Părintele Paulin Clapon de la Mănăstirea Petru Vodă, aviator şi veteran al primei unităţi de paraşutişti militari ai Armatei Române, cu 20 de ani de temniţă pentru crezul său românesc, a plecat la Părintele Justin şi camarazii săi de Înălţarea Sfintei Cruci, în timpul Sfântei Liturghii, imediat după ce s-a rostit Tatăl nostru. Avea 95 de ani. Armata Română i-a recunoscut meritele de luptător pe Frontul de Răsărit, decorându-l de două ori, la 22 Octombrie 2014 şi 10 Iunie 2015., transmite Mănăstirea Petru Vodă. Am aflat că ieri a fost deja înmormântat, în rând cu fraţii săi plecaţi la Domnul. BATALIONUL 630 PARAŞUTIŞTI „Smaranda Brăescu“ şi comandantul acestuia, colonel dr. Doru-Constantin Tocilă, au transmis Mănăstirii un mesaj de condoleanţe (document mai jos).
Portalul Ziarişti Online publică In Memoriam un interviu extraordinar însoţit de 20 de fotografii cu bătrânul luptător pentru România:
Într-un interviu-bombă, cum ar putea fi cotat în limbaj gazetăresc, Larry Watts vorbeşte franc despre relaţiile sale cu CIA, cu fostul şef al SIE, Ioan Talpeş, dar şi despre chestiuni de mare profunzime istorică în raporturile dintre Bucureşti şi Moscova, cu agenţii săi KGB şi GRU infiltraţi până la cele mai înalte nivele ale politicii, sistemului de apărare şi aparatului de securitate din România. Chestionat de cercetători ai Institutului Român de Istorie Recentă (IRIR) într-un interviu publicat de Expres Magazin şi preluat de Ziaristi Online, Larry Watts oferă noi nume de agenţi sovietici, dintre care unul, culmea!, este un apropiat al maestrului Dan Puric si al maestrului Calin Georgescu, ca membru al conducerii unor structuri din care fac parte cei doi, respectiv IPID (afiliat Clubului de la Roma), Alianţa Profesioniştilor pentru Progres şi Clubul de la Roma. De asemenea, respectivul cadru este şi fondatorul fundaţiei la care, în prezent, il regăsim preşedinte pe Dan Dungaciu: organizaţia FUM.
La ora aceasta nu cred că există vreun personaj mai malefic în politica “românească”, mai anticreştin şi mai antiromân, decât vuvuzeau lui Soros în România, Monica Macovei aka Mandela Moscovei. Nu are rost să repet toate ticăloşiile acestei comisărese a GDS, pe deasupra membră de onoare a asociaţiei homosexualilor ACCEPT, care militează pentru adopţiile de către pederaşti şi legalizarea căsătoriilor sodomiţilor. Cred ca nici spaţiul internetului n-ar fi de ajuns… 🙂 Nu mai vorbesc despre implicarea ei în retrocedările ilegale din Transilvania (preoţii ortodocşi care se luptă cu mafia maghiară internaţională ştiu foarte bine ce spun). E suficient, sper, să aduc aminte tema cu care şi-a lansat campania electorală: eliminarea religiei din şcoli. Am scris pe tema aceasta un articol aici: Cârdăşia anticreştinilor de rit new-age-ist: Monica Macovei – Gabriel Liiceanu – Andrei Pleşu – Mihai Neamţu – Claudiu Târziu – Dan Puric. Anticreştinii “cu faţă umană” n-au aşteptat mult să confirme analiza. După ce Dan Puric a deconspirat că el lupta, “motivat de România”, cot la cot cu şeful Clubului de la Roma pe Europa, Călin Georgescu, iată încă un exemplu definitoriu: “conservatorul” Claudiu Târziu anunţă planeta că votează cu… aţi ghicit: Monica Macovei. Iata dar cum arată un cretin fericit, în felul lui, sărăcuţul.
Joi, 23 octombrie 2014
Spectrul micii apocalipse românești
de Claudiu Tarziu
https://c-tarziu.blogspot.com
Repere
În orice demers, omul de dreapta ține cont de anumite repere, în virtutea cărora se plasează la dreapta eșicherului politic. Deci și atunci cînd votează. Alege un candidat sau altul în funcție de cum se potrivește acesta viziunii sale despre lume și viață, o viziune care se sprijină pe zece piloni esențiali. Care sînt reperele unui om de dreapta? Dumnezeu, persoana, familia, națiunea, tradiția, realitatea specifică, proprietatea, competența, moralitatea și spiritul de sacrificiu – așa cum le-a inventariat eseistul Răzvan Codrescu. Toate la un loc fac armătura unei filosofii de viață.
Raportînd candidații de azi la președinția României la aceste repere, există vreunul care să le respecte pe toate? A dovedit vreunul, în trecutul său politic, că se ghidează după toate aceste ”capete de lege”? Și, în consecință, merită vreunul votul electoratului de dreapta? În opinia mea, nu.
Așadar, pentru că nu este reprezentat de nici un candidat, electoratul de dreapta este pus în fața următoarei alternative: fie nu merge la vot, fie încearcă să salveze ce se mai poate salva, făcînd cel mai mic compromis posibil.
Cum spuneam, unul dintre reperele omului de dreapta este realitatea specifică. El operează cu ce îi oferă realitatea, nu cu utopii, închipuiri, iluzii. Idealul ar fi să avem un candidat creștin, familist, respectuos față de tradiție și proprietate, realist, competent, moral și gata să se jertfească pentru binele public. Dacă nu avem, e realist să nu mai mergem la vot? Rezolvăm ceva cu asta? Nu, dar vor zice unii, și nu fără dreptate, măcar rămînem cu conștiința curată că n-am participat la un joc care este oricum pierzător pentru noi. Eu însumi am optat așa în cîteva rînduri. Însă, acum ne aflăm într-un moment de cotitură istorică, în care nu cred că mai avem voie să stăm deoparte.
Am scris încă din 6 august a.c., deci înainte de depunerea candidaturilor, aici: ”Prioritatea pentru toți oamenii normali la cap din țara asta este acum să-l oprească pe Ponta. Indiferent cine va ajunge la Cotroceni, în afară de el, va fi mai bine. Nici unul nu e atît de iresponsabil, de rău intenționat, de corupt moral și de lipsit de orice repere că omul ăsta. Nici unul nu ar avea cum acumula toată puterea în mîna lui.
Candidatura lui Ponta este ultima mare carte pe care o mai are de jucat mafia comunisto-securistă. Dacă o pierde și pe asta, în cîțiva ani se va face mare curățenie în România. Totodată, acum este în discuție, la fel ca la începutul anilor 90, direcția de mers a României. Nu fiți surprinși! Drumul spre Vest nu este ireversibil. Știu, Vestul nu e raiul. Totuși, Estul e iadul! Fără nici o îndoială.”
Răul
Victor Ponta a dovedit, de cînd a preluat guvernarea, în 2012, că este în stare să calce pe cadavre pentru a-și îndeplini misiunea, căci nu e decît o marionetă, iar misiunea sa este de a apăra mafia politico-economică pentru ca aceasta să poată prăda România în continuare. Ponta este plagiator, mincinos patologic, incapabil să facă ceva bun pentru țară, după cum o arată de doi ani încoace, sclav al mentalității stîngiste de a pune taxe și impozite tot mai multe și mai mari, pentru a întreține o pătură de asistați recunoscători cu votul; un demagog lipsit de farmec; om fără nici o însușire și fără nici un ideal, păpușa mafiei. Cu el președinte nu doar că nimeni nu ne va mai lua în serios ca stat, dar riscăm și să ajungem la sapă de lemn și în afara lumii civilizate.
Sînt conștient că foarte mulți îl votează pe Victor Ponta pentru că le seamănă și se simt reprezentați de el. Nu o spun public decît cei mai sărăcuți cu mintea dintre ei, dar cu toții consideră acceptabil comportamentul lui Ponta. Ce dacă a plagiat, de asta nu mai putem noi? Și, oricum, am face la fel dacă am putea, pentru un carton în plus, că nu se știe cînd îți trebuie. Ce dacă minte, nu toți mințim? Și oare nu e politicianul mincinos prin definiție? Ce dacă îi apără pe corupții din propriul partid? Nu e normal să fie de partea colegilor lui? Fiecare e de partea haitei sale! Și așa mai departe. Oamenii ăștia sînt în cel mai bun caz amorali și cel mai sigur imorali. Dar nu e toată România așa! Cred că majoritatea covîrșitoare nu e așa.
Prin urmare, majoritatea ar trebui să decidă președintele. Un președinte care să-i semene cît mai mult. Dar majoritatea de bun-simț este scîrbită și nu se amestecă. Chiar și unii lideri de opinie afirmă că nu-și pot liniști conștiința votînd răul mai mic și resping in corpore clasa politică și mascarada cu pretenții de democrație de la noi.
Totuși, de viitorul președinte depinde politica externă românească, adoptarea unor legi (președintele trebuie să funcționeze ca un cenzor lucid al Parlamentului, care e clar sub dominația PSD și sateliții), numirea procurorilor-șefi și ai șefilor de servicii secrete, păstrarea independenței Justiției și eventual organizarea unei noi majorități parlamentare.
Nu îl putem lăsa pe Ponta să pună mîna și pe președinție, având guvernul și Parlamentul la dispoziția sa.
Neamțul
Cine îl poate învinge pe Ponta? Sondajele de opinie arată că cel mai bine plasat în preferințele electoratului este Klaus Iohannis. Putem vota din prima cu el, dacă suntem adepții votului util. Dar putem vota cu el și în turul doi, dacă ajunge acolo, iar în turul întîi să votăm cum ne trage mai degrabă inima, nu atît pragmatismul. Căci Iohannis nu este chiar lipsit de pete în biografie. Nu a reușit să explice convingător cum și-a făcut șase case din leafă de bugetar. Nu și-a manifestat nici regretul că a fost complice la asaltul USL, din vara lui 2012, asupra insituțiilor statului și a legilor. În plus, este liderul unui partid din vîrful căruia prea mulți au ajuns pe mîinile procurorilor și ale judecătorilor, pentru fapte de corupție. Ceea ce îi scade din credibilitate. Cu toate acestea, Iohannis nu e Ponta. Cum am mai scris, asta e marea lui calitate. Adică, nu minte ca Ponta, nu are tupeul incredibil al lui Ponta, nu a comis fapte atît de grave precum Ponta, nu este șeful PSD – cea mai periculoasă grupare infracțională din România –, nu are nostalgii comuniste ca Ponta, nici admirație pentru China totalitară și pentru Rusia lui Putin. În fine, Iohannis și-a probat competența administrativă vreme de mulți ani, este serios și civilizat și pare-se că se bucură de sprijinul cancelarului german Angela Merkel.
Este suficient pentru ca un om de dreapta să-l voteze? Opiniile sînt împărțite. Unii, mai radicali, îi reproșează originile etnice germane și confesiunea protestantă. Alții îl acuză de noncombat și posibil blat cu Ponta, pentru că tace pe marile teme, iar cînd vorbește e monosilabic sau gafează. Destui se opresc la problemele de ordin moral.
Mai planează asupra lui și spectrul unei decizii de incompatibilitate, care îl poate scoate din cursa electorală sau îi poate atrage invalidarea, dacă va cîștiga alegerile (procesul Înalta Curte de Casație și Justiție avînd termen pe 18 noiembrie, la două zile după al doilea tur de scrutin).
Bun, dacă sunteți prea scrupuloși să votați cu Iohannis în turul I, dar admiteți că oricare contracandidat al lui Ponta merită votat în turul al II-lea, deci și Iohannis, în caz că ajunge, alegeți pe 2 noiembrie, la primul tur, un alt candidat care să fie mai aproape de vederile dvs, chiar dacă nu i se dau multe șanse.
Excepția
Eu unul nu identific în restul candidaților pe nimeni care ar merita votul unui om de dreapta, cu excepția Monicăi Macovei. În primul rînd pentru ce a făcut deja în funcțiile publice pe care le-a deținut, cea de ministru al Justiției și cea de europarlamentar: reforma în Justiție, înființarea DNA și o lege europeană, care se aplică și României, privind confiscarea extinsă a averilor dobîndite din infracțiuni. Sînt fapte care au creat cadrul pentru ce se întîmplă azi cu unii dintre marii mafioți ai țării. Fără schimbările din Justiție făcute de Macovei, și sub protecția președintelui Băsescu, să recunoaștem, Năstase, Vîntu, Rușanu, Vlasov, Hrebenciuc, Șova, Becali, Voiculescu, Patriciu și toți ceilalți jefuitori ai României care se află azi în închisoare sau în anchete penale nu ar fi fost deranjați nici cu o floare.
Desigur, nici Macovei nu este un înger de lumină. Ea are de explicat de ce a susținut ani în șir propaganda homosexuală, prin aderarea la fundația ”Accept” și prin intervenții publice de partea acesteia. Cum se potrivește poziția ei pro-homosexuali cu convertirea sa la greco-catolicism și cu apartenența la grupul parlamentar al popularilor europeni (care, teoretic, sînt pentru familia firească, tradițională)? În ultima vreme, Monica Macovei a evitat să se mai pronunțe pe teme legate de homosexualitate și de familie în general. Asta poate fi numai o tactică electorală, nu exprimă neapărat schimbarea opiniilor. Iar dacă se vrea președinte cu voturile electoratului de dreapta, sensibil la subiect, este musai să-și spună părerea tranșant în chestiune.
De asemenea, Monica Macovei ar trebui să revină mai lămuritor asupra unei declarații a ei referitoare la predarea religiei în școală. Inițial, cu toții am înțeles că este pentru eliminarea educației religioase din școli și înlocuirea ei cu o istorie a religiilor. Ulterior, ea a nuanțat: nu vrea decît ca predarea religiei să fie opțională și ca orele de religie să se axeze pe valorile etice (aici, de la minutul 54 ). Nu e de ajuns. Ora de religie este și acum opțională. Cît despre ce se predă, e ușor de verificat prin manuale și metodologie. Dar educația religioasă nu înseamnă doar deprinderea unei etici, ci și înțelegerea unei culturi specifice și, mai cu seamă, fundamentele adevărului de credință. Nu poate deranja pe nimeni faptul că un elev ortodox învață despre ortodoxie, din moment ce el vrea asta.
Să reținem însă că România are acum probleme mai grave decît propaganda unei minorități gureșe și perverse sau decît discuția despre dacă și cum să se facă religia în școală. Nu că nu sînt și acestea importante (personal am vorbit și scris, dar am și acționat în stradă și în Justiție nu o dată pe aceste teme, de pe poziții firești, conservatoare).
Una peste alta, cu Macovei președinte, am fi siguri că Justiția merge pînă la capăt și că România rămîne pe sensul de mers către Vest.
Dar șansele Monicăi Macovei de a ajunge în turul al doilea al alegerilor sînt extrem de firave, după cum o arată atît sondajele de opinie, cît și campania ei. În sondaje este devansată de găunosul trădător Călin Popescu Tăriceanu și de controversata Elena Udrea. Pe stradă, nu i se văd afișele, bannerele și voluntarii. Este mai prezentă pe internet, cu o campanie inteligentă, dar cam atît. Insuficient, cred.
Concluzii
Revenind la lista de candidați, spun că eu nu mi-aș da votul pentru nici unul dintre ceilalți, în afară de Macovei sau Iohannis – și în cazul acestora cu rezerve destule, dar silit de împrejurări. Totuși, dacă aveți altă părere, este mai bine este să votați cu oricine doriți, dar contra lui Victor Ponta.
Oricîte păcate ar avea ceilalți, să nu pierdem din vedere contextul, care este esențial, și urgența care ne obligă să-l alegem pe oricare contracandidat al lui Ponta. Dacă PSD nu va izbuti să impună și președinte statului, totul e încă posibil. Nici o coabitare, nici măcar una Tăriceanu – Ponta nu va ține prea mult. Ne-o arată istoria ultimului sfert de veac.
PSD deține astăzi aproape toate pîrghiile de putere în stat, cu excepția președinției și a controlului asupra Justiției. Victoria lui Ponta în aceste alegeri ar face din PSD un partid totalitar: cu peste 70% dintre parlamentari (nu contează că unii au alte etichete, ca UNPR, PC, UDMR, independenți) la ordinele sale, cu majoritatea județelor sub comanda sa, cu toate funcțiile de mare decizie în republică ocupate de oamenii săi. Atunci, PSD va fi de neoprit. Legile vor fi schimbate, drepturile violate, libertățile restrînse sau acordate după bunul plac, infractorii cu gulere albe – scoși de sub urmărire penală sau eliberați din pușcării, după caz; economia se va prăbuși, birurile puse asupra poporului vor fi tot mai grele, dar fără să acopere totuși lăcomia hoților din fruntea bucatelor, pensiile și salariile bugetare nu vor mai putea fi plătite etc. Mica apocalipsă românească. Fără exagerare.
Dacă nu vă pasă, nu ieșiți la vot sau votați Ponta!
Sub titlul Propagandist “acoperit”, bloggerul Marian Hociung aruncă în această seară pe piaţa ipotezelor în “Cazul Turcescu” o idee care ne conduce către o altă idee: dacă Robert Turcescu, unul dintre propagandiştii principali ai actualului preşedinte, a fost executat ca să i se închidă lui Traian Băsescu privind dezvăluirea sa despre un anume candidat prezidenţial care ar fi “ofiţer acoperit”? Ca ameninţare că îi va fi deconspirată întreaga reţea de agenţi, din presă şi nu numai?
În mod cert, dacă Băsescu nu se va mai apuca să dezbrace vreun candidat (cu excepţia Mandelei Macovei şi a Elenei Udrea), această ipoteză privind o răfuială a serviciilor, sau a anumitor fideli ai celor două tabere din cadrul principalelor servicii speciale, poate fi reală. Pentru cine-l cunoaşte pe Băsescu, execuţia lui Turcescu ar putea naşte însă exact reacţia inversă celei aşteptate. Asta daca nu cumva toată povestea e o farsă regizată de Robert Turcescu împreună cu prietenul său, Dan Puric, cum crede Emil Hurezeanu…
Daniel Befu, cunoscut pentru investigaţiile sale cenzurate, avansează presupunerea că Turcescu e doar pionul de sacrificiu pentru salvarea “Reginei” de ruşine planetară şi băgarea ei în pat cu duşmanul, în turul 2 al prezidenţialelor. O (altă) ipoteză, care ţine mai mult de lumea şahiştilor. Care erau aia mai buni la şah de pe-aici, de prin preajmă?…
Oricum ar fi, după părerea mea, dacă Băsescu îl va deconspira pe Ponta, pe lângă faptul că va încălca Legea, se poate trezi ca punerea la zid a “micului Titulescu” se să întoarce în favoarea ofiţeraşului cel viteaz, care va invoca exemple similare de foşti ajunşi presedinti, gen Bush Sr. (nu cred că-l va invoca si pe Putin 🙂 ). Iar dacă Elena Udrea va ajunge în turul 2, prin diverse tertipuri, aceasta va deveni un fel de Vadim Tudor 2. Şi Iliescu dacă ar mai candida din nou, ar câştiga. Părerea mea…
O alăturare de nume ciudată? Nici pe departe! Haideţi să developăm filmul:
Monica Macovei, personaj para-politic convertit de la comunism la greco-catolicism, a ieşit azi la Timişoara şi a decretat că religia trebuie eliminată din şcoli. Şi înlocuită cu “Istoria religiilor” 1. Pentru cei care-i cunosc activitate de peste doua decenii nu-i nici o mirare. Doamna Macovei aka Mandela de Dâmboviţa este şi membră de onoare şi fondatoare a asociaţiei homosexualilor din România 2. Conform propagandei Accept de pe Wikipedia, fără ea şi Traian Băsescu poate nu am fi avut azi exhibiţionismul anual al homosexualilor, lesbienelor, transexualilor şi trisexualilor de pe străzile Bucureştiului 3.
Doamna Macovei este susţinută, cu ardoare, am putea spune, de Gabriel Liiceanu, colegul ei de GDS 4. Domnul Gabriel Liiceanu s-a exprimat similar privind religia cu doamna Monica Macovei, la o relativ recentă “dezbatere” de la GDS, în fapt o punere la zid publică a Bisericii Ortodoxe Române, executată în cel mai pur stil stalinist anticreştin 5.
Tovarăşul domnului Liiceanu, Andrei Pleşu, care s-a evidenţiat la rândul său şi ca un apărător al homosexualilor, trivializând în stil elevat miştocăresc credinţa ortodoxă 6, are aceeasi părere cu Monica Macovei şi Gabriel Liiceanu, militând mai pe faţă mai pe din dos pentru înlocuirea orelor de religie cu o nouă materie, de “Istoria religiilor” 7.
Domnul Andrei Pleşu este, de altfel, “director-fondator” al unui fantomatic Institut de Istorie al Religiilor 8, creat prin trafic de influenţă perfectat de Andrei Oişteanu, nepotul lui Leonte Răutu 9, la Traian Băsescu şi Emil Boc, cel din urmă solicitând Academiei să îl plaseze sub umbrela sa, oferind şi o filă de buget pentru a reteza obiecţiile întemeiate ale forului academicienilor. Acesta este cadrul “academic” care va da “linile directoare” ale cursului şi manualului de “Istorie a religiilor” de care vorbeşte doamna Mandela Macovei.
Mergem mai departe?
Doamna Macovei s-a bucurat încă de dinainte de a închide gura, în timp ce-şi anunţa candidatura la prezidenţiale, de “sprijinul neprecupeţit” al aşa zisului Partid “Noua Republică” al lui Mihai Neamţu, emulul lui Andrei Pleşu, totodată coordonator al volumului omagial “In Honorem Andrei Pleşu” 10. De altfel, domnişorul Mihai Neamţu este şi fost bursier al Colegiului “Noua Europă”, unde stă drept rector Andrei Pleşu 11. Prin guriţa lui Neamţu, formaţiunea de lift a fost “primul partid care susţine candidatura Monicăi Macovei” 12.
Mihai Neamţu a fost susţinut la alegerile europarlamentare, cu elan proletar am putea spune, de un băiat agitat din Bacău 13, despre care n-am mai scris demult nimic având în vedere dimensiunile lui liliputainesti, pe numele lui Claudiu Târziu, fratele mai cunoscutului ziarist Tiberiu Lovin. În ciuda acestui sprijin preţios – care se pretindea a fi dintr-o zonă “creştină”, “ortodoxa”, “de dreapta”, dar care ţintea de fapt fragmentarea acestui electorat şi erodarea unui candidat susţinut de familiile tradiţionale româneşti 14 – dar şi a votului asigurat de membrii cultului penticostal prin primarul Aradului, Gheorghe Falcă 15, o rudă a lui Mihai Neamţu, Partidul “Noua Republică”, lansat cu fast de Monica Macovei şi Mihai Răzvan Ungureanu 16, a reuşit să ia fabulosul scor de 0,27%.
Mihai Neamţu a fost colaborator al fostei publicaţii sporadice a lui Claudiu Târziu, revista “Rost”, fiind lansat în spaţiu la “Puncte cardinale” 17, defuncta gazetă condusă de şeful lui Claudiu Târziu, Răzvan Codrescu, pe numele său adevărat Crivăţ Vasile Adolf Marian. Despre Răzvan Codrescu, domnul Andrei Pleşu a afirmat că este singurul partener de dialog din zona “dreptei” extreme cu care ar putea întreţine o conversaţie. Atât Răzvan Codrescu cât şi Claudiu Târziu s-au evidenţiat prin adularea intelectuanalilor “Dilemei Vechi”, în frunte cu Horia Roman Patapievici 18. Pe linia “Dilemei” lui Pleşu, cei doi Pat şi Pataşon autoproclamaţi drept “nationalişti creştini rezonabili” l-au denigrat, şi ei, pe Eminescu, după cum i-a dus mintea şi sufletul atrofiat: atacându-i credinţa. 19.
Ca să închidem cercul new-age-iştilor de tip “Formula As”, organul angajator al lui Claudiu Târziu, conchidem prin a afirma ceea ce se ştie, şi anume că Claudiu Târziu s-a remarcat atât prin susţinerea susţinătorului anticreştinei Monica Macovei, recte Mihai Neamţu, cât şi, în egală măsură şi mai mult decât atât, a domnului Dan Puric 20, îndrăgitul (am scris bine?) “mim al ortodoxiei”, despre care nu are rost să mai adaug nimic, cazul său de fost informator nemărturist al Securităţii fiind destul de cunoscut 21.
Domnul Dan Puric, care – o spun cu toată sinceritatea -, trebuie iertat pentru păcatele tinereţii, este un actor pe care l-am respectat, mai ales că provenea din acelaşi mediu ca şi mine. În plus, mulţi dintre tinerii cu care lucra îmi erau prieteni, ceea ce ma făcea inerent să fiu părtăş la viaţa lor de zi cu zi noapte de noapte. Desigur, nu mi-a plăcut când, înainte de manifestarea de ziua lui Eminescu pe care am organizat-o la Centrul de Geopolitică al Universităţii Bucureşti, unde a acceptat (fără a o onora apoi) invitaţia de a conferenţia, a afirmat în faţa colegilor mei de la ziarul Ziua – referitor la atacurile din zona “dreptei” la Eminescu şi credinţa sa – că Claudiu Târziu şi Răzvan Codrescu “sunt nişte idioţi patentaţi” 22. Pe atunci nu credeam acest lucru decât despre unul dintre ei… Dar ce-a fost a fost. Ziceam că conchid: Claudiu Târziu aşadar, “creştin înfocat” dar “rezonabil”, este “slugă la doi stăpâni”: Mihai Neamţu – primul susţinător din ţară al anticreştinei prohomosexuale Monica Macovei – şi la Dan Puric.
Dan Puric şi-a anunţat tot în această perioadă nu susţinerea ci apartenenţa la “mişcarea” 23 condusă de domnul Calin Georgescu, preşedintele Clubului de la Roma pe Europa 24.
Cam atât am avut de spus.
Note:
1. Monica Macovei: “Religia nu are ce căuta în școli, ci istoria religiilor ar trebui să fie introdusă. Lasă copilul să-și aleagă singur religia și dă-i istoria religiilor, care reprezintă de fapt istoria umanității, e multă cultură generală acolo”. – Pressalert;Activenews din 12.09.2014.
Ideea a fost suţinută în trecut atât de Asociația Secular-Umanistă din România (ASUR) (vedeti DOC – Informatii suplimentare privind predarea religiei in scoli – Asur) cât şi de funestul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, în proiectul său de “reformare” a învăţământului, unde, la punctul 3 al capitolului 17 din Legea Educaţiei, se stipula că, “la cerere, în locul orei de religie, elevii pot urma cursuri de istoria religiilor, istoria culturii şi artelor sau alte cursuri utile în formarea comportamentului etic, social sau comunitar” .
2. Biografie Agerpres din 29.05.2014; Articolul “Ce face Monica Macovei cand se plictiseste?” de Maria Petraşcu – Ziare.ro din 31.05.2011, care oferă şi numărul actului de înregistrare a asociaţiei homosexualilor, lesbienelor, transexualilor şi trisexualilor Accept, disponibil la arhiva Judecătoriei Sector 2: 6727/25.10.1996
3. Propaganda Accept de pe Wikipedia: “În mai 2005, ACCEPT a organizat al doilea festival GayFest, care a inclus o paradă de mândrie (pride parade) prin străzile Bucureștiului. Deși această paradă a fost aproape blocată de primarul Bucureștiului, Adriean Videanu, festivalul a continuat, după ce Traian Băsescu și Monica Macovei au intervenit în favoarea grupării ACCEPT. În 2006, a doua paradă GayFest a avut ca temă campania pentru legalizarea uniunilor între persoane de același sex (căsătorie sau uniune civilă/parteneriat înregistrat).” Etc…
4. G. Liiceanu – “Manifest pentru Monica Macovei”, Contributors din 7.09.2014, sintetizat de Politica ta in articolul “Cum a trădat Gabriel Liiceanu nobilele idealuri ale băsismului”, în care sunt oferite citatele următoare:
“…eu votez „cu ochii închiși” candidatul ale cărui valori, expuse într-un program politic, coincid cu ale mele. (…) Cred că nu am avut decât o singură dată în acest sfert de secol un asemenea candidat. Și mai cred că acum îl avem a doua oară…”
“…poate că minunea nu se întâmplă în imediat, dar voturile (nu puține) pe care le va obține Monica Macovei, vor face cu putință apariția unui partid care, în alegerile parlamentare din 2016, va schimba harta politică a țării și a parlamentului“;
De asemenea, citatul dlui Liiceanu oferit de AM Press la 22.08.2014 în articolul “Greu tupeu de fariseu. Liiceanu, şeful campaniei electorale a Monicăi Macovei”:
“In ultimii 25 de ani exista o singura persoana in Romania care s-a ocupat de educatie si va face asta in continuare. Aceasta persoana este Monica Macovei!”
5. Vedeţi discursul anticreştin al lui G. Liiceanu, cu puternice note antiortodoxe, la Hotnews, 13.06.2014, şi suplimentul special al revistei “22” a Grupului pentru Dialog Social, “Religia în spațiul public și în învăţământul şcolar“, din 17.06.2014. Reţinem cu umor că cunoscutul filosof crede că la ortodocşi există un post de… 60 de zile. Şi acest om vrea să se ocupe de Religia în scoli…
În cadrul “dezbaterii”, moderata de subalternul lui A. Pleşu de la “Institutul de Istoria Religiilor”, Eugen Ciurtin, de confesiune incertă, şi de Andrei Oişteanu, de confesiune mozaică şi membru în conducerea aceluiaşi “Institut”, se oferă şi cheia unei “educaţii religioase cuviincioase”, printr-un citat din “maestrul” Andrei Pleşu: “Bine condusă, ea [educaţia religioasă] nu poate decât să consolideze educaţia pură şi simplă, să-i dea anvergură şi temei. Ce e rău şi urât în marile texte sacre ale lumii? Ce tip de anestezie intelectuală te poate face să priveşti chiorâş spre Upanişade şi spre Coran, spre Canonul Buddhist şi spre Biblie?”. Adică teza susţinută de Monica Macovei la Timişoara.
6. Andrei Pleşu: “Distribuţia – proporţională – a măsurilor punitive se poate rezolva aproape birocratic, la nivel de „experţi”, extraşi, eventual, dintre capii bisericii…Ca de pildă acum, pe malurile Dunării: travestit austriac victorios în nord, la Copenhaga – ergo ploi devastatoare în sud. Homosexuali euforici (preponderent în vestul neortodox) – ergo 50 de morţi în Serbia. E la mintea cocoşului.” Extras din “Teologia „penală“”, articol apărut pe blogul filosofului de la Adevarul, 26.05.2014. Articolul a primit două replici ortodoxe de la Doxologia si Politica.
7. Cadrul “ideologic” în care se vor forma viitorii profesori de “Istoria religiilor” este asigurat tot de Andrei Pleşu, prin “primul masterat de Studii Religioase din România”. Detalii EvZ şi Roncea.Ro, 3.04.2013
8. Institutul de Istoria Religiilor, unde îi găsim pe aceiaşi membri GDS care dezbat de zor Religia în şcoli, Eugen Ciurtin, ca cercetător gradul II si pe Andrei Oişteanu ca cercetător gradul III
10. Despre “In Honorem Andrei Pleşu” – “Cultura admiraţiei”, Revista “22” a GDS, 21.02.2013
11. “Cercetător” (2005-2006) şi “oaspete al rectorului” (in dormitor?) (2006-2007) – Biografie romanţată pe Wikipedia
12.”Noua Republică,primul partid care susține candidatura Monicăi Macovei” – Pagina de Politică, 23.07.2014
13. “Votez. Votez PNR!”, de Claudiu Târziu, 24 mai 2014, pe blogul Rost şi pe blogul personal, împreună cu De ce susţin Noua Republică şi Susţin! Cine nu se resemnează, semnează!, articole pur propagandiste şi total opuse unui moment de sinceritate din 2011 al aceluiaşi autor, când afirma: “Apariţia unui grupuscul numit „Noua Republică”, sub conducerea lui Mihail Neamţu, nu merită comentată, în mod normal. Însă, agitaţia propagandistică din jurul acestei mici falange revoluţionare (cu voie de la poliţie) i-a împins pe cîţiva prieteni de idei să-mi ceară opinia în legătură cu NR. Şi-atunci, o spun: Se vede cu ochiul liber că NR nu e decît o afacere pedelistă (ca şi asociaţia Blogary, aşa-zisa Mişcare Populară ş.a.), menită să încerce recuperarea, sub alte măşti dar pentru aceeaşi gaşcă, a unei părţi din capitalul electoral pierdut de PDL. Părerea mea este că NR n-are şanse. În primul rînd pentru că mesajul ei nu se deosebeşte fundamental de cel al PDL şi al lui Traian Băsescu, ba şi susţine aşa numita „doctrină Băsescu”. (…) În al doilea rînd pentru că oamenii care au organizat-o, în frunte cu Neamţu, nu sînt credibili, ca unii care pînă mai ieri au fost în slujba statului sub guvernarea PDL (de altfel, liderul NR nu e liber să critice puterea cu adevărat) şi mai au şi alte tinichele de coadă. În al treilea rînd pentru că suferă de „internită” – adică se rostogoleşte promiţător pe internet (i-auzi, ca bulgărele de zăpadă!) pentru a deveni praf şi pulbere în viaţa reală. (…) Una peste alta, nu cred că NR va păcăli prea multă lume că este adevărata „Dreaptă” politică, pe care o aşteaptă cam de mult o parte dintre români. Printre sloganurile mobilizatoare şi declaraţiile de principii se vede urzeala neoconservatoare. (…) Vom continua să ne amăgim (sau nu) cu surogate ale Dreptei – un fel de „dreapta stîngii”, cum bine spune dl Răzvan Codrescu –, cu rezultate nenorocite precum cele din guvernările CDR, ADA, PNL-PSD şi PDL & Co.” Cel mai nou chip al „dreptei stîngii”: Noua Republică, 17.10.2011
15. Articolul “Ucenicii pocăiți. Mihail Neamțu și MRU se folosesc de banii și de influența penticostalilor, pentru a ajunge în Parlament”, ZiuaNews, 31.10.2012
16. Afisul Congresului “Noii Republici”, de la 23.06.2012, cu Neamtu, Ungureanu, Papahagi, Paleologu si Macovei pe post de “matroana”, prezentat de Antideontologul
17. “Deliciul impostatiei. Iulian Capsali despre Mihail Neamtu, tuterul lui Volodea Tismaneanu. Articol din 2008” – BadPolitics, 10.10.2012
18. “Falsa elegie despre Eminescu” – o corecţie la opinia lui H.R. Patapievici de Corneliu Florea, Ianuarie 2007; “Autopsia unor alegeri” – România îngenuncheatã. Mircea Platon, 11.12.2009, H.-R. Patapievici: Marxiştii merită dispreţuiţi, blogul lui Claudiu Târziu, 24.02.2009; Blogul lui Răzvan Codrescu: “Nu mă sfiesc să mărturisesc că mă simt tot mai solidar cu autorul Politicelor cînd este vorba de poporul român de azi (dacă nu în totalitate, în orice caz într-o gravă şi decisivă majoritate…), continuînd să mă distanţez de domnia-sa numai în privinţa judecăţii prea radicale a întregului trecut românesc.” – 26.06.2009
19. Răzvan Codrescu: “Ne place sau nu, Eminescu n-a fost un credincios creştin” – “Eminescu şi creştinismul” (2009)
Profesorul Nae Georgescu răspunde acestui atac al cuplului Târziu-Codrescu la Eminescu:
“(…) Cu atât mai ciudat mi se pare că dl. Răzvan Codreanu nu vede, n-aude: dânsul citeşte şi citează chiar din postume.
Ca să vă daţi, însă, seama ce efecte pot avea afirmaţiile dânsului, citez câteva ecouri la textul pe care şi l-a postat pe INTERNET: „Era necesara o astfel de pozitie. M-am saturat si eu de abordari amatoriste si/sau exaltate fara temei. Ce confortabil este cind vezi ca mai sint si nationalisti crestini rezonabili, care au stiinta de carte, spirit critic si profunzime” !
Ce l-o fi impresionat pe acest internaut care semnează “Claudiu Târziu” dar scrie cu “î” ? – Desigur, tonul curajos al discursului împănat cu note care în subsol răspund la anii 1930 ori confundă Bucovina cu Moldova. Sintagma “naţionalist creştin rezonabil” pluteşte ca o floare de nufăr peste aceste subsoluri… insalubre. O tânără care semnează “Vera” este de-a dreptul entusiasmată: “Dle Codrescu, va multumesc mult pentru acest articol, mi-am limpezit anumite nedumeriri, mai ales ca imi iau licenta anul acesta. Si am o tema foarte dificila “Sentimentul religios in poezia lui Eminescu”. Poate imi sugerati ceva…” – iar autorul îi răspunde tuşat: ” Tema e generoasă şi, dacă nu ţii s-o circumscrii procustian creştinismului şi ortodoxiei, religiozitatea lui Eminescu se vădeşte reală şi fascinantă, la punctele de întîlnire dintre spiritul romantic şi spiritul folcloric, dintre dacism şi creştinism, dintre meditaţia filosofică şi meditaţia religioasă, dintre lirismul sacru şi lirismul profan. S-a scris mult pe această temă, dar nu ştiu nici o carte care să sintetizeze mulţumitor lucrurile. Poate o veti scrie dvs., licenţa fiind un prim pas (pe care vi-l doresc unul “cu dreptul”)”.
N-am ce zice, chestia cu “circumscrisul procustian” e haioasă, cum ar zice un tânăr – dar unde va fi fiind, oare, punctul de întâlnire dintre lirismul sacru şi lirismul profan ?! Nu cumva, în goana după noutate, inventând atâtea concepte care de fapt nu există, dl. Răzvan Codrescu are definiţia dânsului şi pentru “creştinism”, un fel de pat care, rotund fiind, îl evită prin aceasta pe proprietarul Procust? Mai departe de aici, totul este combinare măiestrită unor lucruri n’esistente.” – Extras din Veghea (An II, Nr 3, 2009) şi din cartea profesorului, “Boala şi moartea lui Eminescu”.
21. “In baza Notei de Constatare DI/I/1305 din data de 10.05.2010, intocmita de Directia de Specialitate din cadrul Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, in care se regasesc urmatoarele elemente: domnul PURIC Liviu Dan este titular al dosarului fond retea nr. R 64665 (cota CNSAS). Domnia sa a fost recrutat “in scopul supravegherii informative a elevilor din cadrul Liceului de Arte Plastice N. Tonitza”; la data de 15.03.1976 a semnat un “Angajament” atribuindu-i-se numele conspirativ “CRISTIAN”. Directia de Specialitate nu a identificat informatii transmise Securitatii de catre domnul PURIC Liviu Dan.” – Adeverinta CNSAS 1520/30.08.2012 – Documentul AICI
Ulterior, potrivit Realitatea TV, au apărut şi informările: “Într-o notă din 20 martie 1976, Puric primea şi o parolă cu care era abordat de Securitate: „Prietenul tău Cristian îţi transmite salutări şi te roagă să-l ajuţi cu problema unor schiţe”. La sfârşitul anului 1977, documentele Securităţii susţin că „în cursul anului 1977 a cules informaţii referitoare la starea de spirit din rândul elevilor, precum şi despre anumiţi elevi care întreţin relaţii cu cetăţenii străini ori vizitează bibliotecile ambasadelor străine concretizate în două note informative”.” – “Dan Puric. Povestea unei NECOLABORĂRI cu Securitatea. Recrutat, dar nu a făcut poliţie politică” – Realitatea.net, 9.05.2013
22: Surse relativ credibile: propriile mele urechi 🙂
23. Lansarea “Mişcării “Motivaţia: Romania” – Dezvoltare, Durabilitate, Sustenabilitate” (MMRDDS), 15.08.2014 – Anomismia şi Activenews (unde puteti vedea şi afişul şi “trailerul” promo al “mişcării”)
Esențial pentru dăinuirea istorică a unui popor, sentimentul identității naționale este supus la tot mai mari încercări. Este și problema, veche de aproape două veacuri (adică foarte tânără), a doctrinei identitare a românismului. Într-o sută de ani și ceva, în care harta țării și ideologiile oficiale s-au tot schimbat, e greu ca o doctrină națională să se maturizeze și să-și afle coerența necesară pentru dialogul cu sisteme de gândire similare. Sprijinită pe marile curente de renaștere națională, de la Școala Ardeleană la cea Gândiristă, pe aportul unor personalități providențiale (de la Eminescu, la Iorga și Blaga), precum și pe conlucrarea permanentă a Bisericii, ideea (unică în lume a) ”poporului născut creștin” s-a fundamentat în primul rând pe paradigma voievodală moldo-valahă și pe conceptul ”spațiului mioritic” de filiație dacică, osmozate de Duhul Bisericii lui Hristos – valori percepute esențialmente mistic sau irațional -, și mult mai puțin pe conceptul modern de stat național și națiune.
De aici, spasmele dialogului ”spiritului național” cu modernitatea și cu provocările globalizării, spasme cu atât mai dramatice, cu cât, la nivelul maselor, ”spiritul național” este trăit pe coordonate romantice, protocroniste, izolaționiste, refractare față de modernitate. Și cu cât modernitatea, la rândul ei, alege o atitudine de superioritate față de tradiție. Vehemențele naționalismului interbelic, sincrone vehemențelor altor naționalisme din epocă, țin de acest fenomen. Resuscitarea lor după 1989 era firească, atâta vreme cât mișcările ”dreptei” au fost ostracizate de comunism. Dar idealizarea, la nivel popular, a fenomenelor ”dreptei”, ca Mișcarea Legionară, ține de revenirea la același izolaționism doctrinar interbelic.
A susține, fără precizări circumstanțiale, că ”Mișcarea Legionară a fost o lucrare a Duhului Sfânt”, cum a afirmat de curând un monah de la o importantă mănăstire moldavă, este un gest cel puțin pripit, atât din punct de vedere civic, cât și duhovnicesc. Tabloul complex și contradictoriu al Mișcării a fost destul de bine recuperat în suita de lucrări istorice apărute după 1990 (memorialistice și de sinteză), deci idealizările, ca și anatemizările ei, explicabile în lipsa informației, nu-și mai au locul. Totuși, incapabilă de a aprofunda nuanțele fenomenului, lumea (și ”stânga”, și ”dreapta”) preferă ucigătoarele judecăți maniheiste (acuzele fără drept de apel, respectiv adularea), care nu ascund în spatele lor decât exaltare, orgoliu, vinovate plăceri punitive, frică sau dispreț față de partea adversă, lipsă de realism social-spiritual.
Anonimi ”frați” și ”surori”, susținuți uneori și de clerici izolați sau de călugări rătăcitori, lansează ”smerite” judecăți acuzatoare asupra acestor probleme, care adesea îi depășesc. Inconsistența lor e vădită de spiritul discursului: unilateral și isteric, panicard, lipsit de respect și dorință de înțelegere a celuilalt.
Un comentariu apărut de curând în blogosferă pentru susținerea monahului pro-legionar, susținea că… Ortodoxia ar fi ”de neconceput fără antisemitism”. Ce poate însemna o Ortodoxie bazată pe ură, trădând, așadar, prima și cea mai importantă poruncă a lui Hristos: iubirea? Ajungem astfel la o Ortodoxie fără Hristos, o “Ortodoxie” în afara Creștinismului. Ca orice altă ură de rasă, ca și urile interconfesionale și interreligioase, antisemitismul trădează Creștinismul și-l transformă în sectă. La ură se răspunde cu ură. Creșterea alarmantă a anticreștinismului pe plan mondial nu este o consecință a crispării obstinate în asemenea atitudini?
Mulți dintre partizanii acestor atitudini extreme insistă puritan pe cuvântul “Ortodoxie”, când se referă și la aspecte generale ale Creștinismului, de ca si cum ar prefera “dreapta închinare” (în fața cui? a unui sistem de reflexe și canoane vidate de sens?) mărinimiei lui Hristos. A unui Hristos, care Se refuză partizanatelor politice (oricât ar trage acestea de El), tocmai datorită condiției de Mesia! Pe câți dintre acești rigoriști – oameni trecuți superficial prin vămile cărților, nu și prin acelea ale suferinței transfiguratoare și renașterii în Duh – nu-i enervează tocmai această ”mărinimie” trans-partinică a lui Hristos!
O teribilă armă a dracului este generalizarea – păcat al gândirii neinstruite, nemenționat în îndrumarele de spovedanie – așadar, rămas adesea nespovedit -, care ascunde o greu sesizabilă formă de trufie intelectuală și încremenirea sufletească în fața concreteții mereu surprinzătoare a vieții. Copiii și sufletele simple nu practică generalizarea – iată unul din motivele pentru care Mântuitorul ni-i dă ca exemplu; iar matematicienii și alți teoreticieni, când apelează la ea, o fac cu mari scupule, pentru a evita eroarea sau impostura. Altminteri se întâmplă la nivelul gândirii populare, care amestecă păgubos simplismul (scuzabil, când se consumă în tăcere) cu nejustificate pretenții sapiențial-pedagogice.
Generalizarea păcatului lui Iuda, ca și a unor păcate interetnice care au brăzdat dureros istoria ultimelor veacuri ale Europei și care implică problema evreiască și naționalismele locale, cu contondențele lor – iată forme pripite de gândire a istoriei, autocondamnate prin divorțul lor de dragostea iertătoare și mereu dialogică a lui Hristos.
Corespondentul generalizării, în ordinea virtuților, este absolutizarea sfințeniei omenești, cu idolatrizarea tuturor faptelor și convingerilor extrareligioase (în special politice) ale sfântului, considerat model absolut – o problemă delicată pentru evlavia populară, dar a cărei temătoare ocolire alimentează renașterea, la fel de exaltată ca odinioară, a ideologiilor naționaliste de tip exclusivist. Convingerile politice ale unui sfânt, ale unui martir, nici nu-i justifică, nici nu-i compromit sfințenia. Acceptarea acestei fraze poate crea premisele de dialog asupra unor canonizări care, altminteri, are toate șansele de a rămâne ratat.
“(…) La acestea se adauga poate cea mai grava ispita si incalcare a Testamentului Parintelui Justin, dupa parerea mea: lipsa de rugaciune. Mai ales pentru aproape, ceea ce inseamna, in fond, lipsa de iubire si o incalcare a esentei calugariei si ortodoxiei si a insasi Legii lui Dumnezeu. Si rezultatele, cum spuneam, se vad, caci striga, ca din gura de sarpe. Ura. Ura urla. Cand urla ura, cand urla haita, atunci stii cu siguranta ca hoardele de demoni si-au atins scopul.
Zilele acestea constatam ca ura impotriva Manastirii Petru Voda afluieste din doua directii, care se intalnesc, in final, in aceeasi matca: ura anticrestina, normala am putea spune, dezvoltata de portaluri ca Hotnews si acolitii lor si ura “ortodoxa”, care o intretine, practic, pe prima.
Cum poti insa sa te autointitulezi crestin si sa urasti? Sustii evlavia fata de sfintele moaste ale marturisitorilor dar nu intelegi nimic din mesajul unui martir ca Mircea Vulcanescu. Unde este iertarea? Daca iertare nu e, nici dragoste nu e deci nimic nu e. Ura, dupa cum stim, este si apanajul prostilor. Un om inteligent nu poate uri. La fel cum un crestin nu poate uri. Omul inteligent, omul induhovnicit, intelege slabiciunea celuilalt si tot ce poate simti in fata urii, si, deci, a prostiei, este, in primul rand, mila. Profesorul Aurel Vişovan, de exemplu, fost detinut politic care a patimit 17 ani in temnitele bolsevice, simtea doar compasiune pentru tortionarii sai. De asemenea, exista relatari despre detinuti politici care ajunsesera, din aceeasi mila si dragoste fata de tot ce a lasat Dumnezeu pe pamant, sa-si imparta putina lor hrana cu guzganii si libarcile din celule. Asa si Parintele Justin, in chilia sa (“cell”, cum suna in engleza), de la Petru Voda.
Specialisti in ura “ortodoxa”, cu rasfrangeri directe si voite asupra Manastirii Petru Voda, a ucenicilor sai si a lucrarii Parintelui Justin sunt (…).
„Călugărul își are exemplul în lumina îngerului, iar creștinul, mireanul, o are în lumina monahului”, spunea, atat de frumos, blandul Parinte Justin. Si asa si trebuie sa ramana, in ciuda exemplelor care ne sunt atat de mediatizate de artizanii urii, fie ei anticrestini declarati fie ei “apologeti” ai urii “ortodoxe”. Cele doua canale ale urii nu reprezinta altceva decat doua fete imbacsite ale aceleiasi monede batute de Mamona si aruncate romanilor in fata, in lupta de doua mii de ani impotriva Treimii Celei de o Fiinta si a frumusetilor Ortodoxiei, intre care cea atat de plina de buna mireasma duhovniceasca este floarea sadita de bunul Parinte Justin Marturisitorul in Gradina Maicii Domnului de la poalele Carpatilor: Manastirea Petru Voda.“
Fotografiile de mai sus – descoperite de cercetatorii CNSAS anul acesta, in urma unei cereri a Civic Media – il infatiseaza pe Parintele Justin Parvu a doua zi dupa arestarea sa si au fost publicate impreuna cu fisa sa de incarcerare, in premiera, de MARTURISITORII.RO. In aceasta seara, in urma cu 66 de ani, pe 14 mai 1948, Parintele Justin era arestat impreuna cu alti 10-15 mii de tineri fideli idealurilor nationale si pregatiti din toate punctele de vedere sa treaca la rezistenta armata impotriva ocupantului sovietic. A fost o noapte a Sfantului Bartolomeu in varianta bolsevica. Siguranta deja actiona la comenzile NKVD, urmand sa-si schimbe numele in acelasi an in “Securitatea Poporului”, la fel dupa cum capii unitatii speciale de comanda, Boris Grunberg si Pantiusa Bodnarenko, aveau sa devina Alexandru Nicolski si Gheorghe Pintilie.
Noaptea de 14 mai 1948, vineri spre sambata, 15 mai, poate fi considerata pe drept cuvant momentul decapitarii si, in fapt, inceputul exterminarii sistematice a elitei anticomuniste si nationaliste a Romaniei, cand miile de tineri arestati aveau sa umple celulele in care se mai aflau deja alte mii de camarazi de-ai lor, intemnitati sub doua regimuri totalitare. “Una dintre cele mai cenusii pagini ale istoriei Romaniei”, dupa cum spune Parintele Justin, o pagina intunecata despre care nici azi nu se invata in manualele scolare, desi a trecut un sfert de secol de cand am crezut ca i-am dat jos pe comunisti… doar pentru a reveni insa pe pamant romanesc ante-mergatorii lor, dar si ai Antihristului, neo-kominternistii.
Dupa noaptea de 14 spre 15 mai 1948 a urmat, dupa cum se stie, un adevarat masacru al celor mai curati fii ai natiunii, cu sute de mii de victime, trupuri frante si suflete chinuite, aruncate in gropi comune, adevarate altare de jertfa a mucenicilor si sfintilor inchisorilor, sau eliberate din temnitele comuniste, dupa 16 ani de martiriu. De cand a iesit de pe poarta inchisorii, in 1964, gandul Parintelui Justin a fost sa ridice, candva, acolo, o manastire inchinata martirilor anticomunisti din Rapa Robilor, pamant sfant unde zac, impreuna cu ramasitele celor ucisi bestial in zarca Aiudului, majoritatea legionari, ca savantul George Manu, si osemintele neo-martirului Mircea Vulcanescu. Aceasta este marturia Parintelui. Cu toate acestea, nu a fost lasat, nici la sase decenii de la eliberarea lui.
“Mai – spunea, Parintele – din ce am dedus, toata opera asta de la Aiud vor sa o faca nu cei care au fost tortionati, ci tortionarii! Si este foarte gresit, pentru ca nu stiu in ce masura istoria noastra poate sa primeasca o asemenea atitudine nevrednica”. Parintele voia, practic, ceva foarte simplu: o biserica la Aiud, care sa respecte arhitectura noastra ortodoxa. Nu a fost sa fie, desi, dupa cum a spus-o de nenumarate ori, era ultima si cea mai mare dorinta a sa. Actorul Dan Puric a reusit sa-si impuna proiectul sau, inlaturandu-l pe prea bunul Parinte Justin.
Proiectul Parintelui, realizat de reputatul arhitect Nicolae Tulban, respecta arhitectura traditionala ortodoxa si era avizat de camarazii sai de suferinta si biruinta, fostii detinuti politic. Dar Dan Puric si grupul sau eteroclit au vrut altceva. Scopurile acestora au ramas, pana azi, cand a avut loc la Aiud inaugurarea unei edificiu total strain de traditia romaneasca, destul de discrete, daca pot folosi, si eu, acest termen uzitat in general pentru a escamota activitatile unei organizatii oculte. Dar de ce toate acestea? O spune Parintele, raspicat, in filmarile care insotesc acest material. Eu nu-mi permit decat sa redau spusele Parintelui, asa cum le-am inregistrat pentru un interviu publicat in ziarul ZIUA, exact acum 5 ani, pe 14 mai 1999, si asa cum au fost filmate de ucenicii sai apropiati in chilia sa de la Petru Voda.
In memoria Parintelui Justin si cu datoria pe care mi-a incredintat-o Duhovnicul Neamului, reproduc aceste materiale, impreuna cu un editorial de-al meu din zilele comemorarii noptii cazute asupra Romaniei intre 14 si 15 mai 1948, spre buna informare a oricui doreste sa cunoasca Adevarul. Dupa cum observati eu unul nu fac aici nici o apreciere asupra omului Dan Puric. Personal, nu ma intereseaza nici angajamentele sale de dinainte de 1989, nici cele de dupa. Mai mult: ma rog adeseori pentru el, pentru ca eu, care il vedeam pe Parintele Justin ca pe tatal meu, am ramas impresionat cand am aflat ca actorul nostru il considera pe Parintele ca pe bunicul sau. Va dati seama ce obligatii am acum. Intr-un interviu, as putea spune, pe drept cuvant, fulminant, acordat ziarului dlui Burci si al serviciilor fostului ospatar extern, am numit Adevarul, Dan Puric, care afirma extrem de sigur pe el ca se va reintalni cu Parintele, s-a plans si ca a fost indepartat de la Petru Voda de niste calugari “gelosi”. Acum, daca punem problema in termenii acestia, ma intreb daca Dan Puric, care, sunt sigur, trebuie sa fie – sau, ca sa fiu extrem de precis: sa fi fost – un specialist si in asemenea chestiuni delicate, ar iubi o tanara domnisoara, care are niste frati gelosi, ce-ar face? Ar fugi mancand pamantul? Oare un om ca Parintele Justin, care, daca te critica, totdeauna cu dragoste, sau chiar iti dadea o palma, ca sa te trezeasca, dupa cum afirma si Puric in interviul numit, putea sa fie victima unor bieti “calugari gelosi” care alcatuiau “molozul din jurul Parintelui”? Mai inteleg daca zicea ca l-au lucrat niste agenti ai mumei Rusii. Dar asta nu se pupa cu vederile sale, foarte maleabile fata de muma padurii in cauza, dupa cum s-a vazut in ultimul sau interviu de la postul Fratilor Paunescu. Ehh, daca le enunta de atunci, poate i s-ar fi pus si covor rosu, de catre unii, cine stie?!
Marturisesc: de mustrat si pe mine m-a mustrat Parintele insa doar pentru a ma primi apoi cu si mai mare dragoste. Cine nu cunoaste parabola fiului risipitor? Ce tata nu-si cearta copilul, spre a-l indrepta si ajuta sa nu mai greseasca? Sau chiar si nepotul?! Cine l-a impiedicat pe Dan Puric sa vina si sa se spovedeasca la Parintele Justin (pentru ca la Monahul Atanasie, fiind doar calugar, nu stiu cum a facut-o)? Cine l-a impiedicat pe Dan Puric sa vina si sa se pocaiasca in fata Parintelui, lasandu-si mandria deoparte, intr-unul din dulapurile sale cu recuzite pentru toate regimurile si ipostazele? Totusi, Dan Puric, omul care reuseste performanta de a avea un venit lunar si, implicit, anual, mai mare decat “bosii” de la Loteria Româna (4.523 de euro), Romgaz (4.332 de euro), Transelectrica (4.333 de euro) sau Transgaz (6.111 de euro) si aproape dublu cat salariile lui Basescu si Ponta la un loc, nu a reusit sa treaca triumfator peste “molozul” numit Manastirea Petru Voda pentru a ajunge la Parintelui Justin?
Daca nu a putut sa calce peste “molozul”, “ticalosia infinita”, “mincinosii in sutana”, “pizmosii”, “limitatii interior si de caracter”, “spiritele de o extrema ingrozitoare” de la Petru Voda, in fine, “gelozia”, cu care a fost “infasurat” Parintele, cum va putea el sa apere nu neaparat o tanara domnisoara, sau poate o batrana doamna, care se numeste Romania, ci sutele si miile de morti care se ridica din mormintele fara cruci si pentru care Parintele Justin a vrut un singur lucru: o manastirea ortodoxa, conform traditiei stramosesti? La un moment dat, o spun in premiera, Parintele isi dorea chiar sa organizeze un “desant” cu mesteri maramureseni care sa ridice in doua-trei zile o bisericuta micuta si frumoasa din lemn. Dar sa fie in stil traditional, romanesc, cu harul Domnului deasupra si inlauntru ei. N-a fost sa fie… Si nici harul nu prea mai are unde sa stea in acest moment, din cate se vede…
Acum, ca sa inchei, mai adaug mirarea incomensurabila pe care o am fata de un om care, ca si mine, a facut Tonitza, o scoala de unde, credeam eu, nu puteai sa iesi fara a aspira continuu la un bun gust desavarsit… Eu unul, ma iertati, dar cand vad ce zigurat, ce guguloi cu cruciulita au putut sa scorneasca marii arhitecti ai lui Dan Puric, pur si simplu ma infior! Nu mai ramane decat sa fie pusa si o placa cu numele Parintelui pentru ca sacrilegiul sa fie complet, in conditiile in care Parintele Justin s-a impotrivit acestei monstruozitati (dupa cum stau marturie si ale cateva zeci de inregistrari). Priviti si judecati singuri:
Acum, sa ma si autocritic: si eu am stat alaturi de multi ofiteri operativi si de rang inalt si chiar sefi de servicii secrete, de la noi si din tarile vecine sau din cele prietene. Si eu am intalnit masoni pe unde am fost, ceea ce e, oricum, inevitabil. Dar am facut-o in calitate de ziarist. Este obligatia mea: sa caut adevarul. In tarana, alaturi de oameni ai strazii, cum a ajuns un briliant profesor, fost militant activ in Piata Universitatii, sau in saloanele luxoase din diverse cluburi selecte sau palate prezidentiale ale lumii.
Dar nu pot sa inteleg cum un om care pretinde ca reprezinta, cu atata patos si doar 135 lei biletul (pensionarii trebuie sa-si faca rata, cred), “sufletul romanesc” si “demnitatea” nationala, poate sta cot la cot cu Sergiu Celac si Mircea Malita, nu numai la aceeasi masa ci si in Consiliul Director al aceleiasi organizatii, destul de discrete, pe nume IPID. Nu stie “cine sunt”?
Mai mult, vorbeste 20 de minute, alaturi de ei, despre “idealul comun” pe care il are cu Calin Georgescu, presedintele Clubului de la Roma pe Europa. Acum, daca dl. Calin Georgescu vrea sa candideze la Presedintie, foarte bine. E treaba lui. Dar care este rolul lui Dan Puric, care ne face, in paralel, auto-“portretul prigonitului”? Dan Puric, apologetul aplaudat la scena deschisa. Dan Puric, eroul de la Aiud. Daca dl. Puric nu stie raspunsul la intrebarea de mai sus de ce nu-si suna un prieten? De exemplu, pe Iulian Capsali, care a scris negru pe alb ca cei doi tovarasi numiti au facut parte din nomenklatura comunista si mai mult decat atat. Mircea Malita, primul roman membru al Clubului de la Roma, a fost presedintele Uniunii nationale a studentilor comunisti din Romania prigonind (!) studentii necomunisti, apoi membru CC al PCR, numit in anii ’70 ministru al Invatamantului, prin sprijinul lui Dumitru Petrescu, ilegalist comunist, si in tandem cu Ion Iliescu, ministru la Problemele Tineretului, etc, etc, etc. Despre Sergiu Celac, colegul de banca al lui Dan Puric, Iulian Capsali scrie ca a fost “traducatorul personal al lui Ceausescu de engleza, trecut pe linie moarta pentru ca era suspect de relatii cu serviciile secrete sovietice”. Hopa… Intrebarea mea este: lor cand le vine randul la Premiul “Aiud”? Si ce domnisoare li-l vor inmana? Mona Musca sau Monica Macovei?
Trebuie, totusi, desigur, sa iertam. Pentru ca omul e “suspus” greselii. Ceea ce este valabil pentru noi, toti. Insa Parintele, asa cum stim, mai ales cei care am avut privilegiul sa-i stam la picioare spre a-i primi sfanta binecuvantare, era mai mult decat un simplu om. Era Omul lui Dumnezeu. Mai rare greselile la un inainte vazator cu duhul, care continua sa faca minuni chiar si dupa trecerea la Împărăţia cea veşnică…
Asadar va ofer spre luare aminte cuvintele Parintelui la care va invit, pe toti, sa meditati, acum, la 66 de ani de cand trupul lui era intemnitat cu brutalitate, insa doar pentru a-i intari sufletul si credinta in mantuirea neamului romanesc.
Nu pot decat sa-i dau lui Dan Puric ce-i al lui si sa inchei cu o fraza din acelasi celebru interviu: “Părintele Iustin putea părea dur… Dacă tu faci o tâmpenie şi primeşti o palmă, nu ţii însă minte palma, ţii minte că palma te poate trezi. Dacă eşti însă o lichea, ţii însă minte numai palma.”
UPDATE: Conferinta lui Dan Puric de ieri, de la Aiud, “Portretul prigonitului”, a fost tinuta in oglinda cu cea a invitatului sau special, Sorin Lavric, intitulata “Portretul prigonitorului”. Sorin Lavric este un angajat al lui Gabriel Liiceanu, editorul si tovarasul antiromanilor Lucian Boia, Horia Roman Patapievici si Vladimir Tismaneanu. Sorin Lavric considera despre Boia ca este “un Ganditor al istoriei!” si despre Tismaneanu ca este “întruchiparea îndurării de inspiraţie creştină”. Ce parere aveti?
ULTIMA DORINTA a Parintelui Justin pentru martirii de la Aiud
In urma cu exact 45 de ani, detinutii politici din inchisorile comuniste, cati mai ramasesera din cei 2.000.000 de incarcerati, erau aruncati afara, bolnavi, schiloditi, dar biruitori. Calcasera pe moarte si iesisera din iad. Asa cum aproape nimeni nu si-a adus aminte ca pe 16 mai 1812, la Hanul lui Manuc Bei din Bucuresti, rusii isi insuseau Basarabia, o zi neagra din istoria Romaniei, nici ziua de 14 mai, zi a eliberarii detinutilor politici, si, totodata, ziua de praznuire a Sfintilor Inchisorilor, nu si-a gasit locul in grabita istorie cotidiana.
Anul acesta, mai mult ca oricand, cei 45 de ani ne amintesc si de cei 45 de comunism si de cei 20 de ani de la eliberarea romanilor de comunism, in 1989. Au trecut 20 de ani aproape fara nici o schimbare pentru fostii detinuti politici anticomunisti, multi cu temnita tot de 20 de ani. 20 de ani de viata, rapiti de bolsevici si redaruiti de Dumnezeu, multora dintre ei, care acum, la 90 de ani si peste, se tin mai verzi decat brazii si lupta in continuare pentru libertate. Libertate intru Dumnezeu. Tocmai de aceea si vor, pentru camarazii lor, ucisi bestial la Aiud, ca si in alte zeci de lagare ale suferintei si biruintei, de la Pitesti la Gherla, de la Ramnicu Sarat la Jilava, de la Poarta Alba la Canal, o sfanta manastire, pentru sufletele lor din ceruri.
O astfel de initiativa, dorita inca de la eliberare de parintele Justin Parvu si binecuvantata si de marele duhovnic Arsenie Papacioc, ambii slujitori ai Ortodoxiei Romane la 90 si 95 de ani, cu zeci de ani de temnita, chiar la Aiud, ar putea sa ia fiinta, in sfarsit, anul acesta, la Rapa Robilor, unde oasele mucenicilor ies din pamant la arat. Este ultima dorinta a arhimandritului Justin Parvu, duhovnicul neamului, din Muntii Neamt. Si totusi, nu si-o poate vedea indeplinita prea usor. O suma de interese meschine ale unor fete neobrazate aproape au deturnat proiectul initial al parintilor duhovnici, al unei manastiri care sa cinsteasca memoria martirilor anticomunisti. Un proiect cu valente arhitecturale ce tin de ritualuri straine de Romania incearca sa se insinueze in planurile ierarhului local, IPS Andrei Andreicut. “Manastirea, care se va naste, nu poate sa amestece in niciun chip alte structuri si simboluri, oricat ar fi ele de demne, cata vreme ele nu apartin vietii traditionale a Bisericii noastre”, o spune direct parintele Justin. Dar problema s-a si ramificat: un mult dorit centru de martirologie – proiect al savantului ortodox dr Pavel Chirila -, absolut necesar pentru studiul generatiilor viitoare, a ajuns sa fie, din neintelegere, afiliat proiectului necrestin.
Locul pe care ar urma sa se inalte asezamantul monahal al martirilor inchisorilor a fost sfintit recent de Inaltul locului, care, supus unor acte de diversiune si dezinformare profesioniste, a uitat sa-l invite tocmai pe cel care si-a luat drept datorie sfanta de onoare ridicarea sfintei manastiri: Parintele Justin Parvu. Desi a semnalat acest lucru, cu mare intristare, parintele nu a primit nici pana acum un raspuns potrivit: “Cu durere va spun ca eu nu am fost instiintat cu privire la aceasta sfintire, despre care am aflat ulterior. Sfintirea aceasta a fost foarte surprinzatoare pentru mine si mi se pare o lipsa de respect, fata de cei care au suferit in inchisori”. Batranul duhovnic o spune foarte limpede: “Aceasta sfintire ce a avut loc la Aiud socot ca trebuia facuta in prezenta celor care sunt primii indreptatiti sa vorbeasca acolo – fostii detinuti; ei insa au lipsit cu desavarsire. Cu multa durere suport aceasta jignire care este adusa martirilor si eroilor nostri de altadata. Ce se va face pe locul acesta sfintit pentru biserica si cum se va face? Ce planuri sunt de fapt?”
Pentru ca au fost mai multe proiecte, inclusiv mai actoricesti, parintele cere sa nu se incerce confiscarea suferintei martirilor: “Aici nu se poate monopoliza, nu poate interveni nimeni care sa profite de pe urma sacrificiului lor, pentru ca este blestemul lui Dumnezeu peste tot cel care ar cauta sa deranjeze acest scop maret al eroilor nostri din Aiud. Nu se poate! Este strigator la cer sa cuteze cineva sa-i dea alta nuanta sau coloratura decat numai pentru ceea ce a fost menit.” Parintele, desi ignorat pana acum, ne spune ca aceasta este ultima sa dorinta: “Mare dar de la Dumnezeu ar fi pentru mine sa vad aceasta biserica inaltata si sfintita, dupa care sa pot spune impacat: Acum slobozeste pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau in pace.” Ii va fi ascultata?
MANASTIREA SFINTILOR INCHISORILOR
(interviu realizat de ziaristul Victor Roncea, Ziua)
– Sfintia voastra, de curand la Rapa Robilor din Aiud, a fost oficiata de catre IPS Andrei Andreicut o slujba de sfintire a locului pentru o noua biserica sau un centru cultural, dupa cum se aude. Ce stiti despre acest proiect si ce urmeaza exact sa se construiasca acolo?
– Dragul meu, cu durere iti spun ca eu nu am fost instiintat cu privire la aceasta sfintire, despre care am aflat ulterior. Sfintirea aceasta a fost foarte surprinzatoare pentru mine si mi se pare o lipsa de respect, fata de cei care au suferit in inchisori si mai pot da inca marturie, faptul ca acest eveniment important s-a facut fara vreo informare a noastra catusi de putin. S-a uitat ca mai sunt si niste urmasi, niste batrani, niste oameni care sunt interesati in mod deosebit de viitorul acestei biserici ce se intentioneaza a se ridica pe ruinele sfinte ale unui martiraj, o groapa plina de un amar de suferinta? S-a oficiat slujba intr-un cerc foarte restrans, cu anumite oficialitati si persoane… Ori, Biserica, in tot trecutul ei istoric are si un act de nastere. Aici s-a facut pe ascuns si necunoscut. Manastirea pe care noi suntem pregatiti sa o ridicam, pentru mine reprezinta inaltarea neamului nostru romanesc. Macar sa fi anuntat cativa dintre batranii care au fost si sunt implicati in lucrarea aceasta de viitor a bisericii care va avea si asezamant monahal, dupa cum si are. Dar s-au trecut cu vederea toate lucrurile acestea si ramane sa ne intrebam noi: Oare ce se face acolo? Facem o biserica in care sa se oficieze slujbele mortilor, martirilor si eroilor nostri care au patimit ani si ani intre zidurile puscariei Aiudului sau se face altceva? Si acel altceva pe noi ne intereseaza mai putin sau chiar deloc, indiferent ce ar fi el, centru cultural, casa memoriala sau orice altceva. Pentru ca pe noi nu aceste aspecte ne intereseaza, dragii mei, in primul rand. Ci sa se savarseasca jertfa cea fara de sange a Mantuitorului nostru Iisus Hristos pe temelia insangerata a Aiudului, cetatea si sufletul neamului nostru romanesc. Dar acum ma tem ca nu cumva toata aceasta lucrare a noastra de preamarire a martirajului lor sa capete o coloratura politica si sa pangarim mai mult jertfa lor curata.
– Dar detinutii politici nu au fost instiintati?
– Tocmai: aceasta sfintire ce a avut loc la Aiud socot ca trebuia facuta in prezenta celor care sunt primii indreptatiti sa vorbeasca acolo fostii detinuti; ei insa au lipsit cu desavarsire. Cu multa durere suport aceasta jignire care este adusa martirilor si eroilor nostri de altadata. Nu zic sa ma fi anuntat musai pe mine, dar inca mai sunt cativa batrani in tara asta carora li se cuvenea sa participe la un asa eveniment pentru neamul nostru. Inseamna ca noi nu acordam nicio atentie puterii jertfei; am neglijat cu totul viata si jertfa, si a celor morti, si a celor vii. Si acuma, desigur, suntem la o raspantie de drumuri: Ce se va face pe locul acesta sfintit pentru biserica si cum se va face? Ce planuri sunt de fapt? Pentru ca au fost mai multe proiecte. Stiu ca proiectul trebuie sa fie aprobat de mitropolie, de autoritatile competente ale orasului Aiud; poate s-or fi facut toate aceste demersuri, dar noi nu le cunoastem. Or, ele ar fi trebuit sa fie oficial publicate si cunoscute, nu pentru oamenii politici, ci mai ales pentru cei care si-au pierdut o viata in acele locuri si pentru cei ce cu adevarat vor sa se aduca jertfa curata lui Dumnezeu si neamului lor.
– Sfintia Voastra l-ati insarcinat si pe actorul Dan Puric sa gireze lucrarile de la Aiud, el fiind si unul dintre participantii la sfintirea locului?
– A fost o discutie in prealabil, am vorbit doar asa, in treacat. Apoi am avut pareri diferite in privinta proiectului pentru biserica, dar asta nu inseamna ca acum trebuie sa ne ascundem unul fata de celalalt. Dorinta aceasta, de a infiinta o manastire la Aiud, am avut-o inca de cand am iesit din inchisoare, dar abia in 2004 am reusit sa primim binecuvantarile arhieresti pentru schitul care este acum acolo si poarta hramul Inaltarii Sfintei Cruci. Monumentul care este acolo s-a ridicat cu ajutorul fostilor detinuti politici si a fost sfintit de Inalt Prea Sfintitul Bartolomeu Anania in anul 2000, locas unde pana acum se savarseste Sfanta Liturghie. Cu timpul insa acele locuri s-au facut repede cunoscute, mai ales pentru faptul ca s-au descoperit, odata cu inceperea sapaturilor, sfintele moaste ale martirilor care erau aruncati cu bestialitate in acea groapa comuna, oseminte care stau marturie in osuarul monumentului din Aiud. Credinciosii, manati dinlauntru de glasul mucenicilor, au inceput sa vina din ce in ce mai multi sa se inchine si sa cinsteasca nevointele si sfintenia lor, iar pentru credinta acestora, s-au facut si se savarsesc in continuare nenumarate minuni si tamaduiri. De aceea am considerat necesara ridicarea unei biserici autentice si incapatoare, in conformitate cu traditia noastra ortodoxa si, de asemenea, un complex monahal adecvat. Domnul Dan Puric s-a aratat dornic sa contribuie la aceasta lucrare si, prin sprijinul dansului, am reusit de am obtinut de la primarie terenul din preajma monumentului, de langa cimitir, pentru construirea complexului monahal si a bisericii. Aud insa acum ca nu se mai doreste construirea unui complex monahal, ci a unui centru memorial. Trebuie insa sa inteleaga ca noi aici lucram pe o conceptie pur crestin-ortodoxa, fara influente straine cultului nostru bisericesc, fara vreun amestec de orice alta natura in afara vietii liturgice bisericesti, monastice care se va dezvolta pe viitor. Noi suntem datori sa urmam o regula foarte precisa conform canoanelor sfintei noastre Biserici, din punct de vedere arhitectural. Arhitectura este legata de viata bisericeasca in cele mai mici amanunte. Bineinteles ca acest locas trebuie sa se inalte, potrivit sfintei noastre traditii, sub binecuvantarea arhiereasca, pentru ca unde este episcopul, acolo este si Biserica. Trebuie sa fim in stransa legatura cu ierarhia locului, sa avem o comuniune in ceea ce priveste mai cu seama opera aceasta de structura ortodoxa si duhovniceasca. Dar aceasta biserica nu este o biserica oarecare. Este exponentul martirilor si eroilor nostri, care au fost tradati si lepadati pana si de unii din episcopii lor. Ce folos sa mai tradam inca o data adevaratul lor sens de sacrificiu? Sacrificiul lor a fost inchinat numai si numai lui Hristos, si nu vreunui partid politic. De aceea, manastirea, care se va naste, nu poate sa amestece in niciun chip alte structuri si simboluri, oricat ar fi ele de demne, cata vreme ele nu apartin vietii traditionale a Bisericii noastre.
– Proiectul centrului memorial are vreo legatura cu manastirea?
– Biserica aceasta nu este numai pentru noi, cei care o ridicam. Ea este stindardul viitorului tarii noastre. Biserica aceasta, deci, nu poate sub nicio forma sa imbrace decat duhul rugaciunii martirilor. O manastire este si un centru de rugaciune si un centru cultural, in acelasi timp si acolo se poate dezvolta pe parcurs si un centru de studii asupra rezistentei comuniste. Intotdeauna manastirile au avut – si il au si pana astazi – rolul acesta cultural. Dar acest scop cultural se misca total in baza traditiei si obarsiilor noastre de veacuri. In biserica s-a nascut cultura si neamul acesta, nu invers. De aceea, am sa fac tot posibilul ca acest centru cultural sa nu fie in incinta manastirii, ci undeva in afara, pentru ca cele doua lucrari sunt diferite si nu este cuviincios a strica linistea monahala cu zarva si duhul unui astfel de institut cultural. Cu cat noi vom trai modelul mucenicilor si martirilor, cu atat si viata noastra se va usura si vom fi intr-o convietuire cu cei de pe pamant si cu cei din ceruri. Ei – Biserica cereasca, iar noi – Biserica luptatoare. Sfintii din inchisorile comuniste nu sunt numai ai tarii noastre. Ei depasesc hotarele firii si ale intregii omeniri. Ei nu pot fi monopolizati, numai cerul ii poate cuprinde. Ei fac legatura intre pamant si cer iar noi sa fim supusi, ascultand glasul lor, ca sa putem avea indrazneala inaintea lui Dumnezeu pentru toate cererile noastre de pe pamant. Ei se roaga atat pentru romani, cat si pentru chinezi, si pentru japonezi, si pentru africani, si pentru americani si pentru toata lumea crestina, a celor care sunt botezati in numele Sfintei Treimi: al Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant si marturisesc cu adevarat invatatura Sfintilor Parinti.
– Asa a spus si Parintele Arsenie Papacioc: ca un centru cultural nu poate fi manastire…
– Sa fie o manastire, si nu altceva, care sa aiba cel putin 10 vietuitori, slujitori, care sa reprezinte acolo martirii si eroii nostri, prin rugaciunile lor, prin viata lor. De asemenea, sa existe o catehizare prin prezentarea suferintelor si torturilor indurate in temnita Aiudului, tuturor celor ce vin sa se informeze si sa se inchine la locurile acestea sfintite de mucenicii nostri. Nu se pune problema ca cineva sa monopolizeze aceste locuri. Aici nu se poate monopoliza, nu poate interveni nimeni care sa profite de pe urma sacrificiului lor, pentru ca este blestemul lui Dumnezeu peste tot cel care ar cauta sa deranjeze acest scop maret al eroilor nostri din Aiud. Nu se poate! Este strigator la cer sa cuteze cineva sa-i dea cineva alta nuanta sau coloratura decat numai pentru ceea ce a fost menit: pentru rugaciune, rugaciune si iarasi rugaciune. Numai rugaciunea ne-a dat puterea sa marturisim si sa nu cedam in fata fiarei bolsevice. Aceasta este predania pe care trebuie sa o inmanam generatiilor care vin! Asta asteapta Dumnezeu de la noi, ca sa putem duce mai departe, oarecum, osteneala si truda inaintasilor nostri care s-au nevoit in cazanul acesta al Aiudului, la a carui caldura se va cladi acest popor. De aceea orice crestin este bine primit sa aduca acolo, pe cat are dragoste si putere fiecare, din darurile sale. Deja sunt foarte multi credinciosi si din strainatate, de pe tot cuprinsul globului, care sunt doritori sa contribuie la ridicarea acestei manastiri, in numele acelor care au suferit si si-au dat viata pentru Hristos si pamantul acesta romanesc. Chiar m-am gandit sa merg pentru doua luni acolo, la Aiud, daca ma ajuta Dumnezeu si-mi va mai harazi zile, sa stau sa veghez acolo cum am vegheat si la biserica manastirii Petru Voda, unde pana si cei mai mici copii duceau cate o piatra de un kilogram la temelia bisericii. Asa, cu ajutorul lui Dumnezeu, voi fi aici la aceasta temelie, si mare dar de la Dumnezeu ar fi pentru mine sa vad aceasta biserica inaltata si sfintita, dupa care sa pot spune impacat: Acum slobozeste pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau in pace.
Motto: “Rămîne una dintre marile necunoscute ale firii umane fenomenul acesta atît de incontrolabil şi atît de imprevizibil căruia i-a căzut pradă Noica: îndrăcireape care a suferit-o atunci cînd şi-a pus credinţa în slujba «binelui suprem».” – Sorin Lavric (*), “Noica şi Mişcarea Legionară“ (Ed. Humanitas, 2007)
“(…)
De fapt, influenţa culturală a celor care şi-au făcut un nume invocând excesiv de des numele lui Constantin Noica s-a făcut simţită abia când şcolarii de la Păltiniş s-au reciclat ca formatori de opinii schizofrenice despre aşa-zisa lipsă de valoare a filozofiei româneşti. Direcţia de influenţare exercitată de Liiceanu se constată în scrisul lui Sorin Lavric. Mai precis, în postfaţa la volumul alcătuit de Dora Mezdrea din file alese de ea din dosarele de Securitate (v. Sorin Lavric Postfaţa, în vol.: Noica şi Securitatea, Bucureşti: Ed. M.N.L.R., 2009, pp. 337-343).
După ce menţionează foarte în treacăt faptul că invitaţia la o discuţie cu securiştii nu putea fi refuzată de nimeni, Sorin Lavric nu se sfieşte să-l prezinte pe Constantin Noica drept colaborator al Securităţii. În schimb, Vladimir Tismăneanu ar fi “un spirit academic care încalcă regula aridităţii tagmei, reuşind să scrie neplicticos” (v. România literară, nr. 2/29 ian. 2010), un “diagnostician de idei politice, nu ademenitor în numele lor”.
Povestea cu “ademenirea” este, ca să spunem aşa, un comentariu la o parere a lui Pleşu, după care Noica ar fi fost un “ademenitor”, ceea ce Sorin Lavric punctează negativ, întrucât la el pozitivă este atitudinea opusă. La Andrei Pleşu ademenirea lui Noica spre tărâmul filozofiei nu a avut succes, astfel că, nefiind eficientă, nu se poate spune dacă a fost considerată de falsul drept atitudine pozitivă sau negativă.
Cantonarea lui Andrei Pleşu în lăutărismul pe care-l observă în exclusivitate la alţii, a fost perfect creionată de Constantin Noica prin situarea discipolului cu “prea mare respect pentru fratele porc” (Noica, ian. 1980, în Jurnalul de la Păltiniş, 1983, p.117) la mijloc de drum, într-un interval în care nimic din ce a început nu a dus la bun sfârşit: “Mă gândesc iar la Andrei, cu câtă uşurinţă a renunţat la greacă… În istoria artelor nu se recunoaşte, în Germania nu a vrut să facă filozofie, Orientul, pe care-l iubeşte, fără sanscrită nu-l poate obţine. O să se afle mereu în metaxy, în interval” (ibid. p.100). Din portretul intelectual schiţat de Noica reiese indirect ridicolul desemnării lui Pleşu în mod laudativ drept “filozof” al intervalului post-comunist.
Iată ce scria Andrei Pleşu despre “ademenitorul” Noica într-o epistolă din 15 oct. 1984 publicată după zece ani pentru a spori paginile unuia din cele trei volume ale sale aşa-zis ştiinţifice: “Nu să-l împuţinez am vrut… ci să-i clarific statutul… Trebuie să treacă mult timp ca să realizezi că sapienţialul nu e, în cazul lui Noica, decât o foarte inteligentă captatio, o capcană retorică, destinată să convertească la filozofie toată suflarea din jur” (Limba păsărilor, 1994, p.218-219).
După Sorin Lavric, Tismăneanu jr. nu este un “ademenitor”. Fostul ideolog comunist este un “ogar” [cu un pedigree ilustrând relaţia cu comunismul a celor doi Tismăneni, tatăl şi fiul pe care Lavric se face că n-o ştie], ogar cu “ascuţime olfactivă” care “depistează repede miasmele de extremism” (Lavric), i.e. un diagnostician versat în şantajul cu anti-semitismul. Altfel spus, după episodul ideologic comunist când (iniţiat de propriul părinte) a hăituit “duşmanul de clasă”, ogarul cu nas fin s-ar fi reprofilat pe urmărirea “duşmanului de rasă”. Un fost deţinut politic exilat apoi în Franţa observa cu fineţe că în dictatura totalitară (de caracter ideologic) se foloseşte “represiunea preventivă”. După căderea comunismului, menţinerea la putere a oligarhiei comuniste “reciclate” s-ar fi făcut tot prin teroare preventivă, duşmanul fiind mereu reinventat “în funcţie de nevoile momentane” (Ion Varlam): fostul duşman de clasă devine după 1989 “duşman de rasă”.
In cazul relaţiei politice dintre Noica şi Securitatea pe care ar fi servit-o cu “orbirea unui idealist incurabil” (Sorin Lavric), discipolul lui Liiceanu trece peste lipsa comuniştilor Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu dintre cei chemaţi să converseze cu securiştii pe tema “teoreticianului legionar Noica”.
(*) Sorin Lavric este, de 16 ani, redactor la Editura Humanitas administrata de G. Liiceanu si, din 2008, comentator la “Romania literara” condusa de N. Manolescu, fiind considerat “din categoria fidelilor”
S. Lavric: Cînd e vorba de semnat o petiţie, de sărit în ajutor sau de adresat o recomandare, Tismăneanu este întruchiparea îndurării de inspiraţie creştină: bate la toate uşile, trimite o mie de mailuri şi adună la un loc oameni care altfel nu s-ar fi întîlnit în veci. E un mijlocitor prin excelenţă, un liant uman cu virtuţi de verigă culturală, un ferment cu efect de coagulare omenească. Si un redutabil păstrător al memoriei noastre în privinţa trecutului comunist al Europei.
Evenimentul Zilei anunta cu surle, trambite si multa majuscule ca “ANDREI PLEȘU este printre dascălii primului MASTERAT de Studii RELIGIOASE din România”. Urmeaza, desigur, si inlocuirea orelor de Religie cu ore de “Istoria religiilor”, un proiect subversiv marca Plesu si ai lui, la care se lucreaza de cativa ani, nu tocmai buni. Redau stirea EvZ, dupa care vin cu detalii:
“Programul, o premieră pentru mediul universitar de la noi, va aborda istoria religiilor dintr-o perspectiva științifică, dincolo de disputele dogmatice şi polemice, iar profesorii vor fi experți în domeniu, precum celebrul scriitor Andrei Pleșu.
Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii din Bucureşti va participa la Târgul Educaţiei, care se va desfăşura în zilele de 4-5 aprilie în incinta Facultăţii de Drept, cu un masterat inedit, primul din România care studiază istoria religiilor şi fenomenul religios într-o manieră ştiinţifică, readucând în discuţie relaţia dintre ştiinţă şi religie.
În cadrul masteratului vor fi studiate atât religiile monoteiste (iudaism, creştinism, islam), cât şi religiile orientale (taoism, budism, hinduism, şamanism). Studenții vor avea acces la limbile-sursă ale marilor religii, element esenţial pentru o bună cunoaştere a fiecărei tradiţii religioase.
„Cunoaşterea fenomenului religios presupune întoarcerea către structurile noastre de cunoaştere. Studiul aplicat al religiei oferă, în dialog cu metodele de investigare cele mai recente din ştiinţă, pârghiile pentru schiţarea a ceea ce Mircea Eliade numea o „fenomenologie a minţii”, crede Madeea Axinciuc, directorul de program.
Printre profesorii care predau în cadrul masteratului se află Andrei Pleşu, Francisca Băltăceanu, Florin Ţurcanu, Monica Broşteanu, Madeea Axinciuc, Lucian Dîncă, Ştefan Colceriu. Programul are ca instituţii partenere Institutul de Studii Religioase din cadrul Universităţii Leiden (Olanda), Colegiul Noua Europă şi Centrul de Studii Bizantine „Sfinţii Petru şi Andrei”.”
Am incheiat stirea. Acum: masteratul in cauza nu este nici o noutate, asa cum o prezinta ziarul lui Andronic si Silberstein, ci dateaza deja de cativa ani. Singura noutate poate fi ca intre timp eseistul teosof cu inclinatii scien?tologice Andrei Plesu, absolvent dilematic de Istoria Artei, a devenit si “expert in domeniu” si, poate ce conteza cel mai mult, “celebru scriitor” (parca ar fi prezentat “tata-omida” si nu un profesor la universitate).
“Programul interdisciplinar de Studii Religioase – Texte şi Tradiţii, organizat în cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti, este primul program de masterat din ţară care propune studierea științifică, neconfesională și în afara oricărei dispute polemice a fenomenului religios” se spune pe pagina de net dedicata acestui master. De pe aceeasi pagina aflam si ca parteneriatele numite dateaza din 11 aprilie 2011:
Dupa cum observam, studierea este “stiintifica si neconfesionala”, dar se face cu o Universitate olandeza cu valente protestante acute, un colegiu infiintat si sponsorizat sub steag german care a produs cadre de referinta in istoria cascadorilor rasului din politica – Ungureanu, Baconschi, Paleologu, Papahagi, Nemtu, eiusdem farinae -, cat si cu un Centru de studii greco-catolic, inaugurat la Bucuresti in ianuarie 2011 de insusi seful de atunci al M.A.E., Baconschi Anatol Teodor. Profesorii, la fel. Sa-i luam la rand:
A. Plesu si Florin Turcanu sunt GDS-isti (deci au o religie aparte, de grup). Dl Turcanu lucreaza la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Studii Iudaice – Universitatea din București. In acest video puteti constata singuri de ce sufera Florin Turcanu…
Apoi, poate cea care ar fi trebuit sa fie considerata “cea mai celebra” din sirul de profesori enumerati de EvZ este, dupa parerea mea, doamna dr. Maria Francisca Băltăceanu, care are licenta in teologie de la Institutul Teologic Romano-Catolic din Bucureşti (1996) si care a facut parte atat din colectivul de editare a operelor lui Platon condus de C. Noica şi Petru Creţia (1975-1976) cat si din cel al proiectului Septuaginta, iniţiat mai nou de Colegiul “Noua Europă” si tiparit la Polirom.
Arabista Monica Brosteanu, si ea autoare Polirom, a absolvit si cursurile Facultatii de Teologie la Institutul Catolic (1196), institut la la care a predat, mai apoi, printre altele, si Stiinte biblice.
Tanara Madeea Larisa Axinciuc (nascuta in 1976 – fotoJurnalul National), autoare Humanitas, are masterat in domeniul Studii Iudaice, de la Centrul de Studii Ebraice Goldstein- Goren. Intre 2005 si 2008 a fost director al Institutul Cultural Român, Tel Aviv.
Ştefan Colceriu este un tanar studios (nascut in 1979), angajat intre 2002 si 2006 la “New Europe College – NEC”, adicalea Colegiul “Noua Europa” al dlui Plesu si beneficar de atatea burse (ultima la Leiden) si granturi NEC incat mai bine le cititi aici. Din cate inteleg e un fel de Badilita (care se exprima pe greco-catolica.org asupra colegelor sale catolice Francisca Baltaceanu si Monica Brosteanu.
Alti profesori si lectori, nenumiti de EvZ (nu sunt inca “celebri”), cum ar fi Szilárd Szilágyi si confucianista Diana Yüksel, pot fi gasiti aici. Profesori invitati sunt: prof. dr. Moshe Idel, Universitatea Ebraică din Ierusalim, Israel Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti si prof. dr. Jürgen K. Zangenberg, Universitatea Leiden, Olanda.
Pe langa Targul Educatiei, tinerii sunt invitati si la Zilele Porţilor Deschise:8-12 aprilie 2013. Programul cursurilor deschise este: Miercuri, 16-18 – Iudaism, 18-20 – Religie şi magie, iar miercuri si joi Religii orientale si Religie comparata.
Miza este, insa alta, mult mai grava decat smintirea “elitelor”: miza este schimbarea orelor de religie ale elevilor cu ore de “istoria religiilor”. Masterul serveste drept model! Planurile au fost elaborate inca de dinainte de infiintarea de catre fostul (?) agent sovietic Andrei Oisteanu – prin trafic de influenta la Boc si Basescu – a Institutului de Istoria Religiilor , drept cadou pentru prietenul sau teosof, A. Plesu, si ca pilon principal al elaborarii operatiunii anti-ortodoxe sub o umbrela academica.
Ideea – sustinuta si de Asociația Secular-Umanistă din România (ASUR) (vedeti DOC – Informatii suplimentare privind predarea religiei in scoli – Asur) – se ventileaza de ceva vreme. O prima tentativa de modificarea ilegala, pe sub mana, a statutului orelor de religie, a avut loc in 2010, prin introducerea unui punct la un capitol din Legea Educatiei, dupa ce proiectul de Lege fusese deja dezbatut, mai precis pe drumul dintre Ministerul Educatiei si Palatul Parlamentului. Autorul actului ilegal: dupa toate indiciile, idiotul funest Daniel Funeriu, fost ministru al Educatiei (ce oroare!), in prezent consilier al presedintelui (alta oroare) Traian Basescu si, in timpul programului de lucru, pe cand este platit de prostii de romani – in miezul zilei -, conferentiar despre “valori” la… Muzeul Taranului Roman. Iata relatarea din Adevarul, de la data respectiva:
“Religia nu va mai fi înlocuită cu ore de istorie a religiilor sau a artelor (placerile dlui Plesu! – subl. mea) aşa cum se propunea într-un proiect. Profesorii şi părinţii condamnă atitudinea unor reprezentanţi ai ministerului care încearcă de ani buni să elimine această materie.
Deputaţii din Comisia de educaţie au decis eliminarea din proiectul Legii educaţiei a prevederii care dădea posibilitatea elevilor ca, la cerere, să poată urma alte cursuri în locul celui de religie. Concret este vorba despre al treilea punct al capitolului 17 din Legea educaţiei, care stipula că, “la cerere, în locul orei de religie, elevii pot urma cursuri de istoria religiilor, istoria culturii şi artelor sau alte cursuri utile în formarea comportamentului etic, social sau comunitar” (poate si cursuri utile de “sexologie”, dar pe invers, cum sunt cele promovat de Mircea Toma – nota mea). Nimeni nu ştie însă cum a ajuns această reglementare în lege, deoarece, toată perioada cât proiectul a fost postat pe site-ul Ministerului Educaţiei, acest punct nu a existat.
“În opinia mea, acest punct a fost introdus de cineva care nu are nicio treabă cu şcoala. De fapt, de mult se încearcă eleiminarea acestei materii din programa şcolară, chipurile pentru aerisirea planului cadru, dar eu sunt convinsă că nu vor reuşi acest lucru”, afirmă directorul Şcolii Constantin Brâncoveanu din Galaţi, Monalissa Nica.
După toate probabalilităţile, reglementarea a ajuns direct de la Ministerul Educaţiei întrucât ministrul Daniel Funeriu se declară un aprig susţinător al acestei idei. (…)
Ministrul Daniel Funeriu speră însă că până urmă se va reveni la varianta iniţială propusă de minister.“
In 2010 am avut noroc cu Patriarhia, care a intervenit prompt sesizand frauda ordinara:
“În ziua de 28 aprilie 2010, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a adresat doamnei Roberta Alma Anastase, Preşedintele Camerei Deputaţilor următoarea scrisoare în legătură cu proiectul Legii Educaţiei Naţionale:
Stimată Doamnă Preşedinte,
Am luat act cu surprindere şi îngrijorare de unele prevederi ale proiectului Legii Educaţiei Naţionale în forma transmisă de Guvernul României către Parlamentul României, în data de 14 aprilie 2010, formă care, pe de o parte, diferă în câteva aspecte importante pentru Biserica Ortodoxă Română de textul care s-a aflat în dezbatere publică, iar pe de altă parte nu ţine cont de o serie de observaţii ale Patriarhiei Române, care vizau concordanţa noului act normativ cu prevederi ale Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor.”, se afirma, printre altele, in scrisoarea Patriarhului catre Camera Deputatilor.
Pana acum, teosoful nostru preocupat de “arte” si “istoria religiilor”, a fost lansat in spatiul ortodox de catre doi ierarhi. Am incercat si eu sa-i ascult parascoveniile proferate de pe scenele Clujului, cu ierarhi si informatori in sutana la picioare, si Iasiului, cu Inaltul ceva mai sus, la loja (nici un apropo, a facut destule, si de alta natura, tovarasul lui Plesu, Dinescu). Mi-a fost imposibil. Asemenea banalitati pedante insiruite scrupulos de batranul faun aferat, pe lat, ca niste margele de sticla pentru bastinasi, nu am mai ascultat de la orele de economie politica. Fostul conferentiar de estetica pentru activul Securitatii a reusit sa sminteasca un intreg auditoriu “select” – cam toti snobii Iasului, pe langa cei veniti din obligatie de serviciu – aranjandu-si vocea la nivelul leganatului mintal si cu un limbaj de budha pretios asezonat picant cu cel de baiat de dupa blocuri (vorbind despre Evanghelie cu referiri “umoristice” la telenovele si competenta sa “de beton” sau trimitand oamenii la “duhovnic sau psihoterapeut”, asezandu-l astfel pe Dumnezeu pe acelasi plan cu Freud). Mai concret, A Plesu, a reusit, prin “opera” sa de prelucrare, aschiere si preschimbare a pildelor Mantuitorului cu povesti de adormit adultii, sa inlocuiasca aproape la perfectie maniera de abordare a poporului cuprinsa de tezele din iulie (Propuneri de măsuri pentru îmbunătățirea activității politico-ideologice, de educare marxist-leninistă a membrilor de partid, a tuturor oamenilor muncii) cu “Parabolele lui Iisus de la Humanitas”.
Toate acestea se intampla in Postul Mare si sub obladuirea unor Inalti ierarhi, aflati intr-o stare de orbire temporara (sper). Sa speram ca in lupta sa frenetica de a-i fura “nisa” si “target”-ul dlui Puric, A. Plesu nu va ajunge sa fie lansat si de Patriarhul Daniel, in chiar seara Invierii, de pe colina Patriarhiei, in timp ce Oisteanu ii va sparge ouale rosii. Sigur, sunt baiat rau si vorbesc urat in post. Pacatele mele! Dar iata ce scrie un apologet cu sutana al dlui Plesu, pe care, personal, sunt foarte intristat sa-l vad in stare de hipnoza pe site-ul de media al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei:
“După conferinţa pe care a susţinut-o şi cu prilejul lansării volumului „Parabolele lui Iisus“, de joia trecută, am avut o reacţie care m-a pus pe gânduri, din partea unui om de televiziune din Bucureşti. Acesta, urmărind imaginile cu mulţimea de oameni care îşi doreau foarte mult să pătrundă într-o sală ce-şi atinsese limitele (deşi au fost peste 700 de locuri), a comentat, oarecum hâtru: „La voi, la Iaşi, ultima îmbulzeală am văzut-o când s-a deschis un supermarket şi s-au dat tigăi la preţ de nimic. Nu credeam să văd acelaşi lucru la o conferinţă cu Pleşu“. Concluziile le puteţi trage şi dumneavoastră…”
Daca putem trage concluziile si singuri, atunci nu se va supara, cred, nimeni, daca voi spune ca “omul de televiziune din Bucuresti” se exprima ca atare intr-o operatiune de tampire (DEX – TÂMPÍ,tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti). Pentru ca tot televiziunile din Bucuresti prezentau in acelasi ton, ca de la stratosfera la subpamanteni, “imbulzeala” de la Sfanta Cuvioasa Parascheva, cand veneau doar de vreo 100.000 de ori mai multi oameni, si nu se dadeau nici tigai, nici margele pe lat, ca la conferinta dlui Plesu.
Dar unde este Parintele Constantin Sturzu cel de altadata, cel care scria cu atata intelepciune ca Visul umanist secular naşte “derbedei” (unii cu staif), daca nu a inteles pana acum ce naste Grupul pentru Dialog Social – cel mai anticrestin grup organizat din societatea post-romaneasca -, atunci cand Biserica si slujitorii ei intra in stare transcedentala de somnolenta hipnotica…
Cu parere de rau,
Victor Roncea
PS: Dupa cum mi-a spus un batran monah, in cartea parabolica a lui Plesu “nu e pagină fără hule şi erezii!”. Astept, cu incredere, parintele, calugarul si teologul care se le si prezinte!
“Prostia omeneasca” despre care vorbeste – cu adresa la Parintele Justin Parvu inclusiv, dupa ce l-a impachetat in vorbe goale si pe Parintele Arsenie Papacioc -, un oarecare DJ Eugen Tanasescu de la Radio Dobrogea (foto sus), “consilier media” la Arhiepiscopiei Tomisului, comentator clonat pe Doxologia, Facebook-ist convins – unde-l aduleaza si-i face reclama lui Andrei Plesu – , blogger Adevarul, si, in timpul liber, purtator de sutana, poate fi si popeasca? De prostie vorbesc! Haideti sa vedem cum suna: “Prostia popeasca”. Suna bine, suna incitant, suna “mediatic”. Poate fi si un titlu de rubrica la Doxologia, platforma online de media a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, care se innevredniceste sa gadile la orgolii personaje ca Mungii (deocamdata doar doi dintre ei; desigur astept oricand sa fie laudata si autoarea piesei “Evanghelistii“) si, mai nou, in plin Post, ca eseistul si binecunoscutul filosof de bucatarie Andrei Plesu, si el – ce coincidenta! – tot “blogger Adevarul”.
Exista oameni, cu sutana sau/si sortulete, care au o placere deosebita in a evolua pe scena, in a schimba, dupa caz, Sfantul Altar si lumanarile care palpaie cu dor de Sfantul Duh cu reflectoare incinse, camere video si luminozitatea rece a ecranelor calculatoarelor, vrajiti de faptul ca in loc sa se adreseze unei maini de credinciosi, tineri si bunicute din parohia lor, pot sa o faca spre mii de oameni nevazuti. Ispita e mare: dintr-un preot de cartier poti deveni o adevarata vedeta online (il vedeti pe Parintele Staniloae bifand comentarii si “like”-uri pe Facebook?). Sigur, intentiile lor pot fi bune. Dar la fel este pavat si drumul spre iad. Asta am constatat citind pe Doxologia – un portal pe care il urmaresc zilnic – o serie titirambica de… sa le spunem laude (cuvantul corect tot cu “l” incepe), la adresa “intelectualului ortodox” care “aduce primavara” in curtea Mitropoliei Moldovei si Bucovinei. Aproape la fel de tare ca nea Nelu Kaghebellu care, dupa cum stim, cand aparea el si soarele rasarea. Nu o sa le comentez acum. Ma duc sa spun o rugaciune pentru sufletele autorilor.
Insa o sa le semnalez, pentru a intelege despre ce este vorba si ca sa stiti la ce ma voi referi in viitor:
Citez: “As vrea sa va spun sau sa va marturisesc ce am observat in ultima perioada. In general, cei care au (re)venit in sanul Bisericii prin suferinte, probleme de tot felul, plans, foame, umilinte, etc. (cunosc multe persoane de genul asta) au capatat o asa mare dragoste fata de Ortodoxie, incat urechile lor au devenit cam sensibile la discursuri de tipul celui de mai sus. Ma refer in special la A. Plesu. Sunt nascut in anii ’70, am prins Revolutia in adolescenta, iar pe Plesu (si cartile de la Humanitas) le citeam cu mare pasiune. Asta era atunci cand eu nu cunosteam pe Sf. Parinti, Biblia, Patericul, Vietile Sfintilor, Omiliile Sf. Ioan Gura de Aur, etc. Dupa ce am trecut prin ce am trecut si am mai gustat si din comorile invataturii Bisericii, toate aceste idei “frumoase”, toata aceasta filozofie despre Dumnezeu la o ceasca de cafea, imi produce o asa mare repulsie, nu ptr faptul ca exista oamenii care o creaza (Doamne fereste!), ci ptr ca este promovata, servita pe tava tocmai de cei care ar trebui sa apere turma de invataturi false, edulcorate…”
Totodata, pentru a reveni la “Prostia omeneasca” – si popii sunt oameni, nu-i asa? – trimit si la un Drept la replica scris de un adevarat carturar si parinte al Ortodoxiei romanesti, Pr. Prof. Univ. Dr. Mihai Valica, pe adresa costumatului in sutana de la Mamaia, Eugen Tanasescu:
Parintele Valica: “Ambele intervenții (ale preotului Tanasescu – nota mea) mi-au lăsat un gust amar și mi-au strârnit o oarecare milă față de superficialitatea unor preoți, care își dau cu părerea fără să cunoască problema pusă la nivel global, precum și substraturile politice ale acestei acțiuni numită tehnologia RFID.
Este trist să vezi cum un preot, teologul de serviciu și de de-servicii, ironizează o problemă de bioetică actuală, de foarte mare importanță, pentru care Germania a preferat să plătească penalități în valoare de 45.000 de euro pe zi și chiar de 300.000 euro pe zi, în cazul legii Big Brother, în urma infringimentului impus de Comisia Europeană (https://www.fabricadebani.ro/news.aspx?iid=35863), decât să experimenteze cip-urile și legea Big Brother pe proprii ei cetățeni.
În universitățile din Germania se studiază temeinic impactul tehnologiei RFID și se arată efectele ei grave asupra libertății omului. Ca unul care am studiat tematica și la Freiburg și la Göttingen două semestre, îmi permit să supun atenției părintelui Tănăsescu doar cîteva aspecte. (…)
În acest context, întrebarea mea este: sinodul local de la Cluj, atâția oameni de știință, atâtea Biserici naționale locale, șefi de stat și de guverne din lume, etc. care s-au opus sau se opun tehnologiei RFID, fac parte din categoria, generic numită de părintele Eugen Tănăsescu, cip-ciripul teologic, sau din categoria Prostia omenească? O fi și Sf. Ioan Evanghelistul din această categorie, care scrie Apocalipsa inspirat de Duhul Sfânt, tocmai ca partea Antihristului să nu se împlinească, și nicidecum să se împlinească în mod fatalist, de aceea atenționează profetic despre viclenia lui, care face mână bună, de multe ori, cu stăpânirea (vezi Leviatanul din Iov 40 și 41). Nu credeți că ignoranța, prostia omenească și cip-ciripul teologic trebuie căutate pe la Constanța?”
September 16th, 2015 
VR 
Părintele Paulin Clapon de la Mănăstirea Petru Vodă, aviator şi veteran al primei unităţi de paraşutişti militari ai Armatei Române, cu 20 de ani de temniţă pentru crezul său românesc, a plecat la Părintele Justin şi camarazii săi de Înălţarea Sfintei Cruci, în timpul Sfântei Liturghii, imediat după ce s-a rostit Tatăl nostru. Avea 95 de ani. Armata Română i-a recunoscut meritele de luptător pe Frontul de Răsărit, decorându-l de două ori, la 22 Octombrie 2014 şi 10 Iunie 2015., transmite Mănăstirea Petru Vodă. Am aflat că ieri a fost deja înmormântat, în rând cu fraţii săi plecaţi la Domnul. BATALIONUL 630 PARAŞUTIŞTI „Smaranda Brăescu“ şi comandantul acestuia, colonel dr. Doru-Constantin Tocilă, au transmis Mănăstirii un mesaj de condoleanţe (document mai jos).
Posted in 
Tags: 
