Posts Tagged ‘sabina fati’

Marian Munteanu, turnesolul României

Mitingul maraton anticomunist din Piata Universitatii. In imagine, Marian Munteanu, lider al studentilor din Universitatea Bucuresti. Foto: Emanuel Pârvu

Mitingul maraton anticomunist din Piata Universitatii. In imagine, Marian Munteanu, liderul Ligii Studentilor din Universitatea Bucuresti. Foto: Emanuel Pârvu / Mediafax

Doi publicişti veterani despre reacţiile de tip bolşevic stârnite de candidatura lui Marian Munteanu la Primăria Capitalei şi ce va urma:

Adrian Pătrușcă via Facebook

Mamă, ce bătaie ca-n 7 Păcate între servicii… Ce fojgăială de epoleți, care mai acoperiți, care mai descoperiți… Și de-aici, și din afară… Și ce complicități (că alianțe nu pot să le zic) împotriva naturii!
Chestia e că miza este mult mai mare decât rahatul ăsta de Primărie a Bucureștilor, trambulină spre Beciul Domnesc…

Sabina Fati scrie, negru pe alb, în România liberă din 2016, că în Piața Universității erau legionari cu cămăși verzi și centuri:
„Acum un sfert de secol, MM era un tânăr cu tendințe mistice, care vorbea de la balconul Universității ca și cum ar fi fost în amvon. În spatele lui s-au încolonat atunci nu doar nostalgicii care purtau cămăși verzi și centuri, preluate din vremea bună a legionarilor, ci și bucureșteni educați înfricoșați de perspectiva de a rămâne în capcana neo-comuniștilor.”
I-a uitat pe cei cumpărați cu o pereche de blugi de Rațiu și pe destrăbălații care se întindeau în corturi, în fața Teatrului Național.
Păi atunci înseamnă că minerii, săracii, au avut dreptate să vină la București și să devasteze, între altele, redacția României libere…
Atunci Dosarul Mineriadei ar trebui închis!
Hai, mai lăsați-o dracului!

Marian Munteanu – “hîrtia de turnesol” a societăţii româneşti

Ioan Viştea

de Ioan Viştea

Opinie de ”Golan” cu ecuson

Mare zarvă, mare deranj, vecine cu isteria, a născut reintrarea lui Marian Munteanu în viaţa publică, din poziţia de candidat al PNL la Primăria Generală a Bucureştilor!

Animator al unei mişcări anticomuniste, frumoase prin capacitatea de a elibera energii pozitiv-creatoare, stenice prin mesaj şi solidaritate, chiar şi numai temporară, situată în prelungirea elanului revoluţionar decembrist, cu obiective şi revendicări pe cît de idealiste, pe atît de ferme, însă sfîrşită în sînge, cucuie şi oase rupte, Marian Munteanu trăieşte, azi, surpriza şi duritatea vocală a unei altfel de mineriadă. De data aceasta, ca o ironie a sorţii, loviturile îi vin nu de la purtătorii de lămpaşe, ci de la unii din infatuaţii deţinători, cică, de minte doldora de fosfor! Mai că e greu să înţelegi şi să identifici, cu oricît de relativă precizie, motivaţia patimilor, a urii, a veninului vărsat şi-a dorinţei de maculare cu orice chip a simbolului, a figurii legendare a momentului Piaţa Universităţii care a fost Marian Munteanu. Mai ales acum, la un sfert de veac de la evenimentele petrecute în zorii întunecaţi, încă de-atunci, rău prevestitori, ai democraţiei noastre.

E drept că rădăcinile polarizării societăţii româneşti, nu se ştia şi nu se ştie nici azi cît de civilă, ale partipriurilor sale, ale tentaţiei de-a îmbrăca straiele coloraturii politice, ale radicalismului, dar şi ale confuziilor sale, se trag chiar din vremea aceea, din timpul şi pe urma evenimentelor din 1990. Cît de mult s-au îngroşat trăsăturile puzderiei de ONG-uri (cu lideri cu tot!), cît de băgăcios-interesate ori cît de tăcut-vinovate în faţa derapajelor antidemocratice ale ultimilor ani au devenit, cu consecinţe nefaste, vedem şi mai bine astăzi.

În corul şi-n hora detractorilor lui Marian Munteanu s-au prins cîteva organizaţii neguvernamentale care, cu trecutul lor de gardă pretoriană constituită în apărarea unui impostor, îşi trag seva radicalismului şi-a intransigenţei direct din ultimele rudimente ale cangrenei băsiste; s-a prins un jurnalist care în toiul evenimentelor tocmai dădea şi el cu bîta-n baltă şi planta cu minerii, din vîrful pixului, în oficiosul călăilor, panseluţe decorative; şi s-a mai prins în horă, printre alţi cîţiva mintoşi degeaba ai naţiei, un fost prim-ministru care nu poate scăpa din arţăgoasa, impardonabila retorică a unuia care nu pricepe nici azi cît de ridicol, de caraghios, de deplorabil s-a prăbuşit aroganţa ”imperiului” Roman.

Mă-ntreb, ce deranjează mai mult la Marian Munteanu, în afară de socotelile unora, date peste cap? Oare, să fie imaginea sa de Christ răstignit pe o targă de spital care le mai stă şi astăzi în gît şi le bîntuie somnul şi comodităţile? Să fie datele sale biografice şi profesionale, ale incoruptibilului care îşi pune la bătaie onestitatea în competiţie şi-n opoziţie cu corupţia instituţionalizată? Faptul că profilul său moral iese din tipare? Supără, cumva, ataşamentul său pentru ideea unei societăţi participative şi credinţa că acolo, în responsabilizare, în capacitarea energiilor, stă putinţa schimbării mentalităţilor şi năravurilor şi, odată cu ele, a imaginii, capabilă să redea demnitatea de cetăţean al unei capitale europene? Să fi uitat doamna Mungiu Pippidi, în calitate de prim-solist al ariei calomniei, că nimic nu este nou sub soare şi că Solon condiţiona calitatea de cetăţean al Atenei de participarea obligatorie, efectivă, a locuitorilor săi în treburile cetăţii? Şi încă, pentru că faţă de candidatul Munteanu, prea multe alegaţii s-au rostit, prea multe acuzaţii s-au adus, lipsite de temeiul faptelor şi prea de tot gogonate răstălmăciri şi denaturări au întunecat judecata unora, dezlegîndu-le limba cameleonică, continuu să întreb: e un păcat ori vreo boală ruşinoasă să crezi în Eminescu, să-l citezi, să-l venerezi, să-l cultivi, aşa cum face Marian Munteanu? Dar recursul la istoria factuală, bună, rea, însă a ţării tale, este cumva un delict demn de incriminat şi blamat? Sunt creştinismul şi valorile sale, repudiate de Occident cu atît de senină şi păguboasă suficienţă, dar privite de Marian Munteanu drept matrice, leagăn al civilizaţiei europene, întreb, aşadar, este creştinismul cultul vreunei leprozerii?

Pentru a simplifica lucrurile, fără a face ocol şi fără a intra în fundătura şi capcana corectitudinii politice, e cazul să spunem cu claritate că, în fond, în confruntarea a două curente de opinie, Marian Munteanu se află în tabăra celor care afirmă, tot mai apăsat, tot mai vizibil şi mai vocal, necesitatea resuscitării, reafirmării şi prezervării valorilor şi identităţii naţionale, tendinţă vizibilă şi generatoare, în plan european, chiar a unui greu disimulat protecţionism, în opoziţie cu tabăra mercenarilor care s-au şi predat cu arme şi bagaje, necondiţionat, tăvălugului globalizării şi neocolonialismului reînviat, fapt pentru care, ca un nealiniat, ba, mai mult, ca un deviaţionist ce este, au şi pus tunurile pe el. Iar gurile de tun, încinse rău şi prost ghidate, ca o ultimă ghiulea, mai trag o zicere, aproape umoristică de n-ar fi de toată ticăloşia, şi de tot cinismul: că alegerea lui Marian Munteanu în funcţia de primar general al Bucureştilor ar scoate ţara din circuitul ţărilor civilizate, cînd se ştie, de fapt, că tocmai barbaria represiunii acelor zile, care a oripilat lumea şi căreia i-a căzut victimă Marian Munteanu, a făcut din România anilor ’90 o insulă plutitoare, în derivă şi nefrecventabilă.

Fie din postura de proaspăt membru PNL, fie ca independent, în cazul în care partidul i-ar retrage nominalizarea, speriat fiind de reacţiile potrivnice, mai mult chiar decît propria-i buimăceală, candidatura lui Marian Munteanu e fără întoarcere şi de două ori benefică. Ca o hîrtie de turnesol va testa reacţia electoratului bucureştean şi răspunsul său în faţa unei oferte oneste, serioase, dar şi capacitatea sa de a mai crede în instaurarea normalitatăţii şi-a bunei-credinţe, după decenii de frustrări, aşteptări în zadar şi dezamăgiri, lăsate în urmă de promisiunile mereu tentante, ambalate frumos, dar, mereu, rămase deşarte, neonorate.

În al doilea rînd, în PNL, va fi prilejul limpezirii apelor tulburate de pragmatismul forţat, strident, al unei alianţe contra naturii, oferind o imagine clară despre, dacă şi cîtă viaţă mai are dualismul său nefuncţional.

Sursa: Cotidianul

Larry Watts ia “turiştii” sovietici la puricat. Tismăneanu, Corlăţan şi Fati au minţit, au minţit, au minţit, atacând Biserica Ortodoxă Română. Preşedintele Siriei, Bashar Al-Assad, vorbeşte. INTERVIU cu 60 de întrebări via ZIARISTI ONLINE

Larry Watts

Ziaristi Online:

Larry Watts: Revoluţia română din decembrie 1989 (II): Analiza intenţiilor sovieticilor

Larry WattsUtilizarea acoperirii de „turist“ de către ofiţerii KGB, GRU şi armata sovietică a fost de fapt impusă de la Moscova în tot blocul sovietic în mai mult de şase ocazii între 1956 şi 1987.

Dosarul de Securitate al Mitropolitului Anania dovedeşte că Sabi Fati şi Mirela Corlăţan au minţit cu “talent”, apud Vladimir Tismăneanu. Un cercetător CNSAS a publicat DUI-ul

Bartolomeu Anania - Dosar de urmarire informativa - Securitate - CNSAS“Am colaborat cu Mirela în numeroase situaţii similare cu cazul Romoşan şi o consider o jurnalistă de o cinste ireproşabilă. Nu mai vorbesc de talentul investigativ dovedit cu asupra de măsură”, scria Vladimir Tismăneanu pe blogul său despre fosta jurnalistă Mirela Corlăţean, cea care i-a acuzat atât pe Petru Romoşan cât şi, mai ales, pe regretatul Mitropolit Bartolomeu Anania, că au colaborat cu Securitatea. Tismăneanu, care a condus o Comisie prezidenţială plină de impostori, a formulat şi un Raport în care astfel de acuze fără acoperire la adresa Bisericii Ortodoxe Române abundă cu rea voinţă.

INTERVIU. Preşedintele Siriei, Bashar Al-Assad, sub tirul Foreign Affairs, despre state-client şi oficiali-marionete: “Să provoci războaie nu te face o mare putere”

Bashar Al Assad - Foreign Affairs - Ziaristi Online Ro“Trebuie să fiți capabili să aveți de-a face cu oficiali care nu sunt marionete, care îți pot spune ”nu”. Deci, pentru Statele Unite, să caute doar oficiali-marionete și state-client nu înseamnă a vă servi interesele propriei voastre țări.”

Liderul revoltei minerilor de la 1977 il admonesteaza pe Tismaneanu in cazul Romosan. Constantin Dobre: “Sper, spre binele tau, sa nu-ti ceara socoteala in justitie pentru felul in care l-ai balacarit public in Evenimentul zilei!”. Iulian Vlad acuzat ca si seful SRI George Maior de “negationism”

La un articol de pe gazeta de perete electronica a lui Gyuri Soros – Contributors -, dl Vladimir Tismaneanu sta si joaca ping-pong zi si noapte cu propriile-i comentarii otravite semnate sub pseudonim, la care isi raspunde, doct si superior, de la inaltimea carambului agentului sovietic Ivan Mihai Pacepa. Printre acestea se strecoara si niste cititori reali, care-i urmaresc traseul sinuos, ca urina boului, de la stersul prafului de pe pantofii lui Ceausescu la cei ai lui Iliescu, Constantinescu si Basescu. Cu limba, evident. Unul dintre observatorii atenti ai lui Tismaneanu este si Constantin Dobre, minerul care l-a infruntat pe Ceausescu, in Valea Jiului, la greva din 1977.

La articolul in cauza, in care generalul Iulian Vlad este tratat cu acelasi apelativ din arsenalul holocaustologic ca si actualul sef al serviciului de contrainformatii roman, dl ambasador George Maior – de “negationist” –  Vladimir Tismaneanu, venit cu pluta din URSS pentru a se naste in “orasul Stalin”, isi reia atacurile obsesive la adresa scriitorului Petru Romosan din Orastioara, tinutul dacilor liberi (o sa vedeti, in curand, de ce). Aceasta in ciuda faptului ca CNSAS a mintit in cazul lui Petru Romosan si exista deja o DECIZIE definitiva si irevocabila a Inaltei Curti de Casatie si Justitie a Romaniei: scriitorul Petru Romosan NU a fost informator/ colaborator al Securitatii. Constantin Dobre – anterior ucis de Comisia Tismaneanu in Raportul jenant asumat de presedintele Romaniei – ii atrage atentia cu eleganta ca s-ar putea sa o incurce 🙂

Constantin Dobre

spune:

“Cartea lui Rogojanu a fost publicata (surprise, surprise!) la editura “Compania” a imaculatului Romosan, micul Rembo, vorba lui Bleen.”.

Vladimir, Romosan e chiar imaculat. S-a judecat cu CNSAS si in final a cistigat printr-o hotarare definitiva in justitie!

Sper, spre binele tau, sa nu-ti ceara socoteala in justitie pentru felul in care l-ai balacarit public in “Evenimentul zilei”!

Putina prudenta, cred ca nu ti-ar strica. Parerea mea.

CNSAS a mintit in cazul lui Petru Romosan. DECIZIE definitiva si irevocabila a Inaltei Curti de Casatie si Justitie a Romaniei: scriitorul Petru Romosan NU a fost informator/ colaborator al Securitatii. Ce se intampla? CNSAS, EVZ, muratura Corlatan si musiu Tismaneanu au o problema :-)

Scriitorul Liviu Ioan Stoiciu face, in premiera, un anunt preluat si raspandit cu freamat si repeziciune de lumea literara: Scriitorul Petru Romosan nu a fost informator/lucrator/colaborator al Securitatii. Citez de pe blogul lui LIS: “Primesc un mesaj extraordinar de la prozatoarea Adina Kenereș, soția poetului Petru Romoșan, doi optzeciști importanți (azi conduc o editură de top, Compania; emigrați la Paris înainte de Revoluție, s-au întors demult în țară, s-au stabilit la București). Îl redau ca atare:

Petru Romosan…, iata, nu a fost colaborator al Securitatii. Dupa ce a cistigat la Curtea de Apel, unde l-a trimis CNSAS, a cistigat si recursul facut de CNSAS la Inalta Curte de Casatie si Justitie (foto sus). Epopeea minjirii sale, cu ajutorul a zeci de porci din media, dar si cu acela al tacerii scriitorilor romani, s-a incheiat cu decizia asta definitiva si irevocabila. Sau abia incepe, cine stie, o alta epopee.

Cu drag,

Adina Keneres

S-a dus o campanie îngrozitoare împotriva „turnătorului” Petru Romoșan prin presa aflată la dispoziția puterii actuale, calomnii neprobate prin nimic (în frunte cu Evenimentul zilei, care efectiv l-a diabolizat pe Petru Romoșan; dintre scriitori, îndeosebi nefericiții oportuniști fără operă Ioan T. Morar și Vladimir Tismăneanu, cântători personali ai lui N. Ceaușescu, apoi ai lui Traian Băsescu, l-au făcut albie de porci). Nu știu câți ar fi rezistat în locul lui. Eu i-am luat apărarea aici lui Petru Romoșan (de exemplu, pe 2 mai 2010), reacționând cu mare tristețe față de tot ce i se întâmpla. Acum a venit vremea ca Petru Romoșan să-i dea în judecată pe toți torționarii lui din presa de azi și să ceară să fie condamnați la despăgubiri morale pe măsură. M-aș bucura dacă Petru Romoșan va lua o poziție publică legată de execuția lui postcomunistă. Știu că e scârbit de lumea literară românească (care nu s-a solidarizat cu el), dar e bine acum să știe opinia publică în ce fel de Românie mai trăim.”

Ca sa fac nominalizarile la Premiile Orwell pana la capat: CNSAS, EVZ, Tismaneanu (vezi un citat din Operele sale mai jos) si o oarecare muratura, recte Mirela Curlateanu – aceeasi cacaroaca de presa care, in stil similar, l-a executat public si nefondat pe vladica Bartolomeu Anania alaturi de maimuta lui Plesu, Sabina Fahti – plus “sursa” ei “conspirata”, Mircea Dinescovici,  au o problema. O mare problema. Care ii va ustura la buzunar. Si nu numai 🙂

“In schimb, ma “infiereaza” pe mine, ma hiperbolizeaza un fel de eminence grise a unei fictive dictaturi, simultan un balaur complotist si profesoras fara opera, ma acuza de toate pacatele acestei lumi si probabil ale celei de dincolo.  Sunt veros, narcisist, versatil, pupin, lichea, ahtiat de glorie, lacheu, fripturist si cate altele. Sunt o non-entitate notorie, te si miri ca mai sta lumea de vorba cu mine.  Sunt epitomul conditiei mzierabile a intelectualului, acest personaj odios, intotdeauna gata sa imratiseze ideologii, niciodata apt sa le demoleze (cum aflam si din alte contributii ale acestui timp ce si-a iesit din albie).  Sunt intelectualii palmuiti de toti neavenitii? O binemerita, exclama nistorescienii acestor vremi de dispret. Cata vreme el si Romosan sunt curati, onesti, inocenti, curajosi, verticali.  In fine, cel putin in cazul Romosan, nu neg, exista consecventa delatiunii.” – Semnat: Musiu Tismaneanu 🙂

Si iata ce afirma Petru Romosan in replica la acuzatiile imunde ale plosnitelor de presa din reteaua neo-kominternului:

“Mirela Corlăţan a fost plantată în redacţia „Cotidianului” de un serviciu secret, lucru care încalcă flagrant separarea puterilor în statul de drept. Vă promit că voi reveni cu precizări, inclusiv la tribunal.”

Sa fie Serviciul Iesenilor Execrabili? Asteptam cu interes 🙂

Vezi AICI cum il lucra Securitatea pe Petru Romosan dupa fuga acestuia in Franta

Amuzati-va cu dialogul dintre Romosan si Curlateanu, “mica turnatoare” de cartier pe rol de deontologa de servicii, supranumita, nu stiu de ce, si Mirela Curdefier:

Dinescu, Plesu – agenti de influenta

Mica turnatoare

Curlatean si presa ei e de… cacat

Cititi si PETRU ROMOSAN cotraataca: Mirela Corlăţan a fost plantată în redacţia „Cotidianului” de un serviciu secret

PS: Un comentator pe blogul lui LIS scrie:

AAG (Adrian Alui Gheorghe)
decembrie 11th, 2011 at 07:22

Ma bucur ca Petru Romosan a ramas curat … ! Ochii lui Homer si Comedia literaturii sint doua carti de poezie care au marcat debutul generatiei 80, care ramin carti importante in orice faza a literaturii romane. Solidarizarea in povestea enuntata? La o acuza care privea un act personal, nu se putea raspunde decit in mod individual. Eu mi-am exprimat indoiala, de exemplu, ca un alt coleg de generatie, prozator, ar fi colaborat si probele finale m-au contrazis. Nu am crezut nici o clipa ca Petru Romosan ar fi turnat, dar diavolul suspiciunii, insinuat de presa si de recursul la alte exemple te face sa stai in asteptare …! De asta, ma bucur ca Petru Romosan a reusit sa-si demonstreze nevinovatia, sint solidar cu el in procesul de recunoastere a demnitatii. Cum ma astept ca CNSAS-ul sa recunosca faptul ca nici Cezar Ivanescu nu a fost nici o clipa turnator, ca tot amicii i-au otravit zilele. Traim intr-o societate demonizata, din pacate.

Andrei Plesu il spulbera pe Basescu de ziua lui in Click-ul si Adevarul lui Patriciu, minte despre atitudinea sa fata de bombardarea Iugoslaviei de Pasti, se lauda ca Baconschi, omul lui, l-a adus pe Papa in Romania si acuza: Teoctist s-a opus

O captura de imagine trimisa de un cititor fidel ma zguduie putin in veghea placuta de la miezul noptii: dintre decolteurile vulgare ale unor “Sanzi” si “Tonciu”, amorurile Annei Lesko cu “Iri”, nespalaturile pe dinti ale Ioanei Tufar si “fetele de la pagina 3” se iteste si figura din ce in ce mai negricioasa (merge pe urmele ficatilor lui Patriciu?) a bulibasei Plesu cu un titlu care, asociat cu mutra, pare sa spuna, de fapt: “Am dovada existentei extraterestrilor”. Sau: “Si tiganii – pardon, romii – cred in Dumnezeu”. “Interviul-eveniment” din Click-ul educativ al lui Patriciu – care va fi urma de alte doua “dialoguri-fluviu”, “intamplator” tocmai acum, cand instanta va hotari, din nou, dupa 10 ani, cum a colaborat cu Securitatea – este dat in tandem in Adevarul si poarta data de 4 noiembrie si ora 21.30. Dupa ora si continut, s-a vrut a fi un cadou pentru Basescu de ziua lui. Si nu numai.

Iata:

Ce spuneţi despre toate săgeţile acestea pe care preşedintele Băsescu le trimite către Rege?

Deprimante! M-am exprimat public despre asta. Nu se poate să te vizitezi cu Regele Cioabă, să dănţuieşti cu Bercea Mondial, să frecventezi emisiunile lui Dan Diaconescu şi să-l năşeşti pe bietul Paul de Hohenzollern şi, în acelaşi timp, să te răfuieşti, ignar, cu Regele Mihai. E de neînţeles. Preşedintele e liber, fireşte, să aibă ce păreri vrea. Dar funcţia lui nu-i permite să facă din idiosincrasiile proprii o politică de stat. Ca să nu mai spun că tot felul de caraghioşi din PDL s-au simţit obligaţi să danseze, servil şi mediocru, pe muzica lui.

I-aţi fost consilier în primul mandat. De la început nu-l plăcea pe Rege?

Da, de la început. Prin ianuarie 2005 a primit, din partea Regelui, o invitaţie la masă. Mi-a fost imposibil să îl conving să se ducă! E, în alcătuirea lui, o componentă plebee, care îl avantajează în planul sincerităţii, dar îl face, totodată, să fie un campion al bâtei în baltă. În plus, lui Băsescu nu îi place deloc să i se spună că a greşit. Dimpotrivă. Preferă să îngroaşe greşeala până la grotesc.  Dar v-am spus deja prea multe. Vă rog să mă lăsaţi să mă opresc aici. Altfel, îmi sabotaţi memoriile… ”

Dar povestea nu se termina la Basescu atata timp cat Plesu si-a propus sa termine Romania. Pe langa amintirile despre cum l-a instalat pe el Petre Roman la Externe si cum a acceptat ca ii era rusine sa-l refuze si cum nu si-a dat demisia nici dupa ce PD-ul s-a retras de la Guvernare, pentru ca… tocmai refuzase o bursa la Georgetown, etc, etc, etc, ceea ce m-a scarbit cel mai tare este modul nonsalant in care “isi aduce aminte” – in premiera dupa 12 ani! – ca el, de fapt, s-ar fi impotrivit bombardamentului NATO asupra Iugoslaviei chiar de Pasti. Poate chiar a stat pe unul dintre podurile peste Dunare cu un mare semn de “Target” pictat pe burdihan si noi nu ne-am dat seama, cine mai stie!?

Cum in vremea aceea, cu un frate aflat chiar sub bombardamente la Belgrad tocmai ma intorsesem la Bucuresti de la granita cu Iugoslavia dupa ce, de nervi si dezgust fata de noi, sarbii nu mai primeau nici un roman, si ma ocupam exact de Externe, cu surse chiar alaturi de marele ministru cu omleta rece, stiu mai mult decat sigur ca MAE si Plesu personal nu au schitat nici cel mai mic gest crestinesc pentru fratii sarbi. Ba dimpotriva. Iata si extrasele din presa vremii care dovedesc acest lucru.

Deci, la capitolul ticalosie, Plesu sta cam asa (tam-nesam se gandeste ca acum e momentul sa se dea “ortodox”, dupa 12 ani):

“În legătură cu involuţia contemporană a clasei politice, daţi-mi voie să mai spun ceva despre episodul Kosovo, care nu ne priveşte direct pe noi.

Vă rugăm.

Ştiţi că Belgradul a fost bombardat de Paşte. Mi s-a părut potrivit să telefonez doamnei Albright şi să o previn că nu e o idee bună să bombardezi  o ţară ortodoxă de Paşte! Aşa cum nu bombardezi o ţară musulmană de Ramadan.  „Va fi – spuneam – o reacţie negativă şi în România.” Şi atunci, dânsa mi-a pus o întrebare care m-a năucit: „Dar câţi catolici aveţi în România?”. „Vreo 4%” – zic eu, perplex. „Păi, atunci nu e nicio problemă!” Şi am înţeles că doamna ministru nu era informată asupra creştinismului răsăritean (Dar nici el nu s-a obosit sa o informeze, considerand prin absurd ca aceasta conversatie ar fi existat in afara suprarealismului lui Plesu! – nota mea, VR). Ne credea musulmani. Ea fiind născută, totuşi, prin preajmă, în Cehoslovacia! (Nu ştiu dacă ştiţi că tatăl ei a fost ambasadorul Cehoslovaciei la Belgrad în aceeaşi perioadă în care Tudor Vianu a fost ambasadorul nostru tot la Belgrad, încât Ionel Vianu, fiul lui, se va fi jucat cu doamna Albright în curtea ambasadei…)  De altfel, cu acelaşi prilej, am fost contrariat şi de Javier Solana, care e spaniol, catolic şi profesor universitar. L-am sunat şi pe el, cu acelaşi mesaj: „Domnule, bombardamentul de Paşte nu e o idee bună” (Cat de tare era dl Plesu! Auzi, i-a zis lui Solana: “nu e o idee buna”. Dar inainte si dupa Paste este “o idee buna” uciderea de civili nevinovati din marile orase ale Serbiei pentru o vina inventata in Kosovo, nu-i asa, domnule rect or al “Noii Europe”? – Nota mea, VR) Şi el zice: „Între ce ore e Paştele la voi?”. Ca şi cum Paştele e de la 3 la 5! Cam aici suntem… ”

Dar credeti ca s-a oprit vreo clipa bombardamentul de Paste? Ce gluma! Cam aici suntem, asadar: la un individ care a franat institutii cheie ale statului in toate Guvernele Romaniei si isi permite sa minta cu atata “naturalete” despre prestatia sa lamentabila din toate functiile pe care le-a ocupat. Si iat-o si pe tovarasa Zoe, adevarata “presedinta” a Romaniei, cam ce zicea, in ajun de Pasti:

In sfarsit, iata, probabil, si singurul adevar din interviu. Incercand, de fapt, sa-si laude produsul, pe prepusul din Jacuzzi, si sa “infunde” Biserica, face o prezentare reala a pozitiei Patriarhului Teoctist la venirea Papei, care a fost fortat sa accepte vizita chiar de gasca “neo-europenilor” lui Plesu, “stramba-dreptacii” de azi. Macar atat:

“„BOR a încercat blocarea vizitei Papei”

Cu vizita Papei cum a fost?

Trebuie spus că a contat foarte mult că era ambasador la Vatican Teodor Baconschi (n.r. – actualul ministru de Externe al României). A făcut, cu formaţia sa de teolog, o bună priză cu locul.  Vedeau pentru prima dată venind din Est un tip cu care se putea purta un dialog de substanţă. Rolul lui în pregătirea vizitei a fost important. Preşedintele Constantinescu a susţinut de asemenea, insistent, întregul demers. A contat, cred, şi solidaritatea tactică şi logistică a Ministerului de Externe. Din păcate, BOR n-a fost, într-o primă etapă, cooperantă. Am primit chiar vizita unui reprezentant al Patriarhiei, care avea mandat să descurajeze organizarea vizitei papale.  Îmi amintesc că avea obiecţii pe două fronturi. Mai întâi, îmi comunica dezacordul BOR cu privire la şefia corpului diplomatic din Bucureşti. Să vă explic: Adrian Severin, cât a fost ministru de Externe, a avut buna idee de a reintroduce şi la noi o regulă, curentă în lume, potrivit căreia şeful corpului diplomatic străin este Nunţiul Apostolic, adică trimisul Vaticanului. În România ateismului comunist, această regulă fusese abandonată în 1951. S-a hotărât ca, în locul Nunţiului Apostolic, să fie numit în funcţia respectivă cel mai bătrân dintre ambasadori. Cel mai bătrân era, mai întotdeauna, câte un african, uitat pe aici de statul său, în iureşul schimbărilor politice. Or, reprezentantul Patriarhiei vine şi îmi spune: „Suntem împotriva ideii ca Nunţiul Papal să fie şeful corpului diplomatic!” „Păi, dacă e vreun musulman, vă convine mai mult?” „Da, preferăm turbanul musulman mitrei papale!” A doua obiecţie, foarte apăsată, era legată de vizita Papei. Cu ce argumente? „Va pleda cauza greco-catolicilor.” Ulterior, s-a încercat blocarea vizitei printr-o sumedenie de condiţii, de natură să-l determine pe Suveranul Pontif să renunţe. Ei bine, Papa a acceptat toate condiţiile care i s-au pus!

Ce fel de condiţii?

Să nu iasă din Bucureşti, să nu pună în vedetă Biserica greco-catolică etc. Dar dorinţa lui Ioan Paul al II-lea de a veni a trecut peste toate piedicile. ”

A, stati putin! Ca sa stiti cum sta cu dovada “credintei” lui Plesu, abil speculata in titlul aruncat printre tatele si cururile din Click-ul lui Patriciu:

“Cine v-a impresionat dintre liderii pe care i-aţi întâlnit?

Am mai spus-o: având de a face, de-a lungul a doi ani, cu mai toţi liderii importanţi ai lumii, am ajuns la concluzia că mi se oferă dovada existenţei lui Dumnezeu. Fiindcă arareori anvergura reală a acestor lideri era pe măsura sarcinilor lor. Astfel încât am ajuns să cred că, de vreme ce, cu „administratorii” ei de-acum, lumea pare, totuşi, să funcţioneze, meritul e al Providenţei…”

Asa l-a descoperit Plesu pe Dumnezeu… Alaturi de “liderii importanti ai lumii” care distrugeau si ucideau cu bombardamentele lor o capitala si o tara europeana, pentru prima oara de la incheierea celui de-al doilea razboi mondial… Si cate coarne avea “dumnezeul” lui Plesu: doua sau trei, ca cel al lui Patapievici?

No (more) Comment!

Colaborarea lui Plesu cu Securitatea ar putea iesi la iveala la Curtea Suprema. Gabriel Andreescu, dupa ce a castigat procesul contra lui Andrei Plesu la Strasbourg, cere dreptate si la Bucuresti. Cititi aici Scrisorile lui A. Plesu catre Tovarasul Secretar General al Partidului, N. Ceausescu

“Catarii de la Paltinis”… “işi petrec găunoasa lor existenţă întru superficialitate, eseistică, literatură şi alte diverse forme de amăgire”. – Parintele Nicolae Steinhardt

“Apelez, tovarăşe Secretar General, la dreapta dvs judecată şi la înţelegerea dvs omenească” – A. Plesu

Marele ex-om de stat, seful suprem al Colegiului Noua Europa, diriguitorul Dilemei lui Patriciu, fondatorul GDS alaturi de S. Brucan si conjuratul de la Tescani cu Iliescu si Magureanu, un marunt colaborator al Securitatii?

Cunoscutul activist pentru drepturile omului, Gabriel Andreescu, cere Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să anuleze hotărârea prin care acesta a fost condamnat în 2001 în procesul în care Andrei Pleşu l-a acuzat pe acesta de calomnie şi defăimare. Pleşu a făcut atunci o plângere penală împotriva lui Andreescu, după ce acesta din urmă a declarat într-o conferinţă de presă că fostul ministru al Culturii nu şi-a clarificat relaţia cu fosta Securitate, scrie Romania libera. Mai concret, adaug eu, în 20 februarie 2001, Gabriel Andreescu a participat la o conferinţă de presă în cadrul căreia s-a referit la relaţiile unui membru CNSAS, Andrei Pleşu, cu Securitatea şi instituţiile regimului comunist. El a precizat că Pleşu a colaborat cu Securitatea şi a acceptat unele funcţii înalte în primele guverne formate după 1989.

Plesu l-a dat in judecata si, foarte rapid, in doar cateva luni, respectiv in octombrie 2001, judecătorii români l-au condamnat pe Andreescu, la plata unei amenzi penale de cinci milioane de lei vechi şi la daune de 50 de milioane de lei vechi către Andrei Pleşu, in recurs, dupa ce Andreescu fusese achitat de prima instanta. Este posibil ca procesul sa fi fost chiar cel mai rapid in Romania, daca tinem cont cat de repede a trecut prind doua instante si vacanta judecatoreasca din timpul verii. De notat ca Andrei Plesu, ca si Mircea Dinescu, era membru al Colegiului CNSAS desi fusese membru al Partidului Comunist Roman, inca de la 19 ani! Legea CNSAS interzicea membrilor Colegiului sa fi facut parte din orice Partid.

Gabriel Andreescu a intentat apoi proces statului român la CEDO, în anul 2002. El a invocat încălcarea articolului 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, privind dreptul la liberă exprimare şi a articolului 6, referitor la un proces echitabil. În 2010, CEDO a decis că lui Gabriel Andreescu i s-au încălcat dreptul la un proces corect şi libertatea de expresie.

Drept urmare, Guvernul, adica romanii, trebuie să-i plătească acum 10.000 de euro lui Andreescu din cauza lui Plesu, pentru ca i s-a încălcat dreptul la exprimare şi la un proces echitabil.

Nu în ultimul rând, CEDO a luat notă de faptul că daunele înscrise în soluţia finală a instanţei româneşti erau exorbitante: de 15 ori salariul mediu pe economie din România (in cazul proceselor mele cu gasca GDS – Liiceanu, Patapievici, Tismaneanu-Berindei -, pentru acuze similare, aceasta pretentie era de 200 de ori salariul mediu! – ati citit bine!).

Aceasta ar putea fi considerată o măsură care ar putea determina media şi liderii de opinie să se reţină de la îndeplinirea rolului lor de informare a publicului în chestiuni de interes general, mai arată CEDO (se aude “maestre” Stoica?).

Cererea de revizuire a hotărârii prin care Andreescu a fost condamnat a fost înregistrată în septembrie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Magistraţii au fixat primul termen al procesului pentru 24 octombrie, dată la care procesul s-a amânat pentru 21 noiembrie.

De abia astept!

Foto-document: Demonstratie la Iasi impotriva ministrului culturii FSN, A. PLesu

Cititi si: Civic Media: Conjuratii de la Tescani: Iliescu, Plesu si Magureanu, pe 23 august 1989

Secretele lui Plesu: Angajamentul si scrisorile catre Ceausescu

Cine-i iarta pacatele lui TULCEANU? Sabina Fati. Nume de cod “Maimuta”

Evenimentul Zilei: cenzura si favorizarea infractorului. In acest caz: Andrei Plesu, pentru care Romania a fost condamnata la CEDO in procesul disidentului si militantului pentru drepturile omului, Gabriel Andreescu. REPLICA

Fenomenul imbecililor sub acoperire de jurnalist sau de ce sunt in cadere Adevarul, Romania libera si Evenimentul Zilei

Am promis ca voi prezenta un studiu – de fapt poate chiar un roman – privind fenomenul pseudo-jurnalistilor teleghidati de diverse grupuri de interese anti-romanesti din randul unor servicii secrete, romane sau straine. Grupuri “inteligente” care pun sub capac adevaratele probleme ale romanilor si le dau in schimb prostituate la bara (dar si cand le-o sari capacul ala in fata…). S-ar putea intitula lejer – plagiind si eu, ca, daca Plesu a furat titlul “Minima Moralia” eu de ce n-as invata de la “Maestru'”? – “Conjuratia imbecililor” sau “Presa ca o curva”. Un fel de Dictionar al traseistilor cu trese din presa, pornind de la profilul, sa spunem – al lui Robert Turcescu. Pana atunci nu pot sa nu ma amuz de personajele care fac, la propriu, sa scada audienta ziarelor la care presteaza (conform ultimului studiu BRAT/SNA care arata, printre altele, ca, in ciuda fondurilor impresionante bagate in ele, Adevarul, Evenimentul Zilei si Romania libera sunt in cadere libera).

Iata azi doar trei exemple de astfel de imbecili sub acoperire de jurnalisti:

Grigore Cartianu – care le cere subalternilor sa “disimuleze” informatii despre batrane atacate pe strada

Sabina Fati – cioacla GDS

Mircea Marian – care ii plange de mila lui Csibesz Barna si ii numeste pe motii din Abrud “tembeli” (Un individ caruia, ih, mi-e scarba si sa-i scriu numele, pentru ca imi evoca automat imaginea fetei lui. Ati avut vreodata asa, o senzatie de jena cand va uitati la cineva mai lovit de soarta si de Bunul Dumnezeu? Ca si cum i-ati privi de fapt in locul figurii, sa spunem, ih – fundul gol? E fata lui Mircea Marian…)

O noua “exclusivitate” marca Sabina Fati. Kelemen Hunor: Maghiarii din Romania isi doresc o Ungarie puternica… si o Romania slaba

In interviul de propaganda maghiara realizat de Sabina Fati, cu intrebari-gadilici pentru Kelemen Hunor, se reafirma dorinta anti-constitutionala a capilor UDMR de a instaura Regiuna Autonoma Maghiara “Tinutul Secuiesc”, dupa modelul impus de Stalin in anii ’50. Deci, nimic nou. Asa ca mai bine cititi adevarurile de pe https://udmr.info/

Vezi si Cine-i iarta pacatele lui TULCEANU? Sabina Fati. Nume de cod “Maimuta”»


Cine-i iarta pacatele lui TULCEANU? Sabina Fati. Nume de cod “Maimuta”

Spre deosebire de venerabilul Alexandru Paleologu, care şi-a recunoscut public încă din 1990 colaborarea cu Securitatea şi şi-a cerut iertare pentru milioanele sale de păcate, Andrei Plesu nu a apucat să facă inca un gest similar.

Andrei Plesu, scriitor, gurmand, ascultator cuminte si de George Soros si de Ion Iliescu, implicat adanc în scandalul Meditatiei Transcedentale, cand Securitatea nu a apucat sa-l scoata la timp, reabilitat apoi de Partid si Ceauşeşti şi trimis în misiuni la Paris, Bonn, Dortmund, Dusseldorf, Freiburg si Heidelberg, a fost regăsit recent în dosarele Securităţii cu numele de cod TULCEANU.

Un aventurier al istoriei noastre recente care a experimentat contrariile pe propria piele: de la cantautor de romante vesele si triste la chiolhanurile pe care le petrecea în “exil”, la conacul Cantacuzino-Enescu de la Tescani, de la comunist la 19 ani la disident la 41, de la capusarea lui Dinu Noica la admiraţia pentru Nicolae Ceausescu, secretarul general la Partidului Comunist Roman, de la simpatia pentru nazistul Martin Heidegger la cea pentru fondatorul “corectitudinii politice” marxiste, Theodor Adorno (de la cel din urma plagiind si titlul cartii sale de referinta, Minima Moralia), de la Institutul de Istoria Artei pe banii Partidului la “Istoria Religiilor” si Filosofie in plachete pe la Colegiul “Noua Europa” si Dilema oligarhului Dinu Patriciu.

Din ‘71 pana in ‘79 traieste in puf la Institutul de Istoria Artei, apoi, in anii ‘80 îşi începe o carieră profesorala linistita la Institutul de Arte Plastice, unde se remarca ca secretar PCR. Dupa scandalul Meditatiei Transcedentale, este scos din culpa prin doua scrisori personale catre secretarul general al Partidului Comunist, tovarasul Nicolae Ceausescu, plus o nota explicativa, toate remise catre conducerea de Partid si cea a Securitatii prin intermediul maiorul de Securitate, viitor general SRI, Vasile Malureanu.

Drept urmare, în 1983 si 1984, Securitatea si odiosul regim comunist il supun la grele cazne, alaturi de Gabriel Liiceanu – nume de cod LULU -, trimitandu-i pe amandoi cu burse la Heidelberg, Republica Federala Germania. Isi petrec revelionul la Paris, cu familiile, alaturi de trotkistii Monica Lovinescu si Virgil Ierunca. La intoarcerea in tara nu patesc nimic, dimpotriva. Pentru a i se contura imaginea de disident, in lipsa de disidenta este “expulzat” in 1989 in fieful lui Viorel Hrebenciuc, la Tescani, pentru a se dedulci de la Gospodaria de Partid a Judetului Bacau si a se intalni cu Ion Iliescu si Virgil Magureanu, sub pretextul chermezei din 23 august, ziua de nastere a exilatului, conform marturiilor lui Tudor Octavian.

Brusc, in decembrie 1989, este numit de Silviu Brucan si Petre Roman ministru al Culturii in Guvernul FSN, iar prietenul sau intim, Gabriel Liiceanu, primeste de la Ion Iliescu si Virgil Magureanu Editura Politica a PCR. In acelasi timp este acuzat de Gabriel Andreescu că a participat la reeducarea disidentilor de la GDS şi de aceea colegii săi de secta l-ar fi numit „bestia din strada Paris”.

Reformist şi conservator în acelaşi timp, fiindcă vrea schimbări, dar nu bruşte şi nu definitive, vrea modernizare, dar nu cu orice preţ, şi preferă sectarismul ecumenismului si inversionismul basescianismului. Nerecunoscător anilor săi de început, când a fost sprijinit de organele de Partid si Securitate, Andrei Plesu s-a opus în ultimii zece ani direct, prin banchete şi declaraţii grave, retrocedării Dosarelor Securitatii inainte de a fi bine periate de Patapievici si Dinescu la CNSAS: „stăm de strajă pentru apărarea Dosarelor noastre” şi „e bine să se ştie că de azi Steaua noastră rosie va fi fermă in toate colturile sale”.

Mai orgolios, mai impetuos şi mai carismatic decât majoritatea urmasilor de NKVD-isti si kominternisti, Andrei Plesu a vrut mereu să fie altFel decât majoritatea membrilor Grupului pentru Dialog Social. Extravaganţele rotofeiului eseist au fost observate mai cu seamă prin discursurile antiromanesti, fiindcă „Romania ne refuza să acceptăm homosexualitate, droguri, avorturi, secte”, prin ideea revenirii agentilor civili în Legislativul de la Bucuresti si Bruxelles, fiindcă „GDS, SAR si Soros trebuie să renunţe la rezerva pe care şi-au impus-o şi să recomande la nivelul Executivului persoanele care să fie promovate în Parlament si institutii cheie, de la MAE la ICR, indiferent de apartenenţa lor la SIE sau SVR”, şi prin discursurile sale cu tentă internaţionalistă, croite poate pentru a-i atrage mai mult pe stapanii săi moscoviti.

Pentru a clarifica viziunea sa asupra lumii şi filosofia sa de viaţă, dar şi întâmplările controversate la care a luat parte, Andrei Plesu isi pregateste un volum de „Memorii”, cu gândul că prin această carte îşi va făce bilanţul şi va mărturisi ceea ce are de mărturisit la sfârşitul unui drum lung, scabros, balos şi foarte vascos. Dar, conform editorilor sai de la FSB, luminile memoriilor sale pun în evidenţă umbrele, sub care au rămas ascunse zoaiele in care s-a scufundat în perioada comunistă şi pe care le-a inghitit apoi în mod miraculos când a stat la burse in Occident, iar mai apoi când şi-a refăcut repede şi confortabil cariera sub regimul Iliescu. Mamona să-l primeasca!

Sabina Fati, nume de cod “Maimuta”

Vezi si: Editorialul Zilei: “Cine dintre voi este fără păcat să arunce cel dintâi cu piatra…” »

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova