În acelaşi set de documente de importanţă deosebită pentru Istoria reală a României, desecretizat în urmă cu o lună de CIA (Detalii AICI), se înscrie şi o informare sinistră, privind arderea cărţilor româneşti în pieţe publice, la ordinele comisarilor culturali bolşevici.
Clasificat SECRET şi distribuit pe 30 ianuarie 1953, Raportul Informativ CIA relevă grotescul bolşevismului antiromânesc. Autorul sintezei informative pare în relatarea sa la fel de oripilat ca noi, descriind cum operele marilor nume ale literaturii române – 762 de titluri! – , de la Rebreanu la Goga, şi orice volum care menţionează provinciile istorice româneşti Basarabia şi Bucovina, sunt arse cu sutele de mii în întreaga ţară, pentru a fi înlocuite cu milioane de volume de propagandă ruseşti (mai precis 3.701.300). “Orice carte care are de-a face cu Basarabia şi Bucovina a fost arsă imediat, chiar dacă nu era decât pură literatură. Întregul fond de la Casa Şcoalelor, cărţi despre cultura populară naţională si lucrări religioase au fost de asemenea arse”, notează CIA.
Totodată, se menţionează, cu un grad înalt de alertă, faptul că un comitet tovărăşesc condus de Mihai Roller “purifică” Arhivele Naţionale, distrugând documente istorice inestimabile care dovedesc originea latină a poporului român. Este vorba de “un tezaur national al poporului român”, avertizează CIA. “Aceste comori includ hărţi, documente, fotografii, fişe lexicografice unice ale limbii române”, care constituie “o sursă inestimabilă de informaţii geografice şi lingvistice” şi care “dovedesc originea latină a limbii române”. “Acestea au fost arse pentru că nu mulţumeau Comitetul Slavic (Comisia de Slavistică) care le-a cercetat – Emil Petrovici (o unealtă a sovieticilor în Academie), Sever Pop şi însuşi Barbu Lăzăreanu”, se arată în nota CIA care tratează şi transformarea Academiei Românie în Academia RPR, după modelul sovietic, pe baze ideologice.
Punctul 8 de la Washington, final, al relatării, subliniază:
“Conducătorii acestor acţiuni sunt:
a) Petre Constantinescu-Iaşi, descris ca “eroul literaturii naţionale române”.
b) Mihail Roller, un evreu, care a acordat o atenţie deosebită documentelor istorice româneşti din arhivele statului. A condus un comitet special pentru a căuta dovezi istorice privind legăturile dintre România şi URSS.
c) Barbu Lăzăreanu, un evreu, bibliotecar al Academiei. Fiul lui este acum consilier al Ambasadei RPR din Paris, după ce a fost chemat din funcţia de ataşat de presă la Washington.
d) Emil Petrovici, de asemenea un membru pro-sovietic al Academiei.”
Petre Constantinescu-Iaşi a fost un comunist “ilegalist”, fondator al PCdR şi al Asociaţiei “Amicii URSS”, ministru al propagandei în Guvernul Groza şi ministru al cultelor (!) în guvernele conduse de către Gheorghe Gheorghiu-Dej și Chivu Stoica, etc. Viitor “Erou al Muncii Socialiste” şi al RSR, el a mai fost vicepreşedinte al Adunării Deputaţilor (1946-1948), vicepreşedinte al Prezidiului M.A.N. (din 1948), vicepreşedinte al Academiei R.P.R. (din 1948), director al Institutului Româno-Sovietic (1957-1963), etc, etc…
Conform Wikipedia, Barbu Lăzăreanu, fondator şi prim rector al “Academiei” de politruci “Ştefan Gheorghiu”, s-a născut Baruch Lazarovici (ediţia în limba română) sau Avram Lazarovici (ediţia în limba engleză, care mai adaugă şi ale nume: Alex. Bucur, Arald, Barbou Lazareano, Bélé, Mathieu H. Rareșiu, Trubaduru). Conform unei fişe de cadre, fiul lui, Alexandru Lăzăreanu, a ajuns locţiitor al ministrului Afacerilor Externe. Cel puţin patru străzi din România îi poarta numele politrucului care a ars cărţile româneşti din bibliotecile ţării: în Bucureşti, Botoşani, Suceava şi Craiova.
Emil Petrovici, “unealta sovietică”, originar din Iugoslavia şi specialist în slavistică, profesor și șef de catedră la Institutul Jdanov, considera în studiile sale, conform unei Note a Securităţii (Opriș, Ioan, Istoricii și Securitatea, vol. II, Editura Enciclopedică, București, 2006), că “la români nu poate fi vorba de o romanitate de rasă, ci de una lingvistică și culturală”. O stradă din Cluj Napoca îi poartă numele.
La 9 iunie 1948, cu concursul personajelor de mai sus au fost excluşi din Academie, printre alţii, Simion Mehedinţi, Alexandru Lapedatu (secretarul general al vechii Academii), Ioan Lupaş, Ion Nistor, Silviu Dragomir, Dimitrie Gusti (preşedintele Academiei în momentul epurării), Pantelimon Halippa, Onisifor Ghibu, Zenovie Pâclişanu, Constantin Rădulescu-Motru (fost preşedinte al Academiei), Lucian Blaga ş.a. (Petre Popescu Gogan, „Demolarea” Academiei Române, Memoria, nr. 28, p. 8-53 via Liviu Pleşa, studiul citat).
În “Holocaustul culturii române -Enciclopedia valorilor reprimate“, profesorul Mihai Ungheanu, descrie pe larg fenomenul epurarilor şi trecerea la index a sute de titluri şi autori, înlocuiţi cu agenţi şi comisari ideologici, prinşi în insectarul lucrării cu “operele” lor, cum ar fi: Silviu Brucan: Amănuntele unei capturi senzaţionale (1947); Paul Cornea: Tendinţe în opera de artă (1947); Leonte Răutu: Împotriva Cosmopolitismului (1948); Mihail Roller: Să învăţăm limba lui Lenin şi Stalin (1948); Zigu Ornea: Caracterul reacţionar şi diversionist al semănătorismului (1961); Radu Florian: O controversă filozofică.
Ah, era să uit de Tismăneanu. Oricât am căutat pe site-ul CIA vreo referire la cunoscutul profesor Tismăneanu sau la opera sa atât de vastă nu am găsit decât o singură notă, “sanitizată”. În informarea desecretizată se arată că în septembrie 1958 a apărut primul număr al revistei comuniste “Probleme ale Păcii şi Socialismului”, “un instrument sovietic important pentru controlul şi coordonarea mişcării internationalist-comuniste”, conform aprecierii analiştilor CIA.
Între principalii şase editorialişti ai revistei – pe care îi puteţi descoperi în documentul de mai jos – se află şi Leonte Tismăneanu. Conform CIA, cei şase “magnifici” imprimă ca direcţii temele clasice: că Statele Unite sunt “Inamicul Nr 1 al păcii” mondiale, că “numai comunismul va salva omenirea” şi “va învinge în întreaga lume”, bla, bla, bla…
Tocmai ce-am aflat azi de la George Damian ca Casa Regală a secretizat maculatoarele lui Mihăiţă I de la Arhivele Naţionale. Motivul, din câte se pare, este simpatia acestuia faţă de Mişcarea Legionară, reflectată pe alocuri în caietele sale şcolare. Dar ce te faci când documente nesecretizate, aflate la Arhivele Naţionale, sunt false şi un istoric al anului 2050 sau chiar unul pifan de-acum le va lua drept bune?! Aşa este cazul Stenogramei Comitetului Politic Executiv al CC al PCR din 17 decembrie 1989, când Nicolae Ceauşescu s-a dezlănţuit împotriva colaboratorilor apropiaţi, a foştilor aliaţi occidentali şi a puterilor “frăţeşti” din blocul sovietic, dând ordinul represiunii. Despre toate acestea am scris câte ceva aici:
PS 2018: După 29 de ani, deși avem cel puțin un Institut care, chipurile, se ocupă de asta, nu există încă un fond special al documentelor cu privire la evenimentele din decembrie 1989. După 29 de ani Armata încă ține la secret tone de documente. De ce?
Aviz cu privire la semnificaţia datei de 28 iunie 1940 – Academia de Ştiinţă a Moldovei
Evenimentele care s-au derulat cu 70 de ani în urmă pe malurile Nistrului, în special între 26 şi 28 iunie 1940, revin astăzi cu o nouă forţă şi semnificaţie în atenţia opiniei publice din Republica Moldova şi din exteriorul statului nostru, reclamând o clarificare documentată ştiinţific şi răspunsuri temeinic argumentate. Este de datoria Academiei de Ştiinţe a Moldovei să se pronunţe în această privinţă, în spiritul rigorilor academice şi al responsabilităţii ştiinţifice.
Institutul de Sociologie “Dimitrie Gusti” al Academiei Române a organizat vineri, 27 Martie 2015, ora 12.00, Conferinţa publică “Şcoala Sociologică de la Bucureşti şi întregirea statului român”.
Au prezentat lucrări spre dezbatere: Dr. Ioan C. Popa – sociolog, publicist, diplomat: “Dimitrie Gusti şi Problema Basarabiei” – cu referire şi la un proiect în folosul ONU şi al României; Dr. Ion Constantin – istoric, diplomat, cercetător la Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului (INST): “Artizanii unităţii naţionale – Basarabia. Un proiect în perspectiva Centenarului Unirii”; Dr. Ilie Bădescu – director, Institutul de Sociologie: “Statul naţional întregit în lumina “conştiinţei martirice””. S-a lansat lucrarea “Scrieri” de Ion Buzdugan, Chişinău, 2014, Editura Academiei de Ştiinţe a Moldovei, ediţie îngrijită de Teodor Papuc şi Mihai Papuc, directorul Editurii, prezent la manifestare împreună cu istoricul Ion Ţurcanu de la Chişinău. În mod cu totul special, au participat şi urmaşi ai membrilor Sfatului Ţării, respectiv D-na prof. Ileana Pelivan-Pițurescu, nepoata lui Ioan Pelivan, împreună cu soțul său, Dl. prof. univ. dr. Ioan Pițurescu, şi Dl. Manuilă Dicescu, nepot al lui Pavel Dicescu, fost membru în Sfatul Țării, pe care îi puteţi vedea în fotografiile de mai jos. Publicul a fost constituit din specialişti.
La Conferinţa de la Casa Academiei, portalul Basarabia-Bucovina.Info a expus o selecţie de fotografii din proiectul “Artizanii Unirii – Martirii Basarabiei în imagini şi documente” realizat cu sprijinul CNSAS şi al Arhivelor Naţionale de la Bucureşti şi Chişinău. Una din temele centrale ale dezbaterii, aşa cum a fost expusă de profesorii Ion Constantin şi Ilie Bădescu, priveşte necesitatea ca în perspectiva centenarului Unirii se se acţionaze coerent, pe linia planului de acţiune propus anul trecut de istoricul Mihai Taşcă, la Chişinău şi de Asociaţia Civic Media, la Bucureşti.
25 ianuarie 2015. În urmă cu 61 de ani, într-o celulă sordidă şi supra-aglomerată din închisoarea ungurească Sighet, murea, măcinat de boli, bătăi şi inaniţie, la 78 de ani, un adevărat martir al Basarabiei şi unul dintre cei mai mari eroi necunoscuţi ai României: Ioan Gheorghe Pelivan. Cărţile de istorie ale bieţilor copii de azi uită să-l consemneze. Wikipedia e zgârcită, şi ea, cu biografia marelui român. Ioan (Ion) Pelivan: opt rânduri şi-atât. Ni se aminteşte că s-a născut la data de 1 aprilie 1876 în satul Răzeni (pe atunci județul Lăpușna, acum raionul Ialoveni) şi că a fost un militant de vază al mișcării de eliberare națională din Basarabia, om politic, publicist, apărător și promotor al limbii române, animator al vieții culturale. A absolvit Seminarul Teologic din Chișinău (1898) și Universitatea din Dorpat, Facultatea de Drept (1903). A fost o personalitate politică importantă şi a dus o activitate febrilă împotriva rusificării Basarabiei de către imperiul țarist. A fost locțiitor de judecător al orașului Bălți și creatorul primei grupări naționale din acest oraș, iar mai tîrziu a fost deținut politic. S-a stins din viață în închisoarea Sighet la 25 ianuarie 1954. Datorită activității sale, județul Bălți a fost primul județ din Basarabia care în 1918 s-a pronunțat pentru Unirea Basarabiei cu România, ne mai spune Wikipedia. Doar atât? Infim, faţă de viaţă, activitatea, opera şi jertfa cutremurătoare şi continuă a militantului pentru România Mare! Nici măcar faptul că a fost primul ministru de Externe al Basarabiei şi apoi ministru al Justiţiei în Guvernul României nu se aminteşte.
Un erou uitat
Nici anul trecut, când s-au împlinit 60 de ani de la uciderea sa, nici anul acesta, din păcate, nici una din autorităţile României de azi, sau măcar ale Republicii Moldova, nu s-au obosit să-i omagieze viaţa şi moartea martirică. Poate doar în satul său natal, la băştina din Răzeni, unde a mai fost omagiat şi în 2009 (info) sau în 2012 (audio), când liceul local a primit numele marelui patriot. “Răzeni are o semnificaţie istorică aparte, care a dat poporului personalităţi de anvergură: Elena Alistrar – unica femeie din Sfatul Ţării, Ion Inculeţ – intelectual, care a condus cu demnitate mai multe funcţii publice în cadrul Statului Unitar Român şi să nu uităm de Ion Pelivan, marele naţionalist şi patriot român. Om de referinţă în întreaga istorie a Unirii Basarabiei cu România. Aceste trei personalităţi conferă o importanţă specială comunei Răzeni. Aveţi onoarea de a studia în acest liceu, care poartă numele unui măreţ om al istoriei”, afirma Ion Constantin, doctor în istorie, la acel moment aniversar.
Nici autorităţile de la Bucureşti nu excelează în omagierea martirului: chiar dacă peste numai câteva luni, în noaptea de 5 spre 6 mai, se vor împlini 65 de ani de la arestarea sa, urmată de aruncarea familiei sale în stradă, nici pâna acum nu există vreo placă comemorativă pe fosta sa casa din strada Ion Luca Caragiale, la nr. 7 (view), unde acum îşi desfăşoară activitatea o Casă de licitaţii.
Portalul Basarabia-Bucovina.Info, alături de istorici şi cercetători ai Academiei Române şi ai Republicii Moldova, cu susţinerea CNSAS şi a Arhivelor Naţionale de la Bucureşti şi Chişinău, îşi propune, până la aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire, să redea cât este posibil din această istorie neagră, încă ascunsă printre dosare prăfuite şi, de multe ori, rătăcite deliberat. Însoţim acest demers memorialistic cu un număr important de fotografii de epocă şi reproduceri ale unor documente, inclusiv ale Securităţii, pe care, în cazul de faţă, le publicăm în baza materialului nostru.
MARTIRII BASARABIEI, este doar unul dintre proiectele dedicate de comitetul nostru ad-hoc Centenarului Marii Uniri. Am început primul nostru episod cu un material al istoricului basarabean Mihai Taşcă, apreciat cu peste 600 de trimiteri în spaţiul reţelei Facebook: Eroii necunoscuţi ai României şi soarta lor martirică: senatori şi deputaţi ai Basarabiei, militanţi pentru statul naţional-unitar român, deportaţi în Gulagul sovietic. Continuăm azi cu prezentarea tragediei lui Ioan Pelivan, ucis de aceiaşi ocupanţi sovietici, dar pe teritoriul României, în cadrul operaţiunii NKVD de decapitare a elitelor politice şi naţionaliste începute prin arestările din “noaptea demnitarilor”, la care ne vom referi mai jos, graţie studiilor şi documentele oferite cu generozitate de istoricii Ion Constantin, Ion Negrei şi Gheorghe Negru. Astfel, în baza materialului nostru veţi putea descărca două lucrări excepţionale despre viaţa şi moartea martirului pentru Basarabia, însumând în total peste 1000 de pagini. Sperăm ca astfel, măcar prin noi – “Noi prin noi”, după cum era dictonul Societăţii “Carpaţii” a lui Eminescu, marele luptător pentru cauza românească şi unirea tuturor românilor în hotarele “Daciei Mari” -, cele opt rânduri de pe Wikipedia să se mai înmulţească, spre luminarea celor mici şi celor mari, celor buni şi celor răi. Dar mai mult decât atât, sperăm ca generaţiile de ieri şi de azi, vitregite de istoria reală, să afle, măcar acum, despre obolul de sânge adus Marii Uniri, înainte dar şi, iată, după săvârşirea ei, când sovieticii au dovedit că exterminarea este metoda de acţiune împotriva tuturor celor care le stau în cale. A meritat jertfa? Cu siguranţă, da. Dacă nu pentru noi, care n-am reuşit în 25 de ani de libertate declarată să realizăm ce au făcut marii artizani ai Unirii sub ocupaţia a două imperii, măcar pentru generaţiile viitoare.
Mircea Valcu-Mehedinti (foto dreapta), un neobosit cercetator in fostele fonduri secrete din Arhivele Nationale, a scos la lumina pentru istorie un document deosebit: transcrierea momentului tradarii Romaniei si a Maresalului Antonescu, de catre tanarul Rege Mihai, din ziua de 23 august 1944. Evenimentul rusinos de la Palat, care nesocotea tratativele pe care Maresalul le purta cu Aliatii si prin care tara a fost predata neconditionat in mainile sovieticilor, a consfintit practic lovitura de stat a ocultei NKVD-iste din Romania. Regia a inclus si inregistrarea momentului de catre camarila regala, pe placa, iar cercetatorul Mircea Valcu-Mehedinti a descoperit documentul in dosarul lui Dinu Bratianu si l-a redat publicului prin intermediul portalului Art-Emis. Dl. Mircea Valcu-Mehedinti, despre care puteti afla mai multe pe blogul sau de prezentare cat si dintr-un interviu publicat de Ziarul romanilor de pretutindeni, a publicat pana acum 17 volume de documente, intr-o colectie intitulata “Dezvăluiri – Faţa necunoscută a Istoriei României”, culese preponderent din Fondurile: C.C. al P.C.R. – Secția Cancelarie, Direcţia Poliţiei şi Siguranţei Generale, Preşedinţia Consiliului de Miniştri – Serviciul Special de Informaţii, Corpul detectivilor, Ministerul de Interne, Direcţia Generală a Poliţiei, Casa Regală, Monitorul Oficial, s.a. Un interlocutor extrem de agreabil, dl. Mircea Valcu-Mehedinti, in conversatia pe care am avut-o pe tema descoperirii sale, si-a aratat dezamagirea fata de modul in care documentul a fost exploatat de presa suburbana cu pretentii de centrala si inclinatii intre central-rasariteana si central-orientala, recte Evenimentul Zilei. “Prin ce au publicat au mascat tradarea savarsita de Regele Mihai”, a afirmat distinsul cercetator, colonel in rezerva al Armatei Romaniei, ale carui lucrari le veti putea gasi, in luna octombrie, la Salonul de Carte Militara “Polemos“. Dezvaluirea privind inregistrarea pe placa a sinistrului act de tradare nationala de la 23 august 1944 intregeste descoperirile remarcabile ale regretatului Profesor Gheorghe Buzatu, respectiv EXCLUSIV. Prof Gh Buzatu: 23 AUGUST 1944: JOCUL CU DESTINUL ROMÂNIEI. Însemnările din celulă ale Mareşalului Ion Antonescu din seara de 23 august 1944. DOCUMENT OLOGRAF cu preambulul INEDIT: Cum a intrat Ceausescu in posesia testamentului lui Antonescu din 23 august 1944. Profesorul Gheorghe Buzatu – pe care il puteti vedea si asculta la o conferinta de la Chisinau, intr-o filmare postata recent de istoricul basarabean Alexandru Moraru – si profesorul Florin Constantiniu s-ar fi bucurat si intristat in acelasi timp citind aceasta transcriere. Zvonurile din lumea arhivistilor privind placa in cauza si copiile acesteia sunt numeroase. Daca tot se spune ca ar fi si la Moscova si la Washington si la Ierusalim, poate n-ar strica sa devina un bun public si pentru neamul pentru care si-a sacrificat viata Maresalul Antonescu, reintregitorul.
Iata transcrierea documentului si materialul dlui Mircea Valcu-Mehedinti publicat in premiera de Art-Emis:
Încet, dar sigur, adevărul iese la iveală. „Dumnezeu nu bate cu parul!”
Cu ani în urmă, un fost ofiţer a predat lui Nicolae Ceauşescu agenda lui Carol al II-lea – ţinută în secret decenii la rând – în paginile căreia Mareşalul Ion Antonescu şi-a consemnat impresiile fierbinţi ale orelor petrecute în camera-seif, unde fusese închis de regele Mihai. Preşedintele de atunci al României nu a distrus-o. A dat ordin să fie păstrată pentru posteritate. Prin amabilitatea regretatului profesor Gheorghe Buzatu, a portalului Ziarişti Online şi a revistei ART-EMIS, conţinutul însemnărilor Mareşalului au fost accesibile publicului larg. Astăzi, vă prezentăm un document inedit despre Marea Trădare Naţională de la 23 august 1944. Devin vizibile apucăturile de maidan şi ambiţiile nefaste ale unui rege infantil şi lipsit de demnitate. Vă reamintim că – excluzând longeviva relicvă regală, TOŢI ceilalţi participanţi şi/sau implicaţi în complotul de la 23 august 1944 au trecut în altă lume în împrejurări tragice, neclare, ori şi-au găsit sfârşitul în temniţele unde au fost trimişi şi schingiuiţi de către slugile alogene ale sovietelor. Redacţia mulţumeşte cercetătorului Mircea Vâlcu-Mehedinţi pentru punerea la dispoziţie a acestui text inedit – parţial reprodus după înregistrarea pe placă a ceea ce s-a întâmplat în ziua de 23 august 1944 în Salonul Galben de la Palatul Regal. Documentul va fi prezentat şi în volumul „Istoria comunismului din România. Origini. Activitate”, vol. I (în lucru) – al cărei autor este domnul Mircea Vâlcu-Mehedinţi.
O palmă dată poporului român şi istoriei acestui neam. Un scuipat în obraz, pe care cotropitorul ţării l-a folosit în loc de ştampilă
23 august 1944 reprezintă unul dintre momentele jenante din istoria românilor. Ce n-aş da să-l pot contrazice pe scriitorul Ştefan Dumitrescu care afirmă că „suntem un popor axiofag, care ne distrugem, ne mâncăm singuri valorile”? Tot el, referindu-se la acel ruşinos 23 august, scria: „…Mareşalul avea să fie arestat de un puţoi de rege, care nu-şi ştersese nici caşul de la gură… Când au aflat că Regele şi tâmpiţii cu care a făcut el treaba asta, l-au arestat pe Antonescu, ruşilor nu le-a venit să creadă… Ce, ăştia sunt nebuni, îşi bat joc de noi? Cum adică să-l aresteze pe Mareşal şi să ni-l dea legat, pentru ce ne fac ei cadoul ăsta? […] aşa suntem noi deştepţi în istorie, le facem duşmanilor de moarte cadouri şi tot noi le plătim după aceea. […] Aceia care l-au arestat pe Mareşalul Ion Antonescu, pentru că, în infantilismul lor au crezut că pentru aceasta li se vor înălţa statui, au săvârşit una dintre cele mai mari ticăloşii. Ei s-au mânjit pentru totdeauna de sânge şi dezonoare”.[1]Mai târziu, abjecţia de proces înscenat Mareşalului în 1946 de către aşa numitul Tribunal al Poporului şi derulat sub regie străină, în stilul execuţiilor sumare, a fost „O palmă dată poporului român şi istoriei acestui neam. Un scuipat în obraz, pe care cotropitorul ţării l-a folosit în loc de ştampilă”.[2]
Mărturisirea unui important participant la evenimentele din acele zile nu mai poate fi pusă sub semnul întrebării şi/sau interpretării. Să sperăm că din Arhivele Naţionale încăpute – cu voia guvernanţilor – pe mâna altor alogeni, coreligionari cu cei de după ’44, direct interesaţi să ne şteargă istoria, vor mai rămâne câteva picături din uleiul adevărului… şi vor putea străbate până la suprafaţa apelor tulburi ce au inundat România. (Ion Măldărescu)
Unele aspecte ale evenimentelor din zilele de 22 și 23 august 1944, redate de Dinu C. Brătianu[3]
„În dimineața zilei de 22 August, trupele rusești erau la 20 km de Bolgrad, 10 km de Bârlad și 5 de Bacău. Dezastrul total se apropia cu pași repezi, iar pe front armatele române, în fața retragerii germane se predau sau atacau pe germani. În București, Mareșalul Antonescu discuta cu Clodius ultimele amănunte privind încheierea unei convenții comerciale, care nu era altceva decât o crimă, căci procentele de cereale, oleaginoase și petrol erau sporite, iar resursele nu mai puteau fi asigurate, față de perspectiva pierderii teritoriului într-o cadență uluitoare. În aceste împrejurări am vizitat, la ora 11 ½ a.m., pe atașatul militar al Turciei, rugându-l să comunice din partea opoziției unite, printr-un cod stabilit între blocul național și aliați, întrebarea pe care o adresam celor trei mari puteri și anume:
1. Admit națiunile unite ca România să declare în mod unilateral, în termen de trei zile (respectiv până în seara de 24 august, ora 24.00) că încetează lupta?
2. Admit națiunile unite ca această declarație să fie făcută de încă Mareșalul Antonescu? Puneam această întrebare pentru că răspunsul afirmativ ar fi putut înlătura calificarea celor doi Antonești drept criminali de război.
3. Pot națiunile unite să ne dea un răspuns încă în cursul zilei de 22 august?
Cifrul a fost expediat la Cairo și Ankara, primul la ora 12.40, al doilea la ora 14.00. La ora 17.00 atașatul militar al Turciei a remis secretarului meu răspunsul:
1. Punctul 1 din chestionarul blocului democratic este admis fără rezerve, cu adăogirea că o notă scrisă va trebui remisă de Ministrul României la Ankara, celor trei ambasadori ai Națiunilor Unite, în cel mult 24 ore de la proclamația adresată prin Radio, românilor.
2. Se admite Mareșalul Antonescu, însă guvernul va trebui să se retragă după încheierea armistițiului și semnarea lui la Moscova. Prin aceasta, aliații renunță la calificarea de criminali de război, cu condițiunea ca cei doi Antonești să recunoască, în preambulul armistițiului, înfrângerea și să semneze actul.
3. Se insistă că este ultima ocazie de a ne asigura un viitor demn de vechile prietenii ce le-am avut cu aliații și de memoria lui Titulescu.
La ora 17.15 blocul democratic a luat cunoștință de răspuns, hotărând a face imediat demersurile necesare pe lângă Mihai Antonescu și a se obține o întrevedere cu Mareșalul Antonescu. În același timp am trimis pe domnul Bebe Brătianu la Rege, pentru a-L pune în curent cu evoluția situației.
Condițiile armistițiului erau:
1. Teritoriale – frontiera din 1940.
2. Demobilizarea a ½ din armată, iar 20 divizii să ocupe Ardealul de Nord.
3. Economice – 1.000.000.000 plătibili în 4 ani în mărfuri.
4. Politice – garnizoane în Moldova în orașele capitală de județ pe timp de 5 ani.
Fiecare punct avea mai multe paragrafe ce urmau a fi discutate la Moscova.
La ora 19, Regele mi-a comunicat prin secretarul său că a obținut suprimarea garnizoanelor, reducerea efectivelor pentru Ardeal și că de urgența încheierii armistițiului depind îmbunătățirile condițiilor economice și financiare. În ce privește chestiunea reacțiunei germane, întrucât ea nu fusese pusă de Aliați, urma să se ceară ca germanii să părăsească țara în 7 zile, iar la prima agresiune să declarăm Germaniei război. Blocul Democratic a aprobat raportul și a hotărât facerea ultimului demers pe lângă guvern.
La ora 20, Mihai Antonescu a fost primit de domnul C. Brătianu, declarându-se în totul de acord cu hotărârile luate și luându-și angajamentul să convingă pe Mareșal de a nu pierde ultima ocazie de a se salva.
La ora 23, spre surprinderea mea, am fost rugat de o voce la telefon să nu părăsesc casa, întrucât într-un sfert de oră urma să fiu vizitat de o persoană amică. Am așteptat la poartă, nerăbdător să aflu un moment mai devreme cine putea fi. Am fost stupefiat să văd pe Rege, însoțit de un caporal din Regimentul de Gardă Călare. Mi-a declarat zâmbind că a „șters-o” prin dos și a luat un camarad cu el, ca să-l conducă, întrucât acesta știe strada unde locuiesc, deoarece fusese curier la Corpul Cavalerilor și îmi adusese pe vremuri o corespondență. Regele era îmbrăcat în pullover, cu pantaloni golf, cu capul gol (într-adevăr avea capul „gol” – n.n.), și de la stația Scala venise cu tramvaiul 16 la clasa a 2-a, trecând pe platforma din față a unui vagon deschis, biletul nu și l-a cumpărat El, ci caporalul le-a cumpărat pe amândouă. Intrând în biroul meu, l-am lăsat pe caporal împreună cu soția mea și cu secretarul care aștepta telefonul de la Mihai Antonescu.
Regele mi-a declarat deschis că se teme ca lăsând pe Antonești să semneze armistițiul, aceștia vor încerca să se cramponeze de putere, ceea ce nu mai poate admite. Mi-a indicat și a insistat asupra faptului că nu are nici o încredere în Antonești și că El personal și-a ales garda pentru sine de 23 august, înarmând suplimentar gradații și a adăugat că și-a luat toate măsurile ca lovitura să reușească, însă trebuie grăbită, și terminată chiar a doua zi. Iar motivul adevărat pentru care venise era următorul: să se constituie chiar în acea noapte un nou guvern, pentru orice eventualitate. În fața insistenței Regale, am chemat pe domnii Dinu Brătianu și Pătrășcanu, arătându-le situația. Am promis Regelui că la ora 7 ½ din a doua zi, va avea lista guvernului și am plecat apoi însoțindu-l pe jos până la Fundația unde Regele a trimis pe caporal înainte și apoi s-a strecurat după el, prin aripa neterminată. Probabil că se înțelesese cu sergenții din postul de la stradă și cu ostașii din gardă.
La înapoiere, soția mi-a comunicat că în convorbirea avută cu caporalul ce însoțise pe Rege, acesta i-a declarat că pe tot parcursul distanței de la Palat la mine, Regele l-a înjurat pe Mareșal și pe soția sa, gratificându-I cu diverse epitete foarte „populare”.
La ora 1.00 am primit o comunicare telefonică de la Mihai Antonescu, care mă anunța că Mareșalul, în urma expunerii sale și a vizitei domnului Mihalache, a hotărât convocarea unui consiliu de miniștri plini pentru 23 august ora 10, unde sunt rugat să iau parte ca delegat al Blocului Democratic.
La ora 2.00, într-o scurtă vizită la domnul C. Brătianu, am aflat că guvernul era constituit și gata să facă față oricărei eventualități (Se va intercala lista). Am remis lista secretarului meu, care a înaintat-o la Palat, la ora 7 dimineața; în același timp i-a remis-o Regelui și generalului Sănătescu.
La ora 10.00 m-am prezentat la Președinție. La ora 10 ¼ a sosit și Mareșalul, încruntat, cu cravașa în mână, răspunzând rece și distrat la plecăciunile ce I se făceau. Luau parte la Consiliu: Mihai Antonescu, I.Petrovici, Atto Constantinescu, Petre Ionescu, I. Marinescu, Marian, General Şteflea, Piky Vasiliu, Col. Elefterescu etc. Redau textual discuțiile urmate:
Mareșal Ion Antonescu: Domnilor, domnii din opoziție au găsit de cuviință să se constituie în bloc și să trateze pacea peste capul Guvernului. Recunosc, este un act de curaj, dar răspunderea o are Mareșalul Ion Antonescu, singurul care are drept să aprecieze asupra chestiunei de a se încheia sau nu un armistițiu cu U.R.S.S. Nu D-lor (arătând spre mine și ridicând tonul) și probabil complicele dumnealor, Regele D-lor de la Sinaia, au a se amesteca în această chestiune. Apoi, ironic: și au aerul să-și spună, uite te salvăm și pe dumneata, numai grăbește și încheie armistițiul. Nu domnilor, Mareșalul Antonescu nu are nevoie să fie salvat. El e tare și e patriot.
Am aruncat o privire lui Mihai Antonescu și la gestul său, arătând că și el e surprins de atitudinea Mareșalului, m-am sculat și am întrebat: Aceasta este atitudinea Dvs. definitivă?
Mareşalul: Așteaptă, ai răbdare, ce, ai vreun interes?
Dinu Brătianu: Da, al țării și dacă D-ta crezi că este timp de circ, te rog să dai reprezentația pe frontul care a ajuns la 250 km de noi și mâine va fi la 150 km. Îți repet, aceasta este hotărârea D-tale? Pentru că nu D-ta ai ultimul cuvânt.
Mareşalul: Tăcere: Domnilor, ca să nu se spună că sunt încăpățânat, voi oferi Rusiei un armistițiu. Voi preveni și Germania. Și cum sunt sigur că vor refuza să discute cu mine, astfel voi avea descărcarea de a duce războiul până la ultimul om (strigând) până la capăt (răcnind) până la victoria finală a Axei. Tăcere mormântală. Apoi: Ei, ești mulțumit, Domnule Brătianu?
Eu: Nu. Dar nu înțeleg să discut cu D-ta în fața Consiliului. În acest moment Mihai Antonescu este chemat afară. Înapoindu-se anunță pe Mareșal că Regele dorește să-l vadă.
Mareşalul: Să mă lase în pace. Spuneți-i că acum am o altă treabă mai importantă de făcut decât să mă duc la Palat. Apoi, cu un gest măreț, m-a invitat într-o cameră alăturată, unde a urmat următoarea convorbire:
Mareşalul: De ce ești nemulțumit?
Eu: Domnule Mareșal, ți s-a spus că Aliații admit să discute cu D-ta și că, consecința pentru D-ta este că scapi de răspunderea crimei de război. Cum vrei D-ta să anunți Germania? D-ta ai fi putut face aceasta dacă ai fi avut siguranța că ți se respinge oferta; atunci, da, nu ai fi avut altă ieșire, deși te previn, că dacă aliații refuzau să discute cu D-ta, toate măsurile erau luate. Sunt împuternicit de cele patru partide, să-ți comunic că D-ta nu ai altceva de făcut decât să execuți ceea ce ți se cere. Dacă anunți Germania, țin să-ți fac serviciul să te anunț că armata din Moldova va ridica armele împotriva Germaniei. (În acest moment Gen. Şteflea anunță că a căzut Bolgradul, Morlenii și că rușii sunt în împrejurimile Bacăului).
Mareşalul: Bine; dați-mi răgaz până la ora 2, când voi merge la Rege să tratez.
Eu: Ce să tratezi? Ascultă, domnule Mareșal, suntem oameni serioși sau ne jucăm cu soarta țării?
Mareşalul: Aveți cuvântul de onoare al Mareșalului Antonescu, că nu voi anunța Germania, dacă mi se garantează securitatea mea, și știi că Mareșalul nu-și calcă cuvântul.
Eu: Însuși Regele vă garantează securitatea. Vă veți putea adăposti la Palat, dacă aveți temeri.[4]
Mareşalul:Și soția mea?
Eu: Și.
Mareşalul: Bine. La 2, la Palat. M-a condus la ușă.
Când am ieșit cu mașina de la Președinție, caporalul care însoțise pe Rege, a făcut semne șoferului să oprească. S-a urcat în mașină și mi-a comunicat să merg la stăpânul său. Regele, foarte furios, îmi comunică grav că s-a gândit să-l cheme pe Mareșal ca să-i ceară să termine mai curând. (Probabil primise alte instrucțiuni de la Moscova – n.n.). I-a răspuns obraznic. L-am calmat, apoi mi-a spus:
Regele: Să știi că am să-l oblig să trimită telegrama cifrată chiar din biroul meu, ca să mă asigur, și apoi, imediat, cât nu se termină emisiunea la Radio, să dăm un comunicat sobru, iar seara voi citi Proclamația. Nu cumva crede că o va da el…
Am aprobat soluția și am plecat s-o comunic Blocului, care o adoptase pe loc.
La ora 2 ½ am primit un telefon de la Palat. Mareșalul nu sosise. Am plecat imediat la Snagov, unde am găsit pe Mareșal furios. Cu mare greutate l-am convins să plece la 3 ½ la Palat, împreună cu Ică Antonescu.
La ora 4.00, când oaspeții intrau pe poarta Palatului, nu mai funcționa nici un telefon între Palat și oraș, afară de al D-lui C. Brătianu, unde ne aflam toți. Legăturile cu Snagovul fuseseră tăiate. Surprinderea noastră a fost totală. (Regele își luase toate măsurile să nu poată fi stingherit în arestarea Antoneștilor, premeditată, indiferent de răspunsul pe care l-ar fi primit de la aceștia. Regele deja primise ordin, de la Moscova, să-i aresteze pe cei doi – n.n.)
La ora 4 ½, un telefon de la Palat previne pe D-l C. Brătianu că D-l General Sănătescu cheamă pe toți miniștrii din guvernul constituit în noaptea precedentă. Stupoare.
La ora 5.00, toți miniștrii erau strânși în sala de așteptare.
La ora 5 ¼ a apărut, fără nici un protocol, Regele, care le-a spus:
Regele: Domnilor, luați-vă posturile în primire și socotiți-vă în Consiliu de Miniștri Extraordinar, sub președinția Mea. Antoneștii au fost obraznici și i-am arestat. S-a terminat cu era lor. Nu puteți depune jurământul, căci trebuie desființat Decretul 3072. Nu-mi cereți amănunte. Am înregistrat pe placă convorbirea cu Antoneștii și nu veți mai avea nevoie de nici o lămurire mai mult. Și acum, la lucru.
Rolul meu de purtător de cuvânt al opoziției luase sfârșit. După ce mi-au mulțumit, Regele mi-a făcut din ochi și m-a condus la ușa hall-ului. Acasă l-am găsit pe Generalul Arhip, care mi-a povestit următoarele:
Generalul Arhip: La ora 5 ½ l-am primit pe Generalul Dobre, care fusese prevenit că Mareșalul a plecat la Palat și că miroase că se va petrece ceva. În cazul când la ora 5 ½ n-a ieșit de la Palat, el, Dobre, va lua măsuri pentru a-I înlesni plecarea de la Rege.
La ora 5 ½ Gen. Dobre s-a prezentat Gen. Ahip, căruia i-a declarat că Mareșalul s-ar părea că a fost deținut cu forța la Palat și că trebuie ca Statul Major să ia măsuri de salvare. Generalul Arhip i-a răspuns: Dacă Mareșalul este reținut cu forța la Palat, aceasta înseamnă că a pierdut încrederea Regelui și a țării. [5]
Cum îți închipui D-ta că o să încercuiesc Palatul și pe șeful Armatei (Regele) ca să salvez un particular?[6]
Eu: Generalul Dobre a plecat cu coada în jos. Astfel s-a terminat domnia Antoneștilor. Printr-un curaj de nedescris.[7]Regele lucrând pe cont propriu, ajutat numai de ostași (15 la număr – n.n.) a pus la punct o întreagă rețea de microfoane, aparate de înregistrat, montate de Rege și subordonații săi, arme automate subtilizate de la unitate, sonerii sub biroul Regal, toate cu scopul de a se dovedi, în fața istoriei, ședința istorică din după amiaza zilei de 23 august 1944.
Audiența Mareșalului și a lui Ică Antonescu după înregistrarea pe plăci
Mareșalul: Să trăiești, Majestate! (Se aude și vocea lui MihaI Antonescu spunând ceva asemănător).
Regele: Domnilor, nu este timp de pierdut, ați adus țara, cu toate reprezentările ce v-am făcut, într-o situație din care numai încetarea imediată a luptei și gonirea germanilor din țară, o pot salva.
Mareșalul: Majestatea sa se înșeală…
Regele. Mai întâi obișnuiește-te să vorbești cuviincios. Ce-i aia, Majestatea Ta?
Mareșalul: Majestatea Ta…
Regele: Voastră.
Mareșalul: Voastră, dacă vreți.
Regele: Nu că vreau, trebuie.
Mareșalul: Astăzi sunteți nervos.
Regele: Da, pentru că D-ta când te-am chemat azi dimineață m-ai tratat ca pe un nimic (dând cu pumnul în masă). Nu-ți permit să-ți arogi drepturi asupra persoanei mele. Crezi D-ta că am să admit să mi se uzurpe prerogativele și eu să asist ca un incapabil la sfărâmarea țării mele?[8]
Mareșalul: Dar cine o sfărâmă?
Regele: Voi toți și când vă chem, nu aveți timp pentru Regele țării.
Mareșalul: Voiam să vă spun că vă înșelați dacă credeți că salvați țara printr-un armistițiu.
Regele: Nu v-am chemat să-mi faceți observații și să vă dați păreri. Scopul pentru care v-am chemat este să trimit de aici, din biroul meu, telegrama alăturată, privind încetarea ostilităților cu națiunile aliate. Urmează o pauză, apoi:
Mareșalul: Citește Domnule Antonescu și vezi, crezi că Mareșalul poate trimite o telegramă ca asta?
Ică: Cine a făcut-o?
Regele: Ce vă privește. Dacă n-o dați o dau eu.
Mareșalul: Cum vă puteți închipui că Mareșalul poate trăda aliații germani și a se arunca în brațele Rusiei?
Regele: Cine trădează, Domnule? Dumneata sau nemții. Dumneata ai garantat frontiera Germaniei sau Germania pe a României. Dacă e garanția pe Milcov, pe Argeș, (strigând) pe Olt?
Mareșalul: Nu sunt surd. De ce strigați?
Regele: Ba ești. Altfel ai fi auzit vuietul țării. Scurt: Domnule Mareșal, dai telegrama sau nu?
Marerșalul: Nu! Așa, nu!
Regele: Dar cum?
Mareșalul: Să iau contact cu Germania?
Regele: Ce e. Ne târguim aici, Domnule Antonescu.
Mareșalul: Mareșal Antonescu.
Regele: Domnule Antonescu, de patru ani îmi uzurpi drepturile. N-ai avut nici încrederea, nici simpatia mea. [9]De patru luni lucrez cu opoziția să salvez țara. Mă crezi, o știu bine, un copil bâlbâit și prost. Dar aceasta o vor judeca românii mei. Dar dacă crezi că sunt trădător vei încerca cea mai cumplită deziluzie. Sunt Regele țării și al D-tale. Vreau să scap țara și (lovind cu pumnul în birou) nimeni și nimic nu-mi poate sta împotrivă.
Mareșalul: Majestatea Voastră este tânăr și fără experiență.
Regele: Suferința este o experiență.
Mareșalul: Nu poți dispune de țară dacă…
Regele: Sunt șeful armatei și ordinul Meu a fost dat.
Mareșalul: (violent). Ce ordin? Știe Măria Ta că Majestatea Ta ar putea pierde Tronul?[10]
Regele: Mă ameninți? Dumneata pe Mine? Te-am adus Eu la cârmă? Crezi că mai ai puterea să ordoni aici? Și D-ta, D-le Mihai Antonescu, faci cauză comună cu șeful D-tale?
Ică: Majestate, comiteți o eroare și o imprudență judecând astfel pe Mareșal.
Regele: D-ta dai sau nu telegrama?
Ică: D-l Mareșal trebuie să hotărască.
Regele: Aici și de aici înainte hotărăsc Eu. V-am oferit prilejul să vă salvați și pe voi. Am vrut să vă adăpostesc chiar. Vă voi adăposti și acum, dar în beciu. Domnilor, sunteți arestați!
Se aud zgomote de pași, uși deschise și strigăte: Sus mâinile!
Mareșalul: Cum, eu mareșalul țării…
Regele: Vax! Luați-i de aici. Să vie generalul Sănătescu.
Nota redacţiei: Comentariile sunt de prisos!Vă invităm să citiţi şi valoroasele volume apărute sub titlul „Distrugerea şi cucerirea României fără război”, vol. I-IV, Bucureşti, Ed.MVM, 2011-2012, cuprinzând 1700 pag. – autor Mircea Vâlcu-Mehedinţi -, unde veţi descoperi multe elemente de noutate despre care, în România, nu se vorbeşte decât în şoaptă.
[4] M.Vâlcu-Mehedinţi – Regele trădător a demonstrat – așa cum se va vedea mai jos – că nu și-a onorat cuvântul, dovedind lipsă de respect chiar și față de sine. Și Mareșalul a avut încredere în el, de aceea s-a dus la Palat – n.n.)
[5] Ibidem – N-am înțeles niciodată de ce regii, președinții de țară și șefii de partid consideră că voința lor este și voința Țării. Ei, întotdeauna, în megalomania lor, se consideră totuna cu Țara. Ori, aceasta nu este adevărat. Și Ceaușescu, și Băsescu, ceea ce au făcut ei, după bunul lor plac, au considerat că este voința Țării. Oare, așa să fie?
[6 Ibidem – Dacă Regele era Șeful Armatei, respectiv Comandantul Suprem, și Ion Antonescu doar un subordonat al Comandantului Suprem, care a fost cauza că nu i-a ordonat Mareșalului Antonescu să se oprească la Nistru? Mareșalul Antonescu ar fi trebuit, ca un militar disciplinat, să execute ordinul. Ori, în toate filmele documentare, în toate fotografiile, fostul rege Mihai a mers pe front și, fericit, a trecut în revistă trupele care luptau împotriva Sovietelor. Aceasta nu înseamnă că era de acord cu tot ce făcea Mareșalul Antonescu, că era conform și dorințelor sale? Dacă așa stau faptele, de ce numai Antoneștii au fost socotiți criminali de război? Doar cel mai vinovat era, așadar, fostul rege. Răspunsul este deosebit de simplu: Acest rege era un trădător de țară, care le-a dat rușilor România pe tavă! Prin trădarea lui, România a capitulat fără condiții. Rușine lui și românilor care, astăzi, îl adulează!
[7] Ibidem – Acesta nu a fost curaj! Fostul rege Mihai îl avea în spate pe Stalin și avantajele pe care acesta i le promisese, în cazul că-i va îndeplini ordinele (promisiunea că nu va fi judecat drept criminal de război şi promisiunea că va rămâne Suveran al României până la moarte, cărora li s-au adăugat cele două avioane primite cadou, cea mai înaltă decorație sovietică, „Pobeda” cu diamante și, poate, vagoanele încărcate pe care le-a luat cu el după 30 decembrie 1947 etc.
[8] Ibidem –„Regele este servitorul Ţării, nu Ţara este servitorul Regelui”.
[9] Tudor Vladimirescu – Ţara,„Patria este norodul, nu tagma jefuitorilor”.
[10] M.Vâlcu-Mehedinţi: De reținut că Mareşalul Ion Antonescu l-a adus pe tron pe acest rege. Și pe mama lui, pe care regele Carol al II-lea o alungase, a readus-o în Ţară. A pierdut tronul la 30 decembrie 1947, dar nu din cauza Mareșalului Antonescu, ci din cauza rușilor, pe care i-a ajutat atât de mult, trădându-și Țara.
INFO UPDATE: “In Tel Aviv exista, in anii `70, intr-un Memorial al Victimelor Holocaustului, Aleea Maresal Ion Antonescu, Conducatorul Statului Roman si o placa pe care se exprima recunostinta evreilor din Romania pentru faptul de a nu fi permis Germaniei … etc, etc. In dosarul problemei “spionaj israelian” am studiat istoricul aleii, am vazut fotografiile doveditoare si am avut prilejul sa ascult si relatarile unor informatori din problema…
In filmul documentar de lung metraj “Destinul Maresalului” – scenariu Marian Ureche, Constantin Hlihor si altii – care a rulat doua saptamani la Cinema STUDIO cu casa inchisa, pana cand ambasadorul S.U.A. Alfred H. Moses… i-a impus lui Magureanu sa-l trimita in pensie pe general – sunt mai multe secvente cu documente si marturii ale recunostintei liderilor Internationalei Sioniste, a Congresului Rabinilor etc, etc, fata de MARESAL.” Aurel I. Rogojan
Foaie verde de pelin,
La o cârciumă-n Berlin
Hitler şi cu Mussolin’
Stau la masă cu Stalin!
… Nu beu ţuică, nu beu vin,
Ci beu sânge de Român!
Alelei, jupân Staline,
Om hain, suflet de câine,
Ridicat-ai sabia,
Ne luaşi Basarabia,
Dar noi mult n-o vom lăsa
Şi-napoi ne-o vom lua!
Foaie verde de pelin,
Hitler şi cu Mussolin’,
Foarte rău v-aţi plănuit
Când Ardealu’ ne-aţi răpit
Că l-aţi luat de la creştini
Şi l-aţi vândut la străini,
La păgâni, la venetici,
Care nu sunt de pe-aici,
La spurcaţii de maghiari,
Barbarii cei mai barbari!…
(Rapsodul D. V. Condoiu din Câmpofeni, 1940, Tg. Jiu, Jud. Gorj via Roncea.Ro)
La cateva articole din presa online despre Maresalul Ion Antonescu si holocaustul de la Academie, “Un roman” face un comentariu pertinent, in timp ce Iosif Visarionovici Stalin Djugasvili, alias Koba, se intretine sau cearta de zor cu Hitler si altii pe temele fierbinti ale zilei, incepand cu ziua Pactului Hitler- Stalin (foto) urmat de Diktatul de la Viena si pana azi. La 60 de ani de la moartea “Tatucului” redau cateva dintre aceste comentarii, care reflecta adevarata Voce a Romaniei:
Un român:
Fie că se vrea, fie că nu, Mareşalul ION ANTONESCU a fost, este şi va rămâne unul dintre CEI MAI MARI PATRIOTI ROMÂNI. Delatorii lui pot fi asemănaţi cu spectatorii laşi, care aruncă ouă asupra “actorilor”, dar care nu se implică în evenimente. Perioada în care Mareşalul a condus NEAMUL ROMÂNESC trebuie analizată “Sine ira et studio” în condiţiile specifice ale perioadei, nu sub imperiul (ne)documentarii post-factum. Puteţi, domnilor delatori ai Mareşalului, să numiţi o altă personalitate a vremii care şi-a asumat răspunderea conducerii Ţării în clipele grele din Timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial? Iuliu Maniu a jucat – tot timpul – la două capete, cum se spune, inclusiv în timpul mascaradei procesuale din 1946, în complotul lui Mihai şi a camarilei sale, la 23 august 1944, când au trădat ROMÂNIA şi pe români. FOSTUL Rege Mihai – trădătorul Neamului Românesc, s-a bucurat de toate onorurile – în timpul guvernării Antonescu – dar greutăţile şi răspunderea le-a lăsat pe umerii Mareşalului. El s-a ales doar cu profitul TRĂDĂRII. Astăzi, la vârsta senectuţii, s-ar impune să spună ADEVĂRUL. Cel necosmetizat.
Evreii (nu toţi), cei nesinceri şi mincinoşi, aflaţi sub coordonate sörösiste, l-au “absolvit” pe Horthy de orice vină. Asupra Mareşalului au aruncat tone de proiectile şi lături scabroase. Pe Mareşalul Antonescu îl asasinează în fiecare zi, în fiecare ceas, în fiecare minut, în fiecare secundă! Laşii nu sunt interesaţi decât de buzunarele lor. Tac precum mortul în păpuşoi. Pe Wilhelm Filderman, după ce a spus ADEVĂRUL despre Mareşal, coreligionarii lui l-au “făcut” sclerozat. La fel au păţit TOŢI evreii care au spus adevărul – şi există astfel de oameni: Norman Finkelstein, Grossman, rabini şi oameni corecţi…
În vremurile de restrişte ale dictaturii globaliste în care trăim, TOŢI ROMÂNII trebuie să se unească, altfel vom pieri ca NEAM. Ţara este deja pierdută sub Diktatura U.E. – noua Uniune Sovietică, mult mai groaznica si distrugütoare decat cea a anilor ´40-´50.
I. V. Stalin (Djugaşvili) despre “Mai vin americanii?”:
Domnule Profesor, situaţia este foarte clară: Americanii azi sunt în poziţia surprinsă de Mareşalul Antonescu în privinţa lui Iuliu Maniu – când putea veni la guvernare nu voia, iar când dorea nu putea! Deci, ca să revenim la … chestiune, prin anii 40-50, când Americanii erau aşteptaţi în România (şi nu doar atât) NU AU PUTUT VENI, iar în prezent, CÂND POT VENI, NU O FAC. Sunt erori la scară globală ce se văd şi se simt, astfel încât curând-curând VOM DISCUTA DESPRE IMPERIUL AMERICAN LA TIMPUL TRECUT. Daţi-mi voie să semnez KOBA şi să “dictez” de la Kremlin: Alea jacta est! … I. V. Stalin (Djugaşvili), zis şi KOBA:
Stimate Domnule Profesor, vă rog să-mi îngăduiţi ca, drept urmare la acest spectacol real de dans, să vă trimit – din presa de azi 1 martie 2013 – o FABULĂ scrisă şi semnată (NU DE MINE, DUMNEZEULE, na că încep să mă creştinez!). Dar despre ce-i vorba:
ŞOC! ŞOC! ŞOC!
Nici NU bănuiaţi: Holocaustiştii au descoperit aparatul pentru … MĂSURAREA APLAUZELOR! Mai precis: intensitate, durată şi – atenţie! – culoare ???!!! Pe când un aparat PENTRU DETECTAREA PROSTIEI ???
Cum a ajuns Academia Romana “sa se desocieze total” de afirmatiile istoricului Vladimir Iliescu privind negarea Holocaustului
de Raluca Pantazi / HotzNews.ro
Academia Romana anunta printr-un comunicat de presa ca “se disociaza total de afirmatiile domnului Vladimir Iliescu, pe care le respinge categoric, si isi exprima regretul ca acestea au fost facute in spatiul sau”. Pozitia Academiei vine la doua saptamani dupa ce, in cadrul unui eveniment organizat in cadrul institutiei, istoricul Vladimir Iliescu de la Universitatea din Aachen – Germania a declarat ca “Holocaustul nu a avut loc decat in Ungaria si Germania. In Romania au fost numai persecutii”. La eveniment a participat si presedintele Academiei, Ionel Haiduc, iar discursul istoricului Iliescu a fost primit cu aplauze.
Dupa acest eveniment, numeroase personalitati din mediul academic au trimis scrisori deschise catre presedintele Academiei Romane, exprimandu-si indignarea fata de declaratiile facute in aula Academiei si de modul in care acestea au fost primite.
Pe 14 februarie, in aula Academiei Romane a avut loc lansarea publica a doua volume. La eveniment a fost prezent si academicianul Ionel Haiduc, presedintele Academiei Romane, iar printre cei care au luat cuvantul s-a aflat profesorul Vladimir Iliescu de la Universitatea din Aachen – Germania.
Intr-o inregistrare audio a discursului sustinut de profesorul Vladimir Iliescu in aula Academiei Romane, inregistrare publicata pe Youtube.com in contul ZiaristiOnlineTV, se poate auzi cum acesta a declarat ca “in Romania au fost persecutii impotriva evreilor”.
“Domnilor, au fost persecutii, 20.000 de evrei au murit din cauza autoritatii romanesti, dar nu a fost Holocaust, dovada cei peste 300.000 care au supravietuit in Regat si ei au murit mare parte din prostie. Sigur, 20.000-30.000 au fost impuscati (…), dar majoritatea au murit pentru ca au fost bagati in colhozuri cu paie, au venit primele epidemii. Romanii raspund de asta, dar asta nu este Holocaust”, a continuat acesta.
“Holocaustul nu a avut loc decat in Ungaria si Germania. In Romania au fost numai persecutii. E o mare deosebire”, a declarat profesorul Vladimir Iliescu. In incheierea declaratiei, acesta a precizat urmatoarele: “De curand eu am fost facut antisemit, ca si prietenul meu academicianul Razvan Theodorescu, si – ca sa inchei intr-o nota vesela – i-am propus infiintarea unui club al antisemitilor filosemiti”.
Pe inregistrare se poate auzi cum discursul sustinut de Vladimir Iliescu a fost aplaudat de cei prezenti la eveniment. 26 februarie – Asociatia Culturala Mondiala a Evreilor Originari din Romania despre “aplauzele unanime cu care s-a terminat un discurs al unui antisemit mascat”
“Ceea ce m-a impresionat cel mai prost au fost aplauzele unanime cu care s-a terminat un discurs al unui antisemit mascat”, a reactionat presedintele Asociatiei Culturale Mondiale a Evreilor Originari din Romania, Shlomo Leibovici Laish. Intr-un interviu acordat Radio Romania Actualitati pe 26 februarie, acesta a declarat ca “am fost mai mult decat prost impresionat de ce am primit prin email, discursul lui Iliescu la Academia Romana. Pe Youtube l-am ascultat, cu vocea lui, tot discursul”.
“Adica, ‘da, evreii din Romania au suferit, au murit 120.000-130.000, parca ce sunt 120.000 de jertfe? Nimic. Dar nu a fost Holocaust’. In afara de faptul ca din punct de vedere istoric este un fals (…) v-as fi aratat un document scris de mana, un raport al cuiva care a fost responsabil cu exterminarea evreilor din Romania, cati au fost impuscati, in ce locuri. Un numar mai mult decat dublu”, a continuat presedintele Asociatiei Culturale Mondiale a Evreilor Originari din Romania.
Acesta a sustinut ca le-a raspuns tuturor celor care i-au trimis mesaje legat de acest subiect. “Doua zile mai tarziu am primit raspunsul presedintelui Academiei, Haiduc, ca nu e pozitia Academiei si asa mai departe. Iar am reactionat destul de grav, ca e fatarnic. Ca nu numai ca nu a spus nimic de la catedra, dar a aplaudat si el. Si se vede, e imagine. Asta nu se poate infirma”, a declarat Shlomo Leibovici Laish.
Potrivit acestuia, in reactiile pe care le-a avut a intrebat: “Voi, de la Academie, nu va dati seama cum se uita lumea civilizata la voi? Ce fata vreti voi sa aiba Romania in aceasta lume? Indiferent de ce credeti. Cum nu va dati seama ca duceti renumele Romaniei de rapa?”
26 februarie – Scrisoare deschisa adresata presedintelui Academiei Romane, Ionel Haiduc: Va propunem sa va delimitati cu fermitate de afirmatiile iresponsabile ale vorbitorului din Aula Academiei Romane Presedintii Fundatiei pentru Democratie, Cultura si Libertate, Asociatiei Pro Democratia, Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania, Transparency International Romania, profesorul universitar Paul Dobrescu si scriitorul George Astalos au adresat marti, 26 februarie, o scrisoare deschisa presedintelui Academiei Romane, academicianul Ionel Haiduc.
“In cadrul reuniunii din 14 februarie 2013 in prezenta conducerii Academiei Romane un domn de origine romana care traieste si lucreaza la Universitatea din Aachen, Germania a afirmat ca Holocaustul evreilor din Romania este ‘o minciuna enorma pe plan cosmic’. Si nimeni din sala nu a reactionat, ba mai mult, profesorul respectiv a primit si multumiri pentru interventia sa”, se arata in scrisoarea deschisa, citata de Radio Romania Actualitati.
“Cu tot respectul pe care il purtam Academiei Romane ca pilon al natiunii noastre acest fapt este de neacceptat”, continua semnatarii, care isi exprima “consternarea ca in aceste conditii o persoana poate sa emita de la tribuna Aulei Academiei Romane astfel de declaratii care contrazic atitudinea corecta, echilibrata si demna a societatii romanesti”.
In finalul scrisorii, semnatarii ii transmit urmatoarele presedintelui Academiei Romane: “Va propunem sa va delimitati cu fermitate de afirmatiile iresponsabile ale vorbitorului din Aula Academiei Romane si sa evitati pe viitor ca astfel de personaje sa foloseasca tribuna celei mai importante institutii stiintifice romanesti pentru a crea confuzie si a justifica abordari extremiste”. 27 februarie – Reactia Academiei Romane:Ne disociem total de afirmatiile domnului Vladimir Iliescu, pe care le respingem categoric
Pe 27 februarie, la doua saptamani de la eveniment, Academia Romana a reactionat printr-un comunicat de presa. “In Aula Academiei Romane, in ziua de 14 februarie 2013, a avut loc lansarea publica a doua volume: ‘Enciclopedia Regimului Comunist – Represiunea’ si ‘Enciclopedia Regimului Comunist – Institutii’ publicate de Institutul National pentru Studiul Totalitarismului (director dr. Radu Ciuceanu)”, incepe comunicatul Academiei.
“Cu aceasta ocazie, au luat cuvantul unsprezece persoane, intre care ultimul vorbitor a fost prof. Vladimir Iliescu de la Universitatea din Aachen – Germania. Intalnirea nu comporta o dezbatere. Discursurile s-au referit la noile aparitii. Continutul interventiei dlui Vladimir Iliescu nu avea legatura cu tematica intalnirii si a fost total neprevazut”, precizeaza Academia Romana.
Potrivit acesteia, “tema Holocaustului din Romania este prezentata pe larg in volumul IX din tratatul ‘Istoria Romanilor’ (redactat sub conducerea acad. Dinu C. Giurescu), publicat inca din 2008 la Editura Enciclopedica din Bucuresti”.
“Academia Romana se disociaza total de afirmatiile domnului Vladimir Iliescu, pe care le respinge categoric, si isi exprima regretul ca acestea au fost facute in spatiul sau”, se incheie comunicatul de presa publicat de Academia Romana.
I. V. Stalin (Djugaşvili):
Mulţumesc, Domnule Profesor!
Cпасибо! Aşa ceva n-am văzut nici la Kremlin, unde proiectam inventarea “Institutului” Wiesel la Bucureşti pentru a-l transmite în plata Guvernului de acolo şi spre atenţia celor care mai cred în gologaust!
Din nou: Bolşe … спасибо!
Am zis din Kremlin – KOBA, 1 martie 2013
I. V. Stalin (Djugaşvili), zis şi KOBA/ЌОБА:
МОЙ ДОРОГОЙ БАЗИЛ, deci – DRAGUL MEU VASILE, nici nu ştii ce mare bucurie mi-ai cauzat acceptând dialogul cu mine … O să-i îndemn şi pe tovarăşii pe care i-am aflat pe-aicea, dar în primul rând pe Marele Führer Adolf Hitler, cu care am devenit în răstimp prieten. Cât de mult regret că nu ne-am înţeles la timp, astfel că, azi, n-ar mai fi fost atâtea discuţii cu Wiesel and Co. despre holocausturi, evrei şi pretenţiile lor exacerbate. Noi i-am expediat pe-ăştia „în afară” (din URSS sau din Germania) pentru ca ei să saboteze America şi Anglia, dar, constat, ei au trădat trecând în gaşca anglo-saxonilor astfel că, acum, ne tulbură liniştea noastră, aici!? … Te rog să înţelegi, мой ДРЎЗЯ, это невозможно! Wiesel şi ai lui au trecut la capitalism, li-s gândurile numai la dolari, au abandonat DOCTRINA! Pe de altă parte, cred că şi Românii tăi sunt mult prea îngăduitori, şi iată de ce? În urma unor maşinaţiuni, cu complicitatea lui Ion Ilici Iliescu, le-am dat evreilor OUG nr. 31/2002 care – este adevărat – SE APLICĂ IMEDIAT, dar NU PREVEDE NICIDECUM CĂ ŞI RECLAMAŢIILE AVANSATE ÎN CONTEXT TREBUIE SĂ FIE SATISFĂCUTE CURÂND … O, NICI VORBĂ, NICIDECUM ŞI NICIUNDE! Cum adică, evreii mei, părăsind ei Rusia să fi uitat de existenţa celui mai venerat şi popular sfânt în spaţiul Europei Est-Centrale … Mă refer desigur la SFÂNTUL … AŞTEAPTĂ! Domnule, – pardon, tovarăşe, – oamenii mei, copiii mei de suflet de odinioară, să-şi fi abandonat religia; nu e bine, semn clar de descompunere. Doar şi voi, şi noi, oameni suntem, aveţi/avem probleme … Am citit azi-noapte presa din Bucureşti şi am descoperit că vă atacă pe planul cibernetic. Dracul ştie ce-o mai fi? Sfârşitul tuturor holocausturilor ori doar ÎNCEPUTUL lor? Cu adevărat, zice proverbul, că atunci când doi nebuni se întâlnesc (dar mai mulţi?) răstoarnă lumea. Exact ce-am făcut noi doi, EU şi HITLER, şi cu ce folos? Azi-mâine se-mplinesc 60 de ani de la asasinarea mea de către porcul de BERIA şi complicii lui, pe când, dacă aş fi trăit măcar două sute de ani, pe măsura operei mele întru eternitate, ehei, altfel arăta lumea, şi noi cu ea … Dar, iată fragmente din ştirea despre atacul cibernetic contra României de care vorbeam. Trebuie însă să închei, deşi nu înainte de a te saluta – ваш ЌОБА/al tău KOBA
H. Adolf, prietenul lui I. V. Stalin, zis KOBA/ЌОБА:
Berlin Quartier, 3.3.2013, ora 19,00 – Cu permisiunea Marelui Führer de la Kremlin, Prietenul Meu de azi şi pentru Eternitate, Generalissimul I. V. Stalin, am ajuns la … cuvânt! Mulţumesc şi veşnică recunoştinţă, chiar dacă este în glumă. Eu sunt mulţumit de atenţia ce-mi acordaţi, postumă, e drept, dar a fost şi antumă, fapt ce consacră numai pe Giganţii Istoriei, între care – fără supărare! – mă prenumăr. Da, ăsta am fost şi rămân EU. Am toată preţuirea pentru istoricii de pe planetă şi tot dispreţul, cât se poate exprima, faţă de holocaustişti, care, domnilor, falsifică grosolan, deşi inutil, trecutul, iar asta pentru bani …, bani … şi, tot, bani … Dintre istorici ar trebui să-i reţin pe mulţi, dar am toată preţuirea pentru Dl. Kimberley Cornish, care a publicat excelentul volum “Evreul din Linz”, dovedind că NU EU, ci colegul meu de şcoală Ludwig Wittgenstein, filosof evreu, m-a propulsat în istorie ca antisemit notoriu şi făptaş de calibru. Dl. Kimberley Cornish are perfectă dreptate (ce înseamnă să ai fler de istoric) atunci când concluzionează: „fără Wittgenstein, n-am fi avut un Hitler“. Perfect! Voi reveni, depinde de Stalin, căruia i-am propus să facem cunoscute şi câteva din poeziile noastre de tinereţe. Lumea are dreptul, şi obligaţia, să cunoască ADEVĂRUL, TOT ADEVĂRUL! Mă întreb şi vă întreb: Poate fi cineva CONTRA?
Gen Marcel Olteanu: Cum au pus romanii opinca pe Parlamentul de la Budapesta
Acest episod, intrat deja in folclor, este unul real si redau aici descrierea lui facuta de generalul Marcel Olteanu, fost guvernator al Budapestei in timpul ocupatiei romanesti a Ungariei, intre august si noiembrie 1919. A aparut initial in cartea sa “Huzarul negru”, 1926, si a fost preluat in reeditarea cartii generalului Gheorghe Mardarescu (foto 2 sus, pe terasa hotelului Ghellert din Budapesta), “Campania pentru desrobirea Ardealului si ocuparea Budapestei”, 1922, realizata de Editura Marist sub titlul “Campania pentru desrobirea Ardealului si ocuparea Budapestei – si alte marturii”, 2010.
…Si-au intrat trupele noastre in Budapesta la inceputul lunii august 1919.
“Va fi precum la Scheie, unde-aţi văzut în silă/ Maghiari schimbaţi în epuri, şi-un Purice-n Movilă”. „Doamne ! Iată calul, arată-le mai curând/ Că de tine ungureanul n-au scăpat într-acest rând“.