Victor Roncea Blog

de Mirela Marinescu / Gazeta de Sud

Poate pentru mulţi dintre reprezentanţii tinerei generaţii numele lui Raul Volcinschi nu înseamnă nimic. Pentru generaţia foştilor deţinuţi politici este însă o legendă, „adevărată elită a ultimei Românii“, după cum îl numea pe blogul său jurnalistul Victor Roncea.
Raul Volcinschi va fi înmormântat astăzi la Craiova, unde începând din 1964 după eliberarea sa din închisoare, a avut domiciliul obligatoriu. Cei apropiaţi au vrut ca trupul său să-şi doarmă somnul de veci pe aceste meleaguri, deşi mulţi  ani şi i-a petrecut la Cluj.
Povestea vieţii sale, viaţa unui militant anticomunist, este recitită astăzi, când pământul se va aşterne peste trupul său, dar Raul Volcinschi va continua să trăiască, poate, mâine, într-o carte de istorie.
A fost deţinut politic, condamnat la 25 de ani de temniţă grea, autor al unei evadări spectaculoase, prins şi obligat la o pedeapsă de încă 20 de ani, eliberat, apoi arestat din nou pentru complot, cu ţinta de a-l asasina pe Ceauşescu, apoi o perioadă consilier al ministrului de interne Gavril Dejeu. Câteva cuvinte adunate într-o frază sunt, de fapt, reperele unei vieţi.

O poveste de demult

Craiova îi devenea profesorului Raul Volcinschi un alt loc de detenţie, o închisoare cu alte reguli. Se întâmpla după ispăşirea pedepsei pentru care fusese închis după ce în 1956 a organizat mişcarea de rezistenţă a studenţilor români.
Aici, sub atenta supraveghere a Securităţii, va pune la cale un alt plan împotriva regimului. Va fi unul dintre mentorii unui atentat armat la adresa lui Ceauşescu, în 1983. Raul Volcinschi a reuşit să formeze un grup care a plănuit un complot împotriva lui Nicolae Ceauşescu. Grupul era compus din Raul Volcinschi, din fostul primar al Clujului din perioada 1944 – 1948, Tudor Bugnariu, fostul decan al Facultăţii de Drept, Simion Pop, şi fostul profesor de Drept, Mircea Stoica. Aceşti patru intelectuali au determinat trei tineri muncitori să pună în practică atentatul, deoarece ei erau supravegheaţi de Securitate. Cei trei muncitori au spart un post de miliţie din satul Osica de Sus, de unde au furat armamentul pe care l-ar fi folosit pentru asasinarea lui Ceauşescu în timpul unei vizite de lucru din satul Gostinu, judeţul Olt. Numai că şi acest complot, ca multe altele, a fost descoperit de Securitate. Deşi au fost torturaţi, cei trei tineri nu au dezvăluit numele complicilor.
Dar să vedem descrierea episodului făcută chiar de profesorul Raul Volcinschi în cadrul unui interviu realizat în anul 2008 de către jurnalistul Victor Roncea şi publicat pe site-ul www.ziaristionline.ro.
„Eu aveam domiciliul obligatoriu la Craiova. Era în 1983. Au fost trei tineri de acţiune, pe lângă care am fost şi noi, bătrânii. Voiam moartea regimului comunist. A scris şi istoricul francez Alex Decotte în cartea sa «România insolită – De la Dracula la Ceauşescu», apărută anul acesta (2008 -n.r.), în Franţa, la editura Rocher. Domnule Roncea, Nicolae Ceauşescu a fost ţinta unei tentative eşuate de asasinat, de care, poate, nici nu a aflat vreodată. Decotte zice aşa, că Ceauşescu ar fi trebuit să fie secerat de gloanţele a trei tineri conjuraţi, recrutaţi şi susţinuţi de patru intelectuali mai în vârstă. Pe mine mă face aşa, «enigmaticul profesor Raul Volcinschi». Tinerii erau Viorel Rovenţu, Petre Năstase şi Nicolae Stanciu şi operaţiunea urma să se desfăşoare în micul sat oltenesc Gostinu, în timpul unei vizite oficiale de lucru a dictatorului. În urma unor schimbări de ultim moment în programul oficial, cei trei nu au mai apucat însă să îşi pună în aplicare planul de a-l prinde pe Ceauşescu într-o ambuscadă, la vizita programată la cooperativa agricolă din satul Gostinu. Deşi reprogramat pentru a coincide apoi cu o altă vizită în zonă, atentatul nu a mai avut loc, iar băieţii au fost înhăţaţi de Securitate. Pentru a nu se face valuri pe seama mişcării la adresa conducătorului, băieţii au fost anchetaţi pentru «tentativă de jaf armat», conform mărturiilor smulse în arest“.
Grupul Rovenţu – Năstase – Nicolae a fost condamnat pentru furt cu circumstanţe agravante după ce aceştia au recunoscut că au spart un post de miliţie din care au furat arme pentru a jefui o filială a CEC. Ei nu au divulgat în timpul anchetei motivul adevărat pentru care furaseră armele. Procurorii au cerut şi obţinut pedeapsa capitală. Sentinţa a fost comutată, ulterior, în 25 de ani de închisoare.
„În timpul guvernării Convenţiei Democrate Române, Raul Volcinschi, care devenise consilier al ministrului ţărănist de interne, Gavril Dejeu, a obţinut eliberarea din închisoare a celor trei tineri care plănuiseră atentatul contra lui Nicolae Ceauşescu şi pe care Ion Iliescu a refuzat să îi elibereze, deoarece, oficial, ei erau condamnaţi pentru furt contra avutului obştesc în formă agravantă“, se menţionează în articolul publicat de România Liberă sub titlul „A murit omul care a încercat să-l ucidă pe Ceauşescu“, în ziua de 11 ianuarie 2011.
„Ăştia au fost, ăştia sunt eroi anticomunişti, nu tot soiul de dizidenţi închipuiţi“, îi numea Raul Volcinschi pe cei trei tineri.

Un om între oameni

A cunoscut tortura securităţii comuniste, nu a încetat nici o secundă să se încreadă în propriile idealuri, fiind un reprezentant de seamă a unei generaţii luptătoare, mărturisitoare şi biruitoare. „L-am cunoscut pe Raul Volcinschi ca pe un bărbat de un aristocratism complet, delicat sufleteşte, de un curaj care nouă, celor de azi, ni se poate năzări că e deplasat, vânjos la trup, extrem de rapid şi eficient în reacţii. Era de un rafinament intelectual aproape imposibil generaţiilor mai noi… Am înţeles că Raul Volcinschi nu s-a luptat cu viaţa sau cu moartea, ori pentru vreuna dintre ele, ci, în ciuda vieţii şi a morţii, s-a luptat cu un rău mistic pe care l-a perceput în dimensiunea lui anticreştină şi antiromânească“, sunt câteva impresii creionate de juristul şi teologul Lucian D. Popescu.

Raul Volcinschi, pe scurt….

Raul Volcinschi s-a născut la Cernăuţi, în 1923, trăgându-se dintr-o veche familie boierească din părţile Volcineţului, atestată în documente istorice începând cu secolul al XVI-lea.
A fost licenţiat în Drept şi doctor în Ştiinţe Economice al Universităţii Bucureşti. Vorbea fluent germană, engleză, franceză, rusă şi polonă.
A fost arestat politic pentru prima dată în 1956, când era conferenţiar la Universitatea din Cluj, şi a fost eliberat în 1964.
După 1964, în regimul Ceauşescu, a mai fost arestat şi condamnat de câteva ori şi a fost deţinut în total încă opt ani. În anii ’90, a ocupat funcţia de consilier al ministrului de interne.

Gazeta de Sud / 12.01.2011

Foto: Cristina Nichitus Roncea

Un interviu din Ziua, In Memoriam Profesorul Raul Volcinschi, “cainele de roman”  care a murit in picioare

Profesorul Raul Volcinschi, o legenda vie a rezistentei anticomuniste, fost comisar in Politia Regala, detinut politic, evadat din temnitele comuniste, dar prins, apoi, dupa eliberare, artizan al unui atentat, dejucat, la viata lui Ceausescu si, dupa 1990, consilier al mai multor ministri de Interne, ne vorbeste despre rolul elitei morale a Romaniei.

Domnule profesor, sfarsitul razboiului v-a prins la Drept si, apoi, comisar regal. Cum ati receptat momentul ocupatiei?

Sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial a insemnat o intindere nejustificata a Uniunii Sovietice asupra unor tari din rasaritul Europei, in care, paradoxal, partidele comuniste fusesera foarte slab reprezentate. Teoria cu privire la pedepsirea unor tari care au participat alaturi de Germania in razboiul antisovietic nu era justificata, pentru ca, de pil­da, Polonia luptase impo­triva Germaniei naziste si a intrat alaturi de Ce­hoslo­vacia, tarile Baltice, Ungaria, Romania, Bulgaria si, intr-o anumita masura, fosta Iugoslavie sub ocupatie fortata de catre Uniunea Sovietica. Din ’44 au trecut 65 de ani iar noi tragem si azi ponoasele acelei ocupatii. Vezi cazul Basarabiei si teritoriilor rapite dupa razboi.

Practic o jumatate din Europa a fost abandonata…

Raspunsul este categoric – da. O dovada peremtorie a acestei situatii o gasim, de pilda, in evenimentele anului 1942 care au dus, din motive geopolitice, la ocuparea Iranului. La conferinta de la Teheran s-a prevazut in mod imperativ ca la 60 de zile dupa capitularea Germaniei si Japoniei, trupele aliatilor sa fie retrase total din Iran. Odata cu capitularea Japoniei, in august 1945, aceasta clauza imperativa prin continutul ei urma sa fie aplicata. Sovieticii nu numai ca nu se pregateau sa paraseasca Iranul, dar introduceau trupe si tehnica de lupta si incepusera ex­ploatarea masiva a pe­trolului. In aceste conditiuni, presedintele american Harry Truman a trimis o telegrama lui Stalin cu un continut care suna a ultimatum: “Daca nu parasiti Iranul cum s-a convenit, atunci pe pamant, in aer si pe apa va vom lovi fara crutare”. Dupa analizarea situatiei, la 20 de ore de la primirea telegramei raspunsul lui Stalin era urmatorul: “pe teritoriul Iranului nu se mai afla niciun soldat so­vietic”. Daduse dispozitie ca armata de ocupatie sa se retraga peste granita, iar tehnica de lupta care nu putea fi evacuata, in rastimpul acesta atat de scurt, sa fie abandonata. Iata cum un conflict major a putut sa fie evitat printr-o pozitie ferma. Pentru petrol s-a folosit o atitudine ferma, in schimb pentru 100 milioane de locuitori ai unor tari “eliberate” chipurile de Uniu­nea Sovietica s-a pro­cedat la abandonarea lor. Cinismul unor factori oc­cidentali care propovaduiau necesitatea rezistentei impotriva comunismului nu erau decat vorbe goale, dar intretineau in sufletele noastre credinta ca nu vom fi abandonati. In aceste imprejurari unii si-au pierdut viata, iar altii eternitatea.

Lichidarea rezistentei

Pe dvs personal, ce experienta mai amara v-a marcat in inchisoare?

In anul 1957 eram in arestul Securitatii din Cluj tratat cu o cruzime de nedescris. Intr-o zi ma aflam in camera de ancheta a maiorului Beiner. Usa de la camera de ancheta se deschidea spre interior, ori in pozitia in care sedeam eu, cel care deschidea usa si nu o inchidea corect, rotindu-se avea panorama intregii camere. In caz ca o trantea, usa ma camufla. La un moment dat am simtit un miros patrunzator al acelui parfum “Caucaz” folosit de sovietici. Usa s-a deschis, cel care a patruns pe usa a trantit-o cu putere, datorita acestei manevre, nu m-a observat. Furios s-a repezit la biroul maiorului Beiner care a tasnit in pozitie de drepti in fata acestui nou-venit care i s-a adresat in limba rusa: “care este situatia cu banditii din Huedin?”. Beiner, originar, ca si mine, din Cernauti, vorbitor de limba rusa, i-a raspuns: “am luat toate masurile”. “Oamenii nostri se prezinta ca si colectori de oua, carne si alte bunuri si intreaba pe batranele din sate despre strainii care apar in aceste localitati. De altfel, banditii se misca foarte repede, in grupuri de 3-4 oameni, nu petrec mai mult de o jumatate de noapte intr-o locatie, iar populatia ii sprijina”. In momentul acela uriasul blond a rostit pentru mine o fraza memorabila: “situatia generala ne este favorabila. Cazacii nostri ar putea sa-si moaie copitele cailor lor in apele Atlanti­cului. Comunistii sunt foarte puternici in tarile occidentale: Spa­nia, Italia, Franta, Germa­nia nu mai conteaza, este zdrobita, si, totusi, de ce pregetam?! Pentru ca spatele nostru nu este acoperit. In Polonia, periodic, sunt rascoale. Ai vazut ce-a fost anul trecut acolo?! Un vant vrajmas bate in Cehoslovacia. In Ungaria ai vazut ce-a fost cu revolutia lor, iar Romania are un teren extraordinar pentru lupta de partizani. Cum ar incepe un razboi in Europa, ca puroaiele ar curge pe versantul muntilor grupuri de banditi care datorita americanilor, care ar parasuta arme in aceste zone, ne-ar provoca pagube serioase. Avem experienta razboiului de partizani. In 1942 balanta luptelor se inclina in favoarea germanilor, ori noi am reusit sa inchegam razboiul de partizani si pana la urma am ajuns la Berlin. De cate ori v-am explicat importanta lichidarii oricarui punct de rezistenta a banditilor?”. Zicand aceasta s-a intors spre iesire si m-a vazut pe mine. Beiner nu a avut curajul nici macar sa-l avertizeze. Atunci sovieticul s-a aplecat la urechea lui Beiner si a inceput sa susoteasca. S-a intors spre mine si m-a intrebat in limba rusa: “Cum te numesti?”. Eu taceam, ma faceam ca nu inteleg. A intervenit Beiner: “de ce nu raspunzi tovarasului consilier, ce te holbezi parca esti un bolovan?”. Eu i-am raspuns: “nu ma stiam transferat in Uniunea Sovietica, stiam ca sunt in tara mea si aici este normal sa mi se vorbeasca romaneste”. Iar au susotit Beiner cu consilierul sovietic. Acesta a facut un semn cu mana a lehamite si a aruncat o vorba: “caine de roman”.

Inchisoarea din care nu am iesit

Dupa eliberare si, acum, dupa 1989, v-ati simtit liber? Aveti senzatia ca ne-am eliberat complet de acest balast bolsevic?

Prinsi intre doua pietre de moara – barbaria sovietica si ipocrizia Occidentului – am fost si suntem si acum macinati cumplit. Lumea pe care o visam nu s-a instalat. E o inchisoare din care nu am iesit. Ne asumasem un anumit rol, iar suferinta noastra pana la urma nu a rodit: nu s-a instaurat lumea pe care o visam in beciurile in­chisorilor comuniste, pentru ca in locul comunismului nu s-a instaurat libertatea reala, ci doar o cosmetizare a comunistilor in democrati si trecerea de la impilarea politica la instaurarea unei economii bazata pe non-valori si construirea unei lumi pur mercantile. Rezistenta anticomunista a constituit o pagina tragica in istoria popoarelor ocupate, dar in acelasi timp a permis Occidentului sa-si intemeieze o societate prospera si libera. Macar acum, dupa atatea suferinte speram sa reusim, totusi, sa depasim intarzierile cauzate de un regim inuman si sa ne inscriem pe o traiectorie ascendenta, demna de sacrificiile pe care rezistenta anticomunista le-a indurat pentru a apara demnitatea neamurilor noastre. Pentru aceasta trebuie sa ni se recunoasca meritele. De exemplu, ca sa conchid, locul gol lasat de Ticu Dumitrescu la CNSAS nu trebuie atribuit fara consultarea noastra. Este culmea! Din Colegiul Director al CNSAS nu mai face parte niciun fost detinut politic in schimb aud ca se inghesuie o serie de comunisti. Pana aici!

Duminică, în jurul orei 12.00, profesorul Raul Volcinschi, o legenda a generatiei neinfrante a fostilor detinuti politici, adevarata elita a ultimei Romanii, s-a stins în casa sa, din Cluj-Napoca. Profesorul a murit in picioare, la 87 de ani, asa cum a trait, drept, ca brazii care se frang dar nu se indoiesc, din care a fost cladita generatia sa luptatoare, marturisitoare si biruitoare. “Victoria impotriva calailor, victoria impotriva Mortii”, dupa cum evoca Mircea Eliade exemplul martirului Mircea Vulcanescu, in textul pe care il postam aici, chiar la putin timp dupa ce profesorul Raul Volcinschi s-a stins, la Cluj. În urmă cu o lună suferise un atac cerebral ce îl ţinea ţintuit la pat. Azi, dupa ce si-a facut exercitiile zilnice de recuperare, a mai facut cativa pasi si apoi s-a scurs, usor, în braţele fiicei sale. Ma legasem foarte mult de profesor… Din primele momente in care ne-am cunoscut, ne-am recunoscut: eram compatibili. Aveam chiar si o oarecare comunicare telepatica. De multe ori cand ma gandeam la dansul, ma suna. Si invers. Imi spunea cu amuzament dar si ingrijorare tot ce-i turnau dusmanii si puricii ortodoxiei despre mine. Fiica sa mi-a marturisit ca isi dorea sa-mi vorbeasca zilele acestea. Ultima oara cand ne-am conversat mi-a spus ca trebuie sa vin neaparat la Cluj, erau lucruri care nu putea fi vorbite prin telefon si care nu mai sufereau amanare. Priveau lovitura de stat si continuatorii ei, mi-a mai spus, oferindu-mi si un nume, din zona intelectualitatii KGB. Acum o sa le transmita fratilor din ceruri.

Voi reveni cu file din memoriile sale si crampeie din interviurile pe care le-am realizat cu Dom’ Profesor – dupa cum ii spuneam -, un om cu o minte la fel de sclipitoare ca si ochii sai, a carui activitate in slujba neamului nu a incetat nici o clipa, nici in inchisoare nici dupa, in timpul regimului comunist, contribuind la caderea lui prin mijloacele sale deloc modeste: inteligenta si tenacitate secondate de manuirea admirabila a armei informatiilor. In anii din urma a continuat sa lupte, pana astazi, pentru edificarea valorilor nationale, militand pana in ultimul ceas pentru unica salvarea a acestui neam: Intoarcerea la Hrist0s! Raul Volcinschi ramane viu prin noi si opera sa lucratoare.

Generatia neinfranta se intregeste in ceruri. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!