Posts Tagged ‘cc al pcr’
“Casa Memorială” a “anticomunistei” Ana Blandiana străjuieşte singura stradă a unui demnitar comunist din România, membru al CPEx al CC al PCR: strada “Ministru Gheorghe Rădulescu” din Comana. Ion Spânu: ICR o trimite la Londra pe autoarea versului „Slavă veşnică lui Lenin”!
Să o luăm cu începutul: Ce scria falsul profesor Tismăneanu când Octav Bjoza urma să fie arestat de ocupanţii bolşevici. LUPTA DE CLASĂ – DOCUMENTE şi STENOGRAME ale PMR şi PCR
Tismaneanu's Blues by ZiaristiOnlineTV
Motto: “Aşchia nu sare departe de trunchi” – Proverb Românesc
1592/1954
PROTOCOL No. 37
al şedinţei Secretariatului CC al PMR din 8 decembrie 1954
Participă la şedinţă tovarăşii: Gh. Apostol, N. Ceauşescu şi M. Dalea. Au fost invitaţi tovarăşii L. Răutu şi V. Posteucă.
Şedinţa începe la ora 12.
Ordinea de zi:
- – VI. […]
VII. Probleme curente.
[…]
VII. Secretariatul CC al PMR a mai hotărât următoarele:
1 – 3) […]
4) Aprobă în principiu reducerea termenului de depunere a minimului de candidat de la 2 ani la 1 an pentru un grup de 27 tovarăşi care sunt lectori şi profesori la şcolile superioare de partid, urmând ca să se anexeze cererile scrise ale tovarăşilor respectivi.
5) Aprobă în principiu ca un număr de 5 tovarăşi să prezinte dizertaţia fără a da examen de minim de candidat, urmând a se supune nominal spre aprobare Biroului Politic
6) Aprobă în principiu ca un număr de 5 tovarăşi să prezinte teza de doctorat fără a îndeplini cerinţele titlului de candidat în ştiinţe, urmând a se supune nominal spre aprobare Biroului Politic al C.C. al P.M.R. (Se anexează. Anexa 9)
7 – 11) […]
12) Aprobă propunerea Secţiei Gospodărie de Partid ca foştii deţinuţi şi internaţi politici (comunişti – nota mea) să fie scutiţi de plata mobilierului ce l-au primit din partea partidului sau a statului. De asemenea se aprobă ca Secţia Gospodăriei de Partid a CC să valorifice mobilierul şi alte obiecte vechi ce nu pot fi folosite la mobilarea sediilor şi centrelor de odihnă sau a caselor de oaspeţi, şi să le repartizeze pe acestea la propunerile comitetului organizaţiei sindicale, lucrătorilor de partid cu plata în rate, prin întreprinderea de construcţii şi reparaţii care va putea să facă reparaţiile necesare.
13 – 17) […]
Şedinţa s-a terminat la ora 16.30.
- Gheorghe Apostol
EM 2 ex.
11.XII.1954.
Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond CC al PCR – Cancelarie, dosar 127/1954, f. 2 – 9.
30 noiembrie 1954.
Referatul întocmit de Leonte Răutu, şeful Secţiei de Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.M.R., prin care s-a propus prezentarea unor teze de doctorat de către cinci profesori de la şcolile superioare de partid, fără îndeplinirea tuturor condiţiilor legale, precum şi modificarea termenelor de susţinere a unor examene de către persoane din nomenclatura P.M.R. înscrise la doctorat.
Secţia de Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.M.R.
IEŞIRE nr. 1886 / 4 XII [1954] [Consemnare manu:] anexa 9-10
[Consemnări manu:] Aprobat. ss. M. Dalea 4 XII [19]54
De acord.
- [indescifrabil]
- Ianoş Fazekaş
Referat
Ţinând seama de nevoia urgentă de a avea cadre propagandistice cu titluri ştiinţifice, propunem Secretariatului C.C. al P.M.R. să aprobe următoarele măsuri:
- a) Se aprobă reducerea termenului de depunere a examenului de minim de candidat de la 2 ani la 1 an pentru următorii tovarăşi:
- Sugar Elisabeta – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”
- Radian Mircea – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”
- Dolgu Gheorghe – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”
- Vesa Ion – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”
- Folticica Paraschiva – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”
- Mironescu Ileana – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”
- Erdely Ştefan – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”
- Huscaru Nicolae – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”
- Simandan Ladislau – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”
- Cazacu Honorica – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”
- Ianculescu Alexandru – lector la Şcoala „A. A. Jdanov”
- Kovaci Nicolae – lector la Şcoala „Ştefan Gheorghiu”
- Silea Vasile – lector la Şcoala „Ştefan Gheorghiu”
- Balaure Florian – lector la Şcoala „Ştefan Gheorghiu”
- Redlinger Ladislau – lector la Şcoala „Ştefan Gheorghiu”
- Roşu Ion – lector la Şcoala „Ştefan Gheorghiu”
- Godeanu Eugen – lector la Şcoala „Ştefan Gheorghiu”
- Iorgu Teodor – lector la Şcoala „Ştefan Gheorghiu”
- Paloş Gheorghe – lector la Şcoala „Ştefan Gheorghiu”
- Falcon Berman – lector la Şcoala „Ştefan Gheorghiu”
- Pruneanu Petre – lector la Şcoala „Ştefan Gheorghiu”
- Iacob Adam – directorul Inst[itutului de] Rel[aţii] Internaţion[ale]
- Petrescu Tiberiu – profesor [la] Inst[itutul de] Rel[aţii] Internaţionale
- Suhaia Sara – Editura de Stat pentru Lit[eratură] Politică
- Cernea Radu – secretar regional
- Badrus Gheorghe – activist în Sec[ţia de] Prop[agandă şi] Agit[aţie a] C.C. [al] P.M.R.
- Lucaci Petre – activist în Sec[ţia de] Prop[agandă şi] Agit[aţie a] C.C. [al] P.M.R.
- b) Se aprobă următorilor tovarăşi să prezinte dizertaţia fără examen minim de candidat:
- Tismăneanu Leonte
- Paul Niculescu-Mizil
- Cotovschi Grigore
- Borgeanu Constantin
- c) Să se aprobe următorilor tovarăşi să prezinte teza de doctorat fără a îndeplini cerinţele titlului de candidat în ştiinţe:
- Barbu Zaharescu
- Ştefan Voicu
- Mihai Frunză
- Silviu Brucan
- Rachmuth Ion
- d) Se aprobă tuturor aspiranţilor înscrişi la aspirantură de partid fără frecvenţă, o zi liberă pe săptămână pentru studiu.
[Consemnare manu:] 2 1/2 zile (mierc[uri şi] vineri)
30 XI 1954 ss. Leonte Răutu
- N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar 127/1954, f. 156-157.
Note:
- Documentul a fost ştampilat şi înregistrat la Secţia de Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.M.R. Pentru a reda acest amănunt, am utilizat caracterele italice.
- Sublinierile din document şi ultima consemnare manu aparţin, probabil, lui Leonte Răutu. Pentru a reda aceste amănunte, am utilizat caracterele italice.
25 ianuarie 1955, Bucureşti.
Stenograma şedinţei Biroului Politic al C.C. al P.M.R. din 22 ianuarie 1955, în care s-a discutat, printre altele, despre propunerea Ministerului Afacerilor Externe de a se acorda vize de plecare în Israel persoanelor care solicitau reîntregirea familiei, precum şi despre situaţia unor membri ai nomenclaturii P.M.R., care doreau să obţină derogări de la Legea învăţământului pentru a li se acorda titlul de doctor în ştiinţe.
Direcţia Treburilor C.C. al P.M.R. ARHIVA BIROULUI POLITIC
No. 113 / 1955 Nr. 8 / 1955
Stenograma
şedinţei Biroului Politic al CC al PMR din 22 ianuarie 1955
Şedinţa a început la ora 10.
Au fost de faţă tovarăşii: Gh. Gheorghiu-Dej, Gh. Apostol, M. Constantinescu, Chivu Stoica, E. Bodnăraş, C. Pîrvulescu, P. Borilă, N. Ceauşescu, D. Coliu şi Al. Drăghici.
Tov. Gheorghiu-Dej:
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Trebuie dat profil institutului de fizică. Problemei acesteia trebuie să-i dăm importanţă. Institutul să funcţioneze nu în condiţiile de până acum. Desigur, să aibe (sic!) legătură cu Academia, dar să lucreze sub directa supraveghere a guvernului. Să avem aici un grup mic care să se acope (sic!) de problema energiei atomice, iar noi să fim în curent mereu cu ce se face acolo. Vor fi multe lucruri care se cer a fi secrete, sunt probleme de relaţii internaţionale.
Tov. Bodnăraş: O parte a oamenilor din institut vor fi încadraţi în special pentru această problemă. Institutul are multe alte probleme; la Consiliul de Miniştri să fie atrasă numai o parte. Ei vor trebui să aibe instalaţii experimentale pe teritorii unde nu intră nimeni.
Tov. Gheorghiu-Dej: Propun să se organizeze la Consiliul de Miniştri această problemă. (De acord).
Tov. Apostol: Propun ca de această problemă să se ocupe personal tov. Gheorghiu-Dej. (Toţi tovarăşii sunt de acord).
[…]
*
Tov. Apostol: Este o propunere a Ministerului Afacerilor Externe în legătură cu emigrările în Izrael [sic!].
Tov. Gheorghiu-Dej: Noi am reuşit să aducem aici o parte din evrei pe baza ideii de unificare a familiilor, însă guvernanţii Izraelului [sic!] opresc venirea lor, pun piedici. Se ridică chestiunea că unificarea familiilor să fie văzută de ambele părţi. Cine vrea să vină, să vină, cine vrea să se ducă, să se ducă. Nu mai ştiu în ce an, dar prin ţara noastră au trecut venind din URSS câţiva cetăţeni sovietici de origină [sic] evrei, bătrâni, care au cerut să se ducă să moară în Izrael [sic!]. Li s-a dat voie să plece, au primit paşaport sovietic şi rămân cetăţeni sovietici. Aşa au primit şi ruşii, foşti cetăţeni ai vechii Rusii ţariste. Avem aici şi din aceştia. Ei nu sunt lăsaţi apatrizi. Cine vrea, îşi menţine cetăţenia sovietică. În cazul nostru, cetăţenia R.P.R. S-a ridicat chestiunea că ar fi logic să se acorde vize de ieşire din R.P.R. şi de intrare. Dar este destul să deschizi robinetul …
Tov. Drăghici: Izraelul [sic!] va organiza presiuni.
Tov. Bodnăraş: Se vorbeşte de cei a căror plecare e justificată, au acolo tată, mamă, copii, ca să întregească familiile. Nu în sens mai larg de nepoţi, mătuşi etc.
Tov. Drăghici: Eu mi-am spus părerea. Se fac presiuni şi pe linia Congresului mondial evreiesc şi ONU. Aici este vorba de jocul spionajului american care vrea să-şi bage oamenii.
Tov. Pîrvulescu: Dar noi nu ne putem izola de restul lumii.
Tov. Drăghici: Dar nimeni nu le dă drumul.
Tov. Gheorghiu-Dej: Tovarăşii de la M.A.E. ne-au cerut să le dăm răspuns.
Tov. Pîrvulescu: Dacă vrea cineva să rămână, rămâne. Dar cu sila nu se poate ţine dacă vrea să plece. E pusă bine problema în sensul de a se întregi familiile. Desigur trebuie văzut de la caz la caz.
Tov. Drăghici: Şi cine precizează în [fie]care caz?
Tov. Bodnăraş: Organele. Principial nu putem spune nu.
Tov. Gheorghiu-Dej: Vă rog să vă spuneţi părerea.
Tov. Drăghici: Eu mi-am spus părerea. Înseamnă să aruncăm un pietroi într-o baltă agitată. Toată banda sionistă o să înceapă să împingă oamenii spre plecare şi să vedeţi vozi [corect: cozi] pe Calea Victoriei care o să ne preseze să le dăm drumul. Aici cred că nu este chestiune de reciprocitate, ci de plecare.
Tov. Gheorghiu-Dej: Pot să vină de acolo aici pentru întregirea familiei care este în RPR şi pentru întregirea familiei acolo dacă sunt rude aici şi vor să plece acolo. Ei o să speculeze chestiunea şi din punct de vedere umanitar.
Sioniştii, când am dat drumul evreilor, desfăşurau o activitate pentru plecarea în Izrael [sic!]. Am fost puşi în faţa situaţie că o parte plecând acolo au mai rămas aici o parte din membrii familiei lor aici. Apoi treptat am mai redus, să [corect: s-a] spus să nu plece tinerii, că am cheltuit cu ei. Dar dacă pleacă ce să le faci? Dacă rămân tot o să lucreze în silă. Dar noi i-am oprit, am dat drumul la bătrâni. Apoi s-a pus chestiunea să facem propagandă. Aceasta a dat şi rezultate. Însă unii au căutat şi alte căi şi au obţinut paşapoarte cu bani având la Interne omul lor.[1]
Ceea ce se propune acum nu este să plece poporul evreiesc în masă, ci este vorba de a cădea în principiu de acord cu privire la plecarea celor care au familii acolo şi venirea acelora care au aici familii. Şi aceasta să fie reciproc, pe bază de reciprocitate şi nu în masă, ci treptat.
Tov. Bodnăraş: Eu sunt de acord.
Tov. Chivu: Şi eu sunt de acord, de la caz la caz.
Tov. M. Constantinescu: De la caz la caz şi la cerere individuală.
Tov. Drăghici: Eu îmi menţin părerea.
Tov. Bodnăraş: Principial în această problemă nu putem lua o hotărâre şi să spunem că nu suntem de acord.
Tov. Gheorghiu-Dej: Întrucât suntem la acest punct, unde am stabilit că dăm drumul de la caz la caz, în ţara noastră sunt diverşi cetăţeni străini, elveţieni, austrieci, francezi. Să ia Biroul Politic şi în această privinţă o hotărâre în sensul de a nu reţine pe aceştia în ţara noastră dacă vor să plece, pentru că ei au legături cu legaţiile lor şi ne încurcă mai mult socotelile.
Tov. Bodnăraş: Dacă ei nu vor să rămână, noi nu putem să-i împiedicăm să plece.
Tov. Drăghici: Sunt şi cetăţeni maghiari, cehi ş.a.
Tov. Gheorghiu-Dej: Să existe o hotărâre de principiu că pot să se ducă.
Tov. M. Constantinescu: Sigur, n-avem nevoie de oameni care nu sunt legaţi de noi.
Tov. Gheorghiu-Dej: Tov. Pârvulescu este în comisia de vize, să se ştie acolo cum să procedeze.
Ca informare a Biroului Politic, conform cu cele stabilite anterior, s-a dat drumul la 2 sau 3 francezi, elveţieni, Housse, Piccolot etc. Încercăm şi prin aceasta a îmbunătăţi puţin atmosfera. Recomandarea a fost să nu le dăm drumul deodată la toţi, ci pe rând.
Putem deci să considerăm că Biroul Politic principial este de acord să luăm măsuri practice în privinţa aceasta.
*
Tov. Apostol: Mai este o propunere de la Secţia de Propagandă şi Agitaţie şi pe care o susţine Secretariatul, ca 4 tovarăşi: [Leonte] Tismăneanu[2], [Paul] Niculescu-Mizil[3], [Grigore] Kotovschi[4] şi [Constantin] Borgeanu să poată să-şi ia titlul de candidat dând dizertaţia fără a fi trimişi la examen. Ei sunt profesori în ştiinţe economice.
Tov. Bodnăraş: Unde să dea examene?
Tov. Apostol: Examen de stat. E vorba să nu meargă la examenul minim de candidat pentru că ei sunt profesori şi să prezinte numai dizertaţia.
Tov. Pîrvulescu: De ce să facem această excepţie?
Tov. Apostol: Tovarăşii nu au putut s-o ia de la capăt. Aceştia dau lecţii studenţilor.
Tov. Gheorghiu-Dej: La mine a mai venit propunerea aceasta. Eu nu pot să privesc formal obţinerea unei diplome.
Tov. Bodnăraş: Şi Biroul Politic să ridice un regim stabilit pentru toată ţara?
Tov. Apostol: Şi mai sunt 5 tovarăşi care se propune ca fără să dea teze de doctorat să devină doctori în ştiinţe: [Mihai] Frunză, [Ştefan] Voicu[5] etc. [Barbu Zaharescu[6], Silviu Brucan[7] şi Ion Rachmuth[8]].
Tov. Bodnăraş: Părerea mea este să se respecte legile şi toţi să dea examenele.
Tov. M. Constantinescu: Nu este chestiunea să nu prezinte dizertaţia, ci să nu li se ceară minimum de candidat. Ei sunt profesori universitari şi minim de candidat se cere unui student.
Tov. Borilă: Dizertaţia o scrie acasă, dar la examen se prezintă în faţa unei comisii.
Tov. Bodnăraş: Aici e vorba de două categorii: unii care vor să devină candidaţi în ştiinţe fără examen, alţii să devină doctori fără dizertaţie. Eu nu sunt de acord.
Tov. Gheorghiu-Dej: Eu mi-am exprimat temerea că se crează un precedent. Tovarăşii merită, au capacitatea, s-au ridicat, dar de ce să urmeze altă lege decât ceilalţi? Şi apoi se crează un precedent după care vor veni şi alţii. Şi astfel se crează o situaţie pentru aceştia că au intrat pe altă uşă decât ceilalţi. Şi eu zic să dea examen.
Mai este încă un fenomen. Într-un şir de institute sunt trimişi oameni, elemente mic burgheze, care au profitat de poziţia lor şi s-au făcut profesori. Este o pleiadă de profesori, conferenţiari, asistenţi, tot ce vrei. Au obţinut aceasta. Acum vor să devină doctori în ştiinţe.
Tov. Bodnăraş: Dacă vom aproba această propunere, vom coborî autoritatea titlului de doctor şi candidat în ştiinţe.
Tov. Gheorghiu-Dej: Eu am stat de vorbă cu Răutu, că de ce vrea să le facem un rău oamenilor şi ce o să se spună despre aceasta.
Tov. Drăghici: Este şi o lipsă de seriozitate cu care se privesc titlurile.
Tov. Gheorghiu-Dej: Unul din argumente a fost că oamenii aceştia sunt într-o poziţie delicată fiind în contact cu profesori, docenţi, cu oameni cu titluri şi ei deşi predau în calitate de profesori, nu au aceste titluri.
Tov. Bodnăraş: Ajunge că am promovat în cadrele Academiei oameni care n-ar fi trebuit, nişte incapabili.
Tov. Gheorghiu-Dej: Şi [Mihail] Roller este academician. A făcut o muncă migăloasă, a strâns documente. Foarte bine. Partidul trebuie să-l felicite pentru aceasta. Tot aşa trebuie să-l critice că atunci când a scos [lucrarea] Istoria României s-a semnat el „Acad. Roller”. Cum de nu-l duce capul să se gândească mai departe, e doar membru de partid, tovarăş bun, că ce atmosferă crează prin aceasta partidului?
Tov. Bodnăraş: Eu cred că şi această problemă trebuie s-o vedem.
Tov. Gheorghiu-Dej: Da. Mie mi s-a mai ridicat problema şi de alţii, printre care şi de Marinescu Voinea[9], ministrul Sănătăţii, om foarte serios, care-şi continuă activitatea ştiinţifică şi practică, un om foarte aşezat, echilibrat. El mi-a spus cu jenă despre lucrurile acestea, că la Ministerul Sănătăţii şi poate şi la alte ministere sunt profesori făcuţi peste noapte. Mie mi-ar crăpa obrazul să mă prezint în poziţia de profesor şi să nu cunosc problemele. De ex[emplu]. Dunăreanu, student neisprăvit acum vrea să devină om de ştiinţă. Este normal să avem asemenea profesori?
Tov. M. Constantinescu: A fost şi politica Ministerului Învăţământului care a promovat o serie de oameni, a căutat să umple golurile care le-a avut.
Tov. Bodnăraş: Ministerul a legalizat situaţia.
Tov. Chivu: Ar trebui să se facă examene.
Tov. M. Constantinescu: Trebuie făcută o triere şi cine nu corespunde, să fie scos.
Tov. Gheorghiu-Dej: Cu procedurile acelea ne-am ridicat în cap şi intelectualitatea care comentează. Unii au ajuns profesori cu 3 – 4 clase primare, nu cunosc nimic din medicină, sunt nişte profani. Şi aceasta face o atmosferă foarte proastă între intelectualitatea noastră. E adevărat, ea s-a format cu educaţie burgheză, totuşi nu putem să ignorăm părerea ei.
Tov. Bodnăraş: Titlul de profesor universitar, de academician, este un titlu înalt. Omul trebuie să aibe facultatea absolvită, să ia titlul de doctor în ştiinţe, să aibe lucrări ştiinţifice, să fie promovat de un colegiu. Dar noi am făcut profesori fără toate acestea, începând cu [Lucreţiu] Pătrăşcanu.
Tov. Gheorghiu-Dej: Da, el a deschis seria. Pot să fie lectori, să ţină lecţii.
Tov. Bodnăraş: Chiar lector este un titlu ştiinţific care trebuie dobândit.
Cred că n-ar fi rău să facem o verificare a acestei situaţii, s-o cunoaştem.
Tov. Gheorghiu-Dej: Cred că chestiunea aceasta ar trebui luată de Secretariat. Eu am rugat să se facă o listă cu persoanele care au obţinut titluri fără cunoştinţe.
Tov. Apostol: O să facem.
Tov. Bodnăraş: Profesorii, academicienii, doctorii în ştiinţe, candidaţii în ştiinţe, va trebui să-i vedem.
*
[…]
Şedinţa a luat sfârşit la ora 14.
A.N.I.C., fond CC al PCR – Cancelarie, dosar 6/1955, f. 5; 19 – 25; 30.
[1] Gheorghe Gheorghiu-Dej se referea, probabil, la Teohari Georgescu, fostul ministru al Afacerilor Interne, înlăturat din funcţie în anul 1952.
[2] Leonte Tismăneanu (Leonid Tismineţki, Leonida Tisminetzski sau Leon Tisminiţchi) (n. 1913, Soroca – d. 1981, Otopeni): membru al Partidului Comunist din România din anul 1933; exmatriculat din facultate în anul 1935 din cauza activismului său comunist şi condamnat la închisoare împreună cu Grigore Preoteasa; s-a înrolat în Brigăzile Internaţionale de voluntari care luptau alături de trupele regimului republican de la Madrid; grav rănit în anul 1937, i s-a amputat braţul drept (după unele surse, a căzut din tren şi i s-a retezat mâna – nota mea, VR); după încheierea războiului civil din Spania, s-a refugiat în URSS împreună cu soţia sa, Hermina Marcusohn, şi în anul 1941 a devenit redactor la postul de radio „Moscova”; după revenirea în ţară în martie 1948, a fost numit redactor-şef al Editurii de Stat pentru Literatură Politică şi şef de catedră de marxism; din anul 1949, membru în cadrul redacţiei revistei internaţionale Pentru pacea trainică, pentru democraţie populară, care avea sediul la Praga; acuzat de „atitudine fracţionistă” în anul 1958, îşi pierde funcţia pe care o avea la Editura de Stat pentru Literatură Politică şi a fost exclus din Partidul Muncitoresc Român în anul 1960; în februarie 1964 a fost reprimit în P.M.R. şi i s-a recunoscut vechimea în partid pentru perioada 1933 – 1960. Cf. Copilăria comunismului românesc în arhiva Cominternului, ediţie de documente coordonată de Alina Tudor-Pavelescu, Arhivele Naţionale ale României, Bucureşti, 2001, p. 432 – 433; 436; Vladimir Tismăneanu, Ghilotina de scrum, Editura POLIROM, Iaşi, 2002; Partidul Comunist din România în anii celui de-al doilea război mondial (1939 – 1944), ediţie de documente coordonată de Alina Tudor-Pavelescu, Arhivele Naţionale ale României, Bucureşti, 2003, p. 223 – 224; Vladimir Tismăneanu, Stalinism pentru eternitate: o istorie a comunismului românesc, trad. Cristina Petrescu, Dragoş Petrescu, Editura POLIROM, Iaşi, 2005, p. 39; Petre Opriş, Leonte Tismăneanu (1913 – 1981), în „Arhivele Totalitarismului”, anul XIII, nr. 1-2 (46-47)/2005, p. 252 – 256.
[3] Paul Niculescu-Mizil (n. 25 noiembrie 1923, Bucureşti): director de studii la Şcoala superioară de partid „Ştefan Gheorghiu” (1949); director adjunct al Şcolii superioare de partid „Ştefan Gheorghiu” (1952); rector al Şcolii superioare de partid „Ştefan Gheorghiu” (1953); director adjunct al Institutului de Istorie a PMR (1955); membru al C.C. al P.M.R. (P.C.R.) (28 decembrie 1955 – 22 decembrie 1989); şeful Secţiei de Propagandă şi Agitaţie a C.C. a P.M.R. (P.C.R.) (1956 – 1968); deputat în Marea Adunare Naţională, reprezentând pe rând judeţele Galaţi, Timiş, Arad, Bacău, Satu – Mare (3 februarie 1957 – 22 decembrie 1989); secretar al C.C. al P.M.R. (P.C.R.) (22 martie 1965 – 1972); membru al Comitetul Politic Executiv al C.C. al P.C.R. (24 iulie 1965 – 22 decembrie 1989); membru al Prezidiului Permanent al C.C. al P.C.R. (12 august 1969 – 28 noiembrie 1974); viceprim – ministru al guvernului (20 aprilie 1972 – 26 martie 1981); ministru al Educaţiei şi Învăţământului (11 octombrie 1972 – 16 iunie 1976); preşedinte al Consiliului de coordonare a producţiei de bunuri de larg consum (16 iunie 1976); ministru al Finanţelor (7 martie 1978 – 26 martie 1981); reprezentant permanent al României la CAER (12 iunie 1979); preşedinte al CENTROCOOP (1981 – 1989). Gheorghe Crişan, Piramida puterii. Oameni politici şi de stat din România (23 august 1944 – 22 decembrie 1989), Editura PRO HISTORIA, Bucureşti, 2001, p. 207 – 208.
[4] Grigore Cotovschi (Grigore Kotovschi): „militant [comunist] evreu din Basarabia, a luptat în Brigăzile Internaţionale [înfiinţate în Spania, în timpul războiului civil (1936 – 1939)], şi-a petrecut anii războiului în URSS, apoi s-a întors în România, unde a lucrat în aparatul de propagandă [al Partidului Muncitoresc Român], până la excluderea sa din partid, în 1958”. Vladimir Tismăneanu, Fantoma lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Editura Univers, Bucureşti, 1995, p. 69.
[5] Aurel Rottenberg (Ştefan Voicu) (n. 1906 – m. 1992): evreu din rândurile comuniştilor internaţi în lagărul de la Târgu – Jiu; la 8 septembrie 1942 a fost deportat în Transnistria, în lagărul de la Vapniarka, districtul Jugastru; redactor-şef adjunct al ziarului „Scânteia” (1948); preşedintele sindicatului ziariştilor profesionişti (1 iunie 1948); membru supleant al C.C. al P.M.R. (28 decembrie 1955 – 25 iunie 1960); membru al C.C. al P.C.R. (25 iunie 1960 – 23 noiembrie 1984); deputat în Marea Adunare Naţională, reprezentând pe rând judeţele Argeş, Vâlcea, Galaţi, Suceava (5 martie 1961 – 17 martie 1985); redactor-şef al revistei „Lupta de clasă” (1962); redactor-şef al revistei „Era Socialistă” (1974). Dennis Deletant, Teroarea comunistă în România. Gheorghiu-Dej şi statul poliţienesc, 1948 – 1965, Editura POLIROM, Iaşi, 2001, p. 29 – 30; Gheorghe Crişan, op. cit., p. 309.
[6] Barbu Zaharescu (Bercu Zukerman) (n. 17 martie 1906, Bârlad, judeţul Vaslui – d. 14 noiembrie 2000, Bucureşti): membru al P.C.R. (1923); economist român, profesor la Universitatea din Bucureşti; este autorul primului curs de economie politică marxistă apărut în limba română; rector al Institutului „Maxim Gorki” din Bucureşti (1952); ministru plenipotenţiar în Argentina (17 martie 1955 – 3 februarie 1956); membru supleant al C.C. al P.M.R. (28 decembrie 1955 – 24 iulie 1965); ambasador în Turcia (7 martie 1956 – 22 ianuarie 1959); ambasador în R. P. Chineză (22 ianuarie 1959 – 29 iulie 1961); ambasador în R. D. Vietnam (22 ianuarie 1959 – 29 iulie 1961); membru al C.C. al P.C.R. (24 iulie 1965 – 24 noiembrie 1974); membru al Comisiei Centrale de Revizie (28 noiembrie 1974 – 23 noiembrie 1984); membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România; opere principale: „URSS după 15 ani” (1932, în colaborare); „Karl Marx despre procesul de circulaţie al capitalului” (1955); „Karl Marx despre procesul de ansamblu al economiei capitaliste” (1965). Dicţionar enciclopedic român, vol. IV, Editura Politică, Bucureşti, 1966, p. 928 – 929; Gheorghe Crişan, op. cit., p. 313; Membrii C.C. al P.C.R. (1945 – 1989). Dicţionar, coordonator: Florica Dobre, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2004, p. 631.
[7] Silviu Brucan (n. 18 ianuarie 1916, Bucureşti): secretar general de redacţie şi redactor-şef adjunct al ziarului „Scînteia” (1944 – 1956); deputat al Marii Adunări Naţionale, reprezentând judeţul Prahova (de la 30 noiembrie 1952); ministru plenipotenţiar în SUA (7 martie 1956 – 10 iulie 1959); reprezentant permanent la ONU (la sediul de la New York) (10 iulie 1959 – 18 septembrie 1961); vicepreşedinte al Radioteleviziunii române (eliberat din funcţie la 6 ianuarie 1966). Gheorghe Crişan, op. cit., p. 49.
[8] Ion Rachmuth (n. 1911 – d. ?): economist român, profesor universitar, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România; a tradus în limba română lucrarea lui Karl Marx, „Capitalul” (volumul I în anul 1947 şi volumul II în anul 1951); a publicat studii îndeosebi cu privire la producţia de mărfuri, legea valorii şi fixarea preţurilor în socialism; opere principale: „Legea valorii şi temeiurile aplicării ei în economia socialistă” (1949); „Deosebirea esenţială dintre rolul economic al statului socialist şi rolul economic al statului capitalist” (1960); „Aspecte ale crizei economiei politice burgheze contemporane” (1965). Dicţionar enciclopedic român, op.cit., p. 13.
[9] Cf. Petre Opriş, Ministrul comunist al Sănătăţii, dr. Voinea Marinescu – altruism şi decenţă profesională, în „Cetatea Bihariei. Revistă de cultură şi istorie militară”, seria a II-a, nr. 1 (3)/2005, p. 117 – 119.
DOCUMENTARE ANIC: Petre Opriş
LUPTA DE CLASĂ: Arhiva IICCMER
Despre Aiud si Dan Puric la 66 de ani de la arestarea Parintelui Justin si a Generatiei 1948. Un interviu lamuritor din ziarul ZIUA despre Manastirea de la Aiud si 14 -15 mai, Noaptea Sfantului Bartolomeu in varianta bolsevica. VIDEO. UPDATE: Puric de mana cu Lavric, adulatorul lui Boia si Tismaneanu
Fotografiile de mai sus – descoperite de cercetatorii CNSAS anul acesta, in urma unei cereri a Civic Media – il infatiseaza pe Parintele Justin Parvu a doua zi dupa arestarea sa si au fost publicate impreuna cu fisa sa de incarcerare, in premiera, de MARTURISITORII.RO. In aceasta seara, in urma cu 66 de ani, pe 14 mai 1948, Parintele Justin era arestat impreuna cu alti 10-15 mii de tineri fideli idealurilor nationale si pregatiti din toate punctele de vedere sa treaca la rezistenta armata impotriva ocupantului sovietic. A fost o noapte a Sfantului Bartolomeu in varianta bolsevica. Siguranta deja actiona la comenzile NKVD, urmand sa-si schimbe numele in acelasi an in “Securitatea Poporului”, la fel dupa cum capii unitatii speciale de comanda, Boris Grunberg si Pantiusa Bodnarenko, aveau sa devina Alexandru Nicolski si Gheorghe Pintilie.
Noaptea de 14 mai 1948, vineri spre sambata, 15 mai, poate fi considerata pe drept cuvant momentul decapitarii si, in fapt, inceputul exterminarii sistematice a elitei anticomuniste si nationaliste a Romaniei, cand miile de tineri arestati aveau sa umple celulele in care se mai aflau deja alte mii de camarazi de-ai lor, intemnitati sub doua regimuri totalitare. “Una dintre cele mai cenusii pagini ale istoriei Romaniei”, dupa cum spune Parintele Justin, o pagina intunecata despre care nici azi nu se invata in manualele scolare, desi a trecut un sfert de secol de cand am crezut ca i-am dat jos pe comunisti… doar pentru a reveni insa pe pamant romanesc ante-mergatorii lor, dar si ai Antihristului, neo-kominternistii.
Dupa noaptea de 14 spre 15 mai 1948 a urmat, dupa cum se stie, un adevarat masacru al celor mai curati fii ai natiunii, cu sute de mii de victime, trupuri frante si suflete chinuite, aruncate in gropi comune, adevarate altare de jertfa a mucenicilor si sfintilor inchisorilor, sau eliberate din temnitele comuniste, dupa 16 ani de martiriu. De cand a iesit de pe poarta inchisorii, in 1964, gandul Parintelui Justin a fost sa ridice, candva, acolo, o manastire inchinata martirilor anticomunisti din Rapa Robilor, pamant sfant unde zac, impreuna cu ramasitele celor ucisi bestial in zarca Aiudului, majoritatea legionari, ca savantul George Manu, si osemintele neo-martirului Mircea Vulcanescu. Aceasta este marturia Parintelui. Cu toate acestea, nu a fost lasat, nici la sase decenii de la eliberarea lui.
“Mai – spunea, Parintele – din ce am dedus, toata opera asta de la Aiud vor sa o faca nu cei care au fost tortionati, ci tortionarii! Si este foarte gresit, pentru ca nu stiu in ce masura istoria noastra poate sa primeasca o asemenea atitudine nevrednica”. Parintele voia, practic, ceva foarte simplu: o biserica la Aiud, care sa respecte arhitectura noastra ortodoxa. Nu a fost sa fie, desi, dupa cum a spus-o de nenumarate ori, era ultima si cea mai mare dorinta a sa. Actorul Dan Puric a reusit sa-si impuna proiectul sau, inlaturandu-l pe prea bunul Parinte Justin.
Proiectul Parintelui, realizat de reputatul arhitect Nicolae Tulban, respecta arhitectura traditionala ortodoxa si era avizat de camarazii sai de suferinta si biruinta, fostii detinuti politic. Dar Dan Puric si grupul sau eteroclit au vrut altceva. Scopurile acestora au ramas, pana azi, cand a avut loc la Aiud inaugurarea unei edificiu total strain de traditia romaneasca, destul de discrete, daca pot folosi, si eu, acest termen uzitat in general pentru a escamota activitatile unei organizatii oculte. Dar de ce toate acestea? O spune Parintele, raspicat, in filmarile care insotesc acest material. Eu nu-mi permit decat sa redau spusele Parintelui, asa cum le-am inregistrat pentru un interviu publicat in ziarul ZIUA, exact acum 5 ani, pe 14 mai 1999, si asa cum au fost filmate de ucenicii sai apropiati in chilia sa de la Petru Voda.
In memoria Parintelui Justin si cu datoria pe care mi-a incredintat-o Duhovnicul Neamului, reproduc aceste materiale, impreuna cu un editorial de-al meu din zilele comemorarii noptii cazute asupra Romaniei intre 14 si 15 mai 1948, spre buna informare a oricui doreste sa cunoasca Adevarul. Dupa cum observati eu unul nu fac aici nici o apreciere asupra omului Dan Puric. Personal, nu ma intereseaza nici angajamentele sale de dinainte de 1989, nici cele de dupa. Mai mult: ma rog adeseori pentru el, pentru ca eu, care il vedeam pe Parintele Justin ca pe tatal meu, am ramas impresionat cand am aflat ca actorul nostru il considera pe Parintele ca pe bunicul sau. Va dati seama ce obligatii am acum. Intr-un interviu, as putea spune, pe drept cuvant, fulminant, acordat ziarului dlui Burci si al serviciilor fostului ospatar extern, am numit Adevarul, Dan Puric, care afirma extrem de sigur pe el ca se va reintalni cu Parintele, s-a plans si ca a fost indepartat de la Petru Voda de niste calugari “gelosi”. Acum, daca punem problema in termenii acestia, ma intreb daca Dan Puric, care, sunt sigur, trebuie sa fie – sau, ca sa fiu extrem de precis: sa fi fost – un specialist si in asemenea chestiuni delicate, ar iubi o tanara domnisoara, care are niste frati gelosi, ce-ar face? Ar fugi mancand pamantul? Oare un om ca Parintele Justin, care, daca te critica, totdeauna cu dragoste, sau chiar iti dadea o palma, ca sa te trezeasca, dupa cum afirma si Puric in interviul numit, putea sa fie victima unor bieti “calugari gelosi” care alcatuiau “molozul din jurul Parintelui”? Mai inteleg daca zicea ca l-au lucrat niste agenti ai mumei Rusii. Dar asta nu se pupa cu vederile sale, foarte maleabile fata de muma padurii in cauza, dupa cum s-a vazut in ultimul sau interviu de la postul Fratilor Paunescu. Ehh, daca le enunta de atunci, poate i s-ar fi pus si covor rosu, de catre unii, cine stie?!
Marturisesc: de mustrat si pe mine m-a mustrat Parintele insa doar pentru a ma primi apoi cu si mai mare dragoste. Cine nu cunoaste parabola fiului risipitor? Ce tata nu-si cearta copilul, spre a-l indrepta si ajuta sa nu mai greseasca? Sau chiar si nepotul?! Cine l-a impiedicat pe Dan Puric sa vina si sa se spovedeasca la Parintele Justin (pentru ca la Monahul Atanasie, fiind doar calugar, nu stiu cum a facut-o)? Cine l-a impiedicat pe Dan Puric sa vina si sa se pocaiasca in fata Parintelui, lasandu-si mandria deoparte, intr-unul din dulapurile sale cu recuzite pentru toate regimurile si ipostazele? Totusi, Dan Puric, omul care reuseste performanta de a avea un venit lunar si, implicit, anual, mai mare decat “bosii” de la Loteria Româna (4.523 de euro), Romgaz (4.332 de euro), Transelectrica (4.333 de euro) sau Transgaz (6.111 de euro) si aproape dublu cat salariile lui Basescu si Ponta la un loc, nu a reusit sa treaca triumfator peste “molozul” numit Manastirea Petru Voda pentru a ajunge la Parintelui Justin?
Daca nu a putut sa calce peste “molozul”, “ticalosia infinita”, “mincinosii in sutana”, “pizmosii”, “limitatii interior si de caracter”, “spiritele de o extrema ingrozitoare” de la Petru Voda, in fine, “gelozia”, cu care a fost “infasurat” Parintele, cum va putea el sa apere nu neaparat o tanara domnisoara, sau poate o batrana doamna, care se numeste Romania, ci sutele si miile de morti care se ridica din mormintele fara cruci si pentru care Parintele Justin a vrut un singur lucru: o manastirea ortodoxa, conform traditiei stramosesti? La un moment dat, o spun in premiera, Parintele isi dorea chiar sa organizeze un “desant” cu mesteri maramureseni care sa ridice in doua-trei zile o bisericuta micuta si frumoasa din lemn. Dar sa fie in stil traditional, romanesc, cu harul Domnului deasupra si inlauntru ei. N-a fost sa fie… Si nici harul nu prea mai are unde sa stea in acest moment, din cate se vede…
Acum, ca sa inchei, mai adaug mirarea incomensurabila pe care o am fata de un om care, ca si mine, a facut Tonitza, o scoala de unde, credeam eu, nu puteai sa iesi fara a aspira continuu la un bun gust desavarsit… Eu unul, ma iertati, dar cand vad ce zigurat, ce guguloi cu cruciulita au putut sa scorneasca marii arhitecti ai lui Dan Puric, pur si simplu ma infior! Nu mai ramane decat sa fie pusa si o placa cu numele Parintelui pentru ca sacrilegiul sa fie complet, in conditiile in care Parintele Justin s-a impotrivit acestei monstruozitati (dupa cum stau marturie si ale cateva zeci de inregistrari). Priviti si judecati singuri:
Sursa: MartiriAiud
Acum, sa ma si autocritic: si eu am stat alaturi de multi ofiteri operativi si de rang inalt si chiar sefi de servicii secrete, de la noi si din tarile vecine sau din cele prietene. Si eu am intalnit masoni pe unde am fost, ceea ce e, oricum, inevitabil. Dar am facut-o in calitate de ziarist. Este obligatia mea: sa caut adevarul. In tarana, alaturi de oameni ai strazii, cum a ajuns un briliant profesor, fost militant activ in Piata Universitatii, sau in saloanele luxoase din diverse cluburi selecte sau palate prezidentiale ale lumii.
Dar nu pot sa inteleg cum un om care pretinde ca reprezinta, cu atata patos si doar 135 lei biletul (pensionarii trebuie sa-si faca rata, cred), “sufletul romanesc” si “demnitatea” nationala, poate sta cot la cot cu Sergiu Celac si Mircea Malita, nu numai la aceeasi masa ci si in Consiliul Director al aceleiasi organizatii, destul de discrete, pe nume IPID. Nu stie “cine sunt”?
Mai mult, vorbeste 20 de minute, alaturi de ei, despre “idealul comun” pe care il are cu Calin Georgescu, presedintele Clubului de la Roma pe Europa. Acum, daca dl. Calin Georgescu vrea sa candideze la Presedintie, foarte bine. E treaba lui. Dar care este rolul lui Dan Puric, care ne face, in paralel, auto-“portretul prigonitului”? Dan Puric, apologetul aplaudat la scena deschisa. Dan Puric, eroul de la Aiud. Daca dl. Puric nu stie raspunsul la intrebarea de mai sus de ce nu-si suna un prieten? De exemplu, pe Iulian Capsali, care a scris negru pe alb ca cei doi tovarasi numiti au facut parte din nomenklatura comunista si mai mult decat atat. Mircea Malita, primul roman membru al Clubului de la Roma, a fost presedintele Uniunii nationale a studentilor comunisti din Romania prigonind (!) studentii necomunisti, apoi membru CC al PCR, numit in anii ’70 ministru al Invatamantului, prin sprijinul lui Dumitru Petrescu, ilegalist comunist, si in tandem cu Ion Iliescu, ministru la Problemele Tineretului, etc, etc, etc. Despre Sergiu Celac, colegul de banca al lui Dan Puric, Iulian Capsali scrie ca a fost “traducatorul personal al lui Ceausescu de engleza, trecut pe linie moarta pentru ca era suspect de relatii cu serviciile secrete sovietice”. Hopa… Intrebarea mea este: lor cand le vine randul la Premiul “Aiud”? Si ce domnisoare li-l vor inmana? Mona Musca sau Monica Macovei?
Trebuie, totusi, desigur, sa iertam. Pentru ca omul e “suspus” greselii. Ceea ce este valabil pentru noi, toti. Insa Parintele, asa cum stim, mai ales cei care am avut privilegiul sa-i stam la picioare spre a-i primi sfanta binecuvantare, era mai mult decat un simplu om. Era Omul lui Dumnezeu. Mai rare greselile la un inainte vazator cu duhul, care continua sa faca minuni chiar si dupa trecerea la Împărăţia cea veşnică…
Asadar va ofer spre luare aminte cuvintele Parintelui la care va invit, pe toti, sa meditati, acum, la 66 de ani de cand trupul lui era intemnitat cu brutalitate, insa doar pentru a-i intari sufletul si credinta in mantuirea neamului romanesc.
Nu pot decat sa-i dau lui Dan Puric ce-i al lui si sa inchei cu o fraza din acelasi celebru interviu: “Părintele Iustin putea părea dur… Dacă tu faci o tâmpenie şi primeşti o palmă, nu ţii însă minte palma, ţii minte că palma te poate trezi. Dacă eşti însă o lichea, ţii însă minte numai palma.”
UPDATE: Conferinta lui Dan Puric de ieri, de la Aiud, “Portretul prigonitului”, a fost tinuta in oglinda cu cea a invitatului sau special, Sorin Lavric, intitulata “Portretul prigonitorului”. Sorin Lavric este un angajat al lui Gabriel Liiceanu, editorul si tovarasul antiromanilor Lucian Boia, Horia Roman Patapievici si Vladimir Tismaneanu. Sorin Lavric considera despre Boia ca este “un Ganditor al istoriei!” si despre Tismaneanu ca este “întruchiparea îndurării de inspiraţie creştină”. Ce parere aveti?
ULTIMA DORINTA a Parintelui Justin pentru martirii de la Aiud
In urma cu exact 45 de ani, detinutii politici din inchisorile comuniste, cati mai ramasesera din cei 2.000.000 de incarcerati, erau aruncati afara, bolnavi, schiloditi, dar biruitori. Calcasera pe moarte si iesisera din iad. Asa cum aproape nimeni nu si-a adus aminte ca pe 16 mai 1812, la Hanul lui Manuc Bei din Bucuresti, rusii isi insuseau Basarabia, o zi neagra din istoria Romaniei, nici ziua de 14 mai, zi a eliberarii detinutilor politici, si, totodata, ziua de praznuire a Sfintilor Inchisorilor, nu si-a gasit locul in grabita istorie cotidiana.
Anul acesta, mai mult ca oricand, cei 45 de ani ne amintesc si de cei 45 de comunism si de cei 20 de ani de la eliberarea romanilor de comunism, in 1989. Au trecut 20 de ani aproape fara nici o schimbare pentru fostii detinuti politici anticomunisti, multi cu temnita tot de 20 de ani. 20 de ani de viata, rapiti de bolsevici si redaruiti de Dumnezeu, multora dintre ei, care acum, la 90 de ani si peste, se tin mai verzi decat brazii si lupta in continuare pentru libertate. Libertate intru Dumnezeu. Tocmai de aceea si vor, pentru camarazii lor, ucisi bestial la Aiud, ca si in alte zeci de lagare ale suferintei si biruintei, de la Pitesti la Gherla, de la Ramnicu Sarat la Jilava, de la Poarta Alba la Canal, o sfanta manastire, pentru sufletele lor din ceruri.
O astfel de initiativa, dorita inca de la eliberare de parintele Justin Parvu si binecuvantata si de marele duhovnic Arsenie Papacioc, ambii slujitori ai Ortodoxiei Romane la 90 si 95 de ani, cu zeci de ani de temnita, chiar la Aiud, ar putea sa ia fiinta, in sfarsit, anul acesta, la Rapa Robilor, unde oasele mucenicilor ies din pamant la arat. Este ultima dorinta a arhimandritului Justin Parvu, duhovnicul neamului, din Muntii Neamt. Si totusi, nu si-o poate vedea indeplinita prea usor. O suma de interese meschine ale unor fete neobrazate aproape au deturnat proiectul initial al parintilor duhovnici, al unei manastiri care sa cinsteasca memoria martirilor anticomunisti. Un proiect cu valente arhitecturale ce tin de ritualuri straine de Romania incearca sa se insinueze in planurile ierarhului local, IPS Andrei Andreicut. “Manastirea, care se va naste, nu poate sa amestece in niciun chip alte structuri si simboluri, oricat ar fi ele de demne, cata vreme ele nu apartin vietii traditionale a Bisericii noastre”, o spune direct parintele Justin. Dar problema s-a si ramificat: un mult dorit centru de martirologie – proiect al savantului ortodox dr Pavel Chirila -, absolut necesar pentru studiul generatiilor viitoare, a ajuns sa fie, din neintelegere, afiliat proiectului necrestin.
Locul pe care ar urma sa se inalte asezamantul monahal al martirilor inchisorilor a fost sfintit recent de Inaltul locului, care, supus unor acte de diversiune si dezinformare profesioniste, a uitat sa-l invite tocmai pe cel care si-a luat drept datorie sfanta de onoare ridicarea sfintei manastiri: Parintele Justin Parvu. Desi a semnalat acest lucru, cu mare intristare, parintele nu a primit nici pana acum un raspuns potrivit: “Cu durere va spun ca eu nu am fost instiintat cu privire la aceasta sfintire, despre care am aflat ulterior. Sfintirea aceasta a fost foarte surprinzatoare pentru mine si mi se pare o lipsa de respect, fata de cei care au suferit in inchisori”. Batranul duhovnic o spune foarte limpede: “Aceasta sfintire ce a avut loc la Aiud socot ca trebuia facuta in prezenta celor care sunt primii indreptatiti sa vorbeasca acolo – fostii detinuti; ei insa au lipsit cu desavarsire. Cu multa durere suport aceasta jignire care este adusa martirilor si eroilor nostri de altadata. Ce se va face pe locul acesta sfintit pentru biserica si cum se va face? Ce planuri sunt de fapt?”
Pentru ca au fost mai multe proiecte, inclusiv mai actoricesti, parintele cere sa nu se incerce confiscarea suferintei martirilor: “Aici nu se poate monopoliza, nu poate interveni nimeni care sa profite de pe urma sacrificiului lor, pentru ca este blestemul lui Dumnezeu peste tot cel care ar cauta sa deranjeze acest scop maret al eroilor nostri din Aiud. Nu se poate! Este strigator la cer sa cuteze cineva sa-i dea alta nuanta sau coloratura decat numai pentru ceea ce a fost menit.” Parintele, desi ignorat pana acum, ne spune ca aceasta este ultima sa dorinta: “Mare dar de la Dumnezeu ar fi pentru mine sa vad aceasta biserica inaltata si sfintita, dupa care sa pot spune impacat: Acum slobozeste pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau in pace.” Ii va fi ascultata?
MANASTIREA SFINTILOR INCHISORILOR
(interviu realizat de ziaristul Victor Roncea, Ziua)
– Sfintia voastra, de curand la Rapa Robilor din Aiud, a fost oficiata de catre IPS Andrei Andreicut o slujba de sfintire a locului pentru o noua biserica sau un centru cultural, dupa cum se aude. Ce stiti despre acest proiect si ce urmeaza exact sa se construiasca acolo?
– Dragul meu, cu durere iti spun ca eu nu am fost instiintat cu privire la aceasta sfintire, despre care am aflat ulterior. Sfintirea aceasta a fost foarte surprinzatoare pentru mine si mi se pare o lipsa de respect, fata de cei care au suferit in inchisori si mai pot da inca marturie, faptul ca acest eveniment important s-a facut fara vreo informare a noastra catusi de putin. S-a uitat ca mai sunt si niste urmasi, niste batrani, niste oameni care sunt interesati in mod deosebit de viitorul acestei biserici ce se intentioneaza a se ridica pe ruinele sfinte ale unui martiraj, o groapa plina de un amar de suferinta? S-a oficiat slujba intr-un cerc foarte restrans, cu anumite oficialitati si persoane… Ori, Biserica, in tot trecutul ei istoric are si un act de nastere. Aici s-a facut pe ascuns si necunoscut. Manastirea pe care noi suntem pregatiti sa o ridicam, pentru mine reprezinta inaltarea neamului nostru romanesc. Macar sa fi anuntat cativa dintre batranii care au fost si sunt implicati in lucrarea aceasta de viitor a bisericii care va avea si asezamant monahal, dupa cum si are. Dar s-au trecut cu vederea toate lucrurile acestea si ramane sa ne intrebam noi: Oare ce se face acolo? Facem o biserica in care sa se oficieze slujbele mortilor, martirilor si eroilor nostri care au patimit ani si ani intre zidurile puscariei Aiudului sau se face altceva? Si acel altceva pe noi ne intereseaza mai putin sau chiar deloc, indiferent ce ar fi el, centru cultural, casa memoriala sau orice altceva. Pentru ca pe noi nu aceste aspecte ne intereseaza, dragii mei, in primul rand. Ci sa se savarseasca jertfa cea fara de sange a Mantuitorului nostru Iisus Hristos pe temelia insangerata a Aiudului, cetatea si sufletul neamului nostru romanesc. Dar acum ma tem ca nu cumva toata aceasta lucrare a noastra de preamarire a martirajului lor sa capete o coloratura politica si sa pangarim mai mult jertfa lor curata.
– Dar detinutii politici nu au fost instiintati?
– Tocmai: aceasta sfintire ce a avut loc la Aiud socot ca trebuia facuta in prezenta celor care sunt primii indreptatiti sa vorbeasca acolo fostii detinuti; ei insa au lipsit cu desavarsire. Cu multa durere suport aceasta jignire care este adusa martirilor si eroilor nostri de altadata. Nu zic sa ma fi anuntat musai pe mine, dar inca mai sunt cativa batrani in tara asta carora li se cuvenea sa participe la un asa eveniment pentru neamul nostru. Inseamna ca noi nu acordam nicio atentie puterii jertfei; am neglijat cu totul viata si jertfa, si a celor morti, si a celor vii. Si acuma, desigur, suntem la o raspantie de drumuri: Ce se va face pe locul acesta sfintit pentru biserica si cum se va face? Ce planuri sunt de fapt? Pentru ca au fost mai multe proiecte. Stiu ca proiectul trebuie sa fie aprobat de mitropolie, de autoritatile competente ale orasului Aiud; poate s-or fi facut toate aceste demersuri, dar noi nu le cunoastem. Or, ele ar fi trebuit sa fie oficial publicate si cunoscute, nu pentru oamenii politici, ci mai ales pentru cei care si-au pierdut o viata in acele locuri si pentru cei ce cu adevarat vor sa se aduca jertfa curata lui Dumnezeu si neamului lor.
– Sfintia Voastra l-ati insarcinat si pe actorul Dan Puric sa gireze lucrarile de la Aiud, el fiind si unul dintre participantii la sfintirea locului?
– A fost o discutie in prealabil, am vorbit doar asa, in treacat. Apoi am avut pareri diferite in privinta proiectului pentru biserica, dar asta nu inseamna ca acum trebuie sa ne ascundem unul fata de celalalt. Dorinta aceasta, de a infiinta o manastire la Aiud, am avut-o inca de cand am iesit din inchisoare, dar abia in 2004 am reusit sa primim binecuvantarile arhieresti pentru schitul care este acum acolo si poarta hramul Inaltarii Sfintei Cruci. Monumentul care este acolo s-a ridicat cu ajutorul fostilor detinuti politici si a fost sfintit de Inalt Prea Sfintitul Bartolomeu Anania in anul 2000, locas unde pana acum se savarseste Sfanta Liturghie. Cu timpul insa acele locuri s-au facut repede cunoscute, mai ales pentru faptul ca s-au descoperit, odata cu inceperea sapaturilor, sfintele moaste ale martirilor care erau aruncati cu bestialitate in acea groapa comuna, oseminte care stau marturie in osuarul monumentului din Aiud. Credinciosii, manati dinlauntru de glasul mucenicilor, au inceput sa vina din ce in ce mai multi sa se inchine si sa cinsteasca nevointele si sfintenia lor, iar pentru credinta acestora, s-au facut si se savarsesc in continuare nenumarate minuni si tamaduiri. De aceea am considerat necesara ridicarea unei biserici autentice si incapatoare, in conformitate cu traditia noastra ortodoxa si, de asemenea, un complex monahal adecvat. Domnul Dan Puric s-a aratat dornic sa contribuie la aceasta lucrare si, prin sprijinul dansului, am reusit de am obtinut de la primarie terenul din preajma monumentului, de langa cimitir, pentru construirea complexului monahal si a bisericii. Aud insa acum ca nu se mai doreste construirea unui complex monahal, ci a unui centru memorial. Trebuie insa sa inteleaga ca noi aici lucram pe o conceptie pur crestin-ortodoxa, fara influente straine cultului nostru bisericesc, fara vreun amestec de orice alta natura in afara vietii liturgice bisericesti, monastice care se va dezvolta pe viitor. Noi suntem datori sa urmam o regula foarte precisa conform canoanelor sfintei noastre Biserici, din punct de vedere arhitectural. Arhitectura este legata de viata bisericeasca in cele mai mici amanunte. Bineinteles ca acest locas trebuie sa se inalte, potrivit sfintei noastre traditii, sub binecuvantarea arhiereasca, pentru ca unde este episcopul, acolo este si Biserica. Trebuie sa fim in stransa legatura cu ierarhia locului, sa avem o comuniune in ceea ce priveste mai cu seama opera aceasta de structura ortodoxa si duhovniceasca. Dar aceasta biserica nu este o biserica oarecare. Este exponentul martirilor si eroilor nostri, care au fost tradati si lepadati pana si de unii din episcopii lor. Ce folos sa mai tradam inca o data adevaratul lor sens de sacrificiu? Sacrificiul lor a fost inchinat numai si numai lui Hristos, si nu vreunui partid politic. De aceea, manastirea, care se va naste, nu poate sa amestece in niciun chip alte structuri si simboluri, oricat ar fi ele de demne, cata vreme ele nu apartin vietii traditionale a Bisericii noastre.
– Proiectul centrului memorial are vreo legatura cu manastirea?
– Biserica aceasta nu este numai pentru noi, cei care o ridicam. Ea este stindardul viitorului tarii noastre. Biserica aceasta, deci, nu poate sub nicio forma sa imbrace decat duhul rugaciunii martirilor. O manastire este si un centru de rugaciune si un centru cultural, in acelasi timp si acolo se poate dezvolta pe parcurs si un centru de studii asupra rezistentei comuniste. Intotdeauna manastirile au avut – si il au si pana astazi – rolul acesta cultural. Dar acest scop cultural se misca total in baza traditiei si obarsiilor noastre de veacuri. In biserica s-a nascut cultura si neamul acesta, nu invers. De aceea, am sa fac tot posibilul ca acest centru cultural sa nu fie in incinta manastirii, ci undeva in afara, pentru ca cele doua lucrari sunt diferite si nu este cuviincios a strica linistea monahala cu zarva si duhul unui astfel de institut cultural. Cu cat noi vom trai modelul mucenicilor si martirilor, cu atat si viata noastra se va usura si vom fi intr-o convietuire cu cei de pe pamant si cu cei din ceruri. Ei – Biserica cereasca, iar noi – Biserica luptatoare. Sfintii din inchisorile comuniste nu sunt numai ai tarii noastre. Ei depasesc hotarele firii si ale intregii omeniri. Ei nu pot fi monopolizati, numai cerul ii poate cuprinde. Ei fac legatura intre pamant si cer iar noi sa fim supusi, ascultand glasul lor, ca sa putem avea indrazneala inaintea lui Dumnezeu pentru toate cererile noastre de pe pamant. Ei se roaga atat pentru romani, cat si pentru chinezi, si pentru japonezi, si pentru africani, si pentru americani si pentru toata lumea crestina, a celor care sunt botezati in numele Sfintei Treimi: al Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant si marturisesc cu adevarat invatatura Sfintilor Parinti.
– Asa a spus si Parintele Arsenie Papacioc: ca un centru cultural nu poate fi manastire…
– Sa fie o manastire, si nu altceva, care sa aiba cel putin 10 vietuitori, slujitori, care sa reprezinte acolo martirii si eroii nostri, prin rugaciunile lor, prin viata lor. De asemenea, sa existe o catehizare prin prezentarea suferintelor si torturilor indurate in temnita Aiudului, tuturor celor ce vin sa se informeze si sa se inchine la locurile acestea sfintite de mucenicii nostri. Nu se pune problema ca cineva sa monopolizeze aceste locuri. Aici nu se poate monopoliza, nu poate interveni nimeni care sa profite de pe urma sacrificiului lor, pentru ca este blestemul lui Dumnezeu peste tot cel care ar cauta sa deranjeze acest scop maret al eroilor nostri din Aiud. Nu se poate! Este strigator la cer sa cuteze cineva sa-i dea cineva alta nuanta sau coloratura decat numai pentru ceea ce a fost menit: pentru rugaciune, rugaciune si iarasi rugaciune. Numai rugaciunea ne-a dat puterea sa marturisim si sa nu cedam in fata fiarei bolsevice. Aceasta este predania pe care trebuie sa o inmanam generatiilor care vin! Asta asteapta Dumnezeu de la noi, ca sa putem duce mai departe, oarecum, osteneala si truda inaintasilor nostri care s-au nevoit in cazanul acesta al Aiudului, la a carui caldura se va cladi acest popor. De aceea orice crestin este bine primit sa aduca acolo, pe cat are dragoste si putere fiecare, din darurile sale. Deja sunt foarte multi credinciosi si din strainatate, de pe tot cuprinsul globului, care sunt doritori sa contribuie la ridicarea acestei manastiri, in numele acelor care au suferit si si-au dat viata pentru Hristos si pamantul acesta romanesc. Chiar m-am gandit sa merg pentru doua luni acolo, la Aiud, daca ma ajuta Dumnezeu si-mi va mai harazi zile, sa stau sa veghez acolo cum am vegheat si la biserica manastirii Petru Voda, unde pana si cei mai mici copii duceau cate o piatra de un kilogram la temelia bisericii. Asa, cu ajutorul lui Dumnezeu, voi fi aici la aceasta temelie, si mare dar de la Dumnezeu ar fi pentru mine sa vad aceasta biserica inaltata si sfintita, dupa care sa pot spune impacat: Acum slobozeste pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau in pace.
(extras din numarul 6 al revistei ATITUDINI)
O biciusca pentru intelectualii sado-masochisti de sub Andrei Plesu. Fisa de cadre a “anticomunistului” “de cand se stie” el. DOCUMENT CC al PCR vs INDUSTRIA MINCIUNII GDS. PLUS: Fisa DIE a fostei directoare ICR Catrinel Plesu
Nu stiu ce i-a facut Gadea lui Plesu, ca nu ma mai uit la televizor de ceva vreme. Nu stiu ce i-a facut lui dar cred ca intelectualilor poporului le-a placut. Pentru ca Apelul numarul 1.537.291 al GDS-ului lui Plesu si Brucan se incheie cu: “Cei care semnăm acest apel ne considerăm noi înşine agresaţi.”. Deci le place. Kinky! Inseamna ca mai vor! Basca ca incepe in stil proletar cu “oamenii muncii intelectualii de la sate si orase” (asta e de la mine) “am luat cunoştinţă cu indignare şi revoltă” (asta e de la ei). Am aflat in schimb, pe aceeasi tema, de la emulutul lui, Mihaita Neamtu, o chestie de m-am stricat de ras. Nu va mai consum timpul. Documentul, care contine si citatul lui Mihaita, pentru posteritate, spune totul. Chiar nu le e rusine? NU! 🙂
UPDATE: Vreau sa dau in judecata Antena 3 pentru plagiat! Pentru ca am inteles ca Mihai Gadea a spus despre distinsul tovaras A. Plesu ca a fost “sluga tuturor regimurilor”. Or asta am scris eu despre Liicheanu aka Liigheanu, intr-un editorial care mi-a atras furia sado-masochistilor de pretutindeni (si un proces, cu o pretentie-record de despagubire “morala”: parca 300.000 de roni). Se numea “Profitorul tuturor regimurilor“! Plagiat, clar! Gadea, scoate banii! 🙂
In plus, sesizez o inadvertenta in protestul intelectualilor LGBTQIAKS&M. Cica Gadea l-ar fi acuzat pe Plesu ca “ar fi fost o “sluga” a tuturor regimurilor de dupa 1989″. Wrong! Asa cum am spus si eu: a tuturor regimurilor si punct. Recte, ca tot e rector, mai ales a celui de dinainte de 1989. Ca altfel cum ar fi facut ture la Heidelberg (de doua ori) si si-ar fi petrecut revelionul la Paris cu toata familia, incluisv masinuta din dotare? Pai cum? Uite-asa, ca conferentiar la… SECURITATE! Pe bune! 🙂
PS: Pe blogul sau, https://andrei-plesu.blogspot.ro/, reputatul eseist produce noi dovezi privind colaborarea sa cu regimul comunist si securistii din dotare! Vasile Malureanu stie de ce! 🙂
PS 2 (ultimul): Daca Plesu a fost “anticomunist” de cand se stie, sotia sa, Catrinel, a fost, la fel, antiDIEista de cand se stie? (un exemplu mai jos) 🙂 🙂 🙂
PPS (chiar ultimul): Multumim pentru lista! 🙂
“Am intrat in Partidul Comunist Roman la varsta de 19 ani (1968) si, atat pe linie obsteasca (CA ORGANIZATOR DE GRUPA DE PARTID), cat si pe line profesionala ( ca cercetator la Institutul de Istiria Artei al Academiei de Stiinte Sociale si Politicesi, apoi ca lector universitar la Facultatea de Arte Plastice “N. Grigorescu”) m-am straduit, in ciuda unei sanatati precare ( care ma obliga sa stau, de cativa ani, sub constanta supraveghere medicala), sa fac totul pentru a fi la inaltimea exigentelor epocii noastre, ale politicii noastre din ultimii ani.
Va rog, stimate tovarase Secretar General, sa nu luati raportul de activitate de mai sus drept o lipsa de modestie. El e bilantul firesc de munca al oricarui roman care vrea sa-si serveasca tara cum se cuvine. In lumina acestui bilant, veti intelege cat pot fi de mahnit sa constat ca, dintr-o data, in urma unei imprejurari pe care nu o pot socoti decat accidentala, sunt pus in afara partidului “sectant” si dezlantuit din invatamant si cercetare.” – Guess Who?
Manastirea Putna a infrant Fiscul din Suceava. Larry Watts dezvaluie titlul noului sau volum: “Aliati incompatibili”. Avertismentul axei europene si Spionarea Germaniei. Documente din CC al PCR si de la Universitatea Bucuresti despre dl Plesu si dl “dr” Patapievici
Victoria Manastirii Putna si a Sfantului Stefan cel Mare contra pacatosilor de la Fisc
Mănăstirea Putna a câștigat procesul prin care DGFP Suceava, ca reprezentant al statului român, a contestat, în 2011, dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 14 hectare de teren ce constituie vatra mănăstirii, cuprinzând biserica, muzeul, gospodăria, arhondaricele și anexele.
Următoarea carte a scriitorului, „Aliaţi incompatibili”, va fi lansată în noiembrie, a dezvaluit Larry Watts. Pana atunci, informeaza Ziaristi Online, specialistul american va putea fi gasit la Woodrow Wilson Center, ca cercetator.
Aurel Rogojan: Avertismentul axei europene. Viorel Roman: Spionarea Germaniei
Dupa presedintele Statelor Unite ale Braziliei, alti peste 30 de sefi de state sau guverne, aliate ori prietene ale Statelor Unite ale Americii, au luat act de faptul ca avut comunicatiile – oficiale si private- interceptate de Agentia Nationala de Securitate a S.U.A., liderul mondial al spionajului electronic total.
Titlul si continutul materialului domnului Plesu amintesc, desigur, pentru cunoscatori, de “saturarea de Romania” a “independentistului” “transilvanean” Sabin Gherman. Nu e de mirare: astazi, cand Romania e stransa din ce in ce mai tare in clestele ruso-maghiar (adica ruso-rus), trebuie si agentul partenerului de pact al lui Putin sa se sature de Romania. E si normal, de altfel. Daca ii cer nemtii inapoi milionul de marci primit pe cand era ministru de Externe?
“Elena Ceausescu, vector KGB”. Ce crede Victor Stanculescu, de la Jilava, despre aceasta ipoteza, nascuta din cartea lui Larry Watts, “Cei dintai vor fi cei din urma”. INFO/FOTO EXCLUSIV
“Am înţeles că, deja, lucrarea a început să fie contestată de unii, cu argumentul că autorul s-ar strădui să reabiliteze comunismul românesc. Cred că numai un schizoid ar putea să te bage în NATO şi, totodată, să reînvie secera şi ciocanul la tine acasă. Dar, dincolo de prezumţii bolnave, este cert că scoaterea la suprafaţă, de către Watts, a unor documente înfăţişând România ca un jucător autonom şi de forţă, în politica internaţională, îi deranjează pe unii”, scrie Horațiu Dan-Dumitru in analiza sa publicata de Ziaristi Online sub titlul Larry Watts, adevaratul Ambasador al Americii in Romania, ar merita un premiu al Academiei Romane. Cei din urma vor fi cei dintai: Elena Ceausescu, vector KGB?.
Elena Ceausescu, agenta/vector KGB? Posibil. Pentru a gasi raspunsul la aceasta prezumtie istorica si a va forma propria opinie trebuie insa sa cititi volumele istoricului american Larry Watts, “Fereste-ma, Doamne, de prieteni” si “Cei dintai vor fi cei din urma“. Dar ce crede unul din cei care i-a impuscat pe sotii Ceausescu, generalul Victor Stanculescu, despre aceasta ipoteza si legaturile Elenei Ceausescu cu CC-istii KGB-isti Gheorghe “Gogu” Radulescu, unchiul spiritual al lui Nicolae Manolescu si Ghizela Vass, matusica materiala a lui Bogdan Olteanu? Veti afla, in curand, de la Roncea Ro, unde veti vedea si imagini cu Victor Stanculescu in inchisoarea-spital de la Jilava.
Sursa foto de Arhiva: Stirea.wordpress.com
Bomba-intelectuală Manolescu explodează pe treptele revistei „Tribuna” din Cluj. Mircea Arman: „Nu sunt intelectuali doar Manolescu – discipolul lui Gogu Rădulescu, Liiceanu, Pleşu, Băsescu, Patapievici şi toţi cei care le cară trena”
de Ion Spânu
Noul redactor-şef al revistei „Tribuna” din Cluj este Mircea Arman, doctor în filologie, autorul unei monumentale „Istorii critice a metafizicii occidentale” şi al unor traduceri fundamentale din Martin Heidegger [primul traducator in romaneste a lucrarii lui Heidegger Sein und Zeit – si membru al Uniunii Scriitorilor din Romania – Filiala Cluj nota Roncea.Ro]. După numirea sa prin concurs la conducerea cunoscutei reviste, al cărei fondator a fost Ioan Slavici, Nicolae Manolescu [pensionabilul de la UNESCO – nota Roncea.Ro] a reacţionat violent într-un articol publicat în ultimul număr al revistei „România literară”, anunţând astfel începutul unui conflict de lungă durată. [Personajul care a pierdut concursul generand atacul gastii CPEx-istului CC al PCR si KGB Gogu Radulescu este un oarecare Ovidiu Pecican, membru fondator al Asociatiei anti-crestine “Solidaritatea pentru Libertatea de Constiinta” – nota Roncea.Ro.]
Pentru a afla mai multe amănunte despre culisele acestuia, dar şi pentru a vedea care este proiectul noii echipe manageriale de la „Tribuna”, l-am invitat să răspundă întrebărilor noastre chiar pe Mircea Arman.
„Manolescu a rămas discipolul lui Gogu Rădulescu”
Ion Spânu: În mod surprinzător, chiar după primul număr de când aţi fost numit la conducerea revistei „Tribuna”, aţi avut parte de un atac extrem de dur din partea lui Nicolae Manolescu. Ce credeţi că l-a deranjat atât de mult pe preşedintele Uniunii Scriitorilor, încât să fie atât de virulent în articolul „Noua direcţie a Tribunei din Cluj”, apărut în ultimul număr al „României literare”?
Mircea Arman: Domnule Spânu, voi intra direct în subiect. Pe acest domn îl deranjează faptul că nu mai poate controla revista „Tribuna”, că oamenii săi au fost eliberaţi, prin decizia mea, din consiliul ştiintific consultativ al revistei. Au intrat în locul unor vechi culturnici şase academicieni. După câte am auzit, domnul Manolescu este extrem de frustrat că nu este primit ca membru titular în Academia Română. E problema sa, aşa cum „Tribuna” e problema mea, iar părerea dânsului despre mine nu are nici o valoare, eu mă ocup cu filosofia, nu sunt literat, iar în filosofie domnul Manolescu e necalificat. Nu mai vorbim de faptul ca dânsul e discipolul lui Gogu Rădulescu câtă vreme eu sunt al lui Anton Dumitriu.
Am observat că Nicolae Manolescu se teme, oarecum, de anunţata dvs. „revoluţie” de la „Tribuna”, scriind că înţelege cam unde „bate”. Unde bate, domnule Mircea Arman?
Bate cam spre falimentul literaturii române, spre falimentul incredibil al tuturor revistelor USR, al USR ca instituţie, bate către acte şi fapte cu iz penal (o spun în calitatea mea de jurist) şi bate, în special, pe chestiunea valorii, a celei autentice, nu pe cea fabricată de găşti. Dacă doreşte dl. Manolescu putem intra în detalii, detalii care ar putea alerta autorităţile competente ale statului român. Nu mă feresc…
„Nu vreau să accept oameni de cultură «făcuţi», cosmetizaţi, lăudaţi şi promovaţi pe nemerit, pe interese, pe motive politice, pe gaşcă”
Totuşi, un cititor avizat îşi dă seama uşor că „deranjul” domnului Manolescu a fost provocat de acest pasaj din editorialul dvs. din „Tribuna”: „Cultura română se află la un moment de răscruce al existenţei ei. Nu cunoaştem o perioadă mai tulbure, mai lipsită de elementul de valoare decât cea pe care o trăieşte cultura noastră după Revoluţia din 1989”. Este, aici, o trimitere directă la Manolescu, cel care a condus, după 1989, Uniunea Scriitorilor?
Nu neapărat, era o constatare cu valoare generală, pentru că filosofia operează cu conceptul, adică cu generalul. Literaţii au mania de ”a citi printre rânduri” şi, de cele mai multe ori, se încurcă, ajung prin instanţe, ajung să fie condamnaţi. Nu mă interesează ce a făcut x sau y, din ce gaşcă face parte, nici nu cunosc şi nici nu vreau să cunosc aceste găşti, dar vreau ca în această cultură să primeze valoarea, să triumfe adevărul. Sună idealist, nu?
Ei, chiar şi aşa, voi continua să îmi exprim liber ideile, crezul; nimeni, toţi manoleştii din lume nu vor reuşi să mă oprească. Luther avea o vorbă: „Tue recht und scheue niemand”! Atât timp cât îmi fac munca corect, cu dăruire, nu mi-e teamă de nimic, oricâte vorbe şi acuze nefondate s-ar vântura. Pe de altă parte, nu vreau să accept oameni de cultură ”făcuţi”, cosmetizaţi, lăudaţi şi promovaţi pe nemerit, pe interese, pe motive politice, pe gaşcă. Nu sunt venit cu hârzobul de pe altă planetă, domnule Spânu, nu sunt un naiv, sunt avocat. Dar am confortul material şi psihic de a nu ceda, de a nu putea fi ”adus în rând” de nimeni şi nimic. Cu remuneraţia de la „Tribuna” îmi pot schimba două becuri la maşină în service-ul specializat. Nu vreau să epatez, nici să jignesc scriitorii şi alţi oameni care nu sunt îndestulaţi material în această ţară. Spun asta spre a arăta că nu pot fi şantajat. Nu am fost securist sau colaborator al securităţii, am refuzat să mă fac membru de partid, nu am nevoie de nici un hatâr din partea nimănui, nu vreau bani, nu vreau funcţii. Sunt, însă, însetat de adevăr. Chiar dacă sună patetic, asta e.
„Nu sunt intelectuali doar dl. Manolescu, Liiceanu, Pleşu, Băsescu, Patapievici şi toţi cei care le cară trena”
În acelaşi text, incriminat de Nicolae Manolescu, atacaţi direct grupul de la Păltiniş, numindu-i pe cei ce se revendică astfel „epigoni ai lui Constantin Noica”, acuzându-i, în acelaşi timp, de „sete de putere şi arghirofilie”. Le spuneţi tot lor că eseurile şi „cărţuliile” semnate de ei „nu vor edifica vreodată vreo cultură”. Vă rog să dezvoltaţi acest subiect, întrucât pe marginea lui vă acuză Manolescu de „ură faţă de marii intelectuali şi scriitori de astăzi”, care „se bucură de recunoaşterea unor merite” de care dvs. n-aţi fi avut parte. Sunteţi invidios pe cineva?
Nu ştiu de unde vorba asta cu ”intelectualii”. Care intelectuali? Nu înţeleg. Sunt unii mai intelectuali decât alţii? Dacă se referă domnul Manolescu la filosofie, care e regina culturii, e de înţeles să vorbească de intelectuali, dar dânsul nu intră în categorie; ce e critica literară decât idee la mâna a zecea etc… şi dacă vom continua aşa nu sunt intelectuali nici juriştii, nici medicii, nici inginerii, economiştii şi toate celelalte categorii care au urmat diferite specializări şi excelează în ele, sunt întelectuali doar dl. Manolescu, Liiceanu, Pleşu, Băsescu, Patapievici şi toţi cei care le cară trena, cei care, în opinia mea, sunt născuţi slugi şi care se vor ofusca foarte tare când vor citi aceste rânduri.