Aviz cu privire la semnificaţia datei de 28 iunie 1940 – Academia de Ştiinţă a Moldovei
Evenimentele care s-au derulat cu 70 de ani în urmă pe malurile Nistrului, în special între 26 şi 28 iunie 1940, revin astăzi cu o nouă forţă şi semnificaţie în atenţia opiniei publice din Republica Moldova şi din exteriorul statului nostru, reclamând o clarificare documentată ştiinţific şi răspunsuri temeinic argumentate. Este de datoria Academiei de Ştiinţe a Moldovei să se pronunţe în această privinţă, în spiritul rigorilor academice şi al responsabilităţii ştiinţifice.
Ziua de 28 iunie in istoria Romaniei este cel putin de doua ori fatidica: reprezinta ziua ultimatumului sovietic asupra Basarabiei, in 1940, cat si ziua in care Eminescu a fost eliminat din viata publica printr-o asa-numita moarte civila, executata in mod eminamente ocult la 28 iunie 1883.
Anexarea Basarabiei şi a Nordului Bucovinei a fost concepută şi realizată de comandamentul politic şi militar sovietic ca o operaţiune militară de ocupare a acestor teritorii, iar regimul terorii în masă instaurat în urma acestui act a fost unul al ocupantului şi nu al „eliberatorului” sovietic.
Tocmai aflu cu tristeţe de pe Facebook, că mulţi colegi de-ai mei cred că aş fi “victimă tipică a propagandei PDL”, cu probleme de logică, taliban, idealist şi evident plătit de către băsişti. Într-un cuvânt, un “băsist sub acoperire”.
De-a lungul anilor, din 1990 pana astazi, s-a pus adeseori problema de ce nu reuseste nici o miscare nationalista in Romania, in contextul in care clone pitifelnice ale Miscarii Legionare au existat cu zecile.
În seara zilei de 26 iunie 1940, la trei zile după capitularea Franței în fața Germaniei, este primit la București ultimatumul URSS care ne cerea Basarabia și nordul Bucovinei (vezi Documentul aici). Inițial, Stalin dorise întreaga Bucovină.
Pământul meu, cum spune şi-n izvoade, L-a scris pe harta lumii Dumnezeu …(Andrei Ciurunga)
Gh. Buzatu
Despre iminenţa pericolului rus şi sovietic şi atitudinea unora din oamenii politici români, înainte de producerea ireparabilului în iunie 1940, ne vorbeşte, pilduitor, un document descoperit în arhiva “procesului” intentat în 1946 foştilor membri ai Cabinetului Ion Antonescu, fiind vorba de o lungă scrisoare trimisă la 27 octombrie 1943 pe adresa lui Pamfil Şeicaru de un confrate, practic de un ziarist necunoscut azi, pe nume I. Joldea Rădulescu (Arhiva CNSAS, Bucureşti, fond 40 010, dosar 13, filele 109-154). Expeditorul, respectând regulile profesiei, avusese inspiraţia ca, întâlnindu-i în împrejurări diferite pe unii dintre liderii politici ai României Mari (I. I. C. Brătianu, N. Titulescu, N. Iorga, C. Stere, I. G. Duca, Mareşalul C. Prezan), să-i chestioneze, între altele, despre semnificaţia vecinatăţii Rusiei. A obţinut, se înţelege, fără dificultate, în replică, dezvăluiri şi precizări fundamentale, demne oricând să-şi afle locul într-o antologie. Şansa i-a surâs, cu adevărat, lui I. Joldea Rădulescu în 1927, când, la Bucuresti, l-a primit premierul în funcţie al României. Era cu puţin timp înainte de sfârşitul neaşteptat al lui I. I. C. Brătianu, unul dintre fondatorii şi călăuzitorii marcanţi ai României Mari, în cel dintâi deceniu al ei de existenţă. Dacă insist asupra gândurilor mărturisite de I. I. C. Brătianu ziaristului interesat de idei şi convingeri remarcabile, o fac întrucât sunt convins că România, aflată şi astăzi pe o nouă turnantă a istoriei sale, este în situaţia când nu poate şi nici nu trebuie să-şi îngăduie experimente diplomatice ori să ignore pildele şi îndemnurile antemergătorilor noştri iluştri, fie ei fondatori de ţară, fie creatori şi propovăduitori ai curentului permanent al opiniei publice naţionale. Cu precizarea că, în funcţie de momentul, de conţinutul şi de adresa dezvăluirilor, acestea se constituie într-un veritabil extras de testament politico-diplomatic al ilustrului Ionel I. C. Brătianu (1864-1927), voi reţine pentru cititor acest pasaj fundamental: “… Vecinătatea cu Rusia – iată principiul de la care trebuie să pornească nu numai politica noastră spre Răsărit, dar toată politica noastră externă. Vecinătatea cu Rusia – nu sentimentele, nu afinităţile rasiale sau culturale, nu interesele economice comandă politica noastră externă. Merg cu acela, oricare ar fi el, care-mi dă mai multă certitudine că mă va apăra contra Rusiei, dar nu cu armele, căci sorţii unui război cu Rusia sunt foarte problematici, chiar când în joc este cea mai puternică armată din Europa, ci prin mijloace pacifiste. Sunt sigur de Rusia, atâta vreme cât sunt mai tare pe terenul diplomatic şi pe acela al alianţelor; din momentul în care s-a dezlănţuit războiul, partida poate fi socotită ca pierdută…” Peste mai mulţi ani, în 1936, I. Joldea-Rădulescu a avut şansa de a-l chestiona pe N. Iorga. Relativ la Basarabia, ilustrul istoric a observat: “„… Basarabia ne-a picat în gură ca o pară mălăiaţă, care însă ne-a rămas în gât. N-o s-o putem înghiţi decât dacă cineva ne va da o puternică lovitură de pumn în ceafă […] N-o putem asimila decât dacă o zguduire socială internă ne determină, vrând-nevrând, să acceptăm un regim politic care convine structurii şi vecinătăţii sale cu Rusia […] Dar nici dacă ne vom transforma radical nu vom fi siguri de Basarabia, atâta vreme cât nu vom şti să punem între Rusia şi noi barajul unei alianţe care să-i ţie pe ruşi în frâu. Basarabia ne va da într-o zi de furcă. Până atunci ea ne va obliga la cheltuieli militare enorme care însă, în clipa conflictului nu ne vor folosi la nimic”. Prognoza istoricului s-a dovedit corectă: în iunie 1940 sfârşitul Basarabiei româneşti a inaugurat procesul dezintegrării României Mari! Stopat parţial şi vremelnic de Războiul din Est (1941-1944), angajat exclusiv pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord şi pentru lichidarea pericolului comunist (vezi Petre Mihail Mihăilescu, România în calea imperialismului rus. Rusia, România şi Marea Neagră, Bucureşti, 1944; General Platon Chirnoagă, Istoria politică şi militară a războiului României contra Rusiei Sovietice. 22 iunie 1941 – 23 august 1944, ediţia a IV-a, Iaşi, Editura Fides, 1998). Motivând angajarea României în Războiul din Răsărit pentru eliberarea Basarabiei, Bucovinei de Nord şi a Ţinutului Herţa, la 24 iunie 1941, fiind primit de V. M. Molotov în vizită de rămas bun, Grigore Gafencu şi întrebat de liderul diplomaţiei sovietice ce căuta România în tabăra Germaniei, a replicat cu demnitate: „În ce mă priveşte, nu pot avea faţă de evenimentele de azi, pe care istoria le va judeca, decât o atitudine de diplomat, adică de soldat al ţării mele. Să-mi fie îngăduit în această calitate să-mi exprim părerea de rău că, prin politica lui urmată în timpul din urmă, guvernul sovietic nu a făcut nimic pentru a împiedica între ţările noastre durerosul deznodământ de azi. Prin brutalul ultimatum din anul trecut, prin ocuparea Basarabiei, a Bucovinei şi chiar a unei părţi din vechea Moldovă, despre care am avut prilejul să vorbesc d-lui Molotov în mai multe rânduri, prin încălcarea teritoiului nostru, prin actele de forţă care au intervenit pe Dunăre […], Uniunea Sovietică a distrus în România orice simţământ de siguranţă şi de încredere şi a stârnit îndreptăţita teamă că însăşi fiinţa statului român este în primejdie. Am căutat atunci un sprijin în altă parte[…] Lovitura cea dintâi, care a zdruncinat temelia unei asemenea Românii, chezăşie de siguranţă şi de pace, acoperire firească şi atât de folositoare a unui hotar întins şi însemnat al Rusiei, a fost dată, din nenorocire de guvernul sovietic. Cele ce se întâmplă azi sunt urmările acestei nenorociri care a dus acum la un război între cele două popoare care niciodată în istorie nu au luptat unul împotriva altuia” (Grigore Gafencu, Misiune la Moscova. 1940-1941, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1995, p. 230-231). În mod sigur, Mareşalul Ion Antonescu nu a ignorat, în politica sa generală ce a condus la războiul României contra Rusiei Sovietice din 1941-1944, semnificaţia profundă, cu caracter de permanenţă, a factorului rus. În context, nu putem ignora precizările pe care Antonescu le-a formulat, în ian. 1943, la solicitarea jurnalistului italian Lamberto Sorrentini, în sensul că „… Mă gândesc la ziua de mâine a României şi la eventualitatea că războiul va fi pierdut. Eu lupt cu Rusia, care este un inamic mortal al ţării mele. Jafurile Germaniei le putem îndura, dar sub ameninţarea Rusiei putem sucomba […] Eu lupt întotdeauna cu Rusia, comunismul Uniunii Sovietice este un mijloc, nu sfârşitul imperialismului rus, care vrea Constantinopolul şi poate să ajungă acolo numai traversând sau înghiţind România […] Eu nu fac un joc de trişor, ca vecinii mei unguri, visând prăbuşirea germanilor şi sosirea englezilor eliberatori. Drumul spre Constantinopol nu trece prin Budapesta şi ei nu au motive să se teamă de Rusia. Noi avem. Noi ştim că duşmanul mortal al României este Rusia lui Petru cel Mare şi a Ecaterinei a II-a, cărora Stalin le-a rămas credincios şi [pe care], trebuie să recunoaştem, îi continuă genial. Este ursul rus dintotdeauna, care, înveşmântându-se astăzi în comunism, înaintează în numele unei ideal care corupe intelectualitatea şi, ascunzându-şi colţii după o zdreanţă roşie, atrage masele de muncitori şi ţărani. Eu voi arunca în război, spre a-i zăgăzui pe ruşi, toate forţele pe care voi izbuti să le înarmez, convins că acesta este supremul bine pentru România: zăgăzuirea ruşilor…” (Gh. Buzatu, ed., Mareşalul Antonescu la judecata istoriei, Bucureşti, Editura Mica Valahie, 2002, p. 378-379).
Actualmente, la peste şase decenii de la sfârşitul războiului mondial din 1939-1945, controversele pe tema celei mai mari conflagraţii din istorie şi, în context pe seama destinului Basarabiei, au continuat, dacă nu cumva s-au amplificat?
SAPTAMANA PATIMILOR (23-28 iunie 1940). Cedarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei – Mihai Pelin –
Prefata
de Florin Constantiniu
Anexarea de către Uniunea Sovietică a Basarabiei şi nordului Bucovinei1, la 28 iunie 1940, a fost consecinţa directă a Pactului Molotov-Ribbentrop şi a izolării politice şi militare din acea perioadă a României.
Cu aproape un an înainte de începutul amputărilor teritoriale suferite de România în vara anului 1940, Germania şi URSS au încheiat, la 23 august 1939, un tratat de neagresiune, însoţit de un protocol adiţional secret, prin care cele două părţi îşi delimitau « sferele de interese ». Tratatul, cunoscut şi sub numele celor doi semnatari ca Pactul Molotov-Ribbentrop (primul – comisar al poporului pentru Afacerile Străine al URSS, celălalt – ministrul de Externe al Reich-ului), a rezultat din convergenţa de interese ale celor două regimuri totalitare şi a schimbat configuraţia geostrategică a continentului european.
Antagonismul declarat dintre ideologiile regimurilor de la Berlin şi Moscova – nazism şi comunism – nu i-a împiedicat pe Hitler şi Stalin să cadă de acord şi să fixeze soarta ţărilor din imediata vecinătate a Germaniei şi URSS.
Pentru Führer, înţelegerea cu URSS era condiţia indispensabilă declanşării – dorite de el – a războiului, prin cîştigarea căruia spera să instaureze hegemonia celui de-al treilea Reich în Europa şi în lume. Garanţia acordată Poloniei de Marea Britanie şi de Franţa, la 31 martie 1939, crea perspectiva unui război pe două fronturi în cazul în care guvernul de la Varşovia ar fi respins revendicările Berlinului (oraşul Danzig/Gdañsk şi o cale ferată pe teritoriul polon unind Germania propriu-zisă cu Prusia Orientală şi beneficiind de extrateritorialitate). Pentru ca garanţia să capete o consistenţă militară, era nevoie ca Uniunea Sovietică să fie asociată la apărarea Poloniei, avînd în vedere că frontiera de vest a Germaniei era străjuită de Linia Siegfried, a cărei străpungere – pentru a veni în sprijinul Poloniei – ar fi necesitat, judecînd după experienţa primului război mondial, costuri umane uriaşe.
Uniunea Sovietică şi conducătorul ei, Stalin – care, după acordul de la München (29 septembrie 1938), încheiat, în detrimentul Cehoslovaciei, de Germania, Italia, Marea Britanie şi Franţa, păreau într-o totală izolare – s-au aflat, odată cu începerea crizei poloneze, în situaţia de arbitri ai Europei.
Data de 28 iunie este o zi tristă atât pentru România cât şi pentru Republica Moldova. Astăzi comemorăm 71 de ani de la data în care Armata Roşie a Uniunii Sovietice a ocupat teritoriul Basarabiei, Nordul Bucovinei şi Tinutului Herţei.
La data de 26 iunie 1940, URSS a prezentat un ultimatum României prin care i se solicita „retrocedarea” Basarabiei până pe 28 iunie şi „transferul” părţii de nord a Bucovinei către Uniunea Sovietică. Până pe data de 2 iulie noua graniţă de-a lungul râului Prut a fost închisă definitiv.
“De ce trebuie noi să trecem peste tragedia noastră, iar călăii să se mândrească de ceea ce au făcut?”. Acestea au fost cuvintele preşedintelui interimar al Republicii Moldova, dl. Mihai Ghimpu, rostite pe data de 28 iunie 2010, dată decretata „Ziua ocupaţiei sovietice”.
Salutăm pe această cale iniţiativa istoricilor şi reprezentanţilor mai multor asociaţii din Republica Moldova de a organiza o serie de activităţi de trista si nefasta comemorare a acestui eveniment.
Este nevoie să învăţăm din aceste episoade nefaste ale istoriei şi să avem grijă să nu se mai întâmple, pentru că fiecare naţiune trebuie să-şi decidă singură soarta şi parcursul în funcţie de istoria sa şi de interesele cetăţenilor săi.
În timp ce istoricii şi membrii mai multor organizaţii organizează astăzi, 28 iunie, de Ziua ocupaţiei sovietice, unele activităţi la Chişinău, primele persoane din stat nu vor participa la ele. „Se va desfăşura un marş de pe strada Calea Ieşilor, până la Gară şi înapoi, la Piatra instalată în memoria victimelor regimului sovietic, unde participanţii vor depune flori şi vor organiza un tedeum”, ne spune Constantin Lazăr, unul dintre organizatorii acestor acţiuni. Acesta anunţă că, în noaptea de 28 spre 29 iunie, la Mănăstirea „Sf. Ap. Andrei” de la Durleşti va avea loc un serviciu divin inedit, care va dura toată noapte, scrie Jurnal de Chisinau, preluat de Romanian Global News si Ziaristi Online.
„Ziua de 28 iunie este o “Zi de doliu” pentru Republica Moldova, de aceea se cuvine ca în această zi drapelele să fie coborâte în bernă şi să se evite organizarea activităţilor cultural-distractive”, este opinia membrilor Comitetului organizatoric al acţiunilor de comemorare a victimelor ocupaţiei din 28 iunie 1940.
(…)
Nota: Nici in Tara-Mama politicienii nu au organizat vreo actiune de comemorare a victimelor ocupatiei sovietice a Basarabiei, Bucovinei de Nord şi Ţinutului Herţa care incepea acum 72 de ani – la fel dupa cum nu au organizat nici la 22 iunie, 70 de ani de la inceperea Razboiului Sfant de eliberarea a Basarabiei de sub jugul sovietic. Nu putem decat sa le uram politicienilor romani, de pe ambele maluri ale Prutului, ca viitoarele generatii sa-si aminteasca de ei tot asa cum isi amintesc ei de momentele dramatice ale Istoriei Romanilor.
Este timpul ca, după 70 de ani de la acel eveniment, să readucem în memoria contemporanilor contextul istoric care a impus României să intre în cel de-al Doilea Război Mondial.
In primul rind LA MULTI ANI, belsug in casa si, mai ales, belsug sufletesc, sanatate, har la scris. Sa fie in ceas bun deschiderea portalului. Incep cu un necaz al meu: absolut fara permisiunea mea, cum a patit si LIS, eurotudor a publicat in Ro. Mare un text al meu, vechi de cel putin un an si tiparit deja in Asymetria lui Dan Culcer, in Proseculum, dar si in volumul pe care vi l-am trimis, “Sa cititi bine!”. Am protestat imediat in Asymetria dar si in alte reviste la care colaborez : Acolada, Bucovina literara, Prosaeculum, Actualitatea literara, Conta…Va trimit si nota lui Dan Culcer, privitoare la acest fapt. Pentru Contemporanul de ianuarie, voi scrie ceva despre incalcarea dreptului de proprietate intelectuala. Rugamintea mea e sa publicati, daca se poate, tarasenia asta, drept care va expediez ce a aparut deja in Asymetria, de unde cred ca a fost luat textul.Vor urma si alte articole, daca o sa va intereseze. Din pacate, mie mi-e propriu scris-cititul on paper, dar sper sa rezolv carenta asta. Cu pretuire, Magda U.
PROTEST
Am datoria morală să-i anunţ pe cititorii revistelor la care colaborez că articolul Ard malurile Prutului, semnat cu numele meu în „România Mare”, a fost reprodus fără voia mea. E o farsă de prost gust şi care depăşeşte orice măsură. „România Mare” nu este,
pentru mine, o revistă creditabilă.
Rog pe cei publicaţi, ca şi mine, fără acordul lor, să mă contacteze: [email protected].
Ard malurile Prutului
Autor: Magda URSACHE
Data publicarii: 15/05/2009
Unul dintre primele locuri pe lista cartilor prohibite dupa “cotitura” de la 23 august 1944 l-a detinut “Ard malurile Nistrului” de Constantin Virgil Gheorghiu. Subtitlul volumului, “Mare reportaj de razboi din teritoriile desrobite”, explica interventia agitpropilor contra martorului care strabate 2.000 de kilometri de teritoriu romanesc trecut prin foc de trupele sovietice in retragere.
In prezentarea datata 9 septembrie 1941, Tudor Arghezi nota: “cu pana poetului scrie soldatul, soldatul in razboi”, poetul Constantin Virgil Gheorghiu si soldatul cu acelasi nume fiind “cei doi camarazi ai lepadarii de sine”. Ce vede reporterul sint scene de apocalipsa: orase devastate si incendiate (Soroca – ars, Balti – ars, Orhei – ars, Chisinau – ars), altare transformate in closete, troite cu Iisus frint in doua, ca pentru a fi rastignit a doua oara, fintini otravite, ogoare pirjolite, depozite de alimente secatuite pina la ultima mina de faina. La retragere, armata rosie a distrus deopotriva institutii si gospodarii umile, a preschimbat in gramezi de moloz scoli si spitale, a aruncat in aer, cu dinamita, muzee si biblioteci, a impuscat tarani care-si stringeau griul de pe cimp, “sa nu se scuture piinea”. Biserica regimentului 7 Vinatori isi schimbase destinatia, devenind sala de divertisment: crucea de pe turla, data jos; in loc de ctitori, Lenin si Stalin; in loc de icoane, decorurile lui Jules Perahim. De la Paul Goma stiu ca Perahim a fost “comisar bolsevic in Basarabia ocupata in 1940 si in Romania ocupata dupa 1944, persecutor si epurrator nemilos al artistilor plastici romani”.
“Numai romanii, dupa cite stiu, au doua tari”
Dupa 28 iunie ’40, “bolsevizarea Basarabiei” s-a facut in forta, cu mitraliera. Trebuia zdrobit “culacul”, adica omul gospodar, prins si dus in Siberia, torturat inainte de executie. Basarabenii, pe care Constantin Virgil Gheorghiu ii numeste “oameni de piine”, cuviinciosi, cumsecade, credinciosi, cinstiti, muncitori au fost impovarati de sinistrele “cote”, preschimbati in sclavi ai Gulagului. Singura alternativa: moartea.
Decretul presedintelui interimar, Mihai Ghimpu, privind declararea zilei de 28 iunie 1940, zi a ocupatiei sovietice, este neconstitutional. Verdictul a fost dat astazi de către judecătorii Curtii Constitutionale de la Chisinau (majoritatea lor instalati de Voronin si, cel mai probabil, de KGB – nota mea).
„Presedintele Mihai Ghimpu a încercat, prin decretul său, să dea o notă juridică evenimentelor istorice”, astfel au motivat judecătorii decizia luată.
Prezent la Curte, reprezentantul deputatilor comunisti, care au sesizat instanta privind constitutionalitatea decretului, a mentionat că decizia luată de magistrati este „logică di previzibilă”. „Decretul a fost emis cu încălcări ale Constitutiei Republicii Moldova. Autoritătile emit acte încălcând legea. Sper să fie o lectie pentru viitor”, a spus juristul PCRM, Sergiu Sârbu.
„Guvernul di-a expus opinia, dar decizia a fost luată di trebuie respectată. Decretul va fi anulat”, a declarat, la rândul său, reprezentantul Guvernului, Oleg Efrim.
Anterior, PCRM l-a acuzat pe Mihai Ghimpu de faptul că acesta si-ar fi depădit atributiile, instituind o asemenea zi, în situatia în care sunt si cetăteni ai Republicii Moldova care cred că în 1940 teritoriul actual al RM a fost, de fapt, eliberat. Pe de altă parte, preşedintele Ghimpu a declarat, în repetate rânduri, că apără astfel suveranitatea şi independenta Republicii Moldova.
După emiterea decretului, Mihai Ghimpu a fost criticat de colegii săi din Alianta pentru Integrare Europeană, care s-au arătat nemultumiti că Ghimpu a luat această decizie de unul singur. Ulterior, si Duma de Stat a Rusiei a condamnat decretul presedintelui Mihai Ghimpu.
Rusoii din Parlamentul de la Chisinau au reusit sa intineze simbolistica datelor de 28 iunie si 6 iulie, zile negre pentru Romania Mare si romanii din Basarabia. Vedeti aici o emisiune difuzata de Moldova 1 pe 28 iunie, seara – “Politica in direct” cu Petru Macovei – in care premierul Vladimir Filat il insulta pe presedintele Mihai Ghimpu (de la minutul 34 si pana la 37) pe tema comemorarii ocupatiei si condamnarii comunismului bolsevic. Dupa ce, la exact 70 de ani de la declansarea ocupatiei sovietice, s-a amanat condamnarea acesteia, nici azi, 6 iulie, cand, in urma cu 61 de ani, a avut loc al treilea val de deportari, nu s-a reusit acest lucru. Condamnarea bolsevismului sovietic a fost boicotata de catre rusoii lui Vladimir Voronin din PD, Marian Lupu si Dumitru Diacov, cu acordul tacit al lui Vladimir Filat. Urmariti evolutia pupilului lui Voronin, Lupu, si pe cea a lui Filat si Urechean, politicieni mancurtizati prin kaghebizare si rusificare, si veti intelege perfect ce se intampla la Chisinau. Presedintele Ghimpu si Macovei, realizatorul emisiunii, s-au dovedit singurii romani din studioul Moldova 1.
June 26th, 2015 
VR 
Posted in 
Tags: 
