Institutul de Sociologie “Dimitrie Gusti” al Academiei Române a organizat vineri, 27 Martie 2015, ora 12.00, Conferinţa publică “Şcoala Sociologică de la Bucureşti şi întregirea statului român”.
Au prezentat lucrări spre dezbatere: Dr. Ioan C. Popa – sociolog, publicist, diplomat: “Dimitrie Gusti şi Problema Basarabiei” – cu referire şi la un proiect în folosul ONU şi al României; Dr. Ion Constantin – istoric, diplomat, cercetător la Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului (INST): “Artizanii unităţii naţionale – Basarabia. Un proiect în perspectiva Centenarului Unirii”; Dr. Ilie Bădescu – director, Institutul de Sociologie: “Statul naţional întregit în lumina “conştiinţei martirice””. S-a lansat lucrarea “Scrieri” de Ion Buzdugan, Chişinău, 2014, Editura Academiei de Ştiinţe a Moldovei, ediţie îngrijită de Teodor Papuc şi Mihai Papuc, directorul Editurii, prezent la manifestare împreună cu istoricul Ion Ţurcanu de la Chişinău. În mod cu totul special, au participat şi urmaşi ai membrilor Sfatului Ţării, respectiv D-na prof. Ileana Pelivan-Pițurescu, nepoata lui Ioan Pelivan, împreună cu soțul său, Dl. prof. univ. dr. Ioan Pițurescu, şi Dl. Manuilă Dicescu, nepot al lui Pavel Dicescu, fost membru în Sfatul Țării, pe care îi puteţi vedea în fotografiile de mai jos. Publicul a fost constituit din specialişti.
La Conferinţa de la Casa Academiei, portalul Basarabia-Bucovina.Info a expus o selecţie de fotografii din proiectul “Artizanii Unirii – Martirii Basarabiei în imagini şi documente” realizat cu sprijinul CNSAS şi al Arhivelor Naţionale de la Bucureşti şi Chişinău. Una din temele centrale ale dezbaterii, aşa cum a fost expusă de profesorii Ion Constantin şi Ilie Bădescu, priveşte necesitatea ca în perspectiva centenarului Unirii se se acţionaze coerent, pe linia planului de acţiune propus anul trecut de istoricul Mihai Taşcă, la Chişinău şi de Asociaţia Civic Media, la Bucureşti.
De 1 Decembrie, Ziua Marii Uniri, Basarabia-Bucovina.Info incepe prezentarea sistematica a luptatorilor pentru Unire, unii dintre ei deveniti martiri pentru neam si credinta, patrioti pe viata si pe moarte, multi ramasi necunoscuti generatiilor de azi. Astazi, publicam doua marturisiri de suflet despre Vasile Plavan, jurnalist timp de 13 ani la “Glasul Bucovinei” din Cernauti si militant fervent pentru Unirea Bucovinei cu Tara, evocari facute de distinsa Doamna Aspazia Otel Petrescu, fosta detinut politic si calauza spirituala a multor generatii de romani, pana acum si inca mult inainte, si de Doamna Georgeta Plăvan Ştefănescu, fiica ziaristului bucovinean. Cele doua prezentari au fost scoase la lumina de sensibila scriitoare Mariana Gurza, autoarea lucrarii “Vasile Plăvan, un Slavici al Bucovinei”, Eurostampa siEditura Fundaţiei pentru Cultură și învățământ “Ioan Slavici”, Timișoara, 2013, carte pe care o preluam integral mai jos pentru cititorii portalului Basarabia-Bucovina.Info, multumindu-i autoarei si felicitand-o pentru munca ei deosebita dusa pentru istoria adevarata a neamului.
O scrisoare de la Doamna Aspazia Otel Petrescu:
Stimată doamnă Mariana Gurza,
Acum, când m-am hotărât să vă scriu este sfârșit de toamnă și în grădinița mea „doamna melopeelor” își desfășoară nostalgica sa romanță. Își așterne covorul galben-auriu de frunze moarte printre florile înfiorate de suflul rece al acestei dimineți sticloase, cu un cer încă senin, dar cu geană de nori plumburii spre asfințit. Copacii aproape goliți de frunze se leagănă trist în vântul sprințar; par stindarde zdrențuite ce se pleacă în calea soarelui, care se mai îndură să salute cu sulițe lungi de lumină trandafirii și daliile ce se străduiesc cu elan să mai dea „farmec regretelor”.
Părea o zi obișnuită, nu lipsită de farmec, dar o tristețe surdă punea stăpânire pe sufletul meu; îmi lipsea ceva. Un dor nesfârșit îmi încleștă inima, ziua aceasta semăna cu ceva ce pierdusem definitiv și iremediabil și totuși ceva ce era dorit cu intensitate.
Îmi era dor de o zi de toamnă din grădina publică a orașului Cernăuți, orașul drag al copilăriei și adolescenței mele, oraș ce nu l-am putut uita în pofida anilor ce s-au scurs cu nemiluita din acel moment fatidic (anul 1944) când l-am părăsit cu jale de prohod în suflet, pentru totdeauna. Deși atunci era un început sfios de primăvară, toamna este anotimpul care îmi aduce an de an nostalgia după acest colț de țară, rai pierdut fără voie, pierdere niciodată acceptată. Probabil melancolia acestui anotimp induce în sufletul pribeagului chemarea gliei strămoșești.
Acesta este motivul pentru care m-am hotărât să vă scriu această scrisoare deschisă. Căutam un leac de dor și l-am aflat în cartea dvs., în restituirea pe care i-ați făcut-o publicistului și scriitorului Vasile Plăvan, această bijuterie de restituire a unei întregi epoci, înecată atât de drept în uitare.
Desigur, am citit această carte a Dvs. „Vasile Plăvan, un Slavici al Bucovinei” cu toată atenția și cu toată considerația atunci când mi-a fost oferită de doamna Emilia Țuțuianu. O restituire perfectă, realizată după toate regulile genului și care demonstrează pe deplin că este vorba de un scriitor „Aufklärer” (luminator) care a reușit să nu fie doar un gazetar exemplu de virtute și talent, nu numai un român adevărat de o mare noblețe, ci și creatorul unei opere complexe, care cuprinde complet și cu mult har o întreagă epocă.
La distanţa de 150 de ani de la naştere, viaţa şi faptele protoiereului Alexandru Baltaga rămân în mare parte necunoscute, el fiind unul dintre cei mai mari martiri pe care i-a dat Basarabia de-a lungul zbuciumatei sale istorii.
Documentele de arhivă arată că Alexandru Baltaga s-a născut la 14 aprilie anul 1861 „în familia preotului din satul Lozova Ştefan a lui Andrei Baltaga şi a soţiei legitime a acestuia Elena Prohorievna, ambii cu prima căsătorie, de credinţă ortodoxă”.
Educat în smerenie faţă de cele sacre, tânărul Alexandru, după Şcoala parohială din Lozova, îşi continuă studiile la Seminarul Teologic din Chişinău, pe care-l termină în anul 1883, fiind coleg de promoţie cu Alexandru Ciugureanu, tatăl lui Daniel Ciugureanu, viitorul prim-ministru al Republicii Democratice Moldoveneşti, unul din făuritorii Unirii Basarabiei cu România.
Activitatea de păstorie a sufletelor şi slujitor al lui Dumnezeu o începe la 3 decembrie 1883, fiind numit paroh la Biserica cu hramul „Aleksandr Nevski” din localitatea Călăraşi-sat, hirotonit diacon la 26 ianuarie 1886, iar la 2 februarie 1896 – preot la aceeaşi biserică la care, cu permisiune prin derogare de la reglementările vremii, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române îi permite activitatea până la sfârşitul vieţii.
A fost persoana care, înainte de toate, a promovat cuvântul lui Dumnezeu, dar a fost şi un activist pe tărâmul obştesc, promovând adevărul istoric despre Basarabia. Timp de 22 de ani (1903-1925) este preşedinte al Congresului Eparhial. Din 1908 colaborează la revista „Luminătorul” (alaturi de IPS Gurie Grosu, primul Mitropolit al Basarabiei – practic cei doi sunt intemeietorii presei religioase romanesti din Basarabia – nota Ziaristi Online. În perioada 1899-1918 este învăţător la şcoala primară din Călăraşi. Nu în zadar, în toamna anului 1917, la organizarea Sfatului Ţării, preoţimea basarabeană l-a delegat deputat în forul legislativ al Basarabiei – Sfatul Ţării. Mandatul său, validat la prima şedinţă a Sfatului Ţării – 21 noiembrie 1917, îl deţine până la ultima şedinţă – 27 noiembrie 1918. A fost singurul reprezentant al Bisericii în Sfatul Ţării. Cum era firesc, la ceasul deşteptării, 27 martie 1918, Alexandru Baltaga votează pentru Unirea Basarabiei cu România.
Ulterior este desemnat membru al Comitetului de unificare a bisericilor din România Mare continuându-şi activitatea ecleziastică şi cea obştească. Educă doi copii adoptivi, Vsevolod şi Margareta.
Năpasta se abate peste el odată cu anexarea Basarabiei de către Uniunea Sovietică la 28 iunie 1940. În acele zile de restrişte Alexandru Baltaga rămâne la Călăraşi, alături de enoriaşii săi. Soţia şi copii reuşesc să se refugieze peste Prut. Arestul preotului este sancţionat de Iosif Mordoveţ, locţiitorul şefului NKVD-ului moldovenesc, în primele zile de după ocupaţie, iar dosarul lui, pentru comoditate în anchetare, este împreunat cu cel al altor deputaţi în Sfatului Ţării capturaţi de comunişti: Tudor Neaga, Pantelimon Sinadino, Grigore Turcuman, Nicolae Secară, Teodosie Cojocaru, Teodor Uncu, Vladimir Bodescu, Ion Ignatiuc, Constantin Bivol, Ion Codreanu, Ştefan Botnariuc, fostul ministru Emanoil Catelly şi Luca Ştirbeţ, cu numărul 824.
Bogata experienţă acumulată de NKVD în cei 22 de ani în RASS Moldovenească şi URSS şi-a spus cuvântul. Lui Alexandru Baltaga, deja la 31 august 1940, i se aduce învinuirea: „În anul 1918 a avut o atitudine duşmănoasă faţă de Rusia Sovietică, a fost membru [deputat] activ al Sfatului Ţării, votând pentru dezlipirea Basarabiei de la Rusia Sovietică şi alipirea la România, fiind răsplătit de Guvernul României cu 50 ha pământ”. În consecinţă, se face vinovat de: acordarea de ajutor aripei reacţionare a burjuaziei mondiale (art.54, p.4 ); lupta activă împotriva clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare (art. 54, p. 13) şi sabotaj contrarevoluţionar (art. 54, p. 14 Cod Penal al RSS Ucrainene), „fapte” care erau pedepsite cu ani grei de gulag, inclusiv cu moartea.
Iată cum a decurs ancheta acestui „proces”.
La 31 august 1940 este interogat pentru prima dată. Convins despre justeţea votului din 27 martie 1918, Alexandru Baltaga declară în legătură cu cele incriminate: Anchetatorul Cerepanov (călăul tuturor figuranţilor acelui dosar): Sunteţi acuzat că, în anul 1918, fiind ostil Rusiei Sovietice, aţi votat dezlipirea Basarabiei de Rusia şi unirea ei cu România. Recunoaşteţi acest lucru? Parintele Baltaga: Da, recunosc. Eu, Baltaga, într-adevăr am fost adversar al revoluţiei şi, pentru a o evita, am votat unirea.
Tot la 31 august 1940 este interogat încă o dată. Anchetatorul insistă. Anchetatorul Cerepanov: Care au fost motivele pentru care preoţimea în general dar şi Dvs. aţi votat unirea cu România? Parintele Baltaga: Mie, basarabeanului naţionalist, ca nimănui altui îmi sunt cunoscute faptele de atitudine ingrată a arhiereilor ruşi Pavel, Serafim ş.a. faţă de preoţimea basarabeană. Prelaţi înalţi ai bisericii din fosta Rusie au interzis ca în şcolile din Basarabia să se predea în limba moldovenească, obligând ca şi slujba religioasă să se ţină la fel în limba rusă. Toate aceste fapte au stârnit nemulţămiri între preoţimea basarabeană faţă de biserica rusă şi Rusia în general.
Mai este interogat doar o singură dată – la 10 februarie 1941.
Anchetatorul Cerepanov: Confirmaţi mărturiile anterioare precum că, în calitate de reprezentant al preoţimii, aţi jucat un rol important în smulgerea Basarabiei de la Rusia Sovietică şi alipirea ei la România? Parintele Baltaga: Confirm. Într-adevăr, preoţimea a avut un rol important în dezlipirea Basarabiei de la Rusia Sovietică şi alipirea ei la România. Toată activitatea mea ulterioară a fost îndreptată pentru consolidarea poziţiei României în Basarabia, fapt care-l recunosc.
March 30th, 2015 
VR 
La Conferinţa de la Casa Academiei, portalul Basarabia-Bucovina.Info a expus o selecţie de fotografii din proiectul “Artizanii Unirii – Martirii Basarabiei în imagini şi documente” realizat cu sprijinul CNSAS şi al Arhivelor Naţionale de la Bucureşti şi Chişinău. Una din temele centrale ale dezbaterii, aşa cum a fost expusă de profesorii Ion Constantin şi Ilie Bădescu, priveşte necesitatea ca în perspectiva centenarului Unirii se se acţionaze coerent, pe linia planului de acţiune propus anul trecut de istoricul Mihai Taşcă, la Chişinău şi de Asociaţia Civic Media, la Bucureşti.
Posted in 
Tags: 
