300 de români au participat duminică, 1 martie 2020, la protestul pentru apărarea limbii române și a Constituției României organizat de Asociația „Calea Neamului”. Participanții la marș și demonstrație au respins Codul Administrativ și modificările UDMR la Legea Educației. Prin impunerea acestui Cod ticălos, rezultat al unui troc politic PSD-ALDE-UDMR, limba maghiară devine a doua limbă oficială în stat prin extinderea folosirii ei de la nivel local, la nivel central, in deconcentrate si instituțiile din subordinea acestora. Se elimină totodată pragul de 20% pondere minorități nationale, pentru utilizarea limbii maghiare în administrația locală.
Evenimentul zilei: “Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş şi Asociația Calea Neamului organizează, duminică, un marş de protest față de adoptarea Legii privind Codul Administrativ al României. Actul normativ este contestat ca urmare a faptului că „limba maghiară devine în mod neconstituţional a doua limbă oficială în stat pe o arie ce depășește cu mult județele Covasna, Harghita şi Mureş.”
Alexandru Leșco: ,,Nu credeam că voi ajunge vreodată să apăr Limba Română la București”
Un Erou Român vine pe 29 iulie la București, în Piața Constituției, la ora 17, să le spună românilor din întreaga țară ce înseamnă să lupți pentru Neam, Tricolor si Limba Română. Alexandru Leşco este românul care a luptat pe Nistru cu arma în mână împotriva ocupației rusești şi a executat 12 ani de temniță grea în Transnistria. Pentru România!
Suntem onoraţi că eroul nostru a răspuns invitației Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita si Mureș si Asociației Calea Neamului de a participa la protestul din 29 iulie, atunci când români de pe întreg cuprinsul țării, împreună cu numeroase asociații, vor spune un NU ferm măsurilor antinaționale din Codul Administrativ, prin care limba maghiară devine a doua limbă oficială în stat. Lupta fraților basarabeni si a celor din Covasna, Harghita si Mureș pentru identitatea națională este un simbol pentru toți românii. Pe 29 iulie eroii vor fi printre noi, eroi ai României, din Basarabia, Covasna, Harghita, Mureș, din linia întâi a luptei pentru identitate, pentru Neam si Țară.
Doamne ajută!
COMUNICAT DE PRESĂ
Duminică, 29 iulie, românii din inima ţării, împreună cu frați din întreaga țară, protestează la Bucureşti împotriva adoptării Codului Administrativ
Motto: „Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba e stăpâna noastră” (Mihai Eminescu)
Duminică, 29 iulie, începând cu ora 17, Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş şi Asociația Calea Neamului organizează un marş de protest împotriva adoptării Legii privind Codul Administrativ al României, conform căreia limba maghiară devine în mod neconstituţional a doua limbă oficială în stat pe o arie ce depășește cu mult județele Covasna, Harghita şi Mureş.
Adunarea manifestanților se va face în Piața Constituției, la ora 17. După câteva scurte alocuţiuni, la ora 18 vom porni în marș pe traseul: Bulevardul Unirii – Piața Unirii – Bulevardul I.C.Brătianu – Biserica Sfântul Gheorghe Nou (oprire la Troița din curtea Bisericii) – Piața Universității – Esplanada Statuilor (cu alocuțiuni la statuia lui Mihai Viteazul) – Bulevardul Regina Elisabeta – Piața Operei – Palatul Cotroceni, traseul avizat de Primăria Municipiului București.
La Palatul Cotroceni vom solicita preşedintelui României, Klaus Iohannis, să nu promulge Legea privind Codul administrativ al României, în forma adoptată de Parlament.
Prin eliminarea pragului de 20% pentru folosirea limbii materne a minorităţilor naţionale în administraţia locală, prin asigurarea dreptului de a utiliza limba maternă în instituțiile publice ale administrației publice centrale și reintroducerea cuvântului „etnic” în definiţia judeţului, prin diminuarea rolului prefectului, pentru a numai putea ataca deciziile emise de administrațiile publice locale, Legea privind Codul Administrativ al României nu face altceva decât să reducă aproape de disoluție autoritatea statului român în acele zone ale țăriiî n care populația românească este redusă numeric și să favorizeze obținerea autonomiei teritoriale pe criteriu etnic și formarea unei enclave etnice în inima României. Astfel, românii din județele Covasna, Harghita și parțial Mureș, în care sunt numeric minoritari, nu vor mai avea nicio șansă de supraviețuire. Introducerea limbii maghiare în instituțiile de stat nu face decât să izoleze mai mult cele două comunități, română și maghiară, și să adâncească separatismul în relațiile interetnice.
Considerăm adoptarea Codului Administrativ un act de trădare naţională. În Camera Deputaților, care a avut calitate de for decizional, au votat pentru 175 de deputaţi (136 – PSD, 7 – PNL, 18 – UDMR, 12 – ALDE şi 2 de la minorităţi, https://www.cdep.ro/pls/steno/evot2015.Nominal?idv=20323). În urma acestui fapt, un grup de 50 de parlamentari (deputaţii PMP şi USR, trei deputaţi PNL şi şapte deputaţi neafiliaţi politic) a contestat Legea privind Codul Administrativ la Curtea Constituţională, sesizând neconstituţionalitatea unor articole ale acesteia.
Promulgarea Legii Codului Administrativ al României în forma adoptată de Parlament va avea consecințe grave pentru România.
Vom reveni în cursul acestei săptămâni cu precizări asupra organizaţiilor civice şi a personalităţilor care se alătură organizatorilor acestei ample manifestări pentru apărarea limbii române şi a identităţii naţionale româneşti, dar și cu alte detalii referitoare la desfășurarea manifestării.
Persoană de contact: Mihai Tîrnoveanu, preşedinte al Asociaţiei Calea Neamului şi vicepreşedinte al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș, nr telefon: 0722/566606, adresă de email: [email protected].
Sfântu Gheorghe,
23 iulie 2018
Pentru conformitate,
Dr. Mihai Tîrnoveanu
Mesaj către românii din Covasna si Harghita de la un simplu român. Distribuiți vă rog, să ajungă la sufletele lor!
Frați și surori ale Inimii Țării, mergem pe 29 iulie la București nu împotriva vecinului vostru Janos, ci pentru ca limba noastră română să rămână singura limbă oficială în statul român. Prin Codul Administativ votat de un parlament care se gândește mai mult la tot felul de pensii speciale pentru aleși, se legiferează limba maghiară ca a doua limbă oficială în administratia CENTRALĂ, în prefecturi si deconcentrate (Casa de Pensii, Poștă, CAS, APIA, Garda Financiară, Inspectorat Scolar, etc). Să fiti constienti că astfel, prin filieră politică, respectiv prin UDMR se vor angaja în aceste institutii oameni care ori nu stăpânesc bine limba română ori nu vor vrea să o folosească în relatia cu voi. Aici nu este vorba de drepurile unei minoritati, aceste drepturi există deja cu prisosintă, stiti bine asta. In Covasna si Harghita mai ales, partial si în Mureș, va fi de-a dreptul vorba de înlocuirea limbii române cu cea maghiară în aceste institutii. Acest lucru se urmărește nu de către vecinul vostru Janos, ci de o formatiue politica oranizată pe criterii etnice, numită UDMR.
Români din Covasna si Harghita, priviti-vă în ochi martirii!
Pentru limba română, pentru identitatea națională au suferit si murit ai voștri.
Prin acest Cod Administrativ limba maghiară se extinde de la nivelul administratiei locale, la nivelul administratiei CENTRALE, anume în prefecturi si deconcentrate (Casa de Pensii, Poștă, CAS, APIA, Garda Financiară, Inspectorat Scolar, etc). Devine a doua limbă oficială în stat. Se vor înlocui în mare parte angajații români, cu membri ai UDMR. Rolul Prefectului va scădea considerabil. Abuzurile cu greu vor mai putea fi oprite. Acest Cod Administrativ, care NU este ÎNCĂ în vigoare, are rolul de a netezi calea spre o adevărată autonomie pe criterii etnice. Mii de români din întreaga țară vor fi alături de voi pe 29 iulie la București la protestul organizat de Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita si Mureș împreună cu Asociația Calea Neamului. Mobilizati-vă în ultimul ceas până când nu este prea târziu. Lăsați deoparte grijile de zi cu zi si luați atitudine. Concedii , nunți, cununii, botezuri, evenimente în familie, vor mai fi. ACEASTĂ CLIPĂ nu va mai fi. Dacă ACUM, când ÎNTREAGA țară privește spre voi, glasul vostru nu va fi auzit, regretele de pe urmă vor fi în zadar.
Priviti-vă în ochi martirii:
– Ioan Popovici, învăţător din Sfântu Gheorghe, în octombrie 1848 a murit, în condiţii neelucidate. Cei care cunosteau împrejurările morţii sale “înfricoşati, terorizaţi, răspundeau: n-am vazut, n-am auzit”.
– Ioan Ciucăşel, ofiţer român din Araci, împuşcat în bătalia de la Cornăţel din vara anului 1848, la vârsta de 46 de ani, “fiind primul martir cunoscut pe care l-a dat comuna Araci pentru idea de libertate”.
– Ţăran Gavril Ioan, a murit în timpul retragerii trupelor pe muntele Harghita, după lupta de la Albeşti, Sighişoara.
– Nicolae Muscă, căpitan din Subcetate, pe a cărei piatră funerară este menţionat că a fost “participant la rezbelul pentru libertate din 1848”,
– Iacob Gafton, din Subcetate, rănit în luptele din zona Chichişului, mort în 1848 în spitalul din Braşov; 21 bărbaţi români, ucişi în munţii Ciucului; șase bărbaţi români din Vidacut, jud. Harghita; cinci bărbaţi români în Tăureni, jud. Harghita; trei bărbaţi români în Chichiş, jud. Covasna; doi bărbaţi români din Zagon, jud. Covasna; doi preoţi români din Giurgeu-Bicazul Ardelean, fostul jud. Giurgeu, azi jud. Neamţ; un bărbat român din Întorsura Buzăului, jud. Covasna, ucis de “revoluţionarii” unguri în mod “tirăneşte”; un bărbat român din Ozun, jud. Covasna “ucis de insurgenţi în mod barbar”.
Anul 1849
– pr. Iacob Popovici din Poian, jud. Covasna, “omorât de oameni necunoscuţi”
Anul 1867
– pr. Petru Pop, protopop din Breţcu, liderul românilor din Treiscaune în timpul Revoluţiei din 1848/1849 – decedat în 1867 – “lovitu de cătăni”.
Anul 1918
– pr. Ioan Coman din Sita Buzăului – condamnat la moarte prin spânzurătoare, pentru trădădare de “patrie”, după trei ani de temniţă în Ungaria, este eliberat sub forţa evenimentelor, dar mizeriile şi tratamentul la care a fost supus în timpul detenţiei a condus la moarte sa la 6 noiembrie 1918, la vârsta de doar 47 de ani.
Anul 1921
– plutonier de jandarmi Ioan Tatu din Aita Mare, sergent jandarm Ioan Grindeanu din Aita Mare, “căzuţi la datorie pe altarul patrie”, în confrutări armate cu localnicii.
Anul 1940
– Dumitru Rusan din Zăbala, omorât cu violenţă de concetăţenii maghiari
– Nicolae Braşoveanu din Zăbala , -“-
– Ioan Braşoveanu din Zăbala, -“-
– Ioan Sandu din Zăbala, -“-
– David Păcurar din Belin, -“-
– Gheorghe Roman din Zagon, -“-
– Simion Gavrilă din Zagon, -“-
– Gheorghe Anton din Zagon, -“-
– Alexandru Bobina din Covasna, -“-
– Bogdan Stefan din Aita Seacă, -“-
– Avram Baicu din Păpăuţi, -“-
– Nicolae Boldea, epitropul bisericii din Breţcu, Ioan Boldea şi Nicolae Boldea jr. fii lui Nicolae Boldea – după ce bătrânul Boldea şi fii săi au fost bătuţi, schingiuiţi şi torturaţi îngrozitor, în ziua de 16 septembrie 1940, o grupă de soldaţi maghiari, cu concursul unor localnici de etnie maghiară, i-au condus în vârful muntelui Măghieruş unde i-au legat de câte un brad şi i-au împuşcat.
– Ioan Popescu, consilier bisericesc din Mărtănuş – în zilele de 15-20 septembrie 1940, a fost bătut şi schingiuit şi apoi omorât cu topoarele şi aruncat pe o grămadă de gunoi, de unde după mai multe zile a fost luat şi înmormăntat.
– Ilie Ţepeş, român din Tulgheş (Hagota). Pe data de 1 octombrie 1940, în Ditrău s-a petrecut una din crimele cele mai abominabile din cei patru ani de dominatie maghiară. Pădurarul român, în trecere prin Ditrău, a fost maltratat de un grup de 22 persoane, civili şi militari maghiari,care l-au tăiat şi apoi l-au aruncat de la etaj pe pavajul pieţii.
Anul 1944
– Ioan Pop din Corbu, mort înainte de 20 aprilie 1944, într-un lagăr de muncă fortată din Ungaria, unde au mai fost deportaţi 80 de români din Corbu începând cu anul 1940.
– Gheorghe Stoica din Corbu, mort înainte de 20 aprilie 1944, într-un lagăr de muncă fortată din Ungaria, unde au mai fost deportaţi 80 de români din Corbu începând cu anul 1940.
– Ioan Ciomaciu, oier din Covasna
– Dumitru Gavrilă, oier din Covasna, (tinerii ciobani români au fost linşaţi în mod sălbatic de mai mulţi locuitori din Pachia în frunte cu primarul localitaţii la data de 28 august 1944)
– 13 ostaşi români ucişi în ziua de 13 septembrie 1944, de către localnici de etnie maghiară din Aita Seacă şi aruncaţi într-o groapă comună în vechiul cimitir al satului.
– Ioan Ardelean, notar, în toamna anului 1944 a fost împuşcat în apropierea satului Imper. Soţia sa, însărcinată în luna a șaptea, a fost siluită şi apoi îngropată sub o stivă de lemne.
– Dinu Dumitru, militar grănicer în Filiaş, judeţul Odorhei, l-au împuşcat pe la spate şi apoi i-au scos dinţii.
– doi grăniceri români din Comandău, ucişi de localnici.
Anul 1947
– pr. Alexandru Coşocariu din Corbu; la 21 aprilie 1941 a fost crunt bătut şi lasat în agonie, fiind condamnat la opt ani de închisoare pentru o pretinsa conspiraţie împotriva siguranţei statului; ca urmare a suferinţelor din detenţie, moare în anul 1947
Anul 1948
– pr. Ioan Rafiroiu, protopop din Târgu Secuiesc, după martirajul suferit în detenţia din închisoarea de la Sfantu Gheorghe unde a fost intemniţat în perioada ianuarie – martie 1945, loc în care s-a “bucurat” de un regim special…. “ca şi cel mai mare criminal”, s-a îmbolnăvit grav psihic suferind cumplit până la obştescul sfârşit al vieţii, în vara anului 1948.
Anul 1951
– ieromonahul Dionisie Şova de la mănăstirea Făgeţel, la 3 august 1951 a fost gasit spânzurat în uşa mănăstirii, în urm alui gasindu-se un testament la unul din localnici. Ulterior s-a descoperit ca testamentul era fals.
Anul 1952
– Pr. Nicanor Filip din Barcani, mort în închisorile comuniste.
– Pr. Aurel Negoiescu din Întorsura Buzăului ( a construit biserica din Gheorgheni ), mort la canalul Dunăre – Marea Neagră.
Dumnezeu să-i odihnească, pe noi să ne răscolească!
Vocea Rusiei nu este o sursă de informaţii.
Vocea Rusiei este o sursă de distracţii.
Însă, înainte de toate, în umbra rolului clar definit încă de la maeştrii “agitprop” (agitaţie şi propagandă), Vocea Rusiei serveşte pentru intoxicare şi dezinformare, prin forma cea mai facilă, de amestecare a unor date reale cu informaţii false.
Rezultatul: adevărul iese murdărit, atunci când nu este pus complet în umbră de strălucirea minciunii.
Vocea Rusiei este, aşadar, o armă. De la briceguţ cam ruginit, cum este cazul pe care îl tratăm azi, la baionetă cu zimţi, cum a fost la alegerile prezidenţiale precedente, când, în lipsa clasicilor moguli, aflaţi puţin “la rece”, a suplinit nevoia de “bau bau” a candidatului Traian Băsescu. Au riscat – deconspirându-şi preferatul pe care îl deserveau – dar au câştigat.
Astăzi Vocea Rusiei scoate de la congelator o afacere uitată sau chiar neştiută de publicul larg: Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu – agent maghiar.
Faptul, real, că personajul cu alura politică ajuns al doilea om în stat a fost surprins de serviciile de informaţii româneşti în siajul rezidentului spionajului maghiar în România ar fi trebuit să fie cap de afiş în presa română. Al doilea om al statului român, suspectat de a fi fost racolat de serviciile statului ungar, şi nimeni nu scrie nimic.
Încă.
Preventiv însă, Moscova, mama agitatului copil eurasiatic, Budapesta, scoate prin Vocea Rusiei şopârla: dacă nu o spune, încă, nimeni, să o spunem noi, primii. Jocul de biliard e perfect.
Dacă va fi vreodată chestionat asupra acestei afaceri, Călin Popescu Tăriceanu nu trebuie să zică decât atât: “Chiar am ajuns să ne luăm după Vocea Rusiei, care atacă mereu ce-i mai bun în România?!…”.
Paradoxal, pentru unii, Vocea Rusiei a preluat rolul jucat pe vremuri de revista România Mare. VOCEA RUSIEI CÂNTĂ PE LIMBA LUI SOROS
Steaua Romaniei, nu a Ungariei sau a matroanei ei, Rusia
Dupa ce de 1 Decembrie, Ziua Nationala a Romaniei, se complacuse in reala sa pozitie, de simplu administrator pe la Palatul Cotroceni, dl Traian Basescu a redevenit, ieri, presedintele Romaniei. Cel putin asa scria, iarasi, pe efigia pupitrului sau. Dupa cum ne-a obisnuit, insa, in ultimul timp, maine cand va suna cucu’ iar, s-ar putea sa intoarca din nou stema Romaniei pe dos, ca pe o moneda ruginita. Ce vrem: stema sau banu’?
Minunea cu “Basescu presedinte” (si la Chisinau) a durat insa fix 5 (cinci) minute. Daca pana mai ieri ii numea pe bietii romani basarabeni – conform directivelor agentului ex-KGB Gyuri Soros – “moldoveni”, un etnonim de nepermis de rostit de la inaltimea pozitiei sale, de pretins presedinte al tuturor romanilor, acum se bucura de decizia istorica de la Chisinau, prin care limba oficiala a Republicii Moldova este recunoscuta a fi ceea ce este: limba romana. Nici nu va suna ceasul de trei ori si Basescu isi va aduce aminte ca mai aproape-i pielea mangaiata pervers de hoasca batrana Angela Merkel decat camesa oferita de modestul si blajinul Nicolae Timofti.
Daca voia sa demonstreze ca e patriot scapa pana acum Romania de dezonoarea de a se afla, ca Stea Nationala perceputa drept tinichea, in buzunarul de la fundul agentului anti-roman Laszlo Tokes. Eh, au trecut doar doua saptamani de cand Consiliul special de Onoare a cerut retragerea decoratiei lui Tokes. Japita extremista care tocmai a declarat la Oradea ca 1 decembrie nu trebuie sa mai fie Ziua Nationala a Romaniei pentru ca, “pentru noi, maghiarii, nu este o zi de bucurie şi de sărbătoare, ci de tristeţe”. La fel si 12 octombrie, Ziua Oradiei, pentru ca “este ziua în care oraşul a fost ocupat de trupele româneşti”. Asa as spune si eu de ziua in care Presedintia Romaniei a fost ocupata de trupe… gaozeresti.
Daca voia sa isi demonstreze patriotismul, dl. Basescu imprumuta de la CEC de vreo 10 ori mai putin decat a dat pe terenul din Calarasi ca sa le ia apartamente la Bucuresti eroilor romani din fostul Grup Ilascu – cavaleri ai Ordinului National Steaua Romaniei si cetateni de onoare ai Capitalei – asa cum le-a promis primarul sau, Adriean Videanu. Si altii…Fostii detinuti politic cu 12 si 15 ani in temnitele de la Tiraspol au ramas si in strada si fara indemnizatii, in ciuda promisiunilor reprezentantilor “statului roman” si “patriotilor” de la televizor sau “de la butoane”.
In transmisie directa pe ambele maluri ale Prutului, aflat pe culmile unui nou val populist declansat din laboratoarele sociologilor prin aceeasi retorica nationalista cu care a pacalit in trecut multi naivi, dl. Basescu agita apele. Din gura e usor sa fii patriot. Dar patriotismul guraliv se opreste in Romania intotdeauna la fapte si da, si la bani. Dupa cum ziceam ca vrea sa ne demonstreze dl. administrator de la Cotroceni, nu merge si stema si banul, ca sa nu mai vorbim si de lucruri sfinte, ca altfel ajungi ca Gigi Becali, la Poarta Alba. Ori, ori. Dl. presedinte se pare ca a ales.
Dupa peroratia patriotarda pre-electorala, ayatollahul lui Patapievici, Ungureanu si Tismaneanu s-a intors, marunt, la slujba sa de zi cu zi: “manager” al conflictelor prezidentiale. Din pacate, asa va si ramane in istorie. Din pacate pentru Romania.
PS: Trebuie sa notez si faptul ca, “pe surse”, mi s-a transmis de la Cotroceni ca efigia de 1 decembrie cu “Administratia Prezidentiala” ar fi fost instalata pentru ca a vorbit de la acelasi pupitru si dl Nicolae Timofti (apropo: La Multi Ani!). Din pacate, si pentru dl. Basescu si pentru Romania, chiar daca asa e in acest caz, acum si daca striga “lupu'” n-o sa-l mai creada nimeni. Daramite “Unire”…
Eu aduc dovezi că românii au fost consideraţi de sovietici nu doar ca un stat răzvrătit. Au fost consideraţi inamicul principal în Blocul estic. Dar pot accepta o opinie contrară cât timp ea este susţinută cu dovezi şi argumente.
Consilierul sovietic, sub acoperire, Denis Patapievici a instrumentat delaţiunile prin care s-a fabricat “Lotul de la Finanţe”. Ministrul Aurel Vijoli şi elita finanţiştilor români au fost judecaţi şi condamnaţi sub acuzaţia de introducere a politicilor monetare liberal-titoiste, în dauna “învăţăturilor progresiste“, cu care consilierii lui Stalin au venit să lichideze reacţionarismul din gândirea înalţilor demnitari, de care noul regim nu se putea, încă, debarasa.
Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România a organizat cu mare fast, un eveniment inedit, într-o premieră absolută – Premiile Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România – ”Eminescu, ziaristul“.
Trist. Trist, trist, trist era Parintele Justin Parvu la aniversarea a 94 de ani de sfanta tinerete si batranete, de lupta si jertfa, pe 10 februarie, anul acesta, la Manastirea sa, Petru Voda, din Muntii Neamtului. Din cei 94 de ani, 16 i-a trait in temnitele bolsevice, anchetat la Suceava si Aiud, apoi trimis la munci brute, silnice, in intuneric, la minele de plumb de la Baia Sprie, la Gherla, din nou in inchisoarea exterminatoare de la Aiud, apoi Jilava si colonia Culmea din Dobrogea, iar final in lagarul de la Periprava, la stuf, unde a stat doi ani impreuna cu Parintele Ilie Lacatusu facatorul de minuni. Dupa ce a mers ca preot militar pana la Odessa, sustinandu-i, binecuvantandu-i sau dandu-le ultima impartasanie ostastilor romani de pe incercatul Front de Rasarit, la inceputul prigoanei directe si organizate impotriva crestinismului, declansata de ocupantul sovietic in 1948, este arestat si condamnat la 12 ani de inchisoare. La expirarea termenului, pentru ca nu a vrut sa abjure de la idealurile sale nationale si sa-l renege pe Bunul Dumnezeu, a mai primit inca patru ani de temnita grea.
“A fost greu la inceput, pana cand ne-am aflat noi rostul pentru care suntem in puscarie”, spune Parintele evocand inchisorile-manastiri si celulele-chilii, intr-un documentar laudabil despre Sfintii Inchisorilor, realizat de echipa emisiunii In Premiera. Acest subiect grav, al Sfintilor Inchisorilor, era si cauza tristetii Parintelui, dupa cum am inteles eu. La sfarsitul unei zile aniversare, in care fusese felicitat de mii de pelerini, dar si de Mitropolitul Teodosie, cu care a si slujit cu o seara inainte, si, apoi, de inaltii emisari ai Mitropolitului Teofan, Parintele s-a intors la problema care il framanta: canonizarea sfintilor marturisitori, mucenici ai lui Hristos si martiri ai temnitelor comuniste, carora si-a si inchinat toate ctitoriile sale monastice, de la Petru Voda la Aiud si, de anul trecut, la Canal.
“As putea zice acum linistit, odata cu batrânul Simeon: „Acum slobozeste pe robul Tau Stapâne, dupa cuvântul Tau în pace”, dar mai am o neliniste: sa îi vad pe acesti martiri canonizati. Sfintele lor moaste izvorasc pretutindeni mireasma si vindecari, osemintele lor au ajuns la închinare pâna si în Tara Sfânta, la Sfântul Munte Athos si în multe locuri ale pamântului, de unde ma suna parinti si maici ca sfintii izvorasc mir si mireasma nemaiîntâlnita. Vreau sa vad ziua când nu ne vom mai teme ca avem în bisericile noastre la închinare moastele acestor sfinti mucenici, ca au ajuns sa fie slaviti peste hotare mai degraba decât în tara lor”, marturiseste Parintele, intr-un interviu publicat in revista maicilor-ziariste, Atitudini, dupa sfintirea lucrarilor la Manastirea de la Poarta Alba
Dupa plecarea credinciosilor pe la chilii, ramasi singuri cu Parintele, de a carui prezenta sfintitoare ne bucuram ca niste copii inca de la primele ore ale diminetii, am pornit discutia de la cazul Valeriu Gafencu evocand anii de razboi si apoi cei de temnita ai Parintelui, cu toata istoria tulburatoare a Romaniei din ultimii 70 de ani. Timpul a trecut prea repede. O ora, apoi alta ora. Se facuse aproape miezul noptii si, la capatul aniversarii zilei sale de nastere, Parintele inca nu mancase nimic. Desi Parintele ar fi vrut sa continuie, am fost nevoiti sa ne intrerupem repede, cu doar 10 minute inainte de ora 12, pentru ca urma o zi de post si masa era deja pregatita. Iar apoi venea slujba de noapte. A doua zi, dupa o noapte in care am fost zgaltait la propriu de vreo doi aghiuti – ispitele nu dispar la manastire, dimpotriva! – , ne-am intors la chilia binecuvantata. Parintele ne-a spus multe. Incarcatura duhovniceasca, coborarea impreuna cu Parintele in negurile minelor de plumb si subteranele in care poate ajunge omul, chinuit animalic, dar si iesirea lui la lumina cea adevarata, ca si marturiile directe asupra unor momente teribile din istoria tarii, te covarsesc, adeseori. Dar te si inalta. Ascultati-l pe Parinte, in aceasta prima parte a filmarii, si veti intelege.
Numai evocarea modului in care strangeau de pe jos bucatele de ziar de pe la pachetelele de mancare ale minerilor, pe care le lipeau apoi ca sa afle, si ei, ce se mai intampla afara, si-ti da fiori in suflet. “Eram in mina acolo, la subteran – spune Parintele. Eram foarte ahtiati dupa o noutate. Va dati seama: daca 12 ani n-am vazut creion, nu am avut o coala de hartie, de ziar. Si unde vedeam, peste tot, strangeam bucatele de ziar ca sa le lipim”. Hartia, creionul, informatia, gandul scris; Cuvantul – iata dusmanul de moarte al comunistilor, atunci ca si acum.
Pe langa acestea, Parintele face si afirmatii care, fara indoiala, vor deranja la fel cum s-a intamplat in urma cu doi ani, cand maicutele i-au facut drept cadou, de ziua sa si in chilia sa, in spatiul sau privat, practic pe un pat de spital, un cantecel din tineretea sa, pe versurile marelui poet martir Radu Gyr. Ce scandal s-a declansat atunci… Si cine a fost atunci acuzatorul public principal: un evasionist de milioane de euro al Guvernarii Nastase, care ca sa se protejeze de DIICOT si-a “tras” un ONG de “monitorizare a antisemitismului”. Ridicol si sinistru, in acelasi timp.
Ce spune Parintele azi, din propria sa experienta de voluntar pe Frontul de Est: ca “in Romania nu a existat holocaust”. “Ca a declarat un presedinte, care n-are habar de evenimentele care s-au petrecut si spune ca a existat holocaust… Nu-i adevarat. N-a existat. Nici un document nu arata. Asta este inventia lor, pentru umilirea romanilor. De aceea adevarul a devenit minciuna si mincina adevar. Pentru ca noi am fost totdeauna prea buni cu strainii acestia. Si ei au abuzat de bunatatea noastra si ne-au redus la tacere…”
Intr-adevar, daca studiem componenta Comisiei comunistului Iliescu care a elaborat un Raport pe aceasta tema, vom vedea cu nu se regaseste nici un academician printre autorii studiului realizat la comanda politica. Din acest punct de vedere, Raportul pare a fi la fel de stiintific ca si cel al lui Tismaneanu, redactat sub post-comunistul Basescu, dupa acelasi model. Apoi, cand reprezentanti de seama ai comunitatii evreiesti si insusi presedintele Israelului afirma chiar la Cotroceni ca Romania a salvat 400.000 de evrei, e cam greu, totusi, sa declami existenta unui holocaust in Romania. Mai mult, daca ar fi “sa se numere scheletele”, dupa cum s-a exprimat un fost detinut politic din Miscarea Nationala de Rezistenta, balanta nefasta a crimei s-ar inclina inspre martiriul poporului roman, deposedat de sute si sute de mii de suflete, pe cuprinsul tarii sau in Gulagurile sovietice, intreaga elita, decapitata, a Romaniei, formata din intelectuali, oameni politici si ofiteri ai Armatei Romane pana la tarani, preoti, calugari si… legionari!
Caci aceasta pare sa fie problema cea mai arzatoare a zilei, evidentiata si prin atacul la Sfantul Inchisorilor, Valeriu Gafencu: faptul ca majoritatea martirilor inchisorilor bolsevice, ca si a luptatorilor din rezistenta armata anticomunista, au fost legionari. Maica Ecaterina Fermo, ea insasi de etnie evreiasca, isi permite sa-i reproseze lui Alexandru Florian, evreu si urmas al unui comisar ideologic comunist, azi director al institutului guvernamental “Elie Wiesel“, ca, prin atacarea memoriei lui Valeriu Gafencu, face un deserviciu urias chiar evreilor, cinstiti, din aceasta lume. Practic, Alexandru Florian tine sa faca demonstratia periculoasa ca aceasta este modalitatea de multumire a evreilor pentru ca un tanar nationalist roman a salvat viata unui alt evreu, respectiv a lui Richard Wurmbrand. Intr-un mod pervers, Alexandru Florian da de inteles, prin actiunile sale, ca ar fi fost de preferat ca Valeriu Gafencu sa nu-l salveze pe Richard Wurmbrand, si sa-l lase sa moara asasinat de odiosii temniceri bolsevici, ceea ce in termeni legali se numeste apologia crimei.
“Aceste invinuiri si injurii la adresa lui Valeriu Gafencu – denumit de monahul evreu Nicolae Steinhardt “Sfantul Inchisorilor” -, nu-i fac lui Alexandru Florian cinste nici macar numelui lui de evreu”, afirma Maica Ecaterina Fermo in interviul video de mai jos. Ceea ce isi doreste Maica Ecaterina este ceea ce am sustinut si eu, in urma cu doi ani, cand a fost atacat salbatic Parintele Justin prin instrumente similare lui Alexandru Florin: O dezbatere publica asupra Miscarii Legionare. Motiv pentru care republic intregul text mai jos.
Care este, asadar, adevarul asupra Miscarii Legionare? Cel debitat de sovietici si comunisti timp de 50 de ani si continuat de “post-comunisti” alti peste 20 de ani? Cum ar putea fi o istorie prezentata de un regim “ilegal, ilegitim si criminal”, o istorie falsificata in urma teoriilor rolleriste din anii ’50, valabila si azi? Nu vi se pare ciudat? Este Alexandru Florian (ce nume frumos!) continuatorul misiunii tovarasului tatalui sau, Mihai Roller? Daca da, asa cum spune si Monahul Filotheu, secretarul Parintelui Justin, intr-o alta filmare prezentata mai jos, atunci vorbim de fapt de un atac al ateilor si anticrestinilor impotriva Bisericii si a oamenilor ei, mascat sub acoperirea unui institut guvernamental, impanat cu elemente evreiesti. Explorand aceasta teza, ne putem intreba, cu temei, daca nu este vorba, oare, de un razboi religios sau poate de un razboi etnic? Si atunci, mai afirma Monahul Filotheu, de ce plateste un Guvern al unui stat format eminamente din crestini un institut in care se desfasoara operatiuni discriminatorii la adresa contribuabililor romani crestini si a sfintilor lor?
In mod cert, dupa cum spune Monahul Filotheu despre cazul Valeriu Gafencu, “Sfintii nu pot fi prigoniti de la Guvern! Sunt sfintii nostri si dati-ne voie si cinstim asa cum se intampla in toata lumea, unde numerosi sfinti sunt cetateni de onoare ai oraselor in care au trait sau se afla sfintele lor moaste. Nu putem acuza de extremism un om al lui Dumnezeu. Este ca si cum L-am acuza de extremism pe Dumnezeu!”
PS: Inainte de a da curs filmarilor sunt obligat sa fac si o precizare personala: pe 18 ianuarie 2012, colegul meu de internet, Gabriel Teodor Gioacas, a publicat pe blogul Apologeticum o postare cu Parintele Justin intitulata Parintele Justin se dezice de “ziaristul” Victor Roncea. Ascultandu-l pe Parinte e clar ca, in primul moment, face o confuzie intre mine si fratele meu, George, afirmand ca pozele care apar cu el pot sa fie vechi de cativa ani, de cand nu l-a mai vazut iar el a plecat “in acea universitate a lumii, intelegeti voi”. Cel care a mai ramas “asa, sa baraie”, sunt eu, care tocmai petrecusem noaptea de anul nou 2012 si slujba de Sfantul Vasile chiar alaturi de Parintele. Ulterior, Apologeticum a revenit cu o intrebare si solicitare de dezicere mai explicita a Parintelui de mine. Erau vremuri de zavera. Dar cand n-au fost? Trebuie sa-i multumesc sincer interlocutorului Parintelui, pentru ca, intr-adevar, a reusit sa ma trezeasca. Pe vremea aceea inca mai credeam ca as putea sa-l ajut pe presedintele Romaniei, Traian Basescu, sa revina pe calea cea dreapta. Am gresit. Era peste puterile mele si, dupa cum se vede, nici slujbele in care este pomenit zilnic nu par sa-l ajute prea tare. Mi-am spus, oricum, punctul de vedere, destul de clar, la momentul Referendumului. Iar de atunci, de la “dezicere”, am fost in continuare la Parintele, fara a face caz. Cum altfel am fi putut lua binecuvantre pentru ce am facut si avem de gand sa facem de-acum incolo? Si cum as fi putut sa nu mai merg? Este coltul nostru de Rai! Atata Iubire, de la maicutele muncitoare cu doua-trei facultati si vrednici monahi studiosi pana la atotcuprinzatorul si atoatetamaduitorul Parintele nostru, nicaieri nu vom mai gasi, vreodata. E drept, si aghiutii se arunca peste ei, zilnic, dupa cum am simtit si pe propria-mi piele. Pentru cei care s-au bucurat, trebuie sa le spun ca toiagul Parintelui mi-a fost mangaiere si cuvantul sau numai alinare. Dumnezeu sa ni-l tina spre binecuvantarea tuturor romanilor si binefacatoarea canonizare a sfintilor inchisorilor!
1. Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi. 2. La loc de păşune, acolo m-a sălăşluit; la apa odihnei m-a hrănit. 3. Sufletul meu l-a întors, povăţuitu-m-a pe căile dreptăţii, pentru numele Lui. 4. Că de voi şi umbla în mijlocul morţii, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine eşti…
Scandalul creat din prostia si ura unor exemplare afaceristice ale retelei kominterniste din Romania, care se folosesc de paravanul “semitismului” (ce ne vom face cu mafiotii rusi cand vor incepe si ei sa strige ca sunt discriminati de “legionarii” din SRI, SIE si DNA?) creaza un binevenit prilej pentru o dezbatere nationala necesara si amanata aberant timp de peste 20 de ani: patriotismul curat al membrilor Miscarii Legionare si bolsevismul celor care aplica culpabilizarea in masa.
Pentru acesti extremisti antiromani care se pretind reprezentanti ai poporului evreu, Parintele Justin Parvu, un mare duhovnic al Ortodoxiei Romane, se face vinovat ca la a 92-a aniversarea a nasterii sale, in chilia sa de la spitalul Manastirii Petru Voda, asculta un cantec din timpul tineretii, altfel petrecuta pe frontul anti-sovietic, si pentru care deja a ispasit, “vinovat”, 16 ani de temnita grea, la ordinele “justitiei staliniste”. Sa-i mai faca odata? Tare mi-e teama pentru “monitorizatorii” nostri ca Dumnezeu va prefera in acest caz ca Parintele sa iasa bine-sanatos la 108 ani, din noua inchisoare, “democratica”, moment pe care ei s-ar putea insa, foarte probabil, sa nu-l mai prinda. Atunci poate ar trebui sa-l impuscam pe Parinte si pe toti legionarii ramasi in viata, daca bolsevicii au ratat asta, dupa cum cere si un sustinator infocat al “monitorizatorilor” lui Katz si al catelusilor de presa ai lui Tismaneanu (procedura legala de depistare a lui este in curs):
N-am inteles niciodata de ce comunistii nu i-au omorat de nenorocitii astia de legionari??? Vazandu-l pe batranul borfas Justin Pârvu am inteles ca probabil comunistii si-au dat seama ca sunt niste retardati mintali. Gunoiul asta spunea cu ceva timp in urma ca etichetele si bonurile de casa contin semnele diavolului!!! Cand auzi tampeniile astea nu poti decat sa razi.
Fostul preşedinte polonez, laureat al premiului Nobel pentru Pace, Lech Walesa, a declarat vineri seara că deputaţii homosexuali ar trebui să stea în ultimul rând de bănci în Parlament, şi chiar în afara Parlamentului, deoarece reprezintă doar o minoritate, relatează AFP.
Răspunzând întrebării unei jurnaliste a postului privat de televiziune TVN, dacă deputaţii homosexuali ar trebui aşezaţi aproape de perete, în ultimul rând de bănci, având în vedere că reprezintă doar o minoritate, Lech Walesa, cunoscut ca un catolic fervent, a răspuns: “Da, aproape de perete şi chiar în spatele peretelui”.
“În toate domeniile le ofer proporţional cu ce reprezintă ei” în societate, a declarat liderul istoric al primului sindicat liber din lumea comunistă, Solidaritatea.
“Respectăm majoritatea, respectăm democraţia. Majoritatea este cea care a construit democraţia şi ea aparţine majorităţii. Şi tot ce avem este ca o minoritate să meargă în faţa majorităţii”, a declarat el, citat de Gandul.info.
“Nu vreau ca această minoritate, cu care nu sunt de acord – dar pe care o tolerez şi o înţeleg – să manifesteze pe stradă şi să îi facă pe copiii şi nepoţii mei să îşi întoarcă privirile”, a adăugat Lech Walesa.
“Eu fac parte din vechea şcoală şi nu mă gândesc să mă schimb. Înţeleg că oamenii sunt diferiţi, că sunt orientări diferite şi că au dreptul la identitatea lor. Dar să nu schimbe ordinea stabilită de secole. Nici nu vreau să aud vorbindu-se despre aceasta. Să o facă între ei şi să ne lase pe noi în pace, pe mine şi pe nepoţii mei”.
Publicistul Radu Calin Cristea ii face o autopsie pe viu zombi-ului sovieticus Vladimir Tismaneanu. Textul e perfect, doar ca e scris cu cinci ani prea tarziu. Sa aiba oare legatura alegerea momentului cu numirea dlui RCC la CNA? Daca intelectualitatea publica din Romania nu ar fi fost prin esenta ei tradatoare, un asemenea rechizitoriu ar fi trebuit sa apara atunci cand Tismaneanu era calare pe magarul Troian si isi permitea sa ingroape istoria nationala intr-o mlastina de ura si minciuna sub acoperirea Presedintiei Romaniei. Sunt date si fapte pe care altii nu s-au sfiit sa le prezinte cu acribie, doar pentru a fi defaimati si tarati prin tribunale de mafia culturnica calare si azi pe cadavrul politic de la Cotroceni. Acum, sa zicem ca-i sta drept epitaf… Un epitaf care, categoric, merita citit:
Un „Homo Sovieticus“: Vladimir Tismăneanu(I, II si III)
Într-o carte de interviuri (Ghilotina de scrum, Editura de Vest, 1992), Vladimir Tismăneanu (prescurtat- V.T.) afirmă că momentul rupturii sale de comunism s-a produs în ianuarie 1969, imediat după ce Jan Palach și-a dat foc în Piața Venceslav din Praga:
„În momentul în care s-a produs cazul Palach, eu m-am scuturat de emoție și de furie și am spus că este sfîrșitul relației mele cu această mișcare. Răspunsul meu a fost o criză de conștiință și am spus că eu nu vreau să am nimic de a face cu o mișcare socială care duce la asemenea dezastre umane“ (p. 42).
Șocul scuturăturii va fi fost, probabil, prea violent, astfel încît invocata criză de conștiință a anticomunistului in statu nascendi V.T. avea să producăefecte perverse: micul bonz răzgîiat al nomenclaturii va deveni un contributor zelos la cultul personalității ceaușiste și un servant exaltat al unui regim pe care, peste ani, îl va considera „nelegitim și criminal“. Cînd, cum și dacă a avut loc lepădarea lui V.T. de comunism rămîne o încîlcită șaradă. Pretextul cutremurului de cuget iscat de autoincendierea lui Jan Palach nu i-a produs lui V.T. cel puțin o licărire de protest; cum ar veni, V.T. s-a supărat definitiv pe comunism în 1969, dar, în locul unor cît de vagi delimitări de abuzurile regimului (de la greva minerilor din Valea Jiului, din 1977, la cazul Goma), l-a mai glorificat ritos încă 12 ani!
Nu au apărut, de asemenea, informații publice (îmi cer scuze dacă documentarea mea e lacunară) referitoare la contacte discrete, eventual clandestine, purtate în anii petrecuți în România comunistă între V.T. și adevărații anticomuniști, încă în viață, cu care se tot pozează, în speranța unei imaginare adopții, în fotografii de grup cu martiri (Corneliu Coposu, Ion Diaconescu, Ioan Bărbuș, Constantin Ticu Dumitrescu etc. – vezi, între altele,și V.T., „Reflecții despre șansele dreptei românești“, în Evenimentul zilei, 30 august 2012).
Să fie plauzibil un alt argument al lui V.T., care motiveazăruptura sa de comunism în 1981, deoarece, cu cuvintele sale (în Ghilotina de scrum, p. 46), „consideram societatea românească din care plecam o societate fascistă“? Să fi fugit așadar V.T., în 1981, de prigoana fascistă a lui Ceaușescu? Mă gîndesc că V.T. ar fi dat, totuși, niște semnale de împilare. „Am plecat tocmai pentru că nu puteam să suport mizeria ideologică“, dă lămuriri V.T. (în „Din nou despre refuzul de a uita“, Evenimentul zilei, 7 august 2007). O judecată logică: ce sens ar fi avut repudierea năprasnică a unei„mizerii ideologice“ în elaborarea căreia dovedise o entuziasmată contribuție? O altă sursă de sufocare indicată de V.T.: „[…] am încercat să ies din ceea ce aș numi «carcasa epistemologică» a marxismului“ (Ghilotina de scrum, p.51). Cu o asemenea justificare V.T. mai vine de acasă, cu adăugirea că torturantele sale încercări de ieșire din respectiva carcasă puteau fi deslușite în nestingheritele sale pomelnice dedicate PCR-uluiși Conducătorului iubit doar de inițiați în fenomenologia spiritului paranormal.
V.T.: un comunist anticomunist
Lăsăm în seama viitorimii elucidarea misterului comunismului de sorginte anticomunistă al lui V.T. O pistă originală sugereazăMircea Cărtărescu, pentru care V.T. este „un Marcel Proust al comunismului românesc“ (intervenţie la Bookfest, 10 iunie 2007, la prezentarea cărții lui V.T., Refuzul de a uita, Editura Curtea Veche, 2007). Ceea ce probează documentele consultate este că V.T. n-a executat mișcări dezordonate și n-a făcut grimase pe aliniamentul dezbaterilor ideologice din perioada comunistă. Făcea parte dintr-o tabără depravată de curteni ai regimului – cei denumiți generic de către Virgil Ierunca „argați oficiali ai cuvîntului stăpînirii“. „Răzvrătirile“ sale, marcate mai tîrziu de V.T. cu aura unei pline de tîlcuri insurgențe în interiorul purismului dogmatic din epocă, s-au rezumat la compunerea unor texte unde, citînd de obicei ostentativ din volume accesibile mai ales pe circuitele ezoterice ale lui Leonte Răutu, rectorul Academiei „Ștefan Gheorghiu“, prezenta diverse curente ale marxismului occidental, printre care, pînă la exasperare, „Școala de la Frankfurt“. Prudent-descriptive, aceste scrieri cu slabe ecouri pentru sectarii marxismului ceaușist se însoțeau cu noiane de osanale aduse de V.T. comunismului și lui Nicolae Ceaușescu, de pe pozițiile unui proletcultism de cea mai ticăloasă factură.
Rămas în străinătate, V.T. a schimbat imediat macazul, dovedind o vocație a ipocriziei manifestă pînă în zilele noastre: în septembrie 1981, slăvea comunismul la București, în februarie 1983 condamna deja comunismul la Europa Liberă! Așadar –deparazitare ideologică aproape instantanee, toleranță zero pocăinței, un proces de autodecomunizare de o inefabilă scurtime și o ecloziune a anticomunismului după o incubație de un an și cîteva luni. Cariera lui V.T. avea să se înscrie pe bune făgașe după stabilirea în Statele Unite: mediul academic internațional îl recunoaște ca pe una dintre somitățile expertizării comunismului și a postcomunismului.
Ar fi necinstit din partea mea să nu menționez că am scris, adeseori elogios, despre unele dintre cărțile lui V.T. Despre Raportul Final al Comisiei prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste din România, Editura Humanitas, 2007, redactat de o echipă de specialiști condusă de V.T., am afirmat că „rămîne cea mai importantă evaluare științifică a comunismului autohton“ (Adevărul, 19 decembrie 2007). Amintesc, de asemenea, articolul „Cui îi pasă de Profesorul Tismăneanu?“, semnat de mine în Adevărul (4 iunie 2007), unde îmi declaram solidaritatea cu un V.T. supus unor atacuri pestilențiale venite dinspre România Mare. Scriam acolo că „Vladimir Tismăneanu este politologul de origine română care se bucură de cea mai redutabilă notorietate internațională“. Îl socoteam pe V.T. un om de lume stimabil, civilizat, deschis conversațiilor în contradictoriu, cu o tonalitate moderată în ceea ce Mircea Martin ar numi „dicțiunea ideilor“. Am destule temeiuri să cred că prețuirea era reciprocă.
„Inchizitorul-șef al comunismului est-european“?
Ceea ce se întîmplă însă cu V.T., de vreo 2-3 ani încoace, scoate la iveală un cripto-stalinist dezlănțuit. Intelectualului adeseorișarmant de odinioară i-a luat locul un caracter repulsiv, dedat unui colorat evantai de turpitudini, cu o imaginație sărind nu calul, ci herghelii întregi, resentimentar, imund în exprimare, nihilist gregar, de un șocant nombrilism și tratîndu-și inamicii ca pe niște inși decerebrați, satanici, transmițători de periculoase epidemii. Proteismul proslăvirii ceaușismului renaște sub o forma mentis ce demască dușmani, înfierează,hulește, jignește grosolan, execută autodafeuri, lichidează etc.
Oportunismul sîrguincios al lui V.T. îl împinge la încurcarea baricadelor unde dă și luptă același fanatic care, pînă în 1981, băga spaima în burjui, iar de la o vreme a luat în arendă anticomunismul românesc și îl păzește de duhurile rele ce trebăluiesc la aplecarea hărții României în direcția Sovietelor („Stalinismul renaște în România“, anunță sec V.T. pe blogul său, 3 decembrie 2012). V.T. s-ar fi metamorfozat, susține Tamás Gáspár Miklós, în„inchizitorul-șef al comunismului est-european“ (în articolul „Un delict de opinie“, revista 22, nr. 30, 20-26 iulie, 2010). V.T. ar putea fi recunoscut în mutantul antropologic numit de marele disident Aleksandr Zinoviev „Homo Sovieticus“. Însuşi V.T. pătrunde în ADN-ul acestuia, într-o postare pe blog (2 august 2012): „Abil și labil, cu moralitate de moluscă, dispus la toate salturile mortale menite să îl propulseze pe o scară de valori esențial pervertită, Homo Sovieticus disprețuiește morala, demnitatea, adevărul. […] Homo sovieticus practică gîndirea dedublată și dublul discurs. Personalitate scindată, minte și cînd spune bunăziua“. Același „Homo Sovieticus“ se mai remarcă prin „vocația perversă a demonizării adversarului“. Nu mă îndoiesc de motivația anticomunistă a lui V.T., la fel cum, cu peste 3 decenii în urmă, n-aș fi șovăit să văd în același personaj un comunist pentru eternitate. Underground-ul anticomunismului lui V.T. are galerii întortocheate: unele comunică direct cu forme de resuscitare a congenerelor sale propensiuni comuniste despre care aș ezita să cred că au fost asumate, public și sistematic, doar dintr-o calculatăfățărnicie.
Despre osîrdia gnoseologică a tînărului cercetător comunist V.T. se vorbește prea puțin, superficial și, adeseori, fărăconsultarea directă a unor lucrări altfel bine ascunse în maldărele presei acelor timpuri. Puțină „gimnastică a memoriei“ (Monica Lovinescu) nu stricăniciodată. Nu de alta, dar, cum îndreptățit recunoștea V.T. citîndu-l pe George Orwell, „la comuniști nimic nu e mai imprevizibil decît trecutul“ (Ghilotina de scrum, p.197). Comentariile mele îi vor da, tacit, dreptate lui V.T. care, în Viața studențească (prescurtat – VS), nr. 23, miercuri, 10 VI, 1981, p. 9 – adică doar cu cîteva săptămîni înainte de a se fi descotorisit cu mînie exproletară de experiența sa comunistă –, afirma că „hohotul de rîs al despărțirii de trecut de care vorbea cîndva Marx nu poate fi însă o scuză pentru amnezie“. V.T. se angaja pe blogul său în 20 august 2009 că va publica un volum intitulat Scrieri de tinerețe (1974-1981). Ar putea lărgi aria selecției începînd, de pildă, din 1971. Comentariul meu îi va aduce, sper, măcar un modest sprijin bibliografic.
Studiul trateaza cea mai grava problema a unui serviciu de informatii: cartitele; in varianta cea mai nociva: cartitele KGB. Asteptam cu incredere de la colegii care activeaza in presa de specialitate sa ne releve, pe langa pictorialele cu diversi agenti de influenta ai unor grupuri de interese straine, un studiu similar privind penetrarile autohtone ale cartitelor KGB navetiste ale tuturor regimurilor.
Portalul Ziaristi Online publica prefata acestei impresionante lucrari care constituie un adevarat Raport al comunismului bolsevic, ocupant sangeros al Romaniei, si va recomanda sa cumparati cartea chiar de la INST, la un pret modic fata de munca depusa. Felicitam echipa prestigiosului institut care implineste anul acesta 20 de ani de fiintare. Multi inainte!
Procedeul geoscopiei se întemeiază şi pe ideea remanenţelor, a repetării unor stări, mecanisme, care fac posibil fenomenul epistemologic al retroteoriilor, adică al revenirii ideilor teoretice din epoci revolute în câmpuri empirice actualizate. Fenomenul a fost sesizat pe cazul unor fenomene ciudate, precum ar fi repetarea fenomenului selecţiei sociale negative a elitelor în epocile de criză.
Vladimir aka “Volodea” Tismaneanu. Va spune ceva acest nume?
Daca nu, cum e si normal, cititi:
Un pitic atat de mic
Facea baie intr-un ibric.
De sapun s-a-mpiedicat
Si piticul s-a-necat.
Vaaai! Vaaai! Ce pacat!
Ca piticul s-a-necat!
Acum, ca poate v-ati amintit despre cine este vorba, trebuie sa va spun ca Tismaneanu este si condamnatorul de serviciu al informatorilor Securitatii. Mai putin cei de acelasi regn, al tismanenenilor si ungurenilor, piticii de gradina din curtea lui Soros. Ati auzit de Sorin Antohi aka “Valentin”, doctor inchipuit, membru “fondator” al Comisiei Tismaneanu, securist de vara la “academiile” lui Patapievici si presedinte al frauduloasei Fundatii Ungurene “Gojdu”?
Am aflat de pe site-uri că Revista 22 publică o „știre” în care se spune că am dat note informative în 1977-1978, fără a fi colaborator al fostei Securități.
Sunt nevoit să amintesc, din nou, că am fost ministru în patru guverne, iar vreme de nouăsprezece ani am condus Universitatea „Babeș-Bolyai”. Controlul trecutului meu a fost multiplu, repetat și recent. Nu s-a găsit nimic compromițător.
În ultimele luni, a existat însă o efectivă mobilizare pentru defăimarea numelui meu, declanșată, cum se știe, de un consilier prezidențial. La această campanie s-au atașat tot felul de tismăneni, paladini etc., care bat câmpii cu dezinvoltură. În această toamnă, campania a continuat în legătură cu preluarea ICR și acțiunile mele de demantelare a unei feude (*). Neputând să se atace ceea ce am făcut după 1989 (nici ca rector, nici ca profesor, nici ca ministru al educației naționale, nici ca ministru de externe sau ca autor), s-a inventat și se inventează, după maxima „murdărește că tot rămâne ceva”.
Spun încă o dată – cu acest prilej, spun pentru ultima oară – că nu am fost colaborator și nu am dat nici un fel de note informative. Nimeni nu mi-a cerut să o fac. În spatele întregii campanii sunt falsificări și manipulări de care nu am timp să mă ocup, chiar dacă ele vor să atingă diversele mele conexiuni internaționale. Să sperăm că și justiția noastră va putea fi, într-o bună zi, de sine stătătoare și va face lumină în astfel de situații.
Luca ILIESCU aka Victor RONCEA 🙂 • 22 Noiembrie 2007
Nota mea: Material publicistic aparat in Instanta intr-un proces castigat cu Cacapievici
Institutul Cultural Roman (ICR) toaca zeci de milioane de euro din bani publici fara a da socoteala cuiva si fara a obtine vreun rezultat notabil pe plan international • ICR – un for care ar fi trebuit sa inalte cultura romana la nivel european si international – a devenit feuda fizicianului Horia Roman Patapievici, care nu da socoteala nimanui pentru zecile de milioane de euro din banul public cheltuite preferential.
Desi sta sub inaltul patronaj al Presedintelui Romaniei si, la o prima vedere, ar avea o dubla subordonare – fata de Ministerul Culturii si Ministerul Afacerilor Externe – in practica, ICR nu este subordonat nimanui, iar banii contribuabililor se scurg pe afaceri si favoritisme de gasca, din zona Dilema – GDS si a Fundatiei Noua Europa. La sesizarea vicepresedintelui Comisiei pentru Politica Externa a Senatului, europarlamentarul Eugen Mihaescu, Curtea de Conturi a declansat o investigatie privind modul in care sunt cheltuiti banii ICR de catre presedintele institutului, Horia Roman Patapievici, dupa ce si Cancelaria Primului Ministru, MAE si MCC s-au spalat pe maini, evitand sa-si asume vreo responsabilitate.
March 2nd, 2020 
VR 
Posted in 
Tags: 
