CURENTUL imi da dreptate: Parchetul studiaza si varianta uciderii in Cazul Madalina Manole. Cred ca nu ar strica sa fie cercetata si varianta demonizarii. Tatal artistei: Ginerele a dus-o pe Madalina la un vraci

Marturia tatalui artistei: Ion Manole susţine că soţul artistei şi soacra acesteia au apelat, în schimb, la un vraci, pentru a o vindeca de depresie.

“Ginerele meu a sărit că ne omoară dacă aducem un psiholog. Şi era casa fetei mele. Noi ne ofeream să aducem un doctor, deci să-i acordăm asistenţă medicală, şi ştiţi ce au făcut? Petru nu a vrut să ne lase să o ducem la psiholog. I-a adus un vraci, care i-a facut şedinţe prin care cică scotea răutatea din om. Apoi a zis că o duce la Botoşani la o mănăstire, iar când a ajuns acolo, dupa 500 şi ceva de km de condus, Mădălina a căzut din picioare în curte. A dus-o pe la nişte vraci de acolo, pe urmă când s-au întors acasă a continuat cu vraciul ăsta”, spune Ion Manole

Procurorii verifică şi alte piste în cazul morţii Mădălinei Manole

Scris de Ramona Feraru

Persoana care a vândut pesticidul ce i-a provocat moartea Mădălinei Manole se pare că este din Cluj şi riscă, potrivit Codului de procedură penală, între 3 şi 15 ani de închisoare, au declarat surse judiciare. Pe de altă parte, anchetatorii Parchetului Tribunalului Bucureşti nu au exclus însă posibilitatea ca Mădălina Manole să fi fost victima unui omor şi merg pe mai multe piste, după ce anchetatorii au descoperit mai multe inadvertenţe. Astfel, oamenii legii iau în calcul şi varianta omorului, pentru că există diverse suspiciuni la felul atipic în care a procedat cåntăreaţa în ultimele ei ore. Procurorii aşteaptă ca medicii legişti să stabilească cu exactitate ora decesului şi dacă diva a mai înghiţit şi alte susbtanţe. De aici, procurorii vor mai verifica de ce Mădălina Manole nu a vărsat nicio parte din insecticidul pe care l-a înghiţit şi de ce nu a fost auzită de nimeni din casă în clipele de dinaitea morţii. Totodată, conform surselor meţionate, procurorii verifică şi felul în care au găsit sticla de Furadan şi paharul care erau aranjate atent, unul långă altul, fără ca pe jos să fie vărsat ceva din substanţa înghiţită de cåntăreaţă. Pe de altă parte, soţul Mădălinei va fi reaudiat zilele următoare pentru a explica de ce nu a încercat să o ridice sau să îi acorde un prim-ajutor în momentul în care a găsit-o într-o baltă de sånge. În acelaşi timp, pentru a stabili mai multe amănunte, şi soacra Mădălinei Manole va fi rechemată la audieri. Procurorii continuă, însă, cercetările, pentru a descoperi datele exacte ale vânzătorului de Furadan. Când acesta va fi identificat, va fi adus la Parchetul Capitalei pentru audieri, ne-au declarat aceleaşi surse judiciare. De cealaltă parte, preşedinta fan-clubului Mădălina Manole nu riscă nicio pedeapsă, pentru că nu ştia că Furadanul este o substanţă interzisă şi nici la ce urma să-l folosească vedeta.
Cântăreaţa Mădălina Manole, care a murit în noaptea de marţi spre miercuri, a fost condusă pe ultimul drum, vineri, la Ploieşti, de rude, prieteni, colaboratori şi mii de admiratori care au cunoscut-o prin melodiile sale. Artista a fost înmormântată la cimitirul Bolovani, în cripta familiei sale. Sicriul Mădălinei Manole a fost dus la locul de înhumare şi coborât acolo în aplauzele asistenţei. Anchetatorii au stabilit că moartea Mădălinei Manole s-a datorat înghiţirii a aproximativ 400 de mililitri de Furadan, substanţă interzisă în Uniunea Europeană, care în trecut era folosită ca pesticid.
Citeaza acest articol pe saitul tau

Vezi si: Ipotezele crimei si ipotezele sinuciderii in Cazul Madalina Manole. Cele 10 variante ale SMS-ul “de adio”

Ne putem ruga pentru sinucigasi? Cazurile Madalina Manole, Mihail Erbasu, Cristian Panait, Radu Chesaru. Canonul 14 al Sfântului Timotei al Alexandriei


You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova