Doamne, apără poporul român.
Ai grijă de el şi
apără-l!
El este al tău
cu blândeţea lui de miel
şi cu răbdarea lui de taur
cu omenia lui
de floare de zăpadă
ce se vede pe geam, Doamne,
pe fereastră şi pe libertate!
Doamne!
poporul meu nu se spală de mine!
Eu nu mă spăl
de poporul meu!
Dacă-mi vine alt miros
decât mirosul lui,
mă spăl pe mâini
numai de propriile mele mâini
şi mă las legat
de boarea de zăpadă
a poporului meu.
Mărul se poate spăla
numai de măr,
de pomul mărului nu! De pom nu!
Apără, Doamne, poporul român
şi nu te spăla de el!
Pe maică-mea
care m-a născut pe mine
am dăruit-o poporului român.
Dăruieşte-ţi, Doamne,
pe Maica-Ta, care te-a născut pe Tine,
poporului român!
Interviuri video:
„Cel mai frumos catren, de-aş fi în stare să-l scriu vreodată, ar avea patru versuri: Eminescu, Grigorescu, Enescu, Brâncuși” – Din dragoste pentru Nichita (inregistrare TV cu Nichita Stanescu via Irina Monica)
“Luceafarul unora li se pare ‘greoi’. Dar si Muntii Carpati sunt destul de greoi, va rog sa ma credeti. (…) Prima bolta spirituala a limbii romane este Luceafarul.”
In Memoriam Nichita Stanescu (31 martie 1933, Ploiești – 13 decembrie 1983, Spitalul Fundeni, Bucuresti)
Toleranti, excesiv de ingaduitori, in fata minciunii, a scenariilor rocambolesti, a jignirilor si a insultelor chiar, cu mentalitate de perdanti, de delasatori si de blegi, guvernantii romani au tacut! Sa nu fie probleme! Cica, sa fie bine si pace! Oare au fost, in urma atator compromisuri, atator cedari, pacea si binele dorit? Categoric, nu! Ungaria a stat mereu, amenintatoare, cu sabia scoasa si cu cutitul la spate, pentru a ne ataca.
Nu de alta, dar când a fost invitat să dezbată chestiuni arzătoare – despre comunism! – cu intelectuali precum Paul Gottfried sau Larry Watts, VT a fugit cu coada bibliografică între picioare. De parcă ar fi văzut-o pe Medusa. Iată o mostră de gelatinitate estivală:
Vineri seară, 13 septembrie, la Sala Palatului, în pauza concertului susţinut de London Philharmonic Orchestra are loc lansarea cărţii VITRINĂ ŞI CULISE de Grid Modorcea
Profesorul si artistul plastic Mircia Dumitrescu, (link Profesionistii), membru de onoare al Academiei Romane, lanseaza, joi, 12 septembrie, la Sala Dalles, o expozitie-eveniment, realizata impreuna cu dr. Horia Muresian si poetul Eugen Suciu. In aceeasi zi, de la orele 18.30, Mircia Dumitrescu va povesti tinerilor despre Nichita si prietenia sa cu marele poet de la a carui nastere s-au implinit anul acesta 80 de ani.
Protocronismul este o prioritate in raport cu ideea de sincronism. Adica, noi nu gafaim in urma altora, ci putem cateodata lua startul inaintea lor. S-a spus ca aceasta conceptie protocronica este falsa fiindca noi am intrat in cadrul culturii moderne, dupa alte popoare, deci nu putem da lucruri noi inaintea acelora, din moment ce am venit dupa ele. Aceasta este o judecata…
În captivitatea istoriei. Această parafrază din titlu la celebrul îndemn al neo-kantienilor de întoarcere la Kant (Zurück zu Kant!), îl are, de astă dată, drept călăuză, în ce-l priveşte pe Dante, pe Edgar Papu.
În analiza importanţei artei, Edgar Papu întreprinde o interesantă paralelă între Faust şi meşterul Manole. El porneşte de la premisa că după cum simbolul aspiraţiei către cunoaştere îşi află cea mai înaltă expresie în persoana lui Faust, tot astfel năzuinţa opusă îşi găseşte cel mai desăvârşit purtător în făptura mistică a Meşterului Manole.
Astazi, 30 martie 2013, se implinesc 20 de ani de la moartea marelui carturar roman de valoare universala Edgar Papu (1909 – 1993). Coincidenta istorica face ca tot intr-o zi de 30 septembrie, insa in urma cu 24 de ani, sa mearga spre Ceruri un alt mare carturar al culturii romane, pe deasupra si nevolnic monah, Parintele Nicolae Steinhardt. Nicolae a ales calea Rohiei. Edgar Papu a fost crestinat la catolicism de rit oriental de insusi Monseniorul Vladimir Ghica – declarat chiar zilele trecute “martir pentru credință” de către noul Papa Francisc – si s-a casatorit cu Angela, fiica de preot ortodox (foto dreapta). Ce-i mai leaga pe cei doi: amandoi s-au nascut evrei, amandoi s-au crestinat pe pamant romanesc, amandoi au facut inchisoare politica, fiind eliberati cu decretul din 1964, de dupa desovietizarea structurilor de forta, amandoi au iubit poporul roman si amandoi au suferit pentru Romania. Amandoi au lasat o mostenire inestimabila acestui neam, in care s-au izbavit.
In absenta oricaror manifestari culturale omagiale pe masura staturii impresionante a eseistului si criticului literar Edgar Papu, portalul Ziaristi Online propune cititorilor sai o serie de articole comemorative care sa atinga personalitatea acestui geniu al Romaniei, a carui memorie este terfelita si azi, de aceeasi si aceeasi dusmani ai poporului roman.
Considerat “parintele protocronismului romanesc” modern, dupa Hasdeu (“Etymologicum magnum Romaniae”) si Densusianu (“Dacia preistorica”), Edgar Papu a fost supus unui adevarat linjas pe termen lung, de cele mai multe ori cei care il executau fiind total lipsiti de orice cunostinta asupra operei si valorilor exprimate de marele ganditor. Ce este asadar protocronismul (gr. protos – primul și chronos – timp)? Sintetizat, este “un curent de idei care urmărește să pună în valoare anticipările creatoare pe plan universal în domeniul culturii și civilizației, pe care orice popor le poate revendica”. Sau: “o constatare de bun simţ, o realitate culturală prezentă în oricare formă de comparatism care admite realitatea evoluţiei paradigmelor culturale de-a lungul istoriei” (Theodor Codreanu). Conform acestui curent, continuitatea romaneasca si crestineasca pe acest pamant a contribuit definitoriu si primordial la dezvoltarea civilizatiei europene.
Parintele Staniloae avea sa explice despre prefacerile europene dupa nasterea, crucificarea si invierea Mantuitorului nostru Iisus Hristos: “Din Filipi, Apostolul Pavel şi însoţitorii lui au dus creştinismul şi în alte oraşe macedonene, între care şi în Tesalonic şi Bereea (Fapte, cap. 17) care până azi purtând numele de Veria este locuit aproape în întregime de macedoneni. Aceşti macedoneni erau traci, care purtau şi numele de besi. Besii se întindeau şi dincolo de Bosfor, în Bitia, sub numele de Biţi. Troia era unul din oraşele lor. Ei erau în fond un neam romanic, ca dovadă stă faptul că Enea, nepotul lui Priam, plecând din Troia după ce a fost cucerită de traci, se duce în Italia, unde întemeiază Roma. Dar o dovadă despre romanitatea acestor traci sau besi este şi faptul că numai ei rămân după plecarea armatelor romane din Dacia, şi apoi din sudul Dunării, vorbitori ai limbii romane, câtă vreme în Grecia, Egipt, Asia Mică, această limbă s-a pierdut.” (“De ce suntem ortodocsi”, Revista „TEOLOGIE ŞI VIAŢĂ” Nr. 4-8, 1991, via Roncea Ro).
“Inaintea gloriei care a fost Grecia si Roma, inainte chiar de primele orase ale Mesopotaniei sau a templelor de-a lungul Nilului, au trait in valea de jos a Dunarii si la poalele Balcanilor oameni care au fost primii in arta, tehnologie si comert la mare distanta”. Paradoxal, pentru detractorii teoriei protocronismului, acest citat nu-i apartine lui Edgar Papu si nu a fost publicat pe vreun site “extremist”, “tracoman”, “dacoman” sau “national-comunist” ci este reprodus din New York Times ( NYT – 30 noiembrie 2009) si este scris de John Noble Wilford, care afirma, prezentand expozitia internationala “The Lost World of Old Europe: the Danube Valley, 5000-3500 B.C. – see also Origins: A History of Beginnings.” ca “civilizaţia europeană a început la poalele Carpaţilor” (Enciclopedia Romaniei online).
Teoria incriminata de dusmanii de ieri si azi ai Romaniei a fost creionata de Edgar Papu pentru prima oara in eseul „Protocronismul românesc” (Revista “Secolul XX”, 1974) si explicata mai pe larg in lucrarea “Din clasicii noştri” (Editura Eminescu, Bucuresti, 1977). Dezvoltata ca un curent cultural, teoria lui Edgar Papu avea sa fie anihilata de la cel mai inalt nivel al Partidului, printr-un personaj funest, care s-a dovedit ulterior a fi un veritabil agent sovietic, disparut misterios din Romania dupa 1989, dupa inscenarea propriei inmormantari: Gheorghe (Gogu) Radulescu, vicepreședinte al Consiliului de Stat al României Socialiste, membru al Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist din Romania (foto dreapta, amuzandu-l pe N. Ceausescu).
Denigratorii lui Edgar Papu au sustinut si reafirmat incontinuu ca protocronismul reprezinta platforma de edificare a “national-comunismului” lui Ceausescu. Dar faptele demonstreaza cu totul si cu totul altceva: profesorul Theodor Codreanu arata: “În nr. 2/1986 al revistei România literară, Gogu Rădulescu publica, erijându-se în cunoscător, articolul “Profesorii mei de limba română”, în care nu numai că nu adopta protocronismul ca ideologie partinică, dar îi aducea grave acuze, între care şi aceea că a readus „prezenţa ideilor de extremă dreaptă în publicistica noastră” (“Edgar Papu si minoratul culturii romanesti”). De altfel, “national-comunistul” Edgar Papu avea sa fie aparat din exil de insusi Mircea Eliade, cel care impartasea aceleasi idei cu nedreptatitul de la Bucuresti: „Nu copiam Europa, nici nu o respingeam – ci ne măsuram cu ea”. “Era Eliade ideolog al politicii culturale a P. C. R., iar Gogu Rădulescu şi Suzana Gâdea anticomunişti?”, se intreaba profesorul Theodor Codreanu.
In urma articolului nomenclaturistului comunist, de infierare a protocronismului, Edgar Papu a fost interzis a doua oara, dupa perioada de detentie ispasita sub acuzatia de “uneltire contra ordinii sociale”. Suzana Gadea, președinte al Consiliului Culturii și Educației Socialiste, interzice aparitia Dreptului la replica al profesorului Edgar Papu la atacul venit din varful piramidei agentilor sovietici. Incepe cea de a treia perioada de marginalizare din viata profesorului, dupa ce o “Comisie Simionescu”, insarcinata cu epurarile in mediul universitar, trasa in 1948 ordinul “sa fie lasat fara statut social” – pentru ca “este un element idealist, mistic, nesigur” -, urmat apoi de incarcerarea sa din 1961. O moarte civila din care, totusi, “neolegionarul” Edgar Papu – “o minune de neam davidic în neamul românesc”, dupa cum il defineste profesorul Ilie Badescu – a inviat si ramane viu, in memoria fiintei culturale si a constiintei nationale. De amintit, intr-o paranteza: Gogu Radulescu este vazut pana in ultimele clipe ale regimului comunist, de-a dreapta lui Ceausescu, in aparitia sa televizata din sediul CC al PCR in care acesta se exprima pe tema evenimentelor de la Timisoara (20 decembrie 1989). In aceeasi seara, Gogu Radulescu avea sa urmareasca o piesa a uneia dintre amantele sale, Valeria Seciu, la Teatrul Mic. Din masina neagra cu numar mic a demnitarului comunist aveau sa coboare, impreuna cu acesta, criticii Zigu Ornea si… Nicolae Manolescu. (Vedeti siCazul Gogu Rădulescu şi Loja de la Comana sub lupa Securităţii. Reteaua din Retea: de la Komintern la Neokomintern si Un document original halucinant. Semnaturile intelectualilor patriei pentru eliberarea lui Gogu Radulescu, membru CPEx al CC al PCR. EXCLUSIV).
Peste ani, acelasi Nicolae Manolescu avea sa contribuie la asa-numitul “Raport Tismaneanu” in care protocronismul era din nou “infierat”, cu aceeasi “manie proletara” ca si in articolul membrului CPEx al CC al PCR, Gogu Radulescu (foto dr.). De notat, ca, exact in acelasi timp in care “apologetul national-comunismului” Edgar Papu isi spunea rugaciunile salvatoare in celulele inchisorilor comuniste in care fusese aruncat, criticul “anti-comunist” Nicolae Manolescu scria: “Literatura realist-socialistă este, prin natura ei, o literatură a valorilor etice, surprinzând mutaţiile profunde, determinate în conştiinţă de ideea socialismului… Înzestraţi cu conştiinţa ştiinţifică a realităţii, scriitorii noştri reflectă cu perspicacitate desăvârşirea făuririi construcţiei noi, socialiste, reflectă chipul omului nou, constructor al societăţii viitorului. Acesta este în primul rând muncitorul comunist. E o mare cucerire a literaturii noastre contemporane zugrăvirea acestui erou al revoluţiei.” (Nicolae Manolescu, ,,Înnoire”, “Contemporanul”, nr. 34/24 aug. 1962.). Si inca: “Partidul i-a ajutat pe scriitori să înţeleagă ce rol le revine în viaţa socială, în lupta pentru construirea şi desăvârşirea socialismului, aportul pe care îl pot aduce la făurirea şi dezvoltarea conştiinţei socialiste şi la distrugerea vechii mentalităţi.” (Nicolae Manolescu, “Contemporanul”, nr. 34, 1964). Delirul continua si in 1965: “Un amplu răsunet au găsit în conştiinţa scriitorilor şi creatorilor de artă cuvintele rostite de tovarăşul Nicolae Ceauşescu de la tribuna celui de al IX-lea Congres al PCR” (Sursa: Cotidianul.ro).
Ca un element de turnesol, se cuvine sa amintim ca, in timp ce Manolescu gireaza si astazi adevarate atacuri la adresa lui Eminescu si a fiintei nationale, ultima carte a profesorului Edgar Papu, la care a lucrat, aproape orb, pana in cea din urma clipa a vietii sale, aparuta postum la Editura Princeps (Iaşi, 2005), îngrijită de fiul sau, Vlad-Ion Papu, si cu o prefaţă de Zoe Dumitrescu-Buşulenga – Maica Benedicta, a fost Eminescu într-o nouă viziune (Vedeti aicicronica profesorului Theodor Codreanu). Eminescu, “omul deplin al culturii românesti” dupa cum il considera colegul sau de crez si generatie Constantin Noica, si despre care Edgar Papu afirma: “Pe plan national, Eminescu se dovedeste un exponent nedezmintit al pamântului nostru.” (www.mihaieminescu.ro).
“Pe Edgar Papu mi l-am închipuit mereu ca pe o copie fidelǎ a icoanei marelui sfânt al Rusiei, Cuviosul Serafim de Sarov. Învǎluiţi amândoi într-o desǎvârşitǎ blajinǎtate a firii omenesti şi dominaţi de o mare evlavie faţǎ de preceptele unei vieţi creştine exemplare, Edgar Papu şi Cuviosul Serafim de Sarov au trecut, fiecare la vremea lui, pragul unic al eternitǎţii pǎtrunşi de acelaşi sentiment al dezmǎrginitei umilenii”, il evoca pe marele disparut esista Magdalena Albu intr-un articol cu titlul Edgar Papu – fluviul unei conștiințe exemplare. ”În ghearele anchetatorilor şi temnicerilor au încăput şi figuri cu totul candide, din specia celor care nu pot omorî o muscă, dar care intrau în programul de decimare, de exterminare a inteligenţei creatoare româneşti”, scria profesorul Mihai Ungheanu despre arestarile lui Constantin Noica, Vasile Voiculescu si Edgar Papu, in lucrarea sa fundamentala, “Holocaustul culturii române“.
“În zilele noastre planeta apare încă dominată de Ananké, cumplita zeiţă a nevoii. Să nu fi ajuns, oare, omul la putinţa de a se elibera din lanţurile ei? Trecută de „păcatele tinereţii”, săvîrşite în trecutul nevîrstnic al secolului XX, omenirea se cere să descopere cel mai preţios dar al vieţii în propria ei conştiinţă. Deoarece adîncul acestei conştiinţe omeneşti cuprinde. în stare matură, comori mai bogate decît tot aurul lumii, valorile lăuntrice sînt chemate să comande şi asupra „situaţiei date”, şi asupra „nevoii”, pe care sfîrşitul de veac le impune, în pragul unui nou mileniu. România este pe cale de-a răspunde unei asemenea cerinţe. Ea dă exemplul unei ţări mici, dar al unui spirit mare, care a învins „imposibilul”. Este încununarea unei calităţi de totdeauna a poporului nostru”, sintetiza Edgar Papu valentele protocronismului in articolul sau “Prolog catre viitor“.
Mentionam ca articolul de mai jos a fost cenzurat, peste ani, de acelasi “anti-comunist” Nicolae Manolescu, la o aparitie in Romania literara. Asadar, in premiera, versiunea integrala despre EDGAR PAPU – LA CEASUL DREPTĂȚII, prezentata de fiul sau, Vlad-Ion Papu, la ceas comemorativ. Marturia memorialistica impresionanta a eseistului Vlad-Ion Papu, care isi propune sa puna in circulatie internationala ideile parintelui sau, si caruia ii multumim in mod deosebit, este urmata de un interviu video din anii ’90, prezentat de Fundatia culturala “Edgar Papu”.
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace pe marele carturar Edgar Papu!
Profesorul Ilie Badescu: “Să facem azi, la 20 din anii de veșnicie ai blândului cărturar „să nu se lepede clipa cea repede ce ni s-a dat”, cum spune poetul, prin darul acestui om nepereche : Edgar Papu, om de legendă și de baladă, minune de neam davidic în neamul românesc.”
După ce refuză oferta de a se înscrie în partidul comunist, găsind că ateismul promovat de către acesta este incompatibil cu sentimentele sale religioase, mai ales că în urma convertirii – sub influenţa Monseniorului Vladimir Ghyka (la al cărui proces de beatificare îşi va aduce şi el mărturia şi în amintirea căruia îl va boteza Vlad pe singurul său fiu) – la catolicismul de rit oriental, este epurat din învăţământ şi nevoit să devină colaborator extern la Institutul de Lingvistică, unde a contribuit la redactarea primului volum al Dicţionarului general al limbii române (1951–1953).
“Ca istoric, sunt absolut sigur ca, mai devreme sau mai tarziu, legitimitatea istorica a Romaniei Mari, in frontierele ei de la sfarsitul lui 1918, va triumfa”, acestea au fost cuvintele cu care s-a incheiat ceremonia de premiere a echipei portalului Basarabia-Bucovina.Info la Gala Premiilor Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania, desfasurata sambata, 23 martie, la Cercul Militar National din Bucuresti. Premiul I, oferit de UZP, a fost dedicat de fotografa Cristina Nichitus Roncea si jurnalistul Victor Roncea romanilor din Basarabia, la aniversarea a 95 de ani de la Unirea provinciei romanesti, “pentru totdeauna” cu “Mama sa, Romania”, cat si apropiatilor care s-au jertfit pentru Moldova de Rasarit.
Premiul I la Sectiunea Presa Scrisa si Online a Premiilor UZP pe 2012, acordat portalului Basarabia-Bucovina.Info, la un an de la lansare, a reprezentant pentru noi o confirmare a faptului ca, desi nu am incarcat inca decat o mica parte din materialul documentar urias rezultat in urma deplasarilor noastre in Rasaritul romanesc, valoarea documentelor inserate, a fotografiilor si imaginilor video este recunoscuta pe merit in corpul profesionistilor mass-media. Am fost si suntem fericiti pentru aceasta confirmare care ne dovedeste necesitatea existentei unor proiecte educative despre spatiul istoric si cultural romanesc in zona multimedia online, de unde se revendica si se formeaza cultura tinerilor de azi. Aceasta in conditiile in care, din pacate, presa scrisa sau tv este, in cea mai mare parte, adepta ignorarii realitatilor istorice si faptice, de zi cu zi, ale romanilor din jurul Romaniei.
Uniunea Ziaristilor Profesionisti, pe langa recunoasterea valorilor si a sentimentelor nationale, a tinut, probabil, sau, daca nu si-a propus acest lucru, a reusit oricum sa amelioreze acest dezechilibru existent in media atunci cand s-a decis sa premieze “reportajul, ancheta publicistică şi articolul de atitudine în slujba promovării/apărării identităţii culturale a comunităţilor româneşti, din afara fruntariilor României”. Gratie Uniunii profesionistilor din mass-media, care are membri la nivel mondial, romanii din toate colturile lumii pot fi acum mai aproape de Basarabia. Ii multumim!
Cum acest premiu este un adevarat “Premiu Oscar al Presei Romane”, se cuvine sa multumim, in egala masura, tuturor celor care ne-au calauzit. Am multumim si multumim in primul rand indrumatorilor nostri de specialitate in acest proiect, profesorului Florin Constantiniu – cu al carui material despre Saptamana Patimilor Basarabiei, o prefata la lucrarea altui regretat istoric si jurnalist, Mihai Pelin, am si lansat acest site: Florin Constantiniu despre Săptămâna patimilor -, apoi academicianului Dinu C Giurescu, de a carui sustinere suntem asigurati in continuare, si profesorului Gheorghe Buzatu, care ne-a facilitat accesul in secretele Arhivelor secrete, atat de la Washington cat si de la Moscova.
Am citit la Raoul Sorban, in capitala sa lucrare “Invazia de stafii” (Editura Meridiane, 2003), pe care mi-a inmanat-o la conacul sau din Stoiana, Cluj, am citit precum ca: “Ungaria a participat la razboiul anti-sovietic cu o armata – a II-a – compusa din 256.000 de combatanti, dintre care cca 150.000 erau romani, iar ceilalti proveneau din randurile altor “nationalitati” (slovaci, svabi, ruteni, etc) Daca la Cotul Donului armata ungara a suferit cea mai dezastruoasa infrangere din intreaga sa istorie moderna, pe planul intern al politicii de maghiarizare, infrangerea militara, cu pieirea a 100.000 de romani, morti si disparuti, a reprezentat un succes in conformitate cu ansamblul doctrinelor ungare de maghiarizare a tarii”.
La 95 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, o sală din Parlamentul României va purta numele cărturarului şi filantropului basarabean Vasile Stroescu, primul preşedinte al Camerei României reîntregite, român născut în Basarabia, luptător pentru apărarea drepturilor românilor şi un promotor al culturii şi educaţiei în limba română în Basarabia, dar şi în Transilvania. Tot azi a avut loc la Parlament si lansarea volumului “Documentele anexării Basarabiei. Corespondenţa diplomatică Paris-Sankt Petersburg 1807-1812″ coordonat de jurnalistul și istoricul George Damian,
Nu stiu ce se ocupa in anul 1973 Domnul Sorin Oprescu, stiu insa ca eu lucram la Muzeul Orasului Bucuresti (Palatul Sutu) la depatamentul muzee case si placi memoriale. Impreuna cu regretatii eminoscologi Alexandru Oprea, Dumitru Murarasu si Pompiliu Marcea am facut documentarea, propunerea si fundamentarea pentru montarea a patru placi memoriale Mihai Eminescu, pe patru cladiri din Bucuresti.
Primele doua placi memoriale urmau a fi amplasate pe cladirile unde a fiintat redactia ziarului Timpul: vechiul Palat Dacia de la intersecia Caii Victoria cu Str Lipscani, unde Mihai Eminescu a lucrat la venirea sa de la Iasi in anul 1877 redactie care ulterior a fost mutata in cladirea situata in Str. COVACI nr. 14.
A treia placa urma sa fie amplasata pe cladirea din Str. Plantelor unde Mihai Eminescu si-a dat obstescul sfirsit.
A patra palca memoriala urma sa fie amplasata pe casa situata pe Str Buzesti nr 5 unde poetul a locuit in doua camere si hol impreuna cu Veronica Micle ce a venit in Bucuresti spre sfirsitul anului 1882.
In anul 1973 casa se pastra intacta. Ca prin miracol scapase din bombardamentul devastator al americanilor in 1944 din zona Caii Grivitei-Buzesti-Gara de Nord
Documentatia alcatuita anterior anului 1973 de eminentul eminescolog Perpesicius (care a orbit, studiind caietele lui Eminescu), atesta faptul ca aceasta cladire din str. Buzesti 5, se afla in forma in care fusese construita initial, fara modificari, deci cu atit mai valoroasa.
Deoarece regimul comunist propusese demolarea acestei cladiri, impreuna cu Nichita Stanescu si alti scriitori am initiat si am declansat o campanie de presa pentru salvarea de la demolare a casei si declararea ei monument istoric, justificata fiind si amplasarea unei placi memoriale care sa protejeze imobil in viitor. Am declarat atunci ca scriitorii vor forma un lant uman in fata cladirii din str Buzesti nr. 5 in cazul in care regimul nu renunta la demolare.
Au aparut articole in Romania Liteara, Luceafarul si Saptamana iar regimul comunist a dat inapoi si a renuntat la demolare. Comunistii au recunoscut ca imobilul trebuie protejat deoarece face parte din patrimoniul national si din memoria colectiva a poporului roman…
Eu am alcatuit textele ce urmau sa fie scise pe fiecare placa memoriala, am obtinut viza cenzurii si in urma documentatiei inaintate, am obtinut aprobarile de la Consiliul Culturii si educatiei socialiste pentru executarea si montarea, a celor 4 placi memoriale.
Nu am obtinut insa si finantarea. Pentru anul 1974, banii nu erau prevazuti in buget.
In 1975 se implineau 125 de ani de la nasterea lui Mihai Eminescu.
Singurul care ne mai putea da banii necesari pentru executarea si montarea placilor memoriale Mihai Eminescu era Ion Gheorghe Maurer.
Impreuna cu Nichita Stanescu am cerut sa fim primiti si am fost primiti de catre Ion Gheorghe Maurer care a ascultat cu atentie argumentatia noastra, a studiat documentatia si ne-a propus un tirg.
Ne va asigura banii necesari pentru executarea si aplasarea a doua placi memoriale Mihai Eminescu din care una sa fie amplasta pe imobilul din str. Buzesti Nr. 5 si a doua pe imobilul din str Covaci nr. 14 in masura in care noi depunem de urgenta documentatia pentru amplasarea a doua placi memoriale pe care le vom monta mai intii: una pe Hotel Union unde a fiintat miscarea socialiata din Romania si alta pe o cladire apropiata de Hotel Union dupa care vom putea monta si placile Eminescu.
Nichita a insistat sa primim finantarea pentru executarea si montarea a 4 placi memoriale Eminescu, deoarece exista aprobarea Consiliului Culurii, insa Maurer nu a fost de acord sa fie amplasata o placa «atit de central» la intersectia dintre Calea Victoriei si Lipscani, ci numai in str Covaci nr 14, «mai la fereala», si nici pe str. Plantelor unde a murit Eminescu in urma unei lovituri cu o caramida in cap.
Am cazut de acord sa montam mai intii placile care amintesc de inceputurile miscarii socialiste caci, altfel, am inteles ca nu ni se permitea sa montam macar cele doua placi memoriale Eminescu. Au fost alocate sumele necesare in bugetul pe 1974.
La inceputul anului 1975, in februarie, au fost executate si montate cele doua placi ce evocau inceputurile miscarii socialiste in Romania iar in vara anului 1975, la combinatul fondului plastic au fost gata si au fost montate in prezenta mea si a lui Nichita Stanescu si placile memoriale Eminecu : una pe cladirea din Str, Covaci, nr 14 si alta pe casa unde a locuit Eminescu impreuna cu Veronica Micle din Str Buzesti nr 5.
Primarul capitalei Azerbaidjanului a demolat cladirea si a ridicat placa pe care statea scris « In aceasta casa a locuit Mihai Eminescu » in decembrie 2010.
Nici placa memoriala amplasata pe imobilul din str. Covaci, unde Eminescu a lucat la ziarul Timpul nu mai exista, a disparut… Stie primarul Azerbaigian unde e dosita.
Poporul roman a devenit o populatie, in mintea vicleana a pradatorilor de bani publici care dupa 1990, au interzis cunoasterea de catre generatiile noi a multor valori nationale ale literaturii romane, ori ale istoriei poporului roman prin excluderea lor din manualele scolare. Memoria colectiva trebuie resetata…
Mihai Eminescu este cel mai elocvent exemplu, fiind sistematic minimalizat, insultat,declarat cadavru politic ce trebuie inchis in debaraua istoriei, inins pe patul lui Procust.
Detractorii lui Eminescu nu realizeaza ca prin acasta umilesc sistematic pe romani si ca romanii nu vor uita aceste umilinte. Ce l-a detereminat pe Domnul Sorin Oprescu sa ingroape adevarul, sa insulte memoria colectiva a poporului roman, sa aprobe demolarea imobilului unde a locuit Mihai Eminescu impreuna cu Veronica Micle, pe care nici chiar comunistii nu l-au demolat?
Mai mult, domnia sa a sustinut in emisiunea lui Stelian Tanase, 3×3, la postul Realitatea Tv ca pe placa memoriala sta scris “Pe acest loc a existat casa in care a locuit Mihai Eminescu” in loc de textul real, compus de mine si scris pe placa memoriala “In aceasta casa a locuit Mihai Eminescu”….. explicind ca Azerbaidjenii de la Petrom au un plan imobiliar de investitii in zona. Sa constituie ineresele imobiliare si financiare ale azerbigienilor de la Petrom un argument convingator pentru Sorin Oprescu care sa justifice, demolarea casei in care a locuit Mihai Eminescu?
Nici Ministrul Culturii nu a intreprins nimic pentru a opri demolarea imobilului, fiind de acord tacit cu acest act de barbarie.
Unde au fost in aceste momente scriitorii romani si conducatorii Uniunii Scriitorilor? Puteau ei opri demolarea formind un lant uman in jurul casei asa cum noi in 1973 i- am amenintat pe comunisti? Ce sa mai vorbim de Asociatiile neguvernamentale ce se pretind a reprezenta Societatea Civila? Au devernit o gaina tacuta, hranita cu boabe de aur din banii publici sau europeni cu firimiturile de la masa pradatorilor vulturi politici autohtoni.
Bucurestiul, a devenit mai sarac, mai cenusiu si mai trist in seara de Sfintul Nicolae a anului 2010.
In ajunul acesei mari sarbatori crestine, bucurestenilor le-a fost furat un reper. Casa in care a locuit Mihai Eminescu din str Buzesti Nr. 5 a fost demolata.
Generatiile viitoare nu vor mai putea afla unde a locuit, a lucrat si a murit Mihai Eminescu, urmele trecerii sale prin acest oras au fost sterse de mina Domnului Doctor Sorin Oprescu si de elanul investitorilor asiatici.
In Germania anului 2010,a distinsei Doamne Angela Merkel, nu ar fi posibila demolarea casei din Frankfurt unde a locuit Goethe. In Franta domnului Sarkozy nu ar fi posibla demolarea atelierului unde a locuit si a creat Brancusi. Ce sa mai vorbim de Italia domnului Berlusconi, unde monumentele istorice sunt protejate, in absolut, de legi valabile inca din vremea lui Mussolini. Numai la noi socialistii iesiti din palaria de scamator tragi-comic a comunistului Ion Iliescu, vopsiti in primari independenti, sau puii lor, Nicolaitii, mai noii capitalisti ai Romaniei imbogatiti prin rapt, isi permit cele mai mari grozavii.
Imparatul Nero a dat foc Romei antice si asa a ramas in istorie.
Secolul XX a fost cel al marilor cataclisme istorice cu milioane de fiinte umane victime, secolul XXI se prefigureaza a fi un secol depravat a carei lume este «cind vesela cind trista » ca in Glosa lui Eminescu.
Mie nu-mi mai ramine decit sa recit GLOSA, atit de actuala, care leaga trecutul de prezent.
Vreme trece, vreme vine, Toate-s vechi si noua toate; Ce e rau si ce e bine Tu te-ntreaba si socoate; Nu spera si nu ai teama, Ce e val ca valul trece; De te-ndeamna, de te cheama, Tu ramâi la toate rece.
Multe trec pe dinainte,
In auz ne suna multe,
Cine tine toate minte
Si ar sta sa le asculte?…
Tu asaza-te deoparte,
Regasindu-te pe tine,
Când cu zgomote desarte Vreme trece, vreme vine.
Nici încline a ei limba
Recea cumpana-a gândirii
Inspre clipa ce se schimba
Purtând masca fericirii,
Ce din moartea ei se naste
Si o clipa tine poate;
Pentru cine o cunoaste Toate-s vechi si noua toate.
Privitor ca la teatru
Tu în lume sa te-nchipui:
Joace unul si pe patru,
Totusi tu ghici-vei chipu-i,
Si de plânge, de se cearta,
Tu în colt petreci în tine
Si-ntelegi din a lor arta Ce e rau si ce e bine.
Viitorul si trecutul
Sunt a filei doua fete,
Vede-n capat începutul
Cine stie sa le-nvete;
Tot ce-a fost ori o sa fie
In prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zadarnicie Te întreaba si socoate.
Caci acelorasi mijloace
Se supun câte exista,
Si de mii de ani încoace
Lumea-i vesela si trista;
Alte masti, aceeasi piesa,
Alte guri, aceeasi gama,
Amagit atât de-adese Nu spera si nu ai teama.
Nu spera când vezi miseii
La izbânda facând punte,
Te-or întrece nataraii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teama n-ai, cata-vor iarasi
Intre dânsii sa se plece,
Nu te prinde lor tovaras: Ce e val, ca valul trece.
Cu un cântec de sirena,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca sa schimbe-actorii-n scena,
Te momeste în vârteje;
Tu pe-alaturi te strecoara,
Nu baga nici chiar de seama,
Din cararea ta afara De te-ndeamna, de te cheama.
De te-ating, sa feri în laturi,
De hulesc, sa taci din gura;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Daca stii a lor masura;
Zica toti ce vor sa zica,
Treaca-n lume cine-o trece;
Ca sa nu-ndragesti nimica, Tu ramâi la toate rece.
Tu ramâi la toate rece, De te-ndeamna, de te cheama: Ce e val, ca valul trece, Nu spera si nu ai teama; Te întreaba si socoate Ce e rau si ce e bine; Toate-s vechi si noua toate: Vreme trece, vreme vine.
December 13th, 2016 
VR 
Posted in 
Tags: 
