La începutul acestei luni, mai precis pe 2 septembrie a.c., ziarul România liberă, patronat de omul de afaceri Dan Adamescu, arestat recent la cererea DNA pentru mituirea a doi judecători, a reîncălzit o ciorbă veche de un an a agentului sovietic Ion Mihai Pacepa, a cărui fantomă încă semnează cu mândrie atribuindu-şi gradul de general al… Securităţii române!
“Viața în ilegalitate este singurul răspuns pentru organizația ilegală UDMR!” Deputatul Bogdan Diaconu a anunțat astăzi la Arad, unde a lansat a doua filială a Partidului România Unită, că va depune un proiect de lege pentru scoaterea UDMR în afara legii la fel cum s-a procedat cu PCR în 1990.
BBC este un post anti-crestin si batjocoritor la adresa batranilor, este concluzia unui sondaj propriu realizat in Marea Britanie in urma cu doi ani. Angajatii recunosc ca au liber sa insulte crestinii iar britanicii considera ca grupurile minoritare si “drepturile” lor – cum ar fi pretentiile homosexualilor la casatorie – sunt supra-reprezentate de corporatia anti-crestina, relata cotidianul DailyMail la vremea respectiva, in iunie 2011.
BBC foloseste “stereotipii peiorative” la adresa crestinilor, arata si The Teleghraph. “In ceea ce privește religia, au fost mulți care au perceput BBC ca fiind anti-creștin iar creștinismul prezentat denaturat”, se arata in Raportul intern obtinut de The Telegraph.
Cu un an inainte, cardinalul de Edinburgh criticase BBC declarand ca “a institutionalizat anti-crestinismul”. In decembrie 2011, aceasta afirmatie avea sa se dovedeasca stiintific, cand, conform unui sondaj intern in randurile angajatilor postului public britanic, s-a demonstrat ca numai 22,5 % dintre acestia se declara crestini (de notat totusi ca doar 57% au acceptat sa raspunda la aceasta intrebare). Oricum ar fi, rezultatul contrasteaza cu faptul ca 71% dintre britanici se declara crestini si 15% lipsiti de religie, dupa cum transmite Christian Post. Aceeasi publicatie noteaza tendinta BBC de a folosi terminologia de inspiratie sovietica “era noastra” si “inaintea erei noastre” in loc de Inainte de Hristos si Anno Domini, de la nasterea Mantuitorului.
Intr-un interviu realizat in 2012 de portalul sorosist FreeSpeachDebate, directorul general al BBC, Mark Thompson, un tip cu serioase deranjamente psihice, dupa cum se poate observa in interviul filmat, admite ca postul are o politica anti-crestina. “BBC este vadit anti-crestin“, considera editorialistul de la Daily Caller, oferind mai multe exemple in articolul sau de opinie. Un alt comentator britanic, Marcus Stead, intra in amanunte privind modul in care este reprezentat un personaj crestin intr-o productie BBC: un amarat destinat ridicolului. Aceasta face trimitere si catre memoriile cunoscutului prezentator BBC Peter Sissons, care, la incheierea carierei, a dezvaluit ca practica BBC, descris ca un post capcanat de extrema stanga, era sa insulte crestinii, motivandu-se ca oricum acestia nu raspund pentru ca sunt prea slabi. Daca nu urmai regula, iti pierdeai postul, afirma Sissons. Un analist de la Daily Mail subliniaza de altfel ca vinovata de gradul ridicat de anti-crestinism al “ateistilor Guardianisti” de la BBC este si Biserica Anglicana, pentru ca nu reactioneaza.
Nu acelasi lucru a facut Biserica Ortodoxa Romana, care a emis un viguros si foarte bine argumentat protest la un reportaj anti-crestin de toata jena, descris de BOR drept O manipulare care nu onorează postul de televiziune BBC. Iata de ce, de data aceasta, trebuie felicitata Patriarhia Romana.
Audio: Interviu George Roncea (foto sus calare pe Punctul 8 de la Timisoara) – BBC 14 iunie – Mineriada si infernul de la Magurele
Documente (unele in premiera):
Sus – Piata Universitatii. Jos – FSN:
Nota via George Roncea:
“…Asadar – “nu am vazut niciun act de violenta”…asta declara procuroarea Macovei dupa vizita sa la Unitatea de la Magurele. Eu, alaturi de fratele meu (ala micu’) si alaturi de peste 1500 de alti bucuresteni care au trecut prin Infernul de la Magurele, in iunie 1990, am vazut lucruri inimaginabile si am trait torturi de nedescris la care participa insusi comandantul adjunct al Unitatii, colonelul Tanase, cel care mi-a infipt in cap, desi aveam deja capul crapat si insangerat, un puscoci lansator de rachete cu fosfor, amenintand ca-mi zboara creierii, daca mai comentez. Despre ce comentam? despre ce nu a vazut Macovei, atinsa de cecitate degenerativa. De exemplu, un baiat care-si tinea ochiul smuls din orbita cu mana, atarna in niste fire care-i ieseau din gavanul ochiului. pe langa asta, desi se chinuia cumplit, tanarul desfigurat si plin de sange era legat cu sarma de un stalp de beton. • ce nu a mai vazut Macovei ? cel putin sase femei au fost violate de mineri si soldati • ce nu a mai vazut Macovei ? bataile zilnice, cu cozi de lopata, cu lanturi si cu ce mai gasea administrate de minerii imbracati cu haine militare, adusi de Ion Ilici Iliescu, carpa kaghebista. • ce nu a mai vazut Macovei ? cum erau luate declaratiile luate de colegii sai procurori, fosti securisti la infama Directie de Cercetari Penale a DSS. Declaratiile erau dictate de procurori si cine nu se conforma era altoit pe loc de cate un miner, cu bata.“
Nota mea: “Romania libera” cerea asadar ajutorul generalului Vasile Ionel, acelasi cu “prim-adjunctul ministrului Apararii” despre care se tot vorbeste in acest document, totodata Sef al Marelui Stat Major al Armatei. Vasile Ionel, cadru militar scolit in URSS, a fost trecut in rezerva de Nicolae Ceausescu in 1980 ca fiind suspectat de apartenenta la GRU/KGB (numele sau este prezent in Dosarul “Corbii”, alaturi de cel al lui Nicolae Militaru, s.a.). El a fost reactivat de Ion Iliescu in 28 decembrie 1989 si a devenit ulterior, dupa 1991, consilier prezidential al lui Iliescu si secretar al CSAT fiind vazut la Cotroceni si in timpul Administratiei Basescu.
In dimineata zilei de sambata, dupa un al zecelea apel disperat de la un “numar necunoscut”, m-am gandit sa fac ochi si sa vad cine e insistentul anonim. O fi Basescu – ma gandeam in semi-visare – ; vrea sa-si ceara scuze pentru ca, lipsit de orice urma de demnitate, nu si-a dat demisia dupa votul zdrobitor al romanilor impotriva sa si a ales, in schimb, sa devina presedintele tuturor ungurenilor… Cand colo, ce sa vezi: nu era Basescu, era Bibisiu! Adica BBC-ul. O voce ce-mi indica o jurnalista profesionista pana in varful buzelor imi aduce vestea ca a murit Larry Hagman. “I’m sorry for him!”, bagui eu. “Pot sa va ajut cu ceva?”, mai zic. “Pai de-asta va tot sunam. Ca ne place cum scrieti, nu v-am uitat de cand ne dadeati corespondente si vrem sa va spuneti parerea, live, despre implicatiile geopolitice ale Dallas-ului pe vremea lui Ceausescu”. Bun asa, Okay!
Pe vremea cand eram mare si tare la Ziua, inainte ca MRU sa-si activeze contra mea lopetile agentilor SIE si Soros din presa si politica, dadeam cam o data pe saptamana cate o corespondenta la BBC Scotland si, apoi, si la BBC World Service. Cand veneau la Bucuresti pentru o emisiune mai speciala, amicii de la BBC ma sunau cu mult inainte ca sa stabilim ce si cum. Cu emisiuni despre spionii din Athenee Palace pana la cei din Palatul Parlamentului si “Casa” “Presei Libere”, ne distram de minune, fara sa uit sa prezint si realitatile necunoscute in Occident despre romanii din Basarabia si Bucovina. Galanti, britanicii ma recompensau cu vreo 100 de Quid – lire sterline sanatoase – de transmisie telefonica si ceva mai mult cand mai faceam si doi-trei pasi impreuna pe strazile Bucurestiului. Cum nu-mi placea idea sa ma imbogatesc singur si de multe ori aveam oaresce treaba importanta in redactie chiar cand ma suna Londra sau Glasgow-ul, l-am recomandat la interogatoriu voluntar si pe George Damian. Nu stiu daca el mai continua si azi sa transmita la BBC dar la mine s-a inchis robinetul cand – dupa cum mi-au marturisit colegii britanici – un concetatean de alta nationalitate din Romania m-a parat la un consangean de-al lui dintr-o pozitie cheie ca “am vederi nationaliste”.
Se pare, totusi, ca chiar vederile acestea au contat la interviul in direct despre Larry Hagman. Si ma bucur ca in interventia de sambata am contrazis afirmatiile lui aeriene de acum un an – care s-au dovedit a fi un fonfleu nesincer -, cum ca Dallas-ul l-a dat jos pe Ceausescu. Sa fim seriosi! Daca Securitatea constata ca Dallas-ul ar putea avea, in mai mare masura, astfel de efecte, il mai lasa Ceausescu sa ruleze trei sute “n”-spe episoade?! Si pentru ca ii era lui Ceausescu frica de J.R. l-a mituit Securitatea la Bucuresti cu “bani gheata”, dupa cum raspandeste acum, cu nesat, presa britanica? Si tot de asta, de frica sa nu li se urce romanilor capitalismul la cap, difuza Securitatea, respectiv TVR-ul, in cele doua-trei ore de transmisie amarata, si alte seriale americane, ca celebrele (pentru noi) Kojak, cu Telly Savalas, Colombo, cu Peter Falk, Rich man – poor man/Om bogat – om sarac, cu “Falconetti”, Un serif la New York, cu… un serif la New York!? 🙂
Mai curand, dupa parerea mea, era vorba de geopolitica lui Ceausescu de dupa ’68, continuatoare practic a politicii lui Dej, de desovietizare si derusisficare a Romaniei. Opozitia lui Ceausescu fata de URSS se ducea, iata, si la nivel televizionistic, sfidand in mod vadit cinematografia Mosfilm si demonstrand, si din acest punct de vedere, o pozitia unica in blocul Pactului de la Varsovia. Nu mai este cazul sa spun ca Larry Watts demonstreaza in cartea sa, fundamentala pentru oricine doreste sa-si cunoasca adevarata istorie netasamanianizata (adica nediabolizata de tismaneni 🙂 ), “Fereste-ma, Doamne, de prieteni”, o sumedenie de astfel de situatii, documentate, care merg pana la cele de sensibilitate inalta, cu export secret de armament sovietic catre SUA, perfectat prin intermediul CIA chiar de catre fratii lui Ceausescu (dintre care unul a fost sinucis in beciul ambasadei de la Viena).
Anii in care rula Dallas-ul intr-o veselie, cel putin in prima decada, sunt anii in care Ceausescu ii primea la Bucuresti pe Nixon si Ford si apoi statea pe barba lui Carter pe la Casa Alba si in SUA intr-o vizita de stat de o saptamana ( o s a p t a m a n a – aviz amatorilor). Sigur ca difuzarea unor astfel de seriale era cu dublu tais (asa cum a “performat”, sa zic asa, si Securitatea) pentru ca transporta romanii intr-o lume de vis (“American dream”) pe care nu o puteau atinge si care contrasta dramatic cu realitatea rece si gri din casa si din strada. Dar, cine stie?, poate Ceausescu – sponsorul comunist al lui Hagman – il idolatriza si el pe actorul american si se vedea in sinea lui ca un fel de J.R., cu personalitatea sa dura, rezolvand problemele Romaniei in stil texan… Ironic, dupa “revolutie”, petrolistul capitalist american a facut, in Romania, reclama pentru… Lukoil! Banner-ul “infratirii-ntre popoare”, dispus pe o cladire de locuinte ridicata de Ceausescu si ramasa vreo duzina de ani in acelasi stadiu, dezolant, la doi pasi de Palatul Parlamentului, vizibil in fundal, spune cam totul despre unde a adus Romania “Alianta Votca-Cola” (iar acum, dupa ani de bors rusesc ne-am pricopsit si cu lesia “europeana”, recomandata, conform codex alimentarius, pentru spalat intestinele, creierele si, mai ales, sufletele, in special cele de pe diferitele dealuri ale Capitalei).
Cam o parte consistenta din chestia asta le-am zis britanicilor. Astept sa fiu, din nou, parat, acolo sus, de cacanarii lui Basescu, recte Tismaneanu, Patapievici et eiudem farinae (sic) 🙂
Primele 25 de volume din “Integrala Manuscriselor Dimitrie Cantemir”, un proiect coordonat de profesorul Constantin Barbu şi realizat cu aprobarea lui Vladimir Putin, au fost donate joi Bibliotecii Academiei Române, de Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti, în prezenţa ambasadorului rus.
Duelul ucigaş intre rachetele palestinienilor si salvele de artilerie/bombardamentele armatei israeliene numără, de aceasta data, cinci morţi în Israel şi peste 150 în Fâşia Gaza. Pe acest tribut de vieţi, analiştii se grăbesc să extragă “învăţămintele” tragediei.
La IATC am fost coleg cu Tocilescu, Purcărete şi Cornişteanu. Purcărete nu avea umor sau avea un umor ascuns, era grav, poate fiindcă era şi activist politic. Ciudat, dar toţi activiştii din clasă aveau s-o întindă în ţări mai calde! (…) Da, români, să crăpaţi ori să scăpaţi! Ori-ori. Iată o dilemă din care nu putem ieşi decât prin râs.
În decursul istoriei noastre complicate am trecut prin fel de fel de faze şi relaţii cu vecinii noştri, despre care am avut ocazia să vorbesc pe acest site. Dar, totuşi, parcă cu niciunul dintre vecinii noştri nu am avut atât de multe de împărţit şi pătimit ca şi cu ruşii.
Fiul eroului-martir: Aștept cu mare nerăbdare să citesc motivarea deciziei Curții de Apel București prin care ucigașul Paizs Octavian a fost achitat deoarece nu a săvârșit infracțiunea pentru care a fost condamnat.
«Ziaristul Radu Călin Cristea a declarat la BBC că prin articolele vehemente scrise la adresa Partidului Social Democrat şi a Serviciilor Secrete ar fi deranjat anumite cercuri care ar fi interesate să spună că ” la Cotroceni se cloceşte în umbră ideea schimbării prin arderea etapelor legale a actualei conduceri a Televiziunii Române”» –BBC
Pentru cei care se bucura ca seful sectei GDS, ashramul Iasi, Alexandru “Andi” Lazescu, a fost dat jos de la TVR, le dau o veste: inlocuitorul lui, Radu Calin Cristea, este preferatul sectei ICR – care l-a si instalat ilegal, in trecut, la Muzeul Literaturii, prin Mircea Mihaiesi si Ioan T Morar -, si un supus al ayatollahului V.I. Tismaneanu. Dovezile mai jos. Dar mai intai sa incepem cu scandalul din 2005:
Ziaristul Radu Calin Cristea a trimis (ex)consilierului prezidential Claudiu Elvis Saftoiu o scrisoare, ca răspuns la o ofertă care i-ar fi fost făcută de Presedintia Romaniei, pentru a prelua conducerea TVR. Scrisoarea electronica a ajuns si la AM Press, care a publicat-o integral, la vremea respectiva, generand un scandal bazat pe faptul ca, legal, presedintele TVR este numit de Parlament si nu de Presedintie. Cum pe site-ul agentiei in cauza nu se mai regaseste tidula lui RCC catre ulterior demisul CES – care ii tradeaza ipocrizia de azi -, o reproduc din memorie 🙂 :
“Optez pentru calea e-mail-ului pentru a ma incadra in timpul convenit pentru raspunsul la generoasa Dumneavoastra oferta. Putem eventual comunica ulterior pe marginea epistolei mele sub orice forma veti considera de cuviinta. As vrea sa va asigur ca am tratat foarte serios aceasta oferta (incluzind in pachet atit SRTV, cit si SRR).
M-am informat, m-am consultat cu numeroase persoane, din diferite medii, si am confruntat aceste opinii cu propria perceptia asupra ofertei Dumneavoastra. M-am straduit apoi sa sintetizez toate argumentele aparute in urma acestor discutii. Este, cu siguranta, unul din pariurile cele mai complicate din viata mea. Dupa multe analize si framintari am hotarit sa ma recuz. In balanta acestei decizii, asa cum a reiesit de altfel si in timpul intrevederii noastre, a atirnat foarte greu importanta componenta administrativ-manageriala a postului.
Mi se pare o chestiune de bun-simt sa nu ma angajez intr-o actiune unde m-as fi confruntat constant cu mari necunoscute legate de gestionarea financiar-economica a acestor institutii publice. M-as fi avintat intr-un domeniu pentru care calificarea mea este mai mult decit discutabila, astfel ca m-as fi descoperit implicat in actiuni fara legatura cu experienta mea desfasurata strict in plan editorial. Temerile mele ar fi fost poate estompate daca perspectiva nu ar fi fost aceea a unui colos institutional cu mii de angajati si rulind anual un buget de sute de miliarde de lei. Probabil ca altii ar eluda acest handicap provocat de o functie cu o fisa a postului atit de complexa; mie mi s-a parut cinstit sa iau in consideratie acest baraj evident si sa decid in consecinta.
Am scris in multe din articolele mele ca una din bolile cele mai grave ale tranzitiei romanesti este excedentul de competenta. Am devenit o natiune de generalisti, care se pricep la toate. Daca as fi acceptat o oferta care ar fi depasit sensibil aria mea de pricepere mi-as fi reprosat ca imi incalc principiile si ca uzez cu ipocrizie de un dublu standard cind vine vorba de propria persoana. Ne cunoastem foarte putin si as fi onorat daca vom ramine in continuare intr-o relatie amicala. Realizez ca decizia mea va stirni dezamagirea unor persoane pe care le pretuiesc. V-as ramine recunoscator daca, in contextul oricarei discutii despre hotarirea pe care am luat-o, veti evoca argumentele pe care le-am prezentat in aceasta scrisoare, temperind astfel zvonurile ce nu vor intirzia sa apara. M-as bucura daca in special dl Andrei Plesu ar fi pus in tema cu esenta mesajului meu.
Regretind ca tentativa noastra de cooperare s-a soldat cu un esec si in speranta ca, poate, se vor ivi alte oportunitati de colaborare compatibile cu specializarea mea, va rog sa primiti, Domnule Consilier Prezidential, expresia intregii mele consideratii,
Precizez ca titlul “TVR, din put in put” mi-a venit inainte de a citi articolul din InPolitics. Alegerea lui BTI mi-a confirmat ca nu sunt singurul care gandeste la fel. Si acum, scandalul din 2009, cu dovezi si facsimile inedite:
Dosarul Fraudelor marca RCC de la Muzeul Literaturii – ExclusivRoncea Ro
„După dealuri“, în regia lui Cristian Mungiu – filmul care ar putea aduce anul acesta al doilea Palme d’Or pentru lungmetraj României premiat la Cannes pentru interpretare feminina si scenariu, premiu acordat lui Cristian Mungiu, este inspirat din romanele non-ficţionale ale Tatianei Niculescu-Bran, „Spovedanie la Tanacu” şi „Cartea Judecătorilor”, conform informaţiei publicate pe site-ul oficial al Casei de producţie Mobra Film. După dealuri este „aproape o ecranizare”, completează scriitoarea, într-un interviu acordat în exclusivitate publicaţiei Cinemagia.
Iata ce ne mai spune Tatiana Niculescu Bran in interviul cu pricina:
„Succesiunea scenelor urmează cu fidelitate desfăşurarea evenimentelor din ‘Spovedanie la Tanacu’, iar al doilea roman şi filmul documentar – făcut de autoare – au fost folosite pentru informaţii de background şi psihologia personajelor”, declară Tatiana Niculescu Bran.
“Ce-mi lipseşte mie în film, poate, e ceea ce nu mi-a lipsit în piesa lui Andrei Şerban, dramatizare a ‘Spovedaniei la Tanacu’, anume ‘un dincolo’, o dimensiune spirituală”, spune Tatiana Niculescu Bran.
Dincolo de dealuri se apropie de o ecranizare a cărţii „Spovedanie la Tanacu”. Dar de ce nu este întru totul o ecranizare, explică pentru Cinemagia scriitoarea însăşi: „Personajele și locurile se numesc altfel, iar biografia personajelor nu e urmărită în detaliu. Replicile lor sunt, în mare, altele, păstrând sensul celor din “Spovedanie…” Scene pe care eu le-am reconstituit în carte din documente, mărturii şi interviuri, sunt refăcute în film în limbajul imaginii și cu privirea fină din spatele camerei, care îi e caracteristică lui Cristi Mungiu. Pe de alta parte, există detalii vizuale ori replici preluate ca atare. De pildă, când m-am dus să vorbesc cu doctorul de la Psihiatrie, el avea în cabinet – şi asta m-a amuzat la vremea respectivă, şi apare şi în piesa de teatru – o icoană de carton cu Maica Domnului, şi o reproducere, tot pe carton, a Monei Lisa. Regăsim decorul într-una dintre scenele filmului. Pe urmă, în carte dau detalii de interioare, chilia, curtea, biserica, paraclisul, care au fost folosite cu mare dibăcie în reconstituirea lumii personajelor din film. Dar de ce zic că e aproape o ecranizare? Fiindcă filmul urmează firul epic al cărţii, pas cu pas, dupa cum urmează şi principalele linii biografice ale personajelor; urmează scene pe care eu le-am presupus şi reconstituit în carte. Spune, în limbaj cinematografic, aceeaşi poveste…”
„Filmul urmează cartea, în sensul că este despre bune intenţii care duc la un rezultat dezastruos. Este o neînţelegere generală a celuilalt, care e diferit, şi rezultatul final este moartea cuiva”, concluzionează T. Niculescu Bran.
Multe cereri de ecranizare a cărţii „Spovedanie la Tanacu”
Modul în care a fost scris scenariul lui După dealuri a făcut-o pe scriitoare să accepte colaborarea cu Cristian Mungiu, anterior ea refuzând mai multe propuneri de aducere pe ecran a poveştii. Romanul „Spovedanie la Tanacu”, dramatizat de autoare, a devenit în 2007 piesa de teatru cu titlu omonim, în regia lui Andrei Şerban, şi în 2008, un film documentar – Cazul Tanacu – realizat de Tatiana Niculescu Bran, Ionuţ Teianu şi Mirel Bran. Se pare că primul care a avut intuiţia că această carte e un film a fost Andrei Şerban. După ce a citit cartea, i-a scris autoarei că ar vrea să facă pe baza romanului primul lui film, dar ulterior a optat pentru un spectacol de teatru.
Aproape în acelaşi timp, Lucian Pintilie a vrut să facă o ecranizare a cărții, dar Tatiana Niculescu Bran a declinat oferta, din cauza diferențelor de viziune asupra scenariului. Apoi Radu Gabrea a vrut să facă filmul, după care Corneliu Porumboiu a cochetat cu ideea.
Singurul regizor cu care scriitoarea spune că a colaborat foarte bine este Andrei Şerban, pentru că el a avut viziunea cea mai apropiată de adevăr. Aşa s-a născut piesa de teatru care a avut premiera la New York în 2007, cu titlul Deadly Confession, a fost apoi jucată la Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Paris şi Lodz, în Polonia. În 2011, Tatiana Niculescu Bran era contactată de Cristian Mungiu.
„Scenariul lui Cristian Mungiu mi-a plăcut imediat. Era bine scris, cu mult talent, urmărea firul epic din ‘Spovedanie la Tanacu’. Descurajasem tentative anterioare cu sentimentul că nu aveau nicio legătură cu ce scrisesem eu, cu versiunea faptelor la care ajunsesem după aproape trei ani de documentare”.
Cum a ajuns Mungiu sa faca filmul:
În 2007, la New York, Cristian Mungiu îşi promova filmul „4,3,2″, după succesul de la Cannes, unde filmul luase Palme d’Or.
Andrei Şerban l-a invitat la repetiţiile piesei de teatru ‘Spovedanie la Tanacu’. Tatiana Niculescu Bran se afla şi ea acolo, pentru că dramatizase textul cărţii şi juca propriul rol.
Aşa lua Cristian Mungiu contact cu povestea – altfel decât o citise toată lumea din ziare… Mungiu a asistat la una dintre repetiţii şi a vorbit cu Andrei Şerban despre caz, despre piesă, despre cum s-ar putea face film.
Regizorul şi scriitoarea s-au reîntâlnit în toamna lui 2011, când Cristian Mungiu se pregătea să depună scenariul la concursul organizat de CNC.
Nota mea, VR: Nimeni nu l-a intrebat niciodata pe parintele Daniel Corogeanu daca este de acord sa ii fie jucata drama, cu interpretari “artistice” anticrestine, pe scene de teatru sau in filme de prost gust. Nici Tatiana Niculescu Bran, nici Andrei Serban, nici Cristian Mungiu.
De ras daca n-ar fi de plans, pentru cinematografia “romaneasca”, cel putin. Mungiu, cel cu doua scenarii plagiate la activ, a fost premiat acum la Cannes pentru… scenariul filmului “Dupa dealuri”, scenariu care reproduce de fapt cartile Tatianei Niculescu Bran, “Spovedanie la Tanacu” si “Cartea Judecatorilor”. Dar impostura merge mai departe: stirea Mediafax nu o aminteste nicaieri pe autoarea cartilor si, de fapt, nici cartile 🙂 ! Inainte de premiera parca stiau, totusi, ceva, stiristii Mediafax: “cărţile Tatiana Niculescu-Bran au inspirat scenariul peliculei”. Bravo, Cristian Mungiu! Ai copiat frumos! Mai ales ca e preluata tragedia unor oameni si rescrisa in nota anticrestina, cu calugarite lesbiene si o crima inventata. Scarbos, de-a dreptul. Adevarul despre Tanacu, aici.
Mai bine citim si ce scrie Le Point despre “Deceptia Mungiu“: “Doua ore si jumatate pentru a ne bate la cap cu aceasta ideea [ca religia e proasta] e prea mult.”
Iata ca povestea nu se termina aici. Un cititor avizat ne atrage atentia asupra unui aspect si mai ridicol. Dar mai intai sa o prezentam pe Ioana Uricariu (foto sus si dreapta), care este regizoarea episodului “Legenda activistului in inspectie”, al carui scenariu a fost plagiat de Mungiu dupa regizorul Ioan Carmazan, profesor de regie film la Universitatea de arta Mediapro si membru al CNA si CNC:
“Ioana Uricaru povesteşte despre cum a influenţat-o fostul său coleg de generaţie în producţiile pe care le regizează. Cu filmul „Legenda activistului în inspecţie“, coordonat de Cristian Mungiu în proiectul „Amintiri din Epoca de Aur“, regizoarea Ioana Uricaru (39 de ani) a debutat în 2009”, scrie ziarul Adevarul intr-o articol promotional in care, insa, ii greseste numele “promovatei”. Corect: Uricariu.
Alte citate din articolul din Adevarul care poarta titlul “Mungiu m-a invatat cum se face un film” (Halal!):
“Regizoarea a debutat în 2009 cu filmul „Legenda activistului în inspecţie”, în proiectul „Amintiri din Epoca de Aur”, coordonat de Cristian Mungiu, fostul său coleg de generaţie. „Am învăţat foarte multe de la Cristian Mungiu – să scrii un scenariu, ce înseamnă să faci film, cum se «simte» un film”, mărturiseşte Ioana.
De 10 ani, ea trăieşte la Los Angeles, unde a obţinut un master în producţie de film, la prestigioasa University of Southern California, cotată drept cea mai bună şcoală de film din Statele Unite.
Ioana Uricaru a fost selecţionată la rezidenţa Cinefondation, un program al Festivalului de la Cannes pentru tineri regizori, şi a fost voluntar în campania electorală a lui Barack Obama. Tătăl ei este scriitorul Eugen Uricaru, Ioana fiind influenţă de faptul că a crescut într-o casă plină de cărţi, unde se vorbea şi despre filme.”
Am incheiat promovarea :).
Interesant, nu? De ce? Pentru ca, asa cum ne informeaza la obiect un cititor, caruia ii multumim pe aceasta cale, poate si mai “interesant este faptul ca episodul cu tiribomba, cel bazat pe scenariul plagiat dupa nuvela lui Carmazan, a fost regizat de IOANA URICARIU. IOANA URICARIU, fiica prozatorului EUGEN URICARIU.
Eugen Uricariu, fost informator al Securitatii ce a fost deconspirat de Doina Cornea, este in prezent presedinte la COPY RO. Printre altele COPY RO este chemat sa vegheze la protejarea scriitorilor impotriva plagiatorilor.”
Iar de la Alexandru Petria aflam ca la COPYRO – Societatea de Gestiune Colectiva a Drepturilor de Autor, locul de munca al lui Eugen Uricariu, conform unui control al ORDA – Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor, sunt Nereguli grave!
“Ioana, fiica scriitorului Eugen Uricariu, a crescut într-un mediu literar. A văzut de mică artişti şi a învăţat să separe celofanul de adevăr.”, se scrie intr-o revista de femei. Problema e ca a ramas cu celofanul in mana.
Consiliul de Administratie al Centrului National al Cinematografiei
Re: Cazurile de Frauda si Plagiat ale lui Cristian Mungiu
FRÁUDĂ,fraude, s. f. Înșelăciune, act de rea-credință săvârșit de cineva, de obicei pentru a realiza un profit material de pe urma drepturilor altuia; hoție. ♦ Sumă sustrasă prin înșelăciune, prin defraudare. [Pr.: fra-u-] – Din fr. fraude, lat. fraus, fraudis.
Sursa: DEX ’98 (1998)
PLAGIÁT,plagiate, s. n. Acțiunea de a plagia; plagiere. ♦ (Concr.) Operă literară, artistică sau științifică a altcuiva, însușită (integral sau parțial) și prezentată drept creație personală. [Pr.: -gi-at] – Din fr. plagiat.
Sursa: DEX ’98 (1998)
In anul 2007, filmul “4 luni, 3 saptamani si 2 zile” scris si regizat de Cristian Mungiu primea, dupa cum stiti, premiul Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes. Cu toate acestea, filmul lui Mungiu nu a fost nominalizat pentru Globul de Aur conferit de Academia Americana de Film, nu a fost inclus nici printre filmele nominalizate la premiile BAFTA, ale Academiei Britanice de Film si Televiziune, pentru film in alta limba decat engleza si nu a fost nominalizat nici pentru Leul de Aur al Festivalul de Film de la Venetia. Luata de propriul val creat in urma succesului de conjuctura de la Cannes, presa din Romania nu a luat in seama o acuza grava: filmul lui Cristian Mungiu a fost plagiat dupa scenariul scriitorului Dan Mihu, “Sa iubesti si sa tragi apa”, prezentat – culmea! – cu un an inainte, la un concurs HBO din al carui juriu facea partea chiar Mungiu. Atasam mai jos cele doua scrisori edificatoare, catre public si catre Cristian Mungiu, ale dlui Dan Mihu (Anexa 4).
Din pacate, nu numai presa nu a aprofundat acest caz de frauda ci nici comunitatea din care faceti partea Dvs, a cineastilor din Romania. Aceasta i-a permis lui Cristian Mungiu sa mearga mai departe pe calea plagiatului cand a solicitat de la Centrul National al Cinematografiei finantare pentru o productie de grup, intitulata “Amintiri din epoca de aur”, “un film de lungmetraj” care, conform afisului, prezentarilor promotionale si propriilor afirmatii, este “un film scris de Cristian Mungiu si regizat de Ioana Uricaru, Hanno Hoefer, Razvan Marculescu, Contantin Popescu si Cristian Mungiu”. (Anexa 3). Aici se deschid doua probleme:
1. Suspiciunea de frauda materiala: dubla finantare.
Conform unor informatii din cadrul CNC, filmul “Amintiri din epoca de aur”, in realitate nu un lung-metraj, dupa cum afirma Cristian Mungiu, ci un lung-colaj, realizat din mai multe episoade independente regizate de alti colaboratori, a primit finantare atat ca “lungmetraj” dar, in acelasi, timp, cateva dintre episoadele lui au beneficiat la randul lor de finantare tot de la CNC, separat, inainte de a se realiza “lungmetrajul”. Va rugam sa cercetati acest caz si sa edificati publicul si organele abilitate.
2. Frauda intelectuala, etica si morala: vinovatia de plagiat, pe care o dovedim aici.
In prima parte a “lungmetrajului” numit, intitulata “Tovarasi, frumoasă e viata!”, se gaseste episodul “Legenda activistului în inspecţie” al carui sinopsis suna asa: “Un activist de la centru porneşte să inspecteze traseul vizitei de lucru care urmează să aibă loc în ziua următoare şi insistă ca ordinele să-i fie respectate întocmai. Absurdul e la el acasă, iar totul devine grotesc atunci când autorităţile locale se văd blocate toată noaptea în laţurile de la bâlci şi se învârt până în zori.” In realitate, episodul, centrat pe scena caruselului, este furat/plagiat la virgula, daca putem spune asa, din cartea regizorului Ioan Carmazan, “Povestiri din Bocsa”, publicata in 1983 la Editura Facla si republicata dupa 1990 la Editura Tim Resita (foto). Intr-o declaratie publicata ieri, 21.05.2012, regizorul Ioan Carmazan, profesor de regie film la Universitatea de arta Mediapro si membru al CNA, a reiterat aceasta acuzatie (Vedeti: Cristian Mungiu acuzat de plagiat si de regizorul Ioan Carmazan. Anticrestinism: “Dupa dealuri” este cel mai putin amuzant dintre filmele cu calugarite lesbiene si ex iubite psihopate – Hollywood Reporter. O fundatura – Paris Match). Publicam mai jos extrasul din cartea de povestiri a regizorului Ioan Carmazan (Anexa 1) si furnizam episodul in cauza spre vizionare si comparatie (Anexa 2). Nu exista nici un dubiu: scenariul este furat.
Ce solicitam:
1. Sa luati masurile care se impun: analizarea si judecarea cazului.
2. Sa retrageti toate finantarile obtinute de catre Cristian Mungiu prin intermediul unor fraude intelectuale.
Respectiv: prin Hotărârea nr. 260/30.11.2011 a Consiliul de Administraţie al Centrului Naţional al Cinematografiei, Cristian Mungiu primeste sprijin financiar nerambursabil suma totala de 1.630.996 lei (aproximativ 400.000 de euro) “pentru calitatea artistică” si “succesul de public” rezultate prin doua fraude: “a filmului ,,4 luni, 3 saptamani si 2 zile’’” si “pentru succes de public a (sic) filmelor ,,4 luni, 3 saptamani si 2 zile’’.’’ ,,Amintiri din Epoca de Aur 1 – Tovarasi, frumoasă e viata!’’ + Amintiri din Epoca de Aur 2 – Dragostea în timpul liber’’ producător SC Mobra Film SRL, regia Cristian Mungiu, sprijin ce ii revine producătorului si regizorului filmelor”. (Observati cum frauda intelectuala se extinde intr-un document oficial: “Amintiri din epoca de aur” are in realitate cinci regizori, nu unul singur – Sursa: https://www.cncinema.abt.ro/Files/Documents/fls-1302.pdf)
Dl Cristian Mungiu, aflat zilele acestea la Cannes, afirma ca “nu intelege de ce se construieste o catedrala ortodoxa intr-o tara saraca care n-are decat 5000 de scoli si mai putin de 500 de spitale” (interviuTHR).
Nici noi nu intelegem de ce trebuie sa primeasca dl Mungiu fonduri nerambursabile de sute de mii de euro, din buzunarul acelorasi romani saraci, in baza unor fraude de cea mai joasa speta.
Asteptam un raspuns care tine de deontologia si demnitatea profesiei Dvs.
Anexa 1: Extrasul din cartea lui Ioan Carmazan “Povestiri din Bocsa” (Editura Facla, 1983 / Editura Tim Resita)
“Povestea lui Vili Tuscan”
(…) Si Pătru a inceput domol sa povesteasca:
– Stiti ca Ina pe vremuri umbla cu ringhispilul (caruselul) din sat in sat. Ajutor il avea pe Moise, se zice ca ar fi fost copilul ei din flori, dar nimeni nu stia precis. Ea cu Moise aveau cocia mare cu doi cai si cu asta umblau prin sate. Acu’, intr-o iarna, cam pe la vremea Craciunului, nimeresc intr-un sat pe langa Bozovici. Se duce Ina la primarie sa-i semneze primarul ordinul sa instaleze ringhispilul. Ala nici nu vroia sa auda. Se roaga Ina. Primarul, nimic si nimic. Ii spune sa vina maine ca pana maine are treaba pana peste cap.
Vine Ina a doua zi si cand colo la primarie era un chef mare. Acu’ Ina, daca vede ca e petrecere se duce si cumpara o damigeana de rachie, niste carnati ca, deh, era femeie umblata, si intra si ea. De cum o vad cu damigeana si carnati se schimba povestea. O invita pe Ina sa bea cu ei, ca Ina era si ea cam betiva. Se incinge chef mare. Si la un moment dat Ina scoate hartia de aprobare sa i-o semneze careva. Primarul, se cam imbatase; ii spune “Uite ce-i, eu ti-o semnez dar te duci, montezi ringhispilul si vii sa ne iei si pe noi, noi ne urcam primii, noi si cu tine!” Bun, zice Ina. Gata, s-a facut!
Pleaca Ina fericita. Cand ajunge la cocie, Moise se imbatase de suparare si dormea dus. Ce sa faca femeia: se apuca noaptea si monteaza singura ringhispilul. Dupa vreo doua ceasuri de munca, fiindca, ce crezi, era lucru greu mai ales pentru o femeie, termina Ina treaba si asa, murdara si transpirata, hop inapoi la primarie. Cand a intrat ea, aia se imbatasera asa de tare ca dormeau cu totii. Si atunci Ina n-a mai vrut sa-i scoale.
S-a asezat intr-un colt, a luat cativa carnati ca i se facuse foame si catva tuica. Tacuta, manca si bea. Numa’ ce se trezeste primarul si-o vede. Da cu tine ce-i aici? Nu o mai tinea minte. Pai sa vedeti, ii spuse Ina repede totul, ca se speriase ca nu-i mai da autorizatia. Primarul incepe sa rada. Bea cu Ina cativa deti si se imbata la loc. Acu’ i se infierbanta sangele si zice: “Gata, l-ai montat?” Da, zice Ina. Si numai ce mi ti-i scoala primarul pe toti si hai la ringhispil, sa ne dam in lanturi. Au strambat unii din nas, s-au sculat cu chiu cu vai dar primarul nimic, ca imediat toti pana la unul sa porneasca.
Ajung, se urca in ringhispil. Ina, deh saraca, se urca si ea ca primarul io zis “Fara tine eu nu ma urc”. Ce sa faca femeia? Bun, sunt toti urcati dar cine sa dea drumul la motor? Se duce Ina si-l scoala pe Moise, care era beat mort. Ii toarna o vadra de apa-n cap si-l trezeste. Ina se urca si-i spune sa porneasca ringhispilul. Da drumul Moise la tiribomba si se duce sa se culce la loc.
Dupa un timp, unuia i se face rau. Primarul tipa la Ina sa opreasca. Ina tipa dupa Moise, dar Moise doarme tun. Incep cu totii sa tipe, dar ala parca murise. De la un timp, de invarteala, primarului i s-a facut rau si a inceput sa vomite. Cu totii tipau la Ina dar ea ce sa faca?! Ea stiuse ca umpluse rezervorul de benzina si stia ca acum tiribomba nu se mai opreste decat cand s-o termina benzina. Unii varsau, altii lesinau. Ina, de suparare, a inceput sa cante. Si vezi, asa s-au invartit pana dimineata in tiribomba.
Dimineata cand s-a trezit Moise si a iesit de sub paie a vazut ringhispilul ca se invarte. La inceput a crezut ca viseaza dar pana la urma s-a dus si l-a oprit. Cei din lanturi erau pe jumatate morti. Numai Ina adormise bine in scaun. Cand a sculat-o Moise a inceput sa-si smulga parul din cap. Si vezi, de atunci, din ziua aia i-au confiscat si ringhispilul si i-au luat si autorizatia.” (Pag 85-87)
Anexa 2: Episodul “Legenda activistului în inspecţie” din filmul ,,Amintiri din Epoca de Aur 1 – Tovarasi, frumoasă e viata!’’
(interviu inclus în volumul „Noul val” în cinematografia românească, Grup Editorial ART, Bucureşti,2006)
“(…) Al doilea tău lungmetraj(de fapt prima parte dintr-un proiect colectiv) a obţinut o subvenţie de la CNC, sub numele Amintiri din Epoca de Aur. Despre ce amintiri este vorba? Se va alinia filmul trendului nostalgic, prezent nu doar în cinematografia, ci şi în literatura noastră recentă?
În bună măsură, atmosfera e nostalgică, dar nu ştiu dacă e un trend. Nostalgia e, de fapt, pentru tinereţea noastră, cea de care ne face plăcere să ne amintim. Copii fiind, noi nu am experimentat pe pielea noastră ororile comunismului, fiind martori şi cobai, ca generaţie de „decreţei”, doar la neajunsuri minore, ca învăţatul la bateria auto sau defilatul de 23 August. Dar comunismul târziu avea un fel de derizoriu al lui, nimeni nu se mai lua în serios. Ca orice perioadă de restricţii, el a generat în noi mai multe lucruri demne de povestit decât orice perioadă de bunăstare.
De ce îţi scrii singur scenariile?
Le scriu singur pentru că nu mi s-a întâmplat să întâlnesc pe cineva cu care să le scriu sau care să le scrie în locul meu. Eu nu sunt doar regizor, pentru mine, povestea e esenţială şi felul în care aleg să o spun contează în cea mai mare măsură. Şi, din păcate, nu există o şcoală românească de scenaristică, care să formeze oameni pe care să te poţi baza, iar nivelul multor scenarii româneşti, chiar dintre cele care ajung să primească finanţare, e adesea penibil.
Scenariile tale dovedesc reale calităţi literare. Te-ai gândit vreodată la o carieră de prozator?
Mă consider un fel de prozator care face filme. Sunt foarte multe lucruri pe care am să le povestesc, dar care nu sunt potrivite pentru film, şi, ca atare, le voi povesti în scris la un moment dat. Scrisul are pentru mine un mare avantaj. E locul în care îmi stăpânesc cel mai bine mijloacele şi în care rezultatul nu depinde de nimeni altcineva. De multe ori, mă gândesc că, într-o bună zi, voi ajunge numai să scriu, dar sper ca până atunci să mai fac nişte filme. (…)”
Pentru alte afirmatii privind paternitatea asumata a scenariului vedeti si site-ul productiei:www.amintiridinepocadeaur.ro
Anexa 4. Cazul Dan Mihu
Să iubeşti şi să tragi apa
Cîştigător lung metraj HBO
Motivaţia juriului: Un scenariu care nu pierde timpul, original prin subiectul ales, frust, fără a fi melodramatic şi modern ca demers prin felul în care-şi conţine tensiunea interioară.
Autor, Dan Mihu, membru al Uniunii Scriitorilor din 1997
Buna ziua,
Acesta este un mail colectiv, de aceea, celor care nu ma cunosc le spun ca numele meu este Dan Mihu, sunt jurnalist si scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania (din 1997). Incepand din 1992 am publicat o serie de piese de teatru, lucrari de proza si scenarii de film, am luat mai multe premii literare la concursuri nationale si o simpla cautare pe Google ar trebuie sa va spuna restul istoriei mele.
Stiu ca pare greu de crezut, acum ca dl Mungiu este eroul zilei, insa sustin ca domnia sa a preluat exact tema propriului meu scenariu, premiat chiar de domnia-sa in vara anului trecut la concursul de scenarii originale HBO 2006.
Contand pe o reactie rece din partea dumneavoastra, va prezint direct faptele:
– anul trecut in aprilie, trimiteam la concursul HBO scenariul “Sa iubesti si sa tragi apa”, drama unei femei simple, care face un avort ilegal, in ultimii ani ai comunismului si este silita sa scape cumva de avortonul ei, expus in mod brutal si socant
– in juriul concursului de anul trecut se afla si dl Mungiu
– in luna mai eram declarat finalist cu sus-numitul scenariu
– in iunie, la TIFF, primeam premiul pentru lungmetraj; motivatia juriului: “Un scenariu care nu pierde timpul, original prin subiectul ales, frust, fără a fi melodramatic şi modern ca demers prin felul în care-şi conţine tensiunea interioară.”
– in mai anul acesta, dl Mungiu ia la Cannes un Palme d’Or cu “4 luni…”; conform presei internationale, filmul sau trateaza aceeasi tema a avorturilor ilegale si prezinta imagini socante cu un avorton in baie
– in cadrul ceremoniei de premiere dl Mungiu declara franc ca “acum un an nici nu visam la acest proiect.” Mai exact, intr-un interviu acordat Evenimentului zilei sustinea ca a terminat versiunea finala in luna iulie, asta dupa ce (conform Re:Publik), scrierea integrala a scenariului a durat sub doua luni
Pentru comparatie, scenariul meu, premiat (si) de dl Mungiu, poate fi descarcat liber de la adresa https://editura.liternet.ro/carte/222/Dan-Mihu/Sa-iubesti-si-sa-tragi-apa.html , impreuna cu un scurt comentariu al unui alt membru al jurului, dl Cretulescu. Dupa ce veti citi premisa scenariului, va rog sa rememorati cate scenarii sau carti pe aceasta tema ati citit in ultimii 10 ani?
Nu incerc sa confisc subiectul avorturilor ceausiste, dar:
– dezaprob faptul ca dl Mungiu s-a prevalat de pozitia sa in juriu pentru a cauta idei proaspete apte de a fi rescrise ulterior de domnia sa
– sunt uluit de viteza neobisnuita (remarcata si de el insusi) cu care a rescris un scenariu pe exact aceeasi tema, l-a finantat, l-a filmat, l-a montat si l-a prezentat in premiera la Cannes
– mi se pare total nedrept faptul ca a fortat (pe ascuns) finalizarea propriei sale productii, intuind probabil faptul ca noi ne vom confrunta cu greutati in gasirea finantatorilor/producatorilor – atitudinea sa mi se pare cel putin neloiala
Culmea cinismului este ca juriul punctase tocmai originalitatea temei si partitura tragica a principalului rol feminin. De acum, adio originalitate… Cine isi imagineaza ca anul viitor la Cannes va fi selectat un al doilea film despre avorturi ceausiste e cel putin naiv.
Ma bucur ca in acest an HBO Romania a renuntat la serviciile domniei sale in calitate de jurat. Din punctul meu de vedere, prestatia sa a fost de-a dreptul descalificanta si sper ca abuzul lui sa aiba drept consecinta macar evitarea invitarii domniei sale in alte jurii viitoare.
Asteptand o atitudine obiectiva din partea dumneavoastra, nu pot decat sa deplang faptul ca anul acesta a castigat Palme d’Or-ul un film ce si-a obtinut finantarea prin scandal si tema prin furt, fiind prezentat pe furis direct la Cannes, in speranta ca invingatorilor li se iarta totul.
Al dumneavoastra,
Dan Mihu
PS: Sunt constient ca prin aceasta contestatie spun adio participarii la alte concursuri similare in tara, dar sper ca viitorii competitori sa se bucure de un tratament mai cinstit decat cel de care am avut eu parte.
Iată şi mailul trimis de Dan Mihu lui Cristian Mungiu:
Domnule Mungiu,
Legat de luarea mea de pozitie, tin sa va fac cunoscut ca NU va acuz de plagiat. Nimic mai fals. Observ insa faptul ca, daca n-ati fi fost in juriul HBO de anul trecut, nu ati fi scris acum un scenariu socant pe tema avorturilor din Romania ceausista. pentru ca “acum un an nici nu va gandeati la acest proiect”. Iar eu as fi facut propriul meu film pe aceasta tema inaintea dumneavoastra. Si asa ar fi fost normal, pentru ca – intre noi doi – eu am scris (asa cum m-am priceput) primul pe aceasta idee. Care nu e nici Revolutia Romana, nici caderea turnurilor gemene, nici alt eveniment public.
Acum nu pot decat sa astept urmatoarea sesiune de finantare de la CNC (de fapt, sincer, n-o mai astept pentru ca maine dimineata cred ca voi fi anuntat ca nu mai avem nici co-producatori). Prezenta unui regizor in juriu ne-ar fi indreptatit pe noi scenaristii sa visam ca sunteti acolo pentru a cauta un scenariu pe o idee care sa vi se potriveasca. Nu tineam cu tot dinadinsul sa facem un film impreuna. M-as fi multumit insa cu un simplu mail amical in care sa-mi spuneti ca veti scrie pe tema asta. Astfel avertizat, sa zicem ca ar fi fost o competitie corecta. Faptul ca ati facut filmul pe ascuns si l-ati dus direct la Cannes, nu mi-a lasat nicio alta optiune de reactie.
Socul a fost prea mare…
Iar deziluzia a fost totala. Nu ma asteptam la un astfel de gest de la un regizor tanar, aflat la al doilea sau lung-metraj. Credeam ca ideile incep sa se “imprumute” mai incolo, cand ai cam spus ce aveai de spus si incepi sa te uiti prin ograda vecinilor.
Acum astept filmul.
Pastrand aceeasi atitudine decenta Dan Mihu isi exprima dezamagirea ca reactia sa a fost interpretata tendentios.
O ultima precizare
” Eu am prezentat faptele cat am putut de rece. Sunt dezamagit ca reactia mea a fost interpretatat tendentios si expusa brutal si inexact drept o acuzatie de plagiat. In luarea mea de pozitie nu m-am lansat in injurii si am incercat sa verific si sa ras-verific tot. Amavut la dispozitie un intreval de timp foarte scurt. Va rog sa rememorati singuri cand ati aflat dumneavoastra despre subiectul filmului sau. Cam tot atunci am aflat si eu. La cateva zile dupa prezentarea la Cannes.
Cei interesati sa judece la rece aceasta situatie o vor face. Pe ceilalti nu am cum sa-i conving de nimic. Raman insa la opinia mea ca daca nu participam la concurs, probabil ca dl Mungiu nu si-ar fi scris inca scenariul (“acum un an nici nu visam la acest proiect”). Deasemenea, poate ca nu-l scria daca nu era in juriul care l-a citit si premiat.
Sunt sigur ca filmul e o capodopera, a obtinut totusi un Palme d’Or. Spun doar ca l-ar fi putut obtine altfel. I-a fost probabil teama sa iasa al doilea cu un film despre avorturi, dupa filmul nostru. Chiar daca ar fi fost mai bun. E o teama fireasca. Dar asta nu-l scuza.
Singurul lucru care ma dezamageste este atitudinea unei bune parti a publicului si chiar a unor critici si scriitori. Atata vreme cat genul asta de practici sunt socotite normale, nu vom lua la Cannes niciunpremiu pentru scenariu original. Pentru ca nu vom avea niciodata scenaristi, ci doar regizori plecati la shopping de idei si capabili sa rescrie in mod adecvat orice tema li se potriveste.
„Dincolo de dealuri ne spune că frica de homosexualitate a creştinilor reprezintă o formă incoştientă de violenţă” (!?), scrie un personaj asemenea lui Mungiu in Inside Movies. Detalii aici: Nimic despre Cristian Mungiu, creştini şi homosexuali
In rest, nu ratati azi: Dovada plagiatului lui Mungiu prezentata Centrului National al Cinematografiei si Uniunii Cineastilor din Romania. Si, bineinteles, cititorilor Roncea.Ro.
September 20th, 2014 
VR 
Posted in 
Tags: 
