Asa am fost extras din Piata Universitatii pe 14 iunie 1990. Posibil sa fiu chiar eu si colegii din Arhitectura in aceasta masina
La rugămintea Asociaţiei Victimelor Mineriadelor din România (AVMR) întrerup serialul cu extrase largi din Rechizitoriul Mineriadei. O lucrare a Asociaţiei, aflată în faza de redactare finală, va cuprinde o sinteză a acestui Rechizitoriu epocal. Voi reveni aşadar cu prezentarea cărţii de marturii şi documente, unele cu totul inedite, a Asociaţiei. Până atunci, redau din cele circa 20 de intrări cu numele meu din materialul redactat de procurorii militari un fragment care mi-a adus aminte de cum am trecut prin marea de mineri cu o Dacie a MAI sau SRI (foto). Voi reveni totuşi cu unele capitole din Rechizitoriu care mi se par mai interesante şi sunt mai puţin cunoscute publicului.
“(…) Din declaraţia persoanei vătămate Roncea Victor – Alexandru rezultă că în ziua de 13.06.1990 în jurul orei 10:30 în timp ce acesta se afla în incinta Institutului de Arhitectură “Ion Mincu” Bucureşti a văzut că “muncitorii” I.M.G.B. au spart geamurile Institutului şi au bătut mai multe persoane. A văzut că au fost aruncate sticle incendiare şi că o dubă de culoare albastră a fost răsturnată şi incendiată şi că au existat atacuri între manifestanţii din Piaţa Universităţii şi poliţişti. Ulterior, deplasându-se către Universitate s-a întâlnit cu numiţii Ţarălungă Sebastian, Tina M. Leto, Felix Goldstein, Cristi Ciubotaru, Pascal Ilie Virgil, Titi Calistru, Mihai Popescu Stoeneşti şi alţii.
În zona Poliţiei Capitalei s-a întâlnit şi cu Andrei Rochian – ofiţer de marină în Marina Comercială. A văzut cum clădirea dinspre Ministerul de Interne şi din spatele I.G.P.-ului ardea. În timp ce se afla la intrarea din stânga a Ministrului de Interne a auzit un foc de armă din interior care a ucis o persoană ce se afla la o distanţă de 10 m de el. Acesta declară că glonţul a intrat în ochiul persoanei şi a ieşit prin ceafă. S-a întâlnit cu numitul Eugen Popescu care filma pe o stradă paralelă cu râul Dâmboviţa. La Universitate s-a întâlnit cu numiţii Marian Munteanu, Mihai Gheorghiu, Eugen Popescu, Alexandru Baboş, Bogdan Petrescu, fratele său şi alţi prieteni. Acesta declară că a mai văzut o persoană împuşcată în cap în faţa blocului Romarta şi o alta împuşcată în picior.
În data de 14.06.1990, în jurul orei 05:00 în timp ce se afla în ultima cameră a turnului Institutului de Arhitectură Ion Mincu împreună cu Alexandru Baboş, Bogdan Petrescu, Roncea George, Sebastian Ţarălungă, Adrian Tudor, Sârbu Ştefan, Sârbu Alexia Adela, Bereczky Nagy Dorottya, Anghel Silvana, Mihai Frunzetti, Adrian Alexandru şi o studentă din anul I la Arhitectură au fost agresaţi fizic cu răngi metalice şi bâte de către mineri. Ulterior, el împreună cu Adrian Tudor şi două studente din anul I au fost transportaţi de un miner şi un şofer cu o maşină la sediul Guvernului. Aici i-au fost confiscate mai multe bunuri personale, aparatul foto etc.
Împreună cu alte 43 de persoane a fost transportat la U.M. 0575 Măgurele. (…)”
Aşa cum v-am promis, după ce am vizionat un clip al lui Johnny Cash în care apar imagini de la Mineriadă şi pentru că am constatat că nimeni nu a făcut-o până acum, am început să public în serial Istoria post-decembristă a României văzută de Procurorii militari: RECHIZITORIUL de 1979 de pagini al Dosarului Mineriadei sau Geneza României de azi. Episoadele anterioare pot fi găsite după eticheta Rechizitoriul Mineriadei.
Continuarea Capitolului II. DATE PRIVIND CONTEXTUL GENERAL AL CAUZEI
La 25 decembrie 1989 a avut loc, la Târgovişte, procesul soţilor Nicolae şi Elena Ceauşescu urmat, în aceeaşi zi, de execuţia acestora. La procesul şi execuţia soţilor Ceauşescu au participat, ca delegaţi, din partea C.F.S.N., Gelu Voican Voiculescu, general Victor Atanase Stănculescu și Virgil Măgureanu.
De asemenea, au mai fost prezenţi maiorul Mugurel Cristian Florescu şi locotenentul-major Trifan Matenciuc. În data de 28 decembrie 1989, prin Decretul-Lege nr.20/1989, în vigoare de la 29 decembrie 1989, a fost eliberat din funcţia de şef al Marelui Stat Major din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi adjunct al ministrului apărării naţionale, generalul-maior Ştefan Guşă.
În aceeaşi zi, prin Decretul C.F.S.N. nr.17, publicat în Monitorul Oficial în 29 decembrie 1989, a fost rechemat în activitate generalul-colonel Vasile Ionel şi numit, prin Decretul C.F.S.N. nr.20/1989, semnat de Ion Iliescu, în funcţia de șef al Marelui Stat Major al Armatei Române, funcţie pe care a îndeplinit-o până la 30 aprilie 1991. În această calitate, Vasile Ionel a cumulat și funcțiile de prim-adjunct al ministrului apărării (28 decembrie 1989 – iunie 1990) și secretar de stat al M.Ap.N. (iunie 1990 – mai 1991).
Inculpatul Ion Iliescu l-a numit, apoi, pe g-ral.col. Vasile Ionel, consilier prezindenţial şef al Administraţiei Prezidenţiale, la 01.05.1991, funcţie pe care a deţinut-o până la 01.09.1994 când, tot Ion Iliescu, l-a numit consilier prezidenţial pentru apărare şi siguranţă naţională în cadrul Administraţiei Prezidenţiale, funcţie în virtutea căreia a fost şi membru al C.S.A.T., până la 21.11.1996. La data de 21.10.1994, Vasile Ionel a fost avansat la gradul de general de armată, iar după trecerea sa în retragere, a fost numit, la 27.02.2004, administrator al Uzinei de Armament M.F.A. Mizil. A decedat în anul 2015.
Generalul-colonel Vasile Ionel care, în perioada 1949 – 1954, a urmat cursurile Academiei Militare de Artilerie şi Rachete din U.R.S.S., a fost trecut în rezervă de Nicolae Ceuşescu, în cadrul procesului de îndepărtare din armată a generalilor care îşi efectuaseră studiile în Uniunea Sovietică.
În ziua de 31 decembrie 1989 a fost arestat generalul-colonel Iulian Vlad, în biroul său de la Ministerul Apărării Naţionale, prezent la arestare fiind şi Gelu Voican Voiculescu. Generalul Iulian Vlad era şeful Direcţiei Securităţii Statului care, încă din 27 decembrie 1989, prin Decretul nr.4/1989 al C.F.S.N., trecuse în subordinea Ministerului Apărării Naţionale. Prin acelaşi Decret nr.4/1989, au mai trecut în subordinea Ministerului Apărării Naţionale, Comandamentul Trupelor de Securitate împreună cu organele şi unităţile din subordinea acestora.
Consiliul Frontului Salvării Naţionale, ca organ al puterii de stat, trebuia să fie unul neutru politic. Subsumat acestui scop, prin Decretul- Lege nr. 8/31 decembrie 1989, publicat în Monitorul Oficial nr.9 din 31 decembrie 1989, a fost reglementată înregistrarea și funcționarea partidelor politice, trecându-se de la sistemul partidului unic la sistemul pluripartid. În art. 1 se preciza că: „În România este liberă constituirea partidelor politice, cu execepţia partidelor fasciste sau care propagă concepţii contrare ordinii de stat şi de drept, în România.
Nici o altă îngrădire, pe motiv de rasă, naţionalitate, religie, grad de cultură, sex sau convingeri politice nu poate împiedica constituirea şi funcţionarea partidelor politice”.
Tot la 31 decembrie 1989, s-a constituit Grupul pentru Dialog Social (G.D.S.), „ca un grup de sine stătător, care acţionează legal, începând de astăzi, 31 decembrie 1989. El aspiră să reprezinte conştiinţa lucidă a acestei societăţi care a fost umilită şi destructurată. Vrem să contribuim la ieşirea din dezastru şi la regenerare. Grupul pentru Dialog Social este un grup independent, strict informal, care nu se subordonează niciunei grupări politice şi care refuză orice colaborare cu cei care au susţinut vechiul regim. Declarăm explicit: Nu vrem să fim un centru de putere ci un centru de influenţă.Pe cont propriu fiecare membru al grupului are dreptul la propriile sale opţiuni şi orientări politice, care nu afectează însă, în niciun fel, statutul şi orientarea Grupului. Grupul pentru Dialog Social este o instanţă de reflexie critică asupra problemelor fundamentale care frământă societatea civilă română, asupra inserării ei in contextul european: civilizaţie – cultură – politică – societate civilă – ecologie. Este un club de dezbateri între intelectuali de diferite profesii, care îşi propun să prospecteze căile de evoluţie şi organizare ale acestei societăţi, o evoluţie bazată pe valorile umane şi pe drepturile omului. Grupul pentru Dialog Socialîşi propune să fie un laborator în care economişti, sociologi, politologi, istorici, filozofi, urbanişti, scriitori, teologi, etc. să găsească (să caute) împreună strategiile şi soluţiile de care societatea română va avea nevoie în viitorul imediat”, se arăta, printre altele, în declaraţia de constituire a acestei organizaţii neguvernamentale.
Începând din 2 ianuarie 1990, ministrul apărării Nicolae Militaru, împreună cu Gelu Voican Voiculescu, prim-viceprim-ministru, au coordonat preluarea de către M.Ap.N. a structurilor fostei securității. La conducerea fostelor Direcţii Judeţene de Securitate au fost desemnaţi ofiţeri din cadrul M.Ap.N. Ofiţerii din cadrul Securităţii Municipiului Bucureşti au fost trecuţi în rezervă, considerându-se că aceştia au făcut poliţie politică în favoarea regimului Ceauşescu însă, după puţină vreme, aşa cum vom arăta în continuare, unii dintre ei au fost încorporaţi într-o nouă structură informativă, U.M. 0215, sub ordinele lui Gelu Voican Voiculescu în cadrul Ministerului de Interne.
Aşa cum v-am promis, după ce am vizionat un clip al lui Johnny Cash în care apar imagini de la Mineriadă şi pentru că am constatat că nimeni nu a făcut-o până acum, am început să public în serial Istoria post-decembristă a României văzută de Procurorii militari: RECHIZITORIUL de 1979 de pagini al Dosarului Mineriadei sau Geneza României de azi. Episoadele anterioare pot fi găsite după eticheta Rechizitoriul Mineriadei.
II. DATE PRIVIND CONTEXTUL GENERAL AL CAUZEI
În cele ce urmează vor fi punctate momentele istorice, pe care le considerăm importante pentru a putea contextualiza starea de fapt, care formează obiectul acestui dosar.
Odată cu dizolvarea fostelor structuri de conducere ale statului român, puterea a fost preluată de nou înființatul Consiliul Frontului Salvării Naționale (C.F.S.N.), formațiune înființată la 22 decembrie 1989. Înființarea acestuia a fost anunțată, în aceeaşi zi, în jurul orelor 23.30, la posturile naționale de radio şi televiziune de către inc. Ion Iliescu, la acea dată director al Editurii Tehnice, devenit ulterior preşedinte de facto al ţării. Acesta a fost cel care a dat citire Comunicatului către ţară al Consiliului Frontului Salvării Naționale. Prin acest comunicat Consiliul Frontului Salvării Naționale şi-a definit şi asumat rolul de „organism al puterii de stat din România”.
Comunicatul a avut conţinutul pe care îl prezentăm în cele ce urmează:
„Cetăţeni şi cetăţene,
Trăim un moment istoric. Clanul Ceauşescu, care a dus ţara la dezastru, a fost eliminat de la putere. Cu toţii ştim şi recunoaştem că victoria de care se bucură întreaga ţară este rodul spiritului de sacrificiu al maselor populare de toate naţionalităţile şi, în primul rând, al admirabilului nostru tineret, care ne-a restituit, cu preţul sângelui, sentimentul demnităţii naţionale.
Un merit deosebit îl au cei care, ani de zile, şi-au pus în pericol şi viaţa, protestând împotriva tiraniei. Se deschide o pagină nouă în viaţa politică si economică a României.
În acest moment de răscruce am hotărât sa ne constituim în Frontul Salvării Naţionale, care se sprijină pe armata română şi care grupează toate forţele sănătoase ale ţării, fără deosebire de naţionalitate, toate organizaţiile si grupările care s-au ridicat, cu curaj, în apărarea libertăţii si demnităţii, în anii tiraniei totalitare.
Scopul Frontului Salvării Naţionale este instaurarea democraţiei, libertăţii si demnităţii poporului român. Din acest moment se dizolvă toate structurile de putere ale clanului Ceauşescu. Guvernul se demite, Consiliul de Stat si instituţiile sale îşi încetează activitatea, întreaga putere în stat este preluată de Consiliul Frontului Salvării Naţionale. Lui i se vor subordona Consiliul Militar Superior, care coordonează întreaga activitate a armatei şi a unităţilor Ministerului de Interne. Toate ministerele şi organele centrale, în actuala lor structură, îşi vor continua activitatea normală, subordonându-se Frontului Salvării Naţionale, pentru a asigura desfăşurarea normală a întregii vieţi economice si sociale.
În teritoriu se vor constitui consilii judeţene, municipale,orăşeneşti şi comunale ale Frontului Salvării Naţionale ca organe ale puterii locale.
Miliţia este chemată ca, împreună cu comitetele cetăţeneşti, să asigure ordinea publică.
Aceste organe vor lua toate măsurile necesare pentru asigurarea aprovizionării populaţiei cu alimente, cu energie electrică, cu căldură şi apă, pentru asigurarea transportului, a asistenţei medicale şi a întregii reţele comerciale.
Ca program, frontul propune următoarele:
1. Abandonarea rolului conducător al unui singur partid şi statornicirea unui sistem democratic pluralist de guvernământ. 2. Organizarea de alegeri libere, în cursul lunii aprilie. 3. Separarea puterilor legislativă, executivă şi judecătorească în stat şi alegerea tuturor conducătorilor politici pentru unul sau, cel mult, două mandate. Nimeni nu mai poate pretinde puterea pe viaţă.Consiliul Frontului Salvării Naţionale propune ca ţara să se numească, în viitor, România.Un comitet de redactare a noii Constituţii va începe să funcţioneze imediat. 4. Restructurarea întregii economii naţionale pe baza criteriilor rentabilităţii si eficienţei. Eliminarea metodelor administrativ-birocratice de conducere economică centralizată si promovarea liberei iniţiative şi a competenţei în conducerea tuturor sectoarelor economice. 5. Restructurarea agriculturii şi sprijinirea micii producţii ţărăneşti. Oprirea distrugerii satelor. 6. Reorganizarea învăţământului românesc potrivit cerinţelor contemporane. Reaşezarea structurilor învăţământului pe baze democrate si umaniste. Eliminarea dogmelor ideologice care au provocat atâtea daune poporului român şi promovarea adevăratelor valori ale umanităţii. Eliminarea minciunii şi a imposturii şi statuarea unor criterii de competenţă şi justiţie în toate domeniile de activitate.Aşezarea pe baze noi a dezvoltării culturii naţionale. Trecerea presei, radioului, televiziunii din mâinile unei familii despotice în mâinile poporului. 7. Respectarea drepturilor si libertăţilor minorităţilor naţionale şi asigurarea deplinei lor egalităţi în drepturi cu românii. 8. Organizarea întregului comerţ al ţării, pornind de la cerinţele satisfacerii, cu prioritate, a tuturor nevoilor cotidiene ale populaţiei României. În acest scop, vom pune capăt exportului de produse agroalimentare, vom reduce exportul de produse petroliere, acordând prioritate satisfacerii nevoilor de căldură şi lumină ale oamenilor. 9. Întreaga politică externă a ţării să servească promovării bunei vecinatăţi, prieteniei şi păcii în lume, integrându-se în procesul de construire a unei Europe unite, casa comună a tuturor popoarelor continentului (Proiectul Gorbaciov – nota şi subl. mea). Vom respecta angajamentele internaţionale ale României şi, în primul rând, cele privitoare la Tratatul de la Varşovia (subl.mea). 10. Promovarea unei politici interne şi externe subordonate nevoilor şi intereselor dezvoltării fiinţei umane, respectului deplin al drepturilor şi libertăţilor omului, inclusiv al dreptului de deplasare liberă. Constituindu-ne în acest front, suntem ferm hotărâţi sa facem tot ce depinde de noi pentru a reinstaura societatea civilă în România (subl. mea), garantând triumful democraţiei, libertăţii si demnităţii tuturor locuitorilor ţării.
În mod provizoriu, în componenţa consiliului intră următorii: Doina Cornea, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, László Tőkés, Dumitru Mazilu, Dan Deșliu, general Ștefan Gușă, general Victor Atanasie Stănculescu, Aurel Dragoș Munteanu, Corneliu Mănescu, Alexandru Bârlădeanu, Silviu Brucan, Petre Roman, Ion Caramitru, Sergiu Nicolaescu, Mihai Montanu, Mihai Ispas, Gelu Voican Voiculescu, Dan Marțian, Mihail Lupoi, Gheorghe Voinea (general), căpitan de rangul I. Emil Dumitrescu, Vasile Neacșa, Cristina Ciontu, Marian Baciu, Bogdan Teodoriu, Eugenia Iorga, Paul Negrițiu, Gheorghe Manole, Vladimir Ionescu, Neculae Radu, Adrian Sârbu, Constantin Cîrjan, Géza Domokos, Magdalena Ionescu, Marian Mierlă, Constantin Ivanovici, Ovidiu Vlad, Valeriu Bucurescu, Ion Iliescu”.
Comunicatul către ţară al Consiliului Frontului Salvării Naționale a fost publicat în Monitorul Oficial Partea I nr.1 din 22 decembrie 1989.
După ce a citit Comunicatul către ţară al Consiliului Frontului Salvării Naționale, Ion Iliescu a mai precizat, referitor la acest organ al puterii de stat:
„Deocamdată, este o structură provizorie, gândită într-un mod foarte operativ. Lista rămâne deschisă. Nu aceasta va fi componenţa completă a consiliului. Am menţionat doar câteva nume de oameni care sunt legate de transformările pe care le cunoaşte ţara, oameni care au demonstrat spirit de sacrificiu în anii tiraniei, tineri care în aceste zile au fost pe baricade, care şi-au pus viaţa în pericol, reprezentanţi ai muncitorilor, ai studenţilor, ai intelectualităţii, ai armatei, acele forţe care au fost active, prezente în procesul de instaurare a noului regim al puterii. Lista rămâne deci deschisă. Pentru a putea completa componenţa consiliului aşteptăm propuneri din partea tuturor categoriilor şi forţelor sociale care au luptat şi au învins. Acest comunicat este o primă formă de platforma-program a noului organism al puterii de stat din România”.
Persoanele din componenţa Consiliului Frontului Salvării Naționale, aşa cum a fost anunţată în seara zilei de 22 decembrie 1989, pot fi împărţite în trei categorii.
Prima categorie şi cea mai numeroasă era formată din persoane al căror trecut a fost legat, în mod strâns, de U.R.S.S. şi pot fi enumeraţi aici Ion Iliescu, Nicolae Militaru, Silviu Brucan, Alexandru Bârlădeanu, Károly Király, capitanul de rangul I Emil „Cico” Dumitrescu. Acestora li s-au ataşat, în ziua de 22 decembrie 1989, Sergiu Nicolaescu, Gelu Voican Voiculescu, Mihail Montanu, Petre Roman, Cazemir Ionescu, Dan Marţian, Constantin “Bebe” Ivanovici.
A doua categorie o reprezintă intelectualii, cunoscuţi pentru poziţia lor anticomunistă manifestată încă din timpul dictaturii comuniste şi care, în acea perioadă, reuşiseră să intre în contact cu cancelariile europene şi enumerăm aici pe Doina Cornea, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Ion Caramitru, Dan Desliu, Aurel Dragoş Munteanu, Domokos Géza, Dumitru Mazilu.
A treia categorie era formată din revoluţionari, care se făcuseră remarcaţi în zilele anterioare datei de 22 decembrie 1989.
Consiliul Frontului Salvării Naționale s-a întrunit oficial la 27 decembrie 1989, dată la care au fost anunțate organizarea și modul de funcționare a acestui organism. Membrilor iniţiali li s-au adăugat alţii, astfel că numărul lor a ajuns la 141, după ce a fost completat cu reprezentanți ai tuturor județelor din România.
La aceeaşi dată a fost constituit Biroul Executiv al Consiliului Frontului Salvării Naţionale format din: preşedinte – Ion Iliescu, prim-vicepreşedinte – Dumitru Mazilu, vicepreşedinţi – Cazemir Ionescu şi Károly Király, secretar – Dan Marţian, membrii: Bogdan Teodoriu, Vasile Neacşa, Silviu Brucan, Gheorghe Manole, Ion Caramitru şi Neculae Radu.
Pe lângă Biroul Executiv funcționa și un „colectiv pentru relațiile cu publicul și mijloacele informației de masă”, precum şi comisii de specialitate. Dintre acestea amintim Comisia constituţională, juridică si pentru drepturile omului coordonată de – Dumitru Mazilu, care a redactat proiectul Decretului nr. 92/1990 privind alegeria Parlamentului şi a Preşedintelui României (Monitorul oficial nr. 35 din 18.03.1990).
Prin Decretul nr.1din 26 decembrie 1989 al C.F.S.N, semnat de Ion Iliescu, în vigoare de la 27 decembrie 1989, Petre Roman a fost numit prim – ministru al Guvernului provizoriu.
Prin Decretul C.F.S.N. nr. 2 din 26 decembrie 1989, generalul colonel în rezervă Nicolae Militaru, a fost rechemat în cadrele active ale armatei.
Prin Decretul nr.3 din aceeaşi dată, Nicolae Militaru a fost numit în funcţia de ministru al Apărării.
Prin Decretul-Lege nr.5 al C.F.S.N. din 28 decembrie 1989, în vigoare din 29 decembrie 1989, au fost numiţi, în funcţia de viceprim-ministru al guvernului, Mihai Drăgănescu şi Gelu Voican Voiculescu.
Prin Decretul-Lege nr.22 al C.F.S.N. din 28 decembrie 1989, în vigoare din 29 decembrie 1989, generalul locotenent Mihai Chiţac a fost numit în funcţia de ministru de interne.
Prin Decretul nr.24 din 28 decembrie 1989 al C.F.S.N., Mihai Chiţac a fost înaintat în gradul de general – colonel, iar prin Decretul nr.242 din 14 iunie 1990 al C.P.U.N. a fost eliberat din funcţia de ministru de interne.
Prin Decretul Lege nr.10 din 31 decembrie 1989 al C.F.S.N., publicat în Monitorul Oficial nr.9 din 31 decembrie 1989, s-a constituit Guvernul României, ca organ suprem al administraţiei de stat, care avea obligaţia de a îndeplinii obiectivele cuprinse în programul C.F.S.N. asigurând executarea măsurilor stabilite prin decretele adoptate de acesta. În art. 3 se specifică că C.F.S.N. aproba componenţa Guvernului României la propunerea prim-ministrului.
Din componenţa Guvernului Provizoriu Petre Roman au făcut parte, printre alţii: Prim viceprim-ministru – Gelu Voican VOICULESCU, Ministrul de Interne – Mihai CHIŢAC,Ministrul Justiţiei- Teofil POP,Ministrul Apărării Naţionale- Nicolae MILITARU, Ministrul Economiei Naţionale – Atanase-Victor STĂNCULESCU,Ministrul Petrolului – Victor MUREA,Ministrul Minelor – Nicolae DICU, Ministrul Poştelor şi Telecomunicaţiilor – Stelian PINTILIE, Ministrul Transporturilor – Corneliu BURADA.
Aceste persoane vor fi regăsite cu diferite acte de participare în evenimentele din 13-15 iunie 1990.
Voican, Iliescu şi Roman la un miting electoral FSN din primăvara anului 1990, desfăşurat la Academia Militară. Foto: Emilian Săvescu, cu mulţumiri
Aşa cum v-am promis, după ce am vizionat un clip al lui Johnny Cash în care apar imagini de la Mineriadă, începand de azi public în serial Istoria post-decembristă a României văzută de Procurorii militari: RECHIZITORIUL de 1979 de pagini al Dosarului Mineriadei sau Geneza României de azi.
RECHIZITORIU
Anul 2017 luna 06 ziua 12
General – locotenent magistrat Ion ALEXANDRU, procuror militar şef adjunct al Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, colonel magistrat Virgiliu Marian ISTRATE, colonel magistrat Iulian DINU, colonel magistrat Marian VĂETIŞI, locotenent colonel magistrat Dan Mihail MITRĂNESCU, procurori militari la Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
Examinând actele de urmărire penală efectuate în dosarul penal nr. 47/P/2014, privind pe inculpaţii:
Urmează 21 de inculpaţi în frunte cu Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Cazimir Ionescu (în prezent membru CNSAS), N. S. Dumitru, Mugurel Florescu, Emil “Cico” Dumitrescu, Miron Cozma, Petre Peter, ş.a.
EXPUNEM URMĂTOARELE:
I . OBIECTUL CAUZEI
Faptele ce fac obiectul prezentei cauze penale au fost comise în luna iunie 1990 (zilele de 13-15), într-o perioadă de profunde transformări ale vieţii sociale, dar mai ales ale vieţii politice. Evenimentul a rămas în conştiinţa publicului sub denumirea „Mineriada din 13-15 iunie 1990”.
Limba română este singura limbă din lume în care a fost creat substantivul mineriadă care, ulterior, a fost tradus în toate limbile pământului.
În dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, autorităţile statului au declanşat un atac violent al forţelor de ordine, în Piaţa Universităţii din Bucureşti, împotriva opozanţilor politici care contestau rezultatul alegerilor din data de 20 mai 1990. Urmare acţiunii, peste două sute de persoane au fost ridicate şi transportate la U.M.0575 Măgurele, unde au fost reţinute până în după amiaza aceleiaşi zile, când au fost lăsate să plece, fără a se efectua vreun act de cercetare faţă de aceştia.
Concomitent, s-a pătruns în forţă, fără drept, în sediul Institutului de Arhitectură, fiind percheziţionate mai multe birourile, iar persoanele aflate în incintă au fost evacuate prin acte de violenţă din clădire, trei dintre ele fiind transportate în afara mun. Bucureşti, la U.M. 0575 Măgurele, unitate ce aparţinea Ministerului de Interne motivul fiind că „au pactizat cu manifestanţii”.
Conform hotărârii luate de către preşedintele Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, prim viceprim – ministru, viceprim-ministrul ai Guvernului României, conducători ai instituţiilor de forţă, precum şi de către persoane din conducerea Frontului Salvării Naţionale, în Piaţa Universităţii au fost aduşi muncitori de la Intreprinderea Maşini Grele Bucureşti, avându-l în frunte pe directorul acesteia.
Aceştia din urmă s-au manifestat violent agresând fizic persoanele întâlnite în zona Institutului de Arhitectură, după care au încercat să ocupe Piaţa Universităţii, pentru a împiedica revenirea manifestanţilor.
Acţiunile întreprinse de autorităţi statului au generat o ripostă violentă din partea opozanţilor, astfel că au fost incendiate sediile Poliţiei Capitalei, Ministerului de Interne, Televiziunii Române şi Serviciului Român de Informaţii.
S-a făcut uz de armă cu muniţie de război de către forţele de ordine, în aceste împrejurări fiind împuşcaţi mortal numiții Lepădatu Mitriță, Mocanu Velicu Valentin, Duncă Gheorghiță și Drumea Dragoș, iar numiţii Pârvulescu Dan Gabriel, Prodanczuk Gabriel Mircea, Iancu Cătălin,Grigore Ilie, Herlo Ioan şi Spânu Ion au fost răniţi, de asemenea, prin împuşcare.
Represiunea autorităţilor a continuat, în zilele de 14 şi 15 iunie 1990, printr-un atac sistematic desfășurat împreună cu minerii şi muncitorii din mai multe judeţe ale ţării, care deveniseră o adevărată forţă de ordine paralelă cu cele recunoscute şi organizate potrivit legii. Acţiune acestei forţe a fost menită de a menține în funcție puterea politică instaurată în decembrie 1989 şi care câştigase alegerile din 20 mai 1990, căzându-i victime toți cei care erau considerați ,,elemente extremiste, reacționare” și care ar fi organizat o ,,rebeliune legionară”.
Obiectul prezentului dosar îl constituie stabilirea răspunderii penale a persoanelor vinovate de:
– uciderea numiţilor Lepădatu Mitriță, Mocanu Velicu Valentin, Duncă Gheorghiță și Drumea Dragoș, în contextul evenimentelor din 13-15 iunie 1990; – vătămarea integrităţii fizice şi psihice a unui număr de 1388 de persoane, care au fost agresate fizic sau lipsite ilegal de libertate; – lipsirea de libertate a unui număr de 1250 de persoane.
Faptele vizate privesc intervalul de timp în care aceste persoane s-au aflat sub puterea autorităţilor sau a celor chemaţi să sprijine acţiunea acestora şi a încetat, odată cu punerea în libertate a ultimei persoane reţinute nelegal.
11/1979
Prezenta cauză penală nu va analiza:
– stabilirea responsabilităţilor fiecărui participant în parte, respectiv numai a persoanelor care au iniţiat acest plan menit a înlătura orice formă de opoziţie sau care au sprijinit, sub orice formă, aceste acţiuni, cunoscând că, în acest fel, le asigură realizarea scopului urmărit;
– distrugerile provocate la sediilor unor instituţii publice, asociaţii, redacţii de ziare ori a altor pagube materiale, produse în patrimoniul unor persoane fizice sau juridice;
– legalitatea măsurilor de arestare luate de organele de urmărire penală faţă de persoanele reţinute, în lipsa oricăror indicii privind săvârşirea vreunei infracţiuni, întrucât aceste situaţii au făcut obiectul unui dosar de urmărire penală separat, întocmit de Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi înregistrat sub nr. 751/P/2005, în care, la data de 31.05.2006, s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
Soluţia a fost confirmată prin încheierea nr.845 din 03.11.2015, pronunţată în dosarul nr.3225/1/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală.
– evenimentele petrecute în Bucureşti sau în ţară, în perioada 01 ianuarie -13 iunie 1990, care sunt descrise în capitolul privind contextul general al cauzei.
Aceste aspecte nu fac obiectul cauzei, întrucât, redeschiderea urmăririi penale, confirmată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin încheierea nr. 169 din 09 martie 2015, în dosarul nr. 514/1/2015, priveşte doar infracţiunile contra păcii şi omenirii şi infracţiunile de omor prevăzute de Codul penal anterior.
Asa am fost extras din Piata Universitatii pe 14 iunie 1990. Posibil sa fiu chiar eu si colegii din Arhitectura in aceasta masina
Nu ştiu cui aparţine această fotografie dar aş vrea să-i mulţumesc. Exact aşa am ieşit şi eu din Piaţa Universităţii, în dimineaţa zilei de 14 iunie 1990, înghesuit în spate de ofiţerul care ne-a scăpat de linşaj, împreună cu alţi trei colegi din cei aflaţi în lista de mai jos. Ar putea fi chiar Dacia noastră salvatoare. De aici am ajuns încarceraţi la Guvern şi apoi la Unitatea de jandarmi de la Măgurele, “în genunchi, cu mâinile la ceafă şi faţa la perete”. Cât puteţi să staţi aşa? Cu câte o ţeavă de aruncător de grenade pe spate la fiecare aplecare a coloanei… Ce ziceţi de trei zile? Pe lângă ce lăsasem în urmă ajunsesem în rai…
Revenire: Şi totuşi nu e chiar aşa. Un alt tânăr a fost cu mult mai chinuit, fiind atârnat cu cătuşele de un stâlp şi bătut sistematic. Mai multe femei au fost violate. A fost oribil.
Răposatul Mihai Chiţac, fost ministru de Interne FSN din perioada Mineriadei din Iunie 1990, a invocat în apărarea sa, la Tribunal, o afirmaţie a fostului procuror Monica Macovei, potrivit căreia, la Unitatea de Jandarmerie de la Măgurele, unde erau deţinuţi ilegal şi maltrataţi încontinuu sute de protestatari din Piaţa Universităţii, “nu a văzut nici un act de violenţă”.
Publicată de Varujan Vosganian în 2012 pe blogul său şi reprodusă apoi de mai multe publicaţii online (InPolitics, Cotidianul, Etc), declaraţia lui Chiţac a apărut, normal, şi la Roncea.Ro de unde a fost preluată şi de Radu Tudor. Ce face Mandela de Dâmboviţa? Din toată lista ne dă pe mine şi pe Radu Tudor în judecată, împreună cu Mihai Gâdea, care l-a citat pe colegul lui de trust. De la fiecare vrea câte 10.000 de euro şi, în plus, să ştergem şi postările, adică să rescriem istoria, ca-n Orwell. Dar, cum spunea cineva, nici unul dintre noi n-a dat bani la curve.
Normal, Justiţia Română ne-a dat dreptate: am câştigat Procesul, în numele Libertăţii Presei. Dar “justiţiara” a contestat… Justiţia. Şi a făcut Apel. Pentru că azi am un nou termen îl întreb pe generalul Ion Vasilache: cât mai durează până când vor fi inculpaţi şi procurorii-anchetatori din iunie 1990? Dar “ziariştii” incitatori la violenţe rezultate în crime? De ce trebuie să ne pierdem noi timpul în loc ca Parchetul să-şi facă datoria?
Nu ştiu ce a făcut Macovei pe 13-15 iunie. Naşa şi colega ei de birou, Alice Drăghici, ca şi ziarista Simona Ionescu de la EvZ, susţine că Macovei a eliberat cel puţin un mandat de arestare în alb. Eu nu ştiu. Este de datoria organelor să afle. Ceea ce ştiu eu însă, cu certitudine, este că după ce a luat contactul cu ilegalităţile odioase din Unitatea de la Măgurele, “drept-omnista” Macovei nu s-a dus nici la Europa Liberă şi nici la TVR. Presa şi opinia publică au aflat despre atrocităţile de la Măgurele numai după eliberarea fraţilor Roncea, care au mers direct la România liberă, unde a apărut apoi serialul demascator “Infernul se numeşte Măgurele”. “Justiţiara” Monica Macovei, în schimb, a tăcut. Chitic. Ceea ce, din câte ştiu eu, se numeşte nedenunţare şi complicitate la torturile şi abuzurile inumane de la Măgurele. Intră sau nu în atenţia Parchetului Militar? Eu cred că da.
Haideţi să vedem împreună doar 1% din ce n-a văzut Mandela Macovei la Măgurele:
De altfel, şi astăzi Monica Macovei minte prin omisiune cu privire la rolul ei de procuror în 13-15 iunie. Pe blogul ei de “memorii” prezintă “faptele” astfel: I. 13 iunie 1990. Pe 13 iunie dimineața, în drum spre birou, am trecut prin Piața Universității, care de 52 zile era liberă de comunism. Însă, pe 13 iunie 1990, Piața nu mai era nici a Universității, și nici liberă. Era ocupată de milițieni și de alții, încă nu știm de cine și ce grade aveau. Mulți dintre demonstranți fuseseră retinuți și duși pe la diverse secții de miliție din București, inclusiv din sectorul 1, iar apoi, unii au fost duși la Unitatea Militară din Măgurele. (…)” Atât şi nimic mai mult aflăm despre programul procuroarei din data de 13 iunie 1990. După cum vedeţi, Macovei “uită” să spună că şi ea a fost la Măgurele, dar nu în calitate de anticomunistă ci de anchetatoare a anticomuniştilor din Piaţă. De aici, Macovei sare direct în mai 1991. Şi tot aşa, până azi.
Repet, aşadar: Când vor fi invitaţi la audieri toţi procurorii-anchetatori sau tăinuitori din 13-15 iunie 1990?Au trecut 25 de ani!
Îi solicit public generalului Vasilache, ca după ce o audiază pe “coloneleasa” Macovei să-i transmită rezultatul anamnezei şi dnei judecator Mariana Hortolomei de la Curtea de Apel, ca să scurtăm drumul spre finalitatea actului de Justiţie.
Până atunci, un remember asupra cazului, reprodus din Curentul, 2013 (!):
Iunie 1990: Justițiara Monica Macovei s-a prefăcut că nu observă infernul de la Măgurele
de Vasile Surcel
Venită, parcă, de dincolo de moarte, declarația dată de gen. Mihai Chițac în fața procurorilor, pe 5 iulie 2005, descrie acțiunea Poliției, din punctul lui de vedere. Dar și cu dorința, evidentă, de a-i convinge pe anchetatori că, el personal, n-a avut prea multe tangențe cu ”Mineriada din 13-15 iunie 1990”. De fapt, Chițac trece rapid peste episodul „evacuării” Pieței Universității. Pusă față în față cu relatările zecilor și sutelor de oameni care au îndurat cumplitele efecte ale „operațiunii”, povestea fostului ministru de interne pare un rezumat modest, încropit de o loază repetentă. Totuși, ea are și un merit: reamintește indiferența complice de care a dat dovadă o distinsă doamnă, fost procuror care, acum, se laudă că ar fi întruchiparea intransigenței justițiare.
Măsuri de salubrizare
De fapt, povestea lui Chițac este „cuminte”, mai că ai crede că e depănată de Ion Iliescu însuși: „Potrivit măsurilor stabilite, în dimineața de 13 iunie la ora 04,30, concomitent cu formarea cordoanelor de blocare a străzilor, s-a trecut la reținerea și îmbarcarea în autobuze a persoanelor care dormeau în piață. Acțiunea a fost condusă de șeful IGP, gen. Diamandescu și de șeful Poliției Capitalei, gen. Bâtlan și a durat aproximativ o oră și jumătate. Imediat după eliberarea pieței unitățile de gospodărie comunală au întreprins acțiuni de salubrizare a zonei”. Poate că deja am uitat dar, și în dimineața de 22 decembrie 1989, forțele de ordine comuniste au „salubrizat” străzile Capitalei. Iar atunci, asta a însemnat că au spălat cu furtunul sângele victimelor ucise în noaptea precedentă. Conform „Planului” supervizat de Iliescu, Petre Roman et comp în diminața de 13 iunie 1990, Piața Universității a fost luată cu asalt de 1480 de polițiști, plus alte cîteva sute de oameni din alte categorii de personal militar. Cu cine s-a confruntat această oaste, înarmată până în dinți? Scris chiar de mâna lui Chițac, cu tot cu ortografia lui de general format în regimul comunist, răspunsul ar putea fi considerat de-a dreptul hilar, dacă nu am fi aflat despre dramele petrecute atunci „Au fost reținute 276 de persoane care dormeau în piață, pe trotuare, în corturi, în tomberoanele destinate colectării gunoaielor, care au fost transportate la Măgurele”. Adică oștirea pusă în mișcare la ordinul lui Iliescu și ai lui, s-a luptat cu boschetarii „care dormeau în tomberoanele destinate colectării gunoaielor”? Se pare că da! În schimb, nici până înziua de azi, anchetatorii nu l-au întrebat nici pe Iliescu ori pe vreunul dintre acoliții lui, de ce au dorit și până la urmă au și reușit, să asmută, din nou, Armata împotriva propriului său popor. Victimele care au trecut prin iadul cumplit al acelei dimineți relatează că, atunci, în corturi nu mai erau decât vreo 10-15 greviști ai foamei, care au fost luați pe sus „cu fulgi cu tot”. Iar restul până la cei 276 de arestați au fost, de fapt, trecători matinali care și-au manifestat indignarea față de duritatea nejustificată a acelei intervenții în forță. Chițac spune că aceștia au fost duși la Măgurele. Este vorba despre unitatea de jandarmi care, pe atunci, funcționa în comuna Măgurele. În declarația sa Chițac a mai menționat: „Precizez că acțiunea din dimineața de 13 iunie a fost supravegheată de mai mulți procurori care nu au constatat violențe sau alte încălcări de legi din partea Poliției și au hotărât eliberarea reținuților”. Ei bine, printre acești anchetatori s-a numărat și, pe atunci încă tânăra, Monica Macovei. Implicat în mod direct fiind în acele evenimente, Mihai Chițac nu poate fi considerat o „sursă” îndeajuns de credibilă în această privință. Probabil conștient și el însuși de asta, Chițac a preferat să le relateze procurorilor ceea ce Monica Macovei povestise, ea însăși, într-o declarație publicată în numărul 1495 din 29 mai 1997 a cotidianului „Evenimentul zilei”.
„Biblioteca“ de la Măgurele
În acel interviu europarlamentarul justițiar spunea: „Am luat contact cu problema Piața Universității în mai multe etape. Prima etapă a fost în ziua de 13 iunie 1990. Eram procuror la fosta Procuratură a Sectorului 1 și, împreună cu alți doi colegi de la aceeiași unitate, am fost trimiși la Unitatea Militară de la Măgurele, unde am întâlnit câțiva colegi de fosta Procuratură a Municipiului București: Alexandru Țuculeanu, Cornel Popescu, Emil Dinu. La Măgurele am văzut în curtea unității că cei ridicați din Piața Universității stăteau la mese și scriau declarații sub suprevegherea unor polițiști”. Mai că-ți vine să crezi că, din greșală, Monica Macovei ajunsese atunci undeva, în liniștea și pacea unei săli de lectură de la Biblioteca Academiei. După aceasta urmează o afirmație de-a dreptul aiuritoare: „Nu am văzut nici un act de violență. Citind aceste declarații am spus: Nu rezultă comiterea nici unei infracțiuni, toată lumea pleacă acasă”. De ce aiuritoare? Simplu: pentru că în acea vreme Macovei era, după cum și ea spune, doar un simplu executant, procuror al unui Parchet de sector. Fostul procuror Țuculeanu ne-a relatat că, atunci, la Măgurele au fost trimiși procurori de la toate eșaloanele, inclusiv de la Parchetul General. Toți oameni cu poziții ierarhice importante, cu mare putere de decizie. În aceste condiții cum să credem că putea Macovei să-i ocolească și să dispună peste capul „granzilor” că „toată lumea pleacă acasă”? Există două posibilități: ori ea a mințit în acea declarație și doar s-a „dat mare” atribuindu-și o putere de decizie pe care nu o avea. Ori spune adevărul, caz în care atunci ea a acționat conform principiului „funcția bate gradul”. Bineânțeles că, în acest din urmă caz ne putem întreba, pe bună dreptate, cine era și cine este cu adevărat, Monica Macovei? Și mai ales, cât de importantă o fi fost, atunci, „funcția” ei?
Infernul
La Măgurele, Monica Macovei a văzut doar liniștea specifică unei biblioteci, în care cei aduși acolo, își scriau liniștiți, lucrările de doctoarat, suprevegheați „părintește” de pulanele unor foști milițieni în care domnia sa a văzut doar niște erudiți „bibliotecari”. Rememorând acele vremuri, unul dintre cei care au trecut pe acolo are amintiri cumplite care l-au marcat pentru restul vieții sale: „Traseul până la unitatea de securitate de la Măgurele, a fost un coşmar. În dubă totul era un vaiet, oamenii gemeau, îşi căinau rănile şi soarta, îl blestemau pe Iliescu şi se fereau de mine, fiecare cu durerea sa… eu eram disperat că nu mai văd, mă târam orbecăind pe la picioarele lor şi încercam să-mi fac loc pe pipăite, nişte mâini m-au tras în sus şi m-au sprijinit de ceva, nu reuşeam să-mi şterg sângele care se usca şi îmi creponase faţa umflată, îmi ardea tot corpul, dar parcă nu mai simţeam nicio durere, mă invadase o spaimă teribilă, viscerală – chiar nu mai vedeam, degeaba îmi frecam ochii, lumea devenise opacă. Acesta a fost momentul cel mai nasol, disperarea orbirii îmi luase minţile, îmi doream să mor pe loc, ideea unei vieţi de orb, mutilat şi olog mi se părea o variantă nefezabilă şi relativ lipsită de atractivitate. M-am strâns de gât încercând să mă sufoc, dar nu puteam să-mi mai strâng degetele, aveam mâinile cam zdrobite, nu-mi simţeam braţele – încă un pocinog, ce artist mai poate picta cu degetele betegite? Camionul/dubă care ne hurduca precum pe nişte cartofi s-a oprit la un moment dat cu scrâşnete de frână şi oamenii se buluceau să iasă, erau traşi şi aruncaţi pe jos, se lătra la ei şi m-am trezit şi eu smuls şi buşit de asfalt, eram complet orb şi dezorientat, am încercat să mă ridic împleticindu-mă când mi-a răsunat ca o împuşcătură după ceafă şi brusc cu un ochi am întrevăzut un fel de străluminare – vedeam ca prin ceaţă ceva! Am căzut iarăşi şi am încasat pe spinare încă o serie de lovituri – eram însă inundat de bucurie şi recunoştinţă, râdeam iarăşi „ca un drogat“ – ceva se întâmplase, şocul izbiturii de ciomag mi-a adus o dâră ceţoasă de vedere. Un şir de soldaţi oligofreni ne însoţea pe bucata de drum de la camion la uşa lagărului – garajul unităţii de la Măgurele – izbindu-ne cu cozi de lopată şi lătrând din răsputeri la noi ceva neinteligibil – totul era foarte mişto: eram totuşi în viaţă, ologit şi damblagit, semichior, dar întrezăream lumina…” Cam așa a a arătat, în realitate, cazarma de la Măgurele unde Monica Macovei a văzut liniștea unei săli de bibliotecă.
Relatrea generalului Chițac continuă prin menționarea faptului că „Între orele 13,30-16,00, acțiunile turbulenților s-au intensificat trecându-se la acte agresive turbulente directe, prin lovirea polițiștilor din cordoane cu pietre sau alte obiecte contondente și la incendierea mașinilor de poliție și autobuzelor folosite pentru blocarea unor străzi. Pe măsură ce situația din Piața Universității devenea din ce în ce mai explozivă, am telefonat de mai multe ori la sediul FSN, care prin neaducerea muncitorilor lăsase piața goală. Nu am reușit să vorbesc cu domnul Iliescu sau cu NS Dumitru, secretara acestora îmi spunea să mai aștept, că muncitorii sunt pe drum iar liderii respectivi nu sunt în local”. Bineînțeles că nu suflă nici măcar un cuvânt despre convorbirea telefonică prin care era anunțat că polițiștii și-au dat foc la autobuze, așa cum ne-am înțeles”. În urmă cu vreo trei săptămâni, distinsul avocat Doru Viorel Ursu, cel care l-a înlocuit pe Chițac în fruntea MI a încercat să explice că acel „ne-am dat foc la autobuze” era o expresie de neputință, oarecum similară cu argoticul „Ne-am dat foc la valiză”. Penibilă explicație. Pe imaginile filmate în acea dupăamiază se vede clar cum un scutier aruncă o sticlă incendiară asupra asupra unuia dintre autobuzele Poliției. Poate că, dacă tot vrea să redeschidă și „Dosarul Mineriadei”, domnul general Vasilache va pune pe cineva să se uite cu atenție și la acele filme.
Monica Luisa “Mandela” Macovei, fost procuror comunist implicat ulterior şi în Mineriada din 13-15 iunie 1990, a decis propagandistic să dea în judecată trei ziarişti care, conform actului de Chemare în judecată, ar fi regizat o “campanie de presă” prin “acuzaţii mincinoase” şi “declaraţii denigratoare şi defăimătoare” (sic, să mai pună mâna pe manualul de Limba română, şi ea şi avocata ei!). În Cererea de Chemare în judecată, înregistrată la Registratura Tribunalului Bucureşti pe 1 august 2014 se arată în ce consta aşa-zisa “campanie de presă” “defăimătoare şi denigratoare” (sic, din nou): Victor Roncea este “vinovat” ca a postat pe blog un Document folosit la procesul său de inculpatul Mihai Chiţac, fostul Ministru de Interne al lui Ion Iliescu şi Petre Roman, în care acesta se apăra folosindu-se de o declaraţie a fostului procuror Monica Macovei, care afirma, textual, că la Unitatea de la Măgurele, unde a fost trimisă pentru anchetarea protestatarilor arestaţi în 13 – 15 iunie 1990, “nu a văzut nici un act de violenţă“; Radu Tudor era acuzat că a preluat acest document şi l-a însoţit de un mic comentariu (Monica Macovei, procuror-anchetator la mineriada din Iunie 1990); iar Mihai Gâdea că l-a prezentat într-o emisiune.
“Campania” fiind finalizată, la proces, martora de serviciu, o subalternă a actualei europarlamentare, pe numele ei Stancu Constantinescu Marilena, a susţinut că toţi colegii europarlamentari ai cunoscutei activiste homosexuale au fost ultragiaţi de afirmaţiile publicate de blogurile Roncea.Ro, Radu-Tudor.Ro şi prezentate de Antena 3 iar doamna Monica Macovei a plâns. Pentru aceasta şi pentru faptul că nu i-am publicat “Dreptul la replică”, conform deontologiei profesionale, şefa asociaţiei de locatari de la blocul M1o din Tudor Arghezi, ne cerea drept despăgubiri “morale” 10.000 de euro de căciulă. Doamna Judecător a fost curioasă dacă Monica Macovei a solicitat şi trimis acest “Drept la replică” celor incriminaţi, spre publicare. “Nu”, a zis martora lui Mandela, adevăr grăind, prin gură păcătoasă.
Acestea fiind zise, în urma unui discurs elocvent al avocatului Mihai Mustăciosu, reprezentantul celor doi ziarişti Intact, şi a pledoariei mele, care m-am auto-reprezentat 🙂 procesul s-a încheiat, spre pronunţarea Doamnei Justiţii. Care a decis: Monica Macovei rămâne ceea ce este – fostă procuroare comunistă şi procuror-anchetator la Mineriada din 13-15 iunie 1990. Instanţa a respins, ieri, 6 iulie 2015, acţiunea tovarăşei Monica Macovei, ca neîntemeiată. Încercarea acesteia de a-şi recosmetiza trecutul – ca în cazul Şova cu tatăl general care era “doar” colonel Secţia Militară a CC al PCR – a fost strivită. Speranţa ei de falsificare a adevărului a căzut la pământ. Libertatea presei a învins! S-a convins, oare, că s-a înşelat (dacă nu, sunt dispus să-i public “dreptul la replică” 🙂 )?
PS: Nu degeaba zicea colegul ei de fabulă care a tot umflat broscuţa că “macoveismul este o formă prostească a băsismului”. – 🙂 🙂 🙂
PPS: Când începe DNA căutarea şi găsirea banilor negri din campaniile PDL, milioanele murdare de euro care au făcut-o şi pe madam Mandela Macovei europarlamentară???
Mineriada din Iunie 1990 – Imagini unice din lagarul de la Magurelede ZiaristiOnlineTV “Monica Macovei s-a jurat, pe sucul de rosii, ca nu a fost implicata in arestarea si anchetarea protestatarilor din Piata Universitatii, in iunie ’90. Surprise, Simona Ionescu ii da peste bot. Au uitat baietii sa-i curete eficient “mapa profesionala” si printre ramasite s-a gasit un mandat de arestare semnat de… M10-MACOVEI. Gurile rele, extremistii de atunci, isi amintesc cum justitiara de azi ancheta la Magurele tinerii maltratati de militienii FSN-isti”, scrie Marius Mina.
“La Măgurele, Monica Macovei a văzut doar liniștea specifică unei biblioteci, în care cei aduși acolo își scriau, liniștiți, lucrările de doctoarat, suprevegheați „părintește” de pulanele unor foști milițieni”, scria “Curentul” încă din 2013 (!).
Astăzi, Monica Macovei tocmai i-a dat în judecată pe jurnaliștii Victor Roncea, Radu Tudor și Mihai Gâdea pentru că ar fi lezat onoarea și reputația fostului Ministru al Justiției, aminteşte ActiveNews în articolul întitulat “EVZ: Monica Macovei a emis un mandat de arestare în timpul Mineriadei din 1990. Credeți că era pentru un miner?”.
Ce s-a întâmplat? Aceștia sunt acuzați că au mințit în legătură cu activitatea ei de procuror în timpul Mineriadei din 1990. În actul de chemare în judecată, postat pe blogul lui Victor Roncea, Monica Macovei neagă vehement că ar fi emis vreun mandat de arestare pentru manifestanții din 1990, consemnează sursa citată.
Cu toate acestea, jurnalista Simona Ionescu a scris în Evz un material în care își amintește de o conferință de presă, în care s-a amintit de faptul că procurorul Monica Macovei a emis un mandat de arestare pentru Mineriada din 1990.
EDITORIALUL EVZ. O corecție necesară: și totuși, procurorul Monica Macovei a emis un mandat de arestare la Mineriada din ’90!
Au trecut 25 de ani de la Proclamația de la Timișoara și curând se împlinesc tot atâți de la Mineriada din iunie 1990.
E vremea când noi, jurnaliștii, scotocim în agendele vechi cu însemnări, căutăm în arhive după mărturii și fotografii din acele zile de 13, 14 și 15 iunie 1990, când șeful statului, proaspăt ales (20 mai), a declanșat războiul româno-român. Când e vorba de istorie e bine și corect să nu fie deformat nimic și să se prezinte faptele, mărturiile și imaginile așa cum au fost. Adevărul. Asta am căutat în ultimele zile, pentru un număr special al EVZ despre Mineriada din 90, dacă tot se va redeschide acum, de către procurori, Marele Dosar. Cei mai tineri, absenții acelei perioade tulburi trebuie să afle de ce fostul președinte al României, Ion Iliescu, e pus sub acuzarea de crimă împotriva umanității. Am căutat și pe Google. Și am dat peste un text al Monicăi Macovei, scris în 18 iunie 2014, despre ziua de 13 iunie ’90, dar și despre ce a urmat în cariera ei de procuror.
O apreciez pe Monica Macovei pentru multe lucruri bune făcute pentru reformarea justiției și pentru spiritul bătăios, dar, de dragul adevărului istoric, trebuie să contrapun declarației ei ceea ce am consemnat eu, ca ziarist, în urmă cu aproape 18 ani, în mai 1997, într-o sală de ședință din Parchetul General.
Scrie Monica Macovei pe blogul său: „Eu am refuzat să emit vreun mandat de arestare, dar alți procurori au dispus arestarea unora dintre demonstranți”. Se referă la momentul în care polițiștii și jandarmii au intrat în forță peste protestatarii din Piața Universității, în zorii zilei de 13 iunie 1990. I-au scos din corturile amplasate în fața Teatrului Național, i-au bătut, i-au urcat în camioane și i-au dus la o unitate militară de la Măgurele sau, așa cum spune doamna Macovei, „și pe la diverse secții de miliție din București, inclusiv din sectorul 1”. Ea activa în acea perioadă la Procuratura sectorului 1 și avea ca atribuție emiterea de mandate de arestare la solicitarea polițiștilor de la „Cercetări penale”. Trebuie spus că, în anii 90, procurorii puteau, conform legii, să emită mandat de arestare pentru 5 sau 30 de zile, fără avizul judecătorului. Iar unii dintre ei au fost chemați de oamenii cuplului instalat la putere, Iliescu-Roman, să definitiveze din punct de vedere legal ceea ce făcuseră forțele de ordine ale ministrului Chițac, în zorii zilei de 13 iunie. Și au semnat mandate de arestare în alb.
Monica Macovei afirmă că ea nu a emis niciun astfel de mandat pentru oamenii ridicați din Piața Universității. Ba chiar consemnează că, în mai 1991, când ajunsese „procuror șef Birou la Procuratura Municipiului București, iar o parte din procurorii care arestaseră ilegal în iunie 1990 lucrau în Biroul condus de mine” le-a cunoscut bine activitatea. „Aceștia erau ocupați să închidă dosarele în care arestaseră oameni nevinovați în iunie 1990 și să aplice amenzi administrative celor închiși între o lună și mai multe luni pentru «fapte grave»”, a scris pe blogul său în 2014. Arată că a făcut și o informare către Procuratura Generală, în 18 iunie 1992, în care consemnează că 59 de persoane au fost arestate ilegal de către procurorii Alexandru Țuculeanu, Dinu-Emil Dumitru, Petre Buneci, Cornel Popescu, Valentin Leancă, Horia Ghibănescu și Ovidius Păun. Nu s-a întâmplat însă nimic și nu a primit niciodată răspuns la acest raport, dar în 1993 a fost transferată la Procuratura Generală, devenind în scurt timp colegă de instituție cu mulți dintre procurorii din listă.
Lucrurile astea chiar s-au întâmplat, iar memoria mea de jurnalist le confirmă. Am asistat, în sălile de judecată, la multe ședințe în care victimele arestate în Piața Universității reclamau lipsirea de libertate abuzivă. Deschiseseră un proces în 1992-1993. Articolele mele au fost publicate în ziarul „Tineretul liber”.
Nu sunt însă de acord cu susținerea Monicăi Macovei că ea nu a emis niciun mandat de arestare. Iar în sprijinul afirmației mele, vin și reiau o parte din textul publicat pe blogul meu (simonaionescu. ro), în 15 ianuarie 2008, când Traian Băsescu ceruse „mapa profesională” a Noricăi Nicolai, propusă de liberali ca ministru al Justiției. Scriam, deci, în urmă cu șapte ani:
„Involuntar (sau nu?!), șeful statului ni i-a adus în prim-plan și pe Monica Macovei, Daniel Morar și chiar Valeriu Stoica, fost ministru al Justiției în vremea CDR, acum eminența cenușie a PLD și posibil viitor candidat la Justiție, dacă democrații vor câștiga alegerile. Activitatea lor profesională e pigmentată, culmea, chiar cu fapte din cele care i se reproșeaza Noricăi Nicolai. Noi, ziariștii ăștia mai bătrâni, avem multe stocate în memorie și arhive. Faptul că amicul blogger Chinezu a căutat în „măruntaiele” computerelor de la Monitoring Media și a găsit o înregistrare din 1997, de la radio ProFM, despre Monica Macovei și dosarele Pieței Universității – mineriada din iunie 90, m-a ambiționat să scormonesc și eu prin arhiva personală. Așa am ajuns să găsesc însemnările de la conferințele de presă de la Parchetul General, din perioada șefiei lui Nicolae Cochinescu. Ministru al Justiției era Valeriu Stoica.
Pe 23 mai 1997, în prezența presei, a răbufnit și problema mandatelor de arestare emise de procurori pentru cei reținuți de polițiști în Piața Universității, după ce generalul Chițac dăduse ordin să fie împrăștiați manifestanții, în 13 iunie. Așa am aflat că procurorii Țuculeanu și Macovei au emis și ei mandate. Primul – multe, Monica Macovei, doar unul! Procurorul general Nicolae Cochinescu a decis ca Monica Macovei și Gheorghe Mocuța (procurori cu care nu s-a înțeles de la începutul venirii lui în Parchet) „să facă ancheta și să prezinte concluziile în termenii legii”.
Cinci zile mai târziu, pe 28 mai 1997, Monica Macovei și-a dat demisia, iar din 1 iunie a părăsit efectiv Parchetul, alipindu-se prietenei ei de atunci, RenateWeber, la conducerea APADOR-CH. La scurt timp și procurorul general a fost schimbat din funcție, în locul lui fiind numit Sorin Moisescu. Ministrul Stoica nu-l agrea pe Cochinescu, mai ales că, la ședința de bilanț la care-l invitase, se găsise să vorbească despre adopțiile ilegale. În acel moment, Valeriu Stoica s-a scuzat și a părăsit sala, invocand o problemă la minister. A revenit la final. (…)
Pe 26 august 1997, Emil Constantinescu îl demite pe Nicolae Cochinescu, iar nouă luni mai târziu, pe 18 iunie 1998, Sorin Moisescu pleacă și el de la șefia Parchetelor, în plin scandal „Țigareta 2”. În conferința de presă de final, vorbește și el despre dosarele Mineriadelor – doar 18 trimise în judecată, legate de 13-15 iunie 1990 – dar și despre mandatele de arestare emise de procurorii Țuculeanu, Macovei și alții împotriva protestatarilor din Piața Universității.
Procurorul general Moisescu a spus că „s-a făcut o anchetă, care e materializată într-un raport voluminos, și care arată situația acelor mandate de arestare.” O să dea publicității acest raport Parchetul General? Fiindcă nu e vorba de nicio „mapa profesională”, dar putem să vedem și noi bubele unora ce au fost miniștri sau poate se vor”.
Cu această întrebare încheiam textul scris în 15 ianuarie 2008. Nici în ziua de azi eu nu știu ca Parchetul General să fi comunicat ceva legat de acel raport și de procurorii care au dat o mână de ajutor „la instaurarea legii”, așa cum o vedea Ion Iliescu și guvernul său.
Audio: Interviu George Roncea (foto sus calare pe Punctul 8 de la Timisoara) – BBC 14 iunie – Mineriada si infernul de la Magurele
Documente (unele in premiera):
Sus – Piata Universitatii. Jos – FSN:
Nota via George Roncea:
“…Asadar – “nu am vazut niciun act de violenta”…asta declara procuroarea Macovei dupa vizita sa la Unitatea de la Magurele. Eu, alaturi de fratele meu (ala micu’) si alaturi de peste 1500 de alti bucuresteni care au trecut prin Infernul de la Magurele, in iunie 1990, am vazut lucruri inimaginabile si am trait torturi de nedescris la care participa insusi comandantul adjunct al Unitatii, colonelul Tanase, cel care mi-a infipt in cap, desi aveam deja capul crapat si insangerat, un puscoci lansator de rachete cu fosfor, amenintand ca-mi zboara creierii, daca mai comentez. Despre ce comentam? despre ce nu a vazut Macovei, atinsa de cecitate degenerativa. De exemplu, un baiat care-si tinea ochiul smuls din orbita cu mana, atarna in niste fire care-i ieseau din gavanul ochiului. pe langa asta, desi se chinuia cumplit, tanarul desfigurat si plin de sange era legat cu sarma de un stalp de beton. • ce nu a mai vazut Macovei ? cel putin sase femei au fost violate de mineri si soldati • ce nu a mai vazut Macovei ? bataile zilnice, cu cozi de lopata, cu lanturi si cu ce mai gasea administrate de minerii imbracati cu haine militare, adusi de Ion Ilici Iliescu, carpa kaghebista. • ce nu a mai vazut Macovei ? cum erau luate declaratiile luate de colegii sai procurori, fosti securisti la infama Directie de Cercetari Penale a DSS. Declaratiile erau dictate de procurori si cine nu se conforma era altoit pe loc de cate un miner, cu bata.“
Nota mea: “Romania libera” cerea asadar ajutorul generalului Vasile Ionel, acelasi cu “prim-adjunctul ministrului Apararii” despre care se tot vorbeste in acest document, totodata Sef al Marelui Stat Major al Armatei. Vasile Ionel, cadru militar scolit in URSS, a fost trecut in rezerva de Nicolae Ceausescu in 1980 ca fiind suspectat de apartenenta la GRU/KGB (numele sau este prezent in Dosarul “Corbii”, alaturi de cel al lui Nicolae Militaru, s.a.). El a fost reactivat de Ion Iliescu in 28 decembrie 1989 si a devenit ulterior, dupa 1991, consilier prezidential al lui Iliescu si secretar al CSAT fiind vazut la Cotroceni si in timpul Administratiei Basescu.
August 3rd, 2017 
VR 
“(…) Din declaraţia persoanei vătămate Roncea Victor – Alexandru rezultă că în ziua de 13.06.1990 în jurul orei 10:30 în timp ce acesta se afla în incinta Institutului de Arhitectură “Ion Mincu” Bucureşti a văzut că “muncitorii” I.M.G.B. au spart geamurile Institutului şi au bătut mai multe persoane. A văzut că au fost aruncate sticle incendiare şi că o dubă de culoare albastră a fost răsturnată şi incendiată şi că au existat atacuri între manifestanţii din Piaţa Universităţii şi poliţişti. Ulterior, deplasându-se către Universitate s-a întâlnit cu numiţii Ţarălungă Sebastian, Tina M. Leto, Felix Goldstein, Cristi Ciubotaru, Pascal Ilie Virgil, Titi Calistru, Mihai Popescu Stoeneşti şi alţii.
Posted in 
Tags: 
