Pacepa însuşi a fost un apropiat al Elenei Ceauşescu, în jurul căreia s-au adunat şi culturnicii internaţionalişti în frunte cu Gogu Rădulescu, Z. Ornea et comp. Dupa cum zicea si Ceausescu la Proces: „Dar asta înseamnă nimicirea României!”
Pacepa intra totusi in legenda. Putini oameni se pot mindri ca au lucrat, pe state de plata, pentru Securitatea romana, KGB si CIA, citeodata pentru toate concomitent.
În răspăr cu opiniile îndeobşte împărtăşite în rîndurile istoricilor români în ceea ce-l priveşte pe fostul adjunct DIE, istoricul american dinamitează imaginea acestuia, susţinînd că ‘’trădarea’’ lui Pacepa ar fi fost în realitate regizată de sovietici cu scopul de a dezinforma serviciile secrete americane în privinţa regimului de la Bucureşti şi a induce o stare de reticenţă a americanilor faţă de statul român.
Ion Mihai Pacepa, dacă era vocea lui, fiidcă oricum înfăţişarea era „protejată”, a oferit duminică seara un interviu la B1 TV, la împlinirea a 35 de ani de la defectarea sa din funcţia de şef adjunct al Departamentului de Informaţii Externe din cadrul Securităţii Statului şi, în plus, din cea de consilier pentru securitate şi dezvoltare tehnologică al preşedintelui României.
La 35 de ani de la “defectarea” pionului KGB, brigada de pionieri care incerca sa resusicite “live” tehnica ruseasca a maskirovkai impreuna cu mumia lui Pacepa, a produs un “interviu” care copiaza mai curand metoda lui Potemkin, plasandu-l pe Pacepa in geamul de la B1 pentru a-i incasa Tismaneanu pensia.
UPDATE: AZI LA TVR 1, ORA 21.00 – MOSTENIREA CLANDESTINA – Larry Watts si Monica Ghiurco despre Pacepa si ai lui
Misteriosul domn Pacepa
de Larry Watts
Subiectul referitor la Ion Mihai Pacepa, cel care a ales să “schimbe tabăra”, este unul controversat. Există dezbateri despre angajatorii domnului Pacepa, dacă a fost sau nu reprezentantul Securităţii statului, care este natura dezertării sale, cât de importantă a fost contribuţia sa la căderea lui Ceauşescu, în ce măsură fuga sa a avut o importanţă în procesul de democratizare a României etc.
Unele dintre aceste subiecte au fost elucidate şi nu ne mai preocupă. Altele rămân pe tărâmul supoziţiilor. În cele ce urmează doresc să fac referire la trei dintre ele.
A lucrat Pacepa pentru KGB?
Pacepa a declarat atât echipelor germane, cât şi celor americane implicate în dezertarea sa, că a lucrat direct în favoarea KGB-ului – deşi era la vremea respectivă adjunctul şefului serviciilor de informaţii externe. De fapt, el nu a ezitat niciodată să sublinieze faptul că a lucrat ca agent KGB. În cartea să din 1987, „Orizonturi Roşii”, el a subliniat faptul că a avut întâlniri personale cu şeful KGB Yuri Andropov şi insistă asupra faptului că raporta direct către Alexander Mikhailovich Sakharovski, şeful serviciilor de informaţii străine al KGB.
Desigur că la vremea respectivă Pacepa încerca să acrediteze ideea că Securitatea şi Ceauşescu- erau agenţi ai Moscovei, dar afirmaţiile sale privind faptul că raporta direct şefilor KGB au fost explicite şi nu doar metaforice.
În cadrul unui simpozion public referitor la activitatea KGB-ului, în cadrul căruia a dezbătut problematica cu James Woolsey, fost Director al CIA şi fostul disident sovietic Vladimir Bukovsky, el a afirmat, fără echivoc, că „am petrecut 27 de ani din viaţa mea lucrând pentru KGB şi am părăsit această tabără acum 26 de ani” (Front Page Magazine, 30 aprilie 2004).
Cei „27 de ani” acoperă întreaga perioadă a carierei sale în Securitate, de la începuturile acesteia în 1951, când securitatea românească era controlată integral de centrala de la Moscova şi până la dezertarea sa, în 1978.
Pacepa a reafirmat cu perseverenţă că în 1972, superiorul său din KGB i-a acordat responsabilitatea pentru „operaţii ilegale în România” (The American Spectator, 9 iulie 2010). Nu exista nicio controversă în ceea ce priveşte faptul unanim recunoscut, atât de către CIA, cât şi de către BND precum şi de către alte medii informate – privind faptul că Pacepa lucra pentru KGB. De ce există această controversă în media din România, este un mister.
Securitatea era controlată de către KGB?
Acest aspect este un pic mai sensibil dacă luăm în considerare faptul că unii consideră că KGB-ul avea abilitatea de a recruta agenţi dubli în cadrul Securităţii, ca o „dovadă” a controlului pe care îl exercita. Oricum, un număr însemnat de surse confirmă că serviciile de inteligenţă româneşti au întrerupt orice cooperare explicită cu KGB-ul încă din 1963.
Dezertorii din serviciile secrete cehoslovace Ladislav Bittman şi Jan Sejna raportează că problemele de colaborare cu România au început în 1962. Liderul sovietic Nikolai Podgorny a specificat anul 1963, ca anul încetării colaborării. În conformitate cu cele declarate de Serviciile Est Germane, Stasi, liderii KGB i-au informat în legătură cu încetarea acestei colaborări în timpul discuţiilor bilaterale din 1967. De asemenea, Yuri Andropov nota în raportul său anual, după primul an ca şef al KGB-ului, că organizaţia a primit doar informaţii minimale din partea română şi acestea doar de la ambasadorul României.
Cu excepţia serviciilor secrete bulgare, KDS, pe care România încă speră să le cointereseze în ideea unui Pact Balcanic, independent de Uniunea Sovietică, Securitatea întrerupsese orice colaborare explicită cu celelalte servicii ale Pactului, încă de la mijlocul anilor 1960.
În lumina acestor realităţi, afirmaţia lui Pacepa că primea ordinele direct de la conducerea KGB-ului în 1972 este deosebit de interesantă.
În 1971, imediat după vizită lui Ceauşescu la Beijing – primul dintre liderii comunişti de la ruptură sino-sovietică – Moscova a ordonat celorlalte servicii ale Pactului de la Varşovia să întrerupă toate legăturile, de orice tip, cu Securitatea.
A existat o mică întârziere între aceste instrucţiuni şi încetarea oricăror contacte, care au permis o „ultimă vizită socială” a oficialilor KGB şi a soţiilor acestora în România, la începutul anului 1972.
Şeful acelei delegaţii, şeful serviciilor de contrainformaţii Oleg Kalugin, nota după ce s-a mutat în Statele Unite că, în timp ce celelalte servicii ale blocului deveniseră „şi mai aservite KGB-ului”, românii ieşiseră din alianţă şi, în 1971 „Ceauşescu întrerupsese toate legăturile cu KGB-ul” (Harvard International Review, 2002).
Şi documentele serviciilor secrete din Bulgaria raportează că KGB-ul a forţat KDS să întrerupă orice legătură cu România în 1971 şi să pledeze „mea culpa” pentru că le păstrase atât de mult timp.
Prin urmare, în ce bază primea Pacepa ordine de la conducerea KGB pentru „operaţiuni ilegale în România” în 1972?
Niciunul din celelalte servicii ale Pactului nu considera Securitatea „un partener cooperant, frăţesc” şi toţi ceilalţi lideri ai Pactului denumeau România şi pe conducătorul ei „trădatori” în cadrul întâlnirii lor din luna august 1971 în Crimeea. În conformitate cu arhivele dezvăluite de arhivistul KGB Vasiliy Mitrokhin, spre sfârşitul anilor `70, cam în aceeaşi perioadă în care a fugit Pacepa, Prima Direcţie a KGB a transferat România şi Securitatea din cadrul Departamentului al 11-lea pentru cooperare cu servicii socialiste frăţeşti, în cadrul Departamentului al 5-lea, care includea statele NATO, Albania şi Iugoslavia, toate fiind ţinte ale operaţiunilor ostile de intelligence ale sovieticilor şi ale statelor Pactului de la Varşovia.
În mod clar, Securitatea era tratată de către KGB ca un serviciu duşman mai degrabă decât ca unul subordonat.
De ce a dezertat Pacepa?
Există mai multe teorii care tratează problema motivării fugii lui Pacepa, în iulie 1978. Una dintre teorii susţine că îi era teamă de iminenta deconspirare a sa că agent KGB, că îi era teamă că vor fi făcute publice activităţi ilegale sau ambele. O altă teorie susţine că i s-ar fi ordonat din partea KGB-ului să procedeze aşa. Mult mai puţin convingător, Pacepa a susţinut în cartea sa din 1987, că era un iubitor al democraţiei şi un pro-american în secret. Acesta este un domeniu al speculaţiilor mai degrabă decât al cunoaşterii, cel puţin până în acest moment, dar primul este cel mai probabil în comparaţie cu ultimele două.
În general, KGB-ul nu îşi dorea ca ofiţerii săi să dezerteze din cauza secretelor pe care ar fi putut să le dezvăluie. De asemenea, KGB-ul nu avea de ce să fie nerăbdător cu privire la pierderea unui agent atât de sus plasat în Securitate şi în ierarhia româneasca - Pacepa era totuşi principalul consilier pe probleme de securitate al lui Ceauşescu.
Se păstrează încă suspiciuni privind dezertarea sa ca fiind o operaţiune pusă la cale de sovietici, în primul rând pentru că Pacepa a făcut declaraţii privind politica românească şi comportamentele româneşti despre care ştia că sunt false. Acest fapt confirmă ipoteza conform căreia operaţiunea era de dezinformare de tip sovietic, care să distrugă relaţia specială româno-americană.
Oricum, el ar fi putut să cocheteze şi cu sprijinul pe care i l-ar fi putut oferi un grup din interiorul Statelor Unite, interesat în subminarea suportului pe care Washington-ul îl oferea României, spre exemplu, una dintre organizaţiile Ungaro-Americane care insistau să afirme că România a practicat genocidul în ceea ce-i privea pe etnicii maghiari din Transilvania.
Există şi posibilitatea că el exprima nemulţumiri personale de un fel sau altul. În orice caz, întrebarea referitoare la motivaţiie lui Pacepa pentru fuga sa rămâne o întrebare deschisă. Recent, un jurnalist m-a interpretat greşit şi a făcut afirmaţia că eu aş fi spus că socotesc şi – că aş avea “dovezi”- că Pacepa a fugit în Statele Unite ca parte a unei operaţiuni sovietice. Eu nu am spus şi nici nu cred aşa ceva. Oricum există precedente în care fugarii au ajuns din nou sub influenţă sovietică după ce au ajuns în Statele Unite. Anatoliy Golitsyn, un fugar din cadrul KGB, a oferit informaţii foarte bune în timpul dezertării sale iniţiale în 1961-1963 înainte de a deveni foarte frustrat că nu a fost lăsat să ofere personal un briefing preşedintelui John Kennedy şi s-a mutat în Anglia.
La intoarcerea în SUA, în vara lui 1963, a venit cu tot felul de fabulaţii care confirmau dezinformarea sovietică, a bulversat contrainformaţiile CIA şi a compromis în mare măsura operaţiunile CIA în blocul sovietic pentru urmatoarea decadă. Printre noile revelaţii ale lui Golitsyn erau afirmaţiile cum că ruptura dintre Tito si Stalin, dintre albanezi şi sovietici, precum şi cea sino-sovietică erau false, că independenţa României era un mit şi un pic mai târziu, că Uniunea Sovietică nu ar invada niciodată Cehoslovacia pentru că furia sovieticilor pentru „Primavara de la Praga” era doar de faţadă.
După cum nota un analist american: „dupa ce-şi dovedise buna credinţă în timpul primei perioade de rezidenţă în SUA”, Golitsyn părea că a “reluat misiunea sa de dezinformare” (David Martin, A Wilderness of Mirrors, 2003). CIA a conchis că preţul pentru KGB ar fi fost mult prea mare pentru ca ei să încurajeze în mod voit dezertarea unui ofiţer propriu. Oricum, acest lucru nu era valabil şi în cazul ofiţerilor din serviciile aliate.
În 1987, spre exemplu, CIA a descoperit că “fiecare agent cubanez recrutat de către agenţie în ultimii douăzeci de ani era de fapt agent dublu – pretinzând loialitate faţă de SUA dar lucrând de fapt în secret pentru Havana” (Timothy Weiner, A Legacy of Ashes: The History of the CIA, 2007).
Aparent, ceea ce nu era permis celor din KGB, era permis ofiţerilor din serviciile auxiliare a căror cunoaştere în ceea ce priveşte centrala KGB era limitată.
Pentru a concluziona, ştim că Pacepa era agent KGB şi ştim că Securitatea nu era controlată de către KGB – nu era nici macar în relaţii cordiale (deşi unii dintre ofiţerii de securitate ca şi Pacepa erau cu siguranţă).
Acestea nu sunt opinii. Acestea sunt fapte stabilite cu claritate şi confirmate în mod repetat prin documente şi declaraţii date la vremea respectivă.
Noi nu ştim de ce a dezertat în SUA. Dar noi ştim ceea ce a spus odată ajuns acolo.
“Fereşte-mă, Doamne, de prieteni…” a devenit în ultimele luni cartea cea mai comentată în România. După ediţia în limba engleză, tipărită în 2010, a urmat şi traducerea în limba română, datorată Editurii RAO, lucrarea istoricului american având astfel un drum larg deschis spre public. Nu doresc ca aceste rânduri să fie o recenzie a cărţii, ci îmi permit câteva comentarii la felul în care este ea preluată sau interpretată. Subtitlul care face şi mai penetrant mesajul autorului – Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România, lasă să citim “cheia” în care sunt acceptate cu entuziasm sau respinse cu vehemenţă informaţiile cuprinse în substanţialul volum. De aceea nu surprinde cât de tranşanţi sunt mai ales cei care vor să minimalizeze demersul istoricului american şi să contorsioneze până la caricatură şi denigrare afirmaţiile şi comentariile autorului. Am avut ocazia să asist la discuţii aprinse, purtate de persoane care au suficiente informaţii despre “războiul secret” purtat împotriva României, care din motive biografice sau apartenenţa la instituţii vizate, citate şi fişate se arată net împotriva adevărurilor reieşite din documente de necontestat. Sunt suficient de mulţi istorici români care şi-au făcut “opera” din interpretări dirijate ale evenimentelor din anii “Războiului rece” impus României de aliaţii din Tratatul de la Varşovia care sunt puşi acum în posturi delicate de documentele şi comentariile aduse în circulaţie de Larry Watts. Poziţiile lor morale şi “ştiinţifice” sunt serios zdruncinate. De altfel, unii care au câştigat nu doar poziţii, ci şi mulţi bani din postul de demolatori ai istoriei recente, sunt în pericolul de a cădea de pe soclu. Alţii au motive personale în a minimaliza, persifla şi deturna “Fereşte-mă, Doamne, de prieteni”. În acest caz delicat se află Vladimir Tismăneanu, probabil surprins să afle că tatăl lui primea cea mai mare soldă în anii de dinainte de 1944, când se afla la Moscova, la Komintern. Ca atare, o puzderie de articolaşe strecurate pe sub uşile unor redacţii fără suflu, semnate de anonimi, par scrise de aceiaşi mână “indignată”. Cartea este greu înghiţită şi de spionii români care şi-au trădat ţara, trecând cu arme, bagaje şi secrete în tabăra spionajului Occidental. Surprinzător, semne de întrebare asupra motivaţiei gestului “defectării” apar când afli că mulţi spioni erau racolaţi de serviciile de informaţii sovietice şi plecau la ordin. Trădarea lui Pacepa, dar şi ale altor “reabilitaţi” de după 1989 pot fi interpretate şi în acest sens.
Cum, la fel de supăraţi pe Larry Watts par să fie şi cei care au reprezentat în acei ani agentura ruşilor în România pe care Ceauşescu a izolat-o, dar nu a anihilat-o.
Dar, evident, cel mai greu cade lucrarea în curtea serviciilor de informaţii, inclusiv a celor româneşti, ale căror decizii au fost “captate” în multe perioade de spioni ai URSS, Ungariei şi RDG. Cârtiţele din serviciile americane, engleze, franceze, vest-germane pe care le manevrau interesele URSS aveau şi “sarcini” exprese pentru izolarea României, minimalizarea sau punerea la îndoială a politicii de independenţă faţă de Moscova. Detaşamentul de diversiune care are ca obiectiv demolarea cărţii lui Larry Watts are aşadar suficiente trupe şi uniforme. “Tactica” criticilor din România este clară: nu interesează fondul lucrării ci aspecte care încearcă să vulnerabilizeze autorul şi pe cei care sprijină difuzarea şi comutarea ei. Mai nou, ţinta au devenit Mugur Isărescu şi Banca Naţională a României, care au găzduit în cadrul manifestărilor culturale lansări ale volumului. Cei care doresc să pătrundă în detaliile unei epoci care a avut şi lumini şi umbre şi nu se feresc de adevărurile ei, multe surprinzătoare, nu au a se teme de Larry Watts.
Zilele au zburat şi a sosit sorocul întoarcerii acasă al pribegilor de lux din Noua Zeelandă. Din păcate, n-am ştiut cu ce aeronavă sosesc, altminteri toată floarea cea vestită a presei româneşti ar fi fost la aeroport, cu flori de mină, să-i întâmpine pe cei mai neprihăniţi dintre jurnalişti. Nici n-au apucat bine să-şi deschidă bagajele cu aer rarefiat de Auckland, că unii dintre vizitatori s-au şi grăbit la laptop să scrie un text simţit despre toţi aceia care i-au acuzat că fac plimbări otrăvite pe banii Roşia Montană Gold Corporation. Laitmotivul lor: a fost o vizită de documentare, noi am văzut, ne-a plăcut, dar scriem conform conştiinţei noastre. Câtă modestie, cât profesionalism! Pot să pun pariu de pe acum că acea conştiinţă la care fac ei referire din două în două rânduri va fi cât se poate de îngăduitoare cu un proiect atât de benefic pentru România, cum este cel promovat de RMGC. De altfel, unul dintre beneficiarii vizitei de documentare, Ioan T. Morar, a scris deja pe blogul său un material care, la prima vedere, nu are nicio legătură cu exploatarea cu cianuri de la Roşia Montană. Morar susţine, pe baza unui text apărut în presa franceză, că includerea unui obiectiv în patrimoniul UNESCO este extrem de greoaie şi chiar inutilă. Pe româneşte, hai sictir, fraierilor care încercaţi să includeţi galeriile romane de la Roşia Montană în patrimoniul UNESCO pentru a salva zona de distrugerile provocate de exploatarea cu cianuri a aurului din munţi. Şi acest text este doar începutul. Vor urma şi altele, ale celorlalţi care se vor simţi datori la un moment dat să întoarcă favorul făcut de RMGC.
Ani la rând presa a strâns frumos, sub preş, gunoiul din propria ogradă şi s-a ferit să vorbească public despre propriile slăbiciuni de teamă să nu-şi piardă credibilitatea. Vremea a trecut, credibilitatea s-a făcut praf, iar gunoiul de sub preş s-a transformat într-un munte de dejecţii morale, frumos ambalate şi vândute publicului sub eticheta „presa“.
În costume Armani sau în bluze de trening, analişti şi deontologi ne-au livrat ani la rând opinii şi analize despre care au susţinut că sunt independente 100%. Independente de ei, dependente de portofelul mogulului. Am auzit comentându-se că trebuiau şi ei să trăiască, săracii, să-şi plătească ratele la bănci, să-şi mai cumpere o maşină etc. Lucruri fireşti. Dar, în aceste condiţii, nu mai au dreptul moral de a se prezenta în faţa publicului în postura de cavaleri ai dreptăţii şi moralităţii, pentru că de sub armuri le curg banii şi contractele pe care le ţin departe de ochii publicului deoarece aşa e de bonton.
Nu poţi să vii la televizor, să ai pretenţii la credibilitate, dar în acelaşi timp să primeşti în plic lista cu subiecte şi cu ţinte, aşa cum ne povestea o fostă ziaristă că se întâmplă lucrurile la Realitatea TV. O declaraţie publică de interese, din partea fiecărui analist, ziarist, după modelul politicienilor, ne-ar ajuta să facem puţină curăţenie sub preşul unde s-a strâns mormanul de gunoi. Spre deosebire de alte instituţii care sunt controlate, verificate etc., presa are marea libertate de a se autoreglementa, de a-şi face singură curăţenie în propria ogradă. Problema e că nimeni nu face nimic, personaje demonstrate ca şantajişti notorii, precum Roşca Stănescu sau Bogdan Chirieac, sunt în continuare invitate şi prezentate ca ziarişti, iar deciziile organismelor de presă sunt aruncate direct la coşul de gunoi pentru că nu există sancţiuni, ci doar recomandări. În orice ţară cu o presă puternică, indivizi dovedţi ca şantajişti ar fi fost excluşi automat din breaslă şi cu siguranţă s-ar fi ales şi cu dosare penale. La noi, complicitatea unei părţi a presei cu propria mizerie a dus la o scădere la cote istorice a încrederii în această instituţie considerată cândva a patra putere în stat.
Vinovaţi pentru această situaţie nu sunt mogulii, pentru că ei, vorba unora, cumpără şi vând. Principalii vinovaţi sunt cei care se vând oricui şi oricum, fără condiţii şi fără conştiinţă.
La Biroul Electoral Central am avut ieri parte de o scenă înduioşătoare: Bunicuţa a venit de mână cu nepoţelul Geoană, chiar dacă-i cam prostănac, pentru a-l ajuta să-şi depună candidatura. Deh, e cam nevolnic băiatul! Şi cum Bunicuţa a atins o vârstă venerabilă, au sărit în ajutor şi băieţii şmecheri, d-alde Hrebenciuc şi Dragnea, care i-au asigurat escorta liderului PSD la BEC. Acum nu ştiu dacă la mijloc e vorba de susţinere din partea Bunicuţei sau, mai degrabă, de aruncarea pe scări a prostănacului. Un eşec al lui Geoană la alegerile prezidenţiale echivalează cu revenirea găştii lui Iliescu cu surle şi trâmbiţe în fruntea partidului. Adică pohta ce-au pohtit. Probabil de aceea era Iliescu atât de vesel şi deschis la declaraţii. Candidatura lui Geoană îi cade ca o mănuşă Bunicuţei în prag de iarnă, motiv pentru care şi-a dat acordul să-i fie transferat, ieri, lui Geoană celebrul slogan fesenist „Iliescu apare, soarele răsare“. Iliescu a pus pe seama karmei lui Geoană apariţia soarelui după câteva zile ploioase. Din păcate pentru pesedişti, soarele a strălucit ieri toată ziua pe cer, iar Traian Băsescu a avut şi el parte de o depunere a candidaturii în aceleaşi condiţii meteorologice, fapt ce i-a cam debusolat pe votanţii PSD. Unul dintre ei chiar ne-a sunat la redacţie, derutat de declaraţiile lui Iliescu. Confuz, omul nu mai ştia pe cine să voteze acum, dacă semnalul simbolic enunţat de Iliescu, soarele, a strălucit pe cer şi pentru Geoană, şi pentru Băsescu. Probabil omul se va întreba în continuare, precum cetăţeanul turmentat al lui Caragiale: „Eu cu cine votez?“, întrucât nimeni nu poate desluşi meandrele gândirii iliesciene şi, prin urmare, nici noi n-am fost în stare să-l lămurim pe cetăţean ce-a vrut să spună domnu’ Iliescu. Dacă zicerile sale ar trebui traduse cu dicţionarul activistului stalinist în mână, imaginile vorbesc mai mult decât o mie de cuvinte. Prezenţa lui Iliescu de-a dreapta lui Geoană la masa BEC arată, pentru cei care mai aveau îndoieli, cine este cu adevărat Stăpânul inelelor în PSD. Şi, pentru că spectacolul trebuie să continue, iar Bunicuţa ne-a avertizat de mult că nu va pleca din politică decât cu picioarele înainte, evenimentul de ieri de la BEC ne-a arătat că PSD se pregăteşte intens să revină în epoca Iliescu. La mai mare, tovarăşi!
După ce le-a promis 25.000 de euro românilor din străinătate care decid să se întoarcă în ţară, o misiune autohtonă în spaţiu şi amânări la plata creditelor, Mircea Geoană vine cu o ofertă de nerefuzat: medicamente în plic pentru pensionari. Gratuit, bineînţeles, că doar nu degeaba este candidatul la preşedinţie al socialismului românesc. „Împreună cu domnul ministru Bazac, vom face un proiect prin care să facem în aşa fel ca să primiţi acasă, prin Poşta Română, medicamentele de care aveţi atâta nevoie. Este o dovadă de respect faţă de dumneavoastră, care aţi muncit o viaţă pentru a ridica România“, le-a spus Geoană, cu durere în glas, pensionarilor. Ce mai contează că promisiunea pare scoasă din romanele de ficţiune scrise de pesediştii reşapaţi în funcţii de consilier pe lângă marele social-democrat (pardon, era să scriu prostănac!)!. Parafrazându-l pe paşoptistul Ion Heliade Rădulescu care, în numele progresului, a lansat îndemnul „Scrieţi, scrieţi orice, numai scrieţi!“, echipa lui Geoană a lansat în această campanie strategia „Promiteţi orice, numai promiteţi“. Şi, întrucât am remarcat o uşoară lipsă de inspiraţie în echipa prezidenţiabilului pesedist care a ajuns să promită morfină şi antinevralgic la plic pentru pensionarii nevoiaşi, îi sugerăm şi alte promisiuni, bazate tot pe nevoile milioanelor de pensionari care „au muncit o viaţă pentru a ridica România“, ca să cităm din clasici în viaţă. Astfel, după ce le-a oferit paracetamol la plic, Mircea Geoană ar putea să le promită câte-o sacoşă de lemne, că tot vine iarna, o plapumă la colet şi nişte zahăr din Banca de alimente a Mihaelei, care, ca orice gospodină, a început să pună deoparte pentru pensionarii care promit să pună ştampila pe soţul ei. Iar pentru ceilalţi alegători, insensibili la pomenile ordinare ale PSD, Mircea Geoană poate veni cu promisiuni mai de soi: un vot la schimb cu un Ferrari din curtea lui Bazac sau cu un apartament din zestrea evazionistului Robert Negoiţă. Şi, dacă nici aşa nu se întrevede succesul electoral, îi mai rămâne o ultimă soluţie: o excursie în Cosmos pentru toţi românii cu alergie la parfumul celor trei trandafiri, chiar în ziua alegerilor.
„Avem doi premieri desemnaţi, unul de preşedinte şi unul de majoritatea parlamentară“ – a constatat dl Cristian Diaconescu rezumând situaţia ciudată în care ne aflăm. Avem aşadar un animal politic naţional cu două capete şi trei mâini, numai bun de pus în formol şi dus la bâlci, să se minuneze lumea. Deşi premierul nu e desemnat de cine ajunge mai repede la majoritate ci de cine are dreptul s-o facă, ambele tabere invocă ba litera Constituţiei, ba spiritul ei. Astfel, premierul Lucian Croitoru, desemnat de preşedinte, rezultă din litera Constituţiei iar dl Klaus Johannis, desemnat de troica PSD, PNL, UDMR, e născut din spiritul ei. Fabulo-spirit! E o plăcere să auzi vorbindu-se de spirit într-un caz de forţă majoră. Dl Băsescu a fost deja nevoit să-şi rectifice „greşeala de exprimare“ prin care invoca spiritul rău al dizolvării Parlamentului (după două respingeri ale guvernului) în 7 dec. – când n-are dreptul s-o facă. Tabăra opusă, care-l acuză pe dl Băsescu de dictatură, iresponsabilitate şi chiar ebrietate, procedează însă identic: „din punctul meu de vedere, dialogul şi consultările cu dl Croitoru nu-şi au rostul“, a declarat dl Geoană. Scurt, democratic, flexibil şi deschis: aut Klaus, aut nihil! La rândul său, dl Băsescu ameninţă cu alegerile anticipate, ceea ce agită spiritele inutil. Ce rezolvă anticipatele? Absolut nimic. Beligeranţii ar obţine cam aceleaşi procente. De altfel, PSD, PNL şi UDMR s-au gândit să boicoteze prin absenţă şedinţa de învestire a guvernului Croitoru astfel că acesta nu va fi nici respins – dar nici votat. În schimb guvernul Johannis ar fi „alcătuit din tehnocraţi până la alegeri“ urmând ca apoi, după cum a anunţat dl Crin Antonescu, „să avem un guvern politic condus tot de Johannis“. Dacă dl Antonescu merge în istorie cu neamţul până la capăt, dl Geoană merge numai „până la alegeri“. Dacă va câştiga alegerile, dl Geoană va face guvernul, aşa cum a anunţat, cu PSD în frunte. Ceea ce înseamnă că n-ar mai respecta, ca preşedinte, propunerea majorităţii – aşa cum îi pretinde acum dlui Băsescu: respectă tu ceea ce eu n-aş respecta! În aceste condiţii, mai contează care dintre premieri e mai potrivit într-o situaţie de criză? Se spune că (de regulă) cel mai deştept cedează. Ei bine, nu e cazul. N-avem! Nimeni nu cedează. Cineva a apăsat butonul roşu – şi războiul politic s-a pornit. Aşa! Daţi-i înainte! Să nu vă mai opriţi până la cotul Donului, până la Berlin, până la Bălăceanca.
Curentul: Scandalul Ambasadei Ungare în atenţia MAE şi a ofiţerilor de informaţii
MAE al României s-a autosesizat cu promptitudine faţă de încălcarea gravă a codului diplomatic la care s-a dedat un diplomat al Ambasadei Ungare la Bucureşti, care a ameninţat şi insultat o ziaristă, Iulia Nueleanu, redactor-şef al cotidianului “Curentul”. La numai o zi de la producerea incidentului, MAE l-a convocat pe ambasadorul Republicii Ungare la Bucureşti, Oszkar Fuzes la sediul Ministerului unde “I s-a adus la cunoştinţă preocuparea MAE faţă de problema sesizată, subliniindu-se, importanţa deosebită a înscrierii conduitei oricărui diplomat în rigorile corespunzătoare statutului diplomatic”. Pe româneşte, termenii diplomatici ai comunicatului MAE s-ar traduce: “bozgorii şi-au luat un perdaf”. Noi încă aşteptăm scuzele oficiale ale Ambasadei si trimiterea sa la Budapesta.
A trecut aproape o săptămână de la incalificabilul gest de ameninţare al unui diplomat maghiar la adresa redactorului şef al cotidianului “Curentul”. Injuriile proferate de acesta la adresa unei ziariste şi încălcarea gravă a codului diplomatic au determinat MAE al României să se autosesizeze cu promtitudine.
Purtătorul de cuvânt Cosmin Boiangiu, ne-a adresat următorul răspuns oficial: “în legătură cu situaţia gravă pe care ne-aţi semnalat-o, vă informăm că ambasadorul Republicii Ungare la Bucureşti, Oszkar Fuzes, a fost invitat la sediul Ministerului Afacerilor Externe, la 30 octombrie 2008. I s-a adus la cunoştinţă preocuparea MAE faţă de problema sesizată de dumneavoastră, subliniindu-se, în context, importanţa deosebită a înscrierii conduitei oricărui diplomat în rigorile corespunzătoare statutului diplomatic. Ambasadorul Oszk‡r FŸzes a dat asigurări că, în urma verificărilor ce vor fi întreprinse, vor fi luate măsurile care se impun”. Şi organizaţia jurnaliştilor independenţi, Civic Media, care a sesizat la rândul său MAE pe tema agresării redactorului şef al publicaţiei “Curentul” a primit un răspuns similar.
Din data de 30 octombrie, de când ambasadorul Oszkar Fuzes a promis oficialilor MAE că “va lua măsurile care se impun”, redacţia noastră nu a primit nici un telefon sau vreo scrisoare de scuze din direcţia vreunui oficial maghiar. De vreme ce Ambasada Ungară nu se dezice de agresiunea şi insultele lui Barabaş Janos înseamnă că şi le asumă. În consecinţă, vom lua şi noi “măsurile care se impun cu privire” la membrii Ambasadei, oriunde îi vom întâlni.
Cazul “Curentul” – Ambasada Ungară, dezbătut de ofiţerii de informaţii
Ofiţerii de informaţii în rezervă sau retragere, prezenţi la lansarea recentă a cărţii generalului SIE (r) Gheorghe Dragomir “Recviem pentru Spioni”, au condamnat agresiunea la adresa redactorului şef al ziarului nostru, Iulia Nueleanu, comisă chiar de ataşatul de presă al Ambasadei Ungariei la Bucureşti, Janos Tibor Barabas. “Este o neobrăzare care trebuie sancţionată de responsabilii politici. Nu numai de Ministerul de Externe ci şi de către autorităţile care apără libertatea presei. Inclusiv Parlamentul – Comisia pentru Politica Externă şi cea responsabilă de mass-media – ar trebui să ceară scuzele oficiale ale Ungariei la adresa jurnaliştilor din România şi trimiterea funcţionarului ungar la origini, la Budapesta”, s-a declarat public.
Discuţia care s-a încins în sala plină de ofiţeri de informaţii din SIE şi nu numai a atins actualitatea stringentă, detaliindu-se cu date concrete despre agresiunea maghiară în România desfăşurată prin intermediul cadrelor agenturii de spionaj ungare prezentă la toate nivelele autorităţilor, locale, centrale, religioase şi, mai ales, guvernamentale, după cum au arătat şi alţi jurnalişti prezenţi la manifestare. S-au evocat evenimente recente ca interzicerea ridicării statuii Mitropolitului Andrei Şaguna la Gyula/Jula, de către Garda Maghiară, în timp ce criminalul de război anti-semit şi anti-român Wass Albert este omagiat în România de extremiştii maghiari atât cu banii contribuabilului român cât şi cu fonduri ale Ambasadei Ungare, vizita prelungită a preşedintelui ungar în ţara noastră (unde s-a invitat singur) şi incitările nelegale la “autonomie teritorială”, arborarea de steaguri ale Ungariei şi ale aşa-zisului “Ţinut Secuiesc” pe instituţii de stat, încălcarea Constituţiei României chiar şi de către cei care ar trebui să o respecte şi apere şi, nu în ultimul rând, afrontul la adresa presei române adus de un diplomat al Ambasadei Ungariei în România.
Bucureştiul – centrală a spionajului maghiar
Generalul Dragomir a declarat că Bucureştiul a devenit centrul rezidenţei spionajului maghiar din România, centrală mutată din Ardeal pentru a-şi prelungi ramificaţiile către zona Mării Neagre şi Republica Moldova. Generalul a ţinut să sublinieze că agentura lui Horthy a fost preluată de KGB integral în perioada Republicii Populare Ungare regăsindu-şi continuitatatea în serviciile de informaţii de azi ale Ungariei.
În timp ce CNSAS se ocupa cu deconspirarea reţelelor româneşti, membrii ai reţelelor străine – mai ales cei ai fostului KBG sunt “acoperiţi” de către angajaţii CNSAS, s-a mai afirmat la dezbaterea responsabililor cu siguranţa naţională. “Unde sunt spionii sovieticilor – ruşi, maghiari, germani, ucraineni, etc. din dosarele Securităţii, mulţi prezenţi şi azi în viaţa publică şi chiar la vârful ei? De ce îi ascunde Colegiul CNSAS?”, au întrebat ofiţerii români. “Sunt atacaţi cu deconspirarea preoţii români dar noi ştim foarte bine că întregul cult maghiar era folosit de agentura specială a spionajului Republicii Populare Ungare”, a mai spus generalul, care, de altfel, a dedicat un întreg capitol al cărţii spionajului şi revizionismului maghiar în România.
Guvernul României, penetrat la vârf
Spionii maghiari sunt prezenţi inclusiv în Guvernul României, în ciuda informărilor şi alertelor repetate ale ofiţerilor responsabili cu siguranţa naţională. În acest sens, s-a exemplificat că la vârful MAE, într-un post de secretar de stat, se află un agent documentat al spionajului maghiar, cel care a făcut de altfel tot ce i-a stat în putinţă pentru adoptarea Ordonanţei ilegale Gojdu, prin care averea marelui mecena român ar fi urmat să fie transferată în beneficiul Ungariei.
Generalul Dragomir şi alte cadre ale SIE şi-au arătat dezamăgirea şi nemulţumirea faţă de utilizarea unor informaţii ce ajung pe mâna forurilor politice decizionale şi care ajung deseori pe masa clientelei politice sau chiar a inamicului, a adversarilor străini, fiind folosite împotriva interesului naţional. Generalul Gheorghe Dragomir a fost adjunct al celebrului general Mihai Caraman, prezent şi el la lansarea volumului; lucrare care, după spusele autorului, este doar primul, “de încălzire”, dintr-o serie care priveşte aspectele ce ţin de siguranţa naţională a României. Dana ILIESCU
PS: Eu inteleg ca domnisoara Dana Iliescu, pe care am observat-o si eu la lansare (normal!) si pe care am gasit-o cu greu intr-o foto din Curentul (dar a meritat!, vezi alaturat), s-a grabit sa-mi preia cateva citate de pe blog si sa ma treaca la categoria “alţi jurnalişti prezenţi la manifestare”, dar cred ca ar fi fost mai normal sa ma si numeasca. Pentru aceasta ii dau voie sa ma caute pentru explicatii si recompensa…
Cateva Comentarii din Curentul:
1. Agresiunea statul maghiar contra Statului Scris de: Elena A., la: 02-11-2008 23:25 Este pentru prima data cand MAE reactioneaza la nenumaratele acte anti-romanesti ale insolentelor guverne si regimuri din Ungaria!. Felicitari si .. asteptam finalizarea. Daca ambasada maghiara nu a dat nici macar un telefon de scuze, inseamna ca ungurii sunt si badarani si prost crescuti, si fara 7 ani de acasa!! Iar lipsa totala de reactie a oficialilor maghiari are o singura explicatie: este un act premeditat, de agresiune, al statului maghiar la adresa Statului National Unitar Roman. Inca unul din sutele de mii de acte de agresiune pe care maghiarii le intreprind, de sute de ani, asupra romanilor si Tarii Romanesti- pornind de la cele mai abominabile si atroce crime si masacre, daramari de biserici… pana la profanarea simbolurilor nationale. Un exemplu proaspat: expozitia profanatoare si anti-romaneasca a unui “artist” maghiar sponsorizat de UDMR din banul public al amaratului de cetatean roman – expozitie deschisa chiar in perioada cand comemoram masacrarea romanilor din Ardeal de catre trupele horthiste.. culminand cu abominalbila masacrare a 157 de romani din satul IP, infaptuita de unguri in mod special in ZIua Inaltarii Sfintei Cruci – 14 septembrie 1940 ! Daca guvernul, parlamentul, partidele, presedintele Romaniei si politicienii de 2 bani pe care ii avem accepta batjocura maghiara, iredentismul, autonomia, deznationalizarea salbatica a romanilor din Ardeal, si toate agresiunile maghiare.. inseamna ca ei toti nu au nimic comun cu Romania si cu neamul romanesc.. — lucru care, oricum, se vede cu ochiul liber, de la o posta!!! Eu m-am saturat de insolenta maghiara! Propun o manifestatie pasnica si demna de protest in fata ambasadei maghiare. Sa le reamintim – ca au memorie scurta– ca ei nu mai stapanesc de mult Transilvania, ca noi, romanii, nu suntem robii ungurilor si ca.. daca ar fi de neam ales, asa cum se lauda pe tot globul.. s-ar purta barbateste, nu ca niste nevolnici abjecti falsificatori de istorie si tortionari ai romanilor.Dar, istoria ne spune clar: ei n-au mai castigat o batalie cinstita de cateva sute de ani.. Noi, romanii, am castigat multe., si , mai ales NE-AM PUS OPINCA PE PARLAMENTUL DE LA BUDAPESTA, dupa ce am zbrobit, pentru prima data in lume, bolsevismul, si am spulberat republica bolsevica ungara !! Slava poporului roman, martirizat de sute de ani – de unguri, de muscali, de ucraineni, de sarbi si de multi altii ! Inca mai traim! Ar fi timpul sa ne recapatam ONOAREA si DEMNITATEA de popor stravechi, creator de civilizatie multi-milenara intr-o Europa antica, pe care hoardele barbare si primitive au zdrobit-o cu cruzime, sub copitele cailor lui Gingis-Han! 2. tariceanu, baiatul de mingi… Scris de: Ioana D’Arc, la: 02-11-2008 23:51 … al guvernului maghiar ? ce rost au sedintele de guvern comune romano-maghiare ? de transformare a Romaniei in vasala ungariei ? sa ne mai miram de tupeul functionarilor unguri fata de romani, cand atat de multi “intelectuali” si “ziaristi” s-au vandut pe burse Soros? Ce face guvernul roman, ce fac serviciile de informatii, ce face ministerul de interne referitor la presa maghiara din Romania care este visceral anti-romaneasca si care incita la ura, nesupunere civica, nerespectarea legilor si la destramarea teritoriala a Statului Roman? de ce nu se respecta Constitutia, de nu se aplica legile tarii? De ce noi romanii suntem discriminati negativ .. (ca pozitiv sunt alti? ) De ce institutiile statului Roman incalca legea, acceptand omagierea – chiar pe banii romanilor – a criminalului de razboi ucigas de romani Wass – dar, in schimb, darama toate statuile si busturile Maresalului Antonescu – cel care a pornit razboiul de eliberare a Basarabiei si de starpire a comunismului – ba , mai mult, arunca la puscarie orice roman care indrazneste sa vorbesca despre Antonescu! 3. Partener de afaceri al premierului Tariceanu Scris de: Rudas Erno, la: 03-11-2008 00:50 Ce rost are sa mai vorbiti de un banal secretar de stat – spion dovedit sau nu – cata vreme toata lumea cunoaste stransa legatura (de afaceri si nu numai) dintre actualul prim-ministru PNL, Calin Popescu Tariceanu si Rudas Erno – fost sef al rezidentei de spionaj ungare din Romania… Nota mea: Eu cred ca are…
August 4th, 2013 
VR 
Ziaristi Online:
Posted in 
Tags: 
