György Frunda, consilierul special al premierului PSD Victor Ponta, membru fondator al UDMR, deputat, senator şi fost candidat la preşedinţia României, a minţit în repetate rânduri în declaraţiile sale de necolaborare cu Securitate, făcute înainte de a se introduce în calităţile sale oficiale enumerate aici. Potrivit documentelor CNSAS consultate de noi, György Frunda, pe atunci Gheorghe, a fost recrutat de Securitate încă din 1979 şi a purtat numele conspirative de sursă EMIL, FRICIU şi FREND şi cele de urmărit FAUR şi FURNEA.
Noile informaţii au devenit publice după ce CNSAS s-a sesizat din oficiu, iar Asociaţia Civic Media a solicitat oficial cercetarea numitului ţinând cont de funcţia sa de consilier al primului ministru, cât şi de transferul către CNSAS a unor noi documente din Arhiva SRI. Investigatorii CNSAS au cercetat timp aproape de doi ani sutele de file ale dosarelor lui György (Gheorghe) Frunda şi zeci de alte dosare şi persoane din anturajul său, pe care le-a turnat la Securitate sau le-ar fi putut turna în cei zece ani care s-au scurs de la prima sa recrutare şi până la evenimentele din decembrie 1989. De notat că ultima informare din Dosarului lui FRUNDA – alias EMIL, alias FRICIU, alias FREND – datează din 25.09.1989.
Falsul în acte publice comis de consilierul lui Ponta, György Frunda, în mod repetat, timp de 25 de ani, este amplificat de CV-ul său impresionant, din care nu lipsesc funcţii menite să pună ordine în legislaţia României în acord cu cea europeană, cum ar fi cea de secretar al Comisiei pentru Elaborarea Constituţiei sau de membru al delegaţiei române la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei şi raportor al Consiliului Europei privind naţiunile, minorităţile şi religia, unde s-a remarcat atacând constant românii şi statul român şi debitând cele mai mari prostii privind aşa-zisa discriminare a maghiarilor din România, chiar şi când UDMR se afla la Guvernare. Domnul Frunda este cunoscut şi ca apărătorul unor ucigaşi de români şi de evrei, între care se află criminalul de război Wass Albert, pentru care a încercat, în van, reabilitarea, dar şi ca un contestatar feroce al Agenţiei Naţionale de Integritate. Curios, el nu a intrat în atenţia Institutului “Elie Wiesel” şi nici a oengiştilor de profesie, în ciuda activităţii sale pro-antisemite şi anti-anticorupţie. Informatorul Securităţii György Frunda a fost şi vicepreşedinte al Grupului Parlamentar al Partidului Popular European şi mai poartă şi Ordinul de Merit al Republicii Ungare în Grad de Mare Cruce, acordat de preşedintele Ungariei, Ferenc Mádl. Oare ce-or zice acum aceste înalte foruri de faptul că au adus la sânul lor un turnător al Securităţii române?
Hocus-pocus cu Adeverinţa CNSAS
Noua decizie a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, emisă după lungi dezbateri şi controverse, despre care s-a relatat pe blogul Roncea.Ro (în 25 iunie a.c.), deşi poartă data de 21.04.2015 a fost postată pe site-ul CNSAS de abia zilele trecute, după trei luni de la emitere, ea fiind încă în termenul legal de contestare de către cei interesaţi, potrivit Legii. Decizia în sine se consacră ca o premieră în istoria CNSAS, după ce secretarul Colegiului CNSAS, profesorul dr. în drept Corneliu Turianu, a contestat printr-o Opinie separată formularea din finalul Adeverinţei Nr. 422/21.04.2015, în care se susţine că informatorului lui Victor Ponta “nu i se poate atribui calitatea de lucrător/ colaborator al Securităţii, în sensul legii”, afirmând că aceasta trebuie schimbată cu “Dl. FRUNDA Gyorgy a furnizat informaţii Securităţii”.
Portalul Ziariști Online a publicat în exclusivitate o analiză cu privire la activitatea fostului senator UDMR György Frunda în care oferă detalii interesante despre trecutul său mai puțin clar, scrie cunoscutul jurnalist civic Dan Tanasă.
”Politicianul György Frunda a fost acuzat și că a colaborat cu poliția politică a regimului comunist, CNSAS informând că el este posesorul unui număr record de dosare: (cel puţin) cinci dosare de rețea dar şi de urmărit. Pe 20 septembrie 2006, “Evenimentul zilei” publica un material titrat: „György Frunda a semnat cu Securitatea”. Frunda nu a contestat în Justiție enunțul din titlu și nici pe fostul șef al Securității Mureș, colonelul (r) Gheorghe Mărieș care a făcut dezvăluirea că politicianul UDMR a avut angajament de informator semnat cu fosta Securitate, fără a fi însă „un informator zelos”. Anterior, Mărieș făcuse aceeași declarație în cotidianul Szatmári Friss Ujsag. Tot fără a fi dat în judecată.
Interesante sunt și informațiile cuprinse în filmul documentar „Balkan bajnok” – Campionul balcanic – film premiat la doua reuniuni internaționale, Festivalul de film de la Sibiu și Festivalul filmului documentar de la Budapesta. În documentar, avocatul Elod Kincses (fost campion al României la 100 și 200 metri plat, protagonist controversat al evenimentelor din 20 martie 1990 de la Târgu Mureș) afirmă și el ca Frunda, pe vremea când se chema Gheorghe, a fost turnător la Securitate. “Știam că Frunda mă spiona. (…) Eram atent la ce spuneam de față cu el. El nu știa ca eu știu”. Nici Kincses nu a fost dat în judecata! În sfârșit, cotidianul de limba maghiara „Kronika” din Cluj, într-un pamflet împotriva lui Bela Marko, publicat la 29 decembrie 2006, îl denumește pe György Frunda „sufleor pe scena vieții”. Tot nici o reacție!
Așa cum era de așteptat, prin 2006 CNSAS i-a pus „pamperși” lui György Frunda și l-a scos „mai curat, mai uscat”, asigurând că politicianul nu a colaborat cu Securitatea… “ca poliţie politică”… Potrivit informaţiilor noastre, investigatorii CNSAS au reluat cercetările în baza a noi dosare parvenite de la SRI. Oare vom afla adevărul după ce Frunda Gyorgy a negat timp de 25 de ani – inclusiv prin propria sa semnătură în acte publice, la momentul candidaturilor sale – că a colaborat cu Securitatea?”
Dintre acestia, Sutu.ro prezinta si o parte din CCARD: “Să vă descriu acum un pic tabloul: o încăpere mare într-o vilă de lux pe lîngă parcul Ioanid; mai mulți lideri politici ai ARD – Vasile Blaga, Adriean Videanu, Mihai Răzvan Ungureanu, Mihail Neamțu, Aurelian Pavelescu; și mai mulți consilieri și consultanți politici sau de imagine: Felix Tătaru, Răzvan Săndulescu, Cătălin Dumitru, Carol Sebastian, Elena Oprea; europarlamentarul Traian Ungureanu, pe post de moderator; etc…”
Ca Tataru si Ungureanu sunt preferatii lui Basescu e de la sine inteles. “O alianta naturala”, cum ar zice Videanu. Dar cu Carol Sebastian ce-au avut de l-au re-re-recrutat? ARD, dupa cum se infiltreaza pe micile ecrane si pe marile scene ale puliticii (vorba lui Pastorel Teodoreanu), se auto-intituleaza o “alianta de dreapta”, “anticomunista” care are niste criterii de “integritate” de se rupe chiar si gura Monicai Macovei in ele: de la lustratie in sus. Pai si… lustraim tovarasi, lustraim, dar tot cu ei: cu informatorii Securitatii?!
Si asta n-ar fi nimic daca bietul “Kuki” aka “Max” n-ar fi fost din categoria aceea care credea ca o acopereala-doua acolo, sub steaguri straine (RFE/BBC/GDS), ii permitea si sa-si ascunda trecutul timp de vreo 20 de ani, perioada in care a infierat de zor “securismul”. Asa cum face si acum, dupa cum se vede, insa din umbra. Cum zicea Basescu: “din umbra se da o lovitura statului de drept”?! E drept ca, intr-un fel, “Max” s-a auto-lustrat. Dar sa te dai, chipurile, la fund, doar ca sa te uite lumea, si in timpul asta sa-i scrii texte propagandistice lui Ungureanu, pitigaiate cu gurita lui, impotriva “comunistilor” si a “securistilor”, e, scuzati limbajul, cam o lustratie la picior de lemn.
Actualul “consiglier” din umbra Carol Sebastian a fost, desigur, iertat de colegii sai jurnalisti inselati atata timp de discursul sau vehement “anticomunist” si “antisecurist”. Mai ciudat pare insa faptul ca nici dupa deconspirarea sa nu a incetat sa induca in eroare opinia publica. Astfel, in Evenimentul Zilei de la vremea respectiva afirma ca recrutarea sa a avut loc in 1987, cand in realitatea aceasta s-a desfasurat in 1985. Practic isi injumatatea perioada de turnatorie.
Apoi, intr-un alt interviu, din “Cotidianul”, Carol Sebastian sustinea ca a cedat avansurilor ofiterilor DSS dupa ce Securitatea se bagase in viata sa sexuala. Afirmatia acestui a fost contrazisa de o fosta colega de clasa citata si de HotNews: “Cora Chioreanu, acum Saurer, a fost studenta a Facultatii de Litere din Timisoara si colega cu Andrei Bodiu si Carol Sebastian. Acum scriitoare si profesoara de limba franceza in Elvetia, Cora Saurer ne-a trimis ieri un mesaj prin posta electronica, in care scrie: „Cind aud ca S (n.r. – Sebastian) l-a turnat pe Bodiu in timp real, il compatimesc“. (…) „Imi vine greu sa cred ca Securitatea s-a bagat in viata sexuala a tinarului student de anul I sau II pentru a-l convinge de necesitatea acestuia de a contribui la explicatia de text a poetului Bodiu. Sa fim seriosi!“.
Toata povestea asta cu “consiglierii” informatori ai lui Tataru si Ungureanu imi aminteste de “condamnatorii” lui Basescu din Comisia Tismaneanu: care tradator, care propagandist marxist-leninist, care limbist, care pupincurist, care turnator. Toti unu’ si unu’! “Anticomunisti” din tata-n fiu. Bravo ARD: de la UTC si PCR la DSS! Asta da promovare! Pe cand o sa apara in coada si acronimul corect, i.e. KGB? 🙂
Iata datele problemei, dupa cum au fost publicate in ianuarie 2007 chiar de catre fosta colega a lui “Max” de la agitpropcot, Mirela Curlatan:
“Fostul redactor-sef al “Cotidianului” a turnat la Securitate
Carol Sebastian a fost recrutat de Securitate in 1985, sub numele de cod “Max”, pe cind era student la Timisoara. In dosarul de urmarire a prietenului sau, poetul Andrei Bodiu, se afla doua dintre notele sale informative.
Prima nota semnata “Max” care se gaseste in dosarul “Poetul” de la CNSAS a fost scrisa chiar de sursa pe 3 iulie 1986. “Poezia sa este o poezie a cautarilor eului, a realului transfigurat artistic prin asa-numite «felii de viata», asamblate in urma unor criterii nedefinite inca precis. In aceste cautari se pot interpreta unele aspecte de nemultumire la adresa realitatilor social-politice din tara noastra”, scria “Max” in nota in care capitanul a mentionat ca loc de intilnire Casa “Stiinta”.
La sfirsitul anului 1986, ofiterii timiseni nu erau inca edificati cu privire la “Poet”, asa ca au dispus continuarea urmaririi. “Informatorul «Max» va fi instruit pentru a se stabili daca materialele furnizate de informatorul «Dan» se confirma”. Termen: 28.02.1987. Raspunde lt. maj. Galea Maria”, se scria in planul de masuri stabilit prin nota din 30 decembrie 1986, cind s-a decis si „masura S”, de interceptare a corespondentei “obiectivului”. Peste un an, pe 1 decembrie 1987, “Max” declara intr-o nota scrisa de locotenentul Galea in Casa “Bega”: “Este in relatii bune cu colegii sai de an, desi este in general o fire mai retrasa si mai singuratica. Se pare ca are anumite probleme de familie, dar despre acest lucru nu vorbeste niciodata cu colegii”.
“În momentul ăsta, când am reuşit să câştig acest proces, gândul meu se-ndreaptă spre câţiva intelectuali care sunt deja morţi şi au memoria murdărită. Mă gândesc la Adrian Marino, care a fost ţărănist ca şi mine, la Ştefan Augustin Doinaş, marele poet, autorul celebrei poezii “Mistreţul cu colţi de argint”, şi la soţia lui, Irinel Liciu, la Cezar Ivănescu, poet de mare valoare, care a murit în condiţii dubioase, în urma acuzaţiilor aduse din interiorul CNSAS. Gândul meu se-ndreaptă spre bunicul meu, care a fost deţinut politic, şi spre bunicul soţiei mele, fost deţinut politic şi el, spre toţi foştii deţinuţi politici şi luptătorii din munţi, care în loc să fie onoraţi astăzi, ei şi urmaşii lor, sunt înlocuiţi pe scena publică de urmaşii torţionarilor din anii ’50, care ne-nvaţă ce e bine şi ce e rău.”
Fetita de mingi a troicii Dinescu-Tismaneanu-Plesu, maturica Curlateanu de la EvZ, supranumita si Mirela Curdefier, a fost personaj principal in pledoaria avocatului care l-a aparat pe Petru Romosan in procesul pe care acesta l-a intentat CNSAS dupa ce a fost acuzat ca ar fi fost “colaborator al Securitatii”. Inalta Curte de Casatie si Justitie a demonstrat “definitiv si irevocabil” nevinovatia scriitorului, supus timp de doi ani unei campanii imunde de presa ca razbunare pentru ca a expus reteaua securistico-culturnico-mafiotica clocita in laboratoarele din Romania ale KGB-ului, recte GDS. Purtatoarea flamurei rosii impotriva lui Romosan, numita Mirela Corlatan, a fost catalogata in plina instanta ca este “ofiter acoperit al SRI”, afirmatie ramasa ca atare la dosar.
Am devenit fără voia mea un erou întunecat al blogurilor. Nu avem legi în domeniu şi nu voi putea răspunde, la acelaşi nivel de mitocănie şi perversitate, miilor de „nicknames”. Îi voi răspunde deocamdată doar bloggerului de la Washington, pseudoprofesorului de ştiinţe politice Vladimir Tismăneanu. În nenumăratele lui postări pe tema mea, mi-a dat şi o poreclă, Rembo, destul de simpatică (amestec de Rimbaud şi Rambo)…
Aceasta, în orice caz, nu e complet lipsită de talent, aşa cum sînt sutele sale de articole de altădată despre Lenin, Ceauşescu, socialismul învingător, duşmanii de clasă din „Viaţa studenţească”, „Convingeri comuniste”, Amfiteatru” şi alte gazete tovărăşeşti pe care le am în documentaţia mea de vreo zece ani.
În satul meu din munţii Orăştiei, ca şi în alte locuri din ţară, toate familiile au cîte o poreclă, pe care o poartă, ca pe o cruce, multe generaţii. Porecla familiei mele, şi deci şi a mea, este „Ticărău”. Ticărăul e un soi de dispozitiv străvechi, compus din lemn şi lanţ, care permite să se strîngă fedeleş lemnele sau vreascruile aduse cu căruţa de la munte.
Un adevărat profesor de istorie recentă – nu unul ca Tismăneanu, vreau să zic -, în studiul la care lucrează despre băieţii şi fetele din Primăverii, cartierul nomenclaturii comuniste din Bucureşti, a descoperit porecla din adolescenţă a lui Vladimir Tismăneanu. I se spunea, nu se ştie încă de ce, „Onanistu’ ”. Poreclele reuşite sînt uneori nedrepte, răutăcioase, dar au meritul enervant că se lipesc de cel poreclit. Nu o să fac aici un excurs despre onanie, despre condamnarea acestui păcat în „Cartea Cărţilor”, despre Onan şi toate celelalte. Deşi poate v-aş plictisi mai puţin decît a plictisit Tismăneanu România cu a sa „condamnare a comunismului”.
O captura de imagine trimisa de un cititor fidel ma zguduie putin in veghea placuta de la miezul noptii: dintre decolteurile vulgare ale unor “Sanzi” si “Tonciu”, amorurile Annei Lesko cu “Iri”, nespalaturile pe dinti ale Ioanei Tufar si “fetele de la pagina 3” se iteste si figura din ce in ce mai negricioasa (merge pe urmele ficatilor lui Patriciu?) a bulibasei Plesu cu un titlu care, asociat cu mutra, pare sa spuna, de fapt: “Am dovada existentei extraterestrilor”. Sau: “Si tiganii – pardon, romii – cred in Dumnezeu”. “Interviul-eveniment” din Click-ul educativ al lui Patriciu – care va fi urma de alte doua “dialoguri-fluviu”, “intamplator” tocmai acum, cand instanta va hotari, din nou, dupa 10 ani, cum a colaborat cu Securitatea – este dat in tandem in Adevarul si poarta data de 4 noiembrie si ora 21.30. Dupa ora si continut, s-a vrut a fi un cadou pentru Basescu de ziua lui. Si nu numai.
Iata:
“Ce spuneţi despre toate săgeţile acestea pe care preşedintele Băsescu le trimite către Rege?
Deprimante! M-am exprimat public despre asta. Nu se poate să te vizitezi cu Regele Cioabă, să dănţuieşti cu Bercea Mondial, să frecventezi emisiunile lui Dan Diaconescu şi să-l năşeşti pe bietul Paul de Hohenzollern şi, în acelaşi timp, să te răfuieşti, ignar, cu Regele Mihai. E de neînţeles. Preşedintele e liber, fireşte, să aibă ce păreri vrea. Dar funcţia lui nu-i permite să facă din idiosincrasiile proprii o politică de stat. Ca să nu mai spun că tot felul de caraghioşi din PDL s-au simţit obligaţi să danseze, servil şi mediocru, pe muzica lui.
I-aţi fost consilier în primul mandat. De la început nu-l plăcea pe Rege?
Da, de la început. Prin ianuarie 2005 a primit, din partea Regelui, o invitaţie la masă. Mi-a fost imposibil să îl conving să se ducă! E, în alcătuirea lui, o componentă plebee, care îl avantajează în planul sincerităţii, dar îl face, totodată, să fie un campion al bâtei în baltă. În plus, lui Băsescu nu îi place deloc să i se spună că a greşit. Dimpotrivă. Preferă să îngroaşe greşeala până la grotesc. Dar v-am spus deja prea multe. Vă rog să mă lăsaţi să mă opresc aici. Altfel, îmi sabotaţi memoriile… ”
Dar povestea nu se termina la Basescu atata timp cat Plesu si-a propus sa termine Romania. Pe langa amintirile despre cum l-a instalat pe el Petre Roman la Externe si cum a acceptat ca ii era rusine sa-l refuze si cum nu si-a dat demisia nici dupa ce PD-ul s-a retras de la Guvernare, pentru ca… tocmai refuzase o bursa la Georgetown, etc, etc, etc, ceea ce m-a scarbit cel mai tare este modul nonsalant in care “isi aduce aminte” – in premiera dupa 12 ani! – ca el, de fapt, s-ar fi impotrivit bombardamentului NATO asupra Iugoslaviei chiar de Pasti. Poate chiar a stat pe unul dintre podurile peste Dunare cu un mare semn de “Target” pictat pe burdihan si noi nu ne-am dat seama, cine mai stie!?
Cum in vremea aceea, cu un frate aflat chiar sub bombardamente la Belgrad tocmai ma intorsesem la Bucuresti de la granita cu Iugoslavia dupa ce, de nervi si dezgust fata de noi, sarbii nu mai primeau nici un roman, si ma ocupam exact de Externe, cu surse chiar alaturi de marele ministru cu omleta rece, stiu mai mult decat sigur ca MAE si Plesu personal nu au schitat nici cel mai mic gest crestinesc pentru fratii sarbi. Ba dimpotriva. Iata si extrasele din presa vremii care dovedesc acest lucru.
Deci, la capitolul ticalosie, Plesu sta cam asa (tam-nesam se gandeste ca acum e momentul sa se dea “ortodox”, dupa 12 ani):
“În legătură cu involuţia contemporană a clasei politice, daţi-mi voie să mai spun ceva despre episodul Kosovo, care nu ne priveşte direct pe noi.
Vă rugăm.
Ştiţi că Belgradul a fost bombardat de Paşte. Mi s-a părut potrivit să telefonez doamnei Albright şi să o previn că nu e o idee bună să bombardezi o ţară ortodoxă de Paşte! Aşa cum nu bombardezi o ţară musulmană de Ramadan. „Va fi – spuneam – o reacţie negativă şi în România.” Şi atunci, dânsa mi-a pus o întrebare care m-a năucit: „Dar câţi catolici aveţi în România?”. „Vreo 4%” – zic eu, perplex. „Păi, atunci nu e nicio problemă!” Şi am înţeles că doamna ministru nu era informată asupra creştinismului răsăritean (Dar nici el nu s-a obosit sa o informeze, considerand prin absurd ca aceasta conversatie ar fi existat in afara suprarealismului lui Plesu! – nota mea, VR). Ne credea musulmani. Ea fiind născută, totuşi, prin preajmă, în Cehoslovacia! (Nu ştiu dacă ştiţi că tatăl ei a fost ambasadorul Cehoslovaciei la Belgrad în aceeaşi perioadă în care Tudor Vianu a fost ambasadorul nostru tot la Belgrad, încât Ionel Vianu, fiul lui, se va fi jucat cu doamna Albright în curtea ambasadei…) De altfel, cu acelaşi prilej, am fost contrariat şi de Javier Solana, care e spaniol, catolic şi profesor universitar. L-am sunat şi pe el, cu acelaşi mesaj: „Domnule, bombardamentul de Paşte nu e o idee bună” (Cat de tare era dl Plesu! Auzi, i-a zis lui Solana: “nu e o idee buna”. Dar inainte si dupa Paste este “o idee buna” uciderea de civili nevinovati din marile orase ale Serbiei pentru o vina inventata in Kosovo, nu-i asa, domnule rect or al “Noii Europe”? – Nota mea, VR) Şi el zice: „Între ce ore e Paştele la voi?”. Ca şi cum Paştele e de la 3 la 5! Cam aici suntem… ”
Dar credeti ca s-a oprit vreo clipa bombardamentul de Paste? Ce gluma! Cam aici suntem, asadar: la un individ care a franat institutii cheie ale statului in toate Guvernele Romaniei si isi permite sa minta cu atata “naturalete” despre prestatia sa lamentabila din toate functiile pe care le-a ocupat. Si iat-o si pe tovarasa Zoe, adevarata “presedinta” a Romaniei, cam ce zicea, in ajun de Pasti:
In sfarsit, iata, probabil, si singurul adevar din interviu. Incercand, de fapt, sa-si laude produsul, pe prepusul din Jacuzzi, si sa “infunde” Biserica, face o prezentare reala a pozitiei Patriarhului Teoctist la venirea Papei, care a fost fortat sa accepte vizita chiar de gasca “neo-europenilor” lui Plesu, “stramba-dreptacii” de azi. Macar atat:
“„BOR a încercat blocarea vizitei Papei”
Cu vizita Papei cum a fost?
Trebuie spus că a contat foarte mult că era ambasador la Vatican Teodor Baconschi (n.r. – actualul ministru de Externe al României). A făcut, cu formaţia sa de teolog, o bună priză cu locul. Vedeau pentru prima dată venind din Est un tip cu care se putea purta un dialog de substanţă. Rolul lui în pregătirea vizitei a fost important. Preşedintele Constantinescu a susţinut de asemenea, insistent, întregul demers. A contat, cred, şi solidaritatea tactică şi logistică a Ministerului de Externe. Din păcate, BOR n-a fost, într-o primă etapă, cooperantă. Am primit chiar vizita unui reprezentant al Patriarhiei, care avea mandat să descurajeze organizarea vizitei papale. Îmi amintesc că avea obiecţii pe două fronturi. Mai întâi, îmi comunica dezacordul BOR cu privire la şefia corpului diplomatic din Bucureşti. Să vă explic: Adrian Severin, cât a fost ministru de Externe, a avut buna idee de a reintroduce şi la noi o regulă, curentă în lume, potrivit căreia şeful corpului diplomatic străin este Nunţiul Apostolic, adică trimisul Vaticanului. În România ateismului comunist, această regulă fusese abandonată în 1951. S-a hotărât ca, în locul Nunţiului Apostolic, să fie numit în funcţia respectivă cel mai bătrân dintre ambasadori. Cel mai bătrân era, mai întotdeauna, câte un african, uitat pe aici de statul său, în iureşul schimbărilor politice. Or, reprezentantul Patriarhiei vine şi îmi spune: „Suntem împotriva ideii ca Nunţiul Papal să fie şeful corpului diplomatic!” „Păi, dacă e vreun musulman, vă convine mai mult?” „Da, preferăm turbanul musulman mitrei papale!” A doua obiecţie, foarte apăsată, era legată de vizita Papei. Cu ce argumente? „Va pleda cauza greco-catolicilor.” Ulterior, s-a încercat blocarea vizitei printr-o sumedenie de condiţii, de natură să-l determine pe Suveranul Pontif să renunţe. Ei bine, Papa a acceptat toate condiţiile care i s-au pus!
Ce fel de condiţii?
Să nu iasă din Bucureşti, să nu pună în vedetă Biserica greco-catolică etc. Dar dorinţa lui Ioan Paul al II-lea de a veni a trecut peste toate piedicile. ”
A, stati putin! Ca sa stiti cum sta cu dovada “credintei” lui Plesu, abil speculata in titlul aruncat printre tatele si cururile din Click-ul lui Patriciu:
“Cine v-a impresionat dintre liderii pe care i-aţi întâlnit?
Am mai spus-o: având de a face, de-a lungul a doi ani, cu mai toţi liderii importanţi ai lumii, am ajuns la concluzia că mi se oferă dovada existenţei lui Dumnezeu. Fiindcă arareori anvergura reală a acestor lideri era pe măsura sarcinilor lor. Astfel încât am ajuns să cred că, de vreme ce, cu „administratorii” ei de-acum, lumea pare, totuşi, să funcţioneze, meritul e al Providenţei…”
Asa l-a descoperit Plesu pe Dumnezeu… Alaturi de “liderii importanti ai lumii” care distrugeau si ucideau cu bombardamentele lor o capitala si o tara europeana, pentru prima oara de la incheierea celui de-al doilea razboi mondial… Si cate coarne avea “dumnezeul” lui Plesu: doua sau trei, ca cel al lui Patapievici?
“Catarii de la Paltinis”… “işi petrec găunoasa lor existenţă întru superficialitate, eseistică, literatură şi alte diverse forme de amăgire”. – Parintele Nicolae Steinhardt
“Apelez, tovarăşe Secretar General, la dreapta dvs judecată şi la înţelegerea dvs omenească” – A. Plesu
Marele ex-om de stat, seful suprem al Colegiului Noua Europa, diriguitorul Dilemei lui Patriciu, fondatorul GDS alaturi de S. Brucan si conjuratul de la Tescani cu Iliescu si Magureanu, un marunt colaborator al Securitatii?
Cunoscutul activist pentru drepturile omului, Gabriel Andreescu, cere Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să anuleze hotărârea prin care acesta a fost condamnat în 2001 în procesul în care Andrei Pleşu l-a acuzat pe acesta de calomnie şi defăimare. Pleşu a făcut atunci o plângere penală împotriva lui Andreescu, după ce acesta din urmă a declarat într-o conferinţă de presă că fostul ministru al Culturii nu şi-a clarificat relaţia cu fosta Securitate, scrie Romania libera. Mai concret, adaug eu, în 20 februarie 2001, Gabriel Andreescu a participat la o conferinţă de presă în cadrul căreia s-a referit la relaţiile unui membru CNSAS, Andrei Pleşu, cu Securitatea şi instituţiile regimului comunist. El a precizat că Pleşu a colaborat cu Securitatea şi a acceptat unele funcţii înalte în primele guverne formate după 1989.
Plesu l-a dat in judecata si, foarte rapid, in doar cateva luni, respectiv in octombrie 2001, judecătorii români l-au condamnat pe Andreescu, la plata unei amenzi penale de cinci milioane de lei vechi şi la daune de 50 de milioane de lei vechi către Andrei Pleşu, in recurs, dupa ce Andreescu fusese achitat de prima instanta. Este posibil ca procesul sa fi fost chiar cel mai rapid in Romania, daca tinem cont cat de repede a trecut prind doua instante si vacanta judecatoreasca din timpul verii. De notat ca Andrei Plesu, ca si Mircea Dinescu, era membru al Colegiului CNSAS desi fusese membru al Partidului Comunist Roman, inca de la 19 ani! Legea CNSAS interzicea membrilor Colegiului sa fi facut parte din orice Partid.
Gabriel Andreescu a intentat apoi proces statului român la CEDO, în anul 2002. El a invocat încălcarea articolului 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, privind dreptul la liberă exprimare şi a articolului 6, referitor la un proces echitabil. În 2010, CEDO a decis că lui Gabriel Andreescu i s-au încălcat dreptul la un proces corect şi libertatea de expresie.
Drept urmare, Guvernul, adica romanii, trebuie să-i plătească acum 10.000 de euro lui Andreescu din cauza lui Plesu, pentru ca i s-a încălcat dreptul la exprimare şi la un proces echitabil.
Nu în ultimul rând, CEDO a luat notă de faptul că daunele înscrise în soluţia finală a instanţei româneşti erau exorbitante: de 15 ori salariul mediu pe economie din România (in cazul proceselor mele cu gasca GDS – Liiceanu, Patapievici, Tismaneanu-Berindei -, pentru acuze similare, aceasta pretentie era de 200 de ori salariul mediu! – ati citit bine!).
Aceasta ar putea fi considerată o măsură care ar putea determina media şi liderii de opinie să se reţină de la îndeplinirea rolului lor de informare a publicului în chestiuni de interes general, mai arată CEDO (se aude “maestre” Stoica?).
Cererea de revizuire a hotărârii prin care Andreescu a fost condamnat a fost înregistrată în septembrie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Magistraţii au fixat primul termen al procesului pentru 24 octombrie, dată la care procesul s-a amânat pentru 21 noiembrie.
De abia astept!
Foto-document: Demonstratie la Iasi impotriva ministrului culturii FSN, A. PLesu
Adevărul este că destui români au acceptat înainte de ’89 să discute, de obicei amical, cu diverşi ofiţeri de securitate, fără ca prin asta să devină informatori. Iată, de exemplu, cum descrie o asemenea întîlnire un distins om de litere, asupra căruia nu planează nici o bănuială că ar fi devenit un colaborator al Securităţii: „Solicitasem, doi ani după călătoria în Germania şi Franţa, un paşaport turistic pentru mine şi soţia mea. […] Înainte de a primi un răspuns, am fost convocat la Securitate. […] Ofiţerul care m-a convocat era la curent cu călătoria la Freiburg şi la Paris. Tocmai în legătură cu persoanele întîlnite voia să ştie mai multe. Astfel de contacte, i-am replicat, mă privesc exclusiv, fiind profesionale şi personale. Dar, cum n-am nimic de ascuns, pot să dau în scris totul. A părut surprins. «Eu vorbesc serios», mi-a spus. «Şi eu», am precizat. I-am cerut un pix şi un teanc de foi. Am relatat amănunţit totul. Nume, date, locuri. […] Declaraţia conţine şi unele aprecieri. Pe Monica (Lovinescu, n.m.) şi pe Virgil (Ierunca, n.m.) i-am prezentat ca pe nişte intelectuali valoroşi…“. Distinsul om de litere are şi o explicaţie pentru cele întîmplate: „Declaraţia din 1969 a fost singura pe care am dat-o vreodată. Fără, în definitiv, să-mi fi fost cerută şi, cu atît mai puţin, smulsă prin ameninţare. În inocenţa mea, o consideram un act de demnitate. Credeam că sinceritatea este absolut necesară“.
Nu voi comenta această mărturisire care, dacă n-aţi ghicit încă, îi aparţine dlui Nicolae Manolescu (v. volumul Viaţă şi cărţi, Editura Paralela 45, pp. 273-275). Dacă dl Manolescu n-ar fi citit superficial dosarul din 1989 al lui Ioan Groşan, şi-ar fi dat seama că acesta nu făcuse în ’89 altceva decît făcuse dl Manolescu în 1969. Cu singura deosebire că Groşan n-a dat nimic în scris. (Şt. Agopian / Catavencu)
“Fostii oficiali ai Ambasadei care au lucrat cu el l-au etichetat pe Baconschi drept « util » pentru marea majoritate a chestiunilor”. – Telegrama Wikileaks
Spectacolul dezvăluirilor WikiLeaks este extrem de sugestiv în privinţa profilului nostru moral. Şi nu de azi, de ieri, din moment ce după expresia lui Dumitru Drăghicescu („Din psihologia poporului român”), suntem aidoma „copilului orfan încă de la naştere”, căruia „părinţii îi muriseră chiar în ziua în care văzuse lumina zilei” şi bizantinizarea spiritului românesc nu a fost altceva decât un blestem de care nici până azi nu am scăpat. Până la urmă nici nu mai interesează conţinutul şi ansamblarea acestui amalgam de informaţii la Ambasada SUA de la Bucureşti, căci suspectă este fauna care s-a spovedit, de-a lungul timpului, acceptând statutul de sursă ocultă a acestor informaţii şi rapoarte, în căutarea galoanelor de mărire. Nedumerirea este desăvârşită, fiindcă înţelegem, era afluire mare la porţile ambasadei. Greu de înţeles ce căuta, de pildă, Rodica Culcer, directorul Departamentului Ştiri din TVR, în octombrie 2007, cu jalba în băţ la Ambasada SUA, pentru a discredita politica editorială a postului public de televiziune, condus de Alexandru Sassu. Ce putea face Ambasada SUA în această privinţă? Nota citată mai arată că „Alexandru Sassu o numise pe Mădălina Rădulescu în funcţia de director de ştiri la TVR la 16 octombrie 2007”, iar aceasta era descrisă de Rodica Culcer drept ”un fost editor la Antena 1, a lui Dan Voiculescu, care nu a fost niciodată responsabilă pentru transmiterea unui întreg buletin de ştiri”. Această construcţie bizară, la limita suficienţei, o arată pe Rodica Culcer, o delatoare de duzină, care cochetează cu infantilismul. Dar cum putea Monica Macovei, actualmente eurodeputat, să-l toarne pe succesorul său în funcţia de ministru al Justiţiei, Tudor Chiuariu, în virtutea faptului că „era de mult timp în contact cu Ambasada de la Bucureşti”, cum se menţionează în finalul unei telegrame. Admiţând că avea dreptate, dar în noua ei calitate de consilier al premierului muntenegrean, îşi putea reprima orice vanitate. Cu o asemenea vocaţie, numai naivii pot crede că „înainte” atât Rodica Culcer, cât şi Monica Macovei aveau inhibări în raporturile cu Securitatea, atât de hulită de anticomuniştii de dată recentă. Ar fi şi culmea să ne-o imaginăm pe Rodica Culcer, care lucrase înainte de 1990 chiar la Ambasada SUA, ca secretara a consilierului politic, Parley Michael, „uitată” de ofiţerii români de securitate. Mare mister! Avântul eroic al acestor figuri, întâmplător feminime, dornice de spovedanie, sub patrafirul unei ambasade străine şi generoase, nu demonstrază altceva decât înfumurare şi isteţime stearpă.
July 22nd, 2015 
VR 
György Frunda, consilierul special al premierului PSD Victor Ponta, membru fondator al UDMR, deputat, senator şi fost candidat la preşedinţia României, a minţit în repetate rânduri în declaraţiile sale de necolaborare cu Securitate, făcute înainte de a se introduce în calităţile sale oficiale enumerate aici. Potrivit documentelor CNSAS consultate de noi, György Frunda, pe atunci Gheorghe, a fost recrutat de Securitate încă din 1979 şi a purtat numele conspirative de sursă EMIL, FRICIU şi FREND şi cele de urmărit FAUR şi FURNEA.
Posted in 
Tags: 
