai Razvan Ungureanu, ministrul nostru de Externe (pentru care, in treacat fie spus, am o imensa stima), ma informeaza, printre altele, ca la discutiile premergatoare Acordului au participat presedintele si presedintele executiv al Fundatiei Gojdu de la Sibiu, in speta Preotul prof. Aurel Pavel si, respectiv, profesorul dr. Cornel Sigmirean. Se pare ca acestia doi au fost deja cooptati in Consiliul Director (ai carui membri, potrivit Actului Constitutiv, se bucura si de o remuneratie pe potriva). Or, nu am cunostinta ca ei sa fi avut acordul ierarhilor ardeleni.
Cum comentati pozitia Ministerului Afacerilor Externe referitoare la infiintarea unei noi Fundatii Gojdu?
Ministrul de Externe este un demnitar al Executivului si nu cred a facut ceva in afara politicii guvernamentale.
Cum apreciati utilitatea Acordului semnat in octombrie, anul trecut, pentru viitorul relatiilor interstatale romano-maghiare?
Nu sunt deloc convins ca infiintarea Fundatiei Publice Gojdu ar fi un “exemplu palpabil” care sa contribuie la “reconcilierea romano-ungara”, un deziderat, fara indoiala, legitim si necesar, dar care poate fi realizat prin alte instrumente, politice si culturale. De asemenea, nu sunt deloc convins ca actualul guvern isi doreste o confruntare cu Biserica majoritara, forul tutelar al Fundatiei Gojdu. (A consemnat Anne Marie Lupaşcu)
IPS Anania a murit luni, 31 ianuarie 2011, în jurul orei 19,25. Bartolomeu Anania ar fi implinit, pe 21 martie, 90 de ani. Dumnezeu să-l ierte!
Adenda la Cazul Gojdu:
Academia Romana a cerut sa se respecte testamentul Marelui Mecena
Academicianul Dan Berindei, a apreciat, referindu-se la controversa Gojdu, ca “in acest moment, este foarte clar ca mostenirea Gojdu a avut o anumita destinatie, iar sensul acestei destinatii a fost acum deturnat”. De asemenea, Dan Berindei a opinat, ca si IPS Bartolomeu Anania, ca statul roman trebuie sa ajute Fundatia Gojdu sa isi recupereze toate bunurile, apeland la Curtea Europeana a Drepturilor de la Strasbourg.
In contextul controverselor legate de crearea unei alte Fundatii Gojdu “Ungaro-Romane, cu sediul la Budapesta, Academia Romana a luat pozitie cu privire la detaliile Acordului bilateral, semnat in octombrie, anul trecut. In continuare, redam principalele obiectii ale Academiei, care solicita respectarea prevederilor Testamentului lui Emanoil Gojdu:
“In mod surprinzator, la 20 octombrie 2005 s-a incheiat un acord intre guvernele celor doua tari prin care este desfiintat, ca act juridic, Testamentul lui Emanuil Gojdu din 1869 – la care nici nu se face referire -, Patrimoniul Fundatiei fiind inca o data nationalizat. Instituirea acum a unui Consiliu Director al Fundatiei Publice Romano-Ungare este nula de drept si neavenita, din moment ce prin Testamentul sau Emanuil Gojdu a stipulat cu privire la reprezentanta fundationala componenta si competentele ei prevederi precise. Academia Romana, care si-a definit chiar de la inceput un rol prestigios in societatea romaneasca, dupa Biserica si Armata, venea acum 140 de ani ca putere culturala si stiintifica pentru a le completa in acel secol de modernizare pe celelalte: puterea spirituala, puterea armata, puterea educationala. Academia Romana e insa, cu siguranta, prima institutie de reprezentare nationala, unind, sub cupola ei, mintile cele mai stralucite de pe intregul teritoriu locuit de romani. Inainte de a se uni politic toate provinciile romanesti, cultura si stiinta romaneasca se gaseau reunite la Academie, de unde luminile ei binefacatoare se revarsau asupra romanilor de pretutindeni. Academia Romana a constituit atunci, ca si astazi, model de reprezentare nationala, de lucrare in comun cu puterea mintii si a talentului.
Desi n-a fost implicata direct in problematica Fundatiei Gojdu la inceputurile sale si nici mai tarziu, Academia Romana a fost insa beneficiara rezultatelor burselor oferite pentru formarea multor tineri de peste Munti, care au devenit membri ai sai. Bursierii mentionati mai sus au detinut, ca membri ai Academiei Romane, functii de conducere in sectiile ei si la nivelul central, incat astazi Forului cultural-stiintific al tarii nu-i poate fi indiferenta soarta Fundatiei. La Bicentenarul nasterii lui Emanuil Gojdu – in anul 2002 – a fost prezenta la Simpozionul si manifestarile organizate in februarie de Centrul Cultural Roman din Budapesta, in octombrie acelasi an patronand o sesiune solemna, prezidata de presedintele ei, academicianul Eugen Simion, in care, cu participarea primului-ministru, a ministrului Afacerilor Externe si Patriarhului Romaniei, s-au prezentat comunicari stiintifice dedicate activitatii Marelui Mecena, subliniindu-se o data mai mult necesitatea punerii astazi in valoare a Patrimoniului testat de Sarbatorit.
Ca important segment al Societatii Civile, Academia Romana solicita respectarea prevederilor stipulate in Testamentul din 1869 de Emanoil Gojdu, Fundatia instituita sub numele sau fiind una de natura privata, asupra careia nici o alta autoritate, fie chiar statala, nu poate interveni, nu o poate anula din punct de vedere juridic si nu poate dispune in vreun fel de Patrimoniul lasat natiunii romane de proprietarul acestuia.” (Academia Romana)
(Materiale realizate de echipa Anne Marie Lupaşcu, Luciana Pop, George Damian, Victor Roncea – Sursa: Ziarul ZIUA via Roncea.Ro)
Cunoscut drept ideolog al organizaţiei anarhiste şi anticreştine de extremă stânga “Miliţia spirituală”, Andrei Muraru, vehiculat în presa centrală şi de stat ca consilier al preşedintelui ales Klaus Iohannis, se află în proces cu secretarul CNSAS, prof. univ. dr. Corneliu Turianu, în timp ce fratele său geamăn, Alexandru Muraru, este cercetat de Parchet într-o cauză conexă acestui proces, pentru furt de documente din Arhiva Ministerului Justiţiei.
Fostul adjunct al Securității din Timișoara a precizat, în această seară, că regretă faptul că a ars planul de atac al Operei, care a rămas la el. „L-am ars la mine în birou, regret că l-am ars, nu ne mai țineau doi ani în pușcărie, dacă îl aveam”
Biserica Ortodoxă Română a decis susţinerea demersurilor Colegiului Medicilor pe lângă autorităţi pentru identificarea unei alternative în cazul pacienţilor care refuză cardul naţional de sănătate pe motiv de conştiinţă sau religioase, informează Patriarhia Română.
Nu uitaţi:Parintele Justin Pârvu:
“– Cu cardul de sănătate cum e bine să procedăm, că se trezeşte omul cu el la poştă şi trebuie să semneze pentru el?
– Nu îl primim deloc. Nu semnați pentru el, ci îl trimiteți prin poştă de unde a venit. Trebuie să fie un act de mărturisire al nostru şi este şi pentru ei o ocazie să vadă că poporul se opune în masă.”
Un document semnat pe 21 martie a.c. de catre UDMR si Partidul Civic Maghiar (PCM) pune Guvernul Romaniei intr-o situatie deosebit de sensibila. Dupa ce in luna iunie 2012 premierul Victor Ponta considera ca Partidul Civic Maghiar este “o forta extremista”, vineri, vicepremierul Romaniei, Kelemen Hunor, anunta ca aceeasi formatiune, PCM, va fi sprijinita de la “nivel parlamentar sau guvernamental”. Mai mult decat atat, vicepremierul Kelemen Hunor nu exclude ca PCM sa obtina conducerea unor institutii aflate in subordinea Guvernului Romaniei.
Vineri, 21 martie, UDMR si PCM au semnat un protocol de colaborare politica pe termen mediu si lung care prevede, printre altele, sustinerea reciproca la nivelul autoritatilor publice locale si la alegerile pentru Parlamentul European. Partidul Civic Maghiar, cel mai puternic militant pentru autonomia teritoriala a “Tinutului Secuiesc” va beneficia de sprijin parlamentar si guvernamental, conform presedintelui UDMR, vicepremierul Kelemen Hunor.
„Am avut câteva luni negocieri cu PCM, am ajuns la o înţelegere şi am semnat, vineri, un protocol de colaborare politică pe termen mediu şi lung, o înţelegere strategică, nu doar pentru alegerile europarlamentare. Documentul conţine dezideratele strategice comune şi cred că prin această înţelegere vom avea posiblitatea de a colabora la nivelul administraţiilor locale, unde PCM are consilieri şi primari, iar UDMR are conducerea consiliilor judeţene. Vom sprijini localităţile care au primari PCM şi de la nivel parlamentar sau guvernamental. PCM va susţine lista noastră de candidaţi pentru PE, care este lista UDMR“, a declarat Kelemen Hunor.
De asemenea, liderul PCM, Biro Szolt, a declarat ca cele doua formatiuni maghiare au teluri comune si trebuie sa conlucreze pentru a le indeplini.
„PCM a dus o luptă foarte mare pentru a fi recunoscut, iar acest fapt, că semnăm un protocol cu UDMR, este un exemplu că PCM reprezintă o forţă politică în Transilvania. Ţelurile noastre sunt identice, la fel şi electoratul pe care ne bazăm, şi când suntem în faţa unor alegeri trebuie să avem nişte priorităţi. O comunitate care trebuie să atingă pragul electoral, cum e cea maghiară, dacă vrem să ducem o politică responsabilă, trebuie să colaborăm”, a spus Biro Szolt.
Victor Ponta: PCM este “o forta extremista”
Sprijinul parlamentar si guvernamental anuntat de Kelemen Hunor pentru Partidul Civic Maghiar reprezinta o decizie neasteptata a actualului Executiv, in conditiile in care, la preluarea primului mandat de premier, Victor Ponta sustinea ca PCM este “o forta extremista”. Tot in iunie 2012, premierul Ponta condamna gestul presedintelui Parlamentului Ungariei de a sustine PCM, considerand acest demers unul care “incalca normele de buna vecinatate”.
“Am spus un singur lucru referitor la preşedintele Parlamentului ungar: că atitudinea domniei sale de a veni în România să facă o campanie pentru o forţă extremistă este cu totul şi cu totul reprobabilă. Sper totuşi să respecte măcar legile pentru că normele de bună vecinătate le-a încălcat încă o dată”, a sustinut in iunie 2012 Victor Ponta.
PCM, despre referendumul pentru demiterea Presedintelui: “Protestam impotriva demersului antidemocratic al Partidului Comunist, şi anume al PSD”
Nota mea: Reamintesc ca PCM a fost inscris in totala sfidare a legii cu toate ca listele lor de “aderenti” erau falsificate grosolan (act condamnat aspru de Codul Penal), fapt demonstrat in presa (ziarul ZIUA) si instanta (prin ziarul Curentul).
Aparatorii si prietenii din umbra ai Romaniei au fost inspirati reprogramand la TVR1 seria de documentare Mostenirea Clandestina a apreciatei realizatoare TV Monica Ghiurco. Episodul 5, transmis ieri, la orele 21.00, ne prezinta, prin intermediul istoricului american Larry Watts, realitatea din documente privind atribuirea unui rol de tara terorista Romaniei, cu “ajutorul” actorului principal Carlos Sacalul. Si realitatea arata total diferit de propaganda retelei neo-kominterniste dirijate de duetul de-un comic penibil, de clowni janghinosi imbatraniti in rele, recte Pacepa-Tismaneanu. Si anume, documentele demonstreaza ca pentru aceasta operatiune anti-Romania, intinsa ca o guma rasmestecata pana in zilele noastre, au fost implicate la greu serviciile comuniste AVO/AVH, STASI si KGB. “Prietenii” stiu de ce, dupa cum ne da de inteles si titlul primului volum al lui Larry Watts despre istoria secreta a Romaniei. Propaganda este si termenul pe care il foloseste seful SRI, ambasadorul George Cristian Maior, pentru a descrie “orizonturile” de dezinformare ale nomenclaturistului securist Ion Mihai Pacepa. La care, pentru ca acolitii sai sa priceapa mai bine, indiferent de nivelul la care s-au infiltrat, de la cel mai “inalt” (ODC-istii altor puteri) la cel mai jegos (ODD-istii Voiculescu si Paunescu), mai adauga: “Neadevar, Minciuna”. Detalii, pe pagina de Facebook Larry Watts – Cei dintai vor fi cei din urma.
Pacepa însuşi a fost un apropiat al Elenei Ceauşescu, în jurul căreia s-au adunat şi culturnicii internaţionalişti în frunte cu Gogu Rădulescu, Z. Ornea et comp. Dupa cum zicea si Ceausescu la Proces: „Dar asta înseamnă nimicirea României!”
Pacepa intra totusi in legenda. Putini oameni se pot mindri ca au lucrat, pe state de plata, pentru Securitatea romana, KGB si CIA, citeodata pentru toate concomitent.
În răspăr cu opiniile îndeobşte împărtăşite în rîndurile istoricilor români în ceea ce-l priveşte pe fostul adjunct DIE, istoricul american dinamitează imaginea acestuia, susţinînd că ‘’trădarea’’ lui Pacepa ar fi fost în realitate regizată de sovietici cu scopul de a dezinforma serviciile secrete americane în privinţa regimului de la Bucureşti şi a induce o stare de reticenţă a americanilor faţă de statul român.
Ion Mihai Pacepa, dacă era vocea lui, fiidcă oricum înfăţişarea era „protejată”, a oferit duminică seara un interviu la B1 TV, la împlinirea a 35 de ani de la defectarea sa din funcţia de şef adjunct al Departamentului de Informaţii Externe din cadrul Securităţii Statului şi, în plus, din cea de consilier pentru securitate şi dezvoltare tehnologică al preşedintelui României.
La 35 de ani de la “defectarea” pionului KGB, brigada de pionieri care incerca sa resusicite “live” tehnica ruseasca a maskirovkai impreuna cu mumia lui Pacepa, a produs un “interviu” care copiaza mai curand metoda lui Potemkin, plasandu-l pe Pacepa in geamul de la B1 pentru a-i incasa Tismaneanu pensia.
UPDATE: AZI LA TVR 1, ORA 21.00 – MOSTENIREA CLANDESTINA – Larry Watts si Monica Ghiurco despre Pacepa si ai lui
Misteriosul domn Pacepa
de Larry Watts
Subiectul referitor la Ion Mihai Pacepa, cel care a ales să “schimbe tabăra”, este unul controversat. Există dezbateri despre angajatorii domnului Pacepa, dacă a fost sau nu reprezentantul Securităţii statului, care este natura dezertării sale, cât de importantă a fost contribuţia sa la căderea lui Ceauşescu, în ce măsură fuga sa a avut o importanţă în procesul de democratizare a României etc.
Unele dintre aceste subiecte au fost elucidate şi nu ne mai preocupă. Altele rămân pe tărâmul supoziţiilor. În cele ce urmează doresc să fac referire la trei dintre ele.
A lucrat Pacepa pentru KGB?
Pacepa a declarat atât echipelor germane, cât şi celor americane implicate în dezertarea sa, că a lucrat direct în favoarea KGB-ului – deşi era la vremea respectivă adjunctul şefului serviciilor de informaţii externe. De fapt, el nu a ezitat niciodată să sublinieze faptul că a lucrat ca agent KGB. În cartea să din 1987, „Orizonturi Roşii”, el a subliniat faptul că a avut întâlniri personale cu şeful KGB Yuri Andropov şi insistă asupra faptului că raporta direct către Alexander Mikhailovich Sakharovski, şeful serviciilor de informaţii străine al KGB.
Desigur că la vremea respectivă Pacepa încerca să acrediteze ideea că Securitatea şi Ceauşescu- erau agenţi ai Moscovei, dar afirmaţiile sale privind faptul că raporta direct şefilor KGB au fost explicite şi nu doar metaforice.
În cadrul unui simpozion public referitor la activitatea KGB-ului, în cadrul căruia a dezbătut problematica cu James Woolsey, fost Director al CIA şi fostul disident sovietic Vladimir Bukovsky, el a afirmat, fără echivoc, că „am petrecut 27 de ani din viaţa mea lucrând pentru KGB şi am părăsit această tabără acum 26 de ani” (Front Page Magazine, 30 aprilie 2004).
Cei „27 de ani” acoperă întreaga perioadă a carierei sale în Securitate, de la începuturile acesteia în 1951, când securitatea românească era controlată integral de centrala de la Moscova şi până la dezertarea sa, în 1978.
Pacepa a reafirmat cu perseverenţă că în 1972, superiorul său din KGB i-a acordat responsabilitatea pentru „operaţii ilegale în România” (The American Spectator, 9 iulie 2010). Nu exista nicio controversă în ceea ce priveşte faptul unanim recunoscut, atât de către CIA, cât şi de către BND precum şi de către alte medii informate – privind faptul că Pacepa lucra pentru KGB. De ce există această controversă în media din România, este un mister.
Securitatea era controlată de către KGB?
Acest aspect este un pic mai sensibil dacă luăm în considerare faptul că unii consideră că KGB-ul avea abilitatea de a recruta agenţi dubli în cadrul Securităţii, ca o „dovadă” a controlului pe care îl exercita. Oricum, un număr însemnat de surse confirmă că serviciile de inteligenţă româneşti au întrerupt orice cooperare explicită cu KGB-ul încă din 1963.
Dezertorii din serviciile secrete cehoslovace Ladislav Bittman şi Jan Sejna raportează că problemele de colaborare cu România au început în 1962. Liderul sovietic Nikolai Podgorny a specificat anul 1963, ca anul încetării colaborării. În conformitate cu cele declarate de Serviciile Est Germane, Stasi, liderii KGB i-au informat în legătură cu încetarea acestei colaborări în timpul discuţiilor bilaterale din 1967. De asemenea, Yuri Andropov nota în raportul său anual, după primul an ca şef al KGB-ului, că organizaţia a primit doar informaţii minimale din partea română şi acestea doar de la ambasadorul României.
Cu excepţia serviciilor secrete bulgare, KDS, pe care România încă speră să le cointereseze în ideea unui Pact Balcanic, independent de Uniunea Sovietică, Securitatea întrerupsese orice colaborare explicită cu celelalte servicii ale Pactului, încă de la mijlocul anilor 1960.
În lumina acestor realităţi, afirmaţia lui Pacepa că primea ordinele direct de la conducerea KGB-ului în 1972 este deosebit de interesantă.
În 1971, imediat după vizită lui Ceauşescu la Beijing – primul dintre liderii comunişti de la ruptură sino-sovietică – Moscova a ordonat celorlalte servicii ale Pactului de la Varşovia să întrerupă toate legăturile, de orice tip, cu Securitatea.
A existat o mică întârziere între aceste instrucţiuni şi încetarea oricăror contacte, care au permis o „ultimă vizită socială” a oficialilor KGB şi a soţiilor acestora în România, la începutul anului 1972.
Şeful acelei delegaţii, şeful serviciilor de contrainformaţii Oleg Kalugin, nota după ce s-a mutat în Statele Unite că, în timp ce celelalte servicii ale blocului deveniseră „şi mai aservite KGB-ului”, românii ieşiseră din alianţă şi, în 1971 „Ceauşescu întrerupsese toate legăturile cu KGB-ul” (Harvard International Review, 2002).
Şi documentele serviciilor secrete din Bulgaria raportează că KGB-ul a forţat KDS să întrerupă orice legătură cu România în 1971 şi să pledeze „mea culpa” pentru că le păstrase atât de mult timp.
Prin urmare, în ce bază primea Pacepa ordine de la conducerea KGB pentru „operaţiuni ilegale în România” în 1972?
Niciunul din celelalte servicii ale Pactului nu considera Securitatea „un partener cooperant, frăţesc” şi toţi ceilalţi lideri ai Pactului denumeau România şi pe conducătorul ei „trădatori” în cadrul întâlnirii lor din luna august 1971 în Crimeea. În conformitate cu arhivele dezvăluite de arhivistul KGB Vasiliy Mitrokhin, spre sfârşitul anilor `70, cam în aceeaşi perioadă în care a fugit Pacepa, Prima Direcţie a KGB a transferat România şi Securitatea din cadrul Departamentului al 11-lea pentru cooperare cu servicii socialiste frăţeşti, în cadrul Departamentului al 5-lea, care includea statele NATO, Albania şi Iugoslavia, toate fiind ţinte ale operaţiunilor ostile de intelligence ale sovieticilor şi ale statelor Pactului de la Varşovia.
În mod clar, Securitatea era tratată de către KGB ca un serviciu duşman mai degrabă decât ca unul subordonat.
De ce a dezertat Pacepa?
Există mai multe teorii care tratează problema motivării fugii lui Pacepa, în iulie 1978. Una dintre teorii susţine că îi era teamă de iminenta deconspirare a sa că agent KGB, că îi era teamă că vor fi făcute publice activităţi ilegale sau ambele. O altă teorie susţine că i s-ar fi ordonat din partea KGB-ului să procedeze aşa. Mult mai puţin convingător, Pacepa a susţinut în cartea sa din 1987, că era un iubitor al democraţiei şi un pro-american în secret. Acesta este un domeniu al speculaţiilor mai degrabă decât al cunoaşterii, cel puţin până în acest moment, dar primul este cel mai probabil în comparaţie cu ultimele două.
În general, KGB-ul nu îşi dorea ca ofiţerii săi să dezerteze din cauza secretelor pe care ar fi putut să le dezvăluie. De asemenea, KGB-ul nu avea de ce să fie nerăbdător cu privire la pierderea unui agent atât de sus plasat în Securitate şi în ierarhia româneasca - Pacepa era totuşi principalul consilier pe probleme de securitate al lui Ceauşescu.
Se păstrează încă suspiciuni privind dezertarea sa ca fiind o operaţiune pusă la cale de sovietici, în primul rând pentru că Pacepa a făcut declaraţii privind politica românească şi comportamentele româneşti despre care ştia că sunt false. Acest fapt confirmă ipoteza conform căreia operaţiunea era de dezinformare de tip sovietic, care să distrugă relaţia specială româno-americană.
Oricum, el ar fi putut să cocheteze şi cu sprijinul pe care i l-ar fi putut oferi un grup din interiorul Statelor Unite, interesat în subminarea suportului pe care Washington-ul îl oferea României, spre exemplu, una dintre organizaţiile Ungaro-Americane care insistau să afirme că România a practicat genocidul în ceea ce-i privea pe etnicii maghiari din Transilvania.
Există şi posibilitatea că el exprima nemulţumiri personale de un fel sau altul. În orice caz, întrebarea referitoare la motivaţiie lui Pacepa pentru fuga sa rămâne o întrebare deschisă. Recent, un jurnalist m-a interpretat greşit şi a făcut afirmaţia că eu aş fi spus că socotesc şi – că aş avea “dovezi”- că Pacepa a fugit în Statele Unite ca parte a unei operaţiuni sovietice. Eu nu am spus şi nici nu cred aşa ceva. Oricum există precedente în care fugarii au ajuns din nou sub influenţă sovietică după ce au ajuns în Statele Unite. Anatoliy Golitsyn, un fugar din cadrul KGB, a oferit informaţii foarte bune în timpul dezertării sale iniţiale în 1961-1963 înainte de a deveni foarte frustrat că nu a fost lăsat să ofere personal un briefing preşedintelui John Kennedy şi s-a mutat în Anglia.
La intoarcerea în SUA, în vara lui 1963, a venit cu tot felul de fabulaţii care confirmau dezinformarea sovietică, a bulversat contrainformaţiile CIA şi a compromis în mare măsura operaţiunile CIA în blocul sovietic pentru urmatoarea decadă. Printre noile revelaţii ale lui Golitsyn erau afirmaţiile cum că ruptura dintre Tito si Stalin, dintre albanezi şi sovietici, precum şi cea sino-sovietică erau false, că independenţa României era un mit şi un pic mai târziu, că Uniunea Sovietică nu ar invada niciodată Cehoslovacia pentru că furia sovieticilor pentru „Primavara de la Praga” era doar de faţadă.
După cum nota un analist american: „dupa ce-şi dovedise buna credinţă în timpul primei perioade de rezidenţă în SUA”, Golitsyn părea că a “reluat misiunea sa de dezinformare” (David Martin, A Wilderness of Mirrors, 2003). CIA a conchis că preţul pentru KGB ar fi fost mult prea mare pentru ca ei să încurajeze în mod voit dezertarea unui ofiţer propriu. Oricum, acest lucru nu era valabil şi în cazul ofiţerilor din serviciile aliate.
În 1987, spre exemplu, CIA a descoperit că “fiecare agent cubanez recrutat de către agenţie în ultimii douăzeci de ani era de fapt agent dublu – pretinzând loialitate faţă de SUA dar lucrând de fapt în secret pentru Havana” (Timothy Weiner, A Legacy of Ashes: The History of the CIA, 2007).
Aparent, ceea ce nu era permis celor din KGB, era permis ofiţerilor din serviciile auxiliare a căror cunoaştere în ceea ce priveşte centrala KGB era limitată.
Pentru a concluziona, ştim că Pacepa era agent KGB şi ştim că Securitatea nu era controlată de către KGB – nu era nici macar în relaţii cordiale (deşi unii dintre ofiţerii de securitate ca şi Pacepa erau cu siguranţă).
Acestea nu sunt opinii. Acestea sunt fapte stabilite cu claritate şi confirmate în mod repetat prin documente şi declaraţii date la vremea respectivă.
Noi nu ştim de ce a dezertat în SUA. Dar noi ştim ceea ce a spus odată ajuns acolo.
Looking back over a lifetime of assessing the Soviet Bloc, another senior CIA analyst noted in the 1980s that Romania’s “particularly risky” independence had “successfully redefined the role of a member of the Bloc, maintaining ties that are mostly formal and confining Soviet influence almost entirely to the negative,” while “all of its moves and positions have been swallowed by the post-Stalin Soviet leaderships, which sometimes seem less tolerant than simply outplayed.” According to the retiring career officer, “all the East European states have benefited from Romania’s insistence on (and the USSR’s recognition of) the right of members to assert independent views in Bloc councils.” (CIA, 12/1/82, foia.cia.gov)
Regardless of what political odor the Central Intelligence Agency and its analysts may currently enjoy (or suffer), I would trust their time-tested assessments over those of Mr. Tismaneanu even had I not read the internal Warsaw Pact documents that fully confirm them. Assertions that Romania defiance and opposition during the Cold War was insignificant and had no impact on the geopolitical confrontation between East and West are simply wrong. Such assertions were debunked at the time by reliable intelligence assessment, and their wrongheadedness has been confirmed beyond doubt in the documents of the other Warsaw Pact members that have come to light since the collapse of communism. No amount of denial or negation, and no attempt at deception or prestidigitation will change that fundamental reality.
During the mid-19th century, Professor Bowen was hindered in the degree to which he could directly respond to his attackers by considerations of professional and social prestige (none of his attackers were academic experts, specialists in the field or, for that matter, university professors.) Joyfully, I am not encumbered by such limitations. Should Mr. Tismaneanu choose to emerge from behind his careful insinuations and engage me directly on the arguments I present, he will find a willing partner in public discussion.
But fear not, dear reader. I will not hold my breath.
December 5th, 2016 
VR 
Posted in 
Tags: 
