Posts Tagged ‘Tismineţki’

Lumea secreta a neo-nomenclaturii: Tismaneanu baga in rahat SPP-ul, SRI-ul, Presedintia lui Basescu si Guvernul Boc, dupa ce s-a lafait intr-o vila de 2.000 m patrati (ati citit bine). Parchetul e obligat sa se autosesizeze in cazul flagrant de trafic de influenta la cel mai inalt nivel – Presedintele Romaniei

Cotidianul face din nou un serviciu opiniei publice si, sub titlul “Tismaneanu era obisnuit de mic sa ia case de la Partid”, prezinta detalii halucinante din propriile amintiri ale lui Vladimir Tismaneanu din Cartierul Rosu, publicate de acesta la fosta Editura Politica a PCR, actuala Humanitas a GDS. Informatiile despre casele in care a stat, dupa ce proprietarii lor au fost aruncati pe drumuri sau in inchisori de regimul de ocupatie bolsevic sunt scoase din filmele de groaza. Aflam astfel ca apartamentul de lux din Grigore Mora, pe care Partidul il inzestrase cu mobila si tablouri confiscate de la “chiaburi”, a fost preluat de familia Tismineţki de la Armata Rosie, care …”renuntase la el”. Normal, daca, potrivit documentelor  din Arhivele rusesti, respectiv extraselor din Jurnalulul Anei Pauker, publicate de Larry Watts si profesorul Gheorghe Buzatu, reiese ca tatal lui era seful agenturii NKVD din Romania!

Informatiile publicate de neobositul jurnalist Ion Spanu sunt cu atat mai folositoare cu cat tocmai ce l-a prins Corpul de Control al Guvernului pe Tismaneanu ca a trait, din nou, ca-n puf, ilegal, o luna de zile, in Vila Lac 2, fosta resedinta a Licai Gheorghiu, un casoi pe malul lacului Floreasca mai mare chiar si decat resedinta oficiala a presedintelui Romaniei, Vila Lac 3, cu care se invecineaza. Fostul propagandist comunist, incercand sa-si spele trecutul deconspirat de profitor al tuturor regimurilor, sustine ca ar fi fost obligat sa locuiasca in somptuoasa vila a nomenclaturii din care a facut si el parte. Citez de pe blogul sau: “Am locuit, la un moment dat, la o vila de protocol pentru a beneficia de un regim sporit de protectie si securitate.” La “o vila”, o vila oarecare…

Potrivit RAAPPS, Vila Lac 3, resedinta prezidentiala, are o suprafata construita de 1.045 m2. Dupa cum poate constata oricine pe harta alaturata (vezi foto) sau pe cea disponibila prin imaginile din satelit, Vila Lac 2 a fiicei lui Gh Gheorghiu Dej este de doua ori mai mare. Vila Lac 3 are si etaj. Nu este foarte clar cum arata Vila Lac 2, pe care n-am avut ocazia sa o vizitez. Deci “o vila de protocol” = o vila oarecare cu o suprafata intre 1 si 2 kilometri patrati, in cazul in care are doua nivele. Dar declaratia lui Tismaneanu, rezident de lux fara a avea nici un astfel de drept, releva un alt aspect, care a costat contribuabilul roman cu mult mai mult decat se presupunea pana acum si de cat apare in Raportul Corpului de Control al Guvernului. Pentru ca el afirma ca “a beneficiat de un regim sporit de protectie si securitate” pentru ca ar fi fost amenintat cu moartea. In Romania??? Buuun. Dintr-o singura propozitie, Tismaneanu a bagat in rahat vreo trei-patru institutii ale statului: Presedintele Basescu sau Primul Ministru Boc – cel care a dispus instalarea lui in cotetul de doi kilometri patrati, SRI-ul, care acum trebuie sa probeze ca au existat amenintari reale cu moartea la adresa profesorului Munchausen si SPP-ul, care s-a ocupat – la ordinul cui? – de “masurile de protectie si securitate sporite”, masuri care au costat contribuabililul roman cu mult peste imbaierea Tismaneanului in cada Licai Gheorghiu. Bani pe care Tismaneanu este obligat sa-i returneze acum statului roman, tinand cont de Raportul Corpului de Control in care se afirma ca a beneficiat de aceste privilegii ilegal. 

Un alt motiv pentru care autoritatile sunt obligate sa se autosesizeze in cazul Tismaneanu, este reliefat, din nou, de catre Ion Spanu, care arata in articolul sau din Cotidianul ca fostul locatar al Vilei Lac 2 se face vinovat si de trafic de influenta la cel mai inalt nivel – Presedintele Romaniei, Traian Basescu.

Astfel, in articolul citat se arata cum, in cadrul unei emisiuni TV (vezi video mai jos), disponibila in spatiul online cat si in arhiva Cotidianul, Tismaneanu sustine cu gurita lui cum a intervenit la Basescu care a intervenit la Boc care a intervenit la ministrul de Interne Nica pentru pastrarea – ilegala – a prepusului sau Dorin Dobrincu in functia de director al Arhivelor Nationale.

Iata afirmatia lui Tismaneanu, care trebuie sa intre de urgenta in atentia Parchetului: “Schimbarea acestui tînăr istoric foarte curajos – Dorin Dobrincu, fost director al Arhivelor Nationale (n.m) -, autorul unui capitol din “Raportul Final”, numit de Guvernul Tăriceanu, nu de Traian Băsescu, dar menţinut de Traian Băsescu – am fost direct implicat în acel episod – în momentul în care ministrul de Interne PSD, dl Nica, a vrut să-l schimbe, Traian Băsescu a intervenit la premierul Emil Boc, şi a fost menţinut dl Dobrincu. Deci, Tăriceanu şi Boc, şi, sigur, Traian Băsescu”.

Altfel:

Nu ratati maine azi la Roncea Ro via Ziaristi Online: Generalul SRI (r) Aurel Rogojan dezvaluie adevarul despre deputatul Ion Stan, vicepresedintele Comisiei Parlamentare SRI, urmaritul DNA. Aflati cine sunt principalii agenti acoperiti din presa si politica ai Retelei Soros, SIE si DGIA. INTERVIU EXCLUSIV


Tismaneanu – trafic de influenta la Basescu de ZiaristiOnlineTV

Petru Romosan despre o razbunare ritualica: Urmasii tortionarilor din anii ’50 ii executa prin moarte civila pe fostii detinuti politici anticomunisti si pe urmasii acestora

“În momentul ăsta, când am reuşit să câştig acest proces, gândul meu se-ndreaptă spre câţiva intelectuali care sunt deja morţi şi au memoria murdărită. Mă gândesc la Adrian Marino, care a fost ţărănist ca şi mine, la Ştefan Augustin Doinaş, marele poet, autorul celebrei poezii “Mistreţul cu colţi de argint”, şi la soţia lui, Irinel Liciu, la Cezar Ivănescu, poet de mare valoare, care a murit în condiţii dubioase, în urma acuzaţiilor aduse din interiorul CNSAS. Gândul meu se-ndreaptă spre bunicul meu, care a fost deţinut politic, şi spre bunicul soţiei mele, fost deţinut politic şi el, spre toţi foştii deţinuţi politici şi luptătorii din munţi, care în loc să fie onoraţi astăzi, ei şi urmaşii lor, sunt înlocuiţi pe scena publică de urmaşii torţionarilor din anii ’50, care ne-nvaţă ce e bine şi ce e rău.”

Integral la Ziaristi Online: Petru Romosan: Urmasii tortionarilor din anii ’50 ii executa prin moarte civila pe urmasii fostilor detinuti politici

Serviciul Roman de Informatii, dezonorat de prea multele acoperiri ale ziaristei Mirela Corlatan. Jurnalista EvZ a fost catalogata in Instanta drept “ofiter acoperit al SRI”, institutie pe care o foloseste de fapt ca paravan, “sub steag strain”

Fetita de mingi a troicii Dinescu-Tismaneanu-Plesu, maturica Curlateanu de la EvZ, supranumita si Mirela Curdefier, a fost personaj principal in pledoaria avocatului care l-a aparat pe Petru Romosan in procesul pe care acesta l-a intentat CNSAS dupa ce a fost acuzat ca ar fi fost “colaborator al Securitatii”. Inalta Curte de Casatie si Justitie a demonstrat “definitiv si irevocabil” nevinovatia scriitorului,  supus timp de doi ani unei campanii imunde de presa ca razbunare pentru ca a expus reteaua securistico-culturnico-mafiotica clocita in laboratoarele din Romania ale KGB-ului, recte GDS. Purtatoarea flamurei rosii impotriva lui Romosan, numita Mirela Corlatan, a fost catalogata in plina instanta ca este “ofiter acoperit al SRI”, afirmatie ramasa ca atare la dosar.

Toata afacerea este povestita pe larg intr-un interviu cu Romoșan – primul intelectual care caștiga impotriva CNSAS: “Am fost calomniat de neomaimuțele post-comuniste!”

Cred ca Serviciul in cauza, dezonorat de comportamentul acestei maimute de presa, are datoria sa faca lumina in acest caz.

PS: Ce zice un avertizor public despre “mica turnatoare” EvZ: “DEONTOLOGIE” PE BANI PUBLICI. TELEVIZIUNEA ROMANA verifica averea BISERICII ORTODOXE ROMANE. Jurnalista Mirela Curlatan: “BOR intretine focare de nationalism si legionarism”!

Tismăneanu şi Condamnarea onanismului din Romania. Un editorial de Petru Romosan

Tismăneanu şi Condamnarea onanismului din Romania

de Petru Romosan

Am devenit fără voia mea un erou întunecat al blogurilor. Nu avem legi în domeniu şi nu voi putea răspunde, la acelaşi nivel de mitocănie şi perversitate, miilor de „nicknames”. Îi voi răspunde deocamdată doar bloggerului de la Washington, pseudoprofesorului de ştiinţe politice Vladimir Tismăneanu. În nenumăratele lui postări pe tema mea, mi-a dat şi o poreclă, Rembo, destul de simpatică (amestec de Rimbaud şi Rambo)…

Aceasta, în orice caz, nu e complet lipsită de talent, aşa cum sînt sutele sale de articole de altădată despre Lenin, Ceauşescu, socialismul învingător, duşmanii de clasă din „Viaţa studenţească”, „Convingeri comuniste”, Amfiteatru” şi alte gazete tovărăşeşti pe care le am în documentaţia mea de vreo zece ani.

În satul meu din munţii Orăştiei, ca şi în alte locuri din ţară, toate familiile au cîte o poreclă, pe care o poartă, ca pe o cruce, multe generaţii. Porecla familiei mele, şi deci şi a mea, este „Ticărău”. Ticărăul e un soi de dispozitiv străvechi, compus din lemn şi lanţ, care permite să se strîngă fedeleş lemnele sau vreascruile aduse cu căruţa de la munte.

Un adevărat profesor de istorie recentă – nu unul ca Tismăneanu, vreau să zic -, în studiul la care lucrează despre băieţii şi fetele din Primăverii, cartierul nomenclaturii comuniste din Bucureşti, a descoperit porecla din adolescenţă a lui Vladimir Tismăneanu. I se spunea, nu se ştie încă de ce, „Onanistu’ ”. Poreclele reuşite sînt uneori nedrepte, răutăcioase, dar au meritul enervant că se lipesc de cel poreclit. Nu o să fac aici un excurs despre onanie, despre condamnarea acestui păcat în „Cartea Cărţilor”, despre Onan şi toate celelalte. Deşi poate v-aş plictisi mai puţin decît a plictisit Tismăneanu România cu a sa „condamnare a comunismului”.

Continuarea la Ziaristi Online

Cititi si Liderul revoltei minerilor de la 1977 il admonesteaza pe Tismaneanu in cazul Romosan. Constantin Dobre: “Sper, spre binele tau, sa nu-ti ceara socoteala in justitie pentru felul in care l-ai balacarit public in Evenimentul zilei!”. Iulian Vlad acuzat ca si seful SRI George Maior de “negationism”

De ce e suparat pe soarta dl Tismaneanu: Compania a deschis “Fereastra Serviciilor Secrete”. Aurel Rogojan despre Cazul Tismaneanu. Cu o addenda de Larry Watts si documente ale Kominternului si Securitatii. Urmeaza Patapievici

Tismaneanu si Patapievici: sub zodia noilor cominformisti

“Cazul Volodea” sau Ce vor sa stie americanii despre emigrarea lui Vladimir Tismaneanu

În urmă cu un an şi mai bine am fost solicitat de “un membru al staffului tehnic” al unuia dintre cele două partide dominante ale scenei politice americane să sprijin efortul de lămurire a împrejurărilor în care Vladimir Tismăneanu, fiul militanţilor comunişti Leonte Tismăneanu și Hermina Marcushon, a “emigrat”  în SUA în 1981, când doar agenţii din Securitate, Direcţia Informaţii Externe, aveau parte de asemenea privilegii. Aceştia sunt termenii în care mi-a fost adresată cererea.

Prima mea reacţie a fost aceea de a observa, nu fără maliţiozitate, că, în primul rând, respectivii agenţi trebuiau “pierduţi” într-un număr rezonabil de emigranţi adevăraţi şi, în al doilea rând, că serviciile de spionaj nu prea îşi trimiteau agenţii direct la ţintă, ci pe rute ocolite, care puteau include una sau mai multe ţări de tranzit, ideal fiind să ajungă la destinaţie ca cetăţeni ai uneia dintre aceste ţări. Remarca mi-a fost aprobata “profesionist” şi considerată ca fiind bine-venită.

Interlocutorul meu avea o listă de probleme neclare asupra împrejurarilor plecării lui Vladimir Tismăneanu din România şi m-a rugat să-i facilitez legătura cu foştii ofiţeri a căror nume au fost extrase din documentele întocmite de unităţi ale Departamentului Securităţii Statului în legătură cu eliberarea, în 1981, a paşaportului care i-a deschis Cortina de Fier.

Am reţinut lista şi i-am promis că la o viitoare revenire în România s-ar putea să am o parte din răspunsuri, dar că nu-i voi intermedia nici o legătură cu ofiţerii respectivi, dacă ei există.

Agitaţia tsunamică a personajului controversat, urmare la comentariile provocate de publicarea în cotidianul.ro a articolului Cristinei Horvat “Cartea neagră a băsismului. Tismăneanu: «Atacarea lui Băsescu duce la izolarea ţării»”, mă determină să anticipez, în parte, unele dintre clarificările posibile asupra împrejurarilor plecării sale din ţară.

Astfel, deşi în documentele identificate la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (unde se află doar ceea ce nu mai are legătură cu securitatea naţionala a României în contextul noii sale alianţe politico-militare) sunt o serie de piese care pun în evidenţă preocupările Centrului de Informaţii Externe faţă de persoana sa, avizul favorabil eliberării paşaportului, fundamentat pe câteva argumente false, l-a dat o unitate a Serviciului Intern al Securităţii, cea de contrainformaţii în sectoarele economice (vezi documentul la Ziaristi Online)

(…)

7. Refuzul lui V.T. de a reveni în ţară nu a produs nici un deranjament major până în primăvara anului 1987, când s-a simulat o anchetă internă a circumstanţelor plecării. Scandalizarea a fost la nivelul şefului Centrului de Informaţii Externe, dar “oalele sparte” s-au decontat la unitatea serviciului intern care a avizat plecarea.

8. Unul dintre ofiţerii care au avut în studiu, verificare şi pregătire obiectivul a trebuit să-şi întrerupă fortuit activitatea. Circumstanţele ar merita un studiu de caz.

9. Elementele reţelei KGB de control asupra acţiunilor Securităţii trebuie obligatoriu prezumate ca fiind mai puternice şi mult mai dificil, dacă nu imposibil, de controlat pe zonele externe ale activităţii, unde exista, la un moment dat, o adevărată inflaţie de agenţi ai Moscovei originari din Basarabia şi care treceau drept români.

10. S-a arătat că obiectivul a avut puncte de sprijin în Venezuela, aceasta fiind ultima ţară de tranzit spre SUA.

Nota bene: Spionajul României nu a folosit Venezuela sau Mexic şi, în general, ţările din America Latină pentru “acomodarea” agenţilor cu destinaţie SUA sau Canada, deoarece spaţiile respective erau fieful KGB.

Aurel I Rogojan / Fereastra Serviciilor Secrete, Editura Compania, 2011

Mosteniri imperiale in Comintern si organele de securitate sovietice

Nota: Tentative de a nega faptul ca Valter Roman si Leon Tismaneanu au fost agenti sovietici au fost facute individual de membri ai familiilor lor. In cazul lui Tismaneanu, statele de plata ale Cominternului din februarie-iunie 1944 indica faptul ca era platit cel mai bine, dintre cei 26 de agenti de pe lista, surclasand agenti semnificativi ca Vasile Luca, Iosif Chisinevschi sau Valter Roman. Numai Boris Stefanov (nume de acoperire: I. Draganov) primea la fel de mult ca el, iar acesta era titularul Partidului Comunist Roman din acea vreme. Vezi Rosiiskii Gosudarstvennyi Arkhiv Sotsial’noi i Politicheskoi Istorii [Arhiva Rusa de Stat pentru Istorie Politica si Sociala: RGASPI], fond 495, opis 286, dosar 55, f. 13

Larry L Watts / With Friends Like These, Editura Militara / Fereste-ma, Doamne, de prieteni, Editura RAO, Bucuresti, 2011

Cele doua documente si capitolul dedicat lui Tismaneanu, integral, la Ziaristi Online

Urmeaza: De la N.K.V.D. şi Gestapo la Banca Naţională a României şi Institutul Cultural Român

Vezi si: “Intre linii”, de Eugen Mihaescu: Cornitele lui Leonte Tisminețki. Tismaneanu a intrat in SUA calare pe o cocosata. De ce a fost refuzat Volodea la New York Times. Intre “Convingeri comuniste” si “Evenimentul Zilei” Tismaneanu a schimbat doar semnul. Limacsii zilelor noastre

EXCLUSIV. Vladimir Tismaneanu: Cum am suferit sub criminala Securitate si cancerosul Partid Comunist

“Intre linii”, de Eugen Mihaescu: Cornitele lui Leonte Tisminețki. Tismaneanu a intrat in SUA calare pe o cocosata. De ce a fost refuzat Volodea la New York Times. Intre “Convingeri comuniste” si “Evenimentul Zilei” Tismaneanu a schimbat doar semnul. Limacsii zilelor noastre


Incepand de azi, Ziaristi Online publica din cartea recent aparuta la Editura RAO, Intre linii, scrisa de Eugen Mihaescu, membru de onoare al Academiei Romane si fost ambasador al Romaniei la UNESCO, tusele portretelor unor personaje surprinse de ochiul acerb al graficianului de la Time Magazine, New York Times si New Yorker.

“Memorialişti ai istoriei recente se întâlnesc mai rar, şi, de cele mai multe ori, sunt politicieni care vor să-şi justifice eşecurile cu speranţa unei reveniri spectaculoase, după ce mulţimea, le-a citit cartea şi le-a dat dreptate”, scrie istoricul Alex Mihai Stonescu in prefata cartii, continuand: “Este şi cazul ultimelor cărţi memorialistice ale lui Ion Iliescu, o tentativă de a răspunde problemelor grave pe care le ridică acţiunile sale în istoria recentă”. Istoricul mai arata ca “in volumul Între linii, al lui Eugen Mihăescu, artist recunoscut deja în rândul valorilor internaţionale şi totodată rafinat intelectual român, am găsit exact opusul oricărui interes propagandistic. Amintirile sale din perioada regimului Iliescu au creditul preţios al obiectivităţii, pentru că nu sunt interpretări ale faptelor şi evenimentelor, ci relatări, uneori minuţioase, ale unor intâmplări la care a participat direct”. “Două sunt valorile cărţii lui Eugen Mihăescu: informaţia istorică şi stilul literar cuceritor, care face din cele mai dezolante momente de istorie recentă o lectură asimilabilă şi un episod al reflecţiei”, afirma Alex Mihai Stoenescu.

Prezentam astazi prima parte a schitei despre un fost propagandist comunist si aventurile lui uluitoare: Volodea Tismaneanu. Titlul, fotografiile si intertitlurile apartin redactiei.

Cornitele lui Leonte Tismaneanu

(more…)

Nae Ionescu: De ce sufera Iuda, de doua mii de ani. “Cain”* Tismaneanu, tu nu simti că te cuprinde frigul si întunericul?

Mihail Sebastian s-a hotărât să dezbată problema iudaismului. Si o face pe un caz concret. El alege un moment oarecum istoric, cam ultimii zece anii a frământărilor noastre politice, si încearcă a stabili în acest cadru viata de nădejdi, de luptă si de suferintă a unui evreu neprevenit – dar pentru asta numai putin evreu – care e o fiintă originară, poate chiar fiinta lui originară, Iosef Hechter. Iosef Hechter se chinuieste. Dar pentru că Mihail Sebastian vrea să rezolve o problemă, în sensul că el vrea să înteleagă de ce se chinuieste si dacă nu poate fi si altfel, Iosef Hechter trăieste lucid, adică dedublat, drama aceasta a iudaismului. Punctul de ajungere a acestui Iosef e oarecum surprinzător: pornind pe calea rationalistă – specific iudaică – a lui DE CE?, eroul nostru sfârseste prin a adopta, metodic, atitudinea statică a lui Ghită Blidaru, care, întrucât e orientală, poate fi însusită si de evrei (cel putin de evreul mistic) de îndată ce ea face fondul gândirii aritmetizante a lui Spinoza, dar nu e mai putin străină evreului de azi care, înclestat în lupta cu problematica rasei lui, vrea să fie un luptător. Rezultatul? Iosef Hechter nu izbuteste să explice nimic. În schimb, el constată; constată că Iuda suferă si se chinuieste; si că nu se poate altfel.

Numai că constatarea aceasta este lipsită de necesitate. E adevărat că de când e lumea si de când sunt evreii – căci în adevăr evreii sunt de când lumea – neamul acesta a suferit. Din faptul suferintei lui permanente, însă, nu se poate scoate decât inductiv, adică ipotetic, sub beneficiu de inventar, caracterul necesar al suferintei lui. Si asta e insuficient. Pretinzând, deci, ca si Iosef Hechter că Iuda va agoniza până la sfârsitul lumii, eu cred că pot demonstra că nu se poate altfel. Si pentru că Iosef Hechter nu o face, se îngăduie Mihail Sebastian lui Ghită Blidaru să spună aici ceea ce nu i-a spus lui Iosef Hechter.

A căuta problemei iudaismului o solutie generală în ordinea publică este o operatie lipsită de sens. Căci de îndată ce Iuda suferă si trebuie să sufere, e de la sine înteles că ori de câte ori se va pune undeva, într-un conflict, problema iudaismului, ea se va rezolva în sensul suferintei evreilor – ceea ce nu e o solutie! Si se va rezolva astfel nu pentru că oamenii sunt răi sau nedrepti, ci pentru simplul motiv că Iuda trebuie să sufere. Asa fiind, drama iudaismului nici nu este o problemă politică, o asemenea problemă implicând întotdeauna o solutie, ci pur si simplu un fapt. Evreii pot da, din punct de vedere politic, material pentru o problemă popoarelor în mijlocul cărora locuiesc sau cu care sunt în contact. Aceste probleme îsi au, desigur, solutiile lor, bune sau rele, dar solutii. Astfel, Spania a rezolvat, sau a crezut că rezolvă, la sfârsitul secolului XV, problema evreiască, izgonind pe evrei din tară. Dar asta nu rezolvă problema iudaismului ca atare; ci, dimpotrivă, confirmă numai faptul dramei iudaice.

Aceasta înseamnă: drama iudaică nu poate fi dezlegată, pentru că ea nu e o problemă, ci un fenomen. Fenomenul acesta poate fi însă cunoscut, adică înteles. Pe ce cale si prin ce metodă? Dacă drama iudaică ar putea fi dezlegată într-un fel oarecare, ea ar fi un fenomen de relatie. Conflictul s-ar ivi dintr-o defectuoasă luare de contact între evrei si ceilalti oameni, contact care ar putea fi amendat, ajustat. Cum însă conflictul acesta e permanent, indiferent de timp si loc, sau mai exact, dacă conflictul acesta e permanent – asa cum constată eroul nostru si cum cred si eu – atunci trebuie să conchidem cu necesitate că pricinile conflictului sunt în evreu. Asa fiind, indicatia metodică e precisă; dacă evreul trebuie să sufere, suferinta lui trebuie să-si aibă originea în el însusi. Iar cum suferinta e o boală, pentru că rupe armonia creatiei lui Dumnezeu, evreul trebuie să fie substantial bolnav. De aici urmează că, pentru a dezlega taina suferintei permanente a lui Iuda, e nevoie să stim ce înseamnă a fi evreu.

Eu stiu că metoda obisnuită în cercetarea „chestiunii evreiesti” nu e aceasta. Antisemitii, de pildă, procedează tocmai pe dos, în chip empiric. Eu stabilesc anume că există un conflict statornic între evrei si celelalte neamuri, conflict care la anumite momente caută dezlegări tari. De pe urma acestor dezlegări evreii suferă, desigur. Dar vina e numai a lor, pentru că de când există ei nu au făcut decât blestemătii. E inutil să stărui prea mult asupra lipsei de valoare a acestei metode. Voi spune numai că ea nu poate fi concludentă; rezultatele ei pot fi folosite tot asa de bine de evrei împotriva antisemitilor. Într-adevăr, cum stabilesc antisemitii vina evreilor? În cel mai bun caz, în care nu se multumesc numai cu afirmatii, prin enumeratie: se citează cazuri, unu, două, o mie, în care evreii s-au dedat la blestemătii. E asta o dovadă? Nu. Pentru că la o mie de fapte vinovate, evreii pot aduce oricând o mie de fapte de laudă. Sunt răufăcători? Da. Dar sunt si binefăcători ai omenirii. Sunt jecmănitori? Desigur. Dar sunt si filantropi. Sunt trădători în război? Se poate. Dar sunt si atâtia care au murit simplu si cinstit. Si asa mai departe. Deci, dacă antisemitii spun: e drept să suferiti, pentru că sunteti răi, evreii pot răspunde: nu e drept să ne chinuiti, pentru că suntem buni. Cine are dreptate? Si unii si altii. Asta înseamnă însă: nici unii, nici altii. Cum asta? Pentru că metoda lor de dovadă prin enumerare nu poate fi concludentă.

Înapoi deci la cealaltă metodă: Iuda se chinuieste. De ce? Nu există aici un „de ce”. Iuda se chinuieste pentru că… e Iuda. În acelasi fel în care soarele luminează, calul are patru picioare sau suma unghiurilor unui triunghi este egală cu 180 de grade, evreul suferă, adică e substantial bolnav. Dar atunci, ce este un evreu?

Chestiunea nu e chiar asa de simplă. Răspunsurile trebuie în orice caz pregătite. De aceea, mai întâi: când e cineva evreu?

(more…)

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova