Natalia Morari, sau Natasha, dupa cum ii spune sotul ei, cetateanul rus Илья Балабанов, adica Ilya Barabanov, ar fi jurnalista (cu “s” si fara “d” cred). Un fel de jurnalista care a reusit performanta nemaipomenita ca despre ea sa se scrie mai multe articole decat a scris ea vreodata, pana acum sau, de fapt, decat va scrie in toata viata ei. Din CV-ul ei oficial aflam ca a devenit “jurnalista” in 2007, la 23 de ani, la proaspat infiintatul saptamanal “Timpuri Noi”, adica новые времена adica “Novoye Vremea” sau “New Times”, cum isi mai zice pentru fraierii neobisnuiti cu “homo sovieticus”. Am incercat si eu sa-i citesc presupusele articole ale faimoasei jurnaliste, pe site-ul pompos inregistrat ca https://www.newtimes.ru/. In ciuda numelui, se gavareste only in ruseste. Si, in afara povestii care a facut-o celebra cu mijloacele clasice si banale din apanajul serviciilor, nu am gasit absolut nimic altceva pe tot internetul asta mare. Dar poate trebuie sa mai invat ceva ruseste… In fine, dupa cum v-am spus, in 2007 avea 23 de ani, conform putinelor date reale existente despre ea, si se afla in Rusia, la studii, deja de 6 ani. Deci, 23 minus 6, egal, cred, 17 ani. Se vede traba ca “nationalismul” ei romanesc de la 17 ani a fiert ceva, pana zilele trecute, cand a rabufnit la Chisinau. Si studiile ei sunt interesante: liceeul l-a terminat la Moscova, in 2002, dupa care, in 2007, a absolvit facultatea de sociologie a Universitatea de Stat din Moscova „M. V. Lomonosov”. In aceasta perioada a lucrat in cadrul fundatiei „Rusia deschisa”, facuta dupa modelul Soros de catre oligarhul rus Mihail Hodorkovski. Ulterior, a detinut functia de secretar de presa al coalitiei „O alta Rusie”. Cand i-a fost “interzisa” intrarea in Rusia pe aeroportul din Moscova, venea din Israel (retineti: nu a fost declarata oficial “persona non grata” in spatiul CSI, ca multi alti jurnalisti, romani sau straini, despre care, cel mai probabil, nu ati auzit nimic).
Ei, si, la cei 23-24 de anisori ai sai se casatoreste cu Ilya, de 22, si el tot “jurnalist” de “Timpuri Noi”. Am incercat sa citesc si articolele sotului ei, “jurnalist”, dar am avut cam acelasi noroc. Nu-i bai, poate scrie unul pana maine FSB-ul (sau Mossad-ul?) sau Hodorkovski (ca tot are timp) si mi-l trimite pe e-mail (daca se poate, of course). Asaaa si, cum spuneam, Наташа vine la Chisinau unde e “amenintata telefonic cu moartea”, dar rezista eroic nu fara a anunta si organele, ca sa ramana scris, nu-asa, vorba lui Brucan. Pana ieri, cand, ca-n povestile cu lupu’, na c-a arestat-o. Dar nu oricum, ci la domitiliu. Si, cica, n-are voie sa scrie pe internet. N-o lasa… lupu’ cel rau. Dar are voie sotu’. Care ne si spune ce si cum, unde?, pe blogul Natashei, care e, cum altfel, doar in rusa… Apropo, a auzit-o cineva pe fatuca asta vorbind romaneste?
Iata versiunea, tradusa automat, a snoavelor cuplului de “jurnalisti”:
С Наташей все в порядке. Cu Natasha e in regula. Она ни от кого не скрывается. Aceasta nu este nici de care nu este ascuns. Она не бежала в Румынию и не укрылась на территории посольства США. Nu este scăpat în România şi nu a fugit de la Ambasada SUA. (Nota mea: Ha, ha, ha! La Ambasada SUA?! Poate la Ambasada Rusiei…)
По первому же требованию, как только пришла повестка, она добровольно явилась в Генпрокуратуру Молдовы и ответила на все вопросы. La prima cerere, în cel mai scurt timp de sesizare a venit, a venit de bunăvoie pentru a Procuraturii Generale a Moldovei şi a răspuns la toate întrebările. Идет расследование. Nu există o anchetă. (Nota mea: interesant) Статья 285 УК Молдовы – организация массовых беспорядков. Articolul 285 Cod penal din Moldova – organizarea de masă perturbări. Наташа своей вины не признает. Natasha nu recunoaşte vinovăţia. И, надеемся, после объективного расследования все претензии к ней исчезнут. Şi sperăm că, după un obiectiv de investigare a tuturor cererilor acuzatia va dispărea. Она не в тюрьме. Nu este în închisoare. Ей не дали ни 72 часа, ни 30 суток. Ea nu are nici 72 de ore sau de 30 de zile. Мера пресечения – домашний арест. Penalizare – arest la domiciliu. Так что она дома. Deci, ea este acasă. С мамой и братом. Cu mama şi fratele. Ей нельзя в ближайшие дни контактировать ни с кем, кроме близких родственников (мама, брат, муж).
Ea nu poate fi în următoarele câteva zile, pentru a comunica cu nimeni altul decât rudele apropiate (mama, fratele, sotul). (Nota mea: Pai de ce, frate jurnalist? I-au legat mainile de tablia patului?)
Поэтому комментарии к этой записи будут отключены. Prin urmare, comentariile pe această înregistrare va fi dezactivat. Понятно, что все беспокоятся. Este clar că toate părţile implicate. Но огромная просьба – не звоните ей, не пишите e-mail, не пишите SMS. Dar uriaşe, vă rog – nu o sun, nu trimite e-mail, nu trimite SMS. Если только перед вами не стоит цели навредить. Cu excepţia cazului în care nu aveţi scopul de a face rău. Потом, когда будет можно, сообщим. Apoi, când vă pot spune. Всем привет. Salut tuturor. “
Of, Doamne! Alerta planetara! Sariti! (Acum, ma scuzati, dar e si vina fraierilor de “moldoveni”. Asta in cazul cel mai bun…)
Nu stiu ce sa va mai zic, ca m-am plictisit deja de schemele astea rasuflate. Nefrati rusi, mai veniti si voi cu ceva nou! Ca d-asta, cred, i-ati spus “Timpuri Noi”… Sau va gandeati la filmul lui Charlie Chaplin?
A, inca ceva: mai aflam din “presa” ca nu e singura. Scrie la gazete: “Natalia Morari şi Oleg Brega, liderii informali ai tinerilor revoluţionari din Chişinău”. Va dati seama: “revolutionari”, “jurnalisti”… acum si “lideri”. Tot inainte, mandri pioneri! Caci acest Brega este, cred (sunt mai multi…), tupeistul caruia i-am promis ca-i rup picioarele daca mai calca prin Romania, dupa ce s-a lipit cu organizatia lui cur-a-joasa la coada “oengeurilor” sorosiste si gedesiste, sau mai degraba OMG-urilor, care militau (si o fac si acum) pentru casatoriile homosexualilor si scoaterea icoanelor din scoli. Din scolile noastre! Ia mai duceti-va in origini, la mama voastra, Rusia, asta sau “alta”, si hodorkovskizati si jurnalizdati dreptomnist acolo pe unde puteti, mai pe centura, mai prin Piata Liubianka, mai pe la ФСБ sau mai pe la המוסד למודיעין ולתפקידים מיוחדים , unde gasiti si voi ceva de imbucat mai usor!
Haraso?!
PS: Scuzati “metaforele”, dar, vorba lui Emil Neacsu: o merita, cu varf si indesat!, mai ales cand in felul acesta sunt folositi si batjocoriti chiar tinerii Basarabiei.
VIDEO UPDATE: “Liderita” Natasha Morari gavareste in “moldo-ruseste”
EXERCIŢII DE LUCIDITATE PE TIMP DE PSIHOZĂ COLECTIVĂ Lecţii post-electorale pentru cei cu inimă şi minte sau Despre folosul de a-ţi păstra capul rece şi inima fierbinte
Acum este limpede. Întreaga operaţiune de luptă împotriva instituţiilor statului de drept şi a democraţiei reprezentative, derivate din alegeri libere şi bazate pe exprimarea voinţei majorităţii cetăţenilor de a-i acorda puterea unei anumite forţe politice, capătă în Moldova forme de-a dreptul monstruoase. Cele trei grupări zis liberale, care s-au aliat în a contesta rezultatele alegerilor din 5 aprilie, s-au bucurat de o susţinere isterică şi oarbă din partea unei întregi reţele de presă şi ONG-uri finanţate masiv din exterior. S-a văzut că devastarea violentă şi criminală a celor două clădiri ale principalelor instituţii ale statului a fost o acţiune planificată din timp pentru cazul eşecului electoral al câtorva grupări politice controlate şi ele din exterior. Rolul simpaticei şi dubioasei dudui Natalia Morari, a năbădăiosului Oleg Brega şi a celor îngăşcuiţi cu ei şi ghidaţi din umbră în declanşarea revoltelor a fost unul de comandou specializat în destabilizări. Nu a mai contat cum au votat alegătorii. Planul trebuia realizat cu orice preţ. Iar provocatorii din cele trei partide zis liberale au şi inundat centrul capitalei în ziua de 7 aprilie, incitând mulţimea la violenţă şi distrugere. Filmaţi de zeci de camere de luat vederi şi fotografiaţi de şi mai multe aparate foto, găştile de gangsteri şi infractori, conduse de căpeteniile aventurierilor din AMN, PLDM şi PL, după ce au organizat devastarea sediilor Preşedinţiei şi a Parlamentului, au dat vina pentru întregul dezastru iniţial pe Voronin şi pe autorităţi în ansamblu, apoi au extins-o asupra PPCD şi a organizaţiei de tineret creştin-democrat Noua Generaţie. Iar uneltele de presă, hrănite şi ele din exterior sau din bani murdari ai bandiţilor care şi-au tras câte un partid ca să ajungă la putere pentru a continua să fure, au tirajat minciunile respective fără nici o ruşine şi fără a se mai complica să afle sau să publice şi opinia celor vizaţi. Care a doua sursă, ce fel de norme profesionale mai contează atunci când stăpânii le ordonă o anume politică editorială lefegiilor din presa zis independentă? Logica maladivă a acestei reţele de tip mafiot, concrescute sub masca de partide, structuri media şi ONG-uri, este simplă. Dacă exponenţii lor nu au ajuns la guvernare, restul nu mai contează. În acest caz orice crimă ori minciună e justificată. Scopul scuză mijloacele, cunoaştem stilul. Mulţimea de adolescenţi şi tineri, aduşi la culmea agresivităţii, au fost o simplă masă de manevră. Pentru conspiratorii acestei acţiuni mârşave viaţa lor nu a mai avut nici o valoare. Nici cea a poliţiştilor, nici valoarea simbolică şi materială a celor două instituţii vandalizate, dar nici imaginea externă a ţării sau efectele dezastruoase asupra climatului investiţional sau asupra pieţei financiare. Dezinformarea, armă de război
Niciodată până acum dezinformarea ca procedeu de luptă în spaţiul public şi pe plan internaţional contra unor oponenţi politici, cum sunt în cazul dat comuniştii, nu a cunoscut asemenea proporţii. Cine declară că Voronin ar fi organizatorul acestei distrugeri fără precedent ori e manipulator conştient de rolul care îi revine în distorsionarea adevărului, ori e incapabil să priceapă un lucru absolut evident. Vorinin nu putea să aibă nici un interes să-şi taie creanga de sub picioare. După ce a obţinut un scor atât de mare în alegeri, ce rost avea să dea foc acelor clădiri şi birouri din care guvernarea urma să exercite puterea încă patru ani? Şi de ce ar fi urmărit să îşi şifoneze atât de grav imaginea în faţa comunităţii internaţionale? E absurd, evident. Dar iată că această minciună e repetată cu insistenţă de vreo zece zile. Şi ca să producă o şi mai mare confuzie, ca să şteargă urmele adevăraţilor făptaşi ai crimelor comise la 7 aprilie, aceiaşi capi ai partidelor pretins liberale, secondaţi de presa aservită acestora sau, mai bine zis, aservită aceloraşi forţe din exterior, au lansat minciuna precum că de fapt instigatorii acţiunilor violente şi autorii dezastrului din 7 aprilie ar fi – cine alţii?– PPCD şi Noua Generaţie. Cum vine asta? – vă veţi întreba. Doar organizatorii au apărut în imagini la toate posturile TV. Dar, contrar tuturor evidenţelor, contrar bunului simţ şi a logicii elementare, apostolii minciunii repetă ca papagalii şi pe la conferinţe de presă, şi prin instrumentele media care fac acelaşi joc murdar că anume creştin-democraţii ar fi făptaşii crimelor respective. Gazetele lor dezinformează lumea zilnic, trucând imagini, inventând situaţii, calomniind fără nici un scrupul. Ion Duminică, unul din fotoreporterii FLUX, este dat în imagini trunchiate, aşa ca să nu i se vadă aparatul de fotografiat în mâini, în preajma intrării în Preşedinţie în momentul atacului din 7 aprilie. Vlad Cubreacov, care a reuşit să iasă în ultimul moment prin flăcări din clădirea Parlamentului, împreună cu câţiva colaboratori, salvând din dezastru câteva angajate ale Legislativului care au sărit prin geamuri ca să scape de mâna vandalilor, este prezentat şi el ca participant la acele acţiuni criminale. Până şi individul care a instalat drapelul pe clădirea Preşedinţiei îmi este pus mie în cârcă, insul respectiv apărând în preajma Nataliei Morari la acea întâlnire de pomină de la ASEM, când am fost atacat de vreo treizeci de tineri dresaţi să mitralieze întrebări fără a aştepta răspunsuri în prezenţa camerelor celor două posturi TV care fac jocul străinilor, PRO TV şi TV 7, ultimul fiind al fiului lui Petru Lucinschi, Chiril, cu care enigmatica Natalia Morari a avut mai multe proiecte media comune. M-a întrebat cineva de la instrumentele media respective dacă insul cu pricina îmi e cunoscut sau dacă l-am avut cândva în pază? Nici pomeneală! Pentru că sarcina acestor şacali şi hiene de presă nu e să informeze, ci să dezinformeze, să-i cauzeze cât mai multe prejudicii de imagine celui care le-a făcut atâtea probleme foştilor demnitari corupţi (tot ei sponsorii gazetarilor vânduţi), pe care i-a demascat şi cu care s-a confruntat dur ani de zile. Mitingurile paşnice ale PPCD, cu rugăciuni şi pledoarii pentru valori Acum, când PPCD nu a depăşit pragul de 6%, spre satisfacţia tuturor inamicilor noştri, mercenarii de presă, slugarnici şi perverşi, continuă să lovească în noi. Bestializarea imaginii noastre, hăituirea publică, incitarea opiniei publice contra PPCD, crearea unui sentiment de ură şi intoleranţă în jurul nostru sunt ţintele urmărite de grupările de tip mafiot, organizate în partide, ONG-uri şi structuri media. Dar nu mor caii când vor câinii. Am plătit cu un rezultat modest riscul de imagine asumat acum patru ani, când am votat pentru candidatura lui Vladimir Voronin la 4 aprilie 2005 ca să menţinem stabilitatea politică, să evităm o lovitură de stat şi să asigurăm o dezvoltare evolutivă a ţării noastre. În alegerile care s-au consumat alegătorii şi-au polarizat opţiunile: unii au optat pentru stabilitate şi caracterul previzibil al guvernării, alţii — pentru discursul populist, pentru isterii anticomuniste, pentru pomeni electorale. Valorile creştine, faptele bune, proiectele concrete, viziunea strategică nu au contat pentru prea mulţi. Astfel încât loc pentru o a treia opţiune, care oferea abordări pragmatice, punea accentul pe eficienţa managerială, dar şi pe moralitatea demnitarilor, nu prea a rămas. Dar astăzi, când lumea începe să îşi revină din beţia electorală, care a oferit prilejuri multiple de consum excesiv de mituri şi imagini seducătoare ale unor „forme fără fond”, reprezentate de păpuşile electorale, decupate ba din revista VIP Magazin, ba din poveştile cu Feţi-Frumoşi, când apare perspectiva şi se pot face comparaţii, devine clar pentru tot mai multă lume rolul jucat de PPCD în momentele critice pentru ţară. În 2005, prin votul din 4 aprilie, anume PPCD a îndepărtat ţara de dezastrul, haosul şi criza politică fără precedent, care s-ar fi prăbuşit atunci asupra societăţii noastre, aşa cum s-a întâmplat acum ca urmare a atacului banditesc asupra instituţiilor statului din 7 aprilie 2009. Aventurierii politici care au comis aceste crime au aruncat ţara într-o instabilitate şi o incertitudine, al căror capăt nu se vede. Niciodată până acum societatea nu a fost mai divizată, niciodată ura şi setea de a nimici fizic adversarii politici nu a copleşit atât de grav mentalul colectiv. Din 1988 şi până în 2005 eu personal şi prietenii mei am organizat mii de mitinguri şi demonstraţii, autorizate şi neautorizate. Şi de fiecare dată noi, organizatorii, ne-am asumat toată răspunderea pentru acele întruniri. Adunările noastre au fost întotdeauna paşnice, non-violente, iar scopul lor a fost de fiecare dată afirmarea şi apărarea unor valori şi idealuri naţionale şi democratice. Protestele noastre stradale erau pline de dragoste pentru Hristos şi pentru Neam. Am rostit de mii de ori rugăciuni în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi în Oraşul Libertăţii. Abuzurile şi politicile antinaţionale ale guvernărilor respective nu trezeau în noi setea de răzbunare violentă, de distrugere şi de nimicire a oponenţilor. Caracterul paşnic, democratic şi moral al demonstraţiilor noastre sublinia un stil politic: nici un abuz şi nici chiar o crimă a puterii nu pot fi justificate printr-un alt abuz sau crimă, iar un scop politic nobil nu poate fi atins prin mijloace ignobile, murdare. Atunci când minţile mai aprinse încercau să împingă mitingurile noastre spre confruntare sau violenţă, eu personal eram cel care le opream pornirile agresive. Îmi asumam răspunderea personală pentru tot ce se întâmpla acolo. Rinocerii în spaţiul public sau cinismul şi nesimţirea ca arme ale opoziţiei corupte Dar iată că organizatorii de azi ai unor acţiuni de protest politic procedează cu totul altfel. Filat, Chirtoacă/Ghimpu, Urechean şi alţii, după ce au convocat mulţimile la miting, după ce le-au instigat la violenţă, s-au ascuns ca nişte laşi, lăsând mulţimile înfuriate pe seama provocatorilor. După care – culmea cinismului! – se spală pe mâini şi dau vina pe alţii. Această manieră făţarnică şi dezonorantă de a fugi de răspundere şi de a denigra pe alţii pentru crimele pe care ei înşişi le-au comis ne-a pus pe gânduri. Nu ei ne miră. Unii ca ei care îşi zic liberali au minţit mereu: şi atunci când au pretins că nu sunt corupţi, şi atunci când au susţinut că nu sunt ghidaţi din exterior de forţe oculte, şi atunci când au pretins că nu ar fi parte al acestor organizaţii de tip secret, numite loji masonice, despre care marele public nu prea ştie nimic. Ne-a uimit şi ne-a întristat profund uşurinţa şi chiar savoarea cu care s-a lăsat sedus şi manipulat un număr atât de mare de oameni, mulţi dintre ei intelectuali, care parcă ar fi trebuit să aibă ceva mai mult discernământ. Cum să nu mă întristez când văd oameni, mulţi dintre ei altfel destul de bicisnici în viaţa lor de filistini pe care şi-o petrec pentru micile lor interese private, care şuşotesc răutăcios şi ricanează triumfal pe la colţuri: da bine au făcut ăştia că au distrus cele două clădiri, mai bine îl prindeau şi îl ucideau şi pe Voronin. Iată o logică a urii, soră cu ura de clasă a comisarilor lui Lenin, pe care au cultivat-o cu atâta zel PRO TV, Vocea Basarabiei, Timpul, Jurnal de Chişinău, Unimedia şi toţi aceşti campioni ai minciunii şi ai perversiunii morale, erijaţi în postura de atleţi ai europenismului şi ai democraţiei. Intoxicarea regulată şi supradozată a opiniei publice cu intoleranţă tipic atee şi bolşevică, practicarea unui iacobinism de croială provincială a şi fost principala cauză a dezastrului din 7 aprilie. Trauma psihologică produsă de acţiunile barbare din acea zi va marca pentru lung timp conştiinţa publică. Cine compromite românismul la Chişinău sau orice leac supradozat devine otravă Acele evenimente zguduitoare au avut şi încă vor mai avea timp îndelungat efecte nefaste asupra procesului politic din ţară. Exacerbarea românismului, arborarea drapelului naţional al României pe clădirea Preşedinţiei, scrijelirea pe peretele sălii de şedinţe a Parlamentului, transformată în ruine, a cuvântului România, discursul contondent despre inutilitatea existenţei autorităţilor Republicii Moldova şi despre imperativul refacerii imediate a României Mari alimentează dintr-o dată, simetric, teza răsuflată a moldovenismului şi, implicit, a Moldovei Mari, precum şi vine drept fundament ideologic pentru separatismul transnistrean. Tot aici se conturează şi riscul, derivat din aceeaşi intoleranţă ideologică reciprocă, şi „modelul latino-american”, care divizează societatea în două tabere beligerante: dreapta de factură extremă şi stânga radicală de factură marxistă. În astfel de societăţi nu prea este loc pentru dialog social, pentru polemici civilizate, pentru o platformă a unui larg consens naţional în probleme de ordin strategic. Conştiinţa deţinerii adevărului în ultimă instanţă, ura până la setea de sânge a duşmanului politic devin ticuri mentale şi comportamentale generalizate. Orice abuz ar comite autorităţile, de orice ilegalitate s-ar face vinovate acestea, militanţii pentru drepturile omului, luptătorii pentru democraţie şi libertate nu au dreptul să comită în replică vreun abuz sau crimă şi nici să uzeze minciuna ca instrument de luptă politică. Însă iată că Republica Moldova dezminte cu ocazia recentelor evenimente modelul clasic al dihotomiei autorităţi (cripto)comuniste versus opoziţia democratică, pe care am cunoscut-o din perioada Perestroika şi până în prezent în întreg spaţiul URSS şi al ţărilor Pactului de la Varşovia. În Republica Moldova de azi nuanţele contează mai mult decât ambalajul ideologic şi discursul public al actorilor politici. O guvernare a unui partid care îşi zice comunist din raţiuni electorale, deoarece acest brand încă e în vogă pentru o parte importantă a publicului, a promovat o mulţime de reforme politice şi economice, dar şi menţine cursul proeuropean. Bineînţeles, inconsecvenţele în promovarea reformelor, discrepanţa între legislaţie şi practici, progresele limitate, toate aceste aspecte regretabile, caracteristice actualei guvernări, au fost criticate pe bună dreptate de organismele internaţionale şi de opoziţie. Dar ele nu justifică sub nici o formă faptul ca în calitate de replică opoziţia să apeleze la violenţă şi să pună în aplicare tentative de lovitură de stat. Statul de drept şi masca democraţiei pe chipuri de impostori
Obsesia de a-şi arăta muşchii, manifestată de „balaurul cu trei capete” al liberalismului autohton, Filat-Chirtoacă/Ghimpu-Urechean, insistenţa de a convoca chiar şi după ziua de 7 aprilie mitinguri în capitală, provoacă reacţii simetrice din partea guvernării. Acele mitinguri din centrele raionale, organizate la iniţiativa comuniştilor, sunt tot atâtea replici la comportamentul opozanţilor războinici de la Chişinău. Acum se zvoneşte că vajnicii anticomunişti, îmbătaţi de rezultatul electoral şi dornici să se manifeste, planifică şi ceva de genul unei mari adunări naţionale. Iar în replică, comuniştii ar pregăti şi ei un mare miting, şi tot în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Dacă aşa ceva se va produce, e lesne de presupus până unde poate ajunge o astfel de escaladare a tensiunilor politice. O eventuală prezenţă masivă a adepţilor comuniştilor în centrul capitalei poate determina uşor câteva zeci, sute sau mii de tineri exaltaţi să se lase ispitiţi de dorinţa de a-i agresa, de a-i sfida cu orice preţ. Spiritul de frondă, maximalismul adolescentin şi simpla dorinţă de a epata, atât de caracteristică tinerilor, poate să îi împingă pe unii dintre ei spre gesturi radicale. Iar de aici până la un final tragic nu e decât un pas. Aroganţa, nesăbuinţa şi trecerea peste orice limite pe care au arătat-o opozanţii agresivi în ultimele săptămâni ne sugerează ideea că aceştia sunt alimentaţi din exterior nu doar cu bani, ei sunt inspiraţi să meargă până la capăt, sfidând legea, normele democratice şi cele ale luptei politice civilizate. E adevărat, instigatorii dinafară rămân în umbră. Unii au văzut în aceste evenimente „mâna Moscovei”, alţii – „uneltirile Bucureştiului”, iar alţii – şi umbra Washingtonului. Vom lăsa pentru altă ocazie identificarea păpuşarilor din exterior. Ceea ce, însă, se impune să subliniem acum este faptul că forţele care au inspirat aventurierii de la Chişinău la revoltă şi la răsturnarea puterii de stat prin violenţă nu le-au garantat nimic în caz de eşec al operaţiunii. Adică se pare că planul „B” nu a existat. În circumstanţele de faţă, pentru cei care au încălcat legea toate consecinţele, inclusiv cele de ordin penal, sunt posibile. Iar eventualele presiuni din exterior asupra autorităţilor riscă să le împingă spre ispita „strângerii şuruburilor”, a restrângerii libertăţilor democratice, de care s-a abuzat atât de grav în ultima vreme. Astfel, un posibil deficit de democraţie ar trebui să şi-l asume tot cei care au transformat lupta pentru libertăţi democratice în libertatea de a sfida normele legale şi spiritul democratic. „Non idem est si duo dicunt idem” (Eminescu. Glossă) Ar trebui spuse câteva cuvinte şi despre realităţile etnolingvistice şi etnopsihologice din Republica Moldova. Faptul că populaţia românească, vorbitoare de limbă română din Republica Moldova, ca urmare a două secole de ocupaţie rusească şi de asimilare, se autoidentifică în proporţii semnificative drept moldoveni vorbitori de limbă moldovenească este o realitate. Iată de ce etnonimul român versus moldovean şi, respectiv, glotonimul limba română versus limba moldovenească trebuie privite cu îngăduinţă şi înţelepciune, mai ales de către cei care au mai multă pregătire academică sau, ca în cazul românilor din România, nu au fost supuşi unui crunt proces de deznaţionalizare. Atunci când aceeaşi realitate etnolingvistică, existentă în mod obiectiv, este interpretată în mod subiectiv diferit, tactul şi bunăvoinţa, respectul pentru sensibilitatea fiecărui purtător al limbii şi culturii noastre ar trebui să devină atitudini cu adevărat frăţeşti. Revenirea din coma identitară, după lungul coşmar sovietic, necesită timp, răbdare şi efort pedagogic şi de culturalizare. Iar orice tentativă de a forţa lucrurile va naşte şi de acum încolo reacţii virulente, inflamări ale moldovenismului şi fracturi şi mai dureroase între conducătorii Republicii Moldova şi ai României. Bârna din ochiul tău şi paiul din ochiul fratelui Aici aş aduce un exemplu pe care am încercat să îl prezint unui înalt demnitar de la Bucureşti, căruia încercam să îi explic urmările dramatice asupra conştiinţei naţionale a românilor de la Răsărit de Prut. Faptul că unii se autoidentifică drept moldoveni nu constituie vreo vină sau culpă a oamenilor de acelaşi sânge cu noi, nici măcar atunci când ei încearcă să îşi afirme identitatea etnică în opoziţie cu cea românească. Nu este vina, ci drama lor. „Imaginaţi-vă, – i-am zis, – că doi fraţi gemeni merg în viteză mare într-un automobil care suferă un accident deosebit de grav. Din acel impact violent unul dintre fraţi iese întreg şi nevătămat, iar altul îşi face capul zob. Cel rănit supravieţuieşte ca prin minune, doctorii reuşesc să îl adune din bucăţi. Şi uite aşa, stând el în rezerva de la spital timp îndelungat, gemând în neştire, într-o bună zi medicii îi permit fratelui său să îl viziteze. El intră în rezervă şi îşi priveşte fratele zăcând în stare de inconştienţă pe patul de suferinţă. Dar iată că după lungi şi chinuitoare aşteptări, fratele lungit în pat, cu capul bandajat, îşi deschide ochii şi priveşte nedumerit către fratele care stă lângă el în picioare. Îl priveşte pierdut, absent, pare a nu-l recunoaşte. Ce credeţi, excelenţă, că ar trebui să facă şi ce să îi zică fratele teafăr fratelui suferind de amnezie?- l-am întrebat pe înaltul demnitar? – Să îl trateze cu dragoste, înţelegere, milă şi dorinţa de a-l ajuta sau să se răstească la el, să vocifereze, să se zborşească urât către el, supărat că nu e recunoscut ca frate?”. Demnitarul m-a privit cumva nedumerit. Ori pilda mea a fost deplasată, ori dânsul nu a avut urechi să o audă. Ori poate era grăbit, cu gândul la grijile ţării. Iar eu, naivul de mine, am încercat să spun că fratele cel traumat eram chiar noi, cei de dincoace de Prut, iar cel teafăr – fratele din Patria noastră istorică, de la care aşteptăm dragoste, îngăduinţă, răbdare şi ajutor. Chiar atunci când noi suntem răi, nedrepţi sau ingraţi. Noi venim dintr-un grav accident istoric, care ne-a mutilat conştiinţa identitară. Am supravieţuit cu greu, chiar dacă ne-au izbit cu capul de ziduri. Starea de convalescenţă mai durează. Deja ne-am ridicat în picioare, mergem copăcel, ne-am îndreptat spatele încovoiat şi ne-am ridicat frunţile şi privirile spre cer. Tare aş vrea ca prin faptă bună şi gând curat să putem dezminţi de ambele părţi vechiul proverb românesc, care zice aşa: „ — Cine ţi-a scos ochiul? — Frate-meu. — A, de aia ţi l-a scobit aşa de adânc.” În Republica Moldova este nevoie să se afirme politonimul de moldovean drept element identitar care ar defini orice cetăţean al statului nostru, iar autoidentificarea etnică şi culturală trebuie lăsată la latitudinea fiecăruia în funcţie de educaţia şi de percepţia subiectivă a acestuia. Dar teamă mi-i că astfel de abordări pozitive interesează din ce în ce mai puţin părţile aflate în conflict, care se văd ca părţi beligerante, tentate să urmărească anihilarea manifestării publice a celuilalt. Sus fruntea, fraţilor!
Şi încă ceva foarte important. Fac un apel către toţi groparii şi duşmanii PPCD. Nu vă grăbiţi să ne înmormântaţi. Şi lăsaţi-o mai moale cu satisfacţia maliţioasă prilejuluită de scorul modest acumulat de PPCD la ultimele alegeri. Foarte repede, mai repede decât vă închipuiţi, veţi vedea şi voi cum o mişcare politică viguroasă, care îşi soarbe seva din tradiţia naţională şi din credinţa creştină a neamului la care ţine mai mult decât la orice pe lumea asta, ştie să transforme o înfrângere de moment într-o victorie de mâine. În douăzeci şi unu de ani de luptă, câţi numără mişcarea noastră politică, am trecut prin tot felul de cumpene, urcuşuri şi coborâşuri. Dar niciodată n-am dat înapoi, nu am renunţat la crezul nostru politic şi nici la lupta pentru Libertate, pentru Adevăr şi pentru Dreptate. „Cu noi este Dumnezeu, de cine ne vom teme?” Râul de munte curge năvalnic, ba revărsându-se în cascade, ba dispărând sub stânci, dar torentul lui nu poate fi stăvilit de nimeni şi de nimic. Mai ţineţi minte cât de frumos exprima Radu Gyr aspiraţia firească a creştinului spre înălţare sufletească, urcuşul pe care îl urmăreşte un cruciat al zilelor de azi, aţintindu-şi privirea spre culmile celeste? „Sus ne-aşteaptă vulturii în ciocuri, Cu cununa spaţiilor sfinte!” Sus fruntea, fraţilor! Lupta continuă. Căci, iată, HRISTOS A ÎNVIAT! Iurie ROŞCA, acelaşi
Replică Jurnalului de bulevard din Chişinău FLUX Ediţia de Vineri Nr.200929 din 17 iulie 2007 Pe data de 7 aprilie 2009, fiind corespondent al publicaţiei periodice „FLUX”, am pregătit un amplu material documentar (imagini foto şi video) de la manifestaţiile „opoziţiei democratice” din centrul capitalei. Însă, „cuiva” nu i-a plăcut pe semne „să fie surprins în cadru” de mine, de aceea, peste o săptămână, Jurnalul de bulevard din Chişinău m-a numit „provocator-atacator-vandal”. Personal nu sunt ras pe cap, nu port pantalonii suflecaţi, nu am rucsac şi nu vorbesc cu nimeni prin semne codificate. Însă, deoarece trăim în epoca războiului mediatic, vinovaţii distrugerii patrimoniului naţional (arhiva istorică, politică şi legislativă a Parlamentului Republicii Moldova) s-au ascuns în tufari, în spatele protestatarilor şi au arătat cu degetul spre subsemnatul strigând: „Iată hoţul!” (provocatorul – n.n.). Mult stimabile ziarist necunoscut, autor al publicaţiei „Portretul robot al provocatorilor”, urmând logica dumneavoastră, reiese că jurnaliştii care stăteau în primele rânduri cu camera video (şi nu cu pietre), inclusiv eu, erau provocatori, iar politicienii „din spate”, cu mâinile în buzunare, au fost eroi. „Revoluţionarii” inocenţi sau provocatorii pot fi şi cu plete lungi, cu pietre în sân, pantalonii traşi la dungă şi cu pantofii din piele de crocodil. De aceea, este bine ca prin imaginile prezentate mai jos, opinia publică să cunoască feţele verzi şi nevinovate a „revoluţionarilor” inocenţi, „eroii” democraţiei moldoveneşti ascunşi prin tufari şi marionetele lor din avangarda „revoltei liberale”. Regret faptul că „presa democratică” a uzurpat misiunea organelor de anchetă şi-i taxează pe martorii şi cronicarii acestor evenimente politice obscure cu apelative denigratoare. Ion DUMINICĂ, FLUX
Berlin, 16 apr /Agerpres/ – Un sergent-sef american a fost condamnat joi la inchisoare pe viata, cu posibilitatea de eliberare conditionata, de o curte martiala americana din Germania pentru uciderea a patru detinuti in Irak, relateaza AFP.
John Hatley, 40 de ani, a fost gasit vinovat miercuri pentru uciderea a patru detinuti, intr-un caz in care au mai fost condamnati pana acum alti patru militari americani. Curtea martiala de la baza de la Vilseck din vestul Germaniei l-a gasit vinovat de cele patru omoruri si de ‘conspiratie in vederea comiterii unei crime premeditate’. In schimb, el a fost achitat in ceea ce priveste moartea unei a cincea persoane, un prizonier irakian care si-a pierdut viata in ianuarie 2007. Potrivit curtii, in primavara lui 2007, la Bagdad, sergentul-sef a participat la executia a patru prizonieri banuiti ca ar fi organizat o ambuscada impotriva unor soldati americani, dar care urmau sa fie eliberati din lipsa de probe. Dupa cum au declarat mai multi martori, inclusiv unul dintre sergentii condamnati, cei patru prizonieri, care au fost imobilizati si legati la ochi, au fost executati cu un glont in cap, dupa care cadavrele lor au fost aruncate intr-un canal din sud-vestul Bagdadului. Cadavrele nu au mai fost gasite niciodata, iar anchetatorii nu au reusit sa stabileasca nici locul si nici data exacta a executiilor.
Luni, in deschiderea procesului sau, sergentul-sef Hatley, actualmente atasat la cea de-a 172-a brigada de infanterie din Germania, a pledat nevinovat pentru faptele ce ii erau imputate. AGERPRES/(Bogdan Muresan)
În cazul în care deţineţi informaţii despre alte persoane, solicităm să sesizaţi Primăria Chişinău, la tel: 20-15-16
Declaraţia primarului general Dorin Chirtoacă privind situaţia critică din Republica Moldova
Primăria municipiului Chişinău condamnă acţiunile represive, de o cruzime fără precedent, teroarea, violenţa şi intimidările la care s-au dedat structurile de forţă împotriva cetăţenilor, în special a tinerilor, inclusiv a minorilor, în urma manifestărilor de protest, din 7 aprilie 2009. Au fost inregistrate două cazuri de deces (Valeriu Boboc, Ion Ţibuleac), ditre care primul, cu siguranţă, ca urmare a descinderii în forţă a poliţiei în noaptea dinspre 7 spre 8 aprilie curent şi nu ca urmare a manifestaţiilor de protest. Nu excludem faptul că asemenea cazuri mai sunt, dar că se încearcă muşamalizarea lor. Poliţia continuă să aresteze în mod abuziv persoane din stradă, licee, universităţi, cămine studenţeşti. Legea nu este respectată. Cei arestaţi, sunt bătuţi cu cruzime, supuşi unui tratament inuman, degradant şi torturii. Persoanele arestate nu au primit hrană şi apă timp 48 de ore sau mai mult. Este refuzată spitalizarea persoanelor maltratate (cazul: Vadim Ungureanu – spitalizare refuzată de judecator şi procuror, deşi a fost chemată ambulanţa, iar un consiliu medical a cerut internarea pacientului). Ministerul Afacerilor Interne (MAI) nu prezintă o informaţie corectă şi completă asupra arestărilor efectuate. Conform MAI au fost arestate şi sancţionaţe 172 persoane (link: https://www.mai.md/stirile-min-ro/216738/ ) în urma acţiunilor de protest. Pe de alta parte, Primaria municipiului Chişinău a format, în baza apelurilor rudelor celor dispăruţi şi mărturiilor persoanelor eliberate deja din arest, o baza de date cu cel puţin 328 de persoane arestate şi sancţionate. Avem mărturii conform carora nu tuturor celor arestaţi le-au fost întocmite procese-verbale de reţinere, respectiv ei nu figurează în registrele MAI, deşi au fost reţinuţi şi maltrataţi. Estimăm că numărul total al celor urmăriţi de poliţie depăşeşte 1000 de cetăţeni. Pentru a muşamaliza cazurile de maltratare a persoanelor, cei arestaţi au fost repartizaţi în comisariate şi penitenciare din afara Chişinăului. Comunicăm că potrivit informaţiilor acumulate sunt cel puţin 4 persoane dispărute despre care parinţii în continuare nu ştiu nimic: Certan Ion, Donici Serghei, Tîrsina Dumitru, Tudorache Mihai. Reiterăm faptul că, deşi Legea administraţiei publice locale (art. 29, alin.1) lit.t)) prevede ca atribuţie de bază a primarului constatarea încălcărilor legislaţiei comise de persoane fizice şi juridice în teritoriul administrat, totuşi pe parcursul unei săptămâni este împiedicat constant accesul primarului şi al reprezentanţilor primăriei în locurile de detenţie. Ne exprimăm regretul că şi reprezentanţii instituţiilor internaţionale, ai organizaţiilor pentru apărarea drepturilor omului şi ai presei, nu au avut şi nu au acces în locurile de detenţie. De asemenea, ne îngrijorează faptul că până în prezent nu au fost trimise sau formate misiuni speciale pentru verificarea situaţiei la faţa locului, în locurile de detenţie. Pe această cale cerem comunităţii internaţionale implicare imediată şi insistăm asupra: · Opririi tratamentului inuman şi degradant, a torturii în locurile de detenţie; · Încetării terorii, a răpirilor de persoane, a ameninţărilor şi a intimidărilor; · Asigurării accesului avocaţilor, a ONG-urilor şi a presei în locurile de detenţie; · Garantării drepturilor persoanelor reţinute, în primul rând la apărare; · Informării depline asupra reţinerilor efectuate şi a incriminărilor aduse; · Pedepsirii celor vinovaţi de comiterea abuzurilor menţionate. Dovezi noi de maltratare de către poliţie a tinerilor arestaţi Comentarii (1)
Gigi Becali catre Judecatoarea de caz: “V-am cerut si data trecuta si l-am rugat pe Dumnezeu sa va dea curaj si sa judecati acesta cauza, dar, probabil, oricat curaj v-ar fi dat, nu puteti (…) Doamna Judecatoare, eu am acest curaj pentru ca suntem in Joia Mare: tocmai datorita faptului ca suntem in Saptamana Mare si, daca Iisus Hristos a fost batjocorit, d-apoi, eu, Becali, care sunt un simplu om si care am pacate multe, de ce sa nu fiu batjocorit?! Sunt batjocorit si imi duc Crucea. Dar vreau sa fiu de Vinerea Mare acasa, cu sotia si copiii mei!”
Judecatoria Sectorului 1 a ramas, joi, in pronuntare, pe cererea de eliberare sub control judiciar facuta de Gigi Becali, care a declarat in fata instantei ca nu a facut “justitie privata”, asa cum a fost acuzat, si i-a rugat pe procurori sa nu faca recurs in cazul unei decizii favorabile lui.Gigi Becali a declarat, joi, in fata magistratilor Judecatoriei Sectorului 1, in cadrul sustinerii cererii de liberare provizorie sub control judiciar, ca a avut posibilitatea sa faca “justitie privata”, dar ca a ales “legea”.”Deci justitie privata…vreau sa va spun ca am doua cazuri de notorietate cand eu, Becali, n-am acceptat justitie privata si am spus ‘legea'”, si-a inceput, Becali, pledoaria in fata instantei. Finantatorul Stelei a declarat ca, in imprejurari diferite, doi membri ai familiei sale au fost batuti de persoane care se antreneaza la aceeasi sala de sport ca si bodyguarzii sai. Becali a precizat ca garzile sale de corp s-au oferit sa faca justitie privata, adica sa-i bata pe atacatori, dar ca el a refuzat, preferand sa-i lase pe mana politiei. Gigi Becali a mai spus ca se va demonstra ca hotii care i-au furat masina au dat declaratii in prezenta unui ofiter de politie si ca el nu era prezent, ca politistul a vrut sa-i duca la sectie, dar a renuntat, deoarece Becali i-a “iertat”. Omul de afaceri a sustinut, in fata magistratilor, ca nu intelege de ce este considerat pericol public, din moment ce persoane suspectate de omor sau viol sunt cercetate in libertate. “Stiu ca justitia este unica, unitara si echitabila pentru toti cetatenii Romaniei. Am vazut la televizor un domn, Costel Iancu, care a sechestrat cu lant la gat si lacat si care nu prezinta pericol public. Am citit in ziar cazul unei femei violate, iar atacatorul este judecat in libertate. Stiu de acest clan, condus de Ilie Alexandru, incriminat pentru talharie si care nu prezinta pericol pentru ordinea publica si se judeca in libertate. Eu cred ca pericolul public depinde de comportamentul persoanei in cetate, de perceptia cetatenilor si de caracterul si vitutile acestuia. Cele mai importante sunt virtutile pe care Dumnezeu le-a pus in el. Un om iubitor si milostiv nu poate fi pericol pentru public”, a spus Becali. Gigi Becali a vorbit aproximativ o ora si jumatate despre actele sale de caritate, iar, la final, i-a cerut judecatorului sa-l lase sa faca Pastele cu familia. “Si acum, doamna judecatoare, v-am cerut si data trecuta si l-am rugat pe Dumnezeu sa va dea curaj si sa judecati acesta cauza, dar, probabil, oricat curaj v-ar fi dat, nu puteati. Dar acum, avand in vedere toate cele spuse, va promit ca nu voi lua legatura cu nicio persoana pentru a ascunde adevarul si nu voi influenta adevarul. Va rog sa-mi admiteti schimbarea masurii si anume sub control judiciar, accept chiar sa fiu ingradit la mine in curte, sa nu deschid portile, dar sa stau langa nevasta si copiii mei, si nu sa stau intr-o incapere de 6 pe 5 fara niciun rost (…) In penitenciar sunt conditii mai bune decat in arest, aveti in vedere ca e saptamana mare si vreau sa fac Pastele cu familia mea. Doamne ajuta!”, au fost ultimele cuvinte spuse de Becali, inainte ca instanta sa acorde cuvantul avocatilor sai. A doua tentativa de a fi judecat in libertate Gigi Becali a fost adus la Judecatoria Sectorului 1 unde se judeca cererile de eliberare sub control judiciar depuse miercuri, de catre avocati. Initial, cele doua cereri ar fi trebuit sa se ia in discutie pe 21 aprilie, insa avocatii au reusit sa obtina un termen mai rapid, relateaza NewsIn. Dosarul a fost repartizat aleatoriu la acelasi magistrat care a judecat cererea de revocarea a arestarii finantatorului Stelei respinsa marti. Astfel, judecatoarea Valentina Tatu ar putea sa faca cerere de abtinere, daca Becali a invocat aceleasi motive pentru eliberarea sa ca in cererea de marti.Avocatii lui Gigi Becali au inregistrat, miercuri, la Judecatoria Sectorului 1, doua cereri de eliberare provizorie sub control judiciar, ambele avand acelasi continut si avand termen pentru data de 21 aprilie, unul din motivele invocate pentru eliberare fiind ca Becali e presedinte la Steaua. Patronul clubului Steaua arata, prin cererea depusa la Judecatoria Sectorului 1, ca desfasurarea urmaririi penale cu el aflat in stare de libertate nu ar fi impiedicata, “in conditiile in care sunt o persoana publica, sunt presedinte de partid, sunt presedintele clubului Steaua sunt casatorit si am trei copii minori in intretinere”. “Nu exista in dosarul de urmarire penala date din care sa rezulte ca prin lasarea mea in libertate as putea savarsi noi infractiuni sau ca voi incerca sa zadarnicesc aflarea adevarului prin influentarea unor parti, martori, experti sau prin distrugerea unor mijloace de proba”, arata Becali prin avocatii sai, in cererea de eliberare provizorie sub control judiciar. Avocatul Cezar Bivolaru mai sustine ca simplele referiri la natura faptei nu reprezinta dovada reala a pericolului pentru ordinea publica.”Se poate constata ca nu se impune privarea de libertate a lui Becali George in acest moment procesual intrucat nu este in interesul desfasurarii in mod corespunzator al procesului penal, neexistand un interes public real pentru luarea masurii preventive si nici indicii certe ca ordinea publica este efectiv amenintata prin punerea in libertate a inculpatului”, arata avocatul Cezar Bivolaru. A doua cerere de eliberare provizorie sub control judiciar are acelasi continut, in aceasta din urma aparand in plus doar numele lui Gheorghita Mateut ca al doilea avocat ales al lui Becali. UPDATE: Cererea de eliberare a finantatorului Stelei, Gigi Becali, a fost respinsa, joi, de magistratii Judecatoriei Sectorului 1. Becali a declarat in fata instantei ca nu a facut “justitie privata”, asa cum a fost acuzat, si i-a rugat pe procurori sa nu faca recurs in cazul unei decizii favorabile lui. El a mai declarat, in cadrul sustinerii cererii de eliberare provizorie sub control judiciar, ca a avut posibilitatea sa faca “justitie privata”, dar ca a ales “legea”. Decizia poate fi atacata cu recurs in termen de 24 de ore. De asemenea, cererile de eliberare a celorlalti arestati din dosarul Becali au fost respinse. Hotararea de a respinge cererile celor patru bodyguarzi ai lui Gigi Becali – Catalin Zmarandescu, Dumitru Beciu si Stefan Dediu -, este definitiva. Decizia de a respinge cererea de eliberare pe cautiune a lui Nicolae Dumitrascu poate fi atacata cu recurs. Foto Clip: Flore Andrei si Lucian Crelariu, ZIUA.
Scris de George Roncea Multifuncţionalul Marius Oprea, omul de casă al fostului premier Călin Popescu Tăriceanu, îşi continuă fulminanta carieră sub bagheta premierului PD-L Emil Boc, conducånd în continuare o instituţie guvernamentală numită pompos Institutul de Investigarea Crimelor Comunismului în Romånia. Reducerea bugetului Cancelariei primului ministru nu a afectat şi sinecura lui Marius Oprea, singurul secretar de stat liberal prezent şi în actuala guvernare, a cărui activitate principală pe vremea lui Tăriceanu era concentrată asupra „demascării“ lui Traian Băsescu, scotocit la dosar, la biografie şi la familie, inclusiv soţia acestuia, Maria Băsescu, fiind vizată de „dezvăluirile“ „vånătorului de securişti“ Marius Oprea. Institutul acestuia s-a „ilustrat“ pånă în prezent printr-o lucrare penibilă, un aşa-zis „manual de istoria comunismului pentru elevi“, lansat anul trecut, plin de date eronate, de „informaţii inexacte şi confuze, greşeli şi exprimări neclare“, incluzånd „datarea greşită a unor evenimente importante, cum ar fi conferinţa de la Ialta sau acordul de procentaj de la Moscova“ pentru a cita opiniile apărute în presă imediat după apariţie. Marius Oprea, şef al Institutului pentru Studierea Crimelor Comunismului, consilierul personal pe probleme de securitate al primului ministru Călin Popescu Tăriceanu, este autorul unei biografii politice a ascensiunii lui Traian Băsescu (în curs de apariţie la Polirom) de nu mai puţin de 688 de pagini, care va fi lansată la debutul campaniei electorale pentru prezidenţiale. Informaţia a ieşit la iveală ieri, cu ocazia unei alte lansări de carte a studentului lui Zoe Petre, fosta maşteră a Biroului de partid al Universităţii Bucureşti. Cartea dedicată lui Traian Băsescu a intrat deja în circuitul de mediatizare de masă fiind prezentate nu mai puţin de şapte episoade în Observatorul Cultural, revista patronată de unul dintre membrii de vârf ai GDS, avocatul de succes George Muşat. Aceeaşi revistă l-a premiat recent, pentru un volum de… poezie, pe Marius Oprea, policalificat în de toate, cercetător, om politic, istoric, arheolog, „vânător de securişti“ – suspectat la rândul său de turnătorie. Volumul său dedicat preşedintelui României „argumentează o idee mai explozivă, cum ar fi rolul Securităţii în inventarea lui Băsescu şi mai ales în propulsarea lui în viaţa politică post decembristă“ – pentru a cita din reclama cărţii.
Secretar de Stat liberal în Guvernul Boc(?)
Situaţia este cu totul inedită deoarece, astfel, premierul Boc va finanţa un mijloc de atac la adresa lui Traian Băsescu întrucât Institutul pentru Studierea Crimelor Comunismului, (IICCR) unde este preşedinte liberalul Marius Oprea, cu rang de secretar de stat, se află în subordinea directă a primului ministru. Institutul pentru Investigarea Crimelor Comuniste în perioada Guvernării Tăriceanu şi-a folosit resursele pentru a căuta Dosarul de Cadre al preşedintelui Traian Băsescu la Arhivele Naţionale de la Constanţa, dosar în care s-au căutat posibile pete în vederea folosirii eventualelor date compromiţătoare împotriva lui Băsescu. N-au găsit nimic, dar asta nu înseamnă că Oprea a şi renunţat… IICCR este o instituţie bugetofagă creată de Tăriceanu ca o replică la Comisia Tismăneanu, la rândul ei o copie a institutului-fantomă, zis al „revoluţiei“, creat de Ion Ilici Iliescu. Oprea a făcut parte şi din Comisia Tismăneanu, găzduită sub pulpana preşedinţiei, dar şi din numeroase alte comiţii şi comitete – membru al Grupului pentru Dialog Social, fost membru al Consiliului Naţional al Fundaţiei pentru o Societate Deschisă (un pui al Reţelei Soros), a mai fost şi consilier de stat al preşedintelui Emil Constantinescu (1999-2000), director al IRIR (2002), dar cea mai interesantă poziţie pe care a deţinut-o acesta a fost de consilier de stat pe lângă Cancelaria Primului Ministru Tăriceanu, unde avea în calitate de „specialist pe probleme de siguranţă“ acces la decizii ce puteau influenţa securitatea naţională a României, deşi nu a întrunit cerinţele de încredere pentru a beneficia de cerificat din partea Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat. Faptul că i-a fost refuzat ORNIIS-ul spune multe despre acest personaj controversat, cu apucături ciclotimice, susţinător furibund al generalului Dan Voinea de exemplu, cel care a îngropat şi tergiversat un deceniu Dosarul Mineriadei, pentru a-l scoate basma curată pe Ion Iliescu, cel care l-a adus la „procesul Ceauşescu“ în calitate de om de încredere al grupului conspiratorilor sovietici. Marius Oprea s-a întrebuinţat intens inclusiv pe tema Băsescu, coborând până la răscolirea trecutului soţiei lui Traian Băsescu, Maria Băsescu, în acelaşi Observator Cultural acuzându-l pe tatăl Primei Doamne a ţării că a fost „securist“ şi „miliţian“. Nu putem decât să-i urăm succes pe mai departe prolificului autor, copil de suflet al Zoei Petre, „vânător de securişti“ sau ce-o mai fi fiind el. https://www.curentul.ro/
Simplificarea procedurii de acordare a cetăţeniei române pentru foştii cetăţeni români
GUVERNUL ROMANIEI
Guvernul a decis simplificarea procedurii de acordare a cetăţeniei române pentru foştii cetăţeni români care au dobândit cetăţenia română prin naştere şi care au pierdut-o din motive neimputabile lor sau le-a fost ridicată fără voia lor. În acest sens, printr-o ordonanţă de urgenţă adoptată în şedinţa de astăzi, Executivul a modificat şi completat Legea cetăţeniei române nr. 21/1991. Prin această Ordonanţă de Urgenţă am urmărit să simplificăm, pe de-o parte, procedurile de acordare a cetăţeniei române şi, pe de-altă parte, urgentarea şi scurtarea unor termene prevăzute de actuala lege a cetăţeniei române (…). Dăm posibilitatea tuturor cetăţenilor români şi descendenţilor acestora până la gradul 3 să redobândească cetăţenia română, la cerere, a precizat primul-ministru Emil Boc la finalul şedinţei de Guvern. Potrivit actului normativ, cetăţenii români şi descendenţii acestora până la gradul 3 pot redobândi sau li se poate acorda cetăţenia română la cerere, cu păstrarea cetăţeniei străine şi stabilirea domiciliului în ţară sau cu menţinerea acestuia în străinătate, dacă îndeplinesc următoarele condiţii: · dovedesc, prin comportament, acţiuni şi atitudine, loialitate faţă de statul român şi declară că nu întreprind sau sprijină şi nici în trecut nu au întreprins sau sprijinit acţiuni împotriva ordinii de drept ori a siguranţei naţionale; · au împlinit vârsta de 18 ani; (nota mea: !? – de verificat daca a inteles bine Boc) · sunt cunoscuţi cu o bună comportare şi nu au fost condamnaţi în ţară sau în străinătate pentru o infracţiune care îi face nedemni de a fi cetăţeni români; Prin modificarea Legii cetăţeniei, a fost eliminată procedura interviului, care îngreuna nejustificat procedura de adoptare a cetăţeniei române. Întrucât e vorba, aşa cum am spus, de foşti cetăţeni români care au deţinut cetăţenia română, nu se mai impune suplimentar condiţia interviului pentru a verifica dacă ei cunosc sau nu limba. Fac precizarea că această condiţie rămâne în continuare în vigoare pentru alte persoane care nu au avut niciodată cetăţenia română, dar care doresc să dobândească cetăţenia română în condiţiile legii, a declarat premierul Emil Boc. Termenul de verificare a condiţiilor pentru acordarea cetăţeniei va fi de maximum cinci luni de la depunerea cererii. Până în prezent, termenul era de cel puţin 6 luni de zile. Emitent: Guvernul Romaniei – Biroul de presa Data: 15.04.2009
ARHIVA Ziare.com: Decorarea eroilor de la Nistru si Rezolutia Adunarii de la Universitate
Presedintele Romaniei, Traian Basescu, i-a decorat, marti, cu Ordinul National “Steaua Romaniei” in grad de cavaler pe Andrei Ivantoc, Alexandru Lesco si Tudor Petrov Popa, fostii detinuti din grupul Ilascu. Seful statului a apreciat ca acesta este un moment “al tuturor romanilor”. Andrei Ivantoc, Alexandru Lesco si Tudor Petrov Popa reprezinta pentru romani valori ca “dragoste de tara, eroism, dorinta de a te sacrifica pentru poporul tau”, a apreciat, in discursul ocazionat de ceremonia de medaliere a celor trei, Traian Basescu. “In fata a astfel de oameni un sef de stat nu are nevoie de niciun fel de justificare pentru acordarea celor mai inalte ordine ale statului roman, pentru simplul motiv ca justificarea sunt chiar ei”, a mai adaugat presedintele.
File de istorie
Despre cei trei, eliberati din inchisorile transnistrene in ultimul an, seful statului a spus ca au scris, “de drag pentru romani” file de istorie “intr-o tara care candva a fost parte a Romaniei”. “Filonul cultural comun, radacinile comune, dragostea pentru pamantul patriei sunt realitati pe care cei trei, alaturi de Ilascu, le intruchipeaza”, a adaugat seful statului. Presedintele Basescu le-a multumit fostilor detinuti pentru ce au facut pentru Romania, sustind ca acestia dovedesc ca, desi intre Romania si Moldova exista o frontiera de stat, sunt lucruri pe care frontierele nu le pot opri. seful statului a mai spus audientei ca medalierea celor doi reprezinta un moment important mai mult din punct de vedere al relatiilor dintre oameni decat un moment al relatiilor intre state. “Este un moment al romanilor”, a conchis presedintele. Alexandru Lesco, cel care a vorbit in numele tuturor a multumit la randu-i romanilor pentru ca au fost cu sufletul alaturi de ei. “Aceasta este si medalia poporului roman, caruia dorim sa-i multumim. Am simtit suflarea si sprijinul tuturor romanilor”, a spus Lesco, marturisindu-si emotia si recunostinta. Cei trei le-au spus ziaristilor ca este prea devreme sa spuna daca se vor muta in Romania si ca deocamdata niciun partid politic nu le-a facut vreo oferta.
Sustinuti de prieteni
La ceremonie au fost prezenti si cativa cetateni din Moldova, invitati ai celor trei, printre care si sotia lui Andrei Ivantoc. De asemenea, ziaristul Victor Roncea, presedinte al Asociatiei Civic Media, una din sustinatoarele eliberarii celor trei, a fost la Cotroceni si i-a daruit lui Traian Basescu o rezolutie inramata a “Adunarii de la Universitate din 27.03.2007, la 89 de ani de la actul Unirii Basarabiei cu tara”, semnata de cateva zeci de personalitati (majoritatea istorici, precum Mihnea Berindei, Dinu Giurescu) prin care se cerea ca statul roman sa onoreze grupul Ilascu si sa actioneze pentru simplificarea procedurilor de acordare a cetateniei romane cetatenilor moldoveni. Pentru a fi alaturi de cei trei au venit la Cotroceni si soprana Mariana Nicolescu si actorul Radu Beligan, ambii semnatari ai rezolutiei daruite de Roncea presedintelui, alaturi de cateva volume dintr-o carte despre perioada de detentie a patriotilor moldoveni.
“Basarabia, pamant romanesc”
La finalul ceremoniei, Traian Basescu s-a fotografiat cu grupul de cetateni din Moldova, s-a interesat de evenimentele din tara lor, sau despre programul vizitei la Bucuresti. Presedintele a primit de la acestia un tricou cu harta Romaniei Mari, pe care scria “Basarabia, pamant romanesc”. Cei patru membri ai grupului Ilascu – Ilie Ilascu, Alexandru Lesco, Andrei Ivantoc si Tudor Petrov-Popa – au luptat pentru ca Republica Moldova sa-si pastreze integritatea teritoriala, in razboiul civil care s-a terminat prin desprinderea Transnistriei. Cu putin inainte de finalul conflictului, la 2 iunie 1992, cei patru au fost arestati si judecati pentru acte de terorism de un tribunal transnistrean, fiind acuzati si de omorarea a doi demnitari transnistreni in timpul razboiului din zona. Ei au fost acuzati de “activitati antisovietice si combaterea ilegala a guvernului transnistrean, sub indicatiile Frontului Popular din Moldova si ale Romaniei”, iar in timpul procesului au fost tinuti in custi din metal. Ilie Ilascu a fost condamnat la moarte, Alexandru Lesco la 12 ani de inchisoare, iar Andrei Ivantoc si Tudor Petrov-Popa au primit cate 15 ani de inchisoare. Tuturor li s-au confiscat, de asemenea, bunurile. Marturiile celor patru au fost smulse sub tortura si fara ca acuzatii sa beneficieze de asistenta juridica. Tortura – carcera la minus 17 grade, batai, infometare – a continuat pe toata perioada detentiei. In urma presiunilor internationale, Ilie Ilascu a fost gratiat si eliberat, dupa noua ani de detentie si dupa ce a fost ales senator in Parlamentul Romaniei, pe listele Partidului Romania Mare. Ilascu a fost medaliat, in 2001, de presedintele de atunci, Ion Iliescu cu ordinul national “Steaua Romaniei” in grad de cavaler. Trei ani mai tarziu, in 2004, a fost pus in libertate si Alexandru Lesco, dar la expirarea termenului de detentie. in acelasi an, dupa ce fusese sesizata de Ilie Ilascu, Curtea Europeana pentru Drepturile Omului a condamnat Republica Moldova si Rusia in cazul Ilascu si a cerut punerea in libertate a ultimilor doi membri ai grupului, aflati in detentie in Transnistria. Autoritatile transnistrene nu s-au conformat insa, iar Federatia Rusa a sustinut ca nu are cum sa intervina in favoarea detinutilor. Petrov-Popa si Ivantoc au fost eliberati in luna iunie a acestui an, tot la expirarea perioadei de detentie.
Rezolutia Adunarii de la Universitate din 27 Martie 2007
1. Cerem Presedintelui Romaniei, Traian Basescu, ca vector principal al politicii externe a statului UE si NATO Romania, sa dispuna de urgenta elaborarea unei Strategii Nationale viabile pentru spatiul romanesc rasaritean, cu sprijinul si concursul direct al reprezentantilor lumii academice, profesori si studenti, si ai societatii civile responsabile.
2. Solicitam Parlamentului Romaniei si reprezentantilor statului responsabili sa ia de urgenta in dezbatere initiativa noastra legislativa de simplificare a recunoasterii cetateniei romane fratilor nostri basarabeni, bucovineni si herteni ca si a altor romani deposedati abuziv de dreptul lor natural obtinut prin nastere ca fii si fiice ai natiunii romane.
3. Consideram ca cei trei romani detinuti politic in Transnistria, Alexandru Lesco, Andrei Ivantoc si Tudor Petrov Popa, intemnitati pentru idealurile romanesti de catre fortele ruse de la Tiraspol timp de 12 si respectiv 15 ani, merita ca simbol al recunoasterii sacrificiului si suferintelor lor pentru cauza nationala sa primeasca din partea Presedintelui tarii toate onorurile Statului Roman incepand cu titlul de Cetatean de Onoare al Orasului Bucuresti, Capitala statului UE si NATO Romania.
Semnatarii vor transmite Presedintelui inscrisul realizat pe o coala de 50×70 cm.
Da, avem o istorie zbuciumată, care a croit pe parcursul secolelor soarta noastră în mod dureros. Vorbim aceeaşi limbă, chiar dacă o numim diferit. Şi asta nu ar trebui să fie un prilej de războaie politice. Cred că dificultăţile noastre de comunicare şi de înţelegere au motive istorice şi de mentalitate uşor de înţeles. O bună parte din teritoriul României a fost o parte constitutivă a Statului Moldova…
Apel televizat al Preşedintelui Republicii Moldova, Vladimir Voronin
15 Apr. 2009
Stimaţi compatrioţi,
Alegătorii din Republica Moldova încă mai urmează să dea aprecieri evenimentelor din 6 şi 7 aprilie 2009. Societatea moldovenească s-a convins de următorul lucru: în ţară există forţe care sînt capabile să sacrifice instituţiile democratice, respectul faţă de lege, opţiunea europeană a Republicii Moldova şi statalitatea ei de dragul ambiţiilor de a accede la putere. Anume aceste forţe au reuşit în doar cîteva zile să arunce ţara înapoi în atmosfera fricii şi neîncrederii de la începutul anilor 90. Anume ele, prin negarea consecventă a tuturor bazelor democratice ale societăţii moldoveneşti, se părea că au creat toate premisele posibile şi imposibile pentru ca ţara să se abată din calea modernizării europene, să dezlănţuie acţiuni de răzbunare împotriva oponenţilor săi, să discrediteze statalitatea sa prin dispreţul faţă de supremaţia dreptului.
Dar aceste provocări au eşuat. Puterea nu s-a lăsat atrasă în acel joc periculos, în care nu se respectă nici un fel de reguli, joc pe care încearcă să i-l impună oponenţii liberali. Astăzi puterea este preocupată cel mai mult de sarcinile unificării societăţii, vindecării acelui traumatism politic, care a polarizat opinia publică, a condus la crearea unei atmosfere de “război rece” între diferite tabere politice.
“Moldova europeană – o construim împreună!” – anume sub această lozincă a mers Partidul Comuniştilor în cadrul alegerilor din 2009. Nimeni nu bănuia că acest îndemn va fi atît de actual după alegerile parlamentare! Nimeni nici că se gîndea că va trebui să construim şi să restabilim în adevăratul sens al cuvîntului. Şi nu numai edificiile administrative, dar şi societatea noastră. Să restabilim în ea spiritul toleranţei, încrederii şi siguranţei în ziua de mîine. O putere viguroasă se deosebeşte de orice dictatură şi de orice regim autoritar prin faptul că nu se răzbună pe nimeni. Nu se răzbună, deoarece înţelege că conflictele politice sînt doar o proiecţie a ceea ce are loc în adîncul societăţii. Veţi fi de acord cu mine că cel mai uşor este să înăbuşi un conflict prin forţă, aplicînd litera legii, dar este mult mai greu să înţelegi cauzele acestui conflict. Statul moldovenesc a trecut prin multe încercări, dar sînt convins de faptul că din situaţia de criză care s-a creat, ţara noastră va şti să iasă şi mai puternică, iar societatea – şi mai unită.
Eu ştiu că anume asemenea acţiuni ale conducerii Republicii Moldova vor găsi înţelegere nu numai în societatea noastră şi că ele ne vor aduce solidaritatea tuturor prietenilor şi partenerilor externi. Şi acum, desigur, este important să avansăm împreună pe un făgaş constructiv comun, să soluţionăm problemele, dar să nu provocăm noi conflicte.
Anume în acest context considerăm extrem de tendenţioase şi inoportune toate acţiunile pe care le întreprinde faţă de Republica Moldova conducerea de vîrf a României. Discursul Preşedintelui României, Traian Băsescu, constituie cel mai bun şi cel mai elocvent comentariu la cele declarate în repetate rînduri de către conducerea Moldovei în demersurile sale adresate tuturor organismelor şi structurilor Uniunii Europene. Acest discurs – de la început pînă la sfîrşit – constituie un exemplu de revanşizm statal şi nu mai lasă nici un fel de îndoieli în privinţa la aceea cine anume îi inspiră pe acei politicieni, puţini la număr, din Moldova, pentru care lupta pentru valorile liberale se identifică, nu ştiu de ce, cu lupta împotriva independenţei Moldovei. Spre regretul nostru, Preşedintele României, în declaraţia sa, şi-a exprimat dubiile vizavi de concluzia observatorilor europeni cu privire la faptul că alegerile din Moldova au avut un caracter democratic şi au fost libere, a îndrăznit să declare că întreaga populaţie a Republicii Moldova e constituită din români, s-a angajat să sporească sprijinul organizatoric şi financiar pentru toate acele structuri care vorbesc zilnic despre necesitatea lichidării Moldovei, s-a adresat către tineretul moldovenesc cu un apel de solidaritate şi a promis să-i ducă pe toţi românii de peste Prut în Europa, prin acordarea în masă a cetăţeniei României. Dacă toate acestea nu înseamnă amestec în afacerile interne ale Republicii Moldova şi instigare la continuarea dezordinilor stradale, atunci, pe baza principiilor dreptului internaţional, toate acestea pot fi calificate în termeni mai duri.
Sînt convins că prin declaraţia sa Preşedintele României a restrîns considerabil aria identificării cauzelor politice interne ale evenimentelor din 6-7 aprilie 2009 din capitala Republicii Moldova şi a absolvit autorităţile moldoveneşti de acuzaţia că ar suferi de spionomanie.
Voi aminti că, în timpul desfăşurării evenimentelor din 7 aprilie, conducerea de vîrf a aşteptat în zadar o reacţie de condamnare din partea României. Reacţie, care să fi conţinut cel puţin o desolidarizare de pogromiştii care asaltau sediul Parlamentului şi al administraţiei prezidenţiale purtînd drapele româneşti şi lozinci unioniste. A urmat însă o tăcere stranie şi elocventă.
În acel moment critic, noi am fost nevoiţi să declarăm Ambasadorul României persona non grata. Pe parcursul întregului său mandat, acest diplomat a transformat Ambasada condusă de el nu într-un loc al dialogului politic dintre două state, ci într-un loc de întîlniri conspirative cu diferite personaje ale politicii moldoveneşti, care caută sprijin nu atît din partea societăţii noastre, cît din partea Guvernului României. Dar se dovedeşte că stimatul diplomat se comporta aşa numai de aceea că, în primul rînd, pentru propriul său preşedinte nu există noţiunile de identitate moldovenească şi de independenţă moldovenească.
În acea zi deosebit de încordată toţi au remarcat ostilitatea deosebită, practic, a tuturor canalelor româneşti de televiziune, care chemau făţiş populaţia ţării noastre la rebeliune. Societatea moldovenească a văzut cum se organizau voluntarii din România pentru a fi trimişi de urgenţă peste graniţă, la Chişinău, cum toate protestele stradale erau etichetate cu mîndrul cuvînt “revoluţie”. Toate aceste semnale alarmante ne-au determinat să introducem regimul de vize pentru cetăţenii români. Această măsură impusă este doar un răspuns statului vecin, care s-a lăsat antrenat făţiş în evenimentele politice interne din Moldova.
Rămîn pe conştiinţa Preşedintelui Băsescu toate aprecierile lui dure şi declaraţiile sale nereţinute. Sper că ele vor constitui obiectul unei investigaţii speciale în cadrul Uniunii Europene, care este obligată să poarte răspundere colectivă pentru acţiunile unei ţări care a procedat la provocarea de ciocniri stradale în altă ţară. În acelaşi timp, forţa şi spiritul valorilor europene rezidă nu numai în capacitatea de a ţine în frîu instinctele de grotă ale unor politicieni europeni. Forţa lor rezidă în a identifica în comun consensul în cele mai dificile situaţii. Cu mare părere de rău, relaţiile dintre Moldova şi România, fac astăzi parte din această categorie de probleme.
Pentru a exclude interpretări greşite, aş vrea ca anume eu să fac cunoscută încă o dată acea viziune asupra relaţiilor moldo-române, care ar putea fi acceptabilă pentru popoarele ambelor ţări.
Da, avem o istorie zbuciumată, care a croit pe parcursul secolelor soarta noastră în mod dureros. Vorbim aceeaşi limbă, chiar dacă o numim diferit. Şi asta nu ar trebui să fie un prilej de războaie politice. Cred că dificultăţile noastre de comunicare şi de înţelegere au motive istorice şi de mentalitate uşor de înţeles. O bună parte din teritoriul României a fost o parte constitutivă a Statului Moldova. Mai bine de 20 de ani o parte din teritoriul Republicii Moldova s-a aflat în componenţa Statului Român. Şi de aici percepţia uneori naivă şi romantică, alteori plină de superioritate şi aroganţă, a noilor realităţi geopolitice, apărute după destrămarea URSS şi după proclamarea Independenţei Republicii Moldova. Ideea refacerii României Mari sau unionismul a incendiat imaginaţia multora după 1989. Însă timpul a impus abordări pragmatice şi realiste, iar visătorii de ieri s-au maturizat şi la Chişinău, şi la Bucureşti. Totuşi ispita de a privi Republica Moldova ca pe un teritoriu pierdut, care, în anumite circumstanţe, ar putea fi recuperat, mai frămîntă minţile unora în ambele capitale. “Problema Basarabiei”, cum este numită la Bucureşti, a devenit şi un cal de bătaie electoral în însăşi România.
Sper că, mai devreme sau mai tîrziu, conducerea României actuale va conştientiza faptul că timpul intrigilor geopolitice perimate a trecut, că ţările europene depăşesc de mai mult timp cu succes vechile obide istorice. Aş îndrăzni să le sugerez prietenilor noştri de la Bucureşti un model de parteneriat regional din care ar trebui să ne inspirăm şi noi în relaţiile bilaterale: Polonia şi Ucraina. Polonia a pierdut şi ea teritorii importante în favoarea fostei URSS, teritorii care azi sînt parte integrantă a Ucrainei. Dar nimeni la Varşovia nu agită ideea revanşei, a pretenţiilor teritoriale faţă de Kiev. Nimeni nu încearcă să-i convertească pe ucraineni în polonezi, acordînd populaţiei acestei ţări cetăţenie, lipsindu-i de un stimulent de cea mai mare importanţă pentru integrarea europeană a propriei ţări. Dimpotrivă, relaţiile dintre cele două ţări sînt excelente. La fel ca şi relaţiile dintre Polonia şi Lituania. Aceasta în timp ce se ştie că şi graniţele dintre ele au avut de suferit modificări substanţiale. Dar aceasta nu reprezintă o piedică pentru raporturile de parteneriat şi cooperare strînsă între Varşovia şi Vilnius. În cazul României, însă, din păcate, se menţine o altă optică, care ne aruncă permanent în hăţişul spinos şi infinit al reproşurilor şi acuzaţiilor reciproce. Şi e păcat.
Eu consider că trebuie să depăşim naivităţile începutului anilor 90 şi să lăsăm la o parte aerele de superioritate. Ca oameni de stat, avem obligaţia să gîndim în mod realist. Altminteri, frustrările cauzate de obsesiile istorice vor provoca tendinţe revanşarde, care sînt deopotrivă şi depăşite, şi antieuropene.
Nedorinţa oficialităţilor de la Bucureşti de a semna tratatul de bază şi cel de delimitare a frontierei cu Republica Moldova este o dovadă evidentă a lipsei de sinceritate. Toate justificările şi pretextele din care se amînă în permanenţă semnarea acestor documente fundamentale pentru consolidarea relaţiilor noastre nu au nimic în comun nici cu practica internaţională, nici cu interesele naţionale ale României, nici cu interesele Uniunii Europeane. Ele doar arată clar că la Bucureşti “cartea Basarabiei” este jucată din simpla neînţelegere a esenţei noilor realităţi geopolitice din regiune.
Deosebit de dramatic este faptul că promovarea unui românism fundamentalist şi agresiv, ca şi acţiunile de destabilizare politică a Moldovei doar alimentează separatismul transnistrean, justificîndu-i pretenţia unui pericol iminent care ar emana dinspre România. Anume de aceea, toţi cei care le inspiră făţiş cetăţenilor minori ai ţării mele scenarii fanteziste despre refacerea României Mari, în primul rînd subminează stabilitatea regională. Nemaivorbind de faptul că acţiunile provocatoare sub acoperirea patriotismului aduc un prejudiciu indiscutabil şi intereselor naţionale ale Ucrainei, integrităţii ei teritoriale, împingînd astfel întreaga regiune spre pericolul unei balcanizări periculoase.
Trebuie să recunosc că în această calitate a sa România, din păcate, nu este un generator de stabilitate pentru Republica Moldova şi pentru regiunea din jur. Iar pretenţia domnului Băsescu de a se preocupa de “cele patru milioane de români” nu este decît o dovadă a neînţelegerii realităţilor de la noi. Asemenea atitudine, printre altele, nu ţine seama de faptul că în Republica Moldova trăiesc cetăţeni de diferite naţionalităţi, care au drepturi egale cu cele ale naţiunii titulare, grija obsedantă a domnului Băsescu pentru românii din Basarabia fiind nu doar o manifestare a românismului agresiv, ci şi un factor de aţîţare a vrajbei interetnice.
Îmi pare rău că autorităţile de la Bucureşti confundă istoria şi cultura cu politica. Ar fi bine ca ele să înţeleagă un simplu adevăr: afinitatea lingvistică şi spirituală nu acordă nici unui om de stat de la Bucureşti dreptul să-şi extindă autoritatea politică asupra cetăţenilor Republicii Moldova.
În calitatea mea de Preşedinte al Republicii Moldova, declar în mod univoc: ţara mea doreşte să dezvolte cele mai bune şi durabile relaţii de prietenie şi de colaborare cu România. Aprofundarea relaţiilor politice, economice şi culturale este în interesul ţării mele. Noi sîntem însă în drept să cerem autorităţilor române să ne trateze cu respect şi onestitate, ca pe un stat suveran, ca pe un popor care trăieşte după legile ţării sale, fără imixtiune din exterior, dezvoltînd democraţia în spirit european şi în conformitate cu normele internaţionale şi cu practica internaţională.
Noi considerăm că în condiţiile actuale cea mai bună dovadă a aspiraţiilor europene ale României şi a respectului sincer pentru statalitatea moldovenească ar fi semnarea Tratatului politic de bază între ţările noastre şi semnarea Tratatului de frontieră. Dar o şi mai mare contribuţie a României la dezvoltarea perspectivei europene pentru Moldova ar fi activizarea eforturilor României în cadrul Uniunii Europene în vederea acordării dreptului de liberă circulaţie cetăţenilor Moldovei. Nu mă îndoiesc că România este capabilă să-şi mobilizeze toată energia şi toată autoritatea pentru atingerea acestor scopuri.
În ceea ce priveşte criza trecută, eu, ca Preşedinte al Republicii Moldova, consider că este de datoria mea nu numai să păstrez stabilitatea şi încrederea faţă de instituţiile democratice. Eu sînt dator să fac totul pentru ca izbucnirile de violenţă disperată, care s-au manifestat pe 7 aprilie, să nu se mai repete în viitor, pentru ca poporul Moldovei să spună despre sine că e capabil să identifice fără ajutorul altora soluţii care îl pun în acelaşi rînd cu popoarele civilizate ale Europei.
Eu sînt sincer atunci cînd declar că nu înţeleg strategia oponenţilor liberali, nu înţeleg nici scopurile lor, nici valorile lor, nici lozincile lor. Dar eu ştiu un lucru – în spatele liberalilor stau alegătorii, stau cetăţenii Republicii Moldova. Îmi pare bine că am putut să evităm vărsările de sînge marţea trecută, zisă “neagră”, dar sînt extrem de îngrijorat de faptul că sute de cetăţeni tineri sînt nevoiţi să se afle în aresturi, să plătească cu libertatea lor pentru greşelile care sînt pe conştiinţa altor oameni, care îşi zic politicieni.
Eu ştiu că societatea din Republica Moldova va rămîne întotdeauna diferită, că opinia ei publică nu va fi adusă la acelaşi numitor. Unora le vor fi pe plac comuniştii, alţii vor vota pentru alte partide. Aceasta deoarece Moldova este un stat democratic. În aceasta constă puterea ţării noastre, în aceasta constă imunitatea ei faţă de orice provocări, faţă de orice episoade dramatice ale istoriei noastre contemporane.
În calitate de lider al partidului învingător, eu ştiu că anume acestui partid îi revine şi în continuare responsabilitatea nu numai pentru avansarea ţării pe calea modernizării europene, pentru prevenirea crizei economice, pentru asigurarea unei noii calităţi a vieţii. Partidul nostru este răspunzător şi pentru faptul ca, indiferent de convingerile sale politice, indiferent de acţiunile diverşilor provocatori, fiecare cetăţean al Moldovei să fie sigur că Patria sa este un stat liber, modern.
Anume de aceasta, precum şi profitînd de apropierea celei mai luminoase sărbători a tuturor creştinilor ortodocşi, îi îndemn pe toţi participanţii la procesul politic din Republica Moldova să revină pe făgaşul dialogului civilizat. Reprezentanţii lumii interlope şi recidiviştii care au profitat de situaţia politică complicată vor rămîne în locurile de detenţie. Pentru toţi ceilalţi participanţi la evenimentele din 7 aprilie, cer organelor abilitate iniţierea amnistiei totale şi solicit sistarea tuturor formelor de urmărire a participanţilor la acţiunile de protest stradal.
Puterea nu cere şi nici nu înaintează nici un fel de condiţii liderilor opoziţiei. Orice decizie a lor are un singur judecător – alegătorul. Anume el ne va aprecia pe noi toţi.
April 16th, 2009 
VR 
_02.jpg)
Natalia Morari, sau Natasha, dupa cum ii spune sotul ei, cetateanul rus Илья Балабанов, adica Ilya Barabanov, ar fi jurnalista (cu “s” si fara “d” cred). Un fel de jurnalista care a reusit performanta nemaipomenita ca despre ea sa se scrie mai multe articole decat a scris ea vreodata, pana acum sau, de fapt, decat va scrie in toata viata ei. Din CV-ul ei oficial aflam ca a devenit “jurnalista” in 2007, la 23 de ani, la proaspat infiintatul saptamanal “Timpuri Noi”, adica новые времена adica “Novoye Vremea” sau “New Times”, cum isi mai zice pentru fraierii neobisnuiti cu “homo sovieticus”. Am incercat si eu sa-i citesc presupusele articole ale faimoasei jurnaliste, pe site-ul pompos inregistrat ca https://www.newtimes.ru/. In ciuda numelui, se gavareste only in ruseste. Si, in afara povestii care a facut-o celebra cu mijloacele clasice si banale din apanajul serviciilor, nu am gasit absolut nimic altceva pe tot internetul asta mare. Dar poate trebuie sa mai invat ceva ruseste… In fine, dupa cum v-am spus, in 2007 avea 23 de ani, conform putinelor date reale existente despre ea, si se afla in Rusia, la studii, deja de 6 ani. Deci, 23 minus 6, egal, cred, 17 ani. Se vede traba ca “nationalismul” ei romanesc de la 17 ani a fiert ceva, pana zilele trecute, cand a rabufnit la Chisinau. Si studiile ei sunt interesante: liceeul l-a terminat la Moscova, in 2002, dupa care, in 2007, a absolvit facultatea de sociologie a Universitatea de Stat din Moscova „M. V. Lomonosov”. In aceasta perioada a lucrat in cadrul fundatiei „Rusia deschisa”, facuta dupa modelul Soros de catre oligarhul rus Mihail Hodorkovski. Ulterior, a detinut functia de secretar de presa al coalitiei „O alta Rusie”. Cand i-a fost “interzisa” intrarea in Rusia pe aeroportul din Moscova, venea din Israel (retineti: nu a fost declarata oficial “persona non grata” in spatiul CSI, ca multi alti jurnalisti, romani sau straini, despre care, cel mai probabil, nu ati auzit nimic).
