1.07.2014, Vatican (Catholica) – Sâmbătă, 28 iunie, a avut loc în Capela Sixtină concertul cu titlul “Ut unum sint. Tradiţia muzicală a celor doi plămâni ai Bisericii”, cu participarea Corului Sinodal al Patriarhiei de Moscova şi a corului Capela Muzicală Pontificală Sixtină, informează un material al Radio Vatican. Cele două coruri au interpretat, sub conducerea alternată a propriilor dirijori, piese de repertoriu emblematice pentru cele două Biserici.
La final, Cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat, a adresat un cuvânt celor prezenţi, subliniind importanţa momentului, definit ca “de elevare spirituală şi de întâlnire dintre catolici şi ortodocşi, astfel încât cultura şi arta să poată constitui o cale privilegiată pentru trăirea experienţei unei comuniuni autentice, chiar dacă este imperfectă, deocamdată”. Prin discursul său, Cardinalul Pietro Parolin şi-a îndreptat privirea către Moscova pentru a-l saluta pe Patriarhul Kiril şi întreaga Biserică Ortodoxă Rusă şi pentru a sublinia că pasiunea pentru muzica sacră a două tradiţii, atât de îndepărtate în aparenţă, permite contemplarea unei raze de frumuseţe care derivă din întâlnirea cu Mântuitorul.
Şi prin intermediul artei “creştinismul poate şi trebuie să respire prin cei doi plămâni, cu tradiţiile Orientului şi ale Occidentului”, a mai spus Cardinalul, adăugând că “muzica sacră ne face să ne simţim înfăşuraţi în acelaşi mister de har şi ne face să percepem în mod deosebit nostalgia unităţii”. Cele două coruri au însufleţit şi Sfânta Liturghie prezidată de Papa Francisc în Bazilica vaticană, duminică, 29 iunie, în solemnitatea “Sfinţii Apostoli Petru şi Paul” (video mai jos). “Uniunea dintre cele două coruri doreşte să fie semnul tangibil al voinţei de a păşi împreună şi de a colabora pentru binele oamenilor din timpul nostru, invocând de la Domnul darul deplinei comuniuni dintre toţi cei care cred în Cristos”, a spus în încheiere Cardinalul Secretar de Stat.
Si anul trecut au avut loc intruniri ecumenice fratesti intre Roma si “A Treia Roma”: “În exortaţia sa apostolică Evangelii gaudium, papa Francisc dă un exemplu concret al darurilor pe care catolicii le pot primi de la ortodocşi: “În dialogul cu fraţii ortodocşi, noi, catolicii, avem posibilitatea de a învăţa mai mult despre semnificaţia colegialităţii episcopale şi despre experienţa sinodalităţii pe care o au ei” (nr. 246). Sinodalitatea a fost tocmai una din temele întâlnirii pe care cardinalul Kurt Koch a avut-o cu Patriarhul de Moscova şi al întregii Rusii, Kiril, în timpul celei de-a doua călătorii pe care a făcut-o în Rusia ca preşedinte al Consiliului Pontifical, de la 14 la 19 decembrie. În cursul acestei vizite cardinalul, însoţit de subsemnatul, a mers înainte de toate şi pentru prima dată la Sankt Petersburg, unde a vizita Lavra Sfântului Alexander Nevskij, care anul acesta celebrează al trei sutelea aniversar al său, primit de superiorul său, episcopul Nazarij (Lavrinenko). În afară de asta, cardinalul a mers la Academia de teologie ortodoxă, unde a fost primit de rector, episcopul Amvrosij (Ermakov), şi a ţinut o conferinţă despre dialogul catolic-ortodox în prezenţa profesorilor şi a studenţilor academiei. La invitaţia arhiepiscopului de la “Maica lui Dumnezeu” de la Moscova, Paolo Pezzi, Koch a întâlnit clerul catolic în cadrul colocviilor pastorale dedicate Conciliului al II-lea din Vatican şi dialogului ecumenic.”, informeaza Episcopia Romano-Catolica de Iasi.
Mai multi cititori imi scriu revoltati ca nu am abordat subiectul Ucrainei. Bietei U-craine… Of, of, biata de ea… Am vazut tot felul de pareri care mai de care mai fanteziste – unele chiar stranii de-a dreptul – inspirate probabil de tovarasii din Centrala care nu stiu cum sa-si mai justifice bugetul urias in comparatie cu esecurile rasunatoare, mai ales cele de pe “frontul de Est”, unde-i place lui “sefu'” sa se dea in barci. Barem un articolas sa mai apara ca, vorba-aceea, tot noi il platim. O prietena de la o televiziune de stiri m-a sunat cu scandal 🙂 sa ma intrebe “cum, tocmai tu, care ai fost dublu interzis in Ucraina, nu spui nimic?”. Ce sa spun? Sunt satul de tampeniile si susanelele din presa, care jignesc pur si simplu meseria de gazetar. Sa ma alatur si eu valului de pareristi (cu mici exceptii, notabile)? Am scris pe Facebook: “Ucraina, o nuca tare. Acum putreda. Cine vine cu ciocanelul?” Ce pot sa spun mai mult? Sa republic ilustratia Made in Ziua facuta cu amuzament de trei faptasi la ceas de seara? 🙂 Sigur ca n-o sa fie (chiar) asa cum vrem noi si cum apare in harta noastra care descrie perfect artificialitatea Ucrainei. Pe de alta parte, in scurt timp evolutia situatiei va anihila de la sine toate habarnismele si alarmismele.
Dupa privirea lui Putin de ieri (foto sus), de la intalnirea de la Bruxelles, unde le-a scuipat in mancare “ieuropenilor” refuzand sa participe la dineul oficial, singura intrebare care ma pasioneaza e: Cine i-o trage lui Putin? UE? Dar cine e UE asta? Sa fim seriosi! Mai curand sa fie oare vorba de Zbigniew Brzezinski, maleficul si eficientul nationalist polonez din CFR? Oricum ar fi, nu-l vad prea bine pe suspectul de tentativa de viol asupra trupului harbuit al strabunicii Maicii Rusii, Rusia kieveana…
Iar noi: De-o fi una, de-o fi alta… Ce e scris si pentru noi, Bucurosi le-am duce toate, de e pace, de-i razboi…
Iar ucrainenii, pentru pacatele lor de haholi hulpavi vor avea, inca, destul de tras. Daca ne-ar da-o inapoi pe langa teritoriile noastre stramosesti si pe Sfanta noastra Teodora de la Sihla, floarea duhovniceasca a Moldovei, poate li s-or mai ierta din pacate…
Putem sa si portretizam, totusi, intr-un fel mai plastic, istoria asta prezenta a Ucrainei. Ati vazut ce s-a intamplat cu cei doi porumbei sloboziti de Papa Benedict de Ziua Holocaustului? Daca nu, vedeti mai jos. Sa ne imaginam ca U-craina e deja vazuta dublu de columbofilii solomonici ai grupului din spatele UE. E, si-atunci, asta se va intampla cu ea:
UPDATE: Acum (azi) vad ca si “draga de Merkel” s-a ridicat la lupta cea mare pentru democratie. Degeaba a incalzit-o Putin la sanul lui asa frumos cand incepuse sa-i fie cam racorel, in apropierea alegerilor.
Pe de alta parte, poate este un “pay back time” al istoriei. Ucraina, Rusia kieveana, poate fi comparata cu Kosovo. Cine i-a tradat pe sarbi in Kosovo? Nu cumva “fratii” rusi pe mana cu americanii? Daca rusii raman fara Kosovo-ul lor, e sfarsitul lui Putin.
Camil Tulcan, creatorul RasterPoint, a publicat dupa 24 de ani un film realizat de tatal sau, Doru Tulcan, la Timisoara, in ziua de 19 decembrie 1989, pe o pelicula de 8 mm. Il prezentam aici, cu multumiri:
În mentalul colectiv maghiar, evenimentele din decembrie 1989, în mod special circumstanţele cu semnificaţie neechivocă de la Timişoara, au fost percepute şi ca o mişcare naţională proprie, dovada fiind, pe de o parte, explozia exceselor xenofobe împotriva românilor, iar, pe de altă parte, escaladarea separatismului etnic, în formele şi modalităţile care au amorsat conflictul interetnic din 19-20 martie la Târgu Mureş.
Fostului consilier pe problemele de culte si cultura ale Presedintelui Traian Basescu, fost Ministru de Externe al Romaniei in Guvernul Boc, fost ambasador al României la Paris si Vatican si fost inspector MAE in jacuzzi-ul ambasadoarei Vulpe din Australia, teologului de serviciu Teodor Baconschi – nasul ambasadorului Lizarduca de la Chisinau – , in visele lui umede “catindat” in cuplu prezidential cu MRU, pe 18 decembrie 1989, cand la Timisoara se murea, ii ardea de felicitat coloneii de Securitate ai RSR.
Cu un motto de Ilarion Alfeyev de Volokolamsk (foto mai jos, de zilele trecute): “Viitorul spiritual al Europei se va scrie pe axa Vatican-Moscova”
Intr-o postare pe contul de Facebook al lui Valentin Mandrasescu, pseudonimul ales de analistul pentru Romania al activei publicatii online Vocea Rusiei, se sugereaza ca, o data cu instalarea unui Papa iezuit, “A treia Roma” va sprijini cu toate fortele “Prima Roma”. “Astăzi, Ortodoxia moscovită (unica biserică ortodoxă dotată cu rachete nucleare, după cum “se glumeşte” la Moscova) este unicul aliat al Catolicismului adevărat”, afirma analistul de la Rasarit. Totodata ni se prevede, noua romanilor, si o “apocalipsa” de toamna. Desi Contele de Marenches, fost sef al serviciilor speciale franceze, spunea ca modelul preluat de Stalin pentru organizarea structurilor si activitatilor KGB a fost inspirat din cel al ordinului iezuit, nu stiu de ce s-ar bucura Rusia atat de mult cand originile serviciilor speciale americane se bazeaza tot pe apropiati ai aceluiasi ordin. Sau, mai stii? Cercul le inchide pe toate. Redam dialogul nocturn, de dupa alegerea noului Papa, cardinalul italian originar din Argentina Jorge Mario Bergoglio, alias Francisc I:
Azi, după sute de ani, discipolii lui Loyola, “câinii de pază ai bunului Dumnezeu” jubilează. Prietenii mei de la Praga plâng de bucurie. Francisc I este primul papa iezuit. De ce este important? Până acum, exista o regulă nescrisă – un iezuit nu poape fi ales pentru funcţia de suveran pontif. Priviţi cu reticenţă şi neîncredere de către restul bisericii, consideraţi prea radicali (mai ales pentru epoca post Vatican-II) iezuiţii se ocupau de sarcinile cele mai dificile: ideologia, lucrul cu informaţia, interacţiunea cu politicienii şi societatea.
Dacă un iezuit a fost ales să conducă Biserica Catolică, atunci (dacă nu s-au precopsit cu un trădător) avem un semn clar că aripa radicală a catolicilor va da o ultimă şi decisivă bătălie pentru păstratea principiilor şi idealurilor catolice. Vor avea de înfruntat o presiune uriaşă. Un papa care spune un NU hotărât sodomiţilor şi “modernizatorilor”, un papa care este preocupat de echitatea socială va avea o viaţă dificilă, dar anii petrecuţi în interiorul celui mai conservativ ordin al catolicismului ar fi trebuit să-l pregătească pentru aceste dificultăţi. Îi urez succes!
Victor Roncea Inseamna insa, in egala masura, si o intarire a aripii care tinde sa domine si sa submineze Ortodoxia. Ramane de vazut ce va face “A Treia Roma”. Se va uni cu prima? Noroc cu noi ca suntem autocefali!
Valentin MandrasescuVictor Roncea , din experienţa pe care am avut-o cu iezuiţii pot spune cu cerititudine că au multe probleme, dar nu sunt proşti. Astăzi, Ortodoxia moscovită (unica biserică ortodoxă dotată cu rachete nucleare, după cum “se glumeşte” la Moscova) este unicul aliat al Catolicismului adevărat. Catolicismul este într-o situaţie critică în sensul că acum câteva ore au scăpat pe muchie de cuţit de alegerea unui pontific care putea “legaliza” sodomia. Banca Centrală Europeană “a găsit nereguli” la Banca Vaticanului, încă puţin şi rămân fără bani. Noroc că iezuiţii sud-americani au propriile circuite financiare Ei nu sunt în poziţie de a mai ataca pe cineva. Visul lor suprem este să supravieţuiscă şi în alte zone decât favelel din Sao Paolo sau ministerele din Buenos Aires. Francisc va da o bătălie pentru Europa. Eu (şi nu numai eu) îi doresc să câştige.
Valentin MandrasescuVictor Roncea , ref la iezuiţi, atacuri şi autocefalie … La câţi bani se toarnă acum în tot felul de ASUR-uri, catolicii ar trebui să fie ultima problemă pe ordinea de zi a ortodoxilor români. Să vedeţi ce va fi la toamnă …. o să vă fie dor de “micile bătălii” intracreştine.
Victor Roncea Stimate dle Valentin Mandrasescu, ati bagat fitilul si-ati aprins si iasca. Macar dati-ne un pont sa stim si noi de ce sa ne ferim sau cum sa ne pregatim. E de vesta antiglont si casca, de pus baioneta sau direct de bunker? De unde vine racheta? Sau e vorba de vreo implozie?
Valentin MandrasescuVictor Roncea , pe măsură ce punem mână pe nişte chestiuni publicabile, le publicăm iar racheta o să vină de la Bruxelles, ghidajul la sol fiind (ca de obicei) asigurat de discipolii unui celebru speculator financiar.
Victor Roncea Rachetele si minele lui Soros sau Rich (n-am inteles exact care-i seful cui) le resimtim de 23 de ani. Asta trebuie sa fie vreo bomba nucleara atunci… Sper sa le explodeze in brate!
UPDATE: Si o stire la fel de importanta: Xi Jinping este noul presedinte al Chinei, pentru urmatorii 10 ani. Prima vizită oficială în străinătate a lui Xi Jinping în calitate de preşedinte al Republicii este prevăzută, până la sfârşitul lunii, la… Moscova, urmată de un turneu în Africa. Despre acest eveniment scrie, de la Beijing, si Dan Tomozei
În acest sens, declaraţiile preşedintelui PL, Mihai Ghimpu, sunt elocvente: “Filat a luat tunurile şi a tras în Alianţă: trage şi trage. Apoi a denunţat Alianţa. Astea sunt tunurile Rusiei. Filat a trăsnit în integrarea europeană doar pentru nişte reglări de conturi”
“Sunt curios cum vor reactiona parlamentarii PDL din Comisia Juridica de la Camera Deputatilor pe marginea solicitarii mele de mai jos de adoptare a legii falimentului personal. In mod normal tot grupul PDL din CD ar trebui sa se mobilizeze sa sustina aceasta lege. Nu ai ocazia in fiecare zi sa aratati celor 2,2 milioane de romani cu datorii la banci ca iti pasa de ei…”
Doar câteva secunde a durat până când uzina de preparare a cărbunelui din Petrila a devenit o amintire, iar pentru a o pune la pământ pirotehniștii au avut nevoie de o cantitate impresionantă de exploziv. Chiar și așa, clădirea a fost demolată doar pe jumătate, din cauza spațiului restrâns, uzina de preparare funcționând chiar în curtea minei Petrila.
Originea secuiască este motivul pentru care la ridicarea sa la rangul de cardinal al Bisericii Romano-Catolice, a adoptat în stema sa de cardinal simbolurile heraldice ale Ținutului Secuiesc: soarele și luna în câmp albastru (foto sus – Nota red: Aceasta poate fi si unul dintre motivele indarjirii agresiunii cu carpa secuiasca intreprinsa de statul ungar in ultima perioada, sfidand Romania peste tot in lume).
E lucru de mirare în această carte cum fiecare propoziţie şi frântură de fraza musteşte de maliţie, dispreţ, greaţă sau venin. Parcă o muscă sâcâitoare s-ar aşeza taman pe rândul pe care-l citeşti şi tot dai din mână până faci tic. Drept care, gata. Nu exegeză, nici măcar zeamă lungă de pamflet, pentru Lucian Boia, “De ce este Romania altfel?”, Humanitas, 2012.
Observ un aspect pe care poate mulți l-au sesizat de ceva mai multă vreme, un lucru trist, dar real. Noi, românii, ne uităm istoria, o lăsăm în desuetitudine, iar peste ani, chiar ne batem joc de ea. Culmea, chiar de istoria noastră, o istorie atât de extraordinară încât pe mulți i-ar face să pălească de invidie, în sensul în care dacă alte alte popoare ar avea o istorie comparabilă cu a noastră, ar face zeci de filme și documentare care să o scoată în evidență, ar investi o grămadă de bani pentru a o face cunoscută tuturor. Dar noi, românii, ce facem cu istoria noastră?
„După dealuri“, în regia lui Cristian Mungiu – filmul care ar putea aduce anul acesta al doilea Palme d’Or pentru lungmetraj României premiat la Cannes pentru interpretare feminina si scenariu, premiu acordat lui Cristian Mungiu, este inspirat din romanele non-ficţionale ale Tatianei Niculescu-Bran, „Spovedanie la Tanacu” şi „Cartea Judecătorilor”, conform informaţiei publicate pe site-ul oficial al Casei de producţie Mobra Film. După dealuri este „aproape o ecranizare”, completează scriitoarea, într-un interviu acordat în exclusivitate publicaţiei Cinemagia.
Iata ce ne mai spune Tatiana Niculescu Bran in interviul cu pricina:
„Succesiunea scenelor urmează cu fidelitate desfăşurarea evenimentelor din ‘Spovedanie la Tanacu’, iar al doilea roman şi filmul documentar – făcut de autoare – au fost folosite pentru informaţii de background şi psihologia personajelor”, declară Tatiana Niculescu Bran.
“Ce-mi lipseşte mie în film, poate, e ceea ce nu mi-a lipsit în piesa lui Andrei Şerban, dramatizare a ‘Spovedaniei la Tanacu’, anume ‘un dincolo’, o dimensiune spirituală”, spune Tatiana Niculescu Bran.
Dincolo de dealuri se apropie de o ecranizare a cărţii „Spovedanie la Tanacu”. Dar de ce nu este întru totul o ecranizare, explică pentru Cinemagia scriitoarea însăşi: „Personajele și locurile se numesc altfel, iar biografia personajelor nu e urmărită în detaliu. Replicile lor sunt, în mare, altele, păstrând sensul celor din “Spovedanie…” Scene pe care eu le-am reconstituit în carte din documente, mărturii şi interviuri, sunt refăcute în film în limbajul imaginii și cu privirea fină din spatele camerei, care îi e caracteristică lui Cristi Mungiu. Pe de alta parte, există detalii vizuale ori replici preluate ca atare. De pildă, când m-am dus să vorbesc cu doctorul de la Psihiatrie, el avea în cabinet – şi asta m-a amuzat la vremea respectivă, şi apare şi în piesa de teatru – o icoană de carton cu Maica Domnului, şi o reproducere, tot pe carton, a Monei Lisa. Regăsim decorul într-una dintre scenele filmului. Pe urmă, în carte dau detalii de interioare, chilia, curtea, biserica, paraclisul, care au fost folosite cu mare dibăcie în reconstituirea lumii personajelor din film. Dar de ce zic că e aproape o ecranizare? Fiindcă filmul urmează firul epic al cărţii, pas cu pas, dupa cum urmează şi principalele linii biografice ale personajelor; urmează scene pe care eu le-am presupus şi reconstituit în carte. Spune, în limbaj cinematografic, aceeaşi poveste…”
„Filmul urmează cartea, în sensul că este despre bune intenţii care duc la un rezultat dezastruos. Este o neînţelegere generală a celuilalt, care e diferit, şi rezultatul final este moartea cuiva”, concluzionează T. Niculescu Bran.
Multe cereri de ecranizare a cărţii „Spovedanie la Tanacu”
Modul în care a fost scris scenariul lui După dealuri a făcut-o pe scriitoare să accepte colaborarea cu Cristian Mungiu, anterior ea refuzând mai multe propuneri de aducere pe ecran a poveştii. Romanul „Spovedanie la Tanacu”, dramatizat de autoare, a devenit în 2007 piesa de teatru cu titlu omonim, în regia lui Andrei Şerban, şi în 2008, un film documentar – Cazul Tanacu – realizat de Tatiana Niculescu Bran, Ionuţ Teianu şi Mirel Bran. Se pare că primul care a avut intuiţia că această carte e un film a fost Andrei Şerban. După ce a citit cartea, i-a scris autoarei că ar vrea să facă pe baza romanului primul lui film, dar ulterior a optat pentru un spectacol de teatru.
Aproape în acelaşi timp, Lucian Pintilie a vrut să facă o ecranizare a cărții, dar Tatiana Niculescu Bran a declinat oferta, din cauza diferențelor de viziune asupra scenariului. Apoi Radu Gabrea a vrut să facă filmul, după care Corneliu Porumboiu a cochetat cu ideea.
Singurul regizor cu care scriitoarea spune că a colaborat foarte bine este Andrei Şerban, pentru că el a avut viziunea cea mai apropiată de adevăr. Aşa s-a născut piesa de teatru care a avut premiera la New York în 2007, cu titlul Deadly Confession, a fost apoi jucată la Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Paris şi Lodz, în Polonia. În 2011, Tatiana Niculescu Bran era contactată de Cristian Mungiu.
„Scenariul lui Cristian Mungiu mi-a plăcut imediat. Era bine scris, cu mult talent, urmărea firul epic din ‘Spovedanie la Tanacu’. Descurajasem tentative anterioare cu sentimentul că nu aveau nicio legătură cu ce scrisesem eu, cu versiunea faptelor la care ajunsesem după aproape trei ani de documentare”.
Cum a ajuns Mungiu sa faca filmul:
În 2007, la New York, Cristian Mungiu îşi promova filmul „4,3,2″, după succesul de la Cannes, unde filmul luase Palme d’Or.
Andrei Şerban l-a invitat la repetiţiile piesei de teatru ‘Spovedanie la Tanacu’. Tatiana Niculescu Bran se afla şi ea acolo, pentru că dramatizase textul cărţii şi juca propriul rol.
Aşa lua Cristian Mungiu contact cu povestea – altfel decât o citise toată lumea din ziare… Mungiu a asistat la una dintre repetiţii şi a vorbit cu Andrei Şerban despre caz, despre piesă, despre cum s-ar putea face film.
Regizorul şi scriitoarea s-au reîntâlnit în toamna lui 2011, când Cristian Mungiu se pregătea să depună scenariul la concursul organizat de CNC.
Nota mea, VR: Nimeni nu l-a intrebat niciodata pe parintele Daniel Corogeanu daca este de acord sa ii fie jucata drama, cu interpretari “artistice” anticrestine, pe scene de teatru sau in filme de prost gust. Nici Tatiana Niculescu Bran, nici Andrei Serban, nici Cristian Mungiu.
De ras daca n-ar fi de plans, pentru cinematografia “romaneasca”, cel putin. Mungiu, cel cu doua scenarii plagiate la activ, a fost premiat acum la Cannes pentru… scenariul filmului “Dupa dealuri”, scenariu care reproduce de fapt cartile Tatianei Niculescu Bran, “Spovedanie la Tanacu” si “Cartea Judecatorilor”. Dar impostura merge mai departe: stirea Mediafax nu o aminteste nicaieri pe autoarea cartilor si, de fapt, nici cartile 🙂 ! Inainte de premiera parca stiau, totusi, ceva, stiristii Mediafax: “cărţile Tatiana Niculescu-Bran au inspirat scenariul peliculei”. Bravo, Cristian Mungiu! Ai copiat frumos! Mai ales ca e preluata tragedia unor oameni si rescrisa in nota anticrestina, cu calugarite lesbiene si o crima inventata. Scarbos, de-a dreptul. Adevarul despre Tanacu, aici.
Mai bine citim si ce scrie Le Point despre “Deceptia Mungiu“: “Doua ore si jumatate pentru a ne bate la cap cu aceasta ideea [ca religia e proasta] e prea mult.”
Iata ca povestea nu se termina aici. Un cititor avizat ne atrage atentia asupra unui aspect si mai ridicol. Dar mai intai sa o prezentam pe Ioana Uricariu (foto sus si dreapta), care este regizoarea episodului “Legenda activistului in inspectie”, al carui scenariu a fost plagiat de Mungiu dupa regizorul Ioan Carmazan, profesor de regie film la Universitatea de arta Mediapro si membru al CNA si CNC:
“Ioana Uricaru povesteşte despre cum a influenţat-o fostul său coleg de generaţie în producţiile pe care le regizează. Cu filmul „Legenda activistului în inspecţie“, coordonat de Cristian Mungiu în proiectul „Amintiri din Epoca de Aur“, regizoarea Ioana Uricaru (39 de ani) a debutat în 2009”, scrie ziarul Adevarul intr-o articol promotional in care, insa, ii greseste numele “promovatei”. Corect: Uricariu.
Alte citate din articolul din Adevarul care poarta titlul “Mungiu m-a invatat cum se face un film” (Halal!):
“Regizoarea a debutat în 2009 cu filmul „Legenda activistului în inspecţie”, în proiectul „Amintiri din Epoca de Aur”, coordonat de Cristian Mungiu, fostul său coleg de generaţie. „Am învăţat foarte multe de la Cristian Mungiu – să scrii un scenariu, ce înseamnă să faci film, cum se «simte» un film”, mărturiseşte Ioana.
De 10 ani, ea trăieşte la Los Angeles, unde a obţinut un master în producţie de film, la prestigioasa University of Southern California, cotată drept cea mai bună şcoală de film din Statele Unite.
Ioana Uricaru a fost selecţionată la rezidenţa Cinefondation, un program al Festivalului de la Cannes pentru tineri regizori, şi a fost voluntar în campania electorală a lui Barack Obama. Tătăl ei este scriitorul Eugen Uricaru, Ioana fiind influenţă de faptul că a crescut într-o casă plină de cărţi, unde se vorbea şi despre filme.”
Am incheiat promovarea :).
Interesant, nu? De ce? Pentru ca, asa cum ne informeaza la obiect un cititor, caruia ii multumim pe aceasta cale, poate si mai “interesant este faptul ca episodul cu tiribomba, cel bazat pe scenariul plagiat dupa nuvela lui Carmazan, a fost regizat de IOANA URICARIU. IOANA URICARIU, fiica prozatorului EUGEN URICARIU.
Eugen Uricariu, fost informator al Securitatii ce a fost deconspirat de Doina Cornea, este in prezent presedinte la COPY RO. Printre altele COPY RO este chemat sa vegheze la protejarea scriitorilor impotriva plagiatorilor.”
Iar de la Alexandru Petria aflam ca la COPYRO – Societatea de Gestiune Colectiva a Drepturilor de Autor, locul de munca al lui Eugen Uricariu, conform unui control al ORDA – Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor, sunt Nereguli grave!
“Ioana, fiica scriitorului Eugen Uricariu, a crescut într-un mediu literar. A văzut de mică artişti şi a învăţat să separe celofanul de adevăr.”, se scrie intr-o revista de femei. Problema e ca a ramas cu celofanul in mana.
Consiliul de Administratie al Centrului National al Cinematografiei
Re: Cazurile de Frauda si Plagiat ale lui Cristian Mungiu
FRÁUDĂ,fraude, s. f. Înșelăciune, act de rea-credință săvârșit de cineva, de obicei pentru a realiza un profit material de pe urma drepturilor altuia; hoție. ♦ Sumă sustrasă prin înșelăciune, prin defraudare. [Pr.: fra-u-] – Din fr. fraude, lat. fraus, fraudis.
Sursa: DEX ’98 (1998)
PLAGIÁT,plagiate, s. n. Acțiunea de a plagia; plagiere. ♦ (Concr.) Operă literară, artistică sau științifică a altcuiva, însușită (integral sau parțial) și prezentată drept creație personală. [Pr.: -gi-at] – Din fr. plagiat.
Sursa: DEX ’98 (1998)
In anul 2007, filmul “4 luni, 3 saptamani si 2 zile” scris si regizat de Cristian Mungiu primea, dupa cum stiti, premiul Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes. Cu toate acestea, filmul lui Mungiu nu a fost nominalizat pentru Globul de Aur conferit de Academia Americana de Film, nu a fost inclus nici printre filmele nominalizate la premiile BAFTA, ale Academiei Britanice de Film si Televiziune, pentru film in alta limba decat engleza si nu a fost nominalizat nici pentru Leul de Aur al Festivalul de Film de la Venetia. Luata de propriul val creat in urma succesului de conjuctura de la Cannes, presa din Romania nu a luat in seama o acuza grava: filmul lui Cristian Mungiu a fost plagiat dupa scenariul scriitorului Dan Mihu, “Sa iubesti si sa tragi apa”, prezentat – culmea! – cu un an inainte, la un concurs HBO din al carui juriu facea partea chiar Mungiu. Atasam mai jos cele doua scrisori edificatoare, catre public si catre Cristian Mungiu, ale dlui Dan Mihu (Anexa 4).
Din pacate, nu numai presa nu a aprofundat acest caz de frauda ci nici comunitatea din care faceti partea Dvs, a cineastilor din Romania. Aceasta i-a permis lui Cristian Mungiu sa mearga mai departe pe calea plagiatului cand a solicitat de la Centrul National al Cinematografiei finantare pentru o productie de grup, intitulata “Amintiri din epoca de aur”, “un film de lungmetraj” care, conform afisului, prezentarilor promotionale si propriilor afirmatii, este “un film scris de Cristian Mungiu si regizat de Ioana Uricaru, Hanno Hoefer, Razvan Marculescu, Contantin Popescu si Cristian Mungiu”. (Anexa 3). Aici se deschid doua probleme:
1. Suspiciunea de frauda materiala: dubla finantare.
Conform unor informatii din cadrul CNC, filmul “Amintiri din epoca de aur”, in realitate nu un lung-metraj, dupa cum afirma Cristian Mungiu, ci un lung-colaj, realizat din mai multe episoade independente regizate de alti colaboratori, a primit finantare atat ca “lungmetraj” dar, in acelasi, timp, cateva dintre episoadele lui au beneficiat la randul lor de finantare tot de la CNC, separat, inainte de a se realiza “lungmetrajul”. Va rugam sa cercetati acest caz si sa edificati publicul si organele abilitate.
2. Frauda intelectuala, etica si morala: vinovatia de plagiat, pe care o dovedim aici.
In prima parte a “lungmetrajului” numit, intitulata “Tovarasi, frumoasă e viata!”, se gaseste episodul “Legenda activistului în inspecţie” al carui sinopsis suna asa: “Un activist de la centru porneşte să inspecteze traseul vizitei de lucru care urmează să aibă loc în ziua următoare şi insistă ca ordinele să-i fie respectate întocmai. Absurdul e la el acasă, iar totul devine grotesc atunci când autorităţile locale se văd blocate toată noaptea în laţurile de la bâlci şi se învârt până în zori.” In realitate, episodul, centrat pe scena caruselului, este furat/plagiat la virgula, daca putem spune asa, din cartea regizorului Ioan Carmazan, “Povestiri din Bocsa”, publicata in 1983 la Editura Facla si republicata dupa 1990 la Editura Tim Resita (foto). Intr-o declaratie publicata ieri, 21.05.2012, regizorul Ioan Carmazan, profesor de regie film la Universitatea de arta Mediapro si membru al CNA, a reiterat aceasta acuzatie (Vedeti: Cristian Mungiu acuzat de plagiat si de regizorul Ioan Carmazan. Anticrestinism: “Dupa dealuri” este cel mai putin amuzant dintre filmele cu calugarite lesbiene si ex iubite psihopate – Hollywood Reporter. O fundatura – Paris Match). Publicam mai jos extrasul din cartea de povestiri a regizorului Ioan Carmazan (Anexa 1) si furnizam episodul in cauza spre vizionare si comparatie (Anexa 2). Nu exista nici un dubiu: scenariul este furat.
Ce solicitam:
1. Sa luati masurile care se impun: analizarea si judecarea cazului.
2. Sa retrageti toate finantarile obtinute de catre Cristian Mungiu prin intermediul unor fraude intelectuale.
Respectiv: prin Hotărârea nr. 260/30.11.2011 a Consiliul de Administraţie al Centrului Naţional al Cinematografiei, Cristian Mungiu primeste sprijin financiar nerambursabil suma totala de 1.630.996 lei (aproximativ 400.000 de euro) “pentru calitatea artistică” si “succesul de public” rezultate prin doua fraude: “a filmului ,,4 luni, 3 saptamani si 2 zile’’” si “pentru succes de public a (sic) filmelor ,,4 luni, 3 saptamani si 2 zile’’.’’ ,,Amintiri din Epoca de Aur 1 – Tovarasi, frumoasă e viata!’’ + Amintiri din Epoca de Aur 2 – Dragostea în timpul liber’’ producător SC Mobra Film SRL, regia Cristian Mungiu, sprijin ce ii revine producătorului si regizorului filmelor”. (Observati cum frauda intelectuala se extinde intr-un document oficial: “Amintiri din epoca de aur” are in realitate cinci regizori, nu unul singur – Sursa: https://www.cncinema.abt.ro/Files/Documents/fls-1302.pdf)
Dl Cristian Mungiu, aflat zilele acestea la Cannes, afirma ca “nu intelege de ce se construieste o catedrala ortodoxa intr-o tara saraca care n-are decat 5000 de scoli si mai putin de 500 de spitale” (interviuTHR).
Nici noi nu intelegem de ce trebuie sa primeasca dl Mungiu fonduri nerambursabile de sute de mii de euro, din buzunarul acelorasi romani saraci, in baza unor fraude de cea mai joasa speta.
Asteptam un raspuns care tine de deontologia si demnitatea profesiei Dvs.
Anexa 1: Extrasul din cartea lui Ioan Carmazan “Povestiri din Bocsa” (Editura Facla, 1983 / Editura Tim Resita)
“Povestea lui Vili Tuscan”
(…) Si Pătru a inceput domol sa povesteasca:
– Stiti ca Ina pe vremuri umbla cu ringhispilul (caruselul) din sat in sat. Ajutor il avea pe Moise, se zice ca ar fi fost copilul ei din flori, dar nimeni nu stia precis. Ea cu Moise aveau cocia mare cu doi cai si cu asta umblau prin sate. Acu’, intr-o iarna, cam pe la vremea Craciunului, nimeresc intr-un sat pe langa Bozovici. Se duce Ina la primarie sa-i semneze primarul ordinul sa instaleze ringhispilul. Ala nici nu vroia sa auda. Se roaga Ina. Primarul, nimic si nimic. Ii spune sa vina maine ca pana maine are treaba pana peste cap.
Vine Ina a doua zi si cand colo la primarie era un chef mare. Acu’ Ina, daca vede ca e petrecere se duce si cumpara o damigeana de rachie, niste carnati ca, deh, era femeie umblata, si intra si ea. De cum o vad cu damigeana si carnati se schimba povestea. O invita pe Ina sa bea cu ei, ca Ina era si ea cam betiva. Se incinge chef mare. Si la un moment dat Ina scoate hartia de aprobare sa i-o semneze careva. Primarul, se cam imbatase; ii spune “Uite ce-i, eu ti-o semnez dar te duci, montezi ringhispilul si vii sa ne iei si pe noi, noi ne urcam primii, noi si cu tine!” Bun, zice Ina. Gata, s-a facut!
Pleaca Ina fericita. Cand ajunge la cocie, Moise se imbatase de suparare si dormea dus. Ce sa faca femeia: se apuca noaptea si monteaza singura ringhispilul. Dupa vreo doua ceasuri de munca, fiindca, ce crezi, era lucru greu mai ales pentru o femeie, termina Ina treaba si asa, murdara si transpirata, hop inapoi la primarie. Cand a intrat ea, aia se imbatasera asa de tare ca dormeau cu totii. Si atunci Ina n-a mai vrut sa-i scoale.
S-a asezat intr-un colt, a luat cativa carnati ca i se facuse foame si catva tuica. Tacuta, manca si bea. Numa’ ce se trezeste primarul si-o vede. Da cu tine ce-i aici? Nu o mai tinea minte. Pai sa vedeti, ii spuse Ina repede totul, ca se speriase ca nu-i mai da autorizatia. Primarul incepe sa rada. Bea cu Ina cativa deti si se imbata la loc. Acu’ i se infierbanta sangele si zice: “Gata, l-ai montat?” Da, zice Ina. Si numai ce mi ti-i scoala primarul pe toti si hai la ringhispil, sa ne dam in lanturi. Au strambat unii din nas, s-au sculat cu chiu cu vai dar primarul nimic, ca imediat toti pana la unul sa porneasca.
Ajung, se urca in ringhispil. Ina, deh saraca, se urca si ea ca primarul io zis “Fara tine eu nu ma urc”. Ce sa faca femeia? Bun, sunt toti urcati dar cine sa dea drumul la motor? Se duce Ina si-l scoala pe Moise, care era beat mort. Ii toarna o vadra de apa-n cap si-l trezeste. Ina se urca si-i spune sa porneasca ringhispilul. Da drumul Moise la tiribomba si se duce sa se culce la loc.
Dupa un timp, unuia i se face rau. Primarul tipa la Ina sa opreasca. Ina tipa dupa Moise, dar Moise doarme tun. Incep cu totii sa tipe, dar ala parca murise. De la un timp, de invarteala, primarului i s-a facut rau si a inceput sa vomite. Cu totii tipau la Ina dar ea ce sa faca?! Ea stiuse ca umpluse rezervorul de benzina si stia ca acum tiribomba nu se mai opreste decat cand s-o termina benzina. Unii varsau, altii lesinau. Ina, de suparare, a inceput sa cante. Si vezi, asa s-au invartit pana dimineata in tiribomba.
Dimineata cand s-a trezit Moise si a iesit de sub paie a vazut ringhispilul ca se invarte. La inceput a crezut ca viseaza dar pana la urma s-a dus si l-a oprit. Cei din lanturi erau pe jumatate morti. Numai Ina adormise bine in scaun. Cand a sculat-o Moise a inceput sa-si smulga parul din cap. Si vezi, de atunci, din ziua aia i-au confiscat si ringhispilul si i-au luat si autorizatia.” (Pag 85-87)
Anexa 2: Episodul “Legenda activistului în inspecţie” din filmul ,,Amintiri din Epoca de Aur 1 – Tovarasi, frumoasă e viata!’’
(interviu inclus în volumul „Noul val” în cinematografia românească, Grup Editorial ART, Bucureşti,2006)
“(…) Al doilea tău lungmetraj(de fapt prima parte dintr-un proiect colectiv) a obţinut o subvenţie de la CNC, sub numele Amintiri din Epoca de Aur. Despre ce amintiri este vorba? Se va alinia filmul trendului nostalgic, prezent nu doar în cinematografia, ci şi în literatura noastră recentă?
În bună măsură, atmosfera e nostalgică, dar nu ştiu dacă e un trend. Nostalgia e, de fapt, pentru tinereţea noastră, cea de care ne face plăcere să ne amintim. Copii fiind, noi nu am experimentat pe pielea noastră ororile comunismului, fiind martori şi cobai, ca generaţie de „decreţei”, doar la neajunsuri minore, ca învăţatul la bateria auto sau defilatul de 23 August. Dar comunismul târziu avea un fel de derizoriu al lui, nimeni nu se mai lua în serios. Ca orice perioadă de restricţii, el a generat în noi mai multe lucruri demne de povestit decât orice perioadă de bunăstare.
De ce îţi scrii singur scenariile?
Le scriu singur pentru că nu mi s-a întâmplat să întâlnesc pe cineva cu care să le scriu sau care să le scrie în locul meu. Eu nu sunt doar regizor, pentru mine, povestea e esenţială şi felul în care aleg să o spun contează în cea mai mare măsură. Şi, din păcate, nu există o şcoală românească de scenaristică, care să formeze oameni pe care să te poţi baza, iar nivelul multor scenarii româneşti, chiar dintre cele care ajung să primească finanţare, e adesea penibil.
Scenariile tale dovedesc reale calităţi literare. Te-ai gândit vreodată la o carieră de prozator?
Mă consider un fel de prozator care face filme. Sunt foarte multe lucruri pe care am să le povestesc, dar care nu sunt potrivite pentru film, şi, ca atare, le voi povesti în scris la un moment dat. Scrisul are pentru mine un mare avantaj. E locul în care îmi stăpânesc cel mai bine mijloacele şi în care rezultatul nu depinde de nimeni altcineva. De multe ori, mă gândesc că, într-o bună zi, voi ajunge numai să scriu, dar sper ca până atunci să mai fac nişte filme. (…)”
Pentru alte afirmatii privind paternitatea asumata a scenariului vedeti si site-ul productiei:www.amintiridinepocadeaur.ro
Anexa 4. Cazul Dan Mihu
Să iubeşti şi să tragi apa
Cîştigător lung metraj HBO
Motivaţia juriului: Un scenariu care nu pierde timpul, original prin subiectul ales, frust, fără a fi melodramatic şi modern ca demers prin felul în care-şi conţine tensiunea interioară.
Autor, Dan Mihu, membru al Uniunii Scriitorilor din 1997
Buna ziua,
Acesta este un mail colectiv, de aceea, celor care nu ma cunosc le spun ca numele meu este Dan Mihu, sunt jurnalist si scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania (din 1997). Incepand din 1992 am publicat o serie de piese de teatru, lucrari de proza si scenarii de film, am luat mai multe premii literare la concursuri nationale si o simpla cautare pe Google ar trebuie sa va spuna restul istoriei mele.
Stiu ca pare greu de crezut, acum ca dl Mungiu este eroul zilei, insa sustin ca domnia sa a preluat exact tema propriului meu scenariu, premiat chiar de domnia-sa in vara anului trecut la concursul de scenarii originale HBO 2006.
Contand pe o reactie rece din partea dumneavoastra, va prezint direct faptele:
– anul trecut in aprilie, trimiteam la concursul HBO scenariul “Sa iubesti si sa tragi apa”, drama unei femei simple, care face un avort ilegal, in ultimii ani ai comunismului si este silita sa scape cumva de avortonul ei, expus in mod brutal si socant
– in juriul concursului de anul trecut se afla si dl Mungiu
– in luna mai eram declarat finalist cu sus-numitul scenariu
– in iunie, la TIFF, primeam premiul pentru lungmetraj; motivatia juriului: “Un scenariu care nu pierde timpul, original prin subiectul ales, frust, fără a fi melodramatic şi modern ca demers prin felul în care-şi conţine tensiunea interioară.”
– in mai anul acesta, dl Mungiu ia la Cannes un Palme d’Or cu “4 luni…”; conform presei internationale, filmul sau trateaza aceeasi tema a avorturilor ilegale si prezinta imagini socante cu un avorton in baie
– in cadrul ceremoniei de premiere dl Mungiu declara franc ca “acum un an nici nu visam la acest proiect.” Mai exact, intr-un interviu acordat Evenimentului zilei sustinea ca a terminat versiunea finala in luna iulie, asta dupa ce (conform Re:Publik), scrierea integrala a scenariului a durat sub doua luni
Pentru comparatie, scenariul meu, premiat (si) de dl Mungiu, poate fi descarcat liber de la adresa https://editura.liternet.ro/carte/222/Dan-Mihu/Sa-iubesti-si-sa-tragi-apa.html , impreuna cu un scurt comentariu al unui alt membru al jurului, dl Cretulescu. Dupa ce veti citi premisa scenariului, va rog sa rememorati cate scenarii sau carti pe aceasta tema ati citit in ultimii 10 ani?
Nu incerc sa confisc subiectul avorturilor ceausiste, dar:
– dezaprob faptul ca dl Mungiu s-a prevalat de pozitia sa in juriu pentru a cauta idei proaspete apte de a fi rescrise ulterior de domnia sa
– sunt uluit de viteza neobisnuita (remarcata si de el insusi) cu care a rescris un scenariu pe exact aceeasi tema, l-a finantat, l-a filmat, l-a montat si l-a prezentat in premiera la Cannes
– mi se pare total nedrept faptul ca a fortat (pe ascuns) finalizarea propriei sale productii, intuind probabil faptul ca noi ne vom confrunta cu greutati in gasirea finantatorilor/producatorilor – atitudinea sa mi se pare cel putin neloiala
Culmea cinismului este ca juriul punctase tocmai originalitatea temei si partitura tragica a principalului rol feminin. De acum, adio originalitate… Cine isi imagineaza ca anul viitor la Cannes va fi selectat un al doilea film despre avorturi ceausiste e cel putin naiv.
Ma bucur ca in acest an HBO Romania a renuntat la serviciile domniei sale in calitate de jurat. Din punctul meu de vedere, prestatia sa a fost de-a dreptul descalificanta si sper ca abuzul lui sa aiba drept consecinta macar evitarea invitarii domniei sale in alte jurii viitoare.
Asteptand o atitudine obiectiva din partea dumneavoastra, nu pot decat sa deplang faptul ca anul acesta a castigat Palme d’Or-ul un film ce si-a obtinut finantarea prin scandal si tema prin furt, fiind prezentat pe furis direct la Cannes, in speranta ca invingatorilor li se iarta totul.
Al dumneavoastra,
Dan Mihu
PS: Sunt constient ca prin aceasta contestatie spun adio participarii la alte concursuri similare in tara, dar sper ca viitorii competitori sa se bucure de un tratament mai cinstit decat cel de care am avut eu parte.
Iată şi mailul trimis de Dan Mihu lui Cristian Mungiu:
Domnule Mungiu,
Legat de luarea mea de pozitie, tin sa va fac cunoscut ca NU va acuz de plagiat. Nimic mai fals. Observ insa faptul ca, daca n-ati fi fost in juriul HBO de anul trecut, nu ati fi scris acum un scenariu socant pe tema avorturilor din Romania ceausista. pentru ca “acum un an nici nu va gandeati la acest proiect”. Iar eu as fi facut propriul meu film pe aceasta tema inaintea dumneavoastra. Si asa ar fi fost normal, pentru ca – intre noi doi – eu am scris (asa cum m-am priceput) primul pe aceasta idee. Care nu e nici Revolutia Romana, nici caderea turnurilor gemene, nici alt eveniment public.
Acum nu pot decat sa astept urmatoarea sesiune de finantare de la CNC (de fapt, sincer, n-o mai astept pentru ca maine dimineata cred ca voi fi anuntat ca nu mai avem nici co-producatori). Prezenta unui regizor in juriu ne-ar fi indreptatit pe noi scenaristii sa visam ca sunteti acolo pentru a cauta un scenariu pe o idee care sa vi se potriveasca. Nu tineam cu tot dinadinsul sa facem un film impreuna. M-as fi multumit insa cu un simplu mail amical in care sa-mi spuneti ca veti scrie pe tema asta. Astfel avertizat, sa zicem ca ar fi fost o competitie corecta. Faptul ca ati facut filmul pe ascuns si l-ati dus direct la Cannes, nu mi-a lasat nicio alta optiune de reactie.
Socul a fost prea mare…
Iar deziluzia a fost totala. Nu ma asteptam la un astfel de gest de la un regizor tanar, aflat la al doilea sau lung-metraj. Credeam ca ideile incep sa se “imprumute” mai incolo, cand ai cam spus ce aveai de spus si incepi sa te uiti prin ograda vecinilor.
Acum astept filmul.
Pastrand aceeasi atitudine decenta Dan Mihu isi exprima dezamagirea ca reactia sa a fost interpretata tendentios.
O ultima precizare
” Eu am prezentat faptele cat am putut de rece. Sunt dezamagit ca reactia mea a fost interpretatat tendentios si expusa brutal si inexact drept o acuzatie de plagiat. In luarea mea de pozitie nu m-am lansat in injurii si am incercat sa verific si sa ras-verific tot. Amavut la dispozitie un intreval de timp foarte scurt. Va rog sa rememorati singuri cand ati aflat dumneavoastra despre subiectul filmului sau. Cam tot atunci am aflat si eu. La cateva zile dupa prezentarea la Cannes.
Cei interesati sa judece la rece aceasta situatie o vor face. Pe ceilalti nu am cum sa-i conving de nimic. Raman insa la opinia mea ca daca nu participam la concurs, probabil ca dl Mungiu nu si-ar fi scris inca scenariul (“acum un an nici nu visam la acest proiect”). Deasemenea, poate ca nu-l scria daca nu era in juriul care l-a citit si premiat.
Sunt sigur ca filmul e o capodopera, a obtinut totusi un Palme d’Or. Spun doar ca l-ar fi putut obtine altfel. I-a fost probabil teama sa iasa al doilea cu un film despre avorturi, dupa filmul nostru. Chiar daca ar fi fost mai bun. E o teama fireasca. Dar asta nu-l scuza.
Singurul lucru care ma dezamageste este atitudinea unei bune parti a publicului si chiar a unor critici si scriitori. Atata vreme cat genul asta de practici sunt socotite normale, nu vom lua la Cannes niciunpremiu pentru scenariu original. Pentru ca nu vom avea niciodata scenaristi, ci doar regizori plecati la shopping de idei si capabili sa rescrie in mod adecvat orice tema li se potriveste.
July 29th, 2014 
VR 
1.07.2014, Vatican (Catholica) – Sâmbătă, 28 iunie, a avut loc în Capela Sixtină concertul cu titlul “Ut unum sint. Tradiţia muzicală a celor doi plămâni ai Bisericii”, cu participarea Corului Sinodal al Patriarhiei de Moscova şi a corului Capela Muzicală Pontificală Sixtină, informează un material al Radio Vatican. Cele două coruri au interpretat, sub conducerea alternată a propriilor dirijori, piese de repertoriu emblematice pentru cele două Biserici.
Posted in 
Tags: 
