Institutul “Fraţii Golescu” pentru românii de pretutindeni organizează împreună cu partenerii săi, joi, 2 iunie 2016, orele 18.00, la Clubul Ţăranului Român din cadrul Muzeului Ţăranului Român, omagierea Dreptului între Popoare al Statului Israel, românul Traian Popovici, fiu de preot, primar de Cernăuţi şi salvator a circa 20.000 de evrei (conform plăcii de pe mormântul său, 25.000 – vezi Wikimedia).
Evenimentul cuprinde şi premierea ziariştilor Radio România Simona Lazăr şi Valentin Ţigău cu Premiul “Mile Cărpenişăn” de către Civic Media şi Basarabia-Bucovina.Info. Ceremonia va fi oficiată de către reputatul jurnalist Corneliu Vlad împreună cu avocatul Mihai Nicolae, preşedintele Institutului “Fraţii Golescu”. Premiul, anunţat pe 3 mai, de Ziua Libertăţii Presei, este conferit In Memoriam Mile Cărpenişan şi se acordă pentru al şaptelea an consecutiv.
Evocarea primarului TraianPopovici, la 70 de ani de la încetarea sa din viaţă va fi urmată de proiectarea filmului documentar “Adeverinţă pentru viaţă” realizat de Iurie Levnic,
directorul Centrului Bucovineean de Artă pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Românești din Cernăuți.
Potrivit biografilor evrei ai lui Traian Popovici, fiul de preot ortodox a fost un primar cu puternice sentimente naţionaliste. Născut în Bucovina la 17 octombrie 1892 el a murit din motive mai puţin cunoscute în urmă cu 70 de ani, la 4 iunie 1946, la nici 54 de ani şi la 3 zile de la executarea “lotului” Ion Antonescu de către bolşevici. În 1969, Institutul Yad Vashem îl proclamă Drept între Popoare, pentru contribuţia sa definitorie la salvarea a mii si mii de evrei, devenind primul român ale cărui merite deosebite din perioada războiului sunt recunoscute de Israel. Între cei 60 de români ce poartă această distincţie se mai află Regina Mamă Elena şi Raoul Şorban. Alţi români sunt omagiaţi la secţiunea Moldova.
Conform Wikipedia, la cererea lui Traian Popovici, “mareșalul Antonescu, a consimțit la o exceptare de până la 20.000 de suflete de la evacuare, printr-o convorbirea telefonică cu guvernatorul, acesta ordonând sistarea deportărilor pe o perioada de 4 zile pentru întocmirea listelor acestora.
Descrierea comunicării acestei hotărâri:
Scena dramatică pe care am trăit-o în clipa când le-am adus vestea de nădejde, o socot cea mai solemnă, cea mai mișcătoare din viața mea și nu cred ca viitorul să-mi fi rezervat o alta mai măreață.Rabini bătrâni, intelectuali de toate vârstele, fruntași din toate compartimentele vieții sociale, negustori, muncitori, cu un cuvânt întreaga suflare, a izbucnit în plâns alinător, a îngenunchiat binecuvântând pe Dumnezeul lor, mulțumind cerului pentru îndurare, Mareșalului pentru grație, iar mie încercând să-mi sărute mâinile, picioarele și pulpana hainelor. Nu totdeauna lacrimile rușinează pe un bărbat. În clipa aceea, emoționat de această izbucnire spontană de gratitudine, m-au podidit lacrimile și am plâns și eu, „părintele orașului”.
— Traian Popovici, “Spovedania”
În baza a 179 de liste, numite “autorizații Calotescu”, 5619 capi de familie, însumând 16.569 de persoane din ghetoul din Cernăuți au fost salvate de la deportare. Alți 3120 de evrei au primit “autorizații Popovici”, ce le-au permis să se întoarcă în casele lor după ce fuseseră forțați mai înainte sa se mute în ghetou.”
Astăzi, 21 Mai, de Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor, s-a înfăptuit sfinţirea monumentului celor 250.000 de romani jertfiţi la Cotul Donului în 1942, în Marele Război îndreptat împotriva bolşevismului ateu şi pentru Reîntregirea Naţională, ne informează Victor Dogaru, care ne oferă şi fotografia de mai sus.
În frumoasa imagine de la evenimentul de dezvelire a Troiţei îi avem, de la stânga la dreapta, pe domnul General (r) RADU THEODORU (92 de ani, autorul celebrelor carţi “România ca o pradă” şi “Urmaşii lui Attila” – PDF), în costum naţional pe unul dintre ultimii supravieţuitori ai bătăliei de la Cotul Donului, ION NICĂ PAIU (95 de ani) şi pe General (r) dr. FLORIAN TUCĂ (87 de ani, cunoscut istoric militar).
Iniţiativa ridicării primului monument comemorativ în memoria ostaşilor români morţi la Cotul Donului aparţine inimosului şi neobositului general Radu Theodoru, fiind susţinută de Părintele Arhimandrit Mihai Muscariu de la Sfânta Mănăstire Comana, cât şi de alţi patrioţi. Dezideratul final este înălţarea unei Troiţe chiar pe locul bătăliei, unde pe locul de veci al atâtor români nu se află ridicată nici măcar o cruce.
Detalii, pe site-ul realizat de Emilian Stoenică, CotulDonului. Acţiunea domnului General Radu Theodoru a fost inspirată de lucrarea “Cotul Donului 1942: eroism, jertfă, trădare” (Chişinău, 2012) promovată de energicul cercetător basarabean dr. Vasile Şoimaru şi la Bucureşti şi realizată de acesta împreună cu Iosif Niculescu, Gheorghe Pârlea şi Roxana Iorgulescu-Bandrabur, la 70 de ani de la bătălia împotriva duşmanului bolşevic.
În continuare redăm un fragment emoţionant din acestă lucrare, extras din capitolul IV al cărţii, intitulat „Ei au supravieţuit măcelului de la Cotul Donului. Şi încă sunt în viaţă, ca să ne povestească…” şi semnat de învăţătorul Gheorghe Pârlea. Reportajul a fost realizat în vara lui 2012 în două sate din judeţul Iaşi.
Să scrieţi că… am dat mâna cu dom’ Mareşal Antonescu!
„Între supravieţuitorii luptelor de la Cotul Donului şi Stalingrad, patru dintre ei trăiesc, cu privilegiul unui supliment de vârstă dăruit de Cel de Sus, în comuna Mirosloveşti, judeţul Iaşi. Bravii ostaşi de la Cotul Donului îşi duc povara bătrâneţii depănându-şi amintirile de război pe băncuţele de la poarta gospodăriilor aflate acum în grija copiilor, ajunşi şi ei în pragul neputinţei aduse de vârstă.
În satul Soci din comuna amintită îşi au gospodăriile Ion (Nică) Paiu, de 92 de ani, şi Mihai Dascălu, de 91 de ani, iar în satul Miteşti, fraţii Eugen şi Vasile Isachi, primul de 91 de ani, iar celălalt de 92 de ani. Faptul de a-i prinde în viaţă chiar în acest an comemorativ al luptelor amintite şi de a-i intervieva ne-a prilejuit o emoţionantă lecţie de istorie vie, dincolo de răceala abstractă a documentelor.
Fraţii Vasile şi Eugen Isachi îl aveau pe Frontul de la Răsărit şi pe cel de-al treilea frate, pe Ion, care n-a avut norocul să scape cu viaţă. L-a sfârtecat o schijă undeva în Bucovina, în timpul retragerii. Cei doi fraţi întorşi acasă au fost şi ei răniţi la picioare şi la mâini. «Era să fim ca-n poezia aceea a lui George Coşbuc: Trei, Doamne, şi toţi trei!», ne surprinde veteranul. Şi tot el ne înştiinţează: «Dar să ştiţi, măi băieţi – între «băieţii» cărora li se adresa, doi trecuseră binişor de 60 de ani – că la Mirosloveşti a fost o mamă care şi-a smuls părul din cap strigând: Trei, Doamne, şi toţi trei!». Şi moş Eugen, schiţând o grimasă ce tindea spre plâns, le pronunţă numele celor trei flăcăi mândri ca brazii, căzuţi tustrei la Cotul Donului: Ion, Gheorghe şi Costache Păduraru. Apoi, bătrânul veteran, atins în zona aceea sensibilă a memoriei sale, născută din cea mai crudă experienţă umană, schimonosit de accesele de plâns, ne uimeşte prin trăinicia faptelor asimilate în mintea omului simplu. «Am văzut iadul pe pământ. Trăgeam cu puşca doar să alung moartea; moartea era rusul. Tovarăşul meu bun, soldatul Potop Alexandru, şi-a prăpădit de tot tăria şi s-a împuşcat singur în cap, ca sa moară repede. Pe dom’ colonel Gumă l-au luat prizonier sub ochii mei. Priveam din tranşeu, cu cei care mai erau vii, cum l-a prins ceata de partizani ruşi. Colonelul avea deja infiptă în spate ţeava de automat rusesc şi n-avea-ncotro. Dacă trăgeam, murea de glonţul nostru. La câteva ceasuri mai încolo, într-un răgaz pentru adunat răniţii, că erau gemete şi strigăte de ajutor şi în româneşte, şi în ruseşte, ne-am repezit, în atac condus de dom’ capitan Armeanu, ca să-l salvăm pe colonel. Îşi săpa singur groapa. Asta făcea ofiţerul nostru când l-am găsit. Am pus ruşii pe fugă, dar l-am lăsat zălog morţii pe dom’ căpitan Armeanu, în prăpădul care tocmai pornise, cu tancurile şi aviaţia. O schijă cât un grăunte îl nimeri chiar în inimă. Aproape nu se vedea pe unde i-a înţepat pieptul. Au murit atunci şi dom’ locotenent cololonel Sorescu, şi sublocotenentul Popescu… Of! A fost mai grea lupta la retragere decât la înaintare. Doamne! Cum se mai ruga la mine un soldat basarabean, cu pântecele flenduri, să-l împuşc! Şi n-am putut …». De-aici încolo n-a mai putut scoate nicio vorbă moş Eugen. Plânsul său ne-a copleşit şi pe noi. Ne simţeam vinovaţi că am răscolit jarul din sufletul celui pe a cărui suferinţă trăim fără merite care să ne pună în cumpănă viaţa. La plecare, i-a revenit puterea ca să strige dupa noi, cu o nedisimulată mândrie: «Să scrieţi că… am dat mâna cu dom’ Mareşal Antonescu!». (Sursa: Historia)
Pe un site dedicat memoriei artistului, scriitorului si luptatorului Raoul Sorban am descoperit un interviu foarte interesant realizat de Costan Mandrila, in care marele umanist, descendent al unei familii nobiliare romanesti din Transilvania, dezvaluie ca Imnul Israelului este “Cucuruz cu frunza-n sus”, cules de tatal sau, compozitorul Guilelm Sorban, autorul cunoscutelor melodii pe versuri de Eminescu, “Mai am un singur dor” si “Pe langa plopii fara sot”. Redau mai jos acest interviu memoriabil insotit de mai multe articole comemorative de pe portalul RaoulSorban.Ro care constat ca are si Pagina de Facebook.
Ancheta cotidianul.ro, în colaborare cu ziaristionline.ro, scoate la iveală dovezi concrete ale jafului de la ICR sub mandatul lui H-R Patapievici: editarea unor cărţi care zac şi acum în depozit, plata unor publicaţii care să scrie pozitiv despre ICR, acordarea de bani pentru traducerea discreţionară a unor clienţi ai ICR etc. Aceasta in timp ce Basescu si Boc taiau de zor din pensiile batranilor si alocatiile copiilor. Cineva trebuie să răspundă pentru jaful acesta înfăptuit de ICR sub conducerea lui H.-R. Patapievici, instituţie care ajunsese la un buget de aproape 15 milioane de euro anual!
De mai multe decenii, chiar şi în prezent, materialele „Procesului” desfăşurat sub tutela „Tribunalului Poporului” din Bucureşti (6-17 mai 1946), reunite în 148 de dosare (în total – peste 30 000 file), investigate integral de prea puţini istorici, alcătuiesc încă o arhivă operativă. Ceea ce înseamnă că urmărirea „criminalilor de război” din 1946 poate fi oricând reluată, desigur tot împotriva victimelor de atunci, deşi, în raport cu infamiile fostelor autorităţi şi ale „judecătorilor” de odinioară, faţă cu redesfăşurările istoriei, se impune, dacă nu rejudecarea, anularea „Procesului”!
Buzatu cumpără două carnete noi, necompletate, unul de membru al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice şi altul – o legitimaţie KGB. La insistenţa lui cumpăr o căciulă de general cu stema sovietică în faţă (aici este foarte frig şi eu am venit cu o şapcă subţire)… Din acest moment, 23 aprilie 1992, există un document oficial în care se consemna acordul părţii ruse de a ne înapoia documentele care fac parte din fondul arhivistic naţional al României.
Ai transmis, domnule MUSTAŢĂ, cu suflet uriaş reportaje dintr-un colţ de patrie în altul, ai spart atâtea inerţii ca să domine Adevărul, Dreptatea şi Frumosul, te-ai expus, cu suflet mare de român, cu verbul şi cu mintea împotriva atâtor răutăţi care nu conteneau şi nu contenesc să ne lovească cu lănci otrăvite, conştient că o Cetate, o ţară se apără, nu cu tăcere, nu cu laşitate, nu cu ascundere în turnuri de fildeş, sau mai rău, cu afundare în frivolitate şi promiscuitate, ci cu atitudine deschisă, cu pieptul drept în faţa furtunii.
“Cei dintâi vor fi cei din urmă, continuarea volumului “Fereşte-mă, Doamne, de prieteni“, se constituie într-un demers absolut necesar a istoriei recente a României ca actor pe scena internaţională. Şi de această dată, Larry Watts ne oferă un studiu chintesenţial, vital pentru a ne apropia de adevărul aflat în spatele uimitoarei apoteoze a regimului Ceauşescu în 1978, şi transformărilor survenite până în ajunul prăbuşirii acestuia, incapabil de acomodare la o nouă conjunctură internaţională, în 1989. “
“Ca istoric, sunt absolut sigur ca, mai devreme sau mai tarziu, legitimitatea istorica a Romaniei Mari, in frontierele ei de la sfarsitul lui 1918, va triumfa”, acestea au fost cuvintele cu care s-a incheiat ceremonia de premiere a echipei portalului Basarabia-Bucovina.Info la Gala Premiilor Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania, desfasurata sambata, 23 martie, la Cercul Militar National din Bucuresti. Premiul I, oferit de UZP, a fost dedicat de fotografa Cristina Nichitus Roncea si jurnalistul Victor Roncea romanilor din Basarabia, la aniversarea a 95 de ani de la Unirea provinciei romanesti, “pentru totdeauna” cu “Mama sa, Romania”, cat si apropiatilor care s-au jertfit pentru Moldova de Rasarit.
Premiul I la Sectiunea Presa Scrisa si Online a Premiilor UZP pe 2012, acordat portalului Basarabia-Bucovina.Info, la un an de la lansare, a reprezentant pentru noi o confirmare a faptului ca, desi nu am incarcat inca decat o mica parte din materialul documentar urias rezultat in urma deplasarilor noastre in Rasaritul romanesc, valoarea documentelor inserate, a fotografiilor si imaginilor video este recunoscuta pe merit in corpul profesionistilor mass-media. Am fost si suntem fericiti pentru aceasta confirmare care ne dovedeste necesitatea existentei unor proiecte educative despre spatiul istoric si cultural romanesc in zona multimedia online, de unde se revendica si se formeaza cultura tinerilor de azi. Aceasta in conditiile in care, din pacate, presa scrisa sau tv este, in cea mai mare parte, adepta ignorarii realitatilor istorice si faptice, de zi cu zi, ale romanilor din jurul Romaniei.
Uniunea Ziaristilor Profesionisti, pe langa recunoasterea valorilor si a sentimentelor nationale, a tinut, probabil, sau, daca nu si-a propus acest lucru, a reusit oricum sa amelioreze acest dezechilibru existent in media atunci cand s-a decis sa premieze “reportajul, ancheta publicistică şi articolul de atitudine în slujba promovării/apărării identităţii culturale a comunităţilor româneşti, din afara fruntariilor României”. Gratie Uniunii profesionistilor din mass-media, care are membri la nivel mondial, romanii din toate colturile lumii pot fi acum mai aproape de Basarabia. Ii multumim!
Cum acest premiu este un adevarat “Premiu Oscar al Presei Romane”, se cuvine sa multumim, in egala masura, tuturor celor care ne-au calauzit. Am multumim si multumim in primul rand indrumatorilor nostri de specialitate in acest proiect, profesorului Florin Constantiniu – cu al carui material despre Saptamana Patimilor Basarabiei, o prefata la lucrarea altui regretat istoric si jurnalist, Mihai Pelin, am si lansat acest site: Florin Constantiniu despre Săptămâna patimilor -, apoi academicianului Dinu C Giurescu, de a carui sustinere suntem asigurati in continuare, si profesorului Gheorghe Buzatu, care ne-a facilitat accesul in secretele Arhivelor secrete, atat de la Washington cat si de la Moscova.
Am citit la Raoul Sorban, in capitala sa lucrare “Invazia de stafii” (Editura Meridiane, 2003), pe care mi-a inmanat-o la conacul sau din Stoiana, Cluj, am citit precum ca: “Ungaria a participat la razboiul anti-sovietic cu o armata – a II-a – compusa din 256.000 de combatanti, dintre care cca 150.000 erau romani, iar ceilalti proveneau din randurile altor “nationalitati” (slovaci, svabi, ruteni, etc) Daca la Cotul Donului armata ungara a suferit cea mai dezastruoasa infrangere din intreaga sa istorie moderna, pe planul intern al politicii de maghiarizare, infrangerea militara, cu pieirea a 100.000 de romani, morti si disparuti, a reprezentat un succes in conformitate cu ansamblul doctrinelor ungare de maghiarizare a tarii”.
La 95 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, o sală din Parlamentul României va purta numele cărturarului şi filantropului basarabean Vasile Stroescu, primul preşedinte al Camerei României reîntregite, român născut în Basarabia, luptător pentru apărarea drepturilor românilor şi un promotor al culturii şi educaţiei în limba română în Basarabia, dar şi în Transilvania. Tot azi a avut loc la Parlament si lansarea volumului “Documentele anexării Basarabiei. Corespondenţa diplomatică Paris-Sankt Petersburg 1807-1812″ coordonat de jurnalistul și istoricul George Damian,
Shimon Peres: “Nu vom uita niciodată că, în perioada cea mai întunecată a Europei, în perioada nazistă, românii au salvat vieţile multor evrei de aici, 400 000 de evrei, care au venit în Israel şi au contribuit şi contribuie la construirea Israelului”.
Niculae Asciu desena cu o linie fina ca a unui electrogardiograf. Era un personaj delicat; chiar si caricaturile sale erau lipsite de cinism, nu loveau cu barosul, ci intepau subtil cu penita.
Conform celor prezenti, in timpul conferintei, Batranul Nicolae Purcarea i-a zis lui Dan Puric sa scoata mana din buzunar in timp ce vorbeste, spunandu-i ca acest gest este caracteristic numai oamenilor foarte siguri pe ei. “Dumneavoastra sunteti sigur de ceva, dle Puric?”, l-a intrebat dl. Purcarea pe Puric.
Atacurile informaţionale devin principala ameninţare la adresa securităţii unei ţări. Este şi motivul pentru care, în mod excepţional, Florian Coldea, prim-adjunctul directorului SRI, a acceptat să vorbească, pentru Q Magazine, despre Strategia de Securitate Cibernetică a României.
Reputatul istoric si lingvist prof. dr. Alfred Harlaoanu, radiografiaza, in exclusivitate pentru cititorii ziarului ZIUA, relatia speciala a poporului roman cu poporul evreu
NICI UN EVREU ROMAN NU A FOST UCIS LA AUSCHWITZ
Istoria Biblica din perspectiva romaneasca * Aportul Romaniei la intelegerea dintre Israel, OEP si tarile arabe * Omagiu lui Alf Lombard * Salvarea evreilor de catre romani si Transilvania romaneasca
Dintre toate fostele tari socialiste este de remarcat ca suntem singura tara care, in ciuda numarului mic de evrei, estimat la circa 10 – 15.000, beneficiem, datorita profesorului dr Alfred Harlaoanu, fost sef al Comunitatii Evreiesti din Bucuresti, de o remarcabila Istorie Universala a Poporului Evreu, de o carte de exceptie – Istoria Biblica, privita din perspectiva romaneasca – care evidentiaza relatiile speciale avute de-a lungul timpului de statul roman si romani, cu statul israelian si poporul evreu, si de o ampla lucrare stiintifica de studiere a limbii Vechiului Testament, care tine cont de particularitatile specifice limbilor ebraice si romane. Aceaste punti de legatura contribuie la amplificarea relatiilor dintre edificiul cultural roman si cel iudaic si releva interesul si conjunctia dintre rolul si misiunea acestor doua popoare mesianice in lucrarea lasata de Dumnezeu pe pamant.
Regele Ferdinand a stabilit relatiile dintre Bucuresti si Ierusalim
Dr Alfred Harlaoanu: Sunt nascut la Falticeni, am urmat acolo liceul, dupa care am absolvit Facultatea de Filologie din Bucuresti, iar in 1975 mi-am sustinut teza de doctorat in probleme de lingvistica contrastiva. Mi-am continuat activitatea in cadrul Academiei de Studii Economice, la catedra de limbi moderne, timp de vreo trei decenii. In aceasta perioada am elaborat o serie de lucrari universitare – manuale, cursuri, printre care si Dictionarul Economic si de Comert Exterior Poliglot, ca autor si coordonator al acestei ample lucrari. Dupa ’89, dintre lucrarile elaborate as mentiona Istoria Universala a Poporului Evreu, Istoria Biblica si Limba Ebraica – Curs intensiv si texte sacre bilingve. In legatura cu Istoria Biblica, aparuta mai recent, pot sa va spun ca ea reprezinta atat o istorie a Vechiului Testament, cat si istoria antica a poporului evreu, privita din perspectiva romaneasca.
ZIUA: Ce intelegeti prin “perspectiva romaneasca”?
Dr A. H.: Inteleg prin aceasta relatiile statornicite intre Romania si Israel, din 1920, cand, prin decretul semnat de Regele Ferdinand, se stabilesc relatii oficiale intre Bucuresti si Ierusalim. Pe baza documentelor cercetate, din arhiva Ministerului Afacerilor Externe, rezulta o activitate prodigioasa desfasurata de marele diplomat roman Nicolae Titulescu. Aflat in fruntea Ministerului, Titulescu s-a pronuntat, in perioada 1933 – 1936 pentru infiintarea unui camin national in Tara Sfanta, pentru poporul evreu, avand in vedere hitlerismul, care isi propunea exterminarea acestei etnii. Cu clarviziune lui, si cu patriotismul sau luminat, intrezarint catastrofa care se apropia pentru evrei in Europa, a solicitat in repetate randuri, prin discursurile rostite la Liga Natiunilor, respectarea mandatului incredintat Angliei, care trebuia de fapt sa creeze premisele unui stat iudeu in Tara Sfanta.
In ciuda Moscovei, Romania a facut legatura dintre Israel, OEP si tarile arabe
ZIUA: Ce rol a avut Romania, in trecutul apropiat, in consolidarea relatiilor arabo – israeliene?
Dr A. H.: Un moment important in acest capitol il reprezinta materialul semnat de ambasadorul Ion Datcu, reprezentantul nostru oficial la ONU, care a fost si vicepresedintele al Consiliului de Securitate (foto dreapta, cu presedintele SUA, Jimmy Carter). Dansul a aratat ca Romania a intretinut relatii la cel mai inalt nivel cu tarile arabe, in special cu Egiptul, precum si cu liderul OEP, Yasser Arafat. Relatiile speciale ale Romaniei cu Orientul Mijlociu au inceput inca din 1972, cand s-a organizat vizita premierului Golda Meir, apoi a lui Menaham Begen, apoi a lui Shimon Peres. Intre 1972 si 1985 a avut loc o intensa activitate diplomatica. Este interesant de constatat ca, pe masura ce cresteau presiunilor Moscovei si a celorlalte tari socialiste asupra Romaniei, privind raporturile speciale pe care le-am avut atat cu lumea araba cat si cu Israelul (dupa cum se stie tarile din Pactul de la Varsovia au rupt relatiile cu Israelul), acestea se amplificau. Totodata, este prezentata, pentru prima oara, contributia evreilor originari din Romania la edificarea statului Israel, cu date si cifre din arhivele israeliene.
Cartea mai cuprinde intervalul de circa 1800 de ani a istoriei poporului evreu, incepand cu epoca Patriarhilor pana la rascoala Hasmoneilor. O perioada foarte importanta, in care se afla epoca regalitatii, epoca marilor regi, David, Solomon, intemeierea si ridicarea Templului din Ierusalim, si multe altele. Un intreg capitol este consacrat profetilor. Lucrarea este utila atat specialistilor cat si celor interesati in istoria biblica, a Vechiului Testament, cat si istoriei poporului evreu si al relatiilor dintre Romania si Israel, de la inceputuri pana in anul 1995.
Nici un evreu din Romania nu a fost ucis la Auschwitz
ZIUA: Cum au actionat romanii pentru salvarea evreilor in timpul celui de-al doilea razboi mondial?
Dr A. H.: In ultima perioada de timp, am fost vizitati de catre Eminenta Sa, dr Alexandru Safran, marele Rabin al Genevei, care in perioada cea mai dificila, 1940 – 1947, a fost Rabinul comunitatii evreiesti din Romania si senator de drept in perioada interbelica. La invitatia Parlamentului Romaniei, in plenul Senatului, Excelenta Sa a rostit un magistral discurs, in care se mentioneaza amanuntit situatia evreilor in Romania, intre 1940 si 1944, discurs publicat aici integral. Trebuie subliniat ca Rabinul Safran, care este cea mai inalta autoritate morala si stiintifica, pe umerii caruia a apasat intreaga raspundere a conducerii comunitatii evreiesti in aceea perioada, ajunge la concluzia urmatoare: “Din acest punct de vedere, al deportarii evreilor in Polonia, Romania se situeaza in randul acelor putine tari europene cotropite de armatele lui Hitler, ca Bulgaria, Danemarca, Finlanda, care nu si-au trimis copii de obarsie evreiasca sa piara in gazul si in focul de la Auschwitz.” Deci Romania se afla alaturi de tari ca Danemarca si Finlanda, care nu si-au trimis spre exterminare nici un evreu. Deci, nici un evreu din Romania nu a fost gasit la Auschwitz. Aceasta este concluzia la care ajunge Rabinul Safran.
Din ghearele horthiste au fost salvati 20.000 de evrei
ZIUA: Aveti exemple concrete?
Dr A. H.: Da. Domnia sa, dr Safran, aduce numeroase exemple in care intelectuali romani si oameni simpli au incercat sa salveze populatia evreiasca din Romania. Si cred ca aici trebuie in primul rand mentionata activitatea profesorului dr Raoul Sorban, care a reusit, in perioada 1940-44 sa salveze din ghiarele horthiste circa 16.000 – 20.000 de evrei, pentru care a si fost desemnat in Israel Drept intre Popoare. Din aceasta rezulta ca omul, cu pretul vietii sale, a salvat atatea vieti omenesti. A fost o actiune cu totul iesita din comun, unica in Europa, prin care toti cei salvati din Ardealul ocupat au fost imbarcati la Constanta si expediati in Tara Sfanta, sau au ramas in tara.
Limba ebraica pe fundalul limbii romane
ZIUA: Am inteles ca lucrarea Limba Ebraica constituie o premiera. In ce consta aceasta?
Dr A. H.: Ultima mea lucrare, intitulata Limba Ebraica – curs intensiv si texte sacre bilingve este o premiera absoluta intrucat ea este prima incercare de prezentare a materialului lingvistic ebraic pe fundalul limbii romane. Atat prin continut cat si prin structura, cursul acesta isi propune sa tina pasul cu achizitiile cele mai moderne ale lingvisticii actuale, cu metodologia de predare a limbilor in scoliile superioare. Materialul lingvistic este prezentat functional-semantic astfel incat cel care studiaza sa poata comunica in aceasta limba. In carte este inclus un compendiu gramatical, care este de fapt o gramatica comparativa la nivel morfologic, sintactic si fonetic, un dictionar ebraic – roman de circa 4000 de unitati si un dictionar poliglot ebraic – englez – francez si rus. Textele ebraice din cursul acesta sunt toate transliterate – deci cu litere latine – si sunt traduse in limba romana. Am selectat circa 32 de texte din Vechiul Testament, cele mai reprezentative, cu traducerea corespunzatoare in limba romana, preluata dupa ultima versiune a Bibliei elaborata de Biserica Ortodoxa Romana, care, dupa parerea mea, este cea mai fidela textului original ebraic.
Lucrarea, care are peste 420 de pagini, are la baza un curs tinut la Facultatea de Filologie intre anii 1992 – 93, precum si cel tinut la Academia pentru studiul Culturilor si Religiilor Lumii, din 1993 pana in prezent.
Gandul meu de recunostinta se indreapta spre marele savant Alf Lombard, care mi-a dat o serie de sugestii privind comparatia care trebuie realizata la nivel morfologic si sintactic intre cele doua limbi supuse investigatiei, romana si ebraica. Marele lingvist suedez semneaza si prefata, text care reprezinta de fapt ultimul material scris de aceasta somitate, care din nefericire s-a stins in primavara aceasta, inainte de a implini 94 de ani.
Alf Lombard, indragostit de limba si de cultura romana, a consacrat 1200 de pagini pentru verbul romanesc
ZIUA: Cum l-ati cunoscut pe lingvistul Alf Lombard?
Dr A. H.: Alf Lombard a fost coleg de facultate si prieten apropiat cu profesorul meu, Aurel George Stinau, din Falticeni, unde, in perioada ’48 – ’50, a selectat materialul lingvistic necesar lucrarii sale fundamentale – Verbul romanesc . Cu acest prilej, cativa elevi de liceu, printre care si eu, sub indrumarea profesorului Alf Lombard, intocmeam fisele pentru aceasta lucrare monumentala, fara precedent in lingvistica si romanistica actuala, de 1200 de pagini, consacrata verbului romanesc.
ZIUA: Cum a ajuns Alf Lombard sa se apropie de spatiul cultural romanesc?
Dr. A. H.: El a facut studiile de romanistica in Suedia si in Franta. Numit dupa incheierea studiilor profesor la Upsala, s-a intrebat intrigat de ce la materia limbi romanice se studiaza doar spaniola, italiana si franceza, si lipseste romana. Drept urmare, in 1934 a venit in Romania, unde a fost primit foarte calduros de Ovid Densusianu, si unde a studiat pana in 1936. Din acel moment, Alf Lombard, indragostit de limba si de cultura romana, se intoarce in Suedia unde pune bazele unui curs de limba romana, care a beneficiat de o audienta extraordinara.
Dupa Diktatul de la Viena, Alf Lombard a demonstrat dreptul incontestabil al romanilor asupra Ardealului
Reputatul lingvist a facut foarte mult pentru raspandirea limbii si culturii si civilizatiei romane in Occident. Devotat prieten al romanilor, in 1940, cand, prin Diktatul de la Viena, ni s-a rapit Ardealul, Alf Lombard a scris doua lucrari stiintifice, in care demonstreaza, cu argumente istorice si lingvistice, romanitatea, romanitatea – dreptul istoric incontestabil al romanilor asupra Ardealului.
Aceste studii ale lui au fost publicate in Suedia si preluate de presa romana si de intreaga presa neutra a vremii, dupa care au fost prezentate la Conferinta de Pace de la Paris, unde opinia acestui mare savant recunoscut pe plan mondial a avut de catarit in luarea dreptelor decizii.
A consemnat Victor RONCEA
—————————————————————————
ZIUA / DEZVALUIRI / 24 sept 1996
—————————————————————————
“Ca fiu credincios al Bisericii mele laud Dumnezeirea, caci m-am nascut Roman: iubirea ce am catre natiunea mea neincetat ma imboldeste a starui in fapta, ca inca si dupa moarte sa erump de sub gliile mormantului spre a putea fi pururea in sanul natiei mele”. – Emanuil Gojdu, 1862
Pe acest Roman l-a tradat Ungureanu. In urma cu sase ani, in chiar ziua votului final din Senat pentru Ordonanta de Urgenta a agentilor pro-maghiari Tariceanu si Ungureanu, prin care intreaga mostenire Gojdu – imobilele din centrul Budapestei si active in valoare de peste 3 miliarde de euro – era data pe tava Ungariei, am scris un editorial, care incepea cu un strigat al marelui mecena: “Senator roman, nu ma trada!” La Budapesta, ungurii ratificasera de opt luni “Acordul”, in tropote de veselie (vedeti extrase din alocutiunile lor mai jos) iar la Bucuresti Ungureanu deja il instalase pe Sorin Antohi – turnatorul Securitatii si doctorul inchipuit obligat sa se retraga pana si din Comisia Tismaneanu -, in postura de presedinte al clonei frauduloase a Fundatiei Gojdu, rebotezata de ungureni Fundatia “Ungaro-Romana”.
In plenul Senatului, impreuna cu colegii mei, eram pregatiti sa boicotam votarea cu o actiune civica, in cazul in care votul ar fi inclinat in favoarea tradatorilor. Dumnezeu a tinut cu iubitorii de dreptate si a facut sa cada Ordonanta in Senat, cu un vot zdrobitor impotriva ei, si apoi si in Camera Deputatilor, insa aici cu numai un singur vot in plus, obtinut printr-o minune, cand o alta colega de-a noastra – Dumnezeu sa-i dea sanatate! – a impins un deputat de pe hol sa intre la vot exact in clipa decisiva. Votul de aur. Cand eram in Senat, tensionati de ticalosiile care aveau loc sub ochii nostri – Berceanu incercase sa-i interzica reprezentantului Fundatiei, Mitropolitul Streza, sa vorbeasca in plen pentru a apara Testamentul si drepturile romanilor ortodocsi, impingand timpul “negocierilor” pana aproape de ultimul minut al sesiunii – eram gata-gata sa intrerupem sedinta tapetand sala de la balcoane cu sute de afise pregatite din redactia ZIUA, pe care se aflau figura si Testamentul marelui roman insotite de strigatul: “Senator roman, nu ma trada!”. In banca sa, senatorul grafician Eugen Mihaescu, inainte de interventia sa fulminanta, putea fi vazut desenand tacticos. Cu negru, mare: DEMISIA! Hasurat, usor, usor: UNgureanu, devenit apoi UNGUReanu (vezivideo).
In pofida acestei infrangeri si a demonstratiei facute de inaltii ierarhi ai Bisericii privind actul de tradare care avusese deja loc, fara insa a fi definitivat si la Bucuresti, traiectoria mijlocitorului tranzactiei, utecistul infocat Mihai Razvan Ungureanu, desi trebuia sa fi inghetat brusc, urmand ca numele lui sa fie inscris pe vecie pe zidul rusinii diplomatiei romane si a tradarii nationale, a urcat tot mai sus. Demis pentru o alta magarie, facuta pe mana cu Basescu – cand doi cetateni romani au fost incarcerati ilegal in Irak – , Ungureanu s-a dat, din nou, la fund, pentru a fi ridicat apoi de urechi de Basescu si cocotat in capul la ditamai Serviciul de Informatii Externe. Recompensa pentru tradare dar si pentru “limba lui Ungureanu”, ceva mai “light” la pupincureala din Palat, dupa cum a insultat chiar ungureanul bietii romani basarabeni. Acum, ceangaul iesean e… “os de aradean”.
In editorialul pomenit, condamnam nefasta Alianta PDL-PNL-UDMR si imi exprimam dezgustul si pentru guvernarea precedenta PSD-UDMR, dovedind o complicitate si continuitate a tradarii intre cele doua grupuri organizate de infractori politici. Sigur ca e greu de ales intre lichele si canalii. Victor Eftimiu o spunea, insa, cel mai bine: “M-am saturat de lichele, dati-mi o canalie!” Raul facut de lichelele sorosiste ale lui Basescu in ultimii opt ani – Patapievici, Tismaneanu, Macovei, Plesu, Liiceanu, Ungureanu et iudem farinae (sic) – un rau care a tintit fiinta nationala, pana in strafundurile sufletului ei, este un rau aproape iremediabil, cu mult peste jaful de la suprafata Romaniei savarsit de ticalosii lui Iliescu. Intre aceste lichele si micile canalii de azi, dati-mi voie sa-l “plagiez” in gandire pe Victor Eftimiu.
Alegerea lui Ungureanu in Senatul Romaniei, ce spera in urma cu sase ani ca o sa-l tradeze pe Gojdu, ar fi un sacrilegiu care l-ar rasuci, din nou, pe acest sfant al Ardealului, in mormantul sau pana nu demult profanat de ungurenii de la Budapesta. “Romane, nu ma trada!”, striga Gojdu, de acolo, din groapa. “Erumpe de sub gliile mormantului spre a putea fi pururea in sanul natiei lui”. Nu-l auziti? Voteaza, romane, voteaza pentru tara ta! Voteaza, in asa fel incat sa ajunga la gunoi definitiv toate lichelele lui Basescu! Nu in ultimul rand, acest vot ar trebui sa-l invete minte pe presedintele tuturor ungurenilor si, a doua zi dupa alegeri, sa-l faca sa-si depuna frumos mandatul, cu ultima bruma de cinste si demnitate pe care, cred, o mai are. Daca punem la socoteala ca suntem 7 milioane cei care nu-l mai vrem inca 2 ani, reiterez si eu vorba filosofului Constantin Barbu: domnule Basescu, nu fura romanilor inca 14 milioane de ani, pe care i-am putea trai in slujba tarii, intr-o Romanie libera de ura!
Si un ultim amendament, pe care l-am enuntat si in fata unei sali pline de ofiteri de informatii din SIE si SRI, activi, in rezerva si retragere: daca mai exista Servicii Secrete ale Romaniei, acum este momentul sa vedem ca apara tara; lasand tradatorii sa se scufunde pe vecie in mlastina istoriei din care au iesit.
Iata cuvantul aparatorilor Fundatiei Gojdu, asa cum a fost, prefatat cu un extras din ultimul interviu al marelui roman Raoul Sorban:
“Ministrul de externe Ungureanu a tinut un discurs in Senat in care afirma ca noua fundatie nu atinge drepturile vechii fundatii, desi aceasta noua fundatie se suprapune si prin nume si prin activitate vechii fundatii, sunt acordate burse pentru studentii maghiari si romani…
Asta contrazice deja una din prevederile Testamentului Gojdu. Iar acest ministru de externe… nu stiu ce experienta politica a asimilat, dar roman nu pare sa fie, asta e clar.”
Mesaj transmis de catre IPS BARTOLOMEU ANANIA, Arhiepiscopul Clujului, pentru a fi citit in sedinta plenului Camerei Deputatilor, in data de 27.02.2006.
FUNDAŢIA GOJDU, 27 februarie 2006
prin principalii ei reîntemeietori,
Ierahii ortodocşi din Mitropoliile Transilvaniei şi Banatului,
c ă tr e
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAŢILOR
Domnilor Deputaţi,
Potrivit agendei de lucru a Domniilor Voastre, astăzi vă revine îndatorirea de a vă pronunţa, prin vot, în favoarea sau împotriva Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privitoare la Acordul Româno-Ungar din 20 octombrie 2005, care stipulează înfiinţarea Fundaţiei Publice Ungaro-Române „Gojdu”.
Avizul negativ pe care Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor l-a pronunţat în şedinţa din 21 februarie a.c. e un semnal că parlamentarii noştri au reuşit să învingă presiunile de tot felul, precum şi campaniile de dezinformare asupra unei probleme care implică nu doar materialitatea unei moşteniri fabuloase, ci şi demnitatea noastră naţională.
De aceea, reiterând afirmaţia noastră, făcută prin presă, că ne declarăm împotriva acestui Acord şi că vom face toate demersurile legale pentru ca acesta să nu fie validat de către parlamentarii celor două Camere, cărora le vom atrage atenţia că sunt aleşii noştri şi că principalul atribut al unui om politic este patriotismul, ne luăm permisiunea de a interveni şi în plenul de astăzi al Camerei Deputaţilor printr-un supliment de informaţii extrase dintr-un bogat material documentar, dar şi din explicaţiile pe care Ministerul de Externe ni le-a înaintat recent şi care , desigur, exprimă punctul de vedere al Guvernului. Dorind să nu abuzăm de timpul Domniilor Voastre, nu vom intra în amănunte şi nu vom readuce la suprafaţă datele deja cunoscute, ci ne vom limita la câteva observaţii pe marginea celor de ultimă oră.
1. Se pretinde că Acordul nu desfiinţează Fundaţia Gojdu din Sibiu. În realitate, noua Fundaţie Publică nu o desfiinţează, ci preferă să şi-o anexeze prin racolarea a doi din membrii ei cu funcţii formale importante, obţinute într-o perioadă de absenţă a autorităţii superioare bisericeşti din Sibiu. Fundaţia Gojdu ar urma să devină un simplu organ consultativ al Fundaţiei Publice.
2. Se pretinde că Fundaţia Gojdu e liberă să acţionaze pentru revendicarea bunurilor ce-i revin de drept prin Testamentul marelui mecena, dar în mod repetat i se atrage atenţia că va avea de luat în considerare, pe de o parte, enormele costuri ale unor demersuri juridice şi, pe de alta, că legislaţia ungară nu prevede retrocedări de imobile naţionalizate, în afara locaşurilor de cult. Nimic însă despre sumele din conturile bancare. Se omite şi menţiunea că există instanţe europene, cum sunt cele din Strassburg şi Haga. Pe de altă parte, se eludează menţiunea că, practic, Acordul Ungaro-Român din octombrie 2005 îl anulează pe cel din 1937, ratificat de parlamentele ambelor ţări şi încă valabil, singurul temei juridic prin care Fundaţia Gojdu îşi poate revendica drepturile. Cu alte cuvinte, Fundaţia Gojdu poate să rămână în fiinţă, dar cu mâinile legate.
3. Se pretinde că Fundaţia Publică nu are ca obiect moştenirea Gojdu, dar îşi propune să obţină o seamă de clădiri din complexul budapestan al „Curţilor Gojdu”, chipurile spre a le salva de la transformarea lor în spaţii comerciale..
4. Fundaţia Publică îşi propune să ridice în acest complex o statuie a marelui filantrop (ceea ce, desigur, e foarte frumos!), dar uită că Gojdu are deja o gigantică statuie morală, în al cărei soclu sunt încrustate numele celor câteva mii de bursieri români ortodocşi, printre care se numără Traian Vuia, Victor Babeş, Octavian Goga, Aron Cotruş, Dumitru Stăniloae, Ioan Lupaş, Silviu Dragomir, Andrei Oţetea, Constantin Daicoviciu şi Ioan Scurtu. Or, statuia lui Gojdu nu va fi niciodată completă în lipsa miilor de tineri cărora, în ultimele şase decenii, li s-a furat dreptul şi posibilitatea de a fi beneficiarii burselor marelui filantrop şi de a-şi înscrie astfel numele în istoria culturii şi spiritualităţii româneşti.
5. Se pretinde că Fundaţia Publică (pe care Ministerul nostru de Externe o numeşte „Româno-Ungară”) are la bază principiul parităţii. Iată însă şi opinia partenerilor, aşa cum reiese din stenograma şedinţei din 21 noiembrie 2005 a Parlamentului ungar, când noua Fundaţie a fost ratificată, cu voioşie, în numai un sfert de oră, cu 107 voturi „pentru”, două voturi „împotrivă” şi şapte „abţineri” (cităm în traducere românească). Németh Zsolt, deputat: „Acordul dintre Ungaria şi România asupra problemelor averii Gojdu pune punct discuţiei prelungite de mulţi ani. Esenţa acestei probleme […] este că România renunţă la revendicarea bunurilor materiale, pe care a formulat-o în 1998, ba chiar şi anterior, în legătură cu averea lui Gojdu, şi acest lucru înseamnă, în acelaşi timp, că partea română acceptă punctul de vedere al Ungariei conform căruia, în 1953, tratatul de drept material a rezolvat problema averii Gojdu”. De partea sa, Bársony András, secretar de stat în Ministerul de Externe, afirmă: „Gozsdu Manó, nobil ungur de naţionalitate română, în testamentul său datat 4 noiembrie 1869, îşi lasă întreaga avere acelor români din Ungaria şi Transilvania care sunt de religie ortodoxă răsăriteană. […] La 20 octombrie 2005 s-a semnat Acordul Guvernelor Republicii Ungare şi României asupra înfiinţării Fundaţiei Publice Ungaro-Române Gojdu. Pe baza Acordului, fundaţia a fost înfiinţată ca fundaţie publică ungară, competenţa şi funcţionarea sa îi revine Republicii Ungare şi urmează să fie înregistrată la Tribunalul Capitalei. […] În virtutea Acordului, actul constitutiv al Fundaţiei va fi elaborat pe baza normelor de drept din Ungaria”.
Domnilor Deputaţi,
Mitropoliţii ortodocşi LAURENŢIU al Ardealului, NICOLAE al Banatului, Arhiepiscopul ANDREI al Alba Iuliei, Episcopii TIMOTEI al Aradului, LUCIAN al Caransebeşului, IOAN al Oradiei, JUSTINIAN al Maramureşului, IOAN al Covasnei şi Harghitei şi SOFRONIE al Românilor din Ungaria vă adresează întrebarea: Sunteţi convinşi că Acordul Româno-Ungar din 20 octombrie 2005 îi aduce României vreun folos? Vă rugăm să răspundeţi prin votul Domniilor Voastre.
Din încredinţare,
BARTOLOMEU ANANIA
Arhiepiscopul Clujului
Editorialul ZIUA
Senator roman, nu ma trada!
Este strigatul de dincolo de vazduhuri al Nobel-ului Romaniei, transmis senatorilor romani prin vocea tinerilor ortodocsi din Transilvania si Ungaria, reuniti intr-o asociatie pentru respectarea Testamentului lui Emanuil Gojdu. Multi dintre ei manipulati sau manipulatori, senatorii romani trebuie sa decida saptamana aceasta asupra legalitatii Ordonantei de Urgenta Ungureanu-Tariceanu emisa pentru uzurparea Fundatiei Gojdu. Joia trecuta, uleiul chiar a iesit la suprafata apei, prin declaratia imberbului Razvan Theodorescu, care a recunoscut ca proiectul Ordonantei Rusinii apartine Guvernului Adrian Nastase si ministrului sau de Externe Mircea Geoana, iar preluarea sa de catre Cabinetul Popescu Tariceanu si supusul sau Mihai Ungureanu ar reprezenta “o dovada de continuitate”. Adevarul frust ar trebui, cred eu, sa-i ultragieze pe votantii Aliantei fara de Dreptate si fara de Adevar: exista asadar o continuitate politica in tabara executantilor de proiecte anti-romanesti.
Tot joi, in aula Senatului, urechile alesilor tarii au fost zgariate de falsele argumente ale ministrului de Externe Mihai Razvan Ungureanu. Inrosit de furie, micul UTC-ist a inceput sa urle pitigaiat la senatorii Romaniei care se impotriveau din bun simt Ordonantei sale paguboase. Simtind ca situatia scapa de sub control, tartorul masinatiunilor politice din Senat, PD-istul Radu Berceanu i-a facut semn capului UDMR-ist Gyorgy Frunda care i-a dat peste culoar un sut PNL-istului (ex-APR, ex-FSN) Teodor Melescanu pentru a amana dezbaterile. Cu 42 de voturi la 23 (si 4 abtineri), senatorii pro-guvernamentali au decis sa mearga la masa: treburile tarii mai pot astepta.
Dovada ca in afara sefuletilor de grupuri marea majoritate a senatorilor habar nu au ca risca sa aprobe o tradare a intereselor nationale sta in declaratiile lor incerte. Intr-o prima faza, MAE a reusit sa-i pacaleasca, introducand un pretins amendament prin care s-ar respecta drepturile Fundatiei Gojdu originale, de la Sibiu. Fals: un Acord international, deja ratificat ca atare in Parlamentul de la Budapesta, nu suporta “amendamente”. ZIUA a demonstrat aceasta printr-o declaratie ferma a MAE al Ungariei publicata in exclusivitate. Senatorii care doresc sa voteze in cunostinta de cauza o pot descoperi in arhiva electronica a ziarului nostru. Mura in gura: www.ziua.ro (arhiva in prezent rasa de pe suprafata internetului – n.n.).
Tot asa, pentru a intelege matrapazlacurile legislative ale aparatcik-ului MAE in cardasie cu diversi tovarasi din Comisiile Senatului pentru Politica Externa si Juridica, senatorii pot consulta un Raport profesionist, “Afacerea Gojdu, dincolo de diplomatie”, elaborat de Fundatia Strategikon si disponibil la www.strategikon.ro. Aici vor putea descifra ce se afla in spatele aberatiei unice in istoria Parlamentului Romaniei, de “respingere a respingerii”, invocate in cazul Gojdu, “dezinteresat”, dupa cum declara, de colegul lor UDMR-ist Eckstein Kovaks.
Insa cea mai mare ticalosie comisa de reprezentantii UTC din MAE, in frunte cu secretarul sau general, Mihai Razvan Ungureanu, este invocarea unui pretins acord al Bisericii stramosesti, administrator de drept al averii lasate de Gojdu, prin Testament, tinerilor romani ortodocsi saraci si destepti din Transilvania si Ungaria. Dupa ce insusi Patriarhul Romaniei Teoctist a rugat senatorii sa respecte Testamentul lui Gojdu, Mitropolitul Clujului, IPS Bartolomeu Anania avertizeaza oamenii de paie ai actualului stat capitulard ca risca sa provoace o disputa directa cu Biserica, pentru ca, in numele adevarului, ierarhii ortodocsi sunt dispusi sa apere drepturile fiilor tarii la Curtea Europeana a Drepturilor Omului. “Nimeni nu are voie sa dispuna de o avere privata, care apartine tinerilor ortodocsi, asa cum este aceea a lui Emanuil Gojdu si sa ignore un Testament care are valoare de lege nationala si internationala”, spune transant IPS Anania, in calitatea sa de co-administrator al averii Gojdu. De la Episcopia Ortodoxa Romana din Ungaria, Episcopul ei, PS Sofronie, ne comunica faptul ca “isi exprima dezaprobarea totala fata de proiectul Ordonantei de Urgenta a Guvernului Romaniei privind infiintarea “Fundatiei Publice Ungaro-Romane Gojdu” si solicita Senatului Romaniei sa respinga cu hotarare acest act rusinos de capitulare si recunoastere a masurilor unilaterale de nationalizare savarsita de partea maghiara.” “Nimeni nu are dreptul sa vorbeasca in numele Bisericii, fara a avea o imputernicire scrisa din partea acesteia”, transmite oficial acest co-administrator al Fundatiei Gojdu. “Episcopia Ortodoxa Romana din Ungaria face apel la opinia publica, la societatea civila, la organizatiile neguvernamentale, pentru ca proiectul tradarii memoriei lui Emanuil Gojdu sa primeasca tratamentul pe care-l merita.”
Este dispus Senatul sa tradeze interesele beneficiarilor de drept ai Testamentului lui Gojdu, sa scuipe pe rugamintea Bisericii si sa terfeleasca vointa propriilor lor alegatori, in special a celor din Transilvania? Parafrazandu-l pe Lucretiu Patrascanu, cred ca senatorii nostri de azi ar trebui sa-si aduca aminte ca inainte de a fi penelisti, pedisti sau pecisti sunt romani.
Emanuil Gojdu, 1862: “Ca fiu credincios al Bisericii mele laud Dumnezeirea, caci m-am nascut Roman: iubirea ce am catre natiunea mea neincetat ma imboldeste a starui in fapta, ca inca si dupa moarte sa erump de sub gliile mormantului spre a putea fi pururea in sanul natiei mele”.
Senator roman, nu uita de tinerii ortodocsi in numele carora vei vota!
June 2nd, 2016 
VR 
Institutul “Fraţii Golescu” pentru românii de pretutindeni organizează împreună cu partenerii săi, joi, 2 iunie 2016, orele 18.00, la Clubul Ţăranului Român din cadrul Muzeului Ţăranului Român, omagierea Dreptului între Popoare al Statului Israel, românul Traian Popovici, fiu de preot, primar de Cernăuţi şi salvator a circa 20.000 de evrei (conform plăcii de pe mormântul său, 25.000 – vezi Wikimedia).
Posted in 
Tags: 
