Posts Tagged ‘Mircea Badea’

Mircea Badea despre Ponta: “Unitate, Unitate! Tu, de la ce Unitate esti?” Sau poate vorbim de o Retea… “Deschisa”? IPS Pimen catre Ponta: “Numai Dumnezeu poate să-i înțelepțească pe politicienii care s-au instalat la putere prin minciună și jefuirea averii naționale și care corup oameni din Justiție”


Mircea Badea despre Ponta si Unitatea Militara a Serviciului de Informatii care il controleaza de ZiaristiOnlineTV

Ziaristi Online:

IPS Pimen catre Ponta: “Numai Dumnezeu poate să-i înțelepțească pe politicienii care s-au instalat la putere prin minciună și jefuirea averii naționale și care corup oameni din Justiție”

IPS Pimen Ponta Sova

Pentru a împiedica retrocedarea Fondului Bisericesc, această regie a angajat Casa de Avocatură Nestor Diculescu Kingston Petersen. Doamna Șova, avocat la această Casă, se silește să ne demonstreze că nu am fost proprietarii Fondului Bisericesc, ci doar administratorii lui, în timp ce documentele care atestă că noi am fost proprietari se găsesc și în arhiva Direcției Silvice Suceava.

Editura Militara despre Serviciul de Informaţii al României în Războiul de Întregire Naţională si Statul Major General Român la Fundatia Europeana Titulescu

Alin Spanu - Serviciul de Informatii al Romaniei in Razboiul de Intregire Nationala 1916-1920 via Ziaristi Online

Noi cercetări privind locul şi rolul structurilor militare în acţiunea externă a României. Evenimentul va avea loc joi, 4 aprilie 2013, orele 11,00 la Casa Titulescu, Şoseaua Kiseleff 47, Bucureşti.

„Istoria românilor din Valea Timocului” – O noua dezbatere la Craiova despre romanii de la sud de Dunare

Romanii-de-pe-Valea-Timocului de Pasti via Ziaristi Online

Sunt antrenaţi oficialităţi din România şi Serbia, reprezentanţi ai ministerelor de resort, profesori universitari, studenţi, istorici şi, nu în ultimul rând, jurnalişti, organizatorii fiind Asociaţia Studenţilor Timoceni în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman”, Consiliul Judeţean Dolj şi cotidianul regional “Cuvântul Libertăţii”.

Parazitii si Mircea Badea au dreptate: “EL E UD SI EA E REA”. Politicianul roman cu Badea si Basescu in celebra scena a balconului CC, pardon, a perdelutelor, cu “Adio, PDL”. VIDEO


Politicianul roman cu Badea si Basescu dupa Congresul PDL de ZiaristiOnlineTV

De ce e suparat pe soarta dl Tismaneanu: Compania a deschis “Fereastra Serviciilor Secrete”. Aurel Rogojan despre Cazul Tismaneanu. Cu o addenda de Larry Watts si documente ale Kominternului si Securitatii. Urmeaza Patapievici

Tismaneanu si Patapievici: sub zodia noilor cominformisti

“Cazul Volodea” sau Ce vor sa stie americanii despre emigrarea lui Vladimir Tismaneanu

În urmă cu un an şi mai bine am fost solicitat de “un membru al staffului tehnic” al unuia dintre cele două partide dominante ale scenei politice americane să sprijin efortul de lămurire a împrejurărilor în care Vladimir Tismăneanu, fiul militanţilor comunişti Leonte Tismăneanu și Hermina Marcushon, a “emigrat”  în SUA în 1981, când doar agenţii din Securitate, Direcţia Informaţii Externe, aveau parte de asemenea privilegii. Aceştia sunt termenii în care mi-a fost adresată cererea.

Prima mea reacţie a fost aceea de a observa, nu fără maliţiozitate, că, în primul rând, respectivii agenţi trebuiau “pierduţi” într-un număr rezonabil de emigranţi adevăraţi şi, în al doilea rând, că serviciile de spionaj nu prea îşi trimiteau agenţii direct la ţintă, ci pe rute ocolite, care puteau include una sau mai multe ţări de tranzit, ideal fiind să ajungă la destinaţie ca cetăţeni ai uneia dintre aceste ţări. Remarca mi-a fost aprobata “profesionist” şi considerată ca fiind bine-venită.

Interlocutorul meu avea o listă de probleme neclare asupra împrejurarilor plecării lui Vladimir Tismăneanu din România şi m-a rugat să-i facilitez legătura cu foştii ofiţeri a căror nume au fost extrase din documentele întocmite de unităţi ale Departamentului Securităţii Statului în legătură cu eliberarea, în 1981, a paşaportului care i-a deschis Cortina de Fier.

Am reţinut lista şi i-am promis că la o viitoare revenire în România s-ar putea să am o parte din răspunsuri, dar că nu-i voi intermedia nici o legătură cu ofiţerii respectivi, dacă ei există.

Agitaţia tsunamică a personajului controversat, urmare la comentariile provocate de publicarea în cotidianul.ro a articolului Cristinei Horvat “Cartea neagră a băsismului. Tismăneanu: «Atacarea lui Băsescu duce la izolarea ţării»”, mă determină să anticipez, în parte, unele dintre clarificările posibile asupra împrejurarilor plecării sale din ţară.

Astfel, deşi în documentele identificate la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (unde se află doar ceea ce nu mai are legătură cu securitatea naţionala a României în contextul noii sale alianţe politico-militare) sunt o serie de piese care pun în evidenţă preocupările Centrului de Informaţii Externe faţă de persoana sa, avizul favorabil eliberării paşaportului, fundamentat pe câteva argumente false, l-a dat o unitate a Serviciului Intern al Securităţii, cea de contrainformaţii în sectoarele economice (vezi documentul la Ziaristi Online)

(…)

7. Refuzul lui V.T. de a reveni în ţară nu a produs nici un deranjament major până în primăvara anului 1987, când s-a simulat o anchetă internă a circumstanţelor plecării. Scandalizarea a fost la nivelul şefului Centrului de Informaţii Externe, dar “oalele sparte” s-au decontat la unitatea serviciului intern care a avizat plecarea.

8. Unul dintre ofiţerii care au avut în studiu, verificare şi pregătire obiectivul a trebuit să-şi întrerupă fortuit activitatea. Circumstanţele ar merita un studiu de caz.

9. Elementele reţelei KGB de control asupra acţiunilor Securităţii trebuie obligatoriu prezumate ca fiind mai puternice şi mult mai dificil, dacă nu imposibil, de controlat pe zonele externe ale activităţii, unde exista, la un moment dat, o adevărată inflaţie de agenţi ai Moscovei originari din Basarabia şi care treceau drept români.

10. S-a arătat că obiectivul a avut puncte de sprijin în Venezuela, aceasta fiind ultima ţară de tranzit spre SUA.

Nota bene: Spionajul României nu a folosit Venezuela sau Mexic şi, în general, ţările din America Latină pentru “acomodarea” agenţilor cu destinaţie SUA sau Canada, deoarece spaţiile respective erau fieful KGB.

Aurel I Rogojan / Fereastra Serviciilor Secrete, Editura Compania, 2011

Mosteniri imperiale in Comintern si organele de securitate sovietice

Nota: Tentative de a nega faptul ca Valter Roman si Leon Tismaneanu au fost agenti sovietici au fost facute individual de membri ai familiilor lor. In cazul lui Tismaneanu, statele de plata ale Cominternului din februarie-iunie 1944 indica faptul ca era platit cel mai bine, dintre cei 26 de agenti de pe lista, surclasand agenti semnificativi ca Vasile Luca, Iosif Chisinevschi sau Valter Roman. Numai Boris Stefanov (nume de acoperire: I. Draganov) primea la fel de mult ca el, iar acesta era titularul Partidului Comunist Roman din acea vreme. Vezi Rosiiskii Gosudarstvennyi Arkhiv Sotsial’noi i Politicheskoi Istorii [Arhiva Rusa de Stat pentru Istorie Politica si Sociala: RGASPI], fond 495, opis 286, dosar 55, f. 13

Larry L Watts / With Friends Like These, Editura Militara / Fereste-ma, Doamne, de prieteni, Editura RAO, Bucuresti, 2011

Cele doua documente si capitolul dedicat lui Tismaneanu, integral, la Ziaristi Online

Urmeaza: De la N.K.V.D. şi Gestapo la Banca Naţională a României şi Institutul Cultural Român

Vezi si: “Intre linii”, de Eugen Mihaescu: Cornitele lui Leonte Tisminețki. Tismaneanu a intrat in SUA calare pe o cocosata. De ce a fost refuzat Volodea la New York Times. Intre “Convingeri comuniste” si “Evenimentul Zilei” Tismaneanu a schimbat doar semnul. Limacsii zilelor noastre

EXCLUSIV. Vladimir Tismaneanu: Cum am suferit sub criminala Securitate si cancerosul Partid Comunist

La cererea publicului: Filiale ale serviciilor de informatii antiromanesti in presa din Romania. Cazul Pacepa, Patriciu, Sorin Rosca Stanescu si alti colonei de-ai lui Iliescu KGB


La cererea publicului (vezi foto) reiau articolul Filiale ale serviciilor de informatii antiromanesti in presa din Romania: Adevarul si Evenimentul Zilei. Cazul Pacepa, Patriciu, Sorin Rosca Stanescu si alti colonei

Ion Mihai Pacepa (Pacipa) a fost agent sovietic inca de la incadrarea lui in Securitatea. In aceasta calitate a recurs la “maskirovka” “defectiunii” lui, in 1978, in bratele Statelor Unite, care s-au lepadat de el ca de un mar otravit. Insusi presedintele Carter stia ce hram poarta Pacepa. Cum ar fi putut sa nu stie? Doar era comandatul suprem. O spune istoricul american Larry Watts, specialist in intelligence si o reafirma si la lansarile cartii sale de istorie secreta a Romaniei, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni”. O dovedesc si documentele CNSAS scoase la lumina de Liviu Taranu si analizele generalului Aurel Rogojan publicate si in lucrarea “Fereastra Serviciilor Secrete“. Caracterul sau de “anticomunist” nomenklaturist – ca mai toti baietasii de Primaverii – este prezentat de Asociatia Civic Media via CNSAS, care invedereaza: Ion Mihai Pacepa a facut politie politica. Minciunile “eroului” Pacepa sunt devoalate si de cercetatorul Liviu Tofan, dupa documentarea sa pentru cartea “Afacerea Haiducu”. O lasa de inteles si CIA, pe site-ul sau oficial, unde ii sunt demontate “sovietologului” fantasmagoriile de doi lei. Cum de altfel o afirma in New York Times si jurnalistul David Binder, prieten cu George Bush Sr, fost director CIA, inca de la “defectarea” lui Pacepa si publicarea snoavelor din “Orizonturi Rosii”: “Mr. Pacepa is the Happy Hooker (*) of the spy trade”. Despre aceeasi productie de gang, retiparita cu aplomb de Humanitasul lui Siegfried Liiceanu, seful Serviciului Roman de Informatii, George Maior, avea sa afirme la lansarea cartii lui Watts de la Bookfest, ca este plina de “mult neadevar, minciuna si propaganda”.

Si totusi, din cand in cand, cartitele fostului KGB din Romania scot capul pe-acolo pe unde li se aranjeaza frumusel musoroiul de presa. “Din cand in cand”-ul asta se dovedeste a fi, intamplator, exact cand au loc in tara conferinte ale specialistilor in informatii, cu ocazia lansarilor de carte ale lui Larry Watts si Aurel Rogojan. Coincidenta?

Prima oara s-a petrecut fenomenul printr-un interviu rusinos, aranjat in Evenimentul Zilei exact cu o zi inainte de lansarea la Universitatea din Oradea a volumului de analize si sinteze “Fereastra Serviciilor Secrete”, al generalului SRI Aurel Rogojan, in care se demonstreaza fara putinta de tagada apartenenta lui Ion Mihai Pacepa la serviciile sovietice succesoare NKVD. Si putin timp dupa ce cartea lui Larry Watts a facut suficiente valuri pentru a nu mai fi bagata la fund, dupa cum incerca musiu Tismaneanu, inainte de lansarea ei si chiar inainte de a o fi citit (!) (Comentariile sunt suculente. Copiati-le pana nu sunt sterse de orwellienii lui Soros de la “Contrebutors”).

“Autorul” “interviului”, Mihai Soica, a sarit de la “Incendiu puternic la Satu Mare. Flăcările au distrus o fabrică de mobilă” si “Bătrân spulberat pe trecerea de pietoni“, la “interogarea” de tip mucles a unui ditamai “fost sef al contraspionajului”. La intrebarea de cabinet scrisa “cu manuta lui” de ziarist, despre cartea lui Larry Watts si combinatia Pacepa, fostul sef afirma doct: “Ca profesionist al informaţiei am nişte păreri diferite de ale istoricilor. Este motivată apariţia acestei cărţi şi nu a fost scrisă pentru faptul că Larry Watts are aceeaşi dragoste faţă de noi de dă pe dinafară. Sunt chestiuni de influenţare a opiniei publice. În prima parte ne distrage atenţia, că îi demască pe vecini, pe maghiari. Cădem într-o cursă. Ulterior, a mai avut o misiune – neapărat să abordeze în carte şi să-l facă pe trădătorul Pacepa – că, de fapt, era omul ruşilor şi nu al americanilor.” Fostul profesionist omite sa ne spuna in ce cursa am cadea, cine si de ce. Dupa care sustine, fara a oferi nici o proba sau macar vreo deductie logica: “Pacepa este scos că a fost recrutat de ruşi. Adevărul este că a fost recrutat de CIA din 1956, de când el era la post în Germania Federală.” Daca stie asa de bine de ce n-o fi depistat si raportat nimic cat i-a fost subaltern, pana in 1978?!

Deh, se pare ca au trecut vremurile pe cand acelasi (?) Evenimentul Zilei titra: “Magureanu si-a recrutat un om din lotul Timisoara”. O conta, n-o conta?

Si-acum sa trecem la a doua rezidenta a structurilor antiromanesti de presa: Adevarul lui Patriciu :) . Si sa nu-l uitam pe agentul dublu Sorin Rosca Stanescu :)

N-a trecut o zi de la lansarea de la Bistrita a cartii lui Larry Watts in engleza si in romana – unde au participat de la fosti sefi de servicii secrete la actuali responsabili din toate serviciile de informatii, cat si  jurnalisti si oameni politici, inclusiv vicepresedintele Camerei Deputatilor Ioan Olteanu, si unde a fost atins tangential si cazul Pacepa si al epigonilor sai navetisti pe ruta Washington-Bucuresti cu retur Budapesta-Moscova -, ca Adevarul a si trantit, tam-nesam, un “articol-bomba” cu un titlu pe masura. Pe masura de tamp: “Povestea evadării lui Pacepa: americanii i-au trimis o sută de taxiuri şi l-au aşteptat cu covorul roşu!” (cu tot cu semnul exclamarii) :) . Evident, din toata tiribomba de trei-patru fraze aruncate in graba pe net, dar care a reusit sa adune vreo douazeci de mii de accesari, singurul cuvintel adevarat sta in titlu: Povestea.

Si-acum ajungem si la partea amuzanta a “povestii”. Vecinul si prietenul lui Dinu Patriciu, bolnavul neinchipuit din fruntea Adevarului si a Dilemei lui Plesu, Sorin Rosca Stanescu, a scris zilele trecute un material foarte interesant: Vanatorii de dusmani.

Ii reproduc prima parte: “Nici nu vreau sa ma gandesc la numarul de adversari pe care si i-au facut trei autori de carti care, in acest an de gratie, 2011, si-au permis sa atace frontal, din trei directii diferite, realitati istorice extrem de dureroase. Despre unul dintre ei am scris cate ceva. Este vorba de Tesu Solomovici si a sa voluminoasa biografie a maresalului Antonescu. Un altul, Larry L. Watts, are si el o lucrare tot de aproape 1.000 de pagini, la fel de meticuloasa, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni” si trateaza razboiul clandestin al blocului sovietic cu Romania. A treia bomba editoriala a acestui an a fost lansata vineri, la targul de carte, tot de catre editura RAO, care l-a tiparit si pe Larry L. Watts, se numeste “Intre linii” si il are drept autor pe cunoscutul grafician Eugen Mihaescu. Un evreu, un american si un roman genereaza, fiecare in felul lui, adevarate seisme, pentru ca spun adevaruri demolatoare despre institutii si persoane si tot fiecare isi colectioneaza, cu aceasta ocazie, la capatul unei veritabile vanatori, dusmani redutabili.”

E, dar cum explica fostul meu sef si prieten, care m-a amenintat la alegeri ca “o sa-mi faca ce i-a facut lui Basescu” (si asa a si fost – dovada se vede cu ochiul liber la cate televiziuni, posturi de radio si publicatii sunt invitat zilnic sa ma exprim :) ), ca unul dintre acesti “dusmani redutabili” ai Romaniei este fostul lui client de lobby, chiar agentul sovietic Ion Mihai Pacepa, “eroul” din Adevarul lui Patriciu, Ziua lui Rosca si Evenimentul lui Tismaneanu?

Aici ar trebui sa introduc o nota perso-profesionala. Cand ne erau trimise la redactie de pe pontonul lacului Snagov “analizele” lui Pacepa, guess what?, ne veneau in engleza. Buna noastra colega absolventa de litere, o perfectionista a limbii engleze (nu o sa-i dau numele ca sa moara de curiozitate prepusii lui Pacepa) se infatisa nu o data la mine sa-mi arate cele trei maini total diferite la care erau scrise textele. Colega noastra trecuse de la siderare la exasperare: trebuia sa acorde la traducere trei stiluri diferite!

Back to the future. SRS ar trebui sa ne dumireasca si pe noi dar mai ales pe el si pe vecinul sau DCP: cand spunea adevarul – cand il proslavea pe agentul sovietic Ion Mihai Pacepa cot la cot cu Tismaneanu (caruia i-a si cerut scuze publice intr-un editorial!) sau cand il lauda pe Larry Watts pentru ca se lupta cu “prietenii” Romaniei, printre care se numara acelasi agent sovietic si fantosele lui?

Si, din acelasi registru: cand era el, “vanatorul” anticomunist – cand scria in ziar contra lui Iliescu si ai lui, sau seara, la Cotroceni, cand ii sorbea whisky-ul din pantof aceluiasi… Ion Iliescu-KGB?

Amintiri-amintiri…

Eugen Mihaescu, “Intre linii”, Editura RAO:

In ziua respectiva, in decembrie 2000, presedintele voia sa participe la deschiderea unui targ al presei romanesti, organizat la Romexpo. (…) La Romexpo, l-am condus la standul ziarului Ziua ca sa-l intalneasca pe Rosca. Dupa plecarea mea ca ambasador la Paris – nici n-am stiut asta ani de zile – jurnalistul era invitat lunar la Cotroceni. “Pretextul era sa-l sfatuiesc ce sa mai faca sa-l scoata din circulatie pe Vadim!” mi-a marturisit Rosca de curand. Dupa ce stateau la taclale, Iliescu se minuna cum de nu s-au inteles ei niciodata pana atunci!

Si asta dupa ce tot Iliescu l-a creat pe Vadim… Sa ne mai minunam si noi ca pe-atunci o parte din redactie se agita sa scoata o revistuta la bascalie, intitulata “Romania Mica”. Pe banii cui? :)

Inchei. Propaganda cu Pacepa este reincalzita, “iar din nou”, cu doar o zi inainte de lansarea volumului Fereastra Serviciilor Secrete, la Targu Mures si Cluj, cu generalii Iulian Vlad si Aurel Rogojan si publicistii Victor Roncea si Petru Romosan

Coincidenta, desigur.

Nota: (*) Happy Hooker = Curva Fericita

Cititi si: Caror servicii secrete apartin televiziunile din Romania, de la TVR si Pro TV la B1 TV, Antene si Realitatea TV: MOSSAD, SIE, ex-KGB, SRI. UPDATE: Apare in scena si miliardarul israelian Eyal Ofer, ahtiat dupa… Money Channel

 

Larry Watts si Ioan Talpes despre Pacepa, KGB si AVH si operatiunilor acestora anti-Romania. VIDEO


Watts si Talpes despre Pacepa, KGB si AVH la ASTV de ZiaristiOnlineTV

Cititi si Filiale ale serviciilor de informatii antiromanesti in presa din Romania: Adevarul si Evenimentul Zilei. Cazul Pacepa, Patriciu, Sorin Rosca Stanescu si alti colonei

Filiale ale serviciilor de informatii antiromanesti in presa din Romania: Adevarul si Evenimentul Zilei. Cazul Pacepa, Patriciu, Sorin Rosca Stanescu si alti colonei

Ion Mihai Pacepa (Pacipa) a fost agent sovietic inca de la incadrarea lui in Securitatea. In aceasta calitate a recurs la “maskirovka” “defectiunii” lui, in 1978, in bratele Statelor Unite, care s-au lepadat de el ca de un mar otravit. Insusi presedintele Carter stia ce hram poarta Pacepa. Cum ar fi putut sa nu stie? Doar era comandatul suprem. O spune istoricul american Larry Watts, specialist in intelligence si o reafirma si la lansarile cartii sale de istorie secreta a Romaniei, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni”. O dovedesc si documentele CNSAS scoase la lumina de Liviu Taranu si analizele generalului Aurel Rogojan publicate si in lucrarea “Fereastra Serviciilor Secrete“. Caracterul sau de “anticomunist” nomenklaturist – ca mai toti baietasii de Primaverii – este prezentat de Asociatia Civic Media via CNSAS, care invedereaza: Ion Mihai Pacepa a facut politie politica. Minciunile “eroului” Pacepa sunt devoalate si de cercetatorul Liviu Tofan, dupa documentarea sa pentru cartea “Afacerea Haiducu”. O lasa de inteles si CIA, pe site-ul sau oficial, unde ii sunt demontate “sovietologului” fantasmagoriile de doi lei. Cum de altfel o afirma in New York Times si jurnalistul David Binder, prieten cu George Bush Sr, fost director CIA, inca de la “defectarea” lui Pacepa si publicarea snoavelor din “Orizonturi Rosii”: “Mr. Pacepa is the Happy Hooker (*) of the spy trade”. Despre aceeasi productie de gang, retiparita cu aplomb de Humanitasul lui Siegfried Liiceanu, seful Serviciului Roman de Informatii, George Maior, avea sa afirme la lansarea cartii lui Watts de la Bookfest, ca este plina de “mult neadevar, minciuna si propaganda”.

Si totusi, din cand in cand, cartitele fostului KGB din Romania scot capul pe-acolo pe unde li se aranjeaza frumusel musoroiul de presa. “Din cand in cand”-ul asta se dovedeste a fi, intamplator, exact cand au loc in tara conferinte ale specialistilor in informatii, cu ocazia lansarilor de carte ale lui Larry Watts si Aurel Rogojan. Coincidenta?

Prima oara s-a petrecut fenomenul printr-un interviu rusinos, aranjat in Evenimentul Zilei exact cu o zi inainte de lansarea la Universitatea din Oradea a volumului de analize si sinteze “Fereastra Serviciilor Secrete”, al generalului SRI Aurel Rogojan, in care se demonstreaza fara putinta de tagada apartenenta lui Ion Mihai Pacepa la serviciile sovietice succesoare NKVD. Si putin timp dupa ce cartea lui Larry Watts a facut suficiente valuri pentru a nu mai fi bagata la fund, dupa cum incerca musiu Tismaneanu, inainte de lansarea ei si chiar inainte de a o fi citit (!) (Comentariile sunt suculente. Copiati-le pana nu sunt sterse de orwellienii lui Soros de la “Contrebutors”).

“Autorul” “interviului”, Mihai Soica, a sarit de la “Incendiu puternic la Satu Mare. Flăcările au distrus o fabrică de mobilă” si “Bătrân spulberat pe trecerea de pietoni“, la “interogarea” de tip mucles a unui ditamai “fost sef al contraspionajului”. La intrebarea de cabinet scrisa “cu manuta lui” de ziarist, despre cartea lui Larry Watts si combinatia Pacepa, fostul sef afirma doct: “Ca profesionist al informaţiei am nişte păreri diferite de ale istoricilor. Este motivată apariţia acestei cărţi şi nu a fost scrisă pentru faptul că Larry Watts are aceeaşi dragoste faţă de noi de dă pe dinafară. Sunt chestiuni de influenţare a opiniei publice. În prima parte ne distrage atenţia, că îi demască pe vecini, pe maghiari. Cădem într-o cursă. Ulterior, a mai avut o misiune – neapărat să abordeze în carte şi să-l facă pe trădătorul Pacepa – că, de fapt, era omul ruşilor şi nu al americanilor.” Fostul profesionist omite sa ne spuna in ce cursa am cadea, cine si de ce. Dupa care sustine, fara a oferi nici o proba sau macar vreo deductie logica: “Pacepa este scos că a fost recrutat de ruşi. Adevărul este că a fost recrutat de CIA din 1956, de când el era la post în Germania Federală.” Daca stie asa de bine de ce n-o fi depistat si raportat nimic cat i-a fost subaltern, pana in 1978?!

Deh, se pare ca au trecut vremurile pe cand acelasi (?) Evenimentul Zilei titra: “Magureanu si-a recrutat un om din lotul Timisoara”. O conta, n-o conta?

Si-acum sa trecem la a doua rezidenta a structurilor antiromanesti de presa: Adevarul lui Patriciu :). Si sa nu-l uitam pe agentul dublu Sorin Rosca Stanescu 🙂

N-a trecut o zi de la lansarea de la Bistrita a cartii lui Larry Watts in engleza si in romana – unde au participat de la fosti sefi de servicii secrete la actuali responsabili din toate serviciile de informatii, cat si  jurnalisti si oameni politici, inclusiv vicepresedintele Camerei Deputatilor Ioan Olteanu, si unde a fost atins tangential si cazul Pacepa si al epigonilor sai navetisti pe ruta Washington-Bucuresti cu retur Budapesta-Moscova -, ca Adevarul a si trantit, tam-nesam, un “articol-bomba” cu un titlu pe masura. Pe masura de tamp: “Povestea evadării lui Pacepa: americanii i-au trimis o sută de taxiuri şi l-au aşteptat cu covorul roşu!” (cu tot cu semnul exclamarii) :). Evident, din toata tiribomba de trei-patru fraze aruncate in graba pe net, dar care a reusit sa adune vreo douazeci de mii de accesari, singurul cuvintel adevarat sta in titlu: Povestea.

Si-acum ajungem si la partea amuzanta a “povestii”. Vecinul si prietenul lui Dinu Patriciu, bolnavul neinchipuit din fruntea Adevarului si a Dilemei lui Plesu, Sorin Rosca Stanescu, a scris zilele trecute un material foarte interesant: Vanatorii de dusmani.

Ii reproduc prima parte: “Nici nu vreau sa ma gandesc la numarul de adversari pe care si i-au facut trei autori de carti care, in acest an de gratie, 2011, si-au permis sa atace frontal, din trei directii diferite, realitati istorice extrem de dureroase. Despre unul dintre ei am scris cate ceva. Este vorba de Tesu Solomovici si a sa voluminoasa biografie a maresalului Antonescu. Un altul, Larry L. Watts, are si el o lucrare tot de aproape 1.000 de pagini, la fel de meticuloasa, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni” si trateaza razboiul clandestin al blocului sovietic cu Romania. A treia bomba editoriala a acestui an a fost lansata vineri, la targul de carte, tot de catre editura RAO, care l-a tiparit si pe Larry L. Watts, se numeste “Intre linii” si il are drept autor pe cunoscutul grafician Eugen Mihaescu. Un evreu, un american si un roman genereaza, fiecare in felul lui, adevarate seisme, pentru ca spun adevaruri demolatoare despre institutii si persoane si tot fiecare isi colectioneaza, cu aceasta ocazie, la capatul unei veritabile vanatori, dusmani redutabili.”

E, dar cum explica fostul meu sef si prieten, care m-a amenintat la alegeri ca “o sa-mi faca ce i-a facut lui Basescu” (si asa a si fost – dovada se vede cu ochiul liber la cate televiziuni, posturi de radio si publicatii sunt invitat zilnic sa ma exprim 🙂 ), ca unul dintre acesti “dusmani redutabili” ai Romaniei este fostul lui client de lobby, chiar agentul sovietic Ion Mihai Pacepa, “eroul” din Adevarul lui Patriciu, Ziua lui Rosca si Evenimentul lui Tismaneanu?

Aici ar trebui sa introduc o nota perso-profesionala. Cand ne erau trimise la redactie de pe pontonul lacului Snagov “analizele” lui Pacepa, guess what?, ne veneau in engleza. Buna noastra colega absolventa de litere, o perfectionista a limbii engleze (nu o sa-i dau numele ca sa moara de curiozitate prepusii lui Pacepa) se infatisa nu o data la mine sa-mi arate cele trei maini total diferite la care erau scrise textele. Colega noastra trecuse de la siderare la exasperare: trebuia sa acorde la traducere trei stiluri diferite!

Back to the future. SRS ar trebui sa ne dumireasca si pe noi dar mai ales pe el si pe vecinul sau DCP: cand spunea adevarul – cand il proslavea pe agentul sovietic Ion Mihai Pacepa cot la cot cu Tismaneanu (caruia i-a si cerut scuze publice intr-un editorial!) sau cand il lauda pe Larry Watts pentru ca se lupta cu “prietenii” Romaniei, printre care se numara acelasi agent sovietic si fantosele lui?

Si, din acelasi registru: cand era el, “vanatorul” anticomunist – cand scria in ziar contra lui Iliescu si ai lui, sau seara, la Cotroceni, cand ii sorbea whisky-ul din pantof aceluiasi… Ion Iliescu-KGB?

Amintiri-amintiri…

Eugen Mihaescu, “Intre linii”, Editura RAO:

In ziua respectiva, in decembrie 2000, presedintele voia sa participe la deschiderea unui targ al presei romanesti, organizat la Romexpo. (…) La Romexpo, l-am condus la standul ziarului Ziua ca sa-l intalneasca pe Rosca. Dupa plecarea mea ca ambasador la Paris – nici n-am stiut asta ani de zile – jurnalistul era invitat lunar la Cotroceni. “Pretextul era sa-l sfatuiesc ce sa mai faca sa-l scoata din circulatie pe Vadim!” mi-a marturisit Rosca de curand. Dupa ce stateau la taclale, Iliescu se minuna cum de nu s-au inteles ei niciodata pana atunci!

Si asta dupa ce tot Iliescu l-a creat pe Vadim… Sa ne mai minunam si noi ca pe-atunci o parte din redactie se agita sa scoata o revistuta la bascalie, intitulata “Romania Mica”. Pe banii cui? 🙂

Inchei. Propaganda cu Pacepa este reincalzita, “iar din nou”, cu doar o zi inainte de lansarea volumului Fereastra Serviciilor Secrete, la Targu Mures si Cluj, cu generalii Iulian Vlad si Aurel Rogojan si publicistii Victor Roncea si Petru Romosan

Coincidenta, desigur.

Nota: (*) Happy Hooker = Curva Fericita

Cititi si: Caror servicii secrete apartin televiziunile din Romania, de la TVR si Pro TV la B1 TV, Antene si Realitatea TV: MOSSAD, SIE, ex-KGB, SRI. UPDATE: Apare in scena si miliardarul israelian Eyal Ofer, ahtiat dupa… Money Channel

 

Fereastra Serviciilor Secrete, la Targu Mures si Cluj, cu generalii Iulian Vlad si Aurel Rogojan si publicistii Victor Roncea si Petru Romosan. Lectia de istorie a lui Larry Watts: Romanii, cei mai buni luptatori anticomunisti

Ziaristi Online:

Fereastra Serviciilor Secrete, la Targu Mures si Cluj, cu generalii Iulian Vlad si Aurel Rogojan si publicistii Victor Roncea si Petru Romosan

Gen Iulian Vlad - Aurel Rogojan - Victor Roncea - la Cluj - Foaia Transilvana - Ziaristi Online

Generalul colonel în rezervă Iulian Vlad, fost secretar de stat şi şef al DSS (Departamentul Securităţii Statului) se va afla la Cluj cu ocazia Simpozionului Istorie şi Adevăr despre Serviciile Româneşti de Informaţii. Eveniment editorial la Târgu Mureș: „Fereastra serviciilor secrete”. Generalul de Bg. S.R.I. (rez.) Aurel I. Rogojan, va fi prezent la Târgu-Mureș pentru a-și lansa noul său volum.

Lectia de istorie a lui Larry Watts: Romanii, cei mai buni luptatori anticomunisti. Lansarea lucrarii “Fereste-ma, Doamne, de prieteni” – “With friends like these” la Bistrita. FOTO/VIDEO/MEDIA

George Maior si Larry Watts - foto Cristina Nichitus Roncea

Tomul ”Fereşte-mă, Doamne, de prieteni”, un tribut adus României de ziua sa tocmai de un american, a fost primit cu braţele deschise şi cu o curiozitate debordantă de oamenii politici, din administraţie şi din zona culturii care a luat parte, ieri, la lansarea care avut loc la Bistriţa. Discursurile celor care au luat cuvântul, ziaristul Victor Roncea, istoricul şi fostul şef SIE – Ioan Talpeş, realizatorul TV Oreste Teodorescu, directorul Editurii RAO – Ovidiu Enculescu, colonelul în rezervă Ioan Gaftone şi directorului Bibliotecii Judeţene – Oliv Mircea, au punctat valoarea şi importanţa rolului geopolitic al României scos în evidenţă de volum, dar şi curajul cu care un reputat istoric american le vorbeşte românilor despre ei la ei acasa.

Vladimir Tismaneanu zis Volodea, prins “Intre linii”. Un portret de Eugen Mihaescu aparut la Editura Rao

Fantoma-comunismului-Tismaneanu Volodea

“Intre linii”, de Eugen Mihaescu: Cornitele lui Leonte Tisminețki * Tismaneanu a intrat in SUA calare pe o cocosata * De ce a fost refuzat Volodea la New York Times * Intre “Convingeri comuniste” si “Evenimentul Zilei” Tismaneanu a schimbat doar semnul * Limacsii zilelor noastre

Patriotii romani inchisi la Tiraspol, ignorati de Lazurca, chemati de Basescu. Ziaristi Online de Ziua Nationala la Cotroceni

Alexandru Lesco cu Gica Hagi si Radu Varia si Codruta Kovesi la Cotroceni

Asa-zisul ambasador al Romaniei la Chisinau, Marius Lazurca, finul nasului sau, seful M.A.E. Baconscky si fiul duhovnicesc al agentului antiroman Pavel Borsevschi, nu s-a obosit sa-i invite la receptia de Ziua Nationala de anul acesta si pe patriotii fostului Grup Ilascu, inchisi pentru Romania, timp de 12 si 15 ani, in temnitele rusesti de la Tiraspol. Normal, s-ar fi suparat patronii lui “spirituali”.

ULTIMII ROMANI. Romanii dispar din Harghita si Covasna – Raport al Centrului pentru Studii în Probleme Etnice al Academiei Române

Raport Centrul de Studii Etnice al Academiei Romane -Romanii din Harghita Covasna

Românii din Harghita si Covasna au de înfruntat singuri presiunile venite de la Budapesta, deoarece autoritățile de la București sunt dezinteresate de situația din zonă. Un studiu despre “Slăbirea comunităţii româneşti din Harghita şi Covasna” arată că principalele probleme cu care se confruntă românii sunt acapararea totală a administraţiilor locale de către maghiari şi raportul natalităţii net favorabil ungurilor.

Mircea Marian, Ghibutiu si Mircea Mihaiesi umbla tot tunsi bob prin redactia EvZ, pentru “aerisire craniana”. Boanchis i-a dat la ziar pe sifonarii lui Mircea Badea

Intreaga redactie a cotidianului Evenimentul Zilei a decis sa intreprinda un make-over drastic, alegand sa se tunda bob, fara exceptie.­

Cel mai greu a fost in cazul colegului Mircea Marian, relateaza Mircea Mihaiesi. “Am stat 6 ore la coafor cu el, pana cand am reusit sa obtinem ceva decent. La ­ceilalti a fost mult mai usor. Doamnele chiar au fost entuziasmate de decizia de a ne tunde bob, pentru ca se pare ca anul acesta se poarta”.

Jurnalistii neaga ca decizia lor ar avea vreo legatura cu Bobby Paunescu.

Rand pe rand, jurnalistii Evz s-au asezat comod pe scaunele stilistilor de la un salon de coafura inchiriat pentru o zi in vedere­a efectuarii schimbarii de imagine.

Desi se vehiculeaza zvonul potrivit caruia decizia jurnalistilor de a se tunde bob are legatura cu recenta achizitie a cotidianului de catre Bobby Paunescu, surse sigure din cadrul redactiei Evz ne asigura ca aceasta informatie nu are niciun suport real. ­­

“E o facatura. Noua nu ne poate spune nimeni cum sa ne tundem. Sa nu credeti ca dupa tranzactie a venit Bobby Paunescu la noi, ne-a adunat intr-o camera si ne-a spuns: bai, de maine veniti tunsi bob. E o prostie”, a precizat Ghibutiu pentru times.ro.

Mai mult, ziaristii de la Evz tin sa asigure cititorii ca noua tunsoare le permite sa scrie mult mai bine, facilitand aerisirea craniala, esentiala unui redactor bun.

“Cei mai multi ziaristi din lumea asta sunt tunsi bob. Uitati-va la CNN, la New York Times, veti vedea ca tunsoarea bob e preferata jurnalistilor profesionisti, pentru ca permite un flux de idei cu pana la 45% mai bun decat alte tunsori. Deja ma simt altfel, de cand m-am tuns bob. Parca am chef sa scriu si altceva, sau mai bine zis altfel. Cred ca pot prezenta si alte puncte de vedere, mai noi, mai relevante si mult mai incitante. Iar asta inseamna sa fii un jurnalist adevarat integru”, a mai tinut sa precizeze Mircea Mihaies.

Sursa: Trombon.ro

Soc cu Boanchis: Ce mă enervează la Mircea Badea? Sifonarii lui

Valoarea unui om o recunoşti atunci când îl citeşti sau îl asculţi cu plăcere chiar dacă nu eşti de acord cu el. Chiar dacă te ironizează sau te sictireşte pe tine. Un astfel de personaj demn de atenţie este Mircea Badea, cel mai bun entertainer român, după părerea mea. Avem tendinţa să minimalizăm şi neologismul, şi vocaţia de entertainer. Nu înseamnă măscărici. Entertainerul e un om de spirit care transformă o chiftea de subiect într-o discuţie alertă, într-un monolog spumos, în cazul lui Badea. N-am vorbit cu el niciodată. Cât despre gusturi sau opţiuni, n-avem unde să ne întâlnim. El e sportman, eu am apetituri domestice. Între o serie de flotări şi un prânz împărătesc, voi alege întotdeauna colesterolul. Pleşu spunea că „orice mişcare fizică mi se pare un scandal”. Da, dar numai de la o vârstă încolo, că în copilărie şi adolescenţă băteam mingea toată ziua. În cazul în care lui Pleşu i se pare un scandal şi tăvăleala pe dormeză cu sexul opus, atunci să-i fie de bine şi Domniei Sale, şi lui Siegfried, maşina pe care şi-a botezat-o astfel Liiceanu. Trecând la politică, mărturisesc că am despre „profesorul” Voiculescu aceeaşi părere pe care o are Badea despre Băsescu. Apropo, de ce Oprescu sau Patriciu nu insistă să li se zică doctorul Oprescu sau arhitectul Patriciu? Pentru că sunt definiţi profesional, n-au nevoie de proptele universitare care să-i legitimeze, lumea ştie că ei sunt doctor şi arhitect pe bune.
Ceea ce mă enervează crunt la Mircea Badea are legătură cu duşmanii lui, nu cu el. Diverşi blogări şi jurnalişti au ajuns să-l reclame la CNA fiindcă i-a ars în emisiunea lui.

Continuarea la Ziaristi Online

“Creierele de borfasi” incing atmosfera din trustul lui Felix Voiculescu. O ziarista atacata de doi handralai media: Ciutacu si Badea vs Sorina Matei

Sorina Matei, simpla ziarista de investigatii in trustul Intact, este atacata simultan de Victor Ciutacu, redactor sef la Jurnalul National si vedeta la Antena 3 si Mircea Badea, super-vedeta la Antenele lui Felix. Parerea mea: o femeie batuta de doi barbati. Jenant, vorba lui Vintu, unul dintre creierele de borfasi care au declansat lapidarea media.

Ii dau cuvantul ziaristei agresate:

Doi ani

Cam de atunci tac. Şi până astăzi când, în urma unei postări de pe facebook a „geniului” şi colegului de trust Victor Ciutacu, am decis să reacţionez. Pentru că, în acest caz , mizeria a depăşit multe limite. Mult prea multe, aş zice.

Pe scurt, de doi ani, acest individ cu care eu n-am dialogat niciodată şi nici nu-mi doresc, aruncă cu tot felul de halucinaţii în mine, doar-doar de-oi reacţiona. În mare, imaginaţia nu îi este foarte bogată. Deci, aberaţiile sunt aceleaşi: aş fi „omul lui Băsescu” sau, mă rog, „omul SRI-ului” (Cam ciudata acuzatia daca ne uitam in urma si observam ca Victor Ciutacu este singurul ziarist care i-a luat un interviu prim-adjunctului SRI Florian Coldea. Interviu acum aproape de negasit pe net, cu exceptia mentionarii sale intr-un PS cu un link care duce… nicaieri 🙂 – nota mea). Când nu e clară niciuna şi nici alta…găseşte variaţiuni. Astăzi, de exemplu, ofticat probabil că Dan Andronic a preluat pe blogul lui un comentariu pe care l-am scris eu în noaptea trecută, „geniul” Ciutacu postează, pe facebook, următoarele: „Când Dan Andronic o felicită şi, concomitent, căinează pe Sorina Matei, pot doar să iau act de ordinul de zi pe unitate”. Aşadar, cum spuneam… variaţiuni pe aceeaşi temă…seacă şi de tristă amintire. Cine nu e cu mine, e împotriva noastră.

În fapt, cu Dan Andronic am aceeaşi legătură ca şi cu Victor Ciutacu. Adică niciuna. Diferenţa între Andronic şi Ciutacu e că primul nu mă înjură public şi nu mă acuză de toate schizofreniile lumii. Şi când lumea n-o face, Ciutacu se oftică. E foarte simplu…

Scriu această postare nu pentru elegantul, graţiosul, modestul şi veritabilul jurnalist coleg de trust, ci pentru oamenii care mă citesc, jurnaliştii care mă respectă şi prietenii care mă cunosc. Şi, mai ales, pentru acei respectabili, oneşti şi tăcuţi colegi de breaslă care, deşi nu mă ştiu foarte bine, astăzi mi-au arătat un lucru simplu: că există.

E adevărat, nu suntem toţi la fel. Şi nici nu putem fi, slavă Domnului. Dar la fel de adevărat este că firea şi caracterul omului nu se schimbă niciodată. Aşa că nu mă voi trage şi nu ne vom trage niciodată cu politicienii de bretele. Pentru că nu putem. Şi pentru că, în 13 ani de meserie, eu n-am făcut-o niciodată.

Nu asta e menirea ziaristului, el trebuie doar să informeze corect publicul. Asta e singura lui ţintă. Corectitudinea, dreptatea, echilibrul, justa măsură, încrederea, informaţiile fără greşeală şi, bineînţeles, isteţimea minţii… Astea sunt cele care fac diferenţa şi te fac, cu adevărat, puternic în meseria asta. Sunt lucruri pe care, indivizi ca Victor Ciutacu de exemplu, nu le vor avea niciodată. De ce? E atât de simplu…Pentru că niciodată, cu adevărat, nu le vor înţelege.

(more…)

“Criza de ras”. Teo Trandafir, acum la PDL-TV, a infrant exact alianta mogulilor TV de unde a plecat, “antenatul” Voiculescu si “romanticul” Vintu. Bravo ei! FOTO

Vezi si Teo Trandafir ii da cu flit lui Mircea Badea si isi schimba e-misiunea vietii. De la Show TV la Show PDL. O idee care-i putea veni numai fostului asociat prin alianta, Ion Cristoiu 🙂

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova