Posts Tagged ‘Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor’

Pastorala Înaltpreasfinţitului Pimen: „Magii ne arată că ştiinţa şi cultura îndreaptă pe om spre Dumnezeu”



Troparul Nasterii Domnului – Concert de colinde la Mitropolia Moldovei si Bucovinei de ZiaristiOnlineTV

De-a lungul veacurilor, întreaga lume a omenilor de cultură şi ştiinţă a urmat pilda magilor, mărturisind credinţa lor în Dumnezeu, cinstindu-L prin demnitatea vieţii lor, aducând roadele muncii lor ca ofrandă lui Dumnezeu pentru binele oamenilor: cultivarea minţii şi propăşirea economică.

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi binecredincioşilor creştini din de Dumnezeu păzita noastră Arhiepiscopie, har, milă şi pace de la Dumnezeu-Tatăl, iar de la noi, arhierească binecuvântare.

Iubiţi credincioşi,

„Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută”, taina mântuirii noastre, se descoperă astăzi în peştera din Betleem; „Fiul lui Dumnezeu, Fiu Fecioarei Se face”.

Dacă sălaşul în care Fiul lui Dumnezeu S-a născut cu trup pentru mântuirea noastră a fost unul cu totul smerit, sărăcăcios, un staul de animale cu o iesle, în schimb văzduhul, bolta cerului, în miezul nopţii, s-a umplut de lumină, „lumina slavei lui Dumnezeu” (Luca 2, 9). Îngerii au umplut văzduhul cu glasul lor, cântând cuvintele: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2, 14).

Primii oameni care s-au împărtăşit de bucuria Naşterii Mântuitorului lumii au fost păstorii care străjuiau turmele lor din jurul peşterii din Betleem, oameni săraci şi smeriţi, oameni mai puţin sau deloc cunoscători de carte; aceşti oameni au fost şi cei dintâi vestitori ai Naşterii Domnului. Aşa a rânduit Dumnezeu: „… alegând pe cele de neam de jos ale lumii, pe cele nebăgate în seamă, pe cele ce nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt, ca nici un trup să nu se laude înaintea lui Dumnezeu”, scrie Sfântul Apostol Pavel (I Corinteni 1, 28-29). Dar, în adânca Sa înţelepciune, Dumnezeu a rânduit vestitori ai Naşterii Sale cu trup şi oameni învăţaţi, oameni de ştiinţă, cercetători ai mersului aştrilor, al stelelor de pe bolta cerului; aceştia au fost cei trei oameni numiţi magi. Ca urmare a observării unei stele care îşi avea direcţia mersului alta decât a celorlalte stele şi la imboldul tainic al inimilor lor, ei au pornit, călăuziţi de acea stea, ajungând la Betleem. Au pornit nu atât pentru a dezlega taina mersului neobişnuit al stelei, ci, cum ne spune Sfânta Evanghelie, „ca să se închine Regelui iudeilor” (Matei 2, 2), Care nu era altcineva decât Pruncul Iisus, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Aceşti oameni de ştiinţă erau şi oameni credincioşi, cu bogate cunoştinţe nu numai în domeniul ştiinţei astronomiei, ci şi în cel al religiei, al religiei mozaice, alta decât cea a lor, oameni care au citit şi cele scrise în cărţile Vechiului Testament cu privire la naşterea cu trup a Fiului lui Dumnezeu, în care se pomeneşte şi de „o stea” (Numeri 24, 17). Prin venirea lor ca să se închine Celui născut în peştera din Betleem, magii ne arată că ştiinţa şi cultura îndreaptă pe om spre Dumnezeu pentru a-L cunoaşte şi, mai mult, pentru a I se închina, a-L cinsti.

De-a lungul veacurilor, întreaga lume a omenilor de cultură şi ştiinţă a urmat pilda magilor, mărturisind credinţa lor în Dumnezeu, cinstindu-L prin demnitatea vieţii lor, aducând roadele muncii lor ca ofrandă lui Dumnezeu pentru binele oamenilor: cultivarea minţii şi propăşirea economicã.

Dreptmăritori creştini,

„Harul mântuitor al lui Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor (în peştera din Betleem – n.n.) învăţându-ne pe noi să lepădăm fărădelegea şi poftele lumeşti şi, în veacul de acum, să trăim cu înţelepciune, cu dreptate şi cu cucernicie” (Tit 2, 11-12). Acest har ni se împărtăşeşte, după cum bine ştim, în Sfintele Taine ale Bisericii nostre Ortodoxe.

Cu purtare de grijă părintească, Sfântul Sinod al Sfintei noastre Biserici a hotărât ca în cursul anului viitor, pentru o mai bună sporire în strădaniile noastre duhovniceşti pentru dobândirea mânturirii, să fie tot mai mult prezente în viaţa noastră personală şi în rânduiala liturgică două Sfinte Taine: Taina Spovedaniei şi Împărtăşaniei, Sfinte Taine care stau într-o strânsă legătură una cu alta. Nu ne putem împărtăşi cu Prea Sfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos fără spovedanie, în care ni se dă iertarea păcatelor pentru a ne împărtăşi spre viaţă veşnică şi nu spre osândă veşnică. Cât de des trebuie să ne spovedim? Răspunsul ne este dat de conştiinţa noastră şi de cuvintele: „Ori de câte ori vei cădea, ridică-te!”. Cât de des ne putem împărtăşi? Să ascultăm ce ne spun doi mari Sfinţi Părinţi ai Bisericii noastre Ortodoxe. Sfântul Ioan Gură de Aur: „Mulţi cu Tainele acestea o dată întru tot anul se împărtăşesc, iar alţii de două ori, alţii de multe ori. Deci către toţi ne este nouă cuvântul, nu numai către cei de aici, ci şi către cei ce vieţuiesc în pustie. Că aceia o dată într-un an se împărtăşesc, iar de multe ori şi după doi ani. Aşadar care sunt nouă mai primiţi? Cei de o dată? Cei ce de multe ori? Cei ce de puţine ori? Nici cei ce o dată, nici cei ce de multe ori, nici cei ce de puţine ori se împărtăşesc, ci cei ce cu ştiinţa gândului curată, cei ce cu inima curată, cei ce cu viaţa neprihănită. Cei ce sunt întru acest fel totdeauna să se apropie, iar cei ce nu sunt întru acest fel, nici măcar o dată. Pentru ce? Pentru că îşi iau lor judecată şi osândă, şi muncă, şi pedeapsă. Şi să nu te minunezi! Că, precum hrana, care este fireşte hrănitoare, de va cădea întru acela care este plin de mâncări şi umezeli rele, toate le pierde şi le strică şi se face pricinuitoare de boală, tot astfel şi acestea ale înfricoşatelor Taine” (Sf. Ioan Gurã de Aur, Puţul şi împãrţirea de grâu, Ed. Buna Vestire, Bacău, 1995, p. 486-487).

„Când aveţi să vă apropiaţi de această înfricoşătoare şi dumnezeiască masă şi de Sfânta Împărtăşanie, faceţi aceasta cu frică şi cu cutremur, cu conştiinţa curată, cu post şi cu rugăciune … Să ne cutremurăm când ne apropiem, să mulţumim, să cădem cu faţa la pământ, mărturisindu-ne păcatele noastre, să vărsăm lacrimi, bocind răutăţile noastre, să înălţăm lui Dumnezeu rugăciuni stăruitoare. Şi aşa, curaţi, să ne apropiem în linişte şi cu rânduiala cuvenită, ca unii ce ne apropiem de Împăratul cerurilor” (Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvânt la ziua Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos în Predici la sărbători împărăteşti şi cuvântări de laudă la sfinţi, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2006, p. 21-22).

Sfântul Ioan Damaschin: „…mulţi primesc această dumnezeiască Jertfă o dată pe an, iar unii de două ori, iar alţii, de multe ori. Dar cuvântul nostru nu este numai către aceştia din urmă, ci şi către cei ce stau în pustie, fiindcă aceştia o dată pe an se împărtăşesc, iar, de multe ori, şi după doi ani. Atunci, dar, în care chip să se primească Sfânta Jertfă? Oare ca cei care o dată pe an sau mai rar se împărtăşesc sau ca acei ce de multe ori primesc Trupul şi Sângele lui Hristos? Ci, aşa să ştiti, că aceia ce au cugetul curat şi dezlegare de la duhovnic, unii ca aceia de-a pururea să se apropie. Iar, de nu sunt aşa, atunci niciodată să nu se împărtăşeascã. Dar, oare, pentru ce? Pentru că, spre judecata lor o primesc, spre osândă, spre pedeapsă şi chin. Căci cel ce va mânca Pâinea aceasta şi va bea paharul Domnului cu nevrednicie, vinovat va fi de Trupul şi de Sângele Domnului.” (Cuvânt al Sfântului Ioan Damaschin despre împărtăşirea cu Trupul lui Hristos în Pregătirea creştinului pentru Taina Spovedaniei şi Sfânta Taină a Împărtăşaniei, Ed. Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, Suceava, 2012, p. 50)

Iubiţi credincioşi,

Închei cuvântul meu pastoral cu părinteasca urare: Sfintele sărbători ale Naşterii şi Botezului Domnului să le petreceţi cu sănătate, pace, linişte în suflet şi bucurii duhovniceşti! Anul Nou, cu sănătate şi împlinirea dorinţelor binecuvântate de Dumnezeu!

Al vostru de tot binele voitor şi către Domnul pururea rugător,

PIMEN ARHIEPISCOP AL SUCEVEI şI RĂDĂUŢILOR

(Titlul aparţine redacţiei)

Doxologia / Ziaristi Online

Foto: Manastirea Putna

FASCINANT: Episodul plagiat de Cristian Mungiu dupa Ioan Carmazan a fost regizat de Ioana Uricariu, fiica lui Eugen Uricariu, presedintele COPY RO, organizatie care lupta pentru drepturile autorilor si contra plagiatului. O epoca “de aur”

Afacerea plagiatelor lui Cristian Mungiu pare din ce in ce mai groteasca. Roncea.Ro a publicat pana acum doua articole intesate de dovezi:

Cristian Mungiu acuzat de plagiat si de regizorul Ioan Carmazan. Anticrestinism: “Dupa dealuri” este cel mai putin amuzant dintre filmele cu calugarite lesbiene si ex iubite psihopate – Hollywood Reporter. O fundatura – Paris Match

DOVADA PLAGIATULUI in Cazul Cristian Mungiu. Sesizarea oficiala a Uniunii Cineastilor din Romania (UCIN) si a Centrului National al Cinematografiei (CNC). “Legenda activistului în inspecţie” din “Amintiri din epoca de aur” plagiata dupa “Povestiri din Bocsa” de Ioan Carmazan

Iata ca povestea nu se termina aici. Un cititor avizat ne atrage atentia asupra unui aspect si mai ridicol. Dar mai intai sa o prezentam pe Ioana Uricariu (foto sus si dreapta), care este regizoarea episodului “Legenda activistului in inspectie”, al carui scenariu a fost plagiat de Mungiu dupa regizorul Ioan Carmazan, profesor de regie film la Universitatea de arta Mediapro si membru al CNA si CNC:

“Ioana Uricaru povesteşte despre cum a influenţat-o fostul său coleg de generaţie în producţiile pe care le regizează. Cu filmul „Legenda activistului în inspecţie“, coordonat de Cristian Mungiu în proiectul „Amintiri din Epoca de Aur“, regizoarea Ioana Uricaru (39 de ani) a debutat în 2009”, scrie ziarul Adevarul intr-o articol promotional in care, insa, ii greseste numele “promovatei”. Corect: Uricariu.

Alte citate din articolul din Adevarul care poarta titlul “Mungiu m-a invatat cum se face un film” (Halal!):

“Regizoarea a debutat în 2009 cu filmul „Legenda activistului în inspecţie”, în proiectul „Amintiri din Epoca de Aur”, coordonat de Cristian Mungiu, fostul său coleg de generaţie.  „Am învăţat foarte multe de la Cristian Mungiu – să scrii un scenariu, ce înseamnă să faci film, cum se «simte» un film”, mărturiseşte Ioana.

De 10 ani, ea trăieşte la Los Angeles, unde a obţinut un master în producţie de film, la prestigioasa University of Southern California, cotată drept cea mai bună şcoală de film din Statele Unite.

Ioana Uricaru a fost selecţionată la rezidenţa Cinefondation, un program al Festivalului de la Cannes pentru tineri regizori, şi a fost voluntar în campania electorală a lui Barack Obama. Tătăl ei este scriitorul Eugen Uricaru, Ioana fiind influenţă de faptul că a crescut într-o casă plină de cărţi, unde se vorbea şi despre filme.”

Am incheiat promovarea :).

Interesant, nu? De ce? Pentru ca, asa cum ne informeaza la obiect un cititor, caruia ii multumim pe aceasta cale, poate si mai “interesant este faptul ca episodul cu tiribomba, cel bazat pe scenariul plagiat dupa nuvela lui Carmazan, a fost regizat de IOANA URICARIU. IOANA URICARIU, fiica prozatorului EUGEN URICARIU.

Eugen Uricariu, fost informator al Securitatii ce a fost deconspirat de Doina Cornea, este in prezent presedinte la COPY RO. Printre altele COPY RO este chemat sa vegheze la protejarea scriitorilor impotriva plagiatorilor.”

Iar de la Alexandru Petria aflam ca la COPYRO – Societatea de Gestiune Colectiva a Drepturilor de Autor, locul de munca al lui Eugen Uricariu, conform unui control al ORDA – Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor, sunt Nereguli grave!

“Ioana, fiica scriitorului Eugen Uricariu, a crescut într-un mediu literar. A văzut de mică artişti şi a învăţat să separe celofanul de adevăr.”, se scrie intr-o revista de femei. Problema e ca a ramas cu celofanul in mana.

Foto: Adevarul si COPYRO

Apocalipsa vine cu exterminatorul Flutur si Finantele din Suceava: “Mănăstirea Putna nu are calitate de cult religios recunoscut în România”. Ce-i drept, nici baronii locali ai bordelului politic PDL nu au condicuta la zi – FOTO


Mănăstirea Putna şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Suceava au intrat în conflict după ce reprezentanţii statului au depus o contestaţie în anulare la Tribunalul Suceava. Prin acest act, DGFP Suceava solicită anularea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile pronunţată pe 1 iulie 2011, în urma căreia Mănăstirea Putna a câştigat dreptul de a se intabula pe o suprafaţă de 14 hectare de teren, transmite Monitorul de Suceava.

Arhimandritul Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna, a declarat: „În data de 7 decembrie 2011, Direcţia Finanţelor Publice a Judeţului Suceava, ca reprezentant al Statului Român, a depus la Tribunalul Suceava o contestaţie în anulare prin care cere să se anuleze hotărârea judecătorească menţionată. Acest demers al unei instituţii publice ne surprinde cu atât mai mult cu cât, mai ales în ultimii ani, lumea politică şi mass-media au încercat să ne convingă că nu se poate concepe un stat de drept în care să nu se garanteze respectarea proprietăţii private. Urmare a acestor intervenţii, majoritatea cetăţenilor şi-au recuperat sau au fost despăgubiţi pentru proprietăţile confiscate abuziv de către regimul comunist”.

Reprezentanţii clerului şi-au arătat surprinderea vizavi de o serie de menţiuni care apar în contestaţia în anulare depusă de DGFP Suceava.

Mai exact, se arată că instanţa care a dat câştig de cauză Mănăstirii Putna în luna iulie a acestui an nu a observat că acţiunea trebuia timbrată. Pentru a beneficia de acest avantaj, Mănăstirea Putna trebuia să fie înscrisă în rândul cultelor religioase recunoscute în România conform Anexei 1 din Legea 489/2006.

Reclamanta Mănăstirea Ortodoxă Putna nu are calitatea de cult religios recunoscut în România, nefiind scutită de la plata taxelor (n.a. – taxă de timbru şi taxă de timbru judiciar)”, se arată în contestaţia în anulare formulată de DGFP Suceava.

Cititi: Finantele din Suceava vor sa confiste moastele Sfantului Voievod Stefan cel Mare. Civic Media face apel la romanii din institutiile “statului roman” sa recastige statul roman pentru romani si Romania. Solidarizare cu Sfanta Manastire Putna atacata de locotenentii baronului local PDL, Gheorghe Flutur

Finantele din Suceava vor sa confiste moastele Sfantului Voievod Stefan cel Mare. Civic Media face apel la romanii din institutiile “statului roman” sa recastige statul roman pentru romani si Romania. Solidarizare cu Sfanta Manastire Putna atacata de locotenentii baronului local PDL, Gheorghe Flutur

Cititi si dati mai departe!

Civic Media face apel la romanii din institutiile “statului roman” sa recastige statul roman pentru romani si Romania

Asociatia Civic Media, formata din jurnalisti care au actionat public pentru Romania, incepand cu 21 decembrie 1989, se solidarizeaza cu Sfanta Manastire Putna, leagan al Ortodoxiei romanesti si aparatoare de front a Romaniei, supusa in pragul Sfantei sarbatori a Nasterii Domnului la acte revoltatoare, strigatoare la cer, din partea unor asa-zise “autoritati ale statului roman”, nedemne de aceasta denumire.

Este vorba despre o decizie abuziva concretizata printr-o actiune in Instanta a Direcţiei Finanţelor Publice a Judeţului Suceava, prin care se incearca absurd si rauvoitor confiscarea vetrei de vieţuire monahală a Sfintei Manastiri – terenul pe care se afla biserica cu mormântul si moastele Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, cimitirul, chiliile, muzeul, arhondaricul, livada şi gospodăria anexă.

Actiunea se inscrie intr-un grav fenomen de destructurare din interior a institutiilor nationale si de dezintegrare a natiunii romane definit in urma actiunilor constatate zilnic drept un fenomen organizat al “statului contra statului”. In ce priveste atacul la Manastirea Putna, informatiile noastre arata ca este vorba de o noua forma de hartuiala a Arhiepiscopiei de Suceava si Radauti in razboiul dus de Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, baronul local PDL, in vederea tergiversarii retrocedarii Fondului Bisericesc confiscat de comunisti. De data aceasta, spre rusinea lui, “fratele” Gheorghe Flutur a apelat la “locotententul” sau Petrică Ropotă, directorul DGFP Suceava, pentru a intrista in chiar postul Craciunului monahii care se roaga zilnic pentru soarta romanilor si a Romaniei.

Razboiul “statului contra statului”, in statul real aflandu-se si patrimoniul national bisericesc, este constatat cu mahnire de Arhiepscopia Sucevei si Radautilor, care, intr-un recent comunicat, arata că “cei în drept – Ministerul Culturii (Direcția Monumentelor Istorice), Guvernul, Parlamentul – nu au conștiința corespunzătoare față de ocrotirea și îngrijirea valorilor de patrimoniu cultural din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor”. Nu demult, infratit cu un sectant local, acelasi Gheorghe Flutur a nesocotit zona de protecție morală și fizică a monumentului istoric bisericesc ortodox Mănăstirea Dragomirna, aproband construirea unui viloi al unui imbogatit al vremurilor. Acelasi Gheorghe Flutur patronează moral tergiversarea punerii în aplicare, de către prefectul Sorin-Arcadie Popescu, a unei hotărâri judecătorești de punere în posesie a unei suprafețe de teren, proprietatea mănăstirii Dragomirna, situată în fața porții mănăstirii, proprietate confiscată de regimul comunist, afirma Arhiepiscopia. Acum au trecut la atacarea giuvaerului Mitropoliei Moldovei si Bucovinei profanand prin actele lor anti-crestine insusi memoria si, la propriu, chiar si moastele Sfantului Voievod Stefan cel Mare, “atletul lui Hristos”.

Asociatia Civic Media constata cu profunda ingrijorare ca institutii ale statului roman incep sa actioneze in mod coordonat impotriva statului roman, a cetatenilor tarii si a intereselor nationale romanesti, in timp ce agenti anti-romani documentati de serviciile speciale ale NATO topaie in functii cheie, de la administratii locale si centrale pana in Parlament si in fruntea Guvernului.

Sunt deja de notorietate publica decizii controversate, nedrepte si neindreptate, care au dus la “raderea” din randul eroilor a militarilor romani ucisi bestial de ocupantul KGB si de extremistii unguri stimulati de agenti AVH, la Bucuresti si in incercatele judete ale Romaniei Harghita si Covasna, in timpul evenimentelor din decembrie 1989. Sau actiunile concertate ale asa-zisului “Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii”, unde noua persoane cu rang, salarii si beneficii de ministrii – secretari de stat, taie si spanzura ortodocsi si romani, in timp ce extremistii unguri supun ultimii romani din Harghita si Covasna la o sinistra purificare etnica. Un adevarat etnocid, documentat academic de Centrul pentru Studii în Probleme Etnice al Academiei Române, in fata caruia si SRI, si MAI, si Guvernul PDL-UDMR, si Presedintia Romaniei inchid ochii cu o inconstienta vecina cu complicitatea si tradarea.

Cazul recent, al tanarului hocheist Cosmin Marinescu, maltratat si batjocorit la Miercurea Ciuc, de Ziua Nationala a Romaniei, de catre colegii sai unguri, membri ai unei Federatii “Romane” de Hochei care flutura “drapelul” “Tinutului Secuiesc” si canta la manifestari sportive nationale si internationale “imnul” acestui “tinut independent”, in vazul lumii dar si al tuturor cadrelor SRI si MAI si al responsabililor administratiilor locale, care nu intreprind nici o masura, este revelator pentru stadiul actual al decaderii “statului roman”. Tot in acest timp, la Universitatea de Medicina si Farmacie din Targu Mures, depasindu-si total atributiile si incalcand normele diplomatice internationale, ambasadorul Ungariei Füzes Oszkár, de mana cu ministrul Laszlo Borbely si sub obladuirea ministrului Educatiei Daniel Funeriu, intreprind o tentativa de segregare etnica a studentilor dupa un model de inspiratie nazist si horthyst.

Sa mai amintim ca nu demult, o fosta functionara a “statului roman”, secretarul general al Guvernului Boc, Daniela Andreescu, contesta in Instanta o decizie a Curtii de Apel Brasov de anulare a unei Hotarari de Guvern prin care se impunea oficializarea in fapt a stemei “Tinutului Secuiesc” cat si, mai ales, se legaliza o “granita” fantasmagorica a regiuni autonomiste chiar de catre Guvernul Romaniei. Dupa ce a contestat aberant victoria in Instanta a romanilor din Harghita si Covasna, Daniela Andreescu a zburat. Si a venit un ungur, Dezsi Attila. Din lac in put. Lovitura la care este supusa acum Sfanta Manastire Putna dezonoreaza insusi “statul roman”.

Solicitam romanilor din institutiile “statului roman” sa recastige statul roman pentru romani si Romania.

Redam protestul Sfintei Manastiri Putna, cu care ne solidarizam in totalitate.

Către cei care gândesc şi mai simt româneşte

Mănăstirea Putna, reprezentată prin Stareţ Arhimandrit Melchisedec Velnic, aduce la cunoştinţă tuturor forurilor bisericeşti şi laice o nedreptate ce se încearcă a se face, printr-o Contestaţie în anulare asupra căreia se va pronunţa Tribunalul Suceava, în privinţa terenului care reprezintă vatra mănăstirii.

În data de 1 iulie 2011, prin Decizia definitivă şi irevocabilă nr. 1015 a Tribunalului Suceava, Mănăstirii Putna i s-a făcut o dreptate istorică, recunoscându-i-se, prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra vetrei de vieţuire monahală – terenul de 14 ha pe care se află: biserica cu mormântul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, cimitirul, chiliile, muzeul, arhondaricul, livada şi gospodăria anexă.

În data de 7 decembrie 2011, Direcţia Finanţelor Publice a Judeţului Suceava, ca reprezentant al Statului Român, a depus la Tribunalul Suceava o Contestaţie în anulare prin care cere să se anuleze hotărârea judecătorească mai sus menţionată.

Acest demers al unei instituţii publice ne surprinde cu atât mai mult cu cât, mai ales în ultimii ani, lumea politică şi mass-media au încercat să ne convingă că nu se poate concepe un stat de drept în care să nu se garanteze respectarea proprietăţii private. Urmare a acestor intervenţii, majoritatea cetăţenilor şi-au recuperat sau au fost despăgubiţi pentru proprietăţile confiscate abuziv de către regimul comunist.

Pământul pe care se află Mănăstirea Putna a fost dăruit de ctitorul ei, Sfântul Ştefan cel Mare, domnul Moldovei, din averea sa personală. Dania a fost întărită în 1503 prin cuvintele: Iar după viaţa noastră, cine va fi domn al ţării noastre, (…) Moldova, acela să nu clintească dania şi întărirea noastră, ci s-o întărească şi s-o împuternicească, pentru că am cumpărat cu banii noştri şi am dat şi am scris acelei sfinte Mănăstiri de la Putna.

După ocuparea Bucovinei de către austrieci în 1775, a fost constituit în 1783 Fondul Bisericesc, cuprinzând averile Bisericii Ortodoxe din Bucovina. În acest Fond au fost cuprinse scriptic (în cartea funciară) şi toate proprietăţile Mănăstirii Putna, iar Statul Român comunist, prin Decretul nr. 273/1949, nepublicat în Monitorul Oficial, s-a intabulat abuziv pe suprafaţa de 14 ha amintită mai sus.

Cu toate acestea, niciodată terenul de 14 ha, care reprezintă nucleul de vieţuire al Mănăstirii Putna în cei peste 550 de ani de existenţă, nu a fost înstrăinat sau folosit de către altcineva, fiind întotdeauna în posesia utilă, neîntreruptă şi paşnică a vieţuitorilor mănăstirii.

Mai mult, orice mănăstire are un drept de proprietate sacră asupra bisericii, chiliilor şi incintei mănăstireşti, drept recunoscut prin lege. Nu este normal ca Mănăstirea Putna – cea dintâi dintre ctitoriile lui Ştefan cel Mare, cunoscută tuturor românilor ca un simbol de credinţă, cultură şi demnitate – să fie nevoită să cerşească de la o instituţie a statului recunoaşterea dreptului de proprietate asupra pământului dobândit prin donaţie şi stăpânit neîntrerupt.

Dacă nu vom reuşi să garantăm proprietatea privată dobândită legitim, cine ne va garanta în viitor munca noastră, moştenirea noastră, libertatea noastră ca cetăţeni şi creştini? O ţară nu se clădeşte pe nedreptate!

Prin urmare, cerem reprezentanţilor statului să intervină pentru retragerea Contestaţiei în anulare depusă de Statul Român prin Direcţia de Finanţe Publice a Judeţului Suceava.

Pentru documentare asupra razboiului dus impotriva Arhiepiscopiei de catre reprezentanti ai “statului roman” cititi aici un Documentar complex

Asociatia Civic Media
17 Decembrie 2011

IPS Pimen si Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor in razboi cu Gheorghe Flutur si PDL. Brosura despre padurile Fondului Bisericesc Ortodox din Bucovina: „Domnul Flutur nu este diavol, ci om, însă un om neom, pervertit, duplicitar”

În broşura „Fondul Bisericesc, documente de proprietate, fapte de refuzare şi de tergiversare a retrocedării Fondului”, editat sub egida Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava Gheorghe Flutur i s-au dedicat mai multe pagini.

Remarcile la adresa lui Flutur, asumate de ÎPS Pimen, arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, sunt extrem de acide. Înaltul prelat îl consideră un om duplicitar pe Gheorghe Flutur, care s-a folosit de problema retrocedării pădurilor solicitate de Fondul Bisericesc Ortodox Religionar din Bucovina doar până „s-a văzut cu sacii în căruţă”.

Broşura cuprinde declaraţii relevante ale lui Gheorghe Flutur din ultimii 10 ani, declaraţii menite să arate cum gândea acesta în diferite momente ale evoluţiei sale politice.

„În campania electorală din 2001, domnul Gheorghe Flutur, pe atunci director al Direcţiei Silvice Suceava, apoi ministru al Agriculturii şi Pădurilor, în prezent preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, a făcut cunoscut electoratului că, la arhivele din Viena, a fost găsit un document olografic ce atestă că Fondul Religionar Ortodox din Bucovina, adică Fondul Bisericesc (n.n.), a fost proprietarul unei suprafeţe de peste 190.000 ha de pădure şi a precizat că va transmite acest document Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor pentru a-l folosi în procesul cu statul român în vederea redobândirii acestei proprietăţi (sursa, ziarul Ziua, din 19.11.2001). Documentul mai sus amintit nu a mai ajuns la noi nici astăzi; nu-i ducem lipsa, avem destule documente asemănătoare celui de la Viena!”, este descris începutul promiţător al lui Gheorghe Flutur în relaţiile cu biserica ortodoxă din Bucovina.

(more…)

Inaltul Pimen semnaleaza o posibila lovitura asupra avutului national, efectuata prin BERD!

IPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei si Radautilor, atrage atentia Presedintelui Romaniei, Traian Basescu, autoritatilor statului si opiniei publice, prin intermediul mass media, asupra unei solicitari stranii a Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare. Este vorba de marirea volumului de exploatare a masei lemnoase cu 8-10 milioane medtri cubi, in plus fata de cei 20 de milioane metri cubi ce se exploateaza in fiecare an din padurile noastre. In total, ar urma sa se taie anual 30 milioane metri cubi de bustean dinpadurile Romaniei pentru alimentarea fabricilor, cum sunt cele de la Dornesti (Radauti), Sebes si altele, instalate in Romania de investitori straini.

Comunicatul oficial al IPS Pimen, insotit de mai multe intrebari formulate printr-o Scrisoare deschisa, mai jos:

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova