In dimineata zilei de joi, 3 iulie 2014, a plecat la Domnul Vasile Boroneant.
Vasile Boroneant: arheolog, doctor in istorie, fost director al Muzeului de Istorie al Bucurestilor si Presedinte al Federatiei Romane a Fostilor Detinuti Politici si Luptatori Anticomunisti, detinut politic timp de 10 ani in temnitele Jilava, Vacaresti, Lugoj, Aiud, Salcia. La 80 de ani, in 2011, Muzeul Judetean Teleorman i-a dedicat o lucrare IN HONOREM. Profesorul Boroneant este cunoscut si pentru descoperirea unor elemente de scriere dacică pe mandibule de cal şi a unor reprezentari de sfinţii din primii ani ai crestinismului, la Chitila, dupa cum transmite Ziarul Lumina.
Născut pe 28 decembrie 1930 la Conop, judeţul Arad si Licenţiat al Facultaţii de Istorie a fost arestat pe 9 iunie 1954 şi condamnat în luna decembrie de Tribunalul Militar Bucureşti la 16 ani de muncă silnică pentru trimiterea unui memoriu în străinătate, în timpul festivalului din 1953 (memoriul fusese înmânat unui francez, care, fiind agent K.G.B., l-a predat Securităţii). A trecut pe la Ministerul de Interne, Uranus, Malmaison, Jilava, Lugoj, Gherla, Aiud (în Zarcă, la fabrică, în celular), Salcia şi Văcăreşti, unde a fost internat în spital în ultima perioadă de detenţie. A fost eliberat pe 19 iunie 1964, pe baza Decretului de graţiere nr. 411, se scrie in Dictionarul detentiei realizat de Cicerone Ioanitoiu si disponibil la Procesul Comunismului.
Slujba inmormantarii va avea loc sambata 5 iulie, orele 12.30, la Biserica Bazilescu (Bd. Bucurestii Noi 116) iar inmormantarea la Cimitirul Bucurestii Noi (Bd. Laminorului, Nr. 138).
Trist. Trist, trist, trist era Parintele Justin Parvu la aniversarea a 94 de ani de sfanta tinerete si batranete, de lupta si jertfa, pe 10 februarie, anul acesta, la Manastirea sa, Petru Voda, din Muntii Neamtului. Din cei 94 de ani, 16 i-a trait in temnitele bolsevice, anchetat la Suceava si Aiud, apoi trimis la munci brute, silnice, in intuneric, la minele de plumb de la Baia Sprie, la Gherla, din nou in inchisoarea exterminatoare de la Aiud, apoi Jilava si colonia Culmea din Dobrogea, iar final in lagarul de la Periprava, la stuf, unde a stat doi ani impreuna cu Parintele Ilie Lacatusu facatorul de minuni. Dupa ce a mers ca preot militar pana la Odessa, sustinandu-i, binecuvantandu-i sau dandu-le ultima impartasanie ostastilor romani de pe incercatul Front de Rasarit, la inceputul prigoanei directe si organizate impotriva crestinismului, declansata de ocupantul sovietic in 1948, este arestat si condamnat la 12 ani de inchisoare. La expirarea termenului, pentru ca nu a vrut sa abjure de la idealurile sale nationale si sa-l renege pe Bunul Dumnezeu, a mai primit inca patru ani de temnita grea.
“A fost greu la inceput, pana cand ne-am aflat noi rostul pentru care suntem in puscarie”, spune Parintele evocand inchisorile-manastiri si celulele-chilii, intr-un documentar laudabil despre Sfintii Inchisorilor, realizat de echipa emisiunii In Premiera. Acest subiect grav, al Sfintilor Inchisorilor, era si cauza tristetii Parintelui, dupa cum am inteles eu. La sfarsitul unei zile aniversare, in care fusese felicitat de mii de pelerini, dar si de Mitropolitul Teodosie, cu care a si slujit cu o seara inainte, si, apoi, de inaltii emisari ai Mitropolitului Teofan, Parintele s-a intors la problema care il framanta: canonizarea sfintilor marturisitori, mucenici ai lui Hristos si martiri ai temnitelor comuniste, carora si-a si inchinat toate ctitoriile sale monastice, de la Petru Voda la Aiud si, de anul trecut, la Canal.
“As putea zice acum linistit, odata cu batrânul Simeon: „Acum slobozeste pe robul Tau Stapâne, dupa cuvântul Tau în pace”, dar mai am o neliniste: sa îi vad pe acesti martiri canonizati. Sfintele lor moaste izvorasc pretutindeni mireasma si vindecari, osemintele lor au ajuns la închinare pâna si în Tara Sfânta, la Sfântul Munte Athos si în multe locuri ale pamântului, de unde ma suna parinti si maici ca sfintii izvorasc mir si mireasma nemaiîntâlnita. Vreau sa vad ziua când nu ne vom mai teme ca avem în bisericile noastre la închinare moastele acestor sfinti mucenici, ca au ajuns sa fie slaviti peste hotare mai degraba decât în tara lor”, marturiseste Parintele, intr-un interviu publicat in revista maicilor-ziariste, Atitudini, dupa sfintirea lucrarilor la Manastirea de la Poarta Alba
Dupa plecarea credinciosilor pe la chilii, ramasi singuri cu Parintele, de a carui prezenta sfintitoare ne bucuram ca niste copii inca de la primele ore ale diminetii, am pornit discutia de la cazul Valeriu Gafencu evocand anii de razboi si apoi cei de temnita ai Parintelui, cu toata istoria tulburatoare a Romaniei din ultimii 70 de ani. Timpul a trecut prea repede. O ora, apoi alta ora. Se facuse aproape miezul noptii si, la capatul aniversarii zilei sale de nastere, Parintele inca nu mancase nimic. Desi Parintele ar fi vrut sa continuie, am fost nevoiti sa ne intrerupem repede, cu doar 10 minute inainte de ora 12, pentru ca urma o zi de post si masa era deja pregatita. Iar apoi venea slujba de noapte. A doua zi, dupa o noapte in care am fost zgaltait la propriu de vreo doi aghiuti – ispitele nu dispar la manastire, dimpotriva! – , ne-am intors la chilia binecuvantata. Parintele ne-a spus multe. Incarcatura duhovniceasca, coborarea impreuna cu Parintele in negurile minelor de plumb si subteranele in care poate ajunge omul, chinuit animalic, dar si iesirea lui la lumina cea adevarata, ca si marturiile directe asupra unor momente teribile din istoria tarii, te covarsesc, adeseori. Dar te si inalta. Ascultati-l pe Parinte, in aceasta prima parte a filmarii, si veti intelege.
Numai evocarea modului in care strangeau de pe jos bucatele de ziar de pe la pachetelele de mancare ale minerilor, pe care le lipeau apoi ca sa afle, si ei, ce se mai intampla afara, si-ti da fiori in suflet. “Eram in mina acolo, la subteran – spune Parintele. Eram foarte ahtiati dupa o noutate. Va dati seama: daca 12 ani n-am vazut creion, nu am avut o coala de hartie, de ziar. Si unde vedeam, peste tot, strangeam bucatele de ziar ca sa le lipim”. Hartia, creionul, informatia, gandul scris; Cuvantul – iata dusmanul de moarte al comunistilor, atunci ca si acum.
Pe langa acestea, Parintele face si afirmatii care, fara indoiala, vor deranja la fel cum s-a intamplat in urma cu doi ani, cand maicutele i-au facut drept cadou, de ziua sa si in chilia sa, in spatiul sau privat, practic pe un pat de spital, un cantecel din tineretea sa, pe versurile marelui poet martir Radu Gyr. Ce scandal s-a declansat atunci… Si cine a fost atunci acuzatorul public principal: un evasionist de milioane de euro al Guvernarii Nastase, care ca sa se protejeze de DIICOT si-a “tras” un ONG de “monitorizare a antisemitismului”. Ridicol si sinistru, in acelasi timp.
Ce spune Parintele azi, din propria sa experienta de voluntar pe Frontul de Est: ca “in Romania nu a existat holocaust”. “Ca a declarat un presedinte, care n-are habar de evenimentele care s-au petrecut si spune ca a existat holocaust… Nu-i adevarat. N-a existat. Nici un document nu arata. Asta este inventia lor, pentru umilirea romanilor. De aceea adevarul a devenit minciuna si mincina adevar. Pentru ca noi am fost totdeauna prea buni cu strainii acestia. Si ei au abuzat de bunatatea noastra si ne-au redus la tacere…”
Intr-adevar, daca studiem componenta Comisiei comunistului Iliescu care a elaborat un Raport pe aceasta tema, vom vedea cu nu se regaseste nici un academician printre autorii studiului realizat la comanda politica. Din acest punct de vedere, Raportul pare a fi la fel de stiintific ca si cel al lui Tismaneanu, redactat sub post-comunistul Basescu, dupa acelasi model. Apoi, cand reprezentanti de seama ai comunitatii evreiesti si insusi presedintele Israelului afirma chiar la Cotroceni ca Romania a salvat 400.000 de evrei, e cam greu, totusi, sa declami existenta unui holocaust in Romania. Mai mult, daca ar fi “sa se numere scheletele”, dupa cum s-a exprimat un fost detinut politic din Miscarea Nationala de Rezistenta, balanta nefasta a crimei s-ar inclina inspre martiriul poporului roman, deposedat de sute si sute de mii de suflete, pe cuprinsul tarii sau in Gulagurile sovietice, intreaga elita, decapitata, a Romaniei, formata din intelectuali, oameni politici si ofiteri ai Armatei Romane pana la tarani, preoti, calugari si… legionari!
Caci aceasta pare sa fie problema cea mai arzatoare a zilei, evidentiata si prin atacul la Sfantul Inchisorilor, Valeriu Gafencu: faptul ca majoritatea martirilor inchisorilor bolsevice, ca si a luptatorilor din rezistenta armata anticomunista, au fost legionari. Maica Ecaterina Fermo, ea insasi de etnie evreiasca, isi permite sa-i reproseze lui Alexandru Florian, evreu si urmas al unui comisar ideologic comunist, azi director al institutului guvernamental “Elie Wiesel“, ca, prin atacarea memoriei lui Valeriu Gafencu, face un deserviciu urias chiar evreilor, cinstiti, din aceasta lume. Practic, Alexandru Florian tine sa faca demonstratia periculoasa ca aceasta este modalitatea de multumire a evreilor pentru ca un tanar nationalist roman a salvat viata unui alt evreu, respectiv a lui Richard Wurmbrand. Intr-un mod pervers, Alexandru Florian da de inteles, prin actiunile sale, ca ar fi fost de preferat ca Valeriu Gafencu sa nu-l salveze pe Richard Wurmbrand, si sa-l lase sa moara asasinat de odiosii temniceri bolsevici, ceea ce in termeni legali se numeste apologia crimei.
“Aceste invinuiri si injurii la adresa lui Valeriu Gafencu – denumit de monahul evreu Nicolae Steinhardt “Sfantul Inchisorilor” -, nu-i fac lui Alexandru Florian cinste nici macar numelui lui de evreu”, afirma Maica Ecaterina Fermo in interviul video de mai jos. Ceea ce isi doreste Maica Ecaterina este ceea ce am sustinut si eu, in urma cu doi ani, cand a fost atacat salbatic Parintele Justin prin instrumente similare lui Alexandru Florin: O dezbatere publica asupra Miscarii Legionare. Motiv pentru care republic intregul text mai jos.
Care este, asadar, adevarul asupra Miscarii Legionare? Cel debitat de sovietici si comunisti timp de 50 de ani si continuat de “post-comunisti” alti peste 20 de ani? Cum ar putea fi o istorie prezentata de un regim “ilegal, ilegitim si criminal”, o istorie falsificata in urma teoriilor rolleriste din anii ’50, valabila si azi? Nu vi se pare ciudat? Este Alexandru Florian (ce nume frumos!) continuatorul misiunii tovarasului tatalui sau, Mihai Roller? Daca da, asa cum spune si Monahul Filotheu, secretarul Parintelui Justin, intr-o alta filmare prezentata mai jos, atunci vorbim de fapt de un atac al ateilor si anticrestinilor impotriva Bisericii si a oamenilor ei, mascat sub acoperirea unui institut guvernamental, impanat cu elemente evreiesti. Explorand aceasta teza, ne putem intreba, cu temei, daca nu este vorba, oare, de un razboi religios sau poate de un razboi etnic? Si atunci, mai afirma Monahul Filotheu, de ce plateste un Guvern al unui stat format eminamente din crestini un institut in care se desfasoara operatiuni discriminatorii la adresa contribuabililor romani crestini si a sfintilor lor?
In mod cert, dupa cum spune Monahul Filotheu despre cazul Valeriu Gafencu, “Sfintii nu pot fi prigoniti de la Guvern! Sunt sfintii nostri si dati-ne voie si cinstim asa cum se intampla in toata lumea, unde numerosi sfinti sunt cetateni de onoare ai oraselor in care au trait sau se afla sfintele lor moaste. Nu putem acuza de extremism un om al lui Dumnezeu. Este ca si cum L-am acuza de extremism pe Dumnezeu!”
PS: Inainte de a da curs filmarilor sunt obligat sa fac si o precizare personala: pe 18 ianuarie 2012, colegul meu de internet, Gabriel Teodor Gioacas, a publicat pe blogul Apologeticum o postare cu Parintele Justin intitulata Parintele Justin se dezice de “ziaristul” Victor Roncea. Ascultandu-l pe Parinte e clar ca, in primul moment, face o confuzie intre mine si fratele meu, George, afirmand ca pozele care apar cu el pot sa fie vechi de cativa ani, de cand nu l-a mai vazut iar el a plecat “in acea universitate a lumii, intelegeti voi”. Cel care a mai ramas “asa, sa baraie”, sunt eu, care tocmai petrecusem noaptea de anul nou 2012 si slujba de Sfantul Vasile chiar alaturi de Parintele. Ulterior, Apologeticum a revenit cu o intrebare si solicitare de dezicere mai explicita a Parintelui de mine. Erau vremuri de zavera. Dar cand n-au fost? Trebuie sa-i multumesc sincer interlocutorului Parintelui, pentru ca, intr-adevar, a reusit sa ma trezeasca. Pe vremea aceea inca mai credeam ca as putea sa-l ajut pe presedintele Romaniei, Traian Basescu, sa revina pe calea cea dreapta. Am gresit. Era peste puterile mele si, dupa cum se vede, nici slujbele in care este pomenit zilnic nu par sa-l ajute prea tare. Mi-am spus, oricum, punctul de vedere, destul de clar, la momentul Referendumului. Iar de atunci, de la “dezicere”, am fost in continuare la Parintele, fara a face caz. Cum altfel am fi putut lua binecuvantre pentru ce am facut si avem de gand sa facem de-acum incolo? Si cum as fi putut sa nu mai merg? Este coltul nostru de Rai! Atata Iubire, de la maicutele muncitoare cu doua-trei facultati si vrednici monahi studiosi pana la atotcuprinzatorul si atoatetamaduitorul Parintele nostru, nicaieri nu vom mai gasi, vreodata. E drept, si aghiutii se arunca peste ei, zilnic, dupa cum am simtit si pe propria-mi piele. Pentru cei care s-au bucurat, trebuie sa le spun ca toiagul Parintelui mi-a fost mangaiere si cuvantul sau numai alinare. Dumnezeu sa ni-l tina spre binecuvantarea tuturor romanilor si binefacatoarea canonizare a sfintilor inchisorilor!
1. Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi. 2. La loc de păşune, acolo m-a sălăşluit; la apa odihnei m-a hrănit. 3. Sufletul meu l-a întors, povăţuitu-m-a pe căile dreptăţii, pentru numele Lui. 4. Că de voi şi umbla în mijlocul morţii, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine eşti…
Scandalul creat din prostia si ura unor exemplare afaceristice ale retelei kominterniste din Romania, care se folosesc de paravanul “semitismului” (ce ne vom face cu mafiotii rusi cand vor incepe si ei sa strige ca sunt discriminati de “legionarii” din SRI, SIE si DNA?) creaza un binevenit prilej pentru o dezbatere nationala necesara si amanata aberant timp de peste 20 de ani: patriotismul curat al membrilor Miscarii Legionare si bolsevismul celor care aplica culpabilizarea in masa.
Pentru acesti extremisti antiromani care se pretind reprezentanti ai poporului evreu, Parintele Justin Parvu, un mare duhovnic al Ortodoxiei Romane, se face vinovat ca la a 92-a aniversarea a nasterii sale, in chilia sa de la spitalul Manastirii Petru Voda, asculta un cantec din timpul tineretii, altfel petrecuta pe frontul anti-sovietic, si pentru care deja a ispasit, “vinovat”, 16 ani de temnita grea, la ordinele “justitiei staliniste”. Sa-i mai faca odata? Tare mi-e teama pentru “monitorizatorii” nostri ca Dumnezeu va prefera in acest caz ca Parintele sa iasa bine-sanatos la 108 ani, din noua inchisoare, “democratica”, moment pe care ei s-ar putea insa, foarte probabil, sa nu-l mai prinda. Atunci poate ar trebui sa-l impuscam pe Parinte si pe toti legionarii ramasi in viata, daca bolsevicii au ratat asta, dupa cum cere si un sustinator infocat al “monitorizatorilor” lui Katz si al catelusilor de presa ai lui Tismaneanu (procedura legala de depistare a lui este in curs):
N-am inteles niciodata de ce comunistii nu i-au omorat de nenorocitii astia de legionari??? Vazandu-l pe batranul borfas Justin Pârvu am inteles ca probabil comunistii si-au dat seama ca sunt niste retardati mintali. Gunoiul asta spunea cu ceva timp in urma ca etichetele si bonurile de casa contin semnele diavolului!!! Cand auzi tampeniile astea nu poti decat sa razi.
Valeriu Gafencu, basarabeanul a carui mare parte din familie s-a jertfit pe altarul tarii, cu tatal, artizan al Unirii, mort in gulagul sovietic, s-a savarsit din viata sa de pe acest pamant in urma cu 61 de ani, pe 18 februarie 1952, in inchisoarea de la Targu Ocna, dupa ce isi daruise streptomicina pentru salvarea unui alt detinut, evreu, pastorul Richard Wurmbrand. Dupa 61 de ani de la acest gest suprem, un Institut ce poarta numele unui impostor al lagarelor naziste, Elie Wiesel, care s-a reusit sa fie infiltrat sub cupola si acoperirea Guvernului Romaniei, isi permite sa conteste omagierea lui Valeriu Gafencu de catre primaria si cetatenii din Targu Ocna, prin conferirea cetateniei de onoare celui supranumit de un alt evreu, Parintele Nicoale Steinhardt, drept “Sfantul Inchisorilor”. Gestul, catalogat de Doamna Aspazia Otel Petrescu, fost detinut politic cu 14 ani de temnita grea, drept un “act de ura”, a nascut o reactie fireasca a societatii civile crestine, zeci de organizatii si mii de persoane portestand printr-o petitie publica sau prin scrisori transmise direct autoritatilor locale din Targu Ocna. Detinutii politici cu peste 15 ani de inchisoare, Parintele Justin Parvu si profesorul Radu Ciuceanu, sau istoricul Gheorghe Buzatu, s-au raliat acestei initiative. Nu este cazul sa mai intram in amanunte. Spre sfarsitul acestei luni, Consiliul Local din Targu Ocna urmeaza sa decida – in sedinta publica – ce se va intampla cu aceasta cerere aberanta. E bine ca cei care vor sa apere memoria martirului inchisorilor sa fie aproape si sa-l sustina pe Sfantul Inchisorilor inclusiv la fata locului, la momentul respectiv. Doamna Aspazia Otel Petrescu, a carei declaratie o puteti citi sau asculta aici, la fel ca si Parintele Justin Parvu, afirma ca orice s-ar intampla pentru noi Valeriu Gafencu ramane un sfant. Rugati-va pentru el asa cum si el se roaga pentru noi.
“Ma uluieste aceasta pornire impotriva cetateniei de onoare a lui Valeriu Gafencu!”, ne spune doamna Aspazia Otel Petrescu, fost detinut politic timp de 14 ani si autoarea impresionantelor volume memorialistice “Strigat-am catre tine, Doamne!” , “Cu Hristos in celula” sau “A fost odata”. “Masura aceasta se indreapta in primul rand impotriva cetatenilor din Targu Ocna. Pe Valeriu Gafencu nu-l afecteaza cu nimic lucrul acesta; el va ramane in istorie ceea ce a fost: unul din cei care a protestat cu pretul vietii sale impotriva unui regim tiranic si care a adus foarta multa nefericire in lumea intreaga. Gasesc asadar ca masura aceasta este absurda si este un fapt al urii, si se stie ca tot ce izvoraste din ura este ilogic. Poate sa-i ia cetatenia de onoare, ca nu el a cerut-o. Asta nu inseamna ca el nu ramane un om de onoare. E o masura lipsita de logica impotriva oamenilor din partea locului, a societatii civile, a celor care au considerat ca Valeriu Gafencu ii reprezinta”, prin sarcrificiul lui, ne spune venerabila traitoare intru Hristos. “Este o este doar inca o nedreptate in plus pe umerii lui de martir. Valeriu Gafencu si-a dat medicamentul care putea sa-l salveze pe el unui cetatean strain de religia si etnia lui. Dar era un om care era in suferinta si el a hotarat ca sa-l ajute. Prin gestul acesta a dovedit odata pentru totdeauna ca este un om al Cetatii lui Dumnezeu, al cetatii universale. Cine poate sa-i conteste acest gest, care este un gest valabil in eternitate? Deci el merita sa fie cetatean de onoare al Universului. Si acest Institut (“Elie Wiesel”) vine sa se ridice impotriva unui gest similar local!?”, arata Doamna Aspazia Otel Petrescu, afirmand ca o astfel de “masura aberanta, ilogica si inumana”, a celor care solicita retragerea cetateniei de onoare a orasului Targu Ocna pentru “Sfantul Inchisorilor”, pe motiv ca a facit parte din Fratiiile de Cruce si a fost condamnat de regimul lui Ion Antonescu (!), este “un act de ura”, dictatorial, “care contesta vointa societatii civile si a cetatenilor din Targu Ocna” si “tinuta inalta a lui Valeriu Gafencu in eternitate”.
Despre Doamna Aspazia, care a implinit recent 89 de ani:
Aspazia Oţel Petrescu: „A fost odată”
„A fost odată”, aşa îşi intitulează recenta lucrare Aspazia Oţel Petrescu (născută în 1923) – fostă deţinută politic timp de 14 ani – prietena şi colega mea de liceu.
Monahul Filotheu de la manastirea Petru Voda (foto/video) ne imparateseste cateva ganduri despre Sfantul închisorilor, Valeriu Gafencu, iubit de toţi cei cu inima curată:
“Prin Sfantul Valeriu mulţi dintre noi L-au cunoscut pe Dumnezeu. Suntem în momentul istoric în care Mantuitorul cere de la noi să dăm mărturia cea bună, să arătăm că Îl iubim şi că îi iubim şi pe Sfinţii Săi”, spune monahul Filotheu, care îi roagă pe toţi cei ce au trăit întâmplări minunate petrecute prin şi pentru rugăciunile Sfântului Valeriu Mărturisitorul să i le comunice la: [email protected]/PetruVoda.Ro.
Totodata, Parintele Arhimandrit Justin Parvu de la Petru Voda, marele duhovnic al Ortodoxiei romane, are o pozitie transanta fata de cererea unui Institut ciudat ce poarta numele unui impostor al lagarelor naziste, Elie Wiesel, legata de Valeriu Gafencu:
“Revista Manastirii Petru Voda – Atitudini: Aţi văzut acum că comunitatea evreiască este indignată de faptul ca primăria oraşului Târgu Ocna i-a acordat cetățenia de onoare lui Valeriu Gafencu…
Parintele Justin: Nu are nevoie Gafencu de recunoştinţa evreilor şi a nimănui. Cum pot fi acuzaţi aceşti tineri de antisemitism când tocmai Valeriu Gafencu a salvat un evreu, ştiţi foarte bine, pe Wurmbrand?… Şi tocmai un evreu, Nicolae Steinhardt, îl numeşte Sfântul Inchisorilor. Legionarii au luptat împotriva socialismului, iar hitlerismul era tot un soi de socialism, nu era compatibil cu învăţătura legionară. Germanii ar fi vrut să pună mâna pe această mișcare ca să o compromită şi ca să poată ei cuceri pe români şi apoi mai departe, dar nu au reuşit. Ce legătură să aibă tinerii legionari, care puneau credinţa mai presus de orice ideologie şi stăpânire lumească, cu fascismul, care era pentru ei un păgânism? La fascişti a prins mai bine catolicismul cu ramurile lui, dar în niciun caz ortodoxia.
Pentru evrei, gestul lui Gafencu de a-l salva pe Wurmbrand a fost mai degrabă o slăbiciune şi o dezonoare că s-a lăsat salvat de un creştin, fiindcă pentru evrei noi suntem spurcaţi. Pentru ei bunătatea este o defecţiune morală. Noi sau ei suntem rasiştii? Dar diavolul nu poate să recunoască niciodată sfinţenia lui Hristos. Ei tot timpul vor încerca să denigreze prezenţa noastră în istorie, luptând pe toate căile şi cultural şi religios şi militar.”
Interviul cu Parintele Justin poate fi citit integral la Atitudini.com, portal care prezinta prin canalul sau video si urmatorul mesaj al Manastirii Petru Voda, redat tot de Monahul Filotheu, secretarul Parintelui Justin:
Ziarul Lumina al Patriarhiei Romane informeaza: Sâmbătă, 9 februarie, în cripta Bisericii „Saint Sulpice“ din Paris, unde fiinţează Parohia românească „Sfânta Parascheva şi Genoveva“, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale, s-a desfăşurat a patra ediţie din ciclul „Martor“, simpozion dedicat mărturisitorului creştin Ioan Ianolide. Manifestarea a debutat în biserica românească cu Sfânta Liturghie şi un parastas pentru mărturisitorul Ioan şi cei întemniţaţi în perioada comunistă. Simpozionul s-a desfăşurat în prezenţa IPS Iosif, PS Ignatie Mureşanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Spaniei şi Portugaliei, şi a unui numeros public format din credincioşi ortodocşi români şi francezi. Prima parte a constat în masa rotundă „Căutarea eroilor uitaţi“, la care au participat Înalt Preasfinţitul Iosif şi foştii deţinuţi politici: părintele Nicolae Bordaşiu, de la Biserica „Sfântul Silvestru“ din Bucureşti, Jacques Iamandi, Dionisie Stoenescu şi Marcel Petrişor, care au dat mărturie despre rezistenţa prin spiritualitate a deţinuţilor condamnaţi la ani grei de închisoare în anii ’50 de către autorităţile comuniste.
Partea a doua a simpozionului s-a consumat prin conferinţa istoricului Adrian Nicolae Petcu, de la Bucureşti, care a adus în atenţia publicului o serie de date biografice inedite şi fragmente din mărturisirea de credinţă a lui Ioan Ianolide. De asemenea, a fost vernisată o expoziţie fotodocumentară, realizată în parteneriat cu CNSAS, despre suferinţa şi mărturisirea lui Ioan Ianolide aşa cum se găsesc în arhivele Securităţii. În final, a fost proiectat filmul „Trei Crăciunuri“, realizat de Cristina Chirvasie de la Televiziunea Română, după un scenariu propus de Ioan Ianolide în cartea „Întoarcerea la Hristos“.
Fostii detinuti politic cu peste 15 ani fiecare in temnitele comuniste, Parintele Arhimandrit Justin Parvu, starețul Mănăstirii Petru Vodă, impreuna cu profesorul Radu Ciuceanu, presedintele Institutului National pentru Studiul Totalitarismului, s-au alaturat listei de sute si sute de sustinatori ai Sfantului Inchisorilor, Valeriu Gafencu, a carui memorie a fost atacata de un domn, Alexandru Florian, care a propus in numele Institutului “Elie Wiesel” sa ii fie retrasa martirului anticomunist Cetatenia de Onoare conferita post-mortem de Primaria si Consiliul Local Targu Ocna.
In semn de protest fata de acest sacrilegiu, este deschisa online o Petitie de solidaritate cu Valeriu Gafencu, in vederea exprimarii sustinerii publice si apoi a transmiterii semnaturilor catre Primaria si Consiliul Local Targu Ocna la data sedintei in care se va discuta cazul creat, spre sfarsitul acestei luni. La 18 februarie se implinesc 61 de ani de la moartea martirica a lui Valeriu Gafencu, moment pentru care Asociatia “Prezent” organizeaza sambata, 16 februarie, o comemorare la Troita din cimitirul Targu Ocna. Valeriu Gafencu a fost supranumit Sfantului Inchisorilor de catre un evreu, Parintele Nicolae Steinhardt, dupa ce a aflat si faptul ca tanarul studios anticomunist si-a daruit ultimele medicamente pentru salvarea unui pastor evreu, Richard Wurmbrand, in inchisoarea din Targu Ocna, unde a si murit ulterior. Cu atat mai ciudata pare cererea facuta acum de un alt evreu, Alexandru Florian, fiul comisarului ideologic Radu Florian, care in anii ’50 il incrimina in Scanteia comunista pe marele filosof Constantin Noica, ajuns in cele din urma, si el, in temnitele bolsevice.
Astfel de atitudini care aduc aminte de vremurile kominterniste aduc mari deservicii comunitatii evreiesti, asa cum s-a intamplat si in cazul Tismaneanu, a declarat cu ingrijorare si dezaprobare un inalt reprezentat evreu al lumii academice si culturale din Romania, citat de profesorul Radu Ciuceanu pentru Ziaristi Online. “Cu astfel de lucruri nu te joci!”, a afirmat profesorul Ciuceanu. “E bine sa se stie ca eu insumi am propus canonizarea lui Valeriu Gafencu, a lui Ioan Ianolide si a parintelui staret de la Tismana Gherasim Iscu in ultimele luni ale vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist. Dosarele sunt la Patriarhie. Ar fi bine sa fie cautate pentru ca, iata, Biserica catolica deja a canonizat un martir al inchisorilor din Romania. Ca sa nu mai vorbim de polonezi sau rusi! Sa nu ne-o ia altii inainte… Biserica noastra, cu toate mladitele ei, cum a fost si Valeriu Gafencu, si-a dat mare prinos de jertfa in inchisori si in rezistenta din munti, unica in intreaga Europa ocupata de Armata Rosie si NKVD. Mantuitorul are o oaste puternica romaneasca, acum, acolo sus, in Ceruri. E bine ca cei de pe pamant sau din alte locuri mai ascunse sa nu se se puna cu ea. Dupa cum mi-a spus si colegul pe care vi l-am citat ar fi bine ca cel care a comis aceasta greseala sa si-o revizuiasca rapid prin retragerea cererii absurde – atat prin formulare cat si prin continut – si jignitoare la adresa memoriei unui tanar mort in inchisorile comuniste. E un sfat, desigur. Dar la varsta si anii mei de puscarie, dar si de deputatie, cred ca e bine sa se tina cont de opinia noastra, a detinutilor politici care ne-am impotrivit cu arma in mana hidrei bolsevice”, a conchis istoricul veteran al Miscarii Nationale de Rezistenta, Radu Ciuceanu, fondator al Asociatiei Fostilor Detinuti Politic din Romania si fost presedinte al Comisiei de abuzuri a Camerei Deputatilor. Atat Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din Bucureşti cat si Federaţia Română a Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti sustin cu fermitate demersul de aparare a Sfantului Inchisorilor.
La randul sau, Parintele Justin Parvu, supranumit Duhovnicul Neamului, a afirmat nu o data ca doreste si asteapta canonizarea lui Valeriu Gafencu. De asemenea, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, IPS Teofan, a amintit adeseori cu evlavie de memoria lui Valeriu Gafencu, in cuvintele sale duhovnicesti, cum ar fi cel de la savarsirea unui alt mare sfant mucenic pentru Hristos, fost detinut politic si duhovnic al Ortodoxiei, Parintele Arsenie Papacioc, luptatorul. Prea bunul Parinte Gheorghe Calciu, cu peste 20 de ani de temnita grea, afirma: “Nu avem alt sfant mai mare decat Valeriu Gafencu!”.
Chiar astazi, 9 februarie, la Paris, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Mitropolit Iosif al Europei se desfasoara o noua conferinta din ciclul comemorativ MARTOR, dedicat martirilor mărturisitori din temniţele comuniste. “Programul întregii zile va fi consacrat memoriei lui Ioan Ianolide, celui care a fost prietenul de suferință și rugăciune, precum și biograful lui Valeriu Gafencu (Sfântul Inchisorilor)”, informeaza ca atare Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale.
După Sfânta Liturghie, ÎPS Iosif va oficia parastasul de veşnică pomenire pentru Ioan Ianolide – detinutul profet -, mort la 5 februarie 1986 și va deschide ziua comemorativă, impreuna cu Pr. Nicolae Ioan Bordașiu, la randul sau fost detinut politic. “Alături de Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide a luptat pentru apărarea credinţei ortodoxe, făcând parte din grupul misticilor (nume dat chiar de Securitate) din temnița Aiudului și mai tarziu din cea de la Târgu Ocna”, se scrie pe portalul oficial al Mitropoliei. Aviz amatorilor.
Când scriu rândurile de faţă mă aflu la vârsta de 80 de ani. Aceasta îmi îngăduie să privesc cu o mai largă înţelegereşi cu oarecare detaşare problemele vieţii şi viaţa în general. Nu doresc să dau lecţii şi nici să pretind că stăpânesc adevărul absolut. Dar, cât mi-a fost dat să aflu până la această vârstă, mă ajută la unele judecăţi de valoare.
Ascult şi mă minunez cum unii pretinşi analişti politici, formatori de opinie, încearcă să combată temelii de viaţă verificate timp de secole de un întreg popor. Şi mă refer aici la credinţa strămoşească şi dragostea de ţară, două repere fundamentale în viaţa unui om trăitor pe aceste meleaguri. „Liber cugetătorii” la care fac trimitere se întrec să arate că s-a murit inutil şi chiar prosteşte în războaiele pe care le-a dus poporul român de-a lungul istoriei sale, că apelul la credinţă a fost un mijloc de supunere a maselor şi că astăzi creştinismul este ceva depăşit, demodat şi chiar dăunător educaţiei tinerilor; în consecinţă, icoanele trebuie scoase din sălile de clasă. Şi câte alte asemenea aberaţii ajung expuse la posturi de televiziune, prin unele ziare şi reviste.
Mă întreb dacă oamenii care propagă astfel de idei sunt uneltele cuiva sau sunt atât de săraci ca intelect încât nu pot să aprofundeze, să judece, să înţeleagănişte realităţi evidente. RĂUL în viaţa de toate zilele este o prezenţă care nu poate fi negată. În societate se petrec crime, tâlhării, siluiri, înşelătorii, mişelii, trădări şi tot felul de nelegiuiri care obligă pe cei cinstiţi să se apere, să se unească, să se organizeze şi să lupte împotriva răufăcătorilor. Acelaşi lucru se petrece şi la scară naţională. State mai mari sau mai mici încearcă să-şi însuşească avuţia unui stat mai slab, să-l domine dacă nu politic-administrativ, măcar economic sau cultural, cu alte cuvinte să-l subjuge. Definiţia agresorului a preocupat şi încă mai preocupă pe cei ce doresc o legislaţie internaţională care să arbitreze relaţiile şi conflictele dintre naţiunii. Deci RĂUL nu este o ficţiune, ci o crudă realitate în viaţa oamenilor şi a naţiunilor. În faţa lui să nu facem nimic? Să stăm cu mâinile încrucişate, să renunţăm la împotrivire? Aceasta este întrebarea de la care trebuie să pornească orice om de bună credinţă din orice colectivitate, indiferent de apartenenţa naţională.
Deci lupta în legitimă apărare este o necesitate vitală. Forţele binelui trebuie să se opună forţelor răului. Acestea reprezintă o lege de bază a omenirii şi care condiţionează progresul. Cel ce cade în această luptă de partea binelui este un erou fiindcă el s-a sacrificat pentru semenii care vor supravieţui lui.
Poate, „liber-cugetătorii” de azi ar trebui să-şi pună întrebarea de ce ţăranul român, când era înştiinţat că duşmanul a pătruns în ţară, lăsa plugul în brazdă, îşi îmbrăţişa părinţii, soţia şi copiişi pleca la luptă. El ştia, era convins în intimitatea sa, că dacă nu se duce să lupte, duşmanul îi va prăda averea, îi va pârjoli casa, îi va necinsti soţia, îi va lua şi duce fetele în cine ştie ce harem, iar el va deveni rob, nu va mai fi om liber. Jugul străin era mai greu de suportat decât lupta. Judecata aceasta de ţăran simplu era fără fisură. Nu încăpea în această judecată nici o fărâmă de îndoială, de şovăială, de eschivare. Mai mult, tatăl îşi lua şi feciorii apţi de luptă, cărora le insufla simţul datoriei faţă de neam, de moşie, de ţară. Cine este ticălosul care să spună că această judecată era greşită? Desigur, într-o societate sunt şi laşi, sunt şi şmecheri, sunt şi profitori care pe jertfele altora vor să-şi facă averi, să-şi aranjeze afaceri, dar în nici un caz aceştia nu trebuie să ajungă mentori, analişti, formatori de opinie. Această categorie a profitorilor imorali a fost şi trebuie să rămână o scursură a societăţii, otrepele care să aibă parte doar de oprobiul public.
Se poate pune întrebare de ce din creştinism poporul român şi-a făcut o temelie de viaţă. De ce dragostea de ţară s-a împletit cu credinţa creştină într-o formă atât de perfectă? De ce iubirea creştină aflată în centrul trăirii vieţii pe pământ s-a lipit atât de bine de sufletul românului?
A plecat la Ceruri eroul anticomunist Gheorghe Jijie. S-a dus la doar doua zile dupa ce implinise 93 de ani. S-a dus dupa prietenul sau, legionarul Constantin Iulian, presedinte al Federatiei Romane a Fostilor Detinuti Politic Luptatori Anticomunisti, care se alaturase de patru zile camarazilor sai din inchisori si de pe frontul apararii nationale, acum aflati in randurile Dreptilor, in cetele Arhanghelilor. Cei doi au reprezentat autentice repere ale luptei de zi cu zi cu necuratul, sanctionand intotdeauna cu maxima rapiditate orice atac la adresa fiintei nationale si a indrumatorilor nostri din Sfanta Biserica. Prin frig si ploaie, domnul Gheorghe Jijie, tanar si verde, la cei 90 de ani ai sai, in lodenul sau kaki, venea pe jos la redactia Ziua din Campineanu 4, si, apoi, la Curentul, sa ma informeze la cald despre activitatea fostilor detinuti politic dar, mai ales, a dusmanilor Romaniei. Ochii sai albastri, scrutatori si scaparatori, nu scapau nici un atac antiromanesc. Il conduceam apoi, cu drag, la sediul Federatiei din Piata Rosetti, al carei vicepresedinte era, sorbind pe drum fiecare cuvant al experimentatului luptator. L-am admirat enorm pe batranul legionar inimos si sfatos, cu toate ca nu rezonam la sperantele sale puse intr-o vedeta acum la moda pe scenele nationalismului de bon-ton. Am lucrat impreuna pentru a dezvalui, in Curentul, fata ascunsa a impostorului implantat de Magureanu printre detinutii politic, pentru a distruge polul legionar, vrednicul de mila Constantin “Ticu” Dumitrescu. Ultima oara l-am intalnit la Academia Romana, la lansarea primei Enciclopedii a regimului comunist din Romania, lucrare muncita de colectivul bunului sau prieten, fostul detinut politic Radu Ciuceanu, presedintele Institutului National pentru Studiul Totalitarismului. Trupul neinsufletit al eroului anticomunist Gheorghe Jijie va fi depus la biserica Sf. Ilie Gorgani iar slujba inmormantarii va avea loc joi, 14 iunie, la ora 12, informeaza Fundatia Ghe Manu. Nimeni dintre palidele umbre ale “dreptacilor” de azi nu se poate compara si nici nu se va putea masura vreodata cu acesti vajnici mucenici neinfricati ai neamului romanesc.
Dumnezeu sa il odihneasca alaturi de Martirii Sai!
Cateva randuri din biografia sa legendara:
În ciuda vârstei şi a celor 13 ani de puşcărie executaţi după 1948, dl Gheorghe Jijie era o prezenţă pe cât de agreabilă, pe atât de energică. Zilnic putea fi găsit la lucru, în biroul său din sediul Federaţiei, unde depunea voluntar o riguroasă activitate. Nu putea uita pierderea fratelui său, Nelu Jijie, lider al grupului de rezistenţă anticomunistă din Muntii Fagaras si Arnota, ucis în închisoare de Securitatea bolsevica, la doar 39 de ani, un episod de care nu era strain singurul fost detinut politic cu Ordinul Muncii Clasa a III-a oferit de Nicolae Ceausescu, Constantin Ticu Dumitrescu – care a pierdut si un proces pe aceasta tema cu Gheorghe Jijie. De la zarca, la minus 15 grade, numai Dumnezeu si Rugaciunea Inimii l-au scapat pe detinutul condamnat la temnita grea pentru vina de a-si iubi patria.
Membru de seama al miscarii de rezistenta, traitor si marturisitor al atrocitatilor din temnitele comuniste, Gheorghe Jijie, unul dintre eroii anticomunisti ai Romaniei, de o modestie extrema, era “motorul” Federatiei fostilor detinuti politici.
Nascut la 10 iunie 1919 in orasul Botosani, absolvent al Facultatii de Constructii Hidrotehnice, sef de lucrari la aceeasi facultate, Gheorghe Jijie este arestat la 28 de ani impreuna cu parintii sai in mai 1948, in lotul Stefan Iacobescu, Septimiu Pop, Dumitru Cumpata si Nicolae Luca. Este condamnat la zece ani ani de inchisoare pentru “uneltiri contra statului” si sta inchis, alaturi de marile personalitati ale elitei interbelice, la Jilava, Aiud si Gherla, ca si in coloniile de munca de la Periprava si Noua Culme, perioada in care fratele sau, Nelu Jijie, fost comandant legionar, este asasinat in temnita. Pentru ca refuza colaborarea cu Securitatea, i se prelungeste pedeapsa cu inca trei ani. Gheorghe Jijie este autorul monografiei “George Manu”, despre universitarul anticomunist cazut la Aiud, aparuta sub egida Fundatiei George Manu. (V.R)
Intr-un raspuns la o solicitare transmisa de subsemnatul, pe 21 decembrie a.c., Presedintelui Romaniei, Traian Basescu, in Cazul Trosca – Erou-Martir, se afirma, in principal, urmatoarele:
“Referitor la cererea dumneavoastra de reanalizare a modului în care a fost solutionata petitia initiala referitoare la “cazul Trosca C.N.S.A.S.”, prin care ne învederati aspecte ce ar putea conduce la anularea decretelor de retragere a titlului de Erou-Martir al Revolutiei Române din Decembrie 1989 pentru Cotuna Eugen Trandafir, Coman Dumitru si Trosca Gheorghe va informam faptul ca verificarea legalitatii acestora face obiectul mai multor dosare ce se afla în curs de solutionare pe rolul instantei de contencios administrativ.”
July 5th, 2014 
VR 
In dimineata zilei de joi, 3 iulie 2014, a plecat la Domnul Vasile Boroneant.
Posted in 
Tags: 
