Dan Tanasă întreabă: A fost sau nu György (Gheorghe) Frunda colaborator al Securității?

ponta-a-semnat-decizia-prin-care-gyorgy-frunda-este-numit-consilier-acesta-nu-va-fi-remunerat-186701Portalul Ziariști Online a publicat în exclusivitate o analiză cu privire la activitatea fostului senator UDMR György Frunda în care oferă detalii interesante despre trecutul său mai puțin clar, scrie cunoscutul jurnalist civic Dan Tanasă.

”Politicianul György Frunda a fost acuzat și că a colaborat cu poliția politică a regimului comunist, CNSAS informând că el este posesorul unui număr record de dosare: (cel puţin) cinci dosare de rețea dar şi de urmărit. Pe 20 septembrie 2006, “Evenimentul zilei” publica un material titrat: „György Frunda a semnat cu Securitatea”. Frunda nu a contestat în Justiție enunțul din titlu și nici pe fostul șef al Securității Mureș, colonelul (r) Gheorghe Mărieș care a făcut dezvăluirea că politicianul UDMR a avut angajament de informator semnat cu fosta Securitate, fără a fi însă „un informator zelos”. Anterior, Mărieș făcuse aceeași declarație în cotidianul Szatmári Friss Ujsag. Tot fără a fi dat în judecată.

Interesante sunt și informațiile cuprinse în filmul documentar „Balkan bajnok” – Campionul balcanic – film premiat la doua reuniuni internaționale, Festivalul de film de la Sibiu și Festivalul filmului documentar de la Budapesta. În documentar, avocatul Elod Kincses (fost campion al României la 100 și 200 metri plat, protagonist controversat al evenimentelor din 20 martie 1990 de la Târgu Mureș) afirmă și el ca Frunda, pe vremea când se chema Gheorghe, a fost turnător la Securitate. “Știam că Frunda mă spiona. (…) Eram atent la ce spuneam de față cu el. El nu știa ca eu știu”. Nici Kincses nu a fost dat în judecata! În sfârșit, cotidianul de limba maghiara „Kronika” din Cluj, într-un pamflet împotriva lui Bela Marko, publicat la 29 decembrie 2006, îl denumește pe György Frunda „sufleor pe scena vieții”. Tot nici o reacție!

Așa cum era de așteptat, prin 2006 CNSAS i-a pus „pamperși” lui György Frunda și l-a scos „mai curat, mai uscat”, asigurând că politicianul nu a colaborat cu Securitatea… “ca poliţie politică”… Potrivit informaţiilor noastre, investigatorii CNSAS au reluat cercetările în baza a noi dosare parvenite de la SRI. Oare vom afla adevărul după ce Frunda Gyorgy a negat timp de 25 de ani – inclusiv prin propria sa semnătură în acte publice, la momentul candidaturilor sale –  că a colaborat cu Securitatea?”

Integral pe ZiaristiOnline.ro

FOTO Gyorgy Frunda via Dan Tanasă Blog: Agerpres

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova