Nu pot sa cred ca au trecut 15 ani de la operatiunea Rapirea jurnalistilor romani in Irak! La ZIUA ne-am agitat atunci pentru ei, impreuna cu Civic Media, dupa cum se vede. Ziua a scos trei carti despre ei, cu toate articolele scrise de noi atunci. Aia presa! Ziua a fost primul ziar din Romania intrat pe online dar nimeni nu se gandea atunci ca vom disparea de pe hartie. Mi-aduc aminte, la Ultimul Cuvant, unul din primele cotidiene de tip occidental, inzestrat bine (meteoric insa, unii ziceau ca s-au spalat niste bani), la care am lucrat inainte de Ziua, a venit un israelian sa ne explice cum calculatorul ne va deveni ca o a doua minte, daca nu chiar prima. Era prin ’94. Aveam statii Motorola mai noi ca ale Politiei (red. seful chiar si mobil; unul mare si greu, dar mobil, nene!), salarii imense (parca vreo 5000 de lei, stiu ca nu ni se terminau banii la finalul lunii niciodata si plateam si o chirie) iar Securitatii si Politicii, desi nu voiau sa recunoasca, le era frica de noi. De militieni nu mai zic. Stateau drepti in fata noastra. Cu doua-trei articole bine tintite schimbam un ministru necinstit. Ne pasa doar sa scriem. Sa radem ticalosii! Presa era puternica. In timp insa, Securitatea a castigat razboiul cu noi. Pe care nu i-a incadrat, i-a ras. Cand mi s-au inchis intr-o zi toate intrarile in televiziuni, unul dintre prietenii mei care ma invita aproape zilnic mi-a spus rusinat ca n-are ce face si mi-a aratat prin semne tresele de pe umeri si cu degetul in sus de mai multe ori. Adica sus de tot. Atunci m-am ambitionat si am ajuns pe cont propriu, cu blogul, intre primii 10 ziaristi online din Romania, de la acea data, acum vreo 10 ani. Prea mult consum pentru rezultate efemere. Asa am purces la manastire si mi-am recastigat, cu rugaciunile bunului Parinte Justin, libertatea risipita, libertatea dinlauntru. Online-ul a schimbat presa, nu mai simtim mirosul cernelii zilnic (in ce ma priveste, doar lunar, cand deschid Evenimentul Istoric, pe care il miros inainte de a-l citi), insa nu stiu cum se face dar eu ma bucur cand apare un articol pe siteul evz.ro la fel de mult ca acum 30 de ani, cand, pe vremea asta (mai precis imediat dupa Piata Universitatii) imi incepeam ucenicia la Romania libera, care pe atunci iesea in peste un milion de exemplare (ati citit bine). Dar nu-i bai, important e sa-ti pastrezi mereu acel dram de nebunie de care vorbea Eduard Ovidiu Ohanesian! Azi, mai mult decat oricand, ei, celei ce ne anima de peste 30 de ani, trebuie sa-i multumim ca mai palpaie si sa-i uram, impreuna cu ajutoarele noastre de rezerva, pietrele ce vor striga: La Mulți Ani, Libertate!
În urmă cu exact 10 ani, am fost primit de Regele Mihai I la Palatul său pentru un interviu aniversar, la 85 de ani. Îl mai întâlnisem pe Rege la New York, la un dineu, pe vremea când era non grata în România. Chiar dacă nu împărtăşeşti unele viziuni sau acte ale celui cu care discuţi, un interviu cu un personaj istoric ca Regele Mihai este un real privilegiu. În plus, e născut în acelaşi an cu Bunica mea. Regele a fost extrem de drăguţ şi a semnat autografe pentru o jumătate din redacţia Ziua, singurul cotidian care l-a omagiat atunci. Era cu ziarul nostru pe birou. Recitind acum interviul am fost impresionat de modul în care s-a încheiat: “Tinerii să aplice învăţăturile lui Hristos”, îndemna fostul monarh. A fost o întâlnire caldă, la finalul căreia a venit şi Principesa Ana care, aşa cum a spus, dorea să mă cunoască personal. Astăzi, când Regele împlineşte 95 de ani, mă bucur să republic acest interviu împreună cu o parte din fotografiile realizate atunci. Sunt părticele din istoria naţională, aşa cum a trăit-o şi văzut-o această personalitate tragică a României.
1926. La cinci ani deveneati mostenitorul Tronului Romaniei. Ce amintiri din copilarie aveti?
La varsta pe care o aveam atunci nu prea stiam ce se intampla in jur. Singurul lucru pe care mi-l aduc aminte destul de clar, chiar inainte de acest eveniment, a fost Regele Ferdinand care era deja foarte bolnav, avea un mic cort alaturi de Palatul Pelisor. Nici nu mai stiu daca am vorbit cu el, dar mi-a ramas imaginea lui, acolo, intins pe un pat de campanie daca pot spune asa, in viata inca.
Pana la varsta majoratului ati locuit mai mult la Castelul Peles…
A fost o intreaga variatie de locuri. Intai de toate, in anii ’20 am circulat intre Bucuresti si Foisor. Foisorul era in acelasi timp un Peles mai mic si, din pacate, a ars, parca prin 1933 si s-a construit Foisorul care s-a stiut pana au venit toate schimbarile astea. Faceam naveta intre Foisor Sinaia si Casa Kiseleff, care astazi este o banca (vis-a-vis de Ambasada Rusiei). De acolo mai am cateva amintiri. Venea acolo si bunica mea, mama mamei mele, au venit surorile ei, verisoarele el din Anglia, Grecia, si printul Philip. Cam asta a fost perioada copilariei.
Pactul Hitler – Stalin l-am simtit ca o lovitura
Majestate, cand aveati 18 ani, in 1939, Stalin semneaza cu Hitler, prin Molotov si Ribbentrop, pactul care avea sa nenoroceasca Romania moderna, rupand ulterior Ardealul de Tara pentru Ungaria si Basarabia si Bucovina de Nord pentru URSS. Cum ati trait acest eveniment nefast?
Chiar in acea zi, cand a venit ultimatumul, era tocmai in preajma bacalaureatului. Si trebuie sa spun un lucru pe care, poate, l-am mai spus, dar de care putini isi dau seama: in tot timpul scolii am fost foarte putin informat de ce se intampla in tara in ceea ce priveste politica. Si aflam fie din jurnale, fie imi spuneau colegii mei. De la tatal meu nu prea am aflat nimic. Sau, in orice caz, nimic consistent. Asa ca, in ziua in care s-au intamplat aceste lucruri cu ultimatumul rusesc, nu pot sa spun ca nu m-a luat prin suprindere, pentru ca nu poti sa nu simti ce se intampla in lumea asta, dar a fost o lovitura. Bineinteles ca a venit ca un soc teribil. In timpul scolii, eu am umblat si prin Basarabia si prin Bucovina, si in restul tarii. Asa ca asta a venit ca o lovitura groaznica.
22 iunie 1941. Antonescu rosteste acel celebru “Ostasi, va ordon: treceti Prutul!” Ce amintiri aveti despre acest moment epocal? Care era atmosfera nationala?
Cand a avut loc acel discurs al lui Antonescu, mama mea a venit la mine si m-a trezit, pe la sapte dimineata, si mi-a spus “Stii, am intrat in razboi cu rusii”. Si m-am zapacit aproape. Ea aflase asta de la BBC, care a dat stirea. Cand m-am dezmeticit putin, in aceeasi dimineata l-am chemat pe Antonescu la telefon si l-am intrebat ce se intampla acolo. Mi-a spus textual la telefon: “Nu v-am spus, pentru ca credeam ca o sa vedeti jurnalul”. Ce sa mai comentez atunci pe chestia asta. Bineinteles, Antonescu nu era seful statului, dar era Fuhrerul, conducatorul, cum se spune si facea si dregea cum poftea el. Cam asta a fost. Si apoi am vorbit cu mama pe chestia asta. Foarte frumos, am inceput un razboi, dar unde mergem? Asta a fost intrebarea pe care ne-am pus-o in momentul ala.
Inteleg ca ati fi dorit ca Armata romana sa se opreasca la Nistru.
Asta am spus-o de multe ori, nu numai acum, si, gandindu-ma la ce se intampla in lumea asta, moralmente, bineinteles ca apararea Basarabiei si a Bucovinei era in asentimentul intregului popor si al partidelor istorice. Dar noi simteam ca trebuia sa ne oprim la Nistru, si nu mai departe. Am luat ca exemplu ceea ce s-a intamplat in Finlanda cand maresalul Menheim a inceput si el sa atace Rusia si a luat numai provincia pe care i-au luat-o rusii si s-a oprit, iar la sfarsit, cand s-a intamplat cu Pacea de la Paris, iar a pierdut-o. Asa ca eu ma temeam sa nu pierdem din nou Basarabia.
Basarabia si Bucovina – pamant romanesc
Diverse medii avanseaza astazi tot felul de piedici, inclusiv materiale, legate de eventuala reunire a Basarabiei cu tara. Care credeti ca ar trebui sa fie atitudinea noastra fata de Basarabia, Bucovina si romanii de acolo care au trecut, timp de 66 de ani, printr-un sinistru “Experiment Pitesti” la scara larga?
Chestiunea este foarte complicata, pentru ca, daca ar depinde numai de noi, am actiona putin altfel. Eu am fost acolo recent, dupa cum se stie, am fost extrem de emotionat, cu toate ca vizita mea a fost foarte scurta. Eu am spus de zeci de ori pana acum: Basarabia si Bucovina sunt pamant romanesc. Ce putem sa facem noi pentru asta este alta chestiune…. Nu poti sa dai sperante populatiei de acolo si sa le spui pana unde poti sa mergi, este foarte greu din cauza situatiei politice internationale. Asta este cel mai mare bucluc.
La Tiganca oamenii au strigat “Unire, frati romani!”
Anul acesta ati pasit pe pamantul Basarabiei pentru prima data dupa 65 de ani. Stiu ca la cimitirul eroilor romani de la Cimitirul Tiganca, oamenii au strigat “Unire, frati romani” si “Traiasca Regele nostru”. Cu toate acestea, nu ati tinut nici un discurs. Ce s-a intamplat acolo? V-au impiedicat comunistii sa tineti un discurs?
Eu am considerat ca situatia mea in general ar fi fost mult prea delicata pentru a tine un discurs. Pentru ca daca faci un discurs trebuie sa spui anumite lucruri care, probabil, nu ar fi bine inghitite de toata lumea. Am preferat sa stau linistit, dar am vorbit cu o multime de oameni care au venit sa stea de vorba cu mine dupa aceea. Au venit chiar si ofiteri ai Armatei Romane de acolo. Totul s-a desfasurat foarte emotionant si foarte calduros pentru acel moment.
Sa ne intoarcem in timp. 23 august 1944. Astazi, istoricii afirma ca maresalul Antonescu ducea negocieri secrete cu puterile aliate. Peste ani, considerati ca a fost decizia arestarii sale cea mai buna solutie?
Este adevarat… Antonescu incerca sa aiba legaturi cu aliatii prin ambasadoarea Rusiei in Suedia, Alexandra Kollontai. Insa au fost tot felul de discutii acolo care nu au avut nici un rezultat. Eu si cu partidele politice am avut contacte incontinuu, in perioada 1942-1943, care au condus la decizia luata.
“Rusii? Parca i-am vazut pe oamenii lui Gingis Han”
6 martie 1945. Comunistii vin la putere cu ajutorul ocupantului sovietic. Va imaginati atunci oroarea si teroarea ce aveau sa se abata asupra Romaniei?
Ceea ce s-a intamplat pana la urma nu aveam cum sa ne dam seama in perioada aceea. Nu ne puteam imagina! Nu puteam sti ca va fi atat de ingrozitor. Aveam enorm de multe griji. Atunci am fost obligat sa ma refugiez din Bucuresti, ca urmare a evenimentelor de la 23 august. Mi-aduc aminte ca am luat masina si m-am dus la gara, iar pe drum, fiind cu mama in masina, am vazut venind o coloana de muscali. Erau trei in fata calare. Parca i-am vazut pe oamenii lui Gingis Han. Si mama mea s-a uitat la ei si a zis: “Daca cu astia avem de-a face, sa dea Dumnezeu sa ne pazeasca!”. Asta a fost prima imagine asupra rusilor.
Americanii mi-au zis sa nu ma mai intorc
In noiembrie 1947 participati la nunta Elisabetei a II-a a Marii Britanii – actuala Regina – si va logoditi cu principesa Ana. Cum interpretau atunci marile puteri si Casele Regale ceea ce se intampla in spatiul ocupat de sovietici? Ati avut imboldul de a cere ajutorul lor pentru Romania?
Regele George I voia sa stie exact ce se intampla si am vorbit cu el mult si i-am spus care este situatia. Si atunci el a aranjat o intalnire cu mine si cu ministrul Afacerilor Externe, care, din pacate, trebuie sa spun, a fost singurul din lumea asta politica din vestul Europei care a fost cinstit cu mine. Neplacut, dar cinstit.
Ce v-a spus?
Am vorbit cu el o ora si ceva, explicandu-i ce se intampla. La urma l-am intrebat ce credeti ca se poate face sau ce puteti face voi. El mi-a raspuns asa: “In situatia actuala, Marea Britanie nu poate sa faca nimic”. Am ramas asa, siderat. Apoi, la petrecere, chiar daca nu am putut sa vorbesc cu toata lumea, am vorbit cu Churchill, am vorbit cu alti cativa importanti. Dar parerea mea a fost ca toti dadeau din colt in colt. Nu spuneau nici da, nici nu. A fost o mare deceptie. Singurul care a spus ceva mai mult a fost ambasadorul Statelor Unite, care a venit special sa ma vada la Regina si cu aceasta ocazie l-am intrebat si eu ce crede despre asta si ce se poate face. Si mi-a raspuns in stilul lor, scurt si la obiect: “Noi, americanii, nu gasim ca ar fi de vreun folos sa va intoarceti in tara”. Atat.
“A trebuit sa semnez”
V-ati intors in tara totusi si, la 30 decembrie 1947, aici, la Palatul Elisabeta, a urmat abdicarea. Puteti sa o evocati?
Am incercat sa ma impotrivesc, bineinteles, prin tot felul de argumente constitutionale si raspunsurile lor au fost tipic sovietice. Eu le-am spus ca nu pot face asa ceva, pentru popor. Ce va zice poporul? Ei mi-au zis: “Pai, n-avem timp pentru asta. Ne pierdem vremea cu asta!”
Groza era cu pistolul la brau?
Groza, da! El a si spus asta. Mama mea a incercat sa spuna cateva lucruri, dar Gheorghiu Dej, care venise pe neanuntate, a spus ca mi-a dat o educatie foarte frumoasa, dar lucrurile se schimba. Tot felul de bazaconii de felul asta. M-am dus imediat la maresalul palatului si la secretarul meu si le-am spus ce se intampla. Mi-au spus sa ma uit pe fereastra. M-am uitat si am vazut ca garda noastra fusese inlocuita cu trupele Tudor Vladimirescu si pe partea cealalta am vazut artilerie. Am vazut doua tunuri acolo. Telefoanele erau taiate… Ce puteam sa fac? Dupa care mi-au atras atentia destul de ferm ca daca nu se face asta in jumatate de ora si daca nu o sa fie documentul semnat, o sa fie obligat sa lichideze o mie de studenti care erau deja inchisi. A spus ca nu pot sa imi iau o astfel de responsabilitate, viata unor tineri care au manifestat pentru mine, si a trebuit sa semnez.
In ianuarie 1948 parasiti Romania. Va inchipuiati ca exilul va dura 42 de ani?
E foarte greu de spus ce gandeam exact. Pentru ca putea sa dureze doi-trei ani, putea sa dureze mai mult. Trebuia sa ne descurcam cum puteam. Din pacate, marea dificultate, in timpurile astea moderne, este ca, atunci cand se intampla ceva asa cum s-a intamplat cu noi, deodata, cand ajungi dincolo nu te mai cunoaste nimeni. Asta a fost lucrul cel mai greu si moral si financiar daca vreti. Afara de vreo cativa, cati sa-i numeri pe degete, restul, nu te mai cunoaste nimeni. Si ne-am descurcat cum am putut, ce sa facem…
Patriarhul ne-a ajutat sa salvam evreii
Regina Elena stiu ca a devenit “Drept intre popoare” pentru sprijinul sau acordat pentru salvarea unui numar impresionant de evrei in timpul razboiului. Cum actiona concret regina si cine o ajuta?
Din fericire, cu toata atmosfera neplacuta din jurul nostru, aveam o echipa de oameni care aveau contacte cu Maniu si Bratianu si cu ceilalti, pe de o parte. Pe de alta parte era Safran care venea la noi de cate ori simtea el ca se pregateste ceva si ne spunea. Era si Patriarhul, care si el ne-a ajutat. Cu toate ca relatiile cu Antonescu nu erau deloc ideale, totusi el avea un deosebit respect si pretuire fata de mama mea. Probabil din chestiunile trecute cu tatal meu. Si ea a reusit, intrucatva, sa il convinga, ca sa spun asa. Nu s-a putut evita mai mult, dar pentru multimea de evrei care au fost trimisi in Transnistria, ea a reusit sa trimita cat mai multe trenuri cu imbracaminte si mancare, pentru nenorocitii de acolo. Si de cate ori afla cate ceva de la Safran, s-a reusit sa se faca ceva.
Rabinul Safran, un om exceptional
L-ati regasit dupa multi ani si in Elvetia. Cum vi-l aduceti aminte?
Am mentinut contactul regulat cu el. Ne vedeam de cateva ori, nu foarte des, la niste ceremonii pe care le faceam. De exemplu, la ziua mea, la 80 de ani, a fost invitat impreuna cu fiul lui. Dar n-a putut sa vina, pentru ca se imbolnavise putin, dar am tinut tot timpul legatura prin telefoane si prin scrisori. Era un om cu adevarat exceptional.
Emotie pentru partizanii din munti
In perioada exilului Dvs, in Romania activau partizani in munti impotriva ocupantului iar elitele reale erau inchise in masa. Printre ei, Elisabeta Rizea, Ioan Gavrila Ogoranu. Peste ani ati revenit si ati tinut sa va intalniti cu acestia. Cum i-ati gasit pe luptatorii din munti?
Am reusit abia in 1997 sa-i vad. As putea spune ca a fost o emotie speciala. Am intrat in casele lor cu bucurie si emotie.
“A disparut Ceausescu, dar ne intrebam ce vine dupa”
In 1989 a urmat lovitura de stat, revolta tinerilor. Tinerii au murit pe strazi, regimul comunist a cazut. Cum ati primit vestea?
Intr-o oarecare masura am fost foarte surprins, pentru ca lucrurile erau asa de urate aici si Ceausescu stapanea lucrurile atat de tare incat m-am mirat ca a explodat deodata chestia asta. Am urmarit la televizor, din Elvetia, in fiecare zi, in fiecare ora, tot ce se intampla. Sa spun ca a fost o usurare? Da si nu. Pentru ca a disparut Ceausescu, dar ne intrebam ce vine dupa. Pentru asta am incercat sa vin atunci, in 1990.
Pentru Iliescu si FSN – dezgust!
Stiu ca la Craciunul anului ’90 ati fost fugarit pe autostrada de trupele regimului FSN condus de Ion Iliescu si apoi ati fost expulzat. Cum ati receptat aceasta primire si cum ati reusit sa treceti peste ea?
Intr-un singur cuvant pot sa spun: dezgust. Ce pot sa spun altceva? Dezgust. Ma obisnuisem cu astfel de minciuni. S-a spus ca am venit fraudulos in tara. Dar faptul in sine si felul cum au facut-o a fost mai mult decat dezgustator. Asta a fost sentimentul meu.
In 1992, de Paste, reusiti sa veniti acasa, un milion de romani va intampina cu urale. V-a propus atunci vreo forta politica sa ramaneti in tara pentru a restabili democratia si reinstaura monarhia?
In aceasta forma, nu. Ce strigau atunci oamenii in strada care imi cereau sa nu plec, asta da. Eu insa cand imi dau cuvantul pentru ceva, nu vreau sa il incalc. Si am spus ca vin pentru trei zile, si atat a fost. Asta a fost. Efectiv cred ca ar fi fost imposibil altceva… Pe mine m-a luat pe neasteptate reactia oamenilor dupa atatia ani. Au avut totusi curajul sa iasa pe strada.
De abia dupa 15 ani de la evenimentele din decembrie 1989 ati reusit sa va recuperati unele bunuri. Cum apreciati starea restituirii proprietatilor in Romania?
Trebuie facuta o distinctie aici intre recuperare si restituire. Nu e acelasi lucru. Singura mea proprietate pe care am reusit sa o iau inapoi a fost Savarsinul, dar la doi ani dupa procesul pe care l-am facut statului. Si am reusit sa castig. Pe urma am avut trei case in Bucuresti. Una n-am putut sa o pastrez pentru ca erau altii acolo, iar eu nu era sa ii dau afara. Retrocedarile dureaza foarte mult. Foarte recent mi s-au retrocedat niste paduri, in jurul Savarsinului, pe Valea Prahovei, nu s-au terminat inca. In ce priveste restul retrocedarilor din tara, cu alte persoane, cred ca trebuie facut mai mult. Este neplacuta situatia actuala.
“In sate cand ma duc, multi ma iau in brate si ma saruta”
Din 1996 ati reusit sa veniti mai des. Ati strabatut de atunci tara in lung si-n lat, de multe ori la volanul masinii. Cum v-ati regasit patria si oamenii ei dupa 48 de ani?
Cred ca a fost asa cum o stiam dinainte. In orase e altfel. Pe strada ma recunoste lumea, imi face cu mana, fie din autobuz, fie din masini. In sate cand ma duc, multi ma iau in brate si ma saruta. In fine, asa era si inainte. Dar altfel, sunt atatea probleme. O tristete generala.
Saracia?
Saracia. Apoi, la inundatii, case pe care nu le pot reface din cauza celor intamplate. Incerc sa-i ajut cum pot. Multi imi spun: am scris peste tot si n-am primit nici un raspuns. Nu inteleg acest lucru din partea autoritatilor. La noi nu exista o scrisoare care sa nu aiba un raspuns. Singurul lucru unde pot sa ajut fara nici un fel de dificultate sunt chestiunile medicale, pentru ca avem un roman, fost ofiter, care este acum medic la Pairs. Si ori de cate ori cineva ne scrie ca este bolnav, acest roman le trimite medicamentele gratuit. Acesta este singurul lucru pe care-l putem face concret.
“Moscova e Moscova”
In 2005 ati fost invitat la manifestarile de la Moscova legate de aniversarea a 60 de ani de la sfarsitul razboiului. A fost o surpriza pentru Majestatea Voastra?
A fost mai mult decat o surpriza. Daca a venit datorita turneului din Slovacia sau Cehia nu stiu. Insa mai intai acolo am fost invitat oficial, pentru meritele trupelor noastre care au luptat pentru independenta Cehoslovaciei. Am fost la toate aceste manifestari, oficialii au facut fel de fel de discursuri, eu le-am raspuns despre felul cum s-au comportat soldatii nostri, cum au luptat singuri, fara rusi. Si in locurile acestea am fost la toate cimitirele, Statul Major ceh a facut o serie de monumente speciale foarte frumoase. Apoi am primit invitatie oficiala sa mergem la Moscova. Eram inca in Cehia cand am aflat si am plecat de la Praga cu avionul direct la Moscova.
Si cum a fost acolo? La Moscova se gasesc inca bijuterii care au apartinut Reginei Maria, ratacite din Tezaurul luat de rusi. Ce face Casa Regala in acest sens si ce ar trebui sa faca autoritatile romane?
Din partea noastra credem ca este aproape imposibil sa mai facem ceva. Au fost cateva intrebari privind si alte lucruri ale Reginei Maria care se afla acolo si raspunsul a fost tipic: nu se stie, nu exista. Sunt in dosarele lor, au acolo tot ce poftesc, insa… Moscova e Moscova.
In crestinism nu exista razbunare
Majestate, credeti ca este nevoie de un raport pentru a fi condamnat oficial comunismul?
Comunismul ca atare stie toata lumea ce a facut. Problema delicata o reprezinta oamenii. Pentru ca au fost milioane de oameni inscrisi in partidul comunist. Aceasta nu inseamna ca ei sunt responsabili pentru ce s-a intamplat, poate doar unii dintre ei. Insa nu aceasta este problema, trebuie sa se stie cei care au fost obligati si cei care au facut din proprie initiativa. Si ce s-a intamplat cu comunismul in general, cu crimele, aceasta nu stiu cata lume o stie, insa totusi se aude ca din cauza comunismului si-au pierdut viata sute de milioane de oameni. Trebuie sa ne gandim, daca suntem crestini, ca in crestinism nu exista razbunare. M-a intrebat cineva ce as face daca l-as intalni pe Ceausescu, i-as intoarce spatele? Eu nu as intoarce spatele nimanui, ce-a facut el personal nu ma intereseaza, ce a facut tarii, aici e problema.
In 1889 Principele Ferdinand, nepotul Regelui Carol I, soseste in tara ca viitor mostenitor al tronului. Care este viitorul Casei Regale de azi?
Este foarte greu de dat un raspuns exact pentru ca este foarte complexa situatia aceasta. Rezumativ: principesa Margareta si principele Radu stau aici in tara cu Fundatia ei, iar principele Radu a fost numit reprezentant al Guvernului. Se incearca totusi sa facem ca oamenii sa inteleaga ce a fost monarhia la noi, ce ar putea eventual face pentru ca deja este o mare diferenta fata de acum cinci ani in opinia publica. Trebuie sa continuam sa vedem ce putem face, mai sunt multe programe.
“O sa ni se spuna de la Bruxelles ce sa facem si cum sa facem”
Ce credeti despre NATO si Uniunea Europeana?
NATO este o alianta militara, este cu totul altceva. Uniunea Europeana este ceva pe care nu o prea inteleg. Sigur ca eu gasesc ca locul nostru este acolo, suntem europeni, doar!, nu putem fi lasati deoparte. Bineinteles ca trebuie sa fim acolo, doar ca o sa fie mult mai complicat decat NATO. O sa ni se spuna de la Bruxelles ce sa facem si cum sa facem.
Ce sfaturi ati da tinerilor romani in fata UE in raport cu idealurile nationale?
Chestiunea aceasta cu tineretul… eu am vorbit cu multi studenti, si la Timisoara si in toata tara. Am stat de vorba cu ei si din ce am putut sa inteleg ei cauta ceva dar nu il gasesc. Si cand le-am explicat cateva lucruri m-au intrebat din nou, rezultatul este ca acesti tineri care vor sa faca cate ceva nu stiu cum merg treburile statului si nu mai au incredere. Neavand incredere in partidele politice, nu mai stiu ce sa mai creada. Chestiunea cu sentimentul national este una si nu trebuie cazut in extreme, dar nationalismul si patriotismul constituie ceva foarte adanc din punct de vedere moral, iar daca oamenii acestia nu sunt invatati ce inseamna morala, ce inseamna crestinismul atunci este foarte greu. Din cauza razboielor care au avut loc, societatile, si a noastra si din alte parti, au iesit mult mai rau ca inainte. Nu mai exista ceva care sa sprijine tinerii. Lipseste un sentiment de baza uneori, care sa atraga oamenii impreuna.
“Morala la noi ar trebui ridicata”
Ce planuri aveti de sarbatori? Stiu ca vreti sa faceti un turneu prin tara.
Da. Voi purcede in preajma Craciunului din sat in sat, in nord, pentru a sta de vorba cu taranii si a fi alaturi de ei. Iar de Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil ma voi afla la Manastirea Agapia.
Majestatea Voastra implineste 85 de ani; multi inainte! Patriarhul Teoctist a implinit anul acesta 91 de ani si conduce brav as spune eu Biserica Ortodoxa Romana. Care sunt relatiile Casei Regale cu Biserica nationala?
De cand a existat monarhia in Romania au existat intotdeauna relatii cu Biserica, n-au existat niciodata probleme. In timpul lui Ceuasescu n-am prea putut. Si continua si acum aceste relatiile, cu toate bisericile. Sa nu se supere Patriarhul prea tare, dar eu nu fac o distinctie intre ortodocsi, uniti, catolici, credinta vine de la acelasi Dumnezeu. Iar in ceea ce priveste intrarea in Europa, dupa cum spuneam mai inainte, o sa fie complicat; trebuie sa ne gandim ce putem face. Si tinerii acestia trebuie sa invete putin din ce este Europa si cum se pot face lucrurile europene la noi. Este mare pacat, pentru ca avem tineri exceptional de dotati, dar daca nu li se gaseste sa faca ceva si aici, aceasta este o mare pierdere. In Europa o sa fie o invalmaseala.
Ce mesaj aveti pentru cititorii nostri?
In special pentru tinerii nostrii: sa invete bine cum merg lucrurile. Morala la noi ar trebui ridicata. Am bagat de seama, nu numai la noi, ca cei sapte ani de-acasa parca nu mai sunt ca inainte si atunci apar fel de fel de mizerii, se strica si morala incepe sa scada. Sa nu mai cada prada tentatiilor. Nu e vorba sa fim toti ca niste preoti sau calugari, dar totusi exista o limita. Am vorbit si cu Patriarhul pentru tinerii preoti, sa invete sa le transmita oamenilor tot ce inseamna religia, sa aplice invataturile lui Hristos, acestea cred ca le lipsesc multor tineri.
“Cu Horia Tabacu se stinge un veac. O epocă în care presa mirosea a plumb, a cerneală tipografică și a tutun. O epocă în care viața era mai importantă decât știrea. Acum, operam impersonal pe computere, facem presa ca într-un joc video, alergăm dupa trofee, tiraje și audiențe, dar uitam, vai, atât de des, că înainte de toate este vorba despre viața.”
Foto: Razvan Petrescu / EvZ
La căpătâiul lui Horia
Cea mai mare spaima a unui ziarist este ca nu cumva sa dea o știre falsa. Una dintre acelea care, depistate la timp, te fac sa retragi ziarul de pe piața și sa dai întreg tirajul la topit.
De câteva zile, am senzația ca suntem cu toții victimele unei știri false. Ale unei farse de presa. Cum sa moara Horia? El, care era vitalitatea întruchipata? El, care, înainte de a fi ziarist, a fost reporter? (Nu va suparați pe mine pentru aceasta deosebire!) El, care ieșea pe teren ca un câine de rasă la vânatoare, luând urmele proaspete, amuşinând, pândind viața? El, care a trecut prin momentul ’89 într-un mod cum foarte puţini au trecut, aş îndrăzni să spun, cu eroism.
Ani buni am împarţit același birou cu Horia. Doar noi doi într-o camaruța de doi pe trei. Acolo, înghesuiți la etaj, într-o cladire de pe strada Câmpineanu, care amenința sa cadă la primul cutremur, am învațat de la el mai mult decât de la orice facultate de jurnalism. Am asistat la demonstrații de presa uluitoare. Bunaoară, cum se trece printr-un cordon de securitate, nu doar fara sa și se ceara vreo legitimație sau sa și se puna vreo întrebare, dar chiar sa fii salutat în poziție de drepți. Sau cum, printr-un simplu telefon și inflexiunile potrivite susurate la urechea unei secretare, sa obții secrete dupa care cohorte de ziariști alergau zile în șir. Asta este diferența dintre un reporter și un ziarist. Asta este presa adevarată.
Într-o zi, Horia a aflat un secret devastator despre o personalitate în voga acum un deceniu și ceva. Am sarit de pe scaun și am dat sa alerg, să schimb tot ziarul. M-a oprit: „Adi, nu putem sa dam drumul la așa-ceva. Gândește-te că are copii!”. M-am uitat uimit la el: a ridicat din umeri, stingherit cumva că-și dezvaluie inima uriașă din spatele platoşei de cinism rece.
Cu Horia Tabacu se stinge un veac. O epocă în care presa mirosea a plumb, a cerneală tipografică și a tutun. O epocă în care viața era mai importantă decât știrea. Acum, operam impersonal pe computere, facem presa ca într-un joc video, alergăm dupa trofee, tiraje și audiențe, dar uitam, vai, atât de des, că înainte de toate este vorba despre viața.
Dan Andronic, mă întrebai mereu unde este Horia, care nu rata nici o ocazie sa o tuleasca la ale lui. Acum pot să-ţi răspund: Horia este aici! Va fi mereu aici, împreuna cu noi. Pentru ca nu poți îngropa Viața!
Jurnalistul Horia Tabacu semna în EvZ, printre altele, şi cu pseudonimele Profesorul distrat şi Dodo Romniceanu (după numele căţelului lui şi al parcului în care îl plimba). Numărul accesărilor unora dintre articolele sale depăşea şi 30.000 de cititori. Voi reveni cu date şi materiale interesante despre ultimele sale zile de ziarist. In Memoriam Horia!
“Marturisesc insa ca in Fratia de Cruce din Seminar nu se facea politica, nici antisemitism, ci doar educatie, si ca nu am avut de invatat decat lucruri bune: iubire de Dumnezeu, de neam si de patrie, corectitudine, disciplina in munca, cultivarea adevarului, respect pentru avutul public, spirit de sacrificiu.” – IPS Bartolomeu Anania
In apararea Mostenirii Gojdu
IPS Bartolomeu a fost una dintre cele mai vehemente voci in ceea ce priveste scandalul declansat de acordul romano-ungar (de fapt ungaro-roman) prin care era cedata mostenirea Gojdu Ungariei.
In aprilie 2006, Mitropolitul Clujului a facut un apel pentru respingerea, in Senat, a Ordonantei de urgenta privind infiintarea Fundatiei Publice Ungaro-Romana Gojdu, informa Mediafax. Inaltul ierarh ortodox a aratat, intr-o declaratie de presa data publicitatii cu ocazia sarbatorilor pascale, ca respingerea ordonantei in Senat “nu inseamna un vot impotriva Guvernului roman, si nici impotriva celui ungar, ci un vot in favoarea tinerilor merituosi, prezenti si viitori, carora le este destinata comoara marelui lor binefacator”. Prea Sfintitul a amintit senatorilor ca Dumnezeu vede din ceruri actele autoritatilor. “In numele meu si al colegilor ierarhi din Reprezentanta Fundatiei Gojdu fac un calduros apel catre parlamentarii nostri sa-si exercite mandatul cu care au fost investiti de poporul roman, acela de a apara si promova interesele romanesti, cu mentiunea expresa ca, desi instrumentata politic, mostenirea Gojdu nu este o problema politica, ci una eminamente culturala. Daca un senator roman ar avea vreo ezitare, il invit sa cugete la sufletul unui urmas al sau care, bucurandu-se de o bursa Gojdu, va afla ca tatal, bunicul sau strabunicul sau i-a stat impotriva. In prima si ultima instanta, votul senatorului roman este un proces de constiinta familiala”, sustinea IPS Bartolomeu, citat de ziarul ZIUA.
“M-am implicat, in calitate de fondator al Fundatiei Gojdu, reactivata prin sentinta judecatoreasca in 1996. Acordul romano-ungar pentru infiintarea unei Fundatii Publice Gojdu a fost semnat la 20 octombrie 2005, adica la vremea cand mitropolitul Antonie (presedintele statutar al Fundatiei originale) decedase, iar succesorul sau inca nu fusese ales. Acest acord este expresia unui abuz, deoarece nu poti negocia sau angaja un bun care nu-ti apartine. Cred ca s-a contat si pe obisnuita lipsa de reactie a Bisericii. Tocmai aceasta ne-a facut pe noi, ierarhii din Ardeal si Banat, cei ce alcatuim reprezentanta Fundatiei private Gojdu, sa intervenim cu promptitudine si fermitate, solicitand stoparea demersurilor din Parlament si asumandu-ne rolul care ne revine de drept, acela de a intra in posesia mostenirii Gojdu si de a o folosi in spiritul si litera Testamentului. Stim ca nu va fi usor sa parcurgem toate etapele si sa invingem toate obstacolele, dar suntem hotarati sa mergem pana la capat”. (Interviu Rompres, martie 2006 – Sursa: Ziarul ZIUA via Teoctist.info)
Tariceanu si Ungureanu impotriva Bisericii si Academiei Romane
Intr-o luare de pozitie fara precedent, reprezentantii Bisericii au cerut ieri Parlamentului sa voteze impotriva proiectului cuplului Tariceanu-Ungureanu de uzurpare a Fundatiei Gojdu. Acestia insa, au igorat cerinta Bisericii. Fundatia Gojdu, prin principalii ei reintemeietori, ierarhii ortodocsi din Mitropoliile Transilvaniei si Banatului, Bartolomeu Anania, Arhiepiscopul Clujului, mitropolitii Laurentiu al Ardealului, Nicolae al Banatului, Arhiepiscopul Andrei al Albei Iulia, Episcopii Timotei al Aradului, Lucian al Caransebesului, Iian al Oradei, Justinian al Maramuresului, Ioan al Covasnei si Harghitei si Sofroniei al Romanilor din Ungaria au adresat ieri deputatilor urmatoarea intrebare: “Sunteti convinsi ca Acordul Romano-Ungar din 20 octombrie 2005 ii aduce Romaniei vreun folos? Va rugam sa raspundeti prin votul Domniilor Voastre”. Din pacate, parlamentarii n-au tinut cont de apelul facut de inaltii prelati. Desi s-a evitat tertipul Ministerului Afacerilor Externe de a trece proiectul prin aprobare tacita, deputatii au ajuns la un consens dubios, care a dus la intoarcerea Acordului in Comisia Juridica, de unde plecase cu aviz negativ. Din informatiile noastre, unii reprezentanti ai UDMR au mizat pe influentarea substantiala a liberalilor lui Tariceanu si chiar a conservatorilor lui Voiculescu. Desi liderul PD, Emil Boc, se exprimase categoric impotriva Acordului, aratand ca democratii nici macar nu au fost consultati de colegii de Coalitie, alianta UDMR-PNL continua presiunile la adresa deputatatilor PD. Intr-un astfel de moment, in care manarelile Guvernului si ale unor cercuri de interese anti-nationale se constituie intr-un real atentat la adresa demnitatii Romaniei se impune de la sine interventia presedintelui Basescu. Acesta ar trebui sa tina cont de vointa reprezentantilor Bisericii, singurul for tutelar al realei Fundatii Gojdu. Acestia aratau, punctual, prin scrisoarea adresata Parlamentului ca: “ne declaram impotriva acestui Acord si ca vom face toate demersurile legale pentru ca acesta sa nu fie validat de catre parlamentarii celor doua Camere, carora le vom atrage atentia ca sunt alesii nostri si ca principalul atribut al unui om politic este patriotismul”; prin prezentul acord, “Fundatia Gojdu ar urma sa devina un simplu organ consultativ al Fundatiei Publice”; “se eludeaza mentiunea ca, practic, Acordul Ungaro-Roman din octombrie 2005 il anuleaza pe cel din 1937, ratificat de parlamentele ambelor tari si inca valabil, singurul temei juridic prin care Fundatia Gojdu isi poate revendica drepturile. Cu alte cuvinte, Fundatia Gojdu poate sa ramana in fiinta, dar cu mainile legate”. “Nu sunt deloc convins ca actualul Guvern isi doreste o confruntare cu Biserica majoritara”, avertiza IPS Bartolomeu Anania. (Victor Roncea, Ziarul ZIUA – 1 martie 2006)
Parintele Anania: “Mergem pana la Haga si Strasbourg!”
I.P.S. Bartolomeu Anania, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului: “Amendamentul este, cu siguranta, o noutate. Parerea noastra este ca Parlamentul trebuie sa adopte sau sa respinga ordonanta (privind Acordul ungaro-roman, din octombrie 2005, cu privire la infiintarea unei noi Fundatii Gojdu, cu sediul la Budapesta, n.red.) pentru ca aceste amendamente sunt intotdeauna cu cantec. Amendamentul trebuie studiat cu foarte multa grija, caci si documentatia MAE spune ca nu se va aduce atingere Fundatiei Gojdu de la Sibiu. Insa acest pact facut intre Romania si Ungaria desfiinteaza practic Acordul din 1937. Degeaba ramane Fundatia Gojdu (de la Sibiu, n.red.), caci ramane cu mainile legate; ramane pe hartie, de vreme ce nu mai are suport juridic. Parerea mea este, in continuare: totul sau nimic. Avem, totusi, rabdare si vom incerca toate mijloacele posibile, legale, inclusiv pana la Haga si la Strasbourg.”
IPS Bartolomeu Anania: Noua Fundatie nu are nimic in comun cu Testamentul Gojdu
Acordul semnat anul trecut de ministrul de Externe Ungureanu prevede infiintarea unei noi Fundatii Gojdu comune maghiaro-romane, creandu-se astfel o si mai mare confuzie in ceea ce priveste mostenirea Gojdu. IPS Bartolomeu Anania, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului, ne-a raspuns la cateva intrebari referitoare la aceasta chestiune.
Cum apreciati Acordul semnat, in octombrie 2005, de Guvernul Tariceanu, cu privire la Fundatia Gojdu?
De existenta acestui Acord am luat cunostinta recent, mai intai printr-o intrebare a postului TV Antena 3 si apoi din amplele relatari ale ziarului ZIUA. A fost una din cele mai neplacute surprize pe care le-am avut in ultima vreme, dar si o surpriza tot atat de neplacuta pentru membrii Sfantului Sinod. Acestia, in sedinta din luna trecuta, au hotarat ca ierarhii ortodocsi ai mitropoliilor din Ardeal si Banat, in calitatea lor de reprezentanti legitimi ai beneficiarilor mostenirii Gojdu, sa se implice efectiv si eficient in executarea Testamentului marelui mecena. Or, singurii beneficiari ai testamentului sunt tinerii romani ortodocsi din Transilvania si Ungaria, studenti sau elevi merituosi, dar lipsiti de mijloace materiale, carora Fundatia le va acorda burse de studii (si doar in ultimul rand, din ce ramane, preotii ortodocsi din parohii sarace).
Ce parere aveti de infiintarea unei noi Fundatii Gojdu, de data aceasta romano-maghiare?
Fundatia Gojdu exista, eu fac parte din cei care au reactivat-o ca persoana juridica in 1996, si nu vad ratiunea pentru care trebuie sa existe o a doua Fundatie, chiar daca de drept public, cu acelasi nume. Confuzia ar fi inevitabila. Din Actul Constitutiv al acesteia reiese ca telurile ei nu au aproape nimic in comun cu Testamentul Gojdu. In acest caz, ea poate purta numele oricarui om de cultura, cum ar fi, sa zicem, Petöffi sau Madach sau Bela Bartok, evitandu-se astfel ceea ce poate fi considerat drept un act de uzurpare. Nu vreau sa pacatuiesc, dar sunt inclinat sa cred ca a fost folosit hiatusul de la conducerea Mitropoliei de la Sibiu, provocat de prelungita suferinta (deci, absenta) a regretatului Antonie Plamadeala si vacanta acesteia pana la instalarea actualului Mitropolit Laurentiu Streza. Cu acesta din urma m-am consultat telefonic acum cateva ore, i-am vorbit despre interviul pe care mi l-ati solicitat si m-a autorizat sa raspund si in numele sau, precum si in acela al tuturor ierarhilor ardeleni. Ne declaram impotriva Acordului din 20 octombrie 2005 si vom face toate demersurile legale pentru ca acesta sa nu fie validat de catre parlamentarii celor doua Camere, carora le vom atrage atentia ca sunt alesii nostri si ca principalul atribut al unui om politic este patriotismul. Or, practic, recentul Acord ungaro-roman anuleaza Acordul definitiv privind problema Fundatiei Gojdu, incheiat in 1937 intre Romania si Ungaria, ratificat prin Decret Regal in 1938, singurul document juridic pe baza caruia Fundatia Gojdu mai poate revendica mostenirea marelui mecenat.
Cum se raporteaza Fundatia Gojdu de la Sibiu fata de noua Fundatie romano-maghiara?
Mai intai permiteti-mi sa va corectez intrebarea: nu este vorba de o Fundatie romano-maghiara, ci de o Fundatie Ungaro-Romana. In Actul Constitutiv al acesteia, Fundatia cu sediul in Sibiu este pomenita o singura data, in treacat, prin mentiunea ca in Consiliul Director pot fi cooptati un reprezentat cleric si unul laic din Fundatia Gojdu. O scrisoare pe care mi-a adresat-o astazi Mihai Razvan Ungureanu, ministrul nostru de Externe (pentru care, in treacat fie spus, am o imensa stima), ma informeaza, printre altele, ca la discutiile premergatoare Acordului au participat presedintele si presedintele executiv al Fundatiei Gojdu de la Sibiu, in speta Preotul prof. Aurel Pavel si, respectiv, profesorul dr. Cornel Sigmirean. Se pare ca acestia doi au fost deja cooptati in Consiliul Director (ai carui membri, potrivit Actului Constitutiv, se bucura si de o remuneratie pe potriva). Or, nu am cunostinta ca ei sa fi avut acordul ierarhilor ardeleni.
Cum comentati pozitia Ministerului Afacerilor Externe referitoare la infiintarea unei noi Fundatii Gojdu?
Ministrul de Externe este un demnitar al Executivului si nu cred a facut ceva in afara politicii guvernamentale.
Cum apreciati utilitatea Acordului semnat in octombrie, anul trecut, pentru viitorul relatiilor interstatale romano-maghiare?
Nu sunt deloc convins ca infiintarea Fundatiei Publice Gojdu ar fi un “exemplu palpabil” care sa contribuie la “reconcilierea romano-ungara”, un deziderat, fara indoiala, legitim si necesar, dar care poate fi realizat prin alte instrumente, politice si culturale. De asemenea, nu sunt deloc convins ca actualul guvern isi doreste o confruntare cu Biserica majoritara, forul tutelar al Fundatiei Gojdu. (A consemnat Anne Marie Lupaşcu)
IPS Anania a murit luni, 31 ianuarie 2011, în jurul orei 19,25. Bartolomeu Anania ar fi implinit, pe 21 martie, 90 de ani. Dumnezeu să-l ierte!
Adenda la Cazul Gojdu:
Academia Romana a cerut sa se respecte testamentul Marelui Mecena
Academicianul Dan Berindei, a apreciat, referindu-se la controversa Gojdu, ca “in acest moment, este foarte clar ca mostenirea Gojdu a avut o anumita destinatie, iar sensul acestei destinatii a fost acum deturnat”. De asemenea, Dan Berindei a opinat, ca si IPS Bartolomeu Anania, ca statul roman trebuie sa ajute Fundatia Gojdu sa isi recupereze toate bunurile, apeland la Curtea Europeana a Drepturilor de la Strasbourg.
In contextul controverselor legate de crearea unei alte Fundatii Gojdu “Ungaro-Romane, cu sediul la Budapesta, Academia Romana a luat pozitie cu privire la detaliile Acordului bilateral, semnat in octombrie, anul trecut. In continuare, redam principalele obiectii ale Academiei, care solicita respectarea prevederilor Testamentului lui Emanoil Gojdu:
“In mod surprinzator, la 20 octombrie 2005 s-a incheiat un acord intre guvernele celor doua tari prin care este desfiintat, ca act juridic, Testamentul lui Emanuil Gojdu din 1869 – la care nici nu se face referire -, Patrimoniul Fundatiei fiind inca o data nationalizat. Instituirea acum a unui Consiliu Director al Fundatiei Publice Romano-Ungare este nula de drept si neavenita, din moment ce prin Testamentul sau Emanuil Gojdu a stipulat cu privire la reprezentanta fundationala componenta si competentele ei prevederi precise. Academia Romana, care si-a definit chiar de la inceput un rol prestigios in societatea romaneasca, dupa Biserica si Armata, venea acum 140 de ani ca putere culturala si stiintifica pentru a le completa in acel secol de modernizare pe celelalte: puterea spirituala, puterea armata, puterea educationala. Academia Romana e insa, cu siguranta, prima institutie de reprezentare nationala, unind, sub cupola ei, mintile cele mai stralucite de pe intregul teritoriu locuit de romani. Inainte de a se uni politic toate provinciile romanesti, cultura si stiinta romaneasca se gaseau reunite la Academie, de unde luminile ei binefacatoare se revarsau asupra romanilor de pretutindeni. Academia Romana a constituit atunci, ca si astazi, model de reprezentare nationala, de lucrare in comun cu puterea mintii si a talentului.
Desi n-a fost implicata direct in problematica Fundatiei Gojdu la inceputurile sale si nici mai tarziu, Academia Romana a fost insa beneficiara rezultatelor burselor oferite pentru formarea multor tineri de peste Munti, care au devenit membri ai sai. Bursierii mentionati mai sus au detinut, ca membri ai Academiei Romane, functii de conducere in sectiile ei si la nivelul central, incat astazi Forului cultural-stiintific al tarii nu-i poate fi indiferenta soarta Fundatiei. La Bicentenarul nasterii lui Emanuil Gojdu – in anul 2002 – a fost prezenta la Simpozionul si manifestarile organizate in februarie de Centrul Cultural Roman din Budapesta, in octombrie acelasi an patronand o sesiune solemna, prezidata de presedintele ei, academicianul Eugen Simion, in care, cu participarea primului-ministru, a ministrului Afacerilor Externe si Patriarhului Romaniei, s-au prezentat comunicari stiintifice dedicate activitatii Marelui Mecena, subliniindu-se o data mai mult necesitatea punerii astazi in valoare a Patrimoniului testat de Sarbatorit.
Ca important segment al Societatii Civile, Academia Romana solicita respectarea prevederilor stipulate in Testamentul din 1869 de Emanoil Gojdu, Fundatia instituita sub numele sau fiind una de natura privata, asupra careia nici o alta autoritate, fie chiar statala, nu poate interveni, nu o poate anula din punct de vedere juridic si nu poate dispune in vreun fel de Patrimoniul lasat natiunii romane de proprietarul acestuia.” (Academia Romana)
(Materiale realizate de echipa Anne Marie Lupaşcu, Luciana Pop, George Damian, Victor Roncea – Sursa: Ziarul ZIUA via Roncea.Ro)
“Depistăm, deci, în filonul umanist revoluţionar al concepţiei tovarăşului Nicolae Ceauşescu, întelegerea profundă, deplină, a faptului că totalitatea socială concretă îşi are rădăcina în om. Că nu semnifică nimic în absenţa lui sau în condiţiile ignorării lui. Or, tocmai socialismul şi comunismul tind să corespundă practic, să dea întreaga măsură reală unei eterne chemari antropocentriste, pe care marxismul o ridică la cea mai înaltă cotă.” – Vladimir Tismăneanu, profesor de socialism-ştiinţific şi marxism-leninism la Maryland University
“Părinții au deținut monopolul Comunismului. Copiii dețin monopolul Anticomunismului.”– Dorin Tudoran despre Vladimir Tismăneanu
După ce l-a supt, promiţător, pe Ceauşescu, aproape pe gratis, cu banul înainte pe Iliescu, cu gingăşie pe Constantinescu şi cu bani şi înainte şi după, pe Băsescu, păduchele Tismăneanu a încercat un salt şi în blana lui Iohannis. Mortal, după cum se vede. Un atac sinucigaş explicabil: proptelele se surpă în faţa lui “Relu Fenechiu cu nume german” şi i s-au mai terminat şi rezervele din tot ce a supt de la Băsescu. Păi nu vedeţi ce sfrijit a ajuns Băsescu cel de odinioară după contactul prelungit cu Tismăneanu şi ai lui, Pleşu, Patapievici, Liiceanu? Doar 5% a mai rămas din el, bietul bătrânel, de nici sirenele nu-l mai trec marea acum. Se vede treaba că păduchii tasmanieni i-au supt tot sângele şi mai mult decât atat… Problema e că niciodată nu le-a ajuns. Şi aşa s-au întors la sângele României.
Când Băsescu a lăsat-o ca-n tren cu Steaua României oferită unui agent maghiar antiromân recunoscut – Laszlo Tokes – în timp ce îi “demartiriza” pe eroii-martiri din Grupul Trosca, nu i-a deranjat nimic. Dimpotrivă. I-au pupat poala ca să se mai lipească şi ei de o decoraţie, în total dispreţ faţă de România pe care o urăsc şi o înjură pe unde-apucă, adeseori chiar pe banii noştri. Când primeşte Steaua României, pe merit, un român, condamnat la 15 ani de închisoare, Tismăneanu sare ca proasta din baie (expresie clasică românească). Cum să n-aibă dreptate Iulian Capsali? Nu există un “caz Bjoza“. Ci unul Tismăneanu. Care nu se mai termină… Dar ce-ar fi lumea fără diavol, chiar şi cu şase picioare, ca păduchele tasmanian, etern “linşatul” Tismăneanu?
Bref: Eram pe o canapea confortabilă de piele, albastră, vântul vuia dinspre lac dar înauntru era cald şi bine, mai ales cu un Chivas Regal în faţă. Îl abordez frontal pe interlocutorul meu: “Asocierea cu intelectuali profitori ai tuturor regimurilor, başca cu legături nelămurite cu KGB-ul, şi aici îl amintesc şi pe Pacepa, ar putea să vă compromită iremediabil mandatul, în timp.” “La cine vă referiţi, mai exact?”, zice omul cu alură de milionar din faţa mea, dar puţin încordat de un referendum ce sta să vină. “La Tismăneanu, în mod special”. Şi a urmat cel mai elocvent gest de dezgust pe care l-am văzut la cineva, odată cu rostirea numelui lui, pe silabe, cu scârbă nedisimulată: “Tis-mă-nea-nu…” Mai lipsea o flegmă. Acesta este omul. Omul pe care am încercat să-l scap de râia Tismăneanu, spre binele lui şi al României. N-a fost sa fie… Păcat!
PS: La 29 noiembrie 2002, președintele României Ion Iliescu i-a conferit Părintelui Arsenie Papacioc, fost instructor şi primar legionar şi mare duhovnic al Ortodoxiei române, Ordinul național Pentru Merit în grad de Cavaler, „pentru crearea și transmiterea cu talent și dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizația românească și universală”. La 31 martie 2004, Vladimir Tismăneanu lansa împreună cu Ion Iliescu, la Teatrul Naţional, volumul comun “Marele şoc”. A urmat Paris şi Washington. Mare şoc… 🙂
PPS: Îl admir pe dl. Dorin Tudoran de pe vremea când îl aştepta Ilie Merce la colţ de stradă cu salamul la subţioară. Apoi, prin metode “subversive” (o parte din familie în America) am ajuns, cu mare bucurie, în posesia unei reviste Agora. O ţineam la loc de cinste, în biblioteca părinţilor, alaturi de “Garda de fier – organizaţie teroristă de tip fascist”, a cunoscuţilor Fătu şi Spălăţelu, în care descopeream cu mirare că citatele lui Corneliu Codreanu despre morală – cea de care vorbea şi Octav Bjoza – nu se pupă cu titlul bombastic al lucrării comuniste de înfierarea a Mişcării Legionare. Fără mirare, constat că din acest manual de istorie falsificată de bolşevici, îşi trag azi seva politologi “occidentali” sau “neaoşi”, de ici-colo, de prin albiile Potomacului, Dâmboviţei, Prutului, Nistrului sau Moscovei.
Când l-am cunoscut pe Dorin Tudoran în persoană, la Chişinău, în calitatea sa de director IFES, am fost cu adevărat onorat să-l întâlnesc. Apoi, peste ani, am fost unul dintre cei care a susţinut ca merită să publice în paginile celebrului ziar ZIUA, deşi făcuse o tură prin menajeria lui Voiculescu (alături de “anticomuniştii” Tismăneanu şi Cărtarescu) şi deşi – nota bene – poziţiile mele se aflau în contradicţie cu opiniile şi afinităţile sale intelectuale şi personale, între care se număra şi Tismăneanu. De aceea ţin să-i atrag atenţia: nu a avut nimeni ceva cu Tismăneanu pentru că este evreu. O jigodie rămâne jigodie fie că este pe malurile Potomacului, Dâmboviţei, Prutului, Nistrului sau Moscovei. Nici cinci ape nu-l spală, după cum se vede. Aşa cum dacă Katz de la inventatul “MCA – Romania” va fi arestat de DNA pentru mega-fraudele din Afacerea Duty-Free de pe vremea lui Năstase nu cred că o vom putea acuza pe dna Kovesi de… “antisemitism”. Şi tot aşa cum nu cred că guvernul Statelor Unite ale Americii poate fi acuzat de antisemitism – cum a făcut-o stupid James Woolsey, şefuleţul cu bube-n cap al CIA demis după ce a păstorit cea mai mare penetrare a KGB din istoria agenţiei de informaţii americane – pentru că nu-l eliberează pe spionul israelian şi, totodată, trădatorul evreu-american Jonathan Pollard. Nu mă miră că acelaşi individ este astăzi susţinătorul înfocat al KGB-istului Pacepa. Dar acestea sunt, deja, problemele americanilor…
Concluzie: Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face! Sau: Do onto others as you would have them do onto yourself…
Pentru documentare:
It’s Not the First Time
Ex-CIA Director Woolsey Makes Ass of Self
by DAVID MACARAY
Last week it was reported that former CIA Director James Woolsey, forced to resign during the Clinton administration for his bungling of the Aldrich Ames affair, was going around telling people that the reason Jonathan Pollard, the notorious Israeli spy, was still in prison after 29 years is because the U.S. government is anti-Semitic. In short, Pollard remains in prison because he’s a Jew.
That has got to be one of the silliest statements of the new year. If Woolsey honestly believes the U.S. government is anti-Semitic, that it is driven by anti-Jewish sentiments, he needs to explain why the U.S. has generously made Israel, the spiritual and geographical homeland of the Jewish people, a virtual client-state, having given/lent/made available billions upon billions of dollars over the years.
Consider those other spies. Aldrich Ames, formerly of the CIA, and Robert Hanssen, formerly of the FBI, are both serving life sentences without the possibility of parole for having supplied the Soviet Union with U.S. state secrets. John Walker, formerly of U.S. Naval intelligence, is set to be released in 2015, after having served 30 years in prison for selling secrets to the Soviets. None of the three are Jewish.
Of course, the argument Woolsey and others make is that, while Ames, Hanssen and Walker handed over their goodies to our arch-enemy, the USSR, those thousands upon thousands of pages of top-secret documents that Jonathan Pollard stole from the U.S. government were handed over to Israel, an American ally. Those “Free Jonathan Pollard” protesters want to know why we would treat an ally this way.
There could be two reasons. First, Israel doesn’t always act like an ally. In 1979, Andrew Young, the U.S. Ambassador to the UN, met secretly with a representative of the PLO, despite President Carter having assured Israel that would never happen. Young was forced to resign his ambassadorship. How did Israel find out about the meeting? Mossad agents were tailing Young, and had followed him to New York.
Second, when an ally steals U.S. top-secret documents, there’s always a risk of those documents falling into the hands of an enemy that has infiltrated the ally’s intelligence network Take the 1950s and ‘60s, for example, when the U.S. refused to share sensitive info with Great Britain, knowing that its intel service (with Soviet agents Kim Philby, Guy Burgess, et al) leaked like a sieve. If Israel honestly believes Mossad and Shin Bet can’t be infiltrated, they’re deluding themselves.
In any event, Pollard’s caper was monumental is scale. After being captured, and the full extent of what he had turned over to Israel was determined, Caspar Weinberger, Reagan’s Secretary of Defense, referred to it as the most damaging intelligence breach in U.S. history. Maybe Weinberger was lying or wildly exaggerating. After all, DOD people regularly make things sound more menacing than they are. But that doesn’t change the fact that Pollard was a liar, thief and traitor.
In truth, Woolsey’s continued nitpicking since leaving office is a result of his never having forgiven Clinton for firing him. As sordid and disgraceful as the Aldrich Ames affair was, Woolsey didn’t think he deserved any of the blame, even though this Ames fellow, this paid Soviet agent posing as a CIA operative, was so conspicuously guilty, so easy to track down, his trail resembled snail slime. The buck stops with Woolsey.
Releasing Pollard is fine. Why not? He has served 29 years. Besides, isn’t spying common? Doesn’t the U.S. regularly spy on people—allies, foreign citizens, its own citizens? So let’s not get morally self-righteous about some snooping. At the same time, let’s not minimize what Pollard did. And while there’s more than enough hypocrisy to go around, let’s not pretend the sole reason he remains in jail is because he’s Jewish.
David Macaray is an LA playwright and author (“It’s Never Been Easy: Essays on Modern Labor”). [email protected] / CounterPunch
In urma cu 20 de ani raspundeam chemarii lui Sorin Rosca Stanescu si vizitam sediul noului ziar ZIUA, cu cea mai tanara si energica redactie post-decembrista, unde media de varsta era undeva la 25 de ani. Era 13 iunie 1994 si se lucra la primul numar al ziarului, ce avea sa intre in tipar a doua zi, ca sa apara pe piata pe 15 iunie. Eu urma sa ma reintorc in Statele Unite, de unde am transmis cateva corespondente, pentru a ma alatura total echipei ZIUA peste doi ani, la intoarcerea acasa, inainte de alegerile care l-au debarcat pe Ion Iliescu. Au urmat 14 ani de munca pentru cel mai serios cotidian de analize si informatii din Romania. Ca sa citez editia in engleza a Wikipedia – intotdeauna ceva mai normala decat cea in romana, virusata de inamicii adevarului – “ZIUA It was the most conservative of the major Romanian dailies, often taking a Christian-nationalist point of view in its opinion pieces. The Internet site of the paper, in addition to featuring almost all the contents of the Romanian edition, featured a daily selection of articles translated into English. Moreover, Ziua’s website featured one of the most complete free online newspaper archives in Romania, stretching back to January 1998″. ZIUA a fost primul ziar din Romania publicat si online. ZIUA a fost primul in multe. In ianuarie 2010, la cateva luni dupa ce am fost eliminat de cateva slugute ale noului stapan, ZIUA a sucombat lamentabil. Soarta ziarului fusese decisa de cand Sorin Rosca Stanescu isi vanduse actiunile, dupa cum imi divulgase chiar in acele zile un agent de influenta al Rusiei din Romania, prieten si al fostului si al actualului proprietar, Sorin Ovidiu Vintu. La randul meu, ca un oarece cunoscator in ale informatiilor ce eram, pastram legatura cu toate taberele profesioniste care isi adjudecau conducerea din umbra a Romaniei. Stiind ce ii va astepta pe colegii mei, i-am privit cu mila la plecare. M-am despartit cu regret insa de foarte multi prieteni, o adevarata familie, care a constituit cea mai simpatica redactie din lume, cat si de cea mai buna sectie de politica externa nationala din presa romana, la vremea aceeea, fapt recunoscut cu sinceritate chiar si de dusmani :). Motivul ingroparii ZIUA? Pai poate fi citit mai sus, in descrierea ziarului facuta de Wikipedia in engleza. Gasca neokominternista care l-a inconjurat pe Basescu, sustinuta din umbra de batranii kaghebisti cu pasapoarte vopsite, a jubilat. S-a bucurat ca, prin eliminarea de pe net a unui urias volum de informatii, minciuna va triumfa. Stupid. Intr-o buna zi arhiva ZIUA se va intoarce la locul ei, pe internet, ca un bun public al celui caruia i-a fost dedicata: poporul roman. „Adevarul ramane, oricare ar fi soarta slujitorilor sai”.
In urma cu exact 24 de ani, pe 13 iunie 1990, faceam fotografiile de mai jos, din zona luptelor de la Arhitectura. In dimineata zilei de 14 iunie, aveam sa fiu arestat ilegal impreuna cu mai multi studenti refugiati in Institutul de Arhitectura si dus intr-un hangar la Unitatea de Jandarmi de la Magurele – dupa ce facusem o escala la Guvernul Romaniei (!) -, garaj unde aveam sa fim cazati pe ciment “in genunchi, cu mainile la ceafa si fata la perete”, conform “ordinelor”. 🙂 Un jurnalist cu care colaboram in Piata Universitatii, din partea ziarului Glasul al Ligii Studentilor, avea sa ma caute la poarta, cu scandal. La iesire, marturiile nostre aveau sa intre intr-un serial cu titlul “Infernul se numeste Magurele”. Numele ziaristului: Sorin Rosca Stanescu, un fost agent al Unitatii anti-tero a DSS. El m-a angajat la proaspat infiintata sectie de “Tineret” – formata la inceput doar din persoana mea – a “Romaniei libere”, unde aveam sa devin cel mai tanar ziarist din redactie. A urmat “Ultimul cuvant” si apoi… ZIUA, tot cu Rosca-Stanescu. Chiar daca ne-au despartit, la un moment dat, multe, tot atat de multe ne-au legat, in special la ZIUA. De aici m-a luat putin “Curentul” pana mi-am gasit singur calea. Acum inteleg ca o amanta flescaita de-a lui bulibasa Plesu, din tagma pretutindenarilor care se corceau pe podelele Hotelului Lux din Moscova, urla in pseudo-presa de limba romana ca “tot i se aude vocea lui Roncea” desi “de ani buni de zile trebuia interzis”. Pe bune? 🙂 Am ras cu totii la prostioarele “prospaturii” din Plantelor, colt cu Matasariul presei. Stai linistita, cucoana, vocea mea e ciripit de privighetoare pe langa boloboroselile smoalei incinse cu care il veti unge pe stapanul vostru pe spate, pe vesnicie… Dumnezeu le va aseza pe toate, dupa mare mila Sa. Amin!
“La Măgurele am văzut în curtea unităţii că cei ridicaţi din Piaţa Universităţii stăteau la mese şi scriau unele declaraţii sub supravegherea unor poliţişti. Nu am văzut niciun act de violenţă.” – Procuror Monica Macovei
Reproduc postarea de anul trecut: Fotografiile de mai jos au fost surprinse pe doua role de film in 13 iunie 1990 si salvate – dintre multe altele pierdute defintiv -, “prin mijloace specifice” (despre care, poate, o sa povestesc maine) in circumstantele unei rapiri din Institutul de Arhitectura, si a violentarii de catre mineri in Piata Universitatii si in plin sediu al Guvernului Romaniei, si apoi a unei detentii ilegale in conditii abominabile si chiar criminale la fosta Unitate de trupe de securitate de la Magurele. Semnaturile fotografiilor pe vertical, realizate cu ceva ani in urma, sunt atat de mari dintr-o greseala 🙂 . Oricum, le-am lasat asa dupa ce am descoperit ca circulau in spatiul public sub alte nume sau cu explicatii gresite (de exemplu, cea de aici apare intr-o carte de istorie ca fiind din 21 decembrie 1989…). Ar fi foarte multe de povestit despre Piata Universitatii. De fapt, chiar si din ce am scris de lungul anilor eu sau fratele meu – George Roncea: 14 iunie – ziua cand n-am murit… – lipseste partea cea mai simpatica: cum a fost cu adevarat in interiorul miscarii de tineret care a creat Fenomenul Piata Universitatii, cu cele 52 de zile de protest continuu in “Zona Libera de Neocomunism a Romaniei”. Poate alta data… scriam acum un an si vad ca tot asa ramane… 🙂
Ziarul ZIUA de pe Facebook imi face surpriza placuta de a publica un set de fotografii de la lansarea volumelor “Trustul banilor”, de Vladimir Alexe si “Romania in noua ordine mondiala”, a subsemnatului, realizata de colegul nostru Sorin Rosca Stanescu, directorul ziarului ZIUA, impreuna cu invitatii sai, la Salonul Presei Romane 2004 (!). Iata ca au trecut 10 ani. Mai multe despre acest prim volum gasiti aici: https://roncea.ro/books-carti-victor-roncea/
In Albumul de fotografii si vorbe de duh “Parintele Justin Marturisitorul“, fotografa Cristina Nichitus Roncea a surprins cu maiestrie cadre din viata Parintelui Justin Parvu de la Manastirea Petru Voda, in ultimii sai ani de viata – albumul fiind recompensat de Uniunea Ziaristilor Profesionisti cu Diploma de Excelenta “Altar”. Evenimentul are loc exact la 11 luni de la plecarea la Ceruri a Parintelui Justin.
In turneul sau de lansare a lucrarii “Aliaţi incompatibili. România, Finlanda, Ungaria şi al Treilea Reich”, insotita de “Cei dintai vor fi cei din urma” si de ultimele volume din cea de a treia editie a aclamatei carti “Fereste-ma, Doamne, de prieteni”, profesorul american Larry Watts a sustinut trei conferinte la Bacau, Suceava si Botosani. Le prezentam, integral, aici.
Un semn recent al bolii este decorarea unor amartaloi, satanizati ai culturii, pentru care poporul roman are “structura fecalei”. Pe acesti indivizi ii medaliaza, care il considera pe Eminescu “cadavrul nostru din debara”! Onirismul puterii se imprastie asupra Romaniei ca un praf inecacios, irespirabil.
Răbufnirea cu năduf din hibernare a ursului sovietic este doar o primă mişcare, ameninţătoare, însă de ordin tactic. Strategia Rusiei vizează redobândirea supremaţiei regionale şi mondiale. La orizontul provocărilor următoarelor decenii se (re)întrevede pentru SUA (UE este încremenită în proiect), pe lângă imensitatea ChIndiei, o mare şi teribilă putere: RusIrania.
În ziua de vineri, 16 mai a.c., zi dedicată instituţie noastre în cadrul BSDA 2014, Serviciul Român de Informaţii, în parteneriat cu Ambasada SUA la Bucureşti şi cu sprijinul Agenţiei Naţionale pentru Securitatea Sistemelor Informatice, va organiza o conferinţă cu tema “Impactul ameninţărilor cibernetice globale. Evoluţii şi perspective în zona Mării Negre”, la sediul Aeroportului Internaţional Bucureşti Băneasa – Aurel Vlaicu.
Sorin Rosca Stanescu si Traian Basescu la o petrecere a ziarului ZIUA – Arhiva SRS
Se reface ziarul ZIUA? Da! Deocamdata a renascut deja, pe Facebook, unde s-au strans sute de fotografii din istoria ZIUA, si se pregateste sa-si refaca echipa, cel putin pentru o zi si o noapte, la petrecerea de 20 de ani de la lansarea ZIUA, pe 13 iunie. Iata invitatia de pe Facebook, la evenimentul unde se pot inscrie toti membrii echipei ZIUA, din toate timpurile, din tara si strainatate:
Scena din All the President’s Men…
Și a fost odată ZIUA…
“ZIUA a fost un ziar din România care și-a încheiat activitatea jurnalistică în ianuarie 2010.” Așa își începe Wikipedia descrierea, extrem de sumară, a ziarului ZIUA. Ediţia în engleză este puţin mai generoasă și aproape de realitate: “ZIUA was a major Romanian daily newspaper published in Bucharest”. Doar atât a fost ziarul ZIUA? Noi, cei ce am lucrat zi de zi la acest ziar de-a dreptul exploziv, știm că ZIUA a însemnat cu mult mai mult: un fenomen jurnalistic de mare clasă, cum nu se mai întâlnește astăzi în presa din România.
Bașca, primul ziar românesc pe internet, cu o arhivă impresionantă, un adevărat epitaf al istoriei recente a României, pus din păcate, sperăm temporar, la obroc. ZIUA a fost, fără modestie, cel mai tare ziar din România! Orice politician, om de afaceri, diplomat român sau străin, își începea ziua cu… ZIUA.
Tot cu ZIUA începea și revista presei de la Cotroceni și Palatul Victoria, sau din Ambasadele de pe Kiseleff și Tudor Arghezi. Noi știm: când în redacţia ZIUA se strănuta, răceau Iliescu, Kucima sau chiar Putin, iar la București, de la un “hapciu” al lui NAȘU’, cădeau miniștri pe capete….
Un editorial ZIUA bine pritocit de-l lui Adrian Patrusca, in care redactorul sef scotea la suprafaţă esenţa problemelor naţionale ascunsă în tenebrele politicii, făcea liniște în plenul Parlamenului. Era, pentru toată lumea… ora de citit ZIUA.
Ȋn redacţia ZIUA s-au schimbat guverne și s-au pus președinţi. S-au demascat hoţii transcontinentale și s-au salvat oameni obisnuiţi. S-a scris despre credinţă și s-a luptat pentru adevăr. S-a creat și s-a iubit. Căci, mai presus de toate, noi știm că redacţia ZIUA a fost cea mai frumoasă redacţie de ziar din România. O mare familie, de profesioniști, care chiar pleca, în vacanţe, cu mic cu mare, la soare, “pe Mediterană”, de la femeia de serviciu și șofer, până la anchetatorul de investigaţii și redactorul șef, cu toţii împreună, pe banii ziarului și sub oblăduirea Nașului SRS!
De petrecerile ZIUA, ce să mai vorbim?! Erau faimoase în toată România!
Istoria ZIUA nu trebuie sa piară! Tocmai de aceea, dragi colegi ai marii familii ZIUA, de la București la Iași, Constanta, Cluj, Timișoara și chiar SUA, unde am avut ediţie, vă invităm să “facem istorie”, din nou, în gând numai cu toate cele bune pe care le-am trăit impreună, la…20 de ani ZIUA.
După 20 de ani să fim, din nou, împreună! Ȋn iunie, când se fac două decenii de la lansarea ZIUA, haideţi să dăm mană cu mană și să ne aducem aminte de vremurile frumoase ale celui ce a fost și va rămâne cel mai tare ziar din România…cu cea mai simpatică echipa de presa din lume: ZIUA!
May 24th, 2020 
VR 
Nu pot sa cred ca au trecut 15 ani de la operatiunea Rapirea jurnalistilor romani in Irak! La ZIUA ne-am agitat atunci pentru ei, impreuna cu Civic Media, dupa cum se vede. Ziua a scos trei carti despre ei, cu toate articolele scrise de noi atunci. Aia presa! Ziua a fost primul ziar din Romania intrat pe online dar nimeni nu se gandea atunci ca vom disparea de pe hartie. Mi-aduc aminte, la Ultimul Cuvant, unul din primele cotidiene de tip occidental, inzestrat bine (meteoric insa, unii ziceau ca s-au spalat niste bani), la care am lucrat inainte de Ziua, a venit un israelian sa ne explice cum calculatorul ne va deveni ca o a doua minte, daca nu chiar prima. Era prin ’94. Aveam statii Motorola mai noi ca ale Politiei (red. seful chiar si mobil; unul mare si greu, dar mobil, nene!), salarii imense (parca vreo 5000 de lei, stiu ca nu ni se terminau banii la finalul lunii niciodata si plateam si o chirie) iar Securitatii si Politicii, desi nu voiau sa recunoasca, le era frica de noi. De militieni nu mai zic. Stateau drepti in fata noastra. Cu doua-trei articole bine tintite schimbam un ministru necinstit. Ne pasa doar sa scriem. Sa radem ticalosii! Presa era puternica. In timp insa, Securitatea a castigat razboiul cu noi. Pe care nu i-a incadrat, i-a ras. Cand mi s-au inchis intr-o zi toate intrarile in televiziuni, unul dintre prietenii mei care ma invita aproape zilnic mi-a spus rusinat ca n-are ce face si mi-a aratat prin semne tresele de pe umeri si cu degetul in sus de mai multe ori. Adica sus de tot. Atunci m-am ambitionat si am ajuns pe cont propriu, cu blogul, intre primii 10 ziaristi online din Romania, de la acea data, acum vreo 10 ani. Prea mult consum pentru rezultate efemere. Asa am purces la manastire si mi-am recastigat, cu rugaciunile bunului Parinte Justin, libertatea risipita, libertatea dinlauntru. Online-ul a schimbat presa, nu mai simtim mirosul cernelii zilnic (in ce ma priveste, doar lunar, cand deschid Evenimentul Istoric, pe care il miros inainte de a-l citi), insa nu stiu cum se face dar eu ma bucur cand apare un articol pe siteul evz.ro la fel de mult ca acum 30 de ani, cand, pe vremea asta (mai precis imediat dupa Piata Universitatii) imi incepeam ucenicia la Romania libera, care pe atunci iesea in peste un milion de exemplare (ati citit bine). Dar nu-i bai, important e sa-ti pastrezi mereu acel dram de nebunie de care vorbea Eduard Ovidiu Ohanesian! Azi, mai mult decat oricand, ei, celei ce ne anima de peste 30 de ani, trebuie sa-i multumim ca mai palpaie si sa-i uram, impreuna cu ajutoarele noastre de rezerva, pietrele ce vor striga: La Mulți Ani, Libertate!
Posted in 
Tags: 
