Posts Tagged ‘Administratia Prezidentiala’

Scrisoare despre Bucovina. Cercetătorul Vasile Ilica reclamă practica unor “mobilizări selective” în Ucraina şi propune un Congres al Comunității Românilor din statul vecin

Ziarul Apsa din Transcarpatia despre dl Vasile IlicaMult stimate D-le Victor Roncea,
 
În ultima vreme primesc știri tot mai îngrijorătoare în legătură cu măsurile ce se iau de către noile autorități „revoluționare“ ce au ajuns la conducerea unor foruri administrative din Ucraina și în special în Reg, Cernăuți.
Este vorba de cadrele galițiene care practică un comportament extrem de agresiv împotriva minorităților naționale și în special a celei românești. Această politică de suspiciune față de minoritatea românească din Ucraina a fost practicată atât de către fostele autorități sovietice, cât și cele ucrainene care au preluat întreaga garnitură de funcționari și activiști de partid de la fosta URSS. O să vă prezint o serie de documente în ordinea primirii lor precum şi ale corespondenţe, despre care aveţi cunoştinţă, dar pe care le-am trimis şi altor foruri.

1) Rezoluția Adunării generale a Societăţii pentru Cultura și Literatură Română în Bucovina din 21 iunie 2014, în care se analizează situația din ce în ce mai îngrijorătoare a învățământului de toate gradele din Ucraina și în special a celui din Reg. Cernăuți, unde populația românească este din ce în ce mai nemulțumită pentru faptul că în actuala Ucraină nu se aplică un standard egal de organizare și dezvoltare a învățământului la toate minoritățile naționale.
2) Modul în care se ia în considerare propunerea subsemnatului cu privire la organizarea unui Congres al Comunității Românilor din Ucraina în perioada 28-30 noiembrie a.c. prin care să-și prezinte susținerea și atașamentul său legat de aderarea Ucrainei la U.E., precum și propunerea de înfrățire a municipiilor Cernăuți și Oradea. Anexez alăturat scrisoarea subsemnatului din 3 aug. 2014, precum și scrisoarea D-lui Victor Roncea din 23-07-2014 adresată d-lui Consilier de Stat Gabriel-Cristian Piscociu, cu propunerea pentru d-l Traian Băsescu, Președintele României ca la împlimirea vârstei de 90 ani a subsemnatului, să mi se acorde ordinul „Steaua României“ pentru întreaga activitate depusă în slujba cauzei naționale privind cercetarea și publicarea unor materiale valoroase cu referire la provocările, persecuțiile, deportările și masacrele îndreptate împotriva populației din Nordul Bucovinei, măsuri absurde și draconice ridicate la rang de politică de stat a regimului sovietic de ocupație în perioadele 1940-1941 și 1944-1953. Mult stimate D-le Victor Roncea, țin să vă aduc cele mai calde mulțumiri pentru această valoroasă propunere. În legătură cu propunerea adresată domnului deputat Ion Popescu, ca în perioada 29-30 noiembrie să se țină un Congres al Comunității Românilor din Ucraina, am primit o comunicare telefonică ca asemenea manifestare încă nu este posibilă la Cernăuți.
3) În momentul de față în Ucraina se practică mobilizări selective. Primesc tot mai multe știri cu privire la organizarea de către autoritățile ucrainene de resort care folosesc situația precară a Ucrainei datorate agresiunii armate a Federației Ruse, distribuind ordine de chemare sub arme de preferință a locuitorilor din satele și localitățile românești, ocolind satele și localitățile cu populație ucraineană.
Pe tema aceasta s-au văzut demonstrații de protest organizate de către satele românești din jurul orașului Cernăuți (Ostrița, Ropcea, Mahala etc). Se semnalează un adevărat exod al populației bărbătești din Reg. Cernăuți spre România și spre alte țări din Europa. De asemenea, cunosc o serie de familii cu dublă cetățenie (medici, profesori, șoferi, etc) ce locuiesc în Oradea – care nu mai au curajul să-și viziteze familiile din Reg. Cernăuți, de teama de a nu fi „înhățați“ imediat după trecerea frontierei de Stat cu Ucraina.
În legătură cu problema distribuirii de ordine de chemare „selective“ semnalăm cazul concret al d-lui dr. Ion Botoș, președintele Asociației „Dacia“ a Românilor din Apșa de Jos – Transcarpatica, care, la vârsta de aproape 55 ani și bolnav de diabet, a primit un ordin de concentrare chiar zilele trecute, și aceasta numai datorită faptului că dumnealui s-a remarcat printr-o activitate continuă privind „Contribuția Maramureșului istoric la istoria românilor“, ca redactor șef al ziarului „APȘA“ – gazetă regională social-politică din Transcarpatia și ca organizator al simpozioanelor cu tematică culturală atât în localitățile românești din Transcarpatia, cât și în județele și localitățile din nordul Transilvaniei – Maramureș și Satu Mare. (Exemplificăm cu coperțile gazetei „APȘA“ – nr. 3 (77) – martie 2013 și nr. 2 (82) – martie-aprilie 2014).
Cu deosebită stimă,
Vasile Ilica,
Veteran de Razboi
Anexe:
· Scrisoarea din 3 aug. 2014 adresată d-lui Ion Popescu – președinte al Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina“ cu privire la ținerea unui congres prin care să se susțină atașamentul comunității românești privind aderarea Ucrainei la U.E.
· Scrisoarea din 23 iulie 2014 a d-lui Victor Roncea către Consilierul de Stat Gabriel Cristian Piscociu cu privire de a se conferi d-lui Vasile Ilica Ordinul Național „Steaua României“ pentru întreaga sa activitate în slujba cauzei naționale – la împlinirea vârstei de 90 ani.
Adaug că la data de 29 august a.c. mă voi afla la Bucureşti la următoare manifestare organizată de dl. Nicolae de la Institutul Fraţii Golescu

IN V I T A Ț I E

           Anul acesta, pentru a sărbători cuvios Ziua Limbii Române (31 august) am decis să prezentăm câteva publicații de limbă română din provinciile istorice. Eroismul jurnaliștilor care le editează este impresionant. În unele regiuni ( R. Moldova ) găsim publicații  remarcabile; în altele ( Transnistria, Sudul Dunării, Timocul sau Sudul Basarabiei ) nu există presă în limba română, cum nu există, radio, televiziune, școală sau liturghie în română. De aceea nu facem o prezentare valorică, acționând, mai degrabă la îndemnul lui Ion Heliade Rădulescu : ”Scrieți băieți, scrieți orice, dar scrieți în românește”. Mulțumiri Departamentului Politici pentru relația cu românii de pretutindeni, care ne-a dat o mână de ajutor pentru a completa, pe cât se poate, colecția de ziare pe care o oferim publicului bucureștean.

           Vă invităm vineri, 29 august 2014, ora 18:00, la Clubul Țăranului Român la deschiderea primului “Chioșc de ziare” de acest fel. Publicațiile vor fi disponibile pentru a fi consultate până pe data de 12 septembrie 2014.

Ziarul APSA din Transcarpatia

Larry Watts: “Obsesiile strategice ale ruşilor blochează şi în prezent relaţiile dintre România şi Moldova”. INTERVIU. DEZVALUIRI: Tatal lui Patapievici a fost consilierul sovietic sub acoperire care a bagat la Canal “Lotul de la Finante”. PREMII: Eminescu, ziaristul

Larry Watts - Power and Politics Ro via Ziaristi OnlineZiaristi Online:

“Obsesiile strategice ale ruşilor blochează şi în prezent relaţiile dintre România şi Moldova”. “Calea” lui Dughin e un “dead end”. INTERVIU ROMANA/ENGLISH

Larry Watts - Power and Politics Ro via Ziaristi Online

Eu aduc dovezi că românii au fost consideraţi de sovietici nu doar ca un stat răzvrătit. Au fost consideraţi inamicul principal în Blocul estic. Dar pot accepta o opinie contrară cât timp ea este susţinută cu dovezi şi argumente.

O informatie-bomba publicata de generalul (r) SRI Aurel Rogojan: Tatal lui Patapievici a fost consilierul sovietic sub acoperire care a bagat la Canal “Lotul de la Finante”. Despre disolutia statului roman, la Arad si Satu Mare

Horia Roman Patapievici Biografia Secreta ICR GDS KGB

Consilierul sovietic, sub acoperire, Denis Patapievici a instrumentat delaţiunile prin care s-a fabricat “Lotul de la Finanţe”. Ministrul Aurel Vijoli şi elita finanţiştilor români au fost judecaţi şi condamnaţi sub acuzaţia de introducere a politicilor monetare liberal-titoiste, în dauna “învăţăturilor progresiste“, cu care consilierii lui Stalin au venit să lichideze reacţionarismul din gândirea înalţilor demnitari, de care noul regim nu se putea, încă, debarasa.

Cum a fost la Premiile “Eminescu, ziaristul” acordate de Uniunea Ziaristilor Profesionisti din Romania lui Dimitrie Vatamaniuc, Nae Georgescu, Miron Manega si Victor Roncea. FOTO/VIDEO/INFO

Eminescu si Nae Georgescu - foto Cristina Nichitus Roncea

Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România a organizat cu mare fast, un eveniment inedit, într-o premieră absolută – Premiile Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România – ”Eminescu, ziaristul“.

Foto Larry Watts: Power&Politics World

AUSTERITATEA PREZIDENTIALA reflectata in metri patrati ai locuintelor de serviciu RAAPPS. LISTA CU TOATE PERSOANELE FIZICE CARE DEŢIN O LOCUINŢĂ LA RA-APPS

Mediafax via Guvernul Romaniei:

LISTA CU TOATE PERSOANELE FIZICE CARE DEŢIN O LOCUINŢĂ LA RA-APPS

SITUAŢIA PERSOANELOR FIZICE CARE DEŢIN LOCUINŢE DE PROTOCOL CU DECONTAREA CHELTUIELILOR DE CĂTRE INSTITUŢIE

SITUAŢIA PERSOANELOR FIZICE CARE NU MAI SUNT ÎNDREPTĂŢITE SĂ DEŢINĂ LOCUINŢĂ DE SERVICIU

SITUAŢIA PERSOANELOR FIZICE CARE DEŢIN LOCUINŢE DE SERVICIU

Martirii din Grupul Trosca masacrati la ordinele KGB si GRU omagiati de SRI la TVR si printr-un monument al eroilor antiteroristi. Intrebarea Roncea Ro daca mai exista servicii romane de informatii se pare ca primeste un raspuns afirmativ. Cinste lor! VIDEO


Victor Roncea despre Serviciile Romane de Informatii de ZiaristiOnlineTV

Urmare a unei lucraturi, Presedintele Romaniei a hotarat in aprilie anul trecut demartirizarea eroilor romani ai trupelor USLA ucisi si profanati bestial in fata sediului MApN in noapte de 23 spre 24 decembrie 1989, la comanda KGB si GRU. Este vorba de Grupul Trosca, decapitat, la propriu, de agentul GRU Nicolae Militaru. Am contestat decizia Presedintelui purtand chiar o corespondenta pe aceasta tema cu Administratia Prezidentiala. Parerea mea ramane aceeasi, dupa cum puteti auzi si vedea si in aceasta inregistrare video de la cea mai recenta lansare a cartii “Fereastra Serviciilor Secrete” – care trateaza si Cazul Trosca -, a generalului (r) SRI Aurel I Rogojan (detalii despre aceast eveniment, la care au participat numeroase cadre active si in rezerva, in cursul zilei de maine). La vremea respectiva, SRI a avut o reactie demna, afirmand, negru pe alb, in revista oficiala a Serviciului, “Intelligence”, ca “Eroii nu au nevoie de ‘diplome'”.

Ca reactie la decizia prezidentiala, pe 22 decembrie anul trecut, un grup de artisti ai informatiilor, si nu numai, i-a ridicat ad-hoc o statuie colonelului martir Gheorghe Trosca in memoria jertfei sale si a camarazilor sai, din urma cu 22 de ani (foto dreapta). Pe locul acestui monument-protest, ieri, 20 decembrie 2012, Serviciul Roman de Informatii a dezvelit un monument din marmura, pentru a omagia Eroii Antiteroristi. Felicitari (sfatul meu catre conducerea SRI este sa inchirieze panoul publicitar din spatele monumentului, pe care sa dispuna un mesaj pe masura solemnitatii locului si nu unul despre reduceri de preturi – foto mai jos, cum este cel de acum. Sau sa-l desfiinteze)! Iar in aceasta seara, intre orele 21 si 23, TVR va avea o Editie Speciala pe aceast tema si va difuza documentarul de exceptie al realizatorului Corneliu Mihalache, “Piepturi goale şi buzunare pline” (de fapt, tot goale!).

PS: Raspunsul la intrebarea din finalul interventie mele (video) este: se pare ca da!

Foto: SRI

Mai este de adaugat ca, prin coroana depusa ieri la Monumentul Eroilor Antiteroristi (foto mai jos), SRI a informat practic, pentru prima oara public, cine au fost teroristii din Decembrie 1989. Grupul Trosca a fost Anti-KGB si Anti-GRU. Coroana SRI de la monumentul grupului de luptatori masacrat bestial in Decembrie 1989 le este dedicata lor, Eroilor Antiteroristi. Rezulta asadar destul de clar ca teroristii din decembrie 1989 au fost rusii din KGB si GRU.

Subiectul a fost tratat si in serialul realizatoarei TVR Monica Ghiruco: Mostenirea Clandestina (I, II si III). Diplomatie si servicii secrete in cartea lui Larry Watts, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni”. VIDEO

Pentru documentare, accesati legaturile de mai  jos si cititi stirile privind evenimentul de ieri din continuarea acestora.

Presedintele Romaniei Traian Basescu raspunde solicitarii Roncea.ro privind cazul Eroilor USLA, DSS si SRI Trosca Gheorghe, Cotuna Eugen Trandafir si Coman Dumitru. UPDATE de la SRI: Eroii nu au nevoie de “diplome”. UPDATE 21.12.2011: O noua petitie catre Administratia Prezidentiala

Grupul artistilor teroristi i-a ridicat azi un monument lui Gheorghe Trosca pe locul crimei KGB. Domnilor Iliescu si Basescu, capul lui Trosca va priveste in ochi: a fost sau nu a fost erou-martir?

VIDEO: In Memoriam Grupul Gheorghe Trosca. Un minut de reculegere la Monumentul Eroului Cunoscut. 23.12.2011. Terorist, Erou Martir. Documentarul integral al lui Cornel Mihalache. In atentia SRI si a Presedintiei Romaniei

EXCLUSIV. Presedintele Romaniei ar putea anula decretele de retragere a titlului de Erou-Martir al Revolutiei Române din Decembrie 1989 pentru Cotuna Eugen Trandafir, Coman Dumitru si Trosca Gheorghe – simboluri ale antiterorismului

Tragedia eroilor Trosca si Coman continua. Familiile sunt obligate sa dea alocatiile de eroi inapoi

Radu Tudor: Gheorghe Trosca, ucis a doua oară de KGB. Cotroceniul a mers pe mâna CNSAS

Basescu i-a “demartirizat” pe ofiterii anti-GRU condusi de colonelul Trosca si masacrati de Militaru si KGB in decembrie 1989

Ediţie specială PRIM PLAN – Conducerea SRI vine la TVR1

Vineri, după Telejurnalul de la ora 20.00, urmăriţi la TVR1 o Ediţie  Specială în care invitaţi sunt şefii Serviciului Român de Informaţii. Dupa aceasta Editie Speciala de la ora 21.00, de la 22.00 veti putea urmari documentarul exceptional al lui Corneliu Mihalache “Piepturi goale şi buzunare pline”. “Să vedem împreună, în lumina vorbelor de mai-nainte, care sunt consecinţele morale şi materiale ale Legii Recunoştinţei nr. 341 din 2004, recunoştinţă faţă de eroii martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989”, ne invita Corneliu Mihalache

Azi, 21 decembrie, de la ora 21.00, Claudiu Lucaci şi Mihai Rădulescu sunt faţă în faţă cu directorul şi prim-adjunctul Serviciului Român de Informaţii – George Maior şi Florian Coldea, într-o Ediţie Specială, la TVR1.

Informaţii din spatele celor mai închise uşi din România, imagini în premieră filmate chiar de SRI la antrenamentele brigăzilor anti-tero şi dezvăluiri despre unul dintre cele mai tulburătoare momente ale Revoluţiei române – episodul USLA şi colonelul Trosca.

Vedeti filmul prezentat de SRI la TVR chiar de la sursa.

Un alt subiect abordat în cadrul discuţiei este cel al ameninţărilor teroriste.

SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAŢII

OMAGIEREA EROILOR

Titlu: “Ziua luptătorilor antiterorişti” Postul de televiziune: “TVR 1” din 20.12.2012, ora: 14:18 – Crainic: Teodora Popa

“In România, 7 luptători antiterorişti au murit în decembrie 1989, în faţa Ministerului Apărării. Ei au fost chemaţi să apere sediul instituţiei de terorişti. S-a dovedit a fi însă o diversiune, au fost prinşi într-o ambuscadă, s-a deschis foc asupra lor, iar trupurile le-au fost profanate pentru a legitima mitul teroriştilor. Astăzi, Serviciul Român de Informaţii le-a ridicat luptătorilor USLA un monument exact pe locul în care au căzut la datorie.

Reporter: In acest loc, au căzut la datorie 7 luptători antiterorişti, în 24 decembrie 1989, stă scris pe monumentul ridicat în faţa fostului sediu al Ministerului Apărării.

George Cristian Maior, directorul SRI: O reparaţie istorică şi morală şi, în acelaşi timp, o cinstire pentru toţi aceia care şi-au pierdut viaţa în misiune, din Brigada Antiteroristă.

Reporter: Din ordinul generalului Nicolae Militaru, USLA-şii au fost chemaţi să apere de terorişti sediul MApN, în noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989. Ministerul era oricum apărat de tancuri. Imediat ce trupele USLA au ajuns la faţa locului, s-a deschis foc asupra lor. 7 luptători au fost ucişi. Cadavrele au stat expuse zile întregi, iar pe maşinile lor de intervenţie s-a scris ‘terorişti’. Colonelul Gheorghe Trosca a fost decapitat. Trupurile luptătorilor au fost profanate. Inainte să fie şeful de Stat Major al Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă, Trosca a lucrat la Contrainformaţii. Avea rolul de a depista înalţi reprezentanţi ai regimului comunist racolaţi de sovietici. Nicolae Militaru era vizat pentru legături cu Serviciul Secret al Armatei sovietice.

In 2011, preşedintele Traian Băsescu a retras titlurile de eroi martiri pentru Gheorghe Trosca şi Eugen Trandafir Cotuna, în urma unei decizii primite de la CNSAS.

G.C. Maior: Pentru noi, ei sunt eroii noştri şi acest lucru nu trebuie să fie consemnat în vreo sentinţă, în vreo decizie formală.

Reporter: Rude, foşti camarazi şi actuali luptători ai Brigăzii Antiteroriste a SRI au fost prezenţi la dezvelirea monumentului dedicat USLA-şilor care şi-au pierdut viaţa în zilele tulburi ale Revoluţiei.

“Colecţii anuale/ Evenimente militare – ZIUA LUPTATORULUI ANTITERORIST”

Mediul: “Internet” din 20.12.2012 – Redacţia https://www.romfilatelia.ro/marci/colectia.php?ContentID=669

“Anii ’70 au adunat o tragică moştenire pentru ceea ce avea să devină terorismul în lume, peste decenii In numele ‘cauzei de apărat’, justiţiari cu sau fără de ţară revendicau deturnări de aeronave, luări de ostatici, atacuri cu bombe, masacrul de la Jocurile Olimpice de la München (1972) sau asasinarea prim-ministrului Italiei, Aldo Moro (1978), sunt doar două dintre evenimentele tragice de care şi-au legat identitatea membri ai unor organizaţii teroriste precum SEPTEMBRIE NEGRU sau BRIGAZILE ROSII. Ca reacţie firească de autoprotecţie, începând cu anul 1974, în România s-a constituit o structură de mici dimensiuni căreia i-au fost încredinţate responsabilităţi antiteroriste. Aceasta a evoluat conceptual, funcţional şi organizatoric, astfel că la 15 decembrie 1977 a luat fiinţă Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă (USLA).

“Patria a priori”

In decursul activităţii sale, USLA s-a confruntat cu numeroase încercări de pătrundere în spaţiul naţional ale unor membri sau simpatizanţi ai diferitelor mişcări teroriste. In decembrie 1984, în faţa Hotelului Bucureşti din Capitală, organizaţia disidentă palestiniană Al Fatah-Consiliul Revoluţionar (Abu Nidal) a comis un atentat terorist soldat cu moartea unui diplomat iordanian. Tot în Capitală, în primăvara anului 1985, în complexul studenţesc Grozăveşti, terorişti arabi au plasat mecanisme explozive sub autoturismele unor lideri ai organizaţiei studenţilor sirieni din România. Doi specialişti pirotehnişti ai USLA şi-au pierdut viaţa în încercarea de dezamorsare a dispozitivelor capcană. Instituţia ‘luptătorului antiterorist’ a înregistrat cea mai grea jertfă în 24 decembrie 1989: în tumultul evenimentelor Revoluţiei, în Bucureşti, şi-au pierdut viaţa nouă luptători antiterorişti. 1990 este ‘anul de naştere’ al Brigăzii Antiteroriste. Noul început de drum a stat sub semnul altor provocări ale ameninţării teroriste: în august 1991, la Bucureşti, un comando indian al organizaţiei teroriste Baabar Khalsa a încercat asasinarea ambasadorului conaţional acreditat în ţara noastră. Datorită intervenţiei luptătorilor antiterorişti, atentatul s-a soldat cu un eşec. Mai târziu, în anul 1995, Brigada Antiteroristă a identificat lideri ai organizaţiei teroriste ‘Armata Roşie Japoneză’, reuşind să prevină derularea de către aceştia a unor activităţi pe teritoriul României. După 11 septembrie 2001, în temeiul atributelor de autoritate naţională în domeniul antiterorism acordate Serviciului Român de Informaţii, Brigada Antiteroristă a cunoscut mutaţii conceptual-funcţionale succesive. Aceste transformări au valorificat deopotrivă experienţa acumulată şi orizonturile prefigurate de Strategia naţională de prevenire şi combaterea terorismului (România fiind printre primele ţări din sud-estul Europei care – după atentatele de la 11 septembrie – au avut iniţiativa elaborării unui document doctrinar destinat autoprotecţiei faţă de fenomenul terorist).

Datorită experienţei câştigate şi a recunoaşterii rezultatelor muncii depuse de-a lungul existenţei sale, drapelul de luptă al Brigăzii Antiteroriste a fost decorat, în anul 2002, cu Ordinul naţional “PENTRU MERIT” în grad de Cavaler. Centrat pe puterea primordială a informaţiei, antiterorismul românesc pune în valoare conceptul de prevenire prin cooperare, în cadrul Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului (SNPCT), al cărui coordonator tehnic este Serviciul Român de Informaţii. In scopul îndeplinirii unitare şi coerente a misiunilor, la nivelul Serviciului Român de Informaţii funcţionează, începând cu anul 2005, Centrul de Coordonare Operativă Antiteroristă. Mecanismul intern de cooperare are menirea de a contribui esenţial la stabilirea de strategii de etapă, a căror eficienţă este comensurată inclusiv pe dimensiunea activităţii de cooperare internaţională. Ca membru cu drepturi depline al NATO şi UE, România este angajată ferm şi fără echivoc în efortul internaţional de luptă împotriva terorismului. Brigada Antiteroristă comemorează, an de an, la 24 decembrie, ZIUA LUPTATORULUI ANTITERORIST, înclinând in memoriam drapelul de luptă al unităţii, ca semn de profund respect faţă de înaintaşi. In conştiinţa luptătorului antiterorist, jertfa deschizătorilor de drumuri reprezintă lecţia datoriei împlinite la cote de performanţă specifice unui corp de elită. Anul acesta, ROMFILATELIA introduce în circulaţie o emisiune de mărci poştale dedicată acestui eveniment. Aducem mulţumirile noastre Serviciului Român de Informaţii pentru sprijinul acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.”

“Comunicat de presă – ‘Romfilatelia'” Agenţia de ştiri: “Agerpres” din 20.12.2012 – Redacţia

“Ziua Luptătorului Antiterorist – ‘Romfilatelia’, societatea care înscrie periodic în programul său noi tematici reprezentative pentru România, demonstrând astfel că filatelia cultivă valorile naţionale şi este martorul şi mesagerul marilor evenimente, celebrează Ziua Luptătorului Antiterorist şi introduce în circulaţie o emisiune de mărci poştale dedicată acestui eveniment. Pe fondul acţiunilor teroriste din anii ’70 şi ca o reacţie firească de autoprotecţie, de-a lungul timpului, în România, au fost constituite diverse instituţii cu responsabilităţi antiteroriste, de la o primă structură înfiinţată în 1974 până la Uniunea Specială de Luptă Antiteroristă (USLA)-1977 şi Brigada Antiteroristă în 1990. Datorită experienţei câştigate şi a recunoaşterii rezultatelor muncii depuse de-a lungul existenţei sale, drapelul de luptă al Brigăzii Antiteroriste a fost decorat, în anul 2002, cu Ordinul naţional ‘PENTRU MERIT’ în grad de Cavaler. Brigada Antiteroristă comemorează, an de an, la 24 decembrie, Ziua Luptătorului Antiterorist, înclinând in memoriam drapelul de luptă al unităţii, ca semn de profund respect faţă de înaintaşi. Sărbătorind acest eveniment, ‘Romfilatelia’ introduce în circulaţie emisiunea de mărci poştale intitulată Evenimente Militare – Ziua Luptătorului Antiterorist, alcătuită din două mărci poştale cu valorile nominale de 1 leu şi 8,10 lei, un plic prima zi, un carton filatelic şi un întreg poştal. Incepând cu ziua de vineri, 21 decembrie 2012, emisiunea de mărci poştale Evenimente Militare – Ziua Luptătorului Antiterorist va putea fi achiziţionată de la toate magazinele ‘Romfilatelia’ din Bucureşti şi din ţară.”

Plangere Penala in Cazul Arcul de Triumf, pe adresa Primariei Capitalei, Oficiului pentru Monumente Istorice si a Ministerului Culturii. Administratia Prezidentiala si autoritatile Romaniei au fost sesizate oficial inca din iunie 2011 de catre un ofiter in rezerva al SRI

Pornind de la o informatie ce circula pe bloguri inca din urma cu vreo doi ani (!), in care istoricul Florin Sinca reclama vandalizarea Arcului de Triumf si a istoriei nationale prin mutilarea placii pe care era inscrisa Budapesta printre orasele eliberate si bataliile castigate de Armata Romana, presa intarziata de astazi a reusit sa produca o reactie prin publicarea unei stiri, reproduse insa fara cercetarea in profunzime a faptelor. Reactia, de asemenea, a fost insa doar la nivelul cetatenesc, a romanilor revoltati de un asemenea sacrilegiu. Din pacate, nici un oficial al Romaniei, al Armatei Romane, al Primariei Capitalei si Ministerului Culturii, nu a solicitat, cum se cuvine, restaurarea imediata a Arcului de Triumf. Daca mutilarea istoriei si monumentului national au facut-o comunistii sau succesorii lor de azi este de datoria organelor de ancheta sa lamureasca si, totodata, sa dispuna revenirea neintarziata a monumentului la stadiul sau initial. Oricum, cine a facut-o, sa plateasca! Cum nici Parchetul nu s-a autosesizat, cum era normal, Asociatia Civic Media vine in intampinarea romanilor revoltati si adreseaza urmatoarea Plangere Penala:

 

Catre Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti

In atentia Domnului Prim-Procuror

CC: Ministerul Public, Parchetul General al Romaniei

 

Subscrisa Asociatie Civic Media, prin presedintele – fondator, Victor Roncea, formulam urmatoarea

PLANGERE PENALA

Impotriva persoanelor si a institutiilor responsabile de profanarea si mutilarea unui monument istoric si distrugerea unei valori culturale nationale

Asociatia Civic Media, care are printre scopurile sale apararea valorilor si identitatii nationale, va sesizeaza cu privire la modificarea substantiala a adevarului istoric prin interventia brutala asupra unui simbol national – Arcul de Triumf din Bucuresti.

Dupa cum trebuie sa fi intrat in atentia Dvs, monumentul istoric Arcul de Triumf din Bucuresti a fost mutilat prin stergerea inscriptiei BUDAPESTA din randul bataliilor castigate prentru reintregirea si apararea patriei, Romania Mare, si a oraselor eliberate de Armata Romana de catre trupele sovieto-unguresti.

Atentatul asupra monumentului istoric de valoare nationala intruneste elementele constitutive ale infractiunilor prevazute de art 319 Cod Penal – Profanare de monumente – si art 360 Cod Penal – Distrugerea sub orice formă, fără necesitate militară, de monumente sau construcţii care au o valoare artistică, istorică ori arheologică -, fapte ce se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Va invederam faptul ca, potrivit declaratiilor veteranilor de razboi pe care ii puteti consulta si Dvs la Asociatia lor, aceasta inscriptie exista in 1989 pe Arcul de Triumf. Este adevarat ca ea a fost stearsa in 1953, dupa cum sustine azi, prezentand doar o jumatte din adevar, adica o minciuna prin omisiune, Primaria Capitalei, dar ea a fost restaurata dupa moartea lui Stalin si venirea lui Nicolae Ceausescu la putere.

Va mai informam ca atat Primaria Capitalei, respectiv Primarul General Sorin Oprescu, cat si Ministerul Apararii, respectiv fostul ministru Gabriel Oprea, cat si Ministerul Culturii, condus la acea vreme chiar de seful UDMR, Kelemen Hunor cat si Administratia Prezidentiala a Romaniei, al carei reprezentant, Traian Basescu, se prezinta anual, de 1 Decembrie, sub monumentul mentionat, au fost sesizati oficial, prin adrese inregistrate, inca din septembrie 2011 (va putem pune la dispozitie corespondenta purtata de catre reclamant, colonel (r), fost cadru al Serviciului Roman de Informatii, cu aceste foruri).

Cu toate acestea, nici una dintre institutiile numite nu a catadicsit nici sa inceapa demersurile pentru repunerea monumentului la stadiul sau original nici sa va sesizeze pe Dvs, potrivit Legii, pentru descoperirea si pedepsirea faptasilor, care pot fi chiar printre cei enumerati mai sus. Se adauga la lista suspectilor si fostul primar general Adriean Videanu, in al carui mandat s-a mai petrecut o “restaurare” a monumentului.

Solicitam asadar identificarea si tragerea la raspundere a celor vinovati si dispunerea restaurarii neintarziate a Arcului de Triumf pentru repunerea la stadiului initial al monumentului, conform Legii, cu BUDAPESTA printre orasele eliberate de glorioasa Armata Romana, care, ca mic semn de amintire, nu a tinut decat sa-si puna opinca pe Parlamentul Ungariei.

Cu stima,

Victor Roncea

4 Octombrie 2012

Asociatia Civic Media

O alta comemorare uitata la “nivel inalt”: Masacrul lui Wass Albert de la Muresenii de Campie. Interviu cu un roman care urma sa fie ucis de unguri: profesorul Ovidiu Bojor, nepotul preotului macelarit cu toata familia sa de grofii maghiari

“Fantasmele trecutului continuă să tulbure minţile unor nostalgici, care n-au renunţat niciodată la obsesia maladivă, cuibărită adânc în cugetul şi sufletul lor, refacerea Ungariei Mari. Cât vor dăinui aceste stafii, va exista pericolul real ca interesele ţării noastre să fie puse, din nou, pe tarabă şi renegociate de zarafii politici.”  – Conferinta comemorativa a masacrului maghiar de la Muresenii de Campie

„ (…) În timpul masacrelor de la Mureşenii de Câmpie, acolo se afla cantonat un grup de soldaţi din armata maghiară, sub comanda locot[onent] Csordás Gergely, din Regimentul 19 Honvezi din Nyiregyhaza.

Aici era preot român, Andrei Bujor, având soţie şi trei copii şi la casa şi curtea lor cantonase mai mulţi soldaţi cari se dăduseră la jafuri. Îngrijorat de cele ce vor urma, căci militarii erau agresivi, preotul a plecat la Cluj, pentru a solicita intervenţia Comandamentului militar, însă neobţinând nici o promisiune, în seara zilei de 23 septembrie 1940 pe la orele 10 soseşte acasă descurajat.

Înainte de a sosi, este pândit pe şosea de acuzatul l[ocotenen]t Csordás Gergely şi imediat trimite încă în aceeaşi seară o patrulă de 12 soldaţi înarmaţi la casa preotului Bujor, cu ordinul precis de a-i extermina împreună cu toată familia, precum şi pe cei arestaţi în aceeaşi după-masă, Gurzău Ioan, cantor, Gurzău Valeria, soţia acestuia, Petrea Natalia, soţia învăţătorului, Petrea Gheorghe, Ana Miron, soacra acestuia, şi Petrea Rodica, copilul de cinci ani al învăţătorului şi menţinuţi sub pază în casa preotului. Soldaţii trimişi la casa preotului, conformându-se ordinului primit împuşcă pe toţi cei mai sus arătaţi şi anume pe membrii familiei preotului, prin camerele de culcare, iar pe ceilalţi prin curte, împărtăşind aceeaşi soartă şi servitoarea preotului, unguroaica Juhász Sarolta.

Toate victimele, în număr de 11, sunt îngropate în aceeaşi noapte în curtea casei preotului român, într-o groapă improvizată, şi dimineaţa sosind acuzatul l[ocotenen]t Csordás Gergely la faţa locului i se raportează executarea ordinului. (…) Din probaţiune administrativă s-a dovedit că l[ocotenen]t Csordás Gergely a fost instigat de a săvârşi crimele de mai sus de către acuzatul Vass Albert din comuna vecină Sucutard, căci contele avea supărare pe părintele Bujor, din cauza unui teren de vânătoare şi pentru că vedea în dânsul un mare român. (…)

Avînd în vedere că faptele săvârşite de acuzaţi întrunesc elementele crimei prevăzute de art. 2 lit. e din Legea nr. 312/1945 pentru urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de dezastrul ţării sau de crime de război; (…) având în vedere că luaţi în parte, fiecare din aceşti acuzaţi conform participaţiei lor la săvârşirea crimelor arătate mai sus, acestea se încadrează în dispoziţiunile textului anunţat, după cum urmează: (…)

Acuzaţii Vass Andrei moşier din comuna Sucutard şi fiul său Vass Albert sunt acei cari au determinat prin instigare masacrarea altor patru persoane în comuna Sucutard, iar acuzatul Vass Albert a mai instigat masacrarea familiei preotului Bujor din comuna Mureşenii de Câmpie, fapte cari se pedepsesc în conformitate cu art. 3 al. 2 din legea specială cu pedeapsa la moarte. (…)”

TRIBUNALUL POPORULUI CLUJ, Şedinţa publică din 13 martie 1946.

Dosar nr. 1/1946, Hotărârea nr. 1.

Sentinţa Tribunalului Poporului Cluj a fost confirmată de Tribunalul Internaţional pentru Crime de Război si reconfirmata de Curtea de Apel Cluj, Sectia Penala, in Sedinta Publica din 10 martie 2008, prin Sentinta Penala 35/2008

Pledoarie pentru neuitare

Împlinirea, la 24 septembrie, a 72 de ani de la abominabilul masacru de la Mureșenii de Câmpie, comuna Palatca, judeţul Cluj,  a constituit pentru participanţii la Sesiunea de comunicări cu tema „Refugiul românesc: 1940-1945”, desfăşurată la Muzeul Naţional al Refugiaţilor Etnici din Mureşenii de Câmpie, ocazia de a-și aduce aminte de cei peste 1000 de martiri români uciși în acel sângeros septembrie 1940. În numele lor și al zecilor de mii de români maltratați, persecutaţi, refugiaţi, expulzaţi sau deportaţi din teritoriul nordului Transilvaniei cedat Ungariei horthyiste după Dictatul de la Viena din 30 august 1940, precum şi al celor aproape 400.000 de cetăţeni de naţionalitate română din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, „uitaţi” astăzi de autorităţile române, istoricii, cercetătorii și juriştii, prezenţi la reuniune au pus în lumină mărturii inedite şi documente de ultimă oră privind pătimirile românilor şi evreilor din Ardealul ocupat vremelnic.

Integral la Ziaristi Online

O ipoteza extrem de valabila: George Cristian Maior, prim ministru! Analistul Razvan Belciuganu pentru Q Magazine despre sansele ca seful SRI sa reintre in politica si legaturile tanarului Victor Ponta cu agenti KGB si GRU la “revolutie”

Sunt absolut incantat sa semnalez aceasta analiza intesata cu dezvaluiri grave si ipoteze perfect valabile, semnata de specialistul in servicii secrete Razvan Belciuganu si publicata de Q Magazine, desi nu impartasesc in totalitate asertiunile sale despre importanta benefica a Comisiei Trilaterale, un organism mondialist cu valente totalitariste care, conform informatiilor mele, a fost implicat direct in eliminarea sangeroasa a primului presedinte al Romaniei, Nicolae Ceausescu, urmata de degringolada din ultimii 22 de ani. Cu toate acestea, Jos palaria! pentru expunerea solida, bine argumentata, a ideii interesante si inovatoare din acest material ce poarta titlul “George Maior, viitorul premier al României?”. Nu este, de altfel, singurul articol de inalt calibru care poarta semnatura jurnalistului profesionist in cel mai proaspat numar al revistei bilunare conduse de celebra ziarista si rafinata scriitoare Floriana Jucan. Semnalez asadar si Afacerea Monica Macovei a presat un procuror pentru rezolvarea cazului morții unui om. Cat priveste ideea revenirii ambasadorului George Cristian Maior in politica mare o consider extrem de salutara. Dupa cum scria si istoricul american prof dr Larry Watts intr-o recenta cronica publicata de CIA (varianta PDF aici -Watts Review Mind War) a cartii coordonata  George Cristian Maior si aparuta la Editura RAO, “Un razboi al mintii“, in ce priveste trecutul sau si pozitia acestuia actuala, de sef al SRI, “din fericire, Maior este unul din putinii intelectuali din domeniul apararii si securitatii, calificat, intr-adevar, pentru o astfel de pozitie, avand in vedere ca a ocupat functia de adjunct al ministrului apararii, insarcinat cu integrarea euro-atlantica si reforma in Armata in perioada aderarii Romaniei la NATO. El este, de asemenea, un diplomat cu experienta si fost insarcinat cu afaceri in Irlanda.” Experienta acumulata in ultimii ani de George Maior – fiul cunoscutului istoric ardelean Liviu Maior, ale carui merite au fost evidentiate si prin conferirea titlului de cetatean de onoare al municipiului Cluj Napoca – este considerata de Larry Watts ca valoroasa pentru “rafinarea dezbaterii publice privind serviciile romanesti de informatii, mai ales in legatura cu evolutiile post-comunism si post 9/11 si discutiile privind transformarile in domeniul intelligence”. “Un Razboi al Mintii – scrie istoricul american dr Watts, publicat in Revista CIA Studies in Intelligence, Vol. 55 – refecta campania pe care Maior o desfasoara in ultimii 5 ani pentru promovarea rolului educativ si atitudinii proactive deja impresionante ale Serviciului pe care il conduce”. “Un important element de substrat este faptul ca numirea fara precendent a lui Maior in functia de director, in 2006, din partea unui important partid de opozitie, a fost partial determinata de temerile exprimate in mod repetat de societatea civila, potrivit carora administratiile prezidentiale si partidele aflate la guvernare au folosit in mod regulat serviciile de informatii in scopuri politice partizane.”, mai consemneaza autorul aclamatului volum care releva istoria reala si secreta a Romaniei, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni. Razboiul clandestin al blocului sovietic cu Romania“, la a carui lansare a fost prezent si directorul Serviciului Roman de Informatii, dr George Cristian Maior. Fara alte comentarii, prezint integral materialul de exceptie al colegului nostru Razvan Belciuganu, la randul sau subiect fara sa vrea al unui recent scandal media dar si eliminat din presa de mare tiraj pentru articolele sale de dezvaluiri printr-un “MO” folosit si in cazul subsemantului. No (more) comments! 🙂

George Maior, viitorul premier al României?

de Răzvan Belciuganu

Stânga politică românească este într-o mare criză. Proiectul „Victor Ponta” eşuează cu fiecare zi. Între timp, dreapta politică se reinventează prin promovarea agresivă a unor personalităţi noi, cărora chiar evenimentele din această vară, ce au culminat cu suspendarea lui Traian Băsescu, le-au oferit motivul de afirmare. Apoi, familia socialistă europeană fuge de Bucureşti. În acest moment, stânga are nevoie de o personalitate necompromisă, credibilă internaţional şi care poate dilua, prin orice mijloace, orgoliile din interiorul PSD. George Maior, actualul director al SRI şi fost senator PSD, întruneşte toate condiţiile. Va fi acesta soluţia-surpriză pentru funcţia de premier?

Tumultuoasa viaţă politică din România erodează orice apariţie publică, mai ales că vara aceasta criza declanşată de forţarea USL de a-l debarca grăbit pe şeful statului a oferit ocazii multiple pentru gafe politice. A pierdut Victor Ponta cel mai mult, iar ieşirile sale i-au făcut pe mulţi să-l privească galeş, ca pe un puşti dornic de afirmare. Însă lucrurile sunt mult mai complicate.

CUNOŞTINŢE VECHI, DE LA REVOLUŢIE
Victor Ponta era, în zilele fierbinţi ale lui decembrie ’89, un tânăr revoluţionar animat de dorinţa de a lupta cu dictatura lui Nicolae Ceauşescu. Potenţialul său a fost observat, cel mai devreme, de generalul Ştefan Kostyal, un trădător al României şi agent sovietic dovedit, membru al Grupului „Militaru”. Acesta l-a luat pe Victor Ponta sub aripa sa protectoare în acel sângeros decembrie, când cu maşina agentului GRU s-au deplasat într-un punct deosebit de important al apărării naţionale, Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului, să sprijine Revoluţia. Acest lucru l-a dezvăluit jurnalistului Toma Roman jr însuşi Ştefan Kostyal de pe patul de spital, bolnav fiind de o maladie necruţătoare, în urmă cu câţiva ani. Aşadar, tânărul baschetbalist din ’89 de la clubul „Steaua” al Ministerului Apărării Naţionale a văzut pe viu cum se activează în momente importante o „conservă” sovietică.
Cunoştinţele revoluţionare ale lui Victor Ponta de atunci sperăm noi să fi fost valorificate de ofiţerii patrioţi, care găseau în adolescenţii de la Steaua pepiniera unor viitoare „nestemate”. Totuşi, vremurile erau tulburi, iar agenţii sovietici, în frunte cu generalul Nicolae Militaru, îşi făceau de cap. Ulterior, acesta a dispărut din prim-plan, iar lucrurile s-au mai relaxat, dar „urmele” sale pesemne că au rămas. Când Victor Ponta s-a apucat de Facultatea de Drept, instituţie de elită bine observată, Adrian Năstase, cel care este considerat public descoperitorul „micului Titulescu”, era deja ministru de Externe. Nu la mult timp, un fost aghiotant al generalului Militaru, generalul Dumitru Cioflină, devenea şeful Statului Major General al Armatei Române, în vremurile când titularul acestei funcţii era atotputernic. Peste ani, tânărul procuror Victor Ponta, coleg cu alt tânăr procuror, Cristian Panait, avea să lase magistratura pentru o carieră politică. Membru în Cabinetul Năstase, s-a întâlnit pe holurile Palatului Victoria cu generalul Dumitru Cioflină, consilierul pe probleme de securitate naţională al premierului, dar şi cu prietenul acestuia, Viorel Hrebenciuc, un pilon al PSD-ului de ieri.

PROIECTUL „VICTOR PONTA”
După perioada petrecută în Guvernul Năstase, Victor Ponta căpătase deja o experienţă remarcabilă, având cunoştinţă despre atâtea şi atâtea secrete guvernamentale, că doar condusese Corpul de Control. L-a văzut în acţiune pe mentorul său, Adrian Năstase, cum şi-a expus viziunea de privatizare a economiei şi a schimbat impresii revoluţionare, şi nu numai, cu tatăl socru, Ilie Sârbu. Din 2004, după căderea în dizgraţie a lui Adrian Năstase, care a fost salvat totuşi într-un post de parlamentar, în urma alegerii în colegiul Mizil (oraş care depinde cu totul de Uzina de transportoare militare), Victor Ponta a părut o vreme în derivă. Înţelepciunea politică a lui Ilie Sârbu şi a altor vechi observatori ai lui Ponta l-a transformat într-un „cocoş“ veritabil în lupta pentru preşedinţia PSD împotriva lui Mircea Geoană. Numai că toată această construcţie făcută cu migală a deraiat vara aceasta. Ambiţia de a lua faţa lui Traian Băsescu la Consiliul European a fost prima şicană pe care şi-a făcut-o singur. Scandalul plagiatului şi modul agresiv de a se apăra cu tot felul de comitete şi comiţii a fost semnalul că, uneori, mai ales când grăbeşti „coacerea”, sunt inevitabile greşelile. Apoi disperarea de a-l răsturna pe Traian Băsescu, prin joaca de-a ordonanţele de urgenţă şi referendumul, cărora li s-a suprapus brambureala cu numirea miniştrilor pentru anumite portofolii, l-a afectat continuu pe Victor Ponta. Prea prins de exemplele sale revoluţionare din anii 90, nu a înţeles deloc că timpurile şi metodele s-au schimbat, iar cearta cu aliaţii României, care sunt pe bună dreptate îngrijoraţi de ce se întâmplă la Bucureşti şi dacă angajamentele României mai sunt valabile, în condiţiile unor mesaje ale USL tot mai favorabile Moscovei, nu-i aduce nimic bun. A putut să vadă că nici măcar familia politică europeană nu-l sprijină necondiţionat şi nu mai vrea să îşi ţină congresul la Bucureşti. Dar Victor Ponta este tânăr şi se poate salva politic pentru viitor, dacă va face pasul înapoi înainte de a-l mânca de viu colegii de partid, dacă îşi va pune cenuşă în cap referitor la plagiat şi-şi va cere scuze profesorului coordonator (sic!), Facultăţii de Drept, etc şi dacă va ispăşi penitenţa de rigoare, gândindu-se îndelung şi la opoziţia libiană. Aceasta înseamnă şi să nu se mai repeadă la telefon imediat ce îl sună Viorel Hrebenciuc.

VARIANTĂ PENTRU UN PSD CU SUFLU NOU
Pentru ca stânga să îşi domolească picajul şi să îşi refacă forţele, PSD are nevoie de altceva în acest moment. Dacă Victor Ponta nu mai este o soluţie, cu atât mai puţin sunt baronii încurcaţi în dosare DNA sau plini de exotism, precum Radu Mazăre, Marian Oprişan, Marean Vanghelie, Liviu Dragnea ş.a.m.d. Mai mult ca niciodată PSD are nevoie de credibilitate internaţională, politic vorbind dinspre zona aliată euroatlantică şi mai puţin dinspre cea moscovită. Echilibrul poate fi adus de către George Cristian Maior, actualul director al SRI şi fost senator PSD. Când George Maior era, ca însărcinat cu afaceri în Irlanda, un tânăr diplomat român cu studii masterale la Washington şi tată fost ministru, un politician de frunte şi fost procuror general de la Dublin, Peter Sutherland, deja era implicat de decenii, cu tot sufletul, în construcţia spaţiului euroatlantic. A fi în raza de acţiune şi a împărtăşi din ideile lui Peter Sutherland reprezintă un lucru extraordinar de important pentru oricine, deoarece irlandezul a fost o perioadă lungă şeful secţiunii europene a influentei organizaţii globale, Comisia Trilaterală, iar astăzi este preşedinte non-executiv la Goldman Sachs International. Eforturile de promovare a euroatlantismului făcute de George Maior în perioada ce a urmat mandatului din Irlanda, şi anume celei de secretar de stat la Ministerul Apărării Naţionale, dar şi celei de director al Serviciului Român de Informaţii (SRI), sunt foarte bine cuantificate la nivel internaţional. Să nu uităm că nu de mult Comisia Trilaterală şi-a susţinut o întâlnire anuală la Bucureşti.

RETRAGEREA STRATEGICĂ A LUI PONTA
Atuul pe plan intern al lui George Maior este poziţia de director al SRI, din care cunoaşte, în amănunt, realităţile româneşti, iar acest lucru îl avantajează inclusiv în interiorul PSD. „Baronii” nu-i pot reproşa în acest moment că a fost pro-băsist, fiindcă în timpul crizei politice a stat deoparte şi a părut, din exterior, a înclina balanţa spre USL. Apoi, pe George Maior îl leagă o prietenie şi o relaţie de rudenie cu Victor Ponta, iar preşedintele interimar Crin Antonescu a arătat că are încredere în el. De asemenea, în prima ieşire publică după suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, acesta nu a criticat serviciul de informaţii, ci a apreciat neutralitatea lui. George Maior mai are avantajul că numele său nu a fost vehiculat în afaceri de corupţie şi că, mai mult, a sprijinit justiţia ca director al SRI. Pe de altă parte, George Maior are de gestionat o scurgere de informaţii din interiorul serviciului, apărută public în timpul directoratului său şi care vizează documente anterioare preluării mandatului dintr-o acţiune a SRI de urmărire a activităţii editoriale și dezvăluire a unor afaceri ale unor oficiali ai serviciului făcute chiar asupra subsemnatului. Această scurgere este de natură a pune la îndoială capacitatea autorităţii naţionale în domeniul protecţiei informaţiilor secrete de stat, cât şi a intereselor operative ale SRI, lucru cumplit acum, când în Siria şi Iran temperatura de fierbere a atins cote alarmante pentru ONU, UE şi NATO.
În acelaşi timp, o problemă gravă neelucidată este moartea violentă în Penitenciarul Coldea a lui Sorin Crivăţ, fost funcţionar ministerial şi despre care există serioase supoziţii (*), din rapoartele sale devenite publice, că a fost ofiţer acoperit al SRI.
Odată depăşite aceste obstacole, George Maior poate fi varianta-surpriză a lui Traian Băsescu pentru funcţia de premier. Astfel, preşedintele Traian Băsescu poate demonstra că, în perioada pe care o mai are de mandat, va opta pentru soluţia naţională care oferă garanţii aliaţilor, predictibilitate şi stabilitate internă şi va reconsidera SRI-ul după momentul de cumpănă anterior de alegere ca premier a directorului SIE, Mihai Răzvan Ungureanu. Paşii de urmat ar fi o retragere a lui Victor Ponta din funcţia de prim-ministru şi rămânerea sa ca şef al partidului, care se va ocupa cu atenţie de pregătirea alegerilor. George Maior este cel care poate revitaliza PSD-ul şi opri scăderea partidului în sondaje, iar acest lucru îi va face bine lui Ponta însuşi. Varianta Ioan Rus este posibilă, dar n-are anvergura celei a alegerii lui George Maior şi ar fi controversată în partid. După aceea, ca prim-ministru, George Maior are tot aparatul guvernamental la îndemână să îl facă vizibil.

George Maior are avantajul că numele său nu a fost vehiculat în afaceri de corupție și că a sprijinit justiția ca director al SRI.

Sursa: Q Magazine

(*) Document Lumea Justitiei

Tacerea Bucurestilor la Raptul Basarabiei si intoarcerea lui Eugen Tomac la Presedintia Romaniei. Romania de azi, mai mica, prin oamenii ei de stat, decat cea de la 1812 si 1912. UPDATED

16 mai 2012, 200 de ani de la prima rapire a Basarabiei de catre rusi, a trecut intr-o tacere asurzitoare la Bucuresti. Dupa ce Eugen Tomac si-a dat demisia de la Departamentul pentru Romanii de Pretutindeni, chiar la Chisinau, nici un oficial al “statului roman” nu a mai parut dispus sa comemoreze tragedia romaneasca de doua secole: amputarea tarii si etnocidul ce a urmat asupra basarabenilor si bucovinenilor.

De la “noul” MAE, nu s-a auzit nimic. Dl ministru Andrei Marga a fost ocupat pe 16 cu o reuniune economica la sediul SC Electrica SA (?). De la Guvernul marionetei Ponta, asijderea: tacere mormantala. Cu un bolsevic ca Iliescu leganandu-l pe genunchi si cu un terorist comunist ca Che  Guevara pe post de mascota electorala (foto), ce ne puteam astepta de la “micul ticalosescu”, luptatorul rozaliu “cu Rosia Montana” (gura pacatosului…), alaturi de “simpaticul Mircea Toma” (vezi UPDATE mai jos)? De Oprescu, primarul Capitalei Romaniei infratite cu cel de-al doilea mare oras romanesc, Chisinaul, ce sa mai vorbim? Probabil a fost mai preocupat sa-si mai faca vreo vasectomie, ceva, daca nu cumva s-a aflat pe treptele Muzeului de Istorie, lustruind la vreun element reprezentativ al statuii lui Traian.

La Chisinau, jale pe toata linia. Discursurile primarului Dorin Chirtoaca, fostul coleg al lui Eugen Tomac in Liga Tinerilor Romani de Pretutindeni, si a fostului presedinte interimar Mihai Ghimpu sunt intristatoare si intristate, mai ales prin lipsa oricarui minim gest de compasiune al Romaniei, tara-mama aparent lobotomizata, care pare ca si-a uitat o parte din creier si inima sa putrezeasca intr-o galeata cu apa statuta din Prut (sau Nistru). Mihai Ghimpu catre tinerii din Piata Marii Adunari Nationale: “Să ridicaţi lumânările în sus să se vadă şi de la Guvern, şi de Preşedinţie, şi de la Parlament, şi de la Moscova, şi de la Bucureşti. Îmi pare rău că nici Bucureştiul astăzi n-a aprins în Ţara în care s-au unit toţi românii o lumânare în memoria moldovenilor care au stat la baza fondării Statului Român”. “Astăzi, din păcate, doar pe clădirea municipiului a fost coborât în bernă drapelul de stat, tricolorul şi doar la drapelele dumneavoastră din piept sunt prinse panglici negre în semn de doliu. Nu am avut alte asemenea acţiuni nici în municipiul Chişinău, din câte cunosc, nici în afara municipiului şi din păcate nici dincolo de Prut, la Iaşi, la Cluj, la Bucureşti sau în alte oraşe.”, a remarcat, cu jale, tanarul primar Dorin Chirtoaca.

Intr-adevar, la Bucuresti, cu exceptia Academiei Romane – cinste ei! – si a istoricilor romani care au rostit la Iasi si Chisinau adevaruri deranjante pentru urechile rusilor si ale slugilor lor, tacerea s-a intins peste intreaga Romaniei, ca un duh mut, acoperind in bezna si absorbind sufletul si constiinta fiintei nationale romanesti. O palma romaneasca pe obrazul deja jupuit de urme de cizma ruseasca al basarabenilor. O zi care ar fi trebuit sa fie Zi de Doliu National, asa cum a fost si 28 iunie 1940, cand clopotele au batut in toata tara, drapelele au fost coborate in berna si  sirenele au uruit a moarte deasupra tuturor oraselor Romaniei, crestinii cazand in genunchi pe strazile Bucurestilor pentru fratii lor de peste Prut, a trecut lasand asupra romanilor doar tacerea mieilor. Suntem gata de decapitat. Nici icnet nu mai avem in noi.

Poate odata cu numirea lui Eugen Tomac in functia de consilier de stat la Presedintele Romaniei, acesta va gasi prin vreun sertar de la Cotroceni si discursul ratacit de autoritatile statului in ziua de 16 mai 2012, la 200 de ani de la raptul rusesc asupra Basarabiei. Nu de alta dar o singura data sunt 200 de ani.

Daca astazi ne e frica sa nu suparam, cumva, Rusia, ar trebui sa luam o lectie de demnitate de la inaintasii nostri, care nu ezitau sa reclame agresiunea samavolnica a Imperiului rusesc asupra principatului romanesc al Moldovei de la 1812. Chiar daca Romania Mare era doar un vis, inca neimplinit, in urma cu 100 de ani, la 1912, marii romani din Romania mica nu pregetau sa-si comemoreze fratii, prin manifestari nationale. Marele istoric Nicolae Iorga, la fel ca alti carturari ai zilei, publica “Basarabia Noastra – Scrisa dupa 100 de ani de la rapirea ei de catre Rusi” in care arata cum anume prin taranul roman s-a mai pastrat identitatea romaneasca in Basarabia. Si indemna Iorga, in incheierea lucrarii, ca prin munca incordata si bine oranduita sa grabim venirea vremurilor in care viata romaneasca in Basarabia isi va reintra in menirea ei nationala (subl lui Iorga). Sa dea Dumnezeu sa nu mai urmeze inca 100 de ani pana atunci. 100 de ani de tacere.

Victor Roncea / Ziaristi Online

Foto: InConstantIn.Ro

UPDATE: Pana la urma a aparut o declaratie a Guvernului, respectiv a lui Victor Ponta. In mod ciudat, desi apare cu data de 16 mai pe site-ul Guvernului, ea a aparut pe YahooNews – portal de stiri online, deci – de abia a doua zi, pe 17, si a fost mediatizata doar dupa doua sau chiar trei zile de la data comemorarii celor 200 de ani. Cand o fi fost scrisa, de fapt?

Inima de maghiar. Gabriel Andreescu despre “revizionismul” lui Larry Watts si Aurel Rogojan. Un roman din America catre Ponta: “U”-ul din USL vine de la UDMR? Stefan Miron despre “studiosii” lui Soros: Răspuns unui “moldovan”

Ziaristi Online:

Inima de maghiar. Gabriel Andreescu despre “revizionismul” lui Larry Watts si Aurel Rogojan

Gabriel Andreescu despre Larry Watts si Aurel Rogojan in Timpul
Dl Gabriel Andreescu, cunoscutul aparator al tuturor minoritatilor din Romania, de o anumita orientare sexuala sau sectara, eventual transcedentala, dar mai ales, de origine “moldava” si maghiara, a ales sa-si exprime frustrarile de ordin personal atacandu-l pe istoricul american Larry Watts si pe generalul SRI (r) Aurel Rogojan printr-un melanj despre “reabilitarea Securitatii” mixat sub forma unei duble recenzii publicata in Timpul.ro (Revista aparuta cu sprijinul financiar al Primariei Iasi – Primar Gheorghe Nichita, vicepresedinte PSD).
Frumos Adormitul Crin si piticul Ponta
Mircea Popescu: Daca as avea acces la emailul domniei sale, l-as intreba pe domnul Victor Ponta daca doreste la fel de mult ca o minoritate importanta ca cea romaneasca din zonele in care UDMR-ul forteaza maghiarizarea prin toate mijloacele, sa aiba o reprezentare parlamentara. Nu de alta, dar tocmai prezenta parlamentara si guvernamentala a UDMR-ului adanceste tensiunile pe plan local.

Afis Campanie Cetatenie Organizatia Studentilor Basarabeni Bucuresti OSB

Asa cum era de asteptat si asa cum a anticipat si a declarat OSB Bucuresti la lansarea studiului, societatea a perceput acest studiu ca pe o dovada ca basarabenii sunt nepregatiti, incapabili sa asimileze programul romanesc de invatamant si prin urmare ca acestia consuma in zadar bursele oferite de catre statul roman. Probabil crearea acestei perceptii a fost si intentia autorilor acestui studiu incomplet care au folosit eronat sintagma “rata de abandon’’ anume cu acest scop, desi raportul lansat de ei este irelevant dintr-o serie de motive importante.

EXCLUSIV. Presedintele Romaniei ar putea anula decretele de retragere a titlului de Erou-Martir al Revolutiei Române din Decembrie 1989 pentru Cotuna Eugen Trandafir, Coman Dumitru si Trosca Gheorghe – simboluri ale antiterorismului

Intr-un raspuns la o solicitare transmisa de subsemnatul, pe 21 decembrie a.c., Presedintelui Romaniei, Traian Basescu, in Cazul Trosca – Erou-Martir, se afirma, in principal, urmatoarele:

“Referitor la cererea dumneavoastra de reanalizare a modului în care a fost solutionata petitia initiala referitoare la “cazul Trosca C.N.S.A.S.”, prin care ne învederati aspecte ce ar putea conduce la anularea decretelor de retragere a titlului de Erou-Martir al Revolutiei Române din Decembrie 1989 pentru Cotuna Eugen Trandafir, Coman Dumitru si Trosca Gheorghe va informam faptul ca verificarea legalitatii acestora face obiectul mai multor dosare ce se afla în curs de solutionare pe rolul instantei de contencios administrativ.”

Pentru documentare:

Presedintele Romaniei Traian Basescu are posibilitatea sa anuleze Decretele de de-martirizare a eroilor SRI Gheorghe Trosca, Eugen Trandafir Cotuna si Dumitru Coman. Petitie Roncea.Ro pe adresa Administratiei Prezidentiale

VIDEO: In Memoriam Grupul Gheorghe Trosca. Un minut de reculegere la Monumentul Eroului Cunoscut. 23.12.2011. Terorist, Erou Martir. Documentarul integral al lui Cornel Mihalache. In atentia SRI si a Presedintiei Romaniei

Grupul artistilor teroristi i-a ridicat azi un monument lui Gheorghe Trosca pe locul crimei KGB. Domnilor Iliescu si Basescu, capul lui Trosca va priveste in ochi: a fost sau nu a fost erou-martir?

Cum a fost ucis la Odorheiu Secuiesc Dumitru Coman, proaspat “fost erou-martir”. Marturia lui Mircea Buie despre propriul linsaj: “Mă gândeam să nu mă desfigureze prea mult, ca să mă poată înmormânta ai mei în sicriu descoperit”

Umbra malefică a lui Tőkés László. Fiul colonelului post-mortem Aurel Agache il desfiinteaza pe pastorul imoral al bisericii reformate maghiare

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova